Elementedeeducatiereligioasaingradinita PDF

See
discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.net/publication/321625614
Elemente de educatie religioasa in gradinita
Book · January 2014
CITATIONS READS
0 57
1 author:
Cosmin Santi
Valahia University of Târgoviste
54 PUBLICATIONS 0 CITATIONS
SEE PROFILE
All content following this page was uploaded by Cosmin Santi on 08 December 2017.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

______________________________________________________________
Elemente de educaţie religioasă în Grădiniţă
ELEMENTE DE EDUCAŢIE RELIGIOASĂ

ÎN GRĂDINIŢĂ
- teorie şi aplicaţii practice -
1
______________________________________________________________
PR. DR. COSMIN SANTI DR. ELENA-ANCUŢA SANTI
ELEMENTE DE
EDUCAŢIE RELIGIOASĂ
ÎN GRĂDINIŢĂ
- teorie şi aplicaţii practice -
Lucrare tipărită cu binecuvântarea

Preafericitului Părinte
DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Editura Basilica a Patriarhiei Române

Bucureşti – 2014
2
______________________________________________________________
Cosmin Santi, preot şi doctor în Teologie, a urmat cursurile Şcolii Doctorale a Facultăţii de Teologie
„Justinian Patriarhul” din Bucureşti; a absolvit studiile de Master, „Pastoraţie şi Misiune în context
european” la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte, susţinând Licenţa în
anul 2005 în cadrul aceleiaşi instituţii, fiind totodată premiant de serie. A ocupat funcţia de inspector cultural-
învăţământ în cadrul Arhiepiscopiei Târgoviştei, în prezent fiind Asistent Universitar la Facultatea de
Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte. Este autor a mai
multor cărţi, articole şi studii de specialitate şi a participat la o serie de conferinţe naţionale şi internaţionale.
Membru în Comisia Naţională a Patriarhiei Române pentru Curriculumul Disciplinei Şcolare Religie.
Elena-Ancuţa Santi, doctor în Psihologie, psiholog şi profesor pentru învăţământul preşcolar, a urmat
cursurile Şcolii Doctorale din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din
Bucureşti; a absolvit studiile de Master „Politici şi management în educaţie” la Facultatea de Ştiinţe
Economice din cadrul Universităţii „Valahia” din Târgovişte şi tot la aceeaşi instituţie a obţinut titlul de
licenţiat în Teologie şi Asistenţă Socială la Facultatea de Teologie Ortodoxă; ulterior a absolvit şi studiile de
licenţă la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, specializarea Psihologie. Este autoare a mai multor cărţi,
articole şi studii de specialitate în toate cele trei domenii de specializare: Psihologie, Teologie şi Pedagogie şi
a participat la o serie de conferinţe naţionale şi internaţionale. În prezent este profesor pentru învăţământul
preşcolar la Grădiniţa Nr. 16 din Municipiul Târgovişte, membru al Colegiului Psihologilor din România şi
membru în Comisia Naţională a Patriarhiei Române pentru Curriculumul Disciplinei Şcolare Religie.
Referenţi
Î.P.S. Prof. Univ. Dr. NIFON Mihăiţă

Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei
Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Ştiinţele Educaţiei din cadrul Universităţii „Valahia” din
Târgovişte
Prof. Univ. Dr. Constantin CUCOŞ, Directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului
Didactic, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi
Redactor
Cristian-Ioan CIOBANU
Tehnoredactor
Daniela PASCU
Ilustraţii
Elena-Ancuţa SANTI
Ilustraţia copertei
„Lăsaţi copiii să vină la Mine!” (Marcu 10, 14).
ISBN 978-606-29-0013-7
© Editura BASILICA a Patriarhiei Române
Bucureşti, tel. 021.406.71.92,
e-mail: editura@patriarhia.ro, www.editurapatriarhiei.ro
3
______________________________________________________________
CUPRINS
Cuvânt înainte....................................................................................................................
• Introducere...................................................................................................................
• Argument......................................................................................................................
Capitolul 1. Prezenţa educaţiei religioase în Grădiniţă şi statutul ei în ţările

europene.............................................................................................................................
Capitolul al 2-lea. Cadrul normativ-legislativ privind necesitatea prezenţei Religiei în

Grădiniţă............................................................................................................................
Capitolul al 3-lea. Atribuţiile profesionale şi competenţele necesare în activităţile

educative din instituţiile preşcolare.................................................................................
3.1. Calităţile psiho-pedagogice ale unui bun profesor de religie............................

3.2. Necesitatea educaţiei religioase la vârsta preşcolarităţii...................................
Capitolul al 4-lea. Personalitatea copilului preşcolar şi dezvoltarea religiozităţii .....
4.1. Personalitatea copilului preşcolar – trăsături şi caracteristici...........................

4.2. Premise fundamentale privind dezvoltarea religiozităţii la preşcolar...............
4.3. Teorii și modele privind dezvoltarea religiozității............................................
Capitolul al 5-lea. O cercetare empirică privind Religia ca disciplină temeinică şi

necesară a procesului instructiv-educativ din Grădiniţă ..............................................
Capitolul al 6-lea. Metode şi tehnici utilizate în activităţile de Religie la vârsta

preşcolară...........................................................................................................................
6.1. Povestirea sau lectura textelor biblice şi patristice...........................................
6.2. Explicaţia..........................................................................................................
6.3. Descrierea.........................................................................................................
6.4. Citirea de imagini.............................................................................................
6.5. Conversaţia euristică.........................................................................................
6.6. Problematizarea................................................................................................
6.7. Observarea directă a lumii înconjurătoare........................................................
4
______________________________________________________________
6.8. Studiul de caz....................................................................................................

6.9. Exemplul...........................................................................................................
6.10. Rugăciunea.........................................................................................................
6.11. Jocul................................................................................................................ .
6.12. Dramatizarea....................................................................................................
6.13. Exerciţiul..........................................................................................................
6.14. Metoda alianţei................................................................................................
6.15. Metoda diagramei cauză-efect.........................................................................
6.16. Mozaic............................................................................................................
Capitolul al 7-lea. Mijloacele de învăţământ specifice demersului educativ religios din

învăţământul preşcolar....................................................................................................
Capitolul al 8-lea. Componenta evaluativă în educaţia religioasă preşcolară............
Capitolul al 9-lea. Proiectarea activităţii de educaţie religioasă în grădiniţă şi

produsele activităţii copiilor .................................................................................................
9.1. Specificul proiectării activităţii de educaţie religioasă în grădiniţă................
9.2. Produse ale activităţilor copiilor preşcolari la Religie....................................
Capitolul al 10-lea. Relaţia dintre educaţia religioasă şi factorii educaţionali (Biserică-

şcoală-familie) ....................................................................................................................
• Concluzii .......................................................................................................................
• Anexe – material didactic ...........................................................................................
Anexa 1 – Chestionar pentru părinţi.......................................................................
Anexa 2 – Ghicitori religioase pentru preşcolari....................................................
Anexa 3 – Jocuri religioase pentru copii.................................................................
Anexa 4 – Povestioare cu conţinut moralizator şi legende creştine........................
Anexa 5 – Scenete religioase..................................................................................
Anexa 6 – Rugăciuni pentru preşcolari...................................................................
Anexa 7 – Desene religioase de colorat..................................................................
Anexa 8 – Lucru manual religios............................................................................
Anexa 9 – Proiect de parteneriat educaţional Biserică-Grădiniţă...........................
• Bibliografie Generală....................................................................................................
5
______________________________________________________________
• CUVÂNT ÎNAINTE
Educaţia trebuie să răspundă provocărilor unei lumi în continuă schimbare, în care

s-au pierdut şi se pierd repere şi în care sistemele etice se erodează permanent. Ea trebuie
să construiască drumuri noi pentru speranţă, prin formarea unor cadre cât mai flexibile, a
unor capacităţi şi comportamente capabile să facă faţă transformărilor care au loc şi să
adapteze elevul la nou şi complexitate. Şcoala este chemată să contribuie decisiv la
construcţia moral-spirituală, la definirea unor noi sisteme de valori care să corespundă atât
sistemelor axiologice universal valabile, cât şi cerinţelor şi exigenţelor pe care umanitatea
în dinamismul ei le cunoaşte. Cele mai multe dintre valorile şi morala admise de către orice
societate îşi au originea în învăţăturile religioase. Majoritatea ţărilor europene recunosc
importanţa religiei în procesul de devenire a fiinţei umane, atribuindu-i acesteia locul
cuvenit în sistemul naţional de învăţământ. Procesul educaţional nu poate fi unul reuşit fără
valenţe şi nuanţe spirituale, care să vizeze dezvoltarea integrală a elevului şi care să-l
pregătească pentru viaţă, să-i dea curajul şi răbdarea creştină într-o lume care se află în
continuă dinamică şi schimbare profundă.
Dimensiunea naţională a prezenţei Religiei în şcoli face ca panorama europeană a
acestei probleme să fie una diversă, cu rădăcini adânci în spiritualitatea, cultura şi istoria
fiecărei ţări. Educaţia religioasă constituie un mijloc de promovare a drepturilor omului, în
baza valorilor şi a atitudinilor pe care aceasta le propune. În cele mai multe ţări europene
educaţia religioasă face parte din curriculum-ul preşcolar şi şcolar, sub o formă sau alta.
Detaliile referitoare la modurile de abordare şi de realizare a educaţiei religioase diferă însă
de la o ţară la alta, evidenţiind faptul că nu se poate vorbi de un model european unic de
realizare a acesteia în şcoală, ci fiecare stat îşi oglindeşte profilul şi moştenirea culturală
strămoşească, valorile şi specificul naţional în modul în care concepe şi realizează
formarea tinerei generaţii.
Rolul formativ al religiei contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei de
identitate şi sens care se resimte astăzi, mai mult ca niciodată, în societatea tulburată de
schimbările bruşte şi de pierderea adevăratelor valori eterne, oferind tinerilor repere,
6
______________________________________________________________
modele autentice şi coordonate clare după care să-şi ghideze viaţa. Valorile religioase
odată interiorizate atrag noi valori, se dezvoltă şi generează speranţe şi căutări profunde.
Educaţia religioasă oferă un scop şi o direcţie bună, luminând şi hrănind persoana
din interior spre descoperirea adevăratului eu în raport cu Dumnezeu Care l-a creat.
Credinţa este cea mai mare bogăţie pe care părinţii o pot da copiilor lor, o investiţie pe
termen lung, în veşnicie, de aceea educaţia religioasă trebuie să înceapă cât mai devreme,
încă din primii ani ai copilăriei. Religia îl învaţă pe copil iubirea faţă de Dumnezeu şi de
oameni, credinţa, speranţa şi solidaritatea, dreptatea şi recunoştinţa faţă de părinţi şi faţă de
binefăcători, dărnicia şi hărnicia, sfinţenia vieţii, valoarea eternă a fiinţei umane, adevărul
prim şi ultim al existenţei, binele comun şi frumuseţea sufletului uman, cultivat şi
îmbogăţit prin virtuţi.
Educaţia religioasă garantează adevăratele valori şi promovează virtuţile, contribuie
la dezvoltarea spirituală a persoanei. Ea reprezintă un factor de stabilitate şi de comuniune
în societatea românească, un izvor sfânt şi statornic de inspiraţie pentru a apăra şi promova
identitatea spirituală şi demnitatea persoanei care trăieşte astăzi într-o lume din ce în ce
mai pluralistă şi mai fragmentată din punct de vedere spiritual şi social. Parteneri în
educaţia religioasă sunt familia, Biserica, şcoala şi societatea în ansamblul ei.
Odată cu instaurarea în România a regimului totalitar, Biserica şi educaţia
religioasă au avut foarte mult de suferit, iar după anul 1989, în urma redobândirii libertăţii
religioase, prin reintroducerea Religiei în învăţământul public s-a revenit la normalitate,
reparându-se o nedreptate şi un abuz istoric. În prezent România cunoaşte o încercare de
redefinire a rolului social al educaţiei, în contextul unui parteneriat pentru educaţie, un
dialog deschis, lucid, responsabil, între toţi factorii educaţionali (familie, Biserică, şcoală,
comunitatea locală). Dacă unul dintre factorii esenţiali ai educaţiei religioase nu
colaborează la maxima capacitate, nu se poate realiza o educaţie religioasă autentică, de
aceea, rolul părinţilor ca parteneri direcţi ai şcolii şi ai Bisericii este unul definitoriu.
Religia este o componentă esenţială a vieţii omului, care influenţează multe aspecte
ale devenirii sale, promovează şi încurajează adevăratele valori şi susţine desăvârşirea
individului şi devenirea sa ca persoană. Încurajăm o educaţie morală bazată pe preceptele
Evangheliei, vorbim despre iubire creştină, despre hrană spirituală care ajută la
desăvârşirea, la împlinirea formării copilului de la cea mai fragedă vârstă. Educaţia trebuie
să se adreseze celor două dimensiuni ale fiinţei umane, trup şi suflet, deopotrivă,
contribuind în egală măsură la sporirea calităţilor fizice, intelectuale, afective,
7
______________________________________________________________
motivaţionale, dar şi sufleteşti, spirituale, să răspundă tuturor nevoilor pe care omul le are.
Principala direcţie a educaţiei religioase constă în formarea bunului creştin, operă începută
în familie şi continuată în grădiniţă şi şcoală, iar datoria fiecăruia dintre noi, în calitate de
părinte sau de educator, este aceea de a insufla copilului dragostea faţă de Dumnezeu şi
faţă de oameni, puterea de a lupta pentru adevăr şi încrederea că, orice ar fi, vom izbândi.
Cu cât provocările lumii actuale sunt mai diverse şi mai mari accentuate cu atât
cresc aşteptările pe care părinţii şi societatea în ansamblul ei le au din partea şcolii,
solicitând o educaţie bazată pe precepte morale şi creştine, care să includă educaţia
religioasă ca factor de apropiere faţă de adevăratele valori şi tradiţii religioase şi culturale,
de echilibru şi echitate faţă de asaltul nonvalorilor morale din societatea noastră şi faţă de
promovarea din ce în ce mai agresivă a violenţei şi degradării.
Apreciem şi salutăm demersul autorilor ghidului de faţă, o lucrare unică la nivel
naţional, precum şi inițiativa proiectului de introducere a educației religioase la grădiniță,
Pr. Asist. Univ. Dr. Cosmin Santi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și Științele
Educației din cadrul Universității „Valahia” din Târgovişte şi Dna. Profesor pentru
învăţământul preşcolar Dr. Elena-Ancuţa Santi de la Grădiniţa Nr. 16 din Târgovişte, care
dau dovadă de multă dragoste, devotament şi seriozitate pentru învăţământul religios
românesc şi spiritualitatea Bisericii Ortodoxe strămoşeşti.
Editura Basilica
8
______________________________________________________________
• INTRODUCERE
„Dacă nu plouă primăvara, degeaba plouă mai târziu”

(Vasile Băncilă)
Educaţia religioasă trebuie să fie realizată pentru copii de la o vârstă timpurie,

conform celor mai recente studii şi cercetări în domeniul psihologiei şi pedagogiei, care
arată faptul că, deşi sunt mici, ecoul şi reverberaţiile pe care le are întâlnirea cu Dumnezeu
în sufletul copiilor, rămân adânc înrădăcinate în fiinţa lor şi rodesc frumos, cu roade
morale: bunătate, hărnicie, onestitate, respect, altruism, iubire faţă de dreptate şi adevăr.
Am gândit şi iniţiat proiectul pentru introducerea educaţiei religioase începând cu grupa
mică din grădiniţă cu speranţa şi convingerea că realităţile religioase nu sunt ceva artificial
pentru copil, ci din contră acestea se înrudesc structural cu sufletul copilului, fac parte
nativ din fiinţa acestuia. Privind în jur, la societatea de azi, am observat faptul că
principiile şi valorile creştine care erau împărtăşite celor mici încă din primii ani de viaţă,
în cadrul familiei, sunt din ce în ce mai neglijate, însăşi familia fiind într-un real pericol de
a-şi pierde semnificaţia şi sensul de Biserica de acasă, această instituţie fundamentală
pentru creşterea sănătoasă a copiilor, aşa cum era în trecut. Educaţia religioasă afirmă
sufletul curat al copilului, îl înalţă către Dumnezeu, prin iubire, nevinovăţie şi gingăşie.
Am încercat să sensibilizăm factorii decidenţi în vederea introducerii educaţiei
religioase de la vârsta preşcolară, să facem auzit glasul copiilor noştri care sunt lipsiţi de
acest factor important care contribuie la o dezvoltare sănătoasă, bazată pe adevăratele
principii şi norme morale, fără de care viitorul adult nu poate avea cu adevărat un drum şi
un scop în viaţă.
Acest auxiliar pentru realizarea activităţilor educaţionale religioase din grădiniţă se
doreşte a fi un material ajutător pentru o realizare cât mai eficientă şi în cele mai bune
condiţii a temelor cu conţinut religios, în vederea susţinerii procesului didactic, dar şi
formativ al micilor creştini.
Autorii
9
______________________________________________________________
● ARGUMENT
De ce este necesară începerea educaţiei religioase de la o vârstă cât mai fragedă,

încă de la grădiniţă? Sau, mai bine, de ce nu? Ca în cazul oricărei dileme, există păreri pro
şi contra, argumente care susţin şi încurajează formarea religioasă cât mai de timpuriu, aşa
cum există şi sceptici care, pierduţi în vâltoarea şi în tumultumul vieţii cotidiene, uită un
adevăr fundamental pentru fiecare om: suntem creaţi de Dumnezeu, din iubire, datori să
transmitem copiilor noştri tezaurul spiritual cu care am fost înzestraţi, mai presus de orice
altă îndatorire.
Aşa cum orice părinte bun încearcă să îi ofere copilului său tot ceea ce consideră că
îl poate ajuta să crească şi să se dezvolte frumos, un părinte creştin adevărat trebuie să se
preocupe permanent de hrana spirituală a copilului, cea care îl ajută să se desăvârşească,
avându-L drept model pe Însuşi Mântuitorul Hristos. Viaţa oricărui copil trebuie să se
asemene cu cea a Mântuitorului.
Primii ani din viaţă sunt foarte importanţi, în această perioadă dezvoltarea copilului
cunoaşte progrese semnificative din toate punctele de vedere: fizic, psihic, moral, social,
afectiv, spiritual. Copilăria reprezintă, pentru cei mai mulţi dintre noi, cea mai frumoasă
vârstă, o filă de poveste pe care o recitim cu drag ori de câte ori avem ocazia, experienţele
ei ne-au marcat pentru tot restul vieţii şi au contribuit puţin câte puţin la ceea ce am devenit
şi suntem astăzi. Amintirea mamei sau a bunicii care, cu blândeţe, citea din Biblie o pildă,
seara, la lumina caldă a unei candele, mirosul de tămâie care învăluia Biserica la slujba de
duminică, expresia de pe chipul mamei care ne învăţa cum să rostim o rugăciune în faţa
icoanei, par atât de vii acum, la fel ca şi atunci, şi, cu siguranţă, peste timp vor rămâne la
fel de încărcate de trăire şi de sens. Prima întâlnire a copilului cu Dumnezeu este, de
obicei, mijlocită de părinţi, în familie micul creştin descoperă că este fiul Tatălui ceresc, iar
o atmosferă şi un climat familial religios îşi pun amprenta cu desăvârşire asupra formării
unei personalităţi armonioase, după cum afirma Preafericitul Părinte Daniel – Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Române, familia este ,,biserica de acasă”.
Existenţa omului nu poate fi redusă numai la coordonatele de timp şi spaţiu, aici şi
acum, în care trăieşte, pentru că fiinţa umană nu este doar material şi temporal, ci ea are în
10
______________________________________________________________
structura sa o componentă veşnică, eternă – sufletul, care trece dincolo de timp şi care ne
face să ne înrudim cu Creatorul nostru. Această fărâmă de divinitate tinde permanent spre
Dumnezeu, Îl caută şi doreşte să-I fie cât mai aproape. Omul care ascultă vocea sa
interioară, chemarea sufletului, descoperă că nu poate să trăiască altfel decât în legătură cu
Dumnezeu. Iar copiii, în ciuda vârstei şi a nivelului de dezvoltare, simt o înclinaţie
naturală, firească şi puternică spre a-L cunoaşte cât mai mult pe Dumnezeu şi spre a-L
aduce în vieţile lor. Preşcolaritatea este vârsta lui ,,Doamne-Doamne”, este momentul
oportun în care trebuie împlinită nevoia de cunoaştere şi descoperire a elementelor din
sfera religiozităţii, acum copilul îşi dezvoltă primele reprezentări religioase şi devine
capabil de a înţelege şi de a interioriza regulile moral-religioase, punând astfel baza unor
principii morale autentice şi durabile şi a comportamentului de bun creştin, milostiv,
credincios.
Activităţile de educaţie religioasă începând cu grupa mică la grădiniţă trebuie să se
realizeze, ţinând cont de necesitatea şi de importanţa pe care o are Dumnezeu în viaţa
copiilor, dar şi de frumoasa, bogata şi valoroasa tradiţie spirituală a poporului român.
Religia este un fapt real, o componentă a vieţii omului care influenţează multe aspecte ale
devenirii umane, încurajează şi promovează adevăratele valori dătătoare de sens vieţii:
dragostea, iertarea, încrederea, adevărul, cinstea, curajul, altruismul, empatia, respectul faţă
de sine şi faţă de semeni, credinţa în libertate şi egalitate între oameni. Nu vorbim despre
îndoctrinare, aşa cum acuză fără niciun fundament opozanţi ai creştinismului, ci vorbim
despre educaţie morală, care se bazează pe preceptele Evangheliei, vorbim despre iubire
creştină, despre hrană spirituală care ajută la desăvârşire, la împlinirea formării copilului de
la cea mai fragedă vârstă. Şi pentru că afirmăm şi credem, fără dar şi poate, în axioma
dihotomiei omului, atunci educaţia trebuie să se adreseze deopotrivă celor două
componente umane, trup şi suflet. O educaţie care se îndreaptă doar către trup, către
raţiune, nu poate fi decât una incompletă, o formă fără fond, fondul fiind sufletul copilului,
care trebuie hrănit cu ceea ce are nevoie şi simte nativ, lucru imposibil de realizat altfel
decât printr-o formare competentă şi sistematică, prin care trebuie să se aibă în vedere
dezvoltarea de deprinderi religios-morale şi comportamentale la micii creştini. Şi cu cât se
realizează acest lucru mai devreme, cu atât rezultatele nu vor întârzia să apară, rodind
frumos.
11
______________________________________________________________
Principala direcţie a educaţiei religioase constă în formarea bunului creştin.

Reverberaţiile ei se prelungesc în timp, peste generaţii, valorile religioase odată
interiorizate atrag noi valori, se dezvoltă şi generează speranţe şi căutări profunde.
Vorbind despre necesitatea educaţiei religioase timpurii, Constantin Cucoş (2009,
p. 35) aprecia următoarele: „În primul rând, să se realizeze o sesizare a factorilor de decizie
în materie de politică educaţională pentru a revizui planul de învăţământ şi programa
destinată acestui nivel prin stipularea expresă a unei componente moral-religioase explicite
cu aceeaşi amplitudine ca şi celelalte laturi educaţionale existente. De altfel, sesizăm o
slabă reprezentare a valorilor morale (care aproape lipsesc), eventualele trimiteri
realizându-se în cadrul educaţiei pentru societate. Este îngrijorător faptul că activităţile de
la grădiniţă sunt centrate pe obiective instructive şi practice, şi mai puţin pe finalităţi
moral-comportamentale. Ţintele instructive ţin să oculteze pe cele formative. Cum poate să
completeze grădiniţa cei «şapte ani de acasă»? Concret, propunem redimensionarea
numărului de ore alocate activităţilor alese şi extinderilor lor, astfel încât să rezulte un
număr rezonabil de ore pentru educaţia moral-religioasă. În al doilea rând, se impune
stabilirea clară a responsabilului chemat să realizeze educaţia religioasă. Este posibil ca
însăşi educatoarea să fie abilitată în acest sens, fie prin formarea sa iniţială (în colegii
universitare, prin studii universitare cu o componentă teologică), fie prin stagii exprese de
formare continuă a educatoarelor pregătite în formulă clasică. Poate fi responsabilizat, de
asemenea, fie profesorul de religie din şcoală, fie preotul-profesor arondat comunităţii
respective (o serie de chestiuni formal-administrative pot fi rezolvate din mers). În al
treilea rând, se cer a fi pregătite suporturi curriculare, ghiduri sau îndrumare metodice,
materiale didactice pentru educatoare/profesori de religie, în vederea prefigurării unor
activităţi corect proiectate şi realizate din perspectivă teologică şi pedagogică.” Acestea pot
fi gândite atât pentru profesori, cât şi pentru copii, sub forma unor fişe de lucru.
A exclude din curriculumul şcolar o ipostază definitorie a spiritualităţii, aşa cum
este religia, înseamnă să ţintim spre o persoană incompletă, cu minte, trup, dar difuză sau
diformă sub aspectul conştiinţei. Umanitatea din noi îşi dovedeşte insuficienţa când nu este
racordată la chemările valorice superioare ale transcendenţei (Cucoş, 2009, p. 56). Fără
credinţă suntem incompleţi, nu ne putem desăvârşi, ne disipăm la orice adiere care se abate
asupra noastră, ne pierdem în „neantul dezumanizării. Omul fără credinţă, este omul fără
Dumnezeu (Nihil sine Deo).
12
______________________________________________________________
Din activitatea practică de la catedră pot susţine cu tărie următoarele: copiii

preşcolari sunt deschişi şi receptivi la orice activitate cu conţinut religios, ei se simt atraşi
de misterul lumii nevăzute (Dumnezeu, îngeri, rai), trăiesc emoţii şi sentimente profunde în
preajma marilor sărbători religioase şi ori de câte ori au în faţă o icoană, cântă cu plăcere
colinde şi cântece religioase şi se bucură de orice prilej în care intră în contact cu spaţiul şi
timpul religios. Povestirile biblice, pline de învăţături educative şi morale, sunt accesibile
înţelegerii copiilor şi contribuie semnificativ la dezvoltarea caracterului moral al acestora,
arătându-le adevărate modele de comportament şi atitudini pe care un om trebuie să le
aibă. Cu siguranţă există multe exemple de situaţii care arată importanţa prezenţei lui
Dumnezeu în viaţa copilului cât mai de timpuriu, însă o mamă care îi pune fetiţei la gât o
cruciuliţă şi îi spune că, ori de câte ori se simte singură, să se gândească la ea şi să nu uite
că Dumnezeu îi este tot timpul aproape, ceea ce îi creează fetiţei un sentiment de siguranţă
şi încredere, sau un copil de trei ani care îşi împreunează mâinile şi şopteşte rugăciunea
îngeraşului înainte de ora de somn, sau care îşi face semnul Sfintei Cruci când se aşează la
masă (exemple reale ale copiilor din grupa mea), demonstrează şi întăresc tot mai mult
două adevăruri: primul – copiii au nevoie de prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lor şi, al
doilea – părinţii conştientizează şi întăresc relaţia copiilor cu Dumnezeu şi efectele acesteia
în viaţa lor.
Fiecare copil este unic. Are personalitate proprie şi un mod individual de
dezvoltare, evoluează într-un ritm propriu în raport cu particularităţile lui şi cu vârsta şi
experienţele de viaţă trăite, însă toţi copiii cresc şi se dezvoltă frumos într-un mediu în care
se promovează valorile morale, care pune preţ pe valoarea celuilalt ca persoană şi fiinţă
creată de Dumnezeu, acolo unde iubirea, altruismul, bunătatea nu sunt doar concepte, ci
realităţi fundamentale axiologice.
13
______________________________________________________________
CAPITOLUL 1
PREZENŢA EDUCAŢIEI RELIGIOASE ÎN GRĂDINIŢĂ ŞI
STATUTUL EI ÎN ŢĂRILE EUROPENE
Cele mai multe dintre valorile şi morala admisă de către orice societate îşi au
originea în învăţăturile religioase. Majoritatea ţărilor europene recunosc importanţa religiei
în procesul de devenire a fiinţei umane, atribuindu-i acesteia locul cuvenit în sistemul de
învăţământ obligatoriu. În 75% din Statele Uniunii Europene, religia este predată sub
forma învăţăturii de credinţă a religiei tradiţionale, iar în 25% sub forma istoriei religiilor.
Religia apare sub diverse denumiri în planurile de învăţământ ale statelor europene
(Opriş, Opriş, 2010, p. 5) şi are statut diferit: de exemplu, în Grecia, ţară cu populaţie
majoritar ortodoxă (95%), în şcolile de stat se studiază disciplina religie ca parte a
trunchiului comun, iar rugăciunea apare ca obligaţie publică (Cuciureanu, Velea, 2008, p.
55). În aproape toate ţările, cu excepţia Franţei, statul consideră că religia este importantă
în educaţia şi formarea copiilor, ,,este o investiţie în viitor şi o dimensiune esenţială a
umanităţii” (Holbea, Opriş, Opriş, Jambore, 2010, p. 36).
În România, Potrivit Constituţiei, art. 32, alin. (7), ,,în şcolile de stat, învăţământul
religios este organizat şi garantat prin lege”, la fel cum se întâmplă şi în cele mai multe
state europene. Prezenţa disciplinei Religie în sistemele de învăţământ europene reprezintă
recunoaşterea şi valorificarea potenţialului formativ-educativ al valorilor creştine, în
formarea personalităţii umane, la nivel cognitiv, afectiv, volitiv şi atitudinal.
Importanţa religiei este conştientizată şi afirmată, deopotrivă, de către elevi, părinţi,
profesori; într-o cercetare în acest sens (Cuciureanu, Velea, 2008, p. 68), subiecţii
chestionaţi atribuie, în procent de peste 85%, o valoare mare credinţei religioase în viaţa
lor. 85,7% dintre elevi consideră credinţa foarte importantă în viaţa lor şi doar 1,5%
consideră neimportantă credinţa religioasă; 91,4% dintre părinţi văd credinţa foarte
importantă, spre deosebire de 1% care o consideră neimportantă; în privinţa profesorilor
chestionaţi 88,6% afirmă importanţa credinţei, pe când 1,7% o văd neimportantă.
14
______________________________________________________________
• ITALIA
Predarea religiei catolice este prevăzută în curriculum-ul tuturor şcolilor italiene,

începând de la grădiniţă. La înscrierea în grădiniţă, părinţii trebuie să declare dacă acceptă
sau nu predarea religiei catolice. Dacă părinţii nu acceptă studierea religiei catolice, ei
trebuie să aleagă dacă elevii vor efectua studiu individual independent sau dacă vor învăţa
în afara institutului. Sistemul de învăţământ public italian nu prevede predarea altor religii
sau confesiuni. Însă, toate programele şcolare, la toate ciclurile de învăţământ (preprimar,
primar, gimnazial, liceal) includ orele dedicate predării religiei catolice. Statutul orei de
religie în grădiniţă este unul de sine stătător, deci cu statut special (Unesco – Ibe, World
Data Education, http://www.ibe.unesco.org/, p. 20).
Predarea religiei în şcolile publice din Italia face parte dintr-un mare proiect
catehetic italian promovat de Biserica Romano-Catolică, model de reuşită în spaţiul public
de învăţământ, care urmăreşte formarea creştină de bază a tinerilor, transmiterea către ei a
unor convingeri şi orientări spiritual-duhovniceşti. În documentul cadru privind orientările
educaţionale pentru predarea religiei în grădiniţă, semnat la data de 1 august 2009, se face
referire la faptul că predarea religiei îşi propune să ofere oportunităţi pentru dezvoltarea
integrală a personalităţii copiilor, pentru deschiderea spre dimensiunea religioasă, pe baza
propriei experienţe. Educaţia religioasă din grădiniţele publice se subordonează unui
număr de patru indicatori:
1. Cunoaşterea elementelor esenţiale ale religiei catolice;
2. Recunoaşterea unor termeni şi utilizarea corectă a limbajului religiei catolice;
3. Capacitatea de a se referi la textele biblice şi la alte texte catolice;
4. Recunoaşterea şi respectarea valorilor morale şi religioase în viaţa oamenilor şi
din istoria omenirii (Tia, 2011, pp.114-115)
La nivelul preşcolar ora de educaţie religioasă este obligatorie şi durează 1 oră şi
jumătate pe săptămână.
15
______________________________________________________________
• NORVEGIA
Şi învăţământul de masă norvegian dedică un loc aparte disciplinei Religie, educaţia

religioasă fiind introdusă încă de la nivelul preprimar, aşa cum o arată domeniile
curriculum-ului norvegian pentru grădiniță:
1. Etică, religie și filozofie;
2. Comunicare şi limbă;
3. Mișcare și sănătate pentru corp;
4. Arta, cultura și creativitatea;
5. Natură, mediu și tehnică;
6. Societatea şi comunitatea locală;
7. Numere, spațiu și forme.
Această disciplină numită „Etică, religie şi filozofie” are, de asemenea, ca şi în alte
ţări europene, un statul aparte, care vizează formarea dimensiunii religios-morale a
viitorilor adulţi (Unesco – Ibe, World Data Education, http://www.ibe.unesco.org/, p. 19).
• AUSTRIA
În Austria grădinița are un caracter tradițional şi vizează educarea şi formarea

copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani, nefăcând parte din sistemul de învăţământ
obligatoriu. Educația în grădiniță este o responsabilitate a comunităţilor locale, participarea
este opțională şi copii sunt admişi, în funcție de disponibilitatea de locuri, la cererea
părinților. Învățământul preșcolar cuprinde toate măsurile de promovare a dezvoltării
complete a personalităţii copilului de la naștere până la vârsta școlară.
În ceea ce privește nivelul preşcolar, se pune accent mai mult pe educația în familie,
scopul fiind acela de a transmite valorile familiale tradiţionale. În general, educaţia din
gradiniţă are ca scop următoarele:
- completează şi continuă educația din cadrul familiei (un accent deosebit este pus
pe cooperarea cu părinții sau tutori);
- promovează dezvoltarea individuală a copiilor prin intermediul unor măsuri
adecvate, precum și interacțiunea socială a colegilor;
16
______________________________________________________________
- dezvoltă principalele noţiuni religioase şi contribuie la punerea bazelor

educaţiei morale (Unesco – Ibe, World Data Education, http://www.ibe.unesco.org/, p.
17).
• CROAŢIA
În această ţară copiii se pot înscrie în instituțiile de învățământ preșcolar încă de la

vârsta de 1 an. Grădinițele se ocupă în mod normal de copiii cu vârsta între 3 și 6 ani;
ultimul an de învățământ preșcolar este considerat ca fiind un an pregătitor înainte de
admiterea la școala primară. Structura curriculum-ului preșcolar vizează dezvoltarea a trei
dimensiuni fundamentale:
- imaginea de sine;
- eu și alţii (membrii familiei, alţi copii, comunitatea locală);
- lumea din jurul meu (aspecte sociale, mediul înconjurător, patrimoniu cultural).
În fiecare conținut se concretizează dimensiunile pedagogice și psihologice ale
procesului educațional, care sunt determinate de: condițiile de clasă, conținutul și
activitățile asigură stimularea ansamblu fizic, intelectual, psihologic, emoțional, moral
precum și dezvoltarea spirituală a copilului. Curriculum-ul croat se fundamentează, de
asemenea, pe trei direcţii principale, printre care una este cea bazată pe valori și atitudini:
acceptarea, cultivarea, dezvoltarea valorilor sociale, morale şi spirituale în familie,
comunitatea locală şi în societate în ansamblul ei (Unesco – Ibe, World Data Education,
http://www.ibe.unesco.org/, pp. 14-15).
• CIPRU
În Cipru programele de învăţământ din grădinițele publice sunt stabilite de

Ministerul de resort în colaborare cu asociația părinților și autoritățile locale. Astfel, cum
este prevăzut în planul de învățământ pre-primar din 2005 (o versiune revizuită a
curriculum-ului din 2002), obiectivele învățământului pre-primar urmăresc: să ajute copiii
cu probleme să se adapteze la mediul școlar, să se integreze în societate cu ușurință și în
condiții de siguranță, să asigure, să păstreze și să încurajeze dezvoltarea lor sănătoasă și
17
______________________________________________________________
completă (mentală, socială, emoțională, morală, religioasă, psiho-motorie și estetică), la

cel mai înalt grad posibil și în conformitate cu nivelul de maturitate la care au ajuns.
Obiectivele generale includ: păstrarea şi promovarea sănătăţii, îmbunătățirea
competenţelor psiho-motorii și emoționale, încurajarea exprimării creative și de gândire,
dezvoltarea abilităţior mentale prin utilizarea sporită a funcțiilor mentale și a proceselor
științifice, dezvoltarea noțiunilor și a modului de gândire legat de toate domeniile
cunoașterii, precum și să se pregătească pentru accesul în școala primară.
Curriculum-ul preşcolar este axat pe învăţarea centrată pe copil. Acest lucru
înseamnă că atingerea obiectivelor este solicitată prin încurajarea participării active în
procesul de învățare prin activități de rezolvare a problemelor, experimentare și
investigare, în scopul de a activa gândirea critică și creativă. Programul zilnic din fiecare
grădiniță cuprinde o succesiune de activăţi, însă ordinea și durata acestora nu este fixă.
Curriculum-ul și orarul din fiecare grădiniță este determinat de cadrele didactice, în funcţie
de nevoile, abilitățile și interesele copiilor, precum și de nevoia de realizare a echilibrului
între structură și libertate, printr-o varietate de activități provocatoare. Principalele
componente ale programului sunt următoarele:
Activități libere (80 minute): libertatea de a alege dintr-o varietate de activităţi
sociale, de cooperare și creative, cum ar fi arta, jocuri de rol, experimentare, observare,
citire de bază, scriere și matematică.
Activitatea de grup A (40 minute): educație pentru sănătate, educație de mediu,
educație socială și religie.
Activitate de grup B (40-80 de minute): cuprinde povești, teatru, muzică și mișcare,
teatru de păpuşi, jocuri și poezie.
Joacă și activități în aer liber (40 minute), includ: educație fizică, jocuri, grădinărit
și observarea mediului.
Activități liniștite în ultima parte a zilei de școală (40 de minute): limbă,
matematică, lucru individual sau de grup, care sunt structurate și au ca scop dezvoltarea
abilităților necesare pentru a facilita tranziția la ciclul primar.
Prin urmare şi în acest sistem de învăţământ Religia este studiată de la o vârstă
timpurie, punându-se accentul pe întreaga dezvoltare a personalităţii copilului (Unesco –
Ibe, World Data Education, http://www.ibe.unesco.org/, pp. 10-11).
18
______________________________________________________________
• FINLANDA
Curriculum-ul național de bază pentru învățământul preșcolar finlandez a intrat în

vigoare în august 2002. Pe baza notificărilor curriculum-ului naţional, autorităţile locale au
proiectat propriile programe școlare pentru învățământul preşcolar. Viziunea centrală a
învățământului preşcolar este axată pe crearea de oportunități de învățare şi de dezvoltare
armonioasă fizică, psihică, emoţională şi socială a copilului.
Principiile prevăzute în programa de bază subliniază individualitatea copilului,
susţin învăţarea activă și importanța de a acționa în calitate de membru al grupului.
Educația preșcolară se bazează pe propriile cunoștințe ale copilului, pe abilități și
experiențe. Accentul se pune pe joc și pe o atitudine pozitivă asupra vieţii.
O altă considerație centrală este aceea de a promova inițiativa copilului și de a
sublinia semnificația ei ca fundament pentru toate activitățile.
Curriculum-ul de bază nu specifică diferite discipline pentru acest nivel, însă
procesul de învățământ se bazează pe integrare, ceea ce înseamnă că acesta este compus
din teme legate de sfera de viață a copiilor, pe de o parte și din conținuturi în expansiune şi
analizarea opiniilor copiilor asupra lumii, pe de altă parte. Printre ariile şi domeniile de
activitate în învățământul preşcolar finlandez se numără limbă și comunicare, matematică,
etică și filozofie, natura și mediul înconjurător, sănătate fizică și mentală, precum și artă și
cultură (Unesco – Ibe, World Data Education, http://www.ibe.unesco.org/, p. 17).
Prin urmare, în grădiniţele din Finlanda nu există o uniformitate în privinţa
disciplinelor studiate, lăsând liberă opţiunea comunităţii locale în ceea ce priveşte educaţia
religioasă.
• GRECIA
Cadrul curricular tematic pentru grădiniță stabilește direcțiile de bază în ceea ce

privește planificarea și dezvoltarea de activități în cadrul următoarelor discipline: limbă,
matematică, studii de mediu, creativitatea și exprimarea (prin arte plastice, teatru, muzică,
educație fizică) și introducerea de TIC. Aceste programe nu sunt concepute ca domenii
independente, mai degrabă se sugerează că acestea ar trebui să fie luate în considerare în
planificarea și aplicarea în mod semnificativ a unei activități motivante pentru copii.
19
______________________________________________________________
Conform curriculum-ului grecesc, activităţile din aria „studii de mediu”

(studies of the environment), includ Religia ca domeniu de studiu.
Curriculum-ul își propune să realizeze socializarea copiilor, precum și dezvoltarea
fizică, emoțională, mentală, socială şi spirituală a acestora. Aceste programe sunt
organizate în jurul unor „module” care atrag interesul copiilor și corespund din punct de
vedere psihopedagogic profilului vârstei. Aceste module și proiecte stau la baza
curriculum-ului preşcolar și abordează într-o manieră interdisciplinară și holistică
cunoștințele, ţinând cont de interesele și ideile copiilor în procesul de învățământ.
În grădiniță, educația religioasă face parte dintr-o unitate de învăţare generală care
are la bază activităţi cu conţinut religios şi care poate oferi elevilor oportunități de a le
dezvolta conștiința lor religioasă, prin studiul anumitor teme religioase. Acestea pot fi
legate de educația religioasă, deoarece se împărtășesc obiective comune, inclusiv
dezvoltarea personală a elevilor, cultivarea valorilor universale și dezvoltarea conștiinței
naționale și culturale (Unesco – Ibe, World Data Education, http://www.ibe.unesco.org/,
p. 15).
• ISLANDA
În Islanda, în Curriculum-ul Naţional din anul 2003, apare clar evidenţiată

necesitatea dezvoltării conştiinţei morale şi a eticii la copilul preşcolar (Unesco – Ibe,
http://www.ibe.unesco.org/, p. 17).
• IRLANDA
În Irlanda religia se studiază încă de la vârsta de 4 ani, conform tabelului de mai

jos. Ea apare sub denumirea de Educaţie religioasă şi are statut de disciplină obligatorie
(Unesco – Ibe, World Data Education, http://www.ibe.unesco.org/, p. 30).
20
______________________________________________________________
Ireland. Primary education: suggested minimum weekly time framework

Number of weekly hours in each grade (min.)
Curriculum area Short day Full day
(infants classes, age (grades 1–6)
4–6)
Language:
– First language (Irish/English) 3h 4h
– Second language (English/Irish) 2h30m 3h30
Mathematics 2h15m 3h
Social, environmental and scientific 2h15 3h
education (includes history, geography
and science)
Social, personal and health education 30m 30m
Physical education 1h 1h
Arts education (includes visual arts, 2h30m 3h
music and drama)
Discretionary curriculum time 1h 2h
Total secular instruction 15h 20h
Religious education 2h30m 2h30m
Assembly time 1h40m 1h40m
Roll call 50m 50m
Breaks 50m 50m
Recreation 2h30m 2h30m
Total 23h20m 28h20m
• LITUANIA
În această ţară, obiectivele educației preșcolare vizează:

- încurajarea autoindependenței copilului, dezvoltarea inițiativei și a creativităţii,
conturarea unei individualităţi şi a încrederii în forţele proprii;
21
______________________________________________________________
- dezvoltarea competenţelor specifice preşcolarului pentru a putea prelua valorile

de cultură şi spiritualitate ale națiunii (moral, estetic, comunicativ, etc.) şi altele
• OLANDA
În Olanda, învățământul primar începe cu vârsta de 4 ani. În conformitate cu

termenii din Legea Educației olandeze, domenii precum aritmetică și matematică,
geografie, istorie, științe etc., apar în planul de învățământ, alături de studiile sociale
(inclusiv studii politice și religioase).
Şi în Olanda putem observa existenţa educaţiei religioase la vârsta timpurie
(Unesco – Ibe, World Data Education, http://www.ibe.unesco.org/, pp. 21, 24).
• POLONIA
Sistemul de educaţie polonez se bazează pe respectarea sistemului de valori creștine

şi pe principii etice universale. Curriculum-ul de bază pentru învățământul preșcolar este
organizat pe domenii educaționale care urmăresc: achiziția de cunoştinţe despre sine și
lume, dobândirea de competențe active, construirea unui sistemul de valori creştine
autentice individuale. În Polonia, până la finalul ciclului liceal, adică în întreg
învăţământul de masă, se studiază Religia şi etica, parte a trunchiului comun (Unesco
– Ibe, World Data Education, http://www.ibe.unesco.org/).
• SPANIA
În ceea ce privește predarea religiei, autoritățile spaniole din domeniul educației au

inclus Religia ca disciplină de studiu în a doua etapă de educație timpurie (3-6 ani),
părinții sau tutorii elevilor având posibilitatea să opteze pentru a studia sau nu religia.
Curriculum-ul pentru predarea religiei catolice și a diverselor confesiuni religioase cu care
statul spaniol are acorduri de cooperare în domeniul educației este unul competitiv, bazat
22
______________________________________________________________
pe respectarea ierarhiei ecleziastice și a autorității religioase (Unesco – Ibe, World Data

Education, http://www.ibe.unesco.org/).
• SCOŢIA
În Scoţia învăţământul instituţionalizat începe de la vârsta de 3 ani până la 18 ani,

în centre preșcolare, școli şi colegii.
Specialiştii din domeniul educației, cadrele didactice din învăţământul preşcolar şi
şcolar, precum şi alte structuri educaţionale au luat parte la crearea a opt domenii sau arii
curriculare pentru învățământul 3-18 ani, precum: artă expresivă; sănătate și bunăstare;
limbă (inclusiv alfabetizare, limba engleză și o limbă străină); matematică (inclusiv
aritmetică); educație religioasă și morală; științe; studii sociale; informatică (Unesco –
Ibe, World Data Education, http://www.ibe.unesco.org/, pp. 23-24).
Toate aceste hotărâri s-au luat în anul 2002 când Guvernul a aprobat aşa-numitul
„Curriculum pentru Excelenţă”. Astfel, studierea creştinismului care a modelat şi marcat
istoria şi tradiţia Scoţiei şi care încă exercită o importantă influenţă în viaţa naţională, este
înţeleasă drept o caracteristică importantă a educaţiei religioase şi morale pentru toţi copiii
şi tinerii scoţieni (Ciupală, 2011, p. 175).
• REPUBLICA MOLDOVA
Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei de la Chişinău a elaborat un Сurriculum al

educaţiei copiilor de vârstă timpurie şi preşcolară (1-7 ani), subliniind importanţa
dimensiunii religioase în educaţia copiilor preşcolari 3-7 ani prin includerea Religiei în aria
curriculară „Dezvoltare personală, educaţia pentru familie şi viaţa în societate”. La nivelul
subunităţii Etica creştină şi familie se regăsesc următoarele conţinuturi sau teme: Ce
înseamnă a fi creştin; Biblia – cartea cărţilor; Biblia pentru copii ne vorbeşte despre
Dumnezeu; Sfânta Cruce; Omul credincios este un om blajin, mărinimos, care se conduce
după Poruncile lui Dumnezeu; Rugăciunile „Tatăl nostru”, „Crezul”, „Către îngerul
păzitor”; Sărbătorile religioase; Frecventarea bisericii; Credinţe şi religii în cadrul
societăţii; La noi acasă: Noi suntem creştini, Biblia pentru copii ne învaţă Binele, Credinţa
23
______________________________________________________________
şi iubirea de aproapele tău; Relaţia familiei cu alte instituţii sociale: Grădiniţa de copii în
viaţa familiei şi a copiilor, Medicul familiei şi sănătatea copiilor, Biserica în viaţa familiei,
Colaborăm cu instituţiile sociale şi cu alţi oameni (Curriculum-ul educaţiei copiilor de
vârstă timpurie şi preşcolară 1-7 ani, 2006, pp. 43-45).
Astfel că, în grădiniţele de peste Prut educaţia religioasă se realizează în folosul
personalităţii micilor creştini.
Se poate observa, din datele prezentate, că în ţările europene educaţia religioasă
este o componentă importantă a procesului de învăţământ, fiecare stat rezervându-şi
dreptul de a implementa în sistem propriu valorile religioase, ţinând cont de specificul
naţional, de ethos-ul local, de cultură, tradiţie, istorie şi de aspecte sociale. Astfel, este
exclusă abordarea uniformă la nivelul ţărilor europene, însă nu sunt excluse preocupările,
la nivelul Consiliului Europei, privind stabilirea unor puncte comune care să vizeze
educaţia religioasă, ca parte a educaţiei copiilor şi tinerilor în general (Cuciureanu, Velea,
2008, p. 37).
Datele analizei comparative realizate evidenţiază faptul că, în majoritatea ţărilor
europene, educaţia religioasă face parte din curriculum-ul şcolar, sub o formă sau alta.
Detaliile referitoare la modurile de abordare şi de realizare a educaţiei religioase diferă însă
de la o ţară la alta, evidenţiind faptul că nu se poate vorbi de un model european unic de
realizare a acesteia în şcoală.
• ROMÂNIA
Schimbările petrecute în România după anul 1990 în plan social, politic, economic
şi cultural, au contribuit la apariţia unei noi viziuni asupra învăţământului românesc, una
dintre cele mai importante schimbări fiind reintroducerea Religiei ca disciplină de studiu în
sistemul de învăţământ preuniversitar.
În prezent Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 prevede includerea disciplinei
Religie în planurile-cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional, parte
a trunchiului comun.
Educaţia religioasă, ca latură a educaţiei, se realizează pe baza curriculum-ului
formal, dar şi prin activităţi extracurriculare, acestea având un rol complementar.
Curriculum-ul şcolar românesc pentru Religie promovează o abordare flexibilă a
24
______________________________________________________________
domeniului, care porneşte de la valorificarea experienţelor şi trăirilor copiilor, pentru a crea

oportunităţi de problematizare şi de descoperire a răspunsurilor la marile întrebări ale
vieţii.
Planul de acţiune adoptat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite pune un
accent deosebit pe următoarele elemente care pot constitui structura de rezistenţă în
construcţia unui sistem de educaţie timpurie în România:
„Dezvoltarea fizică, psihică, spirituală, socială, afectivă, cognitivă şi culturală a
copiilor constituie o prioritate globală şi naţională” (Matei, 2012, p. 17; a se vedea şi
Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani), 2009, p. 9).
Tot în Curriculum-ul pentru învăţământul preşcolar (2009, p. 32) se arată că, la
întrebarea „Cine sunt/suntem”, preşcolarilor li se răspunde: „O explorare a naturii umane, a
convingerilor şi valorilor noastre, a corpului uman, a stării de sănătate proprii şi a familiilor
noastre, a prietenilor, comunităţilor şi culturilor cu care venim în contact (materială, fizică,
sufletească, culturală şi spirituală), a drepturilor şi a responsabilităţilor noastre, a ceea ce
înseamnă să fii om.”
Activităţile existente în interiorul structurii organizaţionale a grădiniţei de copii
sunt destinate să promoveze şi să stimuleze dezvoltarea intelectuală, afectivă, socială şi
fizică a fiecărui copil în parte şi are în vedere atingerea următoarelor finalităţi ale
educaţiei timpurii (de la naştere la 6/7 ani):
• Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de
ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a
acestuia.
• Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul, pentru a
dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini şi conduite noi. Încurajarea explorărilor,
exerciţiilor, încercărilor şi experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare;
• Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea
unei imagini de sine pozitive;
• Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini
necesare acestuia la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.
În Curriculum-ul pentru învăţământul preşcolar (2009, p. 41), la Domeniul Om şi
Societate, obiectivul cadru nr. 5 urmăreşte „cunoaşterea unor elemente de istorie,
geografie, religie, care definesc portretul spiritual al poporului român”, iar obiectivul de
25
______________________________________________________________
referinţă nr. 6 presupune „să descrie şi să identifice elemente locale specifice ţării noastre
şi zonei în care locuieşte (elemente de relief, aşezare geografică, obiective socio-
culturale, istorice, religioase, etnice)”. Astfel, în sistemul de învăţământ preşcolar
românesc educaţia religioasă există numai sub forma unor elemente sporadice, importanţa
redusă care le este atribuită făcând imposibilă formarea unei dimensiuni moral-religioase
în personalitatea copilului. Deşi face referire la o formare a dimensiunii spirituale,
învăţământul preşcolar nu îndeplineşte obiectivele propuse, lipsind copilul de un element
esenţial în dezvoltarea sa armonioasă.
Sistemul de învăţământ preşcolar din România este prevăzut să încurajeze
parteneriatul cu familia şi să valorifice cunoştinţele şi experienţele de viaţă ale copilului pe
care le are din familie. Specificul familiei tradiţionale româneşti include, printre altele, un
element religios puternic, dominant, care, din păcate, nu se continuă şi în mediul grădiniţei.
Într-o cercetare ştiinţifică referitoare la importanţa educaţiei religioase în viaţa
copilului preşcolar din perspectiva părinţilor, realizată pe un eşantion de 437 subiecţi, copii
înscrişi în mai multe Grădiniţe de stat, se arată faptul că părinţii susţin şi doresc, în
proporţie de peste 95% dintre cei chestionaţi, realizarea de activităţi cu conţinut religios
începând cu grupa mică. Această microcercetare este detaliată în capitolul al 5-lea al
lucrării de faţă.
În unele grădiniţe educaţia religioasă este valorificată prin parteneriatele cu
Biserica, în cadrul opţionalelor. Activităţile opţionale, în general, sunt alese de către
părinţi, la propunerea educatoarelor. Categoriile de activităţi opţionale pentru învăţământul
preşcolar sunt indicate cu titlul orientativ de Ministerul Educaţiei Naţionale. Unităţile de
învăţământ preşcolar pot propune părinţilor cursuri opţionale; la grupa mică şi mijlocie – 1
opţional, la grupa mare – 2 cursuri opţionale.
26
______________________________________________________________
Opţionalele pot fi realizate pe parcursul unui semestru, a unui an sau pe parcursul

întreg ciclului curricular preşcolar. Timpul afectat unei activităţi opţionale din programul
zilnic este acelaşi cu cel alocat celorlalte activităţi din programă. Conţinuturile, obiectivele
şi modalităţile de realizare a opţionalului se stabilesc în funcţie de: tipul de opţional ales,
durata de timp a acestuia, nivelul grupei, particularităţile individuale ale copiilor.
Programele pentru activităţile opţionale pot fi elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale,
de inspectorul de specialitate sau chiar de educatoarea care desfăşoară opţionalul respectiv
(pentru ultimul caz este necesar avizul Comisiei metodice din Grădiniţa respectivă).
27
______________________________________________________________
Tipuri de activităţi opţionale în Grădiniţă:
Nr. Opţionalul
crt.
1. Literatură şi creaţie literară
Limbi moderne
Folclor
Limbi ale minorităţilor naţionale
2. Matematică distractivă
Prietenul meu, calculatorul
Mari descoperiri
Călătorii imaginare (geografie, în cosmos, în istorie)
Ecologiştii
Clubul curioşilor
3. Elemente de educaţie religioasă
Educaţie pentru securitate personală
Educaţie sanitară
Cum circulăm
Micul gospodar
Să ne confecţionăm singuri jucării!
Utilizarea aparaturii şi uneltelor de uz casnic
4. Muzică vocală
Micii instrumentişti
Teatru / Teatru de păpuşi
Micii sculptori
Pictură
Tehnici de modelaj
5. Gimnastică ritmică
Euritmie
Mini jocuri sportive
Dansuri
(Gherghina, 2007, p. 9).
Rolul religiei la vârstele mici este recunoscut şi susţinut de specialiştii din domeniul
educaţiei, psihologiei, teologiei şi sociologiei, care consideră că educaţia religioasă are o
influenţă majoră în formarea personalităţii copilului, a conduitei şi a caracterului moral.
Finalităţile propuse pentru disciplina Religie la nivelul învăţământului preşcolar urmăresc
dezvoltarea morală a copiilor şi formarea comportamentului în acord cu valorile moral-
religioase.
28
______________________________________________________________
CAPITOLUL al 2-lea
CADRUL NORMATIV-LEGISLATIV PRIVIND NECESITATEA
PREZENŢEI RELIGIEI ÎN GRĂDINIŢĂ
Religia în viaţa omului are menirea de a deschide orizontul căutării unui sens
profund al existenţei şi de înălţare a lui într-un cadru spiritual înalt. Universul religios
răspunde nevoii noastre de continuă ascensiune şi devenire în vederea desăvârşirii. Pentru
copil, religia este o parte interioară a fiinţei lui, după cum afirma Mircea Eliade: „A fi, sau
mai degrabă a deveni om, înseamnă a fi religios” (1994, p. 6). Fiecare copil se naşte cu un
potenţial religios dat, care trebuie dezvoltat de-a lungul întregii vieţi. Educaţia religioasă
trebuie să urmărească tocmai împlinirea acestui deziderat, pentru ca omul să cunoască o
dezvoltare holistică. Activitatea de religie din grădiniţă contribuie la formarea conduitei
morale, dezvoltă empatia, altruismul, amplifică iubirea de semeni şi faţă de lumea
înconjurătoare, aduce optimism, speranţă, bunăvoie şi bunătate.
Încă din secolul al XVIII-lea, legislaţia din Ţările Române prevedea existenţa
Religiei ca disciplină inclusă în învăţământul din şcolile de stat (Păcurariu, 1987).
Realizarea activităţilor de Religie la nivelul învăţământului preşcolar este susţinută
de următoarele acte normative:
a) acte normative de ordin internaţional:

- Declaraţia Internaţională a Drepturilor Omului (1948);
- Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (1950);
- Convenţia pentru Lupta împotriva Discriminării în Domeniul Învăţământului (1960);
- Declaraţia privind Eliminarea tuturor Formelor de Intoleranţă şi Discriminare bazate pe
Religie sau Convingere (1960);
- Convenţia Internaţională privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (1966);
- Convenţia privind Drepturile Copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990;
- Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE);
- Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010);
29
______________________________________________________________
b) acte normative de ordin naţional:

- Constituţia României (2003);
- Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor;
c) acte normative de ordin regional/local şi instituţional

- Planul regional de acţiune pentru învăţământ (PRAI)
- Planul local de acţiune pentru învăţământ (PLAI)
- Statutul instituţiei de educaţie timpurie (grădiniţă)
- Regulamentul de ordine interioară al instituţiei (ROI)
- Planul de dezvoltare al instituţiei (PDI)
- Planul de acţiune al şcolii/grădiniţei (PAS)
d) ordine şi dispoziţii ale Ministerului Educaţiei Naţionale

- Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar,
O.M. nr. 4925/08.09.2005;
- Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preşcolar, O.M. nr.
4464/07.09.2000;
- Repere fundamentale în învăţarea şi dezvoltarea timpurie a copilului de la naştere la 7
ani, O.M. nr. 3851/17.05.2010;
- Curriculum-ul pentru învăţământul preşcolar, O.M. nr. 5233/01.09.2008.
Din punct de vedere al legislaţiei internaţionale cu privire la libertatea religioasă, la

educaţia religioasă şi la relaţia cu instituţiile de învăţământ public amintim:
• Declaraţia Internaţională a Drepturilor Omului (1948)

Articolul 18:
„Orice om are dreptul la libertatea gândirii, de conştiinţă şi religie; acest drept
include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerea, precum şi libertatea de a-şi
manifesta religia sau convingerea, singur sau împreună cu alţii, atât în mod public, cât şi
privat, prin învăţătură, practici religioase, cult şi îndeplinirea riturilor.”
30
______________________________________________________________
În acest articol se prevede dreptul universal la libertatea de gândire, conştiinţă şi

religie; recunoaşte libertatea părinţilor de a asigura pentru copiii lor o educaţie morală şi
religioasă în conformitate cu propriile convingeri (Horga, 2011, p. 35).
• Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (1950)
Articolul 9: Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie

„1. Orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest
drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-
şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în
particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
• Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor
restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică,
constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii,
a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”
Aceste articole de lege asigură dreptul tuturor oamenilor la libertate de gândire, de
conştiinţă şi de religie, la manifestarea acestor convingeri în mod public şi colectiv,
inclusiv prin învăţământul de stat.
Articolul 2 din Protocolul Adiţional, parte a aceluiaşi act normativ, vorbeşte

despre dreptul la instruire: „Nimănui nu i se poate refuza dreptul la instruire. Statul, în
exercitarea funcţiilor pe care şi le va asuma în domeniul educaţiei şi învăţământului, va
respecta dreptul părinţilor de a asigura această educaţie şi acest învăţământ conform
convingerilor lor religioase şi filozofice.”
Aceste reglementări asigură recunoaşterea dreptului părinţilor de a asigura copiilor
lor o educaţie în conformitate cu propriile convingeri religioase şi filosofice, inclusiv prin
educaţia oferită de învăţământul public.
• Acelaşi drept este prevăzut şi în Convenţia pentru Lupta împotriva Discriminării în

Domeniul Învăţământului (1960), articolul 2, pct. B şi articolul 5, alineatul 1, pct. B:
„Statele participante la prezenta Convenţie convin: că este necesar să se respecte
libertatea părinţilor şi, dacă este cazul, a tutorilor legali: 1. de a alege pentru copiii lor
instituţii de învăţământ altele decât cele ale statului, dar corespunzătoare normelor
minime care pot fi prescrise sau aprobate de către autorităţile competente; 2. de a asigura,
31
______________________________________________________________
conform modalităţilor de aplicare proprii legislaţiei fiecărui stat, educaţia religioasă şi

morală a copiilor în conformitate cu propriile lor convingeri; de asemenea, nicio persoană
sau nici un grup nu trebuie să fie constrânse să primească o instrucţie religioasă
incompatibilă cu convingerile lor.” La punctul 2 se subliniază cu o mare claritate faptul că
educaţia religioasă şi morală intră în atribuţia statului prin învăţământul de masă cu acordul
părinţilor, ţinând cont de convingerile acestora.
• Declaraţia privind Eliminarea tuturor Formelor de Intoleranţă şi Discriminare

bazate pe Religie sau Convingere (1960), prevede dreptul copilului de a avea acces la
educaţie în materie de religie sau credinţă, în acord cu convingerile părinţilor; susţine că
liberatea religioasă presupune „liberatea de a învăţa o religie sau o convingere în locurile
corespunzătoare acestei activităţi” (Horga, 2011, p. 36).
• Convenţia Internaţională privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale (1966)

Articolul 13, alineatul 3: „Statele părţi la prezentul Pact se angajează să respecte
libertatea părinţilor şi, atunci când este cazul, a tutorilor legali, de a alege pentru copiii
lor instituţii de învăţământ altele decât cele ale autorităţilor publice, dar conforme cu
normele minimale pe care le poate prescrie sau aproba statul în materie de educaţie şi de
a asigura educaţia religioasă şi morală a copiilor lor în conformitate cu propriile lor
convingeri.”
Şi această prevedere subliniază dreptul părinţilor de a alege studiul educaţiei
religioase pentru copiii lor, în alte instituţii de educaţie decât cele publice.
• Convenţia pentru Drepturile Copilului (1989), în articolul 14 prevede obligaţia

statelor de a respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, conştiinţă şi religie.
• Şi Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010) reconfirmă aceleaşi

drepturi şi libertăţi:
Articolul 10, Libertatea de gândire, de conștiință și de religie: „(1) Orice
persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie. Acest drept
implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și
32
______________________________________________________________
manifesta religia sau convingerea individual sau colectiv, în public sau în particular, prin
intermediul cultului, învățământului, practicilor și îndeplinirii riturilor.”
Articolul 14, Dreptul la educație, alineatul 3: „Libertatea de a înființa instituții
de învățământ cu respectarea principiilor democratice, precum și dreptul părinților de a
asigura educarea și instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri religioase,
filozofice și pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care
reglementează exercitarea acestora.”
Articolul 22, Diversitatea culturală, religioasă și lingvistică: „Uniunea respectă
diversitatea culturală, religioasă și lingvistică.”
• Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE)

Articolului 165, alineatul 1: „Uniunea contribuie la dezvoltarea unei educaţii de
calitate, prin încurajarea cooperării dintre statele membre şi, în cazul în care este necesar,
prin sprijinirea şi completarea acţiunii acestora, respectând pe deplin responsabilitatea
statelor membre faţă de conţinutul învăţământului şi de organizarea sistemului
educaţional, precum şi diversitatea lor culturală şi lingvistică”.
Preocupări ale instituţiilor internaţionale şi europene în domeniul educaţiei

religioase:
• Naţiunile Unite – Raportul HLG (2006): „Liderii religioşi, decidenţii în domeniul
educaţiei şi organizaţiile societăţii civile trebuie să lucreze împreună pentru a dezvolta
linii directoare comune pentru studiul religiei în şcoală.”
• UNESCO – Raportul J. Delors (1966): stabileşte cei patru piloni ai educaţiei, făcând
referire la importanţa valorilor religioase în educaţie, a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a
învăţa să fii şi a învăţa să trăieşti împreună, „dezvoltând capacitatea de a înţelege pe
alţii, istoria lor, tradiţiile şi valorile lor spirituale.”
• Uniunea Europeană – activităţi ale Consiliului European pentru elaborarea de materiale
de învăţare care să reflecteze diversitatea culturală, etnică şi religioasă a Europei şi care
să contribuie la combaterea rasismului; proiectul ECREDCo Religie, Educaţie, Dialog
şi Conflict (2006-2009).
• Consiliul Europei – proiecte: Educaţie interculturală, diversitate religioasă şi dialog
(2002-2007); Dialog între credinţe şi drepturile omului (2000-2006); proiectul
33
______________________________________________________________
„Dimension of religion and non-religious convictions within intercultural education”

(2008-2011).
• OSCE – declaraţia de la Toledo: stabilirea principiilor orientative privind predarea
religiilor şi credinţelor în şcolile publice (2007) (Horga, 2011, pp. 39-40).
În urma celor prezentate se poate afirma faptul că, în legislaţia internaţională, se

recunoaşte dreptul cultelor de realizare a educaţiei religioase la copii şi tineri. Toate
documentele internaţionale reprezintă un cadru de referinţă pentru politicile naţionale în
domeniul instruirii religioase. Nu sunt impuse soluţii uniforme pentru educaţia religioasă
din sistemele de învăţământ, ci se lasă la libera alegere fiecărei naţiuni, după specificul ei,
să realizeze această educaţie atât de necesară.
În elaborarea la nivelul naţional a politicilor din domeniul educaţional, trebuie să
existe mai întâi un cadru legislativ adecvat, care să permită acest lucru.
În analiza pe care o facem problematicii educaţiei religioase în învăţământul public
românesc, avem în vedere mai întâi legea fundamentală a statului de drept şi anume:
• Constituţia României care în articolul 32, alineatul 7, arată că: „Statul asigură
libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de
stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.”
Articolul 29, alineatul 1 subliniază faptul că: „Libertatea gândirii şi a opiniilor,
precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu
poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare
convingerilor sale.” Libertatea exprimării sau învăţării propriei religii nu poate fi îngrădită
de nimic, accesul la educaţia religioasă trebuie să existe în toate instituţiile de învăţământ
public, la toate ciclurile de învăţământ.
• Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor

(extras):
Articolul 1, alineatul 1: „(1) Statul român respectă şi garantează dreptul
fundamental la libertate de gândire, de conştiinţă şi religioasă al oricărei persoane de pe
teritoriul României, potrivit Constituţiei şi tratatelor internaţionale la care România este
parte.”
34
______________________________________________________________
Articolul 2, alineatul 1: „(1) Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei

persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a şi-o manifesta în mod individual sau
colectiv, în public sau în particular, prin practicile şi ritualurile specifice cultului, inclusiv
prin educaţie religioasă, precum şi libertatea de a-şi păstra sau schimba credinţa
religioasă.”
Articolul 3, alineatul 1: „(1) Părinţii sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta
pentru educaţia religioasă a copiilor minori, conform propriilor convingeri.”
Articolul 7, alineatul 1: „(1) Statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual,
educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, precum şi statutul lor de
factori ai păcii sociale.”
Articolul 32, alineatul 1-2: „(1) În învăţământul de stat şi particular, predarea
religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute. (2) Personalul didactic care predă
religia în şcolile de stat se numeşte cu acordul cultului pe care îl reprezintă, în condiţiile
legii.”
Articolul 34, alineatul 1: „(1) Cultele îşi elaborează planurile şi programele de
învăţământ pentru învăţământul teologic preuniversitar şi programele pentru predarea
religiei. Acestea se avizează de către Ministerul Culturii şi Cultelor şi se aprobă de către
Ministerul Educaţiei şi Cercetării.”
În România, disciplina Religie apare în planul de învăţământ începând cu clasa
pregătitoare şi până la ultima clasă de liceu. De altfel, educaţia religioasă a fost o constantă
de-a lungul timpului: „Regulamentele organice din Muntenia (1833) şi din Moldova
(1834), considerate a fi primele documente de politică educaţională din spaţiul românesc,
valorizau rolul moralei creştine în educaţie şi asigurau educaţiei religioase un loc
important în curriculum-ul şcolar” (Horga, 2011, p. 45).
În „Regulamentul de organizare şi funcţionare a învăţământului preşcolar”, se

arată următoarele:
Articolul 9: „Învăţământul preşcolar asigură dezvoltarea liberă, integrală şi
armonioasă a personalităţii copilului potrivit ritmului propriu şi trebuinţelor sale,
sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.”
Învăţământul preşcolar vizează formarea personalităţii şi a caracterului
preşcolarului, dezvoltarea competenţelor şi aptitudinilor, socializarea copiilor, adaptarea la
un alt mediu decât cel familial, activităţile având caracter formativ-educativ. Activităţile
35
______________________________________________________________
din grădiniţă sunt planificate pe două nivele în raport cu vârsta copiilor: astfel, nivelul I (3-
5 ani) urmăreşte cu precădere socializarea copiilor, integrarea lor în mediul instituţional al
grădiniţei, adaptarea la cerinţele convieţuirii în grup. Nivelul al II-lea (5-6 ani) vizează
achiziţia de cunoştinţe în diversele domenii de activitate stabilite în curriculum: limbă şi
comunicare, ştiinţe, om şi societate care cuprinde şi elemente de educaţie religioasă, estetic
şi creativ, şi psihomotric.
Domeniul om şi societate din cadrul curriculum-ului pentru învăţământul preşcolar
porneşte de la premise că instituţia grădiniţei reprezintă un context care favorizează
dezvoltarea principiilor şi acţiunilor morale, înţelegerea unor concepte şi valori morale
precum dreptatea, bunătatea, adevărul, echitatea, dezvoltarea unor conduite bazate pe
principii morale, toate acestea se constituie ca rezultate ale educaţiei religioase aplicate,
deşi curriculum-ul actual nu valorifică deloc această oportunitate, spre deosebire de
diferitele programe pentru grădiniţă din ţările europene.
Articolul 15: „Principiile generale care stau la baza organizării şi funcţionării
învăţământului preşcolar sunt: principiul educaţiei globale şi individualizate, principiul
asigurării integrale a drepturilor copilului, principiul asigurării serviciilor sociale pentru
copiii aflati în situaţii speciale, principiul cooperării cu familia şi cu comunitatea locală şi
principiul asigurării respectului faţă de copil.
Principiul educaţiei globale şi individualizate se referă la valorificarea întregului
potenţial al copiilor, a tuturor dimensiunilor personalităţii acestora.
Principiul asigurării integrale a drepturilor copilului oferă şanse egale tuturor
fără a se face interpretări conexe.
Principiul asigurării serviciilor sociale pentru copiii aflaţi în situaţii speciale se
referă la asigurarea serviciilor sociale în grădiniţele cu program prelungit şi/sau
săptămânal pentru copiii proveniţi din medii defavorizate, din familii monoparentale,
dezmembrate sau din familii în care părinţii sau susţinătorii legali au probleme de
sănătate etc.
Principiul cooperării cu familia şi cu comunitatea locală, ca parteneri egali în
educaţia copilului, se referă la asigurarea unui sprijin real pentru dezvoltarea armonioasă
a acestuia.
Principiul asigurării respectului faţă de copil, ca fiinţă umană care are nevoie de
ocrotire, de instrucţie şi de educaţie, de supraveghere, de dragoste şi de sensibilitate din
partea adulţilor defineşte un drept al acestuia.”
36
______________________________________________________________
Acest articol vorbeşte despre dezvoltarea tuturor dimensiunilor personalităţii

copiilor, fără a exclude latura spirituală, pe care fiecare copil o are. Copiii sunt, în ciuda
vârstei, capabili de o dezvoltare spirituală la fel ca şi adulţii. De ce-urile lor, curiozitatea
infinită, imaginaţia creatoare şi caracterul magic al gândirii lor sunt premise ale existenţei
unui potenţial spiritual în continuă expansiune. Religia oferă un adevărat exemplu de
respect şi preţuire faţă de copii, prin modelul Mântuitorului Hristos, care a iubit şi respectat
copiii ca pe nişte fiinţe deosebite.
În Ordinul Ministrului nr. 5233 din 01.09.2008, care cuprinde „Curriculum-ul

pentru învăţământul preşcolar”, se arată faptul că:
„În abordarea acestui domeniu se pleacă şi de la premisa că instituţia preşcolară
reprezintă un context utilizabil pentru coordonarea principiilor şi acţiunilor morale.
Astfel, copiii vor înţelege mult mai uşor concepte precum dreptatea, echitatea, bunătatea,
adevărul etc. atunci când le vor putea observa concretizate în acţiunile adulţilor cu care
vin în contact. De asemenea, dezvoltarea unor conduite consistente cu principii morale va
fi favorizată de observarea şi discutarea de către copii a unor probleme morale, de
exersarea lor în jocuri libere sau dirijate şi de studierea şi dezbaterea unor opere literare
specifice vârstei” (Domeniul om şi societate, p. 10).
Prof. Constantin Cucoş susţine importanţa educaţiei religioase, astfel: ,,Pledoaria
pe care o facem pentru realizarea educaţiei religioase pleacă de la credinţa că educaţia este
o operă de spiritualizare care nu atinge plenitudinea dacă lasă pe dinafară una dintre
componentele ei fundamentale. Omul se raportează la realitate atât pragmatic, prin intelect,
voinţă, acţiune, dar şi spiritual, prin atitudini, simţire şi credinţă. O educaţie integrală
presupune pe lângă latura intelectuală, morală, estetică, tehnologică etc. şi o componentă
religioasă. Fiinţa umană tânjeşte după transcendent, iar această proiecţie are nevoie de o
întemeiere, îndrumare şi o formare religioasă prin educaţie. Se observă astăzi o criză
spirituală, o precaritate a referinţelor axiologice, o debusolare morală a semenilor noştri.
Educaţia religioasă poate fortifica fiinţa şi o poate orienta înspre ţinte autentice. Poate că
prima sarcină a educaţiei religioase rezidă în formarea bunului creştin, capabil de a
cunoaşte şi a venera valorile sacre. Suntem creştini, prin integrarea noastră într-o tradiţie şi
apoi prin Sfântul Botez, dar devenim creştini prin conduite învăţate zi de zi”
(http://oradereligie.3x.ro/educatie.htm, în data de 22.05.2013).
37
______________________________________________________________
CAPITOLUL AL 3-LEA
ATRIBUŢIILE PROFESIONALE ŞI COMPETENŢELE NECESARE
ÎN ACTIVITĂŢILE EDUCATIVE DIN INSTITUŢIILE PREŞCOLARE
Învăţământul preşcolar reprezintă primul contact pe care copilul îl ia cu un mediu

instituţionalizat, destinat formării şi dezvoltării personalităţii acestuia. Depăşirea cadrului
familial şi pătrunderea în mediul grădiniţei este un pas extrem de important din viaţa
copilului, oferindu-i o gamă largă de activităţi educative şi formative specifice, menite să-i
asigure condiţiile optime care să favorizeze însuşirea unor cunoştinţe, aptitudini, modele
comportamentale, atitudini şi concepţii despre sine, lume şi alţii, despre viaţă, în general.
Grădiniţa este mediul în care copilul interacţionează cu alţi copii şi cu adulţi noi, îşi
creează relaţii, învaţă să socializeze, să se integreze şi să se adapteze unei lumi noi.
Educaţia copilului este un proces care începe încă de la naştere. Educaţia timpurie,
ca primă treaptă de pregătire pentru educaţia formală desfăşurată în şcoală, reprezintă baza
sau fundamentul pe care se clădeşte capacitatea de a învăţa, se formează deprinderi şi se
însuşesc cunoştinţe, care, la rândul lor, generează achiziţia de alte noţiuni şi competenţe
care valorifică potenţialul uman cât mai eficient. Investiţia în educaţia timpurie este cea
mai rentabilă investiţie în educaţie, după cum arată un studiu elaborat de R. Cuhna, laureat
al Premiului Nobel în economie. Învăţarea timpurie favorizează oportunităţile de învăţare
de mai târziu, grădiniţa asigurând condiţiile optime ce garantează dezvoltarea integrală a
personalităţii copilului, contribuind, astfel, la împlinirea priorităţilor educaţiei la nivel
naţional şi mondial (Curriculum pentru învăţământul preşcolar, p. 8).
Odată cu intrarea copilului în mediul grădiniţei, la grupa mică, se realizează un pas
semnificativ, la care el trebuie să se adapteze şi să se integreze. Despărţirea de părinţi,
ieşirea din cadrul securizant al familiei îl poate afecta pe micuţul care se vede acum într-un
loc nou, înconjurat de persoane noi şi de copii necunoscuţi. De aceea, educatoarea are o
misiune dificilă, de a-i ajuta să se acomodeze cât mai repede şi să depăşească starea de
anxietate care îi cuprinde.
Grădiniţa reprezintă un prim pas în direcţia devenirii personalităţii umane,
urmărind dezvoltarea globală a copilului. Planul de învăţământ pentru ciclul preşcolar este
38
______________________________________________________________
structurat pe două niveluri de vârstă: între 3-5 ani, nivelul I, care vizează în special
socializarea copilului şi obţinerea treptată a unei autonomii personale şi nivelul al II-lea,
cuprins între 5-6 ani, în care se accentuează mai mult pregătirea pentru şcoală şi pentru
viaţa socială (Curriculum pentru învăţământul preşcolar, 2009, p. 21). Activităţile
desfăşurate în grădiniţă au caracter special, sunt adaptate particularităţilor de vârstă ale
copiilor, punând accent cu precădere pe învăţarea realizată prin joc. În acest cadru copilul
învaţă primele noţiuni despre el, lume şi alţii, se dezvoltă fizic şi mental, învaţă să
relaţioneze şi să comunice cu semenii, se adaptează regulilor, învaţă să facă compromisuri,
să-l accepte pe cel de lângă el şi descoperă o lume diferită de cea a căminului familial,
căreia trebuie să înveţe să îi facă faţă.
Învăţarea în grădiniţă se realizează prin activităţi specifice, cu caracter ludic şi
durează, în funcţie de grupă, atât cât copilul poate să-şi menţină voluntar atenţia trează şi
capacitatea de concentrare: la grupa mică o activitate durează între 15-20 minute, la grupa
mijlocie 20-25 minute, iar la grupa mare 25-30 minute. Toate activităţile unei zile respectă
o temă aleasă, trecerile de la o activitate la alta se fac prin intermediul unor tranziţii (strofe
scurte, cântecele, jocuri de mişcare), există mai multe sectoare de activitate (bibliotecă,
ştiinţe, artă, construcţii, joc de rol, nisip şi apă), dotate corespunzător, pe care copiii le
alternează şi care răspund interesului lor. Din grădiniţă nu lipsesc materialele bogat
colorate, atractive, educative, jucăriile, jocurile, cărţile, sau orice alte obiecte care pot fi
valorificate în scop educativ şi sunt sigure pentru copii.
Orice activitate desfăşurată în grădiniţă trebuie să valorifice potenţialul şi resursele
fizice şi psihice ale copiilor, să identifice căile cele mai potrivite pentru a capta şi menţine
interesul copiilor, să fie adaptată nivelului şi posibilităţilor de înţelegere pe care ei le au la
această vârstă şi să pună mai presus de orice binele şi interesul educativ al micuţilor.
3.1. Calităţile psiho-pedagogice ale unui bun profesor de religie
Profesia de educator este una deosebită, complexă, nobilă, dificilă, dar şi plăcută,
care presupune abilităţi speciale de comunicare şi transmitere a cunoştinţelor, în care a ştii
nu înseamnă prea mult dacă nu poate fi împărtăşit copiilor. Orice educator trebuie să aibă o
serie de calităţi deosebite, care să-l facă apt de a modela personalitatea fragilă a copiilor.
39
______________________________________________________________
Vocaţia de dascăl, formator şi educator, este una extraordinară, deosebită, cu atât mai mult
cu cât vorbim despre copii mici (începând cu vârsta de 3 ani), care acum se desprind de
universul familial şi păşesc nesiguri în această lume nouă.
Pentru preşcolarul mic educatoarea devine o a doua mamă, el îi transferă acesteia
atenţia şi afectivitatea lui, o imită şi o plasează în centrul existenţei lui, devenind treptat
una dintre persoanele importante din viaţa lui. Pentru copilul preşcolar, educatoarea este un
adevărat model care influenţează profund caracterul său, de aceea este necesar ca ea să
aibă o personalitate deosebită.
Un educator adevărat, cu vocaţie şi dăruire meseriei şi misiunii sale, trebuie să aibă
o serie de calităţi intelectuale, morale, psihologice, pedagogice, să iubească viaţa, pe copii
şi pe Dumnezeu. Profesorul de religie trebuie să se regăsească perfect în portretul
dascălului ideal, întrucât el este chemat să vorbească despre Dumnezeu, să aplice concret
cuvintele Lui, iar comportamentul lui să reflecte preceptele Legii divine.
Profesorul de religie este exponentul dragostei şi respectului faţă de copiii inocenţi
şi de sufletele lor curate. De la vârste fragede copiii sunt fascinaţi de Dumnezeu, au trăiri
faţă de Acesta, Îl descoperă treptat şi Îl includ în viaţa lor. Profesorul de religie are menirea
de a-i canaliza pe copii pe calea spre Dumnezeu, de a le descoperi acestora un mod prin
care să se apropie de El, să-L cunoască şi să-L iubească. Prin intermediul educaţiei
religioase se poate activa şi dezvolta potenţialul uman la dimensiunea maximă şi, cu cât se
începe mai devreme această educaţie, cu atât rezultatele se vor vedea mai devreme şi vor fi
mai bogate. Copilăria este perioada în care achiziţiile în plan intelectual, moral, afectiv se
realizează cu uşurinţă şi naturaleţe, iar deprinderile bune formate acum se păstrează pentru
întreaga viaţă.
Profesorul de religie trebuie să aibă o vocaţie sau o înclinare lăuntrică deosebită
faţă de ceea ce săvârşeşte, trebuie să simtă ceea ce învaţă şi să exemplifice în propriul
comportament mesajul pe care îl susţine, deoarece, pentru copii exemplul personal este mai
puternic decât cuvântul. Copiii imită şi preiau în comportamentul lor ceea ce văd, fără a
avea capacitatea de a discerne între bine şi rău. Profesorul de religie trebuie să poată să
insufle în sufletele curate şi nepervertite dragostea adevărată faţă de Dumnezeu şi faţă de
aproapele şi trebuie să conştientizeze permanent importanţa misiunii lui.
Dimensiunea duhovnicească şi educaţională a misiunii profesorului de religie
rezultă din responsabilitatea şi din rolul hotărâtor pe care acesta îl are în transformarea
40
______________________________________________________________
profundă a personalităţii, în formarea deprinderilor şi atitudinilor de factură duhovnicească

şi socio-morală ale elevilor săi.
Profesorul de religie trebuie să aibă iubire pentru copii şi pentru Dumnezeu,
răbdare şi înţelegere faţă de ei şi să îi înveţe să dăruiască din preaplinul inimii lor. Mesajul
lui trebuie să vină din inimă şi să se adreseze inimii copiilor.
Alte calităţi ale profesorului de religie derivă din străduinţa lui de a fi un bun
creştin. Astfel, chipul lui trebuie să reflecte smerenia adevărată, bunătatea, blândeţea şi
răbdarea faţă de copii, împletite cu profesionalismul şi pregătirea psiho-pedagogică
necesară transmiterii cunoştinţelor pe care le are. Personalitatea lui trebuie să fie plăcută şi
atractivă pentru copii. Educatorul creştin trebuie, la rândul lui, să-L aibă drept model pe
Mântuitorul Hristos şi să-I urmeze Lui. ,,În căutarea modelului veritabil aducem în atenţie
paradigma formativă specifică religiei creştine, care ne poate oferi, prin însăşi emergenţa
sa, dar şi prin reverberaţiile acesteia în timp şi spaţiu, un veritabil model paideic al
devenirii noastre autentice” (Cucoş, 2009, p. 113), reprezentat de Învăţătorul Hristos.
Mântuitorul Iisus Hristos este exemplul suprem de la care se va inspira adevăratul
creştin, Tradiţia ne îndeamnă să-L imităm, să încercăm să ne apropiem cât mai mult de
perfecţiunea Sa, pentru ca desăvârşirea persoanei să se realizeze, prin reîntipărirea pe
chipul uman a frumuseţii divine.
Dat fiind specificul lucrului cu copiii preşcolari, orice activitate desfăşurată trebuie
să aibă caracter ludic, de aceea profesorul de religie, ca şi educatoarea, trebuie să dispună
de abilitatea de a transforma orice activitate de învăţare în joc şi orice joc într-o activitate
de învăţare. Un profesor ideal trebuie să aibă imaginaţie bogată, să fie creativ, pentru a-i
stimula permanent pe copii şi a nu lăsa monotonia şi rutina să se instaleze, de asemenea,
este necesar ca el să aibă abilităţi de comunicare dezvoltate, să fie calm, răbdător, empatic,
corect, ferm, optimist, modest, să fie un bun organizator, şi, mai presus de toate, să
iubească copiii.
3.2. Necesitatea educaţiei religioase la vârsta preşcolarităţii
O scurtă privire asupra programei activităţilor instructiv-educative din grădiniţă ne

descoperă o realitate tristă şi inexplicabilă, respectiv lipsa componentei religioase, atât de
41
______________________________________________________________
necesară în educarea şi formarea caracterului şi personalităţii copilului preşcolar. Prof.

Constantin Cucoş (2009, pp. 36-37) sesizează ,,disproporţia dintre importanţa educaţiei
religioase şi a celorlalte activităţi opţionale” şi consideră că, prin omiterea educaţiei
religioase din planul de învăţământ pentru nivelul preşcolar, elevii de mai târziu sunt
privaţi de ,,o serie de preachiziţii fundamentale, absolut necesare” şi sunt lăsate la voia
întâmplării ,,virtuţile formative ale valorilor morale-creştine”, transferând această educaţie
la nivelul bunicilor sau părinţilor. Educaţia religioasă trebuie să facă parte din activităţile
obligatorii din grădiniţă, mai ales că această educaţie este una tradiţională şi nu una noua,
facultativă, ce ţine de o modă sau alta. Se ştie, de altfel, că vârsta copilăriei mici este cea
mai permisivă şi mai modelabilă dintre toate ipostazele psihogenetice.
Copilul descoperă şi acceptă religia spontan, Dumnezeu pătrunde în viaţa lui firesc,
natural, de aceea preşcolaritatea este perioada optimă pentru a pune bazele dezvoltării
spirituale şi pentru valorificarea maximă a potenţialului uman. Religia este înscrisă în
sufletul omului, în fiecare părticică a fiinţei sale. Ea creează un cadru specific, o
perspectivă diferită de înţelegere a vieţii, a valorilor supreme, religia îl ridică pe om la
graniţa dintre cele două lumi: materială şi spirituală, ne face să fim mai buni, să sperăm şi
să căutăm neîncetat desăvârşirea.
Educaţia religioasă reprezintă acea dimensiune a educaţiei care urmăreşte activarea
şi dezvoltarea potenţialului religios, a predispoziţiei spre religiozitate, care este înnăscută,
pe baza unor principii didactice şi cu ajutorul unor metode şi mijloace specifice (Şebu,
Opriş, Opriş, 2000, p. 21). Educaţia religioasă creştină se fundamentează pe două adevăruri
de credinţă: existenţa sufletului uman (care poate fi modelat prin educaţie) şi întruparea
Mântuitorului Hristos, care S-a făcut om pentru a-i da omului posibilitatea de a participa la
viaţa eternă a lui Dumnezeu (Holbea, Opriş, Opriş, Jambore, 2010, p. 24).
Necesitatea religiei în viaţa omului determină, implicit, necesitatea unei educaţii
religioase care să înceapă de la o vârstă cât mai fragedă, pentru că religia dezvoltă
caracterul, moralitatea, altruismul, empatia, umanitatea din noi. Importanţa religiei în viaţa
copilului este susţinută de teoreticienii şi practicienii din domeniul educaţiei, în scopul
formării unei personalităţi armonioase. La debutul şcolarităţii, disciplina Religie constituie
un important context de învăţare, care valorifică în plan educativ ,,marile întrebări” ale
copiilor, experienţele de viaţă ale acestora, atât de importante pentru dezvoltarea morală şi
pentru exersarea deprinderilor de socializare, pentru formarea comportamentului, prin
42
______________________________________________________________
valorificarea activă în acord cu valorile moral-religioase a diferitelor aspecte propuse de

conţinuturile învăţării (Opriş, Opriş, Horga, 2012, p. 8).
Caracteristice vârstei preşcolare, de ce – urile copiilor constituie dovada cea mai
puternică a frământărilor lor interioare, a întrebărilor existenţiale care-l preocupă pe copil,
încă de timpuriu.
Preşcolaritatea este perioada de vârstă când se pot recepta cunoştinţe şi conduite cu
caracter moral, este, totodată, momentul în care copilului i se poate transmite raţional ideea
de divinitate ca izvor a toate câte există în lume. La această vârstă Dumnezeu este perceput
prin intermediul atributelor nemateriale (exemplu: bunătate, frumuseţe), prin asociere cu
valori pe care copilul le cunoaşte din lumea concretă.
Educaţia religioasă garantează adevăratele valori şi promovează virtuţile, contribuie
la dezvoltarea spirituală a persoanei. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române, subliniază importanţa religiei pentru formarea personalităţii umane,
astfel: ,,Religia îl învaţă pe copil iubirea faţă de Dumnezeu şi de oameni, credinţa, speranţa
şi solidaritatea, dreptatea şi recunoştinţa faţă de părinţi şi faţă de binefăcători, dărnicia şi
hărnicia, sfinţenia vieţii, valoarea eternă a fiinţei umane, adevărul prim şi ultim al
existenţei, binele comun şi frumuseţea sufletului profund uman, cultivat şi îmbogăţit prin
virtuţi” (Holbea, Opriş, Opriş, Jambore, 2010, p. 7).
De asemenea, Religia contribuie semnificativ la configurarea şi structurarea
comportamentului şi a conştiinţei persoanei, oferă acces la noi semnificaţii şi valori,
descoperă sensul existenţial şi creează perspective optimiste atât pe termen scurt, cât şi de
lungă durată, îl fereşte pe om de alunecarea în hăul materialismului şi îl proiectează în
nemărginirea transcendenţei. Sacrul aduce suflu vieţii, completează şi împlineşte
dezideratul unei personalităţi complete şi armonioase.
Rolul formativ al religiei contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei de
identitate şi sens care se resimte astăzi, mai mult ca niciodată, în societatea tulburată de
schimbările bruşte şi de pierderea adevăratelor valori eterne, oferind tinerilor repere,
modele autentice şi coordonate clare după care să-şi ghideze viaţa. Credinţa este, poate, cea
mai mare bogăţie pe care părinţii o pot da copiilor lor, o investiţie pe termen lung, în
veşnicie, de aceea educaţia religioasă trebuie să înceapă cât mai devreme, în primii ani ai
copilăriei, ,,pentru a fortifica trăirea şi conştiinţa religioasă” (Cucoş, 2009, p. 103).
43
______________________________________________________________
CAPITOLUL AL 4-LEA
PERSONALITATEA COPILULUI PREŞCOLAR ŞI DEZVOLTAREA
RELIGIOZITĂŢII
4.1. Personalitatea copilului preşcolar – trăsături şi caracteristici
Fiecare etapă din viaţa unui om este importantă. Totuşi, copilăria, vârsta de aur,
este cea care pune bazele viitoarei personalităţi, este perioada în care au loc cele mai
importante achiziţii, fără de care omul nu s-ar putea diferenţia de restul fiinţelor: mersul,
limbajul, gândirea etc, copilăria înseamnă inocenţă, deschidere, receptivitate, capacitate de
perfecţionare continuă, Sfânta Scriptură făcând referire la aceasta ca fiind o stare de
perfecţiune asemeni celei pe care trebuie să o atingă adultul pentru a se putea mântui:
,,Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia
cerurilor” (Matei 19, 14).
Etapa preşcolarităţii, cuprinsă între 3 și 6 ani, este puternic caracterizată de dorința
nestăvilită de cunoașere, de comunicare, de curiozitate, de emoții și de situații inedite,
cărora copilul trebuie să le facă față. Se observă acum o creștere fizică semnificativă,
dezvoltarea mișcărilor, suplețea, finețea, elasticitatea, autonomia, siguranța în mișcare,
formarea de priceperi și deprinderi, contribuind la susținerea eforturilor de angrenare în
activități psihice complexe. Dezvoltarea în plan psihic în această perioadă cunoaște
adevărate salturi, ceea ce face ca această etapă să fie extrem de bogată în posibilități de
valorificare a potențialului uman.
Preşcolaritatea este perioada de început a experienţei educaţionale din viaţa unei
persoane, cu influenţe majore asupra evoluţiei biopsihice ulterioare. Caracteristic vârstei,
tipul fundamental de activitate este jocul. Prin intermediul acestuia se dezvoltă limbajul,
gândirea, imaginaţia, reprezentările, memoria, se învaţă lucruri noi şi minunate, se
descoperă talente, modalităţi de rezolvare a problemelor şi de exprimare a stărilor
sufleteşti. Jocul oferă posibilitatea înţelegerii lumii înconjurătoare. Copilul preşcolar
traversează etapa cunoaşterii prin lărgirea contactelor cu mediul social şi cultural, din care
asimilează modele de viaţă.
44
______________________________________________________________
Se poate vorbi de o împărţire a perioadei preşcolarităţii în trei subperioade:

preşcolar mic (3-4 ani), preşcolar mijlociu (4-5 ani) şi preşcolar mare (5-6 ani) (Şchiopu,
Verza, 1997, p. 128). Fiecare etapă presupune salturi în dezvoltarea fizică şi psihică a
copilului. Între 3 și 6 ani copilul este dominat de multiple contradicţii între cerinţele,
aspiraţiile, interesele lui şi posibilităţile reale de satisfacere a acestora, ceea ce îl intrigă și
îl face să caute soluții de adaptare. Cadrul grădiniţei, în care sunt cuprinşi majoritatea
copiilor la această vârstă, oferă multiple posibilităţi de cunoaştere, iar prin adâncirea
contradicţiilor dintre cerinţele externe şi posibilităţile interne ale copilului, se creează
premisele dezvoltării psihice a acestuia. Majoritatea copiilor, la această vârstă, își lărgesc
universul socio-cultural prin adaptarea la viața de grădiniță. Mediul nou căruia trebuie să-i
facă față implică dezvoltarea conduitei copilului, a comunicativității, a sociabilității, se
stabilesc relaţii complexe, se dezvoltă viaţa interioară şi se formează premisele evoluției
ulterioare ca personalitate unică și originală. Dezvoltarea intereselor, mai ales a celor
intelectuale (gnosice), se manifestă prin curiozitatea vie a copilului preşcolar (perioada ,,de
ce - urilor”, la 4 ani) faţă de tot ceea ce îl înconjoară. El vrea să ştie, să înţeleagă tot ce
vede şi ce aude, este permanent în căutarea unor răspunsuri; în activităţi, în joc, acasă, pe
stradă, peste tot este atent la ce se întâmplă în jurul lui, urmăreşte, observă cu însetare.
Percepția copilului preșcolar se dezvoltă mult, în partea a doua a perioadei
devenind observație perceptivă, căpătând direcție, focalizare și funcții de întreținere și
satisfacere a intențiilor sale (Şchiopu, Verza, 1997, p. 133). Și reprezentările (evocatoare,
de completare, de anticipare, fantastice) cunosc o structurare și o definire mai mare,
totodată ele fiind puternic impregnate de impresii concrete şi situaţionale. Rolul
reprezentărilor este foarte mare, pentru că îl ajută pe copil să cunoască obiectele în absenţa
lor, dar şi să-şi reactualizeze experienţa şi să o integreze. Se dezvoltă şi reprezentările
bazate pe memorie şi cele bazate pe imaginaţie.
Gândirea, potrivit teoriei dezvoltate de J. Piaget (Piaget, Inhelder, 1976, p. 15), la
vârsta preşcolară, se află în stadiul preoperaţional, care are două substadii: până la 4 ani
gândirea este preconceptual-simbolică, având următoarele particularităţi: este o gândire
egocentrică, adică dorinţele şi plăcerile copilului sunt mai presus de orice, copilul este
centrat pe sine însuşi, considerându-se centrul universului, ceea ce se datorează, în
principal, confuziilor dintre planul obiectiv şi cel subiectiv. În absenţa conştientizării
diferenţei dintre acţiunile asupra obiectelor care aparţin subiectului şi obiectele asupra
cărora acţionează subiectul, aparţinând lumii exterioare lui (Mânzat, 2007, p. 767), copilul
45
______________________________________________________________
îşi centrează întreaga cunoaştere asupra activităţii proprii, rezultând de aici o serie de
deformări ale realităţii, cum ar fi: sincretismul, animismul, artificialismul, realismul, etc.
Sincretismul gândirii copilului este o altă trăsătură specifică vârstei şi se referă la
înţelegerea globală, nediferenţiată a fenomenelor; animismul infantil este o concepţie
egocentrică complementară realismului, este specific gândirii copilului în acest stadiu de
dezvoltare şi evidenţiază tendinţa acestuia de a însufleţi întreaga realitate înconjurătoare.
Copilul nu poate face distincţie între Eu şi lume, de aceea el proiectează trăirile proprii în
realitatea lucrurilor, ceea ce are ca urmare fie atribuirea de obiectivitate subiectivismului
(realism), fie de subiectivitate obiectivului (artificialism); astfel, subiectul capătă
proprietăţi care sunt de fapt ale obiectelor, iar obiectele dobândesc caracteristici care
aparţin în realitate subiectului (Mânzat, 2007, p. 767).
Gândirea egocentrică a preşcolarului mai este caracterizată şi de artificialism,
convingerea că totul este fabricat de om, chiar şi elementele naturii, şi toate există pentru a-
i fi de folos omului (Popescu-Neveanu, 1978, p. 52), dar şi de materializarea elementelor
de natură spirituală, datorită incapacităţii de a diferenţia între fizic şi psihic. Realismul
infantil este o altă particularitate a gândirii copilului preşcolar, semnificând faptul că el
atribuie o valoare absolut obiectivă propriilor sale viziuni, credinţe, impresii, nefiind
capabil să realizeze diferenţe între subiect şi obiect, între intern şi extern (Mânzat, 2007, p.
763). Realismul echivalează cu lipsa conştiinţei de sine. Se poate vorbi şi de caracterul
practic-situaţional al gândirii preşcolarului, semnificând faptul că judecăţile individului
sunt dependente de experienţa concretă pe care acesta o posedă.
Gândirea copilului preşcolar este şi o gândire magică, în care se stabilesc legături
stranii între fenomene, iar evenimentele din jur au legătură cu acţiunile copilului. Toate
aceste caracteristici ale gândirii copilului preşcolar sunt mai active până spre 5 ani, după
această vârstă apare un declin al gândirii egocentrice, când raţionamentul copilului se
modifică, sesizându-se acum o acomodare mai puternică la realitatea exterioară obiectivă.
Gândirea egocentrică este o gândire prelogică, intuitivă şi preconceptuală.
Între 4 şi 7/8 ani, gândirea este intuitivă, semnificând următoarele:
➢ se formează sub influenţa investigaţiilor practice ale copilului, pentru dezvoltarea
gândirii sunt foarte importante acţiunile concrete cu obiectele, deoarece operaţiile
mintale se formează prin interiorizarea acţiunii cu obiectele;
➢ este destinată nu atât cunoaşterii adevărului, cât mai ales rezolvării unor probleme
imediate, precum şi achiziţionării unor cunoştinţe elementare de viaţă;
46
______________________________________________________________
➢ gândirea este subordonată percepţiilor, copilul crede ceea ce vede şi nu ceea ce ar

trebui să deducă logic;
➢ raţionamentul transductiv sau preconceptual (de la particular la particular) este
înlocuit, mai ales după vârsta de 5 ani, cu cel intuitiv, care apelează masiv la
reprezentare.
În ceea ce priveşte afectivitatea preşcolarului, schimbările care se petrec în acest
plan sunt semnificative atât pentru această etapă de vârstă, cât şi pentru dezvoltarea
ulterioară a copilului. Trăirile afective ale copilului sunt contextuale, legate de
împrejurările prezente, de aici şi acum şi constituie matriţa emoţiilor şi sentimentelor de
mai târziu. Sentimente precum vinovăţia, mândria, bucuria, ruşinea, se pot resimţi încă de
la 3-4 ani, pentru ca pe parcurs ele să devină mai intense şi să se nuanţeze odată cu
dezvoltarea psihică generală a copilului. Din momentul în care copilul înţelege din ce în ce
mai mult ceea ce se întâmplă în jurul lui, devine capabil să trăiască emoţii şi sentimente
numeroase, să fie mai sensibil şi mai atent la reacţiile şi nevoile celorlalţi.
Imitaţia stă la baza învăţării comportamentelor afective, preşcolarul preia modelele
comportamentale ale persoanelor semnificative din viaţa sa, dar poate împrumuta şi
caracteristici afective ale personajelor din basme şi poveşti sau din desenele animate.
Progresul şi dinamica vieţii afective a preşcolarului reprezintă un indicator
important al dezvoltării psihice normale a acestuia, contribuind la cristalizarea unor
sentimente superioare, precum cele intelectuale, estetice şi morale.
Profilul psihologic al vârstei preşcolare evidenţiază faptul că, în această etapă
asimilarea intelectuală este bogată, are loc o lărgire a granițelor gândirii, limbajul,
memoria, atenția, afectivitatea, toate procesele psihice se nuanțează, evoluează
semnificativ față de perioada anterioară. Imaginația cunoaște o adevărată explozie, un nivel
extrem de ridicat, greu de atins în oricare etapă ulterioară a vieții. Ea îi oferă copilului
posibilitatea de a se transpune în orice situație, fie ea și fantastică, în timp ce în situațiile de
viață concrete, oportunitățile sunt foarte restrânse și limitate. Legat de aceasta se dezvoltă
creativitatea copilului, ca dorință și ca necesitate de a schimba, de a îmbogăți, de a adapta
lumea cerințelor sale proprii. Astfel, imaginaţia îndeplineşte la copil o funcţie de
echilibrare sufletească.
Dorinţa de a descoperi lumea face din copilul curios cel mai perseverent explorator,
de aceea, pentru fiecare individ, copilăria lui reprezintă bogăţia şi frumuseţea cea mai de
preţ. Aceasta este vârsta descoperirii lumii exterioare, dar şi a lumii interioare. Procesul
47
______________________________________________________________
dezvoltării psihofizice a copilului este deosebit de complex şi presupune parcurgerea mai

multor stadii specifice şi realizarea unor achiziţii în diverse compartimente ale
personalităţii (cognitiv, motivaţional-afectiv, atitudinal-relaţional) (Mitrofan, 2007, p. 35).
Datorită specificului său, ceea ce urmează să dezvoltăm în această perioadă a vieţii nu
poate fi amânat, deoarece acum se întrunesc toate condiţiile necesare unei formări şi
modelări eficiente a personalităţii copiilor. În această etapă de vârstă apar primele relaţii şi
atitudini, care constituie un nivel superior de organizare a vieţii psihice.
Personalitatea reprezintă elementul care conferă unicitate şi valoare fiecărui individ
şi este constituită din îmbinarea variabilelor interne, a însuşirilor psihice, este ,,un construct
sumativ care include gânduri, motive, emoţii, interese, abilităţi etc.”, care conferă omului o
identitate proprie (Nicola, 2003, p. 175). La nivelul personalităţii preşcolarului, cele mai
importante achiziţii ale vârstei, sunt: existenţa eu-lui, formarea conştiinţei morale şi
socializarea conduitei.
• Existenţa eu-lui: În preşcolaritate continuă dezvoltarea ontogenetică a eu-lui,

adică simţul corporal devine mai fin, toate părţile corpului au importanţă pentru copil, fiind
personale. La această vârstă individualitatea copilului se conturează mai clar, Allport
(1981) vorbeşte despre existenţa eului şi imaginea eului. Primul aspect este direct legat de
apariţia simţului de proprietate, copilul considerând că tot ceea ce îl bucură este al său
(tatăl meu, patul meu, câinele meu, mingea mea, păpuşa mea etc). Existenţa eului
echivalează cu lărgirea sferei de cuprindere şi devine un determinant al gradului de
dezvoltare a personalităţii copilului. Cel de-al doilea aspect se caracterizează printr-un
început rudimentar de conştiinţă a copilului, care acum începe să-şi dea seama ce aşteptări
au părinţii de la el. Încă nu ştie ce este, cum vrea să fie sau cum ar trebui să fie, dar aceste
elemente constituie germenii dezvoltării viitoare a personalităţii copilului.
• Conştiinţa morală: La copilul preşcolar, apariţia conştiinţei morale este strâns

legată de imaginea de sine a acestuia. Copilul îşi formează imaginea de sine prin preluarea
ei de la părinţi, în sfera acesteia intrând atitudinile, expectanţele, exigenţele, interdicţiile
părinţilor, evident, aşa cum sunt ele percepute şi înţelese de către copil, uneori chiar
deformate de propriile sale sentimente. Dar chiar şi aşa, imaginile parentale interiorizate au
un rol extraordinar, constituind pentru copil un mijloc de autocontrol care îi oferă siguranţă
48
______________________________________________________________
şi îi sporeşte independenţa, constituind premisele încrederii în sine şi în ceilalţi (Allport,

1981, p. 101).
Referitor la conţinutul conştiinţei morale la copilul preşcolar, ea include atât
elemente psihice relativ mai simple, cum ar fi reprezentări, noţiuni, judecăţi morale, dar şi
elemente mai complexe, care se formează treptat, precum sentimente, atitudini, obişnuinţe
morale. Conştiinţa morală a preşcolarului are următoarele caracteristici: judecăţile lui
morale au un caracter situativ, fără a dispune de posibilitatea generalizării faptelor morale
dintre oameni (de ex: este curajos acela care nu se teme de întuneric), aprecierile morale au
caracter dihotomic, alb-negru, bun-rău, adeziunea la normele morale este mai mult bazată
pe afectivitate decât pe raţiune. Conştiinţa morală a copilului preşcolar este, aşadar, una
primitivă, controlată în special de sentimente şi nu de raţiune, de sisteme împrumutate de la
adulţi şi nu de sisteme de valori personale.
• Socializarea conduitei: Contextul în care are loc socializarea conduitei

preşcolarului este reprezentat de cadrul în care el relaţionează, la majoritatea copiilor
acesta fiind reprezentat de grădiniţă, unde el stabileşte contacte cu alţi copii, dar şi cu alţi
adulţi decât cei din propria familie. Se produce, astfel, saltul de la existenţa solitară, la
existenţa colectivă, la interacţiunile sociale active. Jocul este mijlocul prin care se exprimă
cel mai bine conduitele sociale ale copilului, fiind principala modalitate de a interrelaţiona.
Socializarea se bazează pe dezvoltarea limbajului, acesta fiind mijlocul sau
instrumentul prin intermediul căruia se stabilesc relaţiile sociale din ce în ce mai diverse.
Aşadar, perioada preşcolarităţii este una extrem de importantă pentru formarea şi
dezvoltarea personalităţii viitoare a copilului, reprezentând momentul cheie al constituirii
primelor reprezentări despre sine, lume şi viaţă, care îşi pun amprenta pe individualitatea
fiecărui ins în parte în procesul devenirii umane.
Educaţia religioasă este o parte importantă în devenirea personalităţii, ca răspuns al
nevoii de împlinire umană, ea asigură un sens vieţii, ,,o direcţie şi un mod de a exista, o
perspectivă care depăşeşte imediatitatea faptică” (Cucoş, 2009, p. 195).
49
______________________________________________________________
4.2. Premise fundamentale privind dezvoltarea religiozităţii la preşcolar
Religiozitatea la copii este un subiect foarte puţin abordat, studiile realizate până
acum au avut drept ţintă dezvoltarea intelectuală, neurologică, afectivă şi socială a
copilului, în timp ce dimensiunea spirituală a fost considerată drept o caracteristică a
vârstei adulte. Puţinele abordări ale religiozităţii la copii vin, cu precădere, din partea
bisericii, realizate sub forma învăţăturii catehetice. De-abia spre începutul anilor 90
psihologii, pedagogii sau lucrătorii sociali au început să cerceteze procesul dezvoltării
religioase a copiilor.
Potenţialul religios, asemeni altor manifestări specific umane, deşi este un dat
înnăscut, trebuie dezvoltat de-a lungul vieţii. Nimic din ceea ce este prezent în fiinţa umană
de la naştere nu se dezvoltă fără intervenţia activă în perspectiva acestei desăvârşiri, aşa
cum talentul, dacă nu este descoperit şi cultivat, se pierde, tot astfel religiozitatea primă şi
înclinaţia originară spre spiritualitate trebuie dezvoltate (Cucoş, 2009, p. 17).
Profilul psihologic al vârstei preşcolarităţii cuprinde multiple premise favorizante
pentru cultivarea şi stimularea potenţialului religios.
Când spunem copilărie spunem inocenţă, spunem bogăţie, speranţă, proiecţie către
o atitudine spirituală. Psihologii vorbesc de marea plasticitate a sistemului nervos,
specifică perioadei de vârstă premergătoare şcolarităţii. Preşcolarii dispun de o bogată viaţă
afectivă şi o mare sensibilitate, ceea ce-i face foarte receptivi la tot ce este adresat sferei
sentimentelor. Copilăria este vârsta deschiderii faţă de lume şi faţă de alţii, prin cele cinci
simţuri.
Vârsta copilăriei este cea mai însemnată perioadă în formarea religioasă a omului.
Copilul este, în chip natural, ca formă psihologică, mai apropiat de realitatea religioasă,
,,sufletul său e mai accesibil dialecticii de sublimare şi mântuire, pe care o reprezintă
religia” (Băncilă, 1996, p. 24). Copiii au un interes natural şi înnăscut către Dumnezeu, ei
descoperă în inima lor pe Dumnezeu şi răspund la chemarea divină la fel de firesc precum
respiră. Ei sunt capabili să înţeleagă conceptul de Dumnezeu şi să aibă o viaţă spirituală
bogată, după cum afirmă rezultatele unor cercetări în acest sens (Hay, Nye, 2006).
În jurul vârstei de 3 ani apar şi se conturează primele trăiri religioase, sfera de
cuprindere spirituală se lărgeşte, conştiinţa de sine se dezvoltă, copilul manifestă o atracţie
faţă de misterul existenţei unei Puteri Supranaturale, astfel ,,de timpuriu întâlnim un
candidat la credinţă şi viaţă religioasă” (Claparede, 1975, p. 668).
50
______________________________________________________________
Vârsta preşcolarităţii include şi perioada ,,de ce-urilor”, când copiii adresează o

serie de întrebări părinţilor şi educatorilor, întrebări cu referire la originea lor, cine a creat
lumea, cine este îngeraşul păzitor, cine este Moş Nicolae etc, această etapă fiind extrem de
importantă în formarea unei imagini corecte asupra realităţii. Tot astfel, firesc, natural, apar
şi întrebările despre Dumnezeu, copiii fiind atraşi de Persoane cu puteri supranaturale,
magice, iar siguranţa şi încrederea pe care o oferă copilului legătura cu Dumnezeu, în
anumite momente de criză constituie dovada că, încă de la vârstele cele mai fragede, avem
nevoie de Cineva Atotputernic, Bun şi Iubitor, care să ne accepte necondiţionat. Desigur că
părinţii fac aceste lucruri, însă la un moment dat copilul conştientizează că puterile mamei
sau ale tatălui sunt limitate, că există anumite lucruri pe care ei nu le pot realiza şi de
aceea, Dumnezeu, perceput ca un părinte atotputernic, suplineşte şi completează nevoia de
a se simţi unic, special, iubit, atât de importante în conturarea unei personalităţi
încrezătoare, creatoare şi optimistă.
Religiozitatea copilului este influenţată de anumiţi factori, cum ar fi predispoziţia
religioasă, mediul în care trăieşte, experienţa copilului. În general, viaţa religioasă a
oamenilor se aprinde din viaţa religioasă a altora, prin exteriorizarea trăirilor religioase ale
acestora, pentru că suntem fiinţe sociale, create să trăim în comunitate, dar şi în
comuniune. Copilul se naşte cu un sâmbure de divin în suflet, dar depinde foarte mult de
evoluţia ulterioară, de familia care poate sau nu să fie religioasă, de educaţia care uneori
este lipsită de valorile adevărate şi chiar de întâmplările prin care trece de-a lungul vieţii.
Astfel, unii Îl cunosc pe Dumnezeu mai devreme, încă de copii, alţii la un moment dat, în
viaţă, dar sunt şi unii care Îl descoperă la sfârşitul vieţii pământeşti.
Copilul, potrivit lui V. Băncilă (1996, p. 38), înţelege mai bine şi trăieşte mai mult
ideea transcendentului decât adultul, deoarece el ,,are un fel de idealism metafizic, pe care
adultul îl pierde. Are un fel de nostalgie a înălţimilor şi a posibilităţilor necotidiene. Chiar
în sens fizic copilul doreşte înălţimile (...). Cerul e o idee de bază în reprezentarea lumii la
copil; unii vor să crească să atingă cerul şi pentru toţi ideea mărimii maxime e «până la
cer» ”.
Kelemen (2004) susţine teoria conform căreia copiii sunt ,,intuitiv teişti”, adică ei
au o predispoziţie înnăscută spre a-L înţelege pe Dumnezeu, iar Richert şi Barrett (2005)
au arătat că preşcolarii au capacitatea de a înţelege atributele non-antropomorfice ale lui
Dumnezeu.
51
______________________________________________________________
Copilăria este perioada în care se formează cele mai multe dintre deprinderile bune,
care uneori rămân valabile pentru întreaga viaţă; principiile şi regulile de comportare
civilizată şi morală din perioada celor 7 ani de acasă, trebuie să fie desăvârşite şi de
învăţămintele religios-morale, pentru că această perioadă este semnificativă pentru
conturarea şi construirea unui sistem axiologic, iar acum copiii învaţă şi deprind lucrurile
bune cu naturaleţe, firesc, cu inocenţa caracteristică vârstei.
Copilul preşcolar dispune de o mare sensibilitate şi empatie, care trebuie
valorificate şi cultivate şi care constituie deschiderea spre o viaţă religioasă autentică,
pentru că a fi religios presupune să îţi pese de cel de lângă tine, să te implici, să ai un crez,
altul decât a-i sluji propriului eu.
În perioada preşcolarităţii, gândirea copilului are caracter magic, fapt care
constituie premisele formării unei credinţe puternice. M. Florian (1993, p. 224) susţine că
în magie sunt prezente embrionar elemente caracteristice ale credinţei. La această vârstă
religiozitatea constă în formarea convingerilor care se suprapun mentalităţii magice şi tind
să fie influenţate în a-L vedea pe Dumnezeu în fenomenele naturii: astfel, natura revelează
Transcendentul în mintea copilului (Buzalic, Buzalic, 2010, p. 222). În jurul vârstei de 7
ani gândirea religioasă a copilului intră în stadiul concret, în care copilul asociază
identitatea religioasă cu forme particulare de comportament, înrudite şi rugăciunea cu
activităţi concrete specifice; de asemenea, la această vârstă copiii interpretează povestirile
din Biblie în mod concret şi îl concep pe Dumnezeu ca fiind un om sau o putere specifică
(Gottlieb, 2006, p. 244).
E. Subbotsky (1994) a arătat că la vârsta de 4 sau 5 ani copiii, în mod normal,
realizează o distincţie clară în relatările verbale între evenimentele care sunt posibile în
lumea reală sau cele care sunt posibile numai în cărţi; însă, dacă sunt puşi într-un anume
context, se comportă ca şi cum evenimentele supranaturale ar fi posibile.
Copiii ştiu că o persoană se poate gândi la un obiect sau poate vorbi despre el, chiar
dacă nu-l văd atunci. La 3 ani copiii ştiu că-şi pot imagina lucruri care nu există, precum
dragoni, fantome, marţieni, adică ştiu că mintea poate transcede realitatea (Isailă, 2006, p.
234). Copiii cred cu tărie în eficacitatea rugăciunii până la aproximativ 9 ani, când apare
un declin al conceptelor magice şi o creştere în frecvenţă a conceptelor raţionale.
Se ştie că sentimentul religios este înnăscut omului, copilul venind pe lume cu acest
sentiment (Anghelescu, 1939, p. 45), însă nu poate fi negată importanţa mediului în care
copilul trăieşte: într-o familie religioasă, copilul va dezvolta sentimente şi atitudini
52
______________________________________________________________
religioase reale, într-o familie areligioasă, simţul religios al copilului se va estompa, va

dispărea.
În perioada copilăriei în psihicul copilului coexistă, pe de o parte, fascinaţia pentru
magie şi mister, şi, pe de altă parte teama de pedeapsă ca urmare a săvârşirii unei fapte
rele. Copii Îl iubesc pe Dumnezeu, îi admiră puterile supranaturale, dar se şi tem de o
eventuală pedeapsă pe care ar putea-o primi în urma săvârşirii unei fapte rele. Copiii sunt
capabili de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, fiind înzestraţi cu trăsături speciale, cum ar fi:
capacitatea de uimire, gândirea în imagini şi metafore, deschiderea spre marile întrebări
existenţiale şi receptivitatea spre a înfiripa o relaţie, aceste trăsături constituind potenţialul
religios al copilului, din care izvorăşte necesitatea înaintării spre cunoaşterea lui
Dumnezeu.
V. Băncilă (1996, p. 22) susţine că dezvoltarea religiozităţii se realizează cel mai
bine în copilărie, deoarece este o etapă specială în viaţa omului, marcantă în devenirea sa,
iar adultul credincios este astfel şi pentru că ,,îl îndeamnă amintirile copilăriei sale”.
Uneori aceste amintiri din perioada copilăriei devin cel mai tare argument şi cel mai
puternic stâlp în susţinerea unei vieţi religioase adevărate.
4.3. Teorii și modele privind dezvoltarea religiozității
Religiozitatea este o parte importantă a vieţii şi a dezvoltării umane, aflată în relaţie

directă cu eul psihologic al individului, prezentă în interiorul omului pe tot parcursul vieţii.
În viziunea lui Helminiak (1996, p. 10), omul este o fiinţă bio-psiho-spirituală, care poate
fi reprezentat sub forma a trei cercuri concentrice, având organismul în cercul central,
psihicul în al doilea cerc şi spiritualitatea sau dimensiunea religioasă fiind în al treilea cerc,
care le cuprinde pe toate.
Din perspectivă ontogenetică, psihologii au explicat evoluţia religiozităţii
individului raportându-se la procesul maturizării sale biopsihice. E. Starbuck (apud
Cuciuc, 2006, p. 33) consideră că religia este o funcţie a fiinţei umane şi că în fiecare etapă
de vârstă este o religiozitate specifică, care evoluează odată cu dezvoltarea naturală a
fiecăruia. În urma cercetărilor sale, a ajuns la concluzia că fenomenul religios este la fel ca
oricare alt fenomen psihic, poate fi studiat ca şi celelalte manifestări psihice. Desigur că
cercetarea sa cunoaşte nişte limite, nu poţi înţelege viaţa religioasă a unui individ doar
53
______________________________________________________________
realizând nişte corelaţii între religiozitate şi gen, vârstă, sex. Religiozitatea este mult mai
complexă, ea presupune un studiu aprofundat, fiind vorba despre o dimensiune a sufletului
uman imposibil de măsurat sau de diagnosticat.
W. J. Leuba (apud Cuciuc, 2006, p. 33) a încercat o altă abordare a religiozităţii,
axându-se pe aprofundarea înţelegerii trăirii religioase. Concluziile sale, mai pragmatice,
fac referire la relaţia credincios-Dumnezeu ca fiind una în care credinciosul este mai
interesat de Dumnezeu ca şi existenţă utilă intereselor pe care acesta le are (avantaj
material sau suport moral în viaţa lui), religiozitatea fiind o manifestare activă a
instinctului de conservare (dorinţa de a trăi, asigurarea fericirii personale etc). El mai
consideră că viaţa religioasă evoluează simultan cu dezvoltarea bio-psihică a individului,
religia fiind o dimensiune naturală a omului.
Încercările de abordare a problematicii dezvoltării religiozității la copilul preşcolar
sunt foarte puţine şi au la bază modelul piagetian al dezvoltării cognitive (Goldman, 1964,
1965; Elkind, 1978; Fowler, 1981). Pe lângă acestea au mai existat câteva investigaţii ale
unor cercetători care au încercat să elaboreze teorii despre dezvoltarea unor construcţii şi
reconstrucţii individuale ale experienţelor religioase, dar nu la noi în ţară.
Henry Clavier (apud Anghelescu, 1939, p. 40), în lucrarea intitulată ,,L’idée de
Dieu chez l’enfant” consideră că o concepţie despre Dumnezeu se formează în jurul vârstei
de 3 ani, însă una cu puternice accente animiste şi antropomorfe, Dumnezeu fiind perceput
ca un om cu caracteristici deosebite. Totuşi, câteva elemente religioase, cum ar fi
conceptul de Dumnezeu, conceptul de rugăciune, credinţa, identitatea religioasă,
gândirea religioasă, judecata religioasă, au fost abordate, dar aşa cum susţineau autorii
americani Spilka şi Gorsuch (1985, p. 75), se cunosc foarte puţine lucruri despre factorii
care influenţează dezvoltarea religioasă cognitivă.
Dezvoltarea psihologiei cognitive a dus la crearea unui mediu teoretic care ulterior
a fost adoptat şi aplicat în sfera experienţei religioase, cu privire la dezvoltarea gândirii
religioase. Teoria lui Piaget referitoare la dezvoltarea cognitivă a avut o remarcabilă
influenţă în cercetările din domeniu, în ultimii 50 de ani. Astfel, mai mulţi cercetători au
adoptat şi au aplicat rezultatele lui în diverse sfere ale psihologiei, inclusiv în concepţia
privind dezvoltarea credinţei şi a religiei. Dintre aceştia, se remarcă:
- R. Goldman, care studiază gândirea religioasă: ,,Religious thinking from
childhood to adolescence” (1964, 1965);
- J. Deconchy, cu lucrarea ,,The idea of God” (1965);
54
______________________________________________________________
- D. Long, D. Elkind and B. Spilka, abordează conceptul de rugăciune: ,,The

child’ s conception of prayer” (1967);
- J. Fowler, studiază problematica stadialităţii credinţei: ,,Stages of faith” (1981);
- N. Wakefield, cu lucrarea ,,Children and their theological concepts” (1986);
- L. Steele, cu referire la dezvoltarea spirituală, în lucrarea ,,Developmental
psychology and spiritual development” (1986);
- R. Oser and Gmünder, despre judecata religioasă: ,,Religious judgement”
(1991).
Este firesc să ne întrebăm cum se formează conceptul de Dumnezeu în mintea
copilului, ce anume influenţează dezvoltarea reprezentărilor religioase, cu ce diferă
gândirea religioasă de alte tipuri de gândire, cum ar fi gândirea ştiinţifică sau matematică şi
în ce constă ea? Care este relaţia dintre afectivitate şi religiozitate? Vom încerca să găsim
un răspuns acestor întrebări şi altora din perspectivă teologică şi psihologică.
Ronald Goldman, prin două dintre studiile lui (1964, 1965), a abordat
problematica dezvoltării religioase în copilărie şi adolescenţă (6 – 17 ani). După modelul
piagetian al stadialităţii gândirii, acesta susţine că gândirea religioasă nu diferă în mod şi
metodă de gândirea nonreligioasă (1964, p. 5) şi, prin urmare, ea parcurge aceleaşi stadii în
dezvoltare.
În timpul primei copilării, deşi se poate observa un interes evident faţă de religie,
nu există indicii ale prezenţei sensului religios în gândirea copilului, de aceea Goldman
denumeşte această perioadă ca fiind ,,pre-religioasă” (1965, p. 80). Goldman a identificat
trei stadii corespondente etapelor de dezvoltare cognitivă din teoria lui Piaget
(preoperaţional, concret şi formal): un stadiu intuitiv (până la 7-8 ani), un stadiu concret
(de la 7-8 ani la 11-12 ani), când se face trecerea de la stadiul preoperaţional la cel al
operaţiilor concrete, ceea ce conferă mai mult realism gândirii, ideile religioase căpătând
acum o dimensiune materialistă şi fizică (1964, p. 103), şi un stadiu abstract (de la 11-12
ani), acum copiii începând să recunoască faptul că Dumnezeu poate fi pretutindeni şi în
acelaşi timp, sau poate fi prezent într-un anumit loc, la un moment dat. Dumnezeu este
conceput antropomorfic până la 10 sau 11 ani, după această vârstă copilul poate gândi
despre Dumnezeu şi poate acţiona simbolic (de exemplu, trecerea prin Marea Roşie, una
dintre cele trei povestioare folosite în cercetarea sa, poate fi interpretată într-un mod
simbolic).
55
______________________________________________________________
Dumnezeu este conceput ca spirit, nelimitat, dar totuşi, caracterul concret al

gândirii face ca aceste lucruri să fie dificil de înţeles (1965, p. 132). Pentru cei mai mulţi
oameni, dezvoltarea religioasă se opreşte la nivelul care corespunde mental vârstei de 10
ani, când cele două lumi diferite încearcă să pătrundă în psihic: o lume în care Dumnezeu
există şi este deosebit de activ, ca în timpurile biblice, şi cealaltă, o lume în curs de
dezvoltare ştiinţifică, în care Dumnezeu nu există. Pe la vârsta de treisprezece ani, în
medie, se pare că există un prag decisiv pentru majoritatea copiilor, când se produce un
nou salt spre maturizarea gândirii religioase (Goldman, 1965, p. 133). Acum termenii
religioşi abstracţi pot fi înţeleşi mai bine, datorită gândirii generale, care se dezvoltă şi ea.
David Elkind consideră că religia este rezultatul natural al dezvoltării în plan
mental şi identifică în dezvoltarea gândirii patru componente de bază cu rol critic în
dezvoltarea religioasă, în paralel cu stadiile dezvoltării cognitive identificate de Piaget
(Hood, Hill, Spilka, 2009, p. 78).
Studiile sale (1961, 1962, 1963) au fost realizate pe 790 de copii de religii diferite –
evrei, catolici, protestanţi, cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani (folosind interviul semi-clinic
proiectat de Piaget). Astfel, el a stabilit 3 etape sau stadii în dezvoltarea religiozităţii
copiilor, paralele cu stadiile dezvoltării cognitive descrise de Piaget:
- stadiul I, cuprins între 5 și 7 ani, este caracteristic vârstei preşcolare. În acest
stadiu copiii au o gândire globală, nediferenţiată, ceea ce se reflectă şi asupra identităţii lor
religioase. Ei încep să folosească semne şi simboluri pentru a reprezenta obiectele din viaţa
lor. Preşcolarii sunt capabili să utilizeze gândirea categorială, dar nu au încă dezvoltate
abilităţile de a înţelege prin ce se distinge o categorie de alta, sau cum un obiect poate
aparţine simultan mai multor categorii, de exemplu copiii nu pot înţelege cum un individ
poate să fie catolic şi american, în acelaşi timp (Bridges, Moore, 2002). Acest stadiu este
corespunzător stadiului preoperaţional din teoria dezvoltării cognitive a lui Piaget.
- stadiul II, cuprins între 7 și 9 ani, caracteristic anilor de şcoală primară, este
stadiul în care se remarcă un real progres în conceptualizarea identităţii religioase. În
concordanţă cu stadiul operaţiilor concrete care caracterizează gândirea copilului la această
vârstă, gândirea religioasă se bazează şi ea pe comportamentele observabile şi mai puţin pe
gândurile, trăirile sau motivele interioare. De exemplu, când un copil de această vârstă este
întrebat despre rugăciune, el se concentrează pe descrierea actelor vizibile care însoţesc
rugăciunea (mâinile împreunate, aşezat în genunchi, în faţa unei icoane etc), şi nu pe
emoţiile şi sentimentele pe care le explorează atunci când se roagă.
56
______________________________________________________________
- stadiul III, între 10 și 12 ani, în perioada preadolescenţei sau a adolescenţei

timpurii, este stadiul în care copiii acced spre un alt nivel al gândirii, caracterizat de
reflecţie (graniţa dintre stadiul operaţiilor concrete şi stadiul operaţiilor formale). Acest
stadiu este caracterizat şi de formarea capacităţii de înţelegere a conceptelor abstracte,
precum şi de explorarea credinţelor religioase, a valorilor şi practicilor religioase. Pentru
copiii aflaţi în acest stadiu, rugăciunea semnifică o experienţă privată, personală a
comuniunii cu Dumnezeu.
Elkind a studiat şi conceptul de rugăciune (1967), despre care susţine că se dezvoltă
tot stadial şi are la bază interacţiunea dintre activitatea mentală şi experienţa individului.
James Fowler s-a ocupat de studierea credinţei, pe care o definea ca fiind o
experienţă dinamică şi general umană, dar care nu este identică cu religia (Hood, Hill,
Spilka, 2009, p. 83). Modelul lui Fowler referitor la dezvoltarea credinţei este o construcţie
complexă. Fiecare stadiu al dezvoltării credinţei conţine şapte aspecte structurale, care sunt
integrate şi reintegrate în fiecare dintre cele şase nivele.
El considera că dezvoltarea credinţei se realizează în contextul relaţiilor
interpersonale, iar capacitatea sau trebuinţa de credinţă sunt caracteristici înnăscute fiinţei
umane. Potrivit concepţiei lui Fowler credinţa include credinţa religioasă, dar credinţa
poate include, de asemenea, şi încrederea sau loialitatea faţă de alte ,,centre de valoare”,
cum ar fi familia, ţara sau cariera (Bridges, Moore, 2002).
Concluziile cercetărilor sale privind dezvoltarea credinţei religioase indică existenţa
a şapte stadii, pe care nu toţi oamenii sunt capabili să le parcurgă, fiind extrem de rari cei
care pot accede în credinţa lor spre cel de-al şaptelea şi ultimul stadiu (ex: Mahatma
Gandhi, Martin Luther King Jr., Maica Teresa). Trecerea dintr-un stadiu în altul se face
prin momente de criză, apariţia unor experienţe în cunoaştere sau descoperiri (Roco, 1997,
p. 115). Primele 4 stadii ale sale sunt paralele cu stadiile dezvoltării cognitive ale lui
Piaget.
Astfel, există un stadiu 0, sau un pre-stadiu, inaccesibil cercetării empirice, este
stadiul credinţei nediferenţiate, cel mai devreme apărut, chiar înaintea formării limbajului,
prin relaţia copilului cu părinţii şi fraţii.
În stadiul 1 (3-7 ani), copilul manifestă o credinţă intuitiv-proiectivă, caracterizată
prin imitaţie şi influenţa exemplelor, productivitatea proceselor imaginative, fantezie
bogată şi prin trezirea emoţiilor morale. Este un stadiu al autocunoaşterii. În acest stadiu
57
______________________________________________________________
credinţa este dominată de imaginaţie, aceasta fiind neîngrădită de gândirea logică. Trecerea
în stadiul al doilea are loc prin apariţia gândirii concret-operaţionale.
Stadiul 2 este stadiul credinţei mitic-literale, corespunzător perioadei anilor de
şcoală primară (7-11 ani); la această vârstă copilul interpretează poveştile, credinţele ori
ritualurile comunităţii în mod literal. Gândirea logică se formează acum, de asemenea se
dezvoltă simţul justiţiar şi al cinstei.
Stadiul 3 se conturează în adolescenţa timpurie şi este stadiul credinţei sintetic-
convenţionale, când experienţa personală începe să se extindă peste graniţele familiei. În
acest stadiu credinţa devine sinteza valorilor şi a informaţiilor. Acesta este stadiul tipic
perioadei adolescenţei şi oferă un echilibru multor adulţi. Este ancorat puternic în
identitatea proprie şi judecata autonomă. Este un stadiu conformist, orientat spre aşteptarea
şi judecarea celuilalt. Fowler consideră că mulţi adulţi rămân blocaţi în acest stadiu de
dezvoltare şi nu reuşesc să se desprindă de nivelul conformismului faţă de doctrinele şi
ritualurile convenţionale.
Stadiul 4, stadiul credinţei individual-reflexive, se conturează în adolescenţa târzie
sau în tinereţe, este caracterizat de un proces de ,,demitologizare”, simbolurile, ritualurile,
miturile şi convingerile sunt evaluate, semnificaţiile lor sunt interogate şi reconstituite.
Presupune actualizare şi afirmare de sine versus servirea altora.
Stadiul credinţei paradoxal-consolidative, al 5-lea, apare adesea la mijlocul vieţii
şi implică reintegrarea elementelor de credinţă puternice din copilărie. Are loc adaptarea
afectivă la realitate. Implică certitudinea sinelui, conştiinţa cognitivă, tendinţa de unificare
a contrariilor, puterile simbolice sunt reunite cu înţelesuri conceptuale. Foarte puţini adulţi
ajung la acest stadiu de dezvoltare, care implică acceptarea de paradoxuri şi de puncte de
vedere diverse.
Stadiul 6, al credinţei universale este foarte neobişnuit. Persoanele care ating acest
stadiu se simt cumva unite cu puterea lui Dumnezeu. Ei văd totul acum raportându-se la
Dumnezeu; sunt raportate valoric departe de orice consideraţii materialist-utilitare; aceste
persoane ajung să fie recunoscute şi apreciate, în special, după moartea lor, mai puţin în
timpul vieţii (Roco, 1997, p. 116). Acesta este stadiul cel mai înalt de dezvoltare religioasă.
Concepţia lui Fowler, ca şi teoria lui Piaget, presupune existenţa unor stadii
progresive şi logice în formarea credinţei, însă Fowler a identificat stadii suplimentare faţă
de cele descrise de Piaget, sugerând o continuare a dezvoltării cognitive la adult. Fowler a
58
______________________________________________________________
fost influenţat şi de teoria dezvoltării psihosociale a lui Erik Erikson privind dezvoltarea
eului şi a identităţii personale.
Având în vedere teoria lui Piaget asupra stadiilor formării gândirii logice, teoria lui
Kohlberg cu privire la etapele gândirii morale şi concepţia lui Fowler referitoare la etapele
formării credinţei, Fritz Oser şi Paul Gmünder au identificat 5 stadii ale construirii
judecăţilor religioase, în plan ontogenetic (Hood, Hill, Spilka, 2009, p. 85). Concepţia lor
porneşte de la ideea conform căreia gândirea religioasă este una dintre cele mai complexe
şi mai înalte forme ale gândirii umane. Cei doi autori consideră că judecata religioasă se
referă la realităţi subiective care nu pot fi surprinse şi descrise adecvat cu mijloacele
funcţionale şi strategiile utilizate de gândirea logică pentru stăpânirea realităţii obiective.
De asemenea, judecata religioasă priveşte realităţi subiective ce urmăresc semnificaţia,
căutarea sensului şi stăpânirea întâmplării (Roco, 1997, p. 118). Oser descrie cinci stadii în
dezvoltarea judecăţii religioase, dintre care primele trei sunt caracteristice perioadei
copilăriei şi adolescenţei. Cercetările sale au fost realizate pe baza unui interviu cu indivizi
cu vârste cuprinse între 7 şi 75 de ani.
În etapa 1, Dumnezeu exercită o influenţă directă asupra omului, acesta trebuind să
îndeplinească permanent voia Lui de teama de a nu rupe legăturile cu El. În acest stadiu
concepţia despre Dumnezeu are un puternic caracter concret şi literal. El este văzut ca
având o implicare imediată în evenimentele zilnice din lume, cauzând toate evenimentele
şi lucrurile. Omul trebuie să fie obedient în faţa lui Dumnezeu, să i se supună, întrucât
nesupunerea i-ar aduce acestuia o pedeapsă imediată, cum ar fi accidente sau boală. În
acelaşi timp, omul este văzut ca având o influenţă minimă asupra lui Dumnezeu. Această
formă de judecată religioasă este paralelă cu stadiul preconvenţional moral al lui Kohlberg
(1987), în care individul trebuie să respecte legile şi regulile pentru a evita pedeapsa
(Bridges, Moore, 2002).
În etapa a 2-a, voinţa lui Dumnezeu poate fi influenţată prin rugăciunile omului,
prin sacrificii şi prin respectarea poruncilor şi normelor religioase. Pe cei care respectă
acestea, Dumnezeu îi iubeşte ca un tată. Omul poate influenţa pe Dumnezeu sau nu, prin
comportamentul său bun, prin rugăciuni şi prin practicarea ritualurilor religioase, în funcţie
de opţiunea lui personală. Dragostea lui Dumnezeu se concretizează în fericire şi sănătate
în viaţă, iar mânia lui Dumnezeu provoacă eşec. În acelaşi timp, Dumnezeu este văzut ca
având o implicare mai redusă, fiind mai puţin probabil să intervină în mod concret şi direct
în activităţile umane.
59
______________________________________________________________
În etapa a 3-a, omul conştientizează că libertatea, sensul, speranţa, sunt lucruri care
depind doar de alegerile pe care le face. Dumnezeu este situat în alt plan al existenţei, are
propriul domeniu de acţiune, dispune de libertate deplină şi are un sens şi o speranţă
diferite de cele ale omului. Individul este responsabil pentru propria stare de bine.
Transcendentul este în afara individului, El reprezentând ordinea fundamentală a vieţii şi a
lumii. Trecerea de la etapa a doua la etapa a treia a dezvoltării judecăţii religioase se
realizează prin experienţele personale şi prin observarea oamenilor care prosperă sau care
suferă pe nedrept şi cărora nu li se răspunde rugăciunilor. În faţa problemelor, nedreptăţii şi
suferinţei, individul îşi pune întrebări referitoare la existenţa lui Dumnezeu şi în unele
cazuri se naşte ateismul printre adolescenţi (Bridges, Moore, 2002).
În etapa a 4-a, relaţia omului cu Dumnezeu este tot una indirectă, Dumnezeu
hotărăşte, dar lucrează prin oameni. Începând cu această etapă, Dumnezeu este considerat
ca fiind condiţia libertăţii, a responsabilităţii şi a speranţei, a cărui existenţă conferă sens
vieţii omului.
În etapa a 5-a, Dumnezeu este considerat ca fiind în tot şi transcende tot.
Transcendenţa şi imanenţa devin oarecum alăturate. Împărăţia lui Dumnezeu devine
garanţia îndeplinirii voii divine.
Din punct de vedere ştiinţific, omul poate fi definit ca fiinţă conştientă de sine.
Această diferenţă specifică îl situează pe om deasupra creaţiei, fapt susţinut de toate
ştiinţele existente. Omul este fiinţă religioasă, adică el este acea fiinţă care poate, este
capabilă să admită existenţa necesară a Fiinţei Supreme creatoare, Dumnezeu.
Există şi câteva studii mai recente cu privire la dezvoltarea religioasă a copiilor,
dintre care amintim:
Robert Coles, în ,,The Spiritual Life of Children” (1990) explorează spiritualitatea
la copii, prin intermediul desenelor realizate de aceştia. Din cuvintele şi imaginile realizate
de ei, autorul desprinde concepţia copiilor cu privire la natura lui Dumnezeu, diavol, rai,
iad, credinţă, aşa cum sunt înţelese de copii. Potrivit rezultatelor cercetării sale, copiii au
perspective profunde asupra scopului lui Dumnezeu în viaţa lor. Ideile copiilor sunt
modelate de familiile lor şi de comunitatea religioasă, dar, de asemenea, ei întrepătrund
sensul cuvintelor lui Dumnezeu cu vieţile lor. Coles le-a cerut copiilor să deseneze o
imagine a lui Dumnezeu, mulţi dintre copii răspunzând că Dumnezeu este ,,dincolo”, că
este dificil să-L deseneze pe Dumnezeu, însă au reprezentat acele trăsături sau
caracteristici atribuite lui Dumnezeu. Astfel, pentru ei este mult mai important modul în
60
______________________________________________________________
care Dumnezeu se comunică în viaţa lor, decât cum arată. Această carte este una dintre
cercetările de bază recente privitoare la dezvoltarea spirituală a copiilor.
David Hay şi Rebecca Nye, în ,,The Spirit of Child” (2006), timp de 3 ani au
cercetat şi explorat natura spiritualităţii la copii. Ei au descoperit că şi copiii sunt capabili
de a avea profunde şi semnificative experienţe spirituale, încă de la o vârstă fragedă.
David Heller, în ,,The Children’s God” (1986), îşi începe cercetarea cu o întrebare:
,,Cum şi-l pot imagina copiii pe Dumnezeu?”. Foloseşte în cercetarea sa un număr de 40 de
copii, de diferite orientări religioase (catolici, baptişti, evrei, hinduşi). Autorul constată că
există unele elemente comune în modul în care aceşti copii îl percep pe Dumnezeu. Ei spun
că Dumnezeu este o fiinţă puternică, capabil de relaţionare cu oamenii, prezent
pretutindeni, în orice moment; ei văd lumea şi tot ceea ce este în ea ca fiind în legătură cu
Dumnezeu. Unii copii au manifestat şi o oarecare anxietate faţă de Dumnezeu. Unul dintre
cele mai interesante rezultate ale cercetării sale îl reprezintă o colecţie de scrisori ale
copiilor către Dumnezeu, care dau glas preocupărilor spirituale şi frământărilor interioare
ale copiilor. Aceste scrisori către Dumnezeu au fost publicate într-o nouă carte numită
,,Dear God” (,,Dragă Dumnezeu”), publicată de către Doubleday în 1987.
Donald şi Brenda Ratcliff în cartea ,,Childfaith: Experiencing God and Spiritual
Growth with Your Children” (2010, p. 6) consideră că, la copii, conceptul de Dumnezeu,
rugăciunea, precum şi alte aspecte ale credinţei, se dezvoltă treptat şi într-o manieră
inedită, specială. Cercetătorii au stabilit că preşcolarii îl concep pe Dumnezeu ca fiind
asemeni unui magician care le poate îndeplini orice dorinţă, dacă ei îl roagă în modul
potrivit. Copiii de vârstă şcolară se pare că îl imaginează pe Dumnezeu ca pe un Super-om
(Superman), mai mare şi mai bun decât orice altă fiinţă umană, dar nu fundamental
diferită. Copiii pot înţelege că Dumnezeu este omniscient (atotştiutor) în jurul vârstei de 6-
7 ani; la 8 ani ei încep să înţeleagă omnipotenţa (atotputernicia) lui Dumnezeu şi de-abia
peste câţiva ani vor înţelege cu adevărat omniprezenţa lui Dumnezeu (Dumnezeu este
pretutindeni în acelaşi timp). Şi alte concepte religioase parcurg acelaşi traseu în
dezvoltarea lor la copii. Aceiaşi autori susţin că viaţa spirituală a copiilor cunoaşte o
dezvoltare independentă de vârsta şi de capacităţile lor mentale, existând momente în care
ea este mai accelerată, dar şi perioade de regresie sau stagnare efectivă, bogăţia experienţei
religioase, relaţia unei persoane cu Dumnezeu fiind individualizată.
Dezvoltarea religiozităţii presupune mai mult decât înţelegerea conţinutului religios
din perspectivă cognitivă. Cele mai multe studii în domeniu se concentrează pe această
61
______________________________________________________________
direcţie datorită posibilităţii de validare ştiinţifică, însă adevărata provocare constă în

încercarea de instituire a unui model de experienţă religioasă dintr-o perspectivă de
dezvoltare non-cognitivă.
Chiar dacă nu se poate vorbi despre o viaţă religioasă complexă în perioada primei
copilării, totuşi acum se dobândesc o serie de conduite care vor sta la baza
comportamentului religios de mai târziu, de aceea se impune a se sublinia, încă o dată,
necesitatea realizării unui edificiu puternic al constructului religios în viaţa preşcolarului.
62
______________________________________________________________
CAPITOLUL AL 5-LEA
O CERCETARE EMPIRICĂ PRIVIND RELIGIA CA DISCIPLINĂ
TEMEINICĂ ŞI NECESARĂ A PROCESULUI INSTRUCTIV-
EDUCATIV DIN GRĂDINIŢĂ
Religia a fost întotdeauna o variabilă importantă pentru cercetătorii din diferite

domenii, care şi-au propus cunoaşterea omului ca fiinţă complexă şi spirituală în relaţie cu
Dumnezeu. Omul religios este acela care îşi asumă o existenţă teocentrică, cel care
subsumează toate scopurile cotidiene şi însăşi viaţa sa apropierii de Dumnezeu, comuniunii
cu El, înţelegând că viaţa terestră este trecătoare, numai o etapă sau o treaptă din ceea ce
reprezintă adevărata viaţă, eternitatea. Religia creează premisele unei relaţii dinamice între
om şi Dumnezeu, este o legătură sfântă care îl pregăteşte pe om pentru această viaţă, dar şi
pentru viaţa cea veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu.
Pornind de la premisele existenţei unei religiozităţi specifice şi a unei forme de
manifestare a acesteia încă de la vârsta preşcolară, susţinute de teoriile unor mari
cercetători şi psihologi în domeniul religiei la copii (Ronald Goldman, David Elkind,
James Fowler, Fritz Oser şi Paul Gmünder, etc.), am realizat o cercetare, având ca subiecţi
106 copii preşcolari, în scopul identificării elementelor (aspectelor) specifice
reprezentărilor religioase la preşcolar. Folosind mai multe metode specifice lucrului cu
copiii preşcolari (desenul religios, testul asociaţie-liberă, interviul semi-clinic cu motivarea
răspunsurilor şi un chestionar privind emoţiile religioase la copilul preşcolar), am obţinut
următoarele rezultate: reprezentările religioase la copilul preşcolar se structurează sub
forma unor elemente religioase specifice, în funcţie de experienţa religioasă a acestuia. S-a
evidenţiat, ca un prim aspect, faptul că reprezentările religioase variază semnificativ în
funcţie de nivelul experienţei religioase. Simultan cu creşterea nivelului experienţei
religioase, reprezentările religioase devin mai complexe. Astfel, preşcolarii cu experienţă
religioasă de nivel excepţional au reprezentări religioase mai complexe comparativ cu
preşcolarii cu experienţă religioasă de nivel dezvoltat.
Analizarea datelor recoltate la proba de desen religios a condus la evidenţierea unei
palete largi de elemente religioase. Au fost identificate un numǎr de 37 elemente (cruce,
63
______________________________________________________________
biserică, Iisus Hristos răstignit, înger, Dumnezeu, coş cu ouă roşii, Iisus Hristos – om,
Maria Magdalena, Fecioara Maria, mormânt – cimitir, mormântul lui Iisus, lumânare,
rugăciunea, coroana de spini pe cap, clopot, poarta raiului, muntele Golgota, Ierusalim,
lumea creată, rai, Naşterea Domnului, peştera sfântă, lumina lui Dumnezeu, troiţă, icoană,
casa lui Dumnezeu din cer, călugăriţă, Biblie, mănăstire, Baraba, Iosif, tâlharii răstigniţi,
arca lui Noe, magii, Iisus Hristos înviat, Iisus Hristos – prunc, Iisus Hristos în iesle), cu
frecvenţe diferite, în raport cu care au fost calculate scorurile aferente variabilei
reprezentǎri religioase. Astfel, scorurile se întind între 1 – 6, cu o medie de 2,76. 35,8%
dintre preşcolari au obţinut scorul 2 (douǎ simboluri religioase), 32,1% - scorul 3, 15,1% -
scorul 4. Cel mai frecvent simbol redat de copii atunci când Îl reprezintă pe Dumnezeu este
crucea, cunoscut copiilor ca şi semn distinctiv creştin, care apare în 90 dintre desenele lor.
Reprezentările religioase sunt diverse, bogate, împletite cu elemente din sfera laică şi
detalii din viaţa copiilor.
• În fiecare desen apare cel puţin un simbol religios, fapt care demonstrează că ei au
formată o reprezentare proprie a lui Dumnezeu (cel mai frecvent în desenele copiilor apar 3
sau 4 elemente religioase diferite, dar există desene şi cu 6 elemente religioase).
• Mai multe desene fac referire la un eveniment plin de încărcătură afectivă din viaţa
Mântuitorului Hristos, respectiv la Răstignirea Acestuia, marcant şi impresionant pentru
copiii de vârstă preşcolară. Desenele care redau scena Răstignirii Mântuitorului sunt
îmbogăţite cu elemente naturale personificate (ex: soarele care plânge, flori triste, nori
cenuşii, etc), care sugerează bogăţia de emoţii şi trăiri afective pe care copiii le au în faţa
unui episod atât de trist.
• Unii copii îşi transpun propriile emoţii şi sentimente în desen, prin intermediul
paletei cromatice utilizate putem să observăm aspecte caracteristice vieţii lor afective
(culorile vii, puternice, diverse sunt caracteristice unei personalităţi puternice, expansive,
denotă veselie, bucurie, entuziasm, plăcerea de a trăi, culorile închise, cenuşiul şi negrul
folosite preponderant în desen evidenţiază o personalitate introvertită, închisă, timidă, etc).
• Experienţa religioasă a preşcolarilor este reflectată în desene prin intermediul
elementelor grafice care redau aspecte din viaţa copiilor şi a familiilor lor, cum ar fi mersul
la Biserică, mersul la cimitir, cu flori şi lumânări, precum şi diversitatea de scene
religioase, de la desene care redau Naşterea Domnului, Intrarea în Ierusalim în duminica
Floriilor, Răstignirea Mântuitorului, la desene care simbolizează crearea lumii, îngerii, pe
Dumnezeu, obiecte de cult, etc.
64
______________________________________________________________
• Se poate observa în desenele preşcolarilor bogăţia de detalii care apar în jurul

elementului sau elementelor principale religioase, copiii folosind în plan secund, ca decor,
diverse reprezentări: flori, fluturi, iarbă, cer, soare, animale, ornamente, obiecte, etc.
• Câţiva dintre copii s-au desenat pe ei sau membrii ai familiei lor, fapt care indică
existenţa unei legături conştientizate între aceştia şi Dumnezeu, Dumnezeu fiind perceput
ca un „personaj” din viaţa lor. Acest fapt indică un nivel crescut al experienţei religioase pe
care unii copii o au, legătura lor cu Dumnezeu.
• În majoritatea desenelor reprezentarea lui Dumnezeu este una antropomorfică,
umanizată, Acesta fiind redat în chip de bărbat, pe nori, cu coroană de rege pe cap, cu
barbă sau mantie, sau este reprezentat Iisus Hristos, răstignit, copiii atribuindu-i Acestuia
numele de ,,Dumnezeu”. Aceste concluzii corelează cu observaţiile studiului iniţiat de
Ernest Harms (1944) cu referire la reprezentările religioase la copii şi adolescenţi, potrivit
căruia desenele realizate de copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani pot fi încadrate în
,,etapa de basm”, deoarece ei L-au reprezentat pe Dumnezeu asemeni unui rege sau ca un
tată al tuturor copiilor, care are barbă şi trăieşte într-o casă de aur în nori, este slăvit de
copii, fiind fiinţa supremă. Odată cu vârsta de 7 ani se face trecerea spre ,,etapa realistă”,
copiii din această categorie folosind în redarea reprezentării lor despre Dumnezeu idei
cunoscute sau derivate din experienţa lor religioasă de până atunci. Pentru a-L reprezenta
pe Dumnezeu ei desenau o cruce, un preot sau chiar pe Iisus; Dumnezeu este reprezentat
antropomorfic, cu trăsăturile unei fiinţe umane, însă diferit de un personaj de basm, cu
caracter mai realist şi având influenţă în viaţa omului.
• Cel mai frecvent simbol redat de copii atunci când Îl reprezintă pe Dumnezeu este
crucea, cunoscut copiilor ca semn distinctiv creştin. Crucea apare în 90 dintre desenele
preşcolarilor, fie ca element solitar, dar mai ales având pe Mântuitorul Hristos răstignit pe
ea, sau ca ornament al unei biserici, cimitir, în mâna unui înger sau a lui Dumnezeu.
• La această vârstă gândirea copiilor are un caracter concret, de aceea nu apar
reprezentări abstracte ale lui Dumnezeu.
• În multe dintre desene apare Biserica, despre care copiii cunosc că este casa
(lăcaşul) lui Dumnezeu pe pământ, şi pentru că Dumnezeu este invizibil, deci imposibil de
desenat, mulţi au ales să redea acest aspect. Biserica este locul concret care garantează în
ochii copiilor existenţa lui Dumnezeu, pentru că, având o casă, El există cu siguranţă, chiar
dacă ei nu-L pot vedea.
65
______________________________________________________________
• Dumnezeu este reprezentat ca bărbat, deoarece religia promovează ca model

imaginea Tatălui.
• În câteva dintre desene apare aura în jurul capului lui Dumnezeu, element specific
redărilor iconografice creştine, sau veşmintele lui Dumnezeu sunt împodobite cu cruciuliţe.
• Îngerii sunt o altă formă de reprezentare a lui Dumnezeu, la această vârstă copiii
ştiu că fiecare om are un înger păzitor trimis de Dumnezeu la botez, care îi poartă de grijă,
adesea printre primele rugăciuni care se învaţă în familie fiind rugăciunea ,,Înger, îngeraşul
meu”.
• Dintre obiectele de cult apar Biblia, lumânări, veşminte preoţeşti specifice, icoana.
• Tatăl şi Fiul, respectiv Mântuitorul Iisus Hristos apar în desenele copiilor, însă cea
de-a treia Persoană a Sfintei Treimi, Duhul Sfânt, nu apare (fapt datorat cu probabilitate
concepţiei subordinaţianiste sau de subordonare existente în mediul familial, Dumnezeu
fiind adesea imaginat ca Tatăl bătrân, atotputernic şi omniprezent, Iisus Hristos ca Fiul
răstignit, iar Duhul Sfânt în chip de porumbel, deşi cele trei Persoane sunt deopotrivă egale
şi consubstanţiale).
Testul asociaţie-liberă descoperă aspecte inedite referitoare la reprezentarea lui
Dumnezeu, dar şi la volumul de cunoştinţe şi noţiuni religioase pe care copiii preşcolari le
au. Concluziile desprinse în urma analizei termenilor asociaţi cuvintelor stimul date, sunt
următoarele:
• Se poate observa diversitatea şi bogăţia de cuvinte religioase folosite de copii,
ceea ce indică faptul că ei au un vocabular de cuvinte dezvoltat, cunoştinţe şi noţiuni
religioase diverse, variate, precum şi experienţă de viaţă în ceea ce priveşte domeniul
religios.
• Tatăl şi Fiul, respectiv Mântuitorul Iisus Hristos sunt cunoscuţi, însă cea de-a treia
Persoană a Sfintei Treimi, Duhul Sfânt, nu apare în reprezentările verbale ale copiilor.
• Raportul Tatălui cu Fiul, în viziunea copiilor, este asemeni celui dintre un tată şi
copilul său (subordinaţianism), deoarece înţelegerea noţiunilor religioase de paternitate sau
filiaţie se fundamentează pe modelul relaţiei intrafamiliale, copilul extrapolează la scară
mai mare ceea ce vede în jurul său, în familie.
• Cuvântului stimul ,,Dumnezeu” copiii au asociat cel mai des cuvinte precum:
Iisus Hristos, Tatăl, cer, Biserică, dar şi atribute precum iubire, puternic, bunătate.
• Cuvântului stimul ,,Iisus” copiii au asociat cel mai des cuvinte precum:
Dumnezeu, răstignit, cruce, Paşte sau Biserică.
66
______________________________________________________________
• Cuvântului stimul ,,cer” copiii au asociat frecvent cuvinte precum: nori, soare,
albastru, dar şi Dumnezeu, Iisus Hristos, sau înger, ceea ce indică asocierea dintre cer şi
divinitate stabilită în reprezentările copiilor.
• Cuvântul stimul ,,suflet” este asociat de copii cu termeni precum: inimă, iubire,
mama, Dumnezeu, bunătate, om, viaţă, ceea ce arată legătura dintre sentimentele lor şi
fiinţele cele mai dragi, mama şi respectiv Dumnezeu.
• Cuvântul stimul ,,Biserică” este asociat de copii cu următoarele cuvinte: preot,
icoană, cruce, casă, mănăstire, precum şi alte obiecte de cult şi acte liturgice specifice, dar
şi Dumnezeu, ceea ce arată că ei văd Biserica drept loc concret în care îl întâlnesc pe
Dumnezeu, chiar dacă nu Îl pot vedea şi fizic.
• Cuvântul stimul ,,cruce” este asociat de copii cu termeni precum: Dumnezeu,
răstignit, Iisus, sau Biserică, lemn, icoană sau sfântă.
• Cuvântul stimul ,,Biblie” este asociat de majoritatea copiilor cu termenul carte şi
cruce, fapt care arată că le este cunoscută.
Astfel, se poate afirma că există un fond de cuvinte religioase de bază, pe care
majoritatea copiilor le au, precum: Dumnezeu, Iisus Hristos, Fecioara Maria, cruce,
Biserică, înger, etc, dar şi o serie de termeni religioşi specifici (altar, mir, parastas,
mănăstire, Noul Testament etc), mai puţin întâlniţi în viaţa de zi cu zi, ceea ce arată că
există o participare şi o implicare a părinţilor şi bunicilor în sfera religioasă, cu rol major în
formarea personalităţii copilului.
Pentru a evidenţia modul în care copiii au asociat fiecare cuvânt stimul dat, s-a
realizat următoarea sinteză:
➢ Cuvinte asociate stimulului Dumnezeu: Iisus Hristos, Tatăl, Înger, Biserică,

Fecioara Maria, Cruce, soare, adevărat, haină, cer, om, gând, inimă, suflet, iubire,
dragoste, viaţă, ajutor, bunătate, bun, lumină, bătrân, puternic, Domn, rege,
Mântuitor, Înviere, copil, sfânt.
➢ Cuvinte asociate stimulului Iisus: Dumnezeu, răstignit, Paşte, Biserică, cer,

Fecioara Maria, lumină, poveste, cruce, aer, Fiul, Biblie, Hristos, îngeraş, Mesia,
viaţă, strălucire, adunare, lumânare, bun, bunătate, Sfânt, credinţă, mare, om, milos,
copil, ajută, Înviat, iubeşte.
➢ Cuvinte asociate stimulului cer: nor, înnorat, soare, iarbă, albastru, ploaie,
Dumnezeu, Rai, Biblie, Iisus, Înger, fetiţă, iubire, Maria Magdalena, ochi, trei,
67
______________________________________________________________
Iosif, lumină, luminos, preot, Biserică, Maica Domnului, nemuritor, pământ, casă,
mare, senin, frumos, aer, sus, spaţiu, casa lui Dumnezeu.
➢ Cuvinte asociate stimulului suflet: inimă, mama, cruce, eu, bunica, om, cald,
iubire, dragoste, cer, nori, spirit, copil, Dumnezeu, soare, Iisus, bun, bunătate,
lumină, Înger, viaţă, viu, vânt, morţi, casă, milă, fantomă, piept, frumos.
➢ Cuvinte asociate stimulului Biserică: Preot, mir, icoană, Dumnezeu, floare,

Mănăstire, iarbă, Cruce, nori, cer, Iisus, brad, împărtăşit, altar, casă, masa sfântă,
soare, clădire, oameni, înger, Maica Domnului, frumoasă, suflet, uşă, credinţă,
închin, sfinţi, botez, rugăciune, casă sfântă (Casa Domnului, Casa lui Dumnezeu),
slujbă, cimitir, sfântă, mare, mormânt, clopot, Paşte.
➢ Cuvinte asociate stimulului cruce: Dumnezeu, răstignit, Biserică, mormânt, mort,

pământ, desen, înger, om, flori, mami, Iisus, lemn, cer, rugăciune, lumânare,
imagine, icoană, Fecioara Maria, copaci, semn, frumoasă, închin, sfântă, Golgota,
putere, plus, formă, cimitir, mănăstire, bunica, cruciuliţă, carte, de aur.
➢ Cuvinte asociate stimulului Biblie: carte, bibliotecă, cruce, suflet, Iisus,

Dumnezeu, amintiri, cer, Sfânta Scriptură, trecut, ou, Paşte, Noul Testament,
imagini, iubire, casă, parastas, copertă, Mesia, negru, pasăre, înger, sfântă, viaţă,
religie, frumoasă, rugăciune, credinţă, preot, mică, amin, lumânare, biserică.
În urma sintezei cuvintelor obţinute la testul de asociaţie liberă, am obţinut un

vocabular de cuvinte religioase, caracteristic vârstei preşcolare şi dezvoltării religioase,
alcătuit din următoarele cuvinte: Iisus Hristos, Tatăl, Înger, Biserică, Fecioara Maria,
Cruce, Domn, Mântuitor, Înviere, sfânt, răstignit, Paşte, Fiul, Biblie, Mesia, lumânare,
credinţă, Înviat, Rai, Maria Magdalena, Iosif, preot, nemuritor, spirit, viaţă, viu, mort, milă,
mir, icoană, Mănăstire, împărtăşit, altar, masa sfântă, închin, botez, rugăciune, casă sfântă
(Casa Domnului, Casa lui Dumnezeu), slujbă, cimitir, mormânt, clopot, Golgota, suflet,
Sfânta Scriptură, Noul Testament, parastas, religie, amin.
Interviul a evidenţiat cunoştinţele pe care le au copiii de vârstă preşcolară despre
Dumnezeu şi relaţia Lui cu lumea, cunoştinţe care constituie experienţa religioasă a
fiecărui copil, dat fiind faptul că, până la această vârstă, singurul mediu în care copiii iau
contact cu realitatea religioasă este reprezentat de familie. Cunoştinţele religioase deprinse
de copii din mediul lor de viaţă constituie expresia dezvoltării religioase a familiei,
68
______________________________________________________________
cunoscut fiind faptul că ei imită şi învaţă prin imitaţie, îşi însuşesc ceea ce văd la
persoanele semnificative din viaţa lor, respectiv părinţii sau bunicii.
Astfel, cei mai mulţi copii consideră că Dumnezeu este o Fiinţă Atotputernică,
Atotvăzătoare, diferită de noi şi totuşi asemănătoare omului, care locuieşte în cer (toţi
copiii surprind acest aspect), şi care are grijă de oameni, îi vindecă şi, uneori îi pedepseşte
(doar puţini copii surprind acest aspect), cei mai mulţi dorind să-L întâlnească, să-L vadă
sau să-I mulţumească, ori să-I spună că-L iubesc. Copiii îl concep pe Dumnezeu într-o
formă antropomorfizată, fapt datorat atât specificităţii stadiului de dezvoltare a gândirii, cât
şi modelului reprezentat în icoane şi biserici.
Concluziile cercetării de mai sus susţin faptul că, în ciuda vârstei, copiii sunt
capabili să îşi formeze o imagine personală a lui Dumnezeu, un model interiorizat adaptat
particularităţilor lor şi o reprezentare bogată, pe baza cunoştinţelor religioase pe care le au
din familie. Primele noţiuni religioase le dobândesc din familie, însă, părinţii lor, generaţia
lipsită de o educaţie religioasă, nu le pot oferi prea multe. Bunicii rămân, de multe ori, din
păcate, cei care conştientizează importanţa valorilor religioase şi a unei legături vii cu
Dumnezeu pentru copil, însă ei transmit micuţilor nu atât cunoştinţe, ci mai mult exemple
de comportament religios - moral, bazat pe tradiţiile şi ritualurile păstrate de-a lungul
generaţiilor, fără o fundamentare biblică prea puternică. Pentru a deveni creştini adevăraţi,
copiii trebuie să descopere cât mai multe despre Dumnezeu şi să înveţe să stabilească o
legătură autentică cu El, bazată pe cunoaştere şi pe trăire, având în faţă un model real al
Modelului Absolut, Mântuitorul Iisus Hristos.
În urma cercetării modului în care copiii preşcolari se raportează la Dumnezeu şi a
felului cum apare şi se manifestă religiozitatea în viaţa lor, putem afirma faptul că terenul
sufletesc al micuţilor este „fertil”, pregătit pentru a fi sădite în el seminţele credinţei şi a
dragostei de Dumnezeu, pentru a modela cât mai frumos personalitatea şi caracterul lor.
Există un interes deosebit din partea preşcolarilor spre descoperirea lui Dumnezeu,
curiozitate şi dorinţă de pătrundere a realităţii sacre, care susţin necesitatea realizării unei
educaţii religioase încă de la grădiniţă.
Pentru a vedea care sunt părerile părinţilor referitoare la această iniţiativă, am
alcătuit un chestionar (Anexa I) alcătuit din 5 întrebări, care să reflecte atitudinile părinţilor
faţă de studierea noţiunilor religioase din grădiniţă. Acest chestionar a fost aplicat unui
număr de 437 de subiecţi, părinţi ai unor copii preşcolari înscrişi în mai multe grădiniţe de
stat din oraşul Târgovişte. Formarea eşantionului s-a realizat după tehnica aleatorie,
69
______________________________________________________________
răspunzând solicitării de completare a chestionarului acei părinţi care au adus copiii la

grădiniţă în perioada mai 2013. Nu a fost înregistrat niciun refuz cu privire la completarea
chestionarului.
Din totalul de 437 de chestionare aplicate, 9 chestionare au fost anulate din cauza
nerespectării regulilor de completare stabilite, părinţii fie nu au completat toate
răspunsurile, fie au bifat mai multe variante la aceeaşi întrebare, fapt care a condus la
anularea lor. Au rămas 428 de chestionare valide.
Cele 5 întrebări din chestionar urmăresc să arate care este opinia şi dorinţa
părinţilor faţă de realizarea activităţilor religioase în grădiniţă, dacă atribuie un rol deosebit
religiei în formarea personalităţii copiilor lor şi de la ce grupă de vârstă consideră ei că ar
trebui să fie realizate activităţile religioase în grădiniţă. De asemenea, o întrebare
(întrebarea a 4-a) face referire la cum se consideră a fi părintele din perspectiva credinţei
religioase, iar ultima întrebare (a 5-a) aduce informaţii despre grupa din care face parte
fiecare copil al cărui părinte a fost inclus în eşantion.
70
______________________________________________________________
Prima întrebare - „Consideraţi că religia are un rol important în formarea şi

educarea unui copil?” a primit următoarele răspunsuri: din totalul de 428 de subiecţi
chestionaţi, 421 au răspuns afirmativ, adică 98% din totalul părinţilor incluşi în cercetare,
doar 7 subiecţi, adică 2% au răspuns negativ, după cum se poate observa şi din figura de
mai jos:
Fig. 1. Răspunsurile subiecţilor la întrebarea: „Consideraţi că religia are un rol important

în formarea şi educarea unui copil?”
Aşadar, părinţii consideră religia ca fiind importantă în dezvoltarea armonioasă,

fizică şi spirituală a copiilor lor, pentru că ajută la formarea unei perspective optimiste
asupa vieţii, pentru că încurajează promovarea virtuţilor morale de la o vârstă cât mai
fragedă şi, nu în ultimul rînd, pentru că păstrează şi cultivă inocenţa şi frumuseţea acestei
vârste.
71
______________________________________________________________
A doua întrebare urmăreşte să evidenţieze opinia părinţilor referitoare la realizarea

educaţiei religioase la nivelul preşcolar, astfel, 95% dintre părinţii chestionaţi consideră
oportun şi necesar acest demers, şi numai 5% nu doresc acest lucru.
Fig. 2. Răspunsurile subiecţilor la întrebarea: „V-ar plăcea ca preşcolarul dvs. să înveţe la

grădiniţă noţiuni de educaţie religioasă?”
Copiii sunt, în ciuda vârstei, mult mai pregătiţi pentru a primi în sufletul lor pe
Dumnezeu, decât îşi imaginează sau chiar decât sunt unii adulţi. Conştientizând importanţa
pe care religia o are în viaţa lor, cu o mică excepţie, toţi părinţii doresc ca şi copiii lor să
aibă privilegiul şi bucuria întâlnirii cu Dumnezeu.
72
______________________________________________________________
La întrebarea a III-a, referitoare la vârsta pe care o consideră potrivită pentru a

începe formarea religioasă a copilului, părerile părinţilor variază, astfel 161 de părinţi
(37%) doresc începerea educaţiei religioase de la grupa mică, 114 subiecţi (27%) consideră
grupa mijlocie ca fiind momentul potrivit începerii formării religioase, 99 dintre părinţi
(23%) sunt de acord cu religia de la grupa mare şi numai 54 de subiecţi (13%) au optat
pentru varianta studiului religiei începând cu vârsta şcolară.
Fig. 3. Răspunsurile subiecţilor la întrebarea: „De la ce vârstă consideraţi că este oportun să se studieze
religia?”
Aceste rezultate sunt influenţate de grupa în care se află copilul la momentul

realizării chestionarului, mulţi părinţi care aveau copilul în grupa mică/mijlocie/mare au
ales începerea educaţiei religioase de la grupa mijlocie/mare/şcoală, motivând că anul
şcolar curent se află spre sfârşit, şi doresc ca propriul copil să beneficieze de studiul
religiei.
73
______________________________________________________________
Întrebarea a IV-a intenţionează să descopere modul în care părinţii se autodefinesc

ca fiind persoane credincioase sau necredincioase, pentru a observa în ce măsură
religiozitatea lor influenţează dorinţa de a transmite o educaţie religioasă propriului copil.
Concluziile rezultate în urma acestei întrebări, evidenţiază faptul că, din totalul de 428 de
subiecţi implicaţi în cercetare, toţi (100%) se autopercep ca fiind persoane credincioase,
indiferent de convingerile religioase pe care le au.
Fig. 4. Răspunsurile subiecţilor la întrebarea: „Sunteţi o persoană care crede în Dumnezeu?”
Am ales această întrebare cu scopul de a evidenţia dacă părerile personale şi

convingerile religioase ale părinţilor influenţează alegerea formării moral-religioase a
propriilor copii. Grijile cotidiene şi probleme vieţii îşi pun amprenta pe trăsăturile
caracteriale mobile ale omului, însă, dacă religia există în interiorul nostru dificultăţile
devin mai uşor de întâmpinat şi obstacolelel mai uşor de depăşit.
74
______________________________________________________________
Întrebarea a V-a vizează să stabilească din ce grupă fac parte copiii părinţilor
chestionaţi.
Din grupele mici fac parte 124 de copii, din cele mijlocii 156 de copii şi din grupele
mari 148 de copii.
Fig. 5. Răspunsurile subiecţilor la întrebarea: „Din ce grupă face parte copilul dvs.?”
În urma aplicării acestui chestionar pot fi desprinse următoarele concluzii: nu doar

copii îşi doresc să aibă o ocazie de întâlnire cu Dumnezeu, ci şi părinţii lor, conştientizând
influenţa pozitivă şi beneficiile pe care Religia le are în formarea micilor creştini, în etapa
preşcolarităţii începând de la grupa mică, ţinând cont de multidirecţionalitatea amprentei
pe care educaţia religioasă o are în formarea personalităţii, caracterului moral şi conduitei
adultului de mâine. După cum a adăugat un părinte al unui copil din grupa mijlocie în
chestionar că „învaţă-l pe copil de mic calea lui Dumnezeu şi când va fi mare nu se va
abate de la ea” (Pildele lui Solomon 22,6), putem afirma că dezvoltarea valorilor
religioase în sufletul copilului de la o vârstă cât mai fragedă, se imprimă asemeni unei
75
______________________________________________________________
peceţi puse pe ceara caldă, realizând pentru tot restul vieţii o legătură solidă şi activă cu
Dumnezeu.
Putem menţiona, în încheiere, şi părerile cadrelor didactice care au colaborat cu
noi, acestea exprimându-şi opinia potrivit căreia, după vasta experienţă educaţională de
lucru cu copiii preşcolari, educaţia religioasă începută din grădiniţă, are efecte vizibile
pozitive asupra copilului, în plan personal, în familie şi în societate (această cercetare
ştiinţifică este parte constitutivă a tezei de doctorat cu titlul „Inteligenţa emoţională şi
reprezentările religioase la preşcolar” susţinută de Santi Elena-Ancuţa sub îndrumarea D-
nei. Prof. Univ. Dr. Mihaela Roco, la catedra de Psihologie din cadrul Facultăţii de
Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea din Bucureşti, în anul 2013).
Tot în acest sens, J.P. Richter (apud Antonescu, Nicolau, 1937, p. 221) afirma:
,,Dacă n-ar fi copilul o întreagă metafizică religioasă, cum i s-ar putea da ideea de infinit,
de Dumnezeu, de veşnicie, de sfinţenie, deoarece nu le putem face înţelese prin idei
concrete şi nici nu posedăm decât limbajul gol, care poate trezi, nu însă crea. Dacă
Dumnezeu şi religia ar fi patrimoniul vârstei mature, (...) entuziasmul religios şi iubirea
divină nu s-ar găsi decât în sufletele celor mari. Pe când tocmai la vârsta inocenţei se
înrădăcinează lucrurile sfinte. Norii sau albastrul dimineţii hotărăsc de strălucirea zilei”.
76
______________________________________________________________
CAPITOLUL AL 6-LEA
METODE ŞI TEHNICI UTILIZATE ÎN ACTIVITĂŢILE DE RELIGIE
LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ
Metodele reprezintă căi sau mijloace prin intermediul cărora se realizează

obiectivele propuse în procesul instructiv-educativ. Fiecare disciplină de învăţământ îşi are
metodele ei specifice. Metodele sunt selecţionate de cadrul didactic şi sunt utilizate în
funcţie de nivelul şi trebuinţele sau interesele copiilor, în vederea asimilării temeinice a
cunoştinţelor, a trăirii valorilor, a stimulării spiritului creativ; metodele permit profesorului
să se manifeste ca purtător competent al conţinuturilor învăţământului şi ca organizator al
procesului instructiv-educativ (Cucoş, 2006, p. 286). Alegerea unei metode constituie o
decizie importantă pentru procesul de învăţământ şi se face având în vedere finalităţile
educaţiei, particulartităţile de vârstă ale copiilor, conţinutul procesului educativ,
caracteristicile individuale ale copiilor, în funcţie de mijloacele utilizate, de experienţa şi
competenţa didactică a profesorului.
Profesorul Ioan Cerghit (1980) identifică mai multe funcţii specifice ale metodelor:
a. Funcţia cognitivă – metoda constituie o cale de acces spre cunoaştere, ea
devenind pentru copil un mod de a afla, de a cerceta, de a descoperi;
b. Funcţia formativ-educativă – prin formarea de deprinderi intelectuale şi
structuri cognitive, atitudini, sentimente, capacităţi, comportamente, metoda
este un proces educativ;
c. Funcţia instrumentală sau operaţională – metoda este o tehnică de execuţie
care mijloceşte îndeplinirea obiectivelor instructiv-educative;
d. Funcţia normativă sau de optimizare a acţiunii – metoda arată cum trebuie să
se procedeze în procesul de predare-învăţare-evaluare pentru a obţine
rezultatele cele mai bune.
Orice metodă pedagogică este rezultatul confluenţei mai multor factori, ceea ce
face ca educaţia să fie cu adevărat o artă: arta de a adapta permanent resursele deţinute în
scopul atingerii obiectivelor propuse.
77
______________________________________________________________
Religia, în activităţile de învăţare din grădiniţă, se bazează pe folosirea mai multor

metode şi tehnici caracteristice învăţământului preşcolar, însă adaptate specificului acestei
discipline. Astfel, se pot folosi: metode expozitive (povestirea sau lectura, explicaţia,
descrierea), metode interogative (conversaţia euristică, problematizarea), metode de
cunoaştere a realităţii religioase (observarea directă a lumii înconjurătoare, studiul de caz,
exemplul, rugăciunea) şi metode fundamentate pe acţiune (jocul, dramatizarea, exerciţiul).
Specificul lucrului cu copiii preşcolari, dar şi domeniul prea puţin explorat al
universului religios la această vârstă, impun o abordare specială, care să ţină cont de
particularităţile vârstei, respectiv de profilul psihologic şi fizic al dezvoltării copilului
preşcolar, dar şi de specificul problematicii religiozităţii, care presupune o adresare către
suflet, către spiritual, mai puţin accesibil măsurătorilor şi parametrilor exacţi. Astfel, în
funcţie de fiecare variabilă implicată, se vor identifica şi adapta cele mai potrivite metode
de investigaţie care pot fi utilizate în cazul copiilor preşcolari.
Existenţa lui Dumnezeu este o certitudine pentru credincios şi nu presupune
explicaţii, iar viaţa religioasă a omului care crede nu se bazează pe concepţii raţionaliste şi
reci asupra lui Dumnezeu, ci pe emoţii în legătură cu Acesta.
Omul nu poate să-L cunoască pe Dumnezeu, în fiinţa Sa, deoarece Dumnezeu este
mai presus de orice cunoaştere, iar ,,un Dumnezeu definit este un Dumnezeu finit”,
(Galeriu, http://www.crestinortodox.ro/interviuri/parintele-galeriu-internetul-implicatiile-
70497.html), ci numai lucrările lui, actele, manifestările Sale în lume. Iar modul în care noi
ne raportăm la Dumnezeu, prin credinţă, constituie elementele religiozităţii subiective a
fiecărui om în parte.
Religiozitatea unui adult diferă foarte mult de cea a unui copil, însă acest lucru nu
înseamnă că Dumnezeu este inaccesibil cunoaşterii şi descoperirii de către cei mici. Copiii
sunt, prin natura fiinţei lor, cei care se pot apropia cel mai mult de Dumnezeu, prin modul
lor inedit, curajos şi lipsit de inhibiţii de a încerca să şi-L reprezinte. Ei nu se lasă opriţi de
convenţionalisme sau de bariere create de însăşi mintea noastră limitată, ci dau expresie şi
frâu liber imaginaţiei lor bogate şi spontane, cu inocenţa şi frumuseţea acestei vârste
minunate.
78
______________________________________________________________
6.1. Povestirea sau lectura textelor biblice şi patristice
Metoda povestirii sau lecturii este o naraţiune simplă într-un limbaj expresiv care
implică o participare afectivă a copiilor, stimulează imaginaţia şi creează noi motivaţii de
învăţare.
În lucrul cu copiii preşcolari metodele expozitive, dintre care face parte şi lectura,
reprezintă principalul mijloc de comunicare şi transmitere de cunoştinţe, dar şi de
îmbogăţire a limbajului, de dezvoltare a gândirii şi memoriei, de cultivare a emoţiilor şi a
creativităţii, o metodă agreată de copii şi cu efecte semnificative în planul dezvoltării
psihice.
Lectura sau povestirile oferă adevărate situaţii de viaţă la care copilul participă, se
transpune prin intermediul personajelor, empatizează cu acestea, descoperă noi reacţii şi
atitudini din care învaţă, contribuind la lărgirea orizontului de viaţă şi la îmbogăţirea
experienţei personale. Învăţămintele care se desprind din anumite povestiri cu caracter
moral constituie adevărate situaţii de învăţare, influenţând pozitiv procesul de formare a
personalităţii copiilor, comportamentul şi atitudinile lor în diverse situaţii.
Lectura textelor biblice şi patristice evidenţiază două aspecte pe care le presupune
cunoaşterea lui Dumnezeu: posibilitatea însuşirii, prin educaţia religioasă, a adevărului
revelat privind originea divină a omului şi a scopului lui în lume şi, respectiv, trăirea
religioasă, ceea ce simte, gândeşte şi exteriorizează omul faţă de Dumnezeu în anumite
momente ale vieţii (Holbea, Opriş, Opriş, Jambore, 2010, p. 34).
Preşcolarii sunt fermecaţi de lumea fantastică a povestirilor, le ascultă cu plăcere
chiar dacă sunt repetate şi îşi manifestă întotdeauna dorinţa ca ele să dureze cât mai mult.
Prin intermediul povestirilor, copiii reuşesc să se elibereze de impresiile nemijlocite şi au
posibilitatea să îşi reprezinte obiecte şi fenomene noi.
Unul dintre scopurile predării religiei este formarea caracterelor religios-morale, iar
povestirea sau lectura biblică contribuie la însuşirea unor valori care să influenţeze pozitiv
comportamentul lor (Şebu, 2000, p. 78).
La activitatea de religie se va utiliza lectura (povestire, pildă) cu conținut religios
cu scopul de a trezi în sufletul copilului stări de natură religioasă. Copilul trebuie să asculte
lectura cu atenție, apoi să răspundă unor întrebări referitoare la sentimentele și stările
sufletești pe care le trăiește.
Exemple de activităţi:
79
______________________________________________________________
- povestirea sau lectura vieţii şi minunilor Sfântului Ierarh Nicolae;

- povestirea pildei samarineanului milostiv, accesibilizată la nivelul înţelegerii copiilor;
- lectura zilelor creaţiei;
- povestiri despre persoane sfinte: Noe, Avraam, Moise, Iosif;
- povestioare cu conţinut moral (Leon Magdan, Povestiri creştine pentru copii);
- povestiri despre bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu pentru oameni şi despre minuni
înfăptuite de sfinţi;
- lectura unor povestioare care să pună în valoare anumite caracteristici ale unui bun
creştin: bunătate, ajutorare, prietenie;
- povestiri moralizatoare referitoare la modul de comportare creştin faţă de semenii aflaţi în
situaţii dificile;
- povestiri care evocă tradiţii şi obiceiuri specifice unor evenimente şi sărbători religioase:
îmbodobitul bradului, colindatul, încondeiatul ouălor.
6.2. Explicaţia
Este o metodă expozitivă care se pretează a se utiliza în activităţile din grădiniţă

pentru a facilita înţelegerea diferitelor concepte şi termeni religioşi de către copii. Pentru a
fi mai eficientă, explicaţia este necesară a fi însoţită de suport vizual, deoarece în această
etapă de vârstă gândirea copilului are caracter concret.
În activităţile de religie din grădiniţă explicaţia este esenţială pentru însuşirea
conţinutului specific acestui domeniu. Prin explicaţie copiii îşi vor crea treptat un
vocabular de termeni religioşi, care vor constitui pe termen lung fundamentul unei credinţe
autentice. Această metodă, prin întrebuinţarea ei, dezvoltă gândirea şi activează
mecanismul înţelegerii.
- explicarea unor termeni religioşi de bază: credinţă, iubire, milă, recunoştinţă, mulţumire,
familia creştină; Amin; Biblia; Biserică; creştin, Cruce; Domnul Iisus Hristos; Dumnezeu;
sfinţi; înger; Maica Domnului; rugăciune; sărbătoare; Sfântul Nicolae; Adam; Eva;
Biserică; casa Domnului; cruce; sfinţi; înger păzitor; apă sfinţită, minune, tămâie, creştin,
lumânare etc.
80
______________________________________________________________
- Icoana, ca obiect de cult particular şi public: se va explica ce este icoana şi care sunt
caracteristicile ei şi se va aduce în faţa copiilor un obiect concret;
- Preotul, persoană liturgică: se va explica cine este acesta, ce face şi va fi invitat în faţa
copiilor un preot;
- Înger, fiinţă cerească: se va explica copiilor ce este şi cum arată un înger, prin analogie
cu elemente care nu pot fi văzute (vântul care nu se poate vedea, dar se poate simţi), şi se
vor aduce în faţa copiilor reprezentări iconografice cu înger;
- explicarea importanţei protejării naturii pentru sănătatea omului (elemente de ecologie
creştină);
- explicarea importanţei sărbătorilor religioase în viaţa creştinului şi a modului în care este
sărbătorit un eveniment religios;
- explicarea semnificaţiei unor nume creştine uzuale (Maria, Emanuel, Andrei, Mihail,
Cristian etc.).
6.3. Descrierea
Descrierea este metoda expozitivă care expune trăsăturile specifice şi

caracteristicile unor obiecte, locuri, persoane, fenomene, întâmplări, cu scopul de a crea o
imagine cât mai clară a acestora, în contextul dat. Ea pune accent pe aspectele exterioare,
vizibile ale obiectului ales. Această metodă dezvoltă la copii spiritul de observaţie. Ea se
foloseşte de mijloace de învăţământ cum ar fi: harta, imagini, filme, fotografii, planşe etc.
Descrierea transpune în faţa copilului imaginea obiectului, ajutându-l pe acesta să-şi
formeze o reprezentare figurativă cât mai fidelă originalului.
- descrierea unei biserici pe baza unor imagini şi din propria experienţă prin comparaţie cu
o clădire obişnuită;
- descrierea veşmintelor preoţeşti: copiii vor fi solicitaţi să observe părţile componente ale
acestora, detalii estetice, materialul, culoarea, forma etc.
- descrierea Mântuitorului Hristos, a Sfintei Fecioare Maria şi a sfinţilor după
reprezentările iconografice;
81
______________________________________________________________
- descrierea unor imagini sugestive care redau comportamente pozitive şi negative ale unor
copii, cu accent pe îndeplinirea primelor şi evitarea celorlalte;
- descrierea unor trăiri şi experienţe personale petrecute în familie şi cu ocazia participării
la unele evenimente religioase (botez, cununie, denii, împărtăşanie, vizitarea unei
mănăstiri).
6.4. Citirea de imagini
Citirea de imagini este o metodă expozitivă specifică învăţământului preşcolar, care

presupune desprinderea unui mesaj dintr-o paletă de imagini sugestive pentru o temă dată.
Neştiind să citească la această vârstă, copiii „citesc” imagini, adică redau în cuvintele lor o
acţiune, o întâmplare, un eveniment, un fapt prezentat în simboluri grafice (desene şi
imagini), fiind solicitate astfel, procese psihice importante, precum: gândirea, limbajul,
memoria, atenţia, afectivitatea, voinţa, imaginaţia, creativitatea şi inteligenţa emoţională.
La vârsta preşcolară imaginile au o importanţă deosebită, ele facilitează învăţarea,
îmbogăţesc reprezentările mentale ale copiilor, realizează corelaţii, analogii, punţi de
legătură între vechile şi noile cunoştinţe şi dezvoltă iniţiativa şi voinţa copiilor spre
descoperirea lumii pe baza experienţei proprii. Citirea de imagini este primul pas şi treapta
pe care se bazează citirea efectivă.
Această metodă îi ajută pe copii să înţeleagă că imaginile, ca şi cuvintele, sunt
purtătoarele unui mesaj. Citirea de imagini stă în strânsă legătură cu formarea şi
îmbogăţirea limbajului copiilor preşcolari, realizând o conexiune între percepţie,
reprezentările psihice, gândire şi modul de exprimare prin cuvinte. Este o metodă foarte
frecvent folosită la această etapă de vârstă, fiind eficientă în mai multe tipuri de activităţi:
activităţi de comunicare şi educare a limbajului, ştiinţe şi activităţi matermatice, educaţie
pentru societate, activităţi estetice şi creative. Poate fi folosită cu succes şi în activităţile de
educaţie religioasă.
- citire de imagini: „La Biserică”; „La Paşte”;
- citire de imagini cu persoane care se roagă acasă sau la biserică;
- citire de imagini care să evidenţieze comportamente autentice creştine;
82
______________________________________________________________
- citire de imagini sugestive din viaţa copiilor, care marchează evenimente religioase
(Sărbătoarea numelui, Crăciunul în familie, Paştele);
- citire de imagini care să ilustreze frumuseţile naturii create de Dumnezeu.
6.5. Conversaţia euristică
Conversaţia euristică este o metodă interogativă care se bazează pe dialog şi care

solicită din partea copiilor răspunsurile la întrebări adresate de către profesor şi creează
situaţii de învăţare noi. Conversaţia euristică realizează contextul unei incursiuni în
propriul univers cognitiv şi contribuie la formarea de conexiuni care facilitează dezvăluirea
unor noi aspecte ale realităţii (Cucoş, 2006, p. 292). Ea stimulează aspectul critic al
gândirii, îi învaţă pe copii să-şi adreseze întrebări şi să comunice. Această metodă este mai
greu de utilizat la grupa mică, însă la grupele mijlocie şi mare, când copiii încep să
realizeze conexiuni între anumite întâmplări, evenimente, ea se poate utiliza cu succes.
Conversaţia euristică solicită din partea profesorului o măiestrie deosebită a
modului în care sunt adresate întrebările. Dacă profesorul stăpâneşte foarte bine subiectul,
el poate obţine din partea copilului răspunsuri deosebite, inedite, creative şi poate alcătui
situaţii de învăţare eficiente. Se spune că a întreba reprezintă primul pas spre cunoaştere,
ceea ce aprobă eficienţa acestei metode chiar de la vârsta preşcolarităţii. Adresarea unei
întrebări contribuie la apariţia motivului cognitiv (Cucoş, 2006, p. 292), care stimulează
activitatea ulterioară. Profesorul Ioan Cerghit (1980, p. 116) considera întrebarea ca fiind
„o invitaţie la acţiune, un ferment al activităţii mintale, un instrument de obţinere a
informaţiilor”, iar copiii, prin natura vârstei lor, sunt adevărate izvoare de întrebări, care-i
ajută să descopere şi să înţeleagă tot ceea ce se întâmplă în jurul lor.
- convorbiri despre cine este Dumnezeu şi ce rol are El în viaţa noastră;
- convorbiri privind calităţile unui bun creştin (bunătate, iubire, ajutorarea semenilor);
- dialog despre regulile de comportament creştin în clasă, în familie, în biserică şi în
societate;
- convorbiri despre cum poartă de grijă Dumnezeu omului şi naturii;
- convorbire: „Ce simte prietenul meu?”;
83
______________________________________________________________
- convorbire: „Sunt creştin”;

- convorbire: „Cum să fim buni”;
- convorbiri despre actele pe care este bine să le practice micii creştini: rugăciunea, mersul
la biserică, ascultarea de părinţi, comportamentul corect faţă de semeni şi natură;
- convorbiri despre importanţa rugăciunii în viaţa copiilor, prin referire la experienţa
personală;
- convorbiri despre iubirea faţă de Dumnezeu, faţă de părinţi, fraţi, colegi şi despre iubirea
lui Dumnezeu pentru oameni;
- convorbire privind modul de manifestare a iubirii părinţilor pentru copii şi a copiilor faţă
de părinţi;
- convorbiri privind comportamentul faţă de semenii cu anumite probleme (de sănătate,
sociale) reale sau imaginate;
- convorbiri care să evidenţieze importanţa şi valoarea fiecărui om, ca fiinţă unică şi
specială;
- convorbiri care să evidenţieze rolurile şi responsabilităţile persoanelor în biserică (preot,
credincioşi), precum şi în alte medii (ex. la grădiniţă - copii, educatoare);
- convorbiri pentru a evidenţia diferenţele dintre copiii grupei (în special) şi dintre oameni
(în general);
- convorbiri pe tema unor sărbători importante din perspectivă creştină (Paştele, Crăciunul,
Boboteaza etc.);
- convorbiri referitoare la principalele evenimente religioase din viaţa omului (Botezul,
Nunta, ziua onomastică);
- convorbiri pe tema diferitelor sărbători religioase şi a modului în care se celebrează
acestea în familie sau comunitate;
- convorbiri pe tema importanţei sărbătorilor religioase din viaţa copiilor şi a modului de
manifestare în familie şi societate: tradiţii şi obiceiuri cunoscute de copii.
6.6. Problematizarea
Pr. Prof. Dr. Sebastian Şebu (2000, p. 98) definea problematizarea ca fiind „metoda
interogativă prin care se creează în mintea copilului o întrebare sau o situaţie problemă, cu
scopul de a stimula efortul personal în surprinderea diferitelor relaţii între cunoştinţele
84
______________________________________________________________
dobândite anterior şi noile cunoştinţe, care să conducă la elaborarea soluţiei, sub

îndrumarea profesorului.”
Specificul acestei metode constă în faptul că profesorul nu comunică pur şi simplu
cunoştinţe elaborate anterior, ci dezvăluie elevilor săi embriologia adevărurilor (Cucoş,
2006, p. 297), determinându-i pe aceştia să iniţieze un demers de căutare şi de descoperire.
În realizarea activităţilor de religie problematizarea poate fi folosită la grupele de
vârstă mare, când copiii sunt capabili să iniţieze un demers de rezolvare a unei probleme,
cu ajutorul dat de către profesor. Problematizarea, prin specificul ei, este o metodă care
dezvoltă gândirea, îl transpune pe copil într-o situaţie căreia el trebuie să-i găsească
rezolvarea potrivită. Această metodă poate fi folosită şi în activităţile de religie, deşi este
specifică mai ales ştiinţelor exacte, însă profesorul de religie, cu măiestrie şi înţelepciune,
poate crea o situaţie problematică menită să dezvolte gândirea copiilor. În ceea ce priveşte
conţinuturile revelate ale credinţei, problematizarea nu poate fi folosită.
În grădiniţă poate fi folosită întrebarea-problemă şi situaţia-problemă, problema
fiind mai greu de utilizat, pentru că solicită un efort şi o analiză cu un grad ridicat de
complexitate.
Această metodă are o valoare formativă foarte mare, deoarece ea contribuie la
consolidarea unor structuri cognitive, la stimularea spiritului de explorare, la dezvoltarea
autonomiei, la formarea unui stil activ de lucru şi la susţinerea unui punct de vedere
propriu (argumentare).
Exemple:
,,- Ce s-ar fi întâmplat cu omul căzut la pământ, dacă nu ar fi trecut pe acolo bunul
samarinean?”;
,,- Ce s-ar fi întâmplat cu Isaac, dacă Dumnezeu nu l-ar fi oprit pe Avraam la timp?”;
,,- Care ar fi fost viaţa lui Adam şi a Evei dacă ar fi ascultat porunca lui Dumnezeu?”;
6.7. Observarea directă a lumii înconjurătoare
Această metodă de cunoaştere a realităţii religioase presupune îndreptarea atenţiei

copiilor spre lumea înconjurătoare, fie sub îndrumarea profesorului (observaţia
sistematică), fie în mod autonom (observaţia independentă), cu scopul de a înţelege o
85
______________________________________________________________
realitate superioară, observând creaţia să descopere pe Creator. Observaţia are o valoare

euristică şi participativă, se bazează şi dezvoltă receptivitatea copiilor faţă de fenomenele
lumii înconjurătoare. Prin intermediul observaţiei se urmăreşte explicarea, descrierea,
interpretarea unor fenomene din perspectiva unor sarcini concrete de învăţare (Cucoş,
2006, p. 295).
Această metodă contribuie la dezvoltarea unot trăsături comportamentale, cum ar fi
răbdarea, perseverenţa, imaginaţia, consecvenţa, spiritul detaliilor. Prin contemplarea
lumii, copiii descoperă dragostea şi purtarea de grijă pe care Dumnezeu le are faţă de
aceasta şi înţeleg concepte generale cum ar fi: providenţa divină, crearea lumii şi a omului,
ordinea şi legile naturii. Această contemplare a frumuseţilor create trebuie să trezească în
sufletul copilului dorinţa de a se apropia şi de a-L cunoaşte pe Dumnezeu mai mult.
- activitate în aer liber, care va urmări descoperirea frumuseţilor naturii, ca părţi ale lumii
create de Dumnezeu;
- observarea naturii ca dar al iubirii lui Dumnezeu faţă de om;
- observarea dirijată a elementelor comune tuturor oamenilor precum şi a trăsăturilor care
ne fac unici;
- observarea unor icoane care reprezintă evenimente din viaţa Mântuitorului, a Maicii
Domnului, a unor sfinţi (Sf. Nicolae, Sf. Andrei etc.).
6.8. Studiul de caz
Studiul de caz este o metodă de cunoaştere a realităţii înconjurătoare care poate fi

folosită şi în activităţile cu conţinut religios. Această metodă presupune analiza unui caz
real, în vederea identificării anumitor elemente care pot aduce un aport educativ pentru
copii. Analiza unui eveniment, a unei persoane, a unei situaţii de viaţă din sfera religioasă,
oferă copilului contextul formării unor atitudini, deprinderi şi comportamente practice. Din
studiul unui caz copiii pot învăţa cum să procedeze în situaţii similare sau pot evita
consecinţele unei alegeri greşite.
Această metodă trebuie utilizată ţinând cont de particularităţile de înţelegere ale
copiilor şi de obiectivele în raport cu care urmărim însuşirea unor comportamente. Cazul
86
______________________________________________________________
de studiat trebuie să fie relevant pentru tema aleasă, clar şi să conţină elemente educative.
Studiul de caz dezvoltă capacitatea de analiză şi sinteză a gândirii copiilor şi imaginaţia
creativă, deoarece solicită din partea lor identificarea unui alt mod de rezolvare faţă de
subiectul studiului.
Exemplu: - o povestioară care redă viaţa Sfintei Filofteia, din care copiii vor fi îndrumaţi să
analizeze faptele ei şi consecinţele care decurg din acestea şi să desprindă
învăţături morale de viaţă.
6.9. Exemplul
Exemplul, ca metodă de cunoaştere a realităţii religioase, presupune aducerea în

faţa copiilor a unui model de comportament pozitiv din care aceştia să desprindă anumite
învăţături. La vârsta preşcolarităţii, imitaţia este una dintre caracteristicile cele mai
importante prin care copilul îşi însuşeşte limbajul, comportamentul, atitudinile, gesturile
unei persoane cu semnificaţie afectivă pentru el. De aceea, exemplul poate şi trebuie să fie
folosit în activitatea religioasă şi nu numai.
Primul model pe care copilul îl imită în viaţa lui este mama. Odată cu intrarea în
grădiniţă, educatoarea şi profesorul de religie devin şi ei exemple pe care copiii le imită.
Astfel, profesorul de religie trebuie să reprezinte cu adevărat un exemplu de conduită
morală şi de reflectare a modelului suprem, Mântuitorul Iisus Hristos, pentru a trezi în
fiinţa interioară a copilului sentimente pozitive, admiraţie şi pentru a oferi un model de
urmat. Puterea exemplului este, pentru copilul preşcolar, de cele mai multe ori, mai mare şi
mai rezonantă decât cuvintele profesorului.
Exemple:
- exemplu de identificare a rolurilor pe care le are fiecare membru al familiei;
- povestioară moralizatoare „Copilul bine crescut” (L. Magdan, 2004, p. 32);
- povestioara „Căinţa păcătosului” (Revista Lumea Credinţei pentru copii, anul I, nr. 7, p.
18-19);
- povestioara „Ecoul vieţii” (L. Magdan, 2006, p. 52-53).
87
______________________________________________________________
6.10. Rugăciunea
Rugăciunea reprezintă o legătură vie şi personală cu Dumnezeu. Prin rugăciune

omul se adresează direct lui Dumnezeu, fiind acea deschidere simplă şi firească a omului
ca fiinţă creată spre comunicare şi comuniune cu El. Rugăciunea este expresia religiei
trăite, ea presupune o stare de pietate deosebită în care omul se cufundă, copleşit de emoţii
şi trăiri specifice intense, cadru în care se clădeşte relaţia lui cu Dumnezeu. Convorbirea cu
Dumnezeu foloseşte o semantică emoţională care să descrie trăiri şi stări diverse, de la
iubire, iertare, căinţă, la milă, neputinţă, ajutor.
Rugăciunea la copil este o deprindere care se dezvoltă stadial, care evoluează şi se
transformă odată cu creşterea lui. Preşcolarii mici (3 ani) nu au încă dezvoltată capacitatea
de a înţelege profunzimea şi specificul rugăciunii, de aceea ei se concentrează, mai ales, pe
comportamentele fizice (vizibile) pe care le presupune actul rugăciunii, după cum le-au
observat a fi realizate de adulţi: ţin ochii închişi, mâinile împreunate, aşezat în genunchi, în
faţa unei icoane. Ei imită gesturile simbolice, acţiunile observate, reducând actul rugăciunii
la aspectul extern, vizibil al acesteia.
La 4 ani copiii consideră că, pentru a te ruga, este nevoie mai întâi să ştii despre
Dumnezeu şi să crezi în El, dar totuşi nu cred că rugăciunea implică să te gândeşti. Acum
începe să se observe influenţa mediului în care copilul trăieşte, cei care trăiesc într-o
atmosferă preponderent religioasă reflectă acest lucru în comportamentul şi atitudinile lor.
La 5 ani, copiii conştientizează conceptul de rugăciune şi sunt familiarizaţi cu el, totuşi nu
au foarte mare încredere în eficacitatea propriilor rugăciuni, dar consideră că în general ele
se îndeplinesc. La 6 şi 7 ani copiii cred că rugăciunile sunt eficiente, că ele pot influenţa
sau modifica realitatea. Acum sunt conştienţi de aspectele mentale ale rugăciunii, şi le
consideră la fel de importante ca şi pe cele fizice. Ei atribuie capacitatea de a te ruga
exclusiv fiinţelor umane şi consideră că, pentru a face acest lucru, este nevoie de un anumit
grad de dezvoltare fizică şi mentală (ex. copiii foarte mici nu se pot ruga). De la vârsta de 8
ani copiii manifestă o capacitate semnificativă de a înţelege conceptul de rugăciune (Isailă,
2006, p. 218).
Rugăciunea copilului are ca fază incipientă rugămintea pe care el o exprimă
emoţional faţă de părinţi. Rugămintea copilului are o mare forţă psihologică, deoarece ea
este însoţită de o intensă emoţionalitate. Ea este de fapt o dorinţă, care, împlinită de către
părinţi, produce linişte şi bucurie intensă. Rugăciunea, după modelul rugăminţii faţă de
88
______________________________________________________________
părinţi, este însoţită de o stare de speranţă, optimism, încredere, copilul fiind capabil să îşi
reprezinte sau să anticipeze emoţia şi bucuria pe care îndeplinirea ei i-o va genera. Copilul
vine în faţa lui Dumnezeu cu încrederea şi speranţa pe care le are în părinţi; rugăciunea
copilului este sinceră şi încrezătoare în posibilitatea reală de satisfacere a ei.
Copiii relaţionează cu Dumnezeu în timpul rugăciunii. Ei Îi vorbesc, i se adresează,
în tăcere sau chiar cu voce tare, înainte de culcare, când simt prezenţa lui Dumnezeu lângă
ei. Dumnezeu este lângă ei când sunt bolnavi sau când au un coşmar. Astfel ajung copiii
să-L iubească pe Dumnezeu, să-L integreze în viaţa lor ca pe o persoană reală. Copiii sunt
fiinţe spirituale, care Îl caută pe Dumnezeu şi care sunt receptivi şi răspund cu iubire iubirii
Sale.
Exemple:
- încă de la grupa mică sau chiar mai devreme, copiii învaţă rugăciunea „Înger, îngeraşul
meu”, dar şi alte rugăciuni adaptate capacităţii lor de înţelegere şi memorare: ,,Tatăl
nostru”, ,,Rugăciunea de dimineaţă”, ,,Rugăciunea de seară” etc. (vezi Cărticica de
rugăciuni şi Rugăciuni pentru copilaşii buni);
- la grupa mică pot fi învăţate următoarele rugăciuni: „Doamne, ţine-i fericiţi”, „Doamne,
Doamne, ceresc Tată”, cuvintele care însoţesc semnul Sfintei Cruci;
- la grupa mijlocie pot fi învăţate următoarele rugăciuni: „Tatăl nostru”, „Rugăciune pentru
părinţi”, „Toţi, cu inima curată”;
- la grupa mare pot fi învăţate următoarele rugăciuni: „Rugăciunea preşcolarului”,
„Rugăciune la intrarea în clasă”, Rugăciune către îngeraşul păzitor”.
6.11. Jocul
Cea mai importantă modalitate de exprimare a copilului preşcolar o reprezintă

jocul. În activitatea de zi cu zi a unui copil jocul ocupă ponderea cea mai mare, fiind
activitatea preferată a acestuia. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de
ce este copil. Copilăria, cu frumuseţea şi veselia ei, nu poate fi imaginată fără joc.
Jocul este o metodă şi totodată un mijloc de educare eficient şi atractiv, prin
intermediul lui se realizează învăţarea la vârsta preşcolarităţii, copiii manifestând un interes
deosebit faţă de orice activitate care se realizează prin joc. Pentru copil jocul nu reprezintă
89
______________________________________________________________
o simplă distracţie; jucându-se, el cunoaşte şi descoperă lumea şi viaţa într-o formă

accesibilă şi atractivă pentru el. Jocul este un instrument care stimulează dezvoltarea
cognitivă, el îi pregăteşte pe copii pentru viaţă, oferă oportunitatea de a exersa roluri şi de
a-i imita pe adulţi, stimulează fantezia, imaginaţia şi creativitatea, prin intermediul lui se
afirmă individualitatea fiecărui copil, el reprezintă climatul psihologic cel mai favorabil
copilului preşcolar pentru a se forma armonios. Nu în ultimul rând, jocul este un exerciţiu
esenţial pentru formarea şi dezvoltarea responsabilităţii etice şi morale.
Jucându-se, copilul utilizează bagajul de cunoştinţe pe care îl are, se implică
afectiv, acţionează, se descoperă pe sine, pe ceilalţi şi lumea care îl înconjoară, jocul
formează, dezvoltă şi modelează întreaga viaţă psihică a copilului.
La vârsta de 3 ani, jocul copilului este legat de obiecte şi mânuirea lor, copilul
preferând să se joace individual, la 4 ani apare nevoia unui partener de joc, la 5 ani este
preferat jocul de rol şi jocul tematic, cu subiecte din viaţa copilului, iar în jurul vârstei de 6
ani apar în jocuri pattern-uri socio-profesionale cu conduite tipice (Golu, Ioniţă, 2009, p.
25).
Jocul, prin specificul său, contribuie la reflectarea şi transformarea în plan imaginar
a realităţii complete prin care copilul cunoaşte activ lumea. Achiziţiile dobândite prin joc
au o puternică amprentă, rămânând impregnate pentru toată viaţa în structura personalităţii
copilului.
La vârsta preşcolarităţii, jocul are o dublă semnificaţie: el este cadrul în care se
manifestă, se exteriorizează întreaga viaţă psihică a copilului şi, totodată, prin intermediul
lui se formează şi dezvoltă capacităţile psihice ale acestuia (Golu, Ioniţă, 2009, p. 27).
Învăţarea prin joc este naturală, spontană şi foarte durabilă. Jocul încurajează copiii să
investigheze, să creeze, să descopere lumea din jurul lor şi lumea din interiorul lor,
universul lor emoţional.
Jocul poate fi utilizat în orice tip de activitate, inclusiv în cea religioasă, în funcţie
de obiectivele stabilite. Jocul religios este mijlocul prin care pot fi însuşite atitudini şi
comportamente moral-religioase, facilitează dezvoltarea deprinderilor morale, ajută la
formarea caracterului, într-o atmosferă plăcută, liniştitoare.
În activitatea de religie pot fi utilizate mai multe tipuri de jocuri, în funcţie de:
1. resursele folosite: jocuri materiale, jocuri orale, jocuri pe bază de întrebări, jocuri pe
bază de fişe individuale;
90
______________________________________________________________
2. forma de exprimare: jocuri simbolice, jocuri de sensibilizare, jocuri-ghicitori, jocuri de

cuvinte încrucişate etc.;
3. conţinutul instruirii: jocuri de cunoştinţe religioase, jocuri de literatură religioasă,
jocuri muzicale religioase etc.
4. procesele psihice stimulate: jocuri de observaţie, jocuri de atenţie, jocuri de memorie,
jocuri de gândire, jocuri de limbaj, jocuri de creaţie etc. (Opriş, Opriş, Horga, 2012, p.
20).
Jocul este pentru copil la fel de important ca hrana pentru trup şi dragostea pentru
suflet. Un copil care nu se joacă nu poate fi decât un copil bolnav, pentru că jocul este
însăşi fiinţa copilului şi modul lui de a se manifesta în lume. Există numeroase păreri ale
specialiştilor pedagogi şi psihologi cu referire la joc, însă toţi, deopotrivă, afirmă
importanţa şi necesitatea jocului în viaţa copilului, în dezvoltarea lui integrală. Educaţia
religioasă se poate realiza cu succes prin intermediul jocurilor, asigurând totodată un
progres moral-spiritual.
Exemple:
- jocuri didactice care să valorifice experienţa religioasă a copiilor (ajutarea semenilor,
rugăciunea etc.);
- jocuri didactice care să evidenţieze atitudini şi comportamente moral-religioase din
experienţa de viaţă a copiilor (mersul la biserică, rugăciunea, fapte bune);
- jocuri didactice care să urmărească descoperirea calităţilor proprii şi ale celorlalţi;
- jocuri „Aşa da / aşa nu”;
- jocuri emoţionale pentru a explora sentimentele copiilor în faţa unor situaţii de
comportament imaginate (ex. „Ce simt când...”);
- joc senzorial-perceptiv: „Recunoaşte obiectul după miros, după pipăit”;
- joc de atenţie: ,,Fă ce spun, nu ce fac eu!;
- joc de observaţie: ,,Găseşte diferenţele!”;
- joc-ghicitori: ,,Ghici, ghicitoarea mea!”;
- joc de rol; ,,La Paşte”; „Ce trei magi”; „Îngeraşii şi păstorii”; „De-a familia”;
- jocuri de rol cu privire la asumarea diferitelor comportamente religioase în situaţii date şi
jocuri ce vizează împărţirea responsabilităţilor într-un grup;
- jocuri de rol care să urmărească acceptarea necondiţionată a semenilor (ex. „Copiii
lumii”);
91
______________________________________________________________
- jocuri de rol care urmăresc descoperirea calităţilor celorlalţi: „Întreabă-mă şi îţi

răspund!”.
6.12. Dramatizarea
Dramatizarea este metoda prin care, pe baza procedeelor artei dramatice, se

realizează exprimarea unor realităţi diferite, într-o manieră inedită. Dramatizarea este o
modalitate de expresie specifică artei teatrale, dar ea poate fi adaptată şi procesului
instructiv-educativ. În grădiniţă, dramatizarea poate fi folosită la grupa mare, pentru a pune
în scenă piese religioase şi scenete.
Interperetarea unei scenete sau a unei piese religioase, în care copiii sunt implicaţi
direct, prin intermediul rolurilor jucate, contribuie la exprimarea sentimentelor şi trăirilor
artistice, la dezvoltarea simţului estetic, la o învăţare diferită şi atractivă pentru copii şi la
aducerea în plan concret a unei realităţi din timpuri trecute. Prin faptul că preşcolarii trebuie
să îşi însuşească rolul personajelor, atitudinea lor, comportamentul şi chiar îmbrăcămintea lor,
scenetele sunt deosebit de atractive şi formative. În plan psihic, piesele religioase contribuie la
dezvoltarea memoriei, a afectivităţii şi dezvoltă empatia.
Exemplu: - piese religioase (scenete): „Vicleimul”, „Copiii şi îngeraşii”, „Sfântul Nicolae şi

fetele sărace”.
6.13. Exerciţiul
Exerciţiul moral este o metodă fundamentată pe acţiune, care constă în executarea

repetată şi intenţionată a unor acţiuni în scopul formării unor deprinderi morale, în condiţii
asemănătoare. Cu cât o acţiune este realizată de mai multe ori, cu atât se conturează
deprinderea respectivă şi intenţia de a fi repetată în context similar.
În activităţile religioase din grădiniţă, exerciţiul vizează formarea în contexte
educative diferite a unor abilităţi practice necesare pentru integrarea în viaţa liturgică şi
sunt vizate un set de abilităţi teoretice legate de învăţarea unor cântări după auz, aplicarea
92
______________________________________________________________
unor cunoştinţe în noi contexte, realizarea de către copii a unor produse, materiale, lucrări
etc. (Opriş, Opriş, Horga, 2012, p. 23).
În cadrul activităţii de religie, exerciţiul contribuie la formarea unor deprinderi
caracteristice unui bun creştin.
- exerciţii de realizare a închinării (actul închinării şi cuvintele însoţitoare) cu explicarea
semnificaţiei gestului de închinare;
- copiii vor fi încurajaţi să rostească rugăciunea la intrarea în clasă şi la plecare, dar şi
dimineaţa, înainte de masă, seara (în particular);
- participarea la slujbele religioase din Duminici şi sărbători;
- exerciţii de construire a unor enunţuri simple cu termeni nou învăţaţi;
- exerciţii practice de cunoaştere şi recunoaştere a Bibliei dintre alte cărţi;
- exerciţii de identificare a faptelor bune/rele săvârşite de personajele biblice;
- exerciţii de identificare a responsabilităţilor ce reies din statusurile şi rolurile pe care le au
copiii în familie, la grădiniţă, în grupul de prieteni;
- exerciţii pentru explorarea universului interior al copiilor şi pentru autocunoaştere: „Ce
îmi place mie?”;
- exerciţii de identificare a diferenţelor dintre membrii unui grup;
- exerciţii de recunoaştere a unor evenimente şi sărbători religioase, cu suport vizual sau pe
baza audierii unor fragmente biblice sau din literatura religioasă.
6.14. Metoda alianţei
Folosită cu precădere în şcolile din Apus, această metodă îşi găseşte începutul în
activitatea învăţătorească a Mântuitorului Hristos de a se raporta la cei doisprezece
Apostoli. Metoda alianţei se caracterizează prin:
- nu este vizat individul ca atare, ci grupul văzut ca ansamblu;
- Învăţătorul nu este distanţat de ucenicii Săi, fiind accentuată dimensiunea
comuniuniii şi comunicării;
- alianţa se bazează pe raporturi de dialog şi prietenie între elevii care devin
coparticipanţi la acţiunea de educare şi formare reciprocă;
93
______________________________________________________________
- actualizează disponibilităţile relaţionale ale copiilor, de deschidere şi împlinire

prin ceilalţi, pentru că omul nu este un univers închis, ci o realitate deschisă, o existenţă în
relaţie cu o alta (Cucoş, 2009, p. 299).
Profesorul care foloseşte această metodă trebuie să fie „printre copii” şi nu „în faţa”
sau „în afara” lor, el trebuie mai întâi să devină prietenul sau fratele mai mare al copiilor,
să comunice deschis cu ei, să le transmită sentimente pozitive de apropiere şi implicare faţă
de aceştia, să respecte opiniile şi personalitatea lor, să caute împreună răspunsuri şi să
găsească rezolvările cele mai potrivite.
Specificul folosirii acestei metode cu copiii mici cere din partea educatorului o
cunoaştere specială a tuturor copiilor din grupă, aplicarea unor tehnici de lucru în grup,
crearea unui mediu care să îndemne la comunicare liberă bazată pe încredere şi respect
reciproc.
Exemplu: După modelul în care Domnul nostru Iisus Hristos predica Sfinţilor Apostoli şi
mulţimilor, profesorul poate explica o parabolă stând printre copii pe jos, pe pernuţe,
transmiţând copiilor o stare specială.
6.15. Metoda diagramei cauză-efect
Această metodă creează posibilitatea copiilor de a descoperi cauza şi efectul unor

procese, evenimente, fenomene, probleme, particularizând putem vorbi despre consecinţe
ale comportamentelor şi acţiunilor întreprinse. Această metodă stimulează imaginaţia
copiilor în căutarea celor mai oportune ideide rezolvare a unei probleme propuse. Ea are
două elemente esenţiale: cauza, care reprezintă punctul apariţiei problemei în anumite
condiţii determinate şi efectul, ca urmare a cauzei care l-a provocat.
Diagrama se bazează pe folosirea următoarelor întrebări: „Când?”, „Unde?”,
„Cine?”, „De ce?”, „Ce?”, „Cum?”.
Ele dirijează şi facilitează în acelaşi timp înţelegerea cauzei şi a efectului
întâmplării evenimentului. Aceste întrebări reprezintă cauzele majore ale evenimentului şi
îmbracă axa principală a diagramei care reprezintă efectul.
94
______________________________________________________________
Exemple:
- povestirea biblică: „Neascultarea lui Adam şi a Evei – izgonirea din Rai”;
-„Pilda fiului risipitor” (adaptată nivelului de înţelegere al copiilor preşcolari).
6.16. Mozaic
Această metodă presupune învăţarea prin cooperare, prin interdependenţa grupurilor

şi exercitarea statutului de expert în rezolvarea unei sarcini de învăţare. Tehnica
mozaicului se poate realiza astfel: se grupează copiii în 4-5 echipe şi se repartizează
fiecărei echipe câte un simbol ce corespunde unei subteme. Subtema se studiază
independent în cadrul fiecărei echipe de către un copil care va deveni reprezentantul
echipei. Reprezentanţii expun colegilor cunoştinţele lor.
Această metodă poate fi folosită cu succes în special la grupele mari, acolo unde
copiii au un limbaj mai dezvoltat.
Exemplu: - „Zilele creaţiei”; copiii vor fi împărţiţi în 6 echipe, câte una pentru fiecare zi a
creaţiei, vor avea la dispoziţie materiale ilustrative cât mai diverse care să le sugereze ce s-
a întâmplat în ziua respectivă. Fiecare echipă va primi câte un simbol (†, ☺, ☼, ■, ♪, ♥).
După documentare reprezentantul echipei prezintă celorlalţi cunoştinţele deprinse în echipa
sa.
95
______________________________________________________________
CAPITOLUL AL 7-LEA
MIJLOACELE DE ÎNVĂŢĂMÂNT SPECIFICE DEMERSULUI
EDUCATIV RELIGIOS DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR
Mijloacele de învăţământ reprezintă resursele materiale (instrumente) ale procesului

de învăţământ, care facilitează comunicarea, înţelegerea, însuşirea cunoştinţelor, formarea
priceperilor şi deprinderilor, contribuie la crearea situaţiilor de învăţare, la favorizarea unei
învăţări rapide, conştiente, accesibile, sistematice şi temeinice, la fixarea cunoştinţelor sau
la evaluarea şi aplicarea cunoştinţelor în practică.
Mijloacele de învăţământ solicită şi susţin operaţiile gândirii, stimulează căutarea şi
cercetarea, dezvoltă imaginaţia şi creativitatea copiilor.
Acestea se pot grupa în două mari categorii (Cucoş, 2006, p. 301):
- obiecte naturale, originale
- obiecte substitutive, funcţionale şi acţionale
(machete, mulaje, modele)
- suporturi figurative şi grafice (hărţi, planşe
a. mijloace de învăţământ ce iconice, albume fotografice, panouri etc.)
cuprind un mesaj didactic - mijloace simbolico-raţionale (tabele cu
formule, planşe cu litere, cuvinte, scheme
structurale sau funcţionale etc.)
- mijloace tehnice audiovizuale (diapozitive,
filme, discuri, benzi audio şi/sau video)
- instrumente, aparate şi instalaţii de laborator
b. mijloace de învăţământ care - instrumente tehnice pentru ateliere
facilitează transmiterea mesajelor - instrumente muzicale şi aparate sportive
didactice - maşini de instruit şi calculatoare electronice
- jocuri didactice
- simulatoare didactice, instalaţii pentru
laboratoare fonice etc.
96
______________________________________________________________
Mijloacele de învăţământ au un aport pozitiv asupra învăţării, deoarece vin să

suplimenteze explicaţiile verbale, oferă un suport intuitiv şi îi familiarizează pe copii cu
realitatea mai greu observabilă. Eficienţa utilizării mijloacelor de învăţare ţine de
capacitatea profesorului de a le alege şi a le folosi oportun.
Ele trebuie utilizate în funcţie de metodele şi tehnicile alese, pentru a putea atinge
potenţialul maxim educativ. Particularităţile grupelor de vârstă din grădiniţă impun, pe
lângă alegerea unor metode specifice, corelarea lor cu mijloacele de învăţământ adaptate
specificului nivelului de dezvoltare al copiilor. În activităţile de învăţare a religiei la
grădiniţă pot fi utilizate o variată gamă de mijloace de învăţământ cu specific religios, cum
ar fi: textul biblic, icoana, cărţi şi reviste cu conţinut religios pentru copii, planşe, imagini,
fişe de lucru, cd-uri cu muzică religioasă, dvd-uri cu filme religioase, puzzle, cuburi,
jetoane cu imagini religioase, machetă cu scene din viaţa religioasă (scena Naşterii
Domnului), obiecte liturgice (candelă, lumânare, mir, tămâie etc.), panou de religie,
calculatorul, softuri educaţionale pentru copii. Pe lângă acestea mai pot fi folosite şi alte
mijloace de învăţământ, precum: jucării, creioane colorate, carioca, acuarele, sticlă pentru
pictură, plastilină, mingea, păpuşi pentru scenete.
▪ Textul biblic
În activităţile de educaţie religioasă desfăşurate în grădiniţă textul biblic poate fi
folosit pentru crearea contextului de învăţare potrivit, cu menţiunea că limbajul trebuie
adaptat nivelului de înţelegere al copiilor preşcolari şi trebuie selectate acele pasaje şi
episoade care pot fi receptate de copii la această vârstă. În acest scop există Biblia pentru
copii, care este utilă educatoarei întrucât accesibilizează conţinutul fără a pierde din
profunzimea şi din importanţa mesajului. De asemenea, textele care vor fi prezenate
copiilor trebuie însoţite de imagini bogate şi expresive, pentru a-i ajuta pe copii să pătrundă
mai uşor conţinutul. Există versete sau îndemnuri morale deosebit de frumoase şi
accesibile învăţării de la cea mai fragedă vârstă: „Mai fericit este a da decât a lua” (Fapte
20, 35); „Unde este comoara ta, acolo este şi inima ta” (Matei 6, 21); „Să iubeşti pe
aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 19, 19).
97
______________________________________________________________
▪ Icoana
Icoana este, dincolo de caracteristica ei de reprezentare a realităţii divine, un mijloc
de învăţare cu un puternic impact emoţional pentru adult, dar mai ales pentru copii; prin
intermediul ei copiii descoperă un conţinut plin de semnificaţii şi aduc aici şi acum
întâmplări şi evenimente, fapte şi persoane din istoria mânturii neamului omenesc. Icoana
este pentru copil Biblia în imagini, de aceea are un puternic caracter educativ şi formativ.
În copilărie, imaginea lui Dumnezeu este concepută aproape exclusiv aşa cum este
văzut în icoane. Copilul nu şi-ar putea imagina niciodată pe Dumnezeu în lipsa unei
reprezentări concrete din icoane (Bologa, 1930, p. 64). Reprezentarea lui Dumnezeu este
mediată de calitatea de simbol a imaginii religioase, ca participant efectiv la realitatea
reprezentată: imaginea religioasă redată este realitatea divină imaginată. În activităţile de
educaţie religioasă din grădiniţă icoana îşi are rostul ei, amintind copiilor, prin prezenţa ei,
de spaţiul liturgic al bisericii, dar şi de locul de rugăciune de acasă, creând o atmosferă de
siguranţă, linişte, încredere şi un sentiment al prezenţei continue a lui Dumnezeu în viaţa
lor. Se vor alege spre prezentare icoanele cu încărcătură emoţională pozitivă (ex. icoana
Învierii Domnului, iar nu icoana Răstignirii pe Cruce a Mântuitorului Hristos), ţinându-se
cont şi de subiectul activităţii curente. Este recomandat ca icoanele alese să fie cele pictate
în spirit şi după canoanele ortodoxe, de evitat reprezentările sau imaginile artistice (kitsch-
uri).
▪ Fişa de lucru
Fişa de lucru este un mijloc de învăţământ des utilizat în mediul preşcolar, cu
menţiunea că trebuie să se aibă în vedere construirea ei pe bază de imagini şi de sarcini
didactice adaptate, atractive şi formative. Fişele pot conţine desene de colorat, labirinturi,
sarcini de descoperirea unor asemănări/deosebiri, de ordonare cronologică a unor
evenimente, completarea unor părţi lipsă, puzzle, uneşte punctele şi creează o imagine etc.
(a se vedea exemplele din anexe).
▪ Obiecte liturgice
Obiectele liturgice (candelă, tămâie, lumânare, căţuie, cruce, veşminte, potir,
miruitor, clopotul, toaca, icoana) pot fi prezentate copiilor pentru a-i familiariza cu
obiectele de cult specifice credinţei noastre ce se regăsesc în spaţiile eclesiale, dar şi acasă.
98
______________________________________________________________
În activităţile de învăţare se pleacă de la experienţa directă, personală pe care o au copiii în

raport cu acestea, de la ceea ce cunosc şi au văzut în biserică sau acasă, în special în
momentele de captare a atenţiei. Obiectele liturgice contribuie la crearea unei atmosfere
prielnice contextului de achiziţii fundamentale, prin faptul că ei pot observa (candela, potir,
icoana), pot simţi (mirosul tămâiei, lumânarea, veşmintele), pot auzi (clopotul, toaca) şi
percepe în mod direct şi concret componente ale vieţii religioase, astfel se pun bazele unei
învăţări durabile, eficiente şi se stimulează intersul natural faţă de descoperirea dimensiunii
religioase.
▪ Panoul de religie
Panoul de religie este un element care nu trebuie să lipsească dintr-un spaţiu
educaţional, în sala de grupă se recomandă a se realiza un colţ al micului creştin, cu icoane,
candelă, desene religioase realizate de copii, îndemnuri morale, imagini sugestive şi altele.
În construirea acestuia educatoarea trebuie să îi implice pe copii, să-l îmbogăţească cu
materiale noi la diferite ocazii (marile sărbători, vizite la mănăstiri sau biserici), dar şi cu
produse proprii ale copiilor (lucru manual: îngeri de hârtie, decoraţiuni de Crăciun realizate
manual, desene sau colaje de Paşte etc.).
▪ Calculatorul şi mijloacele de învăţământ moderne

Acolo unde dotările materiale permit (calculator, proiector, tablă inteligentă) pot fi
utilizate în activitatea de religie mijloacele moderne de învăţare, softuri educaţionale, filme
religioase, cd-uri cu muzică religioasă pentru copii şi jocuri interactive, deoarece impactul
acestora este unul deosebit, copiii sunt foarte receptivi, atenţi, dornici de descoperire şi
atraşi de astfel de mijloace tehnologice. Acestea reprezintă o alternativă eficientă la
activităţile tradiţionale, fiind complementare modalităţilor clasice de realizare a procesului
instructiv-educativ din învăţământul preşcolar. Este bine a fi folosite în diverse ocazii, fără
a se abuza de acestea, cu scopul de a crea şi alte contexte de învăţare. Sunt necesare şi
utile, însă nu sunt obligatorii.
99
______________________________________________________________
***
Dat fiind caracterul şi necesitatea concretului în viaţa copiilor preşcolari, mijloacele

de învăţământ, prin specificul lor intuitiv, contribuie semnificativ la însuşirea unui volum
mai mare de cunoştinţe şi la o învăţare mai eficientă şi durabilă. În grădiniţă se recomandă
folosirea unor mijloace didactice cât mai bogate, variate, colorate, atractive, estetice, sigure
şi cât mai corect realizate pentru copii. De calitatea lor şi de alegerea momentului în care
sunt folosite depinde o parte din reuşita activităţilor propuse. Cu certitudine vocaţia şi
creativitatea ce le caracterizează pe educatoare în general sunt factori care contribuie cu
succes la identificarea şi adaptarea celor mai eficiente motode, tehnici şi mijloace în scopul
realizării unei educaţii religioase autentice şi a formării personalităţii şi conduitei adecvate
a micilor creştini.
100
______________________________________________________________
CAPITOLUL AL 8-LEA
COMPONENTA EVALUATIVĂ ÎN EDUCAŢIA RELIGIOASĂ
PREŞCOLARĂ
Evaluarea este cea de-a treia componentă a procesului instructiv – educativ, alături
de predare şi învăţare, care îndeplineşte trei funcţii: măsurare (ce a învăţat copilul?),
predicţie (este copilul destul de dezvoltat pentru a face faţă stadiului următor şi intrării în
şcolaritate?), diagnoză (ce anume blochează sau întârzie dezvoltarea copilului?)
(Curriculum pentru învăţământul preşcolar, 2009, p. 15).
Evaluarea reprezintă totalitatea activităţilor prin care se colectează, organizează şi
interpretează datele obţinute în urma aplicării unor instrumente de măsurare, în scopul
emiterii unei judecăţi de valoare pe care se bazează o anumită decizie în plan educaţional.
Evaluarea în grădiniţă urmăreşte progresul copilului în raport cu el însuşi, deoarece
fiecare copil este unic şi se dezvoltă într-un ritm propriu, diferit de cel al altor copii chiar
de aceeaşi vârstă.
Activitatea instructiv-educativă din grădiniţă presupune multiple forme de evaluare,
printre care: evaluarea iniţială, evaluarea continuă şi sumativă. Evaluarea iniţială se
realizează la începutul anului şcolar, odată cu intrarea copilului în grupa respectivă.
Evaluarea sumativă sau cumulativă se realizează prin verificări la sfârşitul anului şcolar
sau la finalul unei grupe. Evaluarea continuă sau formativă presupune evaluarea tuturor
copiilor privind conţinuturile esenţiale şi însoţeşte mereu activităţile de predare-învăţare,
semnalizând dificultăţile care intervin, spre a se realiza un proces ameliorativ. Această
formă de evaluare se raportează la obiectivele pedagogice definite. Controlul sistematic
oferă un feed-back operativ asupra perfomanţelor atinse şi contribuie la cunoaşterea
nivelului atins de copii în dezvoltarea lor.
Sfânta Scriptură descoperă faptul că un creştin este evaluat de Dumnezeu, de
semeni şi de conştiinţa proprie (autoevaluarea).
În activităţile de religie evaluarea urmăreşte nu atât însuşirea unor cunoştinţe, cât
mai ales formarea unor competenţe şi deprinderi moral-religioase. Este dificil de
cuantificat achiziţiile dobândite de copii, mai ales când vorbim despre religie, deoarece
101
______________________________________________________________
comportamentul preşcolarilor se modifică treptat, în timp. Este necesar să ţinem cont de

mai mulţi factori care aparţin de individualitatea fiecărui copil (factori genetici, structura
neuronală, mediul din care provin şi familia etc.) atunci când evaluăm un copil.
Evaluarea eficientă este aceea care porneşte de la obiectivele operaţionale stabilite
în fiecare activiate, ea trebuie să vizeze raportul dintre rezultatele obţinute şi rezultatele
scontate. Scopul evaluării este de a perfecţiona în permanenţă procesul instructiv-educativ.
Trebuie ca fiecare copil să fie evaluat în raport cu evoluţia sa proprie, în ritmul său,
fără să fie comparat cu alt copil. Pot fi evaluate cunoştinţele copiilor, atitudinile,
conduitele, deprinderile, comportamentele, cantitativ sau calitativ; credinţa, însă, nu poate
fi evaluată (Holbea, Opriş, Opriş, Jambore, 2010, p. 36).
Constantin Cucoş (2009, p. 18) considera că ,,scopul final al evaluării nu este de a
stabili dinafară cât de mare este credinţa elevului, ci de a-l face pe acesta să se interogheze,
să se aplece spre sine, spre credinţa sau necredinţa sa. Obiectivul prioritar al evaluării la
disciplina Religie rezidă în punerea elevilor în situaţia de autoevaluare. Noua concepţie
asupra evaluării pleacă de la premisa că aceasta este un proces circular, activ, dinamic, de
îmbunătăţire a activităţii educative şi nu de ratificare definitivă a unor achiziţii. În evaluare
se va pune accent nu pe realizările elevilor, ci pe procesele formative şi autoformative care
se activează. Acestea sunt mult mai importante pentru că ele garantează conduite
responsabile prezente sau viitoare”.
Printre metodele de evaluare a progresului copilului se numără: observarea
sistematică a comportamentului copiilor, analiza produselor activităţii, desenele, jocurile
didactice, fişele individuale, autoevaluarea. La grădiniţă nu există teme pentru acasă,
calificative sau note, însă profesorul poate constata dacă un copil a atins sau nu un anumit
prag de dezvoltare.
• Exemplu de instrument care poate fi folosit în evaluarea progresului învăţării şi a

comportamentului copiilor la disciplina religie:
Numele şi prenumele copilului: .......................................
Grupa: ......................................
Observaţii planificate
Observaţii spontane Data/perioada Obiectivul/Comportamentul Constatări
vizat
102
______________________________________________________________
• Exemplu de fişă de lucru care poate fi folosită în evaluarea curentă la disciplina

religie, la grupa mică:
103
______________________________________________________________

religie, la grupa mijlocie:
104
______________________________________________________________

religie, la grupa mare:
Evaluarea în educaţia religioasă pune accentul pe dezvoltarea întregii persoane, în

plan cognitiv, spiritual şi afectiv, o componentă vitală a obiectivelor educaţiei religioase
vizând dezvoltarea conduitei morale şi formarea personalităţii în acord cu valorile şi
principiile creştine.
105
______________________________________________________________
CAPITOLUL AL 9-LEA
PROIECTAREA ACTIVITĂŢII DE EDUCAŢIE RELIGIOASĂ ÎN
GRĂDINIŢĂ ŞI PRODUSELE ACTIVITĂŢII COPIILOR
9.1. Specificul proiectării activităţii de educaţie religioasă în grădiniţă
Educaţia religioasă creştină este ,,o acţiune specific umană, care se desfăşoară
conştient de către un educator, conform unui plan şi unei metode bine precizate. Ea este
susţinută de iubire, de încredere, de libertate şi de harul lui Dumnezeu şi are drept scop
realizarea caracterului religios-moral cu desăvârşirea lui în personalitatea creştină”, după
cum o definea Părintele Dumitru Călugăr (1984, p. 75).
Idealul educaţiei religioase este unul integralist, el constă în ,,a cultiva toate forţele
de care dispune omul ca fiinţă psihofizică, precum şi valorile ideale menite să inspire pe
cele dintâi şi să le dea direcţie” (Radu, 1990, p. 32).
Scopul educativ al activităţii de religie în grădiniţă are dublu caracter instructiv şi
formativ, cu menţiunea că, pentru etapa de vârstă preşcolară este imerios necesar să se
pună accent pe componenta formativă. Conţinutul informativ al educaţiei religioase trebuie
să cuprindă aspectele esenţiale ale religiei: informaţii cu privire la crearea lumii, cunoştinţe
despre viaţa şi activitatea Mântuitorului Hristos, despre Biserică, despre faptele bune etc.
Componenta formativă a educaţiei religioase la preşcolar trebuie să primeze şi să vizeze
însuşirea deprinderilor moral-religioase, a comportamentelor concordante cu valorile
credinţei creştin-ortodoxe şi a atitudinilor corelate acestora.
Prof. Constantin Cucoş (2009, p. 238) consideră că „scopul educativ al Religiei se
concretizează prin:
• înfiriparea, dezvoltarea şi întreţinerea sentimentului religios la copii şi tineri;
• formarea unor deprinderi de a gândi şi făptui în spiritul normelor creştineşti;
• formarea unei coeziuni la nivelul comunitar pe baza principiilor morale creştine şi a
tradiţiilor neamului nostru.”
Obiectivele sau competenţele educaţionale ale educaţiei religioase în grădiniţă
vizează achiziţiile ce urmează a fi însuşite şi care sunt redate sub forma unor
106
______________________________________________________________
comportamente vizibile, concrete, măsurabile şi observabile, derivate din scopul educativ.

Pentru această etapă se recomandă a dezvolta comportamente care determină atitudini
prosociale şi morale, cum ar fi: altruismul, empatia, prietenia, respectul, acceptarea etc.
Reuşita oricărui act didactic şi progresul educativ al copiilor sunt garantate de o cât
mai bună anticipare şi o planificare a situaţiilor de învăţare cât mai exacte. Planificarea şi
implicit proiectarea activităţii didactice, în general, reprezintă ansamblul proceselor şi
operaţiilor anticipative, care să asigure acesteia un caracter sistematic, raţional şi o
eficienţă sporită. Proiectarea activităţilor de educaţie religioasă din grădiniţă reprezintă
premiza unui demers reuşit, având valoare de ghid în conceperea şi desfăşurarea situaţiilor
de predare-învăţare-evaluare.
În construcţia unei situaţii de învăţare de tipul unei activităţi de religie din
grădiniţă, trebuie să se parcurgă următoarele procese şi operaţii:
• stabilirea obiectivelor generale;
• alegerea resurselor şi a condiţiilor de desfăşurare a procesului de instruire;
• organizarea şi pregătirea conţinutului procesului instructiv-educativ;
• operaţionalizarea obiectivelor activităţii şi identificarea tipurilor de comportamente
vizate;
• alegerea strategiei (metode, mijloace, forme de organizare) în funcţie de tipul
activităţii;
• determinarea modalităţilor de evaluare a activităţii (Gherghina-coord., 2007, p.
160).
Activitatea de educaţie religioasă din grădiniţă urmăreşte aceiaşi paşi în demersul
de proiectare ca orice altă activitate de nivel preşcolar, ţinând cont de particularităţile de
vârstă ale copiilor şi de posibilităţile lor reale de înţelegere, cu menţiunea respectării
principiilor specifice disciplinei: principiul hristocentric şi cel eclesiocentric.
Conţinuturile educaţiei religioase din grădiniţă vor fi selectate în raport cu
particularităţile de vârstă ale copiilor, cu nivelul de dezvoltare a gândirii lor, cu specificul
activităţii din grădiniţă şi în raport cu obiectivele propuse. Astfel, conţinuturile vor fi
generale, vor viza însuşirea de competenţe şi formarea de deprinderi religioase, asigurând
optimizarea cunoaşterii învăţăturii de credinţă şi a moralei creştine. Paşii care trebuie
urmaţi în stabilirea conţinutului învăţării la religie sunt:
- delimitarea şi ordonarea unităţilor informaţionale (capitole, subcapitole, teme);
107
______________________________________________________________
- identificarea elementelor fiecărei unităţi de învăţare;

- organizarea conţinutului pe activităţi;
- accesibilizarea conţinutului în funcţie de capacităţile copiilor şi de ritmul de însuşire a
lui;
- ordonarea logică a conţinutului, ierarhizarea noţiunilor (Gherghina-coord., 2007, p.
161).
Conţinutul disciplinei Religie din grădiniţă trebuie selectat cu atenţie, în funcţie de
nivelul de vârstă, de particularităţile copiilor din grupa respectivă, de nevoile şi trebuinţele
lor, precum şi de problemele cu care se confruntă şi pentru care activitatea de religie poate
oferi un model de rezolvare pozitiv. Rolul educatoarei, în acest sens, este unul extrem de
important, întrucât ea trebuie să ,,cântărească” cât şi cum trebuie să ofere copiilor pentru a
le trezi interesul şi pentru a le susţine dorinţa de cunoaştere şi motivaţia la cote ridicate.
Succesul unei activităţi de educaţie religioasă depinde foarte mult de factorul uman care
realizează acest demers, de cât de mult pune în practică ceea ce susţine teoretic şi de câtă
dragoste şi credinţă are în suflet şi este capabil să împărtăşească şi altora.
***
Proiectarea unei activităţi constituie o provocare pentru fiecare cadru didactic.

Succesul survine în urma unei pregătiri minuţioase şi a unei anticipări corecte a secvenţelor
instructiv-educative. Elaborarea unei scheme mentale a activităţii constituie ,,un act de
creaţie prin care se imaginează şi se construiesc momentele ei principale, dar şi cele de
amănunt” (Cucoş, 2009, p. 322). Educatorul dispune de liberatate în a concepe situaţii noi,
secvenţe instructive, dând curs creativităţii sale pedagogice, creând sau valorificând
momentele fericite apărute pe neaşteptate.
Proiectul de activitate trebuie să descrie detaliat situaţia de învăţare, el este un
„instrument intermediar între prefigurările mentale şi concretizările faptice ale acţiunilor
instructiv-educative” (Cucoş, 2009, p. 323).
Proiectarea unei activităţi de religie presupune realizarea unei concordanţe între
obiective sau scopuri, metode, materiale, mijloace, experienţe, exerciţii de învăţare şi
evaluarea rezultatelor.
Mai jos propunem câte un model de proiect de activitate la disciplina Religie, pentru
fiecare grupă (mică, mijlocie şi mare):
108
______________________________________________________________
PROIECT DE ACTIVITATE
DATA:
UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT:
GRUPA: Mică
ARIA CURRICULARĂ: Domeniul Om şi Societate
DENUMIREA ACTIVITĂŢII: Religie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Despre credinţă
SUBIECTUL ACTIVITĂŢII: Semnul Sfintei Cruci
TIPUL ACTIVITĂŢII: însuşire de noi cunoştinţe / formare de priceperi şi deprinderi
SCOPUL ACTIVITĂŢII: însuşirea modului de realizare a semnului Sfintei Cruci;
formarea deprinderii de a se închina corect, în diferite contexte;
TIPUL DE INTERACŢIUNE: prin activitate directă şi expozitivă
TIPUL ÎNVĂŢĂRII: prin descoperire şi imitare
TIP DE EVALUARE: prin observarea comportamentului şi aprecierea orală a activităţii,
prin joc.
OBIECTIVE:
a) Cognitive:
- Să descrie elementele semnului Sfintei Cruci;
- Să identifice contextul în care se realizează semnul Sfintei Cruci;
- Să asocieze cuvintele potrivite semnului Sfintei Cruci;
b) Afective:
- Să manifeste interes şi bucurie faţă de activitatea propusă;
c) Comportamentale:
- Să execute corect semnul Sfintei Cruci;
STRATEGII DIDACTICE:
METODE ŞI PROCEDEE: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, instructajul, exerciţiul,
jocul, munca independentă, îndemnul moral;
MIJLOACE: imagini iconografice, reprezentări ale Sfintei Cruci, fişe de muncă
independentă, filmuleţ educativ, calculator;
109
______________________________________________________________
FORME DE ORGANIZARE: frontal, pe grupe, individual;

DURATA: 15-20 minute
BIBLIOGRAFIE:
• ***, Curriculum pentru învăţământul preşcolar, 2009, Bucureşti, Didactica Publishing
House.
• Şebu, Sebastian, Opriş, Monica, Opriş, Dorin, 2000, Metodica predării religiei, Alba
Iulia, Editura Reîntregirea.
• Cucoş, Constantin, 1999, Educaţia religioasă, Iaşi, Editura Polirom;
• Magdan, Leon, Jocuri creştine pentru copii, Editura Mateiaş, Bucureşti, 2006.
110
______________________________________________________________
Scenariul didactic
Elemente
Metode şi Forme de
ale Conţinutul activităţii Materiale Evaluare
procedee organizare
instruirii
Crearea condiţiilor necesare bunei
Moment desfăşurări a activităţii, pregătirea Frontal
organizatoric materialui didactic.
Se va realiza astfel:
Copiii vor fi solicitaţi să privească Momentul surpriză
pe calculator un filmuleţ care redă Calculator Frontal
Observarea
comportamentul unui copil în Convorbirea Film
comportamen
Captarea biserică, în faţa unei troiţe, seara educativ
tului copiilor
atenţiei înainte de culcare.
Copiii sunt întrebaţi ce face
personajul din cele trei secvenţe
prezentate (se închină).
Adresarea unor scurte întrebări din Observarea

care să reiasă faptul că suntem Conversaţia Frontal comportamen
Reactualizare creaţi de Dumnezeu, suntem tului verbal şi
a creştini şi ne închinăm, în semn de nonverbal al
cunoştinţelor dragoste şi respect faţă de Explicaţia copiilor
Dumnezeu.
Întrebare: Ce făceau cei trei copii

Anunţarea din filmuleţul prezentat? (se Observarea
temei şi a închinau) Explicaţia Imagini Frontal capacităţii de
obiectivelor Astăzi vom învăţa şi noi cum menţinere a
trebuie să ne închinăm corect şi ce atenţiei
cuvinte trebuie să rostim atunci

când ne închinăm.
111
______________________________________________________________
Profesorul demonstrează efectuarea Explicaţia Frontal

Semnului Sfintei Cruci, recitând
versurile unei poezii care explică Instructajul Textul
mişcarea: Demonstraţia poeziei
O să vă spun o poezioară care ne Reproducerea
va învăţa cum trebuie să ţinem corectă a
degetele atunci când facem semnul Exerciţiul mişcărilor
Sfintei Cruci:
,,Ne-nchinăm cu mâna dreaptă
Căci, aşa cum toţii ştim,
Dreapta-i mâna ce-o întindem
Când c-un prieten ne-ntâlnim.
Degetele noi le ţinem

Cum în mână-am ţine-un toc:
Trei unite într-un punct,
Organizarea Două-n palmă la un loc.
învăţării
Şi aşa ne-atingem fruntea,
Apoi inima la piept,
Cei doi umeri în cruciş,
Începând-o cu cel drept
Şi rostim cu-ntreaga minte

Când cu cruce ne-nsemnăm
Numele Treimii Sfinte,
Domnul care-L adorăm!”
(După Pr. C. Popescu) Exerciţiul Frontal Reproducerea
Se vor exersa mişcările pe care le Pe grupe corectă a
presupune actul închinării, în timp Individual mişcărilor
ce profesorul recită poezia: mai

întâi frontal, apoi fetele, băieţii,
individual.
După ce am învăţat cum se face

semnul Sfintei Cruci, copiii vor
primi câte o fişă de muncă Lucrul individual Fişă de Individual
Obţinerea independentă în care trebuie să muncă
performanţei recunoască şi să coloreze doar independentă
crucea dintre mai multe obiecte.
112
______________________________________________________________
Evaluarea
fişei
Un copil vine în faţa grupei şi

rosteşte cuvintele ,,În numele
Evaluarea Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Jocul Individual
activităţii Duh. Amin”, iar ceilalţi copii Frontal Aprecieri
trebuie să facă semnul Sfintei Cruci verbale
simultan cu cuvintele rostite de

copil. Se face acest joc de câteva
ori.
La sfârşitul activităţii vor fi Observarea

Încheierea întrebaţi ce au învăţat să facă astăzi Conversaţia Frontal comportamen
activităţii şi vor fi îndemnaţi să înceapă şi să Îndemnul moral tului copiilor
sfârşească orice activitate, acasă sau
la grădiniţă, cu Semnul Sfintei
Cruci.
113
______________________________________________________________
DATA:
GRUPA: Mijlocie
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Sărbătorile creştine, izvor de bucurie
SUBIECTUL ACTIVITĂŢII: Sfântul Nicolae – prietenul copiilor
TIPUL ACTIVITĂŢII: însuşire de noi cunoştinţe
SCOPUL ACTIVITĂŢII:
- Însuşirea cunoştinţelor despre viaţa Sfântului Nicolae, ca model de comportament creştin;
- Dezvoltarea trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter şi formarea unei atitudini pozitive
faţă de sine şi faţă de ceilalţi.
TIPUL ÎNVĂŢĂRII: prin descoperire şi imitare
prin joc.
OBIECTIVE: La sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să reţină mesajul poveştii, acela de a fi darnici şi buni asemenea Sfântului Nicolae;
• să identifice situaţii în care se pot comporta şi ei asemeni Sfântului Nicolae;
• sǎ exprime prin cuvinte stǎrile emoţionale provocate de întâmplǎrile poveştii;
• să-şi exprime emoţiile şi sentimentele faţă de Sfântul Nicolae.
METODE ŞI PROCEDEE: conversaţia, explicaţia, povestirea, instructajul, exerciţiul,
jocul, munca independentă, îndemnul moral, turul galeriei;
MIJLOACE: păpuşi pentru teatru, panou pentru teatru, carte de poveşti, cd, calculator,
fişe de muncă independentă, lipici, mărgele, vată, seminţe, fulgi de hârtie decupaţi, sclipici;
FORME DE ORGANIZARE: frontal, individual
DURATA: 20 – 25 minute
114
______________________________________________________________
BIBLIOGRAFIE:
• ***, Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani), 2009, Bucureşti, Didactica
Publishing House
Iulia, Editura Reîntregirea
• Cucoş, Constantin, 1999, Educaţia religioasă, Iaşi, Editura Polirom
• ***, Laborator preşcolar, Ghid metodologic, 2002, Bucureşti, Editura V&I Integral
• ***, Revista Învăţământului Preşcolar, 2013, nr. 3- 4, Bucureşti, Editura Arlequin.
115
______________________________________________________________
Scenariul didactic
Elemente
Metode şi Forme de
procedee organizare
instruirii
Moment desfăşurări a activităţii, pregătirea
organizatoric materialui didactic. Frontal
Copiii vor descoperi despre ce
discutăm astăzi răspunzând la o Frontal
Observarea
ghicitoare.
comportamentului
Captarea Lin soseşte în
odaie, copiilor
atenţiei Momentul surpriză
Şi-n ghetuţele curate,
Încep iute să se-arate,
Daruri multe, îmbelşugate.
Conversaţia
Ia ghiceşte tu acum,
Cine-i moşul ăsta bun?
R: Moş Nicolae Panou de teatru
Surpriza: apariţia unui panou de teatru.
Rugăciunea: Înger, îngeraşul meu!
Se anunţă tema şi obiectivele în

termeni accesibili copiilor:
Anunţarea ,,Astăzi veţi asculta o poveste Observarea
temei şi a frumoasă despre bunătate şi dărnicie şi Explicaţia Frontal capacităţii de
obiectivelor vom încerca şi noi să-i urmăm menţinere a
exemplul Sfântului Nicolae”. atenţiei
116
______________________________________________________________
Copiii vor asculta ,,Povestea

Lui Moş Nicolae”- teatru de păpuşi. Păpuşi pentru
Educatoarea - povestitorul Povestirea teatru
va expune povestea, introducând copiii
în lumea poveştilor. (Anexă) Panou pentru
Educatoarea încheie povestea şi teatru
adresează o serie de întrebări copiilor: -
- Cum s-a numit povestea noastră? Carte de poveşti Frontal
- Câte fete avea bătrânul? Conversaţia
- De ce voia el să le vândă? Cd Răspunsul la
- Cine a fost cel care le-a salvat pe întrebări
fete? Cine era Moş Nicolae? Calculator

- Ce aduce el? Cum îi pedepseşte pe
cei neascultători?
Educatoarea îi invită pe cei
care vor să povestească o întâmplare în
Organizarea care ei au ajutat pe cineva.
învăţării Îndemnul moral
După încheierea poveştii copiii sunt
invitaţi la măsuţe.
Copiii vor decora interiorul Lucrul individual Fişă de muncă

Obţinerea cizmuliţei conturate lipind vată, Explicaţia independentă
performanţei seminţe, mărgele, fulgi de hârtie Exerciţiul Vată
decupaţi, sclipici, pe suprafaţa ghetuţei Seminţe Individual Turul galeriei
pentru a o decora cât mai original. Mărgele
Fulgi de hârtie
decupaţi
Sclipici
Se va realiza un joc: Mesaj către

Asigurarea Moş Nicolae: Explicaţia
retenţiei şi a Aşezaţi în semicerc, copiii vor Exerciţiul Individual
transferului trece din mână în mână, de la unul la Jocul Frontal Aprecieri verbale
celălalt, un spiriduş de pluş. Când

educatoarea spune „Stop” copilul va
trebui să spună ce doreşte să primească
117
______________________________________________________________
de la Moş Nicolae. După finalizarea

jocului copiii sunt invitaţi să
descopere cadourile care îi aşteaptă în
ghetuţe.
În închieire se fac aprecieri asupra Observarea

Încheierea activităţii desfăşurate. Conversaţia Frontal comportamentului
activităţii Activitatea se va încheia cu bucuria copiilor
pe care o vor transmite copiii la
primirea darurilor şi mulţumirile
adresate lui Moş Nicolae.
118
______________________________________________________________
Anexă
Povestea lui Moş Nicolae
Trăia odată într-un sat îndepărtat un om foarte sărac care avea trei fete. Casa în
care trăiau omul şi cele trei fete era una foarte sărăcăcioasă. Fetele dormeau înghesuite în
vatra sobei pentru că era foarte frig în casă iar peste noapte focul se stingea. Tatăl lor
muncea din greu dar în zadar, nu câştiga decât să le ajungă pentru o pâine. Tatăl se
gândea în fel şi chip cum să îşi crească cele trei fete până într-o zi când plănuii să-şi
vândă fetele celor care le va lua de neveste crezând că astfel va duce un trai mai bun.
Plânsetele şi rugăminţile fiicelor sale nu l-au înduplecat pe bătrânul care nu mai avea nici
o speranţă că altfel o va duce mai bine. Sfântul Nicolae care era cardinal pe atunci a aflat
despre nenorocirea ce se petrecea nu departe de locuinţa sa. Noaptea, pe furiş, el a aşezat
o pungă cu galbeni pentru fata cea mare. Astfel ea a reuşit să se mărite curând. Situaţia s-
a repetat şi în cazul surorii mijlocii, astfel că, atunci când i-a venit vremea şi fetei mici,
tatăl s-a hotărât ca în noaptea dinaintea nunţii să stea de pază. Tatăl îl văzu pe Sfântul
Nicolae cum a venit noaptea şi a aşezat o pungă cu galbeni lângă uşă într-o pereche de
ghete ce erau uitate afară. Cardinalul l-a rugat pe om să păstreze secretul, însă acesta nu
a făcut-o şi de atunci fiecare sărac care primea ceva, îi mulţumea lui Nicolae.
De aici a apărut obiceiul aşezării ghetuţelor în noaptea de Moş Nicolae.
De atunci în noaptea de 5 spre 6 decembrie, se spune că Moş Nicolae vine la
geamuri şi vede copiii care dorm şi sunt cuminţi, lăsându-le în ghetuţe, dulciuri şi diverse
cadouri.
Tot el este acela care-i pedepseşte pe cei leneşi şi neascultători lăsându-le o
nuieluşă.
119
______________________________________________________________
DATA:
GRUPA: Mare
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE: Dumnezeu, creatorul lumii
SUBIECTUL ACTIVITĂŢII: Crearea lumii văzute
TIPUL ACTIVITĂŢII: comunicare/însuşire de noi cunoştinţe
SCOPUL ACTIVITĂŢII:
- Însuşirea unor cunoştinţe despre crearea lumii văzute;
- Cultivarea respectului faţă de Creatorul lumii.
TIPUL ÎNVĂŢĂRII: prin descoperire
prin joc.
OBIECTIVE: La sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să reţină faptul că Dumnezeu este creatorul lumii;
• să identifice creaţii ale lui Dumnezeu, prin comparaţie cu creaţii ale oamenilor;
• sǎ precizeze care este datoria oamenilor faţă de natura creată de Dumnezeu;
• să-şi exprime emoţiile şi sentimentele faţă de frumuseţea lumii create.
METODE ŞI PROCEDEE: conversaţia, explicaţia, povestirea, expunerea, observarea
dirijată, jocul, munca independentă – modelaj, îndemnul moral;
MIJLOACE: planşe cu zilele creaţiei, imagini cu aspecte ale naturii, obiecte din sala de
grupă (carte, creioane, ceas, o haină, jucării), plastilină colorată, planşete, şerveţele umede,
buline roşii;
FORME DE ORGANIZARE: frontal, individual
DURATA: 25 – 30 minute
BIBLIOGRAFIE:
120
______________________________________________________________
• ***, Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani), 2009, Bucureşti, Didactica
Publishing House
Iulia, Editura Reîntregirea
• Cucoş, Constantin, 1999, Educaţia religioasă, Iaşi, Editura Polirom
121
______________________________________________________________
Scenariul didactic
Elemente
Metode şi Forme de
procedee organizare
instruirii
Moment desfăşurări a activităţii, pregătirea
organizatoric materialui didactic. Frontal
Rugăciunea: Înger, îngeraşul meu!
Copiii vor fi îndemnaţi să spună cine a
creat diverse obiecte prezente în sala Frontal
Observarea
de grupă: o carte, un ceas, o haină,
comportamentului
Captarea creioane, jucării, etc, după care vor fi
copiilor
atenţiei îndemnaţi să privească pe fereastră şi Obiecte din sala
să spună ce observă. Conversaţia de grupă
Vor fi întrebaţi cine a creat natura, Observarea dirijată
copacii, iarba, soarele, luna, florile, şi
li se va spune că toate lucrurile au un
creator, pe Dumnezeu, Cel care a creat
lumea cu tot ce este în ea
Se anunţă tema şi obiectivele în

termeni accesibili copiilor:
Anunţarea ,,Astăzi vom afla despre cine a Observarea
temei şi a creat lumea cu toate frumuseţile ei, Explicaţia Frontal capacităţii de
obiectivelor pentru cine au fost create şi cum menţinere a
trebuie să ne comportăm faţă de creaţia atenţiei
lui Dumnezeu şi faţă de Dumnezeu”.
122
______________________________________________________________
Se va prezenta planşa cu
zilele creaţiei şi se vor prezenta Planşa cu zilele
copiilor etapele creării lumii de către Expunerea creaţiei
Dumnezeu. Se vor menţiona
următoarele: creaţia lumii s-a realizat
într-o anumită ordine, toate au fost
create pentru om, care este datoria Conversaţia
noastră faţă de frumuseţile naturii şi Frontal
cum putem să protejăm natura şi să
avem grijă de ea. Răspunsul la
Copiii vor fi întrebaţi ce Povestirea Imagini cu întrebări
simt ei atunci când văd un peisaj aspecte ale

frumos, o floare frumoasă, un animal, naturii
curcubeul etc şi vor fi îndemnaţi să
ocrotească şi să protejeze, atât cât pot
ei, natura: să nu rupă florile, să nu Îndemnul moral
Organizarea arunce hârtii şi obiecte nefolositoare în
învăţării şi parcuri şi pe spaţiile verzi etc.
comunicarea Li se va citi poezia ,,Ochiul Lectura
noilor lui Dumnezeu”: Conversaţia
cunoştinţe ,,Nimănui să nu faci rău,
Că te vede Dumnezeu.
Tu când vezi un vierme mic,
Nu-l strivi, nu-i fă nimic.
Cât îl vezi de mititel,
Dumnezeu ştie de el.
Amin.”
Se precizează faptul că nu este bine să
facem rău niciunei vietăţi, oricât de Îndemnul moral
mică şi neînsemnată ar părea.
Copiii sunt invitaţi la măsuţe.
Copiii vor realiza din plastilină, un Explicaţia Plastilină

Obţinerea soare, copaci, flori, pe care le vor Modelaj Planşete
performanţei expune la sectorul Artă.
Şerveţele umede Aprecieri verbale
Individual
Se va realiza un joc:
Asigurarea Educatoarea va spune denumirea unui Explicaţia
123
______________________________________________________________
retenţiei şi a lucru sau obiect, iar copiii vor spune Exerciţiul Individual Aprecieri verbale
transferului cine l-a creat: Dumnezeu sau omul. Jocul Frontal
La sfârşitul activităţii copiii vor primi
buline roşii în semn de apreciere faţă
de implicarea lor în activitatea de
astăzi.
În închieire se fac aprecieri asupra Observarea

Încheierea activităţii desfăşurate. Conversaţia Frontal comportamentului
activităţii Activitatea se va încheia cu o vizită copiilor
în curtea grădiniţei, pentru a petrece
puţin timp în natură.
124
______________________________________________________________
9.2. Produse ale activităţilor copiilor preşcolari la religie
Produsele activităţii copiilor preşcolari reprezintă expresia concretizată a imaginaţiei

şi creativităţii lor, dar şi a personalităţii lor în devenire. Când vorbim despre produse ale
activităţii copiilor ne referim la orice rezultat obţinut prin efortul lor creativ, respectiv:
desenul, modelajul, crearea de poveşti şi poezii, dansul, construcţii, improvizaţia muzicală,
colajul, felicitări, ghicitori etc. Acestea reflectă particularităţile percepţiilor şi
reprezentărilor copilului, gradul de dezvoltare al gândirii şi imaginaţiei, al simţului estetic,
precum şi direcţia în care se dezvoltă aptitudinile şi interesele lor. Aşadar, în produsele
activităţii se oglindesc o serie de importante însuşiri psihice şi prin aceasta se descoperă
aptitudinile speciale şi talentele copiilor. Toate expresiile creatoare ale activităţii copiilor
sunt relevante pentru viziunea sa asupra realităţii şi a impactului acesteia asupra modului
său de a fi şi asupra psihodinamicilor inconştiente (Mitrofan, Ene, 2010, p. 26). În
produsele realizate de el, copilul proiectează disponibilităţile, forţele psihice, însuşirile,
potenţele, capacităţile interioare, ceea ce face ca aceste rezultate ale activităţii să constituie
un adevărat tezaur pentru cei care doresc să pătrundă în universul interior al copilului.
Vârsta preşcolarităţii este caracterizată de interesul deosebit al copiilor pentru desen,
despre acesta Prof. Iolanda Mitrofan afirma că „se află chiar la temelia dezvoltării psihice
şi exprimă într-un fel sau altul particularităţile nişei de dezvoltare a copilului. În această
postură, desenele sunt şi trebuie privite ca autentică oglindă a întregii evoluţii bio-psiho-
sociale a copiilor” (Mitrofan, Ene, 2010, p. 28). Aşa cum fiecare copil este unic ca fiinţă în
lume, tot astfel fiecare desen, pictură sau orice altă creaţie a sa nu va fi niciodată identică
cu a altui copil. Creaţiile copilului permit exprimarea fără cuvinte şi dau sens lumii sale
interioare vorbind celorlalţi despre sine fără cuvinte.
După vârsta de 3 ani când copilul pătrunde în mediul grădiniţei, universul lui exterior
îşi extinde graniţele, el învaţă să comunice şi să exprime emoţiile, stările sufleteşti, nevoile,
dorinţele şi capacităţile prin activităţi creative, care trebuie apreciate şi valorificate asemeni
mesajelor comunicate verbal. Educatoarea şi părinţii pot desprinde informaţii preţioase
despre schimbările prin care trec copiii, despre aspiraţiile lor interioare, dar şi despre
temerile, fricile şi neliniştile provocate de necunoscutul cotidian. Mai frecvent decât prin
cuvinte copilul se exprimă prin desen, ceea ce face ca psihologii şi pedagogii să atribuie o
125
______________________________________________________________
mare importanţă acestui mijloc de comunicare nonverbală, nu din prisma talentului sau a
acurateţii realizării lui, ci din detaliile, culorile, liniile, personajele, plasarea în spaţiu etc.
pe care copilul le transpune inconştient. Fie că vorbim despre desen, modelaj, construcţii,
creaţie literară sau improvizaţie muzicală, se remarcă o componentă comună a acestora şi
anume transpunerea spontană a vieţii interioare într-o manifestare exterioară a
personalităţii, constituind un mijloc atât de important pentru cunoaşterea şi pentru
dezvoltarea optimă a potenţialului copilului.
Educaţia religioasă este o activitate care poate genera produse ale activităţii copiilor
extrem de valoroase. În cadrul orei de religie, în funcţie de tema aleasă, pot fi realizate
desene (libere sau cu temă dată, de exemplu: desenul unei biserici, al unei cruci, al
familiei, al unei scene biblice, frumuseţile lumii create, în culori sau în acuarele, în diverse
tehnici), colaje (care redau scene biblice, obiecte bisericeşti, felicitări cu ocazia marilor
sărbători creştine), creaţii literare (poezioare simple folosind termeni religioşi accesibili
copiilor preşcolari, cel mai adesea fără rimă, sau cu rimă atunci când nivelul de dezvoltare
intelectuală permite, povestiri cu început sau sfârşit dat pe care copiii trebuie să le creeze
cu sau fără imagini, ghicitori simple etc.), modelaj (plastilină din care să creeze obiecte
liturgice, personaje etc.).
În urma unei cercetări empirice privind reprezentările religioase ale copiilor
preşcolari s-au obţinut desene cu subiect religios extrem de interesante, cum ar fi:
Dumnezeu înconjurat de îngeri, Un înger, o biserică, lumânări aprinse,

realizat de David P. (6ani şi 6 luni) realizat de Ana Maria M. (6 ani şi 7 luni)
126
______________________________________________________________
Îngerul păzitor, în nori, cu o cruce în mână, O măicuţă cu Biblia şi o cruce în mână, o mănăstire,
realizat de Daria T. (7 ani) realizat de Luana A. (6 ani şi 9 luni)
Un preot care se roagă, în genunchi, doi îngeri lângă El,

realizat de Andrada A. (6 ani şi 4 luni)
Exemple de activităţi care pot fi realizate cu copiii preşcolari:

- colorarea unor imagini despre crearea lumii;
- desen liber: „Îngeraşul”;
- dactilopictură: „Soarele, luna şi stelele”, „Chipul meu”;
- desen cu palmele: „Copacul prieteniei”;
- desen cu temă dată: „O faptă bună”, „Biserica mea”, „Prietenii mei”, „Familia
mea”;
- activitate practică (decupare şi lipire): „Dar pentru părinţi”, „Felicitare pentru
mama”, „Felicitare pentru un copil din altă ţară”;
127
______________________________________________________________
- modelaj: „Cadou pentru un prieten”;

- imagini de colorat pe diverse teme religioase;
- ghicitori religioase cu suport vizual;
- conceperea unei scurte povestiri cu început dat şi final creat de copii, pentru a
arăta modul în care poate fi îndreptat un comportament greşit (ex. „Fapta lui
Mihai”);
- construirea unor poveşti cu început dat care pun în evidenţă comportamente şi
atitudini creştine;
- realizarea unui afiş al grupei pentru care copiii trebuie să îndeplinească individual
o sarcină de lucru simplă (colorare/ rupere/ lipire/ decorare etc.);
- colaj pe diferite teme şi cu diferite materiale, pentru realizarea căruia fiecare copil
îndeplineşte o sarcină prestabilită;
- atelier de lucru: realizarea unor felicitări, ornamente, cadouri, desene, colaje, cu
ocazia marilor sărbători religioase, utilizând tehnici şi materiale diverse;
- atelier de lucru: crearea unui panou cu evenimente şi sărbători religioase
importante.
Aceste exemple reprezintă numai o scurtă expunere a activităţilor creative care pot
fi realizate cu copiii preşcolari, care să deschidă oportunităţi infinite de valorificare a
potenţialului interior al micilor creştini.
128
______________________________________________________________
CAPITOLUL AL 10-LEA
RELAŢIA DINTRE EDUCAŢIA RELIGIOASĂ ŞI FACTORII
EDUCAŢIONALI (BISERICĂ-ŞCOALĂ-FAMILIE)
Valoarea educaţiei creşte într-o lume în care schimbările s-au accelerat simţitor,
într-o societate a opţiunilor individuale şi sociale multiple, marcată de o multitudine de
tranziţii, de naturi diferite. Educaţia este somată să răspundă provocărilor unei lumi a
societăţilor şi indivizilor în derută, o lume în care s-au pierdut şi se pierd repere, sisteme de
referinţă, iar sistemele etice se află în criză. Ea trebuie să construiască drumuri noi pentru
speranţă, prin formarea unor cadre cât mai flexibile, a unor capacităţi şi comportamente
capabile să facă faţă schimbării permanente şi să adapteze elevul la incertitudine şi
complexitate. Şcoala este chemată să contribuie decisiv la reconstrucţia spirituală, la
redefinirea unor noi sisteme de valori.
Educaţia răspunde atât cererii sociale, cât şi nevoilor şi aspiraţiilor individuale.
Presupune eliberarea de energii lăuntrice şi depăşirea, prin împlinirea armonioasă şi
creatoare, a insecurităţii, inferiorităţii şi dependenţei pe care le poate simţi fiinţa umană
într-o societate aflată în schimbare rapidă.
În prezent România cunoaşte o încercare de redefinire a rolului social al educaţiei,
în contextul unui „parteneriat pentru educaţie”, un dialog deschis, lucid, responsabil, între
toţi factorii educaţionali (familie, Biserică, şcoală, comunitate locală). Şcoala se deschide
spre mediul comunitar şi se fac propuneri de realizare a osmozei şcoală - comunitate
(şcoala în comunitate şi comunitatea în şcoală), în perspectiva înţelegerii şcolii ca un
centru cultural şi civic, centru complex de învăţare la îndemâna tuturor, tineri şi mai puţin
tineri.
Cooperarea activă a şcolii cu ceilalţi factori educaţionali – familia, Biserica –
trebuie să conducă la realizarea unor parteneriate viabile, de natură să permită o abordare
pozitivă a problemelor diverse ale tinerilor elevi. Şcoala trebuie să găsească formele
optime prin care cei implicaţi în acest proces de educare să poată gestiona resursele umane,
să aibă cunoştinţe de psihologie şi pedagogie, să se poată adapta rapid la managementul
schimbărilor din societatea actuală.
129
______________________________________________________________
Familia ocupă locul central în viaţa copilului: aici el îşi trăieşte primii ani, află
informaţiile iniţiale, însuşeşte valorile, începe să descopere lumea şi pe sine, acumulează şi
simulează modele de comportament, care îi determină ulterior personalitatea. Educaţia în
familie constă dintr-un ansamblu de acţiuni sistematice orientate spre formarea şi
dezvoltarea calităţilor intelectuale, morale şi fizice ale copilului, acţiuni care încep să fie
realizate odată sau chiar înainte de conceperea lui.
Familia este mediul în care copilul vine pe lume, descoperă, învaţă şi îşi însuşeşte
primele noţiuni despre el şi despre viaţă, şi tot în familie el află prima dată despre
Dumnezeu. Potrivit unor cercetări mai noi, încă dinainte de a se naşte copilul este
influenţat şi se dezvoltă în funcţie de mediul şi de activităţile pe care mama le întreprinde.
A fost demonstrat faptul că, după naştere, copiii ai căror mame ascultau muzică,
recunoşteau sunetele cu care se familiarizaseră prin intermediul mamei. De asemenea,
muzica bisericească, trăirile şi experienţele religioase ale mamei se transmit indubitabil
nou-născutului. Mai târziu, când începe să vorbească şi să realizeze anumite acţiuni
independent, copilul va imita pe mama care se roagă, va învăţa rugăciuni simple şi se va
comporta asemenea modelului din familie. Tot acum copilul ia legătură cu mediul
bisericesc, prin aducerea la Biserică, participarea la sfintele slujbe; el este impresionat de
ambient, de atmosfera tainică a locaşului de cult, de cântările religioase, de esteticul
cultului: icoane, veşminte, lumina lumânărilor, mirosul tămâiei etc., prin împărtăşirea cu
Trupul şi Sângele Domnului, toate acestea vor crea micului creştin terenul fertil în care mai
târziu, prin educaţia religioasă şi prin trăirile religioase personale, vor rodi frumoase virtuţi
creştine autentice.
„A descoperi frumosul în lucruri, a descoperi fiinţa umană prin ceea ce este, şi nu
doar prin felul în care se manifestă, a descoperi noutatea şi misterul în tot ce ne înconjoară
etc. sunt doar câteva dintre obiectivele educaţiei religioase care confirmă această idee”
(Momanu, 2002, p. 87). În realizarea unei educaţii religioase pot fi propuse următoarele
finalităţi: însuşirea cunoştinţelor specifice, conturarea conştiinţei religiozităţii şi formarea
unor atitudini spirituale, refelectate în conduite şi fapte de viaţă (Momanu, 2002, p. 88).
Pentru orice persoană familia este mediul natural cel mai favorabil pentru formarea,
dezvoltarea şi afirmarea lui, asigurând condiţii de securitate şi protecţie, atât fizică, dar şi
psihică, în orice perioadă a vieţii. Aici se conturează concepţia despre viaţă şi conceptul de
sine. Cei „şapte ani de acasă”, ca şi lipsa lor, marchează destinul fiecărui om. Dacă în
familie nu doar s-a vorbit despre cele sacre, despre adevăr, bine, frumos, dragoste, respect,
130
______________________________________________________________
toleranţă, ci copilul a şi simţit cum e să fii iubit, a fost obişnuit să manifeste dragoste faţă
de cei dragi, să-i respecte pe cei mai în vârstă, să spună adevărul, ştiind că va fi tratat cu
îngăduinţă, să aprecieze binele şi frumosul, să se îngrijească de cele sacre, acest copil va
creşte iubitor, politicos, tolerant, responsabil. Dacă copilul va participa la elaborarea
bugetului familiei, împreună cu părinţii va determina priorităţile, va distribui respectiv
veniturile, le va completa, în măsura posibilităţilor sale, acesta va şti să-şi gestioneze cu
mai mult succes în viitor propriile opţiuni.
Odată cu intrarea în grădiniţă, când limbajul, gândirea, afectivitatea, motivaţia şi
celelalte procese psihice se dezvoltă, copilul este pregătit, este apt să fie familiarizat cu
primele noţiuni religioase şi să descopere, puţin câte puţin, pe Dumnezeu. Aflat la vârsta
lui „de ce?” şi a lui „Doamne-Doamne”, copilul de vârstă preşcolară este asemenea unui
burete, dornic să absoarbă tot din jur, de aceea grădiniţa trebuie să-i deschidă orizonturi
nemărginite în cunoaştere, inclusiv în sfera vieţii religioase.
Ei, copiii care răsar asemenea florilor, cresc ocrotiţi de dragostea părintească. Se
înalţă vegheaţi de căldura familiei unde învaţă primele taine ale lumii înconjurătoare. Află
ce este bine şi rău, cum să se poarte frumos. Părinţii şi educatorii contribuie, în strânsă
colaborare, la ridicarea nivelului educativ al elevului integrat în colectiv. Reuşita acestei
acţiuni presupune însă o cunoaştere specială a fiecăruia. El trebuie urmărit permanent şi
profund, sub toate aspectele personalităţii lui.
Necesitatea unei educaţii religioase, făcută sistematic, îşi face simţită nevoia de
foarte timpuriu, mai ales la vârsta preşcolarităţii, când deja copilul ar trebui să vină cu o
minimă educaţie religioasă din familie, iar acum este momentul unei educaţii religioase
făcute într-un mediu instituţional, aşa cum este grădiniţa, de oameni special pregătiţi, care
să cunoască atât sfera religioasă, cât şi nivelul de înţelegere al copiilor de la această vârstă.
Educaţia religioasă este o acţiune amplă, orientată în diverse direcţii, dar care îşi are
scopul şi rolul bine definit acela de a da celui educat o înfăţişare şi o structură deosebită,
prin dobândirea virtuţilor. „Ea reprezintă fundamentul informativ şi formativ-educativ al
unei experienţe religios-morale, un suport al aspiraţiei fireşti a omului spre regăsirea de
sine şi o parte componentă care prefaţează şi condiţionează educaţia teologică” (Panaite,
2011, p. 221).
La vârsta timpurie Dumnezeu este cunoscut de copii prin raportarea la părinţii lui,
pe care, în inocenţa şi curăţenia sufletească, copilul îi vede atotputernici şi atotştiutori.
După acest pattern se formează concepţia copilului despre Dumnezeu, pentru că altfel nu
131
______________________________________________________________
poate concepe o Fiinţă pe care nu o vede. Nevoia copilului de concret este împlinită şi de
icoane, acestea oferindu-i un suport şi o reprezentare a lui Dumnezeu, care se păstrează în
mintea copilului, permanent. La vârsta la care el începe să înţeleagă conceptele abstracte
(după 9-10 ani), reprezentarea lui Dumnezeu se îmbogăţeşte, capătă însuşiri mai complexe,
şi un nou mod de înţelegere a ideilor dogmatice. În preşcolaritate nu se poate vorbi de
transmiterea şi însuşirea unor cunoştinţe şi noţiuni religioase complexe, acum trebuie pus
accent pe dezvoltarea trăirilor, a emoţiilor, pe formarea caracterului moral şi, mai târziu,
spre adolescenţă, când gândirea lui se maturizează, pot fi asimilate conţinuturi abstracte.
Copilul mic se închină pentru că mama lui face la fel, nu înţelege la această vârstă
semnificaţia gesturilor şi simbolistica lor, dar, mai târziu, când va realiza importanţa
actelor liturgice şi va asocia cunoştinţele religioase gesturilor de ritual, va dobândi o
perspectivă mai complexă asupra religiei trăite.
De aceea, educaţia religioasă, ca şi educaţia în general, trebuie să înceapă cât mai
devreme, pentru ca bazele ei să fie cât mai bine înrădăcinate în fiinţa şi personalitatea
viitorului adult. Chiar dacă, până la 7 ani copilul nu are conştiinţă bine dezvoltată, totuşi el
trebuie să fie învăţat să distingă faptele bune de cele rele, să cunoască consecinţele faptelor
sale.
Nu poate exista nici religie, nici educaţie religioasă, dacă excludem necesitatea
cunoaşterii lui Dumnezeu şi a problemei existenţei. Cunoaşterea lui Dumnezeu presupune
atât însuşirea învăţăturii de credinţă, cât şi experienţa trăirilor religioase. Această
cunoaştere se realizează prin cei trei factori constitutivi: Familia, Biserica şi Şcoala.
A creşte şi a educa un copil – viitorul tânăr, este o operă care cere, înainte de toate,
multă dragoste; aceasta nu înseamnă că ea nu impune şi raţiune, bazată pe cunoştinţe
precise. Copilul pe care noi îl creştem şi educăm nu este la fel cu toţi ceilalţi, el este unic
pentru noi şi de aceea educaţia pe care i-o dăm trebuie adaptată personalităţii lui. Ca şi o
plantă, copilul creşte diferit în funcţie de ambianţa favorabilă sau defavorabilă a mediului
familial. Această ambianţă, acest climat, poate să-l ajute sau să-l împiedice să se dezvolte
normal, şi răspunderea o poartă educatorii şi părinţii lui. Copilul are nevoie să fie ajutat,
apărat, călăuzit, are nevoie să se simtă important pentru cei din jurul său.
Primele elemente religioase şi le însuşeşte copilul acasă, în mediul familial, familia
fiind numită şi biserica de acasă. Apoi, primele şcoli au luat fiinţă în tinda Bisericii. De
aceea, legătura omului cu Dumnezeu, cunoaşterea realităţilor religioase se realizează cel
mai potrivit în Biserică, prin cateheze, prin predicile de la Amvon, prin activităţi misionar-
132
______________________________________________________________
pastorale, prin dinamismul laicatului creştin, prin apostolat creştin şi prin diverse proiecte
educaţionale şi moral-religioase, precum cele iniţiate de Patriarhia Română („Hristos
împărtăşit copiilor”, „Alege şcoala” etc.).
Şcoala de Duminică, la care participă copiii de la cele mai fragede vârste, este
completată de educaţia din mediul instituţional. În prezent, Religia, ca disciplină de
învăţământ, se predă la ciclul primar, gimnazial şi liceal, iar pentru ca să se realizeze
întregul, doar ciclul preşcolar lipseşte din acest tot, pentru ca această necesitate a educaţiei
religioase să cuprindă întreg mediul instituţional. Sporadic, în grădiniţe se studiază Religia,
prin proiecte bilaterale între o gradiniţă şi o Parohie, sau între o grupă şi o Parohie, prin
bunăvoinţa şi prin voluntariatul preoţilor şi a studenţilor teologi, care desfăşoară activităţi
religioase, dar nu unele sistematice sau organizate pe conţinuturi logico-ştiinţifice, conform
unei programe şi ţinând cont de o pregătire psihopedagogică specială a celui care predă.
Educaţia religioasă este acţiunea specific umană pe care educatorul o desfăşoară
spre folosul beneficiarului, a creştinului, având ca bază principiile şi valorile creştine
autentice, folosind metode şi mijloace specifice demersului didactic, şi are ca scop
teleologic dobândirea de cunoştinţe religioase, dar şi de deprinderi morale.
Reuşita actului educaţional la Religie se fundamentează pe 3 factori:
responsabilitatea educatorului care trebuie să dovedească, pe lângă cunoştinţe temeinice de
teologie şi psihopedagogie, virtuţi, credinţă şi încredere, ascultarea şi răbdarea copilului,
dragostea faţă de Dumnezeu şi Biserica Sa şi ajutorul şi providenţa lui Dumnezeu care pe
cele slabe le întăreşte, iar pe cele lipsă le împlineşte. „Educaţia religioasă creştină este
posibilă numai dacă Hristos însuşi este primit în sufletul omului şi dacă acest suflet
lucrează împreună cu Hristos la mântuirea sa” (Călugăr, 1984, p. 83).
Educaţia religioasă se realizează atât pe cale cognitivă, prin intelect, prin cercetare,
prin descoperire, dar mai ales pe cale afectivă, prin trăire, prin rugăciune, prin post, printr-
o relaţie specială a omului cu Dumnezeu. De aceea, Religia nu o putem asemăna cu nici o
altă disciplină curriculară, pentru că ea este disciplina care se ocupă de sufletul copilului,
dar şi disciplina sufletului copiilor aşa cum afirmă aceştia când sunt întrebaţi ce loc ocupă
Religia în viaţa lor. La ora de Religie nu putem vorbi ca la orice alt obiect de studiu despre
obiectul şi subiectul disciplinei, ci doar de doi subiecţi, Dumnezeu şi omul, fiinţe
personale; de altfel, cuvântul „teologie” nu desemnează din punct de vedere etimologic
vorbire despre Dumnezeu, ci mai degrabă vorbire cu Dumnezeu, comuniunea copilului cu
133
______________________________________________________________
Dumnezeu, cu Hristos şi în Hristos, prin rugăciune, prin milostenie şi prin toate virtuţile şi
deprinderile religios-morale pe care le dobândeşte la şcoală, la Biserică şi în familie.
Ideea învăţăturii religioase de timpuriu a preocupat şi preocupă pe oameni până
astăzi. Încă din primele veacuri creştine, a fost o certitudine faptul că noţiunile religioase
învăţate în copilărie contribuie decisiv la formarea unei personalităţi moral-religioase, după
cum afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur: „dacă în sufletul încă fraged se întipăresc
învăţăturile bune, nimeni nu le va mai putea şterge atunci când se vor face tari ca o
întipărire, precum ceara” (Opriş, 2010, p. 37).
Necesitatea educaţiei religioase rezidă în formarea unei personalităţi a copilului
polivalentă şi multidirecţională. Aşa cum arată Prof. Constantin Cucoş, argumentele care
sprijină necesitatea unei educaţii religioase la toate nivelurile de învăţământ se împart în:
culturale, psihologice, etice, sociologice, istorice, ecumenice, teologice şi pedagogice. Un
învăţământ autentic trebuie să conjuge şi să pună în complementaritate cele două categorii
de valori, valoarea religioasă şi valoarea laică, în perspectiva culturalizării, spiritualizării şi
desăvârşirii fiinţei (Cucoş, 1999, pp. 13-16).
În şcoala românească azi trebuie să lăsăm elevul să aibă acces şi la educaţia moral-
religioasă şi la educaţia morală laică. Deşi valorile morale în religia creştină se
fundamentează, în/pe Dumnezeu, viaţa morală rămâne ceea ce este în esenţa sa: realizarea
liberă a valorilor morale, căci credinciosul rămâne cu libertatea sa de a alege. Termenii de
personalitate morală creştină şi libertate, conlucrează şi se întrepătrund reciproc.
Educaţia este o acţiune care vizează întregul, armonia trup-suflet din om. Sufletul
însă, ca esenţă spirituală şi deci superioară, stăpâneşte trupul şi-l conduce spre ţintele sau
idealurile făurite de el sau descoperite de Dumnezeu. Prin educaţie se poate nădăjdui
realizarea unităţii morale, unitate ce dirijează apoi în mod statornic viaţa şi toate acţiunile
omului. Astfel se realizează şi caracterul moral.
Educaţia religioasă este o componentă a formării spirituale a omului, care
presupune asimilarea şi operarea în viaţa de zi cu zi cu noţiuni ce ţin de cultura religioasă,
de formarea în spiritul moralei creştine prin iubirea de Dumnezeu, de aproapele, de sine.
Religia creştină este un mod de viaţă şi doreşte să formeze la elevi anumite atitudini în faţa
lumii, vieţii şi a morţii. În viaţa omului, educaţia religioasă poate aduce mai multă
bunătate, echilibru şi rezistenţă în faţa problemelor curente, a dificultăţilor şi încercărilor.
Sentimentul religios este o sursă de energie şi de putere morală, deoarece avem în faţă
modelul perfecţiunii: Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.
134
______________________________________________________________
Pentru reuşita actului educaţional şi pentru realizarea cât mai eficace a educaţiei
religioase este nevoie să se ţină cont de anumite principii didactice: respectarea
particularităţilor de vârstă şi individuale, crearea unei atmosfere plăcute şi interesante
pentru copil, educaţia să fie temeinică şi durabilă, să se pună accent pe intuiţie, pe
participarea conştientă şi activă a copiilor şi, mai ales, respectarea principiilor hristocentric
şi eclesiologic. Toate acestea trebuie să aibă în centru sufletul copilului şi formarea
personalităţii moral-religioase, ca viitor membru al societăţii în care va trăi.
Este interesantă abordarea educaţiei religioase în viziunea cercetătorului J. Hull
care propune: a învăţa religie, a învăţa despre religie şi a învăţa din/de la religie (Panaite,
2011, p. 223). Primele două sintagme se bazează exclusiv pe o cunoaştere catafatică, cale
cognitivă, să cunoşti despre ceva, iar cea de-a treia include o parte afectivă, de experiere,
prin învăţarea şi utilizarea a ceea ce înveţi, o religie aplicată şi aplicabilă.
Educaţia religioasă făcută în mediul instituţional ţine cont de vârsta intereselor
tehno-cognitive, socio-concrete şi intelectual-concrete. Odată intrat în mediul şcolar, care
înseamnă totodată începutul perioadei de optim educaţional, copilul trebuie să se supună
necesităţii de a memora, a gândi, a clasifica, renunţând la egocentrismul vârstei anterioare,
prin încadrare în viaţa grupului organizat. Ora sau activitatea de Religie trebuie să se
adreseze în primul rând simţurilor lui, să-i dezvolte capacitatea de a percepe; lecţiile să fie
însoţite de material didactic intuitiv, propriu pentru vârsta preşcolarităţii. Atenţia copilului
este preponderent spontană, din acest motiv activităţile trebuie să fie întotdeauna realizate
într-o manieră atractivă, interesantă, care să răspundă curiozităţii naturale a copiilor.
Exprimarea pedagogului trebuie să fie clară, precisă, simplă şi accesibilă, să ţină cont de
principiul intuitiv, adică discuţia să plece de la cunoscut la necunoscut, să se adapteze
conţinuturile şi stilurile de lucru prin activităţi centrate pe elev şi un factor foarte important
este acela ca pedagogul să fie considerat un prieten al copiilor, un frate mai mare. Raportul
dintre mediul instituţional al grădiniţei/şcolii şi spaţiul eclesial, Biserica, trebuie să fie unul
bazat pe o legătură strânsă, apropiată între profesorul de religie şi preot. Profesorul de
religie trebuie să păstreze viu contactul copiilor cu realitatea concretă a Bisericii,
antrenarea în activităţile practice ale Bisericii, prin participarea la sfintele slujbe, prin
spovedanie şi împărtăşanie a copiilor, prin activităţi filantropice de vizitare a instituţiilor de
asistenţă a persoanelor vârstnice sau a copiilor abandonaţi, precum şi explicarea sensului
participării copiilor la viaţa Bisericii, ca dinamism al vieţii liturgice şi sociale ale acesteia.
135
______________________________________________________________
„Educaţia religioasă nu este o problemă de monopol (fie din partea laicilor, fie din
patrea instanţelor eclesiastice), ci de conlucrare, de completare sub aspectul competenţelor.
De educaţia religioasă se va ocupa nu numai Biserica, după cum nu numai şcoala”, susţine
prof. Constantin Cucoş (2009, p. 360).
Toate aceste direcţii sunt posibil de realizat doar dacă educatorul creştin creează
împreună cu micii creştini, sau cu cei mai mari, un climat de încredere, prin oferirea de
modele vii şi autentice, prin cunoaşterea vieţii sfinţilor şi prin imitarea acestora.
Trebuie subliniată ideea că sistemul valoric individual reprezintă o componentă
importantă a caracterului uman. Valorile individuale se leagă strâns de sistemul de credinţe
şi de sistemul atitudinal.
Biserica, factor esenţial al educaţiei religioase este un punct de reper în educaţia
morală şi comunitară a copilului; se implică activ în sensibilizarea populaţiei referitor la
relaţiile părinte-copil, promovarea unor comportamente morale atât pentru părinţi, cât şi
pentru copii.
Chiar dacă cea mai fidelă categorie de enoriaşi rămân a fi cei vârstnici, Biserica are
în vizor şi generaţia în creştere. Astfel, ea ar putea susţine copilul aflat în dificultate prin
predicile sale, ar putea crea un cerc pe interese privind studierea cărţilor bisericeşti, cât şi
alte activităţi cu caracter religios. Biserica ar putea promova serviciile de voluntariat în
care să fie implicaţi şi copii din familii dezintegrate, având ca scop susţinerea categoriilor
defavorizate: bătrâni, persoane cu dizabilităţi, copii abandonaţi etc.
Succesul tuturor iniţiativelor depinde de personalitatea preotului, de atitudinea
acestuia faţă de problemele locale, cât şi de atitudinea celorlalţi actori comunitari faţă de
biserică.
Privind activitatea de Religie din grădiniţă, preotul împreună cu educatorii pot
încheia un acord de parteneriat educațional pe un an şcolar, sau pe un ciclu de învăţământ
(3 ani), în vederea formării unei educaţii religioase a micilor creştini; preotul, dacă nu a
urmat un modul psihopedagogic, va privi activitatea de religie ca un moment catehetic,
trebuind să îşi pregătească materialele prezentate copiilor ţinând cont de vârsta şi
particularităţile copiilor.
Aceste lucruri se săvârșesc de ceva vreme în Biserica Romano-Catolică în mod
organizat și generalizat, educația religioasă fiind inclusă și la grădiniță în învățământul
public de stat din Italia (din anul 2009), programa de învățământ având în vedere 4
indicatori: cunoașterea elementelor esențiale ale religiei, recunoașterea unor termeni și
136
______________________________________________________________
utilizarea corectă a limbajului religiei, capacitatea de a se referi corect la texte biblice și la

alte texte bisericești și recunoașterea și respectarea valorilor morale și religioase în viața
oamenilor și din istoria omenirii (Tia, 2011, pp. 114-115). Prin aceste demersuri se arată
foarte clar interesul Bisericii Romano-Catolice pentru educația religioasă, care se
desfășoară în Italia la toate nivelele școlare.
Astăzi, în România, educația religioasă la nivelul preșcolar este inclusă în
curriculum-ul preșcolar în domeniul „Om şi societate”, însă nu se desfăşoară într-un mod
organizat și generalizat, ci numai unii copii se bucură de acest univers minunat al
cunoașterii pe tărâmul credinței, al iubirii, al speranței, în Domnul nostru Iisus Hristos și în
Biserica Sa. Educaţia religioasă la nivelul preşcolar se realizează şi prin parteneriate
încheiate între Biserică şi Grădiniță în diferite comunităţi locale, având însă caracterul unei
activități sporadice, lipsită de cele mai multe ori de resursele umane necesare unei formări
eficiente care să ţină cont de specificul vârstei preșcolare, o etapă anevoioasă și care
necesită din partea pedagogului o pregătire specială, teologică și psihopedagogică
deopotrivă.
Astfel, „într-o lume caracterizată de o tot mai mare diversitate etnică și religioasă,
educația religioasă propune cunoașterea propriei identități, dar și a celor de alte credințe și
convingeri, favorizează incluziunea socială și contribuie la depășirea prejudecăților și a
oricăror forme de discriminare” (Holbea, Opriş, Opriș, Jambore, 2010, p. 25).
Privind spre cei trei factori ai educației religioase, Biserica, Școala și Familia,
putem conchide că între acestea există un raport de complementaritate și numai prin efortul
comun se poate vorbi despre o educație religioasă permanentă şi eficace, care să permită
copilului și viitorului adult o frumoasă formare a personalității moral-civice, spre o
construcţie nouă a unei societăţi româneşti autentice şi bazată pe adevăratele valori
creştine, păstrând etosul, cultura, limba, religiozitatea și tradițiile seculare ale poporului
român, într-o Europă multiculturală și plurireligioasă.
137
______________________________________________________________
▪ CONCLUZII
Omul este o fiinţă dihotomică şi are în structura sa o parte raţională şi una

spirituală; prima îi permite să cunoască tot ceea ce îl înconjoară, cea de-a doua îi deschide
porţile cunoaşterii spre lumea de dincolo de raţiune, unde intervine credinţa. Astfel, fiinţa
umană se raportează atât la lumea exterioară, cât şi la universul interior, în care se reflectă
Dumnezeu.
Copiii simt nativ o dorinţă de cunoaştere puternică, asemănătoare senzaţiei de
foame sau sete. Ei vor să ştie totul despre tot, de aceea întrebările lor caută neîncetat să
descopere, să exploreze, să găsească tot ceea ce le-ar putea hrăni curiozitatea. Această
căutare a lor se îndreaptă şi în direcţia lui Dumnezeu, întrucât misterul existenţei divine îl
atrage pe copil şi-l fascinează, îi conferă încredere şi siguranţă. Sufletul copilului este
ontologic deschis spre bine şi frumos, el nu este pervertit şi întinat de nimic, el rezonează
de dragoste, este plin de sensibilitate şi constituie terenul cel mai potrivit pentru sădirea şi
cultivarea valorilor morale creştine şi a principiilor de viaţă sănătoase, care mai târziu vor
deveni convingeri şi idealuri personale.
Constantin Cucoş susţine necesitatea educaţiei de la o vârstă cât mai fragedă,
arătând că „realizarea în şcoală a unei culturi sau conduite religioase a elevilor este posibilă
şi necesară. Formarea tinerilor prin sistemul de învăţământ se cere a fi multidirecţională şi
polivalentă. Cum şcoala pregăteşte sistematic individul în perspectivă individuală, morală,
civică, estetică, igienică etc., componenta religioasă se adugă acestora firesc, organic,
urmărindu-se complementaritatea şi continuitatea de ordin instructiv şi formativ” (Cucoş,
2006, p. 85). Acelaşi autor aduce în sprijinul susţinerii religiei ca disciplină de învăţământ
în instituţiile special destinate realizării educaţiei, o serie de argumente: cultural,
psihologic, etic, sociologic, istoric, ecumenic, teologic, pedagogic, fiecare dintre acestea
susţinând necesitatea şi valoarea religiei pentru domeniul respectiv, pentru viaţa omului, în
general şi pentru formarea şi desăvârşirea lui spirituală.
Esenţa educaţiei religioase constă în ,,generarea şi întreţinerea unei stări spirituale
interioare prin care fiinţa umană transcende realul şi se raportează la absolut. Sensul său
este deci, acela de stimulare a conştiinţei în vederea elaborării, în condiţiile unei libertăţi
138
______________________________________________________________
depline, a unei viziuni personale asupra existenţei” (Nicola, 2003, p. 240). Sensul formativ
al educaţiei religioase se exprimă prin implicarea tuturor proceselor psihice în descoperirea
sensurilor profunde ale existenţei şi prin valorificarea substratului moral intrinsec al
valorilor religioase.
Relaţia copilului cu Dumnezeu antrenează procesele intelectuale, vibraţiile şi
trăirile afective cele mai puternice ale personalităţii umane (Nicola, 2003, p. 241), de aceea
educaţia religioasă trebuie să înceapă cât mai de timpuriu, în perioada preşcolarităţii, când
copilul află pentru prima dată despre bine şi rău şi când începe să se structureze conştiinţa
sa morală.
Educaţia religioasă urmăreşte cunoaşterea, interiorizarea şi concretizarea valorilor
religioase, precum şi modelarea personalităţii copilului în conformitate cu acestea.
Valoarea competenţelor care pot fi dezvoltate prin intermediul activităţii de religie
evidenţiază rolul acestei discipline de învăţământ în formarea profilului viitorului adult
creştin.
Prin religie, afirmă Constantin Cucoş (2006, p. 89), ,,copilul nu numai că este pus
în relaţie cu zonele perfecţiunii transcendente, dar, totodată, la nivelul persoanei, se creează
o predispoziţie de inserţie a eului într-o regiune de valori profunde, unde viaţa se
concentrează, devine mai ardentă, mai personală, mai autentică”. Credinţa întăreşte
motivaţiile, susţine acţiunile şi contribuie la rezolvarea unor sarcini dificile. Ea este o
treaptă de bază pe drumul cunoaşterii şi al autocunoaşterii.
Educaţia religioasă constituie o latură şi un domeniu mai special, întrucât ea
lucrează şi se adresează sufletelor copiilor, frumuseţea ei solicitând şi o mare
responsabilitate din partea celor care o predau. Tot ceea ce se adresează sufletului trebuie
să vină din suflet, cu suflet.
Omul se naşte cu un dat ontologic sau un potenţial religios care trebuie activat,
dezvoltat şi desăvârşit, ca şi talentul înnăscut, care trebuie cultivat şi sporit prin exerciţiu.
Credinţa în germene se află în sufletul fiecărui om din naştere, însă ea trebuie să fie
îngrijită asemeni unei plante firave, dar, care va deveni, în timp, asemeni unui copac
viguros. Cu cât rădăcinile sunt hrănite mai devreme, cu atât copacul va fi mai puternic şi
mai statornic, mai greu de doborât de vicisitudini.
Într-o societate precum cea de astăzi, valorile creştine rămân singurul reper în viaţa
oamenilor şi numai călăuziţi de acestea putem găsi calea spre adevăratul eu şi spre
Dumnezeu. Credinţa este cea care îl deosebeşte pe om de restul fiinţelor create şi îl pune în
139
______________________________________________________________
legătură cu Dumnezeu. Nădejdea sau speranţa creştină îl ajută pe om să depăşească

încercările şi greutăţile vieţii, vindecând pe omul contemporan de bolile pesimismului,
egoismului şi depresiei. Dezvoltarea excesivă a tehnologiei a contribuit la izolarea
individului, la pierderea identităţii persoanei, la individualism, lipsa relaţionării şi a
comunicării şi la răcirea reaţiilor interumane. Structura psihică a omului tehnologizat este
diferită şi lipsită de Dumnezeu, de nobil, frumos şi spiritual. Acolo unde tehnologia ocupă
cea mai mare parte din viaţa omului, Dumnezeu ajunge să fie doar un concept, o realitate
îndepărtată, Deus ex machina, iar iubirea şi preţuirea semenului rămân uitate. Numită de
Sf. Ap. Pavel ca fiind coroana vituţilor (1 Corinteni 13, 13), iubirea este sentimentul
deopotrivă dumnezeiesc şi uman, cel mai profund şi capabil de a schimba caracterul
omului.
Copilul este exemplul adevăratei iubiri sincere, pure şi inocente, iar educaţia în
general şi educaţia religioasă în special, trebuie să pună accentul tocmai pe această
coordonată spirituală, urmărind formarea caracterului moral creştin. Dumnezeu este o
realitate a vieţii noastre şi trebuie să învăţăm încă de mici să formăm o legătură cu Acesta
care să dureze întreaga viaţă. Educaţia religioasă ,,deschide sufletul copilului spre bine şi
frumos, spre respect şi dragoste faţă de aproapele, cultivă sensibilitatea şi sădeşte sămânţa
pentru valorile morale care, mai târziu, vor deveni convingeri şi idealuri personale”
(Nicola, 2003, p. 202).
Ghidul de faţă este o iniţiativă curajoasă, izvorâtă din dragostea de Dumnezeu, de
Biserică şi de copii, un demers ştiinţific de formare şi educare în spiritul creştin a tinerelor
mlădiţe aflate la vârsta cea mai deschisă spre cunoaştere. El vine să sprijine şi să informeze
pe profesorii de religie/educatoare în proiectarea didactică, dar şi în procesul de predare-
învăţare-evaluare, în activităţile de Religie din grădiniţă. Considerăm că bucuria pe care o
va aduce această activitate în sufletul copiilor şi efectele benefice asupra construcţiei
personalităţii acestora vor depăşi barierele mentalităţilor limitate şi lipsite de profunzime şi
vor reuşi să aducă o rază de mai bine, mai frumos, mai curat în viaţa noastră, a tuturor.
140
______________________________________________________________
▪ ANEXE
MATERIAL DIDACTIC
ANEXA 1
CHESTIONAR PENTRU PĂRINŢI
INSTRUCŢIUNI: Bifaţi în căsuţă răspunsul care consideraţi că vă reprezintă:

1. Consideraţi că religia are un rol important în formarea şi educarea unui copil?
- DA □ - NU □
2. V-ar plăcea ca preşcolarul dvs. să înveţe la grădiniţă noţiuni de educaţie religioasă?
- DA □ - NU □
3. De la ce vârstă consideraţi că este oportun să se studieze religia?
- începând cu grupa mică □
- începând cu grupa mijlocie □
- începând cu grupa mare □
- la şcoală □
4. Sunteţi o persoană care crede în Dumnezeu? - DA □ - NU □
5. Din ce grupă face parte copilul dvs.?
- mică □ - mijlocie □ - mare □
VĂ MULŢUMESC!
141
______________________________________________________________
ANEXA 2
GHICITORI RELIGIOASE PENTRU PREŞCOLARI
E trimis de Dumnezeu,
E ocrotitorul tău,
Totdeauna ţi-e aproape
Şi în zi şi-n miez de noapte;
E din lemn sau din metal

Stă pe masă în altar
Sau la gât la fiecare
Căci puterea ei e mare!
142
______________________________________________________________
În biserică, în casă
Pe perete sau pe masă
Ne rugăm privind la ele
Căci ne ocrotesc de rele
Te va însoţi mereu
Şi la bine, şi la greu.
E deschisă orişicui,
Este „Casa Domnului”!
143
______________________________________________________________
Un Ierarh Mare şi Sfânt,

Îl aştepţi cu nerăbdare,
Cu emoţie în gând
Şi ghetuţe la intrare.
Nu e fruct, da-i ca o pară!

Nu e zmeu, da-l tragi de sfoară!
Nu e om, dar are limbă
Şi stă agăţat de-o grindă!
144
______________________________________________________________
ANEXA 3
JOCURI RELIGIOASE PENTRU COPII
JOC: Care este ordinea petrecerii evenimentelor?
INSTRUCŢIUNI: Priveşte imaginile de mai jos şi stabileşte ordinea în care

s-au petrecut evenimentele:
145
______________________________________________________________
➢ AJUTĂ-I PE CEI 4 PRIETENI SĂ AJUNGĂ LA BISERICĂ!
146
______________________________________________________________
➢ UNEŞTE PUNCTELE ŞI DESCOPERĂ CINE I-A CĂLĂUZIT

PE MAGI LA PRUNCUL IISUS. APOI COLOREAZĂ!
147
______________________________________________________________
➢ UNEŞTE PIESELE DE PUZZLE!
148
______________________________________________________________
➢ ÎNTRE CELE DOUĂ IMAGINI EXISTĂ 3 DIFERENŢE.

GĂSEŞTE-LE!
149
______________________________________________________________
➢ UNEŞTE CU O LINIE CELE DOUĂ BISERICI IDENTICE!
Sursa: ***, Chemarea Credinţei, revista Patriarhiei Române pentru copii şi familia
creştină, seria nouă, anul II (XVIII) 2010, nr. 6 (205-206), p. 13.
150
______________________________________________________________
ANEXA 4
POVESTIOARE CU CONŢINUT MORALIZATOR ŞI LEGENDE

CREŞTINE
Patru piersici
Odată, un ţăran a vrut sa-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el
şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi
să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi
patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tată, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost bună. Am luat apoi
sâmburele, l-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un
piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sigur tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise
celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost aşa bună, coaptă şi fragedă ...
- Şi apoi?
- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune
erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom
„lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă”.
151
______________________________________________________________
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună? - l-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea
fiu al său.
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii, da' ce-ai făcut cu ea?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu sunt toate de vânzare în
viaţă; mai ales ce ai primit de la părinţi. În sfârşit, ţăranul l-a întrebat şi pe ultimul băiat,
cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.
- Cum, şi tu ai vândut-o?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-
am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet. Cu lacrimi în ochi,
tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi i-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma, vei fi un
bun creştin şi asta e tot ce contează.
(Leon Magdan, 2004, Povestiri creştine pentru copii, pp. 5-6).
Ecoul vieţii
Aflându-se în excursie pe munte, o tânără familie a poposit într-o cabană de la

marginea unei văi. Băiatul cel mic, supărat pe fratele său, s-a dus în spatele cabanei şi a
strigat de ciudă: „Te urăsc!” Dar, imediat, un glas puternic i-a răspuns: „Te urăsc, te urăsc,
te urăsc... !” Era ecoul. Speriat, copilul a alergat în casă şi i-a povestit tatălui toată păţania,
spunându-i că, afară, cineva strigă la el că-l urăşte. Au mers împreună la locul cu pricina,
unde tatăl i-a spus fiului său:
- Aici erai când ai auzit că cineva te urăşte ?
- Da!
- Ia spune-i că-l iubeşti!
- Te iubesc ! - a strigat copilul şi, de îndată, văile i-au răspuns: „Te iubesc, te
iubesc, te iubesc! ...”
152
______________________________________________________________
- Ţine minte, i-a mai zis tatăl, aşa este şi în viaţă: dacă eşti om rău, numai răutate
vei întâlni, dar dacă eşti om bun şi te porţi frumos cu ceilalţi, atunci doar dragoste vei găsi,
la tot pasul. Şi, chiar dacă nu vei fi iubit totdeauna de către oameni, în schimb dragostea
Domnului va fi mereu cu tine. Să nu uiţi asta!
(Leon Magdan, 2006, Pilde ortodoxe şi povestiri cu tâlc, pp. 52-53).
Aşa nu! Aşa da!
Pe un drum, un câine a sărit la un om şi a început să-l latre. Omul însă a pus

imediat mâna pe o piatră şi a aruncat după animal. Câinele s-a ferit imediat şi, ce să vezi?!,
a sărit mai tare la om, gata-gata să-l muşte. Speriat rău, omul a mai apucat doar să intre
într-o curte şi să trântească poarta. Acum stătea acolo, în timp ce câinele urla de mama
focului dincolo de gard.
Chiar în acel timp, a trecut pe stradă şi un călugăr. Văzându-l, câinele a sărit la el,
lătrând şi arătându-şi colţii. Liniştit, călugărul a scos o bucată de pâine din traistă şi i-a
întins-o căţelului. Imediat, acesta a încetat să latre, s-a apropiat uşor-uşor şi, dându-şi
seama de bunătatea omului, a luat bucăţica de pâine chiar din mâna acestuia şi a început să
o mănânce de zor. Apoi s-a aşezat lângă călugăr, dând din coadă.
- Vezi, omule – i-a spus părintele celui din spatele gardului – bunătatea naşte
totdeauna bunătate. Dacă tu ai fost rău cu câinele, cum ai fi vrut să fie el cu tine? Hai, vino
şi mângâie-l!
Să nu mai faci niciodată un rău, acolo unde poţi face bine. Şi crede-mă, oriunde şi
oricând poţi face numai bine. Doar de tine depinde!
(Lumea credinţei pentru copii, I, nr. 4, pp. 20-21).
153
______________________________________________________________
De ce are asinul cruce pe spate?!

– legendă creştină –
Asinul, numit şi măgar, este un animal des întâlnit

în legendele şi credinţele oamenilor. Nepretenţios, asinul a
fost totdeauna un ajutor pentru om, fiind un bun animal de
povară. Credinţa populară spune că diavolul se poate
preschimba în orice vietate, dar nu are puterea de a se transforma în măgar şi nici nu poate
face vreun rău acestui animal sau oamenilor care sunt întovărăşiţi în călătorie sau la muncă
de un măgăruş.
Călare pe un asin au călătorit Fecioara Maria cu Pruncul Iisus, împreună cu Sfântul
Iosif, atunci când au fugit în Egipt, pentru a scăpa de mânia Regelui Irod, care omora toţi
pruncii. 30 de ani mai târziu, Mântuitorul Iisus Hristos intra în Ierusalim, întâmpinat de
mulţimi, purtat tot de un asin. Venea călare pe un animal blând şi simplu, dând astfel
dovadă de smerenie şi modestie. Nu a venit călare pe un cal, căci în acea perioadă caii nu
erau folosiţi decât de cei bogaţi sau de soldaţi, în luptă. Mântuitorul însă era Domnul Păcii,
al celor umili şi simpli. Asinul a fost binecuvântat de Dumnezeu, căci animalul acesta are,
încă de la naştere, semnul crucii pe spinare. Iată ce ne povesteşte legenda: „Atunci când a
fäcut Dumnezeu animalele pe pământ, a fäcut şi pe măgar, urechiat şi blând tot ca acum...
iar dunga ce o are pe spinare, în formă de cruce, se povesteşte că acest semn i-a fost fäcut
de Dumnezeu, când l-a binecuvântat, pe vremea când l-a încălecat Iisus Hristos, spre a
intra în Ierusalim.”
(Leon Magdan, Legende creştine pe înţelesul celor mici, 2006, pp. 12-13).
154
______________________________________________________________
ANEXA 5
SCENETE RELIGIOASE
Fiul risipitor
Personaje:
Tatăl
Fiul cel mare
Fiul risipitor
Falşii prieteni din ţara străină - 2-3 copii
Stăpânul porcilor din ţara străină
Slugile tatălui - 3-4 copii
Îngerul păzitor al fiului risipitor (îmbrăcat în alb, cu aripi confecționate)
Povestitorul
Copilul care ascultă pilda
Povestitorul şi copilul care ascultă pilda stau la taifas, pe două scaune.
Povestitorul: Multe pilde-a zis Iisus

Şi în ele tâlc a pus:
Ca să ne înţelepţim
Haideţi să le povestim.
Şi a fost demult, cândva,
Când timpul abia curgea,
Un tată foarte bogat....
Copilul care ascultă pilda (Copilul): Şi ce s-a mai întâmplat?
Se aude un fragment de melodie (la alegere). Intră tatăl, fiul risipitor, îngerul păzitor.
Tatăl: Fiule, să te gândeşti

Bine, să nu te căieşti!
Hotărârea nu e glumă,
Viaţa nu-i balon de spumă!
Fiul risipitor: Tată, bine m-am gândit,

La ce mi s-a cuvenit,
Ca un fiu al tău ce sunt...
Eu nevoie aş avea
Ca să-ţi împarţi averea!
155
______________________________________________________________
Partea mea cer să mi-o dai,

Ca să trăiesc ca în Rai!
Îngerul păzitor se îndepărtează treptat de fiu, plângând.
Tatăl: Fiule, vrei ca să pleci!

Tu, de fapt, răul alegi!
Ce vei face prin străini?
Acolo-s oameni haini.
Fiul risipitor: Tată, nu te supăra,

Dă-mi numai averea mea...
Îngerul păzitor iese din scenă. Tatăl îi dă fiului nişte genţi mari, simbolizând averea
împărţită.
Copilul: Vai, şi fiul a plecat?

Tatăl nu s-a supărat?
Unde se va duce el,
Aşa, singur - singurel?
Povestitorul: Şi s-a dus fiul cel mic,

S-a crezut bogat, voinic,
Până la mari depărtări,
În înstrăinate ţări...
Fiul risipitor şi prietenii din ţara străină dansează pe o melodie veselă, cu câte un pahar
în mână.
Falşii prieteni (în cor): Bine este să petrecem,

Viaţa dulce s-o alegem!
Fiul risipitor: Banii mei se duc, se duc,

Însă tot ne mai ajung
Să trăim în desfătări,
Multe zile fără nori!
Falşii prieteni: De ce să te chinuieşti,

De ce din greu să munceşti?
Vom fi cu tine mereu,
Şi la bine, şi la greu!
Apoi prietenii falşi pleacă. Fiul risipitor rămâne singur şi trist.
Fiul risipitor: Vai, soarta mi s-a schimbat,

Cum banii s-au terminat!
N-am prieteni, nici duşmani,
Şi mi-e foame, dar n-am bani;
Viaţa mi s-a transformat
156
______________________________________________________________
În coşmar neaşteptat!
Stăpânul porcilor: Te văd trist, înfometat,

Dacă vrei, te-am angajat
Pe la porci, ca să munceşti,
Cu roşcove să-i hrăneşti.
Plată multă nu-ţi voi da,
Măcar pâine vei avea.
Pentru sugerarea porcilor, se pot decupa din carton câteva forme, prinse într-un colţ al
scenei.
Fiul risipitor: Accept slujba, ce să fac,

Sunt străin şi prea sărac...
Copilul şi povestitorul intră în scenă.
Copilul: Îmi e milă de-acest om,

Cum putem să-l ajutăm?
Povestitorul îi face semn să tacă şi să urmărească firul evenimentelor. Îngerul păzitor al

fiului risipitor se apropie tiptil de acesta şi-i şopteşte ceva la ureche.
Fiul risipitor: Dacă stau şi mă gândesc

La tot ce aici păţesc,
Mai bine aş accepta
Să fiu slugă la tata;
Aici porcii sunt sătui,
Iar eu îmi pun pofta-n cui,
Tatei iertare să-i cer,
Să nu fiu aici stingher!
Îngerul rămâne alături de fiul risipitor, care mimează că străbate un drum lung.
Apare tatăl, care vine în întâmpinarea fiului.
Tatăl: Ai venit! Cât m-am rugat!

Zilnic eu te-am aşteptat!
Fiul risipitor (spăşit): Tată, eu mult am greşit,

Averea ţi-am cheltuit.
Pe Domnul L-am mâniat,
Am trăit doar în păcat.
Măcar slugă de ţi-aş fi,
Din suflet ţi-aş mulţumi!
Tatăl (cheamă slugile): Haideţi să vă bucuraţi,

Fiul meu cel mic, plecat,
Astăzi s-a înapoiat!
157
______________________________________________________________
Luaţi viţelul îngrăşat,

Daţi-i haină şi inel,
Să ne veselim de el!
Se aude o muzică veselă. Cu toţii se îmbrăţişează, fericiţi.
Copilul: Ah, povestea s-a sfârşit,

Fiul s-a întors, spăşit,
Ce bine c-a fost iertat
De tatăl lui cel bogat!
Povestitorul: Nu, încă nu s-a sfârşit,

Cineva nu a venit...
Fratele cel mare (către slugi): E ospăţ fără să ştiu?

Am sosit eu prea târziu?
Slugile: Fratele tău s-a întors,

Stăpânul e bucuros,
Intră şi tu la ospăţ,
Să ne veselim cu toţi!
Fratele cel mare, împreună cu tatăl şi cu fiul risipitor stau de vorbă.
Fratele cel mare (către tată): Sunt tare nemulţumit

De ceea ce-am auzit.
Nu e drept, nu e corect,
Nici nu este înţelept!
Zilnic eu m-am străduit,
Fără să fiu răsplătit!
Tatăl: Fiule, mă întristezi

Dacă îl invidiezi
Cât mă bucur că s-a-ntors
Din păcat viaţa şi-a scos!
Tu ai fost neîncetat
Cu mine; m-ai ascultat,
Te-am iubit şi te iubesc.
Munca ta o preţuiesc.
Vino să ne bucurăm,
Cu toţi să ne ospătăm!
Fratele cel mare îl îmbrăţişează pe fiul risipitor şi se aşează la masă, lângă el.
Povestitorul: Ospăţul nu s-a sfârşit,

Mai sunt oaspeţi de venit:
Şi alţi fii risipitori
Plecaţi înspre patru zări.
Tatăl este Dumnezeu,
158
______________________________________________________________
El ne aşteaptă mereu
Să ne amintim de El,
Fiii Lui cu toţi suntem.
(Adaptare după: http://mirelasova.over-blog.com/pages/Piese_de_teatru_scenete-

915667.html).
Copiii şi îngeraşii – scenetă de Crăciun
Personaje:
Copiii - 9
Îngeraşii - 9 (îmbrăcați în alb, cu aripi confecționate din diferite materiale)
Mama
Bradul de Crăciun - un brăduţ natural sau artificial, împodobit (element de decor
neapărat necesar)
Moş Crăciun - copil îmbrăcat în costum de Moş Crăciun
Decor de iarnă, desenat pe cartoane mari.
La început sunt în scenă numai cei nouă copii. Ei cântă un colind („Colinde, colinde" - M.
Eminescu sau altul, apoi „Îngerii vestesc sara de Crăciun" sau alt colind).
Colinde, colinde
Colinde, colinde,
E vremea colindelor
Şi gheaţa se-ntinde
Asemeni oglindelor.
Şi tremură brazii
Mişcând rămurelele
Căci seara de azi-i
Când scânteie stelele.
De dragul Mariei
Şi-al Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.
159
______________________________________________________________
Îngerii vestesc
Îngerii şoptesc, lumii-întregi vestesc:

Astăzi e Crăciun.
Domnul S-a născut ca de început,
Astăzi e Crăciun.
Creştinilor, noi astăzi

Un praznic mare avem,
Ca să-l putem cunoaşte,
Veniţi la Vifleem.
Că a născut în lume
Pe-Acel Cel aşteptăm,
Maria, Maica Sfântă,
Veniţi, ca să-L vedem.
Pe paie, între vite,

Iisus este străin,
Să-I ducem şi noi daruri,
Veniţi la Viflaim.
Să mergem cu păstorii
Şi să Îl preamărim,
Spre-a noastră mântuire,
Veniţi la Viflaim.
Îngerii şoptesc, lumii-întregi vestesc:

Astăzi e Crăciun.
Domnul S-a născut ca de început,
Astăzi e Crăciun.
Intră cei nouă îngerași, cântând:
O, ce veste minunată
O, ce veste minunată
În Viflaim se arată,
Că a născut Prunc,
Prunc din Duhul Sfânt
Fecioara curată.
Că la Vifleem Maria,
Săvârşind călătoria,
Într-un mic sălaş,
Lângă-acel oraş,
A născut pe Mesia.
160
______________________________________________________________
Pe Fiul cel din vecie,

Ce L-a trimis Tatăl mie,
Să se nască
Şi să crească,
Să ne mântuiască.
Copiii se bucură de vederea îngeraşilor. Copiii şi îngeraşii se aşează în jurul bradului.

Îngeraşul 1: Auzind la voi în casă
Colindiţa cea frumoasă,
Chiar în seara de Ajun,
Am venit cu Domnul Bun,
Să vă povestim ce-a fost...
Aţi ţinut vreo zi de post?
Copilul 1: Păi... doar o zi, că suntem mici,

Sfinte Înger, dacă zici,
De acum vom ţine trei,
Chiar de suntem mititei...
Mulţumim că aţi venit
Cu ceva de povestit.
Martori Naşterii aţi fost,
Aţi văzut Pruncul frumos!
Îngeraşul 2: Am fost tare bucuroşi

La Naşterea lui Hristos.
Am cântat, am format cor,
Pruncului Mântuitor!
Îngeraşul 3: Iar chipul Măicuţei Sfinte,

În icoană stă-nainte;
Maica şi Împărăteasa
În iesle a fost să nască...
Ocrotită de-un bătrân,
De Iosif cu suflet bun,
Luminată de o stea,
Care-n raze o scălda;
Cântă cu toţi îngerii: „Fecioara astăzi".
Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte

Şi pământul peştera Celui neapropiat aduce
Îngerii cu păstorii vestesc
Iar magii cu steaua călătoresc,
Căci pentru noi S-a născut
Prunc tânăr,
Dumnezeu Cel mai-nainte de veci.
161
______________________________________________________________
Copilul 2: Aş fi vrut să fiu şi eu

Martorul lui Dumnezeu.
Să-L văd gângurind în braţe,
Iar Măicuţa să-L încalţe,
Să-L înfeşe, să-L iubească,
Şi la pieptu-i să-L hrănească!
Să-L alinte, să-L adore,
Să Îl scalde-n aurore!
Îngeraşul 4: Chiar aşa s-a întâmplat!

Animalele-au suflat
În ieste, să-I facă cald!
Şi-au venit din depărtări
Cei trei crai rătăcitori,
Care urmăreau o stea
Ce prea tare strălucea!
Îngeraşul 5: Mândre daruri I-au adus,

Aur, smirnă, ca la regi,
Şi tămâie-ncet I-au pus,
Tu, copile, înţelegi?
Copilul 3: Cum? Trei crai s-au închinat

Pruncului micuţ născut?
Maica Sfântă s-a mirat?
Sau pe toate le-a ştiut?
A ştiu că Fiul ei
Este Fiu de Împărat?
Cine i-a spus Mariei
Tainele de neaflat?
Îngeraşul 6: Tot noi, îngerii, i-am spus,

După voia Domnului,
Ei i s-a vestit de sus
De puterea Pruncului.
Numele I-a pus „Iisus",
Ce înseamnă „Salvator";
Şi de nume, noi i-am spus,
Că va fi Mântuitor.
Copilul 4: Înseamnă că toate

Au fost ca la carte,
Ca-n Scriptura sfântă!
Şi naşterea-n iesle,
Preasfânta poveste
S-a împlinit toată -
E adevărată!
162
______________________________________________________________
Îngerii (în cor): Da, aşa sunt toate,

Ca la Sfânta Carte,
Şi naşterea-n iesle,
Preasfânta poveste
S-a împlinit toată -
E adevărată!
Îngerul 7: Au fost şi păstorii

Martori sărbătorii.
Tot noi i-am chemat
La Pruncu-nfăşat.
Ei oi şi-au lăsat
Pe câmpu-nnoptat,
La iesle-au venit,
Pe Prunc L-au găsit.
Bucurie mare
Făr' de-asemănare!
Copilul 5: Înseamnă că voi

Ne-nsoţiţi pe noi,
Ne daţi vestea bună,
Ne daţi din lumină!
De ce ne-ajutaţi?
Îngerul 8: Lucrăm din iubire,

Pentru împlinire
A voii nespuse
Din ceruri aduse.
A lui Dumnezeu
Domn Arhiereu.
Întâi Îl iubim,
Pe El, şi-L slăvim,
Dară şi pe voi,
Creaţi, ca şi noi;
Mult v-am ajuta,
De v-aţi închina!
Copilul 6: Noi ne închinăm,

Aşa învăţăm,
Aşa ne-a spus mama -
Acasă - şi doamna:
Rosteşte împreună cu toţi copiii rugăciunea „Cruce-n masă".

Cruce-n masă,
Cruce-n casă,
Cruce-n cer,
Cruce-n pământ,
Cruciuliţa unde mă culc,
Cruciuliţa mă păzeşte,
163
______________________________________________________________
De în zi până în noapte,
Până la ceasul de moarte. Amin.
Copilul 6 (continuă): Şi mai încercăm

Să mai învăţăm
De tot ce e bine,
Să facem în lume.
Singuri, nu putem,
De voi, nevoie avem!
Îngerul 9: Gândiţi-vă mereu la Bunul Prunc,

Cum creştea,
Cum învăţa,
Copilul 6: Ca El, pot şi eu să ajung?
Îngerul 9: Da! Asemenea Lui,

Fratele Fiului
Şi fiu Tatălui!
Toţi sunteţi chemaţi
Cu El să fiţi fraţi!
Copilul 7 (plângând): Dar eu voiam să fiu cu El atunci,

În noaptea sfântă, să Îl văd pe Prunc,
Să-I dau o plăpumioară de mătase,
Hăinuţe noi, cusute-n fir, frumoase,
Să-i duc şi flori Măicuţei, parfumate,
Şi alte daruri, româneşti, curate...
Dar n-am putut... Căci m-am născut târziu,
Şi Pruncul nu mai este Prunc, eu ştiu!
Îngerul 1: Nu plânge, drag prieten mititel,

Copiii toţi şi-ar fi dorit la fel,
Nu plânge azi; în seara asta sfântă
Doar bucuria-n cer şi-n oameni cântă.
(şoptit)Avem să vă mai spunem un secret...
Copilul 8: De ce vorbeşti acum aşa încet?
Îngerul 2: Se naşte Domnul şi-n suflet la voi,

Copii cuminţi ce ascultaţi de noi,
De la Botez pe Domnul L-aţi primit,
De-atunci în voi, ca-n iesle-a locuit,
Şi creşte mare, nevăzut şi bun,
În inimioara voastră e Crăciun;
Daruri Îi daţi când sunteţi cuminţei
Şi liniştiţi, drăguţi şi hărnicei;
Micuţilor, nevinovaţi!
164
______________________________________________________________
Copilul 8 (trist): Eu aş avea ceva de spus...

Eu nu sunt chiar aşa nevinovat...
Pe mama eu am supărat
N-am făcut tema de vacanţă,
Am pus pastă de dinţi pe clanţă,
Pe frăţiorul meu l-am îmbrâncit,
Şi mai presus de toate, am minţit!
Îngeraşii: Vai! Vai!
Îngerul 9: Eu te-am văzut şi ştiu ce ai făcut,

Însă mai ştiu şi că rău ţi-a părut.
Căci strop cu strop şi bun şi rău se-adună,
Doar pentru bine,-n cer primeşti cunună!
Copilul 9: Ar trebui să mergem la culcare,

Dar nu-nainte de închinare.
Mulţumesc de sfaturi şi sosire,
De bunătate şi învăţăminte.
Toţi copiii: Înger, înger, îngerel,

Vino pe al razei fir,
Pe-un gând tainic, subţirel,
Răspândind în casă mir;
Vino pe umărul drept,
Cu aripi îmbrăţişând;
Să-mi dai sfatul înţelept,
Când în rele mă afund.
Vino, înger, îngeraş,
Pe umăr de copilaş!
În timpul rugăciunii, fiecare înger păzitor vine în dreapta fiecărui copil (la copilul 1 -
îngerul 1 ş.a.m.d.)
Apoi îngerii se retrag, devenind nevăzuţi pentru mamă, iar copiii par să aţipească. Intră
mama, cu o beteală pe care o pune pe brad.
Mama: Copiii mei s-au şi culcat...

Aşa cuminţi, e de mirare...!
Nu mi s-au plâns, nu s-au certat,
Probabil sunt în aşteptare!
Să intre Moşul, uşurel
Să pună darurile toate
Sub brad, şi dorinţele lor
Să se-mplinească peste noapte!
Intră Moşul şi pune desaga cu daruri sub brad. (pot fi daruri reale sau cutii frumos
ambalate).
165
______________________________________________________________
Moşul: Of, păcat că s-au culcat,

Tare i-aş fi ascultat,
Un cântec, o poezie,
Să-mi spună care ce ştie!
Că mi-s dragi aşa micuţi,
Şi-i ştiu că la minte-s iuţi!
Le dau şi ce n-am în sac:
Sănătate, lenei leac,
Bucurii în clipe mii,
Fericiţi-i pe copii!
În final, se aude o melodie de colind.
(Adaptare după: http://mirelasova.over-blog.com/pages/Piese_de_teatru_scenete-

915667.html).
166
______________________________________________________________
ANEXA 6
RUGĂCIUNI PENTRU PREŞCOLARI
Rugăciune către Îngerul păzitor
Îngeraş, coboară lin

Lângă patul meu,
Somn uşor să îmi aduci
De la Dumnezeu.
Să adorm pe braţul tău

Dulce, drăgăstos,
Până-n zori când m-oi trezi
Dintr-un vis frumos.
Rugăciune pentru părinţi
Doamne, ţine-i fericiţi

Pe părinţii mei iubiţi.
Să mă poată creşte bine,
Să se bucure de mine!
Ochiul lui Dumnezeu (poezie religioasă)
Nimănui să nu-i faci rău

Căci te vede Dumnezeu,
Tu, când vezi un gândac mic,
Nu-l strivi, nu-i fă nimic!
Rău nu-ti face nici un pic,

Să nu-i faci nici tu nimic.
Cât îl vezi de mititel,
Dumnezeu ştie de el.
Firul ierbii îl hrăneşte,

Iară roua-l răcoreşte.
Lasă-l şi nu-i face rău,
Că te vede Dumnezeu.
167
______________________________________________________________
Cruciuliţa
Am o cruciuliţă sfântă
Şi la gât o port mereu,
O iau seara în mânuţe
Şi mă rog la Dumnezeu:
„Doamne, ai grijă de mine,

De bunici, părinţi, copii,
Dă-ne ajutor la toate
Şi la greu lângă noi fii!
Ajută-mă să cresc mare,

Pe părinţi să-i mulţumesc,
Doamne, fii mereu cu mine
Şi mă iartă când greşesc.”
Rugăciunea copiilor mici
Doamne, Doamne, ceresc Tată,

Noi pe Tine Te rugăm
Luminează-a noastră minte,
Lucruri bune să-nvăţăm.
Că Tu eşti Stăpânul lumii

Şi al nostru Tată eşti
Şi pe toate cele bune
Numai Tu le împlineşti.
Amin.
Rugăciune la intrarea în clasă
Dumnezeule, Prea Sfinte

Noi cei mici te mai rugăm,
Luminează a noastră minte
Carte bună să-nvăţăm
Carte bună, sănătoasă
Care face fericiţi
Pe copiii cei cuminţi.
168
______________________________________________________________
Rugăciunea preşcolarului
Ajută-mă, Doamne Sfinte,

Să cresc mare şi cuminte,
Să învăţ mereu cu spor,
Să pot fi de ajutor.
Pe părinţi să îi iubesc,
Munca să le-o răsplătesc,
Dă-mi putere să fac bine,
Să Te port mereu cu mine.
Toţi cu inima curată
Toţi, cu inima curată,

Ţie, Doamne-ţi mulţumim!
Tu, cu harul tău, Preasfinte
Ne-ajuţi oameni buni să fim,
De greşeli să ne ferim,
Ţie, Doamne-ţi mulţumim!
Amin.
169
______________________________________________________________
ANEXA 7
DESENE RELIGIOASE DE COLORAT
COLOREAZĂ DESENUL !
170
______________________________________________________________
171
______________________________________________________________
172
______________________________________________________________
173
______________________________________________________________
174
______________________________________________________________
ANEXA 8
LUCRU MANUAL RELIGIOS
Înger confecţionat din hârtie pliată
Îngeraşii sunt poate cel mai potrivit decor de sărbători. Iată un model simplu făcut
de mână.
Materiale necesare:
▪ hârtie albă, A 4
▪ un ciucure confecţionat din bumbac
▪ o foarfecă, simplă sau decorativă
În prima etapă, se îndoaie pe jumătate o coală albă de hârtie şi se taie. Opţional se

decorează marginile cu o foarfecă decorativă. Jumătate se îndoaie ca pentru un evantai,
foarte mărunt. Va fi corpul îngeraşului. Cealaltă parte se taie încă odată pe jumătate, şi i se
rotunjesc două dintre colţuri. Sfertul obţinut se pliază, tot ca pentru un evantai. Vor fi
aripile îngerului. Se suprapun cele două părţi, şi se leagă la jumătate ciucurele pregătit
anterior. Se lipesc apoi între ele părţile evantaiului mare şi îngerul este gata.
Spor la lucru!
175
______________________________________________________________
Brăduţul de Crăciun
Materiale necesare:
- Hârtie glasată verde
- Creioane, markere, sclipici,
acuarele
- Foarfecă
- Scotch transparent
- Hârtie glasată de alte culori
- Lipici
- Stickere
- Pioneze
Împăturiţi o hârtie în jumătate apoi tăiaţi-o în jumătate. Puneţi cele două piese
împreună şi îndoiţi-le din nou în jumătate. Desenaţi o jumătate de brad pe faţa opusă
împăturită. Tăiaţi de-alungul liniei (ar trebui sa aveţi doi brazi identici). Îndoiţi pomul la
jumătate doar uşor pentru a marca centrul. Tăiaţi o fantă de-a lungul jumatăţii de jos până
la vârf. Împreunaţi cei doi brazi de-a lungul tăieturii. Folosind un scotch transparent lipiţi
capetele şi vârfurile împreună pentru a face un brad care să stea singur şi să nu alunece.
Desenaţi/decoraţi bradul cu creioane colorate, tempera, sclipici, lipici. Aţi obţinut o
frumoasă decoraţiune de Crăciun!
Opţional: Decupaţi o stea de hârtie, tăindu-i o fantă şi plasaţi-o uşor în vârf.
176
______________________________________________________________
Stea de Crăciun şi Sorcovă
1. Steaua
Materiale necesare:
- polistiren, băţ;
- beteală sau panglici;
- scoci cu dublă faţă;
- hârtie creponată diverse culori
Se decupează plistirenul în formă de stea. Se îmbracă în hârtie creponată de culoare
deschisă (auriu, galben, alb, bej, albastru deschis), şi se lipeşete cu scociul cu dublă faţă. Se
pune în centru o iconiţă cu reprezentarea scenei Naşterii Domnului. Se îmbracă marginile
stelei cu beteală. Opţional se decorează şi razele stelei cu mărgele, steluţe decupate etc.
Băţul se poziţionează în partea de jos a stelei şi se înveleşte în folie de aluminiu sau hârtie
creponată.
Cu Steaua se colindă în noaptea din Ajunul Crăciunului, şi se cântă versurile:
Steaua sus răsare
Ca o taină mare,
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte.
Că astăzi Curata,
Prea Nevinovata,
Fecioara Maria,
Naşte pe Mesia.
Magii cum zariră
Steaua şi porniră,
Mergând după rază
Pe Hristos să-L vază.
Şi dacă porniră
Îndatp-L găsiră,
La Dânsul intrară
Şi se închinară.
Cu daruri gătite
Lui Hristos menite,
Având fiecare
Bucurie mare.
Care bucurie
Şi aici să fie,
De la tinereţe
Pân’ la bătrâneţe.
177
______________________________________________________________
2. Sorcova
În 2-3 paşi simpli ne-am făcut cu ustensila perfectă pentru a ne colinda prietenii de
Anul Nou, tradiţie din moşi-strămoşi. Cele necesare:
- o crenguţă sau o baghetă de plastic de circa 30-40 de cm;

- panglică colorată, beteală, hârtie creponată sau bucăţi de material;
- sârmă subţire;
- lipici, scotch;
- aţă colorată;
- sclipici.
Se ia bacheta, se înfăşoară în sârmă. Apoi pe cadrul de sârmă se prind alte bucăţi de

sârmă, modelate în tulpini, de un capăt se prind de baghetă, pe celalalt se pune pamponul.
Batonul apoi se înfăşoară în panglică sau beteală, care se fixează cu lipici sau aţă. Pentru a
face pampoanele sorcovei, se ia hârtia creponată sau pânza şi se împătureşte semi-haotic în
încercarea de a emita aspectul de floare (iniţial pe jumatate, apoi se cutează laturile).
Pentru un pampon se pot folosi 1-2, poate chiar 3 flori legate cu aţă sau direct cu sârmă,
apoi sunt fixate pe băţ. Combinaţia de culori şi texturi rămâne la latitudinea creatorului.
Douăzeci de minute mai târziu avem în mână o sorcovă.
Sorcova se utilizează de Anul Nou şi doar atunci, în rest este un băţ decorat frumos.
În caz ca aţi uitat versurile, iată-le:
Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi,
Peste vară, primăvară,
Ca un păr, ca un măr,
Ca un fir de trandafir"
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La anul şi la mulţi ani!
178
______________________________________________________________
Sursa: ***, Chemarea Credinţei, revista Patriarhiei Române pentru copii şi familia
creştină, seria nouă, anul II (XVIII) 2010, nr. 5 (203-204), p. 6.
179
______________________________________________________________
ANEXA 9
PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL

GRĂDINIŢĂ – BISERICĂ
Director, Preot Paroh,

………………….. …..…………………….
Grădiniţa nr. …...….. Parohia
Iniţiatori,
……………………
…………………………………
180
______________________________________________________________
FORMAREA MICULUI CREŞTIN
- PROIECT DE PARTENERIAT EDUCAŢIONAL -
INIŢIATOARI: EDUCATORI, PREOȚI
GRUPA: MICĂ, MIJLOCIE, MARE
MODUL DE ORGANIZARE: FRONTAL, INDIVIDUAL, PERECHI, GRUPE
LOCUL DE DESFĂŞURARE: SALA DE GRUPĂ, BISERICĂ
DURATA: 1 AN ŞCOLAR sau 1 CICLU PREȘCOLAR (3 ANI)
NR. ACTIVITĂŢI ALOCATE – PE LUNĂ: 1 (sau mai multe după caz)
GRUP ŢINTĂ: COPIII GRUPEI
181
______________________________________________________________
ARGUMENT
Cu ajutorul ştiinţei şi tehnicii, omul contemporan a reuşit să domine lumea exterioară

fără a-şi mai putea controla viaţa interioară. Multe aspecte ale unei vieţi fals religioase sunt
expresia degradării spirituale şi morale la care asistăm astăzi şi care ne îndreptăţesc să
vorbim despre necesitatea şi modalităţile de introducere a unor elemente de educaţie
religioasă încă de la vârsta preşcolarităţii.
Dacă educaţia morală reprezintă acea latură a procesului de pregătire a copilului
pentru viaţă, care are în vedere cunoaşterea, înţelegerea şi practicarea binelui în viaţa
socială şi adaptarea la viaţa societăţii, educaţia religioasă trebuie privită în legătură strânsă
cu educaţia morală, acordându-i fundament divin.
Acest proces simbiotic trebuie început încă din primii ani de viaţă ai copilului, dat
fiind faptul că la vârsta preşcolară acesta este mai receptiv la diversele influenţe care se
exercită asupra lui.
Aceasta este perioada propice ca toţi copiii să fie învăţaţi să-L iubească şi să-L
asculte pe Dumnezeu.
182
______________________________________________________________
COMPETENȚE GENERALE
- Dobândirea de cunoştinţe şi sentimente capabile să stimuleze dezvoltarea spirituală;

- Stimularea şi conştientizarea de a se ruga;
- Formarea unor reprezentări clare şi familiarizarea copiilor cu noţiunea de Biserică;
- Educarea dragostei şi respectului faţă de Biserică şi faţă de Dumnezeu;
- Familiarizarea copiilor cu evenimentele religioase importante: Naşterea Domnului,
Patimile şi Învierea Domnului, Înălţarea;
COMPETENȚE SPECIFICE
• Să facă corect semnul crucii;

• Să înveţe rugăciuni simple;
• Să cunoască câteva obiecte de cult;
• Să se închine la Biserică şi atunci când trec prin dreptul unei troiţe;
• Să cunoască pilde şi învăţături din Biblie;
• Să cunoască semnificaţia anumitor evenimente religioase importante;
CONŢINUTURI
Ce înseamnă a fi creştin?
1. Învăţăm să ne închinăm;
2. Prima rugăciune;
3. Fapte bune, fapte rele;
4. Slujba Sfeştaniei la începutul anului şcolar;
183
______________________________________________________________
Sărbătoarea Crăciunului sau Naşterea Domnului

1. Ce reprezintă Crăciunul pentru noi?
2. Colinde şi obiceiuri creştine de Crăciun;
3. Amenajarea panoului din clasă;
Hristos a Înviat!
▪ Cea mai mare sărbătoare creştină;
▪ Oul roşu – simbolul vieţii;
▪ Sensuri creştine;
▪ Amenajarea panoului din clasă;
Hristos împărtăşit copiilor

▪ Concurs de desene creştine;
▪ Înălţarea Domnului;
▪ Semnificaţia numelor noastre;
▪ Să fim mai buni.
RESURSE
• UMANE: copii preşcolari, educatoare, preot, părinţi, bunici, diverşi invitaţi.

• MATERIALE: spaţiu special amenajat printr-un colţ religios ce conţine icoane,
îngeraşi, panou cu iconiţe ale diferiţilor sfinţi, obiecte de cult (sfeşnic cu lumânări,
tămâie, aghiazmă, candelă); Mica Biblie, cărţi cu conţinut religios, imagini, reviste,
iconiţe mici pentru toţi copiii, etc.
184
______________________________________________________________
MODALITĂŢI DE EVALUARE
Având în vedere că evaluarea este o componentă importantă a procesului de

învăţământ (şi a oricărei situaţii de învăţare), vor fi utilizate cele mai variate, dar eficiente
modalităţi de evaluare, care pot fi adaptate conţinuturilor şi individualităţii copiilor: probe
practice, fişe de activitate individuală, jocuri-concurs etc.
CONCLUZII
Aşa cum grădinarul se apleacă asupra florilor sale cu migală, dragoste şi răbdare,
pentru a le urmări creşterea, tot aşa şi noi avem înalta responsabilitate de a sădi în sufletele
copiilor mugurii bunei cuviinţe. Dacă se implică în activităţile creştineşti, copiii înţeleg că
trebuie să fie buni, curaţi sufleteşte, iubitori, prietenoşi, cinstiţi, înţelegători şi milostivi
faţă de alţii.
Nu este important cât de des facem aceste activităţi cu conţinut religios sau cât de des
mergem cu copiii la Biserică. Este importantă intensitatea trăirilor afective ale copiilor în
aceste momente şi modul cum se răsfrâng acestea în comportamentul lor de zi cu zi. Ei
trebuie să fie ajutaţi să-şi deschidă mintea şi sufletul spre credinţă.
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
• Biblia ilustrată color, Editura ,,Biserica Ortodoxă”, Alexandria, 2003;

• Arhimandrit Cleopa Ilie, Povestiri pentru copii, vol. I, II, III şi IV, Editura Mănăstirea
Sihăstria, 2006;
• Leon Magdan, Cele mai frumoase pilde ortodoxe şi povestiri cu tâlc, Editura Mateiaş,
Bucureşti, 2006;
• Idem, Cele mai frumoase jocuri creştine pentru copii, Editura Mateiaş, Bucureşti, 2006;
• Idem, Ce înseamnă numele meu, Editura Mateiaş, Bucureşti, 2006;
• Idem, Legende creştine pe înţelesul celor mici, Editura Mateiaş, Bucureşti, 2006.
185
______________________________________________________________
CONTRACT DE PARTENERIAT
Încheiat astăzi, ...................., pentru perioada de ..........................., între următoarele

instituţii:
1. Grădiniţa Nr. .............. din localitatea .............., jud. .............., reprezentată prin
..................... în calitate de Director, şi ...................................................................................,
educatoare/iniţiatoare.
2. Biserica ......................., din comuna (oraşul) .............., reprezentată prin Pr. Paroh
........................., în calitate de preot partener/iniţiator în proiect.
Prezentul contract s-a convenit a fi încheiat având în vedere următoarele condiţii:

● Respectând Legea Educaţiei Naţionale Nr. 1/2011, Legea nr. 489/2006 privind
libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, Statutul Personalului Didactic şi
Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al instituţiilor implicate;
● Conform recomandărilor M.E.N. (Hotărârea guvernului României nr. 690/1997),
privind aplicarea programului de parteneriat educaţional;
● Urmărind menţinerea şi creşterea prestigiului instituţiilor şi dezvoltarea relaţiilor
comunitare;
● Ţinând cont de potenţialul educativ al învăţământului extraşcolar (informal sau de
timp liber) şi de nevoile de a întări relaţiile dintre educaţia şcolară şi cea extraşcolară în
scopul modelării personalităţii elevilor şi eficientizării procesului instructiv-educativ.
Modificarea condiţiilor prezentului contract poate avea loc numai cu acordul ambelor
părţi.
Încheiat în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
Director, Pr. Paroh,

............................. ..............................
L.S. L.S.
Educatoare,
..............................
186
______________________________________________________________
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
• Biblia sau Sfânta Scriptură. (2008), tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a
Preafericitului Părinte DANIEL – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti:
Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.
• Allport, G.W. (1981). Structura şi dezvoltarea personalităţii, traducere de Ioana
Herseni, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
• Anghelescu, A. (1939). Psihologia religioasă a adolescentului cu aplicaţiune la
învăţământul religios, Brăila.
• Antonescu, G.G., Nicolau, V.P. (1937). Antologie pedagogică, vol. II, Bucureşti:
Editura Cultura Românească.
• Băncilă, V. (1996). Iniţierea religioasă a copilului, Bucureşti: Editura Anastasia.
• Bologa, L. (1930). Psihologia vieţii religioase. Contribuţii la studiul structurii şi
evoluţiei vieţii religioase individuale pe bază de cercetări statistice, Cluj: Editura
Cartea Românească.
• Breben, S., Gongea, E., Ruiu, G., Fulga, M. (2002). Metode interactive de grup. Ghid
metodic, Craiova: Editura Arves.
• Bridges, L.J., Moore, K.A. (2002). Religion and Spirituality in Childhood and
Adolescence, Washington DC: Child Trends.
• Bulacu, M. (2009). Pedagogia creştin-ortodoxă, Constanţa: Editura Şcoala
Brâncovenească.
• Bunea, I. (2009). Psihologia rugăciunii, Cluj-Napoca: Editura Limes.
• Buzalic, Al., Buzalic, A. (2010). Psihologia religiei, ediţia a II-a, Târgu Lăpuş: Editura
Galaxia Gutenberg.
• Călugăr, D. (1984). Catehetica, Bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române.
• Cergit, I. (1980). Metode de învăţământ, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
• Ciupală, D. (2011). Educaţia religioasă şi morală în Scoţia, în Opriş, D., Opriş, M.
(coord.), Religia şi şcoala. Cercetări pedagogice, studii, analize, Bucureşti: Editura
Didactică şi Pedagogică.
187
______________________________________________________________
• Claparede, E. (1975). Psihologia copilului şi pedagogie experimentală, Bucureşti:

Editura Didactică şi Pedagogică.
• Coles, R. (1990). The Spiritual Life of Children, Boston: Houghton Mifflin.
• Cuciuc, C. (2006). Sociologia religiilor, ediţia a III-a, Bucureşti: Editura Fundaţiei
România de Mâine.
• Cuciureanu, M., Velea, S. (2008). Educaţia moral-religioasă în sistemul de educaţie
din România, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Bucureşti.
• Cucoş, C. (1991). Educaţia şi spiritualitatea religioasă, în Revista de Pedagogie, 11, pp.
28-30.
• Cucoş, C. (1996). Educaţia religioasă. Conţinut şi forme de realizare, Bucureşti:
Editura Didactică şi Pedagogică.
• Cucoş, C. (1997). Educaţia în perspectiva valorilor religioase. Repere pedagogice, în
Educaţie şi valori. Valori educaţionale româneşti în context european, Iaşi: Editura
Spiru Haret, pp. 184-194.
• Cucoş, C. (2004). Educaţia religioasă - cale de resurecţie a fiinţei umane, în Educaţia
ieri - astăzi - mâine, Buletinul Departamentului pentru Pregătirea Personalului
Didactic, Iaşi: Editura Universităţii ,,Al. I. Cuza”.
• Cucoş, C. (2006). Pedagogie, Iaşi: Editura Polirom.
• Cucoş, C. [1999] (2009). Educaţia religioasă. Repere teoretice şi metodice, Iaşi:
Editura Polirom.
• Cucoş, C. (2007). Consecinţe ale educaţiei religioase asupra formării conduitelor
tinerilor, în Revista de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, II (2), Braşov: Editura
Universităţii Transilvania, pp. 13-43.
• Cucoş, C. (2009). Catehizarea şi educaţia religioasă: abordare comparativă, în Lucreţia
Vasilescu (coord.), Cultură şi religie. Statutul religiei şi instrucţia şcolară, Bucureşti:
Editura Universităţii, pp. 12-22.
• Cucoş, C. Problema educaţiei religioase, http://oradereligie.3x.ro/educatie.htm, în data
de 22.05.2013.
• Deconchy, J.P. (1965). The idea of God: Its emergence between 7 and 16 years,
Bruxelles: Lumen Vitae 19, pp. 285-296.
• Eliade, M. (1994). Nostalgia originilor, Bucureşti: Editura Humanitas.
188
______________________________________________________________
• Elkind, D. (1977). The origins of religion in the child, Current Perspectives in the
Psychology of Religion, ed. H.N. Malony (Eerdmans), pp. 269-278.
• Elkind, D. (1978). Religious development. In The Child's Reality, Three Developmental
Themes (Erlbaum).
• Florian, M. (1993). Misticism şi credinţă, Bucureşti: Editura Minerva.
• Fowler, J.W. (1981). Stages of Faith: The Psychology of Human Development and the
Quest for Meaning, New York: Harper & Row.
• Galeriu, C. (1990), Ora de religie în trecut şi astăzi, în vol. colectiv Îndrumări
metodologice şi didactice pentru predarea religiei în şcoală, Bucureşti: Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pp. 5-12.
• Galeriu, C., Internetul şi implicaţiile lui, http://www.crestinortodox.ro/interviuri/
parintele-galeriu-internetul-implicatiile 70497.html, în date de 29.10.2013.
• Gherghina, D. (coord.) (2007). Metodica activităţilor instructiv-educative în
învăţământul preprimar, vol. I, Craiova: Editura Didactica Nova.
• Goldman, R. (1964). Religious Thinking from Childhood to Adolescence, London:
Routledge & Kegan Paul.
• Goldman, R. (1965). Readiness for Religion, London: Routledge & Kegan Paul.
• Golu, F., Ioniţă, C. (2009). Aplicaţii practice ale psihologiei copilului. Dezvoltarea
personală ca program de educaţie alternativă, Bucureşti: Editura SPER.
• Gottlieb, E. (2006). Development of religious thinking, Religious Education, 101 (2),
pp. 242-260.
• Harms, E. (1944). The Development of Religious Experience in Children, American
Journal of Sociology, 50 (2), pp. 112-122.
• Hay, D., Nye, R. (2006). The Spirit of the Child, revised edition, London and
Philadephia: Jessica Kingsley Publisher.
• Heller, D. (1986). The Children's God, Chicago: University of Chicago Press.
• Helminiak, D. (1996). A Scientific Spirituality: The Interface of Psychology and
Theology, The International Journal for the Psychology of Religion, 6 (1), pp. 1-19.
• Holbea, G., Opriş, D., Opriş, M., Jambore, G. (2010). Apostolat educaţional. Ora de
religie – cunoaştere şi devenire spirituală, Bucureşti: Editura Basilica.
• Hood, R.W., Hill, P.C., Spilka, B. (2009). The Psychology of Religion, 4rd edition,
New York: Guilford Press.
189
______________________________________________________________
• Horga, I. (2011). Organizarea educaţiei religioase în şcolile publice: cadrul legal, în

Opriş, D., Opriş, M. (coord.), Religia şi şcoala. Cercetări pedagogice, studii, analize,
Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
• Iorda, C. (2009). Educaţia preşcolarilor după principiile Sfântului Ioan Gură de Aur,
traducere de Diaconescu Ion, Bucureşti: Editura Sophia.
• Isailă, A.Ș. (2006). Relația dorință-rugăciune la copiii de 5-7 ani, Studia Theologica IV,
3/2006, pp. 218-285.
• Kelemen, D. (2004). Are children intuitive theists? Reasoning about purpose and
design in nature, Psychological Science, 15 (5), pp. 295-301.
• Koulomzin, S. (2010). Biserica şi copiii noştri, Bucureşti: Editura Sofia.
• Long, D., Elkind, D., & Spilka, B. (1967). The child’s conception of prayer, Journal
for the Scientific Study of Religion, 6 (1), pp. 101-109.
• Magdan, L. (2004). Povestiri creştine pentru copii, ediţia a III-a, Bucureşti: Editura
Sfântul Alexandru.
• Magdan, L. (2006). Cele mai frumoase pilde ortodoxe şi povestiri cu tâlc, ediţia a V-a,
Bucureşti: Editura Mateiaş.
• Magdan, L. (2006). Ce înseamnă numele meu?!, dicţionar ortodox pentru copii,
• Magdan, L. (2006). Jocuri creştine pentru copii, Bucureşti: Editura Mateiaş.
• Magdan, L. (2006). Legende creştine, Bucureşti: Editura Mateiaş.
• Magdan, L. (2006). Pilde ortodoxe şi povestiri cu tâlc, vol1 şi 2, Bucureşti: Editura
Mateiaş.
• Magdan, L. Cele mai frumoase proverbe, Bucureşti: Editura Mateiaş.
• Magdan, L. De ce a creat Dumnezeu animalele?, Bucureşti: Editura Mateiaş.
• Magdan, L. Ghicitori creştine, Bucureşti: Editura Mateiaş.
• Magdan, L. Pilde ortodoxe, carte de citit şi colorat, colecţia Cărţile Copilăriei,
• Magdan, L. Poveste pentru toţi copiii, Bucureşti: Editura Mateiaş.
• Magdan, L. Poveşti cu îngeri, Bucureşti: Editura Mateiaş.
• Magdan, L. Poveşti cu har, vol. 1, Bucureşti: Editura Mateiaş.
• Maica Magdalena. (2008). Cum comunicăm copiilor credinţa ortodoxă. Convorbiri,
reflecţii şi alte sfaturi, Sibiu: Editura Deisis.
190
______________________________________________________________
• Matei, G. (2012). Managementul calităţii în Învăţământul preşcolar, Valori,

competenţe, practici, Bucureşti: Editura Universitară.
• Mânzat, I. (2007). Istoria Psihologiei Universale, Bucureşti: Editura Univers
Enciclopedic.
• Mitrofan, N. (2007). Noi perspective privind cunoaşterea copilului din grădiniţă, în
Metodica activităţilor instructiv-educative în învăţământul preprimar, Craiova:
Editura Didactica Nova.
• Mitrofan, I., Ene, A. (2010). Ne jucăm învăţând... învăţăm jucându-ne!, ediţia a II-a,
Bucureşti: Editura SPER.
• Momanu, M. (2002). Introducere în teoria educaţiei, Iaşi: Editura Polirom.
• Moore, D.L. (2010). Guidelines for Teaching About Religion in K-12 Public Schools in
the United States, Produced by the AAR Religion in the Schools Task Force, American
Academy of Religion.
• Nicola, I. (2003). Tratat de pedagogie şcolară, Bucureşti: Editura Aramis.
• Opriş, D. (2010). Dimensiuni creştine ale pedagogiei moderne, ediția a II-a, Iași:
Editura Sfântul Mina.
• Opriş, M., Opriş, D. (2010). Curriculum creştin-ortodox pentru şcolile parohiale
duminicale, Alba-Iulia: Editura Reîntregirea.
• Opriş, M., Opriş, D. (2013). Cercetare şi religie. Repere şi demersuri comune, Cluj-
Napoca: Editura Eikon.
• Opriş, M., Opriş, D. (2013). Religia şi educaţia de mâine. Cercetări pedagogice, Cluj-
Napoca: Editura Eikon.
• Opriș, M., Opriș, D., Bocoș, M. (2004). Cercetarea pedagogică în domeniul educației
religioase, Alba-Iulia: Editura Reîntregirea.
• Opriş, M., Opriş, D., Horga, I. (2012). Religia la clasa pregătitoare, ghid pentru
profesori, Bucureşti: Editura Basilica.
• Opriş, M., Opriş, D., Horga, I. (2012). Religie, fişe de lucru pentru clasa pregătitoare,
Bucureşti: Editura Basilica.
• Opriş, M. (2010). Metodologia evaluării. Abordări teoretice şi investigative în educaţia
religioasă, ediţia a II-a, Iaşi: Editura Sfântul Mina.
• Opriş, M. (2011). Religie, morală, educaţie. Perspective teologice şi pedagogice,
Bucureşti: Editura Basilica.
191
______________________________________________________________
• Oser, F.K., Gmünder, P. (1991). Religious judgement. A developmental perspective,

Birmingham AL: Religious Educational Press.
• Panaite, O. (2011). Modelul educaţional bizantin şi relevanţa sa pentru şcoala de azi, în
Opriş, D., Opriş, M. (coord), Religia şi şcoala. Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică.
• Păcurariu, M. (1987). Două sute de ani de învăţământ teologic la Sibiu, 1786-1986,
Sibiu: Editura Arhidiecezana.
• Piaget, J., Inhelder B. (1976). Psihologia copilului, Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică.
• Piaget, J. (2012). Judecata morală la copil, Bucureşti: Editura Cartier.
• Popescu, E. (1999). Fundamentarea pedagogică a educaţiei religioase creştine în
şcoala românească, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
• Popescu, V., Popa, V. (2002). Carte de metodică predării Religiei în şcoli. Târgovişte:
Editura Macarie.
• Popescu-Neveanu, P. (1978). Dicţionar de psihologie, Bucureşti: Editura Albatros.
• Radu, D. (1990). Idealul educaţiei creştine, în Îndrumări metodice şi didactice pentru
predarea religiei în şcoli, Bucureşti: Editura Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române.
• Ratcliff, D. (1992). Handbook of Children’s Religious Education, Birmingham AL:
Religious Education Press.
• Ratcliff, D. (editor). (2008). Handbook of Preschool Religious Education, Eugene OR:
Wipf & Stock.
• Ratcliff, D., Ratcliff, B. (2010). Childfaith: Experiencing God and Spiritual Growth
with Your Children, Eugene OR: Wipf & Stock Publishers.
• Richert, R.A., Barrett, J.L. (2005). Do you see what I see? Young Children’s
assumptions about God’s perceptual abilities, The International Journal for the
Psychology of Religion, 15, pp. 283-295.
• Roco, M. (1997). Religie şi creaţie, în M. Zlate (coord.), Psihologia vieţii cotidiene,
Iaşi: Editura Polirom, pp. 111-133.
• Santi, E.A. (2014). Inteligenţa emoţională şi reprezentările religioase la preşcolar,
Bucureşti: Editura Universitară.
192
______________________________________________________________
• Sava, V., Aelenei, S., Neptun, R.O. (2007). Primii paşi – culegere de exerciţii creştine-
ortodoxe pentru copiii mari şi micii, Braşov: Editura Transilvania Expres.
• Spilka, B., Hood, R.W., Gorsuch, R.L. (1985). The psychology of religion: an
empirical approach, Englewood Cliffs, N.J: Prentice Hall.
• Steele, L. (1986). Developmental psychology and spiritual development, in S.L. Jones
(Ed.), Psychology and the Christian faith, Grand Rapids, MI: Baker Book House, pp.
95-117.
• Subbotsky, E. (1994). Early rationality and magical thinking in preschoolers. Space
and time, British Journal of Developmental Psychology, 12 (1), pp. 97-108.
• Şchiopu, U., Verza, E. (1997). Psihologia vârstelor, Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică.
• Şebu, S., Opriş, M., Opriş, D. (2000). Metodica predării religiei, Alba Iulia: Editura
Reîntregirea.
• Tia, T. (2011). Preocuparea pastorală prioritară și constanță a Bisericii Romano-
Catolice din Italia: predarea Religiei în învățământul public de stat, în Opriş, D., Opriş,
M. (coord), Religia şi şcoala. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
• Tillich, P. (2007). Dinamica credinţei, Bucureşti: Editura Herald.
• Velasco, J.M. (1997). Introducere în fenomenologia religiei, Iaşi: Editura Polirom.
• Vigopoulou, M. (2012). Din cetatea lui Eu în cetatea lui Tu, traducere de Ilioniu
Georgeta Mariana, Galaţi: Editura Egumeniţa.
• Wakefield, N., Clark, R.E. (1986). Children and their theological concepts, in R.E.
Clark, J. Brubaker & R.B. Zuck (Eds.), Childhood education in the church, Chicago:
Moody Press, pp. 347-362.
• ***. (2006). Curriculumul educaţiei copiilor de vârstă timpurie şi preşcolară 1-7 ani,
Chişinău: Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.
• ***. (2009). Curriculum pentru învăţământul preşcolar, Bucureşti: Didactica
Publishing House.
• ***. (2010). Curs de formare pentru formatori, Proiectul „Alege Şcoala” al Patriarhiei
Române, Bucureşti.
• ***. (2011). Biblia pe înţelesul copiilor; să cunoaştem Biblia prin joc, vol. I şi II,
Bucureşti: Editura Curtea Veche.
193
______________________________________________________________
• ***. (2012). Clasa pregătitoare - Programa şcolară pentru disciplina Religie, cultul
ortodox, Bucureşti.
• ***. (2013). Studiul Religiei în şcolile publice din Statele Uniunii Europene,
Reprezentanţa Patriarhiei Române – Bruxelles, Bucureşti: Tipografia Cărţilor
Bisericeşti.
• ***. Cărticica de rugăciuni, Bucureşti: Editura Mateiaş.
• ***, Chemarea Credinţei, revista Patriarhiei Române pentru copii şi familia creştină.
• ***. Rugăciuni pentru copilaşii buni, Bucureşti: Editura Mateiaş.
• ***. Lumea Credinţei pentru copii, I (1-10).
• http://www.ceosyd.catholic.edu.au/Parents/Religion/RE/recurr/intro-curr-00-02.pdf, în
data de 22.10.2013.
• Unesco – Ibe, World Data Education, Ediţia a 7-a, 2010/2011,
http://www.ibe.unesco.org/, în data de 15.02.2014.
194
View publication stats

Elementedeeducatiereligioasaingradinita PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Elementedeeducatiereligioasaingradinita PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See

Elemente de educatie religioasa in gradinita

Book · January 2014

The user has requested enhancement of the downloaded file.

ELEMENTE DE EDUCAŢIE RELIGIOASĂ

PR. DR. COSMIN SANTI DR. ELENA-ANCUŢA SANTI

Lucrare tipărită cu binecuvântarea

Editura Basilica a Patriarhiei Române

Î.P.S. Prof. Univ. Dr. NIFON Mihăiţă

„Lăsaţi copiii să vină la Mine!” (Marcu 10, 14).

Capitolul 1. Prezenţa educaţiei religioase în Grădiniţă şi statutul ei în ţările

Capitolul al 2-lea. Cadrul normativ-legislativ privind necesitatea prezenţei Religiei în

Capitolul al 3-lea. Atribuţiile profesionale şi competenţele necesare în activităţile

3.1. Calităţile psiho-pedagogice ale unui bun profesor de religie............................

Capitolul al 4-lea. Personalitatea copilului preşcolar şi dezvoltarea religiozităţii .....

4.1. Personalitatea copilului preşcolar – trăsături şi caracteristici...........................

Capitolul al 5-lea. O cercetare empirică privind Religia ca disciplină temeinică şi

Capitolul al 6-lea. Metode şi tehnici utilizate în activităţile de Religie la vârsta

6.8. Studiul de caz....................................................................................................

Capitolul al 7-lea. Mijloacele de învăţământ specifice demersului educativ religios din

Capitolul al 8-lea. Componenta evaluativă în educaţia religioasă preşcolară............

Capitolul al 9-lea. Proiectarea activităţii de educaţie religioasă în grădiniţă şi

Capitolul al 10-lea. Relaţia dintre educaţia religioasă şi factorii educaţionali (Biserică-

Educaţia trebuie să răspundă provocărilor unei lumi în continuă schimbare, în care

„Dacă nu plouă primăvara, degeaba plouă mai târziu”

Educaţia religioasă trebuie să fie realizată pentru copii de la o vârstă timpurie,

De ce este necesară începerea educaţiei religioase de la o vârstă cât mai fragedă,

Principala direcţie a educaţiei religioase constă în formarea bunului creştin.

Din activitatea practică de la catedră pot susţine cu tărie următoarele: copiii

Predarea religiei catolice este prevăzută în curriculum-ul tuturor şcolilor italiene,

Şi învăţământul de masă norvegian dedică un loc aparte disciplinei Religie, educaţia

În Austria grădinița are un caracter tradițional şi vizează educarea şi formarea

- dezvoltă principalele noţiuni religioase şi contribuie la punerea bazelor

În această ţară copiii se pot înscrie în instituțiile de învățământ preșcolar încă de la

În Cipru programele de învăţământ din grădinițele publice sunt stabilite de

completă (mentală, socială, emoțională, morală, religioasă, psiho-motorie și estetică), la

Curriculum-ul național de bază pentru învățământul preșcolar finlandez a intrat în

Cadrul curricular tematic pentru grădiniță stabilește direcțiile de bază în ceea ce

Conform curriculum-ului grecesc, activităţile din aria „studii de mediu”

În Islanda, în Curriculum-ul Naţional din anul 2003, apare clar evidenţiată

În Irlanda religia se studiază încă de la vârsta de 4 ani, conform tabelului de mai

Ireland. Primary education: suggested minimum weekly time framework

În această ţară, obiectivele educației preșcolare vizează:

- dezvoltarea competenţelor specifice preşcolarului pentru a putea prelua valorile

În Olanda, învățământul primar începe cu vârsta de 4 ani. În conformitate cu

Sistemul de educaţie polonez se bazează pe respectarea sistemului de valori creștine

În ceea ce privește predarea religiei, autoritățile spaniole din domeniul educației au

pe respectarea ierarhiei ecleziastice și a autorității religioase (Unesco – Ibe, World Data

În Scoţia învăţământul instituţionalizat începe de la vârsta de 3 ani până la 18 ani,

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei de la Chişinău a elaborat un Сurriculum al

domeniului, care porneşte de la valorificarea experienţelor şi trăirilor copiilor, pentru a crea

(Unesco – Ibe, World Data Education, http://www.ibe.unesco.org/, p. 14).

Opţionalele pot fi realizate pe parcursul unui semestru, a unui an sau pe parcursul

Tipuri de activităţi opţionale în Grădiniţă:

(Gherghina, 2007, p. 9).

a) acte normative de ordin internaţional:

b) acte normative de ordin naţional:

c) acte normative de ordin regional/local şi instituţional

d) ordine şi dispoziţii ale Ministerului Educaţiei Naţionale

Din punct de vedere al legislaţiei internaţionale cu privire la libertatea religioasă, la

• Declaraţia Internaţională a Drepturilor Omului (1948)

În acest articol se prevede dreptul universal la libertatea de gândire, conştiinţă şi

• Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (1950)