Art.

753(1) - Prin contractul de vînzare-cumpărare, o parte (vînzător) se obligă să predea un bun în proprietate
celeilalte părţi (cumpărător), iar aceasta se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit.

Caracterele juridice
a) Sinalagmatic
Vînzarea este un contract sinalagmatic întrucît dă naştere la obligaţii reciproce şi interdependente.
Fiecare parte contractantă este creditor şi debitor: cumpărătorul creditor, iar vînzătorul debitor al predării
lucrului vîndut şi al obligaţiilor de garanţie (pentru vicii ascunse şi evicţiune), vînzătorul creditor, iar cumpărătorul
debitor al obligaţiei de plată a preţului şi de preluare a lucrului vîndut.

b) Consensual
Simplul consens (înţelegere), simplul acord de voinţe asupra elementelor esenţiale ale vînzării, adică asupra
lucrului vîndut şi a preţului acestuia, valorează contract valabil încheiat, neimpunîndu-se, în principiu, îndeplinirea
vreunei formalităţi.

c) Oneros
Părţile contractului de vînzare urmăresc fiecare un interes patrimonial, vînzătorul să încaseze preţul, iar
cumpărătorul să dobîndească proprietatea lucrului vîndut. El intră prin urmare în categoria contractelor oneroase
definite ca fiind acelea în care fiecare parte voieşte a-şi procura un avantaj.

d) Translativ de proprietate – se trasmite dreptul de proprietate asupra bunului, altei persoane.|

e) Instantaneu – vînzarea este un contract care din punctul de vedere al transferului proprietăţii de la vînzător la
cumpărător are efecte care se produc dintr-o dată.

Elementele şi forma contractului de vînzare – cumpărare

a) Condiţiile bunului

1. Să existe sau să poată exista în viitor. Exemplu: roada, vinderea unui automobil pe care persoana încă nu-l
are.
2. Să fie determinat sau determinabil. Această condiţie este necesară pentru a se evita eroarea ca viciu de
consimţămînt. Exemplu: crede că cumpără un automobil dar în realitate cumpără o motocicletă. În contract se
stabilesc elemente care determină bunul.
3. Să fie în circuitul civil. Bunurile care se află într-o circulaţie restrînsă (specială), au un regim special în ceea ce
ţine de vînzarea – cumpărarea lor. Exemplu: armele. Bunurile proprietate publică care servesc uzului tuturor, nu
pot servi drept obiect al operaţiunii de vînzare – cumpărare.

b) Condiţiile preţului

1. Să fie stabilit în bani. Aceasta este necesar, deoarece elementul principal al operaţiunii de vînzare –
cumpărare sînt banii.
2. Să fie determinat sau determinabil. Aceasta presupune că trebuie să existe în contract elemente care să
determine preţul.
3. Să fie serios, adică să corespundă valorii bunului. Aici nu se cere o echivalenţă exactă.
Forma contractului de vînzare – cumpărare este scrisă, adică autentică sau sub semnătură privată. Aceasta este
necesară pentru a dovedi valabilitatea contractului, cît şi este un probatoriu în instanţa de judecată.

Promisiunea unilaterală de vînzare reprezintă un contract, prin se stipulează un termen, în cadrul căruia
beneficiarul urmează să-și manifeste opțiunea asupra încheierii sau nu a contractului de vînzare-cumpărare. În
perioada termenului, partea care deține bunul cu drept de proprietate, nu poate să înstrăineze bunul dat.

Promisiunea bilaterală de vînzare – cumpărare. Este un acord prin care părţile se obligă pe viitor să încheie un
contract de vînzare – cumpărare, avînd fiecare atît calitatea de promitent cît şi cea de beneficiar a promisiunii.

Pactul de preferinţă (de preemţiune). Este o formă unilaterală a promisiunii unilaterale de vînzare, prin care
proprietarul unui bun se obligă ca în cazul în care se va decide să-l vîndă, va acorda preferinţă unei anumite
persoane (beneficiarul promisiunii), la preţ egal şi în condiţii egale.
Exemplu: locatorul care promite chiriaşului să-i vîndă apartamentul la sfîrşitul locaţiunii.

Efectele contractului de vînzare – cumpărare

Prin efecte a unui contract se înţeleg obligaţiile pe care acesta le creează în sarcina părţilor contractului.

Obligaţiile vînzătorului
a) Transferul dreptului de proprietate asupra bunului;
b) Garantarea de vicii ascunse, materiale şi juridice (garanţia de evicţiune)

Obligaţiile cumpărătorului
a) Transmiterea preţului conform înţelegerii dintre părţi;
b) Preluarea bunului şi a dreptului de proprietate a acestuia.

Predarea lucrului vîndut. Prin aceasta se înţelege punerea bunului la dispoziţia cumpărătorului, astfel încît acesta
să-l aibă în posesie şi să-l poată folosi în calitate de proprietar. Vînzătorul are şi obligaţia accesorie de a conserva
bunul pînă la momentul predării către cumpărător.

Momentul predării bunului. Este lăsat de lege la aprecierea părţilor. Dacă părţile nu au stipulat un termen atunci
se vor aplica dispoziţiile generale, ceea ce înseamnă că aceasta se va face la cererea cumpărătorului, într-un
termen rezonabil .

Locul predării bunului. Dacă bunul este individual determinat, predarea se va face la locul unde se află bunul în
momentul încheierii contractului. Dacă acesta nu este determinat, atunci va avea loc la domiciliul sau sediul
vînzătorului.

Dovada predării se face prin eliberarea unei chitanţe din partea vînzătorului.

Cheltuieli de predare. Acestea revin vînzătorului, iar cheltuielile de ridicare a bunului sînt pe seama
cumpărătorului, dacă părţile nu s-au înţeles altfel. În caz de neexecutare totală sau parţială a obligaţiei de predare
a bunului, cumpărătorul poate invoca excepţia de neexecutare, sau poate rezoluţiona contractul.
Obligaţia de garanţie pentru vicii ascunse

Viciile – reprezintă defecte sau defecţiuni ale bunului care efectează substanţa, făcînd să-i scadă utilitatea atît de
mult încît să nu poată fi folosit potrivit destinaţiei sale.
Condiţiile viciilor:
1. Să existe la momentul încheierii contractului;
2. Să fie ascunse, adică să nu poată fi depistate la o examinare atentă a bunului.
3. Viciul să fie de o anumită gravitate, adică să afecteze substanţa bunului care să fie improprie folosirii.

Viciile se clasifică în:

1. Juridice (evicţiunea);
2. Materiale.