MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

ACADEMIA DE POLIȚIE „Alexandru Ioan Cuza”

FACULTATEA DE POLIȚIE

DISCIPLINA : DREPTUL INFORMAŢIILOR

Masterand
GHERMAN Paul-Andrei
 CUPRINS

Introducere ............................................................................................................................... 3
Consideraţii generale privind Dreptul informaţiilor ............................................................ 5
Informaţia ................................................................................................................................. 7
a) Calitatea informaţiei ....................................................................................................... 8
b) Utilitatea informaţiei ...................................................................................................... 8
c) Reprezentarea informaţiei…………..…………………………………………………..9
d) Prelucrarea informaţiei………...……………………………………………………….10
e) Componentele informaţiei………………………………………………….………….10
f) Reprezentarea informaţiei……………………………….…………………….….……11
g) Transmiterea informaţiei……………………………………………….………………11
Bibliografie…………....……………………………………………………………………….12

2
 Introducere

Accesul la informaţie este un principiu fundamental al funcţionării statului democratic.

Fiecare cetăţean are dreptul de a se implica în procesele de decizie ale comunităţii, dar în egală
măsură trebuie să conştientizeze că promovarea intereselor legitime ale acesteia presupune
şi protecţia informaţiilor clasificate (datelor secrete).
Liberul acces la informaţiile de interes public în România, reglementat prin Legea nr.
544/2001, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi
autorităţile publice.
Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să pună la dispoziţia cetăţenilor, din
oficiu sau la cerere, toate informaţiile de interes public. Pe de altă parte, orice persoană are
dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice informaţiile referitoare la
activitatea acestora.
Prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile
sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice şicare se referă la:
- actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii
sauinstituţiei publice;
- structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de
funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;
- numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a
instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
- sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
- programele şi strategiile proprii;
- lista cuprinzând documentele de interes public;
- lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit
legii;
Dar, în conformitate cu prevederile Legii, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor
următoarele categorii de informaţii:
a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac
parte din categoriile informaţiilor clasificate;
b) informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc
interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor
clasificate;

3
 c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă
publicitateaacestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, potrivit legii;
d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se
periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa,
integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de
desfăşurare;
f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicarea acestora aduce atingere
asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în
proces;
g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.
Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor
aparţinând categoriilor menţionate mai sus revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin
astfel de informaţii, precum şi instituţiilor publice abilitate prin lege să asigure
securitatea informaţiilor.
Activitatea de protecţie a informaţiilor clasificate este reglementată prin actenormative
specifice, respectiv: "Legea privind siguranţa naţională a României" (Legea nr. 51/1991),
"Legea privind protecţia informaţiilor clasificate" (Legea nr.182/2002), "Hotărârea de Guvern
pentru aprobarea Normelor privind protecţiainformaţiilor clasificate ale Organizaţiei Tratatului
Atlanticului de Nord în România (HG nr. 353/2002 HG nr. 354/2002)" şi "Hotărârea
Guvernului pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în
România" (HG nr.585/2002).
Potrivit acestora, obiectivul activităţilor aferente protecţiei informaţiilor
clasificate îl constituie, deopotrivă, respectarea dreptului la informare al cetăţeanului şi
garantarea funcţionării normale a instituţiilor publice. În această abordare, poate fi evaluată şi
activitatea de apărare a valorilor fundamentale ale
societăţii româneşti circumscrise siguranţei naţionale, definită prin "starea de legalitate, de
echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului
naţional român, ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menţinerii ordinii de drept,
precum şi climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor
fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin
Constituţie ". Dintr-o astfel de perspectivă, este de la sine înţeles că persoanele care au acces la
informaţii clasificate trebuie să cunoască şi să aplice reglementările în materie.

4
Consideraţii generale privind Dreptul Informaţiilor

Însăşi cuvântul „informaţie” este cunoscut din antichitate şi provine de la cuvântul latin
„informatio”, ce înseamnă explicare sau comunicare.
Actualmente informaţia nu poate fi definită atât de simplu şi se utilizează diferite
definiţii a noţiunii de informaţie.
Cuvântul informaţie – preluat din latină (“informatio” ceea ce însemnă lămurire,
expunere, explicare, interpretare, tălmăcire) prin intermediul limbii franceze (information) –
este polisemantic, putând căpăta mai multe semnificaţii, uneori total diferite sau chiar
contradictorii, ce sunt determinate de domeniile şi contextele foarte variate în care este folosit.
În afara înţelesurilor din limbajul comun, el are şi alte sensuri, atribuite fie prin definirea sa ca
termen ştiinţific sau tehnic, fie drept concept în cadrul unor ramuri ale filosofiei sau ale unor
ştiinţe şi tehnologii al căror obiect de studiu este informaţia. Termenul “informaţie” este legat
şi de un proces informaţional – succesiunea acţiunilor prin care se informează, dar şi de
rezultatul acestui proces – volum, varietatea de informaţii obţinute, precum şi de unele
fenomene specifice – fenomenul informaţional, explozia informaţională, etc.
De asemenea informaţia a început să fie considerată ca factor ontologic primordial, ce
stă la originea universului, împreună cu materia şi energia.
Totodată informaţia poate avea o anumită formă: articol, mesaj, comunicare, film,
pictură, model matematic, semnal electronic, undă electromagnetică, etc.

Informaţia permanent se găseşte în circulaţie şi trece următoarele etape:

1) Perceperea informaţiei

2) Prelucrarea informaţiei

3) Transmisia informaţiei

4) Prezentarea informaţiei

Perceperea informaţiei – este un proces ce constă în acumularea cunoştinţelor despre

proprietăţile, structura şi interacţiunea obiectelor sau fenomenelor.

Prelucrarea informaţiei – este un proces ce constă în analiza şi sinteza informaţiilor.

Transmisia informaţiei – este un proces ce constă în transportarea informaţiei de la un

emiţător către un receptor.

5
 Prezentarea informaţiei – este un proces ce constă în demonstrarea prin semne
convenţionale a caracteristicilor calitative şi cantitative ale informaţiei.

Informaţia poate fi caracterizată prin următorii parametri:

Autenticitatea;

Plinătatea;

Actualitatea;

Claritatea.

6
 Informaţia

Cunoaşterea se poate realiza fie nemijlocit, atunci când subiectul ia contact direct cu
obiectul cunoaşterii, fie mijlocit, atunci când se realizează prin intermediul informaţiilor.
Informaţia măreşte, în general, grasul de certitudine al unei fiinţe umane în raport cu mediul
înconjurător, prin plusul de cunoaştere pe care îl aduce. După I. Arsac, o informaţie este o
formulă scrisă susceptibilă de a aduce o cunoştinţă. Suportul formal al informaţiilor sunt datele.
Termenii de dată şi informaţie nu pot fi confundaţi. Datele sunt elemente constitutive ale
informaţiei, sunt cele care constituie “formula” din definiţia dată de Arsac. Datele se reprezintă
prin litere, cifre sau semne şi în momentul în care se reprezintă se admite implicit că există un
suport material al lor. Acest suport poate fi hârtia sau un alt obiect pe care sau prin care sunt
reprezentate datele. Principala proprietate a suportului este că poate memora datele (şi deci
informaţiile) şi le poate restitui.
Trebuie să facem o diferenţiere netă între semne şi date, între date şi informaţii şi între
informaţii şi cunoştinţe. Pentru a sugera mai plastic raportul în care se găsesc noţiunile de mai
sus, să încercăm o paralelă cu următorul exemplu: dorim să exprimăm o idee. Ea se poate
exprima cu ajutorul unei propoziţii. Propoziţia este formată din cuvinte care sunt reprezentate
prin litere, de obicei pe o foaie de hârtie. Formal avem următoarele corespondenţe:

CUNOŞTINŢĂ --------------------------------- ► IDEE

INFORMAŢIE --------------------------------- ► PROPOZIŢIE
DATA ---------------------------------► CUVÂNT
LITERĂ, CIFRĂ, SEMN ----------------------------------► LITERĂ

Admitem apriori că informaţia nu are un caracter subiectiv. Cunoştinţa însă are evident
un caracter subiectiv la fel ca şi ideea; dar propoziţia care exprimă o idee, odată scrisă, este ceva
obiectiv. Acelaşi raport îl acceptăm între cunoştinţă şi informaţie. Analogia merge mai departe;
o idee se transmite de la un subiect la altul prin intermediul propoziţiei. În mod analog
cunoştinţa se transmite de la un subiect la altul prin intermediul informaţiei. Latura de conţinut
a informaţiei este o prerogativă a diferitelor ştiinţe. A confunda informaţia cu cunoştinţa ar
însemna deci înglobarea tuturor ştiinţelor într-o ştiinţă despre informaţii, ceea ce este absurd.

7
 Acceptăm deci că informaţia este distinctă de cunoştinţă, că ea este forma dată unei
cunoştinţe pentru a permite comunicarea sau manipularea acesteia şi că este un concept
obiectiv.
Informaţia, aşa cum am conceput-o până acum, are un sens foarte larg. Având în vedere
scopul lucrării de faţă, vom restrânge această arie şi ne vom referi în general la informaţii care
privesc aspectele economice în general şi întreprinderea în special.

a) Calitatea informaţiei
Informaţia prezintă interes doar dacă poate fi utilizată. Măsura în care informaţia poate
fi utilizată depinde, printre alţi factori, şi de calitatea ei. O informaţie de calitate trebuie să fie:
 consistentă - adică să fie suficient de cuprinzătoare încât să poată furniza cât mai
multe cunoştinţe.
 relevantă - adică să poată furniza acele cunoştinţe care ne lipsesc pentru luarea
unei decizii. O informaţie irelevantă pentru o anumită decizie poate fi relevantă pentru o altă
decizie.
 exactă - dacă informaţia este exactă conţinutul ei va reflecta situaţia reală a
fenomenului şi va influenţa de asemenea luarea deciziei. O informaţie inexactă are de cele mai
multe ori consecinţe grave.
 oportună - adică să existe un decalaj corespunzător între momentul primirii
informaţiei şi momentul în care este necesară luarea deciziei. Cu alte cuvinte informaţia trebuie
să fie furnizată în timp util. O informaţie obţinută cu întârziere poate avea o valoare scăzută sau
poate să-şi piardă în întregime valoarea. Ea este un produs perisabil.
 accesibilă - modul de prezentare a informaţiei joacă de multe ori un rol deosebit.
Nu este acelaşi lucru dacă informaţia primită este clară sau confuză, dacă trecerea de la
informaţie la cunoştinţă se face uşor sau cu multă dificultate.

b) Utilitatea informaţiei
Volumul informaţiilor existente într-o întreprindere este foarte mare şi în consecinţă
ridică numeroase probleme privind culegerea, stocarea, prelucrarea şi transmiterea lor. Se pune
problema gestionării cu prioritate a informaţiilor care sunt utile şi debarasarea permanentă de
informaţiile care sunt sau devin inutile.

8
 Utilitatea unei informaţii este legată de un comportament al întreprinderii (firmei), de
un nivel de conducere sau de firmă în general. Există şi o categorie de informaţii care chiar dacă
nu sunt utile pentru moment, se prevede că vor putea fi utile în viitor.
Studierea aprofundată a utilităţii informaţiilor va avea ca rezultat, pe lângă reducerea
costului de stocare al informaţiilor şi simplificarea accesului la o informaţie dorită, reducerea
considerabilă a documentelor şi bineînţeles reducerea aparatului birocratic. Din cauza lipsei
unui studiu sistematic privind utilitatea informaţiei, multe cadre de conducere sunt sufocate de
cantitatea de informaţii, dar cu toate acestea în multe situaţii nu dispun de cele necesare
fundamentării unor importante decizii. Acest fenomen poate fi amplificat şi de lipsa de
oportunitate a informaţiei pentru decizia respectivă.
Este necesar aici să punem în evidenţă existenţa a două categorii de informaţii şi anume
informaţii elementare şi informaţii agregate. Informaţiile elementare sunt cele rezultate din
constatări asupra unui obiect, fenomen etc., iar informaţiile agregate sunt cele obţinute ca
urmare a prelucrării informaţiilor elementare.
Gradul de agregare al informaţiilor este în directă legătură cu nivelul de decizie
(conducere) la care aceste informaţii sunt utile. Este vorba în fond despre aşa-numita piramidă
informaţională.

c) Reprezentarea informaţiei
Raţionalizarea fluxurilor informaţionale, eliminarea paralelismelor în înregistrarea şi
transmiterea informaţiilor, reprezentarea uzuală ne creează dificultăţi greu de învins. În acest
caz se recurge la codificarea informaţiei. A codifica o informaţie înseamnă a-i ataşa o
combinaţie de simboluri care se numeşte cod. Codul poate fi numeric, dacă simbolurile care îl
compun sunt cifre, alfabetic dacă simbolurile sunt litere şi alfanumeric dacă este reprezentat
printr-o combinaţie de cifre şi litere.
Formal şi denumirea este un cod, dar pe plan semantic diferă de acesta. Nimic nu
împiedică însă un cod să devină denumire dacă se acceptă ca o informaţie să fie denumită de
însuşi codul respectiv. Totuşi nu trebuie să uităm că operaţia de codificare este impusă de
prelucrarea informaţiilor, indiferent dacă această prelucrare este manuală, mecanică sau
automată.
Informaţia poate fi codificată în întregime sau poate fi codificată pe fiecare din cele
două componente. De obicei, cea care se codifică este componenta calitativă a informaţiei.

9
 d) Prelucrarea informaţiei
Acumularea de cunoştinţe şi prelucrarea acestora în vederea unei utilizări ulterioare este
una din activităţile intelectuale de bază ale omului. Prelucrarea cunoştinţelor face posibilă
obţinerea de cunoştinţe noi prin intermediul mecanismelor deducţiei logice, cunoştinţe care nu
ar putea fi obţinute direct prin percepţie. Această prelucrare are loc pe plan semantic, fiind deci
proprie fiinţei umane.
În foarte multe cazuri prelucrarea cunoştinţelor poate fi înlocuită cu prelucrarea de
informaţii, acestea din urmă fiind numai o manipulare de formule scrise, realizate în
exclusivitate pe plan formal. În acest scop se transformă cunoştinţele în informaţii printr-un
proces de trecere de pe planul semnificaţiilor pe cel al reprezentărilor, se prelucrează
informaţiile obţinându-se informaţii agregate din care apoi se “extrag” cunoştinţele noi pe care
le conţin. Acest proces este realizat deci, după următoarea schemă:

Importanţa deosebită a acestui mod de obţinere a cunoştinţelor constă în faptul că

prelucrarea informaţiei se poate automatiza.

e) Componentele informaţiei
Orice informaţie are două componente de bază: o componentă calitativă sau
identificator şi o componentă de stare sau cantitativă. Elementul calitativ indică natura
obiectului, fie o valoare pe care el o are.
Unicitatea componentei calitative sau a componentei cantitative într-o informaţie nu
este obligatorie. Spre exemplu într-o listă cu realizările unui atelier de prefabricate pe o zi, o
informaţie se compune din numele prefabricatului şi cantitatea produsă. Avem deci o
componentă calitativă - numele - şi o componentă cantitativă - cantitatea produsă. Dacă la cele

10
de mai sus adăugăm şi costul diferitelor operaţii se obţine o informaţie cu două componente
cantitative. Trebuie însă să admitem că nu în toate informaţiile cele două componente figurează
explicit. Una din ele (de obicei componenta calitativă) poate lipsi, fiind subînţeleasă în
contextul generat de alte informaţii (fenomenul este similar celui întâlnit în propoziţiile
eliptice).

f) Reprezentarea informaţiei
În mod curent informaţiile sunt reprezentate prin mijloace uzuale, cum ar fi cuvintele,
numerele, semnele, diferite reprezentări grafice etc. care se caracterizează printr-un grad ridicat
de accesibilitate. Reprezentarea uzuală vizează relaţia dintre informaţie şi cunoştinţă, este direct
inteligibilă.
Dacă dorim însă să grupăm informaţiile după diferite caracteristici, să le combinăm, să
le prelucrăm sau chiar să le transmitem, reprezentarea uzuală ne creează dificultăţi mari. De
aceea se recurge la codificarea informaţiei. Codul poate fi numeric, alfabetic şi alfanumeric.

g) Transmiterea informaţiei
Transmiterea informaţiei se face de la o sursă de informaţie către destinatarul
informaţiei. Sursa de informaţie este un element cuplat la un proces cu scopul de a genera
informaţia prin înregistrarea stărilor procesului respectiv. Destinatarul informaţiei este acel
element care recepţionează informaţia cu scopul de a valorifica semnificaţia sa. Transportul în
spaţiu al informaţiei de la sursă al destinatar se realizează prin canale de informaţie. Mulţimea
informaţiilor vehiculate între două elemente în cadrul procesului informaţional poartă
denumirea de flux informaţional.
Reprezentarea grafică a fluxului informaţional se face cu ajutorul organigramelor de
flux cunoscute şi sub denumirea de Flow-chart. Aceste organigrame constituie un suport grafic
adecvat în activitatea de raţionalizare a fluxului informaţional. Este necesar să relevăm aici
existenţa a două tipuri de informaţii care sunt vehiculate în cadrul organizaţiilor economice:
informaţia de stare şi informaţia de decizie. Informaţia de stare este purtătoare de cunoştinţe
asupra proceselor trecute sau curente, asupra sistemului condus şi a mediului ambiant.
Informaţia de decizie este purtătoarea deciziilor având ca scop declanşarea anumitor acţiuni.

11
Bibliografie

- C. Duvac, Comentarii, în “Explicaţii preliminare ale noului Cod penal”, vol. II, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2011, pp. 542 sqq;

- V. Paşca, Comentariu, În “Noul Cod penal, comentariu pe articole” de G.Antoniu

ş.a.,vol.II, Editura C.H.Beck, Bucure;ti, 2008, p.575;

- M. Basarab ş.a, Codul penal comentat, Editura Hamangiu, 2008;

- O. Loghin, T. Toader, Drept penal român. Partea specială, Casa de Editura şi Presă
„Şansa”, Bucureşti, ediţia a IV-a, 2001, p. 40;

- V. Dongoroz, S. Kahane ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea
specială,vol. III, p. 43;

- www. NewsIn.ro;

- http://www.realitatea.net;

- http://www.agerpres.ro;

- Eurolex 2011;

-www. ccr. Ro;

- colecția ”Adevărul”.

12