Sunteți pe pagina 1din 55

1. Notiunea de proces civil si explicitarea acesteia.

Un diferend de natura civila poate fi solutionat fie pe cale amiabila = metode


nejurisdictionale, fie prin metode jurisdictionale.
Tranzactia = contractul prin care partile sting sau previn un litigiu, inclusiv in faza
executarii silite, prin concesii sau renuntari reciproce la drepturi ori prin transferul de drepturi de
la una la cealalta, asadar se poate preintampina decansarea unui proces.
Medierea este o modalitate de solutionare a conflictelor juridice pe cale amiabila cu
ajutorul unei terte persoane specializate in calitate de mediator, in conditii de impartialitate,
confidentialitate si avand liberal consimtamant al partilor, fiind reglementata de legea 192 din
2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator –. Conform art 2 din aceasta lege, PF
PJ si partile sunt obligate sa participe la sedinta privind avantajele medierii, daca in lege nu se
prevede altfel. Aceasta sedinta poate avea loc inclusiv dupa declansarea procesului civil =
obligativitatea nu de a apela la mediere, ci e participa la informarea asupra avantajelor.
Daca, insa, conflictele de natură civilă apărute în circuitul civil nu-şi găsesc
rezolvarea pe căi amiabile, se apeleaza la organele jurisdicţionale  mijlocul de realizare a
justiţiei in aceste cazuri = procesul civil, declansat de persoana interesata.
Etimologic = latinescul "procedere". "proces" = mers înainte, evoluţie, desfăşurare si
desemneaza savarsirea unor operatiuni necesare pentru atingerea unui rezultat determinat.
Juridic, "proces" = o evoluţie, de la actul de sesizare al instanţei (punctual de plecare) şi
până la actul final al judecăţii - hotărârea.
DEFINITIE PC = activitatea desfăşurată de către instanţă, părţi, organe de executare şi
alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în
pricinile civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii
şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, conform procedurii
prevăzute de lege. Este un mijloc de aparare, atat pentru reclamant, cat si pentru parat – caruia I
se ofera posibilitatea de a se opune pretentiilor adversarului. Asada, Prin intermediul procesului
civil, atât reclamantul, cât şi pârâtul se apără, urmărind, primul să-şi consolideze dreptul dedus
judecăţii, prin soluţionarea irevocabilă a cererii si cel de-al doilea să se opună pretenţiilor
reclamantului şi să-şi consolideze el situaţia juridică anterioară litigiului, în măsura în care va
reuşi să dovedească netemeinicia dreptului litigios.
Pentru a-si indeplini acest rol, nu se poate desfasura haotic, fiind create si perfectionate
instrumente juridice eficiente de asigurare a apararii = Procedura civilă, parte a dreptului
procesual civil = totalitatea regulile după care se desfăşoară judecata unui litigiu de natură civilă
şi executarea silită a titlurilor emise în această materie, respectiv regulile ce guvernează
organizarea judiciară, competenţa instanţelor judecătoreşti, actele de procedură şi termenele
procedurale, judecata în primă instanţă, judecata în apel şi căile extraordinare de atac, recursul în
interesul legii, procedura necontencioasă, procedurile speciale şi urmărirea silită  ansamblul
normelor juridice care guvernează modul de desfăşurare a activităţii organelor judiciare, a părţilor
şi a celorlalţi participanţi, precum şi raporturile juridice dintre acestea în vederea soluţionării
cauzelor civile şi executării hotărârilor pronunţate în aceste cauze.
Caracterele dreptului procesual civil: sancţionator (duce la solutionarea diferendelor care
poarta asupra dr sub civ); reglementar (NJ sunt prevazute de constitutie, coduri, legi speciale)
formalist (actele de procedura sunt supuse unor conditii de forma si termene), de drept comun
(aplicabilitate generala – NJ CPC se aplica si in alte materii, daca legile care le regl nu contin
dispozitii contrare – constituie dreptul comun pentru toate litigiile in materie civila, atat private si

1
publice (familie, financiar, fiscal, penal – exercitarea AC in PP). totusi au aplicare prioritara
trataele international si dreptul UE.
Normele dreptului procesual civil = reguli de conduită, instituite de puterea publică
sau recunoscute de aceasta care reglementează activitatea de înfăptuire a justiţiei în litigiile civile
şi a căror respectare este asigurată, la nevoie, prin forţa de coerciţie a statului.
In funcţie de obiectul sau natura raporturilor juridice pe care le reglementează,
normele de drept procesual civil se împart în norme de organizare judiciară, norme de
competenţă şi norme de procedură propriu-zisă (prezintă interes pentru soluţionarea
conflictelor de legi în timp, precum şi datorită consecinţelor ce decurg din calificarea unei norme
sub aspectul utilizării unor mijloace procesuale).
In funcţie de întinderea câmpului de aplicare - norme generale şi norme speciale.
Importanţă - pentru soluţionarea conflictului dintre o normă generală şi o normă specială.
In functie de caracterul conduitei impuse sunt norme imperative (impun partilor o
actiune sau inactiune si sub sanctiune nu se poate deroga sau neaplica – trebuie, nu pot,
necompetenta este de ordine publica, este obligate, nu mai are dreptul) si norme dispozitive
(suplinesc sau interpreteaza vointa neeprimata sau insufficient de clar exrimata a partilor, fiind
posibila derogarea – cu acordul expres al partilor, consimte, pot, partile pot conveni).
Fazele PC - de regulă, însă nu obligatoriu, două faze: judecata şi executarea silită.
 Faza judecăţii - cuprinde judecata în primă instanţă şi judecata în căile de atac:
o etapa scrisă sau cercetarea - declanşată prin cererea de chemare în judecată. La
rândul său, pârâtul poate să răspundă pretenţiilor reclamantului printr-o
întâmpinare sau, dacă are pretenţii proprii în legătură cu cererea de chemare în
judecată, poate să formuleze o cerere reconvenţională. Părţilor iniţiale li se pot
alătura şi alte persoane, din proprie iniţiativă sau din iniţiativa reclamantului
şi/sau pârâtului, dobândind calitatea de părţi. se săvârşeşte şi actul procedural al
comunicării către fiecare parte a cererilor făcute de adversar, în vederea
încunoştiinţării reciproce a părţilor în legătură cu pretenţiile şi apărările lor, precum şi
în legătură cu probele pe care înţeleg să le administreze. Are loc in camera de
consiliu. Asadar, instanta rezolva exceptiile, examineaza cererile de interventie si
fiecare pretentie si aprare in parte, incuviinteaza probele, etc. Cand se socoteste
lamurit, prin incheiere, judecatorul declara cercetarea procesului incheiata si fixeaza
termen pentru dezbaterea fondului in sedinta pblica.
o etapa dezbaterilor – de la prima zi de înfăţişare până la închiderea dezbaterilor.
Judecatorul da cuvantul partilor pentru a-si sustine cererile si apararile formulate in
process, daca nu mai au alte cereri de formulat si nu mai sunt alte incidente de
solutionat. Cand judecatorul considera ca au fost lamurite toate imprejurarile de fapt si
temeiurile de drept ale cauzei, presedintele inchide dezbaterile, si va urma etapa
deliberarii si pronuntarii hotararii;
o etapa deliberării şi pronunţării hotărârii. - deliberarea se face în secret şi la ea
participă numai judecătorii care au făcut parte din complet, nu şi grefierul sau
procurorul care a participat la judecată (nu este proprie numai aceste etapte, intrucat
jude delibereaza sip e parcursul procesului, cu privire la luarea oricarei masuri cu
privire la cererile formulate de parti). Cu toate acestea, în litigiile având ca obiect
conflicte de muncă şi asigurări sociale, asistentii judiciari participă la deliberări, votul
acestora fiind, însă, consultativ. Pronunţarea hotărârii se face întotdeauna în şedinţă
publică, chiar dacă judecata a avut loc în camera de consiliu, in locul unde s-au

2
desfasurat dezbaterile. Se va citi minuta si se indica caile de atac ce pot fi folosite
impotriva hotararii. Prin pronunţare se finalizează judecata în primă instanţă.
o partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe o poate ataca cu apel - etapa
apelului. Codul de procedură civilă reglementează şi o etapă a căilor extraordinare
de atac: recursul, contestaţia în anulare şi revizuirea.
o etapa recursului în interesul legii.
 Faza executării silite - intervine în ipoteza în care partea care a căzut în pretenţii nu înţelege
să suporte, de bunăvoie, repercusiunile înfrângerii sale şi să respecte şi execute hotărârea
judecătorească sau un alt titlu executoriu, astfel încât creditorul va putea proceda la urmărirea
silită a datornicului său. Normele execuţionale cuprinse în Codul de procedură civilă
reglementează două modalităţi de executare silită, respectiv:
o executarea silită directă
o executarea silită indirect
Parcurgerea celor două faze ale procesului civil nu este obligatorie:
- Va lipsi faza judecăţii atunci când creditorul pune în executare un alt titlu decât o hotărâre
judecătorească (cambie, cec, bilet la ordin, contract de asistenta juridica) sau este posibil ca
faza judecăţii să nu parcurgă toate etapele menţionate. Nu va mai avea loc dezbaterea atunci
când reclamantul renunţă la judecată sau la dreptul pretins sau lasă cererea în nelucrare,
înainte de această etapă, astfel încât aceasta se perimă; nu va avea loc etapa deliberării, atunci
când părţile sting litigiul printr-o tranzacţie sau va putea lipsi etapa căilor de atac, dacă
hotărârea de primă instanţă nu este atacată.
- Va lipsi faza executării silite atunci când debitorul îşi execută de bună voie obligaţia înscrisă
în titlul executoriu sau atunci când hotărârea nu este susceptibilă de executare silită, ca de ex
hotararea pronuntata intr-o actiune de constatare.

2. Principiile fundamentale ale procesului civil. Notiune, explicatii si indicarea


Principiile dreptului procesual civil = reguli esenţiale care stau la baza activităţii
judiciare şi care contribuie la înţelegerea şi interpretarea corectă a normelor procesuale sau
la soluţionarea acelor probleme procesuale pentru a căror rezolvare nu există o normă procesual
civilă. Toate principiile dreptului procesual civil au aceeaşi valoare juridică şi forţă obligatorie,
iar sancţiunea procedurală a nesocotirii acestora prezintă aceeaşi eficacitate juridică. Titlu
preliminar – capitolul II.
1. Principiul liberului acces la justiţie - consacrat de art. 5 CPC, 21 din Constituţie şi art. 6 alin.
2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară = judecatorii au indatorirea sa primeasca
si sa solutioneze orice cerere de competent instantelor ju, potrivit legii. Nici un jude nu poate
refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este clara, sau incompleta. Doua aspecte –
obligativitatea jude de a primi si solution cererrile de competent instantelor si imposibilitatea de a
stabli dispozitii general obligatorii prin hotararile pe care le pronunta. = posibilitatea pe care o are
orice persoană, care se consideră vătămată în drepturile sau în interesele sale legitime, de a se
adresa instanţei competente în vederea ocrotirii acestora. Inclusiv pf si PJ straine. Orice cerere,
numai de competenta instantelor. Daca nu exista disp legale, uzante, apoi analogie. Daca nu, pr
fundamentale+echitate. Nu poate stabili norme general obl = nerespectarea pr sep put in stat.
2. Principiul dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen
optim si previzibil– art 6 CPC, art. 21 alin. 3 din Constituţie, art. 6 pct. 1 din Convenţia
Europeană a Drepturilor Omului şi art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile
civile şi politice = termen optim si previzbil de o instanta independent, impartial si stabilita de

3
lege. Instanta este datoare sa dispuna toate masurile permise de lege sis a asigure desfasurarea cu
celeritate a judecatii si exec silite. Asara - sa asigure ca fiacre persoana sa beneficieze de garantii
fundamentale de procedura. Toate organele şi autorităţile implicate în derularea procesului civil
să se comporte în mod egal cu părţile, fără ca vreuna din ele să fie prejudiciată sau dezavantajată
în raport cu cealaltă, sa le fie asigurate respectarea unor principia precum contradictorialitata,
dreptul la aparare, egalitata. Nu presupune parcurgerea unui dublu grad de jurisdictie, ci accesul
egal la gradele de jurisdictie stabilite de lege. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că
un proces nu ar fi echitabil dacă nu s-ar derula în condiţii de natură să plaseze în mod just o
parte pe o poziţie avantajoasă, impartialitate. termen optim si previzibil – instanta stabilieste
la primul termen, si noteaza in incheiere. Poate reveni asupra lui. Jude trebuie sa ia masurile
necesar pentru solutionarea prompta si pt recunoasterea si stabilirea la timp util a drepturilor si
intereselor legitime ale partilor si sa nu ingaduie tergiversarea – fara a incalca dr la aparare sau
alte drepturi procesuale si fara a afecta solutionarea si temeinicia hotararii. Independenta –
rezulta din modul de numire, de durata mandatului, de existent unor garantii care sa impiedice
presiunile din exterior. Impartialitate = absenta unei pareri preconcepute cu privire la litigiu =
lipsa prejudecatilor si atitudinea nepartinitoare. Stabilita de lege. Executare – organe recunoscte
de lege = executorul judecatoresc.
3. Principiul legalităţii – art 7 CPC - PC se desfasoara in conformitate cu dispozitiile legale, iar
judecatorul are indatorirea de a asigura respectarea dispozitiilor legii privind realizarea dreptuilor
si indeplinirea obligatiilor partilor din process (drept material si drept procesual). De asemenea,
justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii,
justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti
stabilite de lege, fiind interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare, competenţa instanţelor
judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, compunerea şi constituirea
completului de judecată se face potrivit dispoziţiilor legale, legalitatea şi temeinicia hotărârilor
judecătoreşti sunt supuse verificării instanţelor de control judiciar, prin intermediul căilor de atac,
ce pot fi exercitate de părţile interesate şi de Ministerul Public, în condiţiile legii. Jude are
indatorirea de a asigura respectarea dispozitiilor legale privind realizarea dr si indepl obligatiilor
partilor din proces (impacarea, rolul active al judecatorului), jude nu poate judeca in echitate =
partile sa decida sa nu fie analizat raportul juridic dedus judecatii potrivit normelor de drept
aplicabile. Doar tribunalul arbitral – in baza acordullui expres al partilor.
4. Principiul egalităţii părţilor în faţa justiţiei – art 8 CPC - principiu fundamental al
procesului civil, art. 16 din Constituţie, “cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice,
fără privilegii şi fără discriminări”, art. 2 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, care dispun că “justiţia
este unică, imparţială şi egală pentru toţi” si art 124 alin 2 din consti. Egalitatea părţilor implică
respectarea următoarelor cerinţe: - inexistenţa unor privilegii de jurisdicţie, asigurarea şi
garantarea pentru toate părţile a aceloraşi drepturi procesuale, fără nicio deosebire, fara
dezavataje in raport cu cealalta parte. Judecarea procesului pt toti cetatenii de aceleasi organe
conform acelorasi reguli procedural, sa le fie recunoscuta vocatia la aceleasi drepturi pe care le
confera o anumita pozitie procesuala = egalitatea armelor, indifferent de orice criteriu, va avea
aceleasi dr si obligatii pe care le-ar avea orice pers in calitatea procesuala respective.
5. Principiul disponibilităţii – art 9 CPC – posibilitatea partilor de a dispune de obiectul
procesului – drptul material, precum si de mijloacele procesuale de aparare a acestui drept – drept
procesual. Disponibilitatea este de esenţa procesului civil, in opoztie cu procesul penal unde se
aplica principiul oficialitatii. Nu poate fi înlăturată prin invocarea rolului activ al judecătorului, în
lipsă de stipulaţie contrară. Cuprinde dreptul persoanei interesate de a porni sau nu procesul civil,
dreptul de a determina obiectul si limitele procesului, dreptul de a renunta la judecata sau la

4
dreptul subictiv, dreptul de achiesare si dreptul de a stinge litigiul printr-o tranzactie, dreptul de a
ataca sau nu hotărârea prin intermediul căilor de atac, dreptul să ceară executarea silită a
hotărârii, dacă debitorul nu-şi execută de bunăvoie obligaţia înscrisă în titlul executoriu. Limitari
– judecatorul nu este tinut de calificarile date de parti in cerere, ci poate pune in dicutie partilor
calificarea juridica exacta si poate dispune introducrea altor persoane in cauza.
6. obligatiile partilor – art 10 – obligate sa indeplineasca actele de procedura in conditiile,
ordinea si termenele stabilite de lege sau jude, sa-si probeze pretentiile si apararile si sa
contribuie la desfasurarea fara intarziere a procesului, urmarind finalizarea acestuia.
7. obligatiile tertilor – art 11 – orice persoana este obligate, in conditiile legii, sa sprijine
realizarea justitiei, iar cel care se sustrage fara motiv legitim poate fi constrans la executare prin
aplicarea unei amenzi judiciare sau daune-interese = obligatie generala si abstracta. Sunt
reglementate si situatiile in care tertul poate refuza indeplinirea obligatiei.
8. buna credinta – art 12, art 57 din constitutie. Sa nu fie exercitat un abuz procesual si sa fie
incalcate dr procesuale ale altei parti, in scopul in vederea caruia au fost recunoscute de lege.
Partea care isi exercita dr procesuale in mod abuziv sau obligatia procesuala incat sa provoace o
paguba material sau morala va putea fi obligata, potrivit legii, la plata unei amenzi judiciare.
9. Principiul dreptului de apărare - cu valoare constituţională, art. 24 din Constituţie (dreptul la
apărare este garantat) – art 13. Pe tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un
avocat. In sens material, dreptul la apărare cuprinde ansamblul drepturilor şi garanţiilor
procesuale instituite de lege pentru a da posibilitate părţilor să-şi apere interesele, precum dreptul
de a formula cereri, de a lua cunoştinţă de actele de la dosar, de a propune probe, de a-i recuza pe
judecători şi pe procurori, de a participa la dezbateri, de a pune concluzii, de a exercita căile de
atac. În sens formal, dreptul de apărare înseamnă dreptul părţii de a-şi angaja un apărător.
10. Principiul contradictorialităţii – art 14 – instanta nu poate hotari asupra unei cereri decat
dupa citarea sau infatisarea partilor, daca legea nu prevede altfel. Asadar, acest pr presupune ca
instanta trebuie sa asculte, deopotriva, pe cel care a sesizat-o, cat si pe cel care se apara. Fiacre
parte are dreptul de a cunoaste dosarul, in intregime, de a participa la prezentarea, argumentarea
si dovedirea pretentiilor sau apararilor sale, precum si dreptul de a lua la cunostinta, de a discuta
si combate sustinerile si probele celeilalte parti, de a-si exprima punctul de vedere asupra
chestiunilor de fapt sau de drept invocate de instanta din oficiu = un element fundamental al unui
proces echitabil.
11. Principiul oralităţii - art. 15 – procesele se dezbat oral, dacă legea nu dispune altfel sau
partile nu solicita expres ca judecata sa se faca doar pe baza actelor depuse la dosar. Oralitatea
este complementara publicitatii si un principiu fundamental in conformitate cu care presedintele
instantei are obligatia sa dea cuvantul partilor pentru a-si sustine verbal pretentiile sau apararile,
pentru a discuta regularitatea actelor de procedura si cererile celorlalte parti. Oralitatea permite si
un dialog intre parte si judecator. dezbateril in fond + etapa cercetarii. Cele doua exceptii.
12. Principiul nemijlocirii - art. 16, care presupune obligaţia instanţei de a cerceta direct şi
nemediat toate elementele care interesează dezlegarea pricinii. Administrarea probelor se face în
faţa instanţei de judecată sesizate, in camera de consiliu, dacă legea nu dispune altfel. Excepţii: -
când administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin
delegaţie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu
există o instanţă de acelaşi grad, când există urgenţă în administrarea unei probe. Si martorii –
aufierea nemijlocita. Inscrisuri – se vor alatura copii
12. Principiul publicităţii - art. 127 din Constituţie, art. 17 CPC si art. 12 din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile
prevăzute de lege. Este un element essential al unui process echitabil, deoarece ii protejeaza pe

5
justitiabili d judecati secrete si arbitrariului. Excepţii - Cercetarea se face in camera de consiliu.
Instanţa poate să dispună ca dezbaterile să se facă în şedinţă secretă dacă dezbaterea publică ar
vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părţi.
13. Principiul desfăşurării procedurii judiciare în limba română - art. 128 alin. 1 Constitutie,
reluat şi de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară si 18 CPC.
Procesul civil se desfasoara in limba romana. Cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale
au dreptul să se exprime în limba maternă, în faţa instanţelor de judecată. Strainii si apatrizii care
nu inteleg romana au dreptul de a lua la cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi
in instanta si de a pune concluzii, prin traducator autorizat, daca legea nu prevede altfel. Cererile
si actele de procedura se intocmesc numai in limba romana.
14. Principiul continuităţii completelor de judecată – art. 19 – jude investit cu solutionarea
cauzei nu poate fi inclouit pe durata procesului decat pt motive temeince, in conditiile legii. =
presupune ca judecarea pricinii să se facă de la început până la sfârşit, de acelaşi complet de
judecată. Schimbarea compunerii completului de judecată poate fi determinată numai de
intervenirea unor motive temeinice, precum incompatibilitatea, abţinerea sau recuzarea
judecătorilor sau alte motive obiective, precum concediile acestora, participarea judecătorilor la
cursuri de formare profesională, decesul judecătorului, etc.
15. respectarea pr fundamrrntale – art 20. Jude sa asigure sis a respecte el insusi.
16. incercarea de impacare a partilor – art 21 - judecatorul va recomanda partilor
solutionarea amiabila a litigiului prin mediere si va incerca impacarea partilor (cociliere) pe tot
parcursul procesului = norma imperativa. Nu este o obligatie de rezultat, ci una de mijloace = ori
mediere, ori impacare. Dadreptul jude de a dispune infatisarea partilor, chiar daca sunt
reprezetante.
17. rolul judecatorului in aflarea adevarului – art. 22 – judecatorul trebuie sa staruie sa afle
adevarul, pe baza stabilirii faptelor si prin corecta aplicare a legii. Poate sa ceara explicatii, sa
puna in dezabtere imprejurari de fapt sau de drept si alte masuri prevazute de lege. = în dreptul şi
obligaţia instanţei de judecată de a ordona dovezile pe care le consideră utile pentru aflarea
adevărului, în afara probelor propuse de părţi şi chiar peste voinţa lor, în vederea unei juste
soluţionări a cauzei + lămurirea, îndrumarea şi sprijinirea părţilor în exercitarea drepturilor şi
îndeplinirea îndatoririlor procesuale, însă numai dacă partea nu este asistată sau reprezentată de
avocat sau de mandatarii prevăzuţi + atenuarea unor dispoziţii legale restrictive, prin aplicarea
altor dispoziţii legale + posibilitatea acestuia de a cere părţilor explicaţii cu privire la situaţia de
fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi a apărărilor lor,
precum şi punerea în discuţia părţilor a oricăror împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu
sunt cuprinse în cererea de chemare în judecată sau întâmpinare.
18. respectul cuvenit justitiei – art 23 – cei prezenti trebuie sa manifeste respuectul cuvenit fata
de membrii completului de judecata si sa nu tulbure buna desfasurare a sedintei de judecata.
Pesedintele este cel care vegheaza ca ordinea si solemnitatea sa fie respectate si are dreptul de a
lua masuri pentru asigurarea acestui lucru politia sedintei de judecata – masuri permise de lege –
daca nu mai este loc, presedintele le poate cere celor care au venit mai tarziu sa paraseasca sala,
pot sa fie indepartati minorii din sala, atrage atentia partii sau oricarei persoane care nesocoteste
masurile luate sa respcte ordinea si buna cuviinta, in caz de nevoie dispune indepartarea ei.

6
3. Principiul dreptului de dispozitie al partilor si cel al dreptului la aparare.
Principiile dreptului procesual civil = reguli esenţiale care stau la baza activităţii
judiciare şi care contribuie la înţelegerea şi interpretarea corectă a normelor procesuale sau
la soluţionarea acelor probleme procesuale pentru a căror rezolvare nu există o normă procesual
civilă. Toate principiile dreptului procesual civil au aceeaşi valoare juridică şi forţă obligatorie,
iar sancţiunea procedurală a nesocotirii acestora prezintă aceeaşi eficacitate juridică. Titlu
preliminar – capitolul II.
Principiul disponibilităţii – art 9 CPC – posibilitatea partilor d a dispune de obiectul
procesului – drptul material, precum si de mijloacele procesuale de aparare a acestui drept – drept
procesual. Disponibilitata nu este absoluta, intrucat legiuitorul a recunoscut legitimarea
procesuala activa si altor persoane decat titularului dreptului – cererea altei persoane, organizatii
ori unei autoritati sau institutii publice ori de interes public.
Disponibilitatea este de esenţa procesului civil, in opoztie cu procesul penal unde se
aplica principiul oficialitatii. Nu poate fi înlăturată prin invocarea rolului activ al judecătorului, în
lipsă de stipulaţie contrară.
1 – cuprinde dreptul persoanei interesate de a porni sau nu procesul civil =
reclamantul trebuie să facă o cerere înaintea instanţei “competente”. Aşadar, instanţa civilă nu se
învesteşte din oficiu, ci este necesar ca ea să fie sesizată cu o cerere de chemare în judecată de
către titularul dreptului subiectiv nesocotit sau încălcat = partea care are o pretentie impotriva
unei alte persoane ori urmareste solutionarea in justitie a unei situatii juridice. Nu este absoluta
insa deoarece legiuitorul recunoaste legitimarea procesuala active si altor persoane sau organe
decat titularului dr: alte pers, organizatii, autoritati sau institutii publice sau de interes public care
pot introduce cereri fara a justifica un interes personal sau pt ap dr si intereselor legitim ale unor
pers aflate in sit special – procurorul poate porni orice act civila (art 92 alin 1) pt minori, interzisi
si disparuti sau cererea pt declararea jud a mortii poate fi introdusa de oricine are un interes.
2 – dreptul de a determina obiectul si limitele procesului - O altă latură a
disponibilităţii prevede că părţile sunt cele care fixează cadrul procesual arătând prin cererea de
chemare în judecată, cererea reconventionala, cererea de interventie persoanele chemate în
judecată, obiectul pretins, precum şi fundamentul pretenţiei sale, instanţa fiind ţinută să respecte
aceste limite stabilite de părţi – deci fara a depasi limitele investirii. Instanta nu poate pune in
discutie un alt obiect, nici chiar cu repsectarea principiului contradictorialitati = instanta nu poate
sa acorde mai mult decat s-a solicitat, chiar daca din dovezile administrate rezulta ca
reclamantului I s-ar cuveni mai mult decat a cerut, nici mai putin. Sintagma mai putin nu trebuie
interpretata in snsul unei sume mai mici, de exmplu, decat cea ceruta – in ipoteza in care, din
probele administrate a rezultat ca atat ii datoreaza paratul reclamantului, ci “mai putin”
desemneaza situatia in care instanta nu solutioneaza unele capete de cerere. Limitele procesului –
mai sus, limitele apararii – de parat. Jude da sau restabileste calificarea juridical a faptelor deduse
judecatii, chiar daca partile le-au dat alta denumire si este obligat sa puna in discutie calificarea.
Limite – jude poate dispune introducerea altor persoane, si partile si tertii pot solicita.
3 - dreptul de a renunta la judecata sau la dreptul subiectiv, dreptul de achiesare si
dreptul de a stinge litigiul printr-o tranzactie = Actele procesuale de dispoziţie pe care părţile
le pot face în cursul procesului civil, sub forma renunţării la judecată sau la dreptul subiectiv,
achiesării, tranzacţiei. Chiar si atunci cand procesul a fost pornit de alta persoana, deoarece este
introdus si titularul dreptului. Limitare - în măsura în care aceste acte au un scop ilicit, ilegal, sunt
contrare intereselor statului sau terţilor, sunt rezultatul unui viciu de consimţământ, etc.,
instanţele au obligaţia de a le respinge şi de a trece mai departe la judecarea cauzei pentru a nu se

7
consfinţi printr-o hotărâre judecătorească o stare de fapt potrivnică ordinii de drept, in cazul
actiunilor privitoare la filiatie nu se poate renunta la drept.
3 - dreptul de a ataca sau nu hotărârea prin intermediul căilor de atac – poate ataca
sau nu, poate renunta la judecata caii de atac, poate ayaca intreaga hotarare sau numai o parte. In
acest caz, instanta de apel sau de recurs se va pronunta in limitele investirii, chiar daca constata
ca Solutia data unui capat de cerere nu este corecta. Limite – procurorul poate exercita caile de
atac pt pers prev la art 92 alin 1 chiar daca nu a pornit ac si atunci cand a participat la judecata, in
conditiile legii.
4 - dreptul să ceară executarea silită a titlutilor executorii, dacă debitorul nu-şi
execută de bunăvoie obligaţia înscrisă în titlul executoriu. Şi acest aspect al disponibilităţii
cunoaşte câteva situaţii de excepţie. În plus, procurorul are dreptul de a cere executarea silită a
hotărârilor date în favoarea minorilor, interzişilor, dispăruţilor, precum şi a altor categorii de
persoane.
Principiul dreptului de apărare - cu valoare constituţională, art. 24 din Constituţie
(dreptul la apărare este garantat) – art 13, art 16 legea 304 din 2004. Pe tot cursul procesului,
părţile au dreptul să fie asistate sau reprezentate, in conditiile legii. In sens material, dreptul la
apărare cuprinde ansamblul drepturilor şi garanţiilor procesuale instituite de lege pentru a da
posibilitate părţilor să-şi apere interesele, precum dreptul de a formula cereri, de a lua cunoştinţă
de actele de la dosar, de a propune probe, de a-i recuza pe judecători şi pe procurori, de a
participa la dezbateri, de a pune concluzii, de a exercita căile de atac. În sens formal, dreptul de
apărare înseamnă dreptul părţii de a-şi angaja un apărător.
O componenta a dreptului la aparare o constituie faptul ca partea nu-si poate inrautati
situatia in propria cale de atac, daca prin lege nu se prevede altfel. Exceptii: exceptia aut de
lucru judecat poate fi invocate de instanta sau de parti in orice stare a procesului, chiar inaintea
instantei de recurs – ca effect al admiterii exceptiei, partii I se poate crea in propria cale de atac o
situatie mai rea decat din hot atacata.
Art 14 precizeaza ca instanta nu poate lua nici o hotarare asupra unei cereri decat
dupa citarea sau infatisarea partilor, daca legea nu prevede altfel – deci protectia partilor
impotriva masurilor ce pot fi luate fata de ea fara sa I se fi dat posibilitatea de a se apara. De
asemenea, partilor li se asigura dreptul de a propune probe, de a primi cuvantul de la presedintele
completului de judecata, de a pune concluzii scrise prin avocat, au dreptul la amanare pentru lipsa
de aparare (in mod exceptional, pentru motive temeinice si neimputabile).
Realzarea dreptului la aparare este asigurata prin posibilitatea angajarii unui
aparator. De asemenea si asistenta judiciara.
Dreptul la aparare este asigurat si prin solicitarea jude partilor de a se infatisa la instanta,
chiar daca sunt reprezentanti, pentru a le da indrumarile necesare in vederea impacarii si prin
interdictia presedintelui completului de a schimba ordinea prevazuta de lege pentru darea
cuvantului partilor + motivarea masurilor si a hotarii finale.
Nu se ingradeste acest drept prin faptul ca in recurs partile nu pot formula cereri sau pune
concluzii decat prin avocat sau consilier juridic. Exceptie mandatarul licentiate in drept care e
ruda pana la gradul al doilea inclusiv sau sot. Optiunea intre avocat si consilier juridic apartine
numai PJ.

8
4. Contradictorialitatea, oralitatea si publicitate, principii fundamentale
Principiile dreptului procesual civil = reguli esenţiale care stau la baza activităţii
judiciare şi care contribuie la înţelegerea şi interpretarea corectă a normelor procesuale sau
la soluţionarea acelor probleme procesuale pentru a căror rezolvare nu există o normă procesual
civilă. Toate principiile dreptului procesual civil au aceeaşi valoare juridică şi forţă obligatorie,
iar sancţiunea procedurală a nesocotirii acestora prezintă aceeaşi eficacitate juridică. Titlu
preliminar – capitolul II.
Principiul contradictorialităţii – art 14 – instanta nu poate hotari asupra unei cereri
decat dupa citarea sau infatisarea partilor, daca legea nu prevede altfel. Partile trebuie sa si faca
cunoscute reciproc si in timp util, direct sau prin intermediul instantei, motivele de fapt si de
drept pe care si intemeiaza pretentiile si apararile, mijloacele de proba pe care inteleg sa le
foloseasca, astfel incat fiecare sa-si poata organiza apararea. Partile au obligatia de a expune
situatia la care se refera pretentiile correct si complet, au obligatia de a-si expune un punct de
vedere propriu fata de afrmatiile partii adverse, de a discuta si argument orice chestiune de fapt
sau de drept invocate. Instanta este obligate sa suspuna dicustiei toate cererile, exceptiile si
imprejurarile de fapt sau de drept invocate.
Asadar, acest pr presupune ca instant trebuie sa asculte, deopotriva, pe cel care a sesizat
instant, cat si pe cel care se apara. Fiacre parte are dreptul de a cunoaste dosarul, in intregime, de
a participa la prezentarea, argumentarea si dovedirea pretentiilor sau apararilor sale, precum si
dreptul de a lua la cunostinta, de a discuta si combate sustinerile si probele celeilalte parti, de a-si
exprima punctual de vedere asupra chestiunilor de fapt sau de drept invocate in instant din oficiu,
de cealalta parte sau orice participant – martor expert procuror = un element fundamental al unui
proces echitabil.
Pt respectarea acestui principiu, partile nu trebuie sa se infatiseze la instanta, sau ca toate
partile sa se infatiseze.
Datorita urgentei sau pentru a asigura eficienta unei masuri se poate solution o cerer fara
citarea partilor, cu consecinta inlaturarii cotradictorialitatii, la fel si pentru faza exexutarii silite.
O alta component este recunoasterea drepturilor avocatilor partilor de a se prezenta la
judecata si de a sustine cauza in fata judecatorului. Totusi nu este obligatoriu ca instanta sa
acorde termen pana se va prezenta aparatoru = amanarea judecarii pentru lipsa de aparare pate fi
dispusa numai la cererea partii interesate, in mod exceptional, pt motive temeinice, neimputabile
ei sau reprezentantului.
Pr contradict – consacrat in mai multe texte ale codului civil si in faza jud, si exec silite.
Principiul oralităţii - art. 15 – procesele se dezbat oral, dacă legea nu dispune altfel sau
partile nu solicia expres ca judecata sa se faca doar pe baza actelor depuse la dosar. Oralitatea
este complementara publicitatii si un principiu fundamental in conformitate cu care presedintele
instantei are obligatia sa dea cuvantul partilor pentru a-si sustine verbal pretentiile sau apararile,
pentru a discuta regularitatea actelor de procedura si cererile celorlalte parti. Oralitatea permite si
un dialog intre parte si judecator.
Nu se aplica numai etapei dezbaterilor in fond, ci si etapa cercetarii.
Si alte texte se refera la oralitate. Exceptii – daca legea prevede sau cand partile solicita
expres. Solicitarea acestora insa nu il oblige pe judecator sa si admita aceasta modalitate, in cazu
in care considera ca este necesar pentru o corecta solutionarea infatisarea lor.
Principiul publicităţii - art. 127 din Constituţie, art. 17 CPC si art. 12 din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile
prevăzute de lege.

9
Este un element essential al unui process echitabil, deoarece ii protejeaza pe justitiabili d
judecati secrete si arbitrariului. Procesul civil se desfasoara in prezenta partilor, dar si a oricarei
persoane straine de litigiu care doreste sa asiste la cercetarea procesului.
Alcatuit din mai multe elemente: stabilitatea locului unde instantele isi desfasoara
activitatea = au un sediu cunoscut şi determinat în localitatea de reşedinţă stabilită prin legea de
organizare judiciară toate. Instanţele sunt permanente, în sensul că activitatea de judecată se
desfăşoară în mod continuu, cu excepţia zilelor declarate nelucrătoare. Vacanţa judecătorească nu
reprezintă o întrerupere a activităţii de judecată, ci aceasta va continua, însă cu un regim de lucru
restrâns şi mai uşor, acordându-se prioritate anumitor cauze urgente sau apreciate ca atare de
colegiul de conducere al instanţei, periodicitatea sedintelor, in zilele si la orele fixate, afisarea
listei proceselor ce se vor dezbate, accesul liber in sala de sedinta, pronuntarea hotararii in sedinta
publica, posibilitatea accesarii hottararilor judecatoresti online.
Acest principiu cunoaşte, însă, şi excepţii. Cercetarea se face in camera de consiliu.
Instanţa poate să dispună ca dezbaterile să se facă în şedinţă secretă dacă dezbaterea publică ar
vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părţi. În acest caz, părţile vor putea fi însoţite, în
afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de ele. Indiferent dacă judecata are
loc în şedinţă publică sau în camera de consiliu, hotărârea se pronunţă în şedinţă publica.

5. Aplicarea in timp a dispozitiilor codului de procedura civila


Aplicarea legilor de procedură civilă în timp este un principiu care guvernează acţiunea
normelor de drept procesual civil într-o perioadă de timp determinată. Legile de procedură civilă
produc efectele în vederea cărora au fost edictate de la data intrării în vigoare şi până la abrogare;
între cele două momente legea va reglementa toate situaţiile ce se ivesc (tempus regit actum).
Asadar, conform art. 24, legea noua se aplica proceselor si exec silite incepute dupa
intrarea acesteia in vigoare, iar conform art. 25 procesele in curs de judecata si exec silita
incepute sub legea veche raman supuse acelei legi.
A.l.p.c.t. prezintă anumite particularităţi, îndeosebi în ceea ce priveşte normele de
competenţă şi cele de procedură propriu-zisă.
Conflictele dintre legile de competenţă se soluţionează diferit, în funcţie de situaţia ce se poate
ivi în practică:
a) când legea nouă desfiinţează complet o instanţă de judecată, dosarele în curs se vor trimite din
oficiu instanţei nou create; dacă legea nu indică instanţa care ia locul organului judiciar desfiinţat,
cauzele respective vor trece în competenţa judecătoriei (aceasta având plenitudine de
competenţă);
b) când legea nouă reduce competenţa unei categorii de instanţe şi o măreşte pe a alteia, se aplică
regula păstrării competenţei instanţei mai întâi sesizate.
Conflictele dintre legile de procedură propriu-zisă se soluţionează, de regulă, în temeiul
principiului imediatei aplicări a legii noi. Principiul enunţat prezintă însă şi unele aspecte
derogatorii. Astfel, în domeniul probaţiunii se face distincţie între:
a) dispoziţiile legale privitoare la administrarea dovezilor, situaţie în care se va aplica întotdeauna
legea nouă;
b) dispoziţiile legale privind admisibilitatea probelor, împrejurare în care soluţia diferă după cum
ne aflăm în prezenţa unor probe preconstituite sau a unor dovezi nepreconstituite; în prima
ipoteză se va aplica, de regulă, legea în vigoare la data încheierii actului juridic respectiv;
dimpotrivă, dacă partea nu urmăreşte valorificarea unor probe preconstituite, se va aplica legea în
vigoare la data administrării lor.

10
Căile de atac sunt guvernate de legea în vigoare la data pronunţării hotărârii judecătoreşti
atacate. Termenele de procedură sunt supuse legii în vigoare la data când acestea au început să
curgă [sin. conflictul legilor de procedură civilă în timp].

6. Conditiile de exercitare a actiunii civile. Enumerare si explicatii


Acţiunea civilă – art. 29 - în strânsă legătură cu protecţia judiciară a drepturilor
subiective civile, precum şi a unor situaţii juridice pentru a căror realizare calea judecăţii este
obligatorie, este uniforma si cuprinde ansamblul mijloacelor procesuale pe care legea le pune la
dispoziţie pentru protejarea judiciara a drepturilor subiective şi a situaţiilor juridice, fiecare din
aceste mijloace procesuale reprezentând forme de manifestare a acţiunii civile (cereri,
administrarea probelor, excepţii, măsurile asigurătorii, căi de atac, executarea silită, etc.).
elementele oricarei acţiuni civile = părţi + obiect + cauză.
Părţile = persoanele între care se leagă raportul juridic litigios, respectiv titularul
dreptului subiectiv încălcat sau contestat şi cel despre care se pretinde că l-a împiedicat pe titular
în exerciţiul normal al dreptului, nu şi reprezentanţii lor, legali sau convenţionali, care stau doar
fizic în proces în locul părţilor., dar si persoanele sau organelle carora legiuitorul le-a recunoscut
legitimarea procesuala active sau pasiva, Din momentul declanşării acţiunii civile, aceste
persoane dobândesc calitatea de părţi în proces şi vor purta o denumire specifică în funcţie de
mijlocul procesual din conţinutul acţiunii care a fost folosit.
Obiectul = protecţia unui drept sau a unor interese pentru realizarea cărora calea justiţiei
este obligator si se raportează la pretenţia afirmată în justiţie.
Cauza = scopul urmărit de acela care apelează la acţiune, fie pentru a pretinde, fie
pentru a se apăra. Causa petendi trebuie delimitată de cauza cererii de chemare în judecată (causa
debendi), aceasta din urmă reprezentând temeiul juridic al cererii, fundamentul raportului litigios.
Exercitarea acţiunii civile presupune indeplinirea cumulativa si pastrarea pe tot
parcursul procesului a urmatoarelor conditii - art. 32 – pentru aparare nu trebuie indeplinite toate,
ci numai cele firesti – cele cerute cand se recurge la un anume mijloc de aparare:
1. poate sa stea in judecata, in conditiile legii = are capacitatea procesuala conform art 56 -
57 CPC.
2. are calitate procesuala
3. formuleaza o pretentie in sensul art. 30 CPC
4. justifica un interes
1. Capacitatea procesuală = corespondentul pe plan procesual a capacităţii civile din dreptul
civil material si reprezintă aptitudinea persoanei fizice sau juridice de a avea drepturi şi de
a-şi asuma obligaţii pe plan procesual, de a exercita aceste drepturi şi de a aduce la îndeplinire
aceste obligaţii si imraca doua forme – de folosinta si de exercitiu.
Capacitatea procesuală de folosinţă - art. 56 CPC orice persoană care are folosinţa
drepturilor civile poate să fie parte în judecată = orice persoană care are capacitatea de folosinţă a
drepturilor civile are şi capacitatea procesuală de folosinţă, pentru a-şi putea valorifica sau,
dimpotrivă, apăra, dreptul recurgând la calea justiţiei.
Pt PF, capacitatea de folosinţă a acestora începe la naştere şi încetează odată cu moartea
(de la conceptie, daca se naste viu).
Pt PJ, difera, după cum acestea sunt supuse sau nu înregistrării, Astfel, persoanele juridice
au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor, iar, dacă nu sunt supuse
înregistrării, dobândesc capacitatea de folosinţă de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează,
de la data recunoaşterii ori a autorizării înfiinţării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte

11
cerinţe prevăzute de lege. Capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice încetează prin încetarea
persoanei juridice înseşi prin una din modalitatile de reorganizare prevazute de CC.
Regula este capacitatea, recunoscuta tuturor persoanelor, iar exceptia este incapacitatea.
Lipsa capacitatii de folosinta poate fi invocaa pe tot parcursul procesului. Sancţiunea
nerespectării capacităţii procesuale de folosinţă = actele de procedură îndeplinite de o
persoană lipsită de capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitatea absolută.
Capacitatea procesuală de exerciţiu = capacitatea de a sta singur in judecata si este
consecinţa firească a capacităţii de folosinţă, întrucât, dacă dreptul nu există, nu se poate vorbi
nici de exerciţiul lui = cine nu are capacitatea de folosinţă nu o poate avea nici pe cea de
exerciţiu, dar este posibil ca o persoană care are capacitatea de folosinţă să nu o aibă pe cea de
exerciţiu. PF dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu la vârsta de 18 ani. In perioada 14 -
18 ani, PF se bucură doar de o capacitate restrânsă de exerciţiu. Lipsa totală = persoanele puse
sub interdicţie şi a minorilor sub 14 ani. Pj – la data infiintarii sale si o pierde la momentul
incetarii. Desi cine nu are capacitatea de folosinţă nu o poate avea nici pe cea de exerciţiu, este
posibil ca o persoană care are capacitatea de folosinţă să nu o aibă pe cea de exerciţiu, ceea ce nu
interzice unei persoane sa stea in justitie, cid oar ca va actiona prin intermediul altei persoane. Art
57 – daca este reprezentata, asistata sau autorizata in conditiile prevazute de lege.
Reprezentarea - vizează acele împrejurări în care o persoană, lipsită de capacitate de
exerciţiu, nu poate să stea personal în instanţă, ci numai printr-o altă persoană, numită
reprezentant (minorii în vârstă de până la 14 ani şi interzişii judecătoreşti).
Ei stau în proces prin reprezentanţii lor legali care sunt pentru minor, părinţii sau, în lipsa
acestora, tutorele, iar pentru persoana pusă sub interdicţie, tutorele sau curatorul provizoriu, până
la rezolvarea cererii de punere sub interdicţie. Reprezentarea legala temporara  în caz de
urgenţă, cand PF lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal,
instanţa, la cererea părţii interesate, va putea numi un curator special, care să o reprezinte până
la numirea reprezentantului legal, potrivit legii.
Asistarea - intervine în situaţiile în care o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă
poate sta personal în instanţă, însă numai împreună cu o altă persoană, care să-i întregească
capacitatea. În lumina prevederilor art. 41 C. proc. civ., dacă pe parcursul procesului civil,
minorul împlineşte vârsta de 14 ani, reprezentarea se transformă în asistare, iar minorul va fi citat
personal, tot astfel va sta în proces, alături, însă, de părinte sau tutore, care, din acest moment,
doar îl va asista – trebui sa fie citati, si ei, si minorul.
Există, însă, şi o serie de situaţii de excepţie în care minorul în vârstă de 14 ani va sta
singur în proces, fără a fi necesară încuviinţarea prealabilă a actelor sale sau asistarea sa. Este
vorba de minorul care a împlinit vârsta de 15 ani şi care poate să încheie singur un contract de
muncă fără a avea nevoie de încuviinţarea părinţilor. El exercită singur drepturile şi execută tot
astfel obligaţiile izvorâte din contractul de muncă şi dispune singur de sumele pe care le-a
dobândit prin munca proprie.
Autorizarea - cazurile în care reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu
sau ocrotitorul legal al celui cu capacitate de exerciţiu restrânsă face acte procesuale de
dispoziţie, precum renunţarea la judecată sau la dreptul subiectiv, achiesarea, tranzacţia,
renunţarea la o cale de atac sau retragerea acesteia, împrejurări în care are nevoie de autorizarea
organului competent, de regulă autoritatea tutelară. Există, însă, situaţii în care nu se pot face acte
de dispoziţie în procesul civil, nici chiar cu autorizarea autorităţii tutelare (de exemplu, la
acţiunile de stabilire a paternităţii din afara căsătoriei).

12
Lipsa capac procesuale de ex – poate fi invocata in orice stare a procesului. Sancţiunea
nerespectării capacităţii procesuale de exerciţiu - actele de procedură îndeplinite de cel ce nu
are exerciţiul drepturilor procedurale sunt nule anulabile = ulitate relativa.
2. Calitatea procesuală - presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi
persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus în justiţie, precum şi între
persoana pârâtului şi persoana celui obligat în acelaşi raport juridic. Aşadar, spre deosebire
de capacitatea procesuala, calitatea procesuala se determina in cornet, in raport de cauza
dedusa judecatii – deci numai o anumita persoana poate fi reclamana, respective parat.
Legitimarea procesuală activă coincide cu calitatea de titular al dreptului dedus
judecăţii, iar legitimarea procesuală pasivă cu calitatea de subiect pasiv al aceluiaşi drept.
Uneori, însă, legea recunoaşte legitimare procesuală activă si pasiva şi altor persoane în
afara titularului dreptului, atunci cand titularul se afla in situatii special sau din necesitatea
ocrotirii unui interes de grup sau general = legitimare procesuala legala.
De exemplu, procurorului îi este recunoscută legitimare procesuală activă în cauzele în
care se urmăreşte apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor
puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. De
asemenea, procurorul poate exercita, în condiţiile legii, căile de atac împotriva oricăror hotărâri şi
poate cere punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea minorilor sau interzisilor. In
acest cazuri, calitatea procesuala si interesul nu sunt intrunite in persoana celui care
actioneaza – art 37 prevede ca cel care actioneaza nu trebuie sa justifice un inters personal.
Interesul se analizeaza in raport cu cel pentru care s-a actionat. De asemenea organizatii,
institutii.
Pasiva – daca unitatea detinatoare nu a fost indetificata, este chemat statul, prin
MFP. Actiunea in stabilirea paternitatii poate fi pornita si impotriva mostenitorilor pretinsului
tata.
Reclamantului ii revine obligatia de a dovedi calitatea procesuala si a sa si a
paratului, iar iinstanta este datoare sa verifice autenticitatea si veridicitatea acestora, iar instanta
de control judicar, daca acestea au participat la judecata in fata instantei inferioare, personal sau
reprezentate.
Art 38 – pe parcurul procesului, calitatea procesuala activa sau pasiva poate fi transmisa.
Transmisiunea calităţii procesuale = trecerea calităţii procesuale de la persoana ce o deţine
asupra unei alte persoane, parte din process sau straina de process, care capătă, astfel, legitimare
activă sau pasivă de a continua procesul (legală sau convenţională). În cazul PF, transmisiunea
legală se realizează pe calea succesiunii. În cazul PJ, transmisiunea legală are loc pe calea
reorganizării persoanei. Transmisiunea este convenţională când are loc în urma unei înţelegeri
stabilite de una dintre părţile în proces cu un terţ. Astfel, se produce o transmisiune convenţională
a drepturilor procesuale ori de câte ori în cursul procesului intervine: cesiunea de creanţă;
preluarea datoriei; vânzarea sau donarea bunului litigios.
Din punctul de vedere al întinderii transmisiunii calităţii procesuale, aceasta poate fi, după
caz, universală, cu titlul universal sau cu titlu particular.
Daca se face prin acte intre vii cu titlu particular, se va continua intre partile initiale (V-C,
donatie), nu se schimba partile initiale ci ramane si instrainatorul, pentru ca hotararea sa produca
efecte si fata de el, in afara de cazurile prevazute de lege, cand poate fi scos din proces. Cererea
tertului nu poate fi calificata ca o cerere de interventie.
In celelalte cazuri este obligatorie introducerea succesorilor – voluntary sau din oficiu.

13
Lipsa calitatii procesuale poate fi invocate in orice stare a procesului, prima instant sau
caile de atac – pe cale de exceptie (de fond, peremptorie sau dirimanta, absoluta). Sanctiune –
respingerea cererii ca fiind facuta de o persoana sau impotriva unei persoane fara calitate.
Despagubiri potrivit dreptului comun, pe calea unei cereri separate.
3. formularea unei pretentii – art 30 – oricine are o pretentie = orice formuleaza o pretentie,
nereferindu-se, deci, la existent pretentiei, ci la promovarea unei cereri referitoare la aceasta.
Pretentia poate avea ca obiect dreptul subiectiv sau situatia juridical a caror protective este
asigurata prin mijloacele procesuale care alcatuiesc actiunea. Conditii de exercitare a dreptuluui:
- să fie recunoscut de lege – sa nu intre in continutul unui rj illegal (nefondata)
- să fie exercitat in limitele material si juridice recunoscute de lege – sa nu fie in mod abuzic, in
scopul de a vatama sau pagubi pe altul ori intr-un mod excesiv si nerezonabil;
- să fie exercitat cu bună-credinţă si să nu contravină legilor, ordinii publice şi bunelor
moravuri -
- să fie actual, adică să nu fie afectat de modalităţi, sub forma unui termen sau unei condiţii
suspensive – sa fie un drept corespunzator unei obligatii exigibile – cererea poate fi respinsa
ca premature sau tardiva. Conditie necesara pt cererile care urmaresc realizarea dreptului, nu
si cele in constatare, cand dr se constata in starea in care se afla, putand fi afectat de termen
sau conditie suspensiva. Totusi sunt aparate – cerere de asigurare a probelor + cererea pentru
predarea unui bun la implinirea termenului contractual poate fi facuta inainte de implinirea
termenului – daca ar astepta predarea, ar fi pagubit semnificativ. Debitorul nu este decazut
din beneficial termenului, hotararea va putea fi pusa in executare doar la scadenta + interesul
nu este nascut sau actual, insa este necesar pentru prevenirea incalcarii unui dr subiectiv sau a
preintampina producerea unei pagube iminente care nu s-ar putea repara = existenta unei
amenintari grave.
Invocare - pe parcursul procesului, pe cale de exceptie de fond peremptorie sau dirimanta
si absoluta. Sancţiunea procesuală în cazul constatării inexistenţei dreptului subiectiv sau a
vreuneia din condiţiile acestuia constă în respingerea acţiunii ca neîntemeiată sau ca nefondată. În
cazul în care se constată că dreptul nu se poate bucura de protecţie juridică, acţiunea va fi
respinsă ca inadmisibilă. Dacă, însă, se invocă faptul că dreptul nu este actual, deci se ridică
excepţia de prematuritate, atunci acţiunea va fi respinsă ca prematură – poate formula o noua
cerere fara sa I se poata opune aut de lucru judecat, intrucat nu s-a dezbatut fondul. Despagubiri –
conform dreptului comun, pe calea unei cereri separate.
4. Existenta interesului = avantajul efectiv, folosul concret obtinut. poate fi material,
patrimonial sau moral. Pentru ca interesul să reprezinte o condiţie necesară, pe lângă necesitatea
justificării lui trebuie să fie (art. 33):
- legitim, adică să fie conform cu ordinea de drept şi cu regulile de convieţuire social
- determinat – sa fie concret, nu abstract
- personal, propriu celui care recurge la forma procedurală respectivă
- născut şi actual, adică să existe în momentul în care se recurge la forma procedurală
respectivă,
- exceptii - deşi dreptul subiectiv nu s-a nascut ori nu a devenit actual, s poate formula cerere
cu scopul de a preveni incalcarea unui drept subiectiv amenintat sau pentru a preintampina
producerea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara
- sancţiunea lipsei interesului = constă în respingerea acţiunii ca fiind lipsită de interes (art
40, alin 1).

14
7. Capacitatea procesuala. Notiune, clasificare si regim juridic
Acţiunea civilă – art. 29 - în strânsă legătură cu protecţia judiciară a drepturilor
subiective civile, precum şi a unor situaţii juridice pentru a căror realizare calea judecăţii este
obligatorie si cuprinde ansamblul mijloacelor procesuale pe care legea le pune la dispoziţie
pentru protejarea judiciara a drepturilor subiective şi a situaţiilor juridice, fiecare din aceste
mijloace procesuale reprezentând forme de manifestare a acţiunii civile (cereri, administrarea
probelor, excepţii, măsurile asigurătorii, căi de atac, executarea silită, etc.). elementele oricarei
acţiuni civile = părţi + obiect + cauză. Părţile = persoanele între care se leagă raportul juridic
litigios, respectiv titularul dreptului subiectiv încălcat sau contestat şi cel despre care se pretinde
că l-a împiedicat pe titular în exerciţiul normal al dreptului, nu şi reprezentanţii lor, legali sau
convenţionali, care stau doar fizic în proces în locul părţilor. Din momentul declanşării acţiunii
civile, aceste persoane dobândesc calitatea de părţi în proces şi vor purta o denumire specifică în
funcţie de mijlocul procesual din conţinutul acţiunii care a fost folosit. Obiectul = protecţia unui
drept sau a unor interese pentru realizarea cărora calea justiţiei este obligator si se raportează la
pretenţia afirmată în justiţie. Cauza = scopul urmărit de acela care apelează la acţiune, fie
pentru a pretinde, fie pentru a se apăra. Causa petendi trebuie delimitată de cauza cererii de
chemare în judecată (causa debendi), aceasta din urmă reprezentând temeiul juridic al cererii,
fundamentul raportului litigios.
Exercitarea acţiunii civile presupune indeplinirea cumulativa si pastrarea pe tot
parcursul procesului a urmatoarelor conditii - art. 32 – pentru aparare nu trebuie indeplinite toate,
ci numai cele firesti – cele cerute cand se recurge la un anume mijloc de aparare:
1. poate sa stea in judecata, in conditiile legii = are capacitatea procesuala conform art 56 -
57 CC.
2. are calitate procesuala
3. formuleaza o pretentie in sensul art. 30 CPC
4. justifica un interes
1. Capacitatea procesuală = pentru a actiona in justitie, fie pentru a pretinde, fie pt a se apara, o
persoana trebuie sa fi capabila sa stea in judecata. corespondentul pe plan procesual a capacităţii
civile din dreptul civil material si reprezintă aptitudinea persoanei fizice sau juridice de a avea
drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual, de a exercita aceste drepturi şi de a aduce
la îndeplinire aceste obligaţii si imbraca doua forme – de folosinta si de exercitiu.
Capacitatea procesuală de folosinţă - art. 56 CPC orice persoană care are folosinţa
drepturilor civile poate să fie parte în judecată = orice persoană care are capacitatea de folosinţă a
drepturilor civile are şi capacitatea procesuală de folosinţă, pentru a-şi putea valorifica sau,
dimpotrivă, apăra, dreptul recurgând la calea justiţiei = aptitudinea persoanei de a avea drepturi si
asuma obligatii pe plan procesual.
Pt PF, capacitatea de folosinţă a acestora începe la naştere şi încetează odată cu moartea
(de la conceptie, daca se naste viu).
Pt PJ, difera, după cum acestea sunt supuse sau nu înregistrării, Astfel, persoanele juridice
au capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii de la data înregistrării lor, iar, dacă nu sunt supuse
înregistrării, dobândesc capacitatea de folosinţă de la data actului de dispoziţie care le înfiinţează,
de la data recunoaşterii ori a autorizării înfiinţării lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte
cerinţe prevăzute de lege. Capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice încetează prin încetarea
persoanei juridice înseşi prin una din modalitatile de reorganizare prevazute de CC.
Regula este capacitatea, recunoscuta tuturor persoanelor, iar exceptia este incapacitatea.
conform cc, nimeni nu poate sa fie ingradit in capac de folosinta decat in cazurile expres

15
prevazute de lege si nu poate renunta, in tot sau in parte, la aceasta. Exista si ingradiri,
incapacitate, care sunt transpuse si pe plan procesual. De ex parintele decazut din dfepturile
parintesti nu poate sta in process in legatura cu drepturile si obligatiile fata de copilul minor. Pt
PJ, acestea pot avea orice dr si obl civ, cu exceptia celor recunoscute doar PF. Specializarea- doar
pj fara scop patrimonial – deci doar acele dr si obl necesare indeplinirii scopului.
Lipsa capacitatii de folosinta poate fi invocate in orice stare a procesului, pe tot parcursul
procesului pe cale de exceptie – de fond, peremptorie sau dirimanta si absoluta. Sancţiunea
nerespectării capacităţii procesuale de folosinţă = actele de procedură îndeplinite de o
persoană lipsită de capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absoluta. Fara capac procesuala
= ule sau anulabile, dupa caz. Ulitatea nu este conditionata de vatamare. Despagubiri pot fi cerute
potrivit dreptului comun, deci pe calea unei cereri separate.
Capacitatea de ex = aptitudinea pers de a incheia singura acte civile. Capacitatea
procesuală de exerciţiu = capacitatea de a sta singur in judecata si este consecinţa firească a
capacităţii de folosinţă, întrucât, dacă dreptul nu există, nu se poate vorbi nici de exerciţiul lui =
capacitatea unei prsoane de a angaja si conduce personal procesul, indeplinind obligatiile si
realizand dr procesuale, pt a valorifica in justitie dreptul litigious (in nume propriu sau prin
reprezentant). cine nu are capacitatea de folosinţă nu o poate avea nici pe cea de exerciţiu, dar
este posibil ca o persoană care are capacitatea de folosinţă să nu o aibă pe cea de exerciţiu. PF
dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu la vârsta de 18 ani. In perioada 14 - 18 ani, PF se
bucură doar de o capacitate restrânsă de exerciţiu. Minorul dobandeste capacitate deplina de ex
prin casatorie, iar minorul de peste 16 ani prin emancipare, pentru motive temeinice. O pierde
prin deces, punere sub interdictie si anularea casatoriei a minorului de rea credinta inainte sa I
implinit 18 ani. Lipsa totală = persoanele puse sub interdicţie şi a minorilor sub 14 ani. Pj – la
data infiintarii sale si o pierde la momentul incetarii. Intruca capac de ex nu poate fi mai extnsa
decat cea de folosinta, se aplica pr specializarii si pt capac de ex a pj fara scop patrimonial.
Desi cine nu are capacitatea de folosinţă nu o poate avea nici pe cea de exerciţiu, este
posibil ca o persoană care are capacitatea de folosinţă să nu o aibă pe cea de exerciţiu, ceea ce nu
interzice unei persoane sa stea in justitie, cid oar ca va actiona prin intermediul altei persoane. Art
57 – daca este reprezentata, asistata sau autorizata in conditiile prevazute de lege.
Reprezentarea - vizează acele împrejurări în care o persoană, lipsită de capacitate de
exerciţiu, nu poate să stea personal în instanţă, ci numai printr-o altă persoană, numită
reprezentant (minorii în vârstă de până la 14 ani şi interzişii judecătoreşti).
Ei stau în proces prin reprezentanţii lor legali care sunt pentru minor, părinţii sau, în lipsa
acestora, tutorele, iar pentru persoana pusă sub interdicţie, tutorele sau curatorul provizoriu, până
la rezolvarea cererii de punere sub interdicţie.
Reprezentarea legala temporare  în caz de urgenţă, cand PF lipsită de capacitatea de
exerciţiu a drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanţa, la cererea părţii interesate, va
putea numi un curator special, care să o reprezinte până la numirea reprezentantului legal,
potrivit legii. De asemenea, instanţa va putea numi un curator special în caz de conflict de
interese între reprezentant şi cel reprezentat (minorul vine la mostenire cu un parinte), când o
persoană juridică chemată să stea în judecată nu are reprezentant legal sic and nu are octrotitor
legal sau exista conflice de interese. In cazuri de urgenta, de obicei. Se numesteun curator special
si pentru PJ. Acesta este numit de instanta care judeca procesul la momentul cand a aparut
necesitatea numirii sale, prin incheiere – dar nu fiecare istanta (de exemplu apel) trebuie sa
numeasca un curator, ci se mentine acelasi pe toata durata procesului. Poate fi un avocet dintre
cei anume desemnati de barou in acest sens, insa nu indeplineste mandate de avocat – in sensul
de a se pune problema daca poate sau nu sa prezinte concluzii in fata instantei – are toate

16
drepturile si obligatiile prevazute pentru reprezentantul legal (el este repr judiciar). Acesta va fi
remunerat, suma fiind stabilita de instanta. Poate fi temporara sau pe tot parcursului PC.
Asistarea - intervine în situaţiile în care o persoană cu capacitate de exerciţiu restrânsă
poate sta personal în instanţă, însă numai împreună cu o altă persoană, care să-i întregească
capacitatea. Actele juridice se incheie de minor cu incuvintrea parintilor, tutorelui sau uneori
instanta de tutela. Dacă pe parcursul procesului civil, minorul împlineşte vârsta de 14 ani,
reprezentarea se transformă în asistare, iar minorul va fi citat personal, tot astfel va sta în proces,
alături, însă, de părinte sau tutore, care, din acest moment, doar îl va asista – trebui sa fie citati, si
ei, si minorul. Nu se confunda cu asistarea juridica de avocat.
Există, însă, şi o serie de situaţii de excepţie în care minorul în vârstă de 14 ani va sta
singur în proces, fără a fi necesară încuviinţarea prealabilă a actelor sale sau asistarea sa. Este
vorba de minorul care a împlinit vârsta de 15 ani şi care poate să încheie singur un contract de
muncă fără a avea nevoie de încuviinţarea părinţilor. El exercită singur drepturile şi execută tot
astfel obligaţiile izvorâte din contractul de muncă şi dispune singur de sumele pe care le-a
dobândit prin munca proprie.
Autorizarea - cazurile în care reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu
sau ocrotitorul legal al celui cu capacitate de exerciţiu restrânsă face acte procesuale de
dispoziţie, precum renunţarea la judecată sau la dreptul subiectiv, achiesarea, tranzacţia,
renunţarea la o cale de atac sau retragerea acesteia, împrejurări în care are nevoie de autorizarea
organului competent, de regulă autoritatea tutelară.
Autorizarea trebuie data inainte de savarsirea actului = incuviintare prealabila. Totusi
sanctiunea poate fi inlaturata prin obtinerea autorizarii pe parcursul procesului.
Există, însă, situaţii în care nu se pot face acte de dispoziţie în procesul civil, nici chiar cu
autorizarea autorităţii tutelare (de exemplu, la acţiunile de stabilire a paternităţii din afara
căsătoriei).
Lipsa calitatii procesuale de ex – poate fi invocata in orice stare a procesului, pe
parcursul procesului pe cale de exceptie – de fond peremptorie absoluta, si de partea ale carei
interese sunt ocrotite si de cealalta parte. Sancţiunea nerespectării capacităţii procesuale de
exerciţiu - actele de procedură îndeplinite de cel ce nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt
nule anulabile = nulitate relativa. Instanta acorda un termen pt confirmare, care se face de
reprezentant sau ocrotitorul legal sau de parte, daca a implinit 18 ani. Despagubiri potrivit
dreptului comun, deci pe calea unei cereri separate.

8. Interesul - Notiune si conditii


Acţiunea civilă – art. 29 - în strânsă legătură cu protecţia judiciară a drepturilor
subiective civile, precum şi a unor situaţii juridice pentru a căror realizare calea judecăţii este
obligatorie si cuprinde ansamblul mijloacelor procesuale pe care legea le pune la dispoziţie
pentru protejarea judiciara a drepturilor subiective şi a situaţiilor juridice, fiecare din aceste
mijloace procesuale reprezentând forme de manifestare a acţiunii civile (cereri, administrarea
probelor, excepţii, măsurile asigurătorii, căi de atac, executarea silită, etc.).
Elementele oricarei acţiuni civile = părţi + obiect + cauză. Părţile = persoanele între care
se leagă raportul juridic litigios, respectiv titularul dreptului subiectiv încălcat sau contestat şi cel
despre care se pretinde că l-a împiedicat pe titular în exerciţiul normal al dreptului, nu şi
reprezentanţii lor, legali sau convenţionali, care stau doar fizic în proces în locul părţilor. Din
momentul declanşării acţiunii civile, aceste persoane dobândesc calitatea de părţi în proces şi vor
purta o denumire specifică în funcţie de mijlocul procesual din conţinutul acţiunii care a fost
folosit. Obiectul = protecţia unui drept sau a unor interese pentru realizarea cărora calea justiţiei

17
este obligator si se raportează la pretenţia afirmată în justiţie. Cauza = scopul urmărit de acela
care apelează la acţiune, fie pentru a pretinde, fie pentru a se apăra. Causa petendi trebuie
delimitată de cauza cererii de chemare în judecată (causa debendi), aceasta din urmă reprezentând
temeiul juridic al cererii, fundamentul raportului litigios.
Exercitarea acţiunii civile presupune indeplinirea cumulativa si pastrarea pe tot
parcursul procesului a urmatoarelor conditii - art. 32 – pentru aparare nu trebuie indeplinite toate,
ci numai cele firesti – cele cerute cand se recurge la un anume mijloc de aparare:
1. poate sa stea in judecata, in conditiile legii = are capacitatea procesuala conform art 56 -
57 CC.
2. are calitate procesuala
3. formuleaza o pretentie in sensul art. 30 CPC
4. justifica un interes
Interesul art 32 = avantajul efectiv – nu este definit, in doctrina = folosul practic, imediat,
pe care il are o parte penru a justifica punerea in miscare a AC (pas d’interet, pas d’action) – s-a
urmarit declansarea unor procese lipsite de orice utilitate pur vexatorii si sa menajeze timpul
judecatorilor.
Poate fi material, patrimonial (atunci când se urmăreşte predarea unui bun, plata unei
sume de bani, revendicarea unui bun, etc.) sau moral (atunci când se urmăreşte un scop
nepatrimonial, de ex.: desfacerea unei adopţii pe motivul comportamentului nedemn al
adoptatorului faţă de copilul adoptat).
Cerinta interesului se apreciaza numai in raport cu persoana reclamantului, deoarece nu
este tinut sa dovedeasca interesul paratului de a particpa la judecata, la fel cum nu I se va cere
nici paratului sa-si dovedeasca interesul. Exemple de cereri lipsite de interes – cererea prin care
cel care are un titlu executoriu solicita constatarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.
Condiţia interesului trebuie îndeplinită nu numai în cazul cererii de chemare în judecată,
ci şi în cazul tuturor celorlalte acte procedurale îndeplinite pe parcursul judecăţii. Pentru ca
interesul să reprezinte o condiţie necesară pentru a fi parte în procesul civil, pe lângă necesitatea
justificării lui trebuie să fie – art 33:
- legitim, adică să fie conform cu ordinea de drept şi cu regulile de convieţuire sociala si
corespunzator cerintelor legii materiale si procesuale.
- determinat – folosul pe care l-ar putea obtine, moral sau material, sa fie concret, nu abstract
- personal, propriu celui care recurge la forma procedurală respectivă – folosul practice sa
apartina celui care recurge la actiunea in justitie. Apararea colectivitatii si interesului general
este recunscut unor organe ale statului si doar in ceea ce le priveste, conditia interesului nu
este a celui care introduce cererea, fiind apreciat insa in raport cu persoana in interesul careia
se introduce.
- născut şi actual, adică să existe în momentul în care se recurge la forma procedurală
respectivă, ţinând cont şi de faptul că rolul judecătorului este de a soluţiona litigii deja
născute – actual = daca cel interest nu ar recurge la actiune in momentul respective, s-ar
expune prin aceasta la un prejudiciu. Exceptie - cu scopul de a preveni incalcarea unui drept
subiectiv amenintat sau pentru a preintampina producerea unei pagube iminente si care nu s-
ar putea repara
Lipsa interesului se inovca pe parcursul procesului, pe cale de exceptie de fond,
peremptorie sau dirimanta, absoluta. sancţiunea lipsei interesului = constă în respingerea
acţiunii ca fiind lipsită de interes (art 40, alin 1). Daca este introdusa inainte ca dreptul sa fie
actual, in cazul ca este afectat de conditie sau termen suspensiv, se poate pune problema lipsei de

18
interes. + 40 alin 2 = acordarea de despagubiri, conform dreptului comun = pe calea unei actiuni
separate, nu pentru amanarea procesului (art 189 – 190).

9. Cererile principale, accesorii, incidentale si aditionale - Notiune, expl si exemplificare


a) Clasificarea acţiunilor în funcţie de scopul material urmărit de reclamant
- acţiunile în realizarea dreptului
- acţiunile în constatare – positive, declaratorii, interogatorii şi provocatorii
- acţiunile în constituire de drepturi sunt

b) Clasificarea acţiunilor în funcţie de natura dreptului care se valorifică prin acţiune


- acţiuni patrimoniale, care corespund drepturilor subiective cu conţinut economic:
o reale
 mobiliare
 imobiliare
 petitorii
 posesorii
o personale
 mobiliare
 imobiliare
o mixte;
- acţiuni nepatrimoniale (acţiunea de divorţ, acţiunea pentru anularea căsătoriei

c) Clasificarea acţiunilor în funcţie de calea procedurală aleasă de parte pentru


valorificarea dreptului său - principale, accesorii, aditionale şi incidentale.
1. Acţiunea principală este aceea prin care se declanşează procedura judiciară – art 30 =
cererea introductive de instant. Art 198  prin aceeasi cerere de chemare in judecata,
reclamantul poate formula mai multe capete principale de cerere impotriva aceleiasi persoane.
Cererea de divort – capatul de cerere principal este cel rferitor la desfacerea casatoriei din culpa
exclusive a sotului parat. In cazul in care sotul parat introduce cerere reconventionala, el devine
parat reconvenient, iar reclamantul parat reclamant – astfel.
2. Acţiunea accesorie este aceea a cărei rezolvare depinde de soluţia dată acţiunii
(cererii) principale sau a unui capat de cerere din actiunea pricipala. De pildă, într-o acţiune de
divorţ, capătul de cerere principal (acţiunea principală) este desfacerea căsătoriei, iar toate
celelalte cereri care ar putea fi formulate cu privire la nume, încredinţarea copiilor minori şi
stabilirea pensiei de întreţinere cuvenită acestora, atribuirea locuinţei etc. sunt cereri (acţiuni)
accesorii întrucât soluţia ce li se va da depinde de admiterea sau respingerea cererii (acţiunii)
principale. Rezultă aşadar că acţiunea prin care reclamantul sesizează instanţa nu este în
întregime principală. Are valoarea unei acţiuni principale numai capătul de cerere a cărui
rezolvare nu depinde de soluţia dată celorlalte. Totodată trebuie reţinut că în calificarea unei
cereri ca fiind principală sau accesorie nu prezintă importanţă ordinea în care sunt formulate de
reclamant, respectiv primul capăt de cerere să fie cel principal iar celelalte, accesorii. Pentru
calificarea acţiunii trebuie văzut care este capătul de cerere a cărui soluţie depinde de soluţia
dată altui capăt de cerere. Pot contine cereri accesorii si cererea reconventionala, cererile
incindentala precum cea de interventie voluntara.
3. Actiunea aditionala este acea cerere prin care o parte modifia pretentiile sale
anterioare sau initiale, la dispozitia orcarei parti. Are pretentii continute in cererea principal, deci

19
are legatura cu cererea prin care au fost formulate pretentiile pe care le doreste modificate. = o
prelungir imediata a cererii introductive de instant, reevalueaza o pretentie pentru a se tine cont
de fapte ulterioare declansarii procesului = cererea prin care se mareste sau se micsoreaza
cuantumul obiectului cererii. Obligatoriu pentru calificarea unei cereri ca aditionala –
modificarea unor pretentii cu care instant a fost daja investita. De ex, paratul care a depus numai
intampinare (prin intampinare se raspunde la pretentiile reclamantului, deci paratul nu formuleaza
el insusi pretentii in ceea ce-l priveste pe reclamant) ori intervenientul accesoriu nu pot formula
cereri care sa fie calificate aditionale. De exemplu, o cerere aditionala este cea prin care, in cazul
unei actiuni de divort, reclamantul mareste sau micsoreaza cuantumul pensiei de intretinere.
4. Acţiunile incidentale sunt acelea care pot avea o existenţă de sine-stătătoare, deci pot
fi formulate ca acţiuni principale, dar ele sunt formulate în cadrul unui proces deja pornit. Au
acest caracter cererea reconvenţională, cererea de intervenţie voluntară, cererea de intervenţie
forţată (chemarea în judecată a altor persoane, chemarea în garanţie, arătarea titularului
dreptului). Asadar, si cererile incidentale pot cuprinde cereri accesorii.
Clasificarea acţiunilor potrivit acestui criteriu prezintă importanţă sub următoarele
aspecte:
- In primul rand, din punct de vedere al competenţei, atât materiale cât şi teritoriale =
cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea
principal, chiar daca ar fi de competent altei instante (exceptie art. 120).
- Există acţiuni care pot fi formulate numai pe cale principală (ex: acţiunea de tăgadă a
paternităţii) şi cereri care pot fi formulate numai pe cale accesorie (ex: cererea soţului
care, în caz de divorţ, solicită să poarte în continuare numele dobândit prin căsătorie).
- Terţii care intervin în proces din proprie iniţiativă sau la cererea părţilor, prin formularea
de cereri incidentale, devin părţi în acel proces iar hotărârea ce se pronunţă le este
opozabilă.
- Termenul de apel este cel prevăzut de lege pentru cererea principală, chiar dacă se
atacă numai soluţia pronunţată cu privire la cererea accesorie sau incidentală şi care, dacă
ar fi fost formulată separat, era supusă unui alt termen de apel sau de recurs.
- Cererile accesorii sau incidentale urmeaza procedura instituita pt jud celei principale.

10. Incompatibilitate judecatorului. Notiune, clasificare si enumerarea 6 cazuri


Termenul Instanta are mai multe acceptiuni:
1. organul de stat împuternicit de lege să soluţioneze litigiul dintre părţi.
2. numai instanţele judecătoreşti, adică acele organe, care potrivit art. 126 alin. 1 din Constituţia
republicată, înfăptuiesc justiţia şi anume: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe
prevăzute de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară: judecătorii,
tribunale specializate, tribunale şi curţi de apel.
3. se desemnează un anumit grad de jurisdicţie, adică organul în faţa căruia se află procesul în
una din etapele sale: judecătoria, tribunalul, curtea de apel sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
4. organul în funcţiune, adică judecătorul sau, după caz, completul de judecată ce soluţionează o
anumită pricină.
„compunerea instanţei” = alcătuirea instanţei cu numărul de judecători prevăzut de lege
– 2 componente, nr legal – aspect cantitativ si posibiliatea de a face parte din complet – aspect
calitativ. constituirea instanţei = alcătuirea ei complexă cu toate organele şi persoanele cerute de
lege (grefierul, magistratul-asistent, procurorul, cand acesta participa).
Exista anomie incidente procedurale care pot aparea la compunerea sau constituirea
instanţei, precum incompatbilitatea priveste aspectul calitativ al compunerii instantei = institutia

20
procesuala care permite ca judecatorul procesului, aflat intr-una dintre situatiile anume
determinate de lege, sa nu participle la judecata, prezumandu-se ca nu poate fi impartial. Se
apreciaza in concret – de la cauza la cauza.
Art 41 un judecător nu poate face parte din completul de judecată daca:
1. a pronuntat o incheiere interlocutorie sau o hotarare prin care s-a solutionat cauza si ulterior
este investit cu judecarea apelului, contestatiei in anulare sau revizuirii impotriva propriei hotarari
= Ipoteza in care un judecător, după ce a pronunţat o hotărâre, este avansat la instanţa superioară
căreia îi revine competenţa de a soluţiona apelul sau recursul declarat împotriva hotărârii
respective. Întrucât este greu ca judecătorul să-şi schimbe convingerile care au stat la baza primei
hotărâri, este de preferat ca el să nu intre în compunerea completului care judecă apelul sau
recursul declarat împotriva acelei hotărâri, ca o garanţie a realizării unui control judiciar în
condiţii de deplină obiectivitate şi imparţialitate. Solutionarea cauzei trebuie interpretata n sensul
ca s-a pronuntat asupra fondului sau a admis o exceptie de fond, iar nu una de procedura –
deoarece in aceasta situatia, cauza nu a fost solutionata. Trebuie sa fie in acelasi process, pt cu nu
se aplica daca este sesizat pe cale separate cu o actiune idetica, asupra careia s-a mai pronuntat
anterior.
2. judecătorul care a pronunţat o hotărâre nu mai poate lua parte la judecata aceleiaşi
pricini în cazul în care s-a dispus casarea cu trimitere şi rejudecarea cauzei - se evită situaţia
ca judecătorul care a pronunţat o hotărâre să şi-o menţină în cazul participării lui şi la rejudecarea
după casare, numai din dorinţa de a dovedi că a avut dreptate.
3. în cazul în care judecătorul a fost martor (audiat efectiv, nu doar citat), expert sau
arbitru, procurer, avocat, asistent judiciar, magistrate – asistent sau mediator in acceasi
cauza.
4. art 42 – cand jude si-a exprimat parerea anterior cu privire la solutie in cauza pe care a fost
desemnat sa o judece = antepronuntarea judecatorului, de exemplu atunci cand lasa de inteles ce
solutie va da, nu atunci cand a mai solutionat un litigiu asemanator.
5. cand exista imprejurari care fac justificata temerea ca el, sotul sau, ascendentii ori
descendentii sau afinii lor au legatura cu pricina care se judeca – de exemplu cand sunt creditori,
debitori, donatari, legatari prezumtivi ai unei dintre parti, etc. interes material sau moral, direct
sau indirect.
6. jude este incompabitibil cand este sot, ruda sau afin pana la gradul al patrulea inclusive cu
avocatul sau reprezentantul uneia dintre parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului
uneia dintre aceste persoane (avocat sau reprezentat) – indifferent daca rudenia este fireasca sau
civila.
7. cand sotul sau fostul sau sot este ruda ori afin pana la gradul al patrulea inclusive cu vreuna din
parti, etc.

11. Abtinerea si recuzarea. Notiune, explicatii si reguli de solutionare a cererilor


Incompabilitatea = institutia procesuala care permite ca judecatorul procesului, aflat intr-
una dintre situatiile anume determinate de lege, sa nu participle la judecata, prezumandu-se ca nu
poate fi impartial. Se apreciaza in concret – de la cauza la cauza = asigura impartialitatea in
judecata, ofera garantii suficente pentru a inlatura oric dubiu, astfel incat judecatorul sa nu se
manifeste subiectiv fata de nicio parte.
Mijloacele procesuale prin care poate fi invocata incompatbilitatea sunt abtinerea si
recuzarea. Cele două incidente procedurale sunt corelative, în sensul că una corespunde celeilalte.
Abţinerea = obligaţia judecătorului de a se retrage din completul de judecată, atunci când ştie că

21
se află într-unul din cazurile expres reglementate de Cod  corelativă cu dreptul părţii
interesate de a cere ca judecătorul suspect de neobiectivitate şi parţialitate să fie recuzat, adică
înlăturat din complet – art. 43 alin 2 - jude care stie ca exista un motiv de incompatbilitate in
privinta sa este obligat sa se abtina de la judecarea pricinii, pe tot parcursul procesului. Declaratia
se face in scris sau verbal in sedinta, consemnata in incheiere.
Recuzarea = situaţia în care una din părţi poate cere, în cazurile prevăzute de lege, îndepărtarea
unuia sau mai multor judecători de la soluţionarea unei anumite pricini. Art 44 - jud aflat intr o
situatie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre parti inainte de inceperea oricarei
dezbateri. Conform art 48, alin 1 – jude impotriva caruia este formulate o cerere de recuzare
poate declara ca se abtine.
Cazurile de recuzare, care sunt în acelaşi timp cazuri pentru abţinerea judecătorului, sunt
prevăzute în art. 41 C. proc. Civ (absoluta) si 42 (ale cazuri):
1. a pronuntat o incheiere interlocutorie sau o hotarare prin care s-a solutionat cauza si ulterior
este investit cu judecarea apelului, contestatiei in anulare sau revizuirii impotriva propriei hotarari
2. a pronunţat o hotărâre nu mai poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în cazul în care s-a
dispus casarea cu trimitere şi rejudecarea cauzei
3. în cazul în care judecătorul a fost martor (audiat efectiv, nu doar citat), expert sau
arbitru, procurer, avocat, asistent judiciar, magistrate – asistent sau mediator in acceasi
cauza.
4. art 42 – cand jude si-a exprimat parerea anterior cu privire la solutie in cauza pe care a fost
desemnat sa o judece = antepronuntarea judecatorului, de exemplu atunci cand lasa de inteles ce
solutie va da, u atunci cand a mai solutionat un litigiu asemanator.
5. cand exista imprejurari care fac justificata temerea ca el, sotul sau, ascendentii ori
descendentii sau afinii lor au legatura cu pricina care se judeca – de exemplu cand sunt creditori,
debitori, donatari, legatari prezumtivi ai unei dintre parti, etc. interes material sau moral, direct
sau indirect.
6. jude este incompabitibil cand este sot, ruda sau afin pana la gradul al patrulea inclusive cu
avocatul sau reprezentantul uneia dintre parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului
uneia dintre aceste persoane (avocat sau reprezentat) – rudenia este fireasca sau civila.
7. sotul sau fostul sau sot este ruda ori afin pana la gradul al patrulea inclusive cu vreuna din parti
8. dacă este tutore sau curator al uneia dintre părţi - etc
Cazurile de recuzare şi de abţinere fiind strict şi limitativ prevăzute de C. proc. civ., nu
pot fi extinse prin analogie şi la alte situaţii. Astfel, judecatorul nu se poate abtine arbitrar, ci
numai daca se afla in una dintre situatiile de la art 41 sau 42.
Modul de invocare - Pe parcursul judecatii – incompatbilitatea nu poate fi invocata pe cale de
exceptie, ci numai prin formularea unei declaratii de abtinere ori a unei cereri de recuzare. In ceea
ce priveste invocarea in caile de atac, direct sau prin exceptie, trebuie facuta diferenta intre NJ
care reglementeaza cele doua institutii – recuzarea, prin NJ dispozitive, in timp ce abtinerea, prin
NJ imperative (reiese din formularea textului legal). Asadar, judecatorul este obligat sa se abtina,
in cazul in care se afla in una dintre situatiile prevazute de art 41, art. 44 precizand foarte clar ca
acesta nu poate participa la judecata, chiar daca nu a fost recuzat sau nu s-a abtinut. Rezulta ca
aceasta incompatibilitate poate fi invocate si in caile de atac, ca motiv de apel. In ceea ce priveste
recuzarea, partile au dreptul de a recuza judecatorii, astfel ca pot allege sa recuze judecatorul sau,
dimpotriva, sa aiba incredere in judecata acestuia, in conditiile in care se prezuma impartialitatea
sa (daca se afla in situatiile de la art 42). Astfel, in caile de atac, incompatibilitatea poate viza
numai situatiile prevazute de art 41 – intrucat conform art. 45, incompatibilitatea absoluta poate fi
invocate in orice stare a pricinii, inclusiv in caile de atac. Deci daca un jude incompatibil a

22
pronuntat o hotarare in prima instanta, incompatbilitatea este motiv de apel, cu conditia sa fie in
cazurile de incompatibilitate absoluta.
Recuzarea nu poate constitui obiect al unei exceptii procesuale. Este necesara mentiunea
in cazul in care un judecator, dupa admiterea unei cereri de recuzare sau declaratii de abtinere,
continua sa participe la judecata. In acest caz, nu poate fi invocate exceptia de recuzare sau
exceptia de abtinere, nici nu se poate formula o noua cerere de recuzare, ci exceptia nelegalei
compuneri a completului, care decurge din admiterea cererii de recuzare sau a decl de abtinere.
In cazul in care judecatorul incompatibil absolute a pronuntat o hotarare, aceasta este lovita de
nulitate absoluta.
Grefierul are obligatia de a verifica la primul termen de judecata, pe baza dosarului
cauzei, daca jude se afla in unul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute de art. 41 si sa
intocmeasca un referat corespunzator, daca este cazul. In aceasta situatie, partile pot lua la
unostinta despre cazul de incompatibilitate si pot formula cererea de recuzare, care conform art
44, poate fi introdusa inainte de inceperea oricarei dezbateri.
Jude se poate abtine in doua situatii: daca stie dupa fixarea primul termen de judecata ca
se afla in unul dintre cazurile de incompatbilitata sau cand a fost recuzat. Asadar, judecatorul care
stie ca fost recuzat poate formula o declaratia de abtinere – jude care stie ca a fost recuzat poate
sa declare ca se abtine, insa nu in mod obligatoriu – de ex, daca stie ca motivul nu este real.
Declaratia se solutioneaza cu prioritate, iar daca este admisa, cererea de recuzare va fi respinsa pe
motiv ca a ramas fara obiect, conform art. 48.
Cererea de recuzare – verbal in sedinta sau in scris pentru fiecare judecator in parte. Se
arata cazul de incompatibilitate si probele. Este inadmisibila acea cerere in care se invoca alte
motive decat cele prevazute la art 41 si 42. Se poate face de orice parte care justifica un interes,
personal sau prin mandatar, cel tarziu pana la inceperea dezbaterilor (nu dezbaterile in fond, ci
momentul in care partile sunt in masura sa savarseasca acte de procedura necesare pentru
pregatirea dezbaterii in fond). Insa daca acest termen nu este respectat, nu intervine decaderea,
deoarece legea prevede altfel. Poate fi recuzat numai jud sau judecatorii care judeca pricina (la
momentul formularii cererii).
Atat declaratia de abtinere, cat si cererea de recuzare nu suspenda judecata, ci intrerup
cursul judecatii pana la solutionarea incidentului procedural – nu se va face nici un act de
procedura in cauza si nu se va pronunta o solutie.
Solutionare - Pentru soluţionarea abţinerii şi recuzării legiuitorul a prevăzut aceeaşi procedură.
Competenţa de a se pronunţa asupra abţinerii şi recuzării aparţine instanţei sesizate cu pricina în
care s-a pus problema abţinerii şi recuzării – un alt complet formal din acelasi nr de jud al
instantei respective. Daca nu se poate forma completul, se judeca de instanta ierarhic superioara.
Cererea va fi soluţionată de un complet din care nu va face parte judecătorul care s-a abţinut ori
care a fost recuzat, sub sancţiunea nulităţii hotărârii.
Judecata cererii de abţinere sau recuzare se face în camera de consiliu, fără prezenţa
părţilor, dar şi în lipsa judecătorului respectiv, care va fi ascultat. Pentru dovedirea motivelor de
recuzare nu poate fi administrată proba cu interogatoriu. Actul de procedură prin care instanţa se
pronunţă asupra cererii de abţinere sau de recuzare este o încheiere, care se citeşte în şedinţă
publica.
Dacă se admite cererea, în încheiere se va arăta în ce măsură actele îndeplinite de
judecătorul respectiv urmează să fie păstrate. În lipsa acestei menţiuni, actele de procedură
săvârşite de judecător (ex: încuviinţarea de probe) urmează a fi refăcute. Drept consecinţă a
admiterii cererii, judecătorul recuzat ori care s-a abţinut se va retrage de la judecata pricinii şi va
fi înlocuit de un alt judecător.

23
Daca se respinge abtinerea, se respinge si recuzarea, cu exceptia situatiei cand nu sunt
bazate pe aceleasi motive. Atunci trebuie analizata si recuzarea – abtinerea se solutioeaza cu
prioritate.
Atunci când cererea este soluţionată de instanţa superioară şi aceasta găseşte că este
întemeiată, pricina va fi trimisă la o altă instanţă, de acelaşi grad cu cea sesizată iniţial, pentru ca
părţile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicţie.
În privinţa căii de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierii prin care este soluţionată
abţinerea sau recuzarea: incheierea poate fi atacata de parti odata cu hotararea prin care s-a
solutionat cauza (in vazul respingerii recuzarii) daca hot este definitive – recurs in 5 zile la
instanta ierarhic superioara. Daca ramane definitive la ICCJ, nu mai poate fi ataata cu recurs.
Dispoziţiile privitoare la abţinere şi recuzare se aplică şi procurorilor, grefierilor,
asistentilor judiciar sau magistraţilor asistenţi, aceştia putând fi recuzaţi pentru acelaşi motive ca
şi judecătorii.

12. Interventia. Notiune, clasificare, enumerarea si explicitarea tipurilor de interventii


Este posibil ca pe parcursul procesului sa apara interesul largirii cadrului procesual fixat
initial de reclemant prin cererea de chemare in judecata, astfel ca partile pot formula cereri pentru
introducerea in judecata a unor terte persoane, straine de process. Interesul poate apartine si
tertilor, care pot solicita ei insisi introducerea in process sau poate fi facuta din oficiu conform art
22, alin 2 care precizeaza ca jude poate dispune introducerea in cauza a altor persone, in
conditiile legii. Asadar, interventia poate fi de doua feluri – fortata (art 8 – 77) sau voluntara (68
– 79).
Interventia = participarea terţilor la procesul civil, nu trebuie confundata cu conexarea
pricinilor sau cu coparticiparea procesuala subiectiva – in cazul interventiei exista un singur
proces, in cadrul caruia se formuleaza cereri incidentale (de interventie), iar nu mai multe cereri
principale conexate sau o singura cerere de chemare in judecata cu mai multi reclamanti si/ sau
parati.
1. Intervenţia voluntară = acea instituţie procesuală care conferă terţului posibilitatea de a
participa din proprie initiaţivă într-un proces în curs de judecată între alte persoane în scopul,
valorificării unui drept propriu sau spre a sprijini apărarea reclamantului sau a pârâtului. Aceasta
cerere este supusa tuturor conditiilor de drept comun de exercitare a actiunii civile, conform art
32 CPC. La randul sau, interventia voluntara poate fi principala = intervenţia în interes
propriu, formuleaza pretentii pentru a obtine dreptul litigious sau un drept strans legat de acesta
pt sine, in tot sau in parte, sau accesorie = intervenţia în interesul uneia din părţi, cand sprjina ap.
a) Intervenţia voluntară principala = cererea prin care un terţ solicită introducerea sa într-un
proces în curs de judecată, pentru a i se recunoaşte sau a i se stabili un drept propriu = natura
juridical a unei chemari în judecată, îndreptată împotriva ambelor părţi iniţiale, prin care se
urmăreşte valorificarea unui drept subiectiv. Poate fi chiar dreptul dedus judecatii sau doar unul
strans legat de cel pretins de catre reclamant (interventia are effect dilatoriu). Tertul ar avea
posibilitatea de a se adresa instantei si pe cale separate, declansand un process in care sa fie
reclamant, dar se adreseaza instantei pe cale incidentala.
Momentul – numai in fata primei instante, inainte de inchiderea dezbaterilor in fond sau daca
judecatorii raman in pronuntare, iar cauza se repune pe rol. Cu acordul expres al partilor, se poate
formula cererea si la instant de apel. In recurs, revizuire, contestatie in anulare, nu.
Admisibilitatea - legea nu limitează formularea acesteia la anumite materii, dar în doctrină şi
jurisprudenţă sunt şi soluţii în sensul inadmisibilităţii unei asemenea cereri: inadmisibilă în

24
pricinile cu caracter strict personal, ţinând cont de faptul că ele nu pot fi exercitate decât de
titularul dreptului subiectiv
Solutionare - în două faze: admiterea în principiu şi soluţionarea cererii. - Atunci când
intervenţia principală are acelaşi obiect ca şi cererea introductivă, ele nu pot fi admise
concomitent, deoarece se exclud reciproc. Este, însă, posibil ca ambele cereri să fie respinse. De
asemenea, este posibil ca ambele cereri să fie admise numai în parte sau ca una din cereri să fie
admisă în parte, iar cealaltă respinsă.
b) Intervenţia voluntară accesorie - cererea prin care un terţ care justifică un interes solicită
introducerea sa într-un litigiu în curs de desfăşurare, pentru a apăra drepturile uneia din părţile
iniţiale. Ca natură juridică, intervenţia voluntară accesorie este o simplă apărare. Spe deosebire de
cel principal, intervenientul accesoriu nu doreste valorificarea unei pretentii proprii, cu urmareste
prin apararile pe care le face, ca instant sa pronunte o solutie favorabila pentru partea pentru care
intervine. Natura juridica = aparare, facuta in scop pur defensiv. Din acest motiv, daca paratul
recunoaste pretentiile reclamantului, cererea de ainterveni in favoarea sa este lipsita de interes.
Totusi, tertul nu este un simplu aparator, ci el poate evita intervenind in proces, de a fi actionat in
justitie ulterior de partea pe care o sprijina.
Momentul introducerii – pana la inchiderea dezabterilor, in tot cursul judecatii, chiar si in caile
extraordinare de atac, chiar direct in apel – intrucat intervenientul nu invoca pretentii proprii.
În principiu, intervenţia accesorie este admisibilă în orice materie, neexistând niciun text de
lege care să limiteze expres sfera sa de aplicare. Ca şi în cazul intervenţiei principale, în pricinile
cu caracter strict personal, intervenţia accesorie este inadmisibilă.
Din punct de vedere al formei, intervenţia accesorie apare ca o simplă cerere.
Modul de soluţionare a intervenţiei accesorii depinde de soluţia ce urmează să fie pronunţată în
cadrul acţiunii principale.

2. Intervenţia forţată - presupune implicarea unei terţe persoane într-un proces ce se poartă între
alte persoane, făcându-se abstracţie de voinţa terţului sau chiar împotriva voinţei lui. Trei forme
a) chemarea in judecata a altor persoane - acea formă de participare a terţilor la activitatea
judiciară care conferă părţilor principale, în scopul preîntâmpinării unui litigiu viitor, posibilitatea
de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi
reclamantul. Pe lângă condiţiile generale necesare participării terţelor persoane în procesul civil,
legea impune şi o condiţie specific  terţul introdus în proces la cererea uneia din părţile
iniţiale, să poată pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul. Art 70 – dobandeste poztia
procesuala de reclamant iar hotararea va produce efecte si in ceea ce l piveste. Conform art 71,
paratul poate fi scos din process daca a fost chemat in judecata pt o datorie baneasca si declara ca
va plati suma celui pt care va fi stabilit dreptul – daca consemneaza la dispozitia instantei suma
datorata, la fel si pt predarea unui bun sau a folosintei acesuia – bunul va fi pu sub sechestru
judiciar – prin cerere interlocutorie. Procesul continua intre reclamant si tertul chemat in judecata.
Hotararea se comunica si paratului, fiindu-I opozabila. Poate fi promovată numai în faţa
primei instanţe si poate fi formulată de oricare din părţile procesului. diferă după cum cererea
este formulată de reclamant sau de pârât. Reclamant sau intervenientul principal – pana la
terminarea cercetarii procesului inaintea primei instante, de parat – termenul pt depunerea
intampinarii, daca nu e obligatorie – la primul termen de judecata. Sancţiunea nerespectării
termenelor de depunere a cererii de chemare în judecată a altor persoane nu atrage decăderea, ci
judecarea separată a cererii îndreptate împotriva terţului, cu excepţia cazului în care părţile
consimt să se judece împreună. Terţul chemat în judecată dobândeşte calitatea de reclamant. El
va lua procedura în starea în care se afla la momentul intervenţiei.

25
b) Chemarea în garanţie = varietate a intervenţiei forţate - instituţie juridică procesuală care
conferă părţilor posibilitatea de a solicita introducerea în proces a persoanelor care ar avea
obligaţia de garanţie sau de despăgubire în ipoteza în care ar pierde procesul – impotriva carora s-
ar putea indrepta cu o cerere separate. Cel chemat in garantie poate chema in garantie. Rezultă,
aşadar, că instituţia chemării în garanţie are caracterul unei acţiuni preventive, care se
fundamentează pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire. Natura juridica = cerere de
chemare în judecată, trebuie sa respecte forma acesteia. Temeiul participării terţelor persoane
în procesul civil, în această formă, îl constituie, aşadar, fie obligaţia de garanţie, fie obligaţia de
despăgubire. + conditii - existenţa cu necesitate a unui proces civil aflat în faza judecăţii în
primă instanţă si existenţa unei legături între cererea principală şi cererea de chemare în
garanţie, în sensul că trebuie să fie o legătură de dependenţă şi de subordonare între cele două
cereri, astfel încât soluţia ce se va da cu privire la cererea principală să influenţeze soluţia ce se
va da asupra cererii de chemare în garanţie. Cererea de chemare în garanţie se poate formula de
către oricare din părţile procesului. Cât priveşte termenul în care poate fi introdusă cererea de
chemare în garanţie, urmează a se distinge după cum este formulată de către reclamant sau de
către pârât. În cazul pârâtului, cererea de chemare în garanţie şi întâmpinarea nu trebuie neapărat
să se materializeze în înscrisuri distincte, ci se pot face prin acelaşi înscris, cu precizarea că spre
deosebire de întâmpinare, cererea de chemare în garanţie se timbrează. Mai mult, s-a susţinut că
este suficient ca în chiar cuprinsul apărării din întâmpinare, pârâtul să menţioneze raportul juridic
dintre pârât şi chematul în garanţie şi să reiasă voinţa expresă de chemare în judecată a terţului în
acelaşi proces. Se judeca odata cu cererea principal, daca ar tergiversa cauza, instanta poate
dispune disjungerea – va fi suspendata pana la solutionarea cererii principale.
c) Arătarea titularului dreptului - o formă a intervenţiei forţate în procesul civil, al cărui autor
nu poate fi decât pârâtul dintr-un proces civil, însă nu orice pârât dintr-un proces civil, ci numai
cel care este chemat în judecată întrucât deţine un lucru pentru altul sau exercită în numele altuia
un drept real asupra unui lucru. arătarea titularului dreptului = acea instituţie procesual civilă prin
care pârâtul dintr-un proces, detentor cu titlu precar al unui bun sau care exercită astfel un drept
real asupra acelui bun, tinde la introducerea forţată în proces a persoanei în numele căreia deţine
bunul sau exercită dreptul. Semnificaţia instituţiei rezidă în posibilitatea indicării titularului
dreptului în cadrul unei acţiuni reale, precum şi în posibilitatea scoaterii din cauză a pârâtului,
procesul urmând a continua între reclamant şi cel arătat ca titular al dreptului.
Admisibilitate
1. formularea cererii să se facă de către pârâtul din cererea de chemare în judecată
2. pârâtul să fie un simplu detentor al bunului asupra căruia poartă dreptul real invocat de
reclamant sau să exercite un drept cu privire la acel bun;
3. pârâtul să afirme că titularul dreptului este o terţă persoană
4. sa se găsească într-un raport juridic, deţinând lucrul acestuia sau exercitând dreptul în numele
acestuia (ex.: chiriaş, creditor gajist, depozitar);
5. prin acţiune, reclamantul să urmărească valorificarea unui drept real, deci să introducă o
acţiune reală;
6. procesul în care se face arătarea titularului dreptului să fie pendinte în faţa primei instanţe.
Intampinare sau primul termen de judecata.
Forma - cererea nu trebuie să îndeplinească în mod obligatoriu cerinţele unei cereri de chemare
în judecată, dar trebuie să îndeplinească cerinţele de formă ale oricărei cereri.
Efecte - în situaţia în care cel arătat ca titular al dreptului recunoaşte susţinerile pârâtului şi
reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din judecată. Daca terţul arătat ca
titular al dreptului se înfăţişează, recunoaşte susţinerile pârâtului, dar reclamantul nu consimte la

26
înlocuirea pârâtului cu terţul sau acesta nu se infatiseaza sau contesta, va dobandi calitatea de
intervenient principal.
4. Interventia fortata din oficiu – art 22 – jude poate disupune introducerea altor pers, in
conditile legii. Deci: in cazurile expres prev de lege, in procedura necontencioasa, in procedura
contencioasa, cand litigiul o impune – primele 2 - chiar daca partile se impotrivesc. In materie
contencioasa, va pune in discutie introducerea, daca partile se impotrivesc va respinge cererea,
fara a se pronunta pe fond. Justificrea – se urmareste preintampinarea unor procese ulterioare in
contradictoriu cu cei care ar fi trebuit sa participe la judecata si care ar putea invoca
opozabilitatea hotararii fata de ei – este limitata disponibilitatea partilor (in cazul accidentelor –
cei responsabili – se va cita si societatea de asigurari.

13. Chemarea in garantie. Notiune, explicatii, cazuri in care poate fi formulata.


Definitie – 72 – 74 - varietate a intervenţiei forţate = instituţie juridică procesuală, care
conferă părţilor posibilitatea de a solicita introducerea în proces a persoanelor care ar avea
obligaţia de garanţie sau de despăgubire în ipoteza în care ar pierde procesul. Partea poate să
cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea
în pretenţiuni cu o cerere în garanţie sau în despăgubire”. A cădea în pretenţii înseamnă a pierde
procesul. Cel chemat in garantie poate chema in garantie o alta persoana. Rezultă, aşadar, că
instituţia chemării în garanţie are caracterul unei acţiuni preventive, care se fundamentează pe
existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire. Tertul nu trebuie sa fie neaparat strain de
process – in cazul a doi parati, unul il poate chema in garantie pe celalalt.
Scopul – in raportul dintre garant si garantat, primul are calitatea de parat si al doilea de
reclamant – deci in cadrul aceuiasi litigiu sunt doua procese.
Condiţii de admisibilitate
1. toate condiţiile unei cereri de chemare în judecată, deoarece ea constituie, ca natură
juridică, o veritabilă acţiune civilă.
2. partea interesată trebuie să afirme existenţa unei obligaţii legale sau convenţionale de garanţie
sau a unei obligaţii de despăgubire  Temeiul participării terţelor persoane în procesul civil, în
această formă, îl constituie, aşadar, fie obligaţia de garanţie, fie obligaţia de despăgubire.
3. existenţa cu necesitate a unui proces civil aflat în faza judecăţii în primă instanţă.
4. existenţa unei legături între cererea principală şi cererea de chemare în garanţie, în sensul că
trebuie să fie o legătură de dependenţă şi de subordonare între cele două cereri, astfel încât soluţia
ce se va da cu privire la cererea principală să influenţeze soluţia ce se va da asupra cererii de
chemare în garanţie. Cererea de chemare în garanţie este deseori întâlnită în cadrul acţiunilor în
revendicare, în acţiunile izvorâte dintr-un contract de locaţiune, locatarul putând să solicite
introducerea în procesul de evacuare intentat de un terţ locatorului.
Forma - cererea de chemare în garanţie trebuie să se facă cu respectarea condiţiilor de formă
stabilite de lege pentru cererea de chemare în judecată, ceea ce înseamnă şi obligativitatea
îndeplinirii cerinţei timbrării. Sancţiunea neindicării numelui, obiectului sau semnăturii atrage
nulitatea. Sancţiunea neachitării taxei de timbru judiciare este anularea, nefiind condiţionată de
producerea vreunei vătămări. În cazul pârâtului, poate fi introdusa ca cerere separate sau direct
in intampinare. Deci nu este necesara existent unor înscrisuri distincte, ci se pot face prin acelaşi
înscris, cu precizarea că spre deosebire de întâmpinare, cererea de chemare în garanţie se
timbrează  asadara, este suficient ca în chiar cuprinsul apărării din întâmpinare, pârâtul să
menţioneze raportul juridic dintre pârât şi chematul în garanţie şi să reiasă voinţa expresă de
chemare în judecată a terţului în acelaşi proces.
Cine poate formula - poate fi formulate de către oricare din părţile procesului.

27
Termen - se distinge după cum este formulată de către reclamant sau de către pârât.
Reclamant  se poate depune până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe
Parat  depusă odată cu întâmpinarea sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu
la prima zi de înfăţişare.
Competenta - o cerere incidentală, este, prin prorogare, de competenţa instanţei sesizate cu
cererea principală chiar şi în caz de disjungere.
Procedura - după depunerea cererii de chemare în garanţie, instanţa va dispune comunicarea
acesteia terţului, acordându-i-se un termen pentru a depune întâmpinare şi a-şi pregăti apărarea.
Nefiind, deci, necesar să se discute admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanţie,
rezultă că instanţa va lua act prin încheiere de formularea unei astfel de cereri, iar, din acel
moment, terţul devine parte în proces. La cererea de chemare în garanţie se vor alătura atâtea
exemplare câte părţi cu interese contrare sunt plus un exemplar pentru instanţă. De asemenea, se
vor alătura şi copii de pe înscrisurile de care înţelege să se servească cel garantat. Odată cu
cererea de chemare în garanţie trebuie să se comunice terţului şi o copie de pe cererea de chemare
în judecată. Prin formularea cererii de chemare în garanţie, terţul introdus în cauză dobândeşte
o poziţie procesuală independent si se bucură de toate drepturile şi obligaţiile pe care le au
părţile principale. Astfel, terţul va putea să administreze toate probele necesare şi să facă toate
apărările în sprijinul părţii pe care o garantează.
Solutii
Cererea de chemare în garanţie formulată de reclamant la fel si intervenientul principal:
- se va admite, dacă este întemeiată, atunci când cererea principală este respinsă, pentru că în
acest caz reclamantul a căzut în pretenţii; apel reclamantul sau terul, paratul nu are interes.
- se va respinge ca lipsită de obiect sau de interes, dacă cererea de chemare în judecată este
admisă, pentru că reclamantul nu a căzut în pretenţii şi deci nu are interes să se îndrepte
împotriva terţului cu o cerere în garanţie sau despăgubiri – apel paratul.
Cererea de chemare în garanţie formulată de pârât:
- se va admite, dacă este întemeiată, în cazul în care cererea de chemare în judecată este admisă,
pentru că în acest caz pârâtul a căzut în pretenţii. Întrucât între reclamant şi cel chemat în garanţie
de pârât nu există nici un raport juridic, terţul nu poate fi obligat direct către reclamant. În acest
caz, instanţa va admite cererea de chemare în judecată şi îl va obliga pe pârât către reclamant şi
va admite şi cererea de chemare în garanţie, obligându-l pe chematul în garanţie către pârât;
- se va respinge ca lipsită de obiect sau interes, dacă cererea de chemare în judecată este respinsă,
pentru că pârâtul nu a căzut în pretenţii.

Efecte
- întreruperea prescripţiei dreptului la acţiune;
- punerea în întârziere a titularului obligaţiei de garanţie sau de despăgubire;
- prorogarea competenţei instanţei sesizate cu cererea principală asupra cererii de chemare în
garanţie;
- dobândirea de către terţ a calităţii de parte în procesul civil, cu toate consecinţele ce decurg de
aici;
- dobândirea de către terţ a unei poziţii procesuale independente.;

Cazuri in care poate fi formulata


Codul nu limitează posibilitatea chemării în garanţie doar la anumite materii. Frecvent, chemarea
în garanţie este folosită în materie contractuală.

28
1. cumpărătorul chemat în judecată de un terţ care revendică bunul îl poate chema în garanţie pe
vânzător cerându-i să-l apere contra evicţiunii prin respingerea cererii introduse de reclamant, iar
dacă acţiunea se va admite, să-l despăgubească;
2. comitentul chemat în judecată pentru fapta prepusului îl cheamă în garanţie pe prepus pentru a
fi obligat să-i plătească comitentului suma achitată de acesta reclamantului; Şi această formă de
intervenţie forţată poate fi folosită atât de pârât cât şi de reclamant.
3. Chemarea în garanţie este folosită şi în cadrul acţiunilor în revendicare, a litigiilor de ieşire din
indiviziune, în litigiile locative sau pentru plata unor despăgubiri.
4. În schimb, chemarea în garanţie nu este admisibilă în procedura ordonanţei preşedinţiale
deoarece ea priveşte fondul dreptului, pe când în cadrul ordonanţei preşedinţiale se cercetează
doar aparenţa dreptului.

14. Reprezentarea conventionala a partilor in procesul civil.


Art. 80 - partile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant.
Reprezentare = acea situaţie în care o persoană, numită reprezentant, îndeplineşte acte de
procedură în numele şi în interesul altei persoane care este parte în procesul civil, numită
reprezentat. Clasificare - legala, conventionala sau judiciara.
Reprezentarea este conventionala atunci cand reprezentantul este ales de parte. Conform
art 83, PF, in fata primei instante si in apel, pot fi reprezentate de un avocat sau alt mandatar. In
recurs – numai avocat. Indiferent de calitatea lui, savarseste acte de procedura in numele partii.
1. Reprezentarea prin mandatar neavocat - ia naştere în temeiul unui contract de mandat între
partea litigantă şi terţa persoană ce o reprezintă pe aceasta în proces. Justificarea  prin
procură, distinct de faptul că în cererea de chemare în judecată trebuie să se arate că cel care o
introduce are calitatea de reprezentant (nume, prenume, calitatea de reprezentant). Particularitati:
 Obiect - trebuie să fie ad litem, adică o procură dată pentru exerciţiul dreptului de chemare în
judecată sau reprezentare în judecata = mandatarul sa fie imputernicit in mod expres in acest
sens. Asadar, in situaţia în care cererea în justiţie se face prin reprezentant convenţional,
trebuie ca în cerere să se specifice aceasta şi să se alăture procura. Mandatul dat sub forma
unei procuri generale nu dă dreptul de a reprezenta pe mandant în justiţie, cu excepţia
cazurilor în care mandantul locuieşte în străinătate sau mandatul este dat unui prepus.
 Forma - înscris authentic, dar poate fi dat şi prin declaraţie verbală făcută în instanţă şi
trecută în încheierea de şedinţă, cu aratarea limitelor si a duratei reprezentarii. Daca procura a
fost întocmită pe teritoriul unui alt stat, aceasta - pentru a fi valabilă pe teritoriul statului
român - trebuie să mai îndeplinească o singură formalitate şi anume să poarte o apostilă
eliberată de către autoritatea competentă a statului din care emană documentul.
 Continut - Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecăţii însă poate fi restrâns doar
la unele dintre ele, iar pentru actele de dispoziţie trebuie o procură specială. Asadar,
întinderea reprezentării este determinată întotdeauna de puterile care i-au fost conferite
mandatarului prin actul de învestire în această calitate. Mandatarul nu poate face acte de
dispoziţie, cum sunt renunţările la judecată, renunţările la drept, încheierea unei tranzacţii,
achiesarea, decât în temeiul unei procuri speciale date în acest scop.
 În aceste condiţii, când reprezentarea se face de o persoană care nu are calitatea de avocat,
mandatarul poate face cereri în faţa instanţei, poate propune probe, poate să îndeplinească alte
acte de procedură în numele şi în interesul părţii pe care o reprezintă, însă nu are dreptul să
pună concluzii decât prin avocat. De la această regulă sunt exceptaţi

29
o licenţiaţii în drept, dacă sunt mandatari în pricinile soţului sau rudelor până la al
doilea grad inclusiv.
o Partea, daca este licentiate in drept si se reprezinta singur.
o dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o dispoziţie judecătorească.
o o altă excepţie este reglementată şi de dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Legea nr.
18/1991, care dispun că, în proces comisia locală sau judeţeană au, după caz,
calitate procesuală activă sau pasivă, fiind reprezentate legal prin prefect ori
primar sau, pe baza unui mandat convenţional, de către unul dintre membri,
nefiind obligatorie asistarea prin avocat.
 durata mandatului - derogare de la dreptul comun, mandatul nu încetează prin moartea celui
care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil, el dăinuind până la retragerea lui de către
moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului sau până la renunţarea la el.
Renunţarea la mandat trebuie anunţată cu 15 zile înainte de termenul de înfăţişare
2. Reprezentarea prin avocat - principala formă de apărare a persoanelor fizice în procesul
civil. Legea specială nr. 51/1995, republicată, privind organizarea şi exercitarea profesiei de
avocat, precum şi Statutul avocaţilor reglementează, în mod special, actul juridic în baza căruia
avocatul poate reprezenta o parte.
o Forma - Potrivit art. 85 alin. 3 Cod procedură civilă – imputernicirea de a reprezenta o PF
sau PJ data unui avocat sau consilier juridic se dovedeste prin inscris, potrivit legilor de
organizare si exercitare a profesiei. Astfel, conform legii, avocatul şi-ar justifica calitatea de
reprezentant prin Contractul de asistenţă juridică care conform Statului avocatilor, prevede
în mod expres întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia,
avocatul se legitimează faţă de terţi prin împuternicirea avocaţială = reprezintă, pentru
instanţă, dovada existenţei contractului.
o Continut - actele procesuale de dispoziţie, întrucât art. 81 alin. 1 din Codul de procedură
civilă nu face distincţia între mandatarul neavocat şi avocat, pentru astfel de acte şi avocatul
are nevoie de procură specială. O asemenea procură nu mai este necesară dacă în contractul
de asistenţă juridică se menţionează expres dreptul avocatului de a face astfel de acte.
o Durata si Incetare – retragere, renuntare, revocare – art 88 si 89. derogare de la dreptul
comun, mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit
incapabil, el dăinuind până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul
legal al incapabilului sau până la renunţarea la el, inschimb inceteaza prin moartea sau
punerea sub interdictie a reprezentantului. Mandatarul poate renunta oricand, sa instiinteze in
15 zile, dar nu inauntrul termenelor de exercitare a cailor de atac – 89 alin 2.
o Substituirea este posibila, in ambele mandate.
Particularitati ale mandatului de avocat
- Potrivit art. 87 alin. 2 din Codul de procedură civilă avocatul care a asistat o parte la
judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse
unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite orice cale de
atac împotriva hotărârii, în acest caz, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de
partea însăşi. Sustinerea caii de atac se va face numai prin acordarea unei noi imputerniciri –
deci a avut intr-o etapa procesuala imediat anterioara, altfel nu poate savarsi actele la care se
refera art 87, alin 2 – vor fi considerate valabile numai daca au fost necesare pentru pastrarea
drepturilor suspuse unui termen si care s-ar fi pierdut prin neexercitarea lor la timp.
- In caile extraordinare de atac, PF vor fi asistate si reprezentate numai de un avocat, sub
sanctiunea nulitatii – cu exceptia recursului, in cazul sotului sau ruda pana la gradul 2 inclusiv
licentiate in drept sau este licentiate in drep si se reprezinta singur.

30
Reprezentarea convenţională a persoanelor juridice – art. 84 – PJ pot fi reprezentante
numai prin consilier juridic si avocat in conditiile legii. Deci nu pot avea mandatar neavocat.
Daca in fata instanntei se prezinta organelle de admn, PJ participa la judecata prin reprezentant
legal. Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, precum
şi de Statutul profesiei de consilier juridic. Consilierul juridic asigură apărarea drepturilor şi
intereselor legitime ale statului, ale autorităţilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor publice
şi de interes public, ale celorlalte persoane juridice de drept public, precum şi ale persoanelor
juridice de drept privat, în slujba cărora se află şi în conformitate cu Constituţia şi legile ţării (art.
1 din lege). El se legitimeaza prin delegatie. In ceea ce priveste asociatiile, SC sau alte entitati
fara personalitate juridica, nu pot avea mandatar neavocat, ci doar consilier juridic sau avocat.
Reprezentarea asigurata de consilierul in proprietate industriala – acordarea de
asistenta de specialitate in domeniul propretatii industrial si reprezentarea PF si PJ romane sau
straine in fata Oficiului de Stat pentru Inventii si Marci, precum si fata de terti, in procedurile
reglementate – reprezentarea in fata instantelor jud a acestora depend de calitatea lor de avocat
sau consilier juridic.
Sancţiunea lipsei dovezii calităţii de reprezentant - Dovada calităţii de reprezentant =
prin împuternicire avocaţială, în cazul avocatului, prin împuternicire de reprezentare
juridică/delegaţie, în cazul consilierului juridic şi prin procură, în cazul celorlalţi reprezentanţi. =
sancţiunea nulităţii, care, însă, nu este condiţionată de producerea vreunei vătămări. Art 82 –
instanta va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor (regim de urgenta) = consta in
depunerea inscrisului doveditor. Nulitatea are efect dilatoriu, în sensul că instanţa poate acorda
părţii un termen pentru împlinirea unei atare neregularităţi. Aşadar, nulitatea nu intervine
automat, iar neacordarea unui termen util pentru complinirea lipsei atrage casarea hotărârii.
Lipsa dovezii calităţii de reprezentant = excepţie de procedura, incepe prin a avea efect
dilatoriu, de natură a determina amânarea judecăţii, ce se poate transforma într-un efect
peremptoriu, în cazul necomplinirii lipsei procedurale referitoare la justificarea calităţii de
reprezentant, putând fi invocată în orice stare a pricinii, insa nu poate fi invocate pentru prima
data in caile de atac. Astfel, in apel, nici ca exceptie, nici ca motiv de apel, nici in recurs. Partea
în numele căreia s-a făcut cererea de chemare în judecată are dreptul să ratifice actele
reprezentantului său.
Sanctiunea – anularea intervine daca cererea a fost facuta prin reprezentant, in numele
titularului dreptului pe baza lipsei calitatii procesuale active.

15. Participarea Ministerului Public in procesul civil.


cadrul legal al participării procurorului în procesul civil este determinat în art. 93 =
atribuţiile procurorului în materie civilă + temeiul determinării calităţii în care participă MP la
activitatea judiciară. Formele în care procurorul participă în procesul civil sunt:
1. pornirea actiunii civile
2. participarea la judecata
3. exercitarea căilor de atac
4. solicitarea de punere în executare a oricaror titluri executorii.

1. Pornirea actiunii civil - Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este
necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub
interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege. Întrucat nu este
prevazuta in mod expres interdictia ca procurorul sa exercite actiuni cu character strict personal,
daca este necesar pentru apararea drepturilor si intereselor legitime ale categoiilor de persoane

31
mentionate, procurorului trebuie sa I se recunoasca legitimarea procesuala active – pentru
persoanele care nu sunt mentionate, nu are posibilitatea formularii actiunilor cu character strict
personal. Art 93 - introducerea în cauză a titularului dreptului dedus judecăţii, in calitate de
reclamant, iar daca procurorul isi va retrage cererea, acesta va putea cere contiuarea judecatii sau
a executarii silite. In cazul in care sunt indeplinite conditiile legale, titularul dreptului poate
modifica cererea de chemare in judecata, fara ca procurorul sa se poata opune.
Această cerinţă este o garanţie esenţială a respectării principiului contradictorialităţii,
disponibilităţii şi a relativităţii lucrului judecat, ştiut fiind că efectele hotărârii judecătoreşti se vor
produce numai faţă de titularul dreptului material subiectiv.
2. Participarea la judecata procesului civil - punerea de concluzii este reglementată de alin 2.,
conform caruia procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în orice fază a acestuia, dacă
apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intreselor cetăţenilor,
deci indifferent daca a pornit sau nu procesul civil, chiar si cand procesul are ca obiect drepturi cu
character strict personal.
Participarea procurorului la activitatea de soluţionare a unui proces civil este, în principiu,
facultativă. Cu privire la participarea obligatorie – sub sanctiunea nulitatii absolute:
- punerea sub interdicţie şi ridicarea interdicţiei;
- declararea dispariţiei şi a morţii pe cale judecătorească;
- anularea hotărârii declarative a morţii;
- rezolvarea cererii de înregistrare tardivă a naşterii;
- în materia încuviinţării deschiderii procedurii adopţiei interne, încredinţării în vederea adopţiei
şi încuviinţării adopţiei;
- acordarea personalităţii juridice unei asociaţii sau fundaţii atunci când se constată neregularităţi
ce privesc dispoziţiile art. 37 alin. 2 din Constituţie;
- soluţionarea cererii de expropriere;
- soluţionarea cererii de înregistrare a unui partid politic;
- judecarea recursului în interesul legii.
În toate situaţiile în care legea prevede obligativitatea participării procurorului la judecata
pricinii civile, această obligaţie persistă şi pentru căile de atac ce se exercită în procesul
respective = sub sanctiunea ulitatii absolute a hotararii = deoarece completul nu a fost legal
constituit.
3. Exercitarea căilor de atac - procurorul poate, în condiţiile legii, să exercite căile de atac
împotriva oricăror hotărâri – pt pers prev la alin 1 si cand a participat la judecata. În temeiul
prevederilor legale, procurorul poate să exercite toate căile de atac reglementate de Codul de
procedură civilă, dar şi căile de atac reglementate în acte normative speciale (plângere,
contestaţie, reexaminare) impotriva hotararilor pronuntate in cazurile de la alin 1, chiar daca el a
pornit sau nu actiunea civila, si atunci cand a participat la judecata. Deci poate execita cai de atac
si in cazul in care hotararile pronuntate privesc cereri cu character strict personal, chiar daca nu
este vorba de drepturile si interesele persoanelor mentionate la alin 1.
4. Cererea de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti – alin 5 procurorul poate să
ceară punerea în executare a oricaror titluri executorii în favoarea persoanelor prevăzute la alin 1.
Rezultă, aşadar, că procurorul poate să ceară executarea silită numai în cazurile în care poate să şi
pornească procesul civil si daca hotararea este in favoarea acestora.
O altă particularitate constă în aceea că această formă de participare a procurorului la
procesul civil poate fi exercitată indiferent că procurorul a pornit sau nu procesul civil.
Condiţii: hotărârea ce se pune în executare să fie în favoarea + persoanelor prevăzute în
alin. 1, respectiv minori, interzişi, dispăruţi, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de

32
lege. Orice titluri executorii, nu doar hotarari judecatoresti. In toate cazurile, MP nu datoreaza
taxe de timbre si nici cautiune. În toate cazurile, însă, în care procurorul a declanşat executarea
silită, creditorul poate, ca în temeiul principiului disponibilităţii, să facă acte de dispoziţie.

16. Competenta - Notiune, clasificare + materiala, teritoriala si functionala


Competenţa = aptitudinea recunoscută de lege unei instanţe judecătoreşti sau unui
alt organ de jurisdicţie ori cu activitate jurisdicţională de a soluţiona o anumită pricină.
conceptul de „competenţă” trebuie raportat la organul jurisdicţional, iar nu la judecător, chiar
dacă, de multe ori, chiar Codul de procedură civilă întreţine această confuzie, prin folosirea
noţiunii de „judecător” prin raportare la cea de „competenţă”
Normele de competenţă pot fi clasificate în funcţie de criteriul raportarii la organe din
sisteme diferite sau la organe din acelaşi sistem, distingem între:
1. competenţa generala
2. competenţa jurisdicţională – institutie procesuala prin intermediul careia se delimiteaza
atributiile instantelor judecatoresti intre ele. Avem, pe de o parte, sistemul dublului grad de
jurisdictie – astfel ca trebuie stabilit care este instanta care judeca in prima instanta si care
judeca apelul, iar pe de alta parte, instante egal in grad. Asadar, după cum ne raportăm la
instanţe de grad diferit sau instanţe de acelaşi grad, poate fi:
a. materiala:
i. functionala - se stabileşte după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin
fiecărei categorii de instanţe;
ii. procesuala - se stabileşte în funcţie de natura, obiectul sau valoarea litigiului.
b. Teritorială:
i. de drept comun, care instituie regula potrivit căreia cererea se introduce la
instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul pârâtul;
ii. competenţa teritorială alternativă (facultativă), atunci când reclamantul are
alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente
iii. competenţa teritorială exclusivă (excepţională), atunci când cererea trebuie
introdusă numai la o anumită instanţă.
în funcţie de caracterul normelor care reglementează competenţa, aceasta se clasifică în:
- competenţă absolută - reglementată prin norme de ordine publică, imperative
- competenţă relativă - reglementată prin norme dispozitive.
Necompetenţa este de ordine publică: când pricina nu este de competenţa instanţelor
judecătoreşti; când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad; când pricina este de
competenţa unei instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. Din analiza acestor texte,
rezultă că este absolută competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă.

Competenţa generala - Regula potrivit cu care instanţele judecătoreşti au plenitudine de


competenţă cunoaşte şi excepţia reglementată de diferitele legi speciale, care atribuie competenţa
de soluţionare a unor litigii altor organe decât instanţelor judecătoreşti. Nerespectarea normelor
care reglementează competenţa organelor jurisdicţionale din afara sistemului instanţelor
judecătoreşti atrage sancţiunea nulităţii absolute. Dar, totodată, deşi Constituţia nu o spune
explicit, activitatea de jurisdicţie se poate efectua şi de către alte organe decât instanţele
judecătoreşti. În acest sens pot fi invocate prevederile art. 126 alin.(5) din Constituţia României

33
potrivit cărora ,,prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu
posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.”
Competenţa material – presupune repartizarea pricinilor între instanţe de grad diferit, pe
linie verticală. Stabileşte funcţiile şi rolul fiecăreia dintre categoriile de instanţe, care fac parte
din sistemul judiciar român (judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie, precum şi instanţe judecătoreşti de drept comun şi instanţe judecătoreşti speciale). Prin
competenţa materială funcţională se stabileşte, în primul rând, ierarhia instanţelor
judecătoreşti, în sensul delimitării organelor care desfăşoară jurisdicţia în fond de cele care
exercită controlul judiciar ordinar sau extraordinar. În al doilea rând, prin normele de
competenţă materială funcţională se determină care dintre instanţele judecătoreşti pot cumula
judecata în fond cu judecata în apel sau recurs. Asadar, dupa ce persoana interesata a stabulit,
conform competentei generale, ca litigiul sau este de competent instantelor judecatoresti, trebuie
sa determine carei instante se adreseaza in prima instanta – judecatorie, tribunal sau curte de apel,
conform competentei materiala:
i. functionala - se stabileşte după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin
fiecărei categorii de instanţe;
ii. procesuala - se stabileşte în funcţie de natura, obiectul sau valoarea litigiului,
fiecare instanţă este în drept să soluţioneze anumite cauze.
1. competenta materiala functionala a judecătoriei – cererile prevazute la art. 94 pct 1, caile
de atac impotriva hotararilor aut admn publice cu activitate jurisdictional, orice alte cereri date
prin lege in competenta sa = instanta de exceptie, intrucat conform art 95, Tribunalul judeca in
rima instanta toate cererile care nu sunt date prin lege I competenta altor instante. Judecătoriile
Constanţa şi Galaţi au competenţă materială exclusivă în materie maritimă şi fluvială;
2. competenta materiala procesuala a judecătoriei - judecă procesele şi cererile al căror obiect
are o valoare de până 200.000 lei inclusiv. Competenţa materială procesuală determină, în funcţie
de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele civile care pot fi soluţionate numai de anumite
categorii de instanţe de judecată – instanta de tutela sa familie, cereri de evacuare, cereri
posesorii.

competenta materiala functionala a Tribunalului - judecă în prima instant cereribvrile prev de


art 95 pct 1, apelurile impotriva hotararilor pronuntate in primă instanţă de judecatorii, în
recursurile anume prevazute de lege, ca instante de recurs, in cazurile anume prevazute de lege,
orice alte cereri date prin lege în competenţa sa. Tribunalul este instanta de drept comun – judeca
toate cererile, cu exceptia celor date prin lege altor instante.

3. Curtea de apel - judecă în primă instanţă cereririle prev de art 96 pct 1 – contencios admn si
fiscal, apelurile pronuntate de Triunale in prima instanta, recursurile prevazute de lege, precum şi
orice alte cereri date prin lege în competenţa sa.

Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - judecă în recurs CA, recurs în interesul legii, cererile in
vederea pronuntarii unei hotarari prealabile penru dezlegarea unor problem de drept şi în orice
alte materii date prin lege în competenţa sa. Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu judecă
nici în primă instanţă şi nici în apel.

3. Competenţa teritorială – repartizarea cererilor intre instante de acelasi grad. Regula


este că pricinile sunt de competenţa instanţei de drept comun din punct de vedere teritorial, regulă

34
care cunoaşte şi două excepţii, respectiv competenţa teritorială alternativă sau facultativă şi
competenţa teritorială exclusivă sau excepţională.
Competenţa teritorială de drept comun - Instanţa de drept comun din punct de vedere
teritorial este instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului (actor sequitur forum rei). Justificarea
acestei reguli constă în aceea că atâta timp cât procesul nu a fost judecat şi nu s-a pronunţat o
hotărâre, pârâtul beneficiază, în cadrul acţiunilor personale, de prezumţia că nu datorează nimic,
presupunere ce corespunde în procesul civil prezumţiei de nevinovăţie ce funcţionează în cadrul
procesului penal. Astfel, reclamantul fiind cel care declanşează procesul civil, el este cel care
trebuie să se deplaseze la instanţa în circumscripţia căreia domiciliază pârâtul. Deranjul creat
pârâtului prin formularea cererii de chemare în judecată trebuie minimizat, inclusiv prin
înlăturarea disconfortului pe care l-ar cauza deplasarea acestuia la o altă instanţă decât cea în raza
căreia domiciliază. Tot astfel, în cazul acţiunilor reale, considerându-se că aparenţele trebuie să
fie prezumate până la proba contrarie, ca fiind conforme cu realitatea, este de presupus că
persoana care deţine un bun sau îl are la dispoziţia sa este chiar proprietar al bunului.
noţiunea de domiciliu trebuie privită în sens larg = nu numai locuinţa principală, ci locul
unde pârâtul locuieşte efectiv. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere domiciliul pe care pârâtul
iniţial îl are la momentul sesizării instanţei, fiind fără relevanţă, sub aspectul competenţei, faptul
că pe parcursul procesului pârâtul şi-a schimbat domiciliul ori, prin transmiterea calităţii
procesuale, a intervenit în proces un alt pârât.
Competenţa teritorială alternativă - În cazurile expres prevăzute de lege, pot fi
deopotrivă competente mai multe instanţe. Când pârâtul, în afară de domiciliul său, are în chip
statornic o îndeletnicire profesională ori una sau mai multe aşezări agricole, comerciale sau
industriale, cererea se poate face şi la instanţa locului acestor aşezări sau îndeletniciri, pentru
obligaţiile patrimoniale care sunt născute sau urmează să se execute în acel loc. Aşadar, potrivit
acestui text, reclamantul are alegerea între: - instanţa domiciliului pârâtului şi - instanţa locului
aşezărilor agricole, comerciale, industriale sau instanţa îndeletnicirii profesionale a pârâtului.
În toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea instanţei aparţine
reclamantului. Odată făcută această alegere el nu mai poate reveni. De asemenea, nici pârâtul şi
nici instanţa nu pot contesta opţiunea reclamantului.
Competenţa teritorială exclusivă - presupune că unele pricini pot să fie soluţionate
numai de o anumită instanţă, prevăzută prin lege, părţile nemaiavând posibilitatea să convină sub
acest aspect = necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei
alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

17. CT alternativa si exclusiva. Notiune, exemplificare si regim juridic al fiecareia.


Competenţa teritorială – repartizarea cererilor intre instante de acelasi grad. Regula este
că pricinile sunt de competenţa instanţei de drept comun din punct de vedere teritorial, regulă
care cunoaşte şi două excepţii, respectiv competenţa teritorială alternativă sau facultativă şi
competenţa teritorială exclusivă sau excepţională.
Competenţa teritorială de drept comun - Instanţa de drept comun din punct de vedere
teritorial este instanţa de la domiciliul sau sediul pârâtului (actor sequitur forum rei).
Justificarea acestei reguli constă în aceea că atâta timp cât procesul nu a fost judecat şi nu s-a
pronunţat o hotărâre, pârâtul beneficiază, în cadrul acţiunilor personale, de prezumţia că nu
datorează nimic, presupunere ce corespunde în procesul civil prezumţiei de nevinovăţie ce
funcţionează în cadrul procesului penal. Astfel, reclamantul fiind cel care declanşează procesul
civil, el este cel care trebuie să se deplaseze la instanţa în circumscripţia căreia domiciliază

35
pârâtul. Noţiunea de domiciliu trebuie privită în sens larg = nu numai locuinţa principală, ci locul
unde pârâtul locuieşte efectiv. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere domiciliul pe care pârâtul
iniţial îl are la momentul sesizării instanţei, fiind fără relevanţă, sub aspectul competenţei, faptul
că pe parcursul procesului pârâtul şi-a schimbat domiciliul ori, prin transmiterea calităţii
procesuale, a intervenit în proces un alt pârât.
Regul cunoaşte deci, două excepţii, respectiv competenţa teritorială alternativă sau
facultativă şi competenţa teritorială exclusivă sau excepţională.
Asadar, in ceea ce priveste regimul juridic al celor doua tipuri de competente teritoariala,
ambele exceptie de la regula actor sequitur forum rei, acesta difera sub aspectul NJ care le
guverneaza. Astfel, competenta teritoriala exclusiva este stabilita prin norme imperative, lucru ce
rezulta chiar din formularea legiuitorului “introduce numai”, “sunt de competenta exclusiva”. In
aceste cazuri, partile nu pot deroga de la normele legale si nu pot conveni asupra alegerii
instantei. Conform art 129 alin 3, necompetenta este de ordine publica in cazul incalcarii
competentei teritoriale exclusive. Pe de alta parte, competenta teritoriala alternative este de
ordine private, asa cum rezulta din interpretarea per a contrario a articolului art 129 alin 2 pct 3,
care prevedere ca necompetenta este de ordine publica in cazul incalcarii competentei teritoriale
exclusive – in toate celelalte cazuri, este ordine private (cea teritoriala alternative face parte din
toate celelalte cazuri).
Competenţa teritorială alternativă - În cazurile expres prevăzute de lege, pot fi
deopotrivă competente mai multe instanţe. În toate cazurile de competenţă teritorială
alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului. Odată făcută această alegere el nu mai poate
reveni. De asemenea, nici pârâtul şi nici instanţa nu pot contesta opţiunea reclamantului.
Exemple de cazuri de competenta terit alternative – 108 - 112
 Art. 108 - Cazul paratului cu domiciliul sau sediul necunoscut - cererea se introduce la
instanta in a carei circumscriptie se afla resedinta sau reprezentanta acestuia, iar daca nu are
nici resedinta ori reprezentanta cunoscuta, la instanta in a carei circumscriptie reclamantul isi
are domiciliul, sediul, resedinta ori reprezentanta, dupa caz.
 Art. 109 - Cazul persoanei juridice care are dezmembraminte - si la instanta locului unde ea
are un dezmembramant fara personalitate juridica, pentru obligatiile ce urmeaza a fi executate
in acel loc sau care izvorasc din acte incheiate prin reprezentantul dezmembramantului ori din
fapte savarsite de acesta.
 Art. 110 - Cererile indreptate impotriva unei entitati fara personalitate juridica - se poate
introduce la instanta competenta pentru persoana careia, potrivit intelegerii dintre membri, i s-
a incredintat conducerea sau administrarea acesteia. In cazul lipsei unei asemenea persoane,
cererea se va putea introduce la instanta competenta pentru oricare dintre membrii
entitatii respective.
 Art. 111 - Cereri indreptate impotriva persoanelor juridice de drept public - Cererile
indreptate impotriva statului, autoritatilor si institutiilor centrale sau locale, precum si a altor
persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanta de la domiciliul sau sediul
reclamantului ori la instanta de la sediul paratului.
 Art. 112 - Pluralitatea de parati
(1) Cererea de chemare in judecata a mai multor parati poate fi introdusa la instanta competenta
pentru oricare dintre acestia; in cazul in care printre parati sunt si obligati accesoriu, cererea se
introduce la instanta competenta pentru oricare dintre debitorii principali.

36
(2) Daca un parat a fost chemat in judecata numai in scopul sesizarii instantei competente pentru
el, oricare dintre parati poate invoca necompetenta la primul termen de judecata la care partile
sunt legal citate in fata primei instante.
 Articolul 113 Competenta teritoriala alternativa
1. instanta domiciliului reclamantului, in cererile privitoare la stabilirea filiatiei;
2. instanta in a carei circumscriptie domiciliaza creditorul reclamant, in cererile referitoare la
obligatia de intretinere, inclusiv cele privind alocatiile de stat pentru copii;
3. instanta locului prevazut in contract pentru executarea, fie chiar in parte, a obligatiei, in cazul
cererilor privind executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea unui contract;
4. instanta locului unde se afla imobilul, pentru cererile ce izvorasc dintr-un raport de locatiune a
imobilului;
5. instanta locului unde se afla imobilul, pentru cererile in prestatie tabulara, in justificare
tabulara sau in rectificare tabulara;
6. instanta locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorasc dintr-un contract de
transport;
7. instanta locului de plata, in cererile privitoare la obligatiile ce izvorasc dintr-o cambie, cec,
bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare;
8. instanta domiciliului consumatorului, in cererile avand ca obiect executarea, constatarea
nulitatii absolute, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea unilaterala a contractului
incheiat cu un profesionist sau in cererile avand ca obiect repararea pagubelor produse
consumatorilor;
9. instanta in a carei circumscriptie s-a savarsit fapta ilicita sau s-a produs prejudiciul, pentru
cererile privind obligatiile izvorate dintr-o asemenea fapta.
(2) Cand paratul exercita in mod statornic, in afara domiciliului sau, o activitate
profesionala ori o activitate agricola, comerciala, industriala sau altele asemenea, cererea de
chemare in judecata se poate introduce si la instanta in circumscriptia careia se afla locul
activitatii respective, pentru obligatiile patrimoniale nascute sau care urmeaza sa se execute in
acel loc.
 Art. 114 - Cereri in materie de tutela si familie
 Art. 115 Cererile in materie de asigurari: 1. domiciliul sau sediul asiguratului; 2. bunurile
asigurate; 3. locul unde s-a produs riscul asigurat.

Competenţa teritorială exclusivă - presupune că unele pricini pot să fie soluţionate


numai de o anumită instanţă, prevăzută prin lege, părţile nemaiavând posibilitatea să convină sub
acest aspect = necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei
alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.
 Art. 117, alin. 1 - Cererile privitoare la imobile - numai la instanta in a carei circumscriptie
este situat imobilul.
 Art. 118 - Cererile privitoare la mostenire - pana la iesirea din indiviziune, sunt de
competenta exclusiva a instantei celui din urma domiciliu al defunctului:
1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare;
2. cererile privitoare la mostenire si la sarcinile acesteia, precum si cele privitoare la
pretentiile pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia;
3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului impotriva vreunuia dintre mostenitori
sau impotriva executorului testamentar.

37
(2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe mosteniri deschise succesiv
sunt de competenta exclusiva a instantei ultimului domiciliu al oricaruia dintre defuncti.
 Art. 119 - Cereri privitoare la societati - Cererile in materie de societate, pana la sfarsitul
lichidarii sau, dupa caz, pana la radierea societatii, sunt de competenta exclusiva a instantei in
circumscriptia careia societatea isi are sediul principal.
 Art. 120 - Cereri privitoare la insolventa sau concordatul preventive - competenta exclusiva a
tribunalului in a carui circumscriptie isi are sediul debitorul.
 Art. 121 Cererile impotriva unui consumator - formulate de un profesionist impotriva unui
consumator pot fi introduse numai la instanta domiciliului consumatorului.
 Cauzele fluviale maritime

18. Regimul juridic al exceptiei de necompetenta. Distinctia intre absoluta si relativa


Este posibil ca reclamantul sa sesizeze o jurisdictie necompetenta. Pentru a se evita
pronuntarea unei hotarari susceptibile de anulare ori de casare, competenta jurisdictiei aleasa de
reclamant poate fi contestata. Astfel, excepţia de necompetenţă reprezintă mijlocul procedural
prin intermediul căruia se contestă, în cursul judecăţii, competenţa instanţei aleasă de reclamant.
Aşadar, atâta timp cât procesul este pendinte, indiferent că judecata se află în primă
instanţă sau într-o cale de atac, dar mai înainte de pronunţarea hotărârii, necompetenţa instanţei
poate fi invocată pe calea excepţiei.
Sub aspectul obiectului său, excepţia de necompetenţă este o excepţie de procedură, din
punct de vedere al efectelor, este fie dilatorie, atunci când scopul urmărit prin invocarea acesteia
este amânarea soluţionării fondului cauzei, fie peremptorie (dirimantă), atunci când prin
invocarea excepţiei se urmăreşte respingerea cererii, pentru că este de competenţa unui organ fără
activitate jurisdicţională ori de competenţa unei instanţe străine şi, în funcţie de caracterul normei
încălcate, excepţia de necompetenţă poate fi absolută sau relativă, după cum competenţa însăşi
este absolută sau relativă.
In ceea ce priveste invocarea, se invoca diferit, dupa cum necompetenta este de ordine
publica sau de ordine privata. Necompetenta generala poate fi invocate de catre parti (chiar si de
reclamant) sau judecator in orice stare a pricinii (in prima instanta, direct in apel, direct in recurs
– sa nu fi putut fi invocate pe carea apelului sau in cursul judecarii apelului). Nu poate constitui
motiv de contestatie in anulare nici de revizuire. Necompetenta materiala sau teritoriala (chiar
daca este de ordine publica) poate fi invocata de parti sau de catre judecator la primul termen de
judecata la care partile sunt legal citate in fata primei instante. Necompetenta teritoriala
relativa- nu poate fi invocata decat de parat.
Necompetenta de ordine privata – pana la primul termen de judecata la care partile sunt
legal citate in fata primei instante – deosebire de necomp materiala sau teritoriala = doua aspect –
persoanele care o pot invoca si forma actului de procedura prin care se invoca.
Publica – oricare dintre parti, judecator din oficiu sau procuror, chiar si verbal in
fata instantei, iar cea privata – doar de parat, prin intampinare – daca intampnarea nu e
obligatorie, cel mai tarziu la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata
primei instante.
Obligatia motivarii exceptiei nu este in mod expres prevazuta, dar reiese din sintagma a
pune in discutie competenta.
In toate cazurile, la primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata
primei instante, judecatorul este obligat, din oficiu, sa verifice si sa stabileasca daca instant este
competent, consemnand in inchiere motivele pentru care constata competenta. Incheierea are

38
character interlocutoriu (nu se poate reveni asupra ei) – instant pune in dezbaterea contradictorie
a partilor competenta, pentru a stabili si consemna. Daca partile nu se prezinta nu are importanta
deoarece ele trebuie sa aiba posibilitatea de a pune concluzii asupra competentei, nu sa puna
efectiv. Daca instanta nu-si indeplineste aceasta obligatie, hotararea poate fi anulata - daca se face
dovada vatamarii procesuale
Privitor la soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa, învederăm următoarele:
- Dacă se respinge excepţia, hotararea poate fi atacată numai odată cu fondul
- Dacă excepţia este admisă şi instanţa se declară necompetentă
- să decline competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea unei alte instanţe sau organ cu
activitate jurisdicţională;
- să respingă cererea ca inadmisibilă, dacă este de competenţa unui organ al statului fără activitate
jurisdicţională;
- să respingă cererea ca nefiind de competenţa instanţelor judecatoresti, in cazul arbitrajului ad-
hoc,numai in cazul arbitrajului institutionalizat fiind posibila declinarea competentei.
- respingerea cererii ca nefiind de competenta jurisdictiei romane
In cazul declinarii de competenta, dosarul este trimis de indata jurisdictiei considerate
competente, cu exceptia cazurilor in care este vorba de competenţa unui organ al statului fără
activitate jurisdicţională sau de competenta jurisdictiei straine.
Hotărârea de declinare a competenţei - caracteristici:
- dezînvesteşte instanţa care a pronunţat-o şi învesteşte instanţa sau organul cu activitate
jurisdicţională în favoarea căruia s-a pronunţat declinarea – la momentul pronuntarii hotararii, iar
investirea efectiva, la momentul inregistrarii dosarului;
- are autoritate de lucru judecat, dar numai pentru instanţa care se dezînvesteşte, nu şi pentru
instanţa sau organul cu activitate jurisdicţională arătate ca fiind competente. Acestea îşi pot
verifica competenţa, astfel încât, la rândul lor, pot declina competenţa;
- nu este supusă nicunei căi de atac
- actele îndeplinite la instanţa necompetentă sunt lovite de nulitate, cu excepţia probelor, care
rămân câştigate judecăţii, instanţa competentă dispunând refacerea lor numai pentru motive
temeinice = nu este definit, ci lasat la aprecierea instantei sau organului competent.

19. Conflictele de competenta. Notiune, clasificare si solutionarea acestora.


Potrivit art. 133 C. proc. civ., există conflict de competenţă:
- când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece aceeaşi pricină;
- când două sau mai multe instanţe si-au declinat reciproc competenta de a judeca acelasi proces
sau, in cazul declinarilor successive, daca ultima instant investita isi declina la randul sau
competenta in favoarea unei dintre instantele care anterior s-au declarat necompetente.
Instante = nu numai judecatoresti, ci si organele cu activitate jurisdictionale din fara
sistemului instantelor.
Asadar, aceste conflicte de competenţă sunt de două feluri: pozitive, atunci când două
sau mai multe instanţe judecătoreşti ori alte organe cu activitate jurisdicţională se declară
deopotrivă competente să judece un litigiu şi negative, atunci când se consideră necompetente şi
îşi declină reciproc competenţa. Soluţionarea conflictului, pozitiv sau negativ, se face printr-o
hotărâre care se numeşte regulator de competenţă.
1. Conflictul pozitiv de competenţă apare atunci când două sau mai multe instanţe sunt învestite
cu aceeaşi pricină care prezintă tripla identitate - părţi, obiect şi cauză şi fiecare dintre ele se
declară competentă, respingând prin încheiere excepţia de necompetenţă (ex: competenta

39
teritoriala alternative). Este, deci, necesar ca toate insstantele sa fie competente. Apare, astfel,
riscul pronunţării unor hotărâri contradictorii. Numai cand este invocate exceptia si respinsa
avem ivirea unui conflict de competenta. Daca exceptia nu este invocate sau nu este invocate in
termen, intervine decaderea, astfel ca nu mai apare nici conflictul de competenta.
2. Conflictul negativ de competenţă apare atunci când două sau mai multe instanţe sau organe cu
activitate jurisdicţională se declară necompetente să soluţioneze aceeaşi pricină, declinându-şi
reciproc competenţa. Pentru existenţa conflictului negativ de competenţă, trebuie îndeplinite
următoarele condiţii:
- două sau mai multe instanţe (ori instanţe şi organe cu activitate jurisdicţională) să fie sesizate cu
aceeaşi pricină, în care există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză;
- instanţele să se fi declarat necompetente prin hotărâri irevocabile;
- declinările de competenţă să fie reciproce, deoarece declinările succesive de competenţă între
mai multe instanţe nu echivalează cu un conflict negativ de competenţă, pentru aceasta fiind
necesar ca două dintre instanţe să fie în contradicţie pe aspectul competenţei;
- una dintre jurisdicţii să fie competentă să soluţioneze cauza, pentru că altfel instanţa învestită cu
judecarea conflictului de competenţă va trimite dosarul, pe cale administrativă, instanţei pe care o
consideră competentă. La rândul său, această din urmă instanţă îşi poate verifica competenţa şi
poate declina soluţionarea cauzei, nefiind ţinută de hotărârea instanţei superioare.
Posibil conflict si intre sectiile aceleiasi instante.
Procedura de soluţionare a conflictului de competenţă este declanşată de instanţa
înaintea căreia s-a ivit conflictul, adică de instanţa care s-a pronunţat ultima asupra competenţei
(în cazul conflictului pozitiv), respectiv instanţa a cărei hotărâre a rămas irevocabilă ultima (în
cazul conflictului negativ). Potrivit art. 134 C. proc. civ., această instanţă va suspenda din oficiu
orice altă procedură şi va înainta dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului.
Suspendarea judecăţii se dispune printr-o încheiere.
Conflictele de competenţă se soluţionează de instanţa ierarhic superioară şi comună celor
aflate în conflict, astfel cum prevede art. 135 alin 1 C. proc. civ. Instanţa soluţionează conflictul
în camera de consiliu, fără citarea părţilor, printr-o hotărâre definitiva, obligatory pentru instant
careia I se trimite dosarul, aşa încât aceasta din urmă nu va mai putea invoca din nou excepţia de
necompetenţă, decat in baza unor temeiuri noi, care nu au fost discutate cu ocazia regulatorului.
In vazul sectiilor, se solutioneaza de sectia de la instant superioara. Daca nu exista o astfel
de sectie, va fi repartizata prin hotararea colegiului de conducere al instantei.

20. Litispendenta si conexitatea.


Prorogarea de competenţă semnifică aptitudinea unei instanţe competente să
soluţioneze, pe lângă cererea cu care a fost învestită şi cereri care, în mod obişnuit, nu intră în
competenţa sa. În raport de temeiul în baza căruia intervine, prorogarea poate fi legală,
judecătorească şi convenţională (voluntară), după cum intervine în temeiul legii, a unei
hotărâri judecătoreşti sau al convenţiei părţilor.
Prorogarea judecătorească de competenţă:
- delegarea instanţei - împrejurări excepţionale, instanţa competentă este împiedicată un timp mai
îndelungat să funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţii interesate, va
desemna o altă instanţă de acelaşi grad care să judece pricina.
- recuzarea tuturor judecătorilor unei instanţe sau când, din cauza recuzării nu se poate alcătui
completul de judecată. trimiterea pricinii la o instanţă de acelaşi grad, în cazul când găseşte că
cererea de recuzare este întemeiată. Pricina va fi trimisă la o instanţă de acelaşi grad cu aceea pe
rolul căreia s-a aflat, pentru că altfel s-ar încălca regulile de competenţă materială.

40
- administrarea de dovezi prin comisie rogatorie
- strămutarea pricinilor.
Prorogarea convenţională (voluntară) de competenţă - intervine în temeiul acordului
de voinţă al părţilor. Pentru a exista o prorogare voluntară de competenţă, se cer a fi îndeplinite
anumite condiţii: - părţile să aibă capacitate procesuală de exerciţiu, iar consimţământul lor să fie
liber exprimat şi neviciat; - convenţia părţilor să fie expresă. - în convenţie trebuie să se
determine instanţa aleasă; - instanţa aleasă de părţi să nu fie necompetentă absolut.
Prorogarea legală de competenţă intervine în cazurile expres prevăzute de lege. Astfel:
- pluralităţii de pârâţi - reclamantul poate introduce cererea la instanţa competentă pentru oricare;
- cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece principala.
- părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau
instanţe deosebite, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi
cauză au între ele o strânsă legătură. Întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu
au cerut-o. Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părţile
cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe. Când una din pricini este de competenţa unei
instanţe şi părţile nu o pot înlătura, întrunirea se va face la acea instanţă.
Pentru o mai buna judecata in prima instanta (buna administrare a justitiei) este, deci,
posibila, conexarea mai multor procese in care sunt aceleasi parti sau chiar impreuna cu alte
parti si al caror obiect si cauza au intre ele o stransa legatura. In caz de conexitate, instant
devine competenta, prin prorogare, si asupra cererii conexate, care in mod obisnuit, nu este
de competenta sa. Pentru a fi dispusă conexitatea, trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
1. să existe două sau mai multe litigii distincte între aceleaşi părţi sau chiar împreună cu
alte părţi, dar al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură (nu identitate).
2. Ambele pricini în legătură cu care se discută conexitatea trebuie să fie în curs de judecată,
pentru că dacă una dintre ele a fost perimată, s-a renunţat la judecata ei ori a fost soluţionată în
fond, rămânând pendinte o singură cauză, nu se mai poate pune problema conexităţii.
3. pricinile să se afle înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe diferite, in care judecata este in prima
instanta Aşadar, pricinile trebuie să fie în aceeaşi etapă procesuală, respectiv, în primă instanţă,
indifferent de gradul instantei (J, T sau CA).
4. conexarea pricinilor este posibilă doar dacă nu se încalcă normele de competenţă generală,
materială şi teritorială exclusivă, întrucât părţile pot deroga numai de la normele de
competenţă teritorială relativă
5. Atât părţile, cât şi instanţa din oficiu pot invoca conexitatea prin intermediul mijlocului
procedural al excepţiei, care este o excepţie de procedură, dilatorie şi absolută – primul termen
de judecata inaintea instantei ulterior sesizate – decadere, in caz contrar.
Instanta se pronunta prin incheiere interlocutorie, care poat fi atacata numai odata cu
fondul. Daca dovedeste o vatamare procesuala ce nu poate fi inlaturata decat prin desfiintarea
hot, va fi desfiintata si hotararea finala.
Printre cazurile de prorogare legală a competenţei, unii autori includ şi
litispendenţa. Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, obiect şi de aceeaşi
parte înaintea mai multor instanţe competente sau chiar in fata aceleiasi instante = presupune
identitate de parti, obiect, cauza, inre doua cereri, anticipand autoritatea de lucru judecat.
Această excepţie se va putea ridica de părţi sau de judecător în orice stare a pricinii în
faţa instanţelor de fond. Dacă excepţia este primită, dosarul se va trimite instanţei care a fost
mai întâi învestită, iar în cazul când pricinile se află în judecata unor instanţe de grade
deosebite, la instanţa de grad mai înalt.
Din aceste dispoziţii rezultă că litispendenţa presupune următoarele cerinţe:

41
1) să existe două cereri între care să existe identitatea de părţi, obiect şi cauză.
2) Cererile trebuie să fie în curs de judecată, pentru că dacă una a fost suspendată, ea nu mai
există sub aspectul litispendenţei, suspendarea fiind un incident procedural care presupune
oprirea cursului judecăţii, nemaiputându-se vorbi, aşadar, despre o judecată pendinte;
b) pricinile identice trebuie să se afle pe rolul unor instanţe deopotrivă competente, pentru că
dacă una dintre instanţe nu este competentă, se va invoca excepţia de necompetenţă, care are
prioritate în rezolvare faţă de excepţia de litispendenţă;
c) pricinile să se afle înaintea instanţelor de fond (prima instanţă şi instanţa de apel).
Litispendenţa se invocă pe cale de excepţie - de procedură, dilatorie şi absolută.

21. Stramutarea - Notiune, explicatii, enumerarea cazurilor, solutionarea cererii


Prorogarea de competenţă semnifică aptitudinea unei instanţe competente să soluţioneze,
pe lângă cererea cu care a fost învestită şi cereri care, în mod obişnuit, nu intră în competenţa sa.
În raport de temeiul în baza căruia intervine, prorogarea poate fi legală, judecătorească şi
convenţională (voluntară), după cum intervine în temeiul legii, a unei hotărâri judecătoreşti sau al
convenţiei părţilor.
Prorogarea judecătorească de competenţă:
- delegarea instanţei. împrejurări excepţionale, instanţa competentă este împiedicată un timp mai
îndelungat să funcţioneze, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cererea părţii interesate, va
desemna o altă instanţă de acelaşi grad care să judece pricina.
- recuzarea tuturor judecătorilor unei instanţe sau când, din cauza recuzării nu se poate alcătui
completul de judecată. trimiterea pricinii la o instanţă de acelaşi grad, în cazul când găseşte că
cererea de recuzare este întemeiată. Pricina va fi trimisă la o instanţă de acelaşi grad cu aceea pe
rolul căreia s-a aflat, pentru că altfel s-ar încălca regulile de competenţă materială.
- administrarea de dovezi prin comisie rogatorie
- strămutarea pricinilor.
Asadar, unul dintre cazurile de prorogare judecatoreasca de competenta este
stramutarea pricinilor. Stramutarea = un incident procedural care are ca finalitate, prin
trimiterea procesului la alta instant, inlaturarea suspiciunilor ce pot aparea in legatura cu
impartialitatea judecatorilor – daca cererea se admite si judecata procesului este stramutata,
noua instant devine competenta sa judece, prin prorogare in temeiul hotararii de stramutare.
Putem conchide ca in aprecierea cererii de stramutare nu intereseaza competenta, deci faptul ca
s-ar cere stramutarea de la o instant care are competenta materiala sau teritoriala exclusive,
competenta neconstituind un obstacol in vederea stramutarii. La fel si in cazul etapei procesuale
in care se afla cauza – nu dupa pronuntarea unei hotarari, ci doar cat cauza se afla inaintea
instantei, intrucat dupa pronuntarea unei hotarari, instant de dezinvesteste. Daca cererea de
stramutare s-a solutionat dupa pronuntarea unei hotarari, acea hotarare este desfiintata de drept
prin efectul admiterii cererii de stramutare.
Temeiul stramutarii, conform art 140 – pentru motive de:
1. banuiala legitima = in cazurile in care exista indoiala cu privire la impartialitatea
judecatorilor din cauza circumstantelor procesului, calitatii partilor ori a unor relatii
conflictuale locale. Indifferent de ce cauza e vorba, trebuie sa fie capabila sa afecteze
impartialitatea judecatorilor. Daca lipsa de impartialitate ia una din formele prevazute de art
41 – 42, partea are optiune intre recuzare si stramutare.
2. siguranta publica – imprejurari exceptionale (inegalabile, incomparabile, deosebite,
extraordinare) care ar determina tulburarea ordinii publice, in cazul in care cauza ar fi
judecata la instanta competenta.

42
1. cererea = se face in scris – art 142 alin 1 teza finala = se depune, deci in scris. Trebuie sa
cuprinda elementele prevazute la art 148  motivate, intemeiata, mijloace probatorii.
2. momentul – in orice etapa procesuala. Nu dupa pronuntarea unei hotarari, ci doar cat cauza se
afla inaintea instantei, intrucat dupa pronuntarea unei hotarari, instant de dezinvesteste. Daca
cererea de stramutare s-a solutionat dupa pronuntarea unei hotarari, acea hotarare este defiintata
de drept prin efectul admiterii cererii de stramutare.
3. cine poate face cererea –diferenta pe baza temeiului invocate. Daca e motiv de banuiala
legitima, o poate face partea interesata (asadar trebuie justificat interesul – nu o poate face si
intervenientul accesoriu), iar legitimare procesuală activă în cazul de ordine publica o are numai
procurorul de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (interesul este prezumat).
4. instanta competenta – diferita in functie de temei – banuiala legitima = CA, daca este ceruta
stramutarea de la J sau T, ICCJ daca este ceruta stramutarea de la o CA; siguranta publica – ICCJ
5. instanta la care se depune – instanta la care se cere solutionarea, pentru motive de eficienta si
celeritate. Aceasta instiinteaza de indata instanta de la care se cere stramutarea = informare.
Preşedintele instanţei care soluţionează cererea de strămutare poate să ceară dosarul pricinii şi să
ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecăţii, comunicând de urgenţă această măsură
instanţei respective.
6. suspendarea judecatii procesului – la solicitarea celui interest, POATE fi suspendata
judecata, cu darea unei cautiuni de 1000 lei. Suspendarea ste dispuna in aceleasi conditii – fara
citarea partilor, in camera de consiliu inainte de primul termen de judecata sau la primul termen.
Dovada platii cautiunii trebuie alaturata cererii de suspendare, nu poate fi facuta ulterior – in caz
contrar, cererea de suspendare va fi resinsa ca inadmisbila. Daca s-a dispus suspendarea, acest
lucru va fi comunicat de urgent instantei de la care s-a cerut stramutarea. Daca totusi nu este
indeplinita aceasta obligatie de comunicare, insa partile instiinteaza instanta cu dovezi in acest
sens, judecatorul nu poate continua judecata pe motiv ca nu a fost informat de instanta care a
admis cererea privind stramutarea = cererea este obligatorie pt instanta de la care s-a cerut
stramutarea. Daca cererea este respinsa – instanta dispune din oficiu restituirea cautiunii.
Incheierea asupra suspendarii nu se motiveaza si nu este supusa niciunei cai de atac.
7. procedura de judecata a cererii de stramutare – art. 144 – se judeca de urgent, in camera
de consiliu, cu citarea partilor din proces = procedura contencioasa. Se pot formula cereri
incidentale, de simpla aparare, care sa vizeze stramutarea, insa nu si o cerere de interventie
principala = o adevarata cerere de chemare in judecata, deoarece un tert de process nu are interes
sa obtina stramutarea pentru sine sau sa obtina respingerea cererii.
8. hotararea – fara motivare si este definitva, insa este susceptibila de contestatie in anulare –
lipsa procedurii de citare sau de revizuire, indreptare, lamurire sau completare. Este o incheiere,
nu o sentinta sau o decizie, pentru ca solutioneaza un incident procedural.
9. efecte - Dacă cererea de strămutare se admite, pricina va fi trimisă la o instanţă egală în grad
cu aceea de la care s-a dispus strămutarea, pentru ca părţile să nu fie lipsite de grade de
jurisdicţie. Daca CA judeca stramutarea, unei instane din circumprictia sa, daca e ICCJ – la I
onstanta din vecinatatea curtii de apel din circumscripria careia s-a facut stramutarea. Hotărârea
asupra strămutării va arăta în ce măsură actele de procedură îndeplinite înainte de strămutare
urmează să fie păstrate. În lipsa unei astfel de menţiuni, urmează a fi refăcute toate actele
îndeplinite înainte de strămutare. În cazul în care instanţa a săvârşit acte de procedură sau a
procedat între timp la judecarea pricinii, actele de procedură săvârşite ulterior strămutării şi
hotărârea pronunţată sunt desfiinţate de drept prin efectul admiterii cererii de strămutare. Această
dispoziţie trebuie interpretată în sensul că vor fi desfiinţate toate actele săvârşite în intervalul
dintre admiterea cererii de strămutare şi înştiinţarea instanţei despre această măsură. Hotărârea

43
pronunţată de instanţa învestită cu judecarea cererii principale va fi desfiinţată numai dacă
strămutarea s-a dispus înainte de pronunţarea acesteia, în caz contrar urmând a fi păstrată.
10. reiterarea – limitata nr. Cererilor, in vederea preintampinarii tergiversarii cauzei – art. 146.
O noua cerere nu poate fi facuta decat daca se intemeiaza pe imprejurari noi, necunoscute la data
solutionarii cererii anterioare sau ivite dupa – asta in cazul in care aceeasi parte formuleaza o
noua cerere. De asemenea, stramutarea este indamisibila daca pricina se afla pe rolul aceleiasi
instante.

22. Citarea si comunicarea actelor de procedura. Regula generala, modalitatea de


comunicare si locul la care se face comunicarea actelor de procedura
Actul de procedură reprezintă orice act, atât în sens de operaţiune juridică (negotium), cât
şi în sens de înscris care probează existenţa operaţiunii (instrumentum) făcut pentru declanşarea
procesului, în cadrul şi în cursul procesului civil de către instanţa judecătorească, părţi şi ceilalţi
participanţi la proces, legat de activitatea procesuală a fiecăruia. Ex – in cazul cererii de chemare
in judecata, constituie act de procedura atat operatia juridica de sesizare a instantei cu cererea, cat
si inscrisul care contine cererea.
In cazul citarii, sunt acte de procedura: inscrisul care contine citatia, operatia juridical de
comunicare a citatiei, dovada de inamanare a acesteia de catre agentul procedural (acte care
constata o operatie procedurala) etc.
Citaţia reprezintă actul procedural prin care părţile şi ceilalţi participanţi în procesul civil
sunt înştiinţaţi să se prezinte în faţa instanţei de judecată. Citaţia trebuie să îmbrace forma scrisă
şi trebuie să cuprindă anumite menţiuni prevăzute de lege. Citaţia este compusă din două părţi:
citaţia propriu-zisă şi dovada de înmânare a citaţiei (procesul-verbal).
Se citează părţile, inclusiv terţii intervenienţi, precum şi martorii, experţii, interpreţii şi
alţi participanţi la procesul civil. Trebuie menţionat că, în procesul civil părţile nu sunt obligate să
se înfăţişeze în instanţă, însă este necesar ca ele să fie legal citate (oblgatia de citare a partilor art
153). Rezultă că, regula este citarea părţilor şi numai, cu titlu de excepţie, şi în cazurile expres
prevăzute de lege, judecata poate avea loc fără citarea părţilor.
Modalitati de comunicare
1. prin agenții procedurali ai instanțelor sau alți salariați ai acestora - precum şi prin agenţi ori
salariaţi ai altor instanţe în ale căror circumscripţii se află cel căruia i se comunică actul = regula.
Agentul procedural comunică actele de procedură doar persoanelor din localitatea unde se află
instanța. Numai în cazuri urgente și dacă dotarea instanțelor o permite, el va face comunicarea și
în altă localitate decât cea în care instanța își are sediul. comunicarea se realizează în plic închis,
la care se va alătura dovada de înmânare/procesulverbal și înștiințarea prevăzută de art. 163
N.C.P.C.. Plicul va purta menţiunea „PENTRU JUSTIŢIE. A SE ÎNMÂNA CU PRIORITATE".
Comunicarea în plic a actelor judiciare nu poate avea altă finalitate decât asigurarea
confidențialității conținutului corespondenței.
 destinatarul primește actul de procedură - Atunci când destinatarul primește actul de
procedură și semnează de primire, agentul certifică semnătura părții și completează în acest
sens dovada de înmânare. Dacă el primește actul de procedură, dar refuză să semneze dovada
de înmânare sau, din motive întemeiate, nu o poate semna, agentul întocmeşte un proces-
verbal în care va consemna aceste împrejurări.
 2. refuză primirea lui - Dacă destinatarul refuză primirea actului de procedură, dar are cutie
poştală, agentul depune plicul în cutia poştală și întocmeşte un proces-verbal în care va arăta
aceste împrejurări. Data comunicării actului de procedură este cea a depunerii plicului în cutia

44
poștală, aspect consemnat în procesul-verbal întocmit. Dacă destinatarul refuză primirea
actului de procedură, dar nu are cutie poştală, agentul va afișa o înștiințare și va întocmi un
proces-verbal în care va arăta aceste împrejurări. In termen de cel mult 24 de ore de la
afișarea înștiințării, agentul depune plicul împreună cu procesul-verbal (întocmit cu ocazia
afișării) la sediul instanţei de judecată care a emis actul de procedură, ori, după caz, la cel al
primăriei în raza căreia destinatarul locuieşte sau îşi are sediul.
 3. nu este găsit la domiciliu sau reședință - comunicarea se face catre: o persoană majoră din
familie, altă persoană majoră care locuieşte cu destinatarul ori care, în mod obişnuit, îi
primeşte corespondenţa. Dacă nici persoanele de la art. 163 alin. (6) sau alin. (7) N.C.P.C. nu
sunt găsite, trebuie făcută distincția între următoarele situații: atunci când există cutie poștală,
agentul va depune plicul în cutia poștală și va întocmi un proces-verbal în care va consemna
aceste împrejurări. Dacă nu există cutie poștală, agentul va afișa înștiințarea și va întocmi în
acest sens un proces-verbal
 Comunicarea actelor de procedură persoanelor prevăzute de art. 161 alin. (4)-(7) N.C.P.C..
Procedura de comunicare prezintă particularități atunci când privește pe cei care se găsesc sub
arme, pe cei care alcătuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, pe deținuți și pe
bolnavii aflați în spitale, sanatorii sau alte așezăminte de asistență medicală sau socială. Mai
întâi este de reținut că înmânarea se face în cazul acestor persoane: la unitatea din care fac
parte, pentru cei care se găsesc sub arme [art. 161 alin. (4) N.C.P.C.]; la căpitănia portului
unde se găsește nava, dacă domiciliul nu este decât o scăpare a legiuitorului, nici una dintre
persoanele la care face referire textul legal nefiind compatibile cu ideea comunicării actului
de procedură unei persoane juridice.
2. prin poștă cu scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire
3. prin executori judecătorești și servicii de curierat rapid
4. prin mijloace moderne de comunicare – telefax, posta electronica, etc.
5. direct în instanță
6. între avocați și consilieri juridici
7. prin publicitate

În cazul în care partea, care este reprezentată în judecată printr-un mandatar, a făcut o
alegere de domiciliu la adresa acestuia, atunci citarea şi comunicarea actelor de procedură se vor
face la adresa mandatarului; dacă însă partea nu a arătat persoana însărcinată cu primirea actelor
de procedură, atunci acestea se vor comunica la domiciliul părţii.
Locul citării
1. statul, prin Ministerul Finanţelor Publice sau alte organe anume desemnate în acest scop de
lege, la sediul acestora;
2. unităţile administrativ-teritoriale şi celelalte persoane juridice de drept public, prin cei
însărcinaţi să le reprezinte în justiţie, la sediul acestora;
3. persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, la sediul principal sau, atunci
când este cazul, la sediul dezmembrământului lor;
4. asociaţiile, societăţile şi alte entităţi fără personalitate juridică constituite potrivit legii, prin
reprezentantul desemnat, la sediul sau domiciliul acestuia;
5. cei supuşi procedurii insolvenţei, precum şi creditorii acestora, la domiciliul sau, după caz, la
sediul acestora; după deschiderea procedurii, citarea va fi efectuată potrivit legii speciale;

45
6. persoanele fizice, la domiciliul lor; în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face
la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul
cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă;
7. incapabilii sau cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă, prin reprezentanţii sau ocrotitorii lor
legali, la domiciliul ori sediul acestora, după caz; în caz de numire a unui curator special, potrivit
art. 58, citarea se va face prin acest curator, la sediul său profesional;
8. bolnavii internaţi în unităţi sanitare, la administraţia acestora;
9. militarii încazarmaţi, la unitatea din care fac parte, prin comandamentul acesteia;
10. cei care fac parte din echipajul unei nave maritime sau fluviale, alta decât militară, dacă nu au
domiciliul cunoscut, la căpitănia portului unde este înregistrată nava;
11. deţinuţii, la administraţia locului de deţinere;
12. personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare şi cetăţenii români trimişi să lucreze
în cadrul personalului organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii de familie care locuiesc cu
ei, cât timp se află în străinătate, prin Ministerul Afacerilor Externe; alţi cetăţeni români, aflaţi în
străinătate în interes de serviciu, inclusiv membrii familiilor care îi însoţesc, prin organele
centrale care i-au trimis sau în subordinea cărora se află unitatea care i-a trimis în străinătate;
13. persoanele care se află în străinătate, altele decât cele prevăzute la pct. 12, dacă au domiciliul
sau reşedinţa cunoscută, printr-o citaţie scrisă trimisă cu scrisoare recomandată cu conţinut
declarat şi confirmare de primire, recipisa de predare a scrisorii la poşta română, în cuprinsul
căreia vor fi menţionate actele ce se expediază, ţinând loc de dovadă a îndeplinirii procedurii,
dacă prin tratate sau convenţii internaţionale la care este parte România ori prin acte normative
speciale nu se prevede altfel. Dacă domiciliul sau reşedinţa celor aflaţi în străinătate nu este
cunoscut/cunoscută, citarea se face potrivit art. 167. În toate cazurile, dacă cei aflaţi în străinătate
au mandatar cunoscut în ţară, va fi citat numai acesta din urmă;
14. cei cu domiciliul sau reşedinţa necunoscută, potrivit art. 167 (prin mica publicitate);
15. moştenitorii, până la intervenirea lor în proces, printr-un curator special numit de instanţă, la
domiciliul acestuia.
(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) pct. 1 şi 2, statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, unităţile
administrativ-teritoriale, precum şi celelalte persoane juridice de drept public îşi pot alege un
sediu procesual la care vor fi comunicate toate actele de procedură.

23. Nulitatea - Notiune, conditiile si clasificare


In vederea asigurarii unei judecati corecte, garantarii dreptuilor partilor si evitarii unor
hotarari arbitrare, este necesar ca legiuitorul sa reglementeze atat conditiile pentru valabilitatea
actelor de procedura, cat si sanctiunile ce pot interveni in caz de nerespectare. Nulitatea actelor
de procedură reprezintă cea mai importantă si severa dintre sancţiuni şi intervine în cazul în actul
de procedură nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, fie de fond sau de
forma, lipsindu-l total sau parţial de efectele sale fireşti. Asadar:
- este o sanctiune
- are drept consecinta lipsirea de efecte, total sau partial
- intervine daca nu sunt respectate conditiile de fond sau de forma
Clasificare - în funcţie de mai multe criterii:
1. după caracterul NJ încălcate la efectuarea actului de procedură, nulităţile sunt:
- absolute - în cazul încălcării normelor cu caracter imperative, de ordine publica, ca de ex,
neespectarea principiilor fundamentale ale PC, daca necompetenta este de ordine publica;
- relative - în cazul încălcării normelor cu caracter dispozitiv – citare nelegala, necompetenta
teritoriala relativa;

46
2. după cum există sau nu un text de lege care să prevadă în mod expres sancţiunea nulităţii
sau după modul de exprimare a legiuitorului, există:
- nulităţi exprese (explicite, textuale) sunt cele anume prevăzute de lege.;
- nulităţi virtuale (implicite, tacite) sunt cele care decurg din faptul că la întocmirea actului de
procedură nu au fost respectate cerinţele legale care stabilesc condiţiile pentru încheierea actului
şi rezultă fie din modul de exprimare a legiuitorului, fie din finalitatea unor dispoziţii legale, fie
din principiile dreptului procesual civil.
3. În funcţie de întinderea efectelor, nulităţile sunt:
- totale, când sancţiunea afectează întregul act de procedură;
- parţiale, când sancţiunea intervine numai asupra unei părţi a actului de procedură;
4. După cum nulitatea intervine pentru nerespectarea condiţiilor proprii unui act de
procedură sau datorită dependenţei acelui act de procedură de un alt act de procedură
invalidat, nulităţile sunt:
- proprii;
- derivate;
5. După cum privesc forma exterioară sau intrinsecă a actului de procedură, nulităţile sunt:
- extrinseci, atunci când au fost încălcate condiţii externe ale actului de procedură, precum
competenta, compunerea sau constituirea completului, plata taxei de timbre, publicitatea sedintei;
- intrinseci, care sancţionează nerespectarea condiţiilor proprii actului de procedură respectiv,
privitoare la forma sau conţinutul acestuia (art 17, pct. 1 – 5).
Această clasificare nu trebuie confundată cu cea potrivit cu care nulităţile pot fi proprii şi
derivate, întrucât nulităţile proprii nu sunt totdeauna nulităţi intrinseci, iar nulităţile derivate nu
sunt totdeauna şi nulităţi extrinseci. De exemplu, netimbrarea cererii de chemare în judecată
(condiţie extrinsecă) atrage nulitatea cererii, nulitate proprie, iar nu derivată.
6. După cum implică sau nu existenţa unei vătămări, nulităţile sunt:
- condiţionate de existenţa unei vătămări – daca prin nerespectarea cerintei legale s-a adus
partii o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin desfiintarea acestuia. Nulitati exprese –
vatamarea e prezumata;
- necondiţionate de existenţa unei vătămări – nerespectarea capacitatii procesuale,
reprezentarii procesuale, competenta instantei, compunerea sau constituirea instantei, publicitatea
sedintei de judecata,
7. Nulitatea de drept – exista in virtutea legii si nu este necesar sa fie constata de instanta –
nulitatea hotararii daca este admisa cererea de stramutare (145 alin 2).

24. Regimul juridic al nulitatii. Privire speciala asupra diferentelor de regim intre nulitatea
de ordine publica si cea de ordine privata
In vederea asigurarii unei judecati corecte, garantarii dreptuilor partilor si evitarii unor
hotarari arbitrare, este necesar ca legiuitorul sa reglementeze atat conditiil pentru valabilitatea
actelor de procedura, cat si sanctiunile ce pot intervene in caz de nerespectare. Nulitatea actelor
de procedură reprezintă cea mai importantă si severa dintre sancţiuni şi intervine în cazul în actul
de procedură nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, fie de fond sau de
forma, lipsindu-l total sau parţial de efectele sale fireşti. Asadar:
- este o sanctiune
- are drept consecinta lipsirea de efecte, total sau partial
- intervine daca nu sunt respectate conditiile de fond sau de forma

47
Regim juridic al nulităţii = NJ cărora le este supusă nulitatea absolută (de ordine publica)
sau, după caz, nulitatea relativă (de ordine privata).
- cine poate invoca nulitatea;
- cât timp poate fi invocată nulitatea;
- dacă nulitatea poate să fie acoperită ori nu prin confirmare.
Regimul juridic al nulităţii absolute
- nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes - părţi, de instanţă din oficiu, de
procuror, in orice stare a judecatii, daca legea nu pevede altfel ( 178, alin 1); nulitatea absolută
este menită să ocrotească un interes general, aşa încât trebuie să se dea posibilitatea unui cerc larg
de persoane sau organe să invoce o asemenea nulitate. De reţinut că, pentru instanţă, invocarea
nulităţii absolute a actului juridic dedus judecăţii este nu numai o posibilitate, ci chiar o obligaţie.
- nulitatea absolută poate fi invocată oricând, pe cale de acţiune sau de excepţie, fiind, deci,
imprescriptibilă.
- în principiu, nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare (nici expresă şi nici tacită).

Comparaţie de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă - Este de reţinut că
nu există deosebire de efecte între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, în ambele cazuri actul
juridic lovit de nulitate fiind lipsit de efectele în vederea cărora a fost încheiat şi care contravin
unei dispoziţii legale referitoare la condiţiile sale de validitate.
- dacă nulitatea absolută poate fi invocată de parti, de procurer şi de instanţă din oficiu, aceasta
din urmă având chiar obligaţia să o invoce, nulitatea relativă poate fi invocată numai de
partea interesata si numai daca neregularitatea nu a fost cauzata prin propria fapta.
- nulitatea absolută poate fi invocata oricand, în schimb, nulitatea relativă trebuie invocate,
conform art. 178 alin. 3: pentru neregularitatile savarsite pana la inceperea judecatii, prin
intampinare, sau daca intampinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecata, iar in cazul
neregularitatilor savarsite in cursul judecatii, la termenul la care s-a savarsit sau, daca partea nu
este prezenta, la termenul imediat urmator si inainte de a pune concluzii pe fond.
Exemple NA – nerespectarea principiilor fundamentale PC, necompetenta de ordine publica,
daca procurorul nu a pus concluzii, desi participarea lui era obligatorie, etc.
Exemple NR – citare nelegala, necompetenta teritoriala relativa.

25. Nulitatea neconditionata. Notiune, conditii si enumerarea cazurilor


In vederea asigurarii unei judecati corecte, garantarii dreptuilor partilor si evitarii unor
hotarari arbitrare, este necesar ca legiuitorul sa reglementeze atat conditiil pentru valabilitatea
actelor de procedura, cat si sanctiunile ce pot intervene in caz de nerespectare. Nulitatea actelor
de procedură reprezintă cea mai importantă si severa dintre sancţiuni şi intervine în cazul în actul
de procedură nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, fie de fond sau de
forma, lipsindu-l total sau parţial de efectele sale fireşti. Asadar:
- este o sanctiune
- are drept consecinta lipsirea de efecte, total sau partial
- intervine daca nu sunt respectate conditiile de fond sau de forma
După cum implică sau nu existenţa unei vătămări, nulităţile sunt:
- condiţionate de existenţa unei vătămări – daca prin nerespectarea cerintei legale s-a adus
partii o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin desfiintarea acestuia. Nulitati exprese –
vatamarea e prezumata (art 175);
- necondiţionate de existenţa unei vătămări – nerespectarea capacitatii procesuale,
reprezentarii procesuale, competenta instantei, compunerea sau constituirea instantei, publicitatea

48
sedintei de judecata, alte cerinte intrinseci actului de procedura, daca legea nu prevede altfel (art
176). In aceste cazuri, nuliatea indifferent ca este absoluta sau relativa, intervine prin simplul fapt
al savarsirii actului de procedura cu nerespectarea dispoziilor legale. Nu poate fi solicitata
dovedirea lipsei vatamarii de cartre adversarul celui care invoca nulitatea.
a) Necompetenţa instanţei - simplul fapt că actul de procedură a fost săvârşit de o instanţă
necompetentă atrage nulitatea acestuia. necompetenţa trebuie raportată la instanţă, întrucât
competenţa reprezintă aptitudinea unei instanţe, ca organ de jurisdicţie de a soluţiona un litigiu,
iar nu la judecător, care intră în alcătuirea completului de judecată, normele care reglementează
această instituţie fiind norme de organizare judiciară, iar nu de competenţă.

nulitatea necondiţionată intervine şi pentru:


- neplata taxelor judiciare de timbru sau a timbrului judiciar
- nerespectarea termenului prohibitiv (dilatoriu) are drept consecinţă nulitatea actului de
procedură efectuat înainte de împlinirea termenului.
- depunererea cererii de apel ssau recurs si, daca este cazul, a motivelor de apel sau recurs direct
la instanta de control judiciar.

26. N. conditionata si neconditionata. Notiune, explicatii si comparatia regimului juridic.


In vederea asigurarii unei judecati corecte, garantarii dreptuilor partilor si evitarii unor
hotarari arbitrare, este necesar ca legiuitorul sa reglementeze atat conditiil pentru valabilitatea
actelor de procedura, cat si sanctiunile ce pot intervene in caz de nerespectare. Nulitatea actelor
de procedură reprezintă cea mai importantă si severa dintre sancţiuni şi intervine în cazul în actul
de procedură nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru validitatea lui, fie de fond sau de
forma, lipsindu-l total sau parţial de efectele sale fireşti. Asadar:
- este o sanctiune
- are drept consecinta lipsirea de efecte, total sau partial
- intervine daca nu sunt respectate conditiile de fond sau de forma
După cum implică sau nu existenţa unei vătămări, nulităţile sunt:
- condiţionate de existenţa unei vătămări – daca prin nerespectarea cerintei legale s-a adus
partii o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin desfiintarea acestuia. Nulitati exprese –
vatamarea e prezumata;
- necondiţionate de existenţa unei vătămări – nerespectarea capacitatii procesuale,
reprezentarii procesuale, competenta instantei, compunerea sau constituirea instantei, publicitatea
sedintei de judecata,
Conditionata – art 175 – 3 conditii
1. actul de procedura a fost savarsit cu nerespectarea dispozitiilor legale – forma sau
continut, extrinseci sau intrinseci, de ordine publica sau privata (hotararea este data de grefier, in
minuta nu s-a trecut mentiunea ca a fost pronuntata in sedinta publica)
2. actul de procedura a produs partii o vatamare – vatamarea este de natura procesuala si
consta in prejudicial cauzat partii (ingradita sau limitatain posibilitatile procesuale). Vatamarea
este prezumatat, cel care invoca nulitatea trebuie doar sa faca dovada ca acea cerinta legala nu a
fost respectata. De ex – amanarea nejustificata a procesului, impiedicarea partii de a pune
concluzii prin nedarea cuvantului, impidicarea partii de a formula obiectiuni la raportul de
expertiza.
3. vatamarea nu poate fi inlaturata decat prin anularea acului – nulitatea este o sanctiune
care intervine doar in cazul in care nu sunt posibile alte solutii pentru a inlatura vatamarea. Ori de

49
cate ori este posibila inlaturarea vatamarii fara a anula actul, judecatorul va dispune indreptarea
neregularitatilor actului, conform art. 177 alin 1.
Regim juridic diferit – in ceea ce priveste conditiile – NN intervine indifferent de
producerea unei vatamari.

27. Termenele procedurale. Notiune, clasificare si modalitate de calcul.


Definitie = intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie îndeplinit sau, după caz, este oprită
îndeplinirea unui anumit act de procedură. Art 180 alin 1 – termenele procedural sunt stabilite de
lege ori de instanta. Art 180 alin 2 – termenul este reprezentat de data la care se indeplineste un
act de procedura = termenul procedural poate fi atat un interval de timp, cat si o data fixa.
Scop = ordona, concentra si sistematiza mersul procesului.
Clasificare
1. în funcţie de caracterul lor, termenele procedurale sunt:
- imperative (peremptorii), înăuntrul cărora trebuie îndeplinit un act de procedură (ex: termenul
de exercitare a unei căi de atac) – dupa acest termen, actul este tardiv.
- prohibitive (dilatorii), înăuntrul cărora nu poate fi săvârşit actul de procedură – actul inainte de
implinirea termenului este premature (termenul de o zi de la comuminacrea somatiei insotite de
incheierea de incuviintare a executarii in care, daca debitorul nu plateste suma datorata,
executorul judecatoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile urmaribile ale debitorului,
conform art. 731, alin 1. ;
2. în funcţie de sursa lor sau de modul în care sunt stabilite, termenele procedurale sunt:
- legale, atunci când sunt stabilite prin lege – regula este ca sunt fixe, nu pot fi modificate de
instanta sau de parti. Exceptie – doar cand legiuitorul permite = prelugire a termenului conform
art 471 alin 3, conform caruia se poate acorda un termen de 5 zile de la expirarea termenlui de
apel in care sa depuna completarea sau modificarea cererii de apel;
- judecătoreşti, stabilite de instanţă în cursul procesului - primul termen de judecata, termenele
ulterioare, termene petru infatisarea martorilor, etc.;
- convenţionale, stabilite de părţi, fără să fie nevoie de încuviinţarea instanţei – termenul
arbitrajului;
3. în funcţie de sancţiunea ce intervine în caz de nerespectare, termenele procedurale sunt:
- absolute, a căror nerespectare afectează valabilitatea actelor de procedură, atrăgând sancţiuni
precum decăderea, perimarea – termenele de exercitare a cailor de atac, termenul de depunere a
intampinarii sau cererii reconventionale, termenul de recuzare
- relative, care în caz de nerespectare, nu afectează valabilitatea actului de procedură, ci atrag, cel
mult, sancţiuni disciplinare sau pecuniare pentru cei vinovaţi de nerespectarea lor – durata
estimate pntru cercetarea procesului, termenul de 30 de zile de la pronuntare pentru motivarea
hotararii

4. in functie de durata:
- pe ani
- pe luni
- pe saptamani
- pe zile
- pe ore

Calculul – art 181, in functie de durata.

50
Termenele pe ore - încep să curgă de la miezul nopţii zilei următoare.
Termenul pe zile - se înţelege pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua în care a început, nici
ziua când s-a împlinit.
Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârşesc în ziua anului, lunii sau
săptămânii corespunzătoare zilei de plecare. Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se
sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii.
Reguli comune
Ultima zi, deci implinirea termenului = nelucratoare, prima zi lucratoare care urmeaza. Termenul
care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau când serviciul este suspendat, se va prelungi
până la sfârşitul primei zile de lucru următoare. Importanta este data calendaristica, nu ziua
saptamanii.
Exceptie ore, toate celelalte termene se implinesc la ora 00:00 a ultimei zile (exceptie fac
situatiile in care trebuie depuse in locuri cu orar presatbilit, precum instanta, oficiul postal,
registratura, arhiva – atunci e ultima ora de program).
Se considera depus in termen daca actul ajunge dupa expirarea termenului, insa a fost depus la
posta sau la un serviciu de curierat rapid inlautrul termenului prin scrisoare recomandata –
recipisa oficiului postal servesc ca dovada a depunerii actului in termen. Nu este valabil pt email.
Durata - punct de plecare şi punct de împlinire  între care se situează durata termenului.
Punctul de plecare reprezintă momentul de la care începe să curgă termenul şi este
marcat de momentul comunicării actelor de procedură, dacă legea nu prevede altfel.
Cu toate acestea, în aplicarea principiului echipolenţei, actul procedural al comunicării
este înlocuit cu un act echivalent şi anume:
- Pronuntarea hotararii
- Incuviintarea probei
- Numirea expertului
Punctul de împlinire reprezintă acela în care se realizează efectul termenului, ceea ce
înseamnă că, în cazul termenelor imperative, actul de procedură nu mai poate fi săvârşit şi, în
cazul termenelor prohibitive, se naşte dreptul de a săvârşi un anumit act de procedură.
În intervalul de timp între punctul de plecare şi punctul de împlinire, termenele
procedurale curg continuu, în principiu fără posibilitatea de a fi întrerupte sau suspendate. Prin
excepţie, însă, termenele procedurale pot fi întrerupte în următoarele cazuri:
- lipsa capacitatii de ex – 184 alin 3 – in cazul in care nu are reprezentant sau ocrotitor legal,
pana la desemnarea unuia.
- prin moartea unei părţii – 184 alin 4 pct 1.
- prin moartea reprezentantului partii – 184 alin 4 pct 2
- prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului, de partea care
justifică un interes se întrerupe termenul de perimare (art. 417).
Efect al întreruperii - începe să curgă un nou termen, integral, fără să se ia în
considerare timpul scurs înainte de întrerupere.
Sau suspendare: Termenul de perimare se suspendă în cazurile prevăzute de art. 418 C.
proc. civ., caz în care cursul termenului se reia din punctul unde s-a oprit, luându-se în calcul şi
timpul scurs înainte de suspendare.

51
28. Sanctiunea nerespectarii termenului procedural - decaderea
Definiţie – art 185, alin 1 – cand un drept procesual trebuie exercitata intr-un anumit termen,
nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitarea dreptului, in afara de cazul cand legea
dispune altfel = o sanctiune procedural care consta in pierderea dreptului de a savarsi un act de
procedura daca nu a fost respectat termenul imperative prevazut de lege sau acordat de instanta.
Prin interpretarea textului legal, conchidem ca nu e vorba de nerespectarea oricarui termen
procedural, ci doar in ceea ce priveste termenele imperative. Referitor la termenele prohibitive,
nerespectarea lor duce la anularea actului, insa acest lucru nu impiedica savarsirea actului din
nou, dupa implinirea termenului, in conditii de regularitate. Exemple – neindeplinirea procedurii
prealabile nu poate fi invocate decat de parat prin intampinare, sub sactiunea decaderii – art 193
alin 2.
Condiţiile decăderii
- existenţa unui termen legal imperative pentru exercitarea unui drep procesual;
- neexercitarea acestui drept în termenul prevăzut de lege;
- inexistenţa în lege a unei derogări exprese de la aplicarea sancţiunii decăderii.
Regimul juridic al decăderii depinde de caracterul normei de procedură încălcate.
Cine poate invoca – norma imperativa, nulitatea este de ordine publica, deci de oricare dintre
parti, procuror sau judecator din oficiu. Daca e norma dispozitiva – doar de partea interesata,
daca neregularitatea nu a fost cauzata de propria fapta.
Momentul – norma imperativa – orice moment al procesului, daca prin lege nu se prevede altfel.
Daca NJ e dispozitiva – poate fi invocate numai la termenul la care s-a savarsit neregularitate in
limine litis sau, daca partea nu este prezenta, la urmatorul termen de judecata si inainte de a pune
concluzii pe fond. Daca partea interesata nu invoca decaderea, ea insasi va fi decazuta din dreptul
de a o invoca.
Mijlocul de invocare – proces in curs – pe cale de exceptie, in conditii diferite in functie de felul
NJ, imperativa sau dispozitiva. Daca s-a pronuntat o hotarare in prima instanta, poate fi invocata
pe calea apelului. Si aici este diferit daca norma este dispozitiva – in acest caz, decaderea trebuie
sa fi fost invocate si in prima instanta, doar ca instanta a omis sa se pronunte asupra ei. In caz
contrar, nu poate fi invocat in apel, intervenind decaderea in acest sens.
Cazurile în care intervine decăderea
- când legiuitorul a stabilit un termen fix pentru săvârşirea unui act de procedură sau pentru
exercitarea unui drept, iar partea a lăsat să expire acel termen fără să beneficieze de el;
- cand judecatorul a stabilit un termen fix pana la care partea trebuie sa indeplineasca un act de
procedura, iar partea lasa sa expire termenul fara indeplineasa actul de procedura respectiv
- când legea a stabilit că exercitarea unui drept trebuie să se facă într-o anumită etapă a procesului
sau într-un anumit moment procesual, iar partea nu a respectat această cerinţă;
- când prin lege s-a stabilit o anumită ordine în efectuarea actelor de procedură, pe care partea nu
a respectat-o.
Cazurile în care nu intervine decăderea
1. nu a fost constatată de instanţă;
2. partea în drept a se prevala de sancţiunea renunţă la invocarea depăşirii termenului legal (in
cazul termenul reglementat prin NJ dispositive, partea sa aiba capacitate deplina de ex, renuntarea
sa intervina dupa exp termenului, sa fie strict personala si expresa;
3. decăderea priveşte pe una din părţile legate printr-un raport de solidaritate sau de
indivizibilitate, cu condiţia ca cel puţin una dintre celelalte părţi să fi săvârşit actul de procedură
în termen;

52
4. decăderea se acoperă potrivit legii - exemplu: decăderea din dovada cu martori pentru
neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege se acoperă dacă aceştia se înfăţişează la termenul
sorocit pentru ascultarea lor;
5. partea interesată a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa ei să efectueze actul
de procedură în termen şi s-a admis cererea de repunere în termen.
Efectele - pierderea dreptului procedural care nu a fost exercitat în termenul legal imperativ.
Decăderea nu atinge dreptul subiectiv civil, dar, indirect, poate duce la pierderea unei
componente a sa, şi anume a dreptului de a obţine condamnarea pârâtului. Astfel, dacă cererea
reclamantului a fost respinsă de prima instanţă şi el nu face apel în termen, va fi decăzut din
dreptul de a mai exercita această cale de atac, pierde dreptul de a obţine condamnarea pârâtului.
Decăderea lipseşte actul de procedură de efecte în ceea ce priveşte funcţia sa procedurală. Dacă
actul săvârşit peste termen cuprinde manifestări de voinţă, declaraţii sau constatări de fapt ele îşi
vor produce efectele.

29. Repunerea in termen. Notiune si conditii pentru incidenta repunerii in termen.


partea care a pierdut un termen procedural va fi repusa in termen numai daca dovedeste ca
intarzierea se datoreaza unor motive temeinice justificate – va indeplini un act de procedura in cel
mult 15 zile de la incetarea impiedicarii, cerand in acelasi timp si repunerea in termen. tot în
acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării. In cazul cailor de atac, durata este aceeasi
prevazuta cu cea pentru exercitarea caii de atac. Asadar, institutia repunerii in termen este un
incident procedural si poate fi folosita atunci cand termenul imperativ s-a implinit.
condiţii:
 partea care nu şi-a exercitat dreptul procedural înăuntrul termenului legal imperativ să facă
dovada că a fost împiedicată de motive temeinice justificate;
 motivele care au împiedicat partea să-şi exercite dreptul procedural să se fi produs înainte de
împlinirea termenului legal imperative – motivele exclud orice culpa a partii si sunt
appreciate prin raportare la situatia concreta;
 partea interesată să formuleze cererea de repunere în termen şi să efectueze şi actul de
procedură pe care nu l-a îndeplinit în termenul legal, în cel mult 15 zile de la data încetării
împiedicării – astfel cererea va fi repsinsa ca lipsita de interes.
o In cazul unei cai de atac, atat cererea de repunere in termen, cat si cea de exercitare a
caii de atac trebuie facute in termenul prevauzt de lege pentru exercitarea acelei cai de
atac – astfel termenul variaza, si nu este fix (15 zile) – poate fi de 5 zile, 15 sau 30.
Fiind un incident procedural, cererea de repunere în termen se soluţionează de instanţa
competentă să soluţioneze calea de atac sau să îndeplinească actul de procedură cu privire la care
a intervenit decăderea.
Instanţa se va pronunţa asupra cererii de repunere în termen printr-o:
- încheiere, atunci când s-a cerut repunerea în termen cu privire la un act de procedură care
trebuia îndeplinit pe parcursul judecăţii, deci înainte de pronunţarea unei hotărâri (indifferent ca e
in prima instanta sau cale de atac);
- încheiere, atunci când s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac şi cererea
este admisă, fără ca la acelaşi termen să aibă loc şi judecata căii de atac;
- decizie, dacă s-a cerut repunerea în termenul de exercitare a unei căi de atac şi cererea a fost
admisă şi, la acelaşi termen, se si judec

53
- decizie daca cererea a fost respinsă, ca tardivă sau ca nefondată şi, drept urmare, se respinge şi
calea de atac ca tardivă.
Cai de atac
- daca s-a cerut repunerea in termenul de apel, poate fi formulat recurs, daca si hotararea din
procesul respectiv este susceptibila de recurs
- daca s-a cerut repunerea in termenul de recurs, hotararea prin care se solutioneaza cererea este
definitiva, nu mai poate fi atacata cu recurs.
- decizia de admitere prin care s-a solutionat si recursul ar putea fi susceptibila de revizuire
daca prin hotarare s-a invocat fondul. Daca s-a respins, nu, deoarece nu invoca fondul.
- daca s-a cerut repunerea in termenul de exercitare a unei contestatii in anulare sau revizuiri,
hotararea este supusa aceleiasi cai de atac ce putea sa se exercite impotriva hotararii c ear fi
trebuit sa se pronunte in contestatia in anulare sau revizuire.

Perimarea
= o sanctiune procedurala pentru nerespectarea termenului stabilit de lege dar si o prezumtie de
desistare = natura juridica mixta si obiectivul perimarii. Intervine in cazul nerespectarii cerintei
de a exista continuitate intre actele de procedura si care consta in stingerea procesului in faza
in care se gaseste (judecata in prima instanta, in calea de atac ori in cursul executarii silite), din
cauza ramanerii lui in nelucrare, din culpa partii, in tot timpul prevazut de lege.
Conditii - art. 416, alin. (1) NCPC, orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs,
revizuire si orice alta cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar impotriva
incapabililor, daca a ramas in nelucrare din motive imputabile partii, timp de 6 luni.
1. investirea instantei cu o cerere ce a condus la o judecata in prima instanta ori intr-o cale de atac
ori existenta unei executari silite incuviintate si pornite;
2. ramanerea pricinii in nelucrare timp de 6 luni;
3. termenul de perimare sa nu fi fost intrerupt ori suspendat, pentru vreuna din cauzele indicate la
art. 417 si 418 NCPC;
4. abandonarea cauzei in nelucrare se datoreaza culpei partii.

„Ori de cate ori vina partii lipseste, perimarea nu va opera”:


– ulterior pronuntarii unei hotarari partiale,cand judecata privind restul pretentiilor (cele
nerecunoscute) este lasata in nelucrare. In aceasta situatie, perimarea nu va desfiinta hotararea
partiala ci numai actele de procedura efectuate in privinta pretentiilor nerecunoscute. Nu prezinta
relevanta momentul la care au fost indeplinite respectivele acte (inainte ori ulterior recunoasterii);
– in mod similar este solutionata si situatia in care, dupa disjungerea unei judecati, una dintre
cereri este solutionata, pe cand cea de-a doua ramane in nelucrare;
– in fine, sanctiunea perimarii nu va putea functiona nici dupa pronuntarea hotararii ce se impune
a fi comunicata in scopul uzitarii caii de atac.

Nu constituie cauze de perimare cazurile cand actul de procedura trebuia efectuat din oficiu,
precum si cele cand, din motive care nu sunt imputabile partii, cererea nu a ajuns la instanta
competenta sau nu se poate fixa termen de judecata (art. 416, alin. 3 NCPC). Acestea reprezinta
ipoteze in care lasarea in nelucrare a cauzei nu este rezultatul culpei partii, cum sunt:
1. procesul a fost suspendat pentru lipsa partilor, fara a se observa ca una dintre acestea solicitase
aplicarea dispozitiilor NCPC (judecarea in lipsa);

54
2. procesul a fost suspendat cu omiterea faptului ca o parte nu era legal citata, astfel incat nu s-a
dispus din oficiu refacerea procedurii de citare;
3. procesul a ramas in nelucrare (ipoteza ce de asemenea nu se datyoreaza culpei partii) ulterior
admiterii dererii de stramutare, a declinarii de competenta ori dupa inregistrarea in termen a
cererilor de apel sau de recurs, in toate aceste cazuri dosarul cauzei trebuind sa fie transmis din
oficiu catre instanta competenta.
Termenul de perimare - termen peremptiv, „care desfiinteaza efectele unor acte in urma carora
partile n-au facut diligentele trebuitoare”, ce se inscrie in categoria termenelor imperative,
deoarece durata lui este destinata indeplinirii formelor prescrise de lege. = termenul de perimare
de 6 luni este un termen imperativ si unic,
Intreruperea cursului perimarii - Fiind un termen procedural legal preremptoriu, termenul de
perimare ar trebui sa curga continuu, fara posibilitatea de a fi intrerupt sau suspendat. In privinta
sanctiunii perimarii legiuitorul deroga de la aceasta regula.
- indeplinirea unui act de procedura facut in vederea judecarii procesului de catre partea care
justifica un interes. actul de procedura nu poate fi indeplinit din oficiu, de catre instanta de
judecata. Respectivul act trebuie sa fie valabil intocmit, pentru ca un act nul nu isi produce
efectele.
Suspendarea cursului perimarii
- cat timp dureaza suspendarea judecatii, pronuntata de instanta in cazurile prevazute la art.
413, precum si in alte cazuri stabilite de lege, daca suspendarea nu este determinata de lipsa
de staruinta a partilor in judecata (art. 418, alin. 1 NCPC).
- Perimarea se suspenda, de asemenea, pe timpul cat partea este impiedicata de a starui in
judecata din cauza unor motive temeinic justificate, precum si in alte cazuri expres prevazute
de lege (alin. 3 al art. 418 NCPC).
Constatarea perimarii
- Perimarea este constata fie din oficiu, fie la cererea partii interesate. Judecatorul va cita de
urgenta partile si va dispune grefierului sa intocmeasca un referat asupra actelor de procedura
in legatura cu perimarea (art. 420, alin. 1 NCPC).
- Desi perimarea ope legis, in vederea producerii efectelor sale aceasta trebuie constatata de
catre instanta de judecata, care va proceda la verificarea indeplinirii conditiilor ce trebuiesc
indeplinite pentru perimarea cererii (enumerate mai sus). Aceasta verificare se face cu
asigurarea principiului contradictorialitatii.[12]
- Perimarea poate fi invocata si pe cale de exceptie in camera de consiliu sau in sedinta publica
(art. 420, alin. 2 NCPC).
- Exceptia perimarii este o exceptie de procedura, intrucat priveste respectarea regulilor privind
procedura de judecata. Este o exceptie peremptorie, dirimanta, stingerea procesului in faza in
care se gaseste fiind scopul admiterii acesteia. In fine, este o exceptie absoluta (putand fi
invocata din oficiu) intrucat ea este reglementate prin norme imperative, motivat prin aceea
ca nu serveste exclusiv interesului partilor ci si celui general, care priveste buna administrare
a justitiei.
- Perimarea cererii de chemare in judecata nu poate fi ridicata pentru prima oara in instanta de
apel (art. 420, alin. 3 NCPC).
- Hotararea prin care se constata perimarea dezinvesteste instanta de judecata si are ca efect
stingerea procesului civil.

Efectele constatarii perimarii - lipseste de efect toate actele de procedura facute la acea
instanta.

55