Referat la filosofie : Miscarea materiei

Materia (lat. materia = stofă, substanță) este un termen general pentru toate
elementele care ne înconjoară și din care suntem alcătuiți și noi. Din punctul de
vedere al fizicii, materia este sub formă de substanță sau câmp.

Cel mai semnificativ atribut al materiei este mişcarea (dinamismul), înţeleasă ca

o permanentă acţiune, interacţiune, trecerea ceva în altceva, ca schimbare în genere
Mişcarea,dinamismul universal, propriu atît realităţii obiective, cît şi celei
subiective, atît realităţiimateriale, cît şi celei spirituale, poate fi caracterizat prin
trei note definitorii, care se presupunreciproc, însă nu poate fi vorba de interacţiune
fără acţiune, sau de schimbare fără interacţiune şide acţiuni fără interacţiuni, de
acţiuni fără modificarea—în ultimă analiză — elementelor ceinteracţionează.
Adică, prin mişcare, în sensul general al cuvîntului, trebuie să avem în vedere
nunumai deplasarea mecanică a corpurilor în spaţiu, dar orice interacţiune,
schimbare, dezvoltarece apare în urma acestor interacţiuni.

Mişcarea este legată indisolubil de materie, de procesele materiale şi spirituale,

este un mod deexistenţă a lor.

Mişcarea are un caracter absolut, deoarece în lumea înconjurătoare nu există nimic care să
fietotalîncremenit şi neschimbat, totuleste în mişcare şi trece dinunele forme în altele. Orice corp, chiardacă se
află înstarede repaos faţă de Pămînt, se mişcă împreună cuelîn jurul Soarelui,împreunăcuSoarele — faţă de
alte stele ale Galaxiei, iar aceasta din urmă se deplasează faţă de alte galaxii etc. Nicăieri nu
există un absolut echilibru, repaos şi imobilitate, orice repaos este relativ,
reprezintă oanumită stare a mişcării. Repaosul este un astfel de moment al mişcării cînd un
corp se menţineîntr-o anumită stare în raport cu alt corp. Fără un repaos relativ este de
neconceput starea stabilă aobiectelorşifără el nu am puteasesiza toată bogăţia acestei mişcări. în filozofie
sîntelucidatedouătipuri fundamentale ale mişcării:

1) mişcarea legată de menţinerea stabilităţii obiectului, calităţilor lui. Dar s-ar putea reproşa
ca nu poate exista stabilitate. Problema în cauză a apărut cu milenii înurmă. încă
Heraclit susţinea că „în apa unui rîu de două ori nu poţi intra", iar Cratil spunea că
„înapa unui rîu nu poţi intra nici o dată". Dacă, însă, nu absolutizăm schimbarea şi considerăm
căse păstrează anumite trăsături fundamentale ale obiectelor, putem vorbi despre un
asemenea tip demişcare;

2) mişcarea ce conduce la trecerea de la o calitate la alta, la apariţia noului, ceea ce se

mainumeşte dezvoltare.