UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE, LITERE, ISTORIE ȘI ARTE

SPECIALIZAREA: ISTORIE

ION BUDAI DELEANU

Student: Briceag Victor Cristian

Anul: I
Disciplina: ISTORIOGRAFIE

PITEȘTI
2019

1
 Ioan Budai-Deleanu a trăit între anii c.1763-1820 şi a fost un scriitor de factură clasică,
istoric şi iluminist român, reprezentant al Şcolii Ardelene alături de Gheorghe Şincai, Samuil Micu,
Petru Maior, Ioan Piuaru-Molnar etc.

Personalitatea culturală bine conturată, de o deosebită semnificaţie într-o vreme în care literatura
noastră cultă nu era decât la începuturile sale, Ioan Budai - Deleanu este nu numai cel mai de seamă
literat al Şcolii Ardelene, ci şi unul dintre reprezentanţii de prestigiu al literaturii române, opera sa
literară marcând o izbândă artistică reală, ce depăşeşte operele contemporanilor.

Prin ideile sale îndrăzneţe relativ la rezolvarea problemelor sociale, Ioan Budai-Deleanu depăşeşte
crezul Şcolii Ardelene. Cei trei mari reprezentanţi, cărturari şi distinşi iluminişti - Samuel Micu, Petru
Maior şi Gheorghe Şincai, de formaţie şi mentalitate teologică, nu au convingerile radicale ale
autorului ŢIGANIADEI (opera de bază a lui Ioan Budai - Deleanu) în ceea ce priveşte credinţa,
organizarea religioasă sau statală, precum şi relaţiile sociale.

Ioan Budai - Deleanu, deşi şi el de formaţie teologică, a fost totuşi o conştiinţă luminată, însufleţită de
idei şi convingeri extrem de înaintate şi curajoase pe care le-a expus în imagini literare nu lipsite de
relief şi forţă artistică impresionantă.

Ioan Budai - Deleanu s-a născut în satul Cigmău din ţinutul Hunedoarei, aproape de Orăştie ,probabil
la 1760 (nu mai devreme dar nici după 1763). Este primul din cei 10 (zece) copii ai preotului Solomon
Budai, adept statornic al unirii biserici strămoşeşti cu biserica Romei. Fraţii săi au fost Aron, Anton,
Petru, Nicolae, Iosif, Solomon, Măria, Sofia şi Dina. Aron Budai a fost o personalitate a timpului,
fiind secretar al tezaurizatului şi al consistoratului ardelean din Sibiu, având un rol deosebit în viaţa
social-politică şi culturală a Transilvaniei la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

În anul 1819 fraţii Ioan, Aron şi Anton Budai cer prin Cancelaria Aulică, ridicarea, cu scutire de taxă
în rangul nobilimii transilvănene precum şi scutirea locului de casă părintesc rămas neîmpărţit după
dispariţia părinţilor, dar numai Ioan şi Aron primesc conferirea înnobilării, un act cu semnificaţii pur
formale.

Viaţa autorului Ţiganiadei, acoperă răstimpul unei epoci brăzdate de agitaţii sociale, răscoale şi
revoluţii. Această epocă în care au izbucnit nemulţumirile sociale dar şi naţionale, iar valul
răzmeriţelor ameninţa rânduielile existenţei feudale, au impus interesul deosebit pentru atitudinea
cutezătoare, acţiunea demnă şi faptul istoric îşi va impune sigiliul şi asupra activităţii literar
scriitoriceşti a lui Ioan Budai-Deleanu.
2
Acesta şi-a petrecut copilăria la Cigmău unde a făcut şi şcoala primară. începând cu anul 1772 îşi
continuă studiile la seminarul de la Blaj, de unde va primi cunoştinţele dar şi întipărituri trainice,
legate de cunoaşterea directă a tuturor aspectelor vieţii de la ţară dar şi a datinilor, legendelor şi toată
frumuseţea folclorului atât de bogat din ţinutul său de naştere. Aici, la Blaj, a receptat şi întâile
elemente de cultură clasică pe care apoi le-a îmbinat cu viaţa şi realităţile de la sate. Aceasta şi explică
atât poziţia fermă adoptată faţă de problemele social - politice dar şi maxima prezenţă în opera sa a
unor elemente şi date locale. De exemplu toponime ca Cioara, Bozeş, Şibot, Câmpul Pâinii, Vaideei,
Turdaş, Haţeg, Săcel, Retezat, Mureş apar în opera sa, dar şi onomastică, tradiţii, credinţe, obiceiuri,
mediul social-istoric al timpului precum şi limba care utilizează din plin elemente lexicale cu totul
specifice meleagurilor natale.

Din aceste motive Ioan Budai - Deleanu nu a devenit tipul livresc al savantului de cabinet care
studiază viaţa poporului din consideraţii şi convingeri naţionale ori umanitare, ci a fost un cărturar
cetăţean ivit şi răzbătând spre lumină din rândurile de jos, a căror viaţă o cunoaşte dinlăuntru, intim
Începând cu toamna anului 1777 şi până în ianuarie 1778 Ioan Budai - Deleanu s-a aflat la Viena, unde
şi-a continuat studiile.
Începând cu toamna anului 1777 şi până în ianuarie 1778 Ioan Budai - Deleanu s-a aflat la Viena, unde
şi-a continuat studiile superioare. între anii 1777 şi 1779 a urmat Facultatea de Filozofie, apoi a trecut
la Facultatea Catolică de Teologie (1780 - 1783) ca bursier, pe care a absolvit-o în chip strălucit,
având se pare şi doctoratul în teologie (probabil la Erlan). A funcţionat apoi ca psalt, ajutor de cantor,
iar în anii 1785 - 1786 ca slujbaş al bisericii Colegiului Sfânta Barbara. Sporadic a lucrat şi copist la
Ministerul de Război. In perioada cât a stat la Viena, el îi cunoaşte aici pe corifeii Şcolii Ardelene şi
pe Samuel Vulcan şi intră în contact cu literatura universală şi cu marile curente de idei ale vremii.
întreaga sa cultură filozofică şi literară întemeiată pe solide studii urmăreşte asimilarea ideilor
înaintate din ideologia iluministă a vremii, apetenţa pentru raţionalismul naţional, îi sporesc
ataşamentul pentru cauza dreaptă a poporului său şi-i limpezesc drumul pe care îl va urma. Acum a
învăţat şi a aprofundat studiile privind stăpânirea mai multor limbi străine, în special limba latină,
italiana, franceza şi germana, în această perioadă a devenit posesor al unei formaţii iluministe, la
început cu implicaţii iozefiniste austriece, iar mai apoi mai radicale sub înrâurirea Revoluţiei Franceze,
după 1789.

Această epocă fecundă a fost umbrită de un scurt interval cu urmări decisive pentru viaţa scriitorului .
El a încercat să se stabilească în Transilvania şi s-a reîntors la Blaj, unde a funcţionat puţin timp ca
profesor şi ca prefect de studii la seminarul unde a fost elev. Dar datorită mai ales ostilităţii
episcopului Ioan Bob Vlădică, egoist şi ipocrit, Ioan Budai - Deleanu nu s-a mai hirotonisit. Prigonit, a
părăsit Blajul şi s-a înstrăinat pentru totdeauna la Lwow în Galiţia, unde în 1787 a reuşit prin concurs
să ocupe postul de secretar al tribunalului provincial .

Din iunie 1790 până în februarie 1791 sau doar până la sfârşitul anului, scriitorul a lipsit din Lwow
fără concediu încuviinţat. Nu se ştie precis nici unde a fost şi nici ce a făcut în această perioadă de
timp. Se presupune că ar fi fost la Budapesta şi Viena pentru studii dar şi că a venit în Transilvania
unde cu alţi fruntaşi ardeleni ar fi luat parte activă la luptele naţionale şi la pregătirea ori doar la
elaborarea cunoscutului „SUPPLEX VALACHARUMUS TRANSILVANIE”,

Reîntors la Lwow, prin 1793 s-a căsătorit cu Mariana de Mikalaieweze dintr-o familie de armeni
galiţieni şi a avut trei copii, două fete - Suzana (n. 1794), Eufrosina (n. 1795) şi un fiu despre care
lipsesc datele.
3
 În 1796 Ioan Budai - Deleanu a fost avansat consilier la Curtea de Apel, funcţie păstrată până la
sfârşitul vieţii. În anul 1806 a fost numit şi asesor de tribunal pentru cauze miniere. A murit la Lwov,
capitala Galiţiei la 24 august 1820 - localitate în care a trăit 30 (treizeci) de ani.

Aceşti ani petrecuţi la Lwow, nu l-au izolat de oamenii şi realităţile din ţara sa - Transilvania, iar
faptul că Iosif al II-lea a alipit şi Bucovina la Imperiul Habsburgic l-a făcut să trăiască şi alături de o
puternică comunitate românească, cu intelectuali ca Petru Aron de Bistra sau bucovineanul Theodor
Răsoace , tălmaci gubernial de limba română.

Anii petrecuţi în Lwow, unde mediul cultural era favorabil preocupărilor scriitoriceşti a reprezentat şi
epoca rodnică a elaborării operei literare . Astfel tenacele ardelean de la Cigmău şi Blaj, devenit
cărturarul luminat de la Viena devine acum scriitorul român de mare prestigiu.Activitatea literară

Tiganiada sau Tabara tiganilor

Trei viteji
Scrieri inedite
Scrieri lingvistice

În planul activităţii literare, Budai-Deleanu depăşeşte condiţia deschizătorului de drum, preconizată în

programul Şcolii Ardelene. După un exerciţiu pregătitor, reprezentat de traducerea unei părţi a piesei
lui Metastasio Temistocle, el lucrează la poemul, neterminat, Trei viteji şi, timp îndelungat, cu reveniri
şi completări necesare, la Ţiganiada, „poemation eroi-comico-satiric, alcătuit în doaosprăzece cântece
de Leonachi Dianeu”.

Trei viteji, din care nu a scris decât primele trei cânturi şi l-a început pe al patrulea, este o compunere
tragicomică despre nebunia umană generalizată. Becicherec Iştoc de Uramhaza, nobil de dată recentă,
după ce tot neamul lui de ţigani se îndeletnicise cu recondiţionarea ciururilor sparte, se hotărăşte, la
vârsta de 50 de ani, să plece din Transilvania pentru a-şi căuta o fostă iubire din tinereţe, pe
Anghelina. Trece în Ţara Românească, aflată sub cârmuirea lui Vlad Ţepeş, unde întâlneşte alţi doi
vrednici discipoli ai lui Don Quijote: pe grecul Kyr Kalos de Cucureaza, care practicase, în copilărie,
îndeletnicirea de covrigar la Stambul/ajungând apoi boier muntean, şi pe Născocor de Cârlibaba,
căpitan de ţigani din Moldova, ins fudul şi ţâfnos, care călătorise până în Ţara Românească „pedestru”.
Şi aceştia doi aspiră la cucerirea farmecelor unor dulcinee autohtone, Smaranda şi Chirana. Un episod
avându-l drept erou pe Becicherec Iştoc face parte din prima variantă a Ţiganiadei, nu şi din cea de a
doua.

Ţiganiada, această „izvoditură noao şi orighinală românească”, reprezintă una dintre operele
fundamentale ale literaturii noastre.

O primă formă a scrierii este definitivată în jurul anului 1800, pentru ca asupra celei de a doua variante
scriitorul să lucreze până în 1812. Publicarea integrală, postumă, a poemului va lua în considerare
ambele variante: prima, cu titlul Ţiganiada sau Tabăra ţiganilor, apare sub îngrijirea lui T.
Codrescu, în „Buciumul român” (1876 şi 1877), iar varianta completă, Ţiganiada, este tipărită de Gh.
Cardaş în 1925, cu o a doua ediţie în 1928.

Întâmplările povestite în Ţiganiada sunt plasate în perioada domniei lui Vlad Ţepeş. Domnitorul
muntean hotărăşte să-i adune la un loc pe ţiganii din ţară, pentru a nu fi folosiţi de turci ca iscoade.
Mai mult, ţiganii primesc şi arme, gestul intenţionând trezirea unui sentiment de responsabilitate în
măsură să-i transforme în oşteni fideli intereselor întregii comunităţi naţionale. După un popas între
satele Alba şi Flămânda, proaspăta oaste ţigănească este trecută în revistă de Vlad Ţepeş şi îndrumată
să-şi aşeze tabăra la Spăteni, între Bărbăteşti şi Inimoasa. Călătoria se desfăşoară anevoie, datorită
gâlcevilor neîntrerupte dintre ţigani, neputinţei lor de a se alinia unei discipline elementare, orgoliilor
ridicole sau focalizării preocupărilor asupra mâncării şi odihnei, toate acestea fiind contemplate de
autor cu un ochi critic şi atent, cu umor şi sarcasm.

4
5