U NIV ER S ITA TE A “ LU CI A N B LA G A ” - S I BI U

FA C U LTA T EA DE ŞT II N Ţ E E C ON O MI CE

BAZELE
INFORMATICII
- LABORATOR -

Lect.univ.dr.
Eduard Stoica
 1

ÎN LOC DE INTRODUCERE

Acest îndrumar de laborator nu îşi propune să te facă expert în calculatoare. Nu ai cum să le ştii
pe toate, de altfel nici nu ai cum, ca să nu mai vorbim că s-ar putea să nici nu îţi folosească. Îmi
doresc ca acest îndrumar să te ajute să îţi construieşti o fundaţie solidă în domeniul
calculatoarelor şi să poţi oricând adăuga cu uşurinţă noi cunoştinţe. Să îţi permită să afli: Cum
să te foloseşti la MAXIM de calculatorul personal cu bătăi MINIME de cap. Nevoile tale, talentul şi
dorinţa de aprofundare vor fi apoi cele care îţi vor stabili nivelul până la care vei ajunge în acest
domeniu.

Nu voi cere de la voi să fiţi la current cu ultimele noutăţi in domeniu, trenduri, dar le voi aduce
în discuţie pentru că au importanţa lor. Lăsăm aceasta onoare specialiştilor în domeniu.

Important este să ştii că nu îţi voi răpi mult din timpul liber, toate temele vor fi abordate în
cadrul laboratorului, astfel încât pentru examenul final să fii cât mai bine pregătit. Deşi
informaţia este diversă, am filtrat-o în aşa fel încât la tine să ajungă esenţa. Sunt convins că
timpul tău este preţios şi cu siguranţă ai multe alte lucruri pe care trebuie să le duci la bun
sfârşit pentru a obţine succesul pe care ţi-l doreşti!

În ultimele decenii lumea s-a schimbat, iar calculatoarele personale nu au fost doar o parte a
schimbării, ci una dintre cauzele acesteia. Calculatoarele personale s-au dezvoltat şi s-au
micşorat şi au câştigat din ce în ce mai mare importanţă. PC-urile s-au dezvoltat atât de mult,
încât nu numai că ne pot capta gândurile şi imaginaţia, dar pot să îşi creeze o realitate proprie.

PC-ul obişnuit este pentru afaceri cel mai important instrument modern creat de tehnologia
electronică. Este vital pentru organizarea, supravegherea, şi controlul majorităţii afacerilor
contemporane. De fapt oriunde este ceva de făcut, există fără îndoială şi un PC. Dacă nu veţi
înţelege acest instrument modern, este mai rău decât aţi face o treabă proastă, şi s-ar putea ca,
în curând, să nu vă mai dea nimeni nimic de făcut.

Ce îşi propune acest îndrumar de laborator?

În primul rând trebuie să fii dispus să acumulezi un bagaj minim de cunoştinţe care să îţi permită
să înţelegi cu cine ai de-a face.

În al doilea rând trebuie să-ţi fie clar că PC-ul e doar un instrument iar tu eşti cel care trebuie să
decizi cum, când şi la ce îl foloseşti.

Acestea fiind zise, cred că putem trece la treabă, ce zici?

 2

Laborator 1

Arhitectura şi structura hardware a calculatoarelor personale (PC)

1. Noţiuni generale

Termenul computer provine din limba engleză şi a avut iniţial semnificaţia calculator numeric
electronic, deoarece primele maşini de calcul erau destinate în special efectuării operaţiilor
aritmetice. În accepţiunea actuală un sistem de calcul este capabil să achiziţioneze şi să
păstreze informaţii, să efectueze prelucrări şi să restituie informaţiile stocate în vederea
utilizării acestora.

Un sistem electronic de calcul (S.E.C.) – denumit generic calculator, este o maşină automată
de prelucrare a informaţiei capabilă să execute secvenţe complexe de operaţii cu ajutorul unui
program înregistrat în memoria principală. Un sistem electronic de calcul reuneşte din punct de
vedere fizic şi funcţional, două componente de bază:

 componenta hardware;
 componenta software.

1.1 Componenta hardware

Ca şi în realiatea fizică, un PC este construit din elemente fundamentale, combinante laolaltă.

Arhitectura unui sistem de calcul se referă la descrirea unităţilor sale funcţionale şi
interconexiunile dintre acestea. Blocurile de construcţie se numesc componente hardware şi
sunt formate din circuite electronice şi părţi mecanice care contribuie la îndeplinirea unei
funcţii definite. Hardware-ul este controlat de software în procesul transformării datelor în
informaţii.

Configuraţia unui sistem de calcul corespunde organizării adoptate pentru a asambla şi a face să
funcţioneze diversele entităţi materiale (plăci de bază, microprocesoare, memorie, terminale,
imprimante, unităţi de disc, benzi magnetice s.a.m.d.) ale sistemului.

1.2 Componenta software

Cuprinde totalitatea programelor, prin care se asigură funcţionarea şi exploatarea sistemului de

calcul. Prin intermediul programelor software (sisteme de operare, limbaje de programre,
aplicaţii, utilitare), utilizatorul are posibilitatea de a comunica cu sistemul de calcul,
introducând date, programe şi comenzi primind rezultatele prelucrării şi diverse mesaje.

Oricât de mult s-au dezvoltat şi diversificat PC-urile în ultimii zeci de ani, ele fac tot
aceleaşi tipuri de operaţii:
 primesc date – Intrare/ Input
 procesează date – Procesare
 produc noi date – Ieşire/ Output
 3

 stochează date – Stocare

 comunică cu alte calculatoare sau echipamente – Comunicare

Componentele hardware care formează arhitectura unui sistem electronic de date sunt:
- unităţile de intrare-ieşire
- unitatea de memorare externă
 unitatea centrală care cuprinde:
 unitatea de comandă-control;
 unitatea de memorie internă;
 unitatea aritmetico-logică

Unităţile de intrare – ieşire se mai numesc şi unităţi periferice. La calculatoarele personale,

unitatea standard de intrare este reprezentată de tastatură, iar unitatea de ieşire este
monitorul.
Schematic, arhitectura unui sistem electronic de calcul se prezintă astfel:

UNITATATEA CENTRALA

U
UNNNIIITTTAAATTTEEEAAA DDDEEE CCOOOM MA
M AN
ANND
DA
D A
A
ŞŞŞIII C
COOONNNTTTRRROOOLLL

UUNNNIIITTTAAATTTEEEAAA DDDEEE
U
UNNNIIITTTAAATTTEEEAAA DDDEEE IINNNTTTRRRAAARRREEE U
UNNNIIITTTAAATTTEEEAAA DDDEEE IIEEEŞŞŞIIIRRREEE
M
MEEEM
MO
M OR
O RA
R AR
A REEE IIN
R NT
NTTEEERRRN
NĂ
N Ă
Ă

U
UNNNIIITTTAAATTTEEEAAA AARRRIIITTTM
MMEEET
TIIIC
T CĂ
C Ă
Ă DATE
ŞŞŞIII LLO
OG
O GIIIC
G CCĂ Ă
Ă
COMENZI

UUNNNIIITTTAAATTTEEEAAA DDDEEE
M
MEEEM
MO
M OR
O RRA AAR RREEE EEXXXT TTEEER
RN
R NĂ
NĂĂ

Fig 1.1 - Arhitectura generală a unui sistem de calcul

Unitatea de intrare, unitatea de ieşire şi unitatea de memorie externă se mai numesc şi unităţi
periferice.

Dispozitivele de intrare - sunt dispozitive prin care sunt introduse informaţii în calculator.
Exemple: tastatura, mouse-ul, joystick-ul, scanner-ul, aparatul foto digital, camera video
digitală,etc.
 4

Calculatorul - constituie componenta de bază a sistemului de calcul denumit din obişnuinţă doar
calculator. Din punct de vedere al arhitecturii fizice (hardware) calculatorul are în componenţă
unitatea centrala de prelucrare (UCP) şi componentele de transmitere şi stocare a informaţiei.

Dispozitivele de ieşire - se folosesc pentru vizualizarea sau audierea datelor sau rezultatelor.
Exemple: monitorul, imprimanta, plotter-ul, echipamentele pentru redarea sunetului (boxele
audio, căşti).

Componentele hardware şi produsele software lucrează împreună pentru crearea unui sistem
complet, care îndeplineşte sarcinile pe care i le cereţi.

1.3 Arhitectura generalizată von Neumann

După cum se observă în figura 2.1., un sistem de calcul este format din 3 unități de bază, care
sunt conectate între ele prin 3 căi separate de comunicație, numite magistrale (mai des se
folosește termenul englezesc - bus).

Fig 2.1
Informațiile vehiculate în sistemul de calcul se împart în 3 categorii:
- date care trebuie prelucrate
- instrucțiuni care indică prelucrările ce trebuie efectuate asupra datelor
(adunare, scădere, comparare etc.)
- adrese care permit localizarea diferitelor date si instrucțiuni

Simplist spus, sarcina unui sistem de calcul este de a executa instrucțiuni (grupate în secvențe
coerente, care urmăresc un obiectiv bine stabilit, numite programe) asupra datelor; adresele
joacă un rol auxiliar, dar nu mai puțin important. Privind din această perspectivă, vom analiza
pe scurt scopul elementelor din figura 2.1.

Unitatea de memorie are rolul de a stoca atât instrucțiunile, cât si datele asupra cărora vor
opera instrucțiunile (operanzii). Instrucțiunile unui program trebuie aduse în memorie anterior
începerii execuției programului respectiv. De asemenea, unele date se vor afla în memorie
înaintea pornirii prelucrării, iar rezultatele prelucrării se vor memora în timpul execuției
programului. Această memorie, realizată în diverse tehnologii de-a lungul evoluției
 5

calculatoarelor, constituie suportul fizic necesar desfășurării operațiilor executate de CPU.

Structural, memoria este formată dintr-un număr mare de celule independente (numite și
locații), fiecare celulă putând memora o valoare.

Pentru organizarea si regăsirea informațiilor în memorie se folosesc asa numitele adrese. O

adresă este de fapt un număr care identifică în mod unic o locație de memorie; cu alte cuvinte,
fiecărei locații îi este asociat un număr unic (adresa sa), în asa fel încât să nu existe două locaȚii
diferite cu aceeasi adresă. Pentru accesarea unei informații din memorie se furnizează adresa
acelei informații, iar circuitele de control al memoriei vor furniza conținutul locației care
reprezintă informația cerută. Similar se petrec lucrurile si la scrierea în memorie.

Tehnologic, unele dispozitive de memorie pot reține informația numai când sunt alimentate
electric (si avem de-a face cu asa-zisa memorie volatilă), în timp ce altele păstrează informația
si atunci când nu sunt alimentate electric, formând memoria nevolatilă. Aceasta din urmă este
folosită în mod special la stocarea programelor pentru inițializarea calculatorului si a sistemului
de operare.

Unitatea centrală de prelucrare (CPU) are rolul de a executa instrucțiunile. Din acest motiv,
CPU reprezintă componenta cea mai importantă a sistemului de calcul și poate controla
activitatea celorlalte componente. Deoarece atât instrucțiunile, cât și datele prelucrate de
instrucțiuni se găsesc în memorie, execuția unei instrucțiuni presupune efectuarea de către CPU
a următoarei secvențe de acțiuni:
- Depunerea pe busul de adrese a unei informații care localizează adresa de memorie ce
conține câmpul de cod al instrucțiunii (faza de adresare).
- Citirea codului instrucțiunii și depunerea acestuia într-un registru intern al
decodificatorului de instrucțiuni. Această informație este vehiculată pe busul de date
(faza de citire).
- Decodificarea codului instrucțiunii, în urma căreia CPU va cunoaște ce instrucțiune are
de executat și ca urmare pregătește modulele ce vor participa la instrucțiunea respectivă
(faza de decodificare).
- Executarea efectivă a operației specificate de de instrucțiune - faza de execuție
propriu-zisă.

După terminarea execuției unei instrucțiuni, se continuă cu extragerea Instrucțiunii următoare și

trecerea ei prin secvențele amintite s.a.m.d.

Dispozitivele de intrare/ieșire (I/O - input/output), numite și dispozitive periferice, permit

transferul informației între CPU, memorie și lumea externă. Funcțional, aceste dispozitive de
I/O pot fi adresate (apelate) de către CPU similar cu memoria, ele dispunând de asemenea de
câte un set de adrese. În mod clasic, schimbul de informații cu exteriorul se face sub controlul
CPU, dar există tehnici, care vor fi amintite mai târziu, prin care accesul la memorie se poate
face si cu o intervenție minimă a CPU (asa-numitele transferuri DMA - Direct Memory Access).
Cele mai utilizate periferice sunt: monitorul, tastatura, mouse-ul, hardisk-ul, mediile de stocare
portabile (dischetă, CD, DVD etc.), imprimanta.

Busul de date este acea cale care leagă cele 3 blocuri funcționale (o parte a sa poate să iasă si
în exteriorul sistemului) si pe care se vehiculează datele propriu-zise (numere sau caractere) sau
instrucţiunile programului.

Busul de adrese este calea pe care sunt transmise de CPU adresele către memorie, când se face
o operație cu memoria (citire sau scriere), sau se vehiculează adresele dispozitivului de I/O în
cazul unui transfer cu un periferic.

Busul de comenzi vehiculează semnalele de comandă si control între toate aceste blocuri si
astfel permite o sincronizare armonioasă a funcţionării componentelor sistemului de calcul. În
marea majoritate a cazurilor, semnalele de comandă sunt emise de către CPU si servesc la
 6

controlul funcţionării celorlalte componente. Arhitectura de tipul von Neumann a fost o inovaţie
în logica maşinilor de calcul, deosebindu-se de cele care se construiseră până atunci prin faptul

că sistemul trebuia să aibă o cantitate de memorie, similar creierului uman, în care să fie
stocate atât datele, cât si instrucţiunile de prelucrare (programul). Acest principiu al memoriei a
reprezentat unul din fundamentele arhitecturale ale calculatoarelor. Diferenţa fundamentală
consta în stocarea în memorie nu numai a datelor, ci si a programelor.

A început astfel să apară din ce în ce mai clar care este aplicabilitatea memoriei. Datele
numerice puteau fi tratate ca si valori atribuite unor locaţii specifice ale memoriei. Aceste
locaţii erau asemănate cu niste cutii postale care aveau aplicate etichete numerotate (de
exemplu 1). O astfel de locaţie putea conţine o variabilă sau o instrucţiune. A devenit posibil ca
datele stocate la o anumită adresă să se schimbe în decursul calculului, ca urmare a pasilor
anteriori. Astfel, numerele stocate în memorie au devenit simboluri ale cantităţilor si nu
neapărat valori numerice, în acelasi mod în care algebra permite manipularea simbolurilor x si y
fără a le specifica valorile. Cu alte cuvinte, se putea lucra cu entităţi abstracte.

Calculatoarele ulterioare si mai târziu microprocesoarele au implementat această arhitectură,

care a devenit un standard. În ciuda vechimii sale, arhitectura von Neumann nu a putut fi
înlocuită până azi.

2. Componentele hardware ale unui calculator

2.1 Hardware care permite introducerea datelor

2.1.1 Tastatura
Este dispozitivul periferic cu ajutorul căruia se transmit comenzi
calculatorului. Pe tastatură se găsesc mai multe tipuri de taste
(butoane de diverse forme).

· taste alfanumerice: literele de la A la Z şi cifrele de la 0 la 9

· semne speciale: ~!#$%^&*()_+{}
· semne de punctuaţie
· taste cu funcţii speciale
· taste numerice
Tastaturile pot fii conectate la PC prin fir (DIN, PS2, USB) sau wireless (radio, bluetooth).

Dispozitive de direcţionare

Sunt folosite pentru mişcarea cursorului pe ecran. Cele mai des folosite au 2 sau 3 butoane pentru
funcţii speciale.

2.1.2 Mouse-ul

Cu bilă: O bilă aflată dedesubt se mişcă în funcţie de mişcarea mausului pe

pad. Cursorul de pe ecran urmăreşte mişcarea mausului, iar butoanele pot fi
apăsate odată sau de 2 ori succesiv pentru a valida şi selecta anumite
evenimente, cum ar fi selectarea unui icon de pe
desktop sau deschiderea unui document.
Optic: Acesta foloseşte în locul bilei un fascicul laser
pentru a sesiza deplasarea lui.

2.1.3 Trackball-ul
 7

Dispozitiv care simplifică mişcarea mausului prin mişcarea doar a unei bile aflate deasupra sau în
lateral. Nu necesită un spaţiu mare de poziţionare şi nu necesită un efort mare. E nevoie însă de
un control foarte fin cu ajutorul unui singur deget.

2.1.4 Glidepad/touchpad
Dispozitiv care foloseşte pentru controlul cursorului un ecran sensibil la atingere. Utilizatorul îşi
mişcă pe ecran degetul iar cursorul îi urmează mişcarea. Pentru clic există butoane dar se poate
folosi şi atingerea

ecranului cu degetul. Este folosit în special la laptop-uri. Nu necesită un spaţiu de depozitare

mare comparativ cu mausul, poate fi încadrat în tastatură, are o rezoluţie fină. În schimb, mâna
oboseşte mai repede pentru că nu are suport ca în cazul mausului, iar unii consideră că mişcarea
nu este la fel de natural ca în cazul mausului.

2.1.5 Dispozitive pentru jocuri

Cursorul poate fi mişcat cu ajutorul unui dipozitiv vertical (joystick) sau
format din butoane (game pad). Un oferă o mişcare mult mai naturală în
controlul mişcării dintr-un joc, în
special în cazul unui joc care simulează zborul. Ambele dispozitive au
butoane cu funcţii similar mouse-ului care, prin asociere, pot îndeplini mai
multe funcţii. Acestea însă sunt mai scumpe decât celelalte dipozitive.

2.1.6 Pen Input

Este folosit în special la PDA-uri (Personal Digital Assistant), el este util în
introducerea de date, prin scris de mână (PDA-urile recunosc scrisul de mână), funcţionează ca
un dispozitiv de direcţionare similar mausului, mişcări speciale ale acestuia putând fi atribuite
unor funcţii, cum ar fi mişcarea în spirală care o poţi atribui funcţiei de salvare. Recunoaşte
scrisul de mână, poate folosi mişcări speciale, are o dimensiune mică. Atenţie, dispozitivul
trebuie folosit îndelungat pentru a recunoaşte scrisul de mână şi mişcările speciale, creionul cu
care scrii se poate pierde uşor deoarece nu este ataşat de dispozitiv în cele mai multe cazuri.

2.1.7 Touchscreen
Ecranul sensibil la atingere face posibilă deplasarea şi validarea unor opţiuni prin atingerea
acestuia. Are naturaleţe, întinzi mâna şi obţii ceva. Din păcate devine obositor atunci când sunt
necesare selectarea mai multor opţiuni.

2.1.8 Microfonul
Permite înregistrarea de sunete. Microfoanele pot capta sunete precum discuţiile sau alte efecte
sonore.

2.1.9 Instrumentele muzicale

Pentru înregistrarea muzicii cel mai bun rezultat este obţinut folosind un instrument muzical
care se poate conecta direct la calculator.

2.1.10 Camera foto digital

Poate să capteze şi să stocheze instantanee dar şi mici filme pe dispozitivele de stocare cu care
vin dotate sau, direct în calculator. Informaţia poate fi încărcată în calculator pentru a putea fi
vizualizată, stocată, editată.

2.1.11 Camera video, video recorder

Datele înregistrate de acestea pot fi încărcate pe un calculator cu ajutorul unor echipamente
speciale. Chiar dacă nu sunt date digitale, se poate obţine o calitate superioară a acestora cu
ajutorul unor reglărilor ulterioare.

2.1.12 Camerele video digitale

Înregistrează imaginile direct în format digital şi pot fi vizionate, stocate, editate cu ajutorul
PC-ului.
 8

2.1.13 Camerele web

Sunt camere video create special pentru calculatoare. Ele
furnizează imaginile direct calculatorului. Folosirea lor este
limitată de lungimea cablului prin care se conectează la
calculator, dar ca orice cameră poate fotografia sau înregistra
orice se află în câmpul ei vizual.

2.1.14 Scanerul
Acţionează ca o maşină de copiat, face captură paginii pe care o transformă apoi în imagine
digitală. Dacă se scaneaza text şi se doreşte editarea textului scanat e nevoie de un software de
recunoaştere a caracterelor - OCR (Optical Character Recognition). Acest soft ia imaginea
scanată şi converteşte imaginile în caractere ale calculatorului, astfel încât textul să poată fi
editat ulterior cu un soft obişnuit. Procesul este destul de greoi datorită condiţiilor pe care
trebuie să le îndeplinească documentul din punct de vedere al aşezării. O verificare manuală
este necesară în cele mai multe cazuri.

2.2 Hardware pentru redarea rezultatelor

2.2.1 Monitorul
Este dispozitivul pe care sunt afişate datele de output. Monitoarele sunt de diferite tipuri şi
dimensiuni. Monitoarele se deosebesc dupa tipul de afisare a imaginilor in monitoare cu tub
catodic si monitoare cu afisare prin cristale lichide. Dimensiunea diagonalei ecranului este
măsurata in inci (15 inci, 17 inci, 19 inci, etc.) Dacă în trecut monitoarele CRT (Cathode Ray
Tube) erau cele care făceau legea, astăzi ele sunt pe cale de dispariţie, locul lor fiind luat de
monitoare LCD (Liquid Crystal Display). Rezoluţia unui monitor se referă la fineţea detaliilor pe
care le poate afişa acesta. Rezoluţia este o consecinţă directă a numărului de puncte individuale
care formează imaginea de pe ecran, aşa că depinde atât de dimensiunea ecranului cât şi de
distanţa dintre puncte. Deoarece dimensiunea şi numărul de puncte limitează calitatea imaginii,
claritatea imaginilor de pe ecran poate fi descrisă prin numărul de puncte care pot fi afişate
orizontal şi vertical pe ecran.

2.2.2 Boxele şi căştile

Sunt dispozitive care îţi permit să auzi sunetele generate de computer. Boxele pot fi de sine
stătătoare sau încorporate în monitorul computerului.

2.2.3 Imprimanta
Rolul ei este de a pune pe hârtie ce este afişat pe monitor. Cât de uşor şi cât de bine se face
asta depinde de performanţele imprimantei. Tipuri de imprimantă: matriceală, imprimantă cu
jet de cerneală, imprimantă termică, imprimantă laser.

Imprimantele matriciale
Formează o imagine apăsând un model (sau o matrice) de ace pe o bandă tuşată, producând o
imagine de cerneală pe hârtie. Imprimantele matriciale tipăresc destul de încet (viteza de
tipărire > 100 cps), dar vitezele de tipărire scăzând considerabil când alegeţi modurile de
rezoluţie mare. Unele imprimante matriciale sunt furnizate cu mai multe fonturi de diverse
dimensiuni şi pot să tipărească şi grafică.

Imprimantele cu jet de cerneală sau inkjet formează o imagine stropind cu cerneală direct pe
suprafaţa hârtiei, producând ceea ce pare a fi o imagine complet conturată. Capul de imprimare
este constituit din mai multe fante (duze) prin care cerneala este proiectată pe hârtie. Calitatea
imprimării este controlată de numărul de duze prin care este improşcată cerneala. Aceste
imprimante sunt mai lente decât cele laser, dar produc text şi grafică ce par comparabile cu
calitatea unei imprimări laser, sunt mai ieftine decât cele laser şi mai puţin zgomotoase.

Imprimantele laser folosesc tehnologia aparatelor de copiat, de topire a unei pudre de

cerneală, producând o ieşire de calitate ridicată la viteze mari, folosesc foi de hartie separate
 9

sau hârtie cu antet şi funcţionează silenţios. Imprimantele laser oferă o excelentă calitate de
imprimare alb negru pe documente în care textul este insoţit de grafică. Prin raportare la
celelalte tehnologii , imprimantele laser oferă un plus de viteză şi costuri mai reduse

Imprimantele termice funcţionează silenţios, dar acesta este singurul avantaj. Ele funcţionează
prin apasarea unei matrici de ace încălzite pe o hârtie specială termosenzitivă.

Imprimantele evoluate sunt dotate cu microprocesoare, memorie RAM şi hardisk-uri şi se pot

conecta atât într-o reţea locală (LAN) cât şi într-o reţea extinsă (WAN), prin porturi de viteză
mare (10Mbps ;Mbps=Megabiţi per secundă) şi foarte mare (10Mbps-100Mbps).

2.3 Hardware responsabil cu prelucrarea şi stocarea datelor

2.3.1 Carcasa
Adăposteşte componentele interne ale PC-ului, reprezintă locul unde în care sunt montate
celelalte componente, învelind un tot, numit unitatea centrală sau sistem. Permite conectarea
dispozitivelor periferice la această unitate. Carcasa este cea căreia îi revine rolul de a asigura
circulaţia aerului în aşa fel încât să menţină componentele interne reci cât mai mult timp. Pe
măsură ce acestea se încălzesc scade şi performanţa PC-ului. Carcasa poartă o parte din
responsabilitatea atenuării zgomotului produs de diverse părţi interne ale PC-ului. În partea
frontală a acesteia se găsesc butoanele de pornire respective reset, leduri şi compartimente
pentru diverse dispozitive de stocare. În partea din spate se află ventilatorul care nu trebuie să
fie acoperit, mufa pentru cablu de alimentare şi diverşi conectori la care se pot lega
echipamente periferice compatibile cu PC-ul.

2.3.2 Sursa de alimentare

Este dispozitivul care furnizează alimentarea optimă necesară funcţionării calculatorului. Pe
partea externă are slotul de introducere a cablului de alimentare de la priză, iar pe partea
interioară prezintă mai multe ramificaţii pentru alimentarea componentele care necesită acest
lucru: placa de bază, hdd, cd-rom/dvd-rom/floppy.

Sursa - power supply unit (PSU) asigură fiecarei componente din

PC cantitatea exactă de curent de care are nevoie pentru a
funcţiona.

Sursele conţin componente periculoase la atingere, de aceea ar

trebui desfăcute doar de persoane calificate în acest domeniu.
Sursele obişnuite din calculatoare transformă curentul
altfernativ de 110V sau 230V în diverse măsuri de curent
continuu, de regula 3,3V, 5V si 12V, necesare componentelor
din PC.

Există trei tipuri de surse:

 AT Power Supply – la vechile PC-uri.

 ATX Power Supply – cele mai folosite.
 ATX-2 Power Supply – cele mai noi.

Voltajul produs de sursele AT/ATX/ATX-2 este:

 +3.3 Volts DC (ATX/ATX-2)

 +5 Volts DC (AT/ATX/ATX-2)
 -5 Volts DC (AT/ATX/ATX-2)
 +5 Volts DC Standby (ATX/ATX-2)
 +12 Volts DC (AT/ATX/ATX-2)
 -12 Volts DC (AT/ATX/ATX-2)
 10

Puterea de consum: se referă la puterea exprimată în Wati a sursei, mai pe înţeles la numărul
de componente din PC pe care această sursă le va putea alimenta. Daca este vorba despre un
calculator care nu are decât un hardisk, o unitate de cd şi o unitate de dischetă, e suficientă o
sursă de putere mică, să spunem 300W. Dar dacă este vorba de plăci video cu alimentare

separată, număr mare de discuri fixe şi alte dispozitive care toate necesită curent pentru a
funcţiona, vom alege o sursă corespunzătoare, de până la 650 Wati.

Greutatea : este în jurul a 2.5Kg

Dimensiuni: aproximativ toate se apropie de valorile: 150x150x90 mm

Ventilaţie : Se referă la numărul de ventilatoare folosite pentru răcire. Acesta variază între 0 şi
3.

Zgomot : un parametru care face diferenţa între două firme producătoare, tot mai important pe
măsură ce stresul în activităţile intelectuale este în creştere. Este un număr exprimat în decibeli
Db care variază între 0 şi 50. Un nivel de 20Db este considerat acceptabil. Aş vrea să reţineţi aici
că nu sursa de alimentare este singurul factor de zgomot în calculator, în general toate piesele
în mişcare sunt participante la acest aspect. Aşadar fiţi atenţi la coolerele de pe procesor, placa
video, hardisk sau carcasă, la zgomotele produse de unităţile hardisk şi, nu în ultimul rând, la
felul în care se face aerisirea carcasei, deci la ergonomia acesteia, ştiut fiind faptul că o aerisire
inoportună duce la supraturarea ventilatoarelor, care implicit creează un zgomot mai mare.

Conectori : Se referă la mufele cu care alimentăm componentele PC-ului. Le voi aminti întâi pe
cele indispensabile şi anume : Molex (cele cu 4 pini necesare alimentării hardisk-urilor, unităţilor
optice etc, conectori FDD, pentru dischetă, ATX power connector, pentru alimentarea plăcii de
bază) şi voi continua cu cele particulare, specifice constructorului sau perioadei de evoluţie la
care facem referire (amintesc cu această ocazie că o sursă de calitate le conţine pe toate).
Conectorii deosebiţi sunt : P4 connector – folosit exclusiv pentru alimentarea procesorului, Intel
power connector – carcateristic în special plăcilor INTEL, Aux alimentare suplimentară
caracteristică în special serverelor, SATA pentru conectarea noi modelelor de harduri Serial
ATA, mainboard monitor – destinat adaptării ventilaţiei în funcţie de temperatura componetelor
de pe placa de bază.

Numărul de conectori : voi lua doar un exemplu, restul puteţi să le consideraţi proporţionale cu
acesta. Adesea mufele Molex sunt în număr de 4, pentru că iniţial erau posibile doar 2x2 unităţi
de stocare IDE, adică hardisk-uri şi unităţi optice. În cazul în care şi placa video trebuie
alimentată sau folosim o extensie RAID pentru unităţi de stocare auxiliare, apare nevoia unui
număr mai mare de astfel de conectori. În acest caz, ne orientăm spre un producător mai
potrivit sau ne cumpărăm splittere, prin care dintr-un conector deviem 2. Cazul prezentat este
valabil şi pentru conectori FDD, care implicit sunt în număr de 1, dar plăcile video recente (în
special producătorul ATI foloseşte de asemenea acest tip de conector), cât şi pentru conectorii
SATA, care implicit sunt 2, dar majoritatea plăcilor de bază permit 4 conexiuni de acest gen.

Protecţie : E o consecinţă nescrisă a seriozităţii firmei producătoare. La început aceasta

însemna o siguranţă fuzibilă, care putea fi înlocuită în caz de suprasolicitare. În momentul de
faţă sunt soluţii mult mai sofisticate, care nu mai implică utilizatorul. Voi aminti doar contactul
lamelar (două lamele care se depărtează împiedicând curentul să mai treacă în cazul unei
suprasolicitări de sarcină) şi prevenţia activă, adică ventilarea după închiderea calculatorului în
situaţia în care acesta va fi reaprins în scurt timp.

Sistemul de răcire al diferitelor componente

Este compus din radiatoare din diferite aliaje şi forme care permit disiparea căldurii produsă de
componente. Aceste radiatoare sunt însoţite adesea de ventilatoare care le ajută să îşi facă
treaba mai bine. Pot exista de asemenea, galerii care direcţionează aerul cald din interior în
 11

afara unităţii centrale, acestea sunt întâlnite des pe configuraţiile mai complexe ale serverelor
dedicate, datorită necesităţii acestora de a fi pornite perioade îndelungate de timp.

2.3.3 Placa de bază

Placa de bază (mainboard, motherboard), este

componenta principală a unităţii de sistem. Celelalte
circuite ale PC-ului sunt părţi ale plăcii de bază care
se conectează direct la aceasta. Pe placa de bază
găsim cele mai importante componente ale unui PC,
cum ar fi microprocesorul, cipul BIOS, memoria,
sistemul de stocare, sloturile de extensie, porturile.
Evoluţia continuă şi extinderile arhitecturale au
generat o modificare corespunzătoare a tehnologiei şi
logicii plăcilor de bază.

În fig. 2.1 şi fig 2.2 este redată o placă de bază cu magistrală PCI/PCI-E ca principal suport
pentru microprocesoare Intel Core 2 Extreme quad-core / CoreT 2 Extreme dual-core / Core 2
Quad / Core 2 Duo / Pentium processor Extreme Edition / Pentium D / Pentium 4 / Celeron D.
Pe o astfel de placă se găsesc în principal următoarele componente:

Fig 2.1 – Vedere generală asupra plăcii de bază

 12

a. Slot pentru microprocesor CPU (Central Processing Unit)

b. Chipset-uri care asigura functionalitatea placii de baza
 Northbridge: Intel P965 Express Chipset
 Southbridge: Intel® ICH8
c. Sloturi pentru pentru memoria internă DRAM, alcătuită dintr-un număr de 4 DIMM
(Dual In Line Memory ) cu 168 de pini DDR II (Double Date Rate)
d. Memoria ROM – BIOS (Basic Input/Output System)
e. Conectori de cuplare a echipamentelor de memorare externă:
 Interfeţe SATA (Serial Advanced Technology Attachment) pentru hardisk-
uri sau pentru unităţi optice (CD-ROM / DVD-ROM)
 Interfaţa IDE - Integrated Device Electronic, fie pentru două hardisk-uri
(master şi slave) fie pentru un hard disc şi o unitate optică
 Interfataţa FDD (Floppy Disk Drive) pentru a conecta o unitate de floppy
disk
f. 1 slot PCI Express x16 (Peripheral Component Interconnect Express) unde se
conectează placa video
g. 3 sloturi PCI Express x 1 slot
h. 3 sloturi PCI pentru conectarea adaptoarelor pe 32 de biţi;
i. Chip LAN (Local Area Network) 10/100/1000 Mbit integrat pe placa de bază
j. Suport pentru USB (Universal Serial Bus)- magistrală de mare viteză
k. Suport 2 / 4 / 6 / 8 canal audio
l. Suport S/PDIF Sony Philips Digital InterFace In/Out connection
m. Suport conectare CD audio
n. Bateria internă;
o. Sursa de alimentare ATX
p. Chipul care controlează dispozitivele de Intrare/Ieşire

Fig 2.2 – Diagrama bloc a plăcii de bază

 13

Fig 2.3 Dispozitive Intrare/Ieşire aflate pe panoul din spatele plăcii de bază
a. Mufe PS/2 pentru conectarea mouse-ului (verde) şi a tastaturii (mov)
b. Port LPT (Line Print Terminal) permite conectarea unei imprimante, scanner
sau alte dispozitive periferice
c. Port Coaxial (S / PDIF Out) de ieşire care redă audio digital la difuzoare
externe, sau AC3 comprimat de date la un decodor Dolby Digital extern prin
intermediul unui cablu coaxial
d. Port Optic (S / PDIF Out) de iesire care redă audio digital la difuzoare externe
sau AC3 comprimat de date la un decodor Dolby Digital extern prin intermediul
unui cablu optic.
e. Port serial pentru mouse sau dispozitive de prelucrare a datelor
f. Port-uri USB care permite conectarea unor tastaturii, mouse-ului, scanner-
ului, zip, difuzor etc ...
g. Port de reţea LAN, care oferă viteze de transfer de date 10/100/1000Mbps.
h. Conectori audio pentru diferite tipuri de boxe şi microfoane.

Placa de bază îşi trage numele de la faptul că este baza pe care se aşează sau în care se
conectează toate celelalte componente. Se găseşte în partea de jos a sistemelor desktop sau
într-una din părţile laterale ale sistemelor tower şi este cea mai mare placă cu circuite
integrate. În ea sunt introduse plăci mai mici, cu circuite integate. Ea susţine cele mai
importante părţi interne ale unui calculator. Prin intermediul ei componentele formează un tot
unitar (ceea ce numim unitate centrală).

Principalele componente ale ei sunt:

- Conectorii - Asigură interfaţa dintre placa de bază şi component
- Magistralele (de date şi de adrese) - Asigură transportul de date.
- Ceasul - Acesta generează un număr de impulsuri pe o perioada de timp, un impuls
generat de ceas este numit tact. Tactul este unitatea în care se efectuează o operaţie.
- CMOS-ul - Este o componentă hard a cărui memorie este întreţinută de o baterie. În
CMOS se păstrează date personale despre modul de folosire al calculatorului cum ar fi
configuraţia de bază sau parolele de intrare pentru accesarea acestor informaţii.
- Porturile - Porturile sunt locurile de pe partea exterioară a carcasei calculatorului unde
conectezi componentele. În interiorul carcasei, acestea sunt conectate cu plăcile de
expansiune. Tastatura, mouse-ul, monitorul şi imprimanta, toate se conecteaza prin
intermediul porturilor. Exista porturi suplimentare pentru conectarea altor componente
cum ar fi joystick-ul, scanerele, camerele digitale ... Porturile sunt controlate de plăcile
de expansiune corespunzătoare lor şi se conectează cu celelate componente prin
intermediul cablurilor - lungi, foarte late. Porturile LNR, ANR şi ACR sunt folosite pentru
realizare de reţele LAN sau conectare la modemuri speciale. Port AGP - pentru
conectarea componentei video. Dacă această componentă este încorporată în placa de
bază, în portul AGP se poate conecta o nouă placă mai performantă.
- Soket-ul pentru procesor - Acesta poate fi de mai multe feluri. Intel sau AMD, cu
chipseturile corespunzătoare.
 14

- Sloturile PCI - Sunt folosite pentru conectarea componentelor plug&play (termen care
defineşte montarea de componente noi fără să mai fie nevoie de a o configurare sau, în
cazul ideal, de o restare). Acest tip de slot poate fi folosit pentru o placă de sunet mai
performantă faţă de cea deja încorporată (dacă există).

Conectorii IDE, EIDE, UDMA, ULTRAATA, SATA, RAID sau SCSI - Sunt folosiţi pentru conectarea
cablurilor specifice fiecărui model de hard-disk şi cd-rom/dvd-rom. Pe placa de bază găsim
numeroase plăci de expansiune. Unele pot fi încorporate (build-in) direct în placa de bază,
altele se montează pe aceasta în sloturile corespunzătoare. Fiecare din aceste plăci are un
rol special.