Sunteți pe pagina 1din 3

Casa de asigurări de sănătate Argeş învîrte 3 milioane

de dolari pe lună
Aurelian Buliga
Legea asigurărilor de sănătate a fost promulgată în 1997, iar de la 1 aprilie 1999
casele de asigurări au intrat în pîine. Activitatea acestora constă în finanţarea
asistenţei sanitare din banii strînşi prin contribuţia angajaţilor, angajatorilor şi a
pensionarilor. Angajaţilor li se opresc lunar 7% din salariu, drept contribuţie la
asigurările sociale de sănătate. Pensionarilor, de asemenea. Angajatorii sînt obligaţi
să vireze caselor de sănătate 7% din fondul de salarii. Fiecare cotizează în funcţie
de venit sau număr de salariaţi şi cuantumul retribuţiilor acestora. Cu toate acestea,
calitatea serviciilor medicale este jalnică. Pentru a afla cine se face vinovat de
această situaţie i-am adresat cîteva întrebări d-lui Daniel Muşat, directorul general
al Casei de Asigurări de Sănătate Argeş.

În ce constă şi cum s-a desfăşurat activitatea Casei de Asigurări de Sănătate


Argeş, pînă în prezent?
Casa de Asigurări de Sănătate este o instituţie nonprofit. Rolul nostru constă în
finanţarea asistenţei sanitare prin închierea de contracte cu prestatorii de servicii
medicale. Pînă în prezent, am respectatat în totalitate contractele încheiate. În ceea
ce priveşte încasările, menţionez că suntem unul dintre judeţele care stă bine la
capitolul colectare; locul 5 pe ţară. Ne aflăm mult în spatele Bucureştiului sau
Clujului, zone cu potenţial economic deosebit, dar sîntem în faţa Braşovului, judeţ
puternic industrializat.
Au fost înregistrate progrese de la demararea noului sistem de asigurări?
Noi am intervenit în sistem de un an şi jumătate şi se cunoaşte. Cel puţin în judeţul
Argeş. Sînt cabinete medicale al căror aspect s-a schimbat radical. Însă, nu se poate
schimba totul dintr-o dată!
La cît se ridică nivelul contribuţiilor pe care le încasaţi lunar?
Încasăm circa 3 milioane de dolari în fiecare lună. Din aceştia 2-3 % sunt
repartizaţi pentru funcţionarea instituţiei, iar 25 % ajung la Casa Naţională de
Asigurări de Sănătate pentru redistribuire. Restul sunt alocaţi asistenţei mediale din
judeţul Argeş. Însă, există şi probleme. La 30 septembrie 2000 aveam de încasat
din urmă 129,7 miliarde de lei de la 938 de societăţi comerciale. Dintre acestea 18
totalizează circa 103,5 miliarde lei.
De curînd instituţia pe care o conduceţi a fost împuternicită să treacă la
executarea rău-platnicilor. Cum comentaţi acestă măsură?
Este bine venită. Însă, de cele mai multe ori nu prea avem ce să executăm. Cine îmi
cumpără mie un puţ de mină sau mai ştiu eu ce mijloace fixe vechi?
Ce parte din asistenţa sanitară este finanţată de Casa de Asigurări de Sănătate
Argeş?
Decontăm serviciile de sănătate prestate de spitale şi de medicii de familie sau din
ambulator. De asemenea, finanţăm: obţinerea de proteze şi alte dispozitive
medicale, asistenţa cu medicamente în tratamentul ambulatoriu, serviciile
medicale de urgenţă prespitaliceşti, asistenţa medicală stomatologică ambulatorie,
servicii medicale de recuperare şi reabilitare a sănătăţii.
Care este domeniul care înghite cei mai mulţi bani?
Spitalele sunt pe primul loc, cu circa 60% din banii gestionaţi.
Şi totuşi acestea sînt într-o situaţie jalnică!
Cei care erau obligaţi să asigure finanţarea acestora nu au avut banii necesari
pentru a-şi îndeplini sarcina şi, ca atare, au apărut unele disfuncţionalităţi legate de
onorarea datoriilor către furnizori. Toate spitalele din judeţul Argeş sînt încă în
proprietatea Ministerului Sănătăţii, dar conform Legii Spitalelor trebuie să treacă în
proprietatea comunităţii.
Sunt suficienţi banii destinaţi sănătăţii?
Nu. Peste tot în lume cererea depăşeşte posibilităţile de finanţare. Cu toate acestea,
în ultimul an spitalele au primit importante sume de bani. Dar aceştia vin după o
perioadă extraordinar de seacă … De multe ori banii primiţi pentru asistenţa
sanitară sunt folosiţi pentru schimbarea centralei termice, pentru repararea
acoperişului, diverse cheltuieli administrative, care contribuie la calitatea actului
medical. Potrivit legii, aceste cheltuieli trebuie suportate de la bugetul de stat fiind
considerate investiţii.
Unde este fisurat sistemul?
În prezent, doar o parte dintre asiguraţi contribuie financiar la asigurările sociale de
sănătate. Astfel, cei care plătesc nu beneficiază de servicii corespunzătoare. Nu mai
luăm în discuţie asistenţa medicală acordată de spitate la cererea anumitor
persoane fără să fie taxate oficial.
Cine răspunde pentru calitatea serviciilor medicale?
Din păcate, mulţi dintre cei asiguraţi iau ce li se oferă fără prea multe discuţii.
Beneficiarii serviciilor medicale pot veni la noi să facă o plîngere pentru
disfuncţionalităţile pe care le observă. În totalitatea cazurilor Casa de asigurări dă
curs sesizărilor. Este nevoie de timp pînă cînd se va schimba mentalitatea celor
care lucrează în spitale.
Ce importanţă au şi cum influenţează asigurările de sănătate private pe cele de
stat?
Asigurările de sănătate private vor completa oferta noastră. Este normal să apară şi
să se dezvolte. Noi avem un pachet de servicii limitat. El este negociat cu furnizorii
şi supervizat de Ministerul Sănătăţii.
Este mult sau puţin 7% din salariu pentru fondul de sănătate?
Procentul plătit atît de angajaţi cît şi de angajatori este similar cu cel din Germania.

S-ar putea să vă placă și