UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI

MEDICINĂ VETERINARĂ A BANATULUI

REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE MANAGEMENT AGRICOL

Specializare: Administrarea afacerilor agricole

Referat la disciplina
ECONOMIA PRODUCŢIE

Coordonator: Masterandă:
Prof. Dr.Tiberiu Iancu Pop Ancuța Roxana
an I

Timișoara
2016
 Agricultura biologică (organică, ecologică)

În unele ţări dezvoltate agricultura ecologică constituie un important segment al

pieţei. Anual înregistrează creşteri ale valorii produselor ecologice, între 20 – 30%. În
Uniunea Europeană s-au cultivat după tehnologii ecologice peste 3,7 mil hectare, în anul
2001 (2,9% din suprafaţa agricolă utilizată). În Danemarca, în anul 2002, s-au cultivat în
sistem ecologic 300 mii hectare, (10% din suprafaţă); în Marea Britanie s-a cultivat 3%
din suprafaţa agricolă utilizată; în Germania, valoarea produselor ecologice a reprezentat
3,8 mld USD; în Franţa, piaţa produselor ecologice este în creştere (2,5 mld USD, în
2002, în producţia totală). Guvernul francez a elaborat un program plurianual de
dezvoltare a agriculturii ecologice pe baza căruia urmăreşte să devină principalul furnizor
european de produse ecologice(Letiţia Zahiu 2004) .
Se preconizează ca la nivelul UE, suprafaţa culturilor ecologice să depăşească
10% din total.
Reglementarea Consiliului (CEE) nr. 2092/91 a stabilit cadrul desfăşurării
producţiei, comercializării şi susţinerii agriculturii ecologice în UE. Acesta a fost ulterior
completat şi dezvoltat.
Recunoaşterea sistemului de producţie ecologică la nivelul UE se bazează în
prezent pe Reglementarea CEE nr. 2029/1999, în baza căruia se stabilesc măsuri noi de
dezvoltare a acestui sector.
În mai 2002, Parlamentul European a cerut Comisiei Europene să elaboreze o
directivă care să stea la baza unui program pentru reevaluarea şi reducerea pesticidelor
folosite începând cu 2003 şi care să se concentreze asupra unui nou concept şi anume
acela de „Folosire durabilă a pesticidelor” (Directiva UE 41/414/CEE). Potrivit acestei
directive, toate substanţele active ale pesticidelor care au fost autorizate înainte de 1993
vor fi supuse revizuirii, utilizându-se noi metode de testare privind toxicitatea şi impactul
asupra mediului.
În România, preocupările pentru organizarea instituţională a pieţei produselor
ecologice se materializează în legislaţia şi instituţiile armonizate cu cele care
funcţionează în UE(Letiţia Zahiu 2004.)
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a adoptat cadrul legislativ
şi instituţional de bază, armonizat parţial cu reglementările UE în acest domeniu, necesar
dezvoltării agriculturii ecologice controlate, materializat în:
 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele
agroalimentare ecologice, aprobată prin Legea nr. 38 din 7 martie 2001.
 Hotărârea de Guvern nr. 917 din 13 sept. 2001 pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2000
privind produsele agroalimentare ecologice. Aceasta cuprinde regulile şi principiile
producţiei ecologice pentru plante şi produse vegetale, animale şi apicultură, lista
produselor permise pentru a fi utilizate în agricultura ecologică, ingredientele şi metodele
de prelucrare care pot fi utilizate la prepararea alimentelor ecologice, numărul maxim de
animale pe hectar şi suprafeţele minime ale adăposturilor pentru animale.
 Hotărârea Guvernului nr. 677/2001 privind înfiinţarea Institutului de Bioresurse
Alimentare.
  Ordinul Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 70/2002 privind
constituirea Comisiei pentru dezvoltarea agriculturii ecologice în România.
Ordinul comun nr. 417/110/2002 al Ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi
Pădurilor şi al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului a aprobat regulile
specifice privind etichetarea produselor agroalimentare ecologica.
ORDIN-nr. 219 din 21.03.2007 pentru aprobarea Regulilor privind înregistrarea
operatorilor în agricultura ecologică.
Aceste acte normative stabilesc autoritatea responsabilă pentru agricultura
ecologică, regulile şi principiile generale ale producţiei ecologice, durata perioadei de
conversie, etichetarea, sistemul de inspecţie şi certificare, sancţiunile care se aplică celor
care se abat de la aceste reguli. De asemenea, stabilesc regulile şi principiile producţiei
ecologice, lista produselor permise a fi utilizate în agricultura ecologică, precum şi
ingredientele şi metodele de prelucrare ce pot fi utilizate în prepararea alimentelor
ecologice.
Integrarea României în structurile UE impune adaptarea producţiei agroalimentare
la standardele calitative actuale care să satisfacă exigenţele cumpărătorului cu asemenea
produse.
Principiile de bază ale producţiei agroalimentare ecologice în România, conform
Ordonanţei de Urgenţă nr. 34/2000, sunt:
 eliminarea oricăror tehnologii poluante;
 realizarea structurilor de producţie şi asolamentelor, în cadrul cărora rolul
principal îl deţin rasele, speciile şi soiurile cu înaltă adaptabilitate;
 susţinerea continuă şi ameliorarea fertilităţii naturale ale solului;
 integrarea creşterii animalelor în sistemul de producţie a plantelor şi
produselor din plante;
 utilizarea economică a resurselor energetice convenţionale şi înlocuirea
acestora în mare măsură prin utilizarea raţională a produselor secundare refolosibile;
 aplicarea unor tehnologii atât pentru cultura plantelor, cât şi pentru creşterea
animalelor, care să satisfacă cerinţele speciilor, soiurilor şi raselor.
Durata perioadei de conversie a produselor convenţionale în cele ecologice
variază de la trei ani pentru culturile perene şi plantaţii, la 10 săptămâni pentru păsări
cumpărate la vârsta de trei zile.
În stabilirea regulilor de producţie prevăzute în Ordonanţă s-a avut în vedere
respectarea principiilor producţiei agroalimentare ecologice cuprinse în Reglementarea
Consiliului (CEE) nr. 2092/1991 şi în amendamentele la aceasta, Reglementarea
Consiliului nr. 1804/1999, precum şi reglementările Federaţiei Internaţionale de
Promovare a Agriculturii Organice (INFOAM).
În cadrul MAPDR s-a înfiinţat Autoritatea Naţională a Produselor Ecologice, ca
serviciu de specialitate care asigură respectarea prevederilor legale specifice şi controlul
privind metodele de producţie ecologică în sectorul agroalimentar. S-a creat de asemenea
o structură regională, cu un responsabil pentru producţia ecologică în fiecare judeţ.
Pentru pregătirea instituţională în vederea integrării în structurile europene s-a
înfiinţat şi un Organism naţional de inspecţie şi certificare în domeniu. Au fost, de
asemenea, acreditate organisme de inspecţie şi certificare străine care desfăşoară astfel de
activităţi pe teritoriul României.
 Recent s-a înfiinţat în România Federaţia Naţională pentru Agricultura Ecologică.
În perioada 2000-2004 s-a desfăşurat, transpunerea legislaţiei comunitare în legislaţia
naţională(Letiţia Zahiu 2004).
Preocupările legislative şi instituţionale sunt însoţite de extinderea producţiei
ecologice şi formarea pieţei interne a acestor produse. Evoluţia suprafeţelor cultivate în
sistem ecologic este următoarea:
 17438 ha cultivate, în anul 2000;
 57200 ha cultivate, în anul 2003;
 75500 ha, cultivate, în anul 2004;
 140000 ha, cultivate, cultivate în 2007.

Tabelul 1.1.
Evoluţia suprafeţelor certificate în agricultura biologică

Specificaţie UM Realizat
2000 2001 2002
1. Suprafaţa totală ha 17438 28800 43850
d.c.
Cereale ha 4000 8000 12000
Culturi furajere şi păşuni ha 9300 14000 20000
Oleaginoase şi proteice ha 4000 6000 10000
Legume ha 38 400 1000
Fructe ha - - 50
Fructe de pădure ha 50 100 300
Alte culturi ha 50 300 500
Sursa: Agricultura României, Bucureşti, 2003
 Tabelul 1.2.
Evoluţia producţiilor certificate biologic

Specificaţie Realizat
2000 2001 2002
1. Cantitate totală 13.502 24.400 38.900
d.c:
Cereale 7.200 12.500 15.000
Oleaginoase şi proteice 5.500 7.200 12.000
Legume 600 4.000 10.000
Fructe - - 200
Fructe de pădure 200 400 1.200
Alte culturi 2 300 500
Sursa: Agricultura României, MAAP, Bucureşti, 2003

Perspectivele pieţei produselor ecologice sunt favorabile, cu toate limitele

existente în prezent. Susţinerea acestor produse nu este încă stimulativă. Prin Hotărârile
Guvernului nr. 1593/2003 şi nr. 1594/2003 se acordă plăţi pe produs de: 600 lei/kg grâu,
400 lei/kg leguminoase pentru consumul uman, 7000 lei/kg carne de bovine, 10000 lei/kg
carne de porc, 7000 lei/kg carne de pasăre, 1000 lei/ou. Acest sprijin se acordă pentru
cantităţi limitate de produse.
Mari perspective au produsele ecologice pe piaţa comunitară. În viitor se impune
diversificarea sortimentală pentru a răspunde exigenţelor consumatorilor. Structurile de
exploatare şi forţa de muncă numeroasă din agricultură asigură un cadru favorabil pentru
producţia ecologică, care găseşte nişe de piaţă importante în Uniunea Europeană şi alte
ţări.
Nivelul extrem de scăzut al alocărilor de substanţe chimice în agricultura
României constituie un factor semnificativ al productivităţii reduse, ceea ce nu înseamnă
o premiză a generalizării producţiei ecologice. Se pot obţine avantaje importante ca
urmare a practicării unor sisteme de producţie extensive sau a organizării unor ferme
ecologice. Dar producţia ecologică şi extensificarea au limite în toate ţările. Cu atât mai
mult în cazul României, unde se practică o agricultură extensivă. Pe de altă parte,
producţia ecologică este limitată de preţurile ridicate şi de puterea de cumpărare scăzută a
populaţiei.
Agricultura ecologică este o oportunitate pentru România, dar nu poate deveni o
alternativă de dezvoltare întrucât nivelul scăzut al randamentelor nu asigură necesarul
intern de consum.
Deşi preţurile produselor ecologice sunt mai ridicate decât cele ale produselor
obţinute în sistem de producţie convenţional, aria largă a gospodăriilor de subzistenţă şi
lipsa modernizării tehnice şi tehnologice determină costuri ridicate care greu pot fi
acoperite. Pe de altă parte, nivelul scăzut al veniturilor populaţiei face ca cerinţele de
consum să fie îndreptate spre produse obţinute în sisteme de producţie intensive, a căror
preţuri sunt mult mai reduse.
Formarea unui sector puternic de producţie agricolă ecologică destinate pieţei
interne necesită timp, educaţie antreprenorială, investiţii importante în infrastructura de
marketing şi transport, în controlul şi certificarea produselor. Aceste produse pot găsi mai
uşor nişe de piaţă în ţările vest europene.
Piaţa internă a produselor ecologice poate deveni funcţională cu costuri mai
reduse cu eforturi de educaţie a comportamentului de consum al populaţiei şi pe măsura
creşterii veniturilor.
Preocupările MAPDR pentru dezvoltarea agriculturii ecologice s-au intensificat în
ultima vreme.
În perioada 2004-2007 au fost prevăzute acţiuni privind:
 consolidarea construcţiei instituţionale;
 creşterea suprafeţelor cultivate în sistem ecologic pe 140000 ha, în 2007;
 dezvoltarea pieţei interne a produselor ecologice şi crearea unui disponibil
pentru export la diferite sortimente;
 extinderea cercetării ştiinţifice privind agricultura ecologică;
 controlul producţiei ecologice;
 acordarea de prime producătorilor agricoli pe perioada de convesie a
producţiei şi unui sprijin prin programul SAPARD privind protejarea
mediului şi menţinerea peisajului natural;
 pregătirea profesională a personalului aflat în diferite componente ale filierei
produselor ecologice etc.
Principiile dezvoltării durabile a spaţiului rural în plan ecologic, trebuie să vină în
concordanţă cu dezvoltarea în plan economic, social şi să evite degradarea mediului
(Nicoleta Mateoc-Sîrb,2002).
Dezvoltarea durabilă a spaţiului rural nu reprezintă numai obţinerea de produse de
bună calitate şi nepoluante ci şi asistarea procesului de prelucrare a produselor de
prelucrare a produselor agricole în produse alimentare, pe baza procedurilor tehnologice
de fabricaţie.În general, procesatorii de materii prime urmăresc,în realizarea proiectelor
de investiţii, indicatorii de eficienţă economică, rentabilitatea randamentelor de
valorificare şi a celor de extracţie a substanţei utile,urmărindu-se dezvoltarea în plan
economic.Strategiile de dezvoltare durabilă îi obligă pe procesatori să-şi analizeze
proiectele şi din punct de vedere ecologic, care conduce de obicei la creşterea
costurilor.În concluzie menţionăm că este necesar ca activitatea economică trebuie să fie
analizată şi din punct de vedere a efectelor sale în plan ecologic.
Agricultura ecologică organică este o alternativă modernă de dezvoltare a
agriculturii tradiţionale şi de adaptare a agriculturii industriale(T.Iancu,2007).Creşterea în
ultimii ani, a cererii pentru produse ecologice a făcut ca acest sistem să cunoască o largă
răspândire şi un ritm crescând de dezvoltare.
Activitatea de inspecţie şi certificare a produselor ecologice este realizată de
organisme de inspecţie şi certificare private, aprobate de Ministerul Agriculturii, şi
Dezvoltării Rurale, în conformitate cu legislaţia comunitară şi naţională.
În anul 2012, şi-au desfăşurat activitatea 13 organisme de inspecţie şi certificare
aprobate
pe teritoriul României, în conformitate cu legislaţia naţională şi comunitară din domeniul
agriculturii ecologice
 Evaluarea competitivităţii
Alături de produsele tradiţionale şi produsele cu denumiri de origine, produsele
ecologice sunt produse cu un înalt nivel de valorizare. Produsele ecologice sunt produse
cu avantaj competitiv.
În România, competitivitatea produselor ecologice este determinata de următorii
factori:
- Numărul de operatori înregistraţi în acest sector este în continuă creştere şi se remarcă şi
creşterea numărului procesatorilor. Suprafaţa cultivată în agricultura ecologică
înregistrează creştere de la an la an.
- Piaţa produselor ecologice este în extindere şi se caracterizează prin diversificarea
ofertei
de produse pe piaţă, de la an la an.
- Din ce în ce mai mult, consumatorii conştientizează că alături de calitatea şi valoarea
produselor ecologice pentru sănătate, agricultura ecologică are o contribuţia majoră la
dezvoltarea durabilă. Conştientizarea de către populaţie a importanţei practicării
agriculturii ecologice în mediul rural, poate fi o soluţie de revitalizare a spaţiului rural.
Modul de producţie ecologic, bazat pe neutilizarea de substanţe chimice de sinteză şi
respectarea bunăstării animalelor este o soluţie de durabilitate.
Având în vedere competitivitatea produselor ecologice, potenţialul agricol şi
cererea de produse ecologice in ce în ce mai mare în România, un factor important îl
reprezintă continuarea susţinerii sectorului în direcţia acordării sprijinului financiar
îndreptat către susţinerea producţiei ecologice şi totodată a sectorului de procesare.
 Dinamica sectorului de agricultură ecologică

Agricultura ecologică este un sistem dinamic în România cu un ritm mediu

ponderat decreştere anuală de 23 %.
În anul 2007, suprafaţa totală cultivată după metoda de producţie ecologică a fost
de 131.448 ha din care 46.865 suprafaţă în conversie şi 84.585 suprafaţă certificată
ecologic.
La nivelul anului 2012 , suprafaţa cultivată în sistem ecologic este de 450.000 ha,
în timp ce culturile din flora spontana sunt colectate de pe o suprafaţă de cca. 520.000 ha.
În anul 2012, suprafeţele în sistemul ecologic au crescut cu 45% faţă de anul
2011, reprezentând cca. 3,38% din totalul suprafeţei agricole utilizate a României.

Suprafaţa totală cultivată după metoda de producţie

ecologică

Sursa: colectare date statistice MADR

Din analiza suprafeţelor cultivate cu principalele culturi în anul 2007, se constată

că 32.222 ha sunt suprafeţe ocupate cu cerealele şi cca. 27.713 ha oleaginoase şi
proteice. Păşunile şi fîneţele deţin o suprafaţă de 57.600 ha.

Sursa: colectare date statistice MADR

 Pentru anul 2012, suprafeţele de păşuni şi plante furajere deţin cea mai mare
pondere in totalul suprafeţelor - 44% (cca. 165.000 ha) urmate de cereale - 29% (cca.
130.000 ha), oleaginoase şi proteice 22%, (105.000 ha ). Suprafeţele cultivate cu pomi
fructiferi, viţă de vie şi legume deţin ponderea cea mai scazută, 2%, respectiv 1%.

Dinamica suprafeţelor cultivate cu principalele culturi

Sursa: colectare date statistice MADR

În sectorul animalier, în anul 2012 s-a înregistrat creşterea efectivelor de animale

crescute după metoda de producţie ecologică, în special la ovine şi caprine – 160.000
capete, 85.000 capete găinile ouătoare şi 60.000 capete vaci de lapte. În ceea ce prive şte
sectorul apicol, în anul 2012 au fost înregistrate un num ăr de 102.881 familii de albine.
Din efectivele enun ţate mai sus, efectivele certificate sunt constituite din
efectivele aferente anului 2011, respectiv 130.015 ovine şi caprine, 19.487 vaci de
lapte şi 58.203 g ăini ou ătoare.

Dinamica efectivelor de animale

Sursa: colectare date statistice MADR

 Evoluţia numărului total de albine

Sursa: colectare date statistice MADR

Numărul operatorilor (producători, procesatori şi comercianţi,

importatori şi exportatori) înregistraţi în sistemul de agricultură ecologică la M.A.D.R
în anul 2012 este de 26.736.
Numărul acestora s-ar putea micşora la finele anului 2012, după finalizarea
inspecţiilor realizate de organismele de inspecţie şi certificare şi acordarea certificatelor.
Începând cu anul 2010, numărul operatorilor a crescut anual de aproximativ trei ori faţă
de anul precedent. Aceasta s-a datorat în special măsurilor de sprijin existente pentru
perioada de conversie acordate în baza art. 68 al Regulamentul (CE) nr.73/2009
de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct
pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a
anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori.
În ceea ce priveşte sectorul de produse procesate, în anul 2012 s-a
înregistrat o creştere semnificativă a numărului de procesatori (de la 48 unităţi în
anul 2007 la 103 în 2012) iar gama sortimentală de produse ecologice a fost mult
mai diversificată cuprinzând: produse procesate din lapte de vacă şi oaie (telemea,
swaitzer, unt, smântâna etc.), produse procesate din soia (lapte, tofu, pate, crochete), ulei
din floarea soarelui, sortimente variate de produse de panificaţie (pâine, paste făinoase,
fursecuri) produse procesate din orez, fulgi de cereale, ceaiuri din plante, sucuri din fructe
de pădure, produse procesate din seminţe de cânepă, subproduse apicole (ceara,
propolis, polen), produse procesate din carne de porc (cârnaţi, jambon) şi vin ecologic.

Dimensiunea exploataţiei
Suprafaţa unei exploataţii în agricultura ecologică, în producţia vegetala variază
de la cca 100 mp, pentru cultivarea legumelor în solarii, până la cca. 2000 ha pentru
cultivarea culturilor de câmp. Suprafaţa medie a unei exploataţii în anul 2011 a fost de
cca 20 - 22 ha.
Piaţa produselor ecologice
Cererea de produse certificate ecologic este într-o continuă creştere.
 În prezent, piaţa internă de produse ecologice este în extindere. Produsele
ecologice sunt comercializate direct de la poarta fermei ori, prin magazine specializate,
cât şi prin reţeaua de supermarketuri.
Pe piaţa internă în anul 2011 s-au comercializat: legume si fructe proaspete,
produse procesate din fructe si legume, ceaiuri de plante, pâine, paste făinoase, făină,
produse procesate din lapte de vaca si oaie (unt, telemea de oaie) ouă, ulei, vin obţinut
din struguri 11ypermarket ecologic, produse procesate din soia, miere etc.
Export
O mare parte a produselor obţinute din agricultura ecologică a fost destintă
exportului. Un procentaj de cca. 70 – 80% din producţia de produse ecologice a
României este exportat 11yperm.
Import
Importul de produse ecologice a crescut 11yperm, prin implicarea 11ypermarket-
urilor în distribuţia cu amănuntul a acestora . Astfel în anul 2007 valoarea importurilor
era de cca. 5 milioane, iar la nivelul anului 2011, a ajuns la o valoare de cca. 75 milioane
euro (estimări – conform datelor existente în piaţă).
 Sisteme de agricultură biologică

Agricultura biologică (ecolgică, organică, bio-organică, bio-dinamică) este

considerată o soluţie viabilă, care rezolvă impactul negativ al agriculturii asupra mediului
şi a calităţii produselor.
În acest sistem alte substanţe organice şi minerale naturale înlocuiesc fertilizanţii
minerali, pesticidele, medicamentele şi stimulatorii de creştere.
Producţia obţinută este mai scăzută dar se poate obţine un profit economic
acceptabil prin vânzarea produselor (de calitate superioară) la preţuri mai mari pe o piaţă
special organizată (Codul bunelor practici agricole-2002)..
Agricultura biologică are trei obiective majore şi anume:
 obţinerea produselor agricole de calitate, în cantitate suficientă şi la costuri
rezonabile;
 îmbunătăţirea şi conservarea stării de calitate a tuturor resurselor mediului
înconjurător şi reducerea la minimum a surselor de poluare;
 crearea cadrului general pentru producătorii de produse agroalimentare, care să
asigure cantităţile necesare dezvoltării societăţii, să garanteze securitatea mediului de
lucru, să permită creşterea veniturilor, să ofere satisfacţia muncii şi armonizarea vieţii cu
natura.
Agricultura biologică creează condiţiile necesare pentru construirea ecosistemelor
naturale asigurând dezvoltarea durabilă a societăţii cu precădere în mediul rural.
Pentru promovarea cu succes a unei agriculturi biologice este necesar să se
respecte anumite condiţii de către producătorii agricoli, care se referă mai ales la rotaţia
culturilor, fertilizare şi controlul buruienilor, bolilor şi dăunătorilor.
Rotaţia culturilor este o verigă tehnologică de importanţă esenţială în sistemele de
agricultură biologică. În cadrul rotaţiilor trebuie aplicate modalităţi de fertilizare a solului
care să asigure îmbunătăţirea şi menţinerea fertilităţii. În acest scop sunt folosite
îngrăşămintele organice naturale, de preferinţă compostate. Se urmăreşte obţinerea unui
efect benefic maxim datorat microorganismelor fixatoare de azot, atât al celor care trăiesc
în simbioză pe rădăcinile plantelor leguminoase, cât şi al celor care trăiesc liber în sol şi
care fixează azotul atmosferic sub mai multe forme acccesibile plantelor. De asemenea,
au scopul de a îmbogăţi rezerva de nutrienţi din sol în forme mai accesibile pentru plante
prin stimularea activităţii micro şi macroorganismelor, printr-o masă radiculară mai
mare. Dezvoltarea vieţii în sol, a mediului biotic are consecinţe dintre cele mai benefice
asupra fertilităţii solului şi a creerii condiţiilor optime instalării şi sănătăţii covorului
vegetal. Între producţia vegetală şi cea animală întodeauna există un raport echilibrat,
armonizat cu posibilităţile unităţii.
Pierderile posibile de azot din sol sunt reduse la minimum prin fertilizarea cu
îngrăşăminte organice naturale, care sunt aplicate în doze optime în funcţie de
caracteristicile specifice locale şi cerinţele plantelor cultivate, prin utilizarea plantelor
leguminoase fixatoare de azot şi prin stimularea activităţii microorganismelor din sol.
Acest scop poate fi asigurat prin tehnici de cultură mai puţin intensive, perioade de timp
corect alese pentru lucrările agricole, includerea culturilor ascunse.
 Producţia biologică trebuie astfel planificată încât să asigure pe o perioadă lungă
de timp o balanţă echilibrată a nutrienţilor, urmărită periodic prin efectuarea analizelor
specifice de sol şi plantă. Utilizarea fertilizatorilor permişi poate compensa exportul de
nutrienţi din sol cu recoltele.
Controlul asupra buruienilor, bolilor şi dăunătorilor trebuie să fie realizat prin
intermediul unor mijloace profilactice, biologice şi mecanice. Pe cât posibil se va folosi
capacitatea naturală a culturilor de a inhiba proliferarea buruienilor.
Acest sistem de agricultură este considerat mai apropiat de ceea ce are loc în mod
natural pentru producerea de biomasă, de aceea şi consecinţele negative asupra mediului
înconjurător sunt mult mai reduse.
În organizarea fermei, sau a unităţii agricole trebuie sa primeze protecţia
ecosistemelor locale, a biodiversităţii speciilor, a apelor, a solului şi altor elemente ale
mediului înconjurător alături de cele sociale şi economice ale zonelor rurale.
Creşterea animalelor ia în considerare cerinţele acestora în armonie cu specificul
local (suprafaţa de păşunat, calitate a paşunilor, a nutreţurilor, libertate de mişcare, etc).
Costurile pentru îngrăşăminte şi hrană nu trebuie să depăşească 10% din totalul
cheltuielilor. Rata de încărcare (densitatea animalelor în raport cu suprafaţa terenurilor
agricole aferente acestei activităţi) nu trebuie să depăşească 2 vaci cu lapte sau 11 porci
reproducători la hectar.
Sistemele de agricultură biologică competitive se bazează pe cele mai recente
rezultate ale cercetării, în scopul obţinerii unor produse agroalimentare de calitate. Totuşi,
nivelul producţiei este mai mic decât în sistemele de agricultură convenţională şi
durabilă. În promovarea şi dezvoltarea agriculturii biologice, pentru menţinerea
volumului total al producţiei este necesar să crească suprafaţa de teren. Pentru fermieri,
procesarea şi marketingul produselor biologice, sunt deosebit de importante, datorită
nivelului limitat al producţiei.
O variantă a agriculturii biologice este agricultura biodinamică. În cadrul fermelor
biologice se impune evaluarea conformităţii tehnologiilor de producţie cu standardele de
agricultură biologică.
Modelele de agricultură biologică sunt considerate ca sisteme de agricultură
durabilă. De aceea, orice fermă în sistem biologic va îndeplini cerinţele agriculturii
durabile în ceea ce priveşte calitatea produselor, tehnologiile de producţie şi impactul
asupra mediului.
 Bibliografie

1. Alexandru Ionescu Agricultura ecologica ,editura ‚Ceres’

2. Georgeta Pop, Tehnologi agricole, editura Agroprint Timisoara
3. Iacob Borza ,Ioan Costea, Agroecologie si dezvoltare agricola durabila ,editura
Eurobit Timisoara
4. www.old.madr.ro