Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I

Capitolul 6 OSCILAŢII

6.1. Mişcarea oscilatorie armonică

Orice mişcare care se repetă la intervale de timp egale reprezintă o mişcare periodică. Dacă o particulă
aflată în mişcare periodică se deplasează în vecinătatea poziţiei sale de echilibru stabil mişcarea este oscilatorie.
Deoarece forţele de frecare disipează energia mişcării, distanţa maximă la care se poate deplasa particula
descreşte în timp, oscilaţia devenind amortizată. Un punct material care execută oscilaţii sinusoidale pe o dreaptă
sub acţiunea unei forţe atractive proporţionale cu distanţa până la centrul atractiv reprezintă un oscilator
armonic.

6.1.1. Caracteristicile mişcării oscilatorului armonic

Ecuaţia diferenţială a mişcării oscilatorului armonic se determină din principiul fundamental al
dinamicii conform căruia :
F  ma  kx  mx  kx  0 (6.1)
k
Notând cu 2  , relaţia (6.1) devine :
m
x  2 x  0 , (6.2)
unde  reprezintă pulsaţia mişcării oscilatorii.
Rezolvarea ecuaţiei (6.2) conduce la soluţiile generale de forma : x  t   A cos t   0  ,
unde A - este amplitudinea mişcării oscilatorii, iar 0 este faza iniţială a mişcării.

Mărimile care caracterizează mişcarea oscilatorie sunt :

 
a) elongaţia : x  A cos t   0 ;  A  x  A , A este amplitudi-nea oscilaţiei

b) viteza : x   A sin t   0  v ; 
 A  v  A , A este viteza maximă
c) acceleraţia : x   A cos t   0   a ;  A2  a  A2 , A2 este acceleraţia maximă
2

d) forţa : F  ma   mA cos t   0    kA cos t   0  ;

2

unde k  m2 este constanta elastică.

Rezolvarea ecuaţiei diferenţiale a mişcării

Ecuaţia diferenţială a mişcării oscilatorii armonice este :
x  2 x  0
şi are ecuaţia asociată :
2  2  0
cu soluţiile :   i . Astfel, soluţia generală a ecuaţiei diferenţiale este de forma :
x( t )  Ae it  Be  it (6.3)

în care constantele A şi B se determină din condiţiile iniţiale.

În general soluţia este de forma :
 x  A sin t     A  x  A
0 0 0 0

 v  x  A 0 cos t   0   A 0  x  A 0

 a  v  2 A 0 sin t   0   A 02  x  A 02
k 2
unde 2  , iar perioada mişcării oscilatorii se determină din relaţia T  rezultând relaţia :
m 
m
T  2 .
k
Din punct de vedere al energiei, o particulă este în echilibru stabil când energia sa potenţială, U, este
minimă. Deplasării din această poziţie îi corespunde o forţă :

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 48

Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I


F  gradU ,
care tinde să readucă sistemul în poziţia de echilibru stabil.
În cazul oscilatorului liniar, forţa fiind de forma F = -kx, din relaţia dU = -Fdx rezultă că energia
potenţială este :
x x 1
U    Fdx      kx  dx  kx 2 (6.4)
0 0 2
Energia totală a oscilatorului armonic este suma dintre energia cinetică şi energia potenţială :
1 1 1 1
E  Ec  U  mv 2  kx 2  kA 2  m2 A 2  const (6.5)
2 2 2 2
Din (6.5) rezultă că energia totală nu depinde de timp, se conservă şi este proporţională cu pătratul
amplitudinii şi cu pătratul frecvenţei. Dependenţa energiei potenţiale, U, de deplasarea faţă de poziţia de
echilibru, x, este o parabolă, iar dependenţa forţei F de elongaţia x este o dreaptă (figura 6.1). Se observă că în
punctul în care energia potenţială este minimă, forţa este nulă.

figura 6.1

Observaţie : energia cinetică medie şi energia potenţială medie pentru o perioadă se calculează conform relaţiilor
următoare :
1 T E
Ec 
T
 0
E c ( t )  dt ; E c 
2
1 T E
U  0U ( t )  dt ; U 
T 2
rezultând că energia cinetică medie este egală cu energia potenţială medie.

6.1.2. Aplicaţii ale mişcării armonice simple

Pendulul gravitaţional simplu

Pendulul matematic sau pendulul gravitaţional simplu este un punct material suspendat printr-un fir
inextensibil de masă neglijabilă şi lungime l, care oscilează într-un plan vertical în jurul punctului de suspensie
sub acţiunea greutăţii sale (figura 6.2).
Alegând pentru unghiul de deviere, , sensul pozitiv cel trigonometric şi axa Oz perpendiculară pe
figură, momentul forţei şi momentul cinetic faţă de punctul de suspensie O verifică relaţiile :
M z  M  mgl sin ,
(6.6)
L  L  mvl  m l 2
z

figura 6.2

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 49

Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I

 , deci, ecuaţia (6.6) va deveni :

Conform teoremei variaţiei momentului cinetic M z  L z
g
 mgl sin   ml 2     sin   0 (6.7)
l
Se vor analiza două cazuri :
a). Pentru oscilaţii mici <6, sin , se obţine ecuaţia diferenţială a oscilatorului armonic :
  g   0 sau   2   0 . (6.8)
l
Soluţia acesteia reprezintă ecuaţia de mişcare şi este :
   max cos(t  ) . (6.9)
Perioada pendulului matematic va fi egală cu :
l g
T  2 , unde  (6.10)
g l
Legile pendulului matematic sunt :
1. Legea substanţei. Perioada de oscilaţie a pendulului gravitaţional nu depinde de masa şi de natura
substanţei punctului material.
2. Legea izocronismului oscilaţiilor mici. Oscilaţiile mici sunt izocrone, adică perioada oscilaţiilor
mici (<6) nu depinde de amplitudinea lor unghiulară.
3. Perioada oscilaţiilor este direct proporţională cu rădăcina pătrată din lungimea pendulului şi invers
proporţională cu rădăcina pătrată din acceleraţia gravitaţională.

6.2. Mişcarea armonică amortizată

În paragraful anterior au fost neglijate efectele frecării asupra oscilatorului armonic.

În cazul interacţiunii oscilatorului cu mediul în care efectuează mişcarea oscilatorie, aceasta îşi
micşorează cu timpul amplitudinea din cauza frecărilor, adică oscilaţiile se amortizează.
Se consideră un mediu vâscos, în regim laminar de curgere, astfel încât forţa de frecare, într-o bună
aproximaţie, este proporţională cu viteza particulei ce oscilează (Stokes). Deoarece forţa de rezistenţă (frecare)
se opune deplasării, ea este orientată în sens opus vitezei :
 
R  rv
Proiectând pe axa Ox, presupusă axa pe care are loc mişcarea, rezultă că :

R  rv  rx
unde r este coeficient de rezistenţă şi se măsoară în kg/s.

Ţinând cont de această forţă de rezistenţă, ecuaţia oscilaţiilor amortizate devine :

mx   kx  rx  mx  kx  rx  0 ,
sau :
x  2bx  2 x  0
r k
unde b  ; 2  . S-a notat cu b factorul de amortizare,  b  s 1 ,iar  reprezintă frecvenţa
2m m
oscilaţiilor libere în absenţa amortizării.

Ecuaţia caracteristică în acest caz este de forma :

2  2b  2  0
cu rădăcinile : 1, 2   b  b 2  2 . Soluţia generală este :

x( t )  C1e 1t  C 2 e 2t , 1   2

În funcţie de caracterul complex al rădăcinilor ecuaţiei caracteristice distingem două cazuri :

I. Oscilaţii amortizate pseudoperiodice

Dacă b 2  2  0 ; r  2 mk (factorul de amortizare este suficient de mic) atunci rădăcinile 1,2 sunt
complexe.

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 50

Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I

Elongaţia va fi dată de relaţia :

x( t )  A 0 e  bt cos ' t    A cos ' t   , '  2  b 2  
unde ' este pulsaţia oscilaţiilor libere amortizate (pseudofrecvenţă). Inegalitatea ' <  demonstrează că
frecările întârzie mişcarea. Oscilaţiile amortizate sunt de tip sinusoidal, cu amplitudinea A descrescătoare
r
 t
exponenţial (figura 6.3) :  bt 2m , relaţia având şi forma :
A  A 0e  A 0e

r
t
 k r2 
x( t )  A 0 e 2m
cos  2  t   
 m 4m 

figura 6.3
Energia oscilatorului este dată de relaţia :

r
1 1 2 bt 2 bt  t
E  m' A  m' A 0  e  E 0  e  E 0  e
2 2 2 2 m
2 2
şi scade exponenţial cu timpul (cu coeficientul de atenuare 2b = r/m).

II. Mişcarea amortizată aperiodică

Dacă b >   r  2 mk  atunci rădăcinile ecuaţiei caracteristice sunt reale, deci soluţia generală va fi
de forma :

figura 6.4
x( t )  e  bt
C e 1
 b 2 2  t
 C2e b 2 2  t

rezultând că amplitudinea tinde asimptotic la zero.
Dacă b =  atunci rădăcinile ecuaţiei caracteristice coincid, iar soluţia generală devine :
x( t )  e  bt  C1  C 2 t 
mişcarea numindu-se aperiodică critică.

6.3. Oscilaţii forţate. Rezonanţa

6.3.1. Caracteristicile oscilaţiilor forţate

k
Oscilaţiile libere ale unui corp au pulsaţia :   2 
m
2
k  b 
în absenţa frecărilor şi pulsaţia : '  2'    , în prezenţa frecărilor mici.
m  2m 
În cazul în care corpul este supus unei forţe exterioare oscilatorii, oscilaţiile sunt forţate. Pentru a

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 51

Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I

compensa pierderile produse de frecare forţa exterioară periodică este de forma :

F  F0 cos t
După trecerea unui interval de timp tranzitoriu, se stabileşte regimul permanent în care particula
efectuează oscilaţii întreţinute de amplitudine constantă având frecvenţa forţei exterioare.
Ecuaţia diferenţială a mişcării oscilatorii forţate este :

F0
mx  kx  rx  F0 cos t . x  2 x  2bx  cos t .
m
Soluţia generală a ecuaţiei omogene reprezintă oscilaţiile libere, iar soluţia particulară a ecuaţiei
reprezintă oscilaţiile forţate. Astfel, soluţia finală se compune din :

x( t )  x gen ( t )  x p ( t )
unde xp(t) este de forma : x p ( t )  B cos t    .

2 bB 2 b 2 b r
tg   2 2   
 B B  
2 2
  2
2
k
m 


de unde rezultă amplitudinea oscilaţiei forţate :

F0  2
  2   4 2 b 2
2
F0
B

m    2
   2b
2 2 2
 
m  2   2   4 2 b 2
2

Concluzii :
- frecvenţa oscilaţiilor forţate este egală cu frecvenţa forţei exterioare;
- amplitudinea şi defazajul oscilaţiilor forţate depind de , , F0 şi m, fără să depindă de condiţiile
iniţiale;
- amplitudinea oscilaţiilor forţate este constantă în timp.

6.3.2. Rezonanţa
Rezonanţa amplitudinii
Variind frecvenţa forţei exterioare, , variază şi amplitudinea (B) oscilaţiilor forţate. Valoarea maximă
a amplitudinii se obţine când derivata în raport cu frecvenţa  a relaţiei :
F0
B
m   2   2   4 2 b 2
2

este nulă. Prin derivare rezultă pentru pulsaţia de rezonanţă relaţia :

k r2
rez    '
m 2m 2
 
cu condiţia ca b  , adica r  2 mk .
2

Curbele de rezonanţă
Curbele de rezonanţă reprezintă dependenţa B = f(). Cu cât maximul este mai înalt, cu atât curba este
mai îngustă, iar rezonanţa mai ascuţită.

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 52

Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I

figura 6.5

6.4. Compunerea oscilaţiilor armonice

6.4.1. Mişcarea rezultată din compunerea a două mişcări oscilatorii armonice de-a lungul aceleiaşi direcţii

A. Oscilaţii de aceeaşi frecvenţă

Rezultatul compunerii a două oscilaţii paralele şi de aceeaşi frecvenţă este tot o oscilaţie armonică pe
aceeaşi direcţie şi de aceeaşi frecvenţă.
Pentru a demonstra acest lucru compunem două oscilaţii cu elongaţiile x1 respectiv x2 :

x  x 1  x 2  A1 cos t  1   A 2 cos t   2   A cos t   

unde A şi  reprezintă amplitudinea şi faza iniţială a oscilaţiei rezultante.

Dezvoltând cosinusurile, prin identificare se obţin pentru amplitudinea rezultantă şi pentru faza iniţială
relaţiile :
A  A12  A 22  2A1 A 2 cos 
A1 sin 1  A 2 sin  2
tg 
A1 cos 1  A 2 cos  2
O a doua metodă de compunere a oscilaţiilor este metoda grafică (figura 6.5). Această metodă constă în
compunerea vectorilor reprezentativi după regula paralelogramului (construcţia lui Fresnel). Aplicând teorema
cosinusului în triunghiul OA1A :

 
A 2  A 12  A 22  2A 1A 2 cos     2  1   A12  A 22  2A 1A 2 cos  2  1  ,

figura 6.5

iar din triunghiul OAC se poate calcula :

AC AB  BC A 1 sin 1  A 2 sin  2
tg   
OC OD  DC A 1 cos 1  A 2 cos  2

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 53

Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I

Se observă că amplitudinea oscilaţiei rezultante depinde de diferenţa de fază a oscilaţiilor componente.

Oscilaţiile sunt în fază dacă amplitudinea rezultantă se determină prin adunarea celor două amplitudini :
A  A1  A 2 ,
şi se realizează pentru 2 - 1 = 2n şi în opoziţie de fază când amplitudinea rezultantă este egală cu diferenţa
amplitudinilor componente :
A  A 1  A 2 , pentru  2  1   2n  1  ,
unde n este un număr întreg.

B. Oscilaţii de frecvenţe diferite

Dacă frecvenţele oscilaţiilor componente diferă, atunci oscilaţia rezultantă nu este armonică. Dacă A1 =
A2 (caz particular), deşi amplitudinea rezultantă este variabilă, frecvenţa rezultantă este constantă. În acest caz,
paralelogramul de la punctul anterior devine romb (figura 6.6) iar amplitudinea şi faza oscilaţiei rezultă direct
din construcţia grafică :

A  2 A 0 cos
1
2 2

   1   2A 0 cos 12  2  1  t  2  1 
1 1 1
    2  1    1  2  t    2  1 
2 2 2

figura 6.6

sau :
x  A 0 cos 1 t  1   A 0 cos 2 t   2 
1 1  1 1 
x  2A 0 cos  1  2  t    2  1    cos  1  2  t    2  1  
2 2  2 2 
(6.89)
Alegând  2  1  0 , se obţine :
1 1 
x  2 A 0 cos
2
 2  1  t  cos  1  2  t  
2 
(6.90)

relaţie din care se observă că amplitudinea este funcţie de timp.

1  2
Pentru cazul în care 1  2 ; 2  1  12 oscilaţia rezultantă este de frecvenţă
2
având amplitudinea lent variabilă cu frecvenţa 2  1 . Acest fenomen este cunoscut sub numele de
fenomenul bătăilor (figura 6.7).

figura 6.7
1  2
În cazul frecvenţelor acustice nivelul de frecvenţă se aude succesiv întărindu-se sau
2

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 54

Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I

slăbindu-se cu frecvenţa şi perioada bătăilor, mărimi date de relaţiile :

b  2  1
1 2 T1T2
Tb   
b 2  1 T2  T1

6.4.2. Compunerea oscilaţiilor perpendiculare

A. Oscilaţii de aceeaşi frecvenţă

Dacă un punct material este supus simultan la două oscilaţii pe direcţii perpendiculare, ecuaţiile de
mişcare pentru cele două oscilaţii, de aceeaşi frecvenţă, sunt date de relaţiile :

x  A cos t   ; y  B cos t   

Eliminând timpul, se obţine ecuaţia unei elipse, adică punctul material se va deplasa pe o elipsă ca urmare a
compunerii celor două mişcări oscilatorii :
x 2 y 2 2xy
2  2  cos     sin 2     .
A B AB
x y
Alegând  = 0 se obţine :  cos t;  cos t cos   sin t sin  , iar relaţia devine :
A B
x2 y2 2 xy cos 
  1
A sin  B sin  AB sin 2 
2 2 2 2

Se consideră cazurile :
a) dacă     0;  relaţia devine :
2
x 2
y 2
2 xy  x y
2  2   0      0 , deci elipsa degenerează în două drepte confundate de-a
A B AB  A B
lungul cărora oscilează punctul material. Ecuaţiile dreptelor sunt :
B
y x
A
 3
b) dacă     ; , elipsa va avea axele de simetrie în direcţiile oscilaţiilor componente iar
2 2
relaţia devine :
x2 y2
 1
A2 B2

În primul caz :     , elipsa este parcursă în sens invers trigonometric, iar în cel de-al doilea :
2
3
  , elipsa este parcursă în sens trigonometric. În cazul în care A = B mişcarea se realizează pe un
2
cerc.
Observaţie : prin suprapunerea a două mişcări circulare, parcurse în sensuri contrare (cu faze egale în modul) se
obţine o oscilaţie liniară armonică. Rezultatele obţinute sunt trecute în tabelul 6.1.

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 55

Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I

tabelul 6.1
B. Oscilaţii de frecvenţe diferite
În cazul în care frecvenţele celor două oscilaţii de direcţii perpendiculare sunt diferite :
x  x 0 cos 1t; y  y 0 cos 2 t   
prin compunerea lor se obţin traiectorii complexe. Dacă raportul frecvenţelor este raţional, traiectoria este stabilă
şi depinde de diferenţa de fază. Aceste traiectorii poartă denumirea de figuri Lissajous (figura 6.8).

figura 6.8

Raportul dintre numărul punctelor de intersecţie a traiectoriei cu o dreaptă verticală şi una orizontală
este egal cu raportul frecvenţelor oscilaţiilor componente. Dacă raportul frecvenţelor nu este raţional, punctul
material descrie o curbă care treptat acoperă o arie.

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 56