Unitatea de învăţare 1

OBIECTIVE

După studiul acestei unităţi de învăţare vei avea cunostinţe despre:

 conceptul de raţionalitate economică şi importanţa lui în gestionarea relaţiei nevoi –
resurse
 obiectul de studiu al economiei ca ştiinţă şi abordarea micro-macro
 principalele grupe de agenţi economici şi funcţiile lor
 metode, tehnici şi instrumente de analiză economică
 cum să interpretezi datele, indicatorii şi informaţile economice

CUPRINS

1.1. Modul economic de gândire. Sistemul ştiinţelor economice ................................ 2

1.2. Nevoi şi resurse. Raritate şi alegere.................................................................... 6
1.2.1. Nevoile umane......................................................................................................6
1.2.2. Resursele economice ............................................................................................7
1.3. Metode, tehnici şi instrumente de analiză .........................................................10
1.4. Activitatea economică şi agenţii economici .......................................................12
1.4.1. Activitatea economică......................................................................................... 12
1.4.2. Agenţii economici ............................................................................................... 14
1.4.3. Specializarea şi schimbul. Avantajul comparativ .................................................. 14
Idei în rezumat .............................................................................................................16
Lucrarea de verificare nr. 1 ...........................................................................................18
Bibliografie selectivă ....................................................................................................19
Test de autoevaluare ...................................................................................................17
1.1. MODUL ECONOMIC DE GÂNDIRE. SISTEMUL ŞTIINŢELOR ECONOMICE

F iecare dintre noi ne întrebăm adesea cum să ne valorificăm venitul: ce, cum, cât, şi când să
cumpărăm sau cum să ne conducem afacerea: ce bunuri să producem, cum să le producem
şi pentru cine.
Economia este în mod simplu cel mai coerent cadru de organizare pe care îl avem pentru
a analiza aceste întrebări. Ea ne dă un set de instrumente, principii şi modele pentru a întelege
comportamentul raţional al consumatorului, care este legătura între costurile, veniturile şi
profitabilitatea unei firme, şi de asemenea pentru a înţelege legăturile strategice dintre firme. De
asemenea ne dă modele de pieţe care descriu natura competiţiei între firme şi scara diversităţii
produselor disponinible în acestea.
După unii autori economia este un mod de a gândi, este o modalitate de abordare a
problemelor şi nu un set de concluzii, aşa cum afirmă J.M. Keynes, este „un instrument al minţii, o
tehnică de gândire care îl ajută pe posesorul ei să tragă concluzii corecte”.
Vei înţelege mai bine modul economic de gândire după ce vei parcurge următoarele
principii valabile pentru toti oamenii, indiferent de vârsta, religie, sistem politic, sau traditii
culturale (preluate după Gregory N. Mankiw).
Acest principiu important ne arată că orice alegere
Principiul nr. 1 presupune, şi o renunţare. Atunci când avem în faţă mai multe
alternative, noi alegem şi renunţăm în acelaşi timp. Uneori costul
unei alternative este atât de mare sau atât de mic, încât ni se pare
Orice alegere ca avem doar o singura alternativa, şi afirmăm că: “nu am avut de
presupune ales”, dar de fapt întotdeauna exista alternative, pentru că
anumite costuri aproape întotdeauna exista înlocuitori pentru orice.
În economia reală, opţiunile oamenilor sunt importante.
Consumatorii trebuie să aleagă bunurile şi serviciile pe care le vor
cumpăra; ei sunt constienţi de faptul că atunci când fac aceste
alegeri, sunt nevoiţi să renunţe la alte bunuri. Producătorii trebuie
să decidă ce bunuri să producă şi cum să le producă în mod eficient. Dacă deciziile producătorilor
nu sunt corecte, ei nu vor putea să-şi păstreze afacerile. Într-o democraţie, alegătorii optează
între diferiţi candidaţi, alegându-şi conducătorii. Pentru că avem mai multe nevoi decât resurse,
orice alegere pe care o facem presupune o renunţare, deci implicit un anumit cost.
În mod obisnuit, oamenii se confrunta cu problema
Principiul nr. 2 alegerii. Ei trebuie sa aleaga zilnic cu ce să se îmbrace; studenţii
trebuie să opteze între a învata sau a ieşi la plimbare, între a-şi
găsi un serviciu sau a frecventa cursurilele. Indiferent dacă este
Oamenii au un vorba despre bătrâni sau tineri, bogaţi sau săraci, atâta timp cât
comportament exista oameni, ei trebuie să aleagă şi alegerile pe care le fac le
influenţeaza viaţa; mai mult chiar, aceste alegeri influenţează şi
economic vieţile celorlalţi. Economiştii consideră că toate acţiunile
economice – ale indivizilor, ale diferitelor firme sau ale statului –
sunt rezultatele alegerilor pe care le fac indivizii.
Daca întelegem de ce şi cum aleg oamenii, putem întelege
şi anticipa acţiunile pe care aceştia le vor iniţia.
Desigur, oamenii nu vor face toţi aceleaşi alegeri, pentru că fiecare om apreciază lucrurile
într-un mod propriu. Altfel spus, opţiunile personale diferă. Însă fiecare om trebuie să opteze.
2
Toţi oamenii acţionează, urmărind un anumit scop, au comportamentul specific celui care alege.
În economie, acest comportament este denumit economic. Prin comportament economic se
întelege faptul ca, puşi în diferite situaţii, oamenii aleg alternativa care pare a fi cea mai bună,
pentru că ea implică cel mai mic cost şi cel mai mare beneficiu, în raport cu orice alternativă
existentă. De exemplu, cum se poate explica faptul că într -o fabrică oarecare se produc bunuri de
o calitate inferioară? Managerii firmelor actionează conform unor principii economice, chiar dacă
comportamentul lor nu este în interesul consumatorilor.
Oamenii răspund la stimulente, ei acţionează în
Principiul nr. 3 concordanţă cu interesele lor, însă putem anticipa modul în care
vor reacţiona în diferite situaţii. Prin motivaţie se întelege orice
recompensă sau sancţiune care îi determină pe oameni să
Comportamentul
acţioneze într-un anumit fel. În mod obişnuit, motivaţia oamenilor
uman poate fi se schimbă, dacă beneficiile pe care le obţin sunt mai mari sau
anticipat dacă costurile pe care trebuie să le suporte sunt mai mici. Iar dacă
se schimbă motivaţia oamenilor, se schimbă şi opţiunile lor, dar
într-un mod ce poate fi anticipat. Ce motive ne determină
acţiunile? Cât de greu este un test atunci când trebuie să răspunzi
la toate întrebările? Ar învăţa studenţii la fel de mult, dacă toţi ar
primi aceleaşi note, indiferent de rezultatele pe care le obţin la diferite teste?
Într-o economie de piaţă, motivaţia firmelor este profitul. Pentru a obţine profit, firmele
produc ceea ce solicită cumpărătorii. O fabrică de pantofi trebuie să determine ce tip de pantofi
doresc şi sunt dispusi să cumpere consumatorii. Dacă reuseste, atunci obţine profit. Dacă nu
reuşeşte, atunci alte firme vor obţine profit.
Din cele mai vechi timpuri pentru a-si satisface mai bine
Principiul nr. 4 nevoile. oamenii au apelat la shimb. Cei implicati într-un act de
schimb, cedeaza anumite valori, pentru a câstiga ceva ce are
De pe urma pentru ei o valoare mai mare; astfel, în urma tranzactiei
efectuate, situatia lor se îmbunatateste. Angajaţii şi angajatorii
schimbului pot schimbă timp de munca contra salariu. De pe urma schimbului,
câstiga atât oamenii câstiga mai mult decât bani; ei pot câstiga timp liber,
cumparatorii, cât sanatate, o mare diversitate de bunuri de consum sau servicii. De
fiecare data, oamenii decid, urmăsrind anumite scopuri.
si vânzatorii Studiind comportamentul economic, putem sa ne dam
seama si daca oamenii sunt încurajati sau descurajati sa faca
comert conform reglementarilor juridice existente.

Principiul nr. 5 Se spune că un un economist bun ia în considerare pe

Schimburile au
atât efecte directe,
cât si indirecte
lângă efectele imediate, vizibile, şi efectele indirecte ale cauzei
initiale, care se pot manifesta mai târziu. La nivel economic,
efectul indirect al unei actiuni ar putea fi total diferit de cel
imediat. Modul economic de gândire cere sa anticipam
consecintele pe care actiunile noastre prezente le pot avea în
viitor. De exemplu, deversarea deseurilor chimice în apele
râurilor poate face ca, în prezent, produsele chimice sa fie mai
ieftine, dar trebuie sa ne întrebam ce consecinte va avea acest
fapt asupra sanatatii oamenilor. Sau sa presupunem ca statul
3
intervine si impune preturi mici la produsele din carne. Aceasta masura poate fi considerata
foarte potrivita pentru ca este luata din dorinta de a-i ajuta pe oameni, dar ea poate avea drept
efecte indirecte scaderea ofertei de carne sau comercializarea unor produse din carne de calitate
inferioara, a cozilor si a pietelor negre.
Optiunile individuale sunt influentate de regulile si
Principiul nr. 6 obiceiurile care functioneaza în economia unei tari. Oamenii de
pretutindeni pot colabora pentru a -si asigura hrana,
îmbracamintea, locuintele, mijloacele de transport si toate
Sistemele
bunurile sau serviciile de care au nevoie. Modul în care oamenii
economice colaboreaza este guvernat de regulile nescrise ale cooperarii si
influenteaza aceste reguli influenteaza motivatia personala. Legile si
contractele economice sunt exemple de reguli scrise, în timp ce
optiunile indivizilor
comportamentul curtenitor (“Clientul are întotdeauna dreptate”)
si motivatiile este o regula nescrisa sau un obicei. Pe masura ce regulile care
acestora guverneaza activitatea economica se schimba, se schimba atat
motivele care îi determina pe oameni sa initieze activitati
economice, cât si optiunile lor.
Gândirea economică are o istorie relativ îndelungată. Idei
şi chiar teorii economice au apărut încă din Antichitate. Însă originile ştiinţei economice moderne
sunt datate la 1776, anul în care Adam Smith a publicat lucrarea “Avuţia naţiunilor. Cercetare
asupra naturii şi cauzelor ei”.
Termenul de economie politică a fost consacrat de francezul Antoine de Montchrestien,
prin Tratatul său de Economie Politică (1615). Acest termen provine de la trei cuvinte de origine
greacă: oikos (gospodărie, gospodărire), nomos (lege) şi polis (oraş, cetate). În traducere liberă,
termenul semnifica iniţial - legea (regulile) de gospodărire a cetăţii. Paradoxal, denumirea de
economie politică a apărut cu mult timp înainte ca ştiinţa economică să fi apărut.
Multă vreme, ştiinţa economică s-a identificat cu economia politică. Odată cu creşterea
complexităţii vieţii economice, economia politică a rămas axul în jurul căruia gravitează un număr
în creştere de discipline ce îşi propun să studieze o anumită parte a realităţii. Există în prezent un
sistem al ştiinţelor economice, pe care majoritatea economiştilor îl structurează în:

 ştiinţe economice fundamentale: economia politică, istoria gândirii economice şi istoria

economică, statistica, managementul, etc.
 ştiinţe teoretico – aplicative: economia ramurilor de producţie (comerţului, turismului
etc.), marketing, finanţe, monedă, credit, contabilitate, etc.
 ştiinţe economice de graniţă: econometria, geografia economică etc.

În ultimii 30 de ani obiectul de studiu al economiei s-a extins foarte mult cuprinzând o
varietate largă de subiecte, de la „studiul bogăţiei materiale” a lui Adam Smith şi „ştiinţa
schimbului marfar” la „viaţa economică abordată ca întreg” şi „relaţiile economice ce se stabilesc
între oameni în procesele de producţie, repartiţie, schimb şi consum”.
Fiecare dintre acestea sunt analizate la nivel microeconomic, macroeconomic şi
mondoeconomic.

4
 Microeconomia:
procesele, faptele, actele şi
comportamentele participanilor
individuali la activitatea economică
(firme, gospodării familiale, administraţii,
bănci, etc).

Mondoeconomia:
procesele, faptele, actele şi
comportamentele subiecţilor economici şi
ale comunităţilor internaţionale privite atât
prin prisma legăturilor economice dintre
economiile naţionale, cât şi ca întreg
considerat la scară planetară sau zonal-
internaţională
Mezoeconomia:
procesele, faptele, actele i
comportamentele care se referă la
sectoarele de activitate economică (primar,
secundar, terţiar, cuaternar), la ramurile
activităţii economice (siderurgie, chimie,
transport, educaţie, sănătate, etc) la o
regiune teritorial-administrativă.

Macroeconomia:
procesele, faptele, actele şi
comportamentele economice referitoare
la grupuri de subiecţi economici reuniţi în
categorii omogene şi degajate de
comportamentele lor individuale, precum
şi la întreaga economie privită ca agregat .

Economia Se autonomizează mai ales prin modul de abordare a activităţilor economice,

contemporană prin premisele adoptate şi concluziile pe care le formulează. Există două
abordări distincte:

 economia pozitivă, se referă doar la cunoaşterea şi descrierea

realităţii aşa cum este ea. Ce se va întâmpla dacă se reduce impozitul
pe profit ? Cine va pierde şi cine va avea de câştigat?
 economia normativă, propune direcţia în care trebuie să se modifice
realitatea şi măsurile pentru a interveni asupra ei. Trebuie guvernul să
reglementeze preţul benzinei ? Trebuie schimbat impozitul pe venituri
pentru a diminua sau a cre;te veniturile familiilor ?

Este unanim acceptat faptul că economia ca ştiinţă nu-şi propune doar

cunoaşterea realităţii economice, ci şi transformarea ei.

5
1.2. NEVOI ŞI RESURSE. RARITATE ŞI ALEGERE

1.2.1. NEVOILE UMANE

Sunt preferinţe, dorinţe, resimţiri, aşteptări ale oamenilor de a avea, de a fi, de a şti,
respectiv de a-şi însuşi bunuri, toate acestea fiind condiţionate şi devenind efective în
funcţie de nivelul dezvoltării economico-sociale (condiţionare obiectivă) şi de nivelul
de dezvoltare a individului (condiţionare subiectivă).

Sintetizând, putem spune că: Economia studiază modul în care societatea alege să
folosească resursele limitate de care dispune pentru a-şi satisface nevoile nelimitate şi
diversificate.
Prin urmare, în analiza şi caracterizarea activităţilor economice, ca formă specifică de
acţiune se porneşte de la om şi trebuinţele (nevoile) sale. Nevoile umane constituie impulsul
tuturor activităţilor umane, iar satisfacerea lor - scopul acestora.

Clasificarea Nevoile pot fi grupate în nevoi elementare sau de bază (ex. hrană, adăpost,
nevoilor îmbrăcăminte etc); nevoi de securitate (ex. securitatea muncii, siguranţă
naţională, apărare naţională etc), şi, nevoi sociale (ex. nevoia de contact
social, nevoia de apartenenţă la un grup, nevoia de recunoaştere) generate
de momentul istoric şi contextul social în care se trăieşte.
A te îmbrăca pentru a te proteja de frig este o necesitate elementară; faptul
că îmbrăcămintea are forma de costum cu chilt sau sari, este o necesitate
socială.
Problemele economice nu se ivesc doar din necesităţile materiale (nevoile
de bunuri materiale); necesităţile imateriale (nevoia securitate şi pace, de
educaţie şi cultură, de bunăstare spirituală, etc.) au de asemenea caracter
economic întrucât posibilităţile pentru a le satisface sunt limitate.
Trăsăturile Majoritatea autorilor consideră că nevoile se caracterizează prin anumite
nevoilor trăsături: sunt nelimitate ca număr; sunt limitate în capacitate – satisfacerea
unei anumite nevoi presupune consumarea unei cantităţi date dintr-un bun
material sau serviciu; sunt concurente – unele nevoi se extind în detrimentul
altora, se înlocuiesc între ele; sunt complementare – există nevoi ce
evoluează în sensuri identice; orice nevoie se stinge momentan prin
satisfacere.

Interesele Odată conştientizate nevoile umane devin mobiluri care determină anumite
economice comportamente, se tranformă în interesul de-a acţiona asupra resurselor în
vederea realizării sau dobândirii bunurilor capabile să satisfacă nevoi.

Acestea pot fi interese: personale, de grup, generale; private, publice;

curente, de perspectivă; regionale, naţionale etc.
Armonizarea diferitelor interese se poate asigura printr-un cadru democratic
de funcţionare a economiei şi societăţii.
6
1.2.2. RESURSELE ECONOMICE

Reprezintă totalitatea elementelor furnizate de natură sau de generaţiile anterioare,

ce pot fi folosite direct sau indirect pentru a satisface nevoile umane.

Resursele În realizarea activităţii lor, oamenii au în vedere nu numai scopurile ei,

economice conform cărora o orientează, ci şi resursele care pot fi utilizate în vederea
atingerii scopurilor urmărite.
Din punct de vedere cantitativ, structural şi calitativ, resursele pot fi împărţite
astfel:

Resursele naturale- premisa şi sursa satisfacerii celei mai mari părţi a

nevoilor umane este natura;
Resurselor umane- ce au ca rol desprinderea resurselor naturale din
mediul lor în vederea folosirii ;
Resursele informaţionale, folosite în scopuri de cunoaştere, decizie sau
acţiune ;
Din punct de vedere al prelucrării, resursele se împart în:
Resursele primare sau originare ce cuprind resursele naturale împreună
cu potenţialul demografic
Resursele derivate formate pe baza primelor, ce potenţează eficienţa cu
care sunt utilizate toate resursele.
Exprimă relaţia de interdependenţă între cantitatea, calitatea şi structura
Raritatea resurselor, pe de o parte, şi, volumul, structura şi intensitatea nevoilor pe de altă
parte, stare de tensiune permanentă, dar cu grade de intensitate diferite între
resursele (inclusiv bunurile economice) limitate şi nevoile nelimitate privite
agregat.

Legea rarităţii Constă în aceea că volumul, structura şi calitatea resurselor evoluează mai încet
decât volumul, structura şi intensitatea nevoilor umane

Alegerea este posibilă deoarece resursele au utilizări alternative, putând fi

Alegere folosite corespunzător opţiunilor decidecţilor.
În condiţiile în care resursele, respectiv veniturile, sunt limitate, agenţii
economici se confruntă permanent şi continuu cu alegerea alternativelor de
utilizare. Fiecare trebuie să-şi stabilească priorităţile în satisfacerea nevoilor.
Insuficienţa resurselor în raport cu nevoile, conjugată cu existenţa mai multor
alternative de folosire a resurselor fac ca alegerea uneia dintre ele să fie însoţită
de sacrificarea celorlalte.

7
 (al şansei sacrificate) constă în preţuirea, aprecierea (în expresie fizică şi/sau
Costul monetară) acordată celei mai bune dintre şansele sacrificate atunci când se
oportunităţii face o alegere.

Problema
generală a Preocuparea dintotdeauna a oamenilor de a alege alternativa de utilizare a
economiei resurselor pentru satisfacerea cât mai bună a nevoilor constituie problema
generală a economiei. Aceasta poate fi conturată şi evidenţiată prin răspunsurile
care se dau întrebărilor vitale cu care se confruntă orice agent economic:

Pentru
cine ?
Ce si
Cum?
cat ?

Produc

Conceptele de raritate a resurselor şi de cost de oportunitate pe care le-am

explicat pâna acum pot fi uşor analizate cu ajutorul unui grafic care poartă
numele de frontiera posibilităţilor de producţie (FPF).
Frontiera Frontiera posibilităţilor de producţie evidenţiază ansamblul combinaţiilor de
posibilităţilor de bunuri economice ce pot fi realizate pe termen scurt în condiţiile utilizării
producţie integrale şi cu maxim de eficienţă a resurselor disponibile.
Vei înţelege mai bine acest instument de analiză economică cu ajutorul
următorului exemplu: să considerăm că omenirea foloseşte resursele (R) de care
dispune pentru a produce două tipuri de bunuri: bunuri civile (X) şi bunuri
militare (Y), în următoarele variante:

Tabel posibilităţile de producţie a două tipuri de bunurilor X şi Y

Varianta A B C D
Bunuri civile (X) 0 30 90 10
(mil. unităţi)
Bunuri militare(Y) 70 60 30 0
(mil. unităţi)

Reprezentarea grafică va conduce la următoarea frontieră a posibilităţilor de

producţie.

8
 Y

A B
0 C

D X

Figure 1.2.1 Frontiera posibilităţilor de producţie

00
Frontiera posibilităţilor de producţie ne furnizează următoarele informaţii:
utilizarea deplină şi eficientă a resurselor presupune alegerea unei
variante de combinare a bunurilor aflată pe frontieră
în condiţiile în care toate resursele sunt utilizate eficient iar tehnologiile
nu se modifică a produce mai mult din X este posibil doar dacă se
produce mai puţin din Y.
combinaţiile de produse aflate în exteriorul frontierei sunt imposibil de
atins pe termen scurt (omenirea nu poate produce concomitent 100 mil.
unităţi de bunuri civile şi 70 mil. unităţi de bunuri militare ).
orice combinaţie de bunuri din interiorul frontierei indică o utilizare
ineficientă şi/sau incompletă a resurselor
costul de oportunitate relevant de panta frontierei este în creştere, pe
măsură ce se renuntă la o cantitate tot mai mare dintr-un bun în favoarea
celuilalt bun.

Table 1.2.1 Tabel costul de opotunitate în creştere

Varianta A B C D
CO( X) - 0,33 0,50 3

Costul de oportunitate a lui X a fost calculat astfel: pentru primele 30 mil. unitaţi
de X, s-a renunţat la 10 mil. unitaţi de bun Y, deci pentru 1X s-a renunţat 0,33Y.
Rezultă cu uşurinţă formula de determinare a costului de oportunitate a lui x:
CO( X) = -ΔY/ ΔX
în care: ΔY- cantitatea la care se renunţă şi ΔX- cantitatea câştigată.
Ca orice model de analiză, FPP şi costul de oportunitate simplifică la maximum
realităţile economice, dar pe baza lui au fost formulate unele concluzii
importante cu privire la problema alegerii. De exemplu, modelul FPP poate fi
utilizat în explicarea procesului de creştere economică: orice modificare a
resurselor disponibile dintr-o societate poate fi ilustrată de o deplasare spre
dreapta sau spre stânga a frontierei posibilităţilor de producţie. În cazul creşterii
economice curba se deplasează spre dreapta, în timp ce deplasarea spre stânga
a FPP corespunde perioadelor de recesiune economică

9
1.3. METODE, TEHNICI ŞI INSTRUMENTE DE ANALIZĂ

Economia ca oricare altă ştiinţă, dispune de o metodă proprie de cercetare.

Metoda pentru o ştiinţă reprezintă de fapt ansamblul concepţiilor şi procedeelor cu
privire la obiectul de studiu al ştiinţei respective, împreună cu mijloacele de investigaţie a
fenomenelor şi proceselor specifice.
Între metodele şi procedeele folosite în ştiinţa economică, majoritatea specialiştilor
includ: inducţia şi deducţia, abstracţia, analiza şi sinteza, modelarea economico - matematică,
metoda statică şi cea dinamică, metoda istorică şi cercetarea logică, experimentul, principiul
“ceteris paribus”.

Punctul de plecare în cercetarea economică este realitatea, faptele

Inducţie economice, asa cum se produc în societatea umană. Cercetătorul le
Deducţie culege, le măsoară şi prin intermediul unui proces logic, cunoscut sub
numele de inducţie, stabileşte anumite ipoteze. Începând cu acestea,
prin intermediul unui proces de deducţie, propune legi şi teorii
explicative ce permit prevederea unor succese reale. Contrastul acestor
predicţii cu realitatea economică confirmă valabilitatea ipotezelor şi
teoriilor sau indică necesitatea modificării lor.
O altă metodă a economiei prin care cercetătorii îşi concentrează atenţia
Abstracţie asupra unui aspect singular legat de evoluţia unui fenomen, făcând
ştiinţifică abstracţie de celelalte laturi, a căror existenţă le este cunoscută este
abstracţia ştiinţifică. Scopul acestui demers îl constituie eliminarea a
ceea ce este nerelevant, neesenţial şi întâmplător, pentru a fi desprinse
concluzii general valabile.
Analiza fenomenului studiat se poate realiza prin descompunerea în
Analiza elemente componente şi cercetarea lor ca părţi necesare întregului.
Presupune elaborarea unor concluzii cu caracter general, în urma unui
Sinteza proces de reconstituire a întregului prin reunirea părţilor.
Presupune caracterizarea unui fenomen aşa cum se prezintă el la un
Metoda statică moment dat, în timp ce metoda dinamică presupune analiza evoluţiei
Metoda dinamică fenomenelor şi proceselor economice în timp. Se obişnuieşte ca datele
economice să fie prezentate ca serii temporale, ce-şi schimbă valoarea
cu trecerea timpului. Aceste schimbări pot fi măsurate cu ajutorul
indicilor ce se calculează luând valoarea adoptată într-un an stabilit ca
bază şi analizând următorii în relaţie cu acesta.

Culegerea datelor economice cere utilizarea de metode matematice foarte avansate. De

obicei se utilizează eşantioane aleatoare ale căror rezultate sunt analizate şi repetate de câteva
ori. Statisticienii şi econometriştii sunt profesionişti ce-şi dedică timp acestei munci şi rafinării
continue a metodelor lor. Datele culese vor servi pentru adoptarea de decizii importante în
materie de politica economică, ceea ce cere o atenţie sporită.
Citirea acestor date şi cunoaşterea generală a realităţii îi poate sugera cercetătorului o
ipoteză explicativă a motivelor pentru care datele oferă acea succesiune determinată. Aceste
ipoteze sunt cele care permit organizarea datelor şi pun bazele formulării de teorii, legi şi modele.
10
 Legile exprimă regularităţile întâlnite în seriile de date. Teoriile sunt o formă de a organiza
legi ipotetice şi de a facilita înţelegerea funcţionării economiei. Modelele sunt mecanisme bazate
pe teoriile ce permit realizarea de estimări asupra efectelor ce pot fi urmate de schimbări în
anumite date reale.
Modelarea economico-matematică reprezintă reproducerea schematică a unui proces
economic sub forma unui sistem liber sau analog, în scopul studierii modului de desfăşurare a
procesului şi fenomenului real. Viaţa economică reală este redată sub forma unei relaţii
funcţionale între parametrii de bază ce caracterizează fenomenul sau procesul cercetat.
Modelele sunt foarte utilizate de către ştiinţa economică. Sunt bazate pe anumite
presupuneri ce simplifică realitatea şi formate în general din ecuaţii matematice ce relaţionează
diferite variabile. Se numesc variabile exogene acele valori care trebuie luate din realitate si
variabile endogene acelea ale caror valoare este dedusa la operarea cu ecuatiile modelului.
Modelele economice sunt o reprezentare
foarte simplificată a realităţii în care nu sunt incluse
uneori fapte ce în practica economică sunt foarte
semnificative. De aceea una dintre criticile cele mai
frecvente aduse ştiinţei economice porneşte de la Exemplu
faptul că rezultatele sale se deduc din modele atât
de simplificate încât nu se mai aseamănă cu Un model ce ar reprezenta
comportamentul consumatorului ar
realitatea. Pentru a justifica utilitatea modelelor,
relationa unele variabile exogene cum
economista britanica Joan Robinson a spus că nu ne-
sunt venitul subiectului si preturile
ar servi la nimic planul unui oraş la scara de 1:1,
produselor
dacă ar avea desenat fiecare semnal de trafic la Ecuatiile s-ar baza pe ipoteze si
mărimea lui naturală. presupuneri asa cum sunt rationalitatea
Teoriile, legile şi modelele permit realizarea subiectului si obiectivul sau egoist de a
de previziuni economice susceptibile de a fi opuse obtine maxima satisfactie în consum.
realităţii. Predicţiile economice sunt probabilistice şi Variabile endogene, rezultatele
nu deterministe. Un model economic deci, nu poate modelului, ar fi cantităţile de bunuri
prezice cu exactitate care va fi spre exemplu achizitionate.
consumul dintr-un anumit bun al unui individ
determinat, dar poate prevedea comportamentul
unui mare număr de consumatori, stabilind limite între care se poate estima probabilitatea ca
acea previziune să se îndeplinească.

Metoda istorică înseamnă reflectarea,

descrierea şi fixarea faptelor şi evenimentelor, aşa
cum s-au petrecut ele în timp. Cercetarea logică Exemplu
este aceea care presupune trecerea de la abstract la
concret, preluând din procesul istoric real numai Nu se pot cunoaşte deciziile pe care le va
ceea ce este esenţial şi constituie verigi necesare. lua un anumit consumator dacă pretul
Cercetarea logică este istoria degajată de untului creste cu 10%, dar se poate
prevedea ca consumul de margarina va
elementele întâmplătoare, fără a fi ruptă de realul
creste intre 17% si 23% cu o probabilitate
economiei.
de 98,7%.
Experimentul în economie are anumite
elemente particulare: viaţa economică nu poate fi

11
studiată în eprubetă; la nivel microeconomic poate fi experimentat un model de organizare,
management sau marketing; la nivel macroeconomic acest lucru este practic imposibil, datorită
implicaţiilor în timp şi spaţiu. Se pretează în acest caz extensia concluziilor extrase la nivel micro
spre perimetrul macroeconomiei.
Principiul “ceteris paribus” pleacă de la premisa că unele elemente ale analizei economice
sunt stabile, în timp ce altele sunt variabile. Acesta este o aplicare a principiului logicii, conform
căruia “interpretarea evoluţiei fenomenului se face prin recunoaşterea unui punct stabil de
referinţă”. De regulă, sunt considerate stabile acele elemente care pot fi cuantificate matematic.
Economistul sau cercetatorul social va pleca de la recunoasterea propriilor idei şi limite.
Apoi, dacă încearcă să diminueze pe cât posibil influenţa ideologiei sale asupra muncii de
cercetare, va putea atinge rezultate valabile, adica utilizabile de către altii. Poate cea mai bună
măsură a calităţii unei lucrări ştiinţifice este numărul şi diversitatea ideologică a celor care
utilizează rezultatele.
Relaţiile stiinţei economice cu realitatea apar în primul rând la verificarea relevanţei
concluziilor. Valabilitatea unei teoriii economice rezultă din compararea predicţiilor rezultate din
teorie cu experienţa.
Spre exemplu: frontiera posibilităţilor de producţie este un model simplificat al rarităţii şi
al alegerii. La construirea ei s-a utilizat ipoteza existenţei a doua utilizări alternative ale
resurselor. Concluzia privind costul de oportunitate are însă valabilitate generală, aceasta în ciuda
simplificării introduse în model de ipoteza acceptată iniţial.
Ipotezele se folosesc la formularea teoriei şi nu la testarea valabilităţii acesteia.
Corespunzător, analiza critică asupra teoriilor economice trebuie îndreptată asupra realismului
predincţiilor rezultate din concluzii şi nu asupra realismului ipotezelor. (Milton Friedman)

1.4. ACTIVITATEA ECONOMICĂ ŞI AGENŢII ECONOMICI

Activitatea umană are caracter funcţional şi finalitate (este orientate către satisfacerea
anumitor nevoi şi interese). Activitatea economică este considerată modul fundamental prin care
sociatatea se manifestă, deoarece din procesul desfăşurării ei rezultă condiţiile materiale (unelte
şi bunuri de consum) şi raporturile sociale (interese sau legături de altă natură în contextul cărora
se manifestă omul).

1.4.1. ACTIVITATEA ECONOMICĂ

Activitatea Economică - domeniu fundamental şi complex al activităţii

umane. Cuprinde ansamblul faptelor, actelor şi reacţiilor oamenilor,
concretizate în comportamente şi deciziile de atragere şi folosire a
resurselor economice rare, în vederea producerii, distribuţiei, schimbului
şi consumului, în funcţie de nevoile şi interesele lor.

12
 Ansamblul operaţiunilor care vizează activităţi economice ce constau în
Producţia obţinerea de bunuri economice destinate satisfacerii nevoilor umane.
Componentă a activităţii economice care cuprinde activităţile de distribuire în
Schimbul spaţiu a bunurilor materiale pe calea vânzării - cumpărării sau pe alte căi,
depozitarea şi păstrarea acestora, precum şi schimbul de servicii între
participanţii la viaţa economică.
Activităţi economice prin care bunurile materiale şi serviciile sunt orientate
Distribuţia prin intermediul pieţei spre destinaţiile lor, precum şi procesele de distribuire
şi redistribuire prin care veniturile se repartizează participanţilor la diferitele
activităţi.
Folosirea efectivă a bunurilor.
Consumul

O activitate economică este considerată raţională atunci când permite maximizarea

gradului de satisfacere a nevoilor prin utilizarea resurselor date. Raţionalitatea conferă activităţii
economice eficienţă, ceea ce se transpune în satisfacerea unor trebuinţe mai mari cu aceleaşi
resurse sau cu resurse mai puţine. Rezultă că raţionalitatea şi eficienţa sunt caracteristici ale
activităţii economice care se presupun reciproc şi nu se pot realiza decât împreună.

Sectoare Domenii diferite de activitate economică şi/sau socială dintr-un stat, o

economice organizaţie sau o instituţie. La nivelul întregii economii, noţiunea desemnează
un ansamblu de întreprinderi care exercită aceeaşi activitate economică
principală.
Distincţia curentă, bazată fie pe dinamici ale ritmului creşterii productivităţii,
fie pe fazele istorice ale dezvoltării (teoria valurilor), permite o primă
clasificare care cuprinde:
 sectorul economic primar (agricultura, silvicultura, pescuitul, industria
extractivă),
 sectorul economic secundar (industria prelucrătoare, construcţiile şi
lucrările publice);
 sectorul economic terţiar (prestări servicii în învăţământ, cercetare,
bănci, asigurări, transport, distribuire etc.);
 sectorul economic cuaternar unii autori remarcă naşterea acestuia o
dată cu dezvoltarea noilor servicii: informatică, învăţământ superior,
cercetarea ştiinţifică şi tehnologică.

În funcţie de diviziunile activităţii economice pe baza proprietăţii, se

disting:
 sectorul privat -ansamblul întreprinderilor private în care capitalul
aparţine particularilor, societăţilor private, precum şi sectorului
asociativ;
 sectorul public - ansamblul de întreprinderi publice şi ale
administraţiei publice;
 sectorul mixt -ansamblul de întreprinderi în care se combină în forme
şi proporţii diferite proprietatea publică şi cea privată.

13
1.4.2. AGENŢII ECONOMICI

Agenţii economici sunt subiecţii principali ai vieţii economice ce concep şi promovează

acţiuni ce decurg din interesele lor. Îndeplinesc funcţii bine determinate în viaţa economică şi pot
fi grupaţi astfel:

ÎNTREPRINDERILE funcţia principală: producţia de bunuri şi servicii nefinanciare destinate

sau FIRMELE vânzării. Resursele necesare desfăşurării activităţii provin din vânzarea
producţiei. Ex.: Romtelecom, Automobile-Dacia, ş.a.

GOSPODĂRIILE funcţia principală: consumul de bunuri şi servicii şi ale căror venituri provin
sau MENAJELE din salarii, proprietate şi transferuri. O altă funcţie importantă a
gospodăriilor este producţia de bunuri şi servicii marfare, nefinanciare care
conduce la venituri prin vânzarea sa.

INSTITUŢII funcţia principală: finanţarea activităţii economice (colectarea,

FINANCIARE ŞI DE transformarea şi redistribuirea disponibilităţilor financiare). Fondurile
CREDIT acestor instituţii provin în principal din comercializarea serviciilor financiare
şi angajamentele contractate (depuneri la vedere şi la termen, titluri de
valoare etc.) şi dobânzi.Ex.: BNR, BCR, SIF Muntenia ş.a.

ÎNTREPRINDERI DE îndeplinesc funcţia de asigurare, adică de transformare a riscurilor

ASIGURARI individuale în riscuri colective şi se finanţează din primele de asigurare. Ex.:
Astra, Allianz, Interamerican ş.a.

ADMINISTRATIILE produc servicii nemarfare şi efectuează operaţii de redistribuire a

PUBLICE veniturilor şi bogăţiei naţionale. Finanţarea lor se face din vărsăminte
obligatorii ale celorlalte instituţii, primite direct sau indirect, prin
redistribuire.

ADMINISTRATIILE produc servicii nemarfare pentru grupuri particulare de gospodării şi care

PRIVATE se finanţează din contribuţii voluntare efectuate de gospodării în calitate
de consumatori şi din veniturile pe proprietate. Ex.: Crucea Roşie
Internaţională ş.a.

1.4.3. SPECIALIZAREA ŞI SCHIMBUL. AVANTAJUL COMPARATIV

Economia de schimb are la bază diviziunea socială a muncii care generează agenţi
economici specializaţi: pe profesii (ocupaţii), pe activităţi (ramuri) şi teritorial.
Progresul economic şi social a fost însoţit de adâncirea specializării şi expansiunea
schimbului. Trecerea de la gospodăria familială ca unitate închisă de producţie şi consum,
caracterizată prin autosuficenţă, la producţia în unităţi specializate a contribuit la accelerarea
dezvoltării eonomice.

14
 Adam Smith a demonstrat rolul diviziunii şi specializării ca factori de progres pentru
individ şi pentru societate, pentru perfecţionarea forţelor productive, creşterea îndemânării,
priceperii şi chibzuinţei, sporirii şi diversificării producţiei.
Specializarea unui agent economic într-un domeniu sau altul de activitate are la bază
interesul economic, avantajul obţinut dintr-o activitate în raport cu alta, se întemeiază, conştient
sau intuitiv, pe teoria avantajului comparativ (relativ). În esenţă aceasta arată că decizia de
specializare şi schimb se bazează pe compararea alternativelor posibile de alocare a resurselor şi
alegerea celei mai avantajoase din pespectiva câştigurilor.
Un agent economic dispune de avantaj comparativ (relativ) în raport cu alţii dacă obţine
un anumit bun cu un cost de oportunitate mai mic în raport cu al celorlalţi.
Prima formă a schimbului a fost trocul (barter-ul) în care bunurile se schimbau în mod
direct: marfă contra marfă. Cu timpul acesta a devenit ineficent deoarece presupunea
coincidenţă nevoilor şi se confrunta cu problema indivizibilităţii bunurilor. Schimbul a devenit mai
simplu prin utilizarea banilor. Bani sunt bunuri acceptate ca instrumente cu putere generalizată
de cumpărare. Prin utilizarea banilor economiile de schimb devin economii monetare.

15
 IDEI ÎN REZUMAT

este o ştiinţă socială care studiază şi explică

Economia comportamentul uman în procesul de alocare a resurselor
rare pentru acoperirea nevoilor.
sunt cerinţe ale existenţei oamenilor ca indivizi şi ca
Nevoile membri ai societăţii, a căror satisfacere presupune
consum de bunuri şi servicii.
sunt considerate a fi toate elementele pe care omul le
foloseşte în activitatea sa pentru a-şi satisface nevoile
Resursele sunt limitate, întrucât sunt insuficente în raport cu
nevoile, iar ritmul lor de apariţie şi diversificare este
întotdeauna mai lent decât al nevoilor
Cheia problemelor
este aceea de a aplana conflictul dintre nevoile nelimitate
economice pentru
ale oamenilor şi resursele insuficiente
societate
abordaţi de microeconomie ca agenţi elementari,
Agenţii economici reprezintă entităţi autonome ale vieţii economice cu
funcţii bine determinate (producţie, consum, etc.).
Specializarea se realizează pe baza avantajului comparativ
(producătorii se specializează în producţiile pentru care au
un cost de oportunitate mai mic în raport cu al celorlalţi).
Specializare şi schimb
Efectul specializării îl constituie schimbul. Prin specializare
şi schimb, producţia totală şi consumul total la nivelul
economiei cresc fără suplimentarea resurselor.
studiază comportamentul indivizilor, firmelor si
Microeconomia menajelor, pe când Macroeconomia studiază economia în
ansamblu.
Analiza microeconomică pozitivă îşi propune să ofere un
sistem de reguli, principii şi legi economice care să poată fi
utilizate în formularea unor predicţii. Ea se ocupă cu „ceea
Economia pozitivă şi
ce este” .
economia
Analiza normativa reflectă judecăţi de valoare în legătură
cu: comportamentul şi acţiunile diferiţilor agenţi
economici. Ea se ocupă cu „ceea ce poate fi”.

16
 TEST DE AUTOEVALUARE

Model de rezolvare

1. Economiile tale sunt de 5 000 unităti monetare anual. Ai de ales între :

 utilizarea economiilor pentru constituirea capitalului iniţial al unei mici afaceri;
 depunerea economiilor într-un depozit bancar, cu o rata anuală a dobânzii de 10%.
Alege, identifică şi explică costul de oportunitate.

2. Se consideră o economie ipotetică în care trei agenţi economici A , B şi C produc două bunuri:
hrană (X) şi îmbrăcăminte (Y). Producătorul A poate produce fie numai 10 unităţi de hrană, sau
5 unităţi de îmbrăcăminte, în timp ce producătorul B poate produce fie numai 4 unităţi de
hrană, fie numai 4 unităţi de îmbrăcăminte, iar C produce 2 unităţi de hrană sau 3 unităţi de
îmbrăcăminte.
Alege specializarea agenţilor economici în producerea unui singur bun economic şi prezintă
avantajele specializării.

Rezolvare:

1. Dacă se optează în favoarea utizării economiilor pentru constituirea capitalului iniţial al

afacerii, atunci se renunţă la dobânda corespunzătoare depozitului bancar. Deci costul de
oportunitate pentru capitalul avansat în afacere este dobânda de 500 u.m, care s-ar fi obţinut
prin depunerea economiilor în depozitul bancar.
Opţiunea în favoarea afacerii se justifică numai în măsura în care profitul anual al acesteia este
mai mare decât dobânda anuală la care se renunţă.

Producătorul Costul de oportunitate (Co)

C0(X) C0(Y)
A 0,5Y 2X
B Y X
C 1,5Y 2/3X

Producătorul A are cel mai mic cost de oportunitate în producerea bunului X, deci el dispune de
avantaj relativ (comparativ) astfel se justifică specilizarea sa în obţinerea acestuia. Producătorul C,
dispune de avantaj relativ în obţinerea bunului Y, fiind fundamentată specializarea lui în producerea
acestui bun. Producatorul B are costul de oportunitate identic pentru ambele bunuri însă se va
specializa în producerea lui Y întrucât piaţa lui X este acoperită în mare măsură de A.
Avantaje: Prin specializare şi schimb, producţia totală şi consumul total la nivelul economiei
cresc fără suplimentarea resurselor. Qt=10x+7y ( Qt- producţia totală după specialzare)

17
LUCRAREA DE VERIFICARE NR. 1

Identificaţi cinci categorii de nevoi de bunuri şi servicii. Ordonaţile după intensitatea şi

amploarea cu care se pot manifestă în cazul unui student de anul I. Argumentaţi
răspunsul.
Ce se înţelege prin folosirea alternativă a resurselor şi ce semnificaţie are aceasta
pentru activitatea economică?
Argumentaţi afirmaţia potrivit căreia resursele au caracter limitat.
Cum poate influenţa fiecare dintre următorii factori decizia unui student de a urma
cursurile la zi sau la ID ?
 crestera taxelor scolare
 scăderea ratei dobanzii împrumuturilor acordate studenţilor
 creşterea salariilor pentru locurile de muncă necalificate
Identificaţi abordarea pozitivă şi abordarea normativă din următoarea afirmaţie:
„pensionarilor trebuie să li se asigure reţete compensate, deoarece, faţă de restul
populaţiei, cheltuielile lor pentru medicamente sunt relativ mai mari”.
Care ar putea fi costul de oportunitate al unui guvern care decide construirea
autostrăzii Bucureşti – Braşov în următorii doi ani?
Precizaţi cărui tip de analiză (micro sau macro) pot fi supuse următoarele fenomene
economice?
 Televiziunea publică îşi lansează noua grilă de programe.
 O banca acordă un credit unei firme care ajunge în scurt timp în pragul
falimentului
 Inflaţia si rata şomajului sunt în creştere datorită crizei economice actuale.
Construiţi şi apoi descrieţi frontiera posibilităţilor de producţie pe baza unui exemplu
concret!
Omul este mai întâi producător sau consumator? Argumentaţi-vă aprecierea!

18
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Abraham-Frois, Gilbert Economie Politică, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998

Colectivul Catedrei de Economie, Ediţia a VIII-a, Editura Economică, Bucureşti, 2010

Economie şi Politici
Economice

Colectivul Catedrei de Economie-Aplicaţii, Ediţia a VI-a, Editura Economică, Bucureşti,

Economie şi Politici 2010
Economice

Colectivul Catedrei de Dicţionar de Economie, Ediţia a II-a, Editura Economică, Bucureşti,

Economie şi Politici 2001
Economice

R.G.Lipsey, A. Chrystal Principiile economiei, Editura Economică, Bucuresti, 2002

19