Metodologia cercetării

Termenul de “metodă” provine din limba greacă “methodos” ilustând mijlocul, calea ori modul
de expunere care ghidează mersul gândirii spre descoperirea unui adevăr. Cercetarea sociolgică
este definită ca fiind procedura logică realizată pe temeiul unei metodologii stric formulate în
vederea cunoașterii realității sociale. Această cercetare oferă posibilitatea culegerii și
sistematizării informației asupra unor fenomene și procese, asupra legăturilor acestora, precum și
a cauzelor determinante. Cercetarea este aplicată asupra tuturor problemelor teoretice, empirice,
știinte ale naturii și chiar științe sociale. (Cojocaru, 2005)

În lucrarea Cultură și diversitate. Introducere în sociologie Anastasiu vorbește despre

caracteristicile metodelor de cercetare calitativă. Prima caracteristică este perspectiva
comprehensivă din care este formată cercetarea ce are ca fundament conceptul conform căruia
ființele umane sunt active din punct de vedere social și care au competența de interpretare și
explicare a noțiunilor. A doua caracteristică vizează obiectul de studiu al cercetării ce este
realizat dintr-o perspectivă deschisă. Cea de-a treia caracteristică este reprezentată de obținerea
informațiilor prin utilizarea unor metode calitative, metode ce au scopul de a percepe în detaliu
obiectul studiului. Următoarea caracteristică se referă la informațiile obținute în timpul cercetării
ce sunt interpretate și explicate cu ajutorul conceptelor. Ultima caracteristică indică faptul că la
finalul cercetării calitative trebuie să existe o teorie sau o poveste. (Anastasiu, 2011)

Conform sociologilor Scott și Marshall, interviul reprezintă o interacțiune socială ce are ca

rezultat transferul de informații de la intervievat la intervievator cu scopul verificării unor
ipoteze sau pentru descrierea anumitor fenomene sociologice din punct de vedere științific. Cei
doi sociologii consideră că interviul implică întrebări și răspunsuri oferite pe baza unei
comunicări verbale. (Scott și Marshll, 2009)

Interviul ca tehnică sociologică nu trebuie confundat cu întrevederea, convorbirea, dialogul sau

chiar interogarea. Într-adevăr, întrevederea este un facilitator de transmitere a informațiilor, dar
oamenii se întâlnesc și din simpla dorință de a fi împreună. În ceea ce privește convorbirea,
oameni sunt învățați să converseze tot timpul. Această tehnică presupune schimbarea constantă a
rolurilor de emitățor și receptor, nefiind nevoie de o altă persoană pentru a controla discuția,
convorbirea urmând subiecte multiple. Dialogul este un alt facilitator al interviului, dar cei doi
termeni nu trebuie confundați, deoarece scopul dialogului nu este întotdeauna acela de obținere a
informațiilor. Un alt termen cu care interviul nu trebuie confundat este interogatoriul, deoarece
acesta implică o latură negativă, o constrângere din partea cercetătorului, iar prin definiție,
interviul își propune să surprindă exprimarea cât mai liberă a sentimentelor și trăirilor
respondentului. (Chelcea, 2001)

Chelcea (apud. Kerlinger, 1973) identifică mai multe scopuri ale utilizării interviurilor. Primul
scop este cel de explorator unde se formează ipoteze și se poate ghida fenomenele sociologice și
psihologice. Al doilea scop este acela de obținere a informațiilor ce pot confirma sau infirma
ipotezele deja enunțate. Ultimul scop vizează obținerea informațiilor suplimentare comparativ cu
alte metode de cercetare. (Chelcea, 2001)

În cadrul lucrării Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative și calitative

coordonatorul Septimiu Chelcea (apud. Bailey, 1978/1982) prezintă o serie de avantaje ale
interviului printre care: colectarea răspunsurilor spontane din partea respondenților; probabilitate
mare de a obține răspunsuri definitorii întrebărilor adresate; un număr mai mare al răspunsurilor
oferite de o parte a eșantionului care nu știe să scrie sau se descurcă mult mai bine când vorbesc;
posibilitatea intervievatorului de a urmări și proba răspunsurile oferite de respondent; observarea
gesturilor, mimicii sau expresiilor faciale ale respondenților, ceea ce aduce un plus valoare
cercetării; garantarea unor condiții optime de oferire a răspunsurilor din partea intervievatorului;
posibilitatea ca intervievatorul să primească răspunsuri la toate întrebările adresate; posibilitatea
intervievatorului de a decide ordinea întrebărilor, ceea ce îi oferă o acuratețe mult mai ridicată;
posibilitatea cercetătorului de a aborda probleme complexe. (Chelcea, 2007)

Aceeași lucrare prezintă și o serie de dezavantaje printre care: costurile ridicate atât de ordin
financiar, cât mai ales al orelor de intervievare; perioadele îndelungi de timp pentru identificarea
și susținerea interviurilor; apariția erorilor de tip ,,efectul de operator” care se referă la modul de
adresare și înregistrare a întrebărilor și răspunsurilor; lipsa dispoziției respondentului și
,,obligarea” acestuia de a răspunde; imposibilitatea de a oferi anonomatul respondenților.
(Chelcea, 2007)

,,În literature de specialitate consarată interviului ca tehnică de cercetare se întâlnesc diferite

criterii de clasificare, și anume: conținutul comunicării; calitate informațiilor obținute; gradul de
liberate a cercetătorului în abordarea diferitelor teme și formularea întrebărilor, precum și în
schimbarea sau respectarea succesiunii lor; repetabilitatea convorbirilor; numărul persoanelor
participante; status-ul socio-demografic al acestora; modalitatea de comunicare; funcția
îndeplinită în cadrul procesului de investigație.” (Chelcea, 2001, p. 273)

Există anumite reguli generale de care cercetătorul trebuie să țină cont în momentul susținerii
interviurilor. În primul rând este foarte importantă conduit și aspectul cercetătorului, deoarece
acestea influențează modul de desfășurare al interviurilor și opinia respondentului. În al doilea
rând, intervievatorul trebuie să cunoscă foarte bine întrebările ghidului de interviu și să fie
capabil să plieze întrebările în funcție de răspunsurile respondenților. Totodată, cercetătorul nu
trebuie să modifice întrebările, deoarece acestea pot inflența răspunsurile oferite de respondenți.
Un alt element esențial este înregistrarea exacta a răspunsurilor oferite pentru realizarea unei
analize precise. (Babbie, 2010)

Resurse

Bibliografie

Anastasiu, I., (2011), Cultura si diversitate. Intoducere in sociologie. București, Editura ASE.

Cojocaru, L., (2005), Metode și tehnici de cercetare sociologică: note de curs. Chișinău, Editura
ASEM.

Scott, J. și Marshall, G., (2009), Oxford Dictionry of Sociology. Oxford, Editura Oxford
University, Ed. a 3-a.