Şcoala familiei

Prof. Piticariu Simona Nicoleta

Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor

,,Copiii sunt cea mai valoroasă materie primă din Univers” Benjamin Solomon Carson

Un concept relativ nou, şcoala familiei îşi propune să realizeze educaţie pentru
caracter, tiparul fiind inspirat din modelul educaţional american care are ca principal obiectiv
dezvoltarea trăsăturilor de caracter cu încărcătură pozitivă a copiilor, elevi sau viitori elevi.
Şcoala familiei vine în întâmpinarea părinților preocupați de educația și dezvoltarea psiho-
emoțională a propriilor copii și, oferă,
prin modulele sale, informații și
recomandări la problemele din
educație. Şcoala familiei îşi propune să
fie o formă de educaţie pentru părinţii
dornici de a-şi cunoaşte, înţelege şi
ajuta propriii copii. Darul suprem pe
care un părinte poate să îl facă
copilului său este să se dea pe sine
însuși copilului. Un părinte informat
corect este un părinte care va şti să îşi educe copilul, să îl sprijine în tot ceea ce face, să îl
ajute să ia decizii sau să facă alegeri potrivite.

Şcoala familiei este un model inovativ care ia în considerare faptul că provocările lumii
prezente sunt nenumărate şi consideră că doar printr-o educare a familiei se pot oferi
informaţii şi recomandări despre problemele actuale ale educaţiei. Informațiile sunt bazate pe
studii științifice din domenii conexe: neuropsihologie, sociologie, pedagogie, bioetică,
comunicare. Această orientare urmăreşte abordări interactive, prezentând pe de o parte, latura
teoretică a educaţiei prin care se analizează informaţia ştiinţifică din domeniile prezentate
mai sus, iar pe de altă parte, latura practică care se realizează prin intermediul discuţiilor
libere cu părinţii, discuţii facilitate de experienţa trăită, analiza situaţiilor concrete cu care
aceştia se confruntă în interiorul familiei, masă rotundă, studiu de caz, jocuri de rol etc.
Astfel, modul de lucru cu părinții este unul interactiv, bazat pe dialog și simulări de grup,
încât toți participanții au posibilitatea să vorbească.

Atât familia cât şi şcoala trebuie să creeze copiilor oportunităţi de învăţare şi un mediu
sigur de dezvoltare fizică şi psihică. Stabilitatea emoţională a copilului este dată de climatul
familial, de devotamentul în educare, familia trebuie să ajute copilul să-şi sporească stima de
sine prin comunicare eficientă, prin sprijin şi toleranţă.

Influenţele educative pe care familia le exercită asupra tinerilor se pot manifesta în

mod direct şi indirect. În mod direct acestea se pot realiza prin acţiuni mai mult sau mai puţin
dirijate, iar în mod indirect se realizează prin modele de conduită oferite de membrii familiei,
precum şi prin climatul psihosocial existent în familie. Modelele de conduită pe care copiii le
preiau prin imitaţie şi învăţare, dar şi climatul socioafectiv în care se exercită influenţele
educaţionale, constituie un prim model social cu influenţă decisivă asupra copilului privind
formarea concepţiei lui despre viaţă, a modului de comportament şi relaţionare cu anumite
norme şi valori sociale şi morale. Momentul cel mai frumos din viața unui părinte este atunci
când copilul spune că în viață vrea să fie ca mama sau ca tata, că ei sunt modelul lui. De aceea
un copil aflat într-o situaţie dificilă la un moment dat, va putea lua o decizie corectă chiar
dacă părintele său nu este prezent sau nu-l poate ajuta în acel moment. Părintele poate avea
încredere că copilul va lua decizia corectă, pentru că el, părintele, este modelul copilului. El
va face ceea ce ar fi făcut în locul lui, mama sau tata. Şcoala familiei îl poate ajuta pe părinte
să se cultive, în aşa fel, încât să devină un exemplu demn de urmat. Părinţii pot deveni mai
buni prin intermediul şcolii familiei, pentru că doar un părinte informat și conștient de el
însuși, poate alege ceea ce este mai bun pentru copil și astfel să devină modelul său. Educaţia
parentală este mai mult decât un reţetar, ea implică un context familial armonios în care
copilul se dezvoltă sănătos şi se simte valorizat.

Strategiile educative la care se face apel în familie, mai mult sau mai puţin
conştientizate, determină în mare măsură dezvoltarea personalităţii, precum şi rezultatele
şcolare ale tinerilor, comportamentul lor socio-moral. Nu există misiune mai importantă
pentru părinte decât de a-şi creşte bine copilul. A creşte un copil nu înseamnă a-ţi investi viaţa
pentru a-i oferi cele necesare traiului ci a investi timp, atenţie, afecţiune, a-ţi păsa de binele şi
viitorul copilului tău. De aceea, acest tip de şcoală ajută la o bună informare a părintelui în
legătură cu problemele actuale cu care copilul se confruntă: efectul ecranelor asupra creierului
uman, managementul conflictelor, moduri de alimentaţie sănătoasă, formarea de priceperi şi
deprinderi etc. Funcţia de părinte este o meserie, şi, ca orice meserie, ea trebuie învăţată.
Părintele trebuie să cunoască şi să devină conştient de influenţa pe care o exercită prezenţa lui
în viaţa copilului, dar şi să fie convins că educaţia ce trebuie dată copilului, pentru societatea
actuală, este diferită de cele precedente, iar copilul trebuie pregătit corespunzător.

În acest mod, şcoala, principalul instrument educativ pentru copil, îşi reconsideră
opţiunile, dorind, în acest fel, să vină în sprijinul părintelui. Nu de puţine ori, în meseria de
dascăl am întâlnit părinţi neputincioşi în faţa faptelor copiilor lor, mărturisind că nu ştiu cum
să rezolve problemele cu care se confruntă; părinţi care şi-ar fi dorit să fie capabili să
gestioneze situaţii şi să-şi ajute copilul sau, cel puţin, să reuşească să-l înţeleagă. În acest
moment intervine şcoala familiei, şcoala care vine în sprijinul părinţilor şi le promite să-i ajute
să-şi înţeleagă mai bine copiii. De asemenea urmăreşte reducerea semnificativă a situaţiilor
de impas parental şi a dificultăţilor aferente în cadrul relaţiei părinte - copil, atât în situaţiile
copiilor cu deviaţii comportamentale cât şi pentru situaţii obişnuite de viaţă care apar pe
parcursul copilăriei.

Consider că avem nevoie de o şcoala a familiei, există părinţi dornici de a-şi ajuta şi
descifra copiii, de a le înţelege stările, reacţiile, gesturile. Un copil fericit înseamnă un părinte
fericit şi aş îndrăzni să spun, o instituţie fericită şi chiar un întreg sistem educaţional favorabil.
O astfel de şcoală creşte capacitatea de intervenţie educativă eficientă a părinţilor în diverse
situaţii, creează o reţea de suport între părinţi pentru stimularea disponibilităţii şi a capacităţii
de a fi un bun părinte, oferă calitate actului educativ.

Bibliografie:

1.Bonchiş, E., Familia şi rolul ei în educarea copilului, Ed. Polirom, Iaşi, 2011.

2. http://scoala-familiei.ro/despre-noi/

3.Vrăjmaş, Ecaterina, Consilierea şi educaţia părinţilor, Ed. Aramis, Bucureşti, 2002.