DECIZIE PENALĂ Nr.

1222 din 8 mai 1998

Distrugere. Modalitate de săvârşire. Încadrare juridică
EMITENT: CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE - s. penală
NEPUBLICATĂ

Împiedicarea stingerii unui incendiu cauzat de o persoană în propria gospodărie,

din neglijenţă, constituie infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 şi 4 Cod
penal dacă incendiul s-a extins asupra bunurilor altor persoane, distrugându-le.
Prin sentinţa penală nr. 177 din 25 martie 1996 a Judecătoriei Alexandria, inculpatul
T.F. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă
prevăzută de art. 219 Cod penal.
S-a reţinut că în ziua de 26 martie 1995, fiind în stare de ebrietate, inculpatul a
incendiat, din neglijenţă, o căpiţă de paie din curtea sa, focul extinzându-se, datorită
condiţiilor atmosferice, şi asupra unor bunuri ale vecinului său, căruia i s-a produs o
pagubă de 2.500.000 lei prin distrugerea acelor bunuri.
Fiind de faţă în momentul declanşării incendiului, inculpatul nu a luat nici o
măsură pentru limitarea efectelor acestuia şi, datorită relaţiilor de duşmănie ce existau
între el şi vecinul respectiv, i-a împiedicat pe locuitorii ce au încercat să intervină pentru
stingerea incendiului.
Tribunalul Teleorman, prin decizia penală nr. 265 din 8 mai 1996, a respins apelul
inculpatului.
Prin decizia penală nr. 457 din 30 septembrie 1996, Curtea de Apel Bucureşti a admis
recursul declarat de inculpat şi, casând ambele hotărâri, a dispus achitarea inculpatului în
baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală.
Declarându-se recurs în anulare, s-a susţinut că atât soluţia de achitare, cât şi
încadrarea juridică sunt greşite.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 217 alin. 1 Cod penal, infracţiunea de distrugere constă în "distrugerea,
degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia, sau
împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi
înlăturarea măsurilor luate".
Or, împiedicând pe mai multe persoane să intervină pentru ca incendiul să nu se
extindă la gospodăria vecină, inculpatul a săvârşit, în această modalitate, infracţiunea
de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 şi 4 Cod penal.
În consecinţă, recursul în anulare a fost admis şi, casându-se hotărârile atacate,
inculpatul a fost condamnat, prin schimbarea încadrării juridice, pentru săvârşirea
infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 şi 4 Cod penal.
DECIZIE PENALĂ Nr. 3411 din 15 septembrie 2000
Tâlhărie. Distrugere. Infracţiune unică
EMITENT: CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE - s. penală
NEPUBLICATĂ

Degradarea îmbrăcăminţii persoanei vătămate, ca urmare a violenţelor exercitate

contra ei de inculpat în încercarea de a-şi asigura scăparea, constituie infracţiunea
complexă, unică, de tâlhărie, în care fapta de distrugere este absorbită, intrând în
conţinutul infracţiunii de tâlhărie.

Prin sentinţa nr. 611 din 16 noiembrie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a
condamnat pe inculpatul T.S. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de tâlhărie
prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. 2 lit. a, b şi e şi a infracţiunii de distrugere
prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal.
Instanţa a reţinut că, la 18 martie 1998, inculpatul a sustras dintr-un autoturism suma
de 500.000 de lei, încercând să fugă de la locul faptei. Partea vătămată încercând să-l
oprească, inculpatul a lovit-o şi i-a rupt haina de blană cu care a fost îmbrăcată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin decizia nr. 207 din 20 martie 2000, a
admis apelul declarat de procuror, a schimbat încadrarea juridică a faptelor din art. 217
alin. 1 şi art. 20 raportat la art. 211 alin. 2 lit. a, b şi e în art. 211 alin. 2 lit. a, b şi e Cod
penal, text în baza căruia inculpatul a fost condamnat.
Recursul inculpatului, prin care cere schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de
distrugere, nu este fondat.
Motivul de recurs nu poate fi luat în considerare, întrucât ruperea hainei de blană a
victimei s-a produs în momentul în care inculpatul, în pericol de a fi prins, încerca să-şi
asigure scăparea, împrejurare în care infracţiunea de distrugere a fost absorbită în
conţinutul infracţiunii de tâlhărie, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel.
În consecinţă, recursul a fost respins.

DECIZIE PENALĂ Nr. 139 din 1999

Furt calificat. Distrugere. Distincţie
EMITENT: CURTEA APEL BUCUREŞTI - s. II-a penală
PUBLICATĂ ÎN: CULEGERE DE PRACTICĂ JUDICIARĂ DIN 1999

Însuşirea unor dale nefixate pe malurile râului de către mai mulţi inculpaţi întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii de furt, săvârşit de două sau mai multe persoane
împreună, prevăzut de art. 208 - 209 lit. a Cod penal, şi nu infracţiunea de distrugere, dată
fiind latura subiectivă a faptei.
Distrugerea nu este o infracţiune de pericol şi de aceea rezultatul ei este, întotdeauna, o
atingere efectivă care se aduce bunului.
În toate cazurile este necesar ca bunul să fie ori făcut inutilizabil, ori să i se reducă
posibilitatea de utilizare specifică.

Prin Sentinţa penală nr. 538 din 29.10.1998, pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale,
judeţul Giurgiu au fost condamnaţi inculpaţii I.I., I.M. şi S.N., pentru infracţiunea
prevăzută de art. 208 - 209 lit. a Cod penal, şi M.M., pentru infracţiunea prevăzută de art.
208 alin. 1 Cod penal.
S-a reţinut că, în cursul lunii martie 1997, în timpul zilei, inculpaţii I.I., I.M. şi S.N. s-
au deplasat la râul Sabar de pe raza satului Cărpeniş, judeţul Giurgiu şi au desprins,
pentru a vinde, de pe malurile acestuia 50 bucăţi dale din beton în valoare de 835.850 lei
şi le-au transportat la locuinţa martorului H.V., vânzându-le acestuia pentru suma de
75.000 lei, din care i-au achitat numitului M.M. suma de 20.000 lei pentru transport şi
restul sumei au împărţit-o între ei.
În cursul lunii martie 1997, singur, inculpatul M.M. s-a deplasat la râul Sabar cu căruţa
şi prin desprindere a sustras 50 bucăţi dale din beton, pe care le-a transportat la domiciliul
său pentru a le folosi în gospodărie.
Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpaţii I.I., I.M. şi S.N., criticându-le
sub aspectul greşitei încadrări juridice, în sensul că nu trebuia reţinută infracţiunea de furt
calificat, ci aceea de distrugere, ceea ce constituie cazul de casare prevăzut de art. 385^9
pct. 17 Cod procedură penală.
Critica este neîntemeiată.
Fapta inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat în
dauna avutului privat, prevăzută de art. 208 - 209 lit. a Cod penal, şi nu ale infracţiunii de
distrugere, prevăzută de art. 217 alin. 2 Cod penal, întrucât înţelegerea prealabilă a
inculpaţilor a fost să nu distrugă peretele din dale, ci să sustragă dalele de pe malurile
râului, dale care nu erau fixate, în scopul de a le vinde.

NOTĂ
Un element esenţial pentru încadrarea juridică era faptul dacă dalele au fost
"desprinse", aşa cum se reţine iniţial sau acestea nu au fost fixate, după cum reţin
instanţele ierarhic superioare.
Este important de subliniat împrejurarea că, şi în situaţia în care dalele ar fi fost fixate,
şi avea loc o desprindere a acestora, actul reprezintă o degradare a unui bun, deci a
construcţiei, şi având în vedere această urmare imediată a infracţiunii, s-ar fi putut discuta
concursul de infracţiuni între furtul calificat şi distrugere.
Distrugerea, ca rezultat al efracţiei, se absoarbe în aceasta din urmă, neconstituind o
infracţiune aparte (T.S., s. pen., dec. nr. 2.394/1970; C.D./1970, pag. 367; T.S., s. pen.,
dec. nr. 2.086/1971, R.R.D. nr. 1/1972, pag. 155).
Infracţiunea de distrugere, în oricare dintre modalităţile ei poate intra în concurs cu
infracţiunea de furt (T.S., s. pen., dec. nr. 2.580/1973; R.D. nr. 2/1974, pag. 169; T. Jud.
Suceava, dec. pen. nr. 1.760/1972; R.R.D. nr. 4/1974, pag. 182).
În cazul furtului trebuie observat dacă distrugerea nu este cumva o modalitate de
săvârşire a lui, căci, în acest caz, va exista o singură infracţiune, aceea de furt calificat
(T.S., s. pen., dec. nr. 2.086/1971, R.R.D. nr. 1/1972, pag. 155). (I.S.)
DECIZIE PENALĂ Nr. 879 din 18 iunie 2001
Plângere prealabilă. Condiţii. Distrugere
EMITENT: CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - Secţia I penală
NEPUBLICATĂ

Împrejurarea că partea vătămată a dat mai multe declaraţii, în care a descris în detaliu
împrejurările faptice dintre părţi, menţionând expres aspectele legate de tăierea pomilor şi
faptul că se constituie parte civilă, echivalează cu plângere prealabilă cu privire la
infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 din Codul penal.

Prin Sentinţa penală nr. 455 din 28.12.2000, Judecătoria Olteniţa i-a condamnat pe
inculpaţii V.I. şi V.M. la câte 5.000.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunilor
prevăzute de art. 217 alin. 1 din Codul penal şi a respins cererea de despăgubiri civile
formulată de partea civilă P.G.
S-a reţinut, în esenţă, că inculpaţii au distrus prin tăiere patru pomi fructiferi aparţinând
părţii vătămate P.G.
Prin Decizia penală nr. 71/A din 4.04.2001, Tribunalul Călăraşi a admis apelurile
declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa şi partea civilă P.G. şi, în fond, a
admis cererea de despăgubiri civile, obligându-i pe inculpaţi în solidar la plata sumei de
5.000.000 lei către partea civilă cu acest titlu.
În baza art. 118 lit. b) din Codul penal, a confiscat de la inculpaţi obiectele folosite la
comiterea faptei.
A respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi cu privire la individualizarea
pedepselor.
Împotriva deciziei, inculpaţii au declarat recurs, criticând-o în conformitate cu
prevederile art. 385^9 pct. 17^1 din Codul de procedură penală, întrucât s-a făcut o
greşită aplicare a legii, impunându-se încetarea procesului penal în conformitate cu
prevederile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) din Codul de procedură penală,
întrucât lipseşte plângerea prealabilă.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că instanţele au făcut o
corectă aplicare a legii, întrucât în mod just au apreciat că în cauză a fost formulată
plângere prealabilă de către partea vătămată pentru infracţiunea de distrugere.
Din probele administrate rezultă că partea vătămată P.G. a dat mai multe declaraţii
începând cu data de 3.06.1998, la organul de poliţie, ulterior la data de 17.06.1998, în
care a descris în detaliu împrejurările faptice dintre părţi, menţionând expres atât
aspectele legate de tăierea pomilor, cât şi circumstanţele ulterioare ale agresării sale şi
faptul că se constituie parte civilă.
De asemenea, în declaraţia dată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, la data de
16.06.2000, partea civilă P.G. a arătat că a considerat că a depus plângere prealabilă
împotriva celor doi cu privire la infracţiunea de distrugere, neintenţionând să-şi retragă
plângerea prealabilă şi nici să se împace cu învinuiţii.
Pe cale de consecinţă, Curtea, în conformitate cu prevederile art. 385^15 pct. 1 lit. b)
din Codul de procedură penală, a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
(A.N.)

NOTĂ:
 Potrivit art. 222 din Codul de procedură penală, plângerea este o încunoştinţare făcută
de o persoană sau de o unitate din cele prevăzute de art. 145 din Codul penal, căreia i s-a
cauzat o vătămare prin infracţiune.
Rezultă că existenţa unei vătămări, precum şi descrierea împrejurărilor comiterii faptei
şi indicarea făptuitorului de către petiţionar sunt condiţii suficiente pentru a se aprecia că
organul de urmărire penală a fost învestit cu anchetarea unei infracţiuni.
În speţă, existenţa acestor elemente, precum şi exprimarea voinţei de a se constitui
parte civilă, echivalează cu formularea plângerii prealabile, necesară punerii în mişcare a
acţiunii penale pentru infracţiunea de distrugere.

DECIZIE PENALĂ Nr. 1000 din 18 iulie 2001

Tentativă de furt calificat. Violare de domiciliu. Distrugere. Diferenţiere
EMITENT: CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - Secţia I penală
NEPUBLICATĂ

Întreaga activitate desfăşurată de inculpat - pătrunderea în incinta imobilului, pe timp

de noapte, prin efracţie şi împreună cu celălalt inculpat - reprezintă elemente constitutive
ale infracţiunii de tentativă la furt calificat, care nu pot fi separate în aşa fel încât să
constituie două infracţiuni (art. 192 şi art. 217 din Codul penal), datorită existenţei unei
intenţii clare a inculpaţilor de a lua bunuri.

Prin Sentinţa penală nr. 2246 din 19.12.2000 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, s-a
respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul S.N. din
infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 208 alin. 1 şi la art. 209 alin. 1 lit. a), e),
g) şi i) din Codul penal în infracţiunea prevăzută de art. 192 şi art. 217 din Codul penal,
inculpaţii S.N. şi C.M. fiind condamnaţi la pedeapsa închisorii pentru infracţiunea de
tentativă la furt calificat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în seara zilei de 31.03.2000, în jurul orei
21,00, cei doi inculpaţi au forţat sistemul de asigurare al porţii de acces în curtea
imobilului unde se află sediul S.C. "S." S.R.L. Inculpatul C.M. a rupt ornamentul broaştei
încadrate în uşa metalică, iar inculpatul S.N. a rupt butucul de yală.
Apoi, inculpatul C.M. a dezasigurat yala şi a forţat-o.
După ce au pătruns în interiorul curţii, inculpaţii s-au întors la autoturismul parcat în
capătul străzii pentru a lăsa instrumentele folosite la săvârşirea faptei, moment în care au
fost surprinşi de organele de poliţie.
Prin Decizia penală nr. 768/A din 17.05.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a
penală a admis apelul declarat de inculpatul S.N. cu privire la greşita reţinere a
prevederilor art. 37 lit. a) din Codul penal, în loc de art. 37 lit. b) din Codul penal.
Împotriva acestei decizii, inculpatul S.N. a declarat recurs, solicitând schimbarea
încadrării juridice în infracţiunile prevăzute de art. 192 şi 217 din Codul penal şi
aplicarea unei pedepse cu muncă în folosul societăţii.
Examinând decizia recurată, Curtea a constatat că recursul nu este fondat, pentru
următoarele considerente:
Întreaga activitate desfăşurată de inculpat - pătrunderea în incinta imobilului, pe timp
de noapte, prin efracţie - reprezintă elemente constitutive ale infracţiunii de tentativă la
furt calificat, care nu pot fi separate în aşa fel încât să constituie două infracţiuni (art. 192
şi art. 217 din Codul penal), datorită existenţei unei intenţii clare a inculpaţilor de a lua
bunuri. Întreruperea activităţii şi neproducerea rezultatului s-a datorat apariţiei organelor
de poliţie, şi nu voinţei inculpaţilor.
Pătrunderea în imobil fără drept şi distrugerea uşii de acces constituie împrejurări care
definesc furtul calificat rămas în faza tentativei, respectiv latura obiectivă a acestei
infracţiuni.
Cum pedeapsa aplicată este rezultatul aplicării dispoziţiilor art. 72 din Codul penal,
Curtea a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat. (A.N.)