JURISPRUDENŢĂ – ART.

174-179

Există tentativă la infracţiunea de omor chiar dacă leziunile suferite nu au pus

în primejdie viaţa persoanei vătămate, atâta vreme cât în raport cu regiunea
anatomică în care a aplicat lovitura, cu obiectul folosit şi cu intensitatea loviturii se
apreciază că inculpatul a prevăzut că, în urma acţiunii sale, victima ar putea să moară
şi a acceptat survenirea acestui rezultat, care totuşi - datorită altor împrejurări sau
situaţii - nu s-a produs.
C. Apel Bucureşti, s. ll-a pen., dec. nr. 161/A/1996

Atâta vreme cât cei patru inculpaţi, acţionând cu aceeaşi finalitate - uciderea
victimei pentru a o deposeda de căruţă - au aplicat acesteia numeroase lovituri, ne
aflăm în faţa unui caz de coautorat la infracţiunea de omor, chiar dacă numai doi
dintre ei au lovit victima cu cuţitul, producându-i leziunile ce i-au cauzat moartea;
activitatea fiecărui participant constituind o parte dintr-o acţiune indivizibilă de
săvârşire a omorului, în cauză nu se poate vorbi de doi autori, identificaţi în persoana
celor care au aplicat loviturile prin ele însele mortale şi de doi complici - care au lovit
victima numai cu pumnii şi picioarele, au contribuit la imobilizarea ei şi au dat celorlalţi
cuţitul corp delict deoarece toţi participanţii sunt coautori.
C. Apel Bucureşti, s. 1 pen., dec. nr. 40/AJ1996

NOTĂ. în practica judiciară este, în mod constant, admis că, în acele situaţii în
care mai multe persoane, acţionând cu intenţia de a ucide, au aplicat victimei
numeroase lovituri, ne aflăm în faţa unui caz de coautorat, chiar dacă numai una din
loviturile date a fost mortală; de aceea, în asemenea situaţii, nici nu este necesar –
pentru determinarea poziţiei juridice a fiecărui participant - să se stabilească care
anume dintre ei a aplicat lovitura mortală

În cazul în care tentativa infracţiunii de omor, prevăzută în art. 20 raportat la art

174 C. pen., a fost comisă în stare de provocare, pedeapsa se stabileşte prin
aplicarea, mai întâi, a dispoziţiilor referitoare la tentativă şi apoi a celor referitoare la
circumstanţele atenuante.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea - consumată - de omor fiind,
conform art 174 C. pen., închisoarea de la 10 la 20 de ani, potrivit art. 21 alin. 2 C.
pen., tentativa se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi
jumătatea maximului special, deci cu închisoare între 5 şi 10 ani.
Pe de altă parte, conform art. 76 lit. b) C. pen., când minimul special al
pedepsei este - ca în speţă - de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară, ca efect al
circumstanţelor atenuante, sub minimul special, dar nu mai jos de un an.
Aşadar, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului - în sarcina căruia s-
a reţinut o tentativă de omor prevăzută în art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu
aplicarea art 73 lit b) C. pen. - este nelegală şi urmează a fi redusă, fără a se depăşi
limita minimă sus menţionată (în speţă, ea a fost stabilită la 3 ani închisoare).
 Infracţiunea de omor deosebit de grav - reţinută în sarcina inculpatului minor
- se pedepseşte, potrivit art. 176 C. pen., cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de
la 15 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Pe de altă parte, potrivit art 109 C. pen., limitele pedepsei ce se poate aplica
minorului se reduc la jumătate, iar când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită
pedeapsa detenţiunii pe viaţă, minorului i se aplică închisoarea de la 5 la 20 de ani.
În speţă, prima instanţă l-a condamnat pe inculpatul minor pentru infracţiunea
de omor deosebit de grav, prevăzută în art. 174, 176 liL a C. pen., cu aplicarea art 75
liL a) C. pen. şi art. 109 C. pen., la 12 ani închisoare.
Întrucât nu a motivat care din cele două pedepse alternative prevăzute de art
176 C. pen. a ales, înseamnă că instanţa s-a oprit asupra celei mai favorabile
inculpatului, adică asupra închisorii pe timp limitat; această concluzie este întărită de
faptul că, celorlalţi trei inculpaţi - majori - instanţa le-a aplicat pedepse între 16 şi 18
ani închisoare.
Ca atare, întrucât pedeapsa ce putea fi aplicată inculpatului minor era
închisoarea între 7 ani şi 6 luni şi 10 ani, curtea, admiţând recursul acestuia, urmează
a-1 condamna la 9 ani închisoare.

C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 58/A/1996

NOTĂ. a) Minimul pedepsei închisorii ce se putea aplica inculpatului minor nu era de 7

ani şi 6 luni - aşa cum consideră curtea - ci de 5 ani. Articolul 109 alin. 1 C. pen.
prevede, în mod expres că, în urma reducerii la jumatate a limitelor pedepsei ce se
poate aplica minorului, "în orice caz, minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani". Această
prevedere este în concordanţă cu dispoziţia alin. 2 al aceluiaşi articol, din care rezultă
că şi, în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este
detenţiunea pe viaţă, minimul special al pedepsei închisorii ce se poate aplica
minorului este tot de 5 ani.

b) Instanţa de apel a omis să observe că, în sarcina inculpaţilor, s-a reţinut şi

circumstanţa agravantă legală prevăzută în art. 75 lit. a) C. pen., ceea ce, în
conformitate cu prevederile art 78 C. pen., permite depăşirea maximului, de 10 ani, al
pedepsei ce, la acea dată, se putea aplica minorului, în baza art. 176 combinat cu art.
109 C. pen.
Răspunde

# diana 16 Iulie 2012 la 05:49

Raportul medico-legal de autopsie conchide că moartea victimei a fost violentă
şi s-a datorat şocului traumatic consecutiv unui politraumatism cu multiple echimoze,
hematoame gigant în părţile moi şi fracturi de stern, coaste şi piramidă nazală.

împrejurarea că multiplele leziuni menţionate mai sus au fost cauzate victimei prin
lovituri repetate aplicate cu pumnii, picioarele şi cu un obiect contondent, pe parcursul
unui interval mare de timp, în care inculpatul a părăsit de două ori locul faptei, reluând
de fiecare dată acţiunea violentă asupra victimei, impune concluzia că aceasta a
decedat după suferinţe prelungite, care au semnificaţia unor "cruzimi" în sensul art.
176 lit. a C. pen.

C. Apel Bucureşti, s. all-apen., dec. nr. 16/A/1998

Răspunde

# diana 16 Iulie 2012 la 05:49

Inculpatul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru tentativă la omor
deosebit de grave, prevăzută în art. 20 raportat la art. 174, 176 lit. b C. pen., cu
aplicarea art. 73 lit. b C. pen., săvârşită prin aceea că, aflându-se într-un bar şi fiind
provocat ce cele două persoane vătămate, a aplicat acestora, cu un cuţit, mai multe
lovituri, în zone vitale ale corpului, periclitându-le viaţa.

Motivul invocat, în apelul său de către procuror - în sensul că instanţa a omis a face şi
aplicarea art. 175 lit. i C. pen., întrucât inculpatul a săvârşit fapta în public - nu este
întemeiat deoarece prima instanţă a dat faptei o încadrare juridică mai gravă (tentativă
la omor deosebit de grav, prevăzută în art. 20 raportat la art. 176 lit. b C. pen.) şi a
aplicat inculpatului o pedeapsă corespunzătoare acestei încadrări juridice.

Dacă s-ar admite punctul de vedere susţinut de parchet s-ar ajunge la o soluţie
inadmisibilă, căci ar urma ca pentru una şi aceeaşi faptă inculpatului să i se aplice trei
pedepse: două pentru cele două tentative de omor calificat săvârşite în public,
prevăzute fiecare în art. 20 raportat la art. 175 lit. i C. pen. şi una pentru tentativă la
infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşit asupra a două persoane.

C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 309/1998

Notă: Este de principiu că în cazul în care una şi aceeaşi faptă prevăzută de legea
penală este săvârşită în condiţiile mai multor agravante legale -chiar prevăzute în
texte diferite - toate aceste agravante trebuie reţinute, în mod cumulativ, pentru ca
fapta să primească o încadrare juridică completă şi, deci, corectă.

în speţă, infracţiunea de omor (în forma tentativei) a fost săvârşită în două împrejurări
agravante: a) în public, ceea ce atrage încadrarea ei, sub denumirea de "omor
calificat", în art. 175 lit. i C. pen. şi b) asupra a două persoane, ceea ce determină
încadrarea ei, sub denumirea de "omor deosebit de grav", în art. 176 lit. b C. pen.
Aceste împrejurări, caracterizând, ambele, în mod cumulativ, aceeaşi faptă, este
normal ca ele să se regăsească, amândouă, în încadrarea juridică - unică - a
acesteia. Nu interesează dacă una din ele atrage o răspundere penală mai puţin
gravă decât cealaltă; această situaţie nu elimină existenţa ei materială, obiectivă şi, pe
cale de consecinţă, nu o poate înlătura din caracterizarea juridică ce trebuie dată
faptei, după cum ea nu poate fi ignorată nici cu ocazia individualizări i judiciare a
pedepsei.
Aşadar, în mod greşit s-a respins cererea parchetului de a se face şi aplicarea art. 175
lit. i C. pen. Dacă această cerere ar fi fost admisă, nu s-ar fi ajuns -aşa cum motivează
curtea - la situaţia ca inculpatului să i se aplice trei pedepse, căci ambele agravante
caracterizând o faptă unică, încadrată în art. 20 raportat Ia art. 175 lit. i şi art. 176 lit. b
C. pen., ar fi urmat ca inculpatul să fie condamnat la o singură pedeapsă.
Răspunde

# diana 16 Iulie 2012 la 05:50

Pentru existenţa infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută în art. 176 lit. a
C. pen. - omor săvârşit prin cruzimi - este necesar ca inculpatul să fi provocat
uciderea victimei în mod lent prin folosirea unor procedee ce au cauzat acesteia
chinuri mari, prelungite, care nu trebuie confundate cu suferinţele inerente oricărei
fapte de omor.

Cruzimile, în săvârşirea unei activităţi ucigătoare, sunt acte de chinuire suplimentară a

victimei, comise voit, cu conştiinţa că astfel i se amplifică suferinţele.

în speţă, împrejurarea că inculpaţii - condamnaţi pentru tentativă de omor deosebit de

grav (art. 20 raportat la art. 176 lit. a C. pen. - au lovit victima în mod repetat cu
obiecte contondente, punându-i în primejdie viaţa, nu poate justifica concluzia că
aceasta a fost supusă unor acte de cruzime, ci doar unor suferinţe obişnuite în caz de
omor.

C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 365/1998

Răspunde

# diana 16 Iulie 2012 la 05:50

Fapta inculpatului care, conducând un autoturism şi încălcând unele reguli de
circulaţie rutieră, atunci când a fost oprit în vederea identificării de un subofiţer de
poliţie aflat în exerciţiul funcţiei, a săvârşit asupra acestuia acte grave de violenţă,
cauzându-i leziuni ce i-au pus în pericol viaţa, constituie numai o tentativă de omor
deosebit de grav, prevăzută în art. 20 raportat la art. 176 lit. f C. pen., nu şi
infracţiunea de ultraj prevăzută în art. 239 alin. 1,2 şi 3 C. pen., deoarece elementele
acestei din urmă infracţiuni se regăsesc, ca circumstanţă agravantă, în conţinutul
infracţiunii prevăzute în art. 176 lit. f C. pen.

Dacă inculpatul a fost trimis în judecată pentru ambele infracţiuni, aflate în concurs,
soluţia de achitare pentru infracţiunea de ultraj este nelegală, deoarece, fapta fiind
unică, instanţa nu putea ca, pentru aceeaşi faptă, să pronunţe două soluţii diferite:
condamnare pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, săvârşită în forma
tentativei, şi achitare pentru infracţiunea de ultraj; soluţia corectă era schimbarea
încadrării juridice din art. 20 raportat la art. 176 lit. f C. pen. şi art. 239 alin. 1-3 C.
pen., în art. 20 raportat la art. 176 lit. f C. pen. şi condamnarea inculpatului în baza
acestor din urmă prevederi legale.

C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 369/1998

Răspunde

# diana 16 Iulie 2012 la 05:50

a. Inculpatul (care în trecut a mai suferit o condamnare la 18 ani închisoare
pentru infracţiunea de omor) a fost trimis în judecată pentru faptul că în noaptea de
2/3 aprilie 1996, aflându-se într-o avansată stare de ebrietate, a ucis, fără nici un
motiv, prin multiple lovituri de cuţit, pe tatăl şi pe concubina sa.

Prin rechizitoriu această faptă a fost caracterizată de omor calificat şi deosebit de

grav, fiind încadrată în art. 174,175 lit. c şi 176 lit. b şi c. C. pen.

Prima instanţă - care l-a condamnat pe inculpat la detenţiune pe viaţă - a schimbat

încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută în art.
176 lit. b şi c C. pen.

Tribunalul a motivat această schimbare de încadrare juridică arătând, în esenţă, că: în

Codul penal nu există o singură infracţiune - de omor calificat şi omor deosebit de
grav -, fiecare având condiţii de incriminare şi pedepse proprii; faptul că una din
victime era tatăl inculpatului este irelevant pentru încadrarea juridică a faptei, căci,
atâta vreme cât inculpatul a ucis două persoane - împrejurare ce atrage
caracterizarea faptei ca omor deosebit de grav (art. 176 lit. b C. pen.) - nu mai
interesează dacă una din victime era o ruda apropiată a inculpatului; condamnându-1
pe inculpat pentru omor deosebit de grav, acesta nu mai poate fi condamnat şi pentru
omor calificat, deoarece ar însemna a-l pedepsi de două ori pentru uciderea tatălui
său.

Apelul declarat de parchet care invocă, printre altele, greşita schimbare a încadrării
juridice, este întemeiat.

Infracţiunea de omor prevăzută în art. 174 C. pen. este infracţiunea-tip, dispoziţiile art.
175 şi 176 cuprinzând forme agravate ale omorului.

Ca urmare, împrejurările concrete faptice trebuie raportate întotdeauna mai întâi la

infracţiunea-tip, urmând ca apoi, când este cazul, să se reţină agravantele. Or, cum în
speţă este vorba de o unitate infracţională, dar omorul a fost săvârşit în condiţiile a
două agravante - pe de o parte, au existat două victime şi, pe de altă parte, una dintre
acestea este tatăl inculpatului -, încadrarea juridică trebuie să cuprindă ambele
calificări.

împrejurarea că una din victime are calitatea de rudă apropiată a inculpatului nu

exclude reţinerea şi a agravantei prevăzute în art. 176 lit. b C. pen., ci dimpotrivă
agravează condiţia săvârşirii omorului asupra a două persoane.

Cât priveşte regimul sancţionator, este evident că, fiind vorba de o unitate
infracţională, se va aplica o singură pedeapsă, în limitele prevăzute de lege pentru
infracţiunea cea mai gravă.

în consecinţă, se va admite apelul declarat de parchet, se va schimba încadrarea

juridică în sensul celei reţinute prin rechizitoriu şi se va aplica aceeaşi pedeapsă.

b. Aplicarea, ca pedeapsă principală a detenţiunii pe viaţă nu face inaplicabile

prevederile art. 65 C. pen., referitoare la pedeapsa complementară a interziceii unor
drepturi.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 163/A/1998

Citiţi mai mult: http://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art-176-cpen