Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
La intrarea n grdini, prinii sunt cei care dein toate informaiile legate de copil:
stare de sntate, obiceiuri alimentare, particulariti de nvare, mod de comportare,
probleme n dezvoltare etc.
n acelai timp, grdinia, ca prima instituie care se conduce dup principii i metode
tiinifice, deine mijloace specifice pentru valorificarea potenialului fizic i psihic al fiecrui
copil. mbinarea n parteneriat a informaiilor deinute de prini cu cele ale grdiniei trebuie
s fie n beneficiul copilului.
Termenul de parteneriat presupune realizarea unei aliane pentru atingerea unor
obiective comune. Pentru ca parteneriatul s funcioneze este nevoie de respect, ncredere
reciproc, consens cu privire la scopurile aciunii i strategiilor de atingere a acestora i de
asumarea n comun a drepturilor i responsabilitilor.
Parteneriatul dintre grdini i familie reprezint o prim experien relaional i de
colaborare a prinilor cu persoanele profesioniste n domeniul educaiei. Cei mai muli prini
manifest deschidere, dorin de a colabora cu personalul grdiniei, dar se poate ntmpla ca
realizarea unui parteneriat s fie mpiedicat de atitudini necorespunztoare ale fiecruia
dintre cei implicai.
n crearea parteneriatului ntre grdini i familie este bine s ne amintim c n viaa
copilului i a familiei lui orice angajat al instituiei este important: portarul poate fi ca vecinul
care-i salut cu un zmbet n fiecare diminea, buctreasa, bunica ce pregtete cele mai
grozave mncruri, ngrijitoarea, ca sora mai mare care-i ajut pe cei mici s-i mbrace
pijamaua, iar educatoarea poate fi persoana care le este ntotdeauna un sprijin. Fiecare, prin
specificul muncii sale, prin felul i ndeplinete atribuiile i prin modul n care colaboreaz
cu familia, influeneaz dezvoltarea copilului.
Educaia copilului este o aciune care presupune schimb de experiene, de competene i
valori ntre toi adulii care l susin n dezvoltare i cu care acesta intr n contact. Acest lucru
presupune ca parteneriatul educaional dintre familie i grdini s se extind i ctre
comunitatea care le include.
Parteneriatul educaional se realizeaz ntre:
Agenii educaionali (copii, prini, personalul grdiniei, specialiti n probleme de
educaie: psihologi, consilieri psiho-pedagogi, logopezi, terapeui etc.);
Instituii ale educaiei (familie, grdini, coal, centre comunitare, cluburi sportive,
cluburi ale copiilor etc.);