Articles from Calatoria Inimii

Creatorul visând, sau neasemuita poveste a

cărbunelui devenind diamant
2013-11-08 10:11:29 agnis

Corpul nostru este

energie condensată, senzațiile noastre sunt mișcări ale
energiei. Emoțiile noastre sunt energie și gândurile noastre
sunt energie. Ceea ce suntem este un nor de energii de
diferite densități, o sferă multidimensională ale cărei energii
curg una în alta. Sursa acestei energii este Conștiința, sau
Dumnezeu sau oricum ați vrea să-l numiți pe Marele
Necunoscut. Omniprezent, acest principiu creator de energie,
este conștient de sine în orice punct al său. Fiecare dintre noi
este un asemenea Punct de convergență a Conștiinței. Sau o
Ființă conștientă și creatoare. În această dimensiune pe care
noi am ales-o ca spațiu de experiență, dimensiunea 3D,
densă, creația materială cu alte cuvinte, credința unanimă
este aceea că Sursa energiei din care suntem alcătuiți este
exterioară nouă. Că noi suntem doar beneficiarii săi.
Suntem,cu alte cuvinte, niște creaturi mai mult sau mai puțin
conștiente, alimentate în existența lor de această Sursă
omniprezentă și necunoscută. Toate nivelurile a ceea ce
suntem, corp, energie, emoții, minte, par alimentate de
aceasta. Aceasta este paradigma dualității. A separării. A alienării. A
ne crede despărțiți de Sursă, cumva. O imaginăm exterioară nouă,
străină, de neatins. Marele proces de transformare interioară al
umanității, adică al fiecăruia dintre noi, se referă la schimbarea
acestei paradigme. Adică a felului în care percepem realitatea și pe
noi înșine. Esența transformării este aceea a conștientizării că
Sursa este omniprezentă și deci există în adâncul nostru. Că acest
Punct de convergență al Conștiinței, această Ființă care sunt, face
parte din Sursă. Cu alte cuvinte, că Marele Necunoscut, enorma
Ființă care se manifestă în toate planurile și dimensiunile, se
manifestă și aici, acum, în acest moment, prin tot ceea ce
sunt. Reformulat, schimbarea de paradigmă ar suna cam așa: EU
SUNT SURSA. Implicațiile acestei afirmații sunt enorme în ceea ce
privește viața celui care explorează natura Conștiinței sale. Prima
dintre aceste implicații este aceea că toate energiile care alcătuiesc
Corpul de Conștiință curg din noi înșine. Din acest Nimic creator
care este fiecare Punct de convergență. Corpul nostru fizic, cel
energetic, cel emoțional, mental, și toate copurile noastre alcătuite
din energii mai rafinate – cele numite ”spirituale”, toate curg și
decurg din propria noastră Conștiință. Din Conștiința fiecărui Punct
a tot ceea ce există. Împreună, creăm realitatea, așa cum este. Este
saltul cuantic între conștiența Creaturii și cea a Creatorului.
Perspectiva Creaturii Creatura se consideră pe sine izolată de
marele rest, separată. Ea trăiește într-un univers străin de sine, cu
care nu are decât o legătură mentală. Este un univers care are
legile sale, mai mult sau mai puțin înțelese, care pare guvernat de o
inteligență enormă, dar rece. Creatura nu are nici o responsabilitate
asupra acestui spațiu ”exterior”. ”Nu eu sunt vinovat pentru cum
este acest univers, pentru această lume, pentru contextul vieții
mele”. Creatura se consideră o victimă, iar viața sa este în
consecință. De cele mai multe ori creatura își consideră corpul fizic
ca pe un obstacol în calea trăirii ”spirituale”. Îl vede pe dumnezeu ca
pe o ființă imaterială și nu poate imagina faptul că experiența
umană, în carne și oase, ESTE o experiență spirituală. Consideră
corpul un fel de mașinărie biologică și pe sine un fel de străin în
corp. Identificată complet cu instrumentul minții, Creatura crede că
este propria sa minte și se autodefinește prin capacitatea sa de a
raționa. Adică 1. De a discrimina și 2. De a găsi relații cauză- efect.
Își construiește întreaga realitate experimentată pe acești doi piloni.
Considerându-se separată de restul Creației, nu poate percepe
nimic înafara simțurilor sale obișnuite. Tinde să creadă că ceea ce
nu poate simți prin intermediul simțurilor, nu există. De aceea,
capacitatea sa de a raționa asupra Creației este extrem de limitată.
Cauzalitățile pe care le poate descoperi și accepta sunt doar acelea
care se petrec în plan orizontal. Dimensiunea transcendentă a
existenței este doar o speculație intelectuală. Pornind de la premiza
că divinitatea este undeva, în afara sa și că este separat de
aceasta, raționează că a fost cumva ”izgonit din rai” și, trebuie
desigur să fi fost vinovat de ceva, trebuie să fi greșit ceva în ochii
divinității iar experiența de a fi uman este o pedeapsă. Așa se naște
psihologia victimei, din separare, din alienare. Întreaga sa
experiență umană este consecința acestui raționament ”de bun
simț”. Divinitatea devine o proiecție a propriei sale frici. Un
dumnezeu judecător, având în mână o sabie a dreptății, cântărind
”ceea ce este bun și ceea ce este rău”. Creatura își imaginează că
Dumnezeu are aceleași principii discriminatorii ca și ale sale. De
fapt, îl re-creează pe Dumnezeu după chipul și asemănarea sa de
creatură înfricoșată. Desigur, tot acolo, undeva, în afara sa, trebuie
să existe o salvare sau un salvator providențial care să facă ceva
pentru biata creatură. Atributele supreme ale Ființei, Adevărul,
Frumusețea, Iubirea și Libertatea, biata creatură le interpretează așa
cum poate ea. Ea trăiește un adevăr parțial, trunchiat, pe măsura
convingerilor sale despre sine și despre lume. Iar experiența sa de
viață îi confirmă acest adevăr șchiop. La fel se petrece cu restul. Ea
poate gusta doar o frumusețe incompletă, o iubire la nivelul său și o
libertate pe măsură. Se crede limitată și supusă marii mașinării a
Creației. Trăiește cu capul plecat, umilă, plină de frustrări, obedientă
și răutăcioasă în același timp. Este caracterizată prin faptul că
merge mereu pe căile cunoscute, odată cu turmele bunului simț,
scufundată în conștiința de masă. Este ușor de condus prin
mecanismul amenințare/recompensă, și ușor de manipulat, căci este
suficient ca ceva să pară ”logic”, ”explicabil”, sau ”corect” pentru ca,
în marea sa naivitate, să creadă că este controlabil . Această ființă
trăind în iluzie este masa de manevră a oricărei puteri omenești.
Sintagma care o caracterizează este ceva de genul ”n-am ce să fac,
asta e lumea în care trăim, viața e o luptă”. Întreaga sa viață e
guvernată de frică și de reguli. Nu poate trăi spontaneitatea, nu se
poate bucura niciodată de moment pentru că întotdeauna există un
gând secundar ”da, dar…”. Creatura are un judecător interior
redutabil. Se critică în permanență, este în perpetuă îndoială și
neîncredere, caută mereu repere exterioare, confirmări, are nevoie
de strategii complicate de viață care creează iluzia siguranței. Este
genul care lucrează toată viața dacă se poate în același loc, care
respectă regulile scrâșnind din dinți și se întreabă la sfârșitul vieții
de ce nu a fost fericit, în ciuda faptului că a respectat toate regulile
și a făcut fapte bune. Este întotdeauna un personaj care caută
explicații și soluții pentru ”imperfecțiunea” lumii, ca să nu mai vorbim
despre vinovății, întotdeauna exterioare. Drumul cunoașterii sale se
închide în fața paradoxului, insurmontabil pentru logica sa, că
”binele” și ”răul” coexistă în Creație. Este incapabilă să vadă în
acestea aspecte ale unei singure realități și astfel, lupta interioară
între diferitele aspecte și tendințe, proiectată în ”exterior”, o
conduce la concluzia inevitabilă: realitatea nu are nici un sens. În
consecință, petrece vieți întregi în căutarea sensului existenței.
Incapacitatea sa de a se percepe pe sine ca pe un spațiu de
manifestare al Întregului o facă să se considere separată de
acesta, și întreaga sa experiență reflectă această separare.
Perspectiva Creatorului Un Creator este o ființă umană care are
un Centru. Spre deosebire de Creatură, care este rătăcitoare în
interiorul trăirilor sale, fără nici o ancoră în Prezență, ființa umană
conștientă este stabilă. Atenția sa este în interior și acest lucru
creează Centrul în jurul căruia se articulează oricare dintre
experiențele sale. Sfera sa de Conștiență, de percepție, de atenție,
este centrată în jurul acestui punct pe care, de multe ori, îl numim
Zero sau Sursa. În ultimă instanță, Zero este un punct de articulare
al Conștiinței și conexiunea fundamentală cu tot ceea ce există,
adică cu Marele Necunoscut. Are o multiplă stare de articulare, într-
un spectru care variază de la personal la transpersonal, de la uman
la arhetipal și de la materie la conștiența Divinului. De la ceva
anume, la Tot ceea ce există. Conștiența acestui Zero, sau Centru
al ființei, schimbă complet paradigma prin intermediul căreia percepe
realitatea, dar și experiența acestei realități. Creatorul este conștient
de faptul că identitatea sa este relativă, și că orice identitate și-ar
asuma, nu ar fi decât experiența unei părți din întreg. În același timp
nu neagă nici o identitate, căci este conștient de faptul că asumarea
unei identități conduce la o experiență, iar experiența este modul
Conștiinței de a crea realitate. Cu alte cuvinte, Creatorul este
conștient de marele joc cosmic al Conștiinței în ansamblul său. Ca
ființă umană încarnată, Creatorul este conștient că toate nivelurile
realității sale, fizică, energetică, emoțională, mentală și spațiile cele
mai rafinate ale ființei sale decurg cumva din acest centru de
conștiință, decurg unele din altele într-o realitate multidimensională
coerentă, ale cărei limite sunt arbitrare și sunt întotdeauna stabilite
de limitele unei identități asumate. Pentru Creator, realitatea
corporală umană face parte intrinsecă din marea Realitate a Ființei
integrale și nu poate fi separată de aceasta. Din dimensiunea
umană fac parte corpul, energiile vitale, emoțiile și spațiul mental
care devine un spațiu de interferență între propria sa umanitate și
aspectele sale spirituale. Pentru această ființă conștientă, spațiile
dense ale ființei și cele mai rafinate sunt expresii ale aceleiași
realități complete, la fel de sacre, și de importante în natura Ființei.
Dualitățile spirit/materie, lumină/întuneric, masculin/feminin, bine/rău
etc sunt deasemeni expresii ale unui Întreg multidimensional și
sferic, pe care îl poate percepe. Cea mai dramatică diferență care
succede acestei perspective este felul în care privește Realitatea.
Pentru el, toate împrejurările ”exterioare” ale vieții nu sunt decât
reflexii ale spațiului lăuntric, ale trăirilor sale, ale identificărilor sale.
În ultimă instanță, nimic nu este cu adevărat ”exterior” ființei sale. Se
consideră pe sine un centru conștient, un centrul de coerență al
realității pe care o experimentează ca ființă umană încarnată. Este o
ființă încorporată deplin, care trăiește completitudinea în cea mai
deplină Conștiență a corpului, a energiilor sale vitale, a emoțiilor
sale și a minții sale. Este un stăpân al acestui spațiu interior, și nu
un sclav al acestuia. Aceasta derivă din conştienţa faptului că toate
aceste spații de energie și experiență decurg din el însuși, ca punct
de articulare al unei Conștiințe mai largi, care poate fi numită Divină.
Este, cu alte cuvinte, o scânteie conștientă a divinității aflate în
manifestare. Este conștient de aspectele sale umane și de faptul că
este și a fost dintotdeauna creatorul lor. Atitudinea sa interioară
este de acceptare a dimensiunilor sale umane și, mai mult decât
atât, este conștient de faptul că aceste dimensiuni umane sunt
manifestări ale propriei sale naturi spirituale. Diferența cea mai mare
între acesta și oamenii aflați în perspectiva creaturii/victimă, este
aceea că nu se consideră separat de restul creației, ci parte
integrantă din aceasta. A fi parte din marea Creație implică
asumarea responsabilității pentru experiența umană. Nu consideră
pe nimeni vinovat sau responsabil pentru trăirile sale, nici pentru
stările pe care te experimentează, ci caută întotdeauna Centrul
experienței. Simte totul, căci nu consideră nimic înafara ființei sale,
nu se ferește de nimic, nu se protejează de nimic, nu se teme de
forțe negative sau obscure, căci e conștient de natura sa profundă,
care este ZERO. Un Zero transparent din care decurge realitatea pe
nenumărate paliere de energie, densitate și experiență. Este capabil
să perceapă realitatea experimentată în modul ”a simți”, și nu mai
este prizonierul gândirii compulsive. Este conștient de felul în care
gândirea este un mod de a modula energia spațiului mintal, și de
faptul că emoțiile sale decurg din modul în care gândește. Astfel,
este mai curând un stăpân al propriilor gânduri și emoții, decât un
supus al acestora. Conexiunea sa profundă cu spațiul interior al
ființei sale, acceptarea și percepția realității în modul ”a simți” îi
conferă o perspectivă total diferită asupra experienței vieții. Nu este
supus nici unei doctrine spirituale, nici unei filosofii și nici unui
sistem. Practica sa este Prezența Integrală și Viața însăși. Nu este
dintre aceia care trebuie să se retragă în munți și în deșerturi pentru
a-și trăi propria divinitate, căci este conștient de faptul că întreaga
umanitate, cu toate aspectele sale, este divină. Lumea, pentru el,
este templul, la fel ca și propriul său corp. De aceea nu se retrage
din lume. Acțiunile sale în dimensiunea orizontală a existenței sunt
simple, clare și eficiente, directe și tind să creeze realitate densă,
materială, foarte repede. Nu face calcule îndelungate, nici strategii,
căci instrumentul său cel mai important este intuiția. Realitatea
exterioară nefiind decât o reflexie a spațiului interior, este propria sa
creație. Spre deosebire de ceea ce se crede despre aceia care
trăiesc asemenea stări, acțiunea, pentru el, este la fel de sacră ca și
nemișcarea, căci sunt aspecte ale propriei sale ființe. A acționa este
o meditație, la fel ca și a sta nemișcat. Nu încearcă să convingă pe
nimeni de nimic, nici să salveze pe nimeni, căci percepe
dimensiunea de creator mai mult sau mai puțin conștient, a oricărei
ființe umane. Onorează orice experiență umană, oricum ar părea din
perspectiva dualității. Acel numit îndeobște ”judecătorul interior”, în
cazul acestei ființe, este relaxat cu sine și cu ceilalți. Percepe faptul
că experiențele, chiar și cele mai inconfortabile din perspectivă
umană, sunt lecții despre spațiul interior și despre identificare. Nu
este scutit de căderi în dualitate. Acesta este unul dintre cele mai
mari mituri despre trăirea ”spirituală”. Se crede că odată trăit un
anumit tip de Conștiență, aceasta rămâne stabilă. Este doar un mit.
Nimic nu este stabil, totul este un proces de expansiune progresiv și
variabil. Cele mai ”înalte” trăiri sunt urmate de multe ori de re-
activări ale perspectivei duale și reluarea conștientă a procesului.
Există un permanent efort de atenție orientată către interior, o
permanentă supraveghere a stărilor ființei și o menținere
permanentă a stării de Prezență. Tendința conștiinței este aceea de
a crea forme, de a se identifica și de a rămâne agățată de structurile
pe care le creează. Ființa conștientă se află într-o permanentă
Conștiență de sine, astfel încât poate alege spațiile de energie și
experiență cu care se identifică. Perspectiva sa asupra realității este
una sferică. O sferă de Conștiență, de percepție. Este conștient de
natura sferică a întregii Creații și de caracterul său multidimensional.
Cărbunele și diamantul Cărbunele și diamantul sunt una. Sau mai
bine spus sunt forme diferite ale unui singur element. Ce le face atât
de diferite totuși? Pe scurt, diamantul este un cărbune care a trecut
prin multe, supus la temperaturi și presiuni gigantice, ceva s-a
schimbat în el. S-ar putea spune că un cărbune devine diamant prin
experiența sa. Experiența este ceea ce l-a schimbat. Conștiența
cărbunelui este una întunecată, densă și opacă. Pe măsură ce
parcurge diferite experiențe, conştienţa sa devine cristalină, la fel ca
și trupul său. Din perspectiva unui cărbune, a trece prin acele
temperaturi imense și presiuni imense în decursul erelor, este un
iad. Nenumărate procese de moarte și renaștere, în timpul cărora
cărbunele se transformă profund. Își schimbă natura. Saltul este
unul cuantic. Privind splendoarea unui diamant, cărbunele e greu de
recunoscut. N-a mai rămas, aparent, nimic din el. Este altcineva,
sau mai bine spus, altceva. Experiența prin care a trecut a comis un
miracol. Și totuși, cărbunele și diamantul sunt o singură ființă. Sau
mai bine spus, aspecte diferite ale aceleiași ființe, deși între ele
există un salt cuantic de calitate ce derivă din Conștiență. Între
Creatură și Creator există cumva aceea și relație. O singură ființă,
două stări de agregare ale conștiinței, din care derivă întreaga
realitate experimentată. Între o ființă umană care se consideră pe
sine exclusiv o creatură, și una care se consideră, în același timp, și
creator al propriei sale realități, există o imensă diferență de
paradigmă, de percepție și de asumare. Procesul încarnării, al
coborârii în densitate, este un proces al coborârii în natura
cărbunelui. Ființele celeste care suntem devin oameni-cărbune. A
fost dintotdeauna o alegere, nu o obligație, și nici o alungare din rai.
Lungul șir al experiențelor încarnării este echivalentul procesului
prin care cărbunele se transformă în diamant. Experiența este ceea
ce contează, este elementul care transformă omul-cărbune în omul-
diamant. Într-o bună zi, ființa care a ales experiența de a fi uman în
carne și oase, dobândește o nouă Conștiență, adică o nouă
percepție. El nu va mai fi niciodată cel care a fost la începutul
experienței umane, căci experiența l-a transformat pentru totdeauna.
Transformarea nu ar fi fost niciodată posibilă fără experiența umană.
Nu a fost un accident, spuneam, ci o alegere conștientă a sufletului
său. Între omul-cărbune și omul-diamant este o singură diferență:
conştienţa asupra experienței. Este un proces interior care nu
depinde de nimic din afară. Se petrece în inima omului și este o
alegere. Putem alege să rămânem în conştienţa cărbunelui, să
continuăm să percepem Viața ca pe o condamnare la materialitate,
un iad, sau dimpotrivă, ca pe o extraordinară aventură menită să ne
conducă spre conştienţa divinului aflat în manifestare ca ființă
umană. Timp de milenii umanitatea a considerat corpul și materia un
fel de prizonierat al spiritului, o condamnare. Putem continua să
facem acest lucru, consolidând paradigma dualității, adică a
separării între sus și jos, sau, dimpotrivă, putem alege să percepem,
în sfârșit, Adevărul: dimensiunea umană nu este decât o expresie, și
încă fundamentală a Divinului. Această transformare de paradigmă
schimbă totul. Omul cărbune își transcende condiția și devine om-
diamant. Cărbunele nu a murit și nu va muri niciodată, va exista
întotdeauna în adâncul diamantului. Dar are o altă stare de
Conștiență, care generează o nouă experiență umană. Cristalină, și
nu opacă. Numele lui Christos vine de la această stare cristalină a
conștiinței, transparentă, clară. Ceea ce vede El este adevărata
natură a Realității. Această perspectivă se află în fiecare din noi,
așteptând momentul manifestării. Mijloacele transformării
Prezența a fost dintotdeauna starea-bază a oricărei transformări de
conștiință și este și acum. Prezența în corp. Al doilea instrument
fundamental este Conștiența pe care o aduce starea de Prezență.
Adică Percepția mai largă a Realității. Al treilea instrument
fundamental este Respirația. Este un instrument al Percepției și al
Prezenței la un loc. Folosirea acestor instrumente conduce la
schimbarea paradigmei liniare asupra realității, într-una sferică și
multidimensională. Felul în care ne raportăm la realitate, începând
cu acest punct, nu mai este unul strict mental, ci mai curând se
conjugă cu verbul a simți. Asta dă profunzime percepției și
conștiența ființei aflate în experiență se lărgește. Identitatea
asumată devine transparentă. Percepem faptul că suntem mult mai
mult decât un nume, o profesie, o biografie. Percepem natura
diferitelor aspecte interioare și faptul că suntem, cu adevărat
creatorii lor. În cele din urmă le acceptăm și le transcendem. Este
momentul în care se deschid marile porți. Acceptând diferitele
aspecte ale propriei ființe, descoperim Centrul Tăcut. Inima, centrul
marii sfere al experienței de a fi uman. Este starea de conștiință a
Maestrului Interior. Porțile percepției se deschid complet începând
cu acest moment. Maestrul Interior este conștient de natura sa
adâncă, multiplă, și astfel, separarea față de exterior, la fel de
multiplu ca și interiorul, nu mai provoacă spaimă. Maestrul își
acceptă propria multiplicitate, o identitate foarte largă, într-o Creație
de o imensitate și o splendoare inimaginabilă pentru mintea umană
liniară. Este Diamantul. Starea de diamant a conștiinței, Maestrul
Interior, se află în orice ființă umană. Călătoria Inimii este călătoria
interioară de la starea cărbunelui, la conştienţa de diamant a
Maestrului Interior. Totul este despre practica Prezenței, a
Conștienței și a Respirației. În nenumărate aplicații ale acestora
explorăm natura adâncă a Conștiinței pentru a aduce în
dimensiunea liniară stările și semnificațiile îngropate adânc, sub
straturi de prejudecată și de dogmă. În ultimă instanță, Călătoria
Inimii nu este altceva decât un spațiu în care explorăm împreună
profunzimile ființei. Încetul cu încetul, o nouă Conștiență se naște
din aceste explorări. Pentru noi, și pentru ceilalți. 2013 – finalul
unui an fabulos Transformările petrecute în acest an sunt
extraordinare. Experiențele sunt atât de numeroase, descoperirile și
revelațiile atât de multe, încât cu greu pot fi enumerate. Am fost
martorii unor miracole petrecute în interiorul nostru și în ceea ce
pare exteriorul ființelor noastre. În cuvinte puține, am fost martorii
trezirii diamantului în interiorul cărbunelui și al transformării
magistrale a conștiinței. Întregul articol pe care l-ai parcurs are acest
subiect. Noi nu am făcut decât să descriem, cu mijloacele mărunte
ale cuvintelor, un proces. Dar acest proces se petrece în interiorul
unor oameni, asemenea nouă și asemenea ție, exploratorule al
conștiinței. Calea Maestrului Interior este o cale a conştienţei care
naște diamante. Și acest an a adus o imensă bucurie din această
perspectivă. Ne vom limita aici să enumerăm niște evenimente și
niște clipe de bucurie. Dar pentru a simți toate acestea trebuie să-i
cunoști, să-i adulmeci, să-i simți pe acești oameni despre care
vorbim aici. Cel mai important eveniment al Călătoriei Inimii din acest
an și cel mai extraordinar – concurat poate doar de vizita în
România a lui Stanislav Grof – a fost sfârșitul celei de-a doua serii a
Școlii Maestrului Interior. Această Școală a Prezenței, a Conștienței
și a Respirației, a Reamintirii și a Ființei, a fost aceea care ne-a
adus cea mai mare bucurie. Transformările la care am fost martori și
participanți au fost atât de uluitoare, încât nu îndrăznim să le
relatăm aici. Dar vă vor fi relatate chiar de aceia care au fost în
centrul acestor transformări. Aceste procese au făcut posibilă
expansiunea Călătoriei Inimii. Nu mai suntem singurii care își pot
asuma centre ale unor Călătorii de conștiință, astfel încât îi veți
cunoaște în mod direct pe cei despre care vorbim aici. Au devenit
posibile direcții noi de explorare ale Călătoriei Inimii. S-a născut
astfel energia extraordinară a călătoriei numită Teatru Arhetipal și
a devenit posibilă, pentru anul viitor, Atingerea Inimii. Cele mai
avansate abordări ale Căii Maestrului Interior au fost deasemeni
explorate, pentru prima dată înafara Școlii Maestrului Interior, în
cadrul serilor Xpert numite Arta Respirației Conștiente. S-au
născut în dimensiunea orizontală Dansul Inimii și Chemarea
Străbunilor. Cel mai important lucru care s-a petrecut a fost acela
că energia oamenilor care au participat la toate acestea s-a
schimbat profund. Experiențele din interiorul Școlii Maestrului
Interior, care păreau rezervate doar celor care au parcurs pași
importanți în procesele interioare, s-au dovedit accesibile pentru
restul lumii, într-un mod care acum un an era un vis. Cu alte cuvinte,
oameni care vin pentru prima dată la o asemenea explorare, trăiesc
experiențe foarte, foarte avansate și au acces la stări excepționale.
Conștiința umanității se transformă în fiecare clipă. E ca și cum
fiecare experiență trăită ar planta o sămânță a transformării în
marea Realitate. E o dovadă că trăim cu adevărat într-o Creație
multidimensională și că experiența umanității este, în ultimă instanță,
arhetipală, iar fiecare experiență personală contribuie la această
mare aventură a umanității de descoperire a adevărate sale
identități. Creatorul doarme și visează că este un OM. Omul aflat în
propria sa experiență își caută Creatorul, până când, într-o bună zi,
Îl descoperă dormind în adâncul Inimii sale. Este momentul în care
Creatorul se trezește în Om și visul său devine Realitate. Cel care
se credea cărbune, devine diamant, o manifestare conștientă a
Creatorului. Agnis (horia francisc țurcanu) În loc de epilog, o
invitație la evenimentele Călătoriei Inimii care se vor petrece
până la sfârșitul acestui an. Dansul Inimii, nov 2013, București
(AmmaRa - elena francisc țurcanu) Călătoria Inimii - Cărțile
Maestrului Interior, nov - dec 2013, Timișoara (cu Raluca
Ardelean și Laura Ungureanu) Respirație Holotropică, nov -
dec 2013, București, (AmmaRa - elena francisc țurcanu)
Chemarea Străbunilor (transgenerațional, DI - Respirație
Holotropică), nov 2013, rezidențial Pârâul Rece, (AmmaRa)
Lansarea programului Briza, Școala Micului Maestru,
conferință Horia Francisc Țurcanu + program experiențial,
Timișoara, 22 nov (Raluca Ardelean, Laura Ungureanu)
Prezența. ACUM (practica Respirației Conștiente și a stării de
Prezență) - 23-24 nov, Timișoara.(Agnis - horia francisc
țurcanu) Sunete Sacre. Puterea vindecătoare a incantației - 27
nov, București (AmmaRa - elena francisc țurcanu)
Redescoperirea Feminității la Lună Nouă, 3 dec, București
(AmmaRa) Școala Maestrului Interior începe o nouă călătorie
de transformare în martie anul viitor. Este rezervată
exporatorilor avansați. Locurile sunt limitate la 22. Termenul
limită de înscriere este sfârșitul lui noiembrie 2013. Condițiile
de participare sunt descrise AICI.