Bazele Utiliz Calculatoarelor

Bazele utilizării calculatoarelor
1 SCURT ISTORIC
Un calculator modern reprezintă un sistem complex care înglobează în
construcţia sa tehnologii diverse: electronice, magnetice, electromecanice,
electrono-optice etc. Astfel, în prezent, pentru realizarea unităţii centrale a unui
calculator, care asigură stocarea programului şi a datelor pe termen scurt,
secvenţierea instrucţiunilor şi efectuarea operaţiilor de calcul, se utilizează, cu
precădere, tehnologii microelectronice. Pentru stocarea datelor şi a programelor pe
termen lung se folosesc suporturi magnetice sub forma de benzi sau discuri,
bazate pe diverse tehnologii magnetice/optice. Pentru implementarea operaţiilor
de intrare/ieşire sunt folosite în principal tehnologiile electronice şi
electromecanice.
Evoluţia calculatoarelor este strâns legată de progresele înregistrate de
tehnologiile amintite mai sus. Cercetările efectuate pentru realizarea de
calculatoare cât mai performante au impulsionat aprofundarea unor noi aspecte în
cadrul acestor tehnologii.
Calculatoarele moderne reprezintă rezultatul unui îndelungat proces de căutări ale
unor mijloace tehnice adecvate pentru mecanizarea şi automatizarea operaţiilor de
calcul. În evoluţia mijloacelor de tehnica de calcul se pot evidenţia mai multe
etape.
1. Etapa instrumentelor de calcul

- Secolul 12 en., China – abacul;
- Sfârşitul sec. 17 şi începutul sec.18, J. Napier şi R. Bissaker – logaritmii
şi rigla de calcul.
2. Etapa maşinilor mecanice de calcul

Sistemele erau bazate pe roţi dinţate angrenate. Roata dinţată juca rolul
elementului cu mai multe stări stabile, fiecare stare codifica o cifra zecimală. Ca
date importante pot fi menţionate.
- 1642. B. Pascal realizează o maşină de adunat;
- 1694. Von Leibniz construieşte o maşină de adunat şi înmulţit;
- 1823. Ch.Babbage proiectează primul calculator cu execuţie automată a
programului. Proiectul prevedea principalele elemente ale calculatoarelor
moderne (unităţile de: memorie, calcul, intrare, ieşire şi comandă);
1
Scurt istoric
- 1872 E. Barbour realizează prima maşină de calcul cu imprimantă;

- 1892. W. Burroughs construieşte o maşină de calcul de birou perfecţio-
nată;
- 1912. F. Baldwin şi J. Monroe încep producţia de masă a maşinilor
mecanice de calculat, cu patru operaţii aritmetice.
3. Maşini electromecanice de calculat

Erau bazate pe roti dinţate angrenate, acţionate electric:
1937 - 1945. Maşini electromecanice de calculat, bazate pe relee electromagnetice
(Mark I), cu program cablat. Releele electromagnetice şi contactele lor joacă
rolul elementelor bistabile. Cu ajutorul lor se pot codifica cifrele sistemului de
numeraţie binar.
În 1937 Howard Aiken, de la Universitatea Harward, a propus proiectul
Calculatorului cu Secvenţă Automată de Comandă. Acesta folosea principiile
enunţate de Ch. Babbage şi tehnologia de implementare pentru calculatoarele
electromecanice produse de IBM.
Construcţia calculatorului Mark I a început în 1939 şi s-a terminat la 7 august
1944, dată ce marchează începutul erei calculatoarelor.
4. Maşinile electronice de calcul cu program memorat

Sisteme ce au utilizat, la început, tuburi electronice, apoi tranzistori şi
circuite integrate pe scara simpla (SSI: sub 20 de tranzistori pe pastila de siliciu),
medie (MSI: 20 - 1000 de tranzistori pe pastila de siliciu), largă (LSI: 1000 –
50.000 de tranzistori pe pastila de siliciu), foarte largă (VLSI: 50.000 – 100.0000
de tranzistori pe pastila de siliciu) şi ultra largă (ULSI: peste 1.000.000 de
tranzistori pe pastila de siliciu).
Primele calculatoare realizate cu tuburi electronice

- 1943: la Universitatea din Pennsylvania a început construcţia primului
calculator bazat pe tuburi electronice ENIAC (Electronic Numerical
Integrator And Computer), de către o echipă având în frunte pe J.P. Eckert,
J.W. Mauchly şi J. Von Neumann. Cu aceasta ocazie s-a folosit ideea de a
stoca în aceeaşi memorie, atât datele, cât şi programul, ceea ce a permis
modificarea relativ uşoară a programului;
2
- 1945: a început construcţia unui alt calculator electronic EDVAC

(Electronic Discrete Variable Automatic Computer) pe baza lucrării lui J.
Von Neumann: "Prima schiţă de Raport asupra lui EDVAC". După
elaborarea structurii logice de bază a calculatorului cu program memorat,
au fost stabilite entităţile funcţionale care concurau la realizarea acestuia:
un mediu de intrare (care să permită introducerea unui număr nelimitat
de operanzi şi instrucţiuni), o memorie (din care se citesc operanzi sau
instrucţiuni şi în care se pot introduce, în ordinea dorită, rezultatele), o
secţiune de calcul (capabilă să efectueze operaţii aritmetice sau logice
asupra operanzilor citiţi din memorie), un mediu de ieşire (care să
permită livrarea unui număr nelimitat de rezultate către utilizator), o
unitate de comandă (capabilă să interpreteze instrucţiunile citite din
memorie şi să selecteze diverse variante de desfăşurare a operaţiilor, în
funcţie de rezultatele obţinute pe parcurs).
Marea majoritate a calculatoarelor construite până în prezent se bazează pe
aceste principii, purtând numele de calculatoare de tip Von Neumann.
Pe baza proiectului EDVAC, Eckert şi Mauchly au produs, în 1951, în cadrul unei
companii proprii, primul calculator comercial UNIVAC 1.
La Universitatea Princeton, Von Neumann a condus realizarea, în 1951, a
calculatorului IAS, care dispunea de posibilitatea de a-şi modifica partea de adresă
din instrucţiune. Aceasta facilitate asigura reducerea spaţiului ocupat în memorie
de către program, ceea ce permitea prelucrarea unor seturi mai mari de date.
Multe companii de calculatoare au apărut şi dispărut dar una dintre cele mai
vechi este Apple Calculator fondată de Steven Jobs şi Stephen Wozniak. Sediul
iniţial al firmei Apple a fost un garaj. Aici Wozniak a realizat un microcalculator
care era accesibil şi persoanelor fizice şi firmelor mici. Primul microcalculator
lansat de Apple Calculator, numit Apple I, costa 695 USD. Sistemul era compus
dintr-o placă de circuit principală, fixată cu şuruburi pe o bucată de placaj. Acest
calculator nu conţinea nici carcasă nici sursa de alimentare.
Calculatorul Apple II, apărut pe piaţă în anul 1977, a stabilit standardele pentru
aproape toate calculatoarele mai importante care i-au urmat, chiar şi pentru IBM
PC.
Din 1978, Philips şi Sony au colaborat pentru a realiza actualul compact disc
audio. În 1982, cele doua companii au definitivat standardul care cuprindea printre
altele şi dimensiunea de 4,72 inch (120 mm) şi grosimea de 1,2 mm a suportului.
3
Scurt istoric
Se spune că a fost aleasă aceasta dimensiune deoarece permitea înregistrarea

completă a Simfoniei a IX-a de Beethoven. Philips şi Sony au elaborat şi
specificaţiile pentru unitatea CD-ROM care este folosită şi astăzi.
În anul 1981 Adam Osborne a produs un microcalculator portabil, Osborne I.
Acesta cântărea aproximativ 11 kg, avea o memorie de 64 KB, costa 1795 USD.
După lansarea modelului 5100, în 1975, IBM a produs modelele 5110 şi
5120, după care firma a produs modelul 5150, cunoscut şi sub numele de IBM
Personal Calculator. IBM nu înregistra succese comerciale notabile astfel încât, în
anul 1980 s-a hotărât să intre pe piaţa calculatoarelor cu preţuri mici.
Echipa IBM care a proiectat primul calculator personal a utilizat microprocesorul
Intel 8088 care avea o magistrala internă pe 16 biţi şi una externă pe 8 biţi.
Inginerii care lucrau la proiect au studiat piaţa calculatoarelor încercând să
respecte standardele care o dominau; au incorporat în sistemul lor toate
caracteristicile care au avut succes. Compania IBM a colaborat pentru programele
noului sistem cu, pe atunci, mica firmă Microsoft, care astăzi este una din cele mai
mari companii producătoare de software.
Pe data de 12 august 1981 în industria calculatoarelor a apărut un nou
standard. Din 1981 şi până astăzi au fost vândute sute de milioane de
calculatoare, compatibile IBM PC. Microprocesorul Intel 80286, lansat în anul
1981, este procesorul calculatorului IBM AT şi a fost preferat de IBM deoarece
era compatibil cu 8088 (programele scrise pentru microprocesorul 8088 mergeau
şi pe 80286).
Anul 1985 aduce cu el lansarea noului şi mult mai performantului chip Intel
80386, un procesor pe 32 biţi. După lansarea primului 486 DX, în aprilie 1989, au
apărut an de an procesoare mai performante, care au crescut considerabil
performanţele sistemelor de calcul. Pentru procesoarele fabricate de Intel şi AMD
mai importante sunt datele de apariţie a primului procesor Pentium (martie 1993),
a procesorului Pentium PRO (septembrie 1995) precum şi a procesoarelor
Pentium MMX a actualelor Pentium II, Celeron, Pentium III şi Pentium IV, Duron
şi Athlon.
Având în vedere tehnologiile utilizate în construcţia calculatoarelor, începând

cu anul 1946, se pot evidenţia cinci generaţii de calculatoare. Deoarece funcţia de
prelucrare a datelor este legata şi de cea de transmitere a datelor, printre
4
caracteristicile specifice fiecărei generaţii de calculatoare trebuie incluse şi

elementele reprezentative privind tehnologiile telecomunicaţiilor:
Generaţia I (1946-1956)
1. Hardware calculatoare: relee, tuburi electronice, tambur magnetic, tub catodic.
2. Software calculatoare: programe cablate, cod maşină, autocod.
3. Exemple de calculatoare: ENIAC, EDVAC, UNIVAC 1, IBM 650, CIFA 1-4 1,
CIFA 101-102, MARICCA, MECIPT-1 (Denumirile calculatoarelor produse în
România sunt prezentate cu litere cursive).
4. Tehnologia telecomunicaţiilor: teletype, telefon.
5. Performantele calculatoarelor: capacitate memorie 2 K, viteza de operare
10.000 instr/s.
Generaţia a II-a (1957 - 1963)

1. Hardware calculatoare: tranzistoare, memorii cu ferite, cablaj imprimat, discuri
magnetice.
2. Software calculatoare: limbaje de nivel înalt (Algol, FORTRAN).
3. Exemple de calculatoare: NCR 501, IBM 7094, CDC 6600, DACICC-1/2,
CET 500/501, MECIPT-2,DACICC-200 (Denumirile calculatoarelor produse în
România sunt prezentate cu litere cursive).
4. Tehnologia telecomunicaţiilor: transmisiuni numerice, modulaţie în coduri de
impulsuri.
5. Performantele calculatoarelor: capacitatea memoriei 32 K, viteza de operare
2.000.000 instr/s.
Generaţia a III-a (1964 -1981)

1. Hardware calculatoare: circuite integrate, memorii semiconductoare, cablaj
imprimat multistrat, microprocesoare, discuri magnetice, minicalculatoare.
3. Software calculatoare: limbaje de nivel foarte inalt, programare
structurata, LISP, sisteme de operare orientate pe limbaje (Algol, Pascal),
timp partajat, grafica pe calculator, baze de date.
4. 3. Exemple de calculatoare: IBM 360-370, PDP11/XX, Spectra 70,
Honeywell 200, Cray-1, Illiac IV, Cyber 205, RIAD 1-2, Felix C-
256/512/1024, Independent 100/102F, Coral 4001/4030 (Denumirile
calculatoarelor produse în România sunt prezentate cu litere cursive).
5
Scurt istoric
4. Tehnologia telecomunicaţiilor: comunicaţii prin satelit, microunde, reţele, fibre

optice, comutare de pachete.
5. Performantele calculatoarelor: capacitatea memoriei 2 MB, viteza de operare 5
mil.op/s.
Generatia a IV-a (1982 - 1989)

1. Hardware calculatoare: VLSI, sisteme distribuite, discuri optice,
microcalculatoare de 16/32 biti, superminicalculatoare, supercalculatoare.
2. Software calculatoare: sisteme de operare evoluate, ADA, pachete de programe
de largă utilizare, sisteme expert, limbaje orientate pe obiecte, baze de date
relaţionale.
3. Exemple de calculatoare: IBM-43xx, VAX-11/7xx, IBM-308x, RIAD3, Coral
4021, Independent 106, Felix 5000, Coral 8730. (Denumirile calculatoarelor
produse în România sunt prezentate cu litere cursive).
4. Tehnologia telecomunicaţiilor: reţele integrate de comunicaţii numerice
(digitale ).
5. Performantele calculatoarelor: capacitatea memoriei 8 MB, viteza de operare 30
mil.instr/s
.
Generatia a V-a ( 1990 - )
1.Hardware calculatoare: tehnici evoluate de împachetare şi interconectare, ULSI,
proiectare circuite integrate 3D, tehnologii Ga-AS şi Josephson, componente
optice, arhitecturi paralele pentru prelucrarea inferenţelor, reţele neuronale.
2. Software calculatoare: sisteme de operare cu interfaţă prietenoasă, limbaje
concurente, programare funcţionala, prelucrare simbolica (limbaje naturale,
recunoaşterea formelor: imagini/voce), Prolog, baze de cunoştinţe, sisteme expert
evoluate, CAD, CAM, CAE, multimedia, realitate virtuala, web.
3. Exemple de calculatoare: staţii de lucru, supercalculatoare, reţele de
supercalculatoare, proiectul japonez şi alte proiecte elaborate în unele ţări sau
grupuri de ţări din Europa.
4. Tehnologia telecomunicaţiilor: dezvoltarea extensiva a sistemelor distribuite,
reţele locale, reţele din fibra optică de mare capacitate reţele de transmisii radio la
frecvente de ordinul GHz cu spectru împrăştiat, telefonie digitala mobilă,
fuzionarea tehnologiilor comunicaţiilor şi calculatoarelor, Internet.
6
5. Performantele calculatoarelor: capacitatea memoriei zeci-sute MB, viteza de

operare 1 Ginstr - 1 Tinstr/s.
În prezent, pentru circuitele integrate folosite în calculatoarele electronice se
folosesc numeroase tehnologii care se pot grupa în tehnologii bipolare şi tehno-
logii MOS.
7
Noţiuni introductive
2 NOŢIUNI INTRODUCTIVE
2.1 CUM FUNCŢIONEAZĂ UN CALCULATOR ?
În general, se ştie că un calculator este un dispozitiv complex, care procesează
informaţii. Au trecut deja mai multe decenii de când calculatoarele au apărut şi
sunt folosite de către om, dar de la primele tipuri de calculatoare şi până la cele de
azi, toate se bazează în funcţionare pe îndeplinirea câtorva sarcini principale:
 Prelucrarea (sau procesarea) informaţiilor;
 Stocarea (memorarea) informaţiilor;
 Transferul şi comunicarea informaţiilor.
Dar care informaţii? Şi ce devin ele? Calculatorul poate opera numai cu
informaţiile care îi sunt oferite de către utilizator, deci care sunt introduse în
sistemul calculatorului, iar în urma execuţiei diverselor sarcini enumerate mai sus,
în final utilizatorul obţine rezultate, sub formă de noi informaţii, prin texte şi
imagini afişate pe ecran sau tipărite pe hârtie, sunete auzite în difuzoare sau
înregistrate pe suport magnetic etc.
După cum se vede, calculatorul nu reprezintă pentru utilizator un scop în sine, ci
este doar un instrument de care utilizatorul se foloseşte ca să proceseze, să
păstreze, să transforme şi să vehiculeze informaţii utile în lucrările şi în viaţa sa.
2.1.1 Prelucrarea (procesarea) informaţiilor

Computer înseamnă, mai pe româneşte, calculator, prima impresie despre rolul
lui de bază este aceea că el calculează. De fapt calculatorul procesează informaţii,
adică transformă informaţiile din unele în altele sau dintr-o formă în alta.
Procesarea implică şi foarte multe calcule matematice dar şi alte operaţii.
Informaţiile cu care operează permanent un calculator pot fi împărţite în 3
categorii mari:
Date - sunt acele informaţii care sunt procesate. De exemplu, un calculator poate
să afişeze în ce zi a săptămânii cade o anumită dată calendaristică (reprezentată
prin zi, lună şi an). Pentru asta, el trebuie să primească data calendaristică, după ce
o procesează, va afişa ziua săptămânii care corespunde acelei date. Data
calendaristică introdusă şi ziua săptămânii afişată sunt date cu care a operat
calculatorul în acest proces. Tot din categoria datelor sunt incluse şi documentele
care conţin texte, imagini, chiar şi sunete, cu care operează calculatorul şi a căror
8
manevrare şi prelucrare reprezintă cel mai adesea scopul utilizării acestuia într-o
activitate de birou.
Programe - reprezintă o categorie specială de informaţii, care conţin algoritmii
conform cărora calculatorul va procesa datele. Calculatorul este un simplu
automat electronic, dar în funcţie de programele pe care le foloseşte, el va putea
procesa datele primite în diverse moduri. Reluând exemplul anterior, este necesar
un program capabil să calculeze exact în ce zi a săptămânii cade o dată
calendaristică oarecare, ţinând cont de toate detaliile calendarului (ani bisecţi,
zilele fiecărei luni etc.), conform unui algoritm matematic bine stabilit.
Programele sunt compuse din instrucţiuni care sunt executate una câte una, până
când, pornind de la datele introduse, se ajunge la rezultatul final. Pentru
calculator, aceste instrucţiuni sunt codificate în aşa-numitul cod-maşină, un limbaj
de programare foarte rar folosit chiar de către specialişti. Viteza cu care sunt
executate instrucţiunile a ajuns astăzi atât de mare, încât, atunci când apăsăm o
tastă şi apare instantaneu pe ecran o literă, nici nu ne dăm seama că această
operaţie atât de simplă înseamnă, pentru calculator, execuţia a sute sau mii de
instrucţiuni în cod-maşină.
Parametrii de configurare - este vorba de acele informaţii care determină modul
specific de funcţionare pentru fiecare componentă fizică a calculatorului, sau
pentru programele folosite de el. Prin aceşti parametrii, care rămân memoraţi în
calculator până la modificarea sau ştergerea lor, un sistem de calcul poate fi
programat, de exemplu, să accepte sau să ignore un anumit dispozitiv fizic (un
hard-disk, un mouse etc.).
2.1.2 Stocarea (memorarea) informaţiilor

Calculatorul poate stoca (memora) informaţii în mai forme diferite, astfel încât
el va putea procesa nu numai informaţii introduse în momentul procesării, ci şi
informaţii stocate în memorie. În acest fel, un calculator este adesea folosit şi
pentru a găzdui baze de date sau arhive de informaţii şi documente diverse, în
format digital sau - ca să folosim un termen popular - electronic. Memoria
calculatorului se împarte în două tipuri de bază: memorie temporară (pe termen
scurt, sau dinamică) şi memorie permanentă (pe termen lung, fixă).
Memoria temporară este aceea care se şterge la oprirea alimentării cu energie
electrică (de fapt datele memorate nu se şterg ci devin incoerente şi nu mai pot fi
utilizate la realimentare calculatorului), este folosită numai în timpul funcţionării
lui, ca zonă de memorie de lucru pentru programele aflate în funcţiune.
9
Fizic, ea este reprezentată prin aşa-numita memorie RAM (Random Access

Memory).
Folosind memoria RAM (numită şi memorie internă), calculatorul execută mai
rapid programele şi procesează mai eficient informaţiile. În general, când se
vorbeşte în limbajul tehnic despre memoria unui calculator, acest termen se referă
mai ales la memoria RAM.
Când lucrezi la un document, de exemplu, modificările pe care le faci se păstrează
în memoria RAM, dar pentru ca ele să rămână permanent în document, trebuie să
fie salvate în memoria permanentă (externă). Memoria permanentă nu se şterge la
oprirea calculatorului; ea se păstrează fizic, pe dispozitive de diverse tipuri,
capabile să înregistreze informaţii pe suport magnetic (hard-disk, dischetă, bandă
magnetică) sau prin procedee optice (discul optic sau CD-ul). În ea sunt păstrate
permanent programele şi datele, organizate în aşa-numite fişiere. Tehnicienii se
referă la memoria permanentă folosind mai mult termeni ca "spaţiu de stocare"
sau "spaţiu pe disc".
Funcţia de memorare a informaţiilor face calculatorul foarte util în orice activitate,
el putând înlocui astfel dulapuri de foldere şi biblioteci întregi.
2.1.3 Transferul şi comunicarea informaţiilor

Pentru a putea stoca şi procesa informaţii, calculatorul trebuie să le şi transfere
de la un dispozitiv la altul; adesea în funcţiile sale de bază intră şi comunicarea
informaţiilor către/dinspre alte calculatoare. Există mai multe forme de transfer şi
comunicare de informaţii în activitatea calculatorului:
I/O (Input/Output) este denumirea generică dată dispozitivelor de intrare/ieşire,
adică acelor dispozitive care asigură introducerea (intrarea) informaţiilor în
calculator şi afişarea (ieşirea) de informaţii prin diverse metode. De pildă,
tastatura, mouse-ul sau scanner-ul sunt dispozitive tipice de intrare, prin care
utilizatorul poate introduce texte sau poate da comenzi calculatorului, în vreme ce
monitorul, imprimanta şi boxele audio sunt dispozitive tipice de ieşire, prin care
informaţiile din calculator ajung să fie văzute sau auzite de operator.
Transfer în/din memoria RAM - orice program, la lansarea sa, este transferat
parţial sau total în memoria RAM, de unde va fi executat pas cu pas. Tot în
memoria RAM sunt plasate informaţiile în curs de prelucrare. Există un transfer
continuu de informaţii între memoria RAM şi celelalte dispozitive din calculator.
Cu cât un calculator are mai multă memorie RAM, cu atât programele rulate au
un spaţiu mai mare de manevră şi vor funcţiona mai rapid.
10
Transfer între discuri - citirea informaţiilor de pe un spaţiu de stocare (disc)

oarecare poate fi văzută tot ca o operaţie de intrare în procesul de prelucrare a
informaţiilor, iar scrierea informaţiilor pe disc poate fi văzută şi ca o operaţie de
ieşire în acelaşi proces. Dat fiind că se pot citi informaţii de pe un disc şi se pot
scrie pe un alt disc, acesta este un transfer de informaţii de pe un mediu de stocare
pe altul. De exemplu, se pot copia informaţii de pe hard-disk pe dischetă, apoi
discheta poate fi transportată la un alt calculator, unde informaţiile respective pot
fi copiate de pe dischetă pe hard-disk-ul acelui calculator. Operaţiile de transfer pe
disc au loc aproape permanent.
Comunicaţia în reţea - pentru un calculator conectat la o reţea, fie prin dispozitive
de reţea, fie prin modem, au loc şi transferuri de informaţii către/dinspre alte
calculatoare. În acest fel circulaţia informaţiilor este accelerată foarte mult.
Utilitatea calculatorului a crescut enorm în ultimul deceniu prin extinderea
reţelelor şi prin posibilitatea conectării la reţeaua globală numită Internet.
2.1.4 Informaţie analogică şi informaţie digitală

După cum s-a văzut, toate sarcinile calculatorului implică operarea acestuia cu
informaţii de cele mai diverse tipuri.
Informaţiile se pot prezenta, pentru operator, sub formă de texte introduse de la
tastatură şi afişate pe ecran, de imagini statice sau animate, de sunete simple sau
complexe, sub formă de programe aflate în memoria calculatorului şi în multe alte
forme. De fapt, ca să înţelegem mai pe larg cum operează calculatorul cu
informaţia, putem distinge două metode de reprezentare a informaţiei: analogică şi
digitală.
Informaţia analogică este de tip continuu, acea informaţie care poate avea un
număr infinit de valori într-un domeniu definit. De exemplu, să zicem că folosim
o informaţie despre temperatura ambiantă dintr-un anumit loc, aceasta poate lua
valori între -30 şi +50 grade Celsius. Între aceste limite, temperatura poate avea,
teoretic, orice valoare, cu oricâte zecimale, acoperind astfel continuu întregul
domeniu. Putem măsura 20 de grade, sau –10,12 grade, sau 22,334455 grade;
numărul de valori posibile este infinit.
Informaţia digitală are un număr finit de valori într-un domeniu limitat.
Calculatoarele folosesc acest tip de informaţie pentru ca toate operaţiile lor să se
deruleze în timp finit şi după algoritmi exacţi. Astfel, aceeaşi temperatură poate fi
măsurată, pe calculator, numai cu valori rotunjite la numărul de grade: 20 de
grade, -21 de grade, 42 de grade etc. Valorile intermediare, zecimale, pot fi
11
rotunjite la cel mai apropiat întreg, dacă precizia cerută de programul care
foloseşte această informaţie este suficientă pentru scopul propus. Tot informaţie
digitală este şi acea informaţie care nu este numerică, dar are tot un set finit de
valori. De exemplu, cele 7 zile ale săptămânii reprezintă un set finit de valori:
Luni, Marţi, Miercuri, Joi, Vineri, Sâmbătă, Duminică, dacă un program trebuie să
fie afişeze ziua curentă, va determina o valoare din acest set pentru informaţia pe
care o va afişa.
Calculatoarele actuale folosesc o formă particulară de informaţie digitală, anume
informaţia binară.
2.1.4.1 Informaţia binară

Aceasta este informaţia digitală care este reprezentată prin folosirea unui set
de numai două valori: 0 şi 1. Prin codificări adecvate, aproape orice tip de
informaţie poate fi reprezentată în formă binară. Avantajele acestei forme de
reprezentare a informaţiei sunt mai multe:
Simplitate - foarte mulţi parametrii cu care lucrăm au numai două valori, de aceea
este uşor ca ei să fie reprezentaţi prin cele două valori binare, 1 sau 0. De
exemplu: DA sau NU (ca răspuns la o întrebare), deschis sau închis (un contact,
un bec), pornit sau oprit (un aparat, un dispozitiv), activ sau inactiv (o opţiune de
lucru într-un program), permis sau interzis (o permisiune de acces sau de execuţie
a unei anumite operaţii);
Expandabilitate - reprezentarea binară poate fi extinsă şi la parametri care pot
avea mai mult de 2 valori. De exemplu, dacă avem un sistem de 2 becuri care pot
fi aprinse sau stinse independent, starea lor curentă poate fi indicată de doi
parametri binari, fiecare cu valoarea 0 pentru "stins" sau 1 pentru "aprins".
Claritate - deoarece valorile cu care se lucrează sunt doar 1 şi 0, informaţiile sunt
clare şi erorile sunt reduse. Între 0 şi 1 nu sunt admise valori intermediare, chiar
dacă semnalele electrice sunt semnale analogice în fond, informaţia conţinută de
ele este permanent modelată în formă digitală. Astfel, dacă pe linia telefonică, din
cauza perturbaţiilor, valoarea semnalului este 0.95, calculatorul o poate trata, prin
rotunjire, ca fiind valoarea corectă 1.
Viteză - prelucrarea informaţiilor în computer implică luarea de milioane de
decizii pe secundă. Acest proces este mult mai rapid atunci când o decizie
înseamnă numai o alegere între două opţiuni posibile 0 sau 1, decât dacă există un
set mai mare de opţiuni.
12
Aceste considerente sunt mai mult teoretice pentru un simplu utilizator, rolul lor
este acela de a permite înţelegerea modului de "gândire" al computerului atunci
când acesta execută calcule matematice, ia decizii logice sau operează în orice alt
mod cu informaţia.
2.1.4.2 Baze de numeraţie

Suntem obişnuiţi să numărăm în baza 10, reprezentând valori cu ajutorul celor
10 cifre de la 0 la 9, dar suportul matematic folosit de calculatoare pentru
manevrarea şi prelucrarea informaţiei binare este sistemul de numeraţie în baza 2
şi/sau în baze de numeraţie care sunt puteri ale lui 2. Principalele sisteme de
numeraţie folosite pentru reprezentarea binară a informaţiei sunt prezentate în
tabelul 2.1. Ca regulă generală pentru numărarea într-o bază de numeraţie N: când
la sfârşitul unui număr scris în baza N apar, la rând, numai cifre N-1, numărul
următor din şir (cu 1 mai mare decât precedentul) va primi, în locul fiecărei cifre
N-1 de la dreapta, cifra 0, iar în faţa acestora la cifra existentă se adaugă 1 şi aşa
mai departe.
Sistemul binar foloseşte baza 2, în care avem doar două cifre, 0 şi 1, astfel încât
orice număr va fi reprezentat numai cu aceste două cifre. Regula este aceeaşi ca în
orice bază de numeraţie N. Pentru primele N numere, începând de la 0, se folosesc
în ordine cele N cifre ale bazei respective, dar pentru următorul număr (N+1),
prima cifră din dreapta devine 0 şi în faţa ei se adaugă cifra 1 (aşa cum numărul
care urmează după 9, în baza 10, se notează cu 10).
Sistemul octal foloseşte baza 8, cu cifrele de la 0 la 7. În acest caz, numărul 8 va
fi notat în octal cu “10”, numărul 9 va fi notat în octal cu “11”, numărul zecimal
10 va fi notat în octal cu “12” etc. Sistemul octal este cel mai rar folosit.
Sistemul hexazecimal foloseşte baza 16. În acest caz sunt necesare 16 cifre
distincte; după cifrele de la 0 la 9 se folosesc, în ordine, literele A, B, C, D, E, F.
Astfel, numărul zecimal 15 va fi notat cu “F”, iar numărul 16 cu “10”, numărul
zecimal 255 va avea notaţia hexa (prescurtare de la hexazecimal) “FF” şi aşa mai
departe. Tabelul 2.1 prezintă exemple de notaţii în aceste baze.
De fapt, datele sunt reprezentate în calculator numai în sistemul binar, fiecare cifră
binară fiind un bit de informaţie. Sistemele octal şi hexazecimal sunt notaţii
folosite de programatori pentru manevrarea mai uşoară a şirurilor lungi care ar
rezulta, în sistemul binar, dacă s-ar folosi notaţia binară pentru numere mari. Dacă
se întâlneşte o valoare "44", fără precizarea bazei de numeraţie, cum s-ar putea
spune dacă este scrisă în sistemul zecimal sau în sistemul hexazecimal? Pentru a
13
le deosebi, la o valoare hexazecimală se adaugă fie un prefix “0x” (rezultă notaţia

“0x44”), fie un sufix “h” (rezultă notaţia “44h”). Valorile numerice pentru care nu
se specifică baza de numeraţie se consideră, de regulă, că sunt valori în baza 10.
Tabelul 2.1
Binar Octal Zecimal Hexa
0 0 0 0
1 1 1 1
10 2 2 2
11 3 3 3
100 4 4 4
101 5 5 5
110 6 6 6
111 7 7 7
1000 10 8 8
1001 11 9 9
1010 12 10 A
1011 13 11 B
1100 14 12 C
1101 15 13 D
1110 16 14 E
1111 17 15 F
10000 20 16 10
10001 21 17 11
2.1.4.3 Unităţi de măsură pentru cantitatea de informaţie

Cantitatea de informaţie stocată şi vehiculată de calculator în format binar este
măsurată în unităţi de măsură specifice. După cum am arătat, o cifră binară
reprezintă un bit de informaţie, aceasta este unitatea de bază pentru măsurarea
informaţiei. Din motive practice, însă, informaţiile sunt manevrate în grupuri de
câte 8 biţi. Un grup de 8 biţi se numeşte octet sau Byte (citit bait, într-o singură
silabă). Notaţiile prescurtate fac diferenţa între bit (notat cu "b") şi Byte (notat cu
"B"). Dar fiindcă aceste unităţi sunt foarte mici în multe cazuri practice, cel mai
adesea se folosesc multiplii lor, cu prefixele uzuale folosite şi în cazul altor unităţi
de măsură. În tabelul 2.2 se prezintă multiplii uzuali ai Byte-ului.
Tabelul 2.2
14
Totuşi, există o diferenţă de care trebuie ţinut cont. În cazul altor unităţi de
măsură, prefixul Kilo înseamnă 1000 adică 10 la puterea a 3-a, iar multiplii
următori - Mega, Giga şi Terra - desemnează puterile a 6-a, a 9-a şi respectiv a 12-
a, ale lui 10. În cazul măsurării informaţiei binare se lucrează cu puteri ale lui 2;
se întâmplă că 2 la puterea 10 este 1024. Astfel se foloseşte multiplul de 1
KiloByte pentru a desemna 1024 Bytes. Apoi, 1 MegaByte = 1024 KiloBytes, 1
GigaByte = 1024 MegaBytes, iar 1 TerraByte = 1024 GigaBytes. Adesea se
rotunjeşte acest 1024 la 1000, din obişnuinţa de a se folosi puteri ale lui 10, dar
rezultă din aceasta o eroare care creşte cu volumul de informaţie şi care poate
produce confuzii.
Se pare că este în studiu un nou sistem de denumire a multiplilor pentru unităţile
de măsură binare, care să elimine această confuzie, dar deocamdată cel vechi este
încă în uz.
Pentru a avea o idee despre ce înseamnă aceste cantităţi de informaţie, se pot
menţiona următoarele:
1 Byte este, pentru calculator, cantitatea de informaţie echivalentă cu o literă de
text.
1 KB înseamnă un text de 1000 de litere, în general mai puţin de o pagină de text.
1 MB poate cuprinde o carte foarte mare; o dischetă are, de exemplu, 1.44 MB, iar
un ZIP-disk are 100 MB.
1 GB poate cuprinde o bibliotecă de mii de cărţi; un CD are cam 2/3 dintr-un 1
GB (650 MB), iar hard-diskurile din ofertele actuale au o capacitate de la 20 GB
până la aproximativ 100 GB.de la câţiva GB până la zeci de GB.
1 TB este deja un volum enorm de informaţii, dar probabil şi această dimensiune
va deveni uzuală în viitorul apropiat.
2.1.5 Hardware şi Software

Tot ce se găseşte în calculator poate fi împărţit în două categorii mari de
sisteme: hardware şi software.
Hardware este termenul care desemnează dispozitivele fizice - optice,
electronice, mecanice - care compun calculatorul.
Monitorul, tastatura, mouse-ul, carcasa unităţii centrale şi toate componentele
fizice din ea, sunt dispozitive hardware. Toate acestea comunică între ele şi
funcţionează pe bază de programe.
Software este termenul care desemnează programele pe baza cărora funcţionează
calculatorul. Dispozitivele hardware sunt dispozitive programabile, ele pot
15
funcţiona cu o varietate mare de programe, în diferite moduri, după cerinţele

utilizatorului.
Unele componente hardware includ, din fabricaţie, mici programe care asigură
funcţionarea lor de bază. Dar majoritatea programelor sunt introduse (instalate) în
calculator după asamblarea acestuia, ele pot fi modificate, optimizate sau înlocuite
pe parcursul utilizării.
2.1.5.1 Ce este un program?

Să presupunem că avem de rezolvat următoarea problemă: se dau literele R G
V O I A şi se cere ca ele să fie sortate (aranjate) în ordine alfabetică. Majoritatea
oamenilor pot face asta în mai puţin de 10 secunde. Dar un calculator modern
poate rezolva problema în mai puţin de o miime de secundă. Să credem că un
calculator este mai inteligent decât omul? Nicidecum. De fapt, calculatorul nu ştie
să rezolve nici o problemă. Însă procesorul din calculator poate executa extrem de
rapid un set restrâns de operaţii logice, omul poate să-i impună calculatorului un
anumit mod şi o anumită succesiune de efectuare a operaţiilor, astfel încât
rezultatul lor să fie soluţia problemei. Acest lucru, omul îl face printr-un program.
Programul pentru rezolvarea problemei de mai sus conţine, de fapt, nu soluţia
problemei, ci o metodă (logică, matematică etc.) prin care calculatorul poate găsi
soluţia pornind de la datele primite şi de la structura alfabetului. Calculatorul nu
ştie că datele de pornire sunt litere sau altceva, el doar efectuează automat
operaţiile dictate de program, aplicând astfel metoda de rezolvare propusă de
programator.
Dacă modificăm problema, considerând că fiecare literă este iniţiala unei
culori, iar apoi se cere să se aranjeze culorile în ordinea apariţiei lor în curcubeu,
atunci un om poate rezolva repede problema, dar calculatorul - care nu ştie ce sunt
culorile - nu va mai putea rezolva problema prin aceeaşi metodă ca prima dată,
deci are nevoie de un alt program, care să includă denumirile culorilor şi ordinea
lor în curcubeu.
La apăsarea unei taste (F), între momentul începerii acestei acţiuni şi momentul
afişării rezultatului acţiunii pe ecranul monitorului, se produce o succesiune de
evenimente descrise în cele ce urmează.
Tastatura trimite spre calculator un semnal electric care arată ce tastă a fost
apăsată. Controlerul de tastatură (un circuit care controlează comunicaţia dintre
calculator şi tastatură) interpretează acest semnal, determină că litera apăsată a
16
fost F şi o stochează în memorie în aşteptarea momentului când microprocesorul

va putea să se ocupe de ea.
Apoi controlerul trimite procesorului un semnal numit întrerupere. Întreruperea
îi spune procesorului că o anumită parte a calculatorului are o informaţie care
trebuie procesată, solicitându-i atenţia. În acest caz, controlerul îi cere
procesorului să se ocupe de tasta apăsată.
Procesorul execută tot timpul diverse programe, împărţindu-şi timpul între mai
multe sarcini, care sunt tratate pe rând, iar semnalul de întrerupere îl anunţă că s-a
adăugat încă o sarcină în lista celor pe care le are de efectuat. Întreruperile sunt
tratate cu anumite priorităţi, când vine rândul să fie tratat evenimentul determinat
de apăsarea tastei, procesorul trimite această sarcină unui program corespunzător
din sistemul de operare pe utilizat. Presupunând că se utilizează stemul de operare
Windows, programul din sistemul de operare stabileşte care fereastră (aplicaţie)
era activă când s-a apăsat tasta respectivă şi trimite acesteia un mesaj, spunându-i
ce tastă a fost apăsată.
Fereastra (de fapt, un program care controlează tot ce se întâmplă în acea
fereastră) decide ce este de făcut la apăsarea acelei taste. Dacă este vorba de
fereastra editorului de text, fiindcă s-a apăsat o literă, editorul de text o va adăuga
în zona de lucru pentru fişierul care se editează (litera astfel adăugată va ocupa un
byte în memoria RAM a calculatorului). Apoi editorul de text va cere sistemului
de operare să afişeze pe ecran litera tastată. Sistemul de operare va afişa litera pe
ecran prin adăugarea ei în memoria video, cea care conţine matricea de puncte
aprinse sau stinse de pe ecran şi culorile corespunzătoare fiecărui punct.
Data următoare când placa video regenerează imaginea de pe monitor litera va
apărea pe ecran. Majoritatea plăcilor video regenerează imaginea de pe ecran de
60-100 ori pe secundă.
Descrierea de mai sus este generală, lipsind din ea multe detalii. Procesorul
execută mii de operaţiuni în fiecare secundă, fiecare componentă din calculator
are sarcinile ei precise.
2.1.5.2 Componente hardware

Un calculator este un sistem modular, alcătuit din numeroase componente
fizice, în special electronice, incluzând însă şi dispozitive mecanice şi optice.
Examinând sumar un calculator personal obişnuit, se pot observa elementele sale
de bază:
17
Carcasa calculatorului - aceasta este "corpul" calculatorului, în carcasă fiind

montate multe alte componente, unele vitale, altele opţionale, precum:
Sursa de alimentare - ansamblul care alimentează cu energie electrică, la
parametrii necesari, toate componentele din, sistem, cu excepţia celor care au o
alimentare electrică separată;
Placa de bază - "coloana vertebrală" a sistemului, care susţine funcţionarea
coordonată a acestuia şi asigură comunicarea între toate componentele sale;
Microprocesorul - "creierul" sistemului, piesa de bază care defineşte
performanţele de viteză ale calculatorului, este cel care execută şi coordonează
toate operaţiile din sistem;
Memoria internă - păstrează datele de lucru în timpul execuţiei programelor, pe
durata funcţionării calculatorului. O parte specială a sa este memoria video, care
păstrează conţinutul imaginii ce se afişează continuu pe monitor;
Discul dur (hard-disk) - un dispozitiv de memorie care păstrează pe un disc
magnetic informaţii - sistemul de operare, programe, documente şi orice alte date-
chiar şi atunci când calculatorul este oprit.
Unitatea de dischetă (floppy-disk) - un dispozitiv de memorie pentru stocarea de
date, pe un disc magnetic flexibil, date care poate fi transportate şi pe alte
calculatoare;
Unitatea CD-ROM - un dispozitiv de memorie care operează cu discuri optice
(compact-disk), putând să le citească şi (dacă este şi CD-writer) să le înscrie.;
Placa video - componenta prin care conţinutul memoriei video este transmis
continuu către monitor;
Placa de sunet - componenta prin care calculatorul poate trimite semnale sonore
către boxe sau căşti, la o calitate superioară speakerului (un mic difuzor intern
folosit pentru semnale sonore simple);
Modemul - componenta prin care calculatorul poate fi folosit pentru comunicarea
directă cu alte calculatoare, prin linia telefonică. Modemul e foarte utilizat pentru
conectarea la Internet;
Placa de reţea - componenta prin care calculatorul poate fi conectat într-o reţea
locală de calculatoare.
Monitorul este micul "televizor" pe care se poate vedea permanent ceea ce
afişează calculatorul, fiind astfel un element de bază pentru urmărirea rezultatelor
operării pe calculator.
18
Tastatura este claviatura cu multe taste (mici butoane), care are rolul de bază în
introducerea de comenzi şi date (texte, cifre etc.) în calculator.
Mouse-ul este micul dispozitiv folosit pentru comanda calculatorului în interfeţe
grafice, deplasând un pointer pe ecran şi apăsând pe butoane, similar apăsării cu
degetul pe butoanele unui panou de comandă;
Imprimanta este ansamblul folosit pentru tipărirea pe hârtie a informaţiilor din
calculator, texte şi/sau imagini;
Scanner-ul este un dispozitiv cu ajutorul căruia imaginile tipărite pe hârtie sau
fotografiile pot fi „scanate” şi introduse în memoria calculatorului pentru a fi
prelucrate şi/sau afişate pe ecran în diverse forme;
Boxele audio şi/sau căştile audio - redau, la nivelul de audiţie al urechii umane,
sunetul preluat de la placa audio sau de la alte dispozitive audio din sistem.
Există şi alte componente mai mărunte în carcasa calculatorului ca şi dispozitive
numite opţionale (echipamente periferice) care pot fi ataşate la calculator (ca
joystick-ul, videocamera etc.) în funcţie de scopul în care acesta este folosit.
2.1.5.3 Informaţii suplimentare despre componentele hardware
CARCASA CALCULATORULUI
Aparent nesemnificativă (poate şi din cauză că se umblă mai rar la ea),
carcasa calculatorului este, de fapt, cea în care se găsesc cele mai importante
componente ale acestuia. La unele calculatoare (de exemplu, la cele de tip
MacIntosh, sau la calculatoarele portabile, numite laptop sau notebook), carcasa
calculatorului face corp comun cu tastatura şi cu monitorul. În cazul
calculatoarelor din familia IBM PC (cele mai răspândite), ea are de cele mai multe
ori forma unui paralelipiped de dimensiuni şi forme relativ variabile.
Unele carcase (de tip desktop) sunt mai mult late decât înalte, "culcate" ocupă o
arie mai mare pe suprafaţa orizontală pe care sunt plasate; încap în spaţii mai mici
pe verticală (rafturi sub birou), sau sunt suporturi bune pentru monitor.
Mai răspândite sunt azi carcasele verticale, de dimensiuni mici (minitower), medii
(miditower) sau - mai rar, mai ales la servere puternice - mari (full tower) (figura
2.1).
19
În comerţ, în carcasele pentru calculator se găsesc cel mai adesea asamblate

sursele de alimentare cu energie electrică. Din acest punct de vedere, există surse
de alimentare cu factor AT şi ATX, fiecare având anumite caracteristici tehnice.
Factorul AT a apărut primul, fiind întâlnit la calculatoarele mai vechi, pe când
factorul ATX este mai nou, predominând, în ultima vreme, piaţa. El va înlocui
treptat, cu totul, componentele cu caracteristici AT, plăcile de bază mai noi, ca şi
unele carcase de tip recent, suportând numai alimentare de tip ATX. Aceasta
înseamnă că alegerea unor componente (placa de bază a calculatorului) trebuie
făcută în raport cu tipul sursei de alimentare şi al carcasei, pentru compatibilitate
din punct de vedere al factorului AT/ATX.
Fig.2.1 Tipuri de carcase utilizate la PC-urile actuale.
La exterior, importante sunt părţile din faţă şi din spate ale carcasei. Pe
panoul frontal se găsesc butoane de control pentru sistem, cum sunt: butonul de
pornire/oprire (POWER), butonul de re-pornire la cald (RESET) sau, la carcase
mai vechi (sau şi la unele mai noi, dar nefuncţional), butonul TURBO. Câteva
leduri pot da indicaţii despre starea sistemului: ledul POWER (verde, de regulă)
este aprins cât timp calculatorul este pornit, iar ledul HDD (roşu, în general) se
aprinde sau clipeşte ori de câte ori se execută operaţii de citire/scriere pe hard-
disk. Pe partea din spate a carcasei sunt plasate o mulţime de mufe unde se
conectează cablurile care asigură comunicaţia între calculator şi alte dispozitive
periferice sau legătura cu alte calculatoare. Rar există aici două mufe identice,
astfel încât, dacă ai de conectat aici un cablu, este uşor să-i găseşti locul potrivit.
Carcasa AT are cam orice PC mai vechi de 1998 (cu referinţă la PC-urile
compatibile IBM-PC). Carcasele ATX au apărut de aproximativ 6 ani; ele au
anumite îmbunătăţiri care pot fi luate în considerare la alegerea componentelor
PC-ului: Gabaritul intern este ceva mai mare la carcasa ATX, deci vor încăpea în
20
ea mai multe componente, ventilaţia va fi mai bună, deci durata de viata a

componentelor (prin reducerea supraîncălzirii care le uzează) va fi mai mare;
Oprirea automată a PC-ului este posibila la carcasele ATX. Din Windows 98, când
se dă comanda "Shut down", imediat ce apare mesajul portocaliu pe fond negru,
care anunţa că sistemul poate fi oprit, se şi opreşte automat PC-ul, fără a mai se
apăsa butonul POWER;
Protecţie la oprirea accidentala au doar carcasele ATX. Daca se doreşte oprirea
PC-ului din butonul POWER, trebuie acesta să fie apăsat timp de 5-6 secunde.
Daca acelaşi buton este apăsat din greşeala, un timp mai scurt, acţiunea nu are
efect.. În spate, carcasa ATX are un comutator pentru întreruperea alimentării.
Acest buton întrerupe alimentarea cu tensiune electrică a sursei, deci el poate
deconecta instantaneu şi complet calculatorul de la reţeaua de tensiune. Butonul
POWER nu întrerupe alimentarea sursei de tensiune, aceasta rămânând sub
tensiune atâta timp cât PC-ul este în priză;
Tastatura PS/2 ia locul tastaturii "normale" (cu mufa DIN) la carcasele ATX.
Mouse-ul de tip PS/2 are mufa rezervata pe carcasa ATX (fata de carcasa AT,
unde se poate folosi un mouse PS/2 numai daca se montează portul PS/2 necesar).
Dar, opţional, se poate folosi pe carcasa ATX un mouse serial, pe portul COM1;
Plăcile ATX includ porturi seriale, paralele şi USB, deci nu mai trebuie conectate
plăcute separate pe placa de baza, ca la plăcile AT.
Facilităţi Keyboard-PowerUp, Wake-on-alarm, Wake-on-ring, Wake-on-Lan
(pentru pornirea calculatorului la anumite evenimente - la apăsarea unei taste, la
ora programata, la apel telefonic, la conectarea prin redea) exista doar la plăcile
ATX.
SURSA DE ALIMENTARE
Calculatorul funcţionează pe bază de energie electrică. Un notebook poate
funcţiona un timp limitat, alimentat de la un acumulator electric. Calculatoarele
obişnuite trebuie conectate la priză pentru a funcţiona. Tensiunea electrică la
nivelul prizei fiind prea mare pentru componentele din calculator, în carcasa
21
calculatorului există un ansamblu care reduce tensiunea de la 220 V la valorile

mult mai mici la care pot funcţiona componentele electronice din calculator.
Această componentă este sursa de alimentare. Ea se găseşte în interiorul carcasei
calculatorului, exact acolo de unde iese cablul de alimentare de la priza electrică.
Deoarece conţine elemente care se încălzesc puternic în timpul funcţionării, este
prezent un ventilator care o răceşte (figura 2.2). Orice sursă de alimentare are o
putere limitată, calculată să suporte un anumit consum maxim, de aceea nu trebuie
să se abuzez prin adăugarea de noi componente în calculator, pentru că, la un
moment dat, acestea pot să suprasolicite sursa. Calculatoarele cu multe
componente au nevoie de surse mai puternice. Există diverse tipuri de surse, unul
din parametrii principali ai acestora fiind puterea nominală suportată.
Fig. 2.2 Imaginea unei surse pentru alimentarea calculatorului.

Aşa cum am arătat mai sus, alt parametru al sursei de alimentare este factorul de
formă; se deosebesc surse AT şi ATX. Sursele AT tind să fie înlocuite tot mai mult
de surse ATX, care au o serie de facilităţi în plus, printre care câteva posibilităţi de
a fi controlate prin calculator, ceea ce poate asigura o economie de energie pe
durata cât calculatorul, deşi lăsat în funcţiune, nu este folosit efectiv. Carcasele
calculatoarelor ţin şi ele cont de factorul de formă, astfel încât adesea ele se vând
cu tot cu sursă, sursa fiind adecvată carcasei.
PLACA DE BAZĂ
Placa de bază mai este cunoscută şi sub numele de motherboard sau
mainboard; ea este una dintre componentele vitale ale calculatorului, susţinând
comunicarea şi coordonarea activităţii tuturor componentelor din sistem. Fizic, ea
este acea placă mare, cu multe circuite şi socluri (sloturi) de diverse forme, la care
sunt conectate prin cabluri sau prin fixare în sloturi celelalte componente din
sistem (figura 2.3). Dintre componentele principale, pot fi enumerate:
Chipsetul sistemului şi controlerele sunt componentele "inteligente" ale plăcii de
bază, circuite integrate care dirijează traficul de informaţii şi coordonează multele
dispozitive din calculator. De calitatea chipsetului depind performanţele întregului
sistem, deoarece el impune tipul şi limitele altor componente ce le poate suporta
sistemul.
Magistralele de sistem sunt căile prin care circulă semnalele electrice între
componente. Aceste căi includ atât circuitele trasate pe placa de bază, cât şi
22
diversele sloturi în care pot fi fixate diverse plăci şi integrate. Arhitectura

magistralelor are o importanţă deosebită în determinarea performanţelor
sistemului;
BIOS-ul (de la Basic Input/Output System - sistem de bază de intrare/ieşire) este
un program înscris într-o componentă de pe placa de bază. Este cel care intră
primul în funcţiune atunci când se porneşte calculatorul, permite controlul asupra
dispozitivelor din sistem, lansează în execuţie sistemul de operare (dacă acesta
este instalat). Tot în BIOS se pot configura anumiţi parametri prin care sistemul să
poată folosi mai bine dispozitivele hardware.
Memoria cache este o memorie de capacitate de mică dar de foarte mare viteză,
plasată între procesor şi memoria normală a sistemului.
De fiecare dată când procesorul are nevoie de o informaţie din memorie, aceasta
este căutată mai întâi în memoria cache, ceea ce accelerează mult operaţiile
repetate cu aceeaşi informaţie, în general foarte frecvente;
Fig. 2.3 Placa de bază a unui PC modern.

Resursele sistemului nu sunt dispozitive fizice, dar sunt foarte importante
deoarece determină modul în care PC-ul îşi organizează accesul la zonele de
memorie şi la dispozitivele componente, iar pe de altă parte configurarea lor
permite optimizări şi adaptări ale sistemului la dispozitivele incluse şi la cerinţele
utilizatorului. Ca resurse controlate direct de logica plăcii de bază pot fi
enumerate:
Întreruperile (IRQ) – sunt folosite atunci când un dispozitiv solicită atenţia
procesorului folosind cereri de întrerupere a activităţii sale curente. În sistemele
tradiţionale, fiecare dispozitiv are un număr IRQ diferit. Dacă două dispozitive
încearcă să folosească acelaşi număr IRQ, poate apărea un conflict. Tehnologiile
mai noi permit mai multor dispozitive să împartă aceeaşi întrerupere;
23
Canalele de acces direct la memorie (DMA) – sunt folosite de unele dispozitive

care pot să citească şi să scrie direct în memoria sistemului, în loc să ceară
procesorului să facă aceasta. Transferul datelor direct între dispozitive şi memorie,
fără implicarea microprocesorului, îmbunătăţeşte eficienţa sistemului. Fiecare
astfel de dispozitiv are nevoie de propriul său canal DMA.
Adresele de intrare/ieşire (I/O) – sunt folosite de dispozitivele care schimbă
informaţii cu sistemul plasând date la anumite locaţii de memorie. De câte ori
intră sau iese o informaţie din calculator, către modem, către hard-disk sau către
imprimantă, de exemplu, se folosesc adrese I/O. La fel, fiecare dispozitiv are
nevoie de propria sa zonă de adrese de memorie I/O.
Adresele de memorie - similar cu adresele I/O - sunt folosite de dispozitive pentru
funcţionarea lor normală. De exemplu, programul BIOS poate fi copiat în
memoria RAM; se pot folosi zone de memorie pentru a păstra date temporare
folosite de dispozitive;
MICROPROCESORUL
Microprocesorul sau procesorul este o componentă vitală pentru orice
calculator. Rolul său este fundamental, el fiind cel care parcurge programele din
calculator, instrucţiune cu instrucţiune, le execută coordonând dispozitivele din
sistem, procesează şi realizează transferul datelor, controlează toată activitatea
sistemului. Procesorul este un circuit integrat care include echivalentele unui
număr foarte mare de elemente de circuit electronic clasic - tranzistorii. El
lucrează în strânsă colaborare cu placa de bază, pe care este montat într-un soclu
(numit şi slot sau socket) special. În funcţie de tipul acestui soclu, o placă de bază
poate suporta numai anumite tipuri de procesoare. Astfel, pentru schimbarea
procesorului, gama de opţiuni este limitată la cele permise de placa de bază.
Există multe tipuri de procesoare, dar cele mai cunoscute sunt cele produse de
firmele INTEL (realizatoarea procesoarelor din familia x86, mai popular
cunoscute prin codurile 286, 386, 486, Pentium – figura 2.4) şi AMD (cu
procesoarele din seria K6, iar mai nou cu seriile Athlon şi Duron). Numele
procesorului dintr-un calculator şi frecvenţa lui de lucru se pot citi, de obicei, în
primele rânduri de mesaje afişate la pornirea calculatorului.
Performanţele procesorului se măsoară prin mai mulţi parametri, dar cel mai
important este frecvenţa de lucru a procesorului. La ora actuală, cel mai nou
procesor lansat de Intel este Pentium 4; el a ajuns să lucreze la frecvenţe de până
la 2,6 GHz.
24
În tabelul 2.3 sunt prezentate evoluţiile generaţiilor de calculatoare personale

compatibile IBM PC, tipurile de procesoare şi numerele tranzistorilor echivalenţi
integraţi în ele.
Fig. 2.4 Microprocesoare PENTIUM produse de Intel.
25
Tabelul 2.3
MEMORIA INTERNĂ
Prin memoria de sistem (sau memorie internă - RAM) se înţelege acea
componentă care are rolul de a stoca temporar date folosite de calculator în timpul
funcţionării sale. Fizic, este vorba de nişte plăcuţe care se montează pe placa de
bază, ce conţin circuitele de memorie (figura 2.5). Deoarece memoria RAM se
montează pe placa de bază, există câteva tipuri distincte de arhitectură a plăcuţelor
de memorie; orice adăugare sau înlocuire de memorie RAM trebuie făcută ţinând
cont de ceea ce poate fi montat pe placa de bază. O placă de bază poate suporta
numai un anumit tip (uneori 2 tipuri) de plăcuţe de memorie.
26
Fig. 2.5 Plăcuţe de memorie RAM.
Orice program lansat în execuţie procesează diverse date. În perioada procesării

acestora ele sunt stocate în circuitele de memorie, care sunt foarte rapide în
comparaţie cu alte dispozitive de stocare din sistem. Cu cât un sistem are mai
multă memorie RAM, cu atât are mai mult spaţiu temporar de manevrare a
datelor. Astfel el poate procesa blocuri mai mari de date sau poate lucra simultan
cu mai multe programe. Când memoria RAM ajunge să fie umplută cu date,
sistemul începe să funcţioneze mai greu. Se poate verifica câtă memorie RAM are
un anumit sistem chiar de la pornire, când se face un test iniţial al circuitelor de
memorie şi este afişat un contor care avansează rapid până la volumul total al
memoriei instalate. Un sistem cu performanţe medii are astăzi 64 MB de memorie
RAM. În lipsa memoriei RAM, sau dacă memoria RAM este defectă, sistemul
poate refuza să pornească..
PLACA VIDEO
Placa video este componenta care pregăteşte imaginea generată de calculator
pentru afişare pe monitor. O poţi localiza urmărind unde se conectează, în spatele
carcasei calculatorului, cablul video care vine de la monitor. În multe cazuri, placa
video e o componentă distinctă, care se montează pe placa de bază, într-un slot
adecvat. Unele plăci de bază, însă, includ astfel de componente chiar în arhitectura
lor, caz în care placa video nu mai este o componentă distinctă, dar mufa ei iese
tot în spatele carcasei, pentru ataşarea cablului pentru monitor.
Placa video include circuite de memorie RAM care alcătuiesc aşa-numita
memorie video. O placă video foarte performantă poate avea, de exemplu, 64 sau
128 MB RAM. În memoria video este păstrată toată informaţia afişată pe ecranul
monitorului. Imaginea de pe ecran este compusă din puncte (sau pixeli) care sunt
aranjate pe linii şi coloane.
Prin analogie cu punctele unei coli de hârtie scrise, fiecare pixel poate fi "scris"
(cu cerneală de o anumită culoare) sau "şters" (caz în care are culoarea hârtiei).
27
Fig. 2.6 Aspectul unei plăci video.

În memoria video se stochează informaţiile despre fiecare pixel: starea lui
(„aprins” sau „stins"), culoarea „cernelii” şi culoarea „hârtiei”. Cu cât afişarea se
face la o rezoluţie mai mare (adică la o densitate mai mare de puncte pe ecran), cu
atât imaginea conţine mai mulţi pixeli. Pe de altă parte, cu cât este mai mare
numărul de culori folosite (adâncimea de culoare), cu atât informaţia de culoare
este mai complexă şi necesită un volum mai mare de memorie. Limitele în care
pot varia aceşti parametri diferă de la o placă video la alta. Rezultă, deci, că
performanţele video ale calculatorului sunt direct proporţionale cu volumul de
memorie video şi cu performanţele tehnice ale plăcii video.
În timpul execuţiei programelor, ori de câte ori apare necesitatea unei modificări a
imaginii de pe ecran, fie şi numai pentru afişarea unei litere noi, procesorul
determină - prin calcule specifice - ce puncte trebuie modificate pe ecran,
realizând modificările adecvate în memoria video. Placa video reface imaginea de
pe ecran cu o frecvenţă fixă (numită şi refresh rate - "frecvenţă de
reîmprospătare"), care poate varia de la o placă la alta între 50 Hz şi 90 Hz sau
mai mult. Unele plăci video performante preiau o parte din sarcina procesorului,
(de a determina modificările necesare pe ecran în anumite situaţii), ceea ce
permite procesorului să se ocupe de alte sarcini. Totuşi, performanţele unei plăci
video nu pot fi exploatate decât folosind şi un monitor corespunzător. Unele plăci
dispun şi de module care permit trimiterea imaginii către televizoare sau alte
dispozitive video.
28
În concluzie, placa video este vitală pentru afişarea imaginii pe monitor, iar
calitatea ei este foarte importantă dacă se foloseşte calculatorul pentru aplicaţii
grafice, proiectare asistată, video, multimedia, animaţie, jocuri şi tot ce înseamnă
operarea intensivă cu imagini.
Monitorul
Monitorul este dispozitivul pe care se pot vedea rezultatele execuţiei
programelor (figura 2.7). El conţine un ecran realizat într-o tehnologie de
televiziune digitală de înaltă performanţă; pe ecran se afişează imagini alcătuite
dintr-o reţea fină de puncte de culoare roşie, verde şi albastră (sistemul RGB).
Memoria video conţine permanent informaţiile care determină starea fiecărui
punct (dacă este aprins sau stins, la ce intensitate luminoasă), iar placa video le
transmite cu o frecvenţă mare către monitor, care prezintă imaginea pe ecran .
Fig. 2.7 Monitoare actuale.
Primele monitoare au fost monocrome şi funcţionau doar în mod text. Monitoarele

moderne sunt color şi permit afişarea de imagini de calitate, astfel încât
performanţele video ale calculatoarelor au ajuns să depăşească nivelul celor atinse
de televiziune. Monitoarele cele mai uzuale, de forma unui mic televizor şi bazate
pe tub catodic, mai sunt desemnate cu acronimul CRT (de la Cathode Ray Tube -
tub catodic cu fascicul electromagnetic). Mai puţin voluminoase sunt monitoarele
plate de tip LCD (de la Liquid Crystal Display - afişaj cu cristale lichide), sau
TFT. Calculatoarele portabile au ecrane miniaturizate, cu cristale lichide, integrate
în capacul carcasei lor.
Performanţele monitorului influenţează sensibil calitatea lucrărilor grafice pe
calculator. Pentru aplicaţii grafice complexe, care operează cu imagini mari şi
unde claritatea contururilor şi a culorilor din imagini este importantă, este necesar
29
un monitor cu ecran mare şi cu performanţe bune. Calculatoarele care au funcţii

de comunicaţie în reţele, nu necesită operarea permanentă pe ele, pot funcţiona şi
în absenţa unui monitor. Dar pentru un calculator personal, monitorul este o
componentă vitală.
Hard-disk-ul
Hard-disk-ul (sau discul dur) este un dispozitiv de memorie permanentă, pe
care datele sunt stocate în fişiere pe termen lung, chiar şi după ce calculatorul este
oprit (figura 2.8). El conţine un disc magnetic pe care se înscriu date în format
digital. Este montat în carcasa calculatorului şi de regulă nu este nevoie dă fie scos
din cutie pentru utilizarea normală. Există şi hard-disk-uri portabile, care pot fi
conectate la un calculator printr-una din mufele din spatele carcasei sau prin
conectori speciali, dar acestea sunt mai rar folosite.
Fig. 2.8 Aspectul unui hard-disk.

Capacitatea unui hard-disk este foarte mare în comparaţie cu a altor dispozitive de
stocare a datelor. La ora actuală, un calculator cu performanţe medii are nevoie de
un hard-disk de circa 30 GB, dar cele mai mari hard-disk-uri existente ajung la
120 GB; în câţiva ani vom vedea şi hard-disk-uri de sute de GB. Într-un calculator
pot fi folosite simultan mai multe hard-disk-uri. Este importantă şi viteza de
rotaţie a discului, de care depinde viteza de localizare a datelor pe disc. Într-un
sistem folosit intens pentru prelucrarea unui volum mare de date, adesea este mai
importantă viteza de citire/scriere decât capacitatea hard-disk-ului.
Pe hard-disk se instalează sistemul de operare al calculatorului, sistemul putând
funcţiona independent. Tot pe hard-disk sunt stocate programe şi date de lucru
30
curent, astfel încât şi el reprezintă o componentă vitală a unui calculator. În lipsa

lui, un calculator poate fi pornit cu un sistem de operare de pe o dischetă sau de pe
un CD, dar în aceste condiţii nu se pot folosi eficient multe aplicaţii care au
nevoie de spaţiu pe disc.
Discheta
Fig. 2.9 Unitate floppy şi dischete.

Discheta, sau discul flexibil (floppy-disk), este cel mai mic şi mai lent mediu
de stocare a fişierelor. Este un mic disc din plastic subţire (flexibil), acoperit cu un
strat de substanţă cu proprietăţi magnetice, pe care se pot înregistra date prin
tehnologia specifică înregistrărilor magnetice (figura 2.9). Ca să poţi folosi
dischete pe calculator, trebuie să ai montată în carcasa calculatorului o unitate
pentru dischetă (floppy-disk drive sau FDD).
Volumul de date care poate fi înregistrat pe o dischetă este mic în comparaţie cu
alte dispozitive de stocare (1.44 MB, pe dischetele de 3.5 inch, faţă de valori de
mii de ori mai mari pe un hard-disk), dar discheta este folosită încă în transferul
fişierelor de la un calculator la altul şi în stocarea volumelor mici de date. Unele
calculatoare mai vechi pot avea şi unităţi de dischetă pentru dischete de 5.25 inch,
cu capacităţi de până la 1.2 MB.
La începuturile calculatoarelor, rolul dischetei era foarte important, în lipsa altor
dispozitive de stocare; primele calculatoare funcţionau numai cu programe
încărcate de pe dischetă în momentul execuţiei. La ora actuală, discheta e folosită
mult mai rar, mai mult pentru operaţii de întreţinere şi depanare, sau transferuri de
fişiere mici. Deşi nu mai este un dispozitiv vital pentru funcţionarea unui
calculator modern, unitatea de dischetă este, totuşi, foarte utilă şi astăzi.
31
CD-ROM-ul
Fig. 2.10 O unitate CD-R, un CD şi o unitate CD-RW.

Un mediu de stocare foarte fiabil şi uzitat astăzi este compact disk-ul sau CD-
ul. Acesta este un disc solid din plastic, pe care se inscripţionează date printr-un
procedeu optic (figura 2.10). Deoarece inscripţionarea modifică fizic suprafaţa
discului, în general acest disc nu poate fi scris decât o singură dată, apoi acesta
poate fi doar citit. CD-urile au fost folosite iniţial la scară largă pentru înregistrări
audio, dar în ultimii ani ele sunt folosite şi pentru înregistrări de date de pe
calculator.
Volumul de date care poate fi înregistrat pe un CD este comparabil cu cel al unui
hard-disk mic, adică circa 600-700 MB. Pe un calculator dotat şi cu placă de sunet
şi boxe sau căşti audio, se poate asculta şi muzica de pe CD-urile audio. Este
necesară o unitate CD-ROM deoarece majoritatea programelor mari (inclusiv
sistemele de operare) sunt livrate mai ales pe CD. În comerţ se găsesc şi multe
publicaţii tipărite care sunt însoţite de CD-uri cu diverse programe şi
documentaţii.
Ca să se poată folosi CD-uri pe un calculator este nevoie de o unitate CD-ROM,
cu care se pot citi fişierele şi datele înscrise pe CD. Aceasta se montează în
carcasa calculatorului. Pentru a inscripţiona CD-uri, trebuie să existe o unitate
specială care are şi posibilitatea de scriere pe CD (CD-RW sau CD-writer).
Placa de sunet
Ca să poţi asculta muzică folosind calculatorul nu este suficient micul difuzor
(system speaker) inclus în carcasa calculatorului, care emite anumite sunete la
pornire, ci ai nevoie de o placă de sunet, un dispozitiv capabil să furnizeze la
32
ieşire semnalul audio care poate fi apoi auzit în boxe sau căşti audio. Placa de
sunet se montează în carcasa calculatorului, poate fi identificată uşor după cele 3
(de obicei) orificii pentru mufe mici, rotunde, de tip jack (figura 2.11).
Fig. 2.11 Aspectul unei plăci de sunet.

Dacă asculţi muzică de pe CD-uri audio, aceasta poate fi auzită şi folosind mufa
audio de pe unitatea CD-ROM, deci fără să ai placă de sunet, dar ca să auzi
sunetele din jocuri şi aplicaţii multimedia, sau ca să asculţi muzică din fişiere
audio (în format MP3, WAV etc.), atunci placa de sunet este absolut necesară.
Există multe tipuri de plăci de sunet, iar diversele aplicaţii multimedia sunt
proiectate, de regulă, ca să funcţioneze numai cu tipurile de plăci cele mai
cunoscute sau compatibile cu acestea. Adesea, ca să poţi auzi sunetele din anumite
programe, placa de sunet trebuie configurată anume pentru acele programe.
Aceasta face ca placa de sunet să fie adesea unul din dispozitivele mai greu de
folosit de către începători, mai ales dacă este de un tip diferit de cele standard.
Dacă există o placă de sunet în calculator, trebuie folosit şi un dispozitiv prin care
sunetul să poată fi redat la frecvenţa la care poate fi auzit de urechea umană, adică
de difuzoare. Acestea se găsesc pe piaţă în boxe sau în căşti audio. Chiar dacă nu
există o placă de sunet, căştile (şi chiar boxele, la volum mic) pot fi conectate
direct la mufa de tip jack de pe unitatea CD-ROM, poţi auzi prin ele muzica de pe
CD-urile audio.
Fiindcă înregistrările moderne sunt pe două canale, adică stereo, este nevoie de o
pereche de difuzoare pentru redarea stereo a sunetului. În cazul boxelor, fiecare
difuzor se găseşte într-o cutie de rezonanţă (o boxă audio); pe una din boxe
33
se pot găsi reglaje de volum, de balans, de ton etc. Multe tipuri de boxe au nevoie
de alimentare electrică separată, de obicei livrându-se cu un mic adaptor de reţea,
deci trebuie să le asiguri o priză de alimentare. Alte tipuri de boxe, în general de
putere mică, nu au nevoie de alimentare electrică separată (figura 2.12). Căştile
audio sunt de putere mai mică decât boxele, se folosesc atunci când nu vrei să
deranjezi pe alţii, sau când vrei să faci o audiţie fără să fii deranjat de zgomotele
din jur. La căşti, difuzoarele, de mică dimensiune, se plasează pe urechi,
acoperindu-le, un suport simplu ţinându-le fixate pe cap. Această postură îţi poate
limita mişcările, mai ales dacă se întâmplă să ai un cablu prea scurt între căşti şi
mufa de ieşire a semnalului audio din calculator.
Fig. 2.12 Boxe şi căşti audio.
Porturi de comunicaţie
Pe partea din spate a carcasei calculatorului se pot vedea multe mufe la care se
conectează diverse dispozitive periferice, prin cabluri cu forme specifice. O parte
dintre aceste mufe sunt aşa-numite porturi de comunicaţie, prin care calculatorul
poate schimba date cu alte dispozitive specializate (figura 2.13). Distingem câteva
tipuri mai populare de porturi de comunicaţie:
1 - port de comunicaţie paralelă (LPT) - acea mufă mare, trapezoidală, de
tip mamă, cu 25 de pini pe 2 rânduri, folosită de regulă pentru conectarea
unei imprimante şi/sau a unui scanner. În comunicaţia de acest tip se trimit
simultan câte 8 biţi de date. Dacă ai şi scanner, imprimantă, adesea ele se pot
conecta în serie, întâi scanner-ul, iar din acesta un alt cablu paralel poate
conecta imprimanta. Tot prin portul paralel se pot conecta unele dispozitive
de stocare externă a datelor. Orice calculator ar trebui să aibă cel puţin un
port paralel;
34
2 - port de comunicaţie serială (COM) - de obicei cu mufă mai mică,

trapezoidală, de tip tată, cu 9 pini pe 2 rânduri. Comunicaţia serială este mult
mai lentă decât cea paralelă, deoarece se trimit datele bit cu bit pe linia de
comunicaţie. Pe un astfel de port se conectează frecvent mouse-ul, sau se
poate conecta un modem extern. Orice calculator are cel puţin un port serial,
iar majoritatea calculatoarelor au două. Se pot defini şi porturi virtuale de
comunicaţie serială, dacă se instalează componente (de exemplu, un modem
intern) care nu se conectează la mufa serială, dar lucrează pe aceleaşi
principii;
3 - port de comunicaţie PS/2 - este un port realizat iniţial de IBM pentru
mouse, cu scopul de a se elibera portul serial pentru a fi folosit de alt
dispozitiv. Mufa lui are formă rotundă, mică, cu 6 pini (5 în cerc şi unul
central). La unele calculatoare mai vechi, portul PS/2 lipseşte. Alte
calculatoare, mai ales cele mai noi, pot avea 2 porturi PS/2, unul fiind folosit
pentru mouse şi celălalt pentru tastatură;
4- port USB (Universal Serial Bus) este un port de tip mai nou, proiectat
pentru conectarea în serie a mai multor periferice care includ facilităţi USB.
Numai calculatoarele din ultimii 4 ani au 1-2 porturi USB, care se prezintă ca
nişte mici fante pentru mufe lamelare. Pe portul USB pot fi conectate
tastatura, camera video pentru calculator şi alte dispozitive cu suport USB.
5 - mufa DIN este acea mufă rotundă, mai mare, de tip mamă, rezervată
pentru conectarea tastaturii la calculatoarele de formă AT. Calculatoarele mai
noi, cu factor de formă ATX, nu mai au mufă DIN, având în schimb pentru
tastatură o mufă PS/2;
Fig. 2.13 Porturi de comunicaţie pe partea spate a carcasei.
Alte tipuri de porturi sunt mai rare şi se montează opţional în calculatoare. Unele
plăci montate în calculator pot prezenta diverse alte tipuri de mufe, specifice
funcţiilor lor.
35
Tastatura
Ca să poţi introduce comenzi şi texte alcătuite din litere, cifre şi alte
simboluri, ai neapărat nevoie de tastatură. Majoritatea calculatoarelor chiar refuză
să pornească dacă nu au o tastatură conectată. Tastatura este acel dispozitiv cu
multe butoane (numite taste) cu litere, cifre şi alte simboluri marcate pe ele (figura
2.14).
Fig. 2.14 Tastatură.

Funcţionarea ei seamănă cu cea a claviaturii de la clasica maşină de scris, dar
unele taste au şi funcţii speciale, posibile numai în lucrul la calculator. Adesea se
folosesc combinaţii de taste (2 sau chiar 3 taste apăsate simultan), pentru activa
anumite comenzi sau pentru a introduce anumite simboluri. Sunt şi cazuri când
ţinerea apăsată a unei taste în timp ce se acţionează mouse-ul modifică rezultatele
operaţiei.
Deşi există o diversitate de mărci de tastaturi, în cea mai mare parte ele
funcţionează la fel. Diferenţele dintre ele sunt destul de mici, astfel încât dacă
înveţi să lucrezi cu o tastatură, vei şti să operezi cu orice alt tip de tastatură. Din
cauza utilizării intensive, tastatura este una din componentele care se uzează
destul de uşor, dar şi preţul ei este foarte mic faţă de alte componente din
calculator. Aceasta nu-i reduce cu nimic importanţa în sistem, cel mai adesea ea
fiind o componentă obligatorie.
Tastatura are 2 tipuri de elemente importante: tastele şi ledurile. Tastele
sunt butoanele tastaturii, iar ledurile sunt acele mici indicatoare luminoase
grupate, de regulă, în partea dreaptă a tastaturii, care se aprind şi se sting în
funcţie de anumite situaţii sau de tastele apăsate. Cele mai importante sunt tastele,
existente într-un număr relativ mare (aproximativ 110).
36
Tastele alfanumerice formează cel mai numeros grup, sunt plasate pe blocul
principal de taste, sunt cele pe care sunt marcate literele alfabetului, cifrele şi
diverse semne de punctuaţie. Utilizând tastele alfanumerice pot fi scrise texte, ele
includ şi tasta "spaţiu" sau "bara de spaţiu", acea tastă lungă de pe rândul de jos al
tastaturii. Bara de spaţiu (space bar) se foloseşte pentru a introduce spaţiile dintre
cuvinte sau pentru a muta cursorul cu un caracter la dreapta (ca şi cum s-ar scrie o
literă invizibilă, un spaţiu de lăţimea unei litere). Tastele care nu au litere pe ele,
au în schimb înscrise câte două simboluri - unul sus şi unul jos. Şi tastele cu litere
au funcţie dublă, fiindcă aceeaşi tastă se foloseşte pentru a scrie litera mică şi
litera mare corespunzătoare.
Tastele de control sunt câteva taste care, acţionate singular, nu au nici un
efect (în majoritatea cazurilor). Ele se folosesc pentru a introduce combinaţii de
taste: se apasă întâi tasta de control şi, ţinând-o apăsată, se apasă şi o altă tastă (o
literă, de pildă), iar efectul este altul decât dacă s-ar apăsa numai litera respectivă.
Unele dintre ele sunt dublate, adică există câte două astfel de taste identice pe
tastatură, la fiecare capăt al rândului, pentru a putea fi acţionate cu degetele
oricărei mâini. Tastele de control şi funcţiile lor principale în sistemul de operare
Windows 98 sunt următoarele:
Caps Lock (capitals lock - blocare pe litere mari) este o tastă similară cu cea
care, la maşinile de scris, ţine carul ridicat pentru scrierea cu litere mari. În
operarea normală, ledul Caps Lock este stins, apăsarea unei taste cu o literă pe ea
determină scrierea literei mici corespunzătoare. Când se apasă tasta Caps Lock,
starea ledului cu acelaşi nume se schimbă, la fel şi tipul literei scrise: cât timp
ledul Caps Lock este aprins, apăsarea unei taste literale determină scrierea literei
mari respective. Pentru revenire pe litere mici, se apasă iarăşi tasta Caps Lock.
Shift este o tastă dublată, există câte una la fiecare capăt al celui de-al doilea
rând de taste din blocul principal, numărând de la bază spre partea superioară a
tastaturii în sus. Cu tasta Shift se face diferenţierea între litere mari şi mici, sau
între simbolul înscris jos şi cel înscris sus, pe aceeaşi tasta cu cifre, simboluri
ortografice şi tipografice, de pe tastele alfanumerice. În cazul tastelor cu 2
simboluri înscrise, apăsarea directă a tastei determină scrierea simbolului de jos,
iar apăsarea tastei Shift în combinaţie cu tasta respectivă determină scrierea
simbolului de sus. În cazul tastelor cu litere, Shift în combinaţie cu o literă va
determina afişarea literei majuscule, la scrierea normală (cu ledul Caps Lock
37
stins), respectiv a literei mici la scrierea cu majuscule (cu ledul Caps Lock
aprins).
Ctrl (tasta "control") este de asemenea dublată; există câte una la fiecare
capăt al rândului de la baza tastaturii. Diverse comenzi ale aplicaţiilor Windows se
activează rapid prin combinaţii de taste de forma Ctrl + tastă.
Alt (de la "alternative") există, dublată, de-o parte şi de cealaltă a barei de
spaţiu. În programele Windows tasta Alt activează meniurile din barele de
meniuri, dar uneori poate avea şi alte funcţii.
Num Lock (numerals lock - blocare pe numere) se găseşte pe blocul numeric
(din dreapta) al tastaturii. Apăsarea tastei Num Lock aprinde/stinge ledul cu
acelaşi nume; când ledul este aprins, tastele din blocul numeric permit scrierea
cifrelor, iar când ledul este stins, acestea au celelalte funcţii marcate pe ele.
Scroll Lock (blocarea defilarii) este o tastă rămasă de pe vremea când nu
existau sisteme de operare cu interfaţă grafică. Era utilizată pentru oprirea defilării
(scrolling) unui mesaj lung, cu text pe multe rânduri. Oricum, în sistemele de
operare de tip Windows rolul acestei taste funcţionale este neînsemnat.
Tastele de editare, poziţionate îndeosebi în blocul de taste din stânga
blocului numeric, se remarcă prin denumiri şi funcţii distincte; sunt folosite în
special în introducerea de text de la tastatură şi în editarea textelor, pentru
poziţionarea cursorului şi pentru selectarea sau ştergerea textului. Din această
categorie fac parte următoarele:
Enter, folosită adesea pentru a confirma comenzi sau dialoguri; în editare
mută cursorul la începutul rândului următor, atunci când se începe un rând nou sau
un nou paragraf.
Tastele direcţionale (cu săgeţi) – sunt cele pe care sunt inscripţionate săgeţi
orientate în cele 4 direcţii: sus, jos, stânga, dreapta. Când se introduce (editează)
text, aceste taste permit deplasarea cursorului de editare (acel marcaj clipitor
poziţionat în locul în care se doreşte introducerea textului) de la un rând la altul
sau în lungul rândului curent, cu câte un caracter la o apăsare simplă. Folosirea lor
cu tasta Shift apăsată determină selectarea textului peste care se deplasează
cursorul, iar apăsarea lor ţinând tasta Ctrl determină, de obicei, deplasarea
cursorului cu un pas mai mare (cu câte un cuvânt întreg).
Apăsarea tastei Home determină saltul cursorului de editare la început de
rând. În unele aplicaţii, apăsarea acestei taste în combinaţie cu tasta Ctrl mută
cursorul în colţul din stânga-sus al casetei de text sau la începutul fişierului curent.
38
Acţionarea tastei End mută cursorul de editarela sfârşitul rândului curent. În

unele programe, această tastă în combinaţie cu tasta Ctrl mută cursorul la sfârşitul
fişierului curent.
PageUp şi PageDown determină defilarea textului cu câte o pagină, în sus
sau în jos.
Delete determină ştergerea caracterului corespunzător poziţiei cursorului sau
din dreapta acestuia. Dacă este selectată o porţiune de text, acţionarea aceastei
taste determină ştergerea zonei selectate.
Acţionarea tastei Backspace (adesea marcată o săgeată îndreptată spre
stânga) determină ştergerea caracterului aflat la stânga cursorului de editare.
Acţionarea tastei Insert comută între modul Insert - inserare (introducere
de caractere în textul existent) şi modul Overwrite - suprascriere (literele
introduse înlocuiesc litere existente în text).
Tab mută cursorul la următoarea poziţie de tabelare (sau la următorul
tabulator), introducând un număr variabil de spaţii, ceea ce foloseşte mai ales la
ordonarea unor date în coloane verticale.
Această tastă este deseori folosită pentru saltul între diversele câmpuri de
comenzi ale multor aplicaţii Windows.
Tastele numerice sunt grupate în blocul din dreapta al tastaturii. Ele au fost
introduse în momentul când multe aparate electronice de marcat şi calculatoare
numerice de mână (folosite în contabilitate pentru calcule simple) au fost înlocuite
cu PC-uri. Pentru ca operatorii să poată lucra cu tastele cu care erau obişnuiţi s-a
introdus acest bloc de taste care păstrează aceleaşi poziţii pentru tastele numerice
(cifre) şi pentru simbolurile operaţiilor aritmetice primare. Tastele din blocul
numeric sunt active atunci când ledul NumLock este aprins
Tastele funcţionale sunt cele inscripţionate cu F1, F2, ... până la F12 (unele
tastaturi mai vechi au doar 10 astfel de taste). Ele au funcţii diverse, care pot varia
destul de mult de la un program la altul. De pildă, în Windows, apăsarea tastei F1
determină deschiderea fişierelor de Help (ajutor) pentru programul curent.
Tastele speciale:
39
Esc (tasta Escape) permite, de cele mai multe ori, abandonarea operaţiei
curente, scăparea (evadarea) din blocaje aparent fără ieşire, închiderea unor casete
de dialog fără a se ţine cont de modificările făcute în ele.
Apăsarea tastei PrintScreen trimite o copie a ecranului direct la imprimantă
(dacă există o imprimantă conectată la computer) sau într-o zona de memorie de
unde va putea fi folosită ulterior.
Break întrerupe anumite operaţii de durată, dar sub Windows rolul acestei taste
este destul de redus.
Windows este o tastă care determină deschiderea meniului Start din Windows
95/98/NT/2000/XP. Aceasta este tasta plasată între Ctrl şi Alt.
Unele tastaturi mai noi sau mai sofisticate pot avea în plus şi alte taste speciale,
mai rar utilizate.
Mouse-ul
Mouse înseamnă "şoarece" în engleză. Acest nume îl poartă acel mic
dispozitiv de formă aproximativ ovală, conectat printr-un fir la un port serial sau
PS/2 al calculatorului. Unele tipuri de mouse nu au cablu de legătură, comunicând
cu calculatorul prin infraroşii(figura 2.15). Un mouse este extrem de util atunci
când se lucrează în modul grafic, de exemplu în Windows.
Fig. 2.15 Diferite forme de mouse.

Când calculatorul are ataşat un mouse, pe ecran este afişat un pointer (cursor),
care se poate deplasa în orice direcţie, similar cu mişcarea mouse-ului în contact
cu o suprafaţă plană (mouse pad). Mouse-ul conţine un mic dispozitiv mecanic
sau optic care este acţionat în funcţie de direcţia în care deplasăm mouse-ul şi de
viteza cu care îl deplasăm; datele corespunzătoare parametrilor mişcării sunt
transmise spre calculator. Astfel pointerul (indicatorul) mouselui se deplasează
40
ecran în mod sincron cu mişcarea fizică a dispozitivului – dacă mişti mouse-ul

spre dreapta pe masă, pointerul se mişcă spre dreapta pe ecran.
Mouse-ul are şi 2 sau mai multe butoane cu care se pot da comenzi referitoare la
obiectele virtuale de pe ecran indicate de pointer. Apăsarea unui buton al mouse-
ului se numeşte click. În acest fel, multe comenzi nu mai trebuie date
calculatorului sub formă de linii de text cu parametrii, ci în mod vizual, ducând
pointerul pe un obiect de pe ecran şi dând click. Multe programe au meniuri în
care se poate opera cu mouse-ul, selectând comenzile doar prin click-uri date când
pointerul ajunge peste zonele comenzilor respective din meniu.
Mouse-ul uşurează foarte mult operarea cu meniuri şi obiecte, în mod grafic,
uneori şi în programe de tip linie de comandă. Totuşi, un mouse nu este absolut
indispensabil, majoritatea programelor putând fi controlate şi cu ajutorul tastelor.
Sunt rare programele pentru a căror utilizare este obligatoriu să existe un mouse.
Modemul
Ca să poţi folosi calculatorul ca instrument de comunicaţie pe linia telefonică,
ai nevoie de un modem (figura 2.16). Acesta este un dispozitiv care permite
transmisia şi recepţia semnalului electric pe linia telefonică, stabilind astfel o
comunicaţie serială între calculatoare care se pot afla în locuri diferite. Uneori se
poate monta un fir telefonic direct (o linie dedicată) între cele două calculatoare.
Foarte mulţi utilizatori folosesc liniile telefonice obişnuite ca să sune (dial-up) la
numere de telefon unde sunt conectate alte calculatoare. Astfel au acces la servicii
computerizate prin linia telefonică (BBS-uri, servere de date etc.). Astăzi, acesta
este mai ales cazul multor utilizatori de Internet.
Fig. 2.16 Modemuri.

Modemurile cele mai uzuale sunt interne, adică acelea care se montează în carcasa
calculatorului, lăsând afară doar mufele unde se poate conecta cablul telefonic şi,
41
uneori, un microfon sau o pereche de căşti pentru telefonie (la aşa-numitul voice
modem).
Există şi modemuri externe, în general mult mai performante dar şi mai scumpe,
folosite mai ales pe linii dedicate, pentru trafic intens pe linia respectivă. Aşa-
numitul fax modem permite trimiterea şi recepţionarea de faxuri, sau folosirea
calculatorului pe post de robot de telefon/fax.
Viteza care poate fi atinsă de modem şi stabilitatea lui în funcţionare sunt
parametri care influenţează performanţele de comunicaţie pe linia telefonică mai
mult decât performanţele tehnice ale calculatorului. Totuşi, un modem puternic nu
poate depăşi limitele impuse de performanţele liniilor telefonice pe care lucrează.
La ora actuală, majoritatea utilizatorilor români folosesc modemuri de 33 Kbps,,
chiar dacă sunt accesibile şi modemurile de 56 Kbps, deocamdată acestea ajung
foarte rar să lucreze la capacitatea de transmisie nominală.
Placa de reţea
Un calculator conectat într-o reţea locală are întotdeauna în el şi o placă de
reţea (figura 2.17), prin care se desfăşoară comunicaţia cu celelalte calculatoare
din reţeaua locală, printr-un cablu special de reţea, de tip BNC sau UTP. Un
calculator personal care lucrează izolat sau care comunică doar prin modem cu
alte calculatoare, nu are nevoie de o placă de reţea. În general, comunicaţia prin
placa de reţea este mult mai stabilă şi mai rapidă decât prin modem, dar ea
funcţionează bine numai pe distanţe mici (până la câteva sute de metri).
Fig. 2.17 Model de placă de reţea

Reţele locale se întâlnesc cel mai adesea în instituţii/firme care, fiind dotate cu
multe calculatoare, au nevoie ca toate datele procesate şi stocate pe calculatoare să
poată fi transmise de la un calculator la altul, ca să poată opera cu ele toţi angajaţii
instituţiei respective, care lucrează curent cu acele date.
42
Într-un calculator pot fi montate chiar mai multe plăci de reţea, de regulă pentru ca
fiecare placă de reţea să asigure comunicarea cu un grup diferit de calculatoare.
Este cazul calculatoarelor cu rol de gateway (poartă) între reţele locale, sau cu rol
de router (nod de distribuţie) pentru mai multe subreţele.
Hub-uri
Fig. 2.18 Modele de hub-uri
În cazul în care calculatorul este conectat într-o reţea locală, este foarte
probabil ca, dacă urmăreşti unde merge cablul care porneşte de la placa de reţea,
să descoperi un dispozitiv de forma unei carcase în care intră multe cabluri de
reţea, venind de la alte calculatoare. Acesta este un hub sau un switch, un fel de
priză multiplă de reţea, care permite interconectarea calculatoarelor dintr-o reţea
locală şi conectarea lor la un server (figura 2.18).
Fiecare mufă de reţea din hub are un led (un indicator luminos) a cărui aprindere
arată că legătura fizică pe cablul respectiv este stabilită, iar dacă ledul clipeşte
intermitent, aceasta poate indica şi existenţa unui trafic de date, ceea ce permite
controlul rapid al funcţionării fizice a ramurilor reţelei. Hub-ul oferă avantajul că
reţeaua poate funcţiona şi atunci când unul din calculatoarele din ea are o
problemă şi nu mai poate lucra în reţea, fiindcă restul reţelei nu este afectat de
problema respectivă. De asemenea, prin dispozitive de tip hub se poate extinde
foarte mult o reţea locală, conectându-se hub-urile unul la altul.
Există hub-uri cu 4, 8, 16 şi chiar mai multe porturi, astfel încât un număr de
calculatoare conectate la acelaşi hub pot fi conectate mai departe la un alt
calculator (un server Internet sau o altă reţea) printr-un singur cablu întins între
hub şi destinaţie.
43
Imprimanta
Fig. 2.19 Modele de imprimante.

Primele calculatoare nu aveau monitoare. Pentru a se afişa rezultatele
calculelor efectuate de programe, a fost inventată imprimanta, un dispozitiv de
tipărit pe hârtie, care poate fi comandat de calculator (figura 2.19). Şi astăzi
imprimanta este un instrument foarte util pentru tipărirea informaţiilor vehiculate
pe calculator, dat fiind că utilizarea hârtiei ca suport al informaţiei este încă
utilizată. Imprimanta este un dispozitiv care are nevoie de o comunicaţie rapidă cu
calculatorul pentru ca tipărirea textelor să nu dureze mult. Pentru aceasta se
foloseşte pe scară largă portul de comunicaţie paralelă, prin care se pot transmite
câte 8 biţi de date simultan, adică un întreg caracter imprimabil. În cazul lucrului
în reţea, o singură imprimantă poate deservi mai multe calculatoare, putând fi
trimise către ea documente de tipărit direct prin reţea.
Orice program care operează cu documente ce pot fi imprimate dispune şi de
comenzi specifice pentru tipărire, incluzând adesea previzualizarea rezultatului
tipăririi, opţiuni pentru poziţionarea textelor în pagină, reglarea consumului de
cerneală sau selectarea pentru tipărire a unei anumite porţiuni din document.
Există şi posibilitatea de a tipări instantaneu întreg conţinutul ecranului, cu o
singură apăsare a tastei „Print Screen”.
Scanner-ul
Dacă se doreşte introducerea, în memoria calculatorului, a unei fotografii sau
a oricărei imagini tipărite pe hârtie, cel mai adecvat echipament periferic pentru
această operaţie este scannerul (figura 2.20). Acesta „scanează” fotografia
transformând informaţia grafică în informaţie digitală, care apoi poate fi afişată pe
ecran şi poate fi salvată pe disc într-un fişier de tip grafic.
44
Fig. 2.20 Scannere.
Cel mai adesea, scanner-ul se conectează la portul de comunicaţie paralelă al

calculatorului; acesta poate avea un alt port de acelaşi tip la care se poate conecta,
în serie cu el, o imprimantă. Există şi scannere care funcţionează folosind
standarde de tip USB sau SCSI. Majoritatea programelor de prelucrare grafică
dispun şi de comenzi specifice pentru achiziţia de imagini de pe hârtie cu ajutorul
unui scanner.
45
Sisteme de operare. MS - DOS
3 SISTEMUL DE OPERARE MS-DOS

3.1 GENERALITĂŢI DESPRE SISTEMELE DE
OPERARE
Pentru a funcţiona, orice calculator are nevoie de programe. Totalitatea

programelor care permit funcţionarea unui sistem de calcul constituie ceea ce
denumim software. Software-ul este constituit din trei categorii principale de
elemente:
- Firmware reprezintă nivelul „profund” al sistemului software, constituit
din instrucţiunile ce intră în contact direct cu componentele fizice ale
calculatorului; în cazul microcalculatoarelor, acest nivel este constituit din
setul de microinstrucţiuni al microprocesorului, precum şi din BIOS
(Basic Input Output System – sistemul de bază de intrare - ieşire),
inscripţionat în memoria ROM;
- Sistemul de operare reprezintă al doilea nivel al sistemului software. Este
compus dintr-un ansamblu de programe care coordonează toate activităţile
sistemului de calcul;
- Programele de tip aplicaţii reprezintă nivelul superior, cel mai apropiat
de utilizator, constituit din totalitatea programelor destinate rezolvării unor
probleme specifice.
Fig. 3.1 Interacţiunile dintre componentele sistemului software şi hardware.
46
Sistemul de operare reprezintă elementul central al oricărui sistem de calcul.

Toate activităţile calculatorului se desfăşoară sub controlul sistemului de operare:
comunicarea cu dispozitivele periferice (tastatură, monitor, imprimantă etc. –
figura 3.2), planificarea accesului la dispozitivele calculatorului (micro-procesor,
dispozitive periferice etc.), gestionarea informaţiilor de pe suporturile de
memorie externe, dar şi a celor încărcate în memoria internă. Un sistem de operare
trebuie să constituie „un mediu” care să ofere suportul necesar executării
programelor, orice aplicaţie fiind proiectată pentru un anumit sistem de operare.
Fig. 3.2 Interacţiuni „vizibile” ale sistemului de operare cu elemente ale
Tastatură
Imprimantă
sistemului de calcul.
Principalele funcţii ale unui sistem de operare sunt:

- să asigure comunicarea dintre utilizatori şi sistemul de calcul prin
intermediul unor comenzi specifice;
- să asigure controlul executării programelor;
- să asigure alocarea eficientă a resurselor fizice ale sistemului
(microprocesor, memorie internă, memorii externe, dispozitive periferice
de intrare - ieşire);
- să ofere suport pentru dezvoltarea de noi aplicaţii;
- să faciliteze gestionarea eficientă a datelor;
- să asigure securitatea sistemului şi a datelor.
În funcţie de aspectul şi complexitatea interfeţei cu utilizatorul, sistemele de
operare pot fi clasificate în:
- Sistem de operare cu interfaţă tip linie de comandă;
- Sistem de operare cu interfaţă grafică.
47
După natura platformei hardware, după destinaţia şi puterea de calcul a

sistemului, există o multitudine de sisteme de operare. Ca exemple de sisteme de
operare actuale pot fi menţionate: UNIX (cu o mulţime de variante), LINUX,
BeOS, MacOS, DOS (MS-DOS, IBM-DOS), OS (OS/1, OS/2), Windows 95,
Windows 98, Windows Millennium, Windows NT, Windows 2000, Windows XP.
3.2 SISTEMUL DE OPERARE MS - DOS

MS – DOS (abreviere de la Microsoft Disk Operating System) este un sistem
de operare tip linie de comandă. Interfaţa cu utilizatorul constituie partea aparentă
a sistemului de operare DOS deoarece cu ajutorul acesteia se prelucrează comenzi
ale acestuia prin intermediul unui program denumit interpretor de comenzi
(COMMAND.COM).
Comenzile DOS pot fi împărţite în două mari clase, în raport cu modul în
care acestea sunt disponibile:
- rezidente pe disc – interne;
- tranzitorii – externe.
3.2.1 Organizarea informaţiilor în sistemul de operare MS – DOS

Informaţia de aceeaşi tip este grupată pe un suport de memorie externă în
entităţi denumite fişiere. O mulţime de fişiere este grupată în ceea ce se numeşte
director. Directorul este un tip special de fişier al cărui conţinut este reprezentat
de fişiere şi/sau directoare. Prin utilizarea conceptului denumit director,
organizarea şi regăsirea informaţiei din fişiere este uşurată foarte mult.
Considerând informaţia stocată în fişiere similar cu cea imprimată pe file de
hârtie, directoarele pot fi asimilate unor dosare în care se pot găsi mai multe file
dar şi alte dosare.
În sistemele de operare DOS şi WINDOWS, structura de fişiere şi directoare
de pe un suport de memorie externă (hard disk, floppy disc sau CD) este ierarhică
(arborescentă).
Toate directoarele pot fi considerate subdirectoare, cu excepţia directorului
rădăcină. Directorul rădăcină este punctul de plecare de unde pornesc celelalte
directoare (similar ramurilor unui copac). Acesta este reprezentat prin “\”
În sistemul de operare MS – DOS mumele directoarelor este compus din 1-8
caractere alfanumerice. Numele fişierelor este compus din nume propriu zis (1 – 8
caractere), delimitator „.” şi extensie (1 – 3 caractere). Extensia indică natura
48
informaţiei conţinută în fişier (exemple: WIN, TEMP, mydocu~1 – nume de

directoare; Autoexec.bat, ion.doc, COMMAND.com – nume de fişiere) .
Directorul curent este directorul pe care este poziţionat prompterul
(cursorul) DOS („_”). Directorul curent este directorul de lucru al
utilizatorului. De exemplu, în directorul curent, sistemul de operare poate căuta
fişierele specificate de utilizator. Dacă fişierul nu este găsit în directorul curent
trebuie introdusă “calea” spre fişier, pornind din directorul rădăcină. Calea (path)
reprezintă o secvenţă, un lanţ de subdirectoare separate prin “\”.
În figura 3.3 este reprezentată o structură ierarhică (arborescentă sau
genealogică) în care pot fi plasate mai multe directoare.
Fig. 3.3 Exemplu de structură ierarhică.

Sintaxa specificatorului de fişier:
[d:] [cale] nume[.ext] unde:
d - unitatea de disc specificată (A-Z)
cale - calea parcursă prin structura de directoare până la fişier;
nume - numele fişierului;
ext - extensia fişierului compusă din max. 3 caractere.
Se poate utiliza specificatorul multiplu de fişier pentru aplicarea unei comenzi
asupra mai multor fişiere similare. Astfel simbolul:
„*” înlocuieşte un grup de caractere;
„?” înlocuieşte un singur caracter.
Exemple:
*.EXE - toate fişierele de tip exe;
RAPORT.* - toate fişierele cu numele raport, indiferent de extensie;
TRIM*.TXT - fişierele de tip text care au primele 3 caractere TRIM;
49
DAT?.DOC - fişierele de tip DOC care au numele format din 4 caractere

din care primele 3 sunt DAT
3.2.2 Comenzi interne ale sistemului de operare MS-DOS

CD [d:] [cale]
Permite afişarea sau modificarea directorului curent.
Forme speciale:
cd - afişează directorul curent;
cd.. - realizează saltul în nivelul superior (spre directorul rădăcină);
cd..\.. - afişează directoarele succesiv inferioare în ierarhie;
cd [nume director] - realizează saltul în nivelul inferior (către directorul
fiu).
MD [d:] [cale] nume director

Se creează directorul specificat în locul indicat.
RD [d:] [cale] nume director

Ştergerea unui director sau subdirector. Trebuie îndeplinite două condiţii:
- directorul să fie gol;
- comanda de ştergere se dă din directorul părinte.
Observaţie - directorul rădăcină nu poate fi şters.
DIR [d:] cale numefiş [.ext] [/P] [/W] [/S]

Afişează lista fişierelor şi subdirectoarelor conţinute de un director:
/P - afişare pagină cu pagină;
/W - afişare în mod condensat;
/S - afişarea conţinutului directorului curent şi al subdirectoarelor.
CLS - şterge informaţiile de pe ecran.
VER - afişează versiunea sistemului de operare
DATE [ll-zz-aa] - afişează sau modifică data curentă
TIME [hh:mm:ss] - afişează sau modifică ora curentă
50
VOL [d:] - afişează eticheta de volum a discului specificat
COPY [d:] [cale] fişier sursă [.ext] [d:] [cale] fişier destinaţie [.ext]
Realizează copierea unui fişier într-o altă locaţie.
COPY [d:] [cale] fişier1 [.ext] + [d:] [cale] fişier2 [.ext]

[d:] [cale] fişier destinaţie [.ext]
Realizează concatenarea (îmbinarea ) fişierelor specificate.
COPY CON numefişier [.ext]

Asigură introducerea datelor de la consolă pentru crearea unui fişier fără a
utiliza un editor de text. Pentru a marca sfârşitul se tastează CTRL +Z.
DEL [d:] [cale] numefiş [.ext]

Asigură ştergerea unui fişier de pe disc.
REN [d:] [cale] nume_vechi nume_nou

Realizează schimbarea numelui unui fişier
TYPE [d:] [cale] numefiş [.ext]

- afişarea pe ecran a conţinutului unui fişier
3.2.3 Comenzi externe ale sistemului de operare MS-DOS
ATTRIB [+atribut] ….. specif.fiş

Permite afişarea sau modificarea atributelor fişierelor:
+atribut fişierul va primi atributul specificat;
-atribut atributul specificat va fi anulat.
Atribute:
R - read-only (protejat la scriere);
A - archive (arhivă – poate fi utilizat la salvarea periodică - backup);
H - hidden (invizibil);
S - system (sistem);
CHKDSK [d:] [cale] [numefişier] [opţiuni]
51
Realizează verificarea integrităţii structurii logice a unui disc sau gradul de

fragmentare a unui fişier.
DISKCOPY [disc1:] [disc2:]

Asigură copierea integrală a discurilor flexibile. Operaţia se realizează la
nivel fizic, pistă cu pistă, sector cu sector.
FORMAT disc: [opţiuni]

Formatarea unui disc flexibil sau disc fix creând pe acesta tabela de alocare a
fişierelor (FAT).
Opţiuni:
/V - stabileşte eticheta de volum;
/U - formatare rapidă care poate fi anulată prin UNFORMAT
/S - copiază pe disc fişierele sistem (IO.SYS, MSDOS.SYS,
COMMAND.COM). Discul devine disc sistem, se poate porni calculatorul cu
acest disc.
MEM [opţiuni]
Afişează capacitatea totală a memoriei interne, cantitatea de memorie liberă,
dimensiunea maximă a unui program care se mai poate încărca în memorie.
/P - adresa şi mărimea zonei alocate fiecărui program;
/C - lista programelor prezente în RAM, ordonată după memoria ocupată.
UNDELETE ,,specif.fişier” [opţiuni]

Asigură recuperarea unui fişier şters. Prin comanda DEL nu are loc o ştergere
fizică ci se anulează doar numele (prima literă se înlocuieşte cu “?”). Spaţiul pe
disc devine disponibil. De aceea trebuie acţionat rapid pentru a recupera fişierul.
3.2.4 NORTON COMMANDER

Este un pachet utilitar prin care se gestionează structura de directoare şi fişiere
a calculatorului. Joacă aproximativ rolul unei interfeţe grafice între utilizator şi
sistemul de operare de tip linie de comandă. Poate fi utilizat mouse-ul atunci când
se folosesc meniurile programului.
Numele fişierului care lansează programul Norton Commander este
NCMAIN.EXE; lansarea în execuţie se face tastând: NC şi apoi <ENTER>. De
52
obicei acest fişier, împreună cu celelalte din utilitarul Norton se află pe disc în
directorul C:\NC.
Dacă în comanda PATH din fişierul AUTOEXEC.BAT a fost specificată calea
către acest director, lansarea Norton-ului se poate face de oriunde de pe disc. În
caz contrar lansarea nu poate fi făcută decât din directorul în care se află
NCMAIN.EXE
Exemplu de lansare (pornire) a programului:
C:\WINDOWS>CD \NC <ENTER>
C:\NC>NC <ENTER>
Ieşirea din Norton Commander se face tastând F10.
După lansare vor apărea două panouri dintre care unul singur este activ la un
moment dat. Amândouă panourile descriu aceleaşi structuri de fişiere (hard disk,
floppy disk sau CD - figura 3.4). Saltul dintr-un panou în altul se face cu tasta
<TAB>.
Fig. 3.4 Aspectul ferestrei Norton Commander.
Elementele ecranului:
- bar-meniul superior:
- se activează cu F9;
- cuprinde 5 meniuri : LEFT, FILES, COMMANDS, OPTIONS,
RIGHT;
53
- bara de titlu afişează discul şi calea corespunzătoare directorului curent,

afişat în interiorul panoului. În fiecare panou este afişat conţinutul directorului
curent (informaţie similară cu cea furnizată de comanda DIR);
- fereastra de selecţie (în video invers) este folosită pentru a selecta un
director sau fişier;
- mini-linie de stare conţine informaţii succinte despre directoare sau fişiere;
- linia de comandă este utilizată pentru introducerea comenzilor DOS;
- bara de chei - indică cheile (taste funcţionale, taste de comenzi rapide
F1...F10) aferente comenzilor uzuale;
- se poate activa în patru sub-moduri distincte utilizând combinaţiile:
TASTĂ FUNCŢIONALĂ, TASTĂ FUNCŢIONALĂ + ALT, TASTĂ
FUNCŢIONALĂ + SHIFT, TASTĂ FUNCŢIONALĂ + CTRL
Numele directoarelor sunt afişate cu litere mari, iar numele fişierelor sunt afişate
cu litere mici..
Selectarea meniului Left asigură comenzi ce se referă la structura de fişiere
afişată în panoul din stânga (figura 3.5):
Fig. 3.5 Comenzi posibil de activat din meniul Left.

- Brief ( pe scurt );
- Full ( complet): Name, Size, Date, Time;
- Tree ( structură arborescentă ).
<CRTL> + F1 = activează/ dezactivează ecranul stâng;
<CRTL> + F2 = activează/ dezactivează ecranul drept;
54
<CTRL> + U = schimbă panourile între ele;

<CTRL> + F3 = afişarea fişierelor ordonate după nume;
<CTRL> + F4 = afişarea fişierelor ordonate după extensie;
<CTRL> + F5 = afişarea fişierelor ordonate după dată;
<CTRL> + F6 = afişarea fişierelor ordonate după mărime.
Cu comanda LEFT>FILTER se pot selecta diferite filtre utilizate pentru
vizualizarea structurii de fişiere.
Meniul FILE asigură operaţii cu directoare şi fişiere (fig. 3.6):
- F1 (Help) - se obţin informaţii de asistenţă. Ieşirea din Help se face cu
tasta Esc;
- F3 (View) - afişarea conţinutului unui fişier;
- F4 (Edit) - vizualizarea şi modificarea conţinutului unui fişier;
- F5 (Copy) - copierea unui fişier sau a unui grup de fişiere. Pentru copiere:
o se organizează cele două panouri astfel încât într-unul se
vizualizează directorul sursă, iar în celălalt directorul destinaţie;
o se selectează directoarele şi / sau fişierele de copiat;
o se alege comanda FILES>COPY sau F5;
o când se doreşte copierea subdirectoarelor şi fişierelor incluse se
marchează în caseta de dialog a comenzii COPY opţiunea “Include
subdirectories”;
Fig. 3.6 Meniul Files.
- F6 (RenMove)- re-denumirea sau mutarea unui fişier;

- F7 (Mkdir)- crearea unui director (echivalentul comenzii DOS: MD)
55
- F8 (Delete) - ştergerea de pe disc a fişierului sau fişierelor selectate

(echivalent comenzii DEL). Comanda trebuie utilizată cu maximă
atenţie!!!
- Split/Merge sunt comenzi folosite pentru divizarea fişierelor mari în
fişiere de dimensiuni mai mici (de regulă pentru a putea fi transportate cu
ajutorul disketelor), respectiv pentru îmbinarea fiţierelor componente în
fişierul iniţial (divizat prin comanda Split). Comenzi similare nu se
regăsesc în Windows Explorer, managerul de fişiere din sistemele de
operare Windows.
Selectarea fişierelor
- apăsare Insert în momentul în care cursorul se află deasupra numelui unui
fişier;
- selectarea unui grup de fişiere se poate face cu ajutorul tastei + din blocul
numeric sau FILES>Gray+. În caseta de dialog se specifică ce fel de fişiere
se doresc selectate(de exemplu *.txt);
Deselectare: FILES>Gray -
DISK - operaţii cu discurile:
- copiere discuri;
- formatarea dischetei din unitate;
COMMANDS - comenzi diverse:
- Find (<ALT>+F7) - caută pe discul de lucru curent, în toate directoarele,
fişierele indicate prin specificatorul de fişier;
- <CTRL>+U - panourile sunt schimbate între ele;
- <CTRL>+O - panou ON/OFF (deschis/închis);
- Configuration - configurarea ecranului, a panourilor, a screensaver-ului.
56
4 SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS 98

Windows 98 (prescurtat WIN 98) este un sistem de operare cu interfaţă
grafică, realizat de către Microsoft, pentru computere compatibile cu calculatorul
IBM PC, lansat pe piaţă în 1998. Este un sistem de operare multitasking (permite
rularea mai multor aplicaţii simultan) şi multiuser (resursele unui calculator pot fi
utilizate de mai mulţi utilizatori conectaţi la acesta printr-o reţea).
Sistemul de operare permite utilizatorului folosirea calculatorului,
programarea acestuia şi activarea diverselor aplicaţii. Este „mediul de lucru” al
tuturor aplicaţiilor scrise pentru acel sistem de operare.
La pornirea calculatorului, acesta poate fi utilizat numai după ce „se încarcă”
sistemul de operare.
Interfaţa sistemului de operare este acel mediu prin care utilizatorul şi
calculatorul comunică, utilizatorul dând comenzi, iar calculatorul afişând
rezultatele execuţiei comenzilor. Termenul nu se referă la dispozitivele fizice prin
care se face acest lucru (tastatură, mouse, monitor) ci la felul în care se face
comunicaţia, adică la stilul în care se introduc comenzile şi în care se afişează pe
ecran rezultatele.
Interfaţa grafică este o „punte de legătură” prin care utilizatorul comunică în
mod grafic cu sistemul de operare, prin icoane, meniuri, butoane şi alte „obiecte”
active afişate pe ecran, care sunt "acţionate" cu ajutorul tastelor sau cu mouse-ul.
4.1 SUPRAFAŢA DE LUCRU (DESKTOP)

Punerea în funcţiune (pornirea) unui calculator înseamnă, de regulă,
apăsarea pe butonul cel mai mare de pe faţa frontală a carcasei PC-ului (notat cu
„POWER”); calculatorul este pus în funcţiune (desigur, dacă cablul de alimentare
este comutat la priză); încep diversele faze ale iniţializării, care pot dura de la
câteva secunde (la computere foarte rapide) până la câteva minute (la computere
lente). Mai întâi, pe ecran se derulează - în mod text - o serie de date tehnice, utile
celui care vrea să vadă anumite caracteristici tehnice ale computerului, sau dacă
anumite componente se iniţializează corect. Dacă această fază decurge normal,
urmează lansarea în execuţie a sistemului de operare. În cazul unui computer pe
care este instalat WIN 98, acum va apărea mesajul Starting Windows 98..., după
care ecranul este acoperit de aşa-numitul "logo" (siglă) al sistemului WIN 98.
Acest "logo" rămâne pe ecran cât durează iniţializarea, la un moment dat dispare,
57
Sistemul de operare Windows 98
ca să facă loc elementelor care alcătuiesc acel mediu de lucru în WIN 98,
cunoscut sub numele de desktop (suprafaţă de lucru).
Desktop-ul este un loc foarte important din WIN 98, deoarece aici sunt
plasate componente esenţiale ale sistemului. Elementele principale ale desktop-
ului sunt (figura 4.1):
Fig. 4.1 Elementele caracteristice desktop-ului WIN 98.

- background (fundal) este suprafaţa pe care se aşează toate celelalte
elemente. Fundalul poate fi gol, adică monocrom, sau poate prezenta
un "tapet" sau o imagine, chiar o fotografie. Conţinutul lui are mai
mult importanţă estetică, dar un fundal gol va lăsa mai multă memorie
liberă programelor folosite, care astfel vor merge mai bine. Vom vedea
mai târziu cum se poate configura fundalul după dorinţă;
- icoane (pictograme) sunt acele mici imagini, cu un mic titlu sub ele,
care apar pe desktop şi care au un rol asemănător unor butoane ce
servesc la pornirea unor aplicaţii sau la acţionarea unor comenzi
frecvent folosite. Icoanele pot fi create, şterse, mutate pe desktop, re-
denumite, chiar li se poate schimba aspectul grafic sau rolul. Icoanele
pot fi privite ca nişte „porţi de intrare” către diverse aplicaţii , fişiere
sau directoare.
58
- Taskbar (bara de operaţii, bara de operaţii) este acea bară care, la

început, apare la baza desktopului; pe ea apar mai multe elemente cu
diverse roluri:
o Start este butonul de la marginea din stânga a barei de lucru.
Un click pe acest buton face să se deschidă meniul de Start, din
care se pot lansa în execuţie diversele componente ale
sistemului WIN 98 şi programele instalate sub WIN 98, grupate
în mai multe sub-meniuri (rubrici), într-o structură de arbore cu
ramificaţii.
o System Tray este partea taskbarului din dreapta butonului
Start, unde se găsesc mici icoane ale unor aplicaţii active
(deschise). în sistem. Printre icoanele cele mai frecvent
întâlnite aici se numără ceasul digital (icoana ce deschide calea
pentru vizualizarea – configurarea informaţiilor calendaristice
şi temporale), icoana pentru controlul volumului sonor (dacă
sistemul dispune de o placă de sunet) şi icoana care indică
limba pe care este mapată tastatura la momentul respectiv.
Butoanele active sunt acele icoane, fără titlu, care se găsesc pe
bara de operaţii lângă butonul Start; ele pot lansa anumite
aplicaţii frecvent folosite. Aceste butoane deosebesc WIN 98 de
versiunea mai veche WIN 95, care nu le are. Dacă cursorul
(săgeata) mouse-lui este menţinut câteva clipe pe una din aceste
icoane va apărea numele aplicaţiei ce este deschisă prin
activarea (apăsarea) acelei icoane. Icoane ale ferestrelor
deschise apar pe bara de operaţii doar dacă deschizi programe
care lucrează în ferestre. Fiecare fereastră deschisă are o astfel
de icoană pe bara de operaţii. Se poate astfel evalua rapid toate
aplicaţiile deschise la un moment dat.
Bara de operaţii poate fi mutată pe oricare latură a desktopului printr-o simplă
operaţie "drag and drop" efectuată cu mouse-ul.
Elementele de mai sus sunt acelea care apar pe ecran la început, dar în momentul
în care se activează o anumită aplicaţie, pe ecran apar ferestre care vor "acoperi"
elementele de mai sus. Aceste elemente de pe desktop nu sunt desfiinţate, ci doar
se "ascund" în spatele ferestrelor deschise, putem oricând să ajungem la ele dacă
este nevoie.
59
O fereastră este un dreptunghi (o ramă) în care se afişează componentele

pentru comanda unui program şi rezultatele execuţiei sale (fig. 4.2), ferestrele
reprezintă o caracteristică a aplicaţiilor care rulează într-un sistem de operare cu
interfaţă grafică. Putem lansa mai multe programe, fiecare va avea propria
fereastră, sau chiar mai multe ferestre. Pe de altă parte, fiecare fereastră deschisă
poate avea icoana sa pe bara de operaţii. În cea mai mare parte a timpului în care
se foloseşte calculatorul ferestrele diverselor aplicaţii acoperă desktopul, doar bara
de operaţii poate rămâne vizibilă tot timpul.
Fig. 4.2 Fereastra de lucru a unei aplicaţii Windows.

Oprirea calculatorului se face corect după următoarea procedură:
Click pe butonul Start apoi, din meniul consecutiv comenzii, se alege Shut Down
(oprire). Se deschide o fereastră intitulata Shut Down Windows în care trebuie
selectată opţiunea Shut Down (dacă nu este deja selectată), apoi se dă click pe
butonul OK din acea fereastră. În acel moment se declanşează procedura de ieşire
din sistemul Windows 98, începând cu închiderea ferestrelor deschise, dacă
acestea există. Apoi apare din nou "logo"-ul WIN 98, în final ecranul devine
negru, apare un mesaj prin care suntem informaţi că se poate opri calculatorul în
siguranţă, deci putem apăsa pe butonul POWER pentru oprire completă. La
calculatoarele mai noi, cu carcasă ATX, oprirea nu se mai face cu butonul
60
POWER, pentru că, imediat după afişarea mesajului final, calculatorul se opreşte
singur. Deşi, la oprire, ferestrele deschise sunt închise în mod automat, este
recomandat ca ele să fie închise de utilizator înainte de comanda Shut Down. Ca o
măsură de forţă majoră, în cazul în care se întâmplă ca PC-ul să se blocheze şi să
nu mai reacţioneze la comenzi, se poate folosi butonul "Reset" de pe carcasa PC-
ului. Acesta, de fapt, opreşte forţat şi, imediat, re-porneşte calculatorul "la cald";
în această situaţie pornirea va dura mai mult datorită unor operaţii care au rolul de
restabili integritatea datelor care ar fi putut fi afectate de procedura opririi forţate.
O altă latură alternativă, la utilizarea butonului Reset, este folosirea
combinaţiei de taste Ctrl+Alt+Del. Dacă se apasă simultan aceste 3 taste, obţinem
acelaşi efect de re-pornire "la cald", forţată, a calculatorului. Desigur, această
procedură funcţionează numai dacă PC-ul acceptă comenzi de la tastatură. Altfel,
trebuie să apăsăm pe Reset sau, în ultimă instanţă, pe POWER pentru oprire
completă. După câteva secunde putem să repornim calculatorul. La calculatoarele
mai noi, cu carcasă ATX, apăsarea pe butonul POWER în timpul funcţionării nu
are efect decât dacă ţinem apăsat acest buton timp de 5-6 secunde.
Exerciţii
1. .Porneşte calculatorul, observând mesajele care apar la început. Încearcă să
identifici în acestea diversele caracteristici tehnice pe care ştii că le are
calculatorul tău. Dacă nu cunoşti aceste caracteristici, observă ce apare înainte de
intrarea în WIN 98 şi apoi încearcă să afli, măcar de curiozitate, ce înseamnă
datele afişate, de la cineva mai experimentat în domeniu.
2.După intrarea în Windows, observă desktopul şi identifică elementele lui
care au fost prezentate în lecţie. Deplasează săgeata de la mouse peste ele şi
observă ce se întâmplă dacă o laşi să staţioneze câteva clipe deasupra icoanelor.
3.Dă click pe butonul Start şi observă ce se întâmplă dacă plimbi săgeata
peste elementele meniului. Citeşte titlurile din meniu şi încearcă să-ţi imaginezi la
ce se referă ele. Dacă ştii engleza, vei înţelege uşor ce înseamnă ele. Ulterior îţi va
prinde bine dacă îţi aminteşti că, în meniul de Start, ai zărit un anumit nume de
aplicaţie.
4.Opreşte calculatorul cu comanda Shut Down şi observă fazele opririi.
61
4.2 TEHNICI DE UTILIZARE A MOUSE-LUI

Micul dispozitiv numit mouse (pronunţat "maus", într-o singură silabă) joacă
un rol foarte important în activarea comenzilor aferente unei interfeţe grafice.
Mouse-ul este un dispozitiv prin care se pot da comenzi computerului, aceste
comenzi sunt asociate cu poziţia pe ecran a unui aşa-numit pointer (indicator),
care îşi poate schimba forma contextual, adică în funcţie de poziţia pe care o
ocupă pointerul faţă de alte elemente afişate pe ecran (tabelul 4.1). Normal
pointerul are forma unei săgeţi, vârful săgeţii indică comanda care poate fi
activată prin apăsarea unuia din butoanele mouse-lui.
Mişcarea pointerului pe ecran este sincronizată cu mişcarea mouse-lui pe o
suport plan (mouse pad), care poate fi înlocuit cu o carte, un alt suport cu o
rugozitate mai mare, sau chiar cu suprafaţa mesei de lucru.
Tabelul 4.1
Formă Comanda disponibilă
cursor
Selectare normală
Aşteptare (sistemul este „ocupat” cu efectuarea unei acţiuni)
Aşteptare (sistemul efectuează o anumită operaţie în fundal)

Selectare de precizie
Cursor care indică poziţia de editare curentă
Poziţie de introducere a caracterelor (datelor)
Comandă indisponibilă
Dimensionare verticală
Dimensionare orizontală
Dimensionare diagonală
Dimensionare diagonală
Selecţie alternativă
Activare hiperlink
Ca să nu obosească mâna şi pentru a avea o anumită precizie în mişcare,

mouse-ul trebuie ţinut astfel încât podul palmei drepte (pentru dreptaci) să se
sprijine pe spatele lui, iar degetul mare şi degetul inelar să-l prindă lateral.
Arătătorul şi mijlociul vor rămâne libere deasupra, fiind folosite pentru apăsarea
pe butoanele mouse-lui. Cotul este indicat să fie sprijinit pe masă, sau, cel puţin,
să existe un punct de sprijin, pe masă, între cot şi palmă. Alte poziţii ale mâinii
62
îngreunează operarea şi viteza de acţionare. La multe tipuri de mouse se întâlnesc

3 butoane, dar, cel mai adesea, sunt folosite numai cele 2 butoane laterale.
Butonul de sub degetul arătător este butonul principal, iar cel de sub degetul
mijlociu este butonul secundar. O apăsare scurtă pe un buton se numeşte click. De
obicei, acest termen se referă la apăsarea butonului principal (din stânga, pentru
dreptaci). Pentru apăsarea butonului secundar (cel din dreapta, pentru dreptaci), de
regulă, se foloseşte termenul click dreapta. În cazul stângacilor, mâna se poate
schimba şi butoanele se pot inversa, dar asta numai dacă mouse-ul este configurat
astfel din programul de configurări numit Control Panel (panoul de control).
Se mai foloseşte frecvent şi dublu click, adică două apăsări ale butonului
succesive, la interval foarte scurt de timp unul după altul. Dacă intervalul dintre
cele două apăsări succesive este prea mare, ele pot fi receptate ca două click-uri
distincte, situaţie în care aplicaţia activă nu mai reacţionează ca la dublu-click. De
cele mai multe ori, dublul click este comanda realizată cu butonul principal. În
situaţii foarte rare se utilizează şi triplul click.
În principiu, un click simplu activează comanda asociată obiectului pe care se
află vârful pointerului. Această activare poate însemna: selecţie (obiectul selectat
va fi vizibil în video invers), deschiderea unui fişier, selectarea unui element
dintr-o listă, acţionarea unui buton etc. Pe de altă parte, un click dreapta, în
general, deschide un meniu contextual, adică un meniu care se referă la comenzi
asociate obiectului indicat de pointer.
Dublul click poate, de asemenea, să activeze aplicaţii sau să deschidă foldere
pentru a li se examina conţinutul. Atenţie! La apăsarea butoanelor pentru simplu
sau dublu click mause-ul trebuie ţinut nemişcat, altfel operaţia poate fi interpretată
greşit de către sistem.
Altă operaţie importantă în WIN 98 este cunoscută sub numele drag and
drop (trage şi dă drumul). Pentru a înţelege această acţiune se poate compara
pointerul cu o mână care poate deplasa obiecte pe ecran dint-un loc în altul.
Se poziţionează pointerul pe un obiect, se apasă pe buton, apoi, ţinând
butonul apăsat, se mişcă mouse-ul până când pointerul (şi obiectul) se deplasează
până în locul dorit, după care se eliberează butonul mouse-lui. Obiectul rămâne în
poziţia în care a fost tras. Este ca şi cum obiectul este "apucat" şi "tras" până la
destinaţie iar aici i se "dă drumul", ocupând noua poziţie.
Dacă operaţia "drag-and-drop" se face folosind butonul secundar, atunci, la
capătul manevrei (adică la eliberarea butonului) apare un meniu din care pot fi
63
alese opţiuni ca mutarea obiectului, copierea acestuia sau renunţarea la operaţia
anterioară..
Pentru selectarea unuia sau mai multor obiecte simultan se poate genera cu
pointerul o ramă în interiorul căreia se includ obiectele ce vor fi selectate. În
timpul generării ramei de selecţie, butonul principal se menţine apăsat.
Pentru selecţia unor obiecte adiacente dintr-o listă se va selecta primul
obiect din sub-lista dorită, apoi, ţinând butonul SHIFT apăsat se selectează
ultimul obiect din sub-listă.
Pentru selecţia unor obiecte ne-adiacente dintr-o listă se vor selecta pe rând
obiectele ţinând apăsat butonul CTRL.
Exerciţii
1. Pe desktop, dă click (simplu) pe icoane, pe rând. Icoana pe care dai click
va fi selectată. Dă click şi pe desktop. Nu are efect. Exersează, dând click
pe diversele obiecte de pe desktop şi observând ce se întâmplă.
2. Deplasează pointerul în diverse locuri de pe desktop şi dă click-dreapta.
Observă diferenţele dintre meniurile contextuale care apar.
3. Selectează mai multe icoane deodată de pe desktop, cu mouse-ul. Apeşi pe
buton când pointerul se află undeva pe desktop, apoi mişti mouse-ul şi
observă cum pointerul trasează un dreptunghi în care poţi să încadrezi
icoanele care vor apărea selectate la eliberarea butonului.
4. Prin "drag-and-drop", poţi muta icoanele pe ecran. La fel poţi muta chiar
bara de operaţii, de pe latura de jos pe altă latură a ecranului. Exersează.
4.3 FERESTRE, MENIURI ŞI BUTOANE

În Windows 98, pe ecranul monitorului pot fi văzute tot felul de obiecte şi
elemente cu nume specifice, dar cele mai importante elemente de pe ecran sunt
ferestrele. Chiar numele sistemului (Windows) înseamnă ferestre. Operarea cu
ferestrele este un element foarte important pentru utilizarea unui calculator pe care
este instalat WIN 98. Ceea ce se vede iniţial pe ecranul monitorului, după
încărcarea sistemului de operare, adică desktop-ul, poate fi considerată ca o
fereastră specială, care rămâne permanent deschisă în spatele tuturor celorlalte
obiecte şi ferestre .
Ferestrele apar pe ecran atunci când se deschid fişiere sau programe. De
exemplu, dacă se execută un dublu click pe icoana My Computer se deschide o
64
fereastră; daca se execută un dublu click pe ceasul aflat pe bara de operaţii, se

deschide o altă fereastră. Pentru fiecare fereastră deschisă pe ecran, apare şi un
icoană pe bara de operaţii, pe care este scris (parţial sau total) numele aplicaţiei
care a generat fereastra.
Elementele comune tuturor ferestrelor sunt următoarele (figura 4.3):
Fig. 4.3 Elemente comune ferestrelor unei aplicaţii.

Bordura ferestrei (1) (border) este rama dreptunghiulara care încadrează
orice fereastră. Uneori e mai groasă, alteori foarte subţire sau inexistentă. La
majoritatea ferestrelor, dacă "tragem" de bordură în lateral sau în sus/jos cu
mouse-ul putem modifica dimensiunile ferestrei, pe orizontală sau pe verticală, iar
dacă "tragem" de un colţ al bordurii, modificarea se face pe două direcţii simultan.
Bara de titlu (2) (title bar) este bara din partea de sus a ferestrei; ea conţine
numele ferestrei, care de obicei este chiar numele programului care a generat acea
fereastră. Uneori, aici apare şi numele fişierului cu care se lucrează în acel
program. Se poate muta fereastra pe ecran, dacă se "trage" de bara de titlu (cu
excepţia situaţiilor când fereastra acoperă deja tot ecranul).
Butoanele de control ale ferestrei sunt acele butoane aflate la capetele barei
de titlu. Butoanele întâlnite în peste 99% din cazuri sunt standard, anume:
65
- Butonul de închidere a ferestrei (3) (Close) este cel aflat la capătul din
dreapta al barei de titlu, e marcat cu un "X". Un click pe el determină
închiderea imediată a ferestrei respective.
- Butonul de maximizare (4) (Maximize) se află imediat lângă cel de
închidere. Un click pe el determină maximizarea ferestrei, adica întinderea
ferestrei pe toată suprafaţa disponibilă. Odată cu aceasta, butonul de
maximizare îşi schimbă aspectul şi funcţia, devenind buton de restaurare
(Restore), cu rolul de a readuce fereastra la dimensiunea dinaintea
maximizării.
- Butonul de minimizare (5) (Minimize) este al treilea la rând, de la
dreapta spre stânga, "apăsarea" lui (cu un click) determină minimizarea
ferestrei, adică reducerea ei la un simplă icoană pe bara de operaţii.
Practic, fereastra dispare de pe ecran, dar fără să fie închisă, rămâne icoana
ei pe bara de start. Un click pe icoana acesta va readuce fereastra la loc pe
ecran.
- Butonul meniului de control (6) se află în stânga barei de titlu, un click
pe el face să se deschidă un meniu (numit meniul de control al ferestrei -
Control Menu) din care se pot efectua diversele operaţii cu fereastra
posibile fie din butoanele descrise mai sus, fie cu mouse-ul - mutare
(Move), redimensionare (Resize). Meniul de control apare şi dacă dăm
click-dreapta pe icoană ferestrei de pe bara de operaţii.
Bara de meniuri (7) este cea pe care se găsesc meniurile de comenzi ale
programului deschis în fereastră, începând adesea cu meniul File. Nu toate
ferestrele au o bară de meniuri.
Barele de unelte (8) (tools bars) se află de regulă sub bara de meniuri, uneori pot
fi mutate şi în altă parte pe ecran, acolo unde sunt mai la îndemână. Bare de unelte
vom găsi în ferestrele programelor mai mari, ele facilitează accesul operatorului la
anumite comenzi frecvent folosite. Adesea, barele de butoane pot fi personalizate,
adică pot fi aranjate pe ele butoanele dorite de utilizator, în ce ordine alege el,
pentru a avea un acces mai rapid la comenzi frecvent folosite.
Spaţiul de lucru (9) este adesea zona cea mai mare a ferestrei, în el se pot vedea
uneori ferestre interne ale programului în uz, sau alte elemente active denumite
generic controale, cu funcţii foarte diverse. Cele mai frecvente controale sunt
butoanele, barele de defilare şi listele derulante.
66
Bara de stare (10) (Status Bar) apare în multe programe la baza ferestrei, în ea
sunt afişate câteva informaţii utile pentru lucrul în fereastra curentă, reflectând
starea curentă a operării în fereastra respectivă. Multe programe permit
ascunderea anumitor componente generale mai puţin importante ale ferestrei,
printre care se numără şi bara de stare.
O categorie frecvent întâlnită de ferestre este caseta de dialog (Dialog Box), care
apare ca o fereastră mică, utilizată de regulă pentru introducerea anumitor opţiuni
în momentul în care se doreşte efectuarea unei anumite operaţii sau modificarea
unor parametri de lucru ai programului.
Să presupunem că deschidem câteva ferestre (cel puţin 2). Una singură dintre
ferestrele deschise este fereastră activă. Aceasta se poate distinge prin culoarea
deosebită a barei de titlu, care iese în evidenţă faţă de celelalte, cel mai adesea
fereastra activa este şi "în faţă", adică la vedere, peste celelalte ferestre. Putem
schimba fereastra activă, dând un click pe o fereastră inactivă (care astfel devine
activă). E bine să dăm acest click de activare pe o zonă neimportantă a ferestrei
inactive, nu pe un buton sau într-un loc unde click-ul ar putea declanşa o
operaţiune nedorită. De asemenea, se poate activa o fereastră inactivă şi dacă dăm
click pe icoană ferestrei respective de pe bara de operaţii.
Fereastra activă este cea care primeşte comenzi la un moment dat dacă apăsăm pe
taste.
Butoanele sunt micile imagini denumite astfel pentru asemănarea lor cu nişte
butoane plasate pe un panou de comandă. În general, ele sunt de două feluri: fie
sunt mici dreptunghiuri sau pătrate, cu o margine clară şi cu un text înscris pe ele,
fie sunt sub forma unei mici imagini care sugerează comanda consecutivă
acţionării. Şi unele, altele pot fi acţionate cu un simplu click. Uneori, un click-
dreapta dat pe un buton determină afişarea unui meniu contextual ce conţine
opţiuni asociate acţionării butonului respectiv. Adesea, dacă cursorul mouse-lui
staţioneză pe un buton pentru câteva clipe, se afiţează denumirea comenzii
asociate.
Primul buton cu care avem de-a face este butonul Start. Un click pe el deschide
meniul Start (Start Menu), care este locul de unde se pot activa marea majoritate
a programelor instalate în calculator. Nu pot fi activate, pornind de la butonul
Start unele programe de sistem “ascunse” pentru evitarea intervenţiilor
necalificate. Dacă tastatura sistemului este de tip Windows, atunci există în
compunerea acesteia două butoane aşezate simetric pe rândul de jos al tastaturii,
67
între tastele Ctrl şi Alt, care au pe ele sigla Windows. Apăsarea unei asemenea
taste (care se numeşte chiar tasta Windows) are ca efect deschiderea meniului
Start.
Meniuri vom întâlni şi în multe ferestre, pe bara meniurilor principale, unde de
regulă găsim numele meniurilor şi nu imagini. Unele butoane determină tot
deschiderea de meniuri. De asemenea, click-dreapta pe aproape orice obiect de pe
ecran determină afişarea unui meniu contextual în care există comenzi specifice
asociate acelui obiect. De fapt, meniurile pot fi considerate liste de comenzi prin
care se poate naviga pentru a alege comanda dorită.
Pentru a lansa o comandă dintr-un meniu, există mai multe metode:
Utilizând mouse-ul. Este metoda cea mai simplă şi cea mai folosită sub
Windows. Se poziţionează pointerul mouse-lui pe zona cu numele meniului (sau
pe butonul asociat) şi se acţionează scurt butonul stâng al mouse-lui (click). Apare
meniul solicitat din care pot fi alese prin aceleaşi operaţii opţiunile dorite.
Un click pe un sub-meniu determină afişarea listei cu comenzile din acesta. O
diferenţă există în cazul meniului Start: dacă se poziţionează pointerul pe un sub-
meniu din meniul Start, acesta apare imediat, fără click.
Altă caracteristică nouă, apărută odată cu Win 98, constă în introducerea
meniului contextual, asociat butonului drept al mouse-lui, pentru toate opţiunile
din meniurile deschise prin Start.
Cu tastele direcţionale (cu săgeţi). Dacă, din diferite motive nu se poate
utiliza mouse-ul meniurile pot fi activate folosind combinaţii de taste în care se
utilizează tasta Alt (la unele tastaturi, pentru deschiderea meniului de Start, există
tasta specială Windows). Odată activat un meniu din bara de meniuri (cu tasta
Alt), numele lui apare pe un fond diferit, arătând că meniul este selectat dintre
celelalte. Cu tastele direcţionale stânga-dreapta poate fi selectat un alt meniu;
apăsarea tastei Enter determină deschiderea comenzii selectate. Dacă meniul este
deschis, cu tastele direcţionale sus-jos putem comuta selecţia de la o comandă la
alta. Un sub-meniu poate fi deschis cu tasta direcţională dreapta; tasta direcţională
stânga determină închiderea meniului. Apăsarea tastei Esc (din colţul din stânga-
sus al tastaturii) determină abandonarea navigării prin meniu şi închiderea
acestuia fără alte efecte.
Cu tastele cu litere. În denumirile meniurilor din bara de meniuri, ca şi în
denumirile comenzilor sau sub-meniurilor, există o literă subliniată (care nu este
68
întotdeauna prima din numele respectiv) (figura 4.4). Aceea este litera care
corespunde tastei cu care se poate activa comanda sau meniul în mod direct.
Fig. 4.4 Activarea meniurilor cu taste corespunzătoare caracterelor subliniate

Astfel, dacă se activează bara de meniuri (care este de fapt un meniu de
meniuri) cu tasta Alt, apăsarea tastei F determină deschiderea meniului File,
deoarece litera F apare subliniată în numele meniului. În acest fel pot fi activate
meniuri şi comenzi foarte rapid, fără a deplasa pointerul mouse-lui sau fără
utilizarea tastelor direcţionale.
Aceste metode se pot folosi şi combinat, după dorinţa şi abilităţile utilizatorului.
Exerciţii
1. Deschide câteva ferestre, acţionând cu dublu click pe icoanele de pe

desktop. Observă cum se deschid ele, caută să identifici elementele
acestora.
2. Cu mouse-ul, mută ferestrele pe ecran (trăgându-le de bara de titlu) şi re-
dimensionează-le (trăgând de bordură). Exersează aranjarea ferestrelor pe
ecran.
3. Utilizează butoanele de control ale ferestrei de pe bara de titlu:
minimizează, maximizează şi restaurează ferestrele, închide-le şi deschide
altele.
4. Activează ferestrele pe rând. Observă cum fereastra activă vine mereu în
prim plan. Maximizează toate ferestrele şi activează-le pe rând, folosind
icoanele lor de pe bara de operaţii.
5. Explorează meniul Start. Încercă activarea oricărei opţiuni. Pentru fiecare
se va deschide o fereastră, poţi observa ce scrie în bara de titlu, iar din
titlul şi din conţinutul ferestrei încercă să intuieşti la ce foloseşte
programul respectiv.
6. În meniul Programs din meniul de Start sunt grupate aplicaţiile deja
instalate pe calculator. Explorează-le ca mai sus.
7. Tot în meniul Start / Setings apare şi opţiunea Control Panel. Acolo este
„panoul de control” al calculatorului. Poţi explora, dar fără a face
modificări. Deschide doar aplicaţiile şi închide-le după ce le-ai observat.
69
8. Deschide programul Notepad. Îl vei găsi pe calea Start / Programs /
Accessories. Exersează operarea cu meniuri prin diverse metode
(utilizând mouse-ul şi tastele).
4.4 SISTEMUL DE FIŞIERE UTILIZAT ÎN WIN 98

Comenzile prezentate în sub-capitolul anterior sunt aplicabile informaţiilor
stocate în ceea ce se numeşte fişier.
Pe desktop există o icoană cu numele My Computer. Un dublu click pe ea
determină deschiderea unei ferestre a programului Windows Explorer unde se
poate începe explorarea sistemului de fişiere. Practic, toate informaţiile existente
pe calculator sunt stocate sub formă de fişiere În această fereastră se văd icoane
pentru principalele componente ale sistemului de fişiere, ca şi pentru câteva
componente de configurare ale sistemului. Adesea, o icoană are alături de ea
numele său. Componentele de bază ale sistemului de fişiere se numesc discuri
(disc sau, în engleză, drive, pronunţat draiv, într-o singură silabă).
Discurile sunt notate cu litere mari din alfabet, urmate de simbolul ":". Numele
unităţilor de disc, prezentate mai jos, sunt moştenite în Windows din sistemul de
operare MS-DOS:
- A: este notaţia standard pentru prima unitate de dischetă (floppy disk
sau disc flexibil);
- B: este rareori folosită, fiind rezervată pentru a doua unitate de
dischetă, puţine calculatoare au două unităţi de dischetă,
- C: este primul disc logic plasat pe un hard-disk. Un computer are cel
puţin un hard-disk dar poate avea şi mai multe. Un hard-disk fizic
poate fi împărţit în unul sau mai multe discuri logice. Toate discurile
logice plasate pe un hard-disk (indiferent dacă sunt plasate pe primul
disc fizic sau pe altul) sunt notate cu litere începând de la litera C:, în
ordine alfabetică;
- D: (sau litera care urmează după ultima literă atribuită unui disc logic
aflat pe un hard-disk) reprezintă o unitate de disc de alt tip: CD-ROM,
ZIP, unitate de bandă magnetică etc. Cel mai frecvent, după hard-disk,
se întâlneşte unitatea CD-ROM, pentru compact-disk. Dacă există
mai multe unităţi de disc diferite de dischetă şi hard-disk, ele vor fi
notate cu litere din alfabet ne-alocate.
70
Deci, în My Computer se pot vedea discurile existente în calculator. Un

dublu click pe icoana unui disc oarecare determină deschiderea unei ferestre în
care se poate vedea conţinutul acelui disc, cu condiţia ca să fie introdus în unitate
discul respectiv (exceptând hard-disk-ul). De exemplu, un dublu click pe A: va
determina afişarea unui mesaj de eroare dacă în unitatea de dischetă nu este
introdusă o dischetă (sau dacă discheta introdusă nu poate fi citită), sau un dublu
click pe discul care corespunde CD-ului va afişa un mesaj de eroare dacă în
unitatea CD-ROM nu este introdus un CD.
Pe oricare disc, informaţiile sunt structurate sub formă de fişiere şi directoare
(foldere). Un fişier este un bloc de informaţie distinct, cu un nume propriu (de
pildă, un anumit text poate constitui un singur fişier). Fiindcă pe un disc se pot
aduna mii de fişiere diferite există o structură de organizare a lor sub forma unui
arbore de directoare (director = directory) sau foldere (de la termenul folder =
recipient pentru documente).
Astfel, un disc logic poate fi văzut ca un director de bază, numit şi director-
rădăcină (rădăcina arborelui). Din rădăcină se desfac ramuri, care sunt alte
directoare. Orice director poate să conţină directoare şi/sau fişiere.
Pentru sistematizare, într-un folder pot exista trei tipuri de icoane (în afara
icoanelor speciale pentru discuri sau alte dispozitive fizice):
 folder - de forma unui mic dosar galben, care în arbore apare deschis
dacă este selectat. Dublul-click pe o astfel de icoană determină
"deschiderea" folderului, adică afişarea conţinutului săui, fie în fereastra
curentă, fie într-o fereastră nouă;
 fişier - cu forme diverse, în funcţie de tipul fiecărui fişier. De pildă,
fişierele care conţin text au un icoană care sugerează faptul că sunt
documente de tip text. Un dublu click pe icoana unui fişier determină
"deschiderea" fişierului. În cazul documentelor, acestea sunt deschise cu
ajutorul unui program care le recunoaşte formatul. În cazul programelor,
deschiderea lor înseamnă lansarea lor în execuţie, ceea ce are ca efect de
obicei deschiderea unei ferestre a programului respectiv.
 scurtătură (shortcut)- tot cu forme diverse, inclusiv ca un folder, dar în
colţul din stânga-jos icoana are o mică săgeată. Acestea sunt doar nişte
fişiere foarte mici care conţin informaţii despre locul unde se găseşte
fişierul, către care este definită scurtătura. De exemplu, dacă există un
fişier în folderul numit TEXTE, pot crea pe Desktop o scurtătură către el.
71
Un dublu click pe o scurtătură are acelaşi efect ca un dublu click pe
icoana fişierului către care este definită scurtătura. Deci rolul unei
scurtături este acela de a „scurta” drumul până la un fişier sau până la un
folder. Meniul Start este, de fapt, o colecţie de scurtături către diverse
programe instalate pe computer.
Această structură de arbore a sistemului de fişiere, modul de navigare prin
ramurile lui (operaţie numită şi browsing, "răsfoire"), vor fi folosite în multe
programe, atunci când trebuie localizat un anumit fişier sau când se salvează
rezultatele lucrului într-un fişier plasat într-un anumit folder.
4.4.1 Tipuri de fişiere

Un element important în operarea cu fişierele de pe disc este cunoaşterea
tipurilor de fişiere existente. Se poate spune că toatei icoanele care se văd în
Windows Explorer desemnează fişiere, fiecare având proprietăţi specifice tipului
de fişier.
Exista câteva fişiere foarte speciale cum sunt folderele (directoarele) şi
scurtăturile. Un folder este un tip special de fişier, care conţine informaţii despre
fişierele pe care le "conţine" (numele, mărimea, locul ocupat pe disc). În realitate,
dacă se şterge un folder, nu ştergem conţinutul acestuia, ci doar informaţiile
despre conţinutul folderului, astfel încât conţinutul folderului este ca şi şters. Pe
de altă parte, o scurtătură (shortcut) este tot un mic fişier care conţine doar
informaţii despre un alt fişier sau folder la care se referă.
Daca se acţionează prin click-dreapta pe icoana unui fişier apare un meniu
contextual care variază de la un fişier la altul, în funcţie de tipul fişierului. Dar
indiferent de tip, în meniu apare, la partea inferioară, opţiunea Properties, care
foloseşte pentru a descoperi anumite proprietăţi ale fişierului. De aici se pot afla
mai multe informaţii despre tipul fişierului.
Primele informaţii afişate în fereastra care apare sunt legate de icoana fişierului şi
numele complet al acestuia. Sub Windows 98, numele fişierului poate avea o
lungime destul de mare (255 de caractere) şi poate include şi puncte, spaţii şi alte
câteva caractere diferite de litere şi cifre, spre deosebire de sistemul MS-DOS
(unde există o limită de 8+3 caractere, separate prin punct). Se va observa că în
fereastra de proprietăţi apare şi MS-DOS name (numele MS-DOS), care se
înscrie în limitele de 8+3 caractere, este numele sub care ar fi văzut fişierul
respectiv de către un program mai vechi, realizat pentru MS-DOS.
72
În numele fişierului, ultimele caractere (după punct) alcătuiesc aşa-numita

extensie şi desemnează tipul fişierului. Există extensii standard pentru anumite
tipuri de fişiere; sistemul Windows ţine cont de aceste extensii prin modul în care
tratează fişierele respective în diverse situaţii. Astfel, fiecare extensie are asociat
un anumit program cu care tipul respectiv de fişier poate fi deschis. De pildă,
pentru fişierele cu extensia TXT (care desemnează fişiere de text simplu),
programul asociat este Notepad.EXE, un mic editor de text. În Windows
Explorer, orice fişier este afişat cu icoana caracteristică programului asociat.
Dacă se activează prin dublu click un fişier, se deschide chiar programul asociat
tipului de fişier, iar în el este deschis fişierul respectiv, spre a i se vedea conţinutul
sau spre a fi modificat.
Notepad are extensia EXE. Aceasta este o extensie tipică pentru fişiere
executabile, adică pentru programe. Programele nu mai au alte programe asociate,
un dublu click pe icoana unui program determină pornirea acelui program. Alte
extensii de fişiere executabile sunt, de exemplu, COM şi BAT.
Există şi fişiere care nu au asociat nici un program anume, asta pentru că
extensia lor nu apare în lista de extensii recunoscute de către Windows. Asemenea
fişiere nu se deschid cu dublu-click; sistemul de operare propune deschiderea lor
cu un program care trebuie ales. Astfel de fişiere de tip "necunoscut" pentru
sistemul de operare, au icoană Windows (de forma unei mici file albe cu sigla
Windows pe ea).
Este posibil ca extensiile fişierelor în fereastra de Windows Explorer, să nu
fie vizibile datorită unei opţiuni activate din meniul View. Din meniul View, dacă
se selectează Folder Options şi apoi, în rubrica View, se dezactivează opţiunea
Hide file extensions for known file types (ascunde extensiile pentru fişierele de
tip cunoscut), devin vizibile extensiile fişierelor.
Există foarte multe extensii recunoscute de Windows 98. Câteva dintre cele mai
cunoscute sunt următoarele:
- DOC - documente de tip text formatat, create cu Microsoft Word;
- XLS - foi de calcul tabelar, create cu Microsoft Excel:
- PPT - prezentări multimedia realizate cu Microsoft PowerPoint;
- ZIP - arhivă comprimată realizată cu Winzip sau cu PKZIP;
- BMP - imagine (bitmap) realizabilă cu Microsoft Paint;
- GIF - imagine de rezoluţie mare, realizabilă, de exemplu, cu PaintShop
Pro;
73
- JPG - imagine comprimată, realizabilă cu Corel Draw;
- HTM sau HTML - pagini de web, vizibile în Internet Explorer;
- HLP - fişiere Help, cu instrucţiuni, vizibile cu Windows Help.
4.4.2 Managementul fişierelor cu Windows Explorer

Informaţiile cu care lucraţi sunt stocate pe calculatorul dumneavoastră în
fişiere. Programele pe care le folosiţi la rezolvarea lucrărilor şi la crearea
documentelor sunt, de asemenea, fişiere. Din această cauză, este important să ştiţi
cum să gestionaţi fişierele şi cum să lucraţi cu ele. Trebuie să ştiţi cum să le
denumiţi şi să le salvaţi şi cum să le plasaţi în structura de fişiere, astfel încât să le
puteţi localiza atunci când aveţi nevoie de ele. Windows Explorer este un
program inclus în sistemul Windows 98 care dispune de toate instrumentele
necesare pentru gestionarea fişierelor.
Vom utiliza, în cele ce urmează în acest subcapitol, denumirea de folder
pentru directoarele structurii de fişiere.
Aplicaţia Windows Explorer poate fi utilizată pentru vizualizarea organizării
structurii ierarhice de fişiere. De asemenea, puteţi utiliza Windows Explorer
pentru reorganizarea şi gestionarea fişierelor şi a folderelor. Puteţi crea noi
foldere; puteţi copia şi muta fişierele dintr-un folder în altul, pe un floppy disc sau
pe un alt calculator (dacă sunteţi într-o reţea); puteţi re-denumi şi şterge fişierele şi
folderele; puteţi executa alte activităţi de gestionare a fişierelor.
4.4.2.1 Vizualizarea structurii de fişiere

Windows Explorer este denumirea completă a fişierului executabil
Explorer.exe, plasat (de obicei) în folderul Windows. Pentru a deschide acest
program există o multitudine de posibilităţi, una din cele mai rapide fiind
executarea unui click dreapta pe butonul Start şi alegerea opţiunii Explore din
meniul contextual consecutiv primei comenzi.
74
Fereastra aplicaţiei are aspectul prezentat în figura 4.5
Fig. 4.5 Fereastra Windows Explorer.

Fereastra Explorer este împărţită în 2 panouri (zone) principale. Panoul din stânga
prezintă o imagine ierarhizată a organizării unităţilor de disc şi folderelor de pe
calculatorul dumneavoastră. În partea de sus a acestei structuri ierarhice se găseşte
icoana Desktop (suprafaţa de lucru). Imediat sub Desktop este plasată icoana My
Computer. Sub aceasta se găsesc desfăşurate toate unităţile de disc şi folderele
conţinute în acestea..
Panoul din dreapta al ferestrei Explorer afişează conţinutul oricărui folder selectat
în panoul din stânga. De exemplu, dacă aţi selectat unitatea locală C:, de sub
pictograma folderului My Computer, veţi vedea o listă cu folderele şi fişierele
existente pe hard disk. Pentru a prezenta conţinutul hard discului, executaţi clic pe
pictograma lui din panoul din stânga. Pentru a vedea conţinutul unui folder
selectaţi-l în panoul din partea stângă, iar conţinutul său va fi prezentat în panoul
din partea dreaptă. Puteţi selecta un folder executând clic pe el cu mouse-ul sau
utilizând tastele cu săgeţi.
Puteţi extinde sau restrânge structura ierarhică, pentru a afişa mai multe sau mai
puţine detalii. Dacă apare un semn plus (+) lângă o icoană din panoul din partea
stângă a ferestrei Windows Explorer, înseamnă că acel folder conţine sub-foldere
75
suplimentare. Pentru a le afişa aceste sub-foldere, executaţi clic pe semnul plus
(sau executaţi dublu clic pe folder). Vor fi afişate toate folderele cuprinse în el.
Unele dintre acestea, la rândul lor, pot conţine sub-foldere, pe care le puteţi
examina utilizând aceeaşi modalitate. Pentru a ascunde sub-folderele dintr-un
folder, executaţi clic pe semnul minus (-) de lângă acesta (sau executaţi dublu clic
pe el). Restrângând şi extinzând arborele structurii de fişiere pot fi examinate toate
ramurile acesteia.
4.4.2.2 Schimbarea modului de vizualizare a structurii de fişiere

Când veţi utiliza prima oară Windows Explorer, veţi observa că folderele şi
fişierele sunt reprezentate, în panoul din dreapta al ferestrei, prin icoane mari
(Large Icons). Puteţi afişa fişierele şi folderele sub forma unor icoane mai mici, a
unei liste de obiecte, sau a unei liste cu detalii referitoare la fişiere.
Pentru a schimba modul în care sunt afişate fişierele şi folderele, executaţi paşii
următori:
- Deschideţi meniul View.
- Alegeţi una dintre următoarele comenzi:
Comanda Rezultat
Large Icons (icoane mari) Icoane mari aranjate pe mai multe
coloane
Small Icons (icoane mici) Icoane mici pe mai multe coloane
List (listă) Icoane şi mai mici aranjate pe una
sau mai multe coloane
Details (detalii) Listă cu obiectele plasate pe o
singură coloană. Se vizualizează
pentru fiecare dimensiunea, tipul
şi data creării (modificării)
4.4.2.3 Ordonarea fişierelor şi a folderelor

În panoul din dreapta al ferestrei Windows Explorer puteţi ordona fişierele şi
folderele după nume, tip, dimensiune sau dată. Pentru a sorta elementele afişate
executaţi paşii următori:
- Alegeţi View, Arrange Icons
- Selectaţi una dintre cele patru opţiuni ale sub-meniului.
Opţiune Rezultat
by Name (după nume) Ordonează folderele şi fişierele în ordinea alfabetică
crescătoare a numelui lor
76
by Type (după tip) Ordonează fişierele după numele aplicaţiei asociate

fişierelor neexecutabile.
by Size (după dimensiune) Sortează fişierele după mărimea lor
by Date (după dată) Ordonează folderele şi fişierele după data creării sau
modificării acestorar
Dacă aţi selectat opţiunea Details pentru a afişa folderele şi fişierele, puteţi
ordona rapid lista articolelor după nume, dimensiune, tip sau data modificării,
executând clic numele coloanei ce corespunde criteriului de sortare ales. De
exemplu, executaţi clic pe Size pentru a ordona obiectele din listă după
dimensiune.
4.4.2.4 Re-denumirea fişierelor/folderelor

Pentru a re-denumi un fişier sau un folder, executaţi paşii următori:
- Executaţi clic pe numele (nu pe icoana) folderului/fişierului;
- Executaţi clic cu butonul drept al mouse-ului şi alegeţi comanda Rename
(Numele obiectului va fi afişat în video invers, încadrat într-un dreptunghi;
Va fi vizibil şi un cursor pâlpâitor pentru editare);
- Tastaţi noul nume;
- Apăsaţi tasta Enter.
În Windows 98, folderele şi fişierele, pot avea nume lungi. Numele lungi pot
conţine cel mult 255 de caractere şi pot include spaţii. Nu pot fi utilizate
următoarele caractere: \ ? : “ < > |
Se recomandă înlocuirea spaţiului din numele folderelor / fişierelor cu
semnul _ . Pentru compatibilitate cu notaţia MS DOS nu se recomandă folosirea
punctului în compunerea numelui folderelor/fişierelor.
Dacă în mod accidental aţi executat dublu clic pe numele fişierului ne-
executabil, se deschide fereastra programului asociat acestuia.
Pentru a reveni la operaţia de schimbare a numelui, închideţi programul
şi reluaţi procedura de re-denumire.
Ieşirea forţată din procedura de re-denumire, cu păstrarea vechiului nume,
se face prin apăsarea tastei Esc.
4.4.2.5 Gestionarea fişierelor şi a folderelor

Managementul corect şi rapid al fişierelor/folderelor impune ca necesară
deprinderea diverselor tehnici de selecţie.
77
Pentru selecţia unui singur fişier/folder este suficient să executaţi clic pe
acesta sau să utilizaţi tastele direcţionale. Obiectul selectat este pus în evidenţă
prin afişarea în video invers.
Se pot selecta mai multe fişiere şi/sau foldere simultan. Acest lucru este
extrem de util atunci când doriţi să copiaţi sau să mutaţi mai multe fişiere sau
foldere cu o singură comandă. De exemplu, puteţi selecta câteva fişiere şi apoi le
puteţi copia dintr-o dată pe un floppy disc, pentru a le face copii de siguranţă.
Pentru a selecta mai multe obiecte cu ajutorul mouse-ului, executaţi clic pe
primul fişier, menţineţi apăsată tasta <Ctrl> şi executaţi clic pe fiecare fişier
suplimentar pe care vreţi să-l selectaţi. Pentru a de-selecta un fişier, continuaţi să
ţineţi apăsată tasta <Ctrl > şi executaţi încă o dată clic pe fişier.
Pentru a selecta rapid un grup de obiecte adiacente, selectaţi primul obiect din
grup, menţineţi apăsată tasta <Shift> şi apoi selectaţi ultimul fişier din grup. Toate
fişierele cuprinse între primul şi ultimul vor fi, de asemenea, selectate. O altă
modalitate de a selecta un grup continuu de obiecte este desenarea, cu butonul
stâng al mouse-lui apăsat, a unei rame (dreptunghi) care să includă grupul de
obiecte ce se doreşte a fi selectat.
Pentru a organiza fişierele de pe calculatorul dumneavoastră, puteţi crea cât de
multe foldere doriţi. Pe măsură ce creaţi tot mai multe fişiere probabil că veţi dori
să dezvoltaţi un sistem de organizare care să vă ajute să păstraţi evidenţa acestora,
aşa cum aţi face cu hârtiile de la birou. Cu cât creaţi mai multe fişiere, cu atât mai
mult s-ar putea să fie necesară organizarea lor în categorii, pentru a le face mai
uşor de localizat.
Gruparea fişierelor similare în folderele este cheia organizării informaţiei de
pe un anumit calculator. De exemplu, puteţi începe cu un folder în care păstraţi
toate scrisorile de afaceri. În timp, folderul se va umple cu atât de multe fişiere
încât va deveni dificilă găsirea unuia. În acest moment, are sens împărţirea acestor
fişiere în categorii – de exemplu după clienţi sau după firmă – şi crearea unui
folder pentru fiecare categorie. Puteţi utiliza Windows Explorer pentru crearea
acestor noi foldere.
Pentru a crea un folder nou, executaţi paşii următori:

- În panoul din stânga al ferestrei Explorer, selectaţi folderul în care
vreţi să creaţi noul sub-folder;
78
- Din meniul principal alegeţi File, New (nou), Folder. În panoul

din dreapta al programului Windows Explorer va apărea un nou
folder, pregătit pentru a primi un nume;
- Introduceţi de la tastatură numele folderului şi apăsaţi tasta <Enter>.
Urmând aceeaşi procedură puteţi crea câteva tipuri principale de fişiere, care încă
nu conţin informaţie, alegând din sub-meniul New, tipul de fişier dorit.
O altă modalitate de creare a obiectelor noi este utilizarea meniului
contextual care apare la executarea click-ului dreapta pe o zonă goală de pe
panoul dreapta al ferestrei Explorer.
O latură importantă a activităţii de gestionare a fişierelor/folderelor de pe
calculatorul dumneavoastră este mutarea şi/sau copierea acestora. În cazul în care
creaţi noi foldere pentru a împărţi în sub-categorii fişierele dintr-un folder, trebuie
să mutaţi fiecare fişier din folderul iniţial, în cel nou. Puteţi să mutaţi un folder
întreg în altul. Sau puteţi să copiaţi fişiere de pe hard disc pe un floppy disc,
pentru a le face cópii de siguranţă sau pentru a le transfera pe un alt calculator.
Utilizând Windows Explorer şi mouse-ul puteţi muta şi copia rapid fişiere şi
foldere, fără să atingeţi tastatura.
Există posibilitatea de a utiliza două metode pentru a copia şi muta fişiere
şi/sau foldere:
- Utilizând comenzile Cut (decupează) sau Copy (copiază) prezente
în meniul principal Edit, urmate de comanda Paste (lipeşte);
- Folosind mouse- ul pentru a trage şi a fixa obiectele.
Pentru a muta sau copia fişiere utilizând meniul Edit, executaţi paşii
următori:
- În panoul din dreapta al ferestrei Windows Explorer, selectaţi fişierele sau
folderele pe care vreţi să le mutaţi.
- Pentru a muta elementele, alegeţi Edit, Cut; executaţi clic cu butonul
drept al mouse-ului pe articolele selectate, pentru a afişa meniul rapid, şi
apoi executaţi clic pe Cut; sau executaţi clic pe butonul Cut de pe bara cu
instrumente; sau apăsaţi tastele <Ctrl> + <X >.
Sau:
- Pentru a copia elementele, alegeţi Edit, Copy; executaţi clic cu butonul
drept al mouse-lui pe articolele selectate, pentru a afişa meniul
79
contextual şi apoi executaţi clic pe Copy; sau executaţi clic pe butonul
Copy de pe bara cu instrumente; sau apăsaţi simultan tastele <Ctrl> şi
<C>;
- În panoul din stânga al ferestrei Windows Explorer, selectaţi, cu
butonul drept al mouse-lui, folderul care va conţine elementele copiate
sau mutate şi alegeţi Paste (lipeşte); sau executaţi clic pe butonul Paste
de pe bara cu instrumente; sau apăsaţi tastele <Ctrl> +<V> .
Pentru a muta sau copia fişierele utilizând metoda tragerii şi a fixării (drag
and drop), executaţi paşii următori:
- În panoul din dreapta selectaţi fişierele şi/sau folderele pe care vreţi să le
mutaţi; Dacă în panoul din stânga folderul în care vreţi să mutaţi
elementele selectate nu este vizibil, utilizaţi bara de derulare pentru a-l
face vizibil. Dacă este nevoie să vizualizaţi un sub-folder, executaţi clic
pe semnul + de lângă folderul care îl conţine.
- Pentru a muta elementele selectate, trageţi-le în noul folder din panoul
stâng al Windows Explorer ţinând butonul drept al mouse-lui apăsat.
- Eliberaţi butonul drept când a fost selectat folderul destinaţie şi alegeţi
din meniul contextual Cop Here (copiază aici) sau Move Here (mută
aici).
Sau:
- Pentru a copia elementele selectate, menţineţi apăsată tasta <Ctrl> şi
trageţi-le în noul folder din panoul stâng al ferestrei Explorer; Când
menţineţi apăsată tasta <Ctrl>, ataşat indicatorului mouse-lui apare un
semn plus (+), indicând acţiunea de copiere a fişierelor.
Înainte de eliberarea butonului mouse-lui, asiguraţi-vă că este selectat folderul
destinaţie corect.
Puteţi revoca o operaţie de mutare/copiere eronată dacă imediat după
aceasta acţionaţi comanda Undo… dim meniul principal Edit.
Uneori, veţi dori să realizaţi o copie identică a întregului floppy disc.

Acestă operaţie poate fi realizată fie în Windows Explorer, fie în fereastra My
Computer.
Puteţi copia informaţia de pe un floppy disc pe altul, utilizând aceeaşi unitate, dar
discurile trebuie să aibă aceeaşi capacitate de stocare. Discul pe care copiaţi va fi
şters în timpul acestei operaţii.
80
Pentru a copia conţinutul unui disc, executaţi paşii următori:

- Introduceţi în unitate floppy discul al cărui conţinut doriţi să-l copiaţi;
- Executaţi clic cu butonul drept al mouse-lui pe discul din fereastra
My Computer sau pe cel din panoul din stânga al ferestrei Explorer;
- Alegeţi din meniul contextual Copy Disk (copiază discul). Rezultatul va fi
deschiderea casetei de dialog Copy Disk;
- Dacă aveţi numai o unitate de floppy disc, ea va fi selectată atât în zona
Copy From (copiază de pe), cât şi în zona Copy To (copiază pe) a casetei
de dialog. Dacă aveţi o altă unitate de aceeaşi dimensiune, ea va fi
prezentată în listă şi o puteţi selecta pentru a realiza copierea de pe o
unitate pe alta;
- Alegeţi Start (începe).
- Dacă utilizaţi aceeaşi unitate atât pentru sursă, cât şi pentru destinaţie
(copie), veţi fi înştiinţaţi să schimbaţi floppy discurile atunci când este
necesar.
- Când dicul a fost copiat, puteţi copia un altul alegând din nou Start sau
puteţi încheia alegând opţiunea Close.
Ştergerea fişierelor/folderelor
Inevitabil, va sosi momentul în care veţi dori să ştergeţi un fişier sau un
folder. Cauzele pot fi diverse: nu mai aveţi nevoie de fişier sau aţi creat câteva
foldere noi pentru a împărţi în categorii fişierele dintr-un folder existent, sau vreţi
să ştergeţi folderul iniţial după ce aţi mutat fişierele în alte poziţii. Ştergerea
fişierelor şi a folderelor este o parte esenţială a acţiunii de evitare a încărcării
excesive şi inutile a calculatorului dumneavoastră. Trebuie să ştergeţi cu atenţie
fişierele şi folderele, astfel încât să nu îndepărtaţi din greşeală unul de care încă
aveţi nevoie. Windows conţine un folder denumit Recyle Bin (lada de deşeuri), în
care sunt stocate temporar fişierele şterse, până când acesta este golit.
Pentru a şterge un fişier sau un folder, executaţi paşii următori:
- Selectaţi fişierul sau folderul pe care vreţi să-l ştergeţi; Puteţi selecta mai
multe fişiere sau foldere;
- Executaţi clic cu butonul drept al mouse-ului pe selecţie şi apoi alegeţi
Delete (şterge) sau apăsaţi tasta <Delete> sau executaţi clic pe butonul
Delete de pe bara cu instrumente);
81
- Executaţi clic pe Yes la apariţia casetei de dialog Confirm Delete
(confirmă ştergerea fişierului), sau executaţi clic pe No dacă doriţi să
abandonaţi stergerea fişierului; Dacă ştergeţi mai multe fişiere, Windows
Explorer afişează caseta de dialog onfirm Multiple File Delete (confirmă
ştergerea mai multor fişiere).
Atenţie!
Dacă ştergeţi un folder, ştergeţi, de asemenea, toate fişierele şi folderele

conţinute de acesta. Caseta de dialog Confirm Folder Delete vă
reaminteşte acest lucru.
Fiţi conştient de ceea ce faceţi înainte să ştergeţi un folder.
De asemenea, va trebui să fiţi atent să nu ştergeţi, din greşeală, un fişier

program. Dacă încercaţi să-l ştergeţi, caseta de mesaje Conform File Delete vă
avertizează că sunteţi pe cale să ştergeţi un program. Executaţi clic pe No dacă
nu intenţionaţi să ştergeţi programul, dar celelalte fişiere selectate vor fi şterse.
Puteţi şterge fişiere şi foldere trăgându-le peste icoana Recycle Bin de pe

desktop şi apoi fixându-le pe aceasta.
Când ştergeţi unele fişiere, puteţi vedea un mesaj care vă avertizează că fişierul
este de tip sistem, ascuns sau de tip Read Only. Fişierele sistem sunt necesare
pentru ca Windows să lucreze corect şi nu trebuie şterse. Fişierele ascunse şi cele
care nu pot fi decât citite pot fi necesare anumitor programe pentru a lucra corect,
sau pot fi doar fişiere pe care le-aţi protejat cu aceste atribute, împiedicând
ştergerea lor accidentală. Înainte de a şterge oricare dintre aceste tipuri de fişiere,
va trebui să fiţi convins că sistemul nu are nevoie de ele pentru a lucra corect.
Recuperarea fişierelor şterse
Fişierele şterse sunt mutate în Recycle Bin (lada de deşeuri). Puteţi deschide
acest folder la fel cum aţi face-o în cazul altuia, puteţi selecta un fişier şi îl puteţi
restaura în poziţia iniţială. De asemenea, puteţi muta sau copia fişiere din folderul
Reycle Bin într-o altă locaţie folosind diversele tehnici de mutare şi copiere.
Pentru a reface (restaura în locaţia de dinaintea ştergerii) un fişier sau un folder
şters, executaţi paşii următori:
82
- Executaţi dublu clic pe icoana Reycle Bin de pe desktop pentru a deschide

fereastra Reycle Bin;
- Selectaţi fişierul sau fişierele pe care vreţi să le refaceţi; pentru selecţia
mai multor fişiere, puteţi utiliza modalităţile descrise mai sus;
- Executaţi clic cu butonul drept al mouse-ului pe fişierele selectate şi apoi
clic pe Restore (restabileşte), sau alegeţi File, Restore.
Fişierele sunt refăcute în folderele din care au fost şterse. Dacă folderul iniţial în
care a existat un fişier a fost şters, el este la rândul lui refăcut.
Exerciţii
1. Poţi crea fişiere sau foldere direct pe Desktop. Dă click-dreapta pe
Desktop şi observă ce comenzi ai în meniul contextual, sub-meniul New.
Le poţi exersa. În final, nu uita să ştergi fişierele create pentru exerciţiu.
Cel mai bine este să creezi un folder de exersare, să faci în el toate
exerciţiile de acest tip, având grijă să nu alterezi nimic în restul fişierelor
de pe disc.
2. Copiază, în folderul de exerciţii, fişiere sau scurtături din alte foldere de pe
disc. Exersează ştergerea şi redenumirea fişierelor NUMAI pe aceste copii
create în folderul de exersare. În acest fel eşti sigur că nu vei afecta
sistemul.
3. Dacă pui o dischetă în unitatea de dischetă, poţi exersa copierea fişierelor
de pe ea pe hard-disk şi invers, prin metoda de copiere descrisă mai sus.
La fel şi în cazul CD-ului. Trebuie doar să ai grijă ca în una din ferestrele
de Explorer să vezi conţinutul dischetei (sau CD-ului), iar în cealaltă să
vezi conţinutul hard-disk-ului.
4.5 CONTROL PANEL
83
Calculatorul este un sistem complex a cărui funcţionare poate fi controlată cu
ajutorul anumitor programe care stabilesc parametrii de lucru pentru diversele
componente. Sistemul de operare Windows 98 dispune de o colecţie de unelte
(aplicaţii), grupate în ceea ce se numeşte Control Panel - panou de control, de
unde se poate realiza o configurare centralizată a subsistemelor calculatorului.
Control Panel poate fi găsit în My Computer sau poate fi deschis din meniul
Start, opţiunea Settings.
La deschiderea aplicaţiei Control Panel se pot observa o multitudine de “puncte de
control” al căror număr depinde de configuraţia hardware şi software a unui
anumit calculator (figura 4.6).
Fig. 4.6 Control Panel şi diversele sale opţiuni pentru un anumit calculator.
4.5.1 Adăugarea şi configurarea componentelor hardware – Add New

Hardware
Această opţiune din Control Panel se utilizează atunci când în sistem se
introduc componente hardware noi care trebuie asociate cu driverele necesare
interacţiunii acestora cu sistemul de operare.
De regulă, astfel de modificări sunt făcute de specialiştii firmei care a furnizat
calculatorul, mai ales dacă acesta se află în perioada de garanţie. După expirarea
acestei perioade, unele componente pot fi “instalate” şi configurate şi de un
utilizator obişnuit, care utilizează cu atenţie indicaţiile furnizorului respectivelor
componente.
84
La deschiderea opţiunii Add New Hardware este pornit un “asistent”

(wizard – vrăjitor, asistent) care ghidează utilizatorul pas cu pas în procesul de
instalare a diver-ului pentru o nouă componentă. Prin driver se înţelege un
program (sau un pachet de fişiere) cu ajutorul căruia (cărora) sistemul de operare
poate controla corect şi eficient o componentă hardware. Fără un driver adecvat,
sistemul nu poate folosi componenta hardware respectivă.
Să presupunem că avem de adăugat o nouă componentă în sistem. De
exemplu, un nou mouse. Cea mai rapidă cale, utilizabilă pentru componentele
denumite Plug and Play (sau PNP-conectează şi utilizează), constă în conectarea
noului mouse urmată de re-pornirea calculatorului. Mouse-ul ar trebui să fie
detectat de către sistemul de operare pe care este activă opţiunea Plug-and-Play
astfel încât, la intrarea în Windows 98, driverul necesar este instalat automat iar
mouse-ul funcţionează imediat.
Windows 98 include drivere pentru un mare număr de componente hardware
dintre cele mai utilizate, astfel încât el poate instala automat driverele necesare
pentru aceste tipuri de componente.
Dacă se instalează o componentă pentru care sistemul nu are un driver inclus,
atunci trebuie să fie pregătit driverul necesar - pe o dischetă, pe hard-disc sau pe
un CD. Se pot găsi drivere şi pe Internet, chiar pe situl firmei producătoare a
componentei fizice, în rubrici ca Download sau Support. Acestea pot fi căutate şi
în arhivele de fişiere ale site-urilor care oferă colecţii de drivere.
În cazul unei componente pentru care sistemul de operare nu dispune de drivere,
la pornire sistemul o poate detecta şi va cere driverele necesare. Utilizatorul va
indica suportul pe care se găsesc respectivele drivere iar Windows 98 va prelua
automat procesul de instalare. În unele cazuri, un driver se instalează pornind de la
un program de configurare propriu (Setup) care se ocupă de integrarea software a
componentei fizice.
Atunci când apar probleme la instalarea unor noi componente hardware
trebuie repetată instalarea acestora. Pentru aceasta, mai întâi trebuie eliminate
vechile drivere din Control Panel / System / Device Manager, unde se
selectează componenta instalată defectuos (marcată cu semn de exclamare în cerc
galben) şi se activează Remove. Prin activarea opţiunii Refresh se iniţiază
instalarea driverelor pentru componentele existente în sistem, pentru care nu
există drivere instalate.
85
O altă metodă pentru a reinstala un driver care s-a instalat defectuos
utilizează o altă opţiune din Control Panel / System / Device Manager. Se
selectează componenta respectivă din lista de dispozitive instalate şi se activează
Properties. Printre comenzile care apar în acea fereastră există şi cea denumită
Driver; ea conţine butonul Update Driver sau Reinstall Driver. Va fi nevoie
apoi să fie indicat locul unde se găseşte driverul respectiv pe dischetă, CD sau
hard-disk.
Unele componente hardware şi echipamente periferice pot avea proceduri de
instalare diferite de cele prezentate mai sus. Multe se instalează din modulele
specifice prezente în Control Panel. De pildă, imprimantele se instalează din
Printers, modemurile - din Modems, iar componentele de reţea - din Network.
Procedurile sunt simple, dar pot necesita cunoştinţe mai avansate pentru
configurarea corectă.
În general, operaţiile de instalare a driverelor şi a componentelor hardware pot
depăşi nivelul de cunoştinţe al unui simplu utilizator. Dar, ca orice lucru, aceasta
se poate învăţa utilizând sistemul Help din Windows, documentaţiile care însoţesc
componentele sau driverele respective.
4.5.2 Configurarea mouse-lui

Activând prin dublu click icoana Mouse se deschide fereastra Mouse
Properties de unde se poate regla funcţionarea mouse-ului. Fereastra are trei
rubrici (tab-uri), vizibile în partea de sus a acesteia: Buttons, Pointers şi Motion.
- Buttons (butoane) – permite reglarea funcţională a butoanelor mouse-ului.
Button configuration ("configurarea butoanelor") permite alegerea mâinii cu
care se manevrează mouse-ul - mâna dreapta (right-handed) sau mâna stângă
(left-handed). Iniţial, mouse-ul este configurat pentru mâna dreaptă (cu butonul
principal în stânga, sub degetul arătător al mâinii drepte), majoritatea oamenilor
fiind dreptaci. Un stângaci poate face configurarea pentru mâna stângă şi atunci
butoanele mouse-lui îşi inversează funcţiile.
Double-click speed (viteza la dublu-click) permite reglarea intervalului dintre
două click-uri succesive astfel încât sitemul de operare să facă diferenţa între un
dublu click şi două clickuri simple. Viteza poate fi reglată prin alegerea unei
poziţii intermediare între Slow (încet) şi Fast (repede). Pentru a observa diferenţa
se trage cursorul la un capăt al riglei şi dă un dublu click în zona de test din
dreapta. La dublul click, din cutiuţa din zona de test iese un cap de păpuşă, iar la
două clickuri simple nu se întâmplă nimic. Dacă utilizatorul are dificultăţi când
86
acţionează prin dublu click (click-urile sunt prea rare) va poziţiona cursorul de
reglare spre o viteză mai mică, astfel încât, chiar două click-uri plasate la capetele
unui interval mai mare de timp să fie considerate un dublu-click.
- Pointers (indicatoare, cursoare) – de aici se pot alege forma cursoarelor
mouse-lui pentru diferite situaţii (tabelul 4.1).
Se poate alege o schemă de cursoare dintr-o listă de scheme, sau se pot alege
pentru fiecare situaţie din schemă un alt cursor decât cel pre-definit. Butonul
Browse permite căutarea fişierelor care conţin imagini de cursoare pentru mouse.
- Motion ("mişcare") - conţine opţiuni pentru mişcarea mouse-ului:
Pointer speed (viteza cursorului) se poate regla între Slow şi Fast, ea se referă la
cât de mult este amplificată mişcarea cursorului pe ecran comparativ cu
deplasarea mouse-lui pe mouse pad.
Pointer trail (urma pointerului) permite vizualizarea poziţiilor succesive ale
cursorului atunci când se activează opţiunea Show pointer trails. Lungimea
urmei poate fi aleasă întrevalorile extreme fixate de Short şi Long.
În partea de jos a ferestrei Mouse Properties se văd permanent trei butoane.
Rolul lor este similar în majoritatea ferestrelor Windows:
 OK (gata, e-n regulă) determină închiderea ferestrei cu activarea
tuturor modificărilor care au fost făcute în fereastra respectivă;
 Apply (aplică) determină, de asemenea, aplicarea imediată a
modificărilor, dar fără a închide fereastra;
 Cancel (anulare, renunţare) determină închiderea ferestrei, cu
ignorarea modificărilor făcute în ea. Acelaşi efect ca acţionarea lui
Cancel îl are, de obicei, apăsarea tastei Esc. De reţinut că, dacă au
fost activate modificări prin folosirea butonului Apply, acţionarea
butonului Cancel nu le anulează şi pe acelea.
4.5.3 Configurarea tastaturii

Meniul Keyboard Properties (proprietăţile tastaturii) este activat prin
acţionarea cu dublu click pe icoana denumită Keyboard. Aceasta conţine două
rubrici, din care se pot stabili câteva opţiuni pentru folosirea tastaturii:
Speed (viteză) – permite reglarea vitezei cu care sunt citite tastele apăsate repetat,
în opţiunile din secţiunea Character repeat (repetarea unui caracter), respectiv
viteza cu care clipeşte cursorul (Cursor blink rate).
87
Language (limbă) configurează tastatura pentru editare într-o anumită limbă, dat
fiind că în alfabetul fiecărei limbi pot exista caractere care nu apar în alfabetul
englez. Iniţial, sistemul este configurat pentru o anumită limbă, de obicei pentru
engleza americană (US English), dar dacă se doreşte, de exemplu, editarea în
limba romană este nevoie şi de caracterele specifice limbii române (care nu se pot
introduce cu tastatura pentru limba engleză). În lista Installed keyboards and
layouts (tastaturi şi suporturi instalate) se poate verifica pentru ce limbi există
suport instalat. Pentru a adăuga suportul caracteristic unei alte limbi se foloseşte
butonul Add (adaugă). Activarea opţiunii Enable indicator on taskbar (afişează
indicator pe bara de operaţii), atunci lângă ceasul de pe bara de operaţii va apărea
şi un indicator al tastaturii, de unde se pot comuta de la o limbă la alta. Comutarea
este posibilă şi cu combinaţia de taste aleasă din câmpul Switch languages. Când
se comută pe o altă tastatură unele taste alfanumerice îşi schimbă funcţiile, astfel
încât acestea vor fi utilizate pentru caracterele specifice alfabetului limbii
respective. De exemplu, literele specific româneşti pot fi introduse cu tastele aflate
în zona tastei Enter; caracterele care erau înainte pe acele taste migrează spre alte
taste, astfel încât multe simboluri îşi pot schimba locul pe durata folosirii tastaturii
pentru limba română.
4.5.4 Configurarea datei şi timpului sistemului

Prin deschiderea meniului corespunzător configurării Date/Time este posibilă
modificarea datei şi timpului Este important ca ora şi data sistemului să fie
corecte, mai ales la utilizarea Internet-ului sau poştei electronice. În plus, unele
programe pot fi induse în eroare dacă data şi ora nu sunt corecte, ceea ce poate să
le facă să funcţioneze anormal.
Opţiunea Time zone configurează fusul orar; pentru România se alege
valoarea GMT+2 (Bucharest), iar dacă se selectează opţiunea Automatically
adjust clock for daylight saving changes (ajustează automat ceasul la
schimbarea orei de vară/de iarnă), atunci sistemul de operare va face automat
modificările necesare la trecerea la ora de iarnă sau la ora de vară, dacă acestea
respectă regula internaţională.
4.5.5 Configurări regionale

Meniul corespunzător configurărilor regionale - Regional Settings din
Control Panel este folosit pentru alegerea unor opţiuni prin care anumite date să
88
fie afişate în formatul specific anumitor ţări. Este vorba de formatul datei şi orei,
al monedei, ca şi de modul de reprezentare a numerelor. Există o listă de
configurări specifice pentru diverse ţări; cel mai frecvent sunt folosite
configurările pentru zona English (United States), acestea fiind şi cele mai bine
suportate de către majoritatea programelor de provenienţă occidentală. Se pot
utiliza şi configurările pentru România, dar, în unele situaţii, pot apărea probleme
când se utilizează unele aplicaţii care nu suportă bine unele setări - de exemplu
folosirea virgulei în loc de punct zecimal (aşa cum se foloseşte în ţările anglofone)
atunci când se lucrează în Microsoft Excel.
4.5.6 Configurarea ecranului

Configurări folosite des sunt cele corespunzătoare icoanei Display (afişaj,
ecran) din Control Panel. Prin dublu click se deschide fereastra Display
Properties (proprietăţile ecranului). Acelaşi meniu se deschide rapid dacă se
acţionează prin click-dreapta pe o zonă liberă de pe desktop şi se activează
Properties din meniul contextual. Sub-meniurile din Display Properties şi
posibilităţile de configurare caracteristice sunt următoarele:
Background (fundal) – permite activarea de opţiuni pentru ceea ce se afişează
pe fundalul desktop-ului. Există două posibilităţi: model bicolor sau multicolor.
- Pattern (model) se referă la un model bicolor care poate să acopere tot
ecranul. Există o listă din care se poate alege modelul sau pot fi editate
modele existente (folosind Edit Pattern), pentru a crea modele noi. Din
punct de vedere al memoriei folosite, modelul bicolor este mai economic
decât tapetul;
- Wallpaper (tapet) se referă la o imagine care poate fi plasată în centrul
ecranului (Center), poate fi repetată pe ecran acoperindu-l complet (Tile)
sau poate fi întinsă pe tot ecranul (Stretch). Imaginea poate fi orice fişier
cu extensia bmp de pe hard-disk. Butonul Browse permite localizarea şi
alegerea unei imagini aflate hard-disk.
Screen Saver este denumirea unei mici animaţii care poate intra automat în
funcţiune, după o anumită perioadă în care sistemul nu primeşte comenzi de la
utilizator, afişând pe ecran imagini diverse, adesea animate. Orice apăsare a unei
taste sau mişcare a mouse-ului determină întreruperea programului screen-saver şi
revenirea la imaginea aflată pe ecran înainte de lansarea sa. Rolul unui astfel de
program de animaţie cu lansare automată în caz de inactivitate a fost, iniţial, de a
se evita uzura prematură a tubului catodic al monitorului cauzată de păstrarea
89
îndelungată a unei imagini staţionare pe ecran. Din meniul Screen Saver pot fi
alese şi anumite opţiuni pentru economisirea energiei electrice consumate de
calculator.
Screen-saverul ales se poate testa cu Preview. Fiecare astfel de program poate
avea diverse opţiuni, configurabile din Settings. Timpul de inactivitate după care
programul intră automat în execuţie este fixat în minute în câmpul Wait
(aşteaptă). Se poate alege şi o parolă (Password) care va fi cerută în momentul în
care se reia activitatea. Protecţia poate fi folosită pentru ascunde lucrările curente
de pe ecran, în perioadele de ne-utilizare a calculatorului.
Energy saving features of monitor (monitorizare a facilităţilor de economisire a
energiei electrice consumate) – pot fi activate din Settings. Se pot alege
perioadele de inactivitate după care să se închidă singur monitorul, să se
dezactiveze hard-disk-ul, sau după care sistemul să intre în modul stand-by
(aşteptare).
Appearance (aparenţă) – oferă posibilitatea modificării culorilor şi fonturilor
folosite la afişarea ferestrelor şi butoanelor din aplicaţii.
Scheme (scheme de culori) - din listă alege o schemă de culori, care va putea fi
pre-vizualizată în câmpul din partea de sus a meniului. Dacă se fac modificari ale
elementelor acesteia (folosind opţiunile de mai jos), se poate salva noua schemă
utilizând comanda Save As. O schemă ne-dorită se poate şterge cu butonul
Delete.
Item (element) – prezintă o listă cu elementele unei scheme de culori. Activarea,
prin click, a unui element din imaginea schemei curente de pe zona de pre-
vizualizare ese echivalentă alegerii elementului din listă. Se pot alege culoarea
elementului şi dimensiunea acestuia.
Font (font, corp de literă) – pentru elementul selectat, în caz că acesta conţine şi
text; se poate fixa fontul cu care se afişează textul, dimensiunea, stilul şi culoarea
caracterelor. Se poate defini şi o schemă de culori conform preferinţelor
individuale.
Effects (efecte) – permite activarea (dezactivarea) unor efecte speciale
aplicate elementelor de pe ecran:
Desktop icons (icoane de pe desktop) – facilitează schimbarea icoanelor
aplicaţiilor de pe desktop acţionând Change Icons (schimbă icoana). Default
Icons restaurează icoana iniţială (icoană implicită).
Visual effects (efecte vizuale):
90
 Use large icons (foloseşte icoane mari) – prin activare se măresc

dimensiunile icoanelor de pe desktop;
 Show icons using all possible colors - afişează icoanele cu toate culorile
posibile;
 Animate windows, menus and lists – determină efecte de animaţie la
deschiderea (închiderea) ferestrelor, meniurilor şi listeleor;.
 Smooth edges of screen fonts – prin activare caracterele vor fi afişate cu
margini netede;
 Show window contents while dragging - prezintă conţinutul ferestrei în
timp ce e trasă dintr-un loc în altul al ecranului
Settings (setări) – configurări ale afişării, în strânsă corelaţie cu
caracteristicile plăcii grafice şi ale monitorului:
Colors (culori) - din listă se poate alege densitatea de culori folosită la afişarea pe
ecran. Cu cât sunt mai multe culori, cu atât imaginile sunt mai clare fiindcă se
afişează mai multe nuanţe diferite în ele. Lista disponibilă depinde de posibilităţile
adaptorului grafic şi ale monitorului.
Screen area (dimensiunile ecranului) - se alege numărul de pixeli (puncte grafice)
pe orizontală şi pe verticală. Combinaţia aleasă determina rezoluţia imaginii de pe
ecran (densitatea de puncte pe unitatea de suprafaţă). Cu cât rezoluţia e mai mare,
cu atât vor încăpea mai multe detalii pe ecran. Rezoluţiile din listă sunt cele
permise de adaptorul grafic folosit, dar dacă monitorul nu suportă rezoluţiile mai
mari, adaptorul nu va putea afişa nimic pe ecran.
Advanced (opţiuni avansate) - aici sunt opţiunile pentru configurarea monitorului
şi adaptorului grafic. De regulă, ele sunt fixate la instalarea sistemului şi nu sunt
modificate ulterior. Aici se umblă numai dacă se dereglează ceva în afişaj şi este
nevoie de reinstalarea sau schimbarea monitorului şi/sau adaptorului grafic.
În cazul anumitor adaptoare grafice sau monitoare mai moderne, se instalează
programe speciale pentru controlul acestora, aceste programe pot introduce rubrici
noi în fereastra Display Properties.
Exerciţii
1. Explorează modelele şi tapetele disponibile. Ca să se poată vedea modele
pe ecran, trebuie să alegi None la tapete.
91
2. Testează screen-saver-urile. Activarea unui screen-saver trebuie făcută cu
precauţie, deoarece poate intra în conflict cu alte programe din sistem,
dacă îl laşi activ în timp ce lucrezi. Dar când vrei să te relaxezi, sunt foarte
utile.
3. Creează-ţi o schemă de culori proprie. Se pot porni de la una existentă,
modificându-i doar anumite elemente.
4. Testează densităţile de culoare şi rezoluţiile disponibile. Înainte de asta ar
fi bine să verifici, în documentaţii, ce rezoluţii suportă monitorul tău, ca să
te asiguri că nu testezi rezoluţii peste puterile lui: rişti să nu mai vezi nimic
pe ecran!
4.5.7 Configurarea proprietăţilor sistemului
În Control Panel există şi alte module utile, care nu sunt folosite la toate
calculatoarele: Modems - pentru cine foloseşte un modem, Network - pentru cine
are un computer conectat într-o reţea, Multimedia - pentru cine dispune de
componente multimedia (pentru redare de sunet şi video) şi altele. Module mai rar
folosite se pot referi la diverse componente ale sistemului, care pot să fie sau să nu
fie instalate pe computer. De regulă, dacă o anumită componentă lipseşte din
sistem, atunci nici modulul pentru configurarea ei nu apare în Control Panel.
Pentru configurarea componentelor hardware instalate, icoana System din
Control Panel deschide fereastra System Properties, în care se pot găsi detalii
despre compunere fizică a sistemului. Aceeaşi fereastră se poate deschide şi mai
rapid dacă se apasă tasta Windows (cea dintre Ctrl şi Alt, dacă ai o tastatură de
tip Windows 95) împreună cu tasta Break.
În System Properties (proprietăţile sistemului) există câteva rubrici:
General (generalităţi) - aici se pot vedea imediat câteva date de bază despre
sistem: ce versiune de Windows este instalată, câtă memorie RAM este instalată
(şi validă) în sistem, ce procesor vede sistemul Windows etc. Unele aplicaţii pot
modifica aspectul acestei rubrici, adăugând câteva informaţii proprii.
Device Manager (managerul de dispozitive) este locul cel mai interesant. Aici se
pot vedea toate componentele hardware din caalculator, se pot afla detalii intime
despre instalarea şi funcţionarea lor. Ele sunt afişate sub forma unui arbore, în care
fiecare ramură reprezintă o anumită categorie de dispozitive (dacă este selectată
opţiunea View devices by type - afişează dispozitivele după tip) sau un grup de
dispozitive care au legături strânse în sistem (dacă este selectată opţiunea View
92
devices by connection - afişează dispozitivele după conexiuni). Un click pe

semnul plus din dreptul unei ramuri face să apară dispozitivele existente.
Selectând un dispozitiv şi dând click pe butonul Properties, se pot vedea detalii
tehnice despre felul în care este instalat şi funcţionează dispozitivul. Dacă în acest
arbore de dispozitive există un semn de exclamare înscris într-un cerc galben,
atunci înseamnă că dispozitivul respectiv nu este corect instalat sau nu
funcţionează corect. El ar trebui reinstalat.
Hardware Profiles (profiluri hardware) - aici se pot crea profiluri pentru situaţiile
când vrei să lucrezi cu calculatorul alternând între diverse configuraţii hardware.
O configuraţie hardware reprezintă o schemă de funcţionare a calculatorului, în
care există anumite componente hardware, cu anumiţi parametri. Există situaţii
când trebuie să modifici configurarea hardware, schimbând mulţi parametri de
configurare, dar dacă îţi defineşti profile hardware, tot ce ai de făcut va fi doar să
comuţi de pe un profil pe altul.
Performance (performanţe) este o rubrică în care se pot vedea şi regla alţi câţiva
parametri generali de funcţionare a computerului. De regulă, aceştia sunt lăsaţi
numai pe seama specialiştilor, deci aici nu este nevoie să umbli decât dacă ştii
bine ce faci.
Reamintesc că modificarea parametrilor componentelor hardware nu trebuie
făcută decât în cunoştinţă de cauză. Unii parametri pot fi restauraţi dacă o
încercare cu o valoare schimbată nu dă rezultate, dar în cazul altora, sistemul de
operare instalat poate fi iremediabil compromis şi ultima soluţie poate fi
reinstalarea lui completă.
Un alt mijloc de afla cât mai multe detalii tehnice despre sistem este programul
System Information, care ar trebui să fie accesibil prin Start Menu, apoi
Programs, Accessories, System Tools. El afişează informaţii şi mai detaliate,
fără posibilitatea modificării lor, dar aici există şi un set de instrumente (Tools)
pentru verificarea, întreţinerea şi chiar repararea sistemului. Desigur, dacă
sistemul este atât de compromis încât nu se mai poate intra în Windows, toate
aceste instrumente nu mai sunt accesibile.
Exerciţii
1. Explorează arborele de dispozitive din Device Manager. Observă dacă
există semne de exclamare pe fond galben. Nu modifica nimic, doar caută
să identifici diversele componente hardware. La ieşire, ca să fii sigur că nu
ai schimbat ceva, ieşi cu click pe butonul Cancel.
93
2. Deschide programul System Information şi explorează informaţiile
despre sistemul tău. Nu te lăsa intimidat de abundenţa datelor tehnice. Nu
vei fi niciodată nevoit să le ştii. Dar este bine să ştii unde se pot găsi
anumite date importante, din care uneori îţi se pot da seama şi dacă
sistemul tău funcţionează optim.
3. Explorează componentele hardware din Device Manager. Verifică dacă
toate sunt instalate corect (să nu apară semne de exclamare).
4. Explorează modulele Printers, Modems şi Network din Control Panel.
Verifică datele înscrise, fără a le modifica. Astfel te vei familiariza cu
configurările computerului tău. Se pot nota parametrii găsiţi într-un caiet
tehnic al computerului.
4.5.8 INSTALĂRI DE SOFTWARE
Pentru instalarea/îndepărtarea unor componente software în Control Panel

există modulul Add/Remove Programs (Adaugă/Elimină Programe). Cu ajutorul
lui se pot instala programe noi, se pot elimina din sistem programe instalate, sau
se pot face aceleaşi operaţii cu unele componente opţionale ale programelor
modulare, aşa cum este şi întregul sistem Windows.
În general, programele se distribuie sub formă de kituri de instalare. Un kit de
instalare poate fi alcătuit dintr-un singur fişier executabil, sau poate conţine multe
fişiere, printre care şi cel puţin un fişier executabil, care este programul de
instalare automată, adesea numit Setup.
Când se acţionează prin click pe Add/Remove Programs, se deschide fereastra
corespunzătoare, care are trei rubrici:
Install/Uninstall (instalează/dezinstalează) este rubrica în care se pot vedea lista
cu programele instalate pe calculatorul tău, sub Windows. La instalarea automată
a unui program nou, pe disc sunt plasate fişierele necesare pentru funcţionarea
acelui program, sunt făcute configurările specifice lui, iar programul este înscris în
listă. Unele programe nu au o procedură automată de instalare, ci doar se copiază
pe disc. Acelea nu apar în listă. Există două butoane importante aici:
Install (instalează) îţi permite să începi instalarea unui program, trebuie să indici
aici programul de instalare automată. Dar instalarea automată poate fi declanşată
şi dând un dublu click pe icoana programului Setup respectiv, din kitul de
instalare. Efectele sunt aceleaşi, programul va fi instalat cu parametrii pe care îi
94
specifici în cursul execuţiei programului de instalare. De obicei ţi se cer câteva

date de bază: confirmarea faptului că ai citit şi acceptat nota oficială a
producătorului programului cu privire la răspunderea sa şi la drepturile sale de
copyright, folderul în care va fi instalat programul, eventuale opţiuni (componente
opţionale, icoane, fişiere asociate) cu care să fie instalat programul.
Add/Remove (adaugă/elimină) este un buton care poate fi folosit numai după ce
selectezi unul dintre programele din listă. Dacă programul selectat este modular
(adică include module sau componente opţionale), atunci acest buton lansează o
procedură prin care se pot adăuga noi componente opţionale la instalarea curentă,
sau se pot elimina unele dintre componentele instalate, sau chiar se poate alege
dezinstalarea completă a programului. Dacă programul nu este modular, acest
buton declanşează dezinstalarea completă a programului
Windows Setup (configurarea sistemului Windows) permite să adaugi
componente opţionale ale sistemului Windows (aşa cum sunt şi accesoriile de
tipul Notepad şi Calculator), dacă nu sunt instalate în acel moment, sau să
dezinstalezi unele dintre componentele instalate ale sistemului de operare. Practic,
în lista de componente opţionale se pot selecta noi componente pentru a le instala,
sau se pot de-selecta unele elemente pentru a le dezinstala. Nu se poate dezinstala
complet sistemul de operare.
Startup Disk (disc de pornire) îţi permite să creezi o dischetă specială, utilă
pentru pornirea computerului atunci când nu mai porneşte normal, sau pentru
operaţii speciale de întreţinere şi depanare. Este nevoie de o dischetă obişnuită,
care să fie în bună stare (să nu aibă defecte); pe ea vor fi copiate fişierele necesare
pornirii sistemului în situaţia în care pornirea de pe hard-disk eşuează. Multe
probleme mărunte pot fi rezolvate pe loc cu o dischetă de pornire. Este bine să ai
una pregătită în trusa de scule pentru întreţinerea computerului.
Toate operaţiile de mai sus pot fi efectuate numai în prezenţa kitului de instalare a
sistemului Windows, furnizat de regulă pe CD.
Exerciţii
1. Explorează lista de programe instalate pe computer. Dacă există programe
care nu ştii la ce folosesc, se poate căuta icoanele (denumirile) acestora în
Start Menu/Programs şi se pot porni. Dacă ţi se par inutile, se pot
dezinstala aşa cum am arătat mai sus.
95
2. Explorează lista de componente ale sistemului Windows. Se pot afla detalii
despre componente din Start Menu/Help, dacă vrei să instalezi
componente care crezi că ţi-ar folosi, le se pot instala; la fel, dacă găseşti
componente pe care nu crezi că le vei folosi curând, le se pot dezinstala.
3. Creează o dischetă de pornire, scriind Startup Disk WIN 98 pe eticheta ei.
Păstreaz-o în ssiguranţă împreună cu accesoriile (CD-uri, documentaţii)
primite la cumpărarea computerului.
4.6 UTILIZAREA FLOPPY DISCULUI (DISCHETEI)
În orice calculator există o serie de dispozitive care nu sunt esenţiale pentru

funcţionarea computerului, dar care sunt utile pentru diverse operaţii. Este vorba,
printre altele, de dispozitivele de tipul removable device (dispozitive care pot fi
scoase din computer). Dacă scoatem aceste dispozitivecalculatorul va funcţiona în
continuare şi va putea fi folosit fără câteva funcţiile suplimentare conferite de
prezenţa dispozitivelor respective.
Un dispozitiv foarte util acum tot mai rar folosit, este discheta (numită şi
floppy-disk). Pentru a folosi dischete pe computer, acesta trebuie să fie dotat cu o
unitate de dischetă (floppy-drive). Este acel dispozitiv cu ajutorul căruia
informaţia de pe dischetă poate fi citită sau scrisă. Cele mai frecvent folosite sunt
dischetele de 3.5 inci. Unitatea floppy nu este indispensabilă pentru pornirea şi
folosirea computerelor moderne, care au sistemul de operare şi aplicaţiile instalate
pe hard-disk, dar pentru anumite operaţii (stocare de fişiere, copii de siguranţă,
transport de fişiere de la un computer la altul) se mai folosesc încă dischete.
Ca să poţi folosi o dischetă trebuie să o introduci în unitatea de dischetă, cu partea
metalică înainte şi cu eticheta în sus. De fapt, dacă încerci să introduci discheta
într-o poziţie greşită, aceasta nu va intra în unitate decât forţând-o, ceea ce poate
să defecteze unitatea. Introdu discheta cu grijă, fără să forţezi. În timpul
operaţiilor de citire/scriere pe dischetă, ledul (indicatorul luminos) de pe unitatea
de dischetă este aprins. Ca să scoţi discheta din unitate, aşteaptă ca ledul să se
stingă (foarte important, altfel rişti să întrerupi operaţiile de citire/scriere şi astfel
să alterezi informaţii pe dischetă) apoi apasă butonul de pe unitatea de dischetă.
Discheta va fi împinsă automat afară din unitate.
Ca să vezi ce informaţii se află pe discheta introdusă, deschide My Computer şi
dă dublu click pe icoana unităţii floppy (de obicei este notat cu A:). Dacă există
96
două unităţi de dischetă pe computer, a doua va fi notată cu B:, prima îşi păstrează
notaţia A:. Astfel vei putea explora sistemul de fişiere de pe discheta respectivă,
se pot face transferuri de fişiere/directoare sau orice alte operaţii cu acestea.
Pentru a transfera date pe dischetă este necesar ca protecţia la scriere a acesteia să
fie dezactivată. Este vorba de acel mic zăvor pătrat aflat într-un colţ al dischetei,
într-un locaş dreptunghiular în care poate culisa dacă îl împingi cu unghia sau cu
un alt obiect ascuţit. Când zăvorul este împins spre colţul dischetei, protecţia este
activă şi nu se pot face modificări pe dischetă. În acest caz, orice operaţie de
scriere pe dischetă va eşua apărând un mesaj de eroare. Dezactivarea protecţiei se
face împingând zăvorul în celălalt capăt al locaşului dreptunghiular.
O operaţie importantă pentru o dischetă, înainte utilizare, este formatarea
dischetei. Dacă se acţionează prin click-dreapta pe icoană unităţii de dischetă din
My Computer, în meniu apare comanda Format. O formatare completă (Full)
durează mai mult, dar este recomandată în cazul unei dischete aflate la prima
utilizare sau care nu a mai fost folosită de mai multe luni. Dischetele noi se vând,
la ora actuală, pre-formatate. Dacă discheta nu este formatată, chiar sistemul de
operare îţi va propune să o formatezi. Formatarea şterge toate informaţiile de pe
dischetă.
Se poate face formatarea rapidă (Quick) a dischetei atunci când pe ea sunt
multe fişiere pe care vrei să le ştergi ca să foloseşti discheta pentru alte fişiere.
Formatarea rapidă a dischetei va dura mult mai puţin decât ştergerea tuturor
fişierelor de pe dischetă, unul câte unul.
Durata de viaţă a unei dischete este, în medie, de câţiva ani, dar aceasta poate
varia de la o dischetă la alta, în funcţie şi de intensitatea utilizării ei. O dischetă
folosită des, pe care s-au scris şi re-scris de multe ori, poate avea o durată de viaţă
mai scurtă, de numai un an sau câteva luni. Dacă o dischetă începe să aibe erori
(nu se poate citi un fişier de pe ea, de pildă), este posibil să fi apărut defecte fizice,
sau calitatea înregistrării magnetice să fi scăzut. Se pot preveni sau amâna astfel
de situaţii dacă fereşti discheta de lovituri şi zgârieturi, ca şi de surse de căldură,
de câmpuri electromagnetice şi de lichide sau praf. Un câmp magnetic poate altera
de asemenea înregistrările de pe dischetă..
Exerciţii
1. Etichetează dischetele pe care le ai, lipind pe ele o etichetă şi dând câte un
nume fiecărei dischete. Astfel vei putea să ţii, într-un fişier, evidenţa
fişierelor stocate pe dischete. Dacă ai multe dischete şi dacă ţii la zi
97
această evidenţă, îţi va fi uşor să găseşti discheta pe care se află un anumit
fişier, altfel ar trebui să cauţi pe fiecare dischetă, punând-o în unitate.
2. Dacă ai dischete pe care vrei să păstrezi fişiere timp îndelungat, o dată la
câteva luni este bine să reîmprospătezi datele de pe dischetă, ca să eviţi
scăderea calităţii înregistrării magnetice cu timpul. Se pot face aceasta
copiind conţinutul dischetei pe hard-disk, formatând discheta şi apoi
copiind pe ea din nou conţinutul iniţial.
4.7 UTILIZAREA COMPACT DISCURILOR
Calculatorul modern este aproape de neconceput fără o unitate CD-ROM,

deoarece pe compact discuri se înregistrează multe programe utile, documente,
muzică şi imagini. Folosirea unităţii CD-ROM este destul de simplă, dar trebuie
grijă pentru a nu scurta viaţa acesteia sau a CD–urilor printr-o utilizare neglijentă.
Cele mai răspândite (şi mai ieftine) sunt CD-urile care sunt scrise o singura
dată, micro-cavităţile produse prin scrierea pe suprafaţa lor fiind ireversibile.
Există şi CD-uri Rewritable (re-inscriptibile), care suportă mai multe scrieri în
sesiuni succesive. Înregistrările pe CD sunt foarte fiabile şi pot fi folosite mulţi
ani, spre deosebire de înregistrările magnetice, care se pierd în timp. Ele se pot
altera doar dacă discul este zgâriat sau este deformat.
Pentru a utiliza un compact disc acesta trebuie introdus în unitatea de citire. Pe
partea frontală a unităţii există câteva butoane, dintre care unul este butonul Eject.
Butoanele sunt funcţionale numai dacă unitatea este alimentată, deci dacă este
pornit calculatorul. Apăsând pe butonul Eject se deschide platanul pe care trebuie
aşezat CD-ul. Se pune CD-ul în platan cu atenţie, aşezat corect în locaş, cu faţa
activă (de obicei cea fără etichetă, pe care se vede invers seria înscrisă aproape de
centrul discului) în jos. Se apasă din nou butonul Eject, sau împinge uşor platanul,
pentru ca acesta să se închidă.
Sistemul Windows poate lansa automat în execuţie CD-ul, dacă există activată o
opţiune numită Autoinsert Notification. Dacă este vorba de un CD audio, se
lansează automat programul CD-Player (un accesoriu instalat odată cu sistemul
Windows) sau un alt program de tip audio-player care a fost configurat ca player
implicit pentru CD-uri audio, acesta începe să redea muzica de pe CD în boxele
sau căştile conectate la placa de sunet. Dacă este un CD cu programe,
98
autoexecutabil, atunci intră automat în execuţie un program de pe CD. Pentru ca

citirea CD-ului să nu se activeze automat se pot folosi:
O soluţie permanentă, care va face ca CD-ul să nu intre niciodată în execuţie
automată, acţionează prin dezactivarea opţiunii Autoinsert Notification. Se
deschide Control Panel/System, apoi meniul Device Manager. În arborele de
dispozitive, la CD-ROM, se selectează unitatea CD-ROM şi se activează
Properties. În rubrica Settings există opţiunea Autoinsert Notification, care se
poate dezactiva.
O soluţie de moment, pentru evitarea citirii automate a compact discului
introdus, constă în acţionarea tastei Shift în momentul în care CD-ul intră în
unitate. Nu va mai fi lansat automat nici un program, chiar dacă este activată
opţiunea Autoinsert Notification.
Pe unitatea CD-ROM se găseşte şi o mufă pentru căşti, alături de un
potenţiometru pentru reglarea volumului sonor. Acestea permit redarea muzicii
scrise pe CD-uri audio direct la unitatea CD-ROM, conectând căştile (sau chiar
boxele) fără să fie necesară prezenţa plăcii de sunet.
Uneori un CD nu este citit corect, sau este citit cu greutate. Dacă unitatea
citeşte bine alte CD-uri, atunci mai degrabă este o problemă cu CD-ul respectiv.
Dacă se citirea se face greu şi cu alte CD-uri, atunci este probabil „vinovată”
unitatea.
Compact discurile se păstrează cu grijă în huse sau casete care să le ferească de
praf, de zgârieturi. Nu se scrie direct pe ele, deoarece vârful pixului sau al
creionului poate zgâria suprafaţa CD-ului, făcându-l inutilizabil. Se poate scrie pe
CD-uri folosind un marker cu vârf moale, care nu zgârie.
Şi unitatea trebuie ferită de praf, fiindcă acesta se va depune pe capul de citire şi
după o vreme ea nu va mai putea citi informaţia.
Exerciţii
1. Observă cum reacţionează calculatorul când introduci un CD în el. Dacă
nu vrei să pornească automat CD-Playerul din Windows sau un program
de pe CD, dezactivează opţiunea Autoinsert Notification.
99
2. Dacă ai multe CD-uri cu programe, ca să găseşti programele de pe ele
adesea trebuie să cauţi pe mai multe CD-uri până le găseşti. Fă o listă cu
programele de pe CD-uri, într-un fişier de pe hard-disk
4.8 OPERAŢII DE MENTENANŢĂ
În timpul funcţionării pot să apară accidente sau alterări care afectează

structura fizică sau logică a discului, făcând utilizarea acestuia dificilă sau chiar
imposibilă. De aceea, periodic, sunt necesare operaţii de întreţinere, care pot fi
făcute cu ajutorul unor programe specializate.
O operaţie importantă de întreţinere este scanarea (verificarea) discului. De
exemplu, după o pană de curent sau o oprire forţată a sistemului, la re-pornire
sistemul de operare lansează automat programul SCANDISK pentru a realiza o
verificare a discurilor din sistem. În cursul acestei operaţii se verifică dacă
directoarele şi fişierele de pe disc au o structură logică funcţională. Defectele
logice sunt detectate şi reparate automat în cursul acestei operaţii.
Se poate porni oricând programul Scandisk, sub Windows, din meniul Start,
Programs, Accessories, System Tools. Se poate verifica (scana) logic (cu
opţiunea Standard) sau fizic (cu opţiunea Thorough) oricare disc din sistem,
inclusiv dischetele şi CD-urile (deşi scanarea CD-urilor nu va permite şi
corectarea eventualelor erori).
Scanarea fizică se referă la verificarea fizică a funcţionalităţii blocurilor în
care este împărţită fiecare partiţie. În timp, discul se uzează şi pot apărea pe el
defecte fizice (prin zgârieturi, de exemplu) care fac ca, dacă se înscriu date peste
un bloc cu defect fizic, acele date să fie citite eronat, deci acel bloc nu mai
prezintă garanţia că va putea fi folosit corect. Scanarea fizică testează fiecare bloc
şi, dacă se determină vreun bloc defect, acesta este marcat (se înregistrează poziţia
lui pe disc) pentru a nu mai fi folosit în viitor. În felul acesta, datele vor fi înscrise
pe viitor numai în blocuri valide.
După mai mulţi ani de funcţionare, un hard-disk poate însuma blocuri defecte
(bad blocks); la un moment dat poate fi necesară înlocuirea lui completă, mai ales
dacă încep să apară tot mai frecvent defecte noi, semn că hard-disk-ul are deja o
uzură avansată.
Operaţiile de scanare logică pot fi făcute manual ori de câte ori se simte nevoia,
iar cele de scanare fizică (care au şi o durată mai lungă) se recomandă a fi
100
realizate o dată la 2-3 luni, sau la apariţia unor erori de citire/scriere de pe/pe disc.
În timpul scanării trebuie oprite alte aplicaţii care ar putea funcţiona în fundal (de
exemplu antivirus, screen-saver etc.).
Tot periodic (în medie, cam la o lună) este recomandată şi operaţia de
defragmentare, cu ajutorul programului Defrag, plasat în acelaşi meniu din
Windows ca şi pe Scandisk.
Defragmentarea are ca obiectiv re-aranjarea informaţiilor dintr-o partiţie (de
pe un disc logic) într-o formă compactă. La început, datele sunt puse la rând, pe
clustere consecutive; în timp ele sunt mutate dintr-un loc în altul, astfel încît, la un
moment dat informaţia aferentă unor fişiere este plasată pe clustere neconsecutive.
Cu cât sunt mai multe fişiere scrise pe clustere neconsecutive, cu atât se spune că
discul este mai fragmentat.
Timpul necesar citirii/scrierii unui fişier fragmentat este mare deoarece
capetele de citire/scriere au nevoie de mai multe poziţionări pentru a citi/scrie
informaţia aferentă respectivului fişier.
Prin defragmentare, fişierele sunt aşezate în zone continue pe disc, întregul
disc ajunge să fie împărţit doar în două zone: o zonă de date, continuă, urmată de
o zonă liberă, continuă. Un disc defragmentat este mai rapid decât acelaşi disc
fragmentat.
Şi în timpul defragmentării trebuie oprită rularea, în fundal, a altor programe,
fiindcă acestea pot determina reluarea de la început a procesului de defragmentare
(care şi aşa durează destul de mult la un hard-disk mare).
Detalii despre folosirea programelor Scandisk şi Defrag se găsesc chiar în
meniurile Help din respectivele aplicaţii. Este important ca scanarea şi
defragmentarea să fie făcute numai cu programele specifice sistemului de operare
sub care este folosit un disc, altfel se riscă deteriorări ale informaţiilor.
De exemplu, dacă se scanează un disc folosit sub Windows 98 cu un
SCANDISK pentru MS-DOS, unele nume lungi de fişiere apar trunchiate, după
scanare, deoarece sistemul MS-DOS acceptă doar 8+3 caractere în numele
fişierelor. Este indicat să se evite oprirea forţată a operaţiilor de scanare şi
defragmentare.
Sistemul de operare Windows 98 dispune de o aplicaţie specializată pentru
mentenanţa sistemului de fişiere denumită Maintenance Wizard. Aceasta poate fi
găsită urmând calea Start/Programs/Accessories/System Tools/ Maintenance
Wizard. Aceasta realizează „curăţarea” sistemului de discuri ştergând, de
101
exemplu, fişierele temporare, scanarea şi defragmentarea sistemului de discuri
fixe. Maintenance Wizard poate fi programat să pornească automat la anumite ore
sau în perioade în care calculatorul nu este utilizat.
102
5 MIC DICŢIONAR DE TERMENI IT
103
Mic dicţionar de termeni IT
active configuration analogic
A configurare activă analog computer
active database calculator analogic
abandon baza de date analysis
a abandona activă analiză
abort actuator analytical graphics
a renunţa dispozitiv de grafica analitică
absolute address acţionare anchor
adresă absolută Ada ancora
absolute cell reference limbaj de programare de annotation
referinţă absolută de nivel inalt notă
celulă adapter anonymous FTP
absolute value adaptor protocol FTP
valoare absolută add-in programm anonim
accelerator board program de completare anonymous post
placă de accelerare address corespondenţă
Acceptable Use Policy adresa anonimă
politică acceptabilă de address bus answer mode
utilizare magistrală de adrese modul răspuns
acceptance test Address Resolution antialiasing
test de acceptare Protocol (ARP) netezire
access Standard Internet care se antiglare
a accesa referă la formatarea antistralucire
access code adreselor IP pentru antistatic mat
cod de acces staţiile de lucru ale unei strat antistatic
access controll reţele locale append
control de access address resolution a adauga
access control list rezoluţia adresei applet
(AOL) advanced setup option miniaplicaţie
lista de opţiuni avansate de AppleTalk
control a accesului configurare reţea locala elaborată de
access hole aftermarket Apple Computer
orificiu de acces piaţă specifică application
access time aggregate function aplicaţie
timp de acces funcţie globală application
account aggregate operator development system
cont operator global sistem de dezvoltare
accounting package alert box a aplicaţiilor
pachet de programe caseta de avertizare application heap
de contabilitate alias spaţiu pentru aplicaţie
accumulator pseudonim application programm
acumulator – alignment interface (API)
registru intr-o aliniere interfaţă pentru
unitate centrală de allocate programele aplicaţie
prelucrare (CPU) a aloca Archie
accuracy alpha test instrument Internet
acurateţe test alfa = efectuat de care permite căutarea
acronym fabricantul de produse anumitor fşiere în
acronim sau de realizatorul de arhivele publice
active area programe accesibile prin
zona activă ampersand (&) protocolul FTP
active cell caracterul & architecture
celulă activă analog arhitectură
104
archival backup B BIOS

arhivă de salvare sistem de
archive backbone intrare/ieşire de bază
arhivă magistrală batch file
arithmetic-logic unit backdoor fişier batch
(ALU) intrare secretă battery pack
unitate aritmetico- back-end baterie
logică aplicaţie back-end baud
array background variaţie sau tranziţie
matrice fundal a unui semnal pe un
ascender backspace canal de comunicaţie
element superior de tasta fololsită pentru bay
prelungire a literei a şterge un caracter aflat compartiment
ascending order la stânga poziţiei bed
ordine crescatoare cursorului fundal musical
aspect ratio backup bells and whitsles
proporţia salvare de siguranţă accesorii ale
dimensiunilor backward chaining programelor
assembler inlanţuire înapoi benchmark
asamblor backward compatible evaluarea
assign compatibil cu performanţelor
a atribui versiuni mai vechi beta site
asterisk backward search laborator pentru teste
asterisc (*) cautare înapoi beta
astonisher bad break beta software
semnul mirarii (!) desparţire in silabe programe beta
asyncronous eronată beta test
comunication bad sector a doua etapă din testarea
comunicaţie sector defect unui program de
asincronă bad track calculator, după testul
attached document pistă defectă alfa, înainte de a fi lansat
document ataşat ball bat pe piată
attenuation bâtă bidirectional
atenuare band communication
attribute bandă comunicaţie
atribut bandwidth bidirecţională
audible feed-back laţime de bandă big red switch
reacţie acustică bank switching marele buton rosu...
audio helper comutarea bancurilor întrerupătorul sursei de
asistent audio bar code alimentare
authentication cod de bare bin
verificarea identitatii bar graph abreviere utilizată pentru
authoring diagramă cu bare fişierele binare
creaţie baseband binary
auto-answer modem bandă de bază binar
modem cu raspuns basefont binder
automat font de bază liant
auto-logon base memory
deschiderea automată memorie de bază
a sesiunii de lucru bit
average access time BASIC unitate de informaţie
timp mediu de acces limbaj de programare fundamentală într-un
de nivel inalt sistem de numeraţie binar
105
bit map scăderea tensiunii de apel invers
descriere prin puncte alimentare callout
black hole browse menţiune
gaură neagră a răsfoi call waiting
black letter brush style suspendarea convorbirii
literă fracturată stil pensulă cannonical form
blank cell brute force formă canonică
celulă liberă forţă brută capture
bleed bubble-jet printer a captura
depaşire imprimantă cu jet de card
blessing cerneală placă
însemnarea unui dosar buffer caret
block size unitate de memorie cu accent circumflex (^)
dimensiunea blocului sarcina de a păstra carriage return
board temporar informaţii retur de car
placă bug carrier
body type eroare de programare purtatoare
tip de caracter folosit în built-in cartrige
corpul textului intern cartuş
bookmark bulk storage cascade
semn de carte stocare masivă cascadă
boot bullet case
incarcare marcaj de listă carcasă
bot bulletproof case-sensitive
robot in MultiUser- blindat face distincţia între
Dungeons şi Internet burn-in literele mari si mici
Relay Chat test de anduranţă cathode ray tube (CRT)
bounced message bus tub catodic
mesaj bumerang magistrală cell
bowl bus network celulă
potcoavă retea de tip magistrală central processing unit
brain-dead design button (CPU)
concepţie fără cap buton unitate centrală de
branch byline procesare
ramificare linie secundara certified
brach prediction byte certificat
predicţia ramificării octet = 8 biti chain printing
break tiparire inlănţuită
întrerupere chamfer
break-out box C teşitură
analizor de semnale channel access
breakpoint C acces la canal
punct de intrerupere limbaj de programare de character
bridge nivel inalt caracter
punte cache chart
brightness zonă de memorie care diagramă
luminozitate păstreaza datele la care se
face acces frcvent check box
broadband calculated field casetă de validare
bandă largă camp calculat checksum
broadcast message call suma de control
mesaj difuzat a apela checkwriting
brownout callback programm
106
program de verificare a restrânge compression

chip colate comprimare
circuit electronic a aranja compulsory
miniaturizat collision obligatoriu, forţat, silit,
chip set coliziune constrâns
set de cipuri color computer-aided
choose culoare design(CAD)
a allege color depth proiectare asistată de
chord adancimea culorii calculator
coardă column computer-assisted
circuit board coloană instruction
placă cu circuite combinatorial explosion instruire asistată de
circular reference explozie de combinaţii calculator
referinţă circulară command computer-based
clear comandă training
a şterge communications mode pregătire cu ajutorul
client mod de comunicatie calculatorului
client communications computer dependecy
clip art parameters dependenţă de calculator
colectie de imagini parametrii de computer system
clock comunicaţie sistem de calcul
ceas communications contains
clock cycle programm cuprins
perioada ceasului program de comunicaţie concatenation
clock speed communications concatenare
frecvenţă de ceas protocol concordance file
clone protocol de comunicaţie fişier repertoriu
clona, copie company network concurrency control
close reţea de firmă controlul concurenţei
a inchide comparison operator concurency
cluster operator de comparare management
unitate de alocare compatibility gestionarea concurenţei
coated paper compatibilitate concurent processing
hartie tratată compiler prelucrare concurentă
coaxial cable compilator condenced type
cablu coaxial Complementary Metal- tip condensat
COBOL Oxyde Semiconductor confidentiality
limbaj de programare de (CMOS) confidenţialitate
nivel inalt, proiectat circuit integrat cu configuration
special pentru aplicaţii de consum mic de energie, configurare
afaceri făcut pentru a dubla confirmation message
code funcţiile altor circuite mesaj de confirmare
cod integrate connection protocol
code page protocol fără conexiune
pagina de cod conection-oriented
complex instraction set protocol
code snippet computer (CISC) protocol orientat spre
fragment de cod procesor cu set complex conexiune
cold boot de instrucţiuni connectivity
încărcare la rece compose sequence conectivitate
cold link secvenţă compusă connector conspiracy
legatură rece compressed file conspiraţia conectorilor
collapse fişier comprimat connect speed
107
viteză de conectare core dump analiza cifrurilor
console vidare de memorie cryptography
consolă core logic chip set criptografie
consumables setul de cipuri logice cursor
consumabile principale cursor
contact head core set of modulation cut and paste
cap cu contact protocols taiere şi lipire
contention setul de protocoale cut-sheet feeder
concurenţă interne alimentator cu foi
context-sensitive help corona wire separate
asistenţă contextuală cablu corona cyberphobia
context switching corrupted file teamă exagerată şi
comutare contextuală fişier alterat iraţionala de calculatoare
contiguous cost-benefit analysis cyclic redundancy
contiguu analiză costuri-beneficiu check
control cost per page verificarea ciclica a
element de control costul pe pagină redundanţei
control code counter cylinder
cod de control contor cilindru
controller cracker Cyrix
controller spargător de coduri producator (fost) de
control menu crash circuite integrate pentru
meniu de control blocare calculatoare
control panel creator type
panou de control tipul programului de D
control structure creare
structură de control creeping featurism daemon
control unit perfectionism demon
unitate de control crippled version daisy chain
convenience copier versiune incompletă conectare în cascadă
copiator de ocazie criteria range daisyweel printer
conventional memory domeniul de criterii imprimantă cu disc
memorie conventională critical path method data
conventional metoda drumului critic date
programming cropping database
programare decupare baza de date
convenţională cross-hatching database design
convergence haşurare proiectarea bazei de date
convergenţă cross-linked files database driver
cooperative fişiere suprapuse program driver pentru
multitasking baza de date
multitasking cooperativ database-management
cross-platform system (DBMS)
cooperative network computing system de gestionare a
reţea comună utilizare pe mai multe bazelor de date (SGBD)
copper pair platforme database structure
cablu bifilar de cupru cross-post structura bazei de date
copy expediere incrucişată data bits
copie cross-reference biţi de date
copy fitting trimitere in text data bus
încadrarea copiei crosstalk magistrală de date
copy protection diafonie data commmunication
protecţie de copiere cryptoanalysis
108
trasmiterea datelor data table delimiter

data-compression tabel de date delimitator
protocol data transfer rate delurk
protocol de comprimare a viteza de transfer a deconspirare
datelor datelor demo
data deletion data type demonstraţie
ştergerea datelor tip de date demodulation
data dependency debugger demodulare
dependenţa de date program de depanare demount
data dictionary debugging a demonta
dicţionar de date depanare departamental laser
data-encoding scheme decimal tab printer
metodă de codificare a tabulare zecimală imprimantă laser
datelor declarative language departamentală
data-entry form limbaj declarativ dependent worksheet
formular pentru declarative markup foaie de calcul
introducerea datelor language (DML) dependentă
data field limbaj de marcare derived field
camp de date declarativ câmp derivat
data file decrement descender
fişier de date a decrementa element interior de
data independece decription prelungire a literei
independenţa datelor decriptare descending sort
data inseration dedicated file server sortare in ordine
inserare de date server de fişiere dedicat descrescatoare
data integrity dedicated line descriptor
integritatea datelor linie dedicată descriptor
data manipulation default button desk accessory
manipularea datelor buton prestabilit programe auxiliare
data mask default directory desktop
mască pentru date director prestabilit suprafaţa de lucru pe
data modem default editor calculator
modem de date editorul prestabilit desktop computer
data modification default extension calculator de birou
modificarea datelor extensie prestabilită desktop pattern
datapac default font model pentru suprafaţa
un tip de reţea cu font prestabilit de lucru
comutare de pachete default home page desktop presentation
data privacy pagina iniţială prestabilită prezentare pe calculator
confidenţialitatea datelor desktop publishing
default numeric format (DTP)
data processing format numeric tehnoredactare
procesarea datelor prestabilit computerizată
data record default printer destination
inregistrare de date imprimantă prestabilită destinaţie
data redundancy default setting destination document
redundanţa datelor configurare prestabilită document destinaţie
data retrieval default value destination file
regăsirea datelor valoare prestabilită fişier destinaţie
data series deflexion yoke device
serie de date sistem de deflexie dispozitiv
data stripping defragmentation device contention
distribuirea datelor defragmentare
109
concurenţă pentru dirty a trage
dispozitive modificat drag and drop
device-dependent color disable tragere şi plasare
culoare dependentă de a dezactiva draw programm
echipament disk drive program de desenare
device driver unitate de disk draw tool
program driver de diskless workstation instrument de desenare
dispozitiv staţie de lucru fără disc drive
device independence disk operating system unitate
independenţă faţă de sistem de operare pe disc drive arrays
echipament disk optimizer matrice de unităţi
device name optimizator de disk drive bay
numele dipozitivului display compartiment pe unitate
device node display drive designator
nod de dispozitiv distribution indicator de unitate
diagnostic programm distribuire driver
program de diagnoză dithering program ce asigură
dialer programm amestec de culori comunicaţia cu un
programm de apelare docking station periferic
telefonică staţie de extensie drop cap
dialog box documentation litera coborâtă
casetă de dialog documentaţie dropouts
dial-up access domain pierderi de date
acces prin apel telefonic domeniu dropout type
dictionary flame Domain Name Service tip de caractere video
dezlanţuire lingvistică (DNS) invers
dictionary sort program care realizează drop shadow
sortare lexicografică conversia automată a umbră proiectată
digest numelor de domeniu drunk mouse
rezumat dongle mouse beat
digitize cheie D-shell connector
a digitza dot address conector trapezoidal
dimmed adresă cu punct dumb terminal
estompat dot file terminal chior
dingbats fişier cu punct dump
caractere ornamentale dot matrix printer vizualizarea memoriei
direct connect modem imprimantă matriceală
modem de conectare duplex printing
directă dot pitch tipărire pe ambele feţe
direct-map cache distanţa dintre puncte duplication station
cache cu mapare directă dot prompt staţie de multiplicare
direct memory access promptul punct Dworak keyboard
(DMA) channels dots per inch (dpi) tastatură de tip Dworak
canale cu acces direct la puncte pe inch (ţol) dynamic beam forming
memorie double density formarea dinamică a
directory densitate dublă fascicolului
director, folder double speed drive dynamic data exchange
directory markers unitate cu viteza dublă (DDE)
marcajele de director download schimb dinamic de date
directory of servers a descarca dynamic link
director de servere downloadable font legatură dinamică
directory sorting font descarcabil dynamic object
sortarea directoarelor drag obiect dinamic
110
dynamic random access criptare event driven

memory (DRAM) endnote environment
memorie RAM dinamică notă de sfârşit mediu condus de
dynamic range end user evenimente
domeniul dinamic utilizator final event driven language
energy star limbaj orientat spre
E program ce are scop evenimente
reducerea consumului de event driven programm
Easter egg energie electrică program condus de
ou de Paşte = mesaj sau enhanced evenimente
un program ascuns, intr- îmbunatăţit event handler
un program accesibil, entry-level system subrutină de tratare a
printr-o procedură pentru sistem minimal evenimentelor
care nu există entry line execute
documentaţie linia de introducere a a executa
edge connector datelor expand
conector de margine envelope printer a expanda
edgelighting imprimantă de tiparit expanded memory
iluminare laterală plicuri manager (EMM)
edit mode environment program pentru
modul de editare mediul de lucru gestionare a memoriei
edutainment ( education erasable optical disk expandate
+ entertainment ) drive expanded type
educaţie + amuzament unitate de disk optic ce tip extins
effective rezolution poate fi sters expansion board
rezolutia efectivă erasable programmable placă de extensie
effective transmision read-only memory expansion bus
rate (EPROM) magistrală de extensie
viteză de transmisie memorie permanentă expansion bus bottleneck
efectivă reprogramabilă limitare introdusă de
electrocutaneous ergonomics magistrala de extensie
feedback ergonomie expansion card
buclă de reacţie prin error correcting placă de extensie
electrocutare protocol expansion slot
elecron gun protocol cu corecţia slot de extensie
tun electronic erorilor expect statement
electronic mail error handling instructiune de aşteptare
poştă electronică tratarea erorilor expert system
electronic mail address error message sistem expert
adresă de poştă mesaj de eroare expiration date
electronică error trapping data expirarii
electrostatic printer detectarea erorilor expired article
imprimantă electrostatică escape sequence articol expirat
elevator seeking secvenţă escape export
poziţionare în profunzime Ethernet a exporta
embed standard pentru Extended Binary Coded
a ingloba echipamente, protocol şi Decimal Interchange
emphasis cablarea unei reţele Code (EBCIDIC)
accentuare locale schemă de codificare a
emulation even parity setului de caractere
emulare paritate pară extended capabilities
encryption event port
eveniment
111
port cu posibilităţi false dependency zid de foc - procedură de
extinse dependenţă falsă securitate
extended charatcer set false drop firmware
set de caractere extins selecţie falsă programe de sistem
Extended Indusrty fatal error stocate in memoria
Standard Architecture eroare fatală permanenta
(EISA) fatware flag
magistrală de extensie pe soft proiectat ineficient indicator
32 de biţi faul tolerace flame
extended level toleranţă la defecte dezlănţuire
syntesizer fax flat
sintetizator de nivel inalt a transmite un fax plat
extensible fax board flatbed scanner
extesibil placa de fax scaner cu pat
extension feathering flicker
extensie interliniere uniformă pâlpâire
external command feature floating-point
comanda externă caracteristică calculation
external data bus female connector clacul in virgula mobilă
magistrală externă de conector mama floating-poin unit
date femto unitate de calcul în
external hard-disk =10-15 virgulă mobilă
hard-disk extern Fiber Distributed Cable floppy disk
external modem Interface (FDDI) dischetă
modem extern standard pentru reţele ce flow
extraction utilizează fibra optică a curge
extragere fiber optic cable flowchart
extremely low- cablu de fibra optică organigrama
frequency (ELF) field flow control
emission câmp controlul fluxului
emisie de frecvenţă foarte file flush
joasă fişier a goli
file allocation table folder
(FAT) dosar
tabela de alocare a
fisierelor folow-on post
F file server mesaj de continuare
server de fişiere font
f2f filespec font
face to face specificaţie de fişier font cartrige
faţă în faţă file trasnfer protocol cartuş cu fonturi
fabless protocol de transmitere a footer
fără capacitatea fişierelor subsolul paginii
producţiei in serie fill footnote
facing pages a completa notă de subsol
pagini alaturate filter footprint
factory configuration filtru amprentă
configurarea de fabricaţie finger forced page-break
fall back utilitar Internet ce salt forţat la pagină nouă
a regresa permite obţinerea de forecasting
fall farward informaţii despre un prognoză
a progresa utilizator foreground task
firewall proces in prim-plan
112
forgery full-associative cache gateway

mesaj fals cache asociativ compact poartă
form full backup general format
formular copie de siguranţă format general
format completă general-purpose
format full bleed computer
form factor depaşire completă calculator de uz general
tipodimensiune full duplex generate
form feed duplex a genera
salt de pagină full-height drive bay geometry
formula compartiment de unitate geometrie
formulă cu înălţime standard ghost
FORTRAN full justification fantomă
primul limbaj de nivel aliniere stanga dreapta giga
înalt compilat full-motion video 109
forward chaining adapter GIGO Garbage In
inlănţuire înainte adaptor video full-motion Garbage Out
fragmentation full-page display gunoi la intrare - gunoi la
fragmentare display cu afişarea ieşire
frame întregii pagini glare
cadru full-screen editor stralucire
frame buffer editor orientat spre glitch
buffer de cadre pagină perturbare
freestanding pointing full travel keyboard global backup
device tastatură cu taste de cursă salvare de siguranţă
dipozitiv separat de completă globală
indicare fully formed character glossary
freeware printer glosar
programe diponibile imprimantă cu caractere glossy finish
gratuit integrale hartie lucioasă
freeze function
a ingheţa funcţie
function key gov

frequency division tasta functională nume de domeniu care
multiplexing fuser end specifică o instituţie
multiplexare cu divizarea cilindru de topire guvernamentală
frecvenţei grabber hand
frequency modulation G mână apucătoare
recording granularity of allocation
înregistrare cu modularea gama port granularitatea alocării
frecvenţei port de jocuri Graphical Device
frequency shift keying gamut Interface
multiplexare in frecvenţă gamă interfaţă de dispozitiv
friction feed garage grafic
alimentare prin fricţiune garaj Graphical User
fried garbage characters Interface
ars în urma unui caractere făra sens interfaţa grafică cu
scurtcircuit garbage collection utilizatorul
front end colectarea reziduurilor graphics
porţiunea unui program gas plasma display grafică
care interacţionează display cu plasmă graphics accelerator
direct cu utilizatorul accelerator grafic
113
Graphic Interchange componente electronice evidenţiat
Format - gif şi mecanice care highlighting
un format de fişier grafic alcătuiesc un sistem de a evidenţia
conceput de CompuServe calcul high memory
grayscale hard-wired memorie inaltă
scală de gri cablată high resolution
greeking Hayes command set rezoluţie ridicată
a simula pagina set de comenzi Hayes high-speed modem
green PC (pentru modemuri: AT, modem de mare viteză
PC ecologic ATZ... ) hinting
group coding head subţiere
codificare de grup cap histogram
groupware header histogramă
programe care sporesc antet holy war
productivitatea cooperării heap razboi sfânt
grupurilor mici zona heap home page
guest heat sink pagina iniţială
oaspete radiator home server
guide Hercules Graphic server iniţial
ghid Adapter homophone error
guru adaptor cu afişare eroare de scriere ce se
expert monocromă referă la folosirea unui
gutter hertz cuvânt incorect ce sună la
canal unitate de masura a fel cu cel corect
frecvenţei hook
H heterogenuos network cârlig
reţea eterogenă horizontal frequency
hack heuristic frecvenţă orizontală
exploatare la maximum euristică horizontal retrace
hacker hexadecimal cursa inversă pe
tip care se pricepe foarte sistem de numeraţie în orizontală
bine la calculatoare baza 16
half duplex host
semiduplex hidden codes gazdă
half-height drive coduri ascunse hot key
unitate cu înălţimea pe hidden file tastă de selectare rapidă
jumatate fişier ascuns hot link
half tone hierarcy legătură fierbinte
autotipie ierarhie hotlist
hand-held scanner high-density listă de interes
scaner manual densitate mare hub ring
handle high end inel de întărire
canal de acces de performanţă ridicată hung system
handshaking higher-order characters sistem agăţat
dialog de confirmare caractere de ordin hyperlink
hanging indent superior hiperlegătură
indentare agăţată high-level format hypertext
hard format de nivel superior hipertext
permanent, definit fizic, high-level progrmming HyperText Markup
fixat, tare language Language (HTML)
hardware limbaj de programare de limbaj de marcare
nivel superior hipertext
highlight hyphenation
114
despărţire in silabe intial base font interleaving

hyphen leader font de bază iniţial intercalare
scară initialization internal cache
iniţializare cache intern
I initialize internal command
a iniţializa comanda internă
i-beam pointer inkjet printer internal data bus
indicator de tip bară imprimantă cu jet de magistrală de date internă
illegal character cerneală internal modem
caracter nepermis in-line image modem intern
image compression imagine inserată internal navigation aid
comprimarea imaginii in-place activation suport intern de navigare
image processing activare pe loc International Standard
procesarea imaginii input Organization (ISO)
imagesetter intrare organizaţie non-profit cu
maşină tipografică insert sediul la Geneva, care
imaging model a insera urmareşte stabilirea de
mod de creare a imaginii installation programm standarde de uz general
impact printer program de instalare Internet
imprimantă cu impact instruction sistem mondial de reţele
import instrucţiune de calculatoare
a importa instruction cycle Internet Protocol (IP)
increment ciclu de instrucţiune standardul care
a incrementa instruction set reglementează împărţirea
incremental back-up set de instrucţiuni datele in pachete pentru
copie de siguranţă integer transmisia prin Internet
incrementală întreg interoperability
incremental update integrated accounting interoperabilitate
actualizare incrementală package interpolated resolution
index pachet integrat de rezoluţie interpolată
index programe de contabilitate interpreter
index hole integrated circuit interpretor
orificiu de index circuit integrat interprocess
indexing integrated programm communication
indexare program integrat comunicare interproces
Industry Standard Integrated Service interrupt
Architecture (ISA) Digital Network (ISDN) intrerupere
model de magistrală de standard mondial de interrupt request (IRQ)
extensie untilizat de introducere a telefoniei lines
calculatorul IBM AT digitale şi a serviciilor de linie de cerere a
infection date întreruperii
infectare interactive processing invisible file
infinite loop procesare interactivă fişier invizibil
bucla infinită interface IP address
information interfaţă adresă IP
informaţie interface standard issue restriction
information service standard de interfaţă restricţii de prelucrare
serviciu de informaţii interlacing paralelă
infrared port întreţesere iteration
port de infraroşu interleaved memory iteraţie
inheritance memorie intercalată
moştenire interleave factor
factor de intercalare
115
J KEY calculator laptop

cheie large-scale integration
keyboard (LSI)
jaggies
tastatura integrare pe scară largă
margini zimţate
keystroke laser printer
jitter
apasarea unei taste imprimantă cu laser
variaţie a timpului de
keyword latency
raspuns
cuvânt cheie timp de acces la date
job
keyword search launch
lucrare
cautare după cuvinte a lansa
job queue
cheie layer
coadă de lucrări
kill strat
join
a suprima layout
asociere
kilo machetare
join condition
103 leader
condiţie de asociere
kiosk linie directoare
Joint Photographic
chioşc leading
Experts Group (JPEG)
kludge interliniere
comitet de experţi în
improvizaţie leading zero
grafică pe calculator care
knowledge acquisition zerouri premergătoare
a dezvoltat standardul
achiziţionarea leased line
grafic JPEG
cunoştinţelor linie inchiriată
joystick
knowledge base left justification
dipozitiv utilizat pentru
bază de cunoştinţe aliniere la stânga
jocurile pe calculator
knowledge domain legacy hardware
jokebox
domeniul cunoştinţelor hardware moştenit
tonomat
knowledge engineer legend
jump line
inginer de documentare legendă
linie de salt
knowledge representation
jumper
reprezentarea
calareţ (conector electric)
cunoştinţelor
jumper settings
setarea conectorilor L letter quality printer
imprimantă cu impact ce
justification
label realizeaza imprimarea
aliniere
etichetă caracterelor cu o calitate
label asignment ridicată
K alinierea etichetelor library
label prefix bibliotecă
Kermit library routine
prefixul etichetei
protocol de comunicaţii rutină de bibliotecă
label printer
asincrone ligature
imprimantă pentru
kernel ligatură
etichete
nucleu light pen
landing zone
kerning creion optic
zona de parcare
spaţiere selectivă a light-emmiting diode
landscape font
caracterelor (LED)
font de tip vedere
Kerr effect dioda emiţătoare de
landscape orientation
efectul Kerr = tendinţa lumină
orientare de tip vedere
luminii polarizate de a-şi line
landscape printing
modifica traiectoria când linie
tiparire de tip vedere
este reflectată de o line feed
laptop computer
suprafaţă magnetică salt la linie nouă
116
line noise Logical Block low resolution

zgomot de linie Addressing (LBA) rezoluţie scazută
line rate standard ce permite hard- lurk
frecvenţa liniilor discurilor să stocheze a spiona
liner pana la 8.4 GB de date
captuşeală logical drives M
link unitaţi logice
a lega logical format machine language
linked list formatare logică limbaj maşină
listă inlănţuită logical network macro
linked object reţea logică macroinstrucţiune
obiect legat logical operator magnetic disk
liquid cristal display operator logic disc magnetic
(LCD) login ID magnetic medium
display cu cristale lichide identificator pentru suport magnetic
LISP deschiderea sesiunii de magnetic tape
limbaj de programare lucru bandă magnetică
utilizat in cercetarea în login name mail bombing
domeniul inteligenţei nume pentru deschiderea bombarbament poştal
artificiale sesiunii de lucru mail bride
list login script punte poştală
listă script pentru deschiderea mail exploder
load sesiunii de lucru distribuitor poştal
a încărca login security mail merge
local area network securitatea sesiunii de compunerea mesajelor
(LAN) lucru poştale
retea locala de lookup function mail package
calculatoare funcţie de cautare pachet de programe
local bus lookup table poştale
magistrală locală tabel de căutare mail reflector
loop reflector poştal
local drive buclă mail box
unitate locală lossless compression cutie poştală
local loop comprimare făra pierderi mailbox name
buclă locală lossy compression nume de cutie poştală
locale comprimare cu pierderi mailing list
loc lost chain listă poştală
locked file lanţ pierdut main memory
fişier blocat lost cluster memorie principală
log unitate de alocare main program
jurnal pierdută program principal
log off low end main storage
inchiderea sesiunii de de performanţă redusă stocare principală de date
lucru low-level format mainframe
log on formatare de nivel scazut supercalculator
deschiderea sesiunii de low-level programming maintenance
lucru language programming
logic board limbaj de programare de programare de intreţinere
placa logică nivel inferior maintenance release
logic gate low-power versiune imbunatăţită
poarta logică microprocessor male conector
logical microprocesor cu consum conector tată
logic redus
117
management memory management a minimiza
information system programm mode
sistem de gestionare a program de gestiune a mod
informaţiei memoriei mode indicator
manual recalculation memory map indicator de mod
recalculare manuală harta memoriei model
map memory resident model
hartă programm modular accounting
maping program rezident în package
mapare memorie pachet modular de
marquee memory word contabilitate
marcaj cuvânt de memorie modular jack
mask menu mufă modulară
mască meniu modular programming
mass storage merge printing programare modulară
stocare masivă tiparirea mesajelor modulation
master document compuse modulare
document principal message queue modulation protocol
master coadă de mesaje protocol de modulare
primul metal-oxyde module
masthead semiconductor modul
casetă tehnică cip bazat pe dioxidul de moire effect
math coprocessor siliciu, oxidul de efectul moire
coprocesor matematic aluminiu si alţi oxizi monochrome
matte finish metalici monocrom
hârtie mată micro monthly duty cycle
maximize 10-6 regim de lucru lunar
a maximiza morphing
maximum transmission Micro Channel Bus metamorfoza
unit magistrala de 32 de biţi matherboard
unitate maximă de introdusă de IBM pentru placa de bază
trasmisie calculatoarele PS/2 mount
mean time between microcode a monta
failures (MTBF) microcod mouse
timpul mediu de bună microcomputer mouse, soricel
funcţionare microcalculator mouse elbow
mechanical mouse microfine tonner durere in cot datorită
mouse mecanic toner foarte fin utilizarii mouse-lui
media micron mouse port
suporturi, medii 10-6 m port pentru mouse
mega microprocessor moving border
106 microprocesor chenar mişcător
membrane keyword migration multicasting
tastatură cu membrană migrare difuzare pentru un grup
memory mili grup
memorie 10-3 multilaunching
memory address million instruction per lansari multiple
adresă de memorie second (MIPS) multilevel sort
memory cache milioane de instrucţiuni sortare pe mai multe
memorie cache pe secundă nivele
memory check minicomputer multimedia
verificarea memoriei minicalculator metoda de prezentare a
minimize informaţiei ce foloseşte
118
mai multe mijloace de topologie de reţea O

comunicare neural networks
multiplex reţele neurale
object
a multiplexa newspaper columns
obiect
multiscan monitor coloane de ziar
oblique
monitor cu baleiere de news server
oblic
frecvenţă multiplă server de mesaje
octal
multitasking nibbie
sistem de numeraţie în
executarea simultană a tetradă
baza opt
mai multor programe pe no parity
octet
acelaşi sistem de calcul fără paritate
opt biti
multithread application node
odd parity
aplicatie multifir nod
imparitate
multi-user system noise
off-line
sistem multiutilizator zgomot
lipsa de conectare
nondisclosure
onboard audio
N agreement
circuit audio integrat
acord de păstrare a
on-line
name server secretului
conectat, în direct
server de nume non-impact printer
on-the-fly data
nano imprimantă fără impact
compression
10-9 non-interlaced monitor
comprimarea datelor din
native application monitor fără întreţesere
mers
aplicaţie nativă one-shot programm
native code program de întrebuinţare
cod nativ unică
natural language non-procedural
limbaj natural language
open
natural recalculation limbaj nonprocedural
deschis
recalculare naturală non-transactional
Open System
navigation button application
Interconection (OSI)
buton de navigare aplicaţie netranzacţională
Protocol Suite
near-letter quality non-volatile memory
arhitectura de sistem
(NLQ) memorie nevolatilă
WAN elaborata de ISO,
mod de tipărire a notebook computer
bazata pe 7 straturi de
imprimantelor matriceale calculator notebook
protocoale
needle drop nuke
operating system
fragment muzical a lichida
sistem de operare
negotiation null value
operating voltage
negociere valoare nulă
tensiunea de alimentare
nested structure number crunching
optical character
structură imbricată a râşni numere
recognition (OCR)
netiquette numeric coprocessor
recunoasterea optică a
eticheta în reţea coprocesor numeric
caracterelor
net lag numeric format
optical disk
intârziere de reţea format numeric
disc optic
network numeric keypad
optical mouse
reţea minitastatura numerică
mouse optic
network interface card nibble
optical resolution
placă de interfaţă cu tetradă
rezoluţie optică
reţeaua optimal recalculation
network topology recalculare optimă
119
optimizing compiler pachet interfata paralelă
compilator cu optimizare packet parallel port
option button pachet port paralel
buton de opţiune packet switching parallel printer
ordered list network imprimantă paralelă
lista ordonată reţea cu comutare de parameter
organization chart pachete parametru
diagramă de organizare page parent directory
orientation pagină director părinte
orientare page break parity
original equipment salt la pagină nouă, paritate
manufacturer (OEM) întrerupere de pagină parity bit
producător original de page description bit de paritate
echipamente language parity checking
originate mode limbaj de descriere a verificarea parităţii
modul de iniţiere paginii parity error
originate page layout programm eroare de paritate
a iniţia program de machetare park
orphan paged memory a parca
orfan memorie paginată parse
outline font page orientation a analiza
font conturat orientarea paginii parser
outline utility page printer analizor
utilitar de restructurare imprimantă pe pagini partition
output pages per minute (ppm) partiţie
ieşire pagini pe minut
Pascal
overflow pagination limbaj de programare de
depaşire paginare nivel inalt
overhead paging memory passive matrix display
suprasarcină paginarea memoriei display cu matrice pasiva
overlaid windows paint program pasive termination
ferestre suprapuse program de desenare terminare pasivă
overlay pair kerning password
extindere spatiere selectivă a parolă
overrun error perechilor de caractere password aging
eroare de depaşire la paired bar graph vechimea parolei
recepţie diagrame cu bară dublă pasword protection
overscan paired pie graph protectie prin parolă
suprabaleiere diagramă circulară dublă paste
overstrike palette a lipi
supraimprimare paletă patch
overtype mode pan a cârpi
modul suprascriere panoramare path
overvoltage paper-white monitor cale
supratensiune monitor alb-negru peer-to-peer file
overwrite paperless office transfer
a suprascrie birou fara hartii transfer de fişiere intre
paradigm două calculatoare
P model peer-to-peer network
parallel columns reţea punct la punct
PACKAGE coloane paralele pen computer
parallel interface calculator cu creion
120
peripheral pin grid array (PGA) pointer

periferic matricea pinilor indicator
peripheral component pipe pointing device
interface (PCI) redirecţionare, conductă dispozitiv de indicare
expansion bus pipeline pointing stick
una din cele mai rapide canal de prelucrare manetă de indicare
magistrale existente paralelă polarity
permanent font pipeline stall polaritate
font permanent stagnarea canalululi de polarization
persistence prelucrare paralelă polarizare
remanentă pipelining polling
personal computer (PC) prelucrare paralelă interogare ciclică
calculator personal piracy pollyline
Personal Computer piraterie linie poligonala
Memory Card Interface pitch polyphony
Adapter (PCMCIA) densitatea tiparirii polifonie
standard de dipozitive ce pixel port
pot fi conectate la cel mai mic element din port
calculatoare de tip desen pe care îl poate port
notebook reda un ecran a face portabil
personal digital plain text document portable
assistant document text simplu portabil
asistent personal digital plasma display
display cu plasmă port address
platen adresă de port
personal information tambur port conflict
manager platform conflict de port
program de gestionare a platformă portrait font
informaţiilor personale plating font de tip portret
phono plug placare portret orientation
fişă audio plot orientare de tip portret
photorealistic a trasa post
de calitate fotografică plotter a expedia
phreaking imprimanta ce realizează post
a vorbi pe blat tiparituri de mare calitate a adauga
physical drive plotter font postmaster
unitate fizică de disc font de plotter diriginte de poştă
physical format Plug and Play (P&P) electronică
formatare fizică standard pentru Post Office Protocol
physical medium dispozitivele (POP)
mediu fizic suplimentare protocol de poştă
pico plug-compatible electronică
10-12 compatibil la conectare postprocessor
picture element pocket modem postprocesor
element de grafică modem de buzunar posture
picture tube point postură
tub de afişare a puncta, a indica power down
pie graph Point-to_Point Protocol a opri
diagrama circulară (PPP) power line filter
pin-compatible protocol standard pentru filtru de reţea
compatibil la pini conectarea a două power management
pin feed calculatoare printr-un gestionarea consumului
alimentare prin tractare apel telefonic power supply
121
sursă de alimentare staţie de lucru programe din domeniul
power surge profesională public
supratensiune program public key
power up program cryptography
a porni program overlay cripare cu cheie publică
power user extindere de program pull quote
utilizator puternic programmable citat extras
Power-On Self Test programabil pulse code modulation
(POST) programmer modulare prin impulsuri
verificarea facută la programator purge
pornirea calculatorului programming epurare
Practical Extraction programare pushbutton
and Report Language programming buton acţionat prin
(PERL) environment apăsare
limbaj de scriptare mediu de programare
interpretat in Unix programming language Q
precedence limbaj de programare
precedenţă project management quad density
precision program desitate cvadruplă
precizie program de gestiune a quad-issue processor
pre-decode stage proiectelor procesor cu patru canale
etapă de pre-decodificare PROLOG quadrature modulation
preemtive multitasking limbaj de programare de modulare in quadratură
multitasking cu predicţia nivel înalt folosit în quarter inch cartidge
salturilor cercetarea ăi aplicaţiile cartuş de patru inci
presentation graphics inteligenţei artificiale query
grafic de prezentare prompt interogare
pretty print prompt query by example
aranjare sugestivă property interogare prin exemplu
primary cache proprietate query language
cache primar proportional spacing limbaj de interogare
primary storage spaţiere proporţională quesion mark
stocare primară de date proprietary semn de intrebare (?)
print engine brevetat queue
mecanismul de tipărire protected mode coada
print head mod protejat quit
cap de tipărire protocol a părasi
print queue set de standarde pentru
coadă de tipărire schimbul de informaţii
print server intre calculatoare R
server de tipărire protocol switching
printer comutare de protocol radio button
imprimantă prototype buton de radio
privacy prototip radio frequence
confidenţialitate proxy interference
procedural language server intermediar, server interferenţă cu
limbaj procedural de interfaţare frecvenţele radio
process color pseudocode ragged-left alignment
culoare de prelucrare pseudocod aliniere cu marginea din
processing public data network stânga franjurată
procesare reţea publică de date ragged-right alignment
professional public domain software aliniere cu marginea din
workstation dreapta franjurată
122
RAID recto removable mass storage

grup de hard-discuri pagina din faţă suport amovibil pentru
controlat de un program recursion stocarea de masă
de gestionare a matricii recursivitate rendering
de discuri redirection randare
RAM disk redirectare repagination
disc virtual redlining repaginare
random access marcarea unui text repeat key
acces aleator reduced instruction set tastă cu repetare
random access memory computer (RISC) repeator
(RAM) procesor cu set redus de repetor
memorie cu acces aleator instructiuni repeating field
range redundant array of câmp cu completare
domeniu inexpensive disks repetitiva
range format (RAID) repeating label
format de domeniu matrice de harddiskuri etichetare repetitivă
range name re-engineering repetitive strain injury
nume de domeniu retehnologizare afecţiune produsă de o
raster reformat solicitare repetată
rastru a reformata replace
refresh a înlocui
rave a reimprospata replaceable parameter
a delira refresh rate parametru înlocuibil
raw data rată, frecvenţă de report
date brute reimprospatare raport
read register report generator
a citi registru generator de rapoarte
read-only register renaming Request for Comments
protejat la scriere redenumirea registrelor (RFC)
read-only memory relational database publicatie Internet care
memorie protejată la management constituie mijlocul
scriere gestionarea bazelor de princial prin care sunt
real mode date promulgate standardele
mod real relational operator research network
real time operator relational reţea de cercetare
in timp real relative addressing reserved memory
real time clock adresare relativă memorie rezervată
ceas de timp real release number reserved word
reboot numar de versiune cuvant rezervat
reîncarcare relevance feedback reset button
recalculation method reacţie de relevanţă buton pentru reiniţializare
metodă de recalculare reliability reset key
recalculation order fiabilitate tastă pentru reiniţializare
ordine de recalculare reliable connection resident font
record legătură sigură font rezident
inregistrare remark resident program
record pointer comentariu program rezident
indicatorul inregistrărilor remote controll resolution
recover program rezoluţie
a reface program de control de la response time
recoverable error distanţă timp de răspuns
eroare ce poate fi remote system retrieval
depaşită sistem aflat la distanţă regăsire
123
reverse engineering fără serife, fără a derula
inginerie inversă, ornamente search and replace
reproducere de sattelite cautare şi înlocuire
tehnologie satelit search engine
reverse video save motor de căutare
video invers a salva secondary cache
rewrite sawtooth distortion cache secundar
a rescrie distorsiune de tip dinte de secondary storage
RGB monitor fierastrău stocare secundară
monitor color scalable font Secure Socket Layer
right justification font scalabil (SSL)
aliniere la dreapta scalable architecture standard de securitate
ring network arhitectură scalară propus de Netscape
reţea de tip inel scale-up problem security
ripple through effect problemă de extindere siguranţă
efect de propagare scaling seek
river scalare a poziţiona
dungi scanner
root scaner
radăcină scanning path seek time
rotated type trecere de scanare timpul de poziţionare
text rotit scan rate select
rotation tool frecvenţa de baleiere a selecta
instrument pentru rotire scatter diagram self-powered speaker
roughs diagramă prin puncte difuzor cu alimentare
machete brute scatter plot proprie
router desenare prin puncte semantic net
dipozitiv de rutare scientific notation reţea semantica
row notare stiintifică semiconductor
linie scissoring semiconductor
row-wise recalculation forfecare send statement
recalculare pe linie screen blanking instructiune de transmisie
rule stingerea ecranului sensor glove
regulă screen capture mănuşă senzorială
ruler a captura conţinutul sequential controll
riglă ecranului structure
run screen dump structură de control
a rula, a executa un tiparirea conţinutului secvenţială
program ecranului sequential access
run-time version screen flicker acces secvenţial
versiune run-time pâlpâirea ecranului serial
running head screen memory serial
antet memoria de ecran serif
screen pitch linia fină, ornamentală,
S distanta dintre luminofori de la capetele fiecărui
screen saver caracter
safe format program de protecţie a server
formatare de siguranţă ecranului server
sampling rate script server application
frecvenţă de eşantionare script aplicaţie de tip server
sans serif scripting language service bureau
limbaj de scriptare birou de servicii
scroll service provider
124
furnizor de servicii farcasv@yahoo.c

set-associative
om, 2002.
asociativ pe seturi
setup parameters BIBLIOGRA 6. Flynn, Jennifer,
parametrii de configurare
Gestionarea
setup program FIE
program de configurare memoriei, Teora,
setup string
Bucureşti, 1995.
şir de configurare
setup swithces 1. Cerchez, 7. Jamsa, Kris;
comutatoare de Emanuela, Lalani, Suleiman;
configurare
shadowing Internet, Weakley, Steve,
dublare Polirom, Iaşi, Programarea in
shadow mask
masca perforată 2000. Web, All,
2. Cerchez, Bucureşti, 1997.
shareware
programe de calculator Emanuela; 8. Kent, Peter,
puse la dipoziţia Serban, Marinel, Internet, Teora,
utilizatorilor pentru a fi
testate, cu licenţă pentru Sisteme de Bucureşti, 1995.
o perioadă limitată calcul, L&S, 9. Krol, Ed;
sheet feeder
alimentator cu hartie Bucureşti, 1998. Ferguson, Paula,
shell 3. Cerchez, The Whole
invelitoare
shell account Emanuela; Internet for
cont de tip shell Serban, Marinel, Windows 95,
Tehnologia O’Reilly &
Informaţiei, L&S Associates, 1995.
Infonut, 10. Marinescu,
Bucureşti, 1999. D.,Trandafirescu,
4. Ciocoiu, R., M. Manualul
Caşcaval, D., cumpărătorului,
Păstrăvanu, A. utilizatorului,
Iniţiere în programatorului
programare. de PC. Editura
Editura Gheorghe Teora Bucureşti,
Asachi, Iaşi, 1993.
1993. 11. Mârşanu, Radu,
5. Farcas V. Sisteme de
Dicţionar calcul, Editura
Technic, Didacticä şi
125
Pedagogicä, 18. Sandru, A. DOS 4.01.
Bucureşti, 1996. Personal Editura Teora,
12. Motoc, Marian, Computers. Bucureşti, 1991.
Totul despre Prezentarea
cache, Chip, iunie sistemului de
1998. operare MS
13. Mueller, Scott, DOS. Colecţia
PC — Depanare Tehnocrat,
şi modernizare, Bucureşti, 1990.
Teora, Bucureşti, 19. Schulman,
1995. Andrew, Totul
14. Panoiu, A. MS despre...
DOS 5.0. Editura Windows 95,
Teora, Bucureşti, Editura Tehnicä,
1993. Bucureşti, 1996.
15. Person, Ron et 20. Şerbănaţi, L.D.
all., Utilizare Limbaje de
Windows 95, programare şi
Teora, Bucureşti, compilatoare.
1997. Editura
16. Ratyus, Maria; Academiei
Serban, Marinel, R.S.R., Bucureşti,
Bazele 1987.
Informaticii 21. Tanenbaum,
(Windows. Word Andrew, Reţele
pentru de calculatoare,
Windows), Computer Libris
Petrion, Agora, Bucureşti,
Bucureşti, 1997. 1998. La Bible
17. Sandor, Ovidiu, PC, Editions
Interconectarea Micro
calculatoarelor, Application.
Carpe Diem, 22. Ţepelea, V.
Timişoara, 1995. Calculatoare
personale. MS
126
CUPRINS
1 SCURT ISTORIC.............................................................................................1
2 NOŢIUNI INTRODUCTIVE..........................................................................8
2.1 CUM FUNCŢIONEAZĂ UN CALCULATOR ?......................................................8

2.1.1 Prelucrarea (procesarea) informaţiilor.................................................8
2.1.2 Stocarea (memorarea) informaţiilor.....................................................9
2.1.3 Transferul şi comunicarea informaţiilor.............................................10
2.1.4 Informaţie analogică şi informaţie digitală........................................11
2.1.5 Hardware şi Software.........................................................................16
3 SISTEMUL DE OPERARE MS-DOS...........................................................46
3.1 GENERALITĂŢI DESPRE SISTEMELE DE OPERARE.......................46

3.2 SISTEMUL DE OPERARE MS - DOS.....................................................48
3.2.1 Organizarea informaţiilor în sistemul de operare MS – DOS............48
3.2.2 Comenzi interne ale sistemului de operare MS-DOS........................50
3.2.3 Comenzi externe ale sistemului de operare MS-DOS.......................51
3.2.4 NORTON COMMANDER................................................................52
4 SISTEMUL DE OPERARE WINDOWS 98.................................................57
4.1 SUPRAFAŢA DE LUCRU (DESKTOP)..................................................57

4.2 TEHNICI DE UTILIZARE A MOUSE-LUI.............................................62
4.3 FERESTRE, MENIURI ŞI BUTOANE....................................................64
4.4 SISTEMUL DE FIŞIERE UTILIZAT ÎN WIN 98....................................70
4.4.1 Tipuri de fişiere..................................................................................72
4.4.2 Managementul fişierelor cu Windows Explorer................................74
4.5 CONTROL PANEL...................................................................................84
4.5.1 Adăugarea şi configurarea componentelor hardware – Add New
Hardware........................................................................................................84
4.5.2 Configurarea mouse-lui......................................................................86
4.5.3 Configurarea tastaturii........................................................................87
4.5.4 Configurarea datei şi timpului sistemului..........................................88
4.5.5 Configurări regionale.........................................................................89
4.5.6 Configurarea ecranului.......................................................................89
4.5.7 Configurarea proprietăţilor sistemului...............................................92
4.5.8 INSTALĂRI DE SOFTWARE..........................................................94
4.6 UTILIZAREA FLOPPY DISCULUI (DISCHETEI)...............................................96
4.7 UTILIZAREA COMPACT DISCURILOR...............................................98
4.8 OPERAŢII DE MENTENANŢĂ............................................................100
5 MIC DICŢIONAR DE TERMENI IT.........................................................103
A...........................................................................................................................104
B...........................................................................................................................105
C...........................................................................................................................106
D...........................................................................................................................108
E...........................................................................................................................111
F............................................................................................................................112
G...........................................................................................................................113
H...........................................................................................................................114
I............................................................................................................................115
J............................................................................................................................116
K...........................................................................................................................116
L...........................................................................................................................116
M..........................................................................................................................117
N...........................................................................................................................119
O...........................................................................................................................119
P...........................................................................................................................120
Q...........................................................................................................................122
R...........................................................................................................................123
S...........................................................................................................................124
BIBLIOGRAFIE..................................................................................................126

Bazele Utiliz Calculatoarelor

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bazele Utiliz Calculatoarelor

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bazele utilizării calculatoarelor

1. Etapa instrumentelor de calcul

2. Etapa maşinilor mecanice de calcul

- 1872 E. Barbour realizează prima maşină de calcul cu imprimantă;

3. Maşini electromecanice de calculat

4. Maşinile electronice de calcul cu program memorat

Primele calculatoare realizate cu tuburi electronice

- 1945: a început construcţia unui alt calculator electronic EDVAC

Se spune că a fost aleasă aceasta dimensiune deoarece permitea înregistrarea

Având în vedere tehnologiile utilizate în construcţia calculatoarelor, începând

caracteristicile specifice fiecărei generaţii de calculatoare trebuie incluse şi

Generaţia a II-a (1957 - 1963)

Generaţia a III-a (1964 -1981)

4. Tehnologia telecomunicaţiilor: comunicaţii prin satelit, microunde, reţele, fibre

Generatia a IV-a (1982 - 1989)

5. Performantele calculatoarelor: capacitatea memoriei zeci-sute MB, viteza de

2.1.1 Prelucrarea (procesarea) informaţiilor

2.1.2 Stocarea (memorarea) informaţiilor

Fizic, ea este reprezentată prin aşa-numita memorie RAM (Random Access

2.1.3 Transferul şi comunicarea informaţiilor

Transfer între discuri - citirea informaţiilor de pe un spaţiu de stocare (disc)

2.1.4 Informaţie analogică şi informaţie digitală

2.1.4.1 Informaţia binară

2.1.4.2 Baze de numeraţie

le deosebi, la o valoare hexazecimală se adaugă fie un prefix “0x” (rezultă notaţia

2.1.4.3 Unităţi de măsură pentru cantitatea de informaţie

2.1.5 Hardware şi Software

funcţiona cu o varietate mare de programe, în diferite moduri, după cerinţele

2.1.5.1 Ce este un program?

fost F şi o stochează în memorie în aşteptarea momentului când microprocesorul

2.1.5.2 Componente hardware

Carcasa calculatorului - aceasta este "corpul" calculatorului, în carcasă fiind

2.1.5.3 Informaţii suplimentare despre componentele hardware

În comerţ, în carcasele pentru calculator se găsesc cel mai adesea asamblate

Fig.2.1 Tipuri de carcase utilizate la PC-urile actuale.

ea mai multe componente, ventilaţia va fi mai bună, deci durata de viata a

calculatorului există un ansamblu care reduce tensiunea de la 220 V la valorile

Fig. 2.2 Imaginea unei surse pentru alimentarea calculatorului.

diversele sloturi în care pot fi fixate diverse plăci şi integrate. Arhitectura

Fig. 2.3 Placa de bază a unui PC modern.

Canalele de acces direct la memorie (DMA) – sunt folosite de unele dispozitive

În tabelul 2.3 sunt prezentate evoluţiile generaţiilor de calculatoare personale

Fig. 2.4 Microprocesoare PENTIUM produse de Intel.

Fig. 2.5 Plăcuţe de memorie RAM.

Orice program lansat în execuţie procesează diverse date. În perioada procesării

Fig. 2.6 Aspectul unei plăci video.

Fig. 2.7 Monitoare actuale.

Primele monitoare au fost monocrome şi funcţionau doar în mod text. Monitoarele

un monitor cu ecran mare şi cu performanţe bune. Calculatoarele care au funcţii

Fig. 2.8 Aspectul unui hard-disk.

curent, astfel încât şi el reprezintă o componentă vitală a unui calculator. În lipsa

Fig. 2.9 Unitate floppy şi dischete.

Fig. 2.10 O unitate CD-R, un CD şi o unitate CD-RW.

Fig. 2.11 Aspectul unei plăci de sunet.

Fig. 2.12 Boxe şi căşti audio.

2 - port de comunicaţie serială (COM) - de obicei cu mufă mai mică,

Fig. 2.13 Porturi de comunicaţie pe partea spate a carcasei.

Fig. 2.14 Tastatură.

Acţionarea tastei End mută cursorul de editarela sfârşitul rândului curent. În

Fig. 2.15 Diferite forme de mouse.

ecran în mod sincron cu mişcarea fizică a dispozitivului – dacă mişti mouse-ul

Fig. 2.16 Modemuri.

Fig. 2.17 Model de placă de reţea