Într-o zi de toamnă, un iepuraş pornise spre iarmaroc cu doi

galbeni să-şi cumpere încălțăminte, fiindcă era desculț.

Şi cum mergea liniştit, spre seară se întâlni cu Ogarul. Ogarul era
gras, voinic, îmbrăcat într-o şubă călduroasă şi avea în picioare
ciuboțele noi. După ce făcură cunoştință porniră împreună spre
târg.
Iepurele admira mult încălțămintea Ogarului şi nemaiputându-se
abține îl întrebă cât a dat pe ele. Ogarul îi răspunse fudul că a dat
doi galbeni. Iepurele zise că şi el merge la iarmaroc să îşi
cumpere ciuboțele. Au continuat să meargă până s-a întunecat.
Începu ploaia. Atunci Ogarului îi veni o idee. Să meargă să stea
peste noapte la un han, Hanul Ursului. Iepurele acceptă.
Moş Martin îi primi bucuros. Iepurele, zgribulit se apropie de foc.
Ogarul se gândi să ceară ceva de mâncare şi de băut. Iepurele îi
zise să ceară el, căci lui nu îi e foame şi dacă ar mânca ar trebui
să plătească. Astfel, Ogarul îl rugă pe Moş Martin să le dea ceva
de mâncare. Ursul le spuse ce are, iar Ogarul zise să aducă de
toate.
Când a venit vremea să plătească, Ogarul se căută prin buzunare,
dar degeaba căută căci nu avea nici un ban. În cele din urm ă îi
spuse Iepurelui să plătească el, că a uitat punga acasă. Iepurele,
nedumerit, îi zise că nu aşa le-a fost vorba. Ogarul zise că îi dă
banii la iarmaroc. Bietul iepure nu vru nicicum să plătească. Moş
Martin se înfurie. Iepurașul zise că el nu a mâncat nimic. Ursul,
nervos apucă un ciomag şi îl ridică spre Ogar. Ogarul îl arătă pe
Iepure. Iepurele începu să tremure şi de voie de nevoie, plăti.
Moş Martin se duse în odaia lui şi se culcă. Ogarul, la fel.
Iepurele, însă nu putu să adoarmă. Plângea. S-a gândit mult, mult
până i-a venit ceva în minte. Să fure ciuboțelele Ogarului, care
erau aşezate lângă sobă. Aşa făcu.
Dimineața, când Ogarul se trezi şi voi să se încalțe, ciuboțelele
nicăieri. Ogarul nu mai zăbovi la han, ci porni să îşi caute
ciuboțelele. Se cunoşteau bine urmele din noroi, aşa că Ogarul
porni pe urmele Iepurelui.
Se zice că pe iepurele din poveste, Ogarul nu l-a putut prinde, dar
de fiecare dată, cum vede ogarul un iepure, cum se ia după el, cu
gândul să-l prindă şi să-l descalțe.