IMPLICAREA SPECIILOR REACTIVE DE OXIGEN ÎN ATEROGENEZĂ

Autori: Bodnar Ana-Maria, Boriceanu Andreea-Nicoleta, Burinaru Andreea

Rezumat
În zilele noastre, este bine-cunoscut că stresul oxidativ joacă cel puţin două roluri la nivel celular şi
anume: provocarea de distrugeri celulare şi implicarea în diferite căi de semnalizare. Radicalii liberi pot fi
definiti ca atomi sau molecule ce contin in structura lor un electron neimperecheat. Acesti electroni au o
energie ridicata ceea ce determina instabilitatea atomului / moleculei care ii contin.
Ateroscleroza, principala cauza a infarctului miocardic, accidentului vascular şi a necrozei
extremităţilor, este responsabilă pentru 50% a mortalităţii din USA, Europa şi Japonia.
Ateroscleroza nu mai este o boală atribuită în principal nivelurilor ridicate de lipide ale corpului. O
introspecţie în patologia bolii a arătat că ea are mai multe cauze. Disfuncţia endotelială şi speciile reactive de
oxigen sunt recunoscute ca factori implicaţi în toate căile care duc la dezvoltarea aterosclerozei datorată
hiperlipepidemiei, diabetului, hipertensiunii sau fumatului. S-au descoperit noi factori precum
hiperhomocisteinemia.
Ultimele studii sugerează ca modificările oxidative ale lipoproteinei care transportă colesterolul
majoritar, lipoproteina cu densitate joasă (LDL), este un factor aterogen. Nu numai că LDL-oxidat (oxLDL)
este captat mai rapid de macrofage, ceea ce contribuie direct la formarea celulelor spumoase, dar el afectează
şi alte aspecte ale metabolismului peretelui arterial şi contribuie la progresia procesului aterogenetic.
Agresiunea la nivelul celulei miocardice şi endoteliale a speciilor reactive de oxigen este urmată de
eliberarea acidului arahidonic, formarea peroxizilor (prin activarea lipooxigenazelor, ciclooxigenazelor),
leziuni mitocondriale, accentuarea scurgerilor de electroni cu formarea O2.
În acest referat, subiectul se va concentra pe ateroscleroză şi influenţa pe care stresul oxidativ o are
asupra acestei patologii.

Introducere
Echilibrul dintre actiunea oxidativa a radicalilor liberi si nivelul antioxidantilor dintr-un
organism este esentialul vietii , caracterizând capacitatea de rezistenta a organismului . In multe
stari patologice are loc o accelerare a formarii speciilor reactive de oxigen (SRO) , avand ca rezultat
dezechilibrul dintre factorii oxidanti si sisteme antioxidante protectoare.
In 1985, termenul de „stres oxidativ” a fost definit de Sies pentru a descrie dezechilibrul
dintre speciile reactive de oxigen (SRO) şi antioxidanţi, în favoarea oxidanţilor, având potenţial
distructiv şi patogenetic. Totuşi, definiţia s-a mai schimbat de-a lungul anilor datorită varietăţilor pe
care le produce. Actual, stresul oxidativ este descris ca un eveniment în care o perturbare
tranzitorie/permanentă în echilibrul ROS genereză consecinţe fiziologice la nivel celular, aceste
modificări depinzând direct proporţional de concentraţiile ROS. [2]
Stresul intracelular poate conduce la necroză celulară sau la o dezorganizare mai mult sau
mai putin marcată a celulei, putând fi catastrofală în cazul unei celule care nu se poate reproduce.
De asemenea, stresul oxidativ extracelular este citotoxic.
Inima este cel mai susceptibil organ la îmbolnăvire prematură şi stres oxidativ indus de
radicalii liberi. Alterările induse de radicalii liberi pot fi rezultatul leziunilor acute de ischemie –
reperfuzie, deteriorărilor endoteliale date de hiperhomocisteinemii ca şi a alterărilor oxidative
secundare peroxidării lipidelor.
Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de mortalitate şi morbiditate în lume.
Ateroscleroza la nivel coronarian are ca expresie clinică boala cardiacă ischemică manifestată ca
angină stabilă, angină instabilă, infarct miocardic acut sau moarte subită – de aceea se impune o mai
bună cunoaştere a mecanismelor moleculare şi metabolismului celular al miocardului.[5]

1
2. Conținut
2.a. Ce reprezintă ateroscleroza?
Bolile cardiovasculare sunt caracterizate prin dezechilibre multifactoriale şi, în conformitate
cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, sunt principala cauză a mortalităţii în întreaga lume. Bolile
cardiovasculare reprezintă 31% din morţile înregistrate în 2013, determinând aproximativ 17,5
milioane de morţi/an. Statisticile privind bolile cardiovasculare, actualizate în 2016 de American
Heart Association (AHA), au evidenţiat ca una din trei persoane din Statele Unite a fost afectata de
una sau mai multe tipuri de boala cardiovasculara în 2013.[2]
Principala cauza a bolilor coronariene şi cerebrovasculare este ateroscleroza. Ateroscleroza,
se caracterizează prin: depunerea unui material bogat în lipide şi fibrină pe pereţii arteriali, care
determină îngroşarea şi rigidizarea anormală a pereţilor arteriali.
Placa de aterom se dezvoltă de schimbările moleculare induse de cytokine, hormoni, factori
de creştere şi specii oxidative, în principal interacţiunea dintre celulele endoletiale, LDL şi
macrofage, aşa cum se poate observa în fig. 1. Macrofagele vor declansa un proces inflamator local
cu proliferarea fibrelor musculare netede,acumularea de lipide si formarea unei placi de aterom.

Fig. 1 – Procesul formării plăcii de aterom

Are loc oxidarea particulelor de LDL, care vor determina adeziunea monocitelor si migrarea
lor in spatiul subendotelial(unde se transforma in macrofage si ulterior in celule spumoase).
Macrofagele vor declansa un process inflamator local cu proliferarea fibrelor musculare
netede,acumularea de lipide si formarea unei placi de aterom.
*SMC ‚ smooth-muscle cell (=celula musculară netedă)

2.b. Difuncţia endotelială şi ateroscleroza

Patogeneza aterosclerozei este explicată prin ipoteza disfuncţiei endoteliale.
Stresul oxidativ alterează multe funcţii ale endoteliului inclusiv modularea tonusului
vasomotor. Inactivarea oxidului nitric prin radicalul superoxid şi alte specii reactive de oxigen, pare
a se produce în condiţii de HTA, hipercolesterolemie, diabet zaharat, fumat (toţi aceşti factori de
risc predispun la ateroscleroză).

2
 Endoteliul disfuncţional este caracterizat printr-o alterare a funcţiilor normale ale
endoteliului caracterizată prin reducerea vasodilataţiei şi creşterea responsivităţii la mediatorii
vasoconstrictori, status proinflamator şi protrombotic, creşterea adeziunii leucocitare şi a proliferării
celulelor musculare netede.
Disfuncţia endotelială este rezultatul agresiunii prin agenţi virali şi microbieni (Herpes virus,
Citomegalovirus, Chlamydia pneumonie, Helicobacter pylori), expunerea la toxine (fumul de
ţigară), nivele înalte ale metaboliţilor ( glucoza, homocisteina), factori mecanici - fluxul turbulent
de sânge la bifurcaţia arterelor, accentuat de valori înalte ale tensiunii arteriale . Leziunile pot fi
agravate de stresurile metabolice cum sunt hiperglicemia şi hipercolesterolemia şi de stresul
oxidativ.[5]

2.c. Stresul oxidativ şi radicalii liberi

Stresul oxidativ este termenul folosit pentru afecţiunile produse de moleculele de oxigen
distrugătoare numite radicali liberi.
Radicalii liberi sunt substanţe care derivă din compuşi oxidaţi incomplet, cum se poate
observa în fig. 2, care au trecut prin arderi parţiale, având în structura lor grupări de oxigen capabile
să iniţieze la suprafaţa membranelor celulare sau chiar în interiorul celulelor reacţii agresive de
oxidare.

Fig. 2 – Radical liber

Factorii implicaţi în apariţia disfuncţiei endoteliale, prin intermediul mediatorilor ce apar ca

răspuns la aceşti factori de risc, stimuleză la nivelul endoteliului vascular sistemele enzimatice si
neeenzimatice răspunzatoare de generarea speciilor rective ale oxigenului (SRO). [1] Mitocondria,
reticulul endoplasmatic, peroxizomii şi sistemele enzimatice care includ spre exemplu NADP-
oxidaza şi xantin-oxidaza, reprezintă surse intracelulare SRO.
Speciile reactive ale oxigenului includ radicali liberi ai oxigenului: superoxidul (−O2),
radicalii hidroxil (HO), peroxid de hidrogen (H2O2), oxigen singlet (O2), peroxinitrit (OONO−) ,
oxid nitric (NO), acidul hipocloros (HOCl), ozonul (O3).[2] Peroxizii şi superoxizii, anionii care
exercită o acţiune oxidantă energică provin din apa oxigenata (H2O2) precum şi din alte surse sau
procese, aşa cum sunt cei rezultaţi în urma râncezirii alimentelor bogate în lipide (peroxizii lipidici).

2.d. Specii reactive de oxigen mitocondriale

Stresul oxidativ are originea în special la nivelul mitocondriei, provenind din specii reactive
de oxigen și de nitrogen (ROS/RNS) și poate fi identificat în etapele esențiale ale pato-fiziologiei
aterosclerozei și manifestărilor clinice ce urmează bolilor cardiovasculare.
Din 1961 a fost pusă în evidenţă o legătură între producţia SRO şi mitocondrie, fiind legat
de lanţul respirator. În zilele noastre, mitocondria este considerată sursa majoră de SRO în

3
majortitatea celulelor, în special la nivel cardiac. Cele mai periculoase SRO la nivel vascular sunt
superoxizii (−O2), iar generarea SRO-−O2 la nivelul mitocondriei rezultă în principal din calea
lanţului transportor de electroni, care la randul ei este legată de producţia de H2O2.[2]
Potentialul SRO in mitocondrii a mediat semnalizarea celulara. S-a sugerat ca factorul de
necroza tumoral si interleukina 1 care induc apoptoza pot implica SRO provenite din mitocondrii.
S-a sugerat ca mitocondriile pot functiona ca “O2 senzor” mediind hipoxia indusa de gene
transcriptionale.
Există o strânsă relaţie între SRO mitocondriale şi disfuncţia endotelială prin stimularea
producţiei de superoxid în celulele endoteliale. Oxidul nitric (NO) este o componentă fundamentală
în păstrarea funcţiilor normale ale endoteliului; totuşi, în prezenţa superoxidului (−O2 ), concentraţia
de oxid nitric scade şi reacţia dintre aceste două molecule duce la sinteza unor specii extrem de
reactive de oxigen – cum ar fi peroxinitritul (OONO−) – care genereaza modificări patologice
ireversibile la nivel celular.

2.e. Lipoxigenazele în ateroscleroză

Dintre lipooxigenaze (LO), 5-LO şi 12/15-LO au prezentat cea mai mare legătură cu
ateroscleroza.
Acidul arahidonic (AA) este subtratul lipooxigenazelor, fiind astfel implicat în rolul său
patogenic. AA este oxidat de către LO, care sunt astfel reduse în hidroxizi şi leucotriene. LO
mediază inducţia angiotensinei II de oxizi de azot (NOX) în celulele musculare netede vasculare, iar
cataliza AA generează SRO în celulele vasculare. 5-LO poate fi modificată de citotoxicitate şi
stresul oxidativ (NOX sau SRO mitocondriale) şi astfel cataliza AA să ducă la formarea de
leucotrienă LTA4. Metabolismul enzimatic al LTA4 duce la formarea ce molecule proinflamatorii
(LTB4, LTC4, LTD4, LTE4) care interacţionează, comunică şi activează celule precum celulele
endoteliale, macrofage, neutrofile, celule mastocitare, celule spumoase şi limfocite T, care vor
conduce la eliberarea de citokine şi metalo-proteinaze cu funcţie pro-aterosclerotică.
Aşadar, implicarea 5–LO în aterogeneză a fost postulată datorită LTA4 care determină
modularea celulelor inflamatorii şi astfel creşte chemostaza, inflamaţia, permeabilitatea. Inhibarea
5-LO a arătat un efect benefic în infarctul miocardic şi ischemie, dar inhibarea produşilor 5-LO
(LTs-LTB4) nu a condus la o îmbunătăţire sesizabilă.[2]

2.f. De ce lipoproteinele cu densitate joasa de circulatie (LDL) sunt aterogene

Hipercolestorelemia este unul din factorii majori de risc ai aterogenezei, fiind cel mai adesea
asociata cu un nivel plasmatic crescut de low-density lipoproteins (LDL) care reprezintă sursa de
colesterol ce se acumulează în celulele spumoase.
Lipoproteinele cu densitate joasa de circulatie sunt particule sferice alcătuite din:
- un centru format din colesterol esterificat (60-70% din colesterolul seric total) şi o cantitate
redusă de trigliceride;
- suprafaţa lipoproteinei este alcătuită în principal de fosfolipide şi apolipoproteina B-100.[1]
Peroxidarea lipidelor este un proces complex prezent din faza de iniţiere a aterosclerozei şi
se desfăşoară în multiple stadii.
S-a observat ca LDL incubate cu celule endoteliale timp de 24-48 ore sunt recunoscute de
receptorii de pe macrofage si sunt rapid capturate printr-un proces de endocitoza. Modificarea LDL
de catre celulele endoteliale , macrofagele , neutrofilele si celulele muscular netede sunt capabile sa
oxideze LDL prin eliberarea SRO cu inalta toxicitate.
Oxidarea particulelor de LDL este un proces incredibil de complex. Atât componenta
proteică, cât şi fragmentele lipidice pot fi atacate oxidativ şi fiecare clasă de lipide poate fi atacată,
incluzând sterolii, acizii graşi din fosfolipide, colesterolul esterificat, trigliceride. In genere, fiecare
componentă, minoră sau majoră, inclusiv mulţi antioxidanţi prezenţi la nivelul LDL. Extinderea
modificărilor din particula de LDL induse de oxidare depinde de condiţiile prooxidante utilizite şi
de timpul de expunere al particulei la aceste condiţii. Aşadar, nu există nicio particulă unică de LDL
care să corespundă „LDL oxidat” (oxLDL).[4]
4
 Oxidarea LDL este o reactie lipidica guvernata de radicalii liberi. Produsii finali ai
peroxidarii lipidelor sunt aldehidele citotoxice, hidrocarburi gazoase si variate reziduuri chimice,
malonilaldehida, cu rol in proprietatile citotoxice. Unele aldehide rezultate din peroxidare
declanseaza eliberarea de IL-1. Produsii de degradare pot difuza de la locul de formare si pot
determina edem celular , cresterea permeabilitatii vasculare , eliberarea de factori chemotactici
pentru polimorfonucleare.[5] Ei altereaza activitatea fosfolipazei A2 si formeaza favorizarea
cascadei acidului arahidonic cu formarea consecutiva de prostaglandina si endoperoxizi.
Odată ce oxLDL începe sa se acumuleze, boala progresează. oxLDL activează la nivelul
endoteliului producţia moleculelor de adeziune, care captează monocite şi limfocite T, considerate
ca fiind cheia ce stimulează răspunsul sistemului imun. După ce are loc aderarea celulelor pro-
inflamatorii de celulele endoteliale urmează migrarea în intima arterelor. Aici, monocitele se
diferenţiază în macrofage care induc progresia aterosclerozei prin internalizarea oxLDL şi,
împreună cu limfocitele T, eliberează citokine pro-inflamatorii şi specii reactive de oxigen care
continuă oxidarea lipoproteinelor LDL native. Aceasta conduce la migrarea celulelor musculare
netede spre intima, urmată de proliferarea lor. Acest fapt conduce la formarea plăcii de aterom prin
apoptoză sau formarea de celule spumoase.[4]
Aşadar stresul oxidativ declanseaza un răspuns inflamator implicat direct in patogenia
ateroslerozei, aşa cum se poate observa în fig. 3.

Fig. 3 – Ateroscleroza indusă de hipercolesterolemie

.
2.g. Homocisteina şi aterogeneza
Unele studii au demonstrat o asociere semnificativă între nivelele crescute ale homocisteinei
şi incidenţa bolii coronariene şi cerebrale vasculare. Folosind 70 de participanţi, Shenov et al. au
arătat ca homocisteina este implicată încă din primele etape ale aterosclerozei. Nivele crescute de
homocisteina pot induce stresul oxidativ şi inflamaţia celulelor endoteliale vasculare, cu reducerea
producţiei şi bioviabilitaţii oxidului nitric.[3]
Mecanismele nu sunt pe deplin elucidate, dar, s-ar părea că intervin: lezarea endotelială
directă, efectul proinflamator, favorizarea captării LDL de către macrofage şi proliferării celulelor
musculare netede, precum şi creşterea adezivităţii plachetare.
Homocisteinemia reprezintă un factor de risc independent pentru ateroscleroză destul de
greu de controlat, masurile de reducere asupra riscului cardiovascular dovedindu-se ineficiente.
5
Acidul folic administrat în doze mici şi vitamina B, pot reduce nivelul homocisteinei, dar beneficiile
clinice asupra procesului aterogen sunt limitate.

3. Discuții
Orice disturbare a echilibrului specii reactive-antioxidanți în favoarea radicalilor liberi
cauzează o creștere a strestului oxidativ și inițiază schimbări subcelulare. O multitudine de studii
experimentale au relevat faptul că un stres oxidativ crescut și un status scăzut al antioxidanților duc
la vătămarea asupra structurii și funcției cardiace.
Speciile reactive ale oxigenului sunt implicate în patogenia a peste 100 de afecţiuni ale
speciei umane, prin agresiune asupra tuturor tipurilor de biomolecule - ADN, proteine, carbohidrati,
lipide şi asupra metabolismului celular fără a se putea preciza care este ţinta primară a stresului
oxidativ deoarece degradări ale ADN apar înainte de modificări detectabile ale peroxidării lipidelor
şi degradărilor oxidative proteice – acestea fiind dependente de sensibilitatea metodei de
determinare.
Cunoștințele legate de rolul radicalilor liberi în patologia cardiacă se apropie cu repeziciune
de punctul în care terapiile cele mai noi nu vor mai neglija rolul antioxidanților. Chiar dacă
industria antioxidanţilor se dezvoltă rapid (anual sunt achiziţionaţi antioxidanţi de peste 20 miliarde
miliarde $ de tipul vitaminelor A, C, E), există o lipsa studiilor clinice randomizate ce să susțină cu
dovezi de netăgăduit eficacitatea antioxidanților în lupta cu afectarea cardiacă de către stresul
oxidativ.

4. Concluzii
Pe scurt, stresul oxidativ a fost identificat ca fiind un element fundamental în cele mai multe
etape ale pato-fiziologiei aterosclerozei incluzând dislipidemia ce duce la formarea ateromului,
oxidarea LDL-ului, disfuncții endoteliale, afectare ischemică miocardică.
Inflamația reprezintă un factor cheie în toate aspectele bolii coronariene incluzând inițierea
și evoluția plăcii aterosclerotice. Inflamația și stresul oxidativ sunt strâns inter-conectate, ambele
fiind legate de evoluția bolilor cardiovasculare și de sindroamele acute coronariene.

Abstract
Nowadays, it is known that oxidative stress plays at least two roles within the cell, the generation of
cellular damage and the involvement in several signaling pathways in its balanced normal state. Reactive
oxygen species can be defined like atoms or molecules which contains an unpaired electron. These electrons
have a higher energy which involves the atom/molecule instability.
Atherosclerosis, the principal cause of heart attack, stroke and gangrene of the extremities, is
responsible for 50% of all mortality in the USA, Europe and Japan.
Atherosclerosis is no longer a disease attributed mainly to the high lipid content of the body. New
insight into the disease pathology has shown it to be a disease of much greater ramifications. Endothelial
damage and reactive oxygen species have predominantly emerged as factors in virtually all pathways leading
to the development of atherosclerosis due to hyperlipidemia, diabetes, hypertension or smoking. Novel risk
factors such as hyperhomocysteinemia.
Recent evidence suggests that oxidative modification of the major cholesterol-carrying lipoprotein,
low-density lipoprotein (LDL), renders it more atherogenic. Not only does oxidized LDL (Ox-LDL) have
enhanced uptake by macrophages, which contributes directly to foam cell formation, it may also adversely
affect many other aspects of arterial wall metabolism and thus contribute further to the atherogenic process.
The lesion on miocardic and epithelial cells of reactive species of oxygen is followed by the release
of arachidonic acid, the production of peroxids (through activation of lipooxigenase, ciclooxigenase),
mitochondrial lesions, the increase of electrons leak with O2 formation.
In this review, the main focus will be atherosclerosis and the influence that oxidative stress has on
these pathologies.

Key words: oxidative stress, reactive oxygen species, atherosclerosis, endothelial damage, LDL, ox-LDL,
hyperhomocysteinemia, arachidonic acid

6
5. Bibliografie
1. Young S.G., Parthasarathy S., Western Journal of Medicine, 1994, Why are low-density
lipoproteins atherogenic?, 160(2), 153-164.
2. Cervantes Gracia K., Llanas-Cornejo D., Husi H, ed. Journal of Clinical Medicine, 2017, CVD
and Oxidative Stress, 6(2), 22, doi:10.3390/jcm6020022.
3. Ganguly P., Alam S.F., Nutrition Journal, 2015, Role of homocysteine in the development of
cardiovascular disease, 14:6. doi:10.1186/1475-2891-14-6.
4. Steinberg D., Circulation, 1997, Lewis A. Conner Memorial Lecture. Oxidative Modification of
LDL and Atherogenesis, 95 (4), 1062-1071.
5. Singh R.B., Mengi S.A., Xu Y-J, Arneja A.S., Dhalla N.S., Experimental & Clinical Cardiology,
2002, Pathogenesis of atherosclerosis: A multifactorial process, 7(1), 40-53.