Opera buffa (opera comica) are originea în intermezzo-urile

operelor seria (serioase). Foarte muzicale, pline de umor si de fantezie,

operele buffe exercitau o adevarata atractie pentru publicul sec. al XVIII-
lea. Prima opera buffa reprezentata a fost La serva padrona, compusa
de Pergolesi, a carei premiera s-a produs la Paris, în 1752. Aceasta
premiera a dat nastere unei ciocniri de opinii denumita querelle des
Bouffons (cearta bufonilor), în care partizanii operei traditionale franceze
se opuneau si înfruntau noile aparitii. Polemica a luat sfârsit odata cu
cristalizarea genului operei comice, mai întâi din piese cu muzica, asa
cum este mentionat Ghicitorul satului de Jean Jacques Rousseau, sau
cu operele noilor creatori ce apar. Ghristopf Wilibald Gluck este cel care
renunta la artificialitatea stilului italian, cautând expresia simpla, sincera,
accentul dramatic natural si profund în declamatia muzicala, toate în
scopul redarii sentimentelor. Prin operele create ( Orfeu -1762,Alcesta
- 1766, Ifigenia în Aulida - 1774), Gluck câstiga întrecerea cu
compozitorii italieni, punând astfel capat unui nou conflict ivit între
partizanii stilului italian (piccinisti) si cei ai noului stil abordat de Gluck
(gluckinisti).