Iar tătucu meu, săracu, Că-i frumoasă şi voinică, Mi-o dat şpranga şi ţuiacul Cu ea pluta nu se strică. Şi îmi zice: măi băiete, Umblă cu tulpanul verde, Mergi la plute, nu la fete! Doamne, bine i se şede, Eu, tată, te-oi asculta, Iar catrinţa-i cu peteală Şi la plute oi pleca, Nu te lasă de sminteală! Constantin Tănase – Plutașii de pe Bistrița