Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Puține sunt informațiile ajunse până la noi din articolele unor gazete ale vremii, din
memoriile și amintirile unor contemporani care fac referire la felul în care românii,
strânși cu toții în hotarele aceleiași patrii la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia, au
petrecut primul lor Crăciun de după Unire. Dar, și așa, astăzi, putem reface, fie și
parțial, chipul pe jumătate senin, pe jumătate cernit al acelei zile, în care așteptarea
omenirii întregi, a fiecărui român, așa cum era el, cu patimile lui, cu păcatele și
suferințele lui neostoite, era răsplătită cu un fapt, cu unul singur: Nașterea
Mântuitorului. Adică cu acela care atestă că „stârpiciunea noastră și-a aflat limanul,
că goliciunea noastră și-a aflat îmbrăcăminte, că năzuința noastră și-a aflat
întruchipare, că S-a născut Domnul nostru adevărat, Care ne face dreptate”, cum
scria același Mircea Vulcănescu.
Petru Fărcaș, nemeșul din Ponorul Țării Hațegului, întors recent acasă de pe frontul
din Italia, cu ce mai rămăsese din regimentul lui grăniceresc cezaro-crăiesc,
povestea la masa de Crăciun o întâmplare stranie petrecută în ziua de Paști a anului
1918, care căzuse pe 31 martie, conform tradiției occidentale. Ecourile ei aveau să-l
marcheze peste ani pe nepotul său, profesorul și istoricul clujean Alexandru
Diaconescu, care, la rândul său, avea să o împărtășească unui gazetar. La vremea
evenimentului, Petru Fărcaș era prins în tranșeele de pe malurile râului Piave, din
nordul Italei. În ajunul Paștelui, românii, ungurii, slovacii și austriecii roșiseră ouă, iar
în dimineața Paștelui au ieșit din tranșee. De cealaltă parte a râului, italienii au ieșit și
ei, au intrat cu toții în apă până la brâu, au ciocnit ouă împreună, și-au urat „Hristos a
Înviat”, s-au sărutat și au plâns. „De ce ne batem, de ce luptăm unii cu alții?”, se
întrebau între ei. A doua zi, aveau să se spintece cu baionetele, ca și când nimic nu
se întâmplase...
„Acum România își vede visul împlinit cu prețul sângelui, al glorioșilor săi fii, cu
resemnarea admirabilă și cu imense sacrificii din partea întregului popor”, scria
„Curierul Putnei” cu câteva zile înainte de Crăciun.
La Iași lipsea apa și gripa spaniolă făcea încă ravagii. Peste Prut, populația suferea
de foame din cauza rechizițiilor de alimente, animale și furaje pentru front, ceapa,
mămăliga și „poșirca” rămânând principalele alimente „de lux” puse pe masă în zi de
sărbătoare, la fel ca și în satele argeșene.
Cu toate acestea, sub titlul „Zile mari, zile sfinte”, ziarul „Mișcarea” scria în prima pagină a
ediției din 25 decembrie 1918: „Neamul românesc prăznuiește de data aceasta Nașterea
Mântuitorului într-o atmosferă de senină mulțumire. Suflarea românească, de la Nistru până la
Tisa, într-o sublimă îmbrățișare frățească, prăznuiește astăzi cea mai frumoasă sărbătoare a
creștinătății în lumina senină a idealului îndeplinit”.
Galerie foto: