Obezitatea este o afecţiune complexă, multifactorială, caracterizată prin creşterea greutăţii corporale pe

seama ţesutului adipos. În ultimele decade, a devenit una din cele mai frecvente boli de nutriţie din
lume, având amploarea unei pandemii, conform raportului OMS 2011, fiind considerată boala secolului
XXI (1). Literatura de specialitate şi studiile efectuate au semnalat o dublare a prevalenţei obezităţii la
copil, în lume, în ultimii 30 de ani, atât în ţările dezvoltate, puternic industrializate, cât şi în cele în curs
de dezvoltare (2). Conform unui studiu efectuat în 79 de ţări, OMS apreciază că există 250 de milioane
de obezi în lume, din care se estimează că 22 de milioane sunt copii cu vârsta mai mică de 5 ani,
subliniindu-se ideea că 50% din copiii obezi vor deveni adulţi obezi (3). Obezitatea la copil şi adolescent
reprezintă un factor de risc pentru boli cardiovasculare (Ogden, 2002), hipertensiune arterială
(Summerbell, 2005), diabet zaharat tip 2 (Kelishandi, 2007), sindrom de apnee în somn (Papandreou et
al., 2008), depresii (Hedley et al., 2004) şi unele forme de cancer (Kelishandi, 2006) (4,5,6). Apariţia
obezităţii presupune interacţiuni multiple între factori genetici, sociali, comportamentali, metabolici,
celulari şi moleculari în urma cărora se produc modificări ale balanţei energetice (7). Creşterea la nivel
global a prevalenţei obezităţii şi supraponderii se datorează, pe de o parte, creşterii aportului energetic,
în special de alimente cu densitate calorică crescută, bogate în grăsimi, zaharuri, iar pe de altă parte,
scăderii activităţii fizice ca urmare a creşterii sedentarismului. Riscul copiilor care au dezvoltat obezitate
în primii ani de viaţă de a deveni adulţi obezi este de 80% pentru cei cu ambii părinţi obezi şi de 40%
pentru copiii cu un singur părinte obez (8,9). Nutriţia sănătoasă şi combaterea obezităţii la copil sunt
priorităţi de sănătate publică. Copiii şi tinerii reprezintă un grup ţintă foarte important, deoarece crearea
unor obiceiuri alimentare sănătoase de timpuriu este cea mai eficientă metodă de păstrare a stării de
sănătate pe termen lung

Obezitatea se poate defini prin indicele de masă corporală (IMC, indicele Quetelet), metoda cea mai
folosită în practică şi în studiile epidemiologice. Cea mai corectă definire a obezităţii la copil este dată de
conţinutul de masă grasă corporală măsurată prin impedanţă bioelectrică. Până la vârsta de 16 ani
copilul este considerat obez dacă masa grasă depăşeşte cu mai mult de 20% valoarea de referinţă
pentru vârstă şi sex, iar peste 16 ani diagnosticul de obezitate presupune o masă grasă mai mare de 25%
din greutatea corporală la băieţi şi peste 32% la fete (7).

Prevalenţa obezităţii şi supraponderii la copil este în creştere alarmantă în America de Nord, în Europa,
dar recent şi în Australia, China, America de Sud şi Nordul Africii. Prevalenţa variază considerabil între
diferite regiuni şi ţări, de la sub 5% în Africa şi unele părţi din Asia, la peste 20% în Europa şi la peste 30%
în America şi în unele ţări din Orientul Mijlociu (12). IASO estimează că, în prezent, în lume, 10% din
copiii şcolari sunt supraponderali sau obezi, aproximativ 120 de milioane. OMS atenţionează că, la nivel
mondial, în 2009, obezitatea a depăşit ca prevalenţă subnutriţia, 15-18% dintre copii fiind obezi.
Conform unui studiu efectuat în 79 de ţări, OMS apreciază că există 250 de milioane de obezi în lume,
din care se estimează că 22 de milioane sunt copii cu vârsta mai mică de 5 ani. În ultimii 30 de ani,
conform datelor furnizate de NHANES prevalenţa obezităţii s-a triplat: la copiii 6-11 ani de la 6,5% în
1980 la 19,6% în 2008, şi la adolescenţii 12-19 ani de la 5% la 18,1%, iar la preşcolarii 2-5 ani obezitatea
crescând de la 5% în 1980 la 10,4% în 2008. Această tendinţă de creştere nu a fost bine studiată la copiii
mai mici de 2 ani (Kuczmarski et al., 2008). Obezitatea la copil în Europa s-a triplat în ultimii 20 de ani
(European Commission 2007). În majoritatea ţărilor din Europa de Vest, obezitatea are o frecvenţă de
10-25%, în ţările din Europa de Est şi în ţările mediteraneene frecvenţa fiind mult mai crescută, ajungând
la sexul feminin la 40% (7). În ţările din Europa de Nord, prevalenţa supraponderii la copii este de 10-
20%, în timp ce în Europa de Sud este de 20-35%, prevalenţa fiind în creştere (23,32). În România,
conform unui studiu efectuat în partea de vest a ţării, în 1980, pe un lot de 5250 de copii 3 luni-16 ani, s-
a înregistrat o prevalenţă a obezităţii de 14,7%, şi anume 18,6% la sugari, 15% la preşcolari şi 14,2% la
şcolari, cu o predominanţă la sexul feminin (7). OMS raportează o prevalenţă a supraponderii la copiii de
vârstă 0-4 ani de 6,4% la fete şi de 5,5% la băieţi, date provenite din studiul efectuat în cadrul
Programului Naţional de Supraveghere a Stării de nutriţie 1993-2002 de către Institutul de Ocrotire a
Mamei şi Copilului (IOMC) „Alfred Rusescu”, Bucureşti (23). Prima cercetare HBSC în România a avut loc
în 2005-2006 (studiu publicat într-un raport al IASO, Londra, 2009), la copiii 11-15 ani; aceasta a arătat
că prevalenţa supraponderii a fost 14,7% la fete şi 8,7% la băieţi. Un studiu efectuat de Institutul de
Sănătate Publică Bucureşti, arată că prevalenţa obezităţii neendocrine în rândul copiilor de clasa a IV-a a
fost în 2001 de 1,6 %, 6 în 2008 ajungând la 3,6%, iar la copiii de clasa a VIII-a a crescut de la 1,7% la
3,4%. O prevalenţă mai redusă a obezităţii s-a înregistrat în rândul elevilor de clasa a XII-a, unde în 2001,
era 1,4%, iar în 2008 de 2,8%. Un alt studiu efectuat pe un lot de 7904 copii din clasele I-XII, proveniţi din
20 de şcoli din Cluj-Napoca, în anul 2008, a arătat o prevalenţă a supraponderii de 12,8%, iar a obezităţii
de 8,2%. Cea mai mare prevalenţă s-a înregistrat la grupa de vârstă 6-10 ani atât pentru suprapondere
(15,9%), cât şi pentru obezitate (13,3%), iar cea mai mică la adolescenţi (7,6% pentru suprapondere şi
3,8% pentru obezitate) (42). Un studiu efectuat la adolescenţi, în Oradea, în 2009, de DSP Bihor, arată o
prevalenţă a supraponderii de 8% şi a obezităţii de 4,9%. Compartimentul de Igienă Şcolară, din cadrul
Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, în anul şcolar 2008-2009, a efectuat un studiu privind gradul de
dezvoltare fizică la copiii din mediul urban şi rural, şi a evidenţiat o prevalenţă crescută a obezităţii de
cauză neendocrină la fetele din clasa a XII-a, atât în mediul rural (17,3%) cât şi din urban (18,5%) şi la
băieţii din clasa a X-a din mediul urban (20,4%) şi din clasa a XII-a din mediul rural (20,7%). Conform
datelor furnizate de Centrul Naţional de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate din România
(CNEPSS), prevalenţa obezităţii la copiii 3-16 ani a crescut din 2004 în 2010 de la 0,7% în mediul rural şi
1,6% în mediul urban la 1,5%, respectiv 3,1%.

Factorii comportamentali care contribuie la dezvoltarea obezităţii acţionează în strânsă legătură între ei
şi nu este posibilă specificarea unui anume comportament ca şi cauză a obezităţii (Birch and Fisher,
1998). Alimentaţia dezechilibrată şi în exces poate duce la un aport energetic crescut la copil şi
adolescent, favorizând apariţia obezităţii (16). Actualele medii alimentare sunt obezigene, fiind bogate în
zaharuri şi grăsimi. Cele mai spectaculoase modificări ale dietei copiilor nu sunt numai calitative, ci şi
cantitative: alimente bogate în calorii, consum crescut de sucuri acidulate, dulciuri concentrate, mâncare
de tip fast-food, unele obiceiuri alimentare familiale. Reducerea cheltuielilor energetice prin scăderea
activităţii fizice. Inactivitatea, lipsa de sport şi de mişcare sunt factori ce predispun la obezitate.
Inactivitatea copiilor obezi este legată şi de inactivitatea părinţilor. Sedentarismul poate fi atât cauză cât
şi efect al surplusului ponderal. Factorii de mediu. Creşterea dramatică a prevalenţei obezităţii în ultimii
20 de ani sugerează că factorii de mediu pot influenţa comportamentul copilului faţă de aportul caloric
şi activitatea fizică şi sunt răspunzători de apariţia obezităţii (33).  Mediul familial. Alimentaţia părinţilor
influenţează preferinţele alimentare ale copiilor şi invers. Adolescenţa reprezintă o perioadă critică
pentru dezvoltarea obezităţii prin modificarea comportamentului alimentar (devin independenţi,
influenţabili, îşi procură singuri hrana). Comportamentul familial se află sub influenţa factorilor socio-
economici şi culturali. 8  Copilul. Deşi obezitatea poate să apară la orice vârstă, există perioade
„obezigene” legate de dezvoltarea şi remanierea ţesutului adipos: perioada prenatală, mica copilărie,
pubertatea şi adolescenţa (54).  Grădiniţa şi şcoala au un rol esenţial în formarea unor comportamente
alimentare sănătoase.  Societatea, comunitatea pot influenţa comportamentul individului prin
reducerea sedentarismului cu creşterea accesibilităţii la activităţi fizice. Factorii favorizanţi:  Există o
corelaţie strânsă între obezitatea mamei, atât anterioară gravidităţii, cât mai ales gestaţională, şi
obezitatea copilului (24).  Greutate mică la naştere pentru vârsta de gestaţie. Din cauza unei
malnutriţii intrauterine şi asociată cu o creştere rapidă în greutate postnatal, copilul poate să prezinte
obezitate, sindrom metabolic, DZ.  Greutatea mare la naştere conferă risc de obezitate. Nou-născuţii
din mame obeze sunt mai frecvent macrosomi, iar pe termen lung pot dezvolta obezitate (7,57).  Copiii
care au o vârstă gestaţională mare, probabil din cauza insulinorezistenţei materne şi intoleranţei la
glucoză, au risc, în viitor, pentru obezitate (57).  Istoric familial pozitiv pentru obezitate. Riscul copiilor
care au dezvoltat obezitate în primii ani de viaţă de a deveni adulţi obezi este de 80% pentru cei cu ambii
părinţi obezi şi de 40% pentru copiii cu un singur părinte obez (Gidding, 2005).  Creştere rapidă în
greutate în primele 4-6 luni. O creştere rapidă în greutate se asociază cu un risc de obezitate în copilărie,
cu o masă mare de adipozitate şi cu o distribuţie a adipozităţii la nivel abdominal la copil (24).  Absenţa
alimentaţiei naturale. AAP recomandă alimentaţia la sân, ca factor de protecţie împotriva obezităţii la
adolescenţă. Riscul de apariţie a obezităţii scade direct proporţional cu durata alăptării (până la 9 luni);
fiecare lună de alăptare scade cu 4% riscul de obezitate (33).  Alimentaţia artificială
necorespunzătoare. Excesul de proteine în primul an de viaţă este considerat un factor de risc pentru
dezvoltarea ulterioară a obezităţii şi suprasolicitarea organelor imature. Proteinele din laptele de vacă
stimulează în mod particular eliberarea masivă de IGF1 (60,61).  Alimentaţia în perioadele critice:
diversificare precoce înaintea vârstei de 4-6 luni, alimentaţie hipercalorică, hiperglucidică, hiperproteică,
sărăcia în fibre alimentare.

5. MANIFESTĂRI CLINICE ALE OBEZITĂŢII LA COPIL Manifestările clinice la copilul cu obezitate sunt
reprezentate iniţial de repartiţia ţesutului adipos precum şi de unele comorbidităţi sau complicaţii care
pot apărea. Repartiţia paniculului adipos, generalizată şi simetrică, variază în funcţie de vârstă şi sex.
Obezitatea la sugar şi copilul mic realizează un aspect clinic uniform, armonios. La copiii mai mari,
excesul ponderal se asociază cu o distribuţie particulară a grăsimii, predominând la nivelul trunchiului,
respectiv pe peretele abdominal, şolduri, fese, coapse, sâni şi umeri. Prepubertar, se constată că obezii
au un avans statural faţă de copiii normoponderali de aceleaşi vârste, talia obezilor situându-se de obicei
peste percentila 97. La adolescenţi, apare depunere de grăsime în regiunea pectorală, subscapular, pe
abdomenul inferior şi fese, aglomerare de grăsime în jurul centurii pelvine şi pe coapse la fete.
Maturaţia sexuală şi somatică sunt normale sau accelerate. Copiii cu obezitate sunt mai predispuşi la
afecţiuni cutanate: vergeturile cutanate, eritroza facială în special la obezii din prima copilărie,
intertrigo, rash, tegumente cu aspect mai uscat, acnee, acanthosis nigricans (marker pentru DZ tip 2).
Pot să apară simptome 12 legate de supraîncărcare mecanică: insuficienţă cardio-circulatorie, oboseală,
polipnee şi dispnee la efort moderat. Din cauza excesului ponderal, ca urmare a supraîncărcării
aparatului osteo-articular, copiii cu obezitate prezintă un risc pentru afecţiuni ortopedice. Ca urmare a
acestor manifestări clinice pot să apară probleme psihologice: respect de sine scăzut, imagine negativă
asupra propriei imagini, sentimente de inferioritate şi respingere din partea copiilor de aceeaşi vârstă,
izolare, depresie.

"În 40 de ani am trecut de la o lume în care insuficiența ponderală era de două ori mai mare
decât obezitatea, la o lume în care persoanele obeze sunt mai numeroase decât cele
subponderale", a declarat profesorul Majid Ezzati, de la Imperial College London, care a
coordonat studiul.

Prezentat drept cea mai completă cercetare efectuată până acum pe aceasta temă, studiul se
bazează pe date medicale din peste 1.600 de studii, referitoare la circa 19 de milioane de
persoane cu vârsta de peste 18 ani, care trăiesc în 186 de țări ale lumii.

Pornind de la rezultatele studiului, prin extrapolare, se estimează că numărul de adulți obezi a

fost în anul 2014 de 641 milioane de persoane, mai precis de 375 de milioane de femei și 266 de
milioane de bărbați. În anul 1975, existau numai 105 milioane de persoane obeze. Această
explozie a cazurilor de obezitate este legată, potrivit studiului, în special de alimentația cu
produse de tip industrial și de dieta prea bogată, dar și de predispozițiile genetice.
Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), o persoană este considerată obeză atunci
când indicele său de masă corporala (IMC) este de peste 30 kg/m2. Indicele de masă corporală
este definit ca raportul dintre masa corporală, exprimată în kilograme, și pătratul înălțimii,
exprimat în metri. Rezultatul acestei împărțiri este cuantificat în kg/m2.

La un indice de masă corporală de 35 de kg/m2, se poate vorbi deja despre obezitate.

Potrivit studiului, în decursul a 40 de ani, IMC a crescut în medie de la 21,7 la 24,2 la bărbați și
de la 22,1 la 24,4 la femeile le adulte, ceea ce înseamnă o creștere în greutate cu 1,5 kilograme la
fiecare 10 ani.

"În cazul în care evoluția obezității continuă în același ritm până în anul 2025, aproximativ o
cincime dintre bărbați (18 la sută) și femei (21 la sută) la nivel mondial vor fi obezi, iar 6 la sută
dintre bărbați și 9 la sută dintre femei vor suferi de obezitate severă", avertizează autorii
studiului.

Procentul de persoane obeze s-a triplat la bărbați de la 3,2 la sută în anul 1975 la 10,8 la sută în
2014 și a crescut de mai mult de două ori în rândul femeilor (de la 6,4 la sută la 14,9% la sută),
cu disparități foarte importante între țări.

Obezitatea a devenit "o problemă majoră de sănătate publică", în multe regiuni cu venituri medii
(Pacific, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și unele state din America de Sud sau Caraibe), relevă
studiul.

În timp ce IMC a rămas în linii mari stabil între anii 1975 și 2014 la femeile japoneze și la cele
mai multe femei europene (cu excepția notabilă a britanicelor), cele șase țări anglofone bogate
(SUA, Marea Britanie, Australia, Canada, Irlanda și Noua Zeelandă) au rezultate mai mult decât
îngrijorătoare: o cincime dintre adulții obezi din întreaga lume sau 118 milioane de persoane,
precum și 27 la sută dintre persoanele cu obezitate severă, mai precis 50 de milioane de
persoane locuiesc în aceste țări, menționează AFP.

De remarcat că în insulele Polinezia și Micronezia din Oceanul Pacific, 38 la sută dintre bărbați
și jumătate dintre femeile adulte suferă de obezitate. În Samoa americană, insule din Pacificul
de Sud, IMC mediu culminează astăzi la 34,8 kg/m2 pentru femei și la 32,2 kg/m2 pentru
bărbații adulți, față de 28 kg/m2 în SUA.

Dacă politicile împotriva obezității nu sunt puse în aplicare rapid în lume, 'consecințele medicale
de magnitudine necunoscută' ale acestui fenomen sunt de temut, a declarat Majid Ezzati pentru
AFP.

Pe de altă parte, insuficiența ponderală, definită printr-un IMC mai mic de 18,5 kg/m2, este
legată de malnutriție și rămâne o problemă majoră în unele zone ale lumii cum ar fi Asia de Sud
sau unele țări din Africa.

Potrivit studiului, aproape un sfert din populație a fost subponderală în Asia de Sud în anul 2014
și într-o situație asemănătoare a fost 12 la sută până la 15 la sută din populația din țările Africii
Centrale și de Est.

Timorul de Est, Etiopia și Eritreea au avut în anul 2014 cea mai mică medie a IMC din lume,
situată în jurul valorii de 20 kg/m2.
Subponderabilitatea este considerată responsabilă pentru mortalitatea crescută la femei și la
copiii foarte mici, înainte și după naștere și crește riscul de deces legat de unele maladii
infecțioase cum este tuberculoza, în timp ce obezitatea favorizează anumite tipuri de cancer și
boli cardiovasculare.

Obezitatea este o creșterea exagerata a greutății corporale (peste 25% față de greutatea normală),
cauzată de acumularea unei cantități mari de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul viscerelor.
Poate fi exogenă, când este determinată de o alimentație excesivă sau endogenă, când apare în
urma unor tulburări ale glandelor endocrine ori ale centrilor nervoși din hipotalamus. Constituie un
factor de risc în diabetul zaharat, patologia cardiovasculară și arterioscleroză.

Obezitatea este o afecțiune medicală de nutriție și metabolism (schimb de materii) în care grăsimea
corporală se acumulează în exces, astfel încât poate avea un efect advers, negativ asupra sănătății,
ducând la o speranță de viață redusă și/sau probleme de sănătate.[1][2] Oamenii sunt considerați
obezi atunci când indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin împărțirea greutății unei
persoane, exprimată în kilograme, la pătratul înălțimii acelei persoane, exprimată în metri, este mai
mare de 30 kg/m2.[3]

Obezitatea crește riscul de diverse afecțiuni, în special boli de inimă, diabet de tip 2, apnee
obstructivă de somn, anumite tipuri de cancer, osteoartrită[2] șiastm[2][4][5]. În cele mai multe cazuri,
obezitatea este provocată de o combinație dintre un consum excesiv de calorii, lipsa activității fizice
și o predispoziție genetică, deși, în anumite situații, cauzele principale sunt genele,
afecțiunile endocrine, medicamentația sau afecțiunile psihice. Există puține dovezi ce susțin punctul
de vedere conform căruia anumite persoane obeze mănâncă puțin, însă se îngrașă din cauza
metabolismului lent; în medie, persoanele obeze consumă mai multă energie decât cele slabe, dată
fiind energia necesară pentru a susține o greutate crescută.[6][7]

Dietele și activitatea fizică sunt principalele ajutoare în tratamentul obezității. Calitatea regimului
alimentar poate fi îmbunătățită prin reducerea consumului de alimente calorice, cum sunt cele
bogate în grăsimi și zaharuri, și creșterea consumului de fibre alimentare. Se pot lua medicamente
împotriva obezității pentru a diminua apetitul sau a bloca acumularea grăsimii, împreună cu o dietă
potrivită. În cazul în care dieta, activitatea fizică și medicamentația nu sunt eficiente, se poate apela
la un balon gastric pentru scăderea în greutate, sau la operație pentru a reduce volumul stomacului
și/sau lungimea intestinelor, ducând astfel la instalarea mai rapidă a stării de sațietate și la o
capacitate redusă de absorbție a substanțelor nutritive din alimentație.[8][9]

ISTORIA NATURALĂ A OBEZITĂŢII RELEVĂ FAPTUL CĂ 1DIN 3 COPII OBEZI VA DEVENI ADULT OBEZ.

•PENTRU COPIII SUPRAPONDERALI CARE AU UN PĂRINTE OBEZ, RISCUL DE A DEVENI ADULŢI OBEZI ESTE MAI MARE
COMPARATIV CU COPIII NORMOPONDERALI :
-ÎN PERIOADA 1-3 ANI: DE 4 ORI MAI MARE;
-ÎN PERIOADA 3-10 ANI: DE 2 ORI MAI MARE;
-ÎN PERIOADA DE ADOLESCENT: DE 5-20 ORI MAI MARE.
 •DACĂ AMBII PĂRINŢI SUNT OBEZI, RISCUL COPILULUI DE A DEVENI OBEZ ESTE DE 80%.

• 80% DINTRE ADOLESCENŢII OBEZI VOR DEVENI ADULŢI OBEZI.

APARIŢIA BOLII ESTE INFLUENŢATĂ DE O SERIE DE FACTORI FAVORIZANŢI:

-FACTORI PRENATALI: APORTUL CALORIC MATERN, DIABETUL MATERN, DISMATURITATEA, TALIA ŞI

CIRCUMFERINŢA CRANIANĂ MICI LA NAŞTERE (FACTORI DE RISC CRESCUT PENTRU APARIŢIA ULTERIOARĂ A
OBEZITĂŢII ABDOMINALE).

-FACTORI PERINATALI: CLIMATUL RECE LA NAŞTERE.

-FACTORI POST-NATALI: INTENSITATEA PROCESULUI DE CREŞTERE A GRĂSIMII CORPORALE PÂNĂ LA VÂRSTA DE 1

AN, ALIMENTAŢIA ARTIFICIALĂ DE LA NAŞTERE, GREUTATEA LA VÂRSTA ADOLESCENŢEI
INCIDENŢA =VARIABILĂ ÎN DIFERITE ZONE GEOGRAFICE, FIIND LEGATĂ DE:
-NIVELUL SOCIO-ECONOMIC DE DEZVOLTARE;

-UNELE PARTICULARITĂŢI ŞI OBICEIURI ALIMENTARE

• DIETE HIPERCALORICE ŞI HIPERLIPIDICE

-UNELE PARTICULARITĂŢI ALE MODULUI DE VIAŢĂ ACTUAL: •INACTIVITATE FIZICA,

•DEPLASĂRI CU MIJLOACE DE TRANSPORT ÎN COMUN,
•EXCES DE VIZIONARE A PROGRAMELOR DE TELEVIZIUNE: PREVALENŢA =8% ÎN CAZUL UNUI TIMP DE VIZIONARE
MAI MIC DE
1 ORĂ/ZI ŞI 17% ÎN CAZUL A PESTE 4 ORE DE VIZIONARE TV/ZI).

Supragreutatea şi obezitatea reprezintă al cincilea risc de decese la nivel global. Obezitatea poate fi
prevenită. Cel puţin 2,8 milioane de adulţi mor în fiecare an ca urmare a faptului ca au greutatea peste
limitele normale. Supragreutatea şi obezitatea răspund de peste 44 % dintre problemele cauzate de
diabet, peste 23% dintre cele provocate de bolile ischemice cardiace şi de 7-41% dintre problemele
cauzate de anumite forme de cancer. Mai demult, ea era considerată o problemă a ţărilor cu venituri
mari, dar la ora actuală obezitatea este în creştere în ţările cu venituri mici şi medii, mai ales în mediul
urban. În 2010, peste 40 milioane copii sub vârsta de 5 ani erau supraponderali. Aproape 35 milioane
copii supraponderali trăiesc în ţări în curs de dezvolare şi 8 milioane în ţări dezvoltate. Copiii din ţările cu
venituri mici şi mijlocii sunt mai vulnerabili la o nutriţie inadecvată în perioada prenatală, de sugar şi de
copil mic. Ei sunt expuşi în acelaşi timp la alimente bogate în grăsimi, zahăr, sare, cu densitate
energetică ridicată, cu puţini micronutrienţi şi mai ieftine. Aceste modele alimentare, împreună cu
activitate fizică redusă duc la creşterea marcată a obezităţii infantile, dar în acelaşi timp problema
subnutriţiei rămâne nerezolvată.1 Rezultatele preliminare ale Inițiativei OMS de Supraveghere a
Obezității Copiilor în Europa (COSI), în care sunt implicate 15 țări europene, indică faptul că prevalența
obezității la copii este foarte ridicată. Studiul arată că 19,3-49% dintre băieți și 18,4-42,5% dintre fete
erau cu supragreutate (inclusiv obezitate). Prevalența obezității era cuprinsă între 6-26,6% în rândul
băieților și 4,6- 17,3% în rândul fetelor. Comparațiile între țări arată că cel mai înalt nivel de
supragreutate a fost înregistrat în țările din sudul Europei (Pediatric Obesity, 2013). Activitatea fizică
insuficientă este factor de risc pentru apariția supragreutății și obezității, atât la adulți, cât și la copii.
Activitatea fizică este considerată insuficientă dacă este practicată de mai puțin de 5 ori 30 de minute
activitate moderată pe săptămână sau mai puțin de 3ori 20 de minute activitatea susținută pe
săptămână, sau echivalentul.

Situația arată cel mai rău în Statele Unite, unde peste 30% din populația adultă este obeză
(aproape 80 milioane de persoane). La polul opus, Japonia este țara unde procentul este cel
mai mic, sub 5%. La nivel european, recordul la obezitate este deținut de Marea Britanie (24%).
Per total, în Uniunea Europeană situația este alarmantă, existând 14 milioane de copii
supraponderali, numărul lor crescând anual cu 400.000. Se estimează că prevalența obezității
la adult în 2020 va fi 12% la bărbați și 9% la femei.

Obezitatea este cea mai frecventa boala metabolica si se asociaza adesea cu boli cronice severe cum ar
fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, apneea de somn etc. Ea este caracterizata printr-un exces de
tesut adipos. In mod normal organismul barbatilor contine un procent de 15 - 20 % de tesut adipos, iar
organismul femeilor un procent de 25 - 30 % de tesut adipos.
 Organizatia mondiala a sanatatii a definit si clasificat grade de obezitate, pe baza IMC - indicele de masa
corporala, calculat prin raportul greutate/inaltime2, astfel :

 gradul 1 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 30 - 34,9 kg/m2

 gradul 2 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 35 - 39,9 kg/m2
 gradul 3 de obezitate cu indicele de masa corporala egal sau peste 40 kg/m2

Pacientii cu indicele de masa corporala (IMC) cuprins intre 25 - 29,9 kg/m2 au fost definiti ca
supraponderali. Valori normale ale indicelui masei corporale (IMC) sunt 24 - 26 kg/m2 pentru femei si 24 -
27 kg/m2 pentru barbati. Un indice de masa corporala (IMC) sub 18 kg/m 2 prezinta diagnosticul de
denutritie.
Alti indicatori folositi pentru definirea stadiului de obezitate sunt grosimea pliului cutanat (la nivel
subscapular, tricepsului, bicepsului, suprailiac etc.), circumferinta taliei (normal sub 80 cm la femei si sub
94 cm la barbati), raportul circumferinta talie/circumferinta soldului. Toti acesti parametrii antropometrici
permit stabilirea claselor de risc clinic prin ajustarea valorilor IMC (indicele de masa corporala).

Datele statistice arata un procent de peste 50 % de persoane obeze si supraponderale in Europa. In tarile
europene rata obezitatii variaza invers proportional cu nivelul socio-economic, in special in randul
femeilor. In tara noastra incidenta obezitatii este de aproximativ 17 % in mediul rural si cca. 20 % in
mediul urban, fiind mai frecventa la femei; la copii variaza intre 5 - 10 %.

Se cunosc doua modele de baza ale distributiei tesutului adipos la indivizii obezi

 obezitate abdominala (androida, centrala) cu cele doua componente, viscerala si subcutanata

 obezitate gluteofemurala (ginoida)

Stabilirea tipului de obezitate a pacientului are o importanta clinica majora. Obezitatea centrala este un
factor determinant puternic al insulinorezistentei si se asociaza cu un risc crescut de diabet
zaharat,dislipidemie, ateroscleroza, hipertensiune si cancer.

S-a identificat statistic o asociere intre cresterea adipozitatii centrale si unii factori de mediu ca
sedentarismul, nivelul socio-economic scazut si stresul psihic asociat, nivelul scazut de educatie. Initierea
fumatului este urmata de dezvoltarea obezitatii centrale, proces reversibil dupa renuntarea la fumat.

Prevalenta obezitatii este crescuta suplimentar in anumite grupuri etnice datorita obiceiurilor alimentare
(preparate alimentare cu continut crescut caloric si scazut vitaminic) si particularitatilor climaterice
(sezonul rece prelungit cu reducerea ofertei de fructe si legume). Urbanizarea, obligatoriu insotita de
industrializare, este trasatura definitorie a unei societati predispuse la obezitate. In societatea moderna,
 excesul ponderal are o prevalenta ingrijoratoare. Cauzele obezitatii includ stresul cotidian, lipsa educatiei,
alimentatia hipercalorica tip fast-food, consumul crescut de alcool. Mai importanta decat toate acestea
pare insa scaderea gradului de activitate fizica.

Unele tulburari psihologice primare ca : anxietatea, depresia, tulburarile de personalitate, pot constitui
factori etiopatogenici ai obezitatii prin inducerea de tulburari de comportament alimentar. Cele mai
frecvente astfel de tulburari sunt : gustari interprandiale cu un bogat continut caloric, ingestie crescuta si
frecventa de dulciuri, aport alimentar crescut dupa ora 19, episoade de foame exagerata ce conduc la
ingestie alimentara crescuta intr-o perioada scurta de timp, bulimia, hiperfagia, consum crescut de alcool,
care prin aportul caloric si stimularea apetitului, actioneaza ca factor favorizant al obezitatii.

Sedentarismul, acest factor cauzator de obezitate, poate fi :

 habitual (indus de lipsa unei culturi sportive si de progresul tehnologic)

 fortat (datorat unor accidente, handicapuri fizice, imobilizare postoperatorie etc.)

In mod normal, apare o crestere in greutate la femeile aflate in perioda de sarcina, lactatie sau
menopauza.

Unele boli pot accelera castigul ponderal si conduc la dificultati in tratamentul obezitatii (hipotiroidismul,
sindromul Cushing, sindromul ovarului polichistic etc.).

O serie de medicamente pot modifica balanta energetica favorizand castigul ponderal, fara sa determine
un surplus ponderal important (cu exceptia corticoizilor) : blocanti β adrenergici, steroizi (estrogeni,
glucocorticoizi etc.), unele contraceptive steroidiene, antidepresive triciclice, antiepileptice, antipsihotice,
antagonisti serotonergici, insulina si sulfonilureicele administrate impropriu.

Starea de obezitate este rezultatul unui dezechilibru intre energia de aport (valoarea calorica a
alimentelor ingerate) si cheltuielile energetice (energia consumata in activitatea fizica si metabolismul
bazal, termogeneza, prelucrarea alimentelor ingerate).

Cheltuiala energetica de repaus este data de metabolismul bazal, efectul termic al alimentelor (actiunea
dinamica specifica a acestora), procesul de crestere si termogeneza de adaptare la cald si frig.

Metabolismul bazal reprezinta energia necesara mentinerii functiilor vitale si homeostaziei in conditii de
repaus absolut : activitate nervoasa, cardiaca, respiratorie, musculara, osmotica, sinteza compusilor
organici. El reprezinta 60 - 75 % din cheltuiala energetica zilnica. Valoarea metabolismului bazal la
adultul normal este de circa 1 kcal/kg/ora, adica 1680 kcal pe zi pentru o greutate de 70 kg. O scadere
 minima in timp a metabolismului bazal poate determina pe termen lung un castig ponderal apreciabil.
Odata cu inaintarea in varsta rata metabolismului bazal scade cu 2 - 3 % la fiecare decada, iar necesarul
caloric pentru procesul de crestere este redus la 1 % din cheltuiala energetica zilnica; ambele
dezechilibre favorizeaza excesul ponderal in conditiile pastrarii aceluiasi aport caloric.

Actiunea dinamica specifica a alimentelor reprezinta cantitatea de energie necesara digestiei si absorbtiei
alimentelor, precum si pentru activarea sistemului vegetativ in perioada actului alimentar. Reprezinta 10
% din consumul energetic zilnic.

Termogeneza de adaptare este energia necesara mentinerii constante a temperaturii corpului si este
dependenta de arderile desfasurate la nivelul tesutului adipos brun.

Complicatiile starii de obezitate sunt multiple, fiind afectate in diferite grade aproape toate sistemele si
aparatele organismului. Complicatiile cardiovasculare sunt : hipertensiunea arteriala, cardiopatia
ischemica, insuficienta cardiaca, moartea subita, accidentele vasculare cerebrale, insuficienta venoasa
cronica. Complicatiile osteo-articulare sunt : gonartroza, coxartroza si sindromul trofostatic din post-
menopauza. Studiile clinice au furnizat dovezi cu privire la rolul direct al obezitatii in patogenia diabetului
zaharat.

O scadere ponderala de 0,5 - 10 kg la pacientul obez se insoteste de numeroase beneficii :

 scade cu 20 % mortalitatea totala, scade cu 37 % mortalitatea prin cancer, scade cu 44 % decesul prin diabet
zaharat, scade cu 9 % decesul prin boli cardiovasculare
 scade riscul de aparitie a diabetului zaharat cu peste 50 %, reduce glicemia bazala cu 30 - 50 %, scade cu 15 %
hemoglobina glicozilata
 scade cu 10mmHg componenta sistolica a tensiunii arteriale si cu 20 mmHg componenta sa diastolica
 scade cu 10% colesterolul total, scade cu 10 - 15 % LDLcolesterolul, scade cu 20 - 40 % trigliceridele plasmatice,
creste cu 10- 15 % HDLcolesterolul
 se amelioreaza simptomele din afectiuni respiratorii, osteoarticulare, boli cardiovasculare
 se reduc complicatiile ginecologice, obstetricale si urologice
 creste calitatea vietii pacientului, cu imbunatatirea statutului social