1.

Specificati regulile tactice pentru efectuarea audierii minorilor

Legea procesual-penală în vigoare nu stabileşte vârsta minimă la care minorii pot fi ascultaţi
ca martori. Potrivit art.139 al CPP, martorii minori se subdivid în două categorii de vârstă: până la
14 ani şi de la 14 până la 16 ani. Cu privire la prima categorie, legea prevede ca ascultarea să se
desfăşoare cu participarea specialistului-pedagog, iar, în unele cazuri, şi a părinţilor, rudelor
apropiate sau a tutorelui. Participarea persoanelor menţionate la ascultarea minorilor în vârstă de
14-16 ani este recomandabilă în situaţiile în care aceştia manifestă retard în dezvoltare.
Minorii sub vârsta de 14 ani nu poartă răspundere penală pentru mărturii mincinoase, însă,
înainte de a fi ascultaţi asupra problemelor de fond ale cauzei, într-o formă accesibilă vor fi avizaţi
asupra necesităţii de a depune mărturii numai despre ceea ce le este cunoscut.
Tactica ascultării minorilor, va fi stabilită în funcţie de nivelul lor de dezvoltare, de capacităţile
perceptive şi de înţelegere a faptelor şi evenimentelor la care au asistat. Astfel, la vârsta de 7-10
ani copiilor le este caracteristică o dezvoltare psihică mai intensivă, o creştere accentuată sporită
a potenţialului perceptiv şi de cunoaştere. Datorită noilor cunoştinţe lingvistice acumulate, creşte
mult capacitatea de redare a realităţii înconjurătoare, primele elemente ale gândurii abstracte.
Reuşita audierii martorilor din această categorie de minori depinde în mare măsura de gradul
de pregătire şi ordinea în care ea se desfăşoară. Este indicat ca ascultarea să fie efectuată la şcoală
sau în alte locuri bine cunoscute minorilor şi, fireşte, cu participarea pedagogului din instituţia de
instruire respectivă. Accentul se va pune pe relatarea liberă a faptelor cunoscute martorului. La
precizarea depoziţiilor prin intermediul întrebărilor se va proceda doar în situaţiile în care aceasta
se impune în mod deosebit. Deoarece copiii la această vârstă pot fi uşor sugestionaţi, întrebările
trebuie să fie formulate clar, direct şi într-un limbaj accesibil lor.
Dacă minorul încearcă să depună mărturii mincinoase, organul de anchetă trebuie să
determine şi să înlăture motivaţia comportării lui. După cum demonstrează practica, în majoritatea
cazurilor martorii în vârstă până la 10 ani falsifică informaţiile fiind influenţaţi de prieteni, rude şi
de alte persoane cointeresate în cauză.
Mai dificile sunt problemele privind audierea minorilor în vârstă de 11 -14 ani. Pe parcursul
acestor ani majoritatea copiilor traversează o perioadă plină de transformări biofiziologice care
influenţează esenţial psihicul, întreaga structură psihologică a individului. Datorită elementelor de
gândire logică, tendinţei de interpretare a celor percepute în baza propriei experienţe recepţia
devine echilibrată, memoria mai cuprinzătoare şi stabilă. La această vârstă minorii se
caracterizează printr-o comportare mai puţin stabilă, sunt iritabili, predispuşi spra fantezie şi
exagerarea faptelor percepute. Nu sunt excluse şi nici declaraţiile mincinoase, comportarea
agresivă sau chiar obraznică.
Cele menţionate impun, pe de o parte, ascultarea fără întârziere, a martorilor de această
vârstă, iar, pe de altă parte, crearea unor condiţii psihologice favorabile desfăşurării dialogului.
Organul ce conduce interogarea trebuie să manifeste multă răbdare şi calm, astfel ca audierea să
se desfăşoare într-o manieră serioasă, dar încurajatoare. Relatarea liberă rămâne şi aici faza de
bază a procesului de ascultare. Ca şi în cazul martorilor maturi, declaraţiile minorilor în vârstă de
11-14 ani pot fi precizate şi completate prin adresarea de întrebări, la formularea cărora îşi vor da
concursul specialiştiipedagogi. în situaţia adolescenţilor, adică a persoanelor de 14-16 ani, vârstă
care se caracterizează printr-o stabilitate a psihicului, se vor aplica măsuri tactice prevăzute pentru
ascultarea martorilor maturi.
2.Determinati esenta si circumstantele ce pot fi stabilite in cadrul audierii persoanelor in
procesul penal?

3.Determinati etapele perchezitiei si continutul lor

In funcţie de particularităţile fiecărui caz de corupţie, organul judiciar va trebui să stabilească
exact scopul percheziţiei, obiec tele urmărite: ce înscrisuri, obiecte sau alte valori se urmăresc a fi
găsite, posibilitatea ascunderii lor sau a distrugerii, metodele specifice de căutare, mijloacele
folosite, locurile unde ar putea fi ascunse" ş.a.
a) Cunoaşterea persoanei şi a locului unde urmează să se desfăşoare percheziţia prezintă o
importanţă deosebită pentru reuşita acestei activităţi. în secţiunea referitoare la prinderea în
flagrant, am făcut referiri cu privire la semnificaţia acestui element tactic. Subliniem că este
important să fie cunoscute exact persoanele care, în mod legal, locuiesc în aceste încăperi, dacă
folosesc sau nu în comun unele spaţii (pentru a legaliza percheziţia), ce căi de comunicare cu
exteriorul sunt, în special telefoane, uşi, geamuri deghizate etc; în cazul unor birouri, dispunerea
acestora în raport cu alte funcţionalităţi, depistarea acelora unde funcţionarul mai are acces în
virtutea legalităţilor de serviciu, eventual a locurilor unde îşi ţine garderoba, dulapul cu haine,
vestiarul etc. Având în vedere calitatea subiectului activ al infracţiunilor de corupţie, este bine ca
organul judiciar să ţină seama de informaţiile care se cunosc despre , personalitatea celui ce
urmează a fi percheziţionat. Trebuie stabilit numărul membrilor de familie, al colegilor de serviciu
care lucrează în acelaşi birou, raporturile dintre ei, eventualele animozităţi sau legături speciale
dintre ei.
b)Alcătuirea echipei şi pregătirea mijloacelor tehnice. Echipa însărcinată să efectueze
percheziţia va fi formată dintr-un număr suficient de persoane cărora li se vor repartiza sarcini. La
asemenea activităţi, în afară de procurori şi poliţişti, vor participa specialişti, în funcţie de natura
cauzei. Participarea făptuitorului, învinuitului sau a inculpatului la această activitate se impune
pentru a se preveni contestările rezultatelor percheziţiei. Echipa trebuie să pregătească mijloacele
tehnice care vor fi utilizate pentru găsirea banilor, obiectelor, înscrisurilor sau a altor mijloace de
probă. De regulă, se utilizează dotările trusei criminalistice, alte mijloace tehnice, din care nu
lipsesc: sursele de lumină vizibilă, dar şi lămpi cu radiaţii ultraviolete, infraroşii, chiar aparatură
portabilă roentgen, aparatură de înregistrare ş.a. Deplasarea şi pătrunderea la locul percheziţiei se
va face cu respectarea regulilor tactice enunţate anterior, raportate, desigur, la particularităţile
fiecărui caz în parte. Sunt situaţii în care se recomandă declanşarea unor percheziţii simultane la
toţi participanţii (dacă sunt mai mulţi) sau la toate locuinţele pe care le deţin făptuitorii, inclusiv
la birouri.
c)Efectuarea percheziţiei propriu-zise. Fiecare membru al echipei va acţiona potrivit sarcinilor
stabilite anterior. De exemplu, vor asigura intrările si ieşirile, geamurile, pentru a nu se putea
arunca obiecte, valori, pentru a se împiedica pără sirea domiciliului, dar şi preveni eventuale
încercări de sinucidere. Alţi membri ai echipei vor inventaria urgent încăperile, obiectele apte să
fie folosite în acţiuni violente, dar, în primul rând obiecte posibil produs al infracţiunii. Fireşte, de
la început trebuie să se procedeze la percheziţia corporală, în condiţiile descrise la tactica realizării
flagrantului. De regulă, în asemenea percheziţii se caută sume de bani sau valută, înscrisuri, bunuri
de valoare, ca: bijuterii, tablouri, obiecte diverse. în funcţie de acestea se va manifesta atenţie
mărită la: dulapuri, sertare, tablouri, cărţi, bibliotecă, candelabre, tapiţerii, genţi, canapele, cămări,
debarale, W.C., pivniţe, poduri, vaze, obiecte de porţelan, faianţă, gresie, parchet, sobe, burlane
etc. se va acorda atenţie posibilităţii existenţei pereţilor dublii sau a altor ascunzători la obiectele
de mobilier sau la elementele de construcţie. Se impune, de asemenea, ridicarea, sau cel puţin
studierea agendelor, a corespondenţei, caietelor, registrelor, casetelor video, audio, computerelor,
deseori acestea fiind purtători de probe foarte importante. Este recomandabil să se efectueze şi
percheziţia autoturismelor sau a altor vehicule, cu participarea unui cunoscător în materi
d)Fixarea rezultatelor percheziţ iei . Potrivit prevederilor art. 131 Coc peoc.pen., principalul
mijloc de fixare a rezultatelor percheziţ iei este procesul-verbal, care se î ntocmeş te î n mod
obligatoriu, indiferent de acestea. Dacă la efectuarea percheziţ iei s-au aplicat mijloace tehnice de
fixare sau s-a procedat la schiţ area î n î ntregime sau parţ ială a locului percheziţ ionat, procesul-
verbal va fi î ntregit cu fotografii, î nregistrări videomagnetice, desene ş i cu alte materiale
ilustrative. Procesul-verbal reprezintă principala sursă de fixare a rezultatelor acestei complicate
activităţ i procedurale. El trebuie să corespundă după formă ş i conţ inut cerinţ elor prevăzute î n lege
, adică să fie î ntocmit la locul percheziţ iei ş i redactat astfel, ca cele trei părţ i constitutive -
introductivă, descriptivă ş i finală - să reprezinte constatările făcute de organul de cercetare pe
î ntregul parcurs al percheziţ iei - din momentul sosirii până la abandonarea locului respective.

4.Numiti temeiul si descrieti tactica ridicarii de obiecte si documente

Drept temei la ridicarea de obiecte si documente – cunoasterea exacta a existentei
presupuselor obiecte sau documente delicte la o anumita persoana.
Ridicarea de obiecte şi documente reprezintă o activitate procedurală de o mai
redusăncomplexitate, deoarece în cazul acesteia sun cunoscute atît obiectele cît şui înscrisuile,
locurile în carese află precum şi persoana care le deţine. Ridicarea de acte sau î nscrisuri este o
activitate asemănătoare percheziţ iei î nsă ea se deosebeş te prin faptul că organul judiciar are
cunoş tinţ ă la cine se află obiectul sau actul căutat, iar persoana care î l deţ ine recunoaş te acest lucru.
Pentru ridicarea acestora, iniţ ial se solicita pe cale de adresă ce anume act sau obiect urmează a fi
predat la organul judiciar. Doar î n situaţ ia î n care persoana nu dă curs solicitării se va proceda la
ridicarea obligatorie î n prezenţ a martorilor asistenţ i. În procesul-verbal î n care se vor trece toate
detaliile cu privire la activitatea efectuată se vor menţ iona ş i starea de funcţ ionare, autenticitatea
actului sau obiectului ş i starea acestora. Ridicarea de obiecte ş i î nscrisuri este definită ca activitatea
de urmărire penală ş i de criminalistică tactică prin intermediul căreia organul de urmărire sau
instanţ a de judecată asigura obiectele ş i documentele ce pot servi ca mijloc de probă î n procesul
penal.
Obiectele ş i î nscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă î n procesul penal se pot clasifica astfel:
- obiecte ş i î nscrisuri care au fost folosite ori erau destinate să servească la săvârş irea infracţ iunii;
- obiecte ce reprezintă produsul infracţ iunii; - obiecte ş i î nscrisuri care conţ in sau poartă o urmă a
faptei comise; - orice alte obiecte ş i î nscrisuri care pot servi la aflarea adevărului î n cauza
investigată Ca ş i percheziţ ia, ridicarea de î nscrisuri ş i obiecte are caracterul auxiliar de descoperire
ş i strângere a unor mijloace de probă, ridicarea făcându-se î n două moduri:la cerere ş i ridicare
silită. Orice persoană fizică sau juridică, î n posesia căreia se afla un obiect sau un î nscris ce poate
servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte ş i să-l predea, sub luare de dovadă, organului
de urmărire penală sau instanţ ei de judecată, la cererea acestora (art. 97 alin. 1 C.p.p.). Dacă
obiectul sau î nscrisul are caracter secret ori confidenţ ial, prezentarea sau predarea se face î n
condiţ ii care să asigure păstrarea secretului ori confidenţ ialităţ ii (art. 97 alin. 3 C.p.p.)