Sunteți pe pagina 1din 2

Durerea.

Conceptul de suferinta si durere

Durerea este definită ca fiind o senzaţie neplăcută de intensitate variabilă, rezultat al


executării receptorilor nervoşi periferici de către stimuli care lezează sau ameninţă
ţesuturile cu distrugerea.

Reacţia la durere diferă de la o persoană la alta şi este influenţată de o serie de factori,


dintre care amintesc: vârsta, sexul, natura, durata şi intensitatea stimulului, personalitatea
celui care suferă, precum şi dispoziţia lui psihică

Dacă intervenţia medicamentoasă revine exclusiv medicinii, susţinerea psiho-socială


cade în sarcina psihologului, a asistentului social şi nu în ultimul rând a preotului, adică
acelui personal care cu tact dar şi ajutaţi de cunoştinţe de specialitate, pot susţine
bolnavul în lupta împotriva durerii.
Abordarea durerilor bolilor cronice care apar în bolile netratabile, din punct de vedere
nemedical se face prin:
 instruirea bolnavului şi a anturajului în vederea acceptării situaţiei ca atare, fără o
resemnare defetistă, ci ca o luptă reală, activă, împotriva durerii şi afecţiunii care a
generat-o;
 implicarea atât a bolnavului cât şi a anturajului acestuia în lupta împotriva durerii;
 distragerea atenţiei bolnavului de la durere prin focusarea atenţiei şi preocuparea
acestuia pe alte probleme decât cea a bolii şi durerii respective;
 utilizarea de mijloace adecvate, a unei terapii ocupaţionale, hipnozei,
autosugestiei, terapiei moderne de biofeedback, cu scopul creşterii eficacităţii
tratamentului analgetic şi etiologic;
 încurajarea bolnavului la orice succes obţinut în vederea stimulării voinţei şi
mobilizării acestuia în lupta activă împotriva durerii (Badiu, 1981).

Avansarea bolii canceroase şi nu numai, toate cele care nu au şanse de vindecare, îl


aduc pe bolnav în postura de a experimenta mai multe tipuri de simptome: durere,
obosealǎ, scǎdere în greutate, slǎbiciune, dispnee, constipaţie, confuzii, tuse, dureri şi în
alte zone decât cea afectatǎ, lipsa poftei de mâncare şi altele, care cu tratament adecvat
pot fi ţinute sub control. Este bine ca bolnavul sǎ spunǎ medicului despre oricare din
simptome şi sǎ-l întrebe tot ceea ce îi este neclar. În medicinǎ nu ar trebui să existe
ruşine, iar asistentul social trebuie sǎ îl ajute pe beneficiar sǎ înţeleagǎ cǎ îi este permis sǎ
întrebe şi sǎ cunoascǎ tot ceea ce doreşte sǎ ştie despre boala lui şi complicaţiile ei.
Gradul de acceptare şi ajungere la acord în boala terminalǎ depinde de
personalitatea pacientului – religie, cultură, sprijin în consiliere din partea profesioniştilor
din domeniul sǎnǎtǎţii şi de modalitatea de îngrijire. Din toate aceste aspecte, calitatea
vieţii este influenţatǎ de atitudinea şi valorile societǎţii, scopul tuturor celor ce fac parte
din viaţa bolnavilor cu boli care nu se mai pot trata fiind acela de a menţine această stare.