Dreptul comercial in conditiile Noului Cod civil

Categoria: Editoriale • Cuvinte cheie: drept comercial

Prof.univ. dr. Stanciu D. Carpenaru

Precizari prealabile

Dupa o asteptare de multe decenii, in sfarsit, a fost adoptat un Nou Cod civil (Legea nr. 287/2009 publicata in M.Of.
nr. 511/24.07.2009).

Noul Cod civil aduce multe noutati in reglementarea raporturilor juridice civile (a se vedea F. Baias, Proiectul Noului
Cod civil – un demers necesar, in Curierul Judiciar nr. 3/2009, p. 123). Retine, insa, atentia o noutate, care este
esentiala pentru sistemul dreptului roman. Ea priveste domeniul de aplicare a normelor Codului civil. Potrivit art. 3
Noul C.civ., „(1) Dispozitiile prezentului Cod se aplica si raporturilor dintre profesionisti, precum si raporturilor dintre
acestia si orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt considerati profesionisti toti cei care exploateaza o intreprindere”.

Aceasta reglementare unitara a raporturilor de drept privat pune in discutie soarta dreptului comercial.

Problema se pune cu atat mai mult cu cat, prin Proiectul Legii de punere in aplicare a Codului civil [proiectul se afla in
dezbatere publica si poate fi accesat pe site-ul Ministerului Justitiei (www.just.ro)], se propune abrogarea Codului
comercial, cu exceptia Cartii a II-a si a art. 907-935 (art. 216 din Proiect), iar expresiile „acte de comert” sau „fapte de
comert” cuprinse in actele normative in vigoare se inlocuiesc cu expresia „activitati de productie, comert sau prestari
de servicii” (art. 6).

In opinia noastra, problema trebuie analizata in contextul mai larg al conceptiilor existente de-a lungul timpului cu
privire la sistemele de reglementare a dreptului comercial.

Sistemele clasice de reglementare a dreptului comercial

In istoria moderna a dreptului comercial au fost practicate doua sisteme de reglementare: sistemul autonomiei
dreptului comercial si sistemul unitatii dreptului privat.

La inceputul secolului al XIX-lea, nevoile dezvoltarii comertului si, implicit, ale apararii intereselor comerciantilor au
dus la recunoasterea si legiferarea dreptului comercial, ca un drept special fata de dreptul civil.

Piatra de hotar in formarea dreptului comercial a constituit-o adoptarea Codului comercial francez in 1807.
Anumiteacte juridice, fapte juridice si operatiuni economice – denumite acte de comert – au iesit de sub incidenta
Coduluicivil francez din 1804 si li s-a dat o reglementare noua in Codul comercial, corespunzatoare exigentelor
activitatiicomerciale.

Prin adoptarea Codului comercial francez s-a consacrat dualismul dreptului privat si, implicit, autonomia
dreptuluicomercial, ca ramura distincta a dreptului privat. Dreptul comercial, ca drept special, se completeaza cu
normeledreptului civil, care reprezinta dreptul comun al raporturilor de drept privat.

Sistemul autonomiei dreptului comercial a fost considerat un progres in reglementarea raporturilor juridice. El a fost
preluat si de Codul civil italian, adoptat in anul 1882. Acest Cod comercial a servit ca model pentru Codulcomercial
roman din 1887.

Desi s-a recunoscut caracterul particular al dreptului comercial, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea si
primajumatate a secolului al XX-lea, in doctrina s-a discutat daca dreptul comercial trebuie sa fi e un drept autonom

1
sautrebuie sa se integreze in dreptul civil, in vederea realizarii unui drept privat unitar (a se vedea I.L. Georgescu,
Destinele dreptului comercial si problema unui cod unic al dreptului privat, in Revista de Drept Comercial nr. 5-
6/1942, p. 314 si urm.; D. Galasescu-Pyk, Evolutia notiunii de comercialitate si autonomia dreptului comercial, in
Revista de Drept Comercial nr. 7-8/1942, p. 445 si urm.). Au fost invocate numeroase argumente, atat pentru
sistemul autonomiei dreptului comercial, cat si pentru sistemul unitatii dreptului privat (a se vedea I.L. Georgescu,
Drept comercial roman, vol. I, Ed. Socec, Bucuresti, 1946, p. 73 si urm.; St.D. Carpenaru, Tratat de drept comercial
roman, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009, p. 16-18).

In anul 1942, sub influenta conceptiilor corporatiste ale vremii, in Italia a fost adoptat un nou Cod civil, care cuprindea
o reglementare unitara a dreptului privat (o reglementare partiala a fost consacrata si de Codul unic elvetian al
obligatiilor).

In conceptia Codului civil italian, notiunea de comert este inlocuita cu cea de activitate economica, iar notiunea de
comerciant, cu cea de intreprinzator.

Raporturile economice sunt considerate fenomene de organizare, iar intreprinderea ca organizare de bunuri si
persoane (a se vedea P. Demetrescu, Intreprinderea in noul Cod civil italian, in Revista de Drept Comercial nr. 1-
2/1943, p. 13 si urm.).

Codul civil italian generalizeaza conceptia de intreprindere. Aceasta cuprinde orice forma de activitate productiva
organizata, industriala, agricola, comerciala si de credit.

In Codul civil italian nu exista o definitie a intreprinderii, ci a intreprinzatorului. Prin intreprinzator se intelege acea
persoana care exercita profesional o activitate economica organizata, in scopul productiei sau schimbului de bunuri
sau servicii.

Din cele aratate rezulta ca in noua reglementare a dreptului comercial italian – Codul civil – a fost abandonat sistemul
actelor de comert, consacrat in Codul comercial din 1882, in favoarea sistemului intreprinderii. Dar, intreprinderea nu
mai este considerata un act obiectiv de comert, ci fundamentul economiei organizate.

Prin disparitia actelor obiective de comert dispare si functia acestora de atribuire a calitatii de comerciant, aceasta
fiind inlocuita cu notiunea de intreprindere organizata.

S-a apreciat ca noul sistem de reglementare adoptat de Codul civil italian nu prezinta o deosebire esentiala fata de
sistemul de reglementare consacrat de Codul comercial, deoarece, in conceptia Codului civil, pentru ca o
intreprindere sa fie comerciala, ea trebuie sa aiba ca obiect una dintre activitatile precizate de Codul civil, care, in
mare parte, coincid cu actele obiective de comert din Codul comercial. Noutatea reglementarii o reprezinta faptul ca
actul de comert nu mai intra in definirea notiunii de comerciant sau cea de comert, in prim plan fiind ideea de
intreprindere (a se vedea E. Cristoforeanu, Unifi carea dreptului privat italian. Dreptul comercial si noul Cod civil
italian, in Revista de Drept Comercial nr. 1-2/1943, p. 5).

Sistemul de reglementare a dreptului comercial in Noul Cod civil roman

Urmand principiile traditionale, art. 1 Noul C.civ. prevede ca dispozitiile Codului civil reglementeaza raporturile
patrimoniale si pe cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.

Regulile stabilite de Noul Codul civil constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se refera litera sau
spiritul dispozitiilor sale (art. 2).

2
Consacrand aplicarea generala a Codului civil, art. 3 prevede ca dispozitiile sale se aplica si raporturilor dintre
profesionisti, precum si raporturilor dintre acestia si orice alte subiecte de drept civil.

In conceptia Noului Cod civil, profesionistii sunt toti cei care exploateaza o intreprindere [art. 3 alin. (2)].

Exploatarea unei intreprinderi reprezinta, potrivit art. 3 alin. (3), in exercitarea sistematica, de catre una sau mai multe
persoane a unei activitati organizate care consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in
prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu ca scop obtinerea de profit.

Din dispozitiile citate rezulta ca Noul Cod civil a abandonat sistemul autonomiei dreptului comercial, reglementat de
Codul comercial (care urmeaza sa fi e abrogat), in favoarea sistemului unitatii dreptului privat.

In sistemul Codului comercial, autonomia dreptului comercial era realizata prin reglementarea faptelor de comert
obiective. Articolul 3 C.com. stabilea o lista de 20 acte juridice, fapte juridice si operatiuni economice, pe care le
declara fapte de comert. Ele erau considerate fapte de comert obiective, deoarece legiuitorul le-a considerat
comerciale datorita naturii lor si pentru motive de ordine publica.

Dupa obiectul lor si functia economica pe care o indeplineau, faptele de comert obiective erau clasificate in operatiuni
de interpunere in schimb sau circulatie (cumpararea si vanzarea de bunuri, operatiunile de banca si schimb),
intreprinderi (activitatile de producere de marfuri, executarea de lucrari si prestarea de servicii) si acte si operatiuni
conexe (acte si operatiuni aflate in conexiune cu acte si operatiuni califi cate de lege ca fapte de comert).

De remarcat ca, in conceptia Codului comercial, intreprinderea reprezinta o categorie de fapte de comert obiective. In
absenta unei definitii legale a intreprinderii, in doctrina s-a considerat ca notiunea de intreprindere desemneaza o
activitate organizata al carui scop este producerea de marfuri, executarea de lucrari si prestarea de servicii.

Prin stabilirea faptelor de comert obiective se realiza si determinarea calitatii de comerciant si, implicit, se
circumstantia domeniul dreptului comercial. Intr-adevar, potrivit art. 7 C.com., este comerciant orice persoana care
savarseste cu caracter profesional una dintre faptele de comert prevazute de art. 3 C.com. Odata dobandita calitatea
de comerciant, potrivit art. 4 C.com., toate actele si operatiunile comerciantului erau considerate fapte de comert.

Avand ca premise sistemul faptelor de comert si notiunea de comerciant, dreptul comercial era definit ca un
ansamblu de norme juridice de drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorate din savarsirea faptelor de comert,
precum si raporturilor juridice la care participa comerciantii.

Noul Cod civil nu cuprinde dispozitii care sa consacre in mod direct un sistem de reglementare al dreptului comercial.
In aceasta reglementare nu gasim notiunea de acte de comert sau notiunea de comerciant.

Prin art. 3 Noul C.civ. se consacra unitatea de reglementare a raporturilor juridice patrimoniale si nepatrimoniale.
Dispozitiile Codului civil au o aplicare generala, ele aplicandu-se si raporturilor juridice dintre profesionisti, precum si
raporturilor juridice dintre acestia si celelalte subiecte de drept civil.

In conceptia Noului Cod civil, profesionist este acela care exploateaza o intreprindere, iar prin exploatarea unei
intreprinderi se intelege exercitarea sistematica de catre una sau mai multe persoane a unei activitati organizate ce
consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii, indiferent daca are sau nu
ca scop obtinerea de profit.

In conditiile unei atare reglementari legale se poate pune problema existentei dreptului comercial.

3
In opinia noastra, dreptul comercial continua sa existe; disparitia sa este de neacceptat, atat juridic, cat si practic.
Sub aspect juridic, nu se poate ignora specificul actelor juridice savarsite cu caracter profesional. Sub aspect practic,
dreptul comercial nu se reduce la reglementarea raporturilor juridice obligationale, ci cuprinde si normele care
reglementeaza societatile comerciale, titlurile de credit, procedura insolventei etc., care nu fac obiectul Noului Cod
civil.

Noul Cod civil si-a propus si a realizat schimbarea sistemului de reglementare a dreptului comercial; sistemul
autonomiei dreptului comercial a fost inlocuit cu sistemul unitatii dreptului privat.

Noul sistem de reglementare a dreptului comercial este fundamentat pe conceptele de profesionist si intreprindere.
Avand in vedere noile concepte, dreptul comercial trebuie reconsiderat.

Continuand sa existe, dreptul comercial se bazeaza pe fundamentele originare, care sunt actele de comert si
comerciantul.

In prezent, aceste fundamente trebuie definite avand in vedere conceptele de intreprindere si profesionist consacrate
de Noul Cod civil.

Intreprinderea – forma juridica a realizarii activitatii comerciale

Consacrand o reglementare unitara a raporturilor juridice de drept privat, Noul Cod civil prevede ca dispozitiile sale
se aplica si raporturilor juridice dintre profesionisti, precum si raporturilor juridice dintre acestia si oricare alte subiecte
de drept civil [art. 3 alin. (1)].

In sensul Noului Cod civil, profesionistii sunt toti cei care exploateaza o intreprindere [art. 3 alin. (2)].

Exploatarea unei intreprinderi este definita ca fiind exercitarea sistemica de catre una sau mai multe persoane a unei
activitati organizate ce consta in producerea, administrarea ori instrainarea de bunuri sau in prestarea de servicii,
indiferent daca are sau nu ca scop obtinerea de profit [art. 3 alin. (3)].

Cum se poate observa, in conceptia Noului Cod civil, desfasurarea unei activitati organizate si sistematice califica
aceasta activitate ca avand caracter profesional, iar persoana care o realizeaza are calitatea de profesionist.

Deci, exploatarea unei intreprinderi este forma juridica a oricarei activitati profesionale.

Definitia data de Noul Cod civil exploatarii unei intreprinderi si, totodata, intreprinderii este o definitie generala, fara
distinctie, in functie de obiectul activitatii, economice sau non-economice.

Potrivit definitiei legale, exploatarea unei intreprinderi sau intreprinderea are urmatoarele caracteristici:

a) Intreprinderea consta in exercitarea sistematica si permanenta a unei activitati organizate, potrivit unor reguli
proprii;

b) Activitatea organizata este realizata de una sau mai multe persoane pe riscul lor. Persoanele care realizeaza
activitatea organizata au calitatea de profesionisti:

c) Obiectul activitatii organizate este producerea, administrarea [administrarea bunurilor altuia este o activitate
economica, care, in prezent, este reglementata de Codul civil (art. 792-857)] ori instrainarea de bunuri sau prestarea
de servicii;

4
d) Scopul intreprinderii poate fi obtinerea unui profit sau realizarea unui scop nonprofit.

In caracterizarea unei intreprinderi, scopul urmarit de persoana sau persoanele care organizeaza activitatea este
esential.

Desfasurarea unei activitati organizate, cu caracter profesional, in scopul obtinerii profitului este proprie activitatii
comerciale. O intreprindere al carei scop este obtinerea profitului este o intreprindere economica sau comerciala si,
dimpotriva, o intreprindere lipsita de scopul obtinerii profitului este o intreprindere necomerciala, o intreprindere civila.

Articolul 2 lit. f) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fi zice
autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale (M.Of. nr. 328/25.04.2008) defineste intreprinderea
economica ca fiind activitatea economica desfasurata in mod organizat, permanent si sistematic, combinand resurse
financiare, forta de munca atrasa, materii prime, mijloace logistice si informatie, pe riscul intreprinzatorului, in cazurile
si in conditiile prevazute de lege.

Din cele aratate rezulta ca numai intreprinderea comerciala este forma juridica a realizarii activitatii comerciale.

Intreprinderea comerciala are urmatoarele caracteristici:

a) Intreprinderea consta in exercitarea organizata a unei activitati economice.

Potrivit O.U.G. nr. 44/2008, prin activitate economica se intelege activitatea agricola, industriala, comerciala,
desfasurata pentru obtinerea unor bunuri sau servicii a caror valoare poate fi exprimata in bani si care sunt destinate
vanzarii ori schimbului pe pietele organizate sau unor beneficiari determinati, in scopul obtinerii unui profit;

b) Activitatea economica este realizata de una sau mai multe persoane ca profesionisti. Avand in vedere activitatea
desfasurata, acesti profesionisti au calitatea de comercianti;

c) Obiectul activitatii economice il reprezinta producerea si circulatia marfurilor, executarea de lucrari sau prestarea
de servicii;

d) Scopul desfasurarii activitatii economice este obtinerea profitului.

Desigur, in prezent, pentru dreptul comercial, intreprinderea comerciala (economica) prezinta un mare interes; ea
reprezinta criteriul pentru determinarea sferei dreptului comercial, precum si a calitatii de comerciant.

Actele juridice comerciale – actele aferente exploatarii unei intreprinderi comerciale

Desfasurarea unei activitati economice organizate, constand in producerea si circulatia marfurilor, executarea de
lucrari ori prestarea de servicii implica savarsirea unor acte juridice, fapte juridice si operatiuni economice.

Intrucat privesc o intreprindere comerciala, aceste acte juridice, fapte juridice si operatiuni economice pot fi calificate,
conventional, ca acte juridice comerciale.

Prin urmare, in prezent, sunt considerate acte juridice comerciale numai acele acte juridice, fapte juridice si operatiuni
economice aferente exploatarii unei intreprinderi comerciale.

Actele juridice comerciale se particularizeaza prin urmatoarele caracteristici:

5
a) Actele comerciale sunt acte juridice, fapte juridice si operatiuni economice generate de desfasurarea activitatii
economice in mod organizat de catre profesionisti, care sunt comerciantii;

b) Actele comerciale au ca obiect producerea si circulatia marfurilor, executarea de lucrari si prestarea de servicii;

c) Actele comerciale au drept scop obtinerea de profit.

Comerciantii – profesioniști ai intreprinderii comerciale

Potrivit art. 3 alin. (2) Noul C.civ., persoana care exploateaza o intreprindere are calitatea de profesionist.

Avand in vedere ca o intreprindere poate fi o intreprindere comerciala sau intreprindere civila, inseamna ca
profesionistul care exploateaza o intreprindere comerciala are calitatea de comerciant.

Proiectul Legii de punere in aplicare a Codului civil prevede ca notiunea de profesionist include notiunea de
comerciant, intreprinzator, agent economic (art. 6).

Prin urmare, in prezent, are calitatea de comerciant orice persoana, fi zica sau juridica, care exploateaza o
intreprindere comerciala.

Persoanele fi zice pot desfasura activitati economice in formele prevazute de O.U.G. nr. 44/2008, si anume:
individual si independent, ca persoane fi zice autorizate, ca titular al unei intreprinderi individuale sau ca membru al
unei intreprinderi familiale. In toate cazurile, exploatand o intreprindere comerciala, persoana fi zica in cauza are
calitatea de comerciant.

Persoanele juridice care exploateaza o intreprindere comerciala au si ele calitatea de comerciant (societatile
comerciale, regiile autonome, societatile cooperative, organizatiile cooperatiste etc.).

Concluzii

Adoptarea Noului Cod civil marcheaza un moment crucial in istoria dreptului comercial roman.

Noutatea esentiala adusa de Noul Cod civil consta in schimbarea sistemului de reglementare a dreptului comercial;
sistemul autonomiei dreptului comercial, consacrat de Codul comercial din 1887, a fost inlocuit cu sistemul unitatii
dreptului privat.

Schimbarea sistemului de reglementare reclama o noua abordare a institutiilor dreptului comercial.

Institutia actelor de comert si institutia comerciantilor urmeaza a fi reconsiderate, avand ca baza conceptele de
intreprindere si profesionist, definite de noua reglementare legala.

In privinta institutiei societatilor comerciale, in analiza dispozitiilor legii speciale, trebuie avute in vedere
reglementarile Codului civil privind contractul de societate si cele referitoare la statutul persoanelor juridice.

Institutia obligatiilor comerciale este institutia cea mai afectata de schimbarea sistemului de reglementare a dreptului
comercial. De fapt, unitatea de reglementare a dreptului privat realizata de Noul Cod civil se refera, in special, la
materia obligatiilor. Prin consacrarea unitatii de reglementare se pune in discutie insasi distinctia intre obligatiile civile
si obligatiile comerciale.

6
Institutia titlurilor comerciale de valoare are la baza o lege speciala, care se completeaza cu principiile generale ale
Codului civil.

Institutia procedurii insolventei are un caracter tehnic. In analiza dispozitiilor legii speciale, trebuie sa se tina seama
de principiile generale consacrate de Codul civil si Codul de procedura civil.