Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I

Capitolul 4 CÂMPUL GRAVITAŢIONAL

4.1. Legile lui Kepler

Ptolemeu (secolul al II-lea) "Teoria ptolemeică sau geocentrică", conform căreia Pământul se află în
centrul Universului iar Soarele, stelele şi celelalte planete se mişcă în jurul său, teorie acceptată aproape
cincisprezece secole.
În secolul al XVI-lea Copernic a propus teoria heliocentrică, Pământul efectuând o mişcare în jurul
axei sale şi o mişcare de revoluţie în jurul Soarelui, analog celorlalte planete (figura 4.1).

figura 4.1

Legile lui Kepler, ale mişcării planetelor în jurul Soarelui :

I. Toate planetele se mişcă în jurul Soarelui pe traiectorii eliptice, Soarele aflându-se în unul din
focarele elipsei (legea orbitelor).

II. Razele vectoare, duse de la Soare la planetă, mătură arii egale în intervale de timp egale, adică viteza
areolară (sectorială) este constantă (legea ariilor).

III. Pătratele perioadelor de revoluţie a planetelor în jurul Soarelui sunt proporţionale cu lungimea semiaxei
mari a elipselor (legea perioadelor) :
T2  const  a 3 (4.1)

Legile lui Kepler sunt legi empirice, ele descriu mişcarea planetelor fără o interpretare teoretică,
conceptul de forţă, în acea perioadă nefiind clar formulat.

4.2. Legea atracţiei universale

Newton a descoperit legile mişcării pentru sistemele mecanice, în general, şi în particular legea atracţiei
gravitaţionale, rezultatele sale fiind publicate în 1687, în "Principia Mathematica". Newton a sintetizat într-o
singură teorie ştiinţele care păreau până atunci intangibile: mecanica terestră şi mecanica cerească (elaborată de
Kepler).
Legea atracţiei universale arată că : două corpuri se atrag cu o forţă direct proporţională cu produsul
maselor lor şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele:
 
mM r
F   2 , (4.2)
r r
unde semnul minus arată caracterul atractiv al forţei, iar  este constanta gravitaţională.
Unitatea de măsură a constantei gravitaţionale  se determin :

     F r2 LM
2
1 m2
3
T 2  N  (SI) .
m  kg 2
(4.3)

Valoarea numerică a constantei gravitaţionale a fost determinată experimental şi este egală cu :  = 6,670  10-11
N  m2/kg2. Constanta gravitaţională poate fi definită ca fiind egală cu forţa cu care se atrag două mase
punctiforme egale fiecare cu unitatea (1kg), situate la distanţa unitate (1m).

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 33

Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I

4.3. Câmpul gravitaţional

4.3.1. Intensitatea câmpului gravitaţional. Potenţialul câmpului gravitaţional

Intensitatea câmpului gravitaţional generat de corpul cu masa M este dată de forţa cu care câmpul
  F
gravitaţional acţionează asupra unităţii de masă aflată în punctul dat de vectorul de poziţie r , . În SI,
m
intensitatea câmpului gravitaţional se măsoară în N/kg sau în m/s2. Pentru câmpul gravitaţional dat de un corp
punctiform de masă M expresia forţei este dată de relaţia (4.2), intensitatea câmpului gravitaţional fiind :
 
M r M
    2 ; modulul fiind    2 . (4.4)
r r r
Energia potenţială a unei particule de masă m aflată în câmpul gravitaţional al particulei de masă M se
determină din formula de definiţie a energiei potenţiale :
  r   mM
dU  F  dr ; U     F  dr    . (4.5)
r
Energia potenţială a particulei de probă raportată la masa acesteia (m) este egală cu lucrul mecanic
efectuat de forţele câmpului pentru a deplasa unitatea de masă din acel punct la infinit şi defineşte potenţialul

câmpului gravitaţional într-un punct situat la distanţa r de centrul câmpului.

În cazul câmpului gravitaţional generat de masa punctiformă (M), potenţialul în punctul situat la r se
determină din relaţia :
  P 
dV     d r ; V    dr (4.6)

energia potenţială şi potenţialul fiind date de relaţiile :
U M
U  mV ; V   (4.7)
m r
Observaţii :
1. Energia de interacţiune a unui sistem de particule, luată cu semn schimbat, reprezintă energia de legătură a
sistemului;
2. Unitatea de măsură în SI pentru potenţialul gravitaţional este J/kg = m2/s2;
3. Legătura dintre intensitatea câmpului şi potenţialul său într-un punct este dată de relaţiile :
   dV
dV    d r ,      gradV
dr
Intensitatea câmpului gravitaţional este un vector perpendicular pe suprafeţele echipotenţiale
(caracterizate de V = const) şi îndreptat în sensul descreşterii potenţialului (semnul "-")(figura 4.2).

figura 4.2

4.3.2. Acceleraţia gravitaţională

Pentru a determina acceleraţia gravitaţională, în apropierea Pământului se consideră Pământul o sferă
omogenă de masă M şi rază R. Acceleraţia gravitaţională la altitudinea h este:
2
M M  R 
g h   ; g0   g(h )  g 0   . (4.8)
 R  h 2
R 2 R h
Pentru înălţimi mici : h << R , energia potenţială a corpului de masă m poate fi aproximată prin :
mM  mM ( R  h )  mM ( R  h )
U  mV    
Rh R h
2 2
R2
(4.9)
 mM  mM h
U   const  mg 0 h
R R2
În figura 4.3 este reprezentată, pe o scară logaritmică, dependenţa dintre semiaxa mare, a, şi perioada de
revoluţie a planetelor.

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 34

Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I

figura 4.3

4.3.3. Fluxul câmpului gravitaţional. Teorema lui Gauss

   
Fie dS un element de suprafaţă orientată : dS  ndS , unde n este versorul normal la suprafaţă
 
având sensul parcurgerii suprafeţei. Unghiul format de vectorii n şi  este  (figura 4.4).

Fluxul câmpului gravitaţional se defineşte prin elementul de suprafaţă dS ca fiind egal cu produsul

figura 4.4.
 
scalar dintre vectorii  şi dS :


d    dS    dS    dS (4.10)

Rezultă că la calcularea fluxului nu contribuie decât componenta normală a intensităţii câmpului gravitaţional.
Unghiul solid (d) se defineşte, ca şi raportul dintre aria dA determinată de un con pe o sferă cu centrul
în vârful conului şi pătratul razei sferei :

figura 4.5.
 
dA  dS n dS  r
d  2  2  3 (4.11)
r r r
Fluxul total al câmpului creat de o sarcină punctiformă de masă m printr-o suprafaţă închisă care

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 35

Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I

înconjoară masa (figura 4.6a), are expresia :


  m r  m  dS n r
d    dS    2   dS    2     md (4.12)
r r r r
Integrând pe o suprafaţă închisă care conţine corpul de masă m se obţine :
 
     dS    m  4  (4.13)

figura 4.6a
unde semnul minus arată că fluxul este îndreptat spre interiorul sferei.
Dacă particula ar fi în exteriorul suprafeţei închise, atunci fluxul total prin suprafaţa închisă ar fi nul,
deoarece pentru fiecare element de suprafaţă există un al doilea element de suprafaţă corespunzător aceluiaşi
unghi solid (figura 4.6b), astfel încât cele două fluxuri elementare calculate sunt egale în modul şi de sensuri
opuse :
 
    dS    dS 1 1   2 dS 2   m  m 0

figura 4.7
figura 4.6b

În cazul mai multor particule discrete, însumând contribuţiile lor la fluxul total, se obţine relaţia :
  4   m s  4  M , (4.14)
s
unde mS - reprezintă masa particulei s, M - masa totală situată în interiorul suprafeţei închise considerate.
Teorema lui Gauss
Fluxul câmpului gravitaţional dat de un corp de masă M printr-o suprafaţă închisă care conţine masa
M este proporţional cu masa M şi nu depinde de forma şi de mărimea suprafeţei considerate.
Dacă suprafaţa închisă considerată este exterioară corpului de masă M, fluxul câmpului gravitaţional
prin suprafaţa considerată este nul.
Observaţie : Pentru o distribuţie continuă a masei relaţia devine :
  
 dS   div 
V
 dV
 
  V
 dV  4  dV
s
    div 
 V (4.15)
div  x  y  z 
x y z 

 div  4 

relaţie în care s-a folosit operatorul lui Laplace şi ţinând cont de relaţia :   gradV , se obţine :

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 36

Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I


div  div  grad  V  lapV  V   2 V
(4.16)
  2 V  4 
Ecuaţia este cunoscută sub numele de ecuaţia lui Poisson.

Calculul intensităţii şi al potenţialului câmpului gravitaţional

A. Pentru o sferă omogenă.
Se consideră o sferă omogenă de masă m şi rază R pentru care vom determina câmpul gravitaţional într-

un punct situat la r . Câmpul fiind simetric se poate utiliza teorema lui Gauss pentru o suprafaţă închisă
exterioară sferei şi se obţine pentru intensitatea câmpului gravitaţional relaţia :

 dS  4m    4r 2  4 m
S1
 
  dS    dS    S1    4r
2

S1 S1
m
  r   
r2
Rezultă că, în exteriorul sferei intensitatea câmpului gravitaţional se calculează ca şi cum întreaga masă a sferei
ar fi concentrată în centrul acesteia.

Pentru o suprafaţă interioară, din teorema lui Gauss rezultă că :


 dS     4  m i
S2

 m 4 3 m 3
 i 4 3  3 r  R 3  r
m 
 R
 3
unde mi este masa conţinută în suprafaţa închisă interioară, S2.

figura 4.8
Intensitatea câmpului gravitaţional este direct proporţională cu distanţa de la centrul sferei la punctul
considerat :
m 3
   4 r 2  4  r
R3
m
  r    r
R3
şi :

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 37

Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I

 
 dS     dS     S 2     4r
 2

S2 S2

Pentru sfera goală intensitatea câmpului gravitational este nulă, în interiorul sferei fiind valabilă relaţia :
 

dS  0  int  0 .
Calculul potenţialului câmpului
  R     
V   dr   int dr   ext dr
r r R  m  r 2 
 V    3  2 
R m  m m  R 2  r 2  m  2R  R 
V   3 rdr   2 dr   3  
r R Rr R 2 R
Potenţialul câmpului gravitaţional în centrul unei sfere goale va fi dat de relaţia :
3 m
V0   0
2R
şi este diferit de zero.
Calculul energiei potenţiale gravitaţionale
Energia potenţială gravitaţională a unei sfere omogene se calculează cu ajutorul relaţiei :

1 R 3m
U 
2 0
Vi dm,dm  4r 2 dr  , unde  
4 R 3
1 R  1 m  r 2   m R 2  r2  3 m2
U   
R 0 
 3  2   4r 2 dr     r  3   dr   
2 0  2 R  R  R 2  5 R
deci :
3 m2
U 
5 R
semnul minus indicând faptul că forţele sunt de atracţie (de legătură).

B. Pentru un fir omogen :

figura 4.9
1. fir infinit (figura 4.9)
Se consideră un fir infinit având distribuţia liniară de masă  ( = m/l). Deoarece câmpul este uniform
se poate utiliza teorema lui Gauss. Se consideră o suprafaţă cilindrică închisă (S), având aria bazei A = r2 şi
înălţimea l. Din teorema lui Gauss rezultă că intensitatea câmpului gravitaţional depinde invers proporţional de
distanţa de la fir la punctul în care este măsurată :

S  dS   2x  l   x  2
2xl  4  l  x

C. Pentru un plan infinit omogen, într-un punct situat la distanţa z de un plan (figura 4.10)

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 38

Note de curs şi seminar 2009-2010 Fizică I

Câmpul fiind omogen (datorită simetriei) se poate

utiliza teorema lui Gauss. Se consideră o suprafaţă închisă de
formă paralelipipedică care conţine suprafaţa de arie S din planul
infinit. Notând cu  densitatea superficială de masă ( = m/S) va
rezulta că :

figura 4.10
 
S  dS    2S     2 ,


   2S  4  S
deci intensitatea câmpului gravitaţional nu depinde de z, câmpul gravitaţional fiind un câmp omogen.

prof.dr. Filip Sanda, lector dr. Horea Cristian 39