I. Experienţa profesională.

Eu, Porubin Nicolae, născut în localitatea Holercani, raionul Dubăsari, sunt

absolvent din anul 2008 al Facultăţii de Istorie şi Psihologie din cadrul Universităţii de
Stat din Moldova, specialitatea istorie. Din anul 2010, deţin titlul de magistru în ştiinţe
socio-umane, obţinut în cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Univerităţii de Stat din
Moldova.
Din anul 2008 am început activitatea în calitate de Laborant Superior la Catedra
Istoria Românilor din cadrul Universităţii de Stat din Moldova.
În august 2010 am fost angajat la Şcoala Profesională or. Floreşti, în calitate de
profesor de Istorie şi Educaţie Civică.
Pe lîngă disciplinele de bază mai predau alte două discipline opţionale, Noi şi
Legea şi Omul şi Societatea.
Ca rezultat al studierii modului psihopedagogic universitar, precum şi în urma
participării la cursurile de formare continuă la disciplina Educaţie Civică, am început să
aplic cu succes noi metode şi tehnici de predare care să corespundă cerinţelor noi de
realizare a procesului de studiu în ansamblu. În urma studierii aprofundate a metodelor
interactive încă din perioada cursurilor de masterat, precum şi în urma propriu-zis a
aplicării acestora în cadrul procesului de studiu îmbinate armonios cu Tehnologiile
Informaţionale Contemporane (TIC), m-am convins că acestea realizate în conformitate
cu Noile Standarde ale Educaţiei, pot avea un efect cu totul spectaculos în ce priveşte
însuşita şi reuşita elevilor care le stimulează într-o măsura mai mare comparativ cu
metodele tradiţionale, procesele intelectuale precum şi pe cele motivaţional-afectiv-
volitive.

1
 II. Prezentarea temei de cercetare profesională:
Tema de cercetare profesională, continuă să rămînă studiul asupra temei tezei de
masterat: „Biserica din Ţara Moldovei la sfîrşitul secolului al XVII-lea – prima
jumate a secolului al XVIII-lea (1683-1750)”.
Actualmente, odată cu creşterea continuă în societatea românească contemporană, a
rolului Bisericii, mult diminuat începînd cu a doua jumătate a secolului al XX-lea
reeşind din condiţiile politice prezente în spaţiul răsăritean, în atenţia istoricilor, vor
reveni din nou subiectele ce ţin de problematica poziţiei instituţiei ecleziastice în stat,
prin valorificarea de noi surse documetare, prin colaborări de ordin ştiinţific între
oamenii de ştiinţă din spaţiul Sud-Est european, care au încercat în mare parte să
stabilească poziţia politico-culturală pe care a deţinut-o aceasta, începînd cu epoca
medievală.
Perioada de care ne interesăm, reprezintă un aspect aparte al evoluţiei în timp a
Bisericii din Ţara Moldovei, datorat în linii mari transformărilor pe care le-a cunoscut
societatea medievală românească la finele secolului al XVII-lea – prima jumate a
secolului al XVIII-lea.
Odată cu democratizarea vieţii politice în spaţiul Sud-Est european, interesul faţă
de rolul pe care l-a avut Biserica în statele medievale româneşti , va creşte considerabil
ca o conştientizare a faptului că această instituţie, pe lîngă faptul că dispunea de o
poziţie semnificativă în stat cît şi în mediul popular, este capabilă să influienţeze
anumite decizii şi legi emise de Domnitor, deţinea şi marele rol catalizator de promovare
a ştiinţei de carte în mediul popular, în mod special în mediul rural, activînd practic ca
unica instituţie polarizatoare de cultură primară, pînă către convenţionala „trecerea de la
medieval la modern”, a principatelor române în general, şi în special a Ţării Moldovei.
În perioada de la finele secolului al XVII-lea - prima jumate a secolului al XVIII-
lea, viaţa bisericească va cunoaşte schimbări de ordin cultural, caracterizate prin apariţia
tiparelor şi a cărţilor în limba română, acţiuni în mare parte sprijinite de domnii ţării mai
ales la răscrucea secoleleor XVII şi XVIII. Tipărirea cărţilor de cult în limba naţională,
de către unii reprezentanţi ai Bisericii, în condiţiile mentalităţii religioase medievale,
care reprezenta un atentat direct asupra „limbilor sacre”, în ceea ce ţine de utilizarea
limbii române în cultul ortodox, ţin să scoată în evidenţă autonomia Bisericii
2
Moldoveneşti faţă de Patriarhia din Constantinopol, care s-a menţinut distantă şi în
această perioadă.
Această etapă de evoluţie în timp a Bisericii din Ţara Moldovei, după recunoaşterea
acesteia de către Patriarhia Ecumenică, la debutul secolului al XV-lea, timp în care s-a
produs desăvîrşirea ei canonică, se distige şi prin unele acţiuni bine definite ale
domnitorilor, în special a celor fanarioţi, de a ridica nivelul ştiutorilor de carte în
Biserica şi în mediul popular cu ajutorul acesteia, prin implimentarea anumitor hotărîri
legislative, ce ţin în primul rînd de educarea reprezentanţilor cultului, starea intelectuală
a cărora era mult diminuată la acea vreme, datorită persistării puternice a slavonismului,
dar de la care, cu adevărat pornea ,,cea dintîi înriurire,, de ştiinţă de carte în societatea
medievală moldovenească.
Cooperarea în plan intern între Biserică şi Domnie - prima, continuînd să deţină
rolul de mare feudal în Ţara Moldovei, ca de altfel şi în celelalte principate româneşti -
s-a realizat în favoarea ambelor, pentru că dispuneau de benefii în egală măsură, prin
sprijin reciproc de care aveau nevoie atît domnii - a căror perioade de patronaj al ţării era
destul de mica ca rezultat al ambiţiilor Porţii Otomane, cît şi al deselor intrigi interne ale
feudalilor, cu care au căutat alianţă, în mod special sprijinul biserices, cu ajutorul
cărora, adoptarea anumitor hotărîri căpătau mai multa legalitate şi încredere în rîndul
maselor dacă erau coordonate cu Biserica - ne mai vorbind de instituţia eclesiastică, care
prin spijinul politicii domneşti, îşi păstra privilegiile sale interne, beneficiind de
susţinere materială, prin acordarea de danii şi împuterniciri, de la care Biserica Moldovei
avea numai de cîstigat.
În cercetarea teme respective sunt analizate raporturile dintre puterea domnească şi
cea eclesiastică de lungul perioadei de la finele secolului al XVII-lea – prima jumate a
secolului al XVIII-lea, în condiţiile cînd Imperiul Otoman va intra în perioada de declin,
iar ,,lumea occidentală”, va cunoaşte puternic germenii Epocii Luminilor, perioadă de
transformări şi mutaţii în mentalitatea societăţii premoderne de ordin politic şi social,
care se vor răsfrînge periodic şi asupra relaţiilor Biserică – Stat.
În perioada respectiva, pe lînga faptul că se căuta o armonizare a relaţiilor dintre
domni si marii feudali, dintre care facea parte şi Biserica, totuşi Domnitorul mereu a
căutat să nu admită un exces de putere din partea reprezentanţilor cultului, prin controlul

3
permanent al acestora în ce priveste exercitarea privilegiului de a judeca şi de a ,,globi”,
prin intervenţia în alegerea ierarhilor ţării, prin monitorizarea cheltuielilor şi averilor
mănăstireşti, prin izolarea reprezentanţilor bisericii de la politica externă a statului.
Din considerentul că practic lipseşte o analiză amplă, a problemelor propuse spre
cercetare, în ansamblu, considerăm necesar a puncta anumite momente decisive,
referitoare la Istoria Bisericii Moldoveneşti, în cercetarea subiectului propus, pentru a
realizarea unei tentative de reconstrucţie a vieţii bisericeşti din acea perioadă, mult
fragmentată în istoriografie, doar pe unele aspecte aparte ale acesteia.
Limita conologică inferioară, o constituie evenimentul din 1683, moment cînd are
loc constituirea unei noi Ligi Sfinte şi înfrîngerea turcilor la Viena. Acest lucru, a cauzat
urmări nefaste principatelor române, din considerentul că Poarta va intensifica controlul
asupra domnilor acestor principate extracarpatice, mărind plata tributului şi celelalte
contribuţii care urmau acestea să le achite.
Limita cronologica superioară, o constituie perioada celei de-a treia domnii a lui
Constantin Mavrocordat în Moldova, domnitorul care s-a preocupat cel mai mult dintre
domnii fanarioţi din prima jumate a secolului al XVIII-lea, cu promovarea reformelor
modernizatoare cu problemele ce ţin de organizarea bisericească. Este vorba în primul
rînd de „educarea” preoţilor, care erau principalii promovatori de cultura în mediul
popular şi acest moment trebuia sa înceapă anume de la ei, prin instituirea de cursuri
speciale obligatorii de catehism ; s-au stabilit principalele criterii de alegere a ierarhilor;
au fost realizate măsuri cu caracter economic ce vizează poziţia Bisericii in viaţa politică
internă.
Bibliografie selectivă:
Cronica Ghiculeştilor, Istoria Moldovei între anii 1695-1754, ediţie îngrijită de
Nestor
Camariano şi Adriana Camariano-Cioran, Bucureşti, 1965.
Documente privind istoria României, A, Moldova, sec. XVII, Vol I-IV., Bucureşti,
1952-1956.
Исторические связи народов СССР и Румынии в XV – начале XVIII вв., т.2,
Москва, 1968, т.3, Москва, 1970.
Bezviconi G., Contribuţii la istoria relaţiilor romîno-ruse din cele mai vechi
timpuri şi pănă la mijlocul secolului al XIX-lea, Bucureşti, 1962.
Chiriac Vl., Cartea şi tiparul în Moldova în secolele XVII-XVIII. Chişinău 1997.
Clemete O., Biserica Ortodoxă, Bucureşti, Editura Universitas, 2000.
Eşanu Andrei, Contribuţii la istoria culturii româneşti, Bucureşti 1997.
4
 Giurescu C.C., Giurescu D.C., Istoria românilor din cele mai vechi timpuri şi
pînă astăzi , Bucureşti, 1972.
Grigoraş N., Instituţiile feudale din Moldova. P.I:Organizarea de stat pînă la
mijlocul sec. al XVIII-lea. Iaşi.1971.
Iorga N., Istoria învăţămîntului românesc. Bucureşti, 1928.
Istoria învăţămîntului şi a gîndirii pedagocice în Moldova, sub redacţia lui
T.T.Ciobanu, Chişinău, 1991.
Panaitescu P.P., Începuturile şi biruinţa scrisului în limba română. Bucureşti,
1965.
Panaitescu P.P., Contribuţi la istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1971.
Păcurăriu Mircea, Istoria Biserici Ortodoxe Române, Chişinău, 1983.
Şchiau O., Cărturari şi cărţi în spaţiul românesc medieval, Cluj-Napoa, 1978.
Ешану А., Школа и просвещения в Молдавий (XV-начало XVIII в.в),
Кишинев, 1983.

Implementarea în practica educaţională. Analizînd istoriografia precum şi

sursele documentare cu referire la tematica respectivă am ajuns la concluzia că este un
subiect puţin valorificat în ştiinţa istorică, fapt dovedit prin lipsa de studii complexe
referitoare la problema vizată. Curiculum-ul la Istorie (în special clasa a X-a) include
mai multe subiecte cu tangenţă la subiectul respectiv ceea ce ne determină practic la:

 planificarea lecţiilor în stil modern, cu implementarea Tehnologiilor

Informaţionale Contemporane (materiale video, prezentări grafice, etc.),
pentru a mări sensibilitatea elevilor la cultura naţională, la personalităţile care
au contribuit prin anumite sacrificii fireşti la dezvoltarea acesteia în spaţiul
românesc.
 realizarea mai multor măsuri cu caracter creativ de ordinul
conferinţelor ştiinţifice, mese rotunde, dezbateri, simposioane, victorine care
să cuprindă cercetarea aumitor aspecte din tematica „Secolul de aur al
culturii româneşti”.
 organizarea mai multor pelerinaje pe la cele mai cunoscute centre
monastice care au fost adevărate centre de promovare a culturii, precum şi
studierea exhaustivă a artei arhitectorale ale acestora.
 desfăşurarea unor excursii la muzeele din localitate precum şi la
cele din or.Chişinău (Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie, Muzeul
Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, etc) pentru a face cunoscute elevilor
cele mai importante artefacte ale perioadei.

5
 III. Descrierea domeniului de iniţiativă profesională

Educaţia este puterea de a gîndi limpede,

puterea de a acţiona bine în lucrarea lumii,
puterea de a aprecia viaţa.
(Brigham Young)

Reformarea continuă a sistemului de învăţământ are ca obiectiv prioritar

schimbarea mentalităţii ca urmare a progresului tehnico-ştiinţific şi a globalizării,
precum şi formarea unor dascăli capabili de a se adapta tuturor provocărilor timpurilor.
Educaţia la rândul ei de asemena suferă modificări, iar rolul profesorilor devine net-
important în desfăşurarea unui program complex de instruire, care să-i pregătească
pentru viaţa socială, tot mai solicitantă, în care se vor integra elevii.
Conform Noilor Standarde ale Educaţiei, precum şi cerinţelor noi de realizare a
procesului de studiu în ansamblu, proiectarea didactică am realizat-o în următoarea
variantă:
I. Structura proiectului de lungă durată:
Compet Eşalonarea în timp
enţe Nr. d/ore Data
Nr. specifice Strategii
Conţinuturi Evaluare Observaţii
d/o / didactice
subcom
petenţe

II. Structura proiectului de lecţie:

Etapele Obiectivele Tehnologii Activitatea Activitatea
Lectiei operaţionale/Subcompet didactice profesorului elevului
enţele
Ox
O x Sx

Abordări ale conţinuturilor curiculare.

Odată cu reformarea continuă a procesului de învăţământ, conţinuturile reprezintă
tot mai mult o variabilă foarte importantă, poziţia de prim rang explicându-se prin

6
faptul că obiectivele educaţionale nu pot fi atinse dacă nu sunt selectate şi transmise
elevilor conţinuturile adecvate ale acestora.
Pentru a atinge cu success scopul propus la o anumită lecţie, este necesar un plan
complex, cu sarcini măsurabile care în acelaşi timp să corespundă particularităţilor de
vîrstă şi de capacitate de muncă ale elevilor.
O lecţie perfect realizată, este aceea unde se respectă cu rigurozitate etapele de
desfăşurare a ei. Este foarte important şi în acelaşi timp necesară o captare a atenţiei
ingenioasă care ar putea să aibă legătura cu subiectul lecţiei doar tangenţial, pentru a
intriga elevii şi a le spori considerabil interesul faţă de tema ce urmează să fie analizată
şi însuşită. Captarea atenţiei, consider că trebuie să includă discutarea sau concentrarea
atenţiei asupra unui caz real, din societatea contemporană, pentru că în asemenea
situaţii, acesta poate fi cu uşurinţă legat atît de disciplina Istorie cît şi Educaţie Civică.
Verificarea lucrului pentru acasa, este cea de-a doua condiţie a realizării sarcinilor
propuse pentru disciplină în ansamblu precum şi dezvoltarea continuă a competenţelor
prevăzute de curriculum şcolar, pentru că sarcinile pentru acasă sunt mai mult de
natură practică şi răspunde cerinţelor timpului de ,,a-l învăţa pe elev nu ce trebuie să
facă, dar cum să facă”. Verificarea lucrului pentru acasă se poate de realizat prin mai
multe modalităţi care nu trebuie să corespundă de la o lecţie la alta unde natura
subiectelor este alta. Cel mai des acestea pot fi întrebările-fulger cu caracter
problematizator, cînd este vorba de o opinie separată a fiecărui elev sau de verificat
cunoaşterea cronologiei istorice, fişe de lucru individuale, teste simpe care să
oglindească nivelul documentării elevului, etc. De asemenea consider o modalitate
eficientă de dezvoltare a capacităţilor de exprimare în formă coerentă a gîndurilor în
forma eseurilor care îi determină pe elevi să sintetizeze informaţia acumulată din
sursele bibliografice sau media, şi în acelaşi timp să includă şi propriile opinii.
Transmiterea conţinuturilor, cel mai des se realizează prin utilizarea în cadrul
lecţiilor a materialelor ilustrate cu ajutorul tehnologiilor informaţonale contemporane,
a hărţilor, planşelor, filmelor documentare de scurt metraj, care sporesc capacitatea de
gîndire ale elevilor avînd ca suport sursele vizuale şi auditive. Lucrul în cadrul orei
este centrat anume pe activitatea elevului punîndu-se accent pe lucrul în grup, care are
drept scop dezvoltarea spiritului de echipă, lupta pentru o cauză unică, respectarea

7
ideilor reciproce, stimularea gîndirii şi la elevii cu capacităţi de învăţare mai slabe.
Sarcinile predestinate lucrului în grup sunt de natura creării posterelor, care mai apoi
sunt prezentate şi discutate în mod public. Sarcinile sunt ghidate de anumite condiţii
specifice de realizare, care pot avea caracterul unei scheme, a unui desen, diagramă,
hartă improvizată, propria imaginaţie; cel mai des totuşi utilizîndu-se metoda PRES.
(Anexa 1)
Evaluarea de asemenea ocupă un loc important în determinarea gradului de
însuşită a materiei în cadul orei, pentru că aceasta nu se realizează doar pentru elevi, ci
şi pentru profesor care se autoevaluează în ce priveşte perfecţiunea realizării sarcinilor
propuse. În cadrul evaluării se mai structurează încă odată principalele idei discutate in
cadrul lecţiei, care urmează să le determine anume elevii.
Pentru realizarea unor lecţii reuşite, am ţinut cont în permanenţă de următoarele
principii:
 principiul egalităţii şanselor, fiecare individ are dreptul la educaţia
comună, realizată în cadrul învăţământului obligatoriu.
 principiul descongestionării, care recomandă selectarea şi
esenţializarea conţinuturilor programelor şcolare şi diminuarea
supraîncărcării informaţionale.
 principiul funcţionalităţii, se recomandă adoptarea disciplinelor de
studiu la particularităţile de vârstă ale elevilor;
 principiul coerenţei (asigurarea echilibrului optim între ariile
curriculare şi disciplinele de studiu, în plan orizontal şi vertical);
Fără aplicarea în practică a principiilor menţionate, consider că reforma
curriculară nu o să fie capabilă să-şi atingă scopul propus.

Realizarea parteneriatului profesional.

Este cunoscut faptul că şcoala este un mediu social organizatoric în care universul
elevului se extinde depăşind constrângerea dependenţei familiare. Educaţia este cea
care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţie pe care copilul o primeşte în familie, în şcoală
şi de la comunitate. Colaborarea dintre şcoală şi familie presupune nu numai o
informare reciprocă cu privire la tot ceea ce ţine de orientarea copilului ci şi înarmarea
8
părinţilor cu toate problemele pe care le comportă această acţiune. În asemena condiţii,
parteneriatul profesor-elev-familie, vine practic să cimenteze o dezvoltare
spectaculoasă a individului în cadrul şcolii. În scopul prevenirii unor eventuale
neplăceri privind situaţia şcolară a elevilor, care uneori ar putea fi nu pe măsura
aşteptării părinţilor, m-am străduit în permanenţă, ca diriginte, să menţin o puternică
relaţie de colaborare cu familia, prin organizarea mai multor întîlniri cu părinţii, unde
am discutat probleme cu caracter divers, pentru a asigura o armonie funcţională între
profesor-elev, şi realizarea cu succes a sarcinilor înaintate de programa şcolară.
Contactul permanent cu colegii de facultate, care o bună parte dintr-e ei activează
în diverse instituţii de învăţămînt din ţară, precum şi cu foştii colegi de muncă din
mediul universitar, îmi permit continuu să fiu la curent cu noile publicaţii ştiinţifice,
literatură de specialitate, publicaţii de profil pedagogic, etc.
Cursurile de formare continuă de asemenea mi-au oferit posibilatea de a stabili
contacte cu mai multe cadre didactice din republică ce îmi permit continuu
împărtăşirea reciprocă a experienţei profesionale, asigurarea cu diverse materiale
metodico-didactice.
Nu în ultimul rînd parteneriatul profesional se desfăşoară spectaculos şi în cadrul
Şcolii Profesionale or.Floreşti, unde marea majoritate a cadrelor didactice au parcurs
cu succes mai multe module de formare continuă în cadrul proiectului Concept şi care
sunt în permanenţă gata să se împărtăşească cu materiale didactice, tehnici de predare,
experienţă profesională.
În continuare, ca o proiectare de viitor, consider oportun de a stabili mai multe
relaţii de parteneriat cu şcolile din regiunile aferente, prin organizarea în comun a
diverselor măsuri cu caracter cultural-ştiinţific (conferinţe ştiinţifice, mese rotunde,
excursii),cu scop de a face cunoscută mai amplu imaginea Şcolii Profesionale or.
Floreşti, şi respectiv pentru a atrage elevii la studii profesionale.

IV. Rezultatele elevilor.

Este cunoscut faptul că una din "cheile" principale ale progresului şcolar este
înţelegerea faptului că fiecare elev este o individualitate distinctă, un unicat. Tocmai

9
de aceea succesul şcolar este întotdeauna determinat de întreaga complexitate şi
individualitate a personalităţii copilului şi de evoluţia sa, cât şi de organizarea şi
desfăşurarea acţiunilor pedagogice.
Toate acestea m-au determinat continuu să acord o importanţă deosebită fiecărei
teme predate, analizînd permanent rezultatele elevilor, notînd greşelile frecvente şi
desfăşurînd numeroase activităţi de recuperare, ameliorare sau dezvoltare.
O disciplină la care elevii se prezintă şi lucrează cu plăcere, consider că este aceea
unde profesorul depune mult suflet în munca pe care o practică. De această muncă
depind şi rezultatele la care tinde atît profesorul, cît şi elevul.
În cadrul lecţiilor de Istorie şi Educaţie Civică, elevii permanent au avut
posibilitatea de a-şi exprima liber gîndurile şi opinile. Intrigarea şi provocarea acestora
în discuţii, am realizat-o prin toleranţa faţă orice opinie şi adaptarea armonioasă a
tuturor idelor enunţate la conţinutul tematic. În rezultatul aceste acţiuni, mai mulţi
elevi au început să se descătuşeze de aşa-numitul ,,complex al liberei-exprimări” şi să
se încadreze în procesul educaţional foarte activ (Ceapa Vadim gr.11, Bizniuc Mihail
gr.11, Carpovici Nicolai gr.4, Solovei Victoria gr.22, etc.).
Mai mulţi elevi participă activ şi sistematic în cadrul activităţilor extracuriculare
legate de tematica istorică manifestînd interes considerabil faţă de cercetare şi
cunoaştere a istoriografiei de ultimă oră, în special cea cu caracter naţional, (Oprea
Lidia gr.21, Redca Anastasia gr.22, Golubciuc Ana gr.22). În cadrul orelor de Educaţie
Civică, elevii au fost îndemnaţi să participe la programe sociale printre care poate fi
menţionat Atelierul de lucru „Monitorizarea şi Evaluarea participativă ale
Serviciului de Consiliere şi Testare Voluntară din comunitate” în cadrul proiectului
„Prevenirea hepatielor virale B şi C în Republica Moldova” (Bunescu Anastasia
gr.6).
Majoritatea elevilor manifestă interes considerabil faţă de disciplina Educaţie
Civică conştientizînd importanţa acestea în viaţa publică şi de familie, soluţionarea şi
aplanarea diverselor situaţii de problemă cu caracter social, înregistrînd în acest sens
succese remarcabile la disciplină (Alexeiciuc Igor gr.8, Bugan Alina gr.6, Catruc
Valeria gr.7, Ţurcan Eduard gr.7, Cibotari Pavel gr.4, Cobîleanschi Maxim gr.1,
Genunchi Oleg gr.2, etc.).

10
 De-a lungul perioadei de activitate în Şcoala Profesională Floreşti, consider că am
reuşit să dezvolt mai multor tineri spiritul de observaţie critică referitoare la situaţia
actuală din societate prezentîndu-le spre discuţie cele mai esenţiale probleme urmînd
ca ei să le găseasca rezolvarea. Elevii, în urma practicării şi dezvoltării spiritului de
lucru în echipe, înregistrează succese remarcabile la toate disciplinele generîndu-se
astfel o concurenţă pozitivă între ei.
O atitudne deosebită pentru disciplinele de Istorie şi Educaţie Civică, am obţinut-o
din partea elevilor şi prin obiectivitatea în ce ţine aspectul de notare. Orice calificativ
sau notă a fost argumentat pe măsura înţelegerii fiecăruia şi în baza erorilor comise la o
anumită probă de evaluare, test-fulger sau temă pentru acasă . În notarea elevilor de
multe ţin cont şi de părerea clasei, în special cînd este vorba de aprecierea cu note
negative a unor elevi, urmărind în acest scop dezvoltarea unităţii de grup ca condiţie a
succesului colectiv.

V. Dezvoltarea profesională prin cursuri de formare continuă.

Organizarea şi desfăşurarea cursurilor de formare continuă se raportează la cele
trei mari direcţii de dezvoltare, şi anume: în plan academic / ştiinţific, curricular şi
metodologic.
Deşi o convenţională formare continuă o parcurgem zi de zi în cadrul procesului
de studiu, m-am convins după absolvirea cursurilor de formare continuă la discipina
Educaţi Civică că este totuşi nevoie de o formare permanentă, net-superioară, pentru a
putea ţine pasul cu schimbările şi modificările care se realizează prin reforma
curriculară. Schimbul de experienţă şi formarea continuă mi-au oferit posibilitatea de
a-mi modela un nou spectru de viziuni, am facut cunoştinţă cu idei şi păreri din
experienţa altora, mi-am îmbogăţim orizontul profesional cu lucruri adevărat utile.
Motivaţia de a parcurge cursurile respective a constat în tendinţa de a face faţă
cerinţelor moderne de desfăşurare a procesului educaţional. Curiozitatea şi interesul
de a face cunoştinţă cu noi tehnici şi procedeie de învăţare, ghiduri metodice, noi
modalităţi de proiectare a demersului educaţional, perfecţionarea tehnicilor de
proiectare a lecţiilor cu caracter media (Power Point, Windows Movie Maker), chiar şi

11
realizarea unui training, m-au determinat să le aplic cu conştiinciozitate în cadrul
procesului studiu evidenţiindu-se în rezultat un feed-back constructiv.
Deşi cunosc importanţa şi efectul metodelor interactive în educaţie, precum şi
calitatea muncii în grup a elevilor, totuşi în perioada pre-cursuri am întîlnit uneori
probleme privitoare la utilizarea în practica educaţională a acestor noi modalităţi de
proiectare a sarcinilor din cadrul lecţiilor, din simplul motiv că nu cunoşteam îndeajuns
aplicabilitatea lor. Cursurile de formare continuă, m-au determinat să pătrund în esenţa
lor şi să le utilizez cu mai multă încredere în practica educaţională, într-o strînsă
concordanţă bineînţeles, cu metodele tradiţionale şi Tehnicile Informaţionale
Contemporane.

VI. Atitudini şi păreri personale în raport cu noile orientări în

educaţie
Procesul de învăţămînt este un act de comunicare didactică iar aceasta presupune
întîlnirea celor doi actori, „educatorul şi educatul”, în care fiecare şi-a asumat un rol
bine definit. În eforturile de modernizare a învăţământului din Republica Moldova s-
au iniţiat o serie întreagă proiecte de promovare a unor strategii moderne la nivel
naţional, în acord cu tendinţele sociale pe plan european, care să răspundă necesităţilor
societăţii contemporane.
Conform noilor principii curiculare, învăţarea este orientată spre formarea de
capacităţi şi atitudii la elevi, prin dezvoltarea competenţelor proprii rezolvării de
probleme şi prin folosirea strategiilor participative în activitatea didactică. Nu mai este
important ceea ce profesorul a predat, ci ceea ce elevul a învăţat. Totodată, învăţarea a
devenit mult mai flexibilă, strucutrîndu-se astfel un învăţămînt pentru fiecare, nu a
unui învăţămînt uniform şi unic pentru toţi, coţinuturile învăţării adaptîndu-se la
realitatea cotidiană, la preocupările, interesele şi aptitudinile elevilor. Tot mai mult se
tinde spre introducerea unor modalităţi de selectare şi de organizare a obiectivelor şi a
conţinuturilor conform principiilor „nu mult, ci bine!”, în rezultatul cărora, elevii sunt
orientaţi spre inovaţie, spre împlnire personală. Accentul se pune mai puţin pe
transmiterea de informaţie şi ma mult pe dezvoltarea capacităţilor şi abilităţilor elevilor
în a folosi informaţia.
12
 Concluzii:
Consider că caracterul prospectiv al educatiei actuale, se refera la proiectarea,
organizarea şi structurarea demersurilor instructiv-formative în concordanţă nu atât cu
condiţiile prezentului cât cu trăsăturile definitorii ale societăţii viitorului exprimînd
necesitatea unei cît mai bune racordări a educaţiei de azi la lumea de mîine.
Realitatea educaţională contemporană se caracterizează astfel prin accentuarea
necesităţii caracterului permanent al educaţiei şi prin impunerea pe scara largă a celor
doua forme de realizare a educaţiei permanente: autoeducaţia şi respectiv educaţia
adulţilor.
Sunt de părere că pentru a face faţă cu succes diverselor provocări ale societăţii
contemporane este necesar ca educaţia să se orienteze nu înspre eliminarea abuzivă a
ideilor pedagogice ale modernităţii ci asupra transformării şi adaptării acestora la
specificul şi caracteristicile pe care societatea postmodernă le impune.

13
 Anexa 1.
Metoda PRES

P. Poziţia faţă de afirmaţia propusă (pro/contra)

R. Raţionamentul faţă de această poziţie.
E. Exemple care să reflecte poziţia pe care o aveţi
faţă de această frază/concept/situaţie.
S. Sumar, concluzi vis-a-vis de poziţia abordată

14