1

Așa cum a înțeles Alexander Koyré1 :

Disoluția Cosmosului ... aceasta mi se pare a fi cea mai profundă

revoluție realizată sau suferită de mintea umană de la inventarea
Cosmosului de către greci. Este o revoluție atât de profundă și atât
de vastă încât omenirea - cu foarte puține excepții, dintre care Pascal
a fost una - nu a înțeles de-a lungul secolelor povara și semnificația
ei; care, chiar și acum, este deseori evaluată și înțeleasă greșit. Prin
urmare, ceea ce fondatorii științei moderne, printre care și Galileo,
trebuiau să facă, nu era să critice și să combată anumite teorii defecte
și să le corecteze sau să le înlocuiască cu altele mai bune. Ei trebuiau
să facă ceva cu totul altceva. Trebuiau să distrugă o singură lume și
să o înlocuiască cu alta. Ei au trebuit să remodeleze cadrul
intelectului nostru însuși, să reia și să reformuleze conceptele, să
dezvolte o nouă abordare a Ființei, un nou concept al cunoașterii, un nou concept al științei
- și chiar să înlocuiască o abordare destul de naturală, aceea a bunului simț, cu altul care nu
este deloc natural.2

Koyré adaugă în altă parte:

Nu trebuie să insist asupra importanței copleșitoare a științei și filosofiei astronomiei

copernicane, care, prin înlăturarea pământului din centrul lumii și plasarea lui între planete,
a subminat însăși fundamentul ordinii cosmice tradiționale mondiale... așa cum știm,
efectul imediat al revoluției copernicane a fost de a răspândi scepticismul și confuzia... La
sfârșit găsim nihilism și disperare ... Universul infinit al Noii Cosmologii, infinit atât în
durată, cât și în extensie, în care materia eternă în conformitate cu legile veșnice și necesare,
se mișcă fără sfârșit și fără rost în spațiul etern, a moștenit toate
atributele ontologice ale divinității. Totuși, numai acelea - pe toate
celelalte le-a luat cu El Dumnezeu când a plecat.3

Arthur Koestler o spune așa:

Noua filosofie a distrus viziunea medievală a unei ordini sociale

imuabile într-un univers îngrădit, împreună cu ierarhia fixă a
valorilor morale și a transformat peisajul european, societatea,
cultura, obiceiurile și perspectivele generale, la fel de bine ca și cum
ar fi apărut o nouă specie pe această planetă. 4

1
Extras din R. Sungenis John C. Wright Couldn’t Be More Wrong Another Armchair Astronomer
Tries Unsuccessfully to Discredit Geocentrism (John C. Wright nu s-a putut înșela mai rău de-atât Un
alt astronom de foltoliu încearcă zadarnic să dicrediteze geocentrismul)
http://galileowaswrong.com/john-c-wright-couldnt-be-more-wrong-another-armchair-astronomer-
tries-unsuccessfully-to-discredit-geocentrism/ pp. 9-11
2
Alexandre Koyré, “Galileo and Plato,” Journal of the History of Ideas, vol. 4, no. 4, Oct. 1943.
3
Alexandre Koyré, From the Closed World to the Infinite Universe, 1968, pp. 29, 43, 276.
4
Arthur Koestler, The Sleepwalkers, p. 13.
 2

James Burke:

Lucrarea, publicată în 1543, a fost numită Revoluția sferelor

cerești. Aceasta proclama că centrul universului era un loc undeva
în apropierea soarelui... Schema a îndeplinit cerințele credinței
filosofice și teologice în mișcarea circulară. Totuși, în oricare alt
aspect, Copernic a lovit inima credinței aristotelice și creștine. El
a scos Pământul din centrul universului și astfel din centrul
atenției lui Dumnezeu. În noua schemă, omul nu mai era creatura
pentru a cărei utilizare și elucidare a fost creat cosmosul. Sistemul
său a plasat, de asemenea, Pământul în ceruri și, în acest fel, a
înlăturat bariera care separa incoruptibilul de coruptibil.5

Owen Barfield, în cartea sa penetrantă despre gândirea umană,

sugerează că revoluția copernicană covârșește pe oricare alta:

Punctul real de cotitură în istoria astronomiei și a științei în general

a fost... când Copernic... a început să se gândească și alții, ca
Kepler și Galileo, au început să afirme că ipoteza heliocentrică nu
doar salvează aparențele, ci era fizic adevărată. Aceasta a fost
această idee nouă, conform căreia ipoteza copernicană (și, prin
urmare, orice altceva) ar putea să nu fie o ipoteză, ci adevărul final,
care era aproape suficient în sine pentru a constitui „revoluția
științifică”, despre care profesorul Butterfield a scris: „eclipsează
orice de la înălțarea creștinismului și reduce Renașterea și Reforma
la rang de simple episoade, simple deplasări interne, în sistemul
creștinismului medieval”... Nu a fost pur și simplu o nouă teorie a naturii mișcărilor celeste
care era de temut, ci o nouă teorie a naturii teoriei; și anume, aceea că, dacă o ipoteză
salvează toate aparențele, ea este identică cu adevărul.6

Deși Barfield nu citează, el se referă la citatul din cartea lui Herbert Butterfield Originea științei
moderne: 1300-18007. Cu toate acestea, a omis cele mai semnificative dintre cuvintele lui
Butterfield:

Din moment ce [revoluția copernicană] a schimbat caracterul

operațiilor mentale obișnuite ale oamenilor chiar și în tratarea
științelor nemateriale, transformând întreaga diagramă a
universului fizic și chiar textura vieții umane în sine, ea se
dezvoltă atât de mult ca originea reală atât a lumii moderne, cât și
a mentalității moderne, încât periodizarea noastră obișnuită a
istoriei europene a devenit un anacronism și o sarcină dificilă.8

E. A. Burtt adaugă că, după revoluția copernicană...

5
James Burke, The Day the Universe Changed, p. 135.
6
Owen Barfield, Saving the Appearances: A Study in Idolatry, 2nd ed., 1988, pp. 50-51.
7
Herbert Butterfield, The Origins of Modern Science: 1300-1800, 1957, p. 7.
8
Ibid., pp. 7-8.
 3

Omul începe să apară pentru prima dată în istoria gândirii ca un spectator irelevant și un
efect nesemnificativ al marelui sistem matematic care este esența realității.9

Friedrich Engels, co-autor al lui Karl Marx din Manifestul Comunist, dezvăluie că revoluția
copernicană a fost începutul religiei umaniste a omului modern și, pentru o aromă adăugată, el
îi descrie avansul în termeni newtonieni:

Ceea ce a fost în domeniul religios arderea de către Luther a bulei papale, a fost în domeniul
științei naturale marea lucrare a lui Copernic... de atunci dezvoltarea științei a mers înainte
în progrese mari, crescând astfel vorbind proporțional cu pătratul distanței în timp a
punctului său de plecare...10

Nihilistul Friedrich Nietzsche, după ce a văzut ce a făcut

revoluția științifică omenirii, a încheiat cu hotărât: „Dumnezeu
este mort”. Ceea ce este și mai semnificativ este motivul
Nietzsche a proferat astfel de sentimente. El scrie:

„Unde a plecat Dumnezeu?”, a strigat el. „Îți voi spune. L-am

omorât - tu și cu mine suntem ucigașii Săi. Dar cum am făcut
asta? Cum am putut să bem marea? Cine ne-a dat buretele
pentru a șterge întregul orizont? Ce am făcut când am dezlegat
Pământul de soarele lui? Care se mișcă acum? Unde ne mutăm
acum? Departe de toți sorii? Nu suntem în permanentă cădere?
Înapoi, lateral, înainte, în toate direcțiile? A mai rămas vreun
sus sau vreun jos? Nu ne străduim ca printr-un nimic infinit?
Nu simțim suflarea spațiului gol? Nu a devenit mai rece? Nu e ca și cum vine noaptea tot
timpul? Nu trebuie luminile să fie aprinse dimineața? Nu auzim încă nimic despre zgomotul
groparilor care îl îngropă pe Dumnezeu? Nu mirosim încă nimic despre descompunerea lui
Dumnezeu? De asemenea, zeii se descompun. Dumnezeu este mort. Dumnezeu rămâne
mort. Și noi L-am omorât. Cum să ne consolăm noi, ucigașii tuturor ucigașilor?”11

Referințele la „Ce am făcut când am dezlegat Pământul de soarele lui” sau „A mai rămas vreun
sus sau vreun jos?” arată că Nietzsche nu vorbește despre nimeni altceva decât despre revoluția
copernicană și răsturnarea cataclismică pe care o aprinsese în inimile oamenilor. Mulți moderni
au repetat citatul lui Nietzsche cu interpolarea „Dumnezeu a murit... știința noastră L-a ucis”,
însă puțini au observat că știința la care se referă Nietzsche este copernicanismul și urmașii lui,

9
E. A. Burtt, The Metaphysical Foundations of Modern Science, p. 90.
10
Nicholas Rescher, Scientific Progress, Oxford, United Kingdom, 1978, pp. 123-124. Se admite
frecvent de istorici că revoluţia lui Copernic a inspirat revoluția franceză şi pe cea bolșevică. Marx a
spus el a fost îndatorat lui Copernic.
11
“The Gay Science” în Nietzsche Așa a grăit Zarathustra (1885). Citatul de mai sus nu este ales să
sugereze că Nietzsche avea orice simpatii sau sentimente faţă de Dumnezeu sau religie, ci doar că, în
felul său inimitabil, el a văzut adevărul evident că, oricare ar fi gradul, copernicanismul a separat omul
de Dumnezeu. Fiţi siguri, multe alte citate dezvăluie sentimente negative ale lui Nietzsche despre
Dumnezeu şi religie: „Nu pot să cred într-un Dumnezeu care vrea să fie lăudat tot timpul.” „După
venirea în contact cu un om religios, mereu simt că trebuie să-mi spăl mâinile”. În cele din urmă,
Nietzsche a contractat sifilis şi s-a sinucis.
 4

indiferent dacă Nietzsche este de acord sau nu este de acord

cu cosmologia heliocentrică. Poetul John Donne a exprimat
un sentiment asemănător:

Și noua filozofie de toate se îndoiește

Și de elementul foc ea se lipsește
Soarele e pierdut, ca și Pământul
și nicăieri nu-i mai află al oamenilor duhul
Și bărbații liber mărturisesc că această lume e pierdută,
Când în planete și firmament se uită
Și caută atât de multe noutăți; ei văd că astă lume
s-a desființat din nou în minuscule fărâme
Toate acestea sunt bucăți, adio întregime12

12
John Donne († 1631). Aceste versuri extrase dintr-un un poem de 238 de versuri intitulat O anatomie
a lumii scris în 1611, unii spun ca o elegie pentru fata de 15 ani Elizabeth Drury a cărui moarte Donne
a văzut-o ca pe un simbol al lumii în degradare, în timp ce sufletul ei legat de cer a dat speranţă pentru
regenerare. Alţii au văzut inclus în acesta comentariul lui Donne asupra cosmologiei galileene, deoarece
a venit numai un an după Sidereus Nuncius al lui Galileo publicat în 1610 (din Cohen, Revolution in
Science, p. 498). Donne s-a născut catolic, dar s-a alăturat Bisericii Anglicane în 1590, și nu îi păsa de
papalitate. O poezie scrisă cu un an înainte, Ignațiu și al său conclav, satiriza iezuiţii. Ignaţiu de Loyola
este scos din iad şi i se poruncește să colonizeze luna, un loc în care el nu va face mult rău.