"Sălbaticul scrută întunericul de sub tufiş.

Era limpede că vedea lumină într-o parte şi

într-alta, dar nu şi în mijloc ― acolo era Ralph. În mijloc ― o pată de beznă; sălbaticul se
schimonosi, încercînd să pătrundă prin beznă.Secundele se prelungeau. Ralph se uită direct în
ochii sălbaticului.Nu ţipa.Ai să te întorci.Te-a văzut, îşi ia măsuri.Un băţ ascuţit.
Ralph scoase un ţipăt de groază, de mînie şi de disperare, îşi îndreptă picioarele, ţipetele
deveniră continue, cu spume la gură. Ralph o rupse la fugă, o zbughi din tufişuri, se trezi în
luminiş, urlă şi răcni, plin de sînge. Zvîrli suliţa, iar sălbaticul se rostogoli; alţii însă se îndreptau
spre el ţipînd. Se feri cînd o suliţă îi zbură pe alături, apoi fugi iar, în tăcere. Deodată, luminile
pîlpîitoare dinaintea lui se contopiră, mugetul pădurii deveni un tunet, iar un desiş din faţa lui
erupse într-o jerbă de flăcări. O apucă la dreapta, alergînd cu o iuţeală disperată; arşiţa pulsa la
stînga, iar focul înainta iute ca fluxul. Urletele întrerupte se înălţară în urma lui şi se răspîndiră
― o serie de urlete scurte şi stridente, anunţînd că fusese descoperit. O siluetă ciocolatie răsări
în dreapta şi se retrase. Alergau cu toţii, urlînd nebuneşte, îi auzea cum înaintează, strivind
tufişurile, iar la stînga răsună tunetul strălucitor şi fierbinte al focului. Uită de răni, de foame şi
de sete şi îl cuprinse frica; o frică disperată care prinsese aripi; năvăli prin pădure şi spre plaja
deschisă, înaintea ochilor îi jucau pete care se transformară în cercuri, se lărgiră repede şi
dispărură. Simţea oboseala, de parcă picioarele n-ar fi fost ale lui, iar urletele întrerupte şi
disperate se strîngeau ameninţător într-un semicerc neregulat, aproape închizîndu-l.
Se împiedică de o rădăcină, iar urletul care îl urmărea se înălţă şi mai mult. Văzu un adăpost
izbucnind în flăcări, focul îi linse umărul drept şi zări luciul mării. Apoi căzu, se rostogoli
neîncetat în nisipul cald şi se ghemui cu un braţ ridicat pentru a se apăra, gata să-i implore să
aibă milă de el.
Se ridică împleticindu-se, aşteptînd încordat alte spaime, şi înălţă privirea spre o şapcă uriaşă.
Era o şapcă albă, iar deasupra cozorocului verde se zăreau o coroană, o ancoră şi un frunziş
auriu. Zări o uniformă de pînză albă, epoleţi, un revolver şi pe tunică un şir de nasturi auriţi.
Un ofiţer de marină, uimit dar prudent, stătea pe nisip şi se uita în jos la Ralph. Pe plajă, în
spatele lui, aştepta o ambarcaţiune cu prora ridicată şi ţinută de doi marinari, în spate, un altul
era înarmat cu un pistol-mitralieră.Urletele întrerupte slăbiră şi se pierdură.
Ofiţerul se uită nedumerit la Ralph, apoi îşi luă mîna de pe tocul revolverului.
― Hei.
Uşor jenat, dîndu-şi seama cît era de murdar, Ralph îi răspunse timid:
― Da.
Ofiţerul dădu din cap, ca şi cum i s-ar fi răspuns la o întrebare.
― Nu există nici un adult... nici un adult printre voi?
Ralph clătină tăcut din cap. Se răsuci puţin pe nisip. Un semicerc de băieţaşi, cu trupurile
vopsite în dungi de argilă colorată, cu beţe ascuţite în mînă, aştepta pe plajă fără să scoată
vreun cuvînt.
― Vă distraţi şi vînaţi, zise ofiţerul.
Focul ajunse la cocotierii de lîngă plajă şi îi înghiţi zgomotos. O flacără aparent izolată sări ca un
acrobat şi linse capetele palmierilor de pe platformă. Cerul se înnegrise.
Ofiţerul îi zîmbi prietenos lui Ralph.
― V-am văzut fumul. Ce făceaţi? V-aţi apucat de război sau ce?
Ralph dădu din cap.
Ofiţerul cercetă mica sperietoare dinaintea lui. Băiatul avea nevoie să facă baie, să se tundă, să
se şteargă la nas şi să fie uns cu alifii.
― N-a murit nimeni, sper? E vreun mort?
― Doar doi. Şi au dispărut.
Ofiţerul se aplecă şi îl privi atent pe Ralph.
― Doi? Omorîţi?
Ralph dădu încă o dată din cap. În spatele lui, întreaga insulă se zguduia din cauza focului.
Ofiţerul îşi dădea seama de obicei cînd cineva spune adevărul. Fluieră încet.
Alţi băieţi se apropiau, nişte ţînci cafenii, cu burţile umflate, ca nişte mici sălbatici. Unul se
apropie de ofiţer, ridică fruntea şi-l privi.
― Eu sînt... eu sînt...
Dar nu mai scoase un cuvînt. Percival Wemys Madison căută în minte încântarea care se
ştersese cu totul.Ofiţerul se întoarse spre Ralph.
― O să vă luăm cu noi. Cîţi sînteţi?
Ralph clătină din cap. Ofiţerul se uită peste el la grupul de băieţi vopsiţi.
― Cine-i şeful?
― Eu! răspunse Ralph tare.
Un băieţel avînd pe cap o şapcă neagră zdrenţuită, de-a dreptul extraordinară pe părul roşu, iar
la brîu rămăşiţele unor ochelari, păşi înainte, apoi se răzgîndi şi rămase nemişcat.
― V-am văzut fumul. Şi nu ştii cîţi sînteţi?
― Nu, domnule comandor.
― Mi-aş fi închipuit, spuse ofiţerul, în timp ce îşi imagina cercetarea care-l aştepta, mi-aş fi
închipuit că un grup de băieţi englezi ― sînteţi toţi englezi, nu? ― sînt în stare să facă o figură
mai onorabilă decît asta, adică...
― Aşa a fost la început, zise Ralph, mai înainte ca lucrurile... Pe atunci eram strîns legaţi...,
continuă el şi se opri.
Ofiţerul dădu din cap încurajator.
― Ştiu. Grozav spectacol. Ca în Insula Coralilor.
Ralph îl privi tăcut. O clipă îi trecu rapid prin minte viziunea splendorii stranii care invadase
odinioară plaja. Insula se calcinase ― Simon murise ― iar Jack... Îl podidiră lacrimile şi îl
zgîlţîiră hohote de plîns. Pentru prima oară de cînd se afla pe insulă, se lăsă pradă lor; tremura
sub o durere copleşitoare, care părea că-i îndoaie tot trupul. Vocea i se ridică pe sub fumul
negru, în faţa insulei ce se consuma în flăcări; molipsiţi de lacrimile lui, ceilalţi copii mici
începură şi ei să tremure şi să plîngă în hohote. Iar în mijlocul lor, Ralph, nespălat pe trup, cu
părul încîlcit, murdar la nas, plîngea sfîrşitul nevinovăţiei, bezna inimii omeneşti şi rostogolirea
prin aer a adevăratului, a înţeleptului său prieten Piggy.
Ofiţerul, înconjurat de zgomote, se emoţionă şi el şi se simţi prost. Se îndepărtă pentru a le da
timp să-şi revină şi aşteptă, cu privirea pironită pe crucişătorul elegant din depărtare."
fragment extras din William Golding, Impăratul muştelor