Reprezentarea

Admin la data de Dum Iul 04, 2010 8:21 pm

Reprezentarea constituie primul nivel de organizare a

activităţii mintale, independent de prezenţa și acţiunea
directă a obiectelor externe, sursa ei fiind constituită de
informaţiile furnizate de senzaţii și percepţii, iar baza ei
obiectivă, de capacitatea de memorare. Reprezentările sunt
procese cognitiv-senzoriale de semnalizare, în forma unor
imagini unitare, dar schematice, a însuşirilor concrete şi
caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor, în absenţa
acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor.
Imaginea unui obiect perceput nu dispare imediat după
încetarea acţiunii lui asupra analizatorului, continuând să
persiste un anumit interval de timp, ca postefect, părăsind
apoi planul conștiinţei, dar rămânând întipărit în memorie.
Informaţia extrasă și reţinută despre obiect este supusă
unor operaţii de analiză, comparare, selecţie și combinare,
rezultând o imagine mintală nouă, numită reprezentare.
Reprezentarea prezintă un dublu aspect :
1. un proces mintal intern de prelucrare a informaţiilor
furnizate de imaginile primare (senzaţiile și percepţiile) și
2. o imagine mintală secundară a obiectelor și fenomenelor
percepute anterior. Definim astfel reprezentarea ca fiind un
proces psihic de reflectare mijlocită, selectivă și
schematică, a proprietăţilor concrete, mai mult sau mai
puţin semnificative, ale obiectelor și fenomenelor date în
experienţa senzorială anterioară. Spaţiul mintal
reprezentaţional are o alcătuire eterogenă,
multistratificată, incluzând imagini cu grade diferite de
vivacitate, completitudine și fidelitate, organizarea sa
având un caracter dinamic, producându-se permanent
modificări de poziţii și de semnificaţii instrumentale ale
imaginilor componente - unele scad în intensitate, claritate
și importanţă, altele sporesc. Deci procesul reprezentării
are un caracter activ, și o implicare permanentă în
mijlocirea și reglarea cotidiană a activităţii și
comportamentului.
Mecanismele reprezentării se formează și se consolidează
mai târziu decât cele ale percepţiei. Prima formă sub care
se manifestă și funcţionează reprezentarea este schema
obiectului permanent, care se manifestă comportamental
prin căutarea de către copil a obiectului ascuns, iar apoi
căutarea și detectarea unui obiect pe baza denumirii lui
verbale. Un salt calitativ în organizarea și funcţionarea
mecanismelor reprezentării se produce după vârsta de 3
ani, când se afirmă funcţia nominativ-designativă a
limbajului, cuvântul devenind principalul suport și vehicul al
conţinutului informaţional structurat în imaginea mintală
secundară. Apărând și dezvoltându-se pe baza percepţiei,
reprezentarea nu este o continuare liniară a acesteia, ci un
nivel calitativ nou, superior al activităţii cognitive, marcând
primul pas pe traiectoria desprinderii actului de cunoaștere
de concretul imediat, și îndreptarea
lui spre abstract și general. Reprezentarea marchează şi
primul stadiu în structurarea activităţii mintale autonome,
care se poate derula nu numai sub impactul unui stimul din
afară, ci și după dorinţa, voinţa și decizia subiectului.
Reprezentarea pregătește cel de-al doilea salt al activităţii
de cunoaștere, din imperiul imagisticului în cel al
constructivităţii conceptuale, pe care îl va realiza gândirea.
Caracteristicile reprezentărilor :
1. asemănările dintre reprezentări şi percepţii:
- ambele sunt fenomene intuitive, imagini concrete ale
obiectelor şi fenomenelor;
- atât percepţia, cât şi reprezentarea, sunt intim legate de
mişcare (imaginarea
mişcărilor determină fine corelaţii ale musculaturii, fapt
care ajută ulterior la o
posibilă reînvăţare a unei profesii etc.)
- cele două procese psihice au un înţeles, o semnificaţie.
2. deosebirile dintre reprezentare şi percepţie sunt:
- reprezentarea se produce în absenţa obiectului;
- reprezentarea constituie o prelucrare a datelor
perceptive; dispar unele detalii,
iar uneori mai multe reprezentări se sedimentează în
imaginea tip;
- percepţia este însoţită de impresia caracterului exterior al
obiectului, iar
reprezentarea de conştiinţa subiectivităţii; reprezentările
formează un limbaj personal (este limbajul experienţei pe
care a trăit-o );
- reprezentările depind de voinţa omului care le poate
alunga, le poate evoca, pe
când percepţia nu se poate modifica;
- reprezentările sunt mai palide, mai fragmentare în raport
cu percepţiile;
- reprezentările sunt fluctuante, instabile, dispar, se
transformă, se şterg;
- reprezentările nu ne aduc nimic nou etc.
Interdependenţa dintre percepţie şi reprezentare se
evidenţiază în faptul că
reprezentările îmbogăţesc percepţia, iar calitatea, numărul
şi intensitatea
percepţiilor, determină calităţile imaginilor (reprezentărilor)
din memorie.
Conținutul informaţional : reprezentarea reflectă însușiri
concret intuitive, dar ea realizează această reflectare în
absenţa obiectului, deci reflectarea este mijlocită prin
intermediul experienţei perceptive. Sub aspectul
conţinutului, reprezentarea se aseamănă cu percepţia, dar
reflectă însușiri concret intuitive, figurative, schematice,
relevante și semnificative. Reprezentarea este mai săracă
în conţinut, întrucât reţine doar însușirile caracteristice și
relevante, fiind reprezentate însușirile principale, și omise
cele de detaliu. Conţinutul informaţional al reprezentării
valorifică experienţa perceptivă. Putem vorbi despre
reprezentări vizuale, auditive sau chinestezice. La fel se
întâmplă și cu formele complexe ale percepţiei, care se
regăsesc în reprezentările corespunzătoare : reprezentarea
spaţiului, timpului, mișcării. În concluzie, în procesul
reflectării, reprezentarea realizează o selecţie de însușiri
concret intuitive din masa de experienţe perceptive, deci
reflectarea este mijlocită și selectivă.
Clasificarea reprezentărilor:
1- după criteriul analizatorului dominant în producerea lor,
se disting: reprezentări
vizuale, auditive, kinestezice;
2- după nivelul operaţiilor implicate în geneza lor, avem
reprezentări individuale
(ale obiectelor, fenomenelor semnificative pentru o
persoană) şi reprezentări
generale, care cuprind însuşirile comune pentru o întreagă
clasă de obiecte, pe
baza cărora se poate recunoaşte un exemplar ca
aparţinând aceluiaşi grup;
3- după nivelul operaţiilor implicate în formarea lor, avem
reprezentări
reproductive (evocă obiectele sau fenomenele percepute
anterior) şi reprezentări
anticipative, care se referă la mişcări sau schimbări ce nu
au fost percepute.
4- după tipul de activitate în care se integrează :
reprezentări literare,
istorice, geografice,
5- după procesul psihic în care se integrează : reprezentări
ale memoriei, imaginii, etc. ,
6 - după prezenţa sau absenţa intenţiei şi a efortului
voluntar : reprezentări voluntare şi reprezentări
involuntare).
Funcţii şi roluri :
1. rol în funcţia de cunoaștere, furnizând informaţii despre
însușirile semnificative, caracteristice, individuale și
comune ale obiectelor și fenomenelor percepute anterior.
Reprezentările fac posibilă continuarea activității de
cunoaștere, a operaţiilor de prelucrare-interpretare a
informaţiilor în absenţa obiectului, și a contactului perceptiv
cu acesta. Reprezentările se află în relaţie logică unele cu
altele, după criteriile similitudinii, opoziţiei, generalităţii, în
cadrul unui sistem reprezentaţional coerent, mediat verbal.
Reprezentările constituie principala sursă de informaţie
pentru gândire, atunci când aceasta se desfășoară înraport
cu obiecte sau fenomene care nu sunt prezente în câmpul
perceptiv.
2. rolul reglator, manifestat sub două aspecte : 1) în
pregătirea mintală anticipată a acţiunilor și 2) în
coordonarea și corectarea traiectoriei de desfășurare a
acestora.
3. reglarea acţiunilor complexe, prin anticiparea efectelor şi
consecinţelor posibile
4. punct de plecare în evoluţia gândirii, reprezentarea este
un punct de trecere
între senzorial (senzaţii, percepţii) şi logic (gândire);
5. funcţia de concretizare în situaţiile greu de verbalizat,
când recurgem la
simboluri sau metafore. Este esenţială în creaţia artistică,
unde ideile, sentimentele sunt exprimate prin imagini tipice
ce cuprind trăsături caracteristice unei întregi categorii
umane;
6. funcţia catarhică, de purificare, curăţare, eliberare de
tensiune, de eliberare temporară.
7. suport intuitiv pentru desfăşurarea şirului de
raţionamente în vederea rezolvării de probleme,
8. sprijin necesar pentru construirea sensului cuvintelor
(reprezentarea sensului prin
grafică).
Structuri operatorii - reprezentarea valorifică rezultatele
analizei și sintezei perceptive, dar dezvoltă operaţii proprii
cu ajutorul cărora realizează selecţii, schematizări,
restructurări și generalizări concret intuitive. Operaţiile cele
mai importante care apar la nivelul reprezentării sunt
schematizarea și generalizarea concret intuitivă. Prin
intermediul schematizării se produce o selecţie accentuată
de însușiri concret intuitive semnificative, importante și
caracteristice. Prin intermediul generalizării concret
intuitive informaţiile obţinute prin schematizare sunt
extinse la un număr mai mare de obiecte, sau chiar la o
categorie. Cele două operaţii
prefigurează două dintre operaţiile fundamentale ale
gândirii. Astfel, schematizarea prefigurează abstractizarea,
iar generalizarea concret intuitivă anticipează generalizarea
de la nivelul gândirii.
Produs - toate procesele senzoriale se finalizează în plan
subiectiv printr-o imagine mintală, care redă informaţii de
tip concret intuitiv, ce aparţin experienţei perceptive.
Imaginea mintală - este o imagine secundară, deoarece se
produce în absenţa obiectului și în urma unei experienţe
perceptive anterioare,
- este săracă în conţinut, deoarece sunt reţinute și redate
însușirile importante, caracteristice, relevante și nu cele de
detaliu sau de fond. Această calitate a reprezentării
constituie un avantaj în cunoaștere, întrucât se apropie de
produsele gândirii, cum sunt conceptele empirice.
- este panoramică, unitară, integrală, redând obiectul
întreg, cu toate însușirile sale relevante și semnificative.
- are o anumită autonomie, nefiind condiţionată de
prezenţa obiectului, putând fi declanșată din interior de o
trebuinţă, un motiv, un interes, o emoţie etc.
- dispune de atributul vizualizării. În plan mintal se
elaborează o imagine cu atribute vizuale, chiar dacă la
origine informaţia nu a fost obținută pe canal vizual !
- dispune de atributul verbalizării. Prin cuvânt se
denumește obiectul reprezentării, sau se poate declanșa o
imagine mintală, cuvântul având și un rol reglator, de
coordonare a imaginilor mintale.