Sunteți pe pagina 1din 10

1.

Definitie

2. Simptome

3. Cauze

4. Factori de risc

5. Consultul medical

6. Teste si diagnostic

7. Complicatii

8. Tratament

9. Psihoterapia

10. Preventie

11. Sprijin si suport


Introducere
Cleptomanie – tulburare psihică în cazul căreia persoana afectată nu se poate abține
să nu fure obiecte de care nu are nevoie și care adesea nu au mare valoare.
Cleptomania constă în dificultatea sau incapacitatea de a rezista tentației de a îndeplini un
act așa cum este furtul chiar dacă este nociv pentru persoana în cauză sau altcineva.

Cleptomania este o afecţiune psihică neobişnuită care rareori ajunge să fie


diagnosticată şi tratată. "Mania de a fura este o problemă de control al impulsurilor,
similară cu jocul patologic, consumul abuziv al anumitor substanţe/droguri şi stă pe graniţa
dintre o boală de anxietate cum e boala obsesiv-compulsivă şi una de tip adicţie"

În perioada adultă, cleptomania, este de cele mai multe ori, doar vârful icebergului.
"Persoanele adulte care fură şi au altfel un intelect intact rareori fac doar asta. Multe dintre
ele suferă de boală de personalitate borderline şi/sau antisocială, comit şi alte infracţiuni,
pot avea o constituţie infracţională", atenţionează expertul. Aceştia din urmă provin, de
multe ori, din medii cu violenţă familială fizică sau psihologică, au cel puţin un părinte sau
bunic cleptoman sau consumator de substanţe care provoacă dependenţă. Cleptomania
poate fi şi un sindrom în cadrul unei alte boli. Persoanele care au suferit accidente
vasculare pot suferi de schimbări ale personalităţii la care este asociată şi cleptomania. "De
multe ori, sunt pacienţi adulţi, chiar bătrâni, care surprind prin puerilismul lor, sunt oameni
care au uitat reguli sociale, care «dosesc» mâncare la petreceri adeseori făra o explicaţie"
Cleptomania este definite ca nevoia irezistibila de a fura obiecte de care cel care le fura
nu are nevoie sau care au o valoare mica. Desi cleptomania este deseori un motiv de gluma, este
o tulburare mentala reala si serioasa care poate distruge viata pacientului daca nu este tratata.
Cleptomania este un tip de tulburare de control a impulsurilor – o afectiune in care pacientul nu
poate rezista tentatiei sau impulsului de a realiza un act care este daunator pentru propria
persoana sau pentru cei din jur. Persoanale cu cleptomanie stiu ca actiunile lor sunt daunatoare.
Totusi impulsul de a fura este mai puternic si nu ii pot rezista. Aceasta nevoie ii face sa se simta
foarte anxiosi si tensionati. Pentru a reduce aceste sentimente, pacientii fura. In timpul furtului,
ei simt usurare si multumire. Dupa furt, totusi, simt vinovatie, remuscari si teama de a nu fi
prinsi. Dar impulsul revine, si ciclul cleptomaniei se repeta.

Multe persoane cu cleptomanie duc o viata de rusine, secreta, deoarece le este teama sa
solicite tratament de specialitate. Desi nu exista un tratament care sa vindece cleptomania,
medicatia sau psihoterapia pot ajuta la oprirea acestui ciclu de furt compulsiv.
Simptomele cleptomaniei sunt:

- o nevoie foarte puternica de a fura un obiect de care nu are nevoie;

- senzatie de tensiune crescanda inainte de furt;

- senzatie de placere si multumire in timpul furtului;

- sentiment de vinovatie si rusine dupa furt.

Spre deoasebire de hotii din magazine, persoanele cu cleptomanie nu fura compulsiv


pentru castigul personal. Nici nu fura pentru a se razbuna. Ei fura pur si simplu dintr-o nevoie
inexplicabila. Episoadele de cleptomanie par sa apara spontan, fara planificare. Totusi,
evenimentele stresante, cum ar fi o cearta, pot declansa episodul de cleptomanie.

Majoritatea persoanelor cu cleptomanie fura din locuri publice, cum ar fi magazinele.


Unii pot fura de la cunostinte sau prieteni, cum ar fi la o petrecere. Deseori, obiectele furate nu
au nici o valoare pentru persoana cu cleptomanie. De obicei obiectele furate sunt ascunse si nu
sunt folosite niciodata. De asemeni acestea pot fi donate, oferite membrilor familiei sau
prietenilor, sau chiar inapoiate in mod secret.

In rare cazuri, persoanele cu cleptomanie pot fura aceleasi tip de obiecte cum ar fi lenjerie
intima. In aceste cazuri, cleptomania poate include un element de fetisism.

Cauze

Cauza cleptomaniei este necunoscuta. Unele studii sugereaza ca aceasta afectiune poate fi legata
de probleme ale unui neurotransmitator numit serotonina. Exista evidente care sugereaza ca
cleptomania poate fi legata si de tulburarile adictive sau de tulburarea obsesiv compulsiva. Dar
sunt necesare mai multe studii pentru a intelege mai bine cauzele posibile ale cleptomaniei.

Factori de risc

Cleptomania este considerata o boala rara. Totusi, intrucat multe persoana cu


cleptomanie nu solicita nicodata ajutor medical sau sunt pur si simplu inchise pentru furt, multe
cazuri de cleptomanie nu sunt diagnoasticate. Se considera ca mai putin de 5% dintre hotii din
magazine au cleptomanie. Cleptomania debuteaza de obicei in adolescenta sau in anii 20, dar in
rare cazuri apare in copilarie sau mai tarziu in viata.
Desi cauzele cleptomaniei sunt necunoscute, cercetatorii continua sa invete despre factorii care
pot creste riscul de aparite a cleptomaniei.

Acesti factori de risc pot fi:

- stressori de viata excesivi, cum ar fi o pierdere majora;

- traumatismul cranian sau leziunile cerebrale;

- rudele de sange cu cleptomanie, tulburari de dispozitie, adictii sau tulburare obsesiv


compulsiva;

- preocuparea excesiva pentru succesul financiar sau castigurile materiale.

Consultul medical

Daca pacinetul are sentimente de vinovatie datorita esuarii eforturilor de a se opri din
furat, este mai bine sa caute ajutor medical. Multe prsoane cu cleptomanie nu doresc sa consulte
medicul deoarece la este frica sa nu fie arestate sau intemnitate. Totusi, medicul nu are obligatia
de a raporta furturile autoritatilor. Dar urmarea unui tratament il poate ajuta sa obtina control
asupra cleptomaniei.

Teste si diagnostic

Cand pacientul decide sa solicite ajutor medical pentru simptomele unei posibile
cleptomanii, medicul va realiza atat o evaluare fizica cat si un psihica. Examinarea medicala
poate ajuta medicul sa determine daca nu cumva simptomele sunt determinate de cauze fizice.

Nu exista teste de laborator pentru detectarea cleptomaniei. In schimb, cleptomania este


diagnosticata pe baza semnelor si a simptomelor. Cleptomania este un tip de tulburare de control
a impulsurilor. Medicul poate adresa pacientului intrebari despe impulsuri, compulsii sau obsesii
pe care acesta le are, cat de frecvent apar si cum il fac pe pacient sa se simta. Pacientul va revizui
o lista de situatii pentru a vedea care dintre ele declanseaza episoadele de cleptomanie.

De asemeni, pacientul poate fi rugat sa completeze un chestionar psihologic sau o autoevaluare


pentru a ajuta la precizarea diagnosticului. Deoarece nu este o situatie rara ca pacinetii cu
cleptomanie sa aiba si alte afectiuni mentale, cum ar fi depresie, anxietate, abuz de substante,
pacientul si medicul vor explora si aceste probleme.

Criteriile de diagnostic pentru cleptomanie sunt:


Pentru a fi stabilit diagnosticul de cleptomanie, pacientul trebuie sa indeplineasca
criteriile de diagnostic din manualele de psihiatrie.

1. Inabilitatea de a rezista impulsului de a fura obiecte care nu sunt necesare pentru folosul
personal si nu au valoare.

2. Tensiune crescanda care precede furtul.

3. Placere, usurare si mltumire simtite in timpul furtului.

4. Furtul nu este comis ca o forma de razbunare sau pentru a exprima mania si nu este realizat in
timpul unor episoade de halucinatii sau delir.

5. Furtul nu are legatura cu episodul maniacal din cadrul tulburarii bipolare sau a altei tulburari
mentale, cum ar fi tulburarea de personalitate antisociala.

Complicatii

Lasata netratata, cleptomania poate determina multiple probleme emotionale, legale si


financiare. Deoarece pacientul stie ca a fura este un lucru rau, dar nu poate rezista impulsului de
a fura, acesta poate fi coplesit de rusine si vinovatie. In afara de acest aspect, pacientul poate
avea o viata morala, si sa fie confuz din cauza furtului compulsiv.

Complicatiile pe care le poate determina cleptomania sau cu care poate fi asociata pot fi:

- arestarea;

- condamnarea la inchisoare;

- depresia;

- abuzul de alcool si folosirea de droguri;

- tulburarile de alimentatie;

- jocul de noroc compulsiv si cumparaturile compulsive;

- ganduri sau comportament suicidal;

- izolare sociala.
Tratament

Desi teama, rusinea sau jena pot fi dificil de depasit pentru ca pacientul sa solicite ajutor
specializat, este important ca acesta sa fie ajutat. Cleptomania este foarte greu de depsit si
controlat fara ajutor. Tratamentul implica de obicei medicatie si psihoterapie, posibil alaturi de
grupuri de autoajutor.

Totusi, nu exista un tratament standard pentru cleptomanie si cercetatorii inca incearca


sa stabileasca ce este cel mai eficient. Este posibil ca pacinetul sa fie nevoie sa incerce mai multe
tipuri de tratament pana va gasi ceva care sa mearga bine pentru el.

Medicatia

Exista putine studii solide despre folosirea medicatiei psihiatrice penru tratarea
cleptomaniei. Totusi, unele studii au sugerat ca unele medicamente pot fi de ajutor.
Medicamentul cel mai potirivit depinde de fiecare pacient, de starea sa generala, de alte afectiuni
pe care le poate avea, cum ar fi depresia si tulburarea obsesiv-compulsiva. Unii pacineti pot
beneficia mai mult de pe urma unei combinatii de medicamente.

Medicamentele folosite de obicei in tratarea acestei afectiuni sunt:

1. Antidepresivele

Cele mai frecvent folosite medicamente pentru tratarea cleptomaniei sunt


antidepresivele inhibitori ai recaptarii serotoninei: fluoxetina, paroxetina, fluvoxamina si altele.
Exista totusi cateva cazuri raportate in care ISRS declanseaza simptomle cleptomaniei. Cel mai
bine este ca pacientul sa discute cu medicul despre aceste procupari si despre efectele secundare
ale antidepresivelor.

2. Stabilizatorii dispozitiei

Aceste medicamante au fost create pentru atenuarea dispozitiile exagerate, astfel incat
pacinetul sa nu prezinte modificari rapide si exagerate de dispozitie care pot declansa nevoia de a
fura. Unele studii arata ca litiul ar putea fi de folos.

3. Benzodiazepine

Aceste medicamente sunt inhibitoare ale sistemului nervos central si mai poarta numele
de tranchilizante. Ele includ: clonazepam si alprazolam. Eficienta benzodiazepinelor deseori
variaza si pot da dependenta, in special cand sunt luate o perioada lunga de timp sau in doze
mari.

4. Medicatia antiepileptica

Desi initial au fost folosite pentru controlul crizelor de epilepsie, aceste medicamente si-
au aratat beneficiile si in anumite tulburari mentale, printre care ar putea fi si cleptomania. Unele
studii au aratat beneficii ale topiramatului si ale acidului valproic.

5. Medicamente antiadictie

Naltrexona, cunoscuta ca un antagonist opioid, este cel mai frecvent prescrisa pentru
tratamentul cleptomaniei. Naltrexona blocheaza acea parte a creierului care simte plaacerea
asociata anumitor comportamente adictive. Poate reduce impulsul si placerea asociate cu furtul.

Pacientul poate fi nevoit sa incerce medicamente diferite sau combinatii ale acestora
pentru a vedea care sunt mai bune si au mai putine efecte secundare. Trebuie retinut faptul ca
poate dura cateva luni pana cand se observa beneficiile tratamentului. Pacientul trebuie sa
discute cu medicul psihiatru daca este deranjat de efectele secundare ale medicamentelor. Sub
supraveghere medicala, pacinetul poate schimba medicamentele sau modifica dozele. Multe
efecte secundare dispar de la sine in timp.

Psihoterapia

Terapia cognitiv-comportamentala este cea mai folosita pentru tratamentul pacientului


cu cleptomanie. In general, terapia cognitiv-comportamentala ajuta la identificarea gandurilor si
credintelor nesanatoase si negative si inlocuirea lor cu unele pozitive, sanatoase. Aceasta terapie
poate include urmatoarele tehnici pentru a ajuta pacinetul se depaseasca nevoile cleptomane:

1. Sensibilizarea inversa in care pacientul se vizualizeaza furand si apoi confruntandu-se cu


consecintele negative, cum ar fi arestarea.

2. Terapia aversiva. In care pacientul trece prin tehnici mai putin dureroase, cum ar fi sa-si tina
respiratia atunci cand simte impulsul de a fura.

3. Desensibilizarea sistematica, in care pacientul exerseaza tehnici de relaxare si se vizualizeaza


avand autocontrol asupra impulsului de a fura.
Alte forme de psihoterapie, cum ar fi terapia psihodinamica, terapia de familie sau consilierea
maritala pot fi de folos.

Grupurile de auto-ajutor

Unele persoane cu cleptomanie beneficiaza de pe urma participarilor la grupurile de autoajutor


bazate pe programe in 12 pasi. Chiar daca pacientul nu poate gasi un grup special pentru cei cu
cleptomanie, unele studii arata ca exista benficii si daca pacientul participa la acest tip de
programe alaturi de pacienti alcoolici sau cu alt tip de adictie. Acest tip de grupuri nu sunt pe
placul tuturor, astfel ca pacientul e bine sa intrebe medicul despre alternative la acest tip de
program.

Evitarea recaderilor

Nu sunt neobisnuite recaderile in cazul pacinetilor cu cleptomanie. Pentru a ajuta la evitarea


acestora, pacientul trebuie sa urmeze planul de tratament. Daca simte impulsul de a fura, ar fi
bine sa sune medicul psihiatru sau o persoana de incredere din grupul de suport.

Preventie

Nu sunt cunoscute cai sigure de a preveni cleptomania. Tratarea afectiunii cat mai curand dupa
aparitia primelor impulsuri de a fura poate ajuta la prevenirea agravarii acesteia.

Sprijin si suport

Desi poate fi foarte greu ca aceasta afectiune sa fie depasita fara tratament, pacientul
poate face pasi pentru a se ingriji si a dobandi abilitati sanatoase de a face fata situatiei, in timp
ce urmeaza tratamantul prescris.

1. Urmarea planului de tratamant

Administrarea medicamentelor conform indicatiilor si participarea la sedintele de terapie.


Pacientul trebuie sa-si aminteasca ca poate fi foarte greu si pot exista si momente de descurajare.

2. Educatia

Pacientul trebuie sa se auto-educe in ce priveste cleptomania pentru a putea intelege mai bine
factorii de risc, tratamentul si evenimentele declansatoare.
3. Descoperirea factorilor declansatori

Identificarea situatiilor, gandurilor si sentimentelor care pot declansa nevoia de a fura astfel incat
sa poata face pasi in incercarea de a-i controla.

4. Tratarea abuzului de substante si a altor probleme mentale

Adictiile, depresia, anxietatea si stressul se pot intretine una pe cealalta, ducand la aparitia unui
ciclu de comportamante nesanatoase.

5. Gasirea unor alternative sanatoase

Pacientul poate explora unele modalitati sanatoase de folosire a energiei necesare furtului, in
activitati recreationale si exercitiu fizic.

6. Concentrarea pe scop

Recuperarea dupa cleptomanie poate dura mai mult timp. Pacientul trebuie sa se mentina motivat
prin tinerea in minte a scopurilor recuperarii si a fapului ce poate repara relatiile distruse si
problemele legale si financiare