Legea contabilităţii nr.

82/1991, actualizată 2014

Cine ţine contabilitatea:
 Societăţile comerciale Au obligaţia să organizeze şi să
 Companiile naţionale conducă contabilitatea proprie,
 Regiile autonome respectiv contabilitatea financiară şi
 Institutele naţionale de cercetare contabilitatea de gestiune adaptată
 Societăţile corporatiste la specificul activităţii.
 Persoane juridice fără scop lucrativ

Conform OUG 79 contabilitatea o ţin şi persoanele fizice autorizate

Ce este contabilitatea
 Este o activitate specializată în:
 măsurarea activelor, datoriilor şi capitalurilor
 Evaluarea proprii, precum şi a rezultatelor
 cunoaşterea obţinute din desfăşurarea activităţii.
 gestiunea şi
controlul
Contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea,
publicarea şi păstrarea informaţiilor privind poziţia financiară, performanţa şi alte informaţii
necesare utilizatorilor.
Obligaţiile persoanelor prevăzute în Legea contabilităţii
- Să ţină contabilitate în partidă dublă;
- Să întocmească situaţii financiare conform reglementărilor legale în vigoare;
- Să înregistreze operaţiunile doar pe bază de document justificativ;
- Să efectueze inventarierea generală a elementelor de active, datorii şi capitaluri proprii
(la începutul activităţii, cel puţin o dată pe an pe parcursul desfăşurării activităţii, în cazul
fuziunii, divizării sau lichidării).
Organizarea şi conducerea contabilităţii
 Răspunderea revine administratorului, ordonatorului de credite sau persoanei
însărcinate cu gestiune entităţii.
Organizare şi conducere:
– În compartimente distincte, conduse de director economic, contabil şef. Studiile
superoare sunt obligatorii.
– Pe bază de contract de prestări servicii încheiate cu persoane membre CECCAR. Aceştia
au şi răspunerea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile.
 – Contabilitatea imobilizărilor se ţine pe categorii şi pe fiecare obiect de evidenţă.
– Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ-valoric sau doar valoric, după caz.
– Contabilitatea clienţilor şi furnizorilor, a creanţelor şi obligaţiilor se ţine analitic.
– Profitul sau pierderea se stabilesc cumulat de la începutul exerciţiului financiar.
– Închiderea cheltuielilor şi veniturilor se face la închiderea exerciţiului financiar.
Registrele de contabilitate
- Registrul Jurnal
- Registrul Inventar
- Registrul Cartea-Mare
Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operaţiunilor, se întocmeşte balanţa de
verificare cel puţin o dată pe an, la termenele de întocmire a SFA, precum şi la finele perioadei
pentru care societatea trebuie să întocmească declaraţia privind impozitul pe profit/venit.
Păstrarea datelor
Datele de pe suporturi informatice trebuie păstrate 10 ani.
Registrele de contabilitate şi documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în
contabilitate se păstrează în arhivă 10 ani de la data încheierii exerciţiului financiar. Statele de
plată se păstrează 50 ani. Pentru cazuri de excepţie, perioada se poate reduce la 5 ani.
În caz de pierdere, sustragere, distrugere – 30 zile termen de reconstituire sau 90 zile,
pentru cazuri de forţă majoră.
Prevederi privind situaţiile financiare anuale
Exerciţiul financiar – 12 luni şi coincide cu anul calendaristic.
Pentru societăţile nou-înfiinţate – exerciţiul financiar începe la data înfiinţării.
Pentru societăţile în lichidare – exerciţiul financiar începe la data încheierii exerciţiului financiar
precedent şi se finalizează la în ziua precedentă datei când începe lichidarea.
Pentru situaţiile financiare consolidate – exerciţiul financiar coincide cu cel al societăţii-mamă.
Pentru instituţiile publice – anul bugetar.
 Situaţiile financiare anuale constituie un tot, indiferent de reglementările după care sunt
întocmite, şi sunt însoţite de Raportul administratorilor.
 Ele se semnează de către directorul economic, contabilul şef, altă persoană
împuternicită sau de persoana autorizată membră CECCAR, care au obligaţia
organizării şi conducerii contabilităţii.
  De asemenea, SFA se semnează şi de către administrator sau altă persoană însărcinată cu
gestiunea entităţii.
Componenţa raportării financiare:
- Situaţiile financiare anuale
- Raportul administratorilor
- Raportul de audit sau Raportul cenzorilor societăţii
- Propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile
- O declaraţie, conform art. 30, prin care administratorii sau cei însărcinaţi cu
gestiunea confirmă că:
- Politicile contabile sunt conforme cu reglementările contabile;
- SFA oferă o imagine fidelă;
- Societatea îşi desfăşoară activitatea în condiţii de continuitate.
Situaţii financiare supuse auditului statutar:
- Situaţiile financiare anuale ale persoanelor juridice de interes public;
- Auditul are loc şi în cazul fuziunii, divizării sau lichidării entităţilor anterior menţionate;
- Orice situaţii financiare, dacă există ordin expres al ministrului finanţelor publice.
- Situaţiile financiare se păstrează în arhiva entităţii timp de 10 ani.
- Societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele
naţionale de cercetare-dezvoltare, subunităţile fără personalitate juridică din România
care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, cu excepţia subunităţilor
deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic
European, depun SFA în termen de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar.
- Celelalte persoane juridice depun în termen de 120 de zile de la încheierea exerciţiului
financiar.

Contravenţii şi infracţiuni
1. detinerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor si datoriilor, precum si efectuarea
de operatiuni economico-financiare, fara sa fie inregistrate in contabilitate;
2. nerespectarea reglementarilor emise de Ministerul Finantelor Publice, respectiv de
institutiile cu atributii de reglementare in domeniul contabilitatii, cu privire la:
a) aprobarea politicilor si procedurilor contabile prevazute de legislatie;
b) utilizarea si tinerea registrelor de contabilitate;
 c) intocmirea si utilizarea documentelor justificative si contabile pentru toate operatiunile
efectuate, inregistrarea in contabilitate a acestora in perioada la care se refera, pastrarea si
arhivarea acestora, precum si reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse;
d) efectuarea inventarierii;
e) intocmirea, semnarea si depunerea in termenul legal la unitatile teritoriale ale
Ministerului Finantelor Publice a situatiilor financiare anuale si, dupa caz, a situatiilor
financiare anuale consolidate, precum si a raportarilor contabile;
f) intocmirea, semnarea si depunerea la Ministerul Finantelor Publice si la unitatile
teritoriale ale acestuia, precum si la institutiile publice ierarhic superioare a situatiilor
financiare trimestriale si anuale ale institutiilor publice, potrivit legii;
g) depunerea declaratiei din care sa rezulte ca persoanele prevazute de lege nu au
desfasurat activitate.
3. prezentarea de situatii financiare care contin date eronate sau necorelate, inclusiv cu
privire la identificarea persoanei raportoare;
4. nerespectarea prevederilor referitoare la intocmirea declaratiilor prevazute la art. 30;
5. nerespectarea prevederilor referitoare la obligatia membrilor organelor de administratie,
conducere si supraveghere de a intocmi si de a publica situatiile financiare anuale;
6. nerespectarea prevederilor referitoare la obligatia membrilor organelor de administratie,
conducere si supraveghere ale societatii-mama de a intocmi si de a publica situatiile
financiare anuale consolidate;
7. nerespectarea obligatiei privind auditarea, conform legii, a situatiilor financiare anuale si
a situatiilor financiare anuale consolidate;
8. nedepunerea, potrivit prezentei legi, a situatiilor financiare anuale, a situatiilor financiare
anuale consolidate, precum si a raportarilor contabile;
9. nerespectarea prevederilor cu privire la organizarea si conducerea contabilitatii.

În baza OUG 79/2014:

persoanele fizice care desfăşoară activităţi în scopul realizării de venituri au obligaţia să
conducă evidenţa contabilă pe baza regulilor contabilităţii în partidă simplă sau, la opţiunea
acestora, pe baza regulilor contabilităţii în partidă dublă, potrivit reglementărilor contabile emise
în acest sens, cu excepţia situaţiei în care în legislaţia fiscală se prevede altfel;
- este definită persoana împuternicită să îndeplinească funcţia de director economic sau contabil-
şef drept o persoană angajată potrivit legii şi care are atribuţii privind conducerea contabilităţii
entităţii;
- se clarifică, faptul că nu pot fi depuse la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice
mai multe seturi de situaţii financiare anuale, pentru acelaşi exerciţiu financiar;
- Exerciţiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic pentru sucursalele cu sediul în
România, care aparţin unei persoane juridice cu sediul în străinătate, precum şi pentru persoanele
juridice cu sediul în România.
Planul general de conturi
 Un plan contabil general este cadrul şi instrumentul normalizării contabile la nivel
naţional. El constituie o teorie sau o doctrină care ghidează practica contabilă la nivelul
unei naţiuni.
Primul plan contabil-cadru a fost elaborat în Germania, de teoreticianul contabil Eugen
Schmalenbach şi publicat în anul 1927.
Principiile de bază ale planului contabil-cadru propus de Schmalenbach sunt formulate astfel:
1. Calculul exact al costului de revenire.
2. Distingerea diverselor surse de pierderi şi de profituri.
3. Întocmirea de situaţii lunare.
4. Comparaţiile între întreprinderi.
5. Separarea „cheltuielilor temporale”, echivalente cheltuielilor fixe. „cheltuielile cantitative”,
echivalente costurilor variabile.
6. Integrarea contabilităţii costurilor de revenire în contabilitatea generală Pentru a justifica acest
principiu, Schmalenbach a invocat unitatea contabilităţii „Ansamblul contabilităţii unei
întreprinderi... trebuie să formeze un tot”.

 În capitolul 14 al OMFP nr. 1802/2014 este prezentat planul de conturi general utilizat în
contabilitatea românească. Normalizatorii au avut în vedere structurarea şi simbolizarea
conturilor pe patru nivele: clase, grupe, subgrupe şi conturi sintetice de gradul II.
 Un plan contabil modern trebuie să realizeze, prin normalizare, posibilitatea furnizării de
informaţii contabile pentru o paletă largă de utilizatori şi să ţină seama de evoluţia
normalizării contabilităţii pe plan internaţional (directivele Uniunii Europene în materie
contabilă şi normele contabile internaţionale).