DEONTOLOGIE ȘI ETICĂ PROFESIONALĂ

INTRODUCERE

Valori și principii etice

Valori:
viață, independență, libertate, egalitate, nondiscriminare
Principii:
binefacere vs. malediciență
dreptate (mod de împărțire a adevărului)
autonomie vs. patemalism
veracitate vs. sinceritate
fidelitate vs. condindențialitate

SISTEME PERSONALE DE VALORI

Devotament față de profesie
Grijă și afecțiune
Încredere, putere, loialitate și libertate
Empatie, reputație
Imagine pozitivă de sine

2
 INTRODUCERE
DEONTOLOGIE ȘI ETICĂ PROFESIONALĂ
Din amalgamul sufletelor ce se întâlnesc la hotarul lumii, ies în relief, pereche după pereche,
două elemente umane: încrederea şi conștiința, după cum spunea Gheorghe Scripcaru. Aplecându-ne
spre a pătrunde şi mai bine cele doua trăiri vom vedea că, de fiecare dată, există o singură conştiinţă – a
noastră, ca asistenţi medicali – şi o mulțime de încrederi: zdrobite sau înălțate.
Medicina este un domeniu al umanului, iar atunci asistentul medical apare ca o existenţă pusă în
folosul alteia. Chiar dacă progresul tehnic medical a făcut din noi zei înainte de a merita să fim oameni,
nu trebuie să uităm că există o singură medicină, aceea a omului, în complexitatea sa.
Medicina nu este o meserie, ci o profesiune, o activitate deosebit de complexă. În exercitarea ei
s-au cerut întotdeauna multiple CALITĂŢI, cele de ordin moral considerate, de fiecare dată, ca având o
importanţă majoră. Faptul că medicului şi asistentului medical li se încredințează viața unui om,
recunoscându-li-se, în același timp, dreptul de a decide anumite măsuri în scopul vindecării şi al
promovării sănătăţii individului, instituie pentru această profesie importante cerințe morale.
Actul medical, exercitat pe un solid temei științific, implică în acelaşi timp (din partea celui care-l
efectuează) o puternică angajare etică. Profesiunea medicală, dacă o iubești cu-adevărat, este suficientă
pentru a-ţi umple viața; asistentul medical este prețuit atât prin profesie, cât şi prin profilul său moral.
ETICA MEDICALĂ se constituie ca o teorie a moralei, ca o știința ce studiază ansamblul de
cerințe, deprinderi, atitudini şi obiceiuri morale specifice activității medicale şi care se manifestă în
fapte, în mod de comportare în cadrul profesiei medicale.
Etica medicală înseamnă, de fapt, înfruntarea responsabilităţilor, găsirea unor soluții când
datoria o cere şi acţionarea în consecință. DEONTOLOGIA desemnează acea parte a eticii, care se ocupă
cu studiul datoriilor morale, al originii, naturii şi formelor acestora, în calitatea ei de componenta
esențială a conștiinței morale a oamenilor.
Prin CONDUITA ETICĂ ŞI DEONTOLOGICĂ înțelegem ansamblul de atitudini şi acțiuni cerute de
normele morale şi cele tehnico-profesionale, fără de care nu e posibilă exercitarea profesiunii la nivelul
exigentelor societăţii. Obiectul şi scopul profesiunii medicale, multiplele relaţii interumane, care sunt
angajate în timpul şi pentru realizarea actului medical, au implicat de la început o conduita profesionala
cu un bogat continut etic.

CONCEPTE CHEIE
Încă de mici suntem învăţaţi să discernem între bine şi rău, între dezirabil şi indezirabil, între util
şi inutil etc. Uneori ni se impune, alteori suntem lăsati să experimentăm, însă în cele din urmă sfârşim
prin a prefera anumite situaţii, acţiuni şi prin a manifesta anumite atitudini.
Structurarea, sistematizarea şi ajustarea în timp a acestor valori conduce la constituirea sistemului
propriu de valori care ne ghidează opţiunile, alegererile şi acţiunile noastre. Valoarea stă la temelia
apariţiei sistemului propriu de valori care apoi, prin acordarea cu sistemul de valori al semenilor, constituie
premisa internalizării unui cod de valori acceptat social sau grupal ce constituie morala acelei societăţi sau
acelui grup. Ştiinţa care încearcă să valideze permanent acest cod poartă denumirea de etică.

3
 Astfel, observaţiile anterioare reunite se constituie într-o definiţie a moralităţii şi a eticii în
conformitate cu viziunea autoarei Ayn Rand:
MORALA este un cod de valori ce ghidează alegerea acţiunilor umane. Acompaniază comportamentele
precum surâsul buzelor. Surâsul nu există decât prin jocul buzelor, la fel morala există doar prin
manifestările comportamentale.
ETICA este ştiinţa definirii şi validării1 acestui cod. Dacă muzicologia este studiul muzicii, etica este
studiul moralei.
Altfel spus, morala are ca referinţă ceea ce numim în mod obişnuit standarde şi conduite morale
în timp ce etica reprezintă studiul formal al acestora. Din acest motiv, studiul eticii este adesea numit
FILOSOFIE MORALA. În studiul eticii ne vom confrunta cu o listă de termeni, unii termeni reprezentând
concepte cheie, pe care le vom dezvolta, pe larg, în continuare.
MORALA cf. DEX: Provine din moralis (lat.), moral (fr.) şi reprezintă ansamblul facultăţilor sufleteşti şi spirituale. Este
o stare afectivă, dispoziţie sufletească temporară care priveşte puterea, dorinţa, fermitatea de a suporta
pericolele, oboseala, dificultăţile şi se caracterizează prin curaj, tărie sufletească. Este o ramură al eticii,
diciplină a filozofiei. Există morală socială şi creştină, prima, de obicei, sprijinindu-se pe a doua. Moralitatea
e un cod al conduitei care poate avea drept sursă un contract social, legi naturale, precepte divine sau
standarde individuale. Două concepte particulare trebuie exact înţelese, fiind general valabile: oricine are,
în orice situatie, obligaţii şi drepturi. Importanta lor este egală în mod normal, iar încălcarea uneia o
exclude pe cealalta. Dihotomia antinomică de la baza eticii (relaţia bun-rău sau pozitiv-negativ) se
regăseşte, invariabil, în modul nostru de gândire: definim, de exemplu, virtuţi (întelegerea, integritatea)
mult mai uşor prin aspectul contraponderal al viciilor (lăcomia, înşelăciunea), şi invers. Moralitatea nu este,
astfel, o problema de opţiune, ci, mai degrabă, o raportare bisensuală, cu atât mai mult cu cât pozitiv sau
negativ sunt situaţional relaţive.
VALOAREA cf. DEX: Privine din valeur (fr.), valor, -oris (lat.) şi desemnează o însuşire a unor lucruri, fapte, idei,
fenomene de a corespunde necesităţilor sociale şi idealurilor generate de acestea, traducându-se prin
suma calităţilor care dau preţ unui obiect, unei fiinţe, unui fenomen etc. Am putea defini mai simplu
ca reprezentând acele principii, standarde ce călăuzesc acţiunile omului. Valoarea etică este dată de
personalitatea omului, de tot ce-l defineşte şi caracterizează, este binele şi bunul uman acumulat.
Valoarea este nu numai un preţ al obiectelor, dar şi o calitate a persoanelor, este ceva spre care
fiecare tinde, atât pe plan profesional, cât şi moral. Clarificarea valorilor poate avea ca urmare
dezvoltarea personală. Stabilirea acelor valori trebuie să fie compatibilă cu propria noastră existenţă
individuală, dar şi cu existenţa noastră ca fiinţe sociale. Valoarea este cea care ne poate ajuta în
procesul de luare a deciziilor.
ETICA cf. DEX: Provine din éthique (fr.), ethicus (lat.) şi este ştiinţă care se ocupă cu studiul teoretic al valorilor şi
condiţiei umane din perspectiva principiilor morale şi cu rolul lor în viaţa socială. Mai pe scurt, desemenează
totalitatea normelor de conduită morală corespunzătoare. Etica este un ansamblu de acţiuni şi fapte civice şi
morale pe care fiecare individ le acceptă şi le respectă, după cum crede de cuviinţă. Etica implică respectul
faţă de sine, individ şi comunitate, respect ce include necesităţile, valorile, convingerile şi percepţiile
individuale. Etica medicală este mai profundă şi mai complexă. Este ştiinţa şi arta de a îngriji bolnavul. Ea
necesită cunostiinţe profesionale temeinice, bun simţ, empatie, receptivitate la problemele celor care au
nevoie de ajutor, ataşament, răbdare, dăruire de sine, înţelegere şi respect pentru individ, întâi ca om, apoi ca
pacient. Atât etica, cât şi bioetica, constituie o parte componentă, de sine stătătoare, a gîndirii filosofice, este
orientată spre o cercetare complexă a moralei şi a modelelor conceptuale de interpretare a acesteia.
BIOETICA cf. DEX: Provine din bioéthique (fr.), bioetica (it.) şi reprezintă morala ştiinţei în general şi a medicinei
în special, care interzice comercializarea corpului uman şi traficul de organe. Este o direcţie ştiinţifică
interdisciplinară preocupată de analiza atitudinei morale a omului faţă de animale, de plante, de
vietate în sine (dar şi de biosferă). La jumătatea anilor '90 Dicţionarul Oxford definea bioetica drept
disciplină care studiază problemele etice rezultate din progresele medicieii şi biologiei. Putem observa
că această definiţie se referă mai ales la ceea ce, în accepţiunea actuală, se înţelege prin termenul de
etică biomedicală. Între timp, noi ramuri au apărut în cadrul bioeticii: etica mass-mediei, etica

1
Implicit, în termenul validare, viaţa este standardul de valoare: o morală corectă (validă) este una care vine în întâmpinarea vieţii.
4
 economică şi politică, etica mediului etc. În prezent etica medicală (medical ethics) este inclusă în
etica biomedicală (biomedical ethics) - etica în medicina şi biologie -, care la rândul ei este inclusă în
bioetică (bioethics) - etica biomedicală, etica mass-mediei, etica economica şi politica, etica mediului
etc.). Practic, până pe la jumatatea anilor '90 termenul de bioetică (sau bioetică medicală) reprezenta
acelaşi lucru cu etica medicală, în termenii descrişi de către dicţionarul Oxford. Apoi dezvoltarea
bioeticii a impus o redefinire a termenilor aşa cum am văzut mai sus.
COD ETIC cf. DEX: Cuvântul cod provine din code (fr.) şi desemnează un ansamblu de reguli, de precepte sau de
prescripţii referitoare la conduită. Este un sistem de simboluri, care are destinaţia de a reprezenta şi a
transmite o informaţie, este un cifru. Reprezintă o reflectare a valorilor, serveşte la simbolizarea principiilor
după care un grup profesional sau o organizaţie se defineşte pe sine. Este mai mult decât un document
administrativ, mai mult decât o listă de reguli, după care un membru al organizaţiei sau al unui grup
profesional poate identifica sau exclude comportamentul deviant. Codul etic cuprinde norme de conduită
obligatorii în legătură cu exerciţiul îndatoririlor profesionale ale personalului care oferă servicii sociale,
precum şi principiile şi valorile care stau la baza furnizării serviciilor sociale.
PRINCIPII ETICE cf. DEX: Cuvântul principiu provine din principium (lat.), principio (it.), principe (fr.) şi se defineşte prin
elementul fundamental, ideea, legea de bază pe care se întemeiază o teorie ştiinţifică, un sistem politic,
juridic, o normă de conduită etc. Reprezintă totalitatea legilor şi a noţiunilor de bază ale unei discipline,
fiind elementul primordial, cauză primară sau punct de plecare a ceva. Principiile etice şi standardele
morale, aplicate în munca asistentelor medicale sunt comune cu principiile morale ale valorilor universale.
Principiile eticii biomedicale furnizează concepte şi un limbaj care poate fi folosit pentru a identifica
aspectele pozitive sau negative ale profesiei, pentru a reflecta asupra lor şi pentru a defini poziţiile etice.
CONDUITA cf. DEX: Cuvântul conduită provine din conduite (fr.) şi desemnifică felul de a se purta,
ETICĂ comportamentul. Normele de conduită cuprinse în codul etic sunt în concordanţă cu reglementările
legale în vigoare din domeniul presupus.
STANDARDE cf. DEX: Cuvântul standard provine din standard (engl.) şi desemnează un ansamblu de norme care
ETICE reglementează calitatea, caracteristicile, forma eticii, concretizându-se sub forma unui document în
care sunt consemnate aceste norme.
TEORII ETICE cf. DEX: Cuvântul teorie provine théorie (fr.), theoria (lat.) şi prezintă o formă superioară a cunoaşterii
ştiinţifice care mijloceşte reflectarea realităţii. Este un ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi şi
concepte care descriu şi explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene.
Teorile etice contin reguli şi principii morale. Astfel, teoriile etice servesc ca fundament pentru judecări
normative sau acţiunii. Sunt două mari tipuri de teorii etice: teoria teologică şi teoria deontologică.
DEONTOLOGIA cf. DEX: Provine din déontologie (fr.), etimologic definindu-se din greacă prin deon – ceea ce trebuie făcut şi
logos – studiu. Este doctrina privitoare la normele de conduită şi la obligaţiile etice ale unei profesiuni (mai
ales a celei medicale). Totodată este o parte a eticii, ce studiază normele şi obligaţiile specifice unei activităţi
profesionale. Deontologie medicală reprezintă totalitatea regulilor şi uzanţelor care reglementează relaţiile
dintre medici sau dintre aceştia şi bolnavii lor, fiind sinonim cu etica medicală. Este o teorie despre datorie,
despre originea, caracterul şi normele obligaţiei morale în general. Deontologia este un compartiment al eticii
care se ocupa cu studiul normelor şi obligaţiilor specifice unei activităţi profesionale.
LIMITE DE cf. DEX: Etimologic analizând, cuvântul competenţă provine din compétence (fr.) şi reprezintă
COMPETENŢE capacitate a cuiva de a se pronunţa asupra unui lucru şi/sau de a exercita anumite atribuţii, pe
temeiul unei cunoaşteri adânci a problemei în discuţie. Constituie capacitatea de a lua decizii, în
limite definite, pentru realizarea activităţilor specifice postului. Responsabilitatea reprezintă obligaţia
de a îndeplini sarcinile şi se înscrie în limitele ariei de competenţă. În momentul depăşirii limitei de
competenţă şi declinării acesteia, persoana se se declară lipsită de autoritate (legală) sau fără
pregătirea necesară pentru a judeca o chestiune sau pentru a se pronunţa într-o problemă.
CONFIDEN- cf. DEX: Provine din confidentiel (fr.) şi presupune un mod prin care se poate comunica în taină, sinonim cu
ŢIALITATE secret. Este un principiu care se referă la intimitate. Protejarea informaţiilor confidenţiale referitor la boală,
condiţia pacientului sau protecţia informaţiilor furnizate de către pacient este o datorie etică a asistentilor
medicali. Informaţiile obţinute individual nu vor fi deconspirate numai dacă sunt în beneficiul persoanei sau
tratează direct binele social. Teoria confidentialitatii este cea care asigura pacientul ca informatiile sale,
precum şi diagnosticul şi tratamentul efectuat reprezinta un secret medical şi nu pot fi divulgate. Conform
acestei teorii, notiunea de autonomie individuala include şi recunoasterea dreptului pe care il are individul la

5
 intimitate şi la pastrarea secretului în ceea ce priveste persoana sa. Asistentul medical trebuie sa respecte
valorile şi optiunile pacientilor, chiar şi atunci când nu este de acord cu ele şi trebuie sa evite sa impuna
valorile sale personale pacientilor pe care şi ingrijeste. Interpretarile moderne ale teoriei confidentialitatii
permit incalcarea acesteia, justificarea unei astfel de actiuni divulgatorii bazandu-se pe ideea ca nici un drept
nu este absolut, atat timp cat şi cel care beneficiaza de acest drept incalca alte norme şi poate provoca daune
celor din jur sau lui insusi. în nursing se pune un accent deosebit pe dezvoltarea şi educarea principalului
atribut al comunicarii şi anume ascultarea.
ABUZUL cf. DEX: Provine din abus (fr.), abusus (lat.) şi presupune încălcare a legalităţii, desemnând concret o
faptă ilegală. Există mai multe tipuri de abuzuri, fiecare definit sub forma unui delict. Astfel putem
vorbi despre abuzul de putere reprezintă un delict săvârşit de cineva prin depăşirea atribuţiilor sale.
Abuzul de încredere reprezintă o formă de înşelăciune care constă din însuşirea ilegală, înstrăinarea
sau refuzul de restituire a unui obiect încredinţat spre păstrare sau spre utilizare. Abuzul de drept este
un delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.
AUTONOMIA cf. DEX: Provine din autonomie (fr.), autonomia (lat.) şi reprezintă dreptul (unui stat, regiuni,
naţionalităţi sau minorităţi naţionale etc.) de a se administra singur, în cadrul unui stat condus de o
putere centrală. Este acea situaţie a celui care nu depinde de nimeni, care are deplină libertate în
acţiunile sale.Autonomia derivă din cuvântul grecesc autos (= siguranţă) şi normos (= lege, regulă),
adica lege sigura. În discursurile contemporane are înţelesuri largi, incluzând drepturile individuale,
intimitatea şi alegerile. Autonomia necesită abilitatea de a alege singur, fără constrângeri externe.
RESPECTUL cf. DEX: Cuvântul respect provine din respect (fr.), respectus (lat.) şi presupune o atitudine sau
PENTRU sentiment de stimă, de consideraţie sau de preţuire deosebită faţă de cineva sau de ceva. Respectul
PERSOANĂ este aşezat la baza activităţii practice, fiind în strânsă corelaţie cu principiile de autonomie, de
beneficiu, de a nu face rău, de dreptate sau justiţie. Respectul faţă de ceilalţi înseamnă amabilitate
faţă de cei din jur, bune maniere şi să spui ceea ce simţi fără să jigneşti. Este o stradă cu două sensuri:
ca să fii respectat, trebuie să respecţi. Însă nu trebuie să uităm nici o clipă că respectul se câştigă, iar
a-l respecta pe cel de lângă tine presupune să nu îi permiţi orice, oricând, oriunde. Limitele sunt
foarte importante în relaţiile interpersonale. Respectul pentru oameni desemnează, de fapt, dreptul
persoanei la autodeterminare sau autonomie, capacitatea de a decide singur.
INFORMARE ŞI cf. DEX: Informarea provine din informer (fr.), informare (lat.) şi se defineşte prin a da cuiva informații
CONSILIERE despre ceva sau despre cineva, a face cunoscut, a înștiința. Consultare provine din consulter (fr.),
consultare (lat.) şi se defineşte prin acţiunea de a întreba, a cere o părere, un sfat sau a lua avizul unei
persoane autorizate. Cu alte cuvinte este acţiunea ce presupune a cerceta, a examina un text, un
izvor etc. pentru a se informa sau a se documenta. Pacienţii trebuie să aibă posibilitatea de a lua
decizii informate referitoare la tratamentul şi îngrijirea de care au nevoie pe baza unor informaţii
bazate pe dovezi. Aceste decizii trebuie recunoscute ca parte integrantă a procesului decizional.
Informaţiile verbale trebuie completate cu materiale scrise şi/sau materiale audiovizuale, inclusiv
informaţii despre alte opţiuni. Trebuie indicate grupuri de sprijin ce activează în domeniul îngrijirii.
DATORIA cf. DEX: Reprezintă obligaţia legală sau morală faţă de una sau mai multe persoane. Datoria necesită
abilitatea de a face bine şi de a stimula actele lor benevole cum ar fi bunătatea, drăgălăşenia şi
afecţiunea. Confidenţialitatea este un principiu care se referă la intimitate.
ADEVĂRUL / cf. DEX: Provine din vērum (lat.) probabil într-un compus de tipul ad de vērum sau davvero (it.), de
VERACITATEA veras (sp.) şi reprezintă concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă, veridicitate.
Este obligaţia de a spune adevarul şi a nu minţi în cadrul îngrijirilor de sănătate. Veracitatea
reprezintă obligaţia de a spune adevărul, de a nu minţi pacientul. Relaţia între asistentul medical şi
pacient trebuie să se bazeze pe adevăr.
SUPERVIZAREA cf. DEX: Provine din superviser (fr.) şi presupune a controla şi revizui din nou. Este un mecanism eficient de
formare a practicienilor din profesiile de sprijin şi poate conduce la creşterea calităţii serviciilor, dar şi a
calităţii vieţii profesioniştilor expuşi la stresul major de a aborda persoanele aflate în suferinţă. Este
considerată o etapă aproape obligatorie pentru profesioniştii exigenţi. La nivel individual sau colectiv, este
o formă de formare continuă şi de autocontrol al calităţii, prin concentrare asupra evoluţiei practicii
acestuia. Avem trei tipuri de supervizare despre care trebuie să vorbim:
 Supervizare administrativă –presupune promovarea şi menţinerea unor standarde ridicate de muncă,
coordonarea şi adecvarea practicilor profesionale cu politicile interne instituţional administrative,

6
 asigurarea unui cadru profesional uşor de condus. Principala preocupare este referitoare la corectă,
eficienţă şi adecvata implementare a politicilor şi procedurilor. Principalul scop este asigurarea
aderenţei la politica şi procedura internă promovată pentru profesionişti2. Supervizorul, este
mandatat să supravegheze munca supervizatului, adică se asigură de faptul că politica instituţiei este
implementată, aplicată, ceea ce presupune, evident o funcţie de control şi, în paralel,
responsabilitatea de a capacita supervizatul pentru a-şi atinge un maxim de randament profesional3.
 Supervizare educaţională – dezvoltarea educativă a fiecărui membru al unei echipe profesionale,
într-o manieră calculată, astfel potenţând întreaga resursă de auto-realizare a persoanei şi de
descoperirea a posibilităţilor de eficentizare profesională. Principalul scop este de a disipa
ignoranţa şi a dezvolta aptitudinile şi abilitatile. Supervizaţii pot fi ajutati astfel:
- să înţeleagă clientul mai bine;
- să conştientizeze mai bine propriile reacţii şi răspunsuri faţă de client;
- să înţeleagă dinamica interactiunilor profesionist-client ;
- să înţeleagă maniera proprie de interventie şi consecintele acestora;
- să exploreze căi diferite de a lucra cu un client intr-o situatie similară4.
 Supervizare suportivă – mentinerea unor relaţii de muncă în armonie şi culivarea unui spirit de
coeziune5. În supervizarea suportivă, principală preocupare este satisfacţia profesională şi morală a
angajatului. Angajaţii sunt percepuţi în ipostaza de a se confrunta cu o varietate de agenţi stresori
corespunzători locului de muncă care, în afara unui ajutor care să-i ajute să depăşească aceste situaţii,
îi pot afecta într-un mod foarte serios şi poate conduce la implementarea unor servicii mai putin
satisfacatoare pentru clienţi. Pentru profesionist este, în ultimă instanţă, o problemă de burn-out.
Kadushin susţine faptul că celelalte două forme de supervizare se centrează pe nevoi instrumentale în
timp ce supervizarea suportivă se centreaza pe nevoi expresive.
CARITATEA cf. DEX: Provine din charité (fr.), caritas (lat.) şi atestă o atitudine miloasă, filantropică, plină de
generozitate faţă de cineva. Soră de caritate este acea soră de ocrotire, infirmieră. Reprezintă un act
de bunătate/ milă creştină faţă de cei aflaţi în nevoie în general şi în stare de sărăcie îndeosebi.
La origini se află preceptele morale promovate de către toate marile religii (Judaism, Creştinism,
Buddhism, Islam) – dragostea faţă de Divinitate manifestată prin dragostea faţă de aproapele tău.
Activităţile caritabile au caracterizat dintotdeauna unul din rolurile jucate de orice religie, ele fiind
prezente încă din antichitate, şi constau în ajutorarea celor infirmi, bolnavi, săraci/ dezavantajaţi cu
alimente, îmbrăcăminte, adăpost şi îngrijire medicală în aşezăminte special amenajate pentru aceştia
fie de către cei mai bogaţi fie prin grija unor comunităţi sau a instituţiilor religioase. Filantropia
reprezintă de asemenea, o atitudine şi acţiunea de ajutorare a celor aflaţi în nevoie, însă este puţin
mai cuprinzătoare decât acţiunea caritabilă, având în unele cazuri drept scop promovarea/ asigurarea
bunăstării indivizilor.
Acţiunea caritabilă/ filantropică a suferit transformări importante odată cu trecerea de la statul
spectator la statul providenţă6. În secolele XVIII-XIX găseşte statul “surghiunit de către burghezie în
rolul de spectator”7 şi puţin mai târziu statul îşi asumă şi rolul se jandarm pentru a păstra ordinea ca
un bun ce privilegia pătura celor bogaţi. Apare însă o libertate anarhică ale cărei inconveniente
determină trecerea statului în rolul de arbitru, ceea ce presupunea faptul că el “îi alină pe răniţi şi
opreşte braţul care loveşte prea tare. În această funcţie de patronaj, asistenţa oficializează caritatea,
fără a-i modifica prin aceasta spiritul. În ospicii, spitale publice sau orfelinate, statul se substituie
ordinelor religioase pentru a asigura supravieţuirea celor nevoiaşi” 8. Treptat, acţiunea caritabilă/
filantropică este puternic dublată de noile acţiuni ale statului tutore şi, după cel de-al doilea război
mondial, ale statului providenţă, crsistalizat în statul bunăstării sociale.

2
Kadushin, A. - Supervision în Social Work (3rd. edn.), New York: Columbia University Press, 1992, p.20.
3
Brown, A. & Bourne, I. - The Social Work Supervisor. Supervision în community, day care and residential settings, Buckingham: Open University Press, 1995.
4
Hawkins, P. & Shohet, R. - Supervision în the Helping Professions. An individual, group and organizational approach, Milton Keynes: Open
University Press, 1989.
5
cf. Kadushin, A. - Supervision în Social Work (3rd. edn.), New York: Columbia University Press, 1992, preluat din Dawson, J. B. - The casework
supervisor în a family agency, cap. 6 Family , 1926, pp. 293.
6
Dogan Mattei & Pelassy Dominique - Economia mixtă. Jumătate capitalistă jumătate socialistă, Ed. Alternative, Bucureşti, 1992.
7
Dogan Mattei & Pelassy Dominique – op. cit.
8
Dogan Mattei & Pelassy Dominique – op. cit.

7
RESPONSA- cf. DEX: Cuvântul responsabilitate provine din responsabilité (fr.) şi reprezintă obligația de a efectua
BILITATEA un lucru, de a răspunde, de a da socoteală de ceva, de a accepta și suporta consecințele. Cuprinde
totalitatea competenţelor profesionale şi atitudinilor etice impuse practicienilor unei profesii şi este o
autoangajare conştientă şi voită într-o acţiune. Fiind conştienţi de fiecare atitudine şi acţiune,
înţelegem să justificăm şi să luăm asupra noastră toate consecinţele. Asistentul medical are
responsabilităţi individuale, de grup precum şi specificului unde lucrează. El îşi desfăşoară activitatea
în cadrul echipei de îngrijire bazându-se pe relaţii de parteneriat şi solidaritate profesională,
complementaritate. Activitatea în echipă presupune respectarea autonomiei profesiei cât şi buna
colaborare pentru realizarea scopului propus ducând astfel la satisfacţia profesională. Există patru
responsabilităţi esenţiale ale asistentului medical:
 promovarea păstrării sănătăţii; prevenirea îmbolnăvirilor şi restaurarea sănătăţii;
 inlăturarea suferinţei.
Nursele au responsabilitatea de a propaga drepturile pacientului:
 să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie;
 îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea, naţionalitatea,
resursele financiare ori convingeri etice;
 să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi familia lor
să-i înţeleagă cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul după ce s-au informat şi au înţeles tot;
 să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor;
 să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului;
 să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau experimente,
fără să recurgă la acţiuni primitive împotriva lor;
 pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în aşa fel
încât să fie capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă care le sunt
nevoile de bază.
Legislativ – asistenta medicală are datoria de a:
 promova ce e cel mai bine pentru pacient;
 se asigura că toate nevoile pacientului au fost rezolvate;
 proteja drepturile pacientului.
Standarde de îngrijire – asistenta medicală trebuie să respecte :
 standardul de îngrijire profesională: evaluare, diagnostic, identificarea efectelor, rezultatelor,
planning;
 standardul de practică profesională: îngrijiri de calitate, colaborare, etică, educaţie, utilizarea
resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.
SIGURANŢA Se referă la faptul că aceştia nu trebuie să fie supuşi unor riscuri inutile sau potenţiale aferente
PACIENŢILOR îngrijirilor medicale. Această problematică este în vizorul Uniunii Europene. Studii recente au arătat
că, într-un număr din ce în ce mai mari de ţări, erorile medicale survin în aproximativ 10% dintre
cazurile de spitalizare, deşi se întâmplă evenimente neprevăzute în toate unităţile unde se acordă
asistenţă medicală, inclusiv îngrijire primară, secundară, îngrijire acordată în cadrul comunităţii,
asistenţă socială şi privată, precum şi în cazul îngrijirilor legate de afecţiuni cronice sau acute.
Siguranţa pacienţilor constituie unul din punctele prioritare ale agendei politice europene. În 2005,
statele membre au creat un mecanism pentru abordarea problemelor legate de siguranţa pacienţilor
ca o prioritate în domeniul asistenţei medicale. A fost instituit un grup de lucru la nivelul Grupului la
nivel înalt pentru servicii de sănătate şi asistenţă medicală, prin intermediul căruia Comisia Europeană
urmăreşte să faciliteze şi să sprijine statele membre în activităţile lor. Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (în special, prin intermediul Alianţei Internaţionale pentru Siguranţa Pacienţilor), Consiliul
Europei, OCDE şi Asociaţiile europene ale pacienţilor, medicilor, asistenţilor medicali, farmaciştilor,
stomatologilor şi spitalelor sunt, de asemenea, membri activi ai acestui grup de lucru.
JUSTIŢIA cf. DEX: Provine din justice (fr.), justitia (lat.) şi desemnează totalitatea organelor de jurisdicţie dintr-un
stat. Se defineşte, totodată, sub forma ansamblului legilor şi al instanţelor judecătoreşti şi a sistemului de
funcţionare a acestor instanţe. Este una dintre formele fundamentale ale activităţii statului, care constă în
judecarea pricinilor civile sau penale şi în aplicarea pedepselor prevăzute de lege.

8
RELAŢII DUALE / cf. DEX: Cuvântul relaţie provine din relation (fr.), relatio (lat.), Relation (germ.) şi desemnează legătură
MULTIPLE între două sau mai multe persoane, popoare, state etc. Relaţiile interpersonale sunt raporturi complexe
care se stabilesc datorită interacţiunilor dintre indivizi în viaţa cotidiană. Aceste relaţii se dezvoltă numai în
cadrul unui grup (familie, colectivul de muncă, colectivul de elevi, etc.) fiind influenţate de anumiţi factori.
Omul poate intra în contact cu ceilalţi semeni prin intermediul limbajului.
Sunt acele relaţii sociale reificate şi integrate sunt incluse în conştiinţa în forma reificării acesteia. în
practica nursingului, în asistenţa psihiatrică fundamentarea relaţiilor de încredere reprezintă un
deziderat. O deosebită importanţă o au relaţiile interpersonale prin efectele pozitive transpuse printr-
o mai bună cunoaştere şi autocunoastere şi o mai bună organizare a propriei vieţi şi activităţi prin
compararea şi raportarea cu alţii. Relaţiile interpersonale nu trebuie şi nu pot fi intemeiate decât pe o
apreciere corectă, obiectivă a capacităţii fiecăruia. Colaborarea impune dezbaterea problemelor în
scopul rezolvării lor, respectând opiniile celorlalţi, dreptul fiecăruia de a-şi expune punctul de vedere.
Astfel, a fi exigent cu tine insuţi şi cu colaboratorii inseamnă a învăţa mereu.
SECRETUL cf. DEX: Cuvântul secret provine din secret (fr.), secretus (lat.) şi se defineşte prin ceea ce nu se știe,
PROFESIONAL nu se cunoaște (de nimeni), ceea ce este tăinuit, nu trebuie spus nimănui; taină Secretul profesional
este obligatoriu şi se traduce prin acea informatie care este adusa la cunostinta în cadrul anumitor
activităţii printre care se numără, în primul rând meseriilor din domeniul sănătăţii şi al bunăstării
sociale: medicilor, farmaciştilor şi asistenţilor medicali şi sociali, dar şi avocaşilor, notarilor sau
funcţionarilor publici. Informaţiile care nu conţin nici un nume concret, nici un detaliu, ci permit doar
o descriere în termeni generali, nu fac parte din secretul profesional. Informaţiile, datele sau
documentele deţinute de o persoană în virtutea profesiei sau funcţiei, referitoare la viaţa intimă,
sănătate sau orice alta situaţie cu privire la o anumită persoană, sunt secrete profesionale. Sper
exemplu, următoarele informaţii pot fi considerate secrete profesionale: tot ce se aduce la cunoştinţă
în mod explicit sau tacit persoanei de încredere; toate informaţiile văzute sau auzite; informaţii
referitoare la terţi, secretele de fabricaţie, cum ar fi formulele unui medicament. Secretul profesional
este permanent, chiar şi atunci când relaţia de încredere sau contractul de muncă este terminat. În
consecinţă, în cazul medicilor sau personalului auxiliar din domeniul sănătăţii, obligativitatea acestuia
se menţine pe toată durata tratamentului şi chiar după decesul pacientului.
INTEGRITATE cf. DEX: Provine din intégrité (fr.), integritas (lat.) şi reprezintă calitatea de a fi întreg, intact, fiind
sinonim cu cinste, probitate. Un om integru este un om care ţine la principiile sale, nu este
părtinitoare atunci când evaluează cazuri în care este implicat (direct sau nu). Este un om necorupt,
care îşi îndeplineşte cu devoţiune sarcinile, dovedind probitate. Două sensuri etice ale integrităţii. Ca
atribut al caracterului, integritatea este conceptualizată ca o virtute, ca fiind expresia unui anumit tip
de trăsături caracteriale. Ca faţetă a autonomiei şi demnităţii persoanelor, „acţionează întotdeauna
astfel încât să tratezi umanitatea, atât în persoana ta, cât şi a altora, întotdeauna ca scop în sine, şi
niciodată numai ca mijloc (I. Kant), fiecare fiinţă umană având o demnitate (un statut moral) ca fiinţă
umană; cu alte cuvinte, este un întreg de sine stătător. Ca virtute a caracterului, integritatea ţine de
domeniul psihologiei morale, fiind o virtute are valoare morală doar în contextul unui caracter moral
armonios. Înrudirea lexicală integritate-integralitate nu este întâmplătoare. A fi o persoană integră
presupune a acorda altora prezumţia de integritate.
COMPETENŢA cf. DEX: Cuvântul competenţă provine din compétent (fr.), competens (lat.) şi se traduce prin faptul de
PROFESIONALĂ a proteja, de a ocroti, de a apăra; ansamblu de măsuri care protejează. Poate fi o persoană, instituție
etc. care protejează sau un dispozitiv, sistem tehnic etc. ce servește la protejare. Specialistul trebuie
să-şi menţină nivelul de competenţă pe tot parcursul carierei sale profesionale şi să nu efectueze
decât lucrările pe care el însuşi sau societatea comercială din care face parte le poate realiza cu
competenţă profesională;
PROTECŢIA cf. DEX: Cuvântul protecţie provine din protection (fr.), protectio (lat.) şi defineşte o persoană care
CLIENTULUI este bine informată într-un anumit domeniu, care este capabilă, este în măsură să judece un anumit
lucru. Este de datoria fiecărui membru al echipei de îngrijire să protejeze proprietatea şi interesele
pacientului, drepturile sale şi integritatea fizică a acestuia. Membrii echipei de îngrijire nu vor accepta
angajamente care să contravină acestui principiu sau care să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor
individului şi cetăţeanului. În acest scop echipa de îngrijire se angajează:
 să protejeze drepturile şi reputaţia pacientului, chiar şi atunci când nu are aceste obligaţii,

9
 atrăgând atenţia pacientului asupra oricăror încălcări sau potenţiale încălcări a acestor drepturi,
constatate incidental în activitatea membrilor echipei de îngrijire;
 să recomande pacientului să contacteze şi să angajeze experţi sau specialişti atunci când
interesele sale necesită aceste servicii;
 să promoveze înţelegerea tehnologiei şi a aplicării adecvate a acesteia;
 să se angajeze în realizarea unor proiecte numai dacă dispune de calificarea adecvată, obţinută prin
instruire sau experienţă şi numai după ce a informat clientul de nivelul calificării şi instruirii sale;
 să utilizeze servicii şi echipamente de calitate adecvată în raport cu obligaţiile asumate faţă de
pacientului, certificate pentru conformitatea cu reglementările în vigoare.
CINSTEA cf. DEX: Provine din čĩștĩ (sl.) şi defineşte calitate morală și sentimentul demnității, dreptății și
conștiinciozității, care servesc drept călăuză în conduita omului, derivând dintr-un caracter onest, din
probitate, integritate. Este de datoria fiecărui membru al echipei de îngrijire:
 să nu accepte comision sau remuneraţie, direct sau indirect, de la mai mult de o persoană interesată
de un serviciu, fără acordul tuturor părţilor interesate, de la contractanţi sau de la alte părţi al căror
echipament sau suport sau ale căror servicii au fost recomandate pacientului său;
 să dezvăluie pacientului său, într-un interval de timp rezonabil, informaţii în măsura în care
nu prejudiciază interesele altei persoane sau nu îşi prejudiciază propriile interese comerciale,
orice alte interese care ar putea concura sau afecta starea acestuia;
 să nu permită ca un interes de orice fel să-i afecteze conduita privind serviciile de îngrijire;
 să nu aibă un comportament neloial, necolegial sau incompatibil cu codul etic sau care aduce
atingere imaginii profesionale;
 să nu ofere sau să accepte mită, precum şi să nu utilizeze alte metode indirecte prin care s-ar
oferi sau accepta mită (ex. sponsorizări, contribuţii caritabile);
ALIANŢĂ Îngrijirea medicală poate părea o profesie grea pentru că e provocatoare, cere multa spontaneitate,
TERAPEUTICĂ imaginatie, atentie. Niciodata nu stii ce "bagaj" are cu el un pacient. Nu poti sa te astepti la ceva, te
astepti sa vina cineva, dar nu stii mai nimic despre problema lui. Şi oamenii spun multe despre ei,
uneori chiar lucruri care ar putea soca anturajul, lucruri tainice, povesti adevarate sau nu. Atunci când
se angajeaza în procesul terapeutic, profesionistul urmăreşte să formeze aliante functionale cu
fiecare dintre membri familiei pentru ca acestia sa se simta intelesi şi acceptati, iar punctul fiecaruia
de vedere să fie luat în considerare şi ascultat intr-un cadru neutru şi securizant. In timpul construirii
genogramei se contureaza şi se consolideaza alianta terapeutica, favorizind legaturile de suport
emotional cu fiecare membru în parte, dar şi cu grupul ca intreg.
Solicitarea de informatii necesare pentru construirea genogramei ofera totodata oportunitatea
membrilor de a revedea obiectiv propria istorie de viata şi trecutul comun, ceea ce le faciliteaza
exprimarea emotionala intr-un mediu necritic şi neacuzator99.
CONTRACTUL Contractul terapeutic este constituit din solicitarea ajutorului de către pacient, impreună cu
TERAPEUTIC angajamentul acestuia de a plăti pentru serviciile primite şi de a respecta cadrul terapeutic, precum şi
orice alte condiţii puse de echipa de îngrijire şi acceptate de pacient la începutul intervenţiei, pe de o
parte, şi angajamentul membrilor echipei de îngrijire de a furniza servicii de calitate şi de a respecta
demnitatea, independenţa şi confidenţialitatea clientului, pe de altă parte.
CONSIMŢĂMÂN Consimţământul pacientului constituie fenomenul cel mai pregnant al respectului drepturilor omului,
T INFORMAT deoarece în orice circumstanţe înainte de a se încrede în echipa de îngrijire, pacientul doreşte să fie
informat şi să decidă.

9
Maurizio Andolfi – Family Theraphy, Editura Plenum Pub Corp, Hardcover, 1979.

10
 ETICA PROFESIONALĂ
Se referă la practicile şi codurile etice care guvernează activitatea celor care exercită o anumită
profesie. În majoritatea ţărilor, avocaţii, notarii, magistraţii, contabilii, auditorii, funcţionarii publici,
evaluatorii, cadrele didactice universitare etc. trebuie să se încadreze în coduri de conduită care sunt
construite de asociaţiile sau corpurile profesionale din care fac parte. Acestea au autoritatea de
interveni disciplinar (chiar până la excludere) în cazurile în care membrii lor au fost implicaţi în litigii
etice sau au dovedit un comportament profesional neetic. Deşi codurile de conduită etică diferă de la o
ţară la alta sau de la o asociaţie profesională tutelară la alta, ele conţin câteva teme comune:
 Reglementarea conflictului de interese, care se naşte în situaţia în care un angajat are un interes
personal de natură să influenţeze sau să pară a influenţa asupra exercitării imparţiale şi obiective a
funcţiilor şi atribuţiilor sale; interesul personal poate cuprinde orice avantaj pentru el însuşi sau în
favoarea familiei sale, a părinţilor, a prietenilor sau persoanelor apropiate, sau a persoanelor sau
organizaţiilor cu care el a avut relaţii de afaceri sau politice; de asemenea, interesul include orice
obligaţie financiară sau civilă la care este constrâns în exercitarea funcţiilor sale.
 Dezavuarea mitei, în ambele forme ale sale:
o Luarea de mită – fapta oricărui angajat care pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i
se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a
îndeplini, a nu îndeplini ori a întarzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu
sau în scopul de a face un act contrar acestor îndepliniri;
o Darea de mită – promiterea/oferirea/darea de bani/foloase unui anagjat de o persoană
pentru satisfacerea nelegală a unui interes.
 Dezavuarea primirii de foloase necuvenite, aceasta reprezentând primirea de către un angajat de
bani ori alte foloase după ce a îndeplinit un act care intra în atribuţiile sale de serviciu; primirea de
foloase necuvenite se deosebeşte de luarea de mită prin aceea că banii sau bunurile se dau ulterior
îndeplinirii actului şi nu au condiţionat emiterea lui, fiind un spor nelegal la salariu.
 Dezavuarea traficului de influenţă, acţiunea prin care o persoană denumită promitent, care are
influenţa sau lasă să se creadă că are influenţa asupra unui angajat, pretinde bani sau alte foloase de la
o persoană fizică sau juridică pentru a-i rezolva o problema prin convingerea angajatului respectiv să
facă ori să nu facă un act care intră în atribuţiile sale de serviciu.
 Diminuarea neglijenţei, adică a situaţiei în care un angajat îşi neglijează sarcinile de serviciu, prejudiciind o
persoană, fără ca fapta acestuia să aibă drept mobil obţinerea de beneficii personale.
 Combaterea abuzului, respectiv a situaţiei în care un angajat abuzează de funcţia deţinută împotriva
intereselor unei persoane fără ca fapta să să aibă drept mobil obţinerea de beneficii personale.
 Eliminarea incompetenţei, determinată de situaţia în care un angajat ocupă o poziţie pentru care
este subcalificat şi nu îşi poate duce la îndeplinire obligaţiile şi sarcinile conform cerinţelor de
competenţă şi profesionalism.

11
 ASPECTE ETICE ÎN PRACTICA MEDICALĂ
Etica medicală este o preocupare veche, nascuta mai mult ca sigur odată cu medicina. De la
primele întrebări/dileme pe care omul primitiv şi le-a pus şi până la sistemul actual bazat pe
reglementari în cele mai variate domenii, drumul a fost anevoios şi îndelungat. Ea a devenit în ultima
vreme, o problema tratata mai ales în ziare, la radio şi TV şi mai putin o problema tratata de
profesionistii sănătăţii. Din pacate, în România, acestia se confrunta tot mai mult în ultimul timp cu lipsa
resurselor financiare, astfel incat, adesea, problemele de etica par secundare.
Etica nu este doar o disciplina studiata în sistemul academic de învaţamant, ci presupune
abordarea unor probleme reale ale îngrijirii sănătăţii şi cautarea unor solutii concrete, rationale. Din
pacate, în societatea românească actuală problemele de etică par adesea abstracte, iar cei care
diriguiesc învaţamantul şi sănătatea în România sunt prea adesea înclinaţi să considere aceste probleme
lipsite de importanţă reală, în comparaţie cu preocuparea pentru îmbunătăţirea cunoştinţelor teoretice
sau practice legate de abilităţile necesare personalului medical.
Folosirea aparaturii moderne a dus la aparitia unor noi probleme de etica pe care adesea omul
modern pare incapabil să le rezolve. Problemele legate de menţinerea unei persoane în viaţa cu ajutorul
aparatelor, cele legate de fertilizarea în vitro, trebuie să preocupe în viitor şi asistentele medicale din
România. În context este necesară elaborarea unor standarde moderne în etica medicală, care pot ajuta
profesionistii să rezolve, fără intarziere, aceste probleme ce se ridica în asistenta medicală de astazi.
Devine astfel necesar să stabilim care este aria subiectelor posibile de etica şi care ar fi solutiile
de baza în o serie de probleme de etica. Aceste posibile solutii nu trebuie privite ca pe tabu-uri, ci mai
degraba ca pe un punct de vedere care să incite la discutii şi analize ulterioare şi care să permita
dezvoltarea în viitor a eticii. Etica medicală poate fi considerata fără indoiala ca cel mai dinamic spatiu
de analiza a activităţilor medicale, ca un loc unde opiniile diferite pot să se afle nu într-o irevocabila
opozitie, ci într-un dialog permanent şi adecvat.
Principiile eticii, atât cele cunoscute, cât şi cele care vor reiesi în urma discutiilor la acest
congres, nu sunt decât rezultatul exprimarii unui set de valori individuale aflate în consonanta cu cele
ale grupului profesional sau social. Din competitia şi controversa ideilor trebuie să razbata acele valori
umane, universal valabile, bazate pe bunatate, respectarea autonomiei fizice şi psihice a individului, pe
dreptate. Experienta actuala ne arata ca argumentele pe care le avem la indemâna trebuie folosite cu
prudenta şi după o analiza profunda. Atunci când doua principii intra în conflict (dreptul de a decide
singur asupra îngrijirilor de sănătate şi dreptul de a beneficia de aceste îngrijiri), atitudinea a doua
persoane poate fi diferita, în funcţie de ce considera acele persoane ca este mai important. O persoană
poate considera că e mai important să trateze bolnavul indiferent de opţiunea acestuia (exemplu: atunci
când o transfuzie de sânge este vitală şi aceasta este refuzată de pacient sau de aparţinători), alta va
considera că dreptul persoanei la autonomie este cel mai important. Din punct de vedere al eticii,
evident că este foarte important ca decizia să fie luată cu bună credinţă. În societatea actuală valorile
etice pe care le stabilim trebuie să plece de la prioritatea individului în faţa societăţii, a acelei societăţi
care nu este doar o suma de indivizi, ci un sistem în care individualitatea fiecăruia trebuie să se dezvolte
în strânsă corelaţie cu ansamblul societăţii, a acelei societăţi care trebuie să invete să aibă grija de toţi
membrii ei. Din pacate, o societate în tranziţie trebuie adesea să-şi stabilească priorităţile în domeniul
dezvoltării sectorului de sănătate astfel încât să poată face faţa din punct de vedere economic
posibilităţilor pe care le are.
Domeniul sănătăţii, insuficient pus la punct, pune o serie de probleme de etică de maximă
importanţă şi ridică o serie de întrebări la care sunt puşi să răspundă, din nefericire, cei care decid în privinţa
utilizării resurselor şi nu cei care lucrează direct cu pacientul. Trebuie uneori să negăm dreptul unei persoane
la un anumit tip de asistenţă medicală (vezi transplantul), care e foarte costisitor, pentru a trata alţi pacienţi
pentru care ne sunt necesare mai puţine resurse. O astfel de problemă de etică ridică o serie de intrebări la
care organismele abilitate ar trebui să răspundă dacă ar deveni parte la un proces activ de evaluare a

12
normelor etice în societatea românească. Lipsa reală de experienţă în abordarea activă, permanentă, a
problemelor de etică, lipsa unui cadru instituţional, independent - aşa cum ar fi un institut de etică, lipsa unui
suport real material şi logistic din partea tuturor organizaţiilor profesionale, fac ca aceste probleme de etică
să fie neglijate, minimalizate. O atitudine adecvată va reuşi să modifice nu numai modul de percepere a
profesiei medicale ci şi atitudinea oamenilor faţă de profesioniştii din sănătate.

DECALOGUL PERSONALULUI SANITAR

Deşi capodopera medicinei antice în ceea ce priveşte etica profesională rămâne documentul
cunoscut sub numele de JURĂMÂNTUL LUI HIPPOCRATE, pentru a concretiza normele de etică şi
deontologie medicală, este relevant cel mai elevat document de morală medicală numit DECALOG AL
PERSONALULUI SANITAR, formulat de profesorul spaniol Masci:

1) Onoreaza pe bolnavul tău de orice vârsta ar fi: copil, tanar, sau bătrân. când a ajuns în mainile tale,
este o fiinţa fără aparare care nu are alta arma de sustinere decât apeland la ştiinţa şi la caritatea ta.
2) Da acceasi stima şi atenţie saracului ca şi bogatului. În dragostea ta de oameni, saracul se simte bogat.
Respecta nuditatea maladiei, spectacolul mizeriei şi al suferintei.
3) Respecta nobila ta misiune, începand cu însăşi persoana ta. să nu o profanezi. Poarta-te demn,
cuviincios, cu omenie. Nu specula pe bolnav, caci profesiunea ta nu e ca oricare alta. Sacrificiul tau,
ajutorul tău nu pot fi pretuite ca o meserie obisnuita.
4) Oboseala ta să fie luminata de credinta şi de dragoste. Atunci când ştiinţa nu mai poate face nimic,
bunatatea ta, purtarea ta, să sustina pe bolnav. Invinge greutatile inerente profesiunii tale, stapaneste
supararea şi nerabdarea ta; gandeste-te ca cel suferind este dezarmat, fără putere şi are nevoie de
ajutorul şi îngrijirea ta.
5) Sa nu umilesti niciodată pe bolnav, care şi asa e umilit de boala lui, oricare ar fi boala, să nu pronunti
cuvantul deznadejde. să nu distrugi nici unui bolnav iluzia vindecarii, chiar de ar fi vorba de un
muribund. Sunt oameni care au nevoie sa-i insotesti până la ultima lor clipa, pentru a nu-i lasa să
ghiceasca sfarsitul.
6) Sa nu uiti niciodată ca secretul ce ti se incredinteaza în ceea ce priveste o maladie este ceva sfant, care
nu poate fi tradat, destainuit altei persoane. Profesiunea ta este un sacerdontiu. Tu nu trebuie să faci
nici o deosebire de clasa sociala, de credinte religioase. Inaintea ta toţi să fie tratati deopotriva, caci
toţi oamenii sunt tratati deopotriva de legile firii...
7) Sa nu vezi în îngrijirea bolnavilor tăi o povara, o corvoada. Acest sentiment ar îngreuna exercitiul
meseriei tale. Învaţa să cunosti bolnavii tăi şi sa-i înţelegi în felul lor de a cere ceva, când au nevoie de
ajutorul tau, când au nevoie de somn, de odihna, de mancare, etc. Defectele, pretentiile, toanele
bolnavilor sunt datorate suferintei. La fel ai fi şi tu când ai fi bolnav.
8) Niciodată, faţa de bolnav să nu te arati neincrezator în reusita tratamentului. Menţine-i speranta,
credinta. Fa ca bolnavul să nu se simta singur, izolat. Daca a suferi e greu, a suferi singur e
incomparabil mai greu. Poarta-te astfel, ca bolnavul să fie sigur ca are în tine un sprijin, da-i curaj când
îl vezi trist, amarat, disperat.
9) Nu ajunge numai bunavointa, ci se cere şi ştiinţa în îngrijirea bolnavilor. Zilnic, se descopera noi
mijloace pentru alinarea suferintelor. Nu te multumi şi nu te margini numai la ştiinţele şi cunoştinţele
ce le-ai dobandit în şcoala ! Improspateaza-le mereu! Învaţa mereu! Citeste mereu carti şi reviste
medicale!
10) Nu discuta şi nu contrazice niciodată prescriptiile medicale în faţa bolnavului. Îi rapesti încrederea în
medicina, îi distrugi speranta în vindecare...

13
 CODUL INTERNAŢIONAL DE ETICĂ MEDICALĂ
Asociatia Medicală Mondială a elaborat de asemenea un COD INTERNAŢIONAL DE ETICĂ
MEDICALĂ. În cadrul misiunii sale umane şi sociale, asistenta medicală trebuie să menţina permanent o
atitudine morala exemplara şi să respecte imperativele profesiunii sale. Nursa nu poate niciodată să
indeplineasca un act medical motivata de beneficiul personal pe care îl poate scoate din acesta. Consiliul
International al Nurselor a promulgat un cod de etica nursing, pe care toate tarile lumii l-au semnat. Este
interesant faptul că, asistente din ţări cu diverse culturi, ţări avansate din punct de vedere social sau
dimpotrivă, ţări creştine, mahomedane sau budiste, pot fi în aceeaşi situaţie şi îşi pot declara credinţele într-
un cod comun de purtare profesională. În cele ce urmează regăsim cele 14 puncte înscrise în acest cod:

1) Responsabilitatea fundamentală a asistentei medicale este întreită: să păstreze

viaţa, să înlăture suferinţa şi să promoveze sănătatea.
2) Asistenta medicală trebuie să menţină tot timpul standarde ridicate de îngrijire
nursing şi să respecte anumite reguli de conduită profesională.
3) Asistenta medicală nu trebuie să fie bine pregatită numai din punct de vedere
practic, ci trebuie să-şi menţină cunoştiinţele teoretice şi priceperea la un nivel
foarte inalt.
4) Credinţele religioase ale unui pacient trebuiesc respectate.
5) Nursa are obligaţia de a păstra secretul profesional. Aceasta nu înseamnă numai
informaţiile furnizate de pacient, dar şi cele de importanţă medicală acumulate de
asistente în cursul muncii lor.
6) Asistenta trebuie să recunoască nu numai responsabilităţile, ci şi limitarile functiei;
recomandă sau dă un tratament fără reţetă medicală numai în urgenţă şi
raportează fiecare acţiune unui medic cel mai devreme posibil.
7) Asistenta medicală are obligaţia de a îndeplini ordinele medicului în mod conştient,
loial şi inteligent şi să refuze să participe la o procedură care se abate de la etica (de
exemplu la efectuarea unui avort ilegal).
8) Asistenta medicală susţine încrederea medicului sau a altor membri din echipa de
îngrijire; incompetenta sau practica neetica a colaboratorilor săi trebuie dezvaluita,
dar numai unei autoritati corespunzatoare.
9) Asistenta este îndreptăţita la o răsplătire justă şi acceptă doar acele compensaţii
prevăzute în contract.
10) Asistenta medicală nu trebuie să permită ca numele ei să fie folosit în legatură cu
reclama produselor sau cu oricare altă formă de reclamă proprie.
11) Asistenta trebuie sa coopereze şi să menţină o relaţie armonioasă cu membrii altor
profesii şi colegii săi.
12) În viaţa privată, asistenta aderă la propriile standarde de etică care se oglindesc cu
mândrie şi în profesia sa.
13) În conduita personală, asistenta nu trebuie să neglijeze cu bunăştiinţă modelele de
purtare acceptate de comunitatea în care ea trăieşte.
14) Asistenta medicală trebuie să participe şi să împartă responsabilităţile cu alţi
profesionişti ai sănătăţii, în promovarea eforturilor de a întâlni nevoile de sănătate
ale oamenilor.

14
 Principiile Etice ale A.M.A.10
Fondată cu mai mult de 150 de ani în urmă, agenda strategică a AMA
rămâne ancorată în angajamentul tradiţional faţă de standarde, etică, excelenţă
în educaţie şi practică medicală, o pledoarie în numele profesiei medicale şi a
pacienţilor pe care îi deserveşte. Activitatea AMA include dezvoltarea şi
promovarea de standarde în practica medicală, cercetare şi educaţie; o puternică
agendă de pledoarie în numele pacienţilor şi medicilor; şi angajamentul de a
furniza informaţii oportune despre probleme de importanţă pentru sănătatea Americii.
AMA se străduieşte să fie vocea profesiei medicale americane. Misiunea noastră este să fim acea
voce. Conform acestor prevederi, pacienţii au dreptul legal de a participa la deciziile privind îngrijirea
medicală ce le va fi acordată, dreptul de a primi răspunsuri rezonabile la cererea de îngrijire şi dreptul de a
li se asigura o explicare a costurilor, indiferent de sursa de plată. Decizia etică nu este întotdeauna atât de
facilă pe cât lasă de înţeles profilul teoretic. Există un model general de urmat în astfel de decizii. Premiza
iniţială în faţa unui anume caz clinic stabileşte ce ar trebui sau nu ar trebui făcut în cazul respectiv. Trebuie
cunoscute şi definite exact motivaţiile (medicale, sociale, legale, personale) de susţinere a premizei
iniţiale, furnizând totodată şi justificarea acestor motivatii - într-un cuvânt, argumentul etic al premizei.
Pentru fiecare premiză trebuie definite una sau mai multe contrapremize, susţinute şi ele de motivaţii şi
justificări. Evaluarea constă în cântărirea diverselor motivaţii stabilite şi alegerea celei mai justificate. Când
persistă îndoiala, se poate apela la ajutor exterior (colegi, specialişti, pacient şi familie, comitete etice, alte
forme de consiliere) pentru a clarifica aspectele generale ale cazului (consistenţa şi coerenţa argumentului)
şi pentru a stabili alternativa de urmat (acceptarea premizei iniţiale, acceptarea contrapremizei sau
formularea unei noi premize ca rezultat al modificării premizei iniţiale sau a contrapremizei). Acţiunea
medicului e dictată de decizia etică luată şi vizează ce este sau nu de făcut. Şi în privinţa principiilor
generale de etică medicală există o diicultate de aplicare practică. Cel mai important lucru ar fi, logic, ca
intervenţia medicului să nu facă rău. De multe ori alte principii primează, astfel că stabilirea priorităţilor
revine strict medicului, în funcţie de caz.
Fidelitatea este obligaţia de a urma jurămintele asumate prin profesie, însemnând a spune
pacientului adevărul despre situaţia lui şi menţinerea confidentialităţii privind cazul respectiv.
Autonomia, mult încurajata etic, presupune accesul liber al pacientului la informaţii privind situaţia sa,
participarea lui la formularea deciziilor şi ajutorul dat pacienţilor deficienţi pentru a-şi putea exercita
autonomia.
Beneficienţa presupune obligaţia de a face bine, de a ridica gradul de sănătate al comunităţii
respective.
Nonmaleficienţa este obligaţia de a nu face rău. Singurele acte de agresiune intenţionată
acceptate în medicină sunt cele menite să facă bine pacientului (ex. intervenţii chirurgicale, încălcarea
confidenţialităţii la cererea autorităţilor în cazul în care un pacient se constituie în pericol pentru o altă
persoană). Justiţia este chemată să intervină în multe aspecte de natură etică. În probleme procedurale
(ex. primul venit, primul tratat), probleme de distribuţie a tratamentelor (mai ales când există resurse de
tratament limitate), probleme de compensaţie şi cele care se interpun între pacient şi societate
(discriminarea persoanelor cu diverse handicapuri).

10
A.M.A. – American Medical Association

15
 VALORI ȘI PRINCIPII ETICE
Valorile reprezinta expresia unor preferinte şi credinte colective, dar şi a unor orientari
fundamentale şi principii generale. Valorile reprezinta un set de credinte şi norme care ne ghideaza
modul de a actiona. Orice organizatie isi determina actiunile şi obiectivele în functie de reprezentarea
aspiratiilor: unde doreste sa ajunga, ceea ce se manifesta prin valori colective ale organizatiei. Valorile
sunt ceea ce definesc organizatia şi determina comportamentul organizational. Psihologia considera
valoarea ca “o modalitate de orientare selectiva legata de preferintele, motivele, nevoile şi atitudinile
individuale” pe cand sociologia “leaga valoarea de norme, obiceiuri, ideologii”. Valori de baza ale tuturor
actelor legislative din domeniul drepturilor omului sunt de o importanta deosebita. Acestea se regasesc
în toate activitatile noastre şi sunt:
 demnitatea fiecarei persoane, care este de o valoare inestimabila datorita valorii persoanei
ca individ, nu datorita faptului ca aceasta ar fi valoroasa din punct de vedere economic sau
în orice alt fel.
 conceptul de autonomie sau autodeterminare, care se bazeaza pe prezumtia capacitatii de
auto-directionare a actiunilor şi comportamentelor fiecarei persoane. Acest concept cere ca
persoana sa fie plasata în centrul deciziilor care o privesc.
 egalitatea inerenta, innascuta a tuturor persoanelor, indiferent de diferentele dintre
acestea.
 etica solidaritatii, care ii cere societatii sa sustina libertatea persoanelor, acordandu-le
totodata sprijinul social corespunzator.

I. Valori Preferenţiale. Exprimarea preferinţelor este de fapt exprimarea acelor valori la care
ţinem. Atunci când spunem ca preferăm să jucăm un anumit sport, de exemplu, de fapt nu
facem altceva decât să exprimăm faptul că valorizăm aceea activitate. Atunci când preferăm să
ne relaxăm acasă decât să fim la locul de muncă, de fapt exprimăm faptul că apreciem şi
valorizăm mai mult timpul de odihnă decât cel pe care-l petrecem la muncă. Cele mai multe
teorii etice nu se interesează însă de acest tip de valori atunci când încearcă să elaboreze
argumentele pentru moralitatea sau imiralitatea unei acţiuni. Poate singura excepţie o face
teoria hedonistă care pune în mod explicit acest tip de preferinţe în centrul oricăror consideraţii
şi evaluări morale. Astfel de sisteme teoretice argumentează că acele situaţii sau activităţi care
fac fericiţi, sunt de fapt, singurele care moral, le putem alege.
II. Valori Instrumentale. Atunci când valorizăm ceva instrumental, valorizăm în virtutea faptului că
acele mijloace ne facilitează obţinerea a ceva mult mai important decât modalitatea
instrumentală în sine. Astfel, dacă masina este o valoare de tip instrumental, înseamnă ca o
valorizez numai pentru faptul că îmi permite realizarea diferitelor sarcini cotidiene, cum ar fi
drumul spre job sau transportul unor marfuri conduc spre cele mai bune consecinţe posibile
(cum ar fi de ex. fericirea umană). Astfel, hrănirea celor fără de adăpost este considerată o
acţiune morală fiind valorizată nu doar în sine, cât şi, mai degrabă, pentru că ne călăuzeşte spre
realizarea binelui şi bunăstării altor persoane.
III. Valori Intrinseci. Acele lucruri care au o valoare intrinsecă sunt valorizate doar pentru ceea ce
sunt – acestea nu sunt utilizate în nici un fel nu au o finalitate şi nici nu sunt „preferate” mai
mult decît alte opţiuni. Acest tip de valoare este sursa multor dezbateri în filosofia moralei
pentru că nu toţi acceptă faptul că asemenea valori chiar există în fapt. Dacă totuşi nu există

16
 valori intrinseci, cum totuşi de ele pot fi observate şi menţionate? Sunt ele precum culoarea ori
greutatea, nişte caracteristici pe care le putem detecta atât timp cât folosim instrumentul
adecvat? Iar dacă oamenii nu sunt capabili să ajungă la un acord în privinţa valorii unui obiect
sau eveniment, înseamnă acesta valoarea acestuia, oricare ar fi ea, nu poate fi intrinsecă?

Una dintre problemele din etică este că, susţinând existenţa valorilor intrinseci, cum le vom
diferenţia de valorile instrumentale? Pare simplu la prima vedere, însă lucrurile nu stau tocmai aşa. Să
luăm, de exemplu, sănătatea – care pare a fi o valoare pentru orişicine o valoare, este ea însă o valoare
intrinsecă? Unii vor fi înclinaţi să răspundă „da” însă de fapt oamenii tind să valorizeze sănătatea pentru
că aceasta le permite să fie angajaţi în diferite activităţi pe care aceştia le preferă. Deci, care fac din
sănătate o valoare instrumentală. Dar aceste activităţi preferate sunt valorizate intrinsec? Oamenii
adesea le realizează din diferite motive - sociale, învăţare, testarea abilităţilor, etc. Aşadar, poate că
aceste activităţi au mai degrabă o valoare instrumentală decât intrinsecă - dar care sunt motivele ce ne
conduc spre aceste activităţi? Putem să continuăm acest ciclu argumentativ mult şi bine. Se pare că
orice valorizăm ne conduce în cele din urmă la alte valori, sugerând faptul că în cele din urmă toate
valorile noastre sunt în parte instrumentale. Poate că nu există o valoare finală sau un set de valori
finale şi suntem prinşi în această permanentă buclă de feed-back în care ceea ce valorizăm ne conduce
continuu spre alte lucruri pe care le valorizăm. O altă dezbatere în etică este rolul pe care oamenii îl au
în crearea şi evaluarea valorii. Unii suţin că valoarea este un construct pur uman - ori în ultimă instanţă,
constructul oricărei fiinţe cu funcţii cogniotive suficient de avansate. Toate aceste fiinţe pot să dispară
din univers, deşi caracteritici precum masa nu s-ar schimba, în timp ce altele precum valoarea ar
dispărea deasemenea. Alţii, dimpotrivă, susţin că anumite tipuri de valori (valori intrinseci) există
obiectiv şi independent de orice observator. Astfel, singurul nostru rol este în recunoaşterea valorii
intrinseci pe care o au anumite obiecte. Putem nega cum că aestea ar reprezenta vreo valoare, însă în
acest caz fie ne înşelăm fie persistăm în greşeală. Într-adevăr, unii teoreticieni din etică argumentează că
multe dintre problemele morale pot fi rezolvate dacă am învăţa să recunoaştem mai bine acele lucruri
care au valoare adevărată şi să ne dispensăm de cele artificial create, care ne distrag.
Friedrich Nietzsche consideră cultul virtuţii din filosofia antică greacă drept devitalizare a fiinţei
umane prin dispreţul surselor de putere prin care viaţa ar putea fi afirmată. Morala tradiţională este
constituită din convenţii colective şi raţionamente justificative care motivează anumite stiluri de viaţă,
calităţi şi defecte psihologice, promovând un tip uman mediocru. După filosoful în atenţie, teoriile
morale sunt benefice numai în măsura în care impun fiecărui om o disciplină a voinţei. Oamenii nu sunt
egali şi nu trebuie să fie consideraţi egali. Există superiori şi inferiori, stăpâni şi sclavi. Studiind critic
concepţiile morale ale oamenilor din diferite timpuri şi diferite societăţi, Friedrich Nietzsche propune o
nouă diviziune a moralei: morale de stăpâni şi morale de sclavi. Stăpânii şi sclavii nu reprezintă două
clase sociale, ci reprezintă două forme de manifestare a voinţei de putere. Stăpânul este acela care
manifestă o voinţă de putere activă, care determină şi orientează miscarea şi devenirea.
Pentru morala stăpânilor, bun este orice le con-sfinţeste şi le confirmă stăpânirea: „oricare
morală aristocratică creste dintr-o afirmare de sine triumfătoare”. Mediocritatea este depăsită prin
idealul supraomului: omul adevărat, situat dincolo de mediocritatea contemporanilor, omul nobil, cu
voinţă puternică.
Sclavul este acela care exprimă o voinţă de putere reactivă, exprimată prin resentiment, ce
răspunde forţei active, urmând-o. Pentru morala sclavilor, bine este numai ceea ce le îndulceste lor
sclavia. Un sclav bun este supus, sărac, ce îsi in-ventează subterfugii pentru a-si putea suporta neputinţa
şi mizeria; „omul resentimentului nu este nici sincer, nici loial cu el însusi”38. Această morală convine
turmei. Orice fiinţă umană poate fi, alternativ, când stăpân, când sclav, în funcţie de valorile pe care şi le
însuseste : fie îsi asumă valorile care cultivă expansiunea, forţa, fie îsi asumă valorile care-l înfrânează,
anihilându-i potenţialităţile. Astfel, morala de stăpâni va promova valorile aristocratice, a celor cu voinţă
puternică, iar morala de sclavi va promova valori decadente, specifice celor cu voinţă slabă, care gonesc

17
după plăceri. Specificul moralelor de stăpâni este dat, în viziunea lui Friedrich Nietzsche, de unele
caracteristici esenţiale; astfel, aristocratul:
 creează valori, „conferă, cel dintâi, prestigiu lucrurilor“;
 determină ceea ce este bine şi rău, după principiul „ceea ce este rău pentru mine, este rău în sine“;
 respectă în fiinţa sa pe omul puternic, stăpân pe sine, con-stient când trebuie să vorbească şi
când trebuie să tacă;
 este sever şi dur cu propria-i persoană; întâlnim aici ceea ce Nietzsche numeste „glorificarea sinelui“;
 este stăpânit de sentimentul belsugului şi vine în ajutorul celor nefericiţi, dar nu din milă, ci
„mânat de imboldul abundenţei de putere“;
 acordă un respect nemărginit tradiţiei şi bătrâneţii şi are un accentuat cult al strămosilor.

Dar ceea ce este esenţial în morala stăpânilor e reprezentat de „severitatea preceptului potrivit
căruia ei au obligaţii doar faţă de cei de o seamă cu ei; faţă de fiinţele de rang inferior şi faţă de străini,
ei pot acţiona după cum cred de cuviinţă sau «după voia inimii», în orice caz, «dincolo de Bine şi de
Rău»“. Această morală este întotdeauna individualizată.
Valorile promovate de moralele de sclavi se carac-terizează prin pesimism şi sunt reacţii la
valorile aristocraţilor. Sclavii, prin care filosoful german înţelege „asupriţii, oprimaţii, robii şi chiar cei
nedecisi şi istoviţi de ei însisi“:
 apreciază răbdarea, hărnicia, compătimirea, modestia, amabilitatea, „căci toate acestea sunt
calităţile cele mai utile, aproape singurele mijloace de a îndura povara existenţei“;
 invidiază virtuţile „stăpânilor“ şi le place să creadă că fericirea acestora nu este autentică;
 refuză suferinţele vieţii şi promovează mitul egalităţii.

În concepţia lui Friedrich Nietzsche, omul este o fiinţă neîncheiată. Tragicul şi suferinţele nu
trebuie înlăturate, pentru că ele au menirea de a modela interiorul uman şi obligă voinţa la probe cu
adevărat semnificative. Energiile interioare tind spre afirmarea vieţii. Supraomul este un aristrocat al
spiritului. Principiile etice ale personalului care furnizează servicii de îngrijire sunt:
o Respectarea drepturilor şi a demnitatii omului.
o Asigurarea autodeterminarii şi a intimitatii persoanelor beneficiare.
o Asigurarea dreptului de a alege.
o Abordarea individualizata şi centrarea unei persoane.
o Asigura participarea persoanelor beneficiare.
o Cooperarea şi parteneriatul.
o Recunoasterea valorii fiecarei persoane.
o Abordarea comprehensiva, globala, integrata.
o Orientarea pe rezultate.
o Imbunatatirea continua a calitatii.
o Combaterea abuzului asupra persoanelor beneficiare în cadrul institutiilor.
o Confidentialitatea.

Analizând comportamentul etic se pot număra anumite standarde:

o Intelegerea fiecarui beneficiar individual şi sistemul beneficiarului, cat şi elementele care
afecteaza comportamnetul şi serviciul cerut.
o Sustinerea şi avansarea valorilor, cunostintelor şi metodologiei profesiei, abtinerea de la
orice comportare care ar putea afecta în exercitarea acesteia.
o Recunoasterea limitelor personale şi profesionale.
o Utilizarea tuturor cunostintelor şi abilitatilor relevante.

18
 o Contributia cu experienta profesionala la dezvoltarea strategiilor şi programelor care
imbunatatesc calitatea vietii în societate.
o Identificarea şi interpretarea nevoilor sociale.
o Identificarea şi interpretarea nevoilor de baza şi natura problemelor sociale individuale, de
grup, de comunitate, nationale şi internationale.
o Clarifica daca declaratiile publice şi actiunile pe care le desfasoara sunt facute ca persoana
individuala sau ca reprezentant al unei institutii, asociatii, organizatii profesionale sau unui
alt grup.
o Accepta responsabilitatea de a identifica beneficiarii dar şi în cadrul limitelor stabilite de
solicitarile etice ale altora.
o Mentine dreptul beneficiarului şi de utilizare responsabila a informatiilor.

Recunoasterea şi respectarea scopurilor, responsabilitatilor şi punctelor de vedere diferite ale

beneficiarilor. în cadrul ambiantei sociale a beneficiarului, deservirea profesionala va avea ca scop sa
ajute ca beneficiarii sa intreprinda actiuni personale cu responsabilitate, precum sa-i ajute pe toti cu
aceeasi bunavointa. în cazul în care deservirea profesionala nu poate fi asigurata în asemenea conditii,
beneficiarii vor fi informati ca atare şi în asemenea mod incat ei sa aiba libertatea de a actiona.
Ajutarea beneficiarului individual, grupul, comunitatea sau societatea sa ajunga la realizarea
spirituala şi sa atinga potentialul maxim cu conditia respectarii drepturilor celorlalti. Serviciul se va baza
pe ajutarea beneficiarului în intelegerea şi utilizarea relatiilor profesionale, în promovarea dorintelor şi
intereselor legitime ale beneficiarilor.
Conlucrarea şi cooperarea cu agentii, organizatii şi institutii ale caror strategii, proceduri şi
operatiunui sunt orientate catre o deservire corespunzatoare şi catre incurajarea practicii profesionale
conforme cu principiile etice.
Indeplinirea cu responsabilitate a scopurilor şi functiilor institutiei, contribuind astfel la
dezvoltarea unor strategii, proceduri şi practici sanatoase pentru a putea realiza cele mai bune
standarde şi cea mai buna practica.
Mentinerea responsabilitatii catre beneficiar, initiind modificarile care sunt de dorit ale
strategiilor, procedurilor şi practicii prin canalele corespunzatoare ale instituiei. Daca nu se obtin
remedierile necesare dupa epuizarea acelor canale, initierea de apeluri catre autoritati mai inalte sau
catre interesele comunitare mai extinse.
Asigurarea justificarii profesionale fata de beneficiar şi comunitate în ceea ce priveste eficienta
şi eficacitatea revazand periodic procesul de asigurare a deservirii.
Informaţiile confidentiale pot fi dezvaluite fara acordul beneficiarilor în urmatoarele situatii:
- atunci cand dispozitiile legale o prevad în mod expres;
- cand este pusa în pericol viata persoanei beneficiare sau a membrilor unui grup social;
- pentru protectia vietii, integritatii fizice sau a sanatatii persoanei, în cazul în care aceasta se
afla în incapacitate fizica, psihica, senzoriala ori juridica de a-si da consimtamantul.

19
 Credinţe şi valorile personale
SISTEME PERSONALE DE VALORI
Codul de etica medicală, inainte de a deveni un ghid de valori ce ar da sentimentul reusitei
incontestabile în cazul conformarii la ele, constituie o permanenta aspiratie spre sursele de realizare
profesionala şi sociala, în conditiile medicinei moderne, ultraspecializate şi tehnicizate, deontologia devine un
fel de numitor comun al celor ce lucreaza în sistemul de sănătate. Cum libertatea de alegere în slujirea
bolnavului şi a societatii nu poate fi matematic prospectata a oferi constinta valorii şi limita actelor proprii, a
ajunge la gasirea celor mai uman-utile solutii în situatii dramatice de multe ori, la trăirea etica a trăirii
profesionale cu fiecare caz, trebuie să constituie tot ceea ce îşi propune, ca ideal orice morala medicală.
Modelul succint prezentat în continuare este un model simplu şi accesibil de meditatie asupra problemelor
etice ce apar în îngrijirea sănătăţii. Dezvoltata în SUA, se adapteaza perfect oricarui sistem de sănătate şi se
bazeaza pe patru principii:
~ respectarea autonomiei personale; binefacerea;
~ evitarea daunarii; impartialitatea.
Desi nu formuleaza reguli ca atare, aceste principii pot ajuta pe cei care lucreaza în sistemul de
îngrijire a sănătăţii să ia decizii în legatura cu problemele morale ce apar în munca lor.
DEFINIŢIA ASISTENTULUI MEDICAL

Asistentă - nursă = doică, mamă adoptivă.

~ Asistentul medical este cadrul tehnic specializat în munca sanitară.
~ Cea mai simplă definiţie – Asistentul este persoana care hrăneşte încurajează şi protejează individul,
persoana pregătită pentru a îngriji bolnavi, răniţi şi bătrâni.
~ Asistentul medical generalist – este autorizat să îndeplinească acele funcţii şi proceduri care sunt
impuse de îngrijirea sănătăţii în orice situaţie şi care sunt în concordanţă cu calificarea sa.
~ Sora medicală este definită ca ajutor al asistentei medicale în ţările cu mai multe nivele de personal
sanitar mediu.

~ A fi ASISTENT înseamnă:
1. Să nu fii niciodată plictisit.
2. Să fii deseori frustrat.
3. Să fii înconjurat de probleme.
4. Să ai multe de făcut şi foarte puţin timp.
5. Să ai responsabilitate foarte mare şi autoritate foarte puţină.
6. Să faci diferenţă când intri în viaţa oamenilor.
7. Să fii binecuvântat de unii sau blestemat de alţii.
8. Să vezi oamenii în starea lor cea mai proastă şi în starea lor cea mai bună.
9. Să fii întotdeauna uluit de capacitatea oamenilor de a iubi, de a îndura, de curajul lor.
10. Să vezi viaţa începând şi sfârşind.
11. Să ai victorii triumfătoare şi eşecuri devastatoare.
12. Să plângi mult.
13. Să râzi mult.
14. Să ştii ce înseamnă să fii om şi să fii uman.

20
PREGĂTIREA ASISTENTULUI MEDICAL
~ Curriculum pentru îngrijirea medicală asigură un echilibru între pregătirea teoretică şi practica
clinică care să permită transferul cunoştinţelor teoretice în practica de îngrijire.
~ Pregătirea pentru îngrijirea bolnavilor este fundamentată pe cercetare, pe concepte
fundamentale, modele de îngrijire şi teorii.
~ Desfăşurarea procesului de educaţie în îngrijirea medicală se va face atât în sala de demonstraţie,
cât şi în diferite servicii clinice.
Programul de pregătire asigură:
 Înţelegerea stării de sănătate, indiferent de vârstă, religie, naţionalitate, în orice situaţie.
 Înţelegerea prestaţiilor aplicate în vederea păstrării sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor.
 Înţelegerea rolului îngrijirilor primare de sănătate.
 Asistentul medical generalist necesită:
o Pregătire pluridisciplinară → socială, tehnică, practică.
o Însuşirea competenţelor de bază.
o Cunoştinţe de psihologie.
o Atitudine potrivită faţă de familie şi faţă de pacient.
o Empatie.
Programul de pregătire include:
 Îngrijirea bolnavului – fizic, psihic, mental, îngrijirea pacientului cu deficienţe → indiferent de vârstă,
sex, apartenenţă socială, religie, în orice loc şi în orice situaţie.
 Programul de formare al asistentului medical are la bază conceptul procesului de îngrijire – aşa
cum a fost definit de OMS, pentru cadre medicale care lucrează în comunităţi, în unităţi
profilactice sau în unităţi curative.
 Pregătirea asistentului medical impune:
o Înţelegerea reală a stării de sănătate.
o Înţelegerea în acest context a economicităţii acordării prestaţiilor în vederea păstrări
sănătăţii şi prevenirii îmbolnăvirilor.
o Înţelegerea rolului îngrijirilor primare de sănătate.
Atribuţiile asistentului medical:
~ Profilul de bază al asistentului medical este reprezentat de asistentul care lucrează cu adultul.
~ Activitatea medicală se desfăşoară în diferite locuri de muncă şi are în vedere îngrijirea bolnavilor gravi,
intervenţii în situaţii de urgenţă (în limita competenţelor profesionale).
~ Aceleaşi sarcini profesionale le are şi asistentul care lucrează cu copilul.
~ Atribuţiile asistentului sunt medicale, sanitaro-epidemice, organizatorice, educative.
Asistentul medical este pregătit şi autorizat:
~ Să facă educaţie pentru sănătate.
~ Să participe plenar – ca membru activ al echipei de îngrijire din sistemul de sănătate.
~ Să supravegheze şi să formeze noi cadre.
~ Să fie implicat în cercetare.
~ Să răspundă nevoilor pacientului, familiei, comunităţii.
~ Să lucreze responsabil şi autonom.
~ Să aibă încredere în capacităţile proprii intelectuale şi clinice.
~ Să facă faţă nevoilor tot mai complexe ale societăţii.
~ Să dea dovadă de creativitate.
~ Să deţină informaţii cu caracter medical şi tehnic.
~ Să desfăşoare activităţi independente, autonome (îngrijiri) şi activităţi dependente, delegate
(tratamente).

21
RESPONSABILITATEA ASISTENTULUI MEDICAL
Asistenţii medicali au responsabilitatea de a propaga drepturile pacientului:
~ Să-i asigure o îngrijire adecvată în orice condiţie.
~ Îngrijirea să fie echitabilă, umană şi fără discriminări privind, rasa, culoarea, naţionalitatea,
resursele financiare ori convingeri etice.
~ Să informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, în termeni pe care ei şi familia lor să-i înţeleagă
cu uşurinţă, iar ei să-şi dea consimţământul în deplină cunoştinţă de cauză.
~ Să-i informeze şi să-i facă să participe la toate deciziile legate de sănătatea lor.
~ Să li se asigure confidenţialitatea în timpul discuţiilor, examinării şi tratamentului.
~ Să le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetări sau experimente, fără
să recurgă la acţiuni punitive împotriva lor.
~ Pacienţii au dreptul să fie educaţi şi informaţi de către personalul care îi îngrijeşte în aşa fel încât să fie
capabili să-şi asigure un nivel optim de stare de bine şi să înţeleagă care le sunt nevoile de bază.
Responsabilitatea legală a asistentul medical:
~ Promovează ce este cel mai bine pentru pacient.
~ Asigură şi rezolvă toate nevoile pacientului.
~ Protejează drepturile pacientului.
Standarde de îngrijire:
~ Standardului de îngrijire profesională → evaluare, diagnostic, identificarea efectelor, rezultatelor,
planning.
~ Standardului de practică profesională → îngrijiri de calitate, educaţie, colaborare, etică, utilizarea
resurselor, cercetare, performanţă, evaluare.
Responsabilităţi esenţiale:
~ Promovarea sănătăţii.
~ Prevenirea îmbolnăvirilor.
~ Restaurarea sănătăţii.
~ Înlăturarea suferinţei.
Observaţii
~ Responsabilităţile asistentului medical sunt importante şi pe baza lor se pot structura metode şi programe
indiferent de definiţii, strategii, opinii, mentalităţi; stau la baza standardelor pentru un comportament etic.
~ În procesul de îngrijire se impune necondiţionat parteneriatul cu pacientul, echipa de îngrijire
(medic, asistent medical, infirmieră etc.).
~ Persoanele îngrijite au nevoie de asistenţi medicali, iar asistenţii medicali au nevoie de recunoaşterea
importanţei activităţii lor de către pacienţi, medici şi de către societate.
~ Trebuie militat pentru transformarea mentalităţii individualiste spre munca în echipă şi în acest
context transformarea rolului tradiţional al asistentului medical de asistare a medicului într-un
profesionist respectat şi considerat un partener egal în cadrul echipei de îngrijire a sănătăţii, cu
sarcini, limite de autonomie şi responsabilităţi bine precizate

22
Responsabilitatea asistentului medical → după CIN:

Răspunde de propria activitate.

Acordă îngrijiri individului, familiei, grupurilor, comunităţilor.
Practică responsabil îngrijiri autonome.
Supraveghează îngrijirile auxiliare.
Răspunde de activitatea cadrelor auxiliare.
Supraveghează pregătirea profesională a elevilor.
Este vital pentru echipa de îngrijire.
Răspunde de aplicarea îngrijirilor
Este un profesionist care acceptă responsabilitatea faţă de activitatea medicală.
Îşi evaluează propriile nevoi de înnoire şi perfecţionare profesională în
management, educaţie, cercetare, îngrijire medicală.

Atribuţiile din care decurg responsabilităţile:

~ Atribuţii profesionale.
~ Atribuţii educative.
~ Atribuţii economice.
~ Atribuţii de cercetare.
~ Atribuţii cu caracter etic-deontologic.

ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

Asistent Bolnav Asistent medical
medical
Bolnav

A U T O N O M I E S U P L I N I R E = D E P E N D E N ŢĂ

~ Rolul esenţial al asistentului medical constă în a ajuta individul să-şi menţină sau recâştige
sănătatea, să-l asiste în ultimele sale clipe, prin îndeplinirea sarcinilor pe care le-ar fi efectuat
singur dacă ar fi avut forţa, voinţa sau cunoştinţele necesare.
~ Asistentul medical trebuie să îndeplinească aceste funcţii astfel încât pacientul să-şi recâştige
independenţa cât mai repede posibil. (V. Henderson – februarie 1991).
~ În prezent activitatea asistentului nu este totdeauna clară – pentru unii asistentul ajută medicul,
pentru alţii asistentul practică o meserie autonomă. Acest fapt face ca rolul lui să fie perceput
diferit.
~ Rolul asistentului medical în societate (OMS) → să asiste indivizii, familiile, grupurile, să
optimizeze şi să integreze funcţiile fizice, psihice, mentale şi sociale, afectate semnificativ prin
schimbări ale stării de sănătate prin acordarea îngrijirilor de sănătate şi de boală, de la concepţie
şi până la moarte.

Rolul propriu al asistentului medical:

~ Vizează compensarea parţială sau totală a lipsei sau diminuării autonomiei.
~ Protejarea, menţinerea, restaurarea şi promovarea sănătăţii sau autonomiei individului.

23
~ Uşurarea suferinţei şi asistarea individului în ultimele momente de viaţă.
~ Stabilirea procesului de îngrijire.
~ Favorizarea integrării şi reintegrării în familie sau societate.
~ Îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale.
~ Din punct de vedere al procesului de îngrijire, intervenţiile aplicate sunt de natură tehnică,
relaţională şi educativă, în funcţie de informaţiile fizice, psihice, sociale, economice, culturale sau
spirituale ce privesc individul.
Rolul delegat al asistentului medical:
~ Vizează abilitatea asistentului de a îndeplini sarcini şi de a aplica îngrijiri medicale sub prescripţie
medicală.
~ Supravegherea clinică a bolnavului şi a efectelor terapeutice.
~ Participarea şi colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de îngrijire.
~ Aplicarea prescripţiilor medicale.
~ În absenţa medicului asistentul poate aplica intervenţii şi îngrijiri care au ca scop menţinerea vieţii
până la sosirea medicului.
Medicului îi revine responsabilitatea în executarea următoarelor tehnicii:
~ Injecţii şi perfuzii cu produse de origine animală – ce necesită control de compatibilitate
obligatoriu.
~ Prima injectare în cazul alergiei.
~ Recoltarea sângelui arterial pentru gazometrie.
~ Primul sondaj la bărbat.
~ Tehnici specifice blocului operator.
~ Anestezie generală, reanimare şi supravegherea pacienţilor în sala de trezire.

EXERCITAREA ROLULUI PROFESIONAL

 Evaluarea nevoilor.
 Clasificarea nevoilor pe priorităţi.
 Evaluarea rezultatelor obţinute.
 Documentarea pentru îmbunătăţirea îngrijirii.
 Definirea standardelor etice.
 Implicarea pacientului (familiei) în procesul de îngrijire.
 Identificarea domeniilor de cercetare sau studii speciale.
 Dezvoltarea aptitudinilor.
 Educarea personalului de îngrijire.
 Educarea pentru sănătate a populaţiei.
 Evaluarea nevoilor personale (reciclare, educaţie continuă).
 Administrarea serviciilor de îngrijire.
 Dezvoltarea şi evaluarea serviciilor de sănătate.
 Delegarea activităţilor de îngrijire şi a sarcinilor personalului auxiliar.
 Supravegherea şi controlul mediului ambiant.

Criterii de exercitare a rolului profesional:

 Legea de exercitare a profesiei de asistent medical → Legea 307 din 28 iunie 2004.
 Asistentul foloseşte în practică un bagaj de cunoştinţe de specialitate, sporit constant şi
continuu.
 Funcţionează autonom în contextul acordării îngrijirilor medicale.
 Atrage oameni cu calităţi intelectuale şi personale, care situează profesia mai presus de câştigul
material personal.
 Organizează activitatea asigurând libertatea de acţiune şi siguranţa economică.
24
 Valoarea socială de bază a activităţii prestate este în funcţie de pregătirea profesională.
 Se asigură cantitatea şi timpul de educaţie necesare obţinerii specializării.
 Motivaţia pentru muncă subliniază idealul de a servi publicul.
 Libertatea unui grup de a-şi regla şi controla propriul său comportament de lucru (autonomia).
 Simţul de angajare pe care membrii îl au faţă de muncă, ca fiind pentru o viaţă sau cel puţin ca
fiind o ocupaţie de lungă durată şi nu doar o treaptă spre o altă profesie.
 Existenţa în cadrul colectivului a unui cod al eticii.

Codul de Etică al Asistenţilor Medicali

~ Este alcătuit de către Grupul Naţional de Etică din cadrul Asociaţiei de Nursing din România şi
reprezintă primul Cod de Etică din regiunea Europei Centrale şi de Est, dar şi primul Cod din
România.
~ Codul reprezintă dovada acceptării responsabilităţii profesionale de către asistenţii medicali, dar şi a
încrederii investite de societate în această profesie.
~ Codul de Etică este alcătuit din patru capitole:
o Asistentul medical şi persoana îngrijită.
 Primul capitol descrie fiinţa umană şi îngrijirile, statuează mediul terapeutic
securizat în cadrul căruia se acordă îngrijiri, specifică relaţia funcţională de
colaborare realizată de asistentul medical cu pacientul, familia şi aparţinătorii
acestuia şi modul în care se respectă fiinţa umană, drepturile şi libertăţile sale.
o Asistentul medical şi profesia.
 Al doilea capitol defineşte îngrijirea medicală ca pe o ştiinţă şi ca pe o artă,
defineşte asistentul medical, specificându-se modalităţile de asigurare a calităţii
serviciilor de îngrijire şi participarea la progresul profesiunii. În final se
menţionează obligaţia asistentului medical de a nu aduce daune profesiei sau
comunităţii profesionale.
o Asistentul medical şi societatea.
 Al treilea capitol specifică funcţiile îndeplinite de asistentul medical,
colaborarea acestuia cu alţi profesionişti, organisme sau autorităţi, cât şi
obligaţia morală de a-şi exprima opiniile în faţa autorităţilor, întotdeauna în
sprijinul persoanelor îngrijite.
o Asistentul medical şi colegii.
 Al patrulea capitol prezintă munca în echipă în cadrul căreia asistentul medical
îşi asumă răspunderi şi responsabilităţi, comportamentul etic al asistentului
medical în relaţia cu pacientul sau colegii.
 A trata – to cure → a aplica tratamente la indicaţia medicului acţiuni dependente – rol delegat.
 A îngriji – to care → a executa activităţi de îngrijire independente, în limitele impuse de boală.
~ Etica se ocupă cu studiul normelor de conduită profesională raportate la individ, familie, societate.
~ Principalele norme etice şi de conduită sunt:
o Secretul profesional → presupune înţelegerea suferinţei bolnavului, menajarea psihicului
pacientului / familiei. Nu poate fi divulgat decât în anumite situaţii – la cererea organelor
juridice. O indiscreţie, aparent fără importanţă, poate avea urmări grave putând duce până
la pierderea prestigiului. Dar, în anumite situaţii, secretul profesional poate fi dăunător când
pune în pericol viaţa şi sănătatea persoanei sau a societăţii. Anumite boli transmisibile nu
impun păstrarea secretului profesional.
o Respectul faţă de persoana îngrijită.
o Manifestarea responsabilităţii profesionale.
o Asumarea consecinţelor şi erorilor profesionale.

25
 o Acumulări progresive în competenţă.
Respectul faţă de pacient, familie, comunitate:
~ Fiecare pacient este respectat ca fiinţă umană indiferent de vârstă, sex, rasă, apartenenţă
religioasă, statut socio-economic.
~ Este respectată viaţa, integritatea fizică, psihică şi morală.
~ Trebuie respectată securitatea fiecărei persoane → nimeni nu poate fi supus torturii psihice sau
fizice, tratamentelor crude sau degradării umane.
~ Respectarea intimităţii bolnavului. Se asigură condiţii minime pentru izolarea bolnavului de privirile
neparticipanţilor la actul medical (prin perdea, paravan etc.).
~ Valorile morale, culturale, convingerile religioase, filozofice ale pacientului trebuie respectate
(obiceiuri alimentare, obiceiuri la adormire etc.)
~ Pacienţii au dreptul să ceară şi să primească informaţii cu privire la serviciile medicale disponibile,
profilul acestora şi modul de a fi utilizate, identitatea şi statutul profesional al furnizorului de sănătate.

FUNCŢIILE ASISTENTEI MEDICALE

Funcţiile asistentului derivă direct din rolul îngrijirilor medicale în societate.
~ Sunt funcţii universale şi constante, indiferent de locul sau timpul acordării îngrijirilor, indiferent de
statutul pacientului sau de resursele disponibile.

Principalele funcţii ale asistentului medical sunt:

 Funcţii de natură independentă (autonome).
 Funcţii de natură dependentă (delegate).
 Funcţii de natură interdependentă.

Funcţiile de natură independentă:

 Asistenta asistă pacientul temporar sau definitiv în îngrijiri de confort funcţie de vârstă, boală,
deficienţe fizice, psihice sau intelectuale, sociale.
 Stabileşte relaţii de încredere cu pacientul, familia şi/sau anturajul.
 Transmite informaţii, ascultă şi susţine pacientul.
 Participă activ la promovarea unor condiţii mai bune de viaţă şi sănătate.
 Planifică, organizează şi aplică îngrijiri persoanelor bolnave sau sănătoase.
 Culege date despre starea de sănătate a pacientului.
 Satisface nevoile de bază – igienă, alimentaţie, mişcare, eliminare, odihnă, protecţie, nevoi speciale.
 Previne sau îngrijeşte escarele.

Funcţii de natură dependentă de recomandările medicului:

 Aplică metode de tratament.
 Aplică metode de investigare.
 Observă modificările provocate pacientului de boală sau tratament şi le transmite medicului.
 Aplică metode de readaptare specifice.
 Alimentaţie pe cale artificială.
 Îngrijirea plăgilor şi a drenurilor.

Funcţii de natură interdependentă:

 Activitatea se desfăşoară în contextul echipei interdisciplinare complexe în domeniul sanitar, social, educativ.
 Acţiuni de depistare a tulburărilor de ordin fizic, psihic, social.

26
 Acţiuni de educaţie pentru sănătate.
 Intervenţii în urgenţă.
 Acţiuni de rezolvare a problemelor psihosociale.
 Acţiuni de organizare şi gestionare a centrelor şi unităţilor de îngrijire.
 Acţiuni de cercetare şi învăţământ.
Alte funcţii specifice asistentului medical:
 Funcţie profesională (rolul asistentei):
o Funcţie tehnică.
o Funcţie de umanizare a tehnicii.
o Funcţie de psiholog.
o Funcţie de promovare şi menţinere a sănătăţii.
o Funcţie de prevenire a îmbolnăvirilor.
o Funcţie de îngrijire şi recuperare.
o Funcţia profesională presupune din partea asistentei:
 Să acorde îngrijiri directe.
 Să educe pacienţii.
 Să educe alţi profesionişti din sistemul de sănătate.
 Să participe plenar la activitatea echipei de asistenţă medicală.
 Să dezvolte îngrijiri medicale pe baza gândirii critice şi a cercetării.
 Funcţie educativă – asistenta face educaţie pentru sănătate:
o Pacienţilor.
o Personalului din subordine.
o Studenţilor.
o Elevilor.
 Funcţie economică
o Gestionarea serviciului.
o Organizarea timpului.
o Precizarea priorităţilor.
o Aprovizionarea materială.
 Funcţie de cercetare
o Se dezvoltă pe fondul unei pregătiri profesionale şi morale superioare.
1 – Funcţie de prevenire / pătrare a sănătăţii
2 – Funcţie de promovare / păstrare a sănătăţii
3 – Funcţie de susţinere / suplinire a independenţei (autonomia pacientului)
4 – Funcţie de recuperare a sănătăţii
5 – Funcţie curativă (de tratament)
Pentru exercitarea funcţiilor, asistenta medicală trebuie să utilizeze:
 Cunoştinţe teoretice şi practice medicale.
 Cunoştinţe de economie.
 Cunoştinţe de informatică.
 Cunoştinţe de psihologie.
 Cunoştinţe de pedagogie etc.

27
 1. RESPECTUL PENTRU AUTONOMIE
Autonomia - literar autoconducere şi probabil, mai bine definita ca autoconducere deliberata
este un atribut special al tuturor factorilor morali. Ea se manifesta în planul gandirii, vointei, intuitiei şi
actiunii şi se concretizeaza în urma deliberarii în activităţi şi decizii proprii. Obligatia morala de a
respecta autonomia celorlati este descrisa – în termeni kantieni – ca tratarea celorlati ca limite în ei
insisi şi niciodată ca medii absolute. In domeniul ocrotirii sănătăţii respectul autonomiei presupune o
serie de obligaţii pe care membrii echipei de îngrijire le au fata de persoana ingrijita.
A. OBȚINEREA CONSIMȚĂMÂNTULUI - impune informarea, consultarea şi cererea acordului
pacientilor inainte de a se proceda la anumite investigatii, explorari sau interventii.
B. CONFIDENȚIALITATEA MEDICALĂ - constituie, pe lângă aspectul legal, o obligatie morala.
Personalul medical promite explicit şi implicit pacientilor şi clientilor ca va pastra secretul
informaţiilor incredintate. Pastrarea promisiunilor facute este un mod de a respecta
autonomia individuala. fără asemenea promisiuni de confidenţialitate e mult mai putin
probabil ca pacientii să ne impartaseasca cele mai intime şi sensibile informaţii de care avem
nevoie pentru o cât mai buna îngrijire. De aceea, prin confidenţialitate nu facem doar să ne
respectam pacientii ci, în plus, ne sporim sansele de a-i putea ajuta.
C. ABSENȚA MINCIUNII - cu exceptia situatiilor care o impun. Agentii morali- echipa de îngrijire
pe de o parte şi pacientii pe de alta parte- îşi organizeaza viata, relaţia, bazandu-se pe
ipoteza ca oamenii nu il vor minti. Autonomia lor este incalcata daca sunt inselati. Respectul
pentru autonomia pacientilor ne cere, de aceea, să nu-i inselam de pilda asupra afectiunii
diagnosticate cu exceptia situatiei în care ei insisi, în mod clar se doresc inselati.
D. PUNCTUALITATEA - o alta forma de respectare a autonomiei care, asemeni unei intalniri,
odată acceptata, devine un fel de promisiune mutuala ce trebuie onorata.
E. BUNA COMUNICARE cu pacientii cere, în primul rand, o buna ascultare (nu numai cu
urechile) şi în acelaşi timp, o buna exprimare. O comunicare buna este necesara pentru a
putea furniza informaţii adecvate asupra oricarei interventii propuse şi pentru a sesiza daca
pacientul doreşte aceasta interventie sau nu; pentru a realiza când pacientii nu doresc
aceste informaţii (prognostic sumbru) şi de asemenea daca doresc sau nu să se implice în
alegerea unei scheme de tratament precise.
Ne intrebam însă daca toate persoanele ingrijite fac obiectul principiilor de respectare a
autonomiei. Daca nu, care sunt criteriile de alegere? Dificultati în a raspunde acestor intrebari apar în
contexte pediatrice, în îngrijirea unor bolnavi psihici sau a celor varstnici, cu o serie de deficiente
mintale. O parte dintre pacienti nu fac obiectul respectului pentru autonomie; de exemplu: nou-nascutii
nu sunt agenti autonomi neavand capacitate de deliberare. Dar copii de 7 ani adesea pot delibera într-
un anumit grad. Atunci se pune intrebarea: Cata capacitate de gandire logica şi cate deliberare, precum
şi ce alte atribute se cer cuiva pentru a fi un agent autonom adecvat? Atributele necesare unui agent
autonom sunt o baza de cunoastere extensiva şi clara, adecvata, incluzand aparitia perceptiei şi
experientei pe baza cărora este posibila deliberarea, abilitatea de a înţelege şi de a reflecta asupra
noastră în trecut cât şi în viitor; capacitatea de a gandi ipotetic; evitarea autonemultumirii ca parte
componenta a autocontrolului şi suficienta vointa pentru a se autoconduce. In fata acestor probleme cu
nuanta filozofica, personalul medical trebuie să ia în considerare unicitatea şi valoarea inestimabila a
vieţii fiecarui om. în virtutea acestui adevar, omul nu poate fi tratat ca un obiect, el trebuie considerat ca
un subiect care obliga la acordarea unui respect deplin.

2. Binefacerea şi evitarea daunarii

Ori de cate ori incercam sa-i ajutam pe altii, riscam inevitabil să le facem rău; personalul medical
care e obligat sa-i ajute pe ceilalti, trebuie de aceea, sa-i ajute pe altii şi principiul binefacerii şi al evitarii
daunarii, incercand atingerea "unui beneficiu net". Astfel, obligatia morala traditionala a lui Hipocrat

28
este de a oferi beneficiul medical pacientilor cu pierderi minime, aceasta insemnand binefacerea şi
evitarea daunarii care implica o serie de indatoriri ale personalului medical.
 Inalta pregatire profesionala - optinuta printr-o educaţie continua şi valorificarea
experientei practice care ne asigura ca putem furniza ajutorul pe care afirmam ca suntem
capabili sa-l dam.
 Folosirea rezultatelor cercetarii medicale şi progresului tehnic - fără a se ajunge la ceea ce
sunt numite "boli ale progresului medical" (explorari şi investigatii traumatizante şi
nejustificante, conduita terapeutica exagerata şi inutila, etc).
 Estimarea cât mai corecta a beneficiilor şi riscurilor - postulatul lui Hamburger ofera drept
criteriu de evaluare şi de acceptare a riscului necesitatea de a ne convinge ca riscul acceptat
este totdeauna inferior riscului evoluţiei spontane a bolii, în dorinta de a adera la riscul
minor, pentru a-l indeparta pe cel major şi de a face ca riscul actiunii să fie mai mic decât
riscul bolii.
 Evaluarea beneficiilor şi complicatiilor ce pot surveni ca urmare a conduitei terapeutice
propuse - implicarea activa a pacientilor în alegerea uneia dintre schemele de tratament.
 Asumarea responsabilităţii - pentru asistenta acordata fiecarui caz în vederea obtinerii de
beneficii maxime cu pierderi minime. Este necesar să se recurga la o gradare a
responsabilităţii după următoarele situatii:
 situatii de necesitate care determina acceptarea riscului medical în fata riscului vital al bolii;
 situatia în care riscul este previzibil şi care impune acceptarea riscului minor pentru a
indeparta riscul major al bolii;
 situatia în care riscurile sunt greu de evaluat, dar constituie ultimele sanse terapeutice;
 situatia riscurilor imprevizibile.
Responsabilitatea conjuga astfel pe oricare membru al echipei de îngrijire cu faptele sale,
implica capacitatea de evaluare şi de alegere a ceea ce este util bolnavului şi societatii, obligandu-l la
plasarea intereselor acestora inaintea intereselor personale.

3. Impartialitatea
Dreptatea este considerata ca sinonima cu cinstea şi poate fi descrisa ca obligatia morala de a
actiona pe baza judecarii şi analizarii corecte a unor date competitive. În ceea ce priveste etica de
sănătate, obligaţiile de dreptate se impart în 3 categorii:
a. Distributia corecta a resuselor materiale reduse (dreptate distributiva) înţelegand prin aceasta:
~ necesitatea ca asistenta medicală să vina în intampinarea celor ce au nevoie de ea, iar când
acest lucru este imposibil, repartizarea resurselor să se faca proportional cu intensitatea
nevoii de asistenta medicală;
~ importanta de a trata în mod egal pe cei egali (ceea ce economistii sanitari numesc echitate
orizontala) şi a trata în mod egal pe cei inegali, proportional cu inegalitatile importante din
punct de vedere etic;
~ problema de etica deosebita o constituie distribuirea putinelor resurse ce prelungesc viaţa şi
asigura sănătatea în situatii limita, determinand de multe ori alegeri tragice intre oameni şi
valori.
b. Respectarea drepturilor omului
~ să nu uitam ca boala afecteaza un OM care are dreptul la integritatea psihico-fizica şi
morala, dreptul la o suferinta demna, dreptul la adevar şi nu în ultimul rand dreptul de a
muri demn.
c. Respectarea legilor acceptabile din punct de vedere moral - inseamna ca deciziile pe care le
luam se vor supune operatiei de a respecta pozitia institutiei şi legile tarii căreia îi apartinem. Nu

29
 putem lua decizii în numele unei morale şi a unei convingeri personale daca acestea contravin
legalitatii:
~ chiar daca individual consideram aceasta legalitate imorala (ex. chiar daca dezaprob
inselarea pacientului daca acesta sufera de o boala incurabila infectioasa sunt obligat să o
comunic autoritatilor în drept);
~ chiar daca dezaprob modul de viaţa al unui pacient (marii alcoolici cu leziuni hepatice) pe
motiv ca boala a aparut sau s-a agravat din vina lor nu e rolul nostru sa-l pedepsim şi nu
constituie o baza justa sau morala pentru orientarea resurselor.

Daca am credinta ca legea este nejustificata din punct de vedere moral, am dreptul MORAL de a
o incalca dar nu am dreptul LEGAL de a o face şi de aceea trebuie să fiu pregatit pentru a face fata
consecintelor nesupunerii în fata legii (situatii ce apar în unele societati nedemocratice).

4. Scopul
Aceste principii şi-ar pierde semnificatia daca aplicarea lor nu ar urmari realizarea unui scop
comun: exercitarea dreptului oricarei persoane la sănătate. Sănătatea constituie straduinta umană
perena, bunul suprem al omului, dar şi o problema care intereseaza deopotriva intreaga societate, iar
personalul medical trebuie să fie educat în spiritul raspunderii pentru ea. Ca membrii ai acestei armate
trebuie să facem dovada unei inalte tinute morale care, asa cum spunea J.L.Faure "sa ne ajute ca să ne
ridicam la inaltimea acestei profesiuni şi arte minunate, să fim demni de destinul nostru. Si, deoarece nici
nu se poate altfel, noi trebuie să depindem numai de conştiinţa noastră, să ascultam vocea ei şi anume
să tinem în mainile noastre raspunderea unei vieţi prodigioase, a acestei scantei sublime care, o clipa,
straluceste în noapte şi dispare pentru totdeauna. să coboram în noi insine şi să urmam fără regrete şi
fără slabiciune aceasta voce interioara, aceasta voce în acelaşi timp puternica şi tacuta, care urca din
strafundurile noastre şi comanda datoria noastră".

30