Sunteți pe pagina 1din 5

Tema 2: Mecanismul financiar al întreprinderii

2.1 Esen a şi structura mecanismului financiar la nivel de întreprindere

2.2 Structura financiară a întreprinderii

2.3 Formele de manifestare ale capitalului întreprinderii

2.3 Formele de manifestare ale capitalului întreprinderii 2.4 Criterii de optimizare a structurii financiare 2.1

2.4 Criterii de optimizare a structurii financiare

2.1 Esenţa şi structura mecanismului financiar la nivel de întreprindere Prin mecanism financiar al întreprinderii înţelegem metode, pîrghii, instrumente şi proceduri de colectare şi gestionare a capitalurilor. Aceste mecanisme au o importanţă deosebită în organizarea şi conducerea activităţii financiare şi se pun în mişcare prin tehnici specifice, particulare ce se utilizează în procesul de naştere şi derulare a fluxurilor şi ciclurilor financiare, capitalurilor în constituirea şi utilizarea surplusului monetar, în formarea şi acoperirea necesarului global de finanţare a întreprinderii. Mecanismele financiare sunt foarte diversificate şi numeroase printre care mecanismele:

- financiare privind autofinanţarea;

- creditare şi de finanţare bugetară;

- mecanismul amortizării;

- ciclurilor de investiţii şi celui operaţional;

- mecanismului circuitului capitalului;

- mecanismul de desfăşurare a fluxurilor financiare;

- mecanismul formării şi utilizării surplusului monetar.

Asemenea mecanisme trebuie să fie organizate şi utilizate în aşa fel încât să dea impuls desfăşurării unei activităţi raţionale, asigurarea rentabilităţii, eficienţei, lichidităţii şi înlăturării riscurilor.

Orişicare întreprindere se caracterizează prin deţinere de capital, punerea în mişcare a unei funcţii de producţie şi participarea la procesul de schimb care se realizează în baza banilor care şi dau naştere vieţii financiare la întreprindere. Orice schimb implică două mişcări de sens contrar: una generată de transfer de bunuri şi servicii, iar alta generată de transfer de bani. Cantitatea de bunuri şi monedă transferate într-o anumită perioadă între agenţii economici se numeşte flux. Fluxurile pot fi:

1) 2) 1. 2. 3.
1)
2)
1.
2.
3.

reale sau fizice (de bunuri şi servicii) financiare (monedă)

Cantitatea de bunuri sau monedă existente la un moment dat reprezintă un stoc. La baza mecanismului financiar stau relaţiile dintre fluxuri şi stocuri. Fluxurile financiare pot fi:

Fluxuri financiare de contrapartidă – se caracterizează prin înlocuirea imediată a unui activ real cu monedă sau invers;

Fluxuri financiare decalate – apar în cazul în care fluxurilor fizice nu le corespund imediat nişte fluxuri financiare, astfel că echilibrul stocurilor este rupt şi se restabileşte prin apariţia unui activ financiar.

Fluxuri financiare multiple – pentru a compensa efectele decalajelor dintre fluxurile fizice şi cele financiare întreprinderea poate schimba creanţa pe monedă apelînd la un terţ şi care este un intermediar financiar.

4. Fluxuri financiare autonome – se degajă din operaţiunile financiare privind acordarea sau

primirea de împrumuturi, cînd au loc transferuri de monedă de la o persoană la alta. Aceste fluxuri dau naştere la active financiare, creanţe şi datorii. Pentru realizarea obiectului sau de activitate (obtinerea de bunuri si servicii) si atingerea scopului propus (obtinerea de profit) intreprinderea realizeaza legaturi cu piata capitalurilor, piata factorilor de

productie, piata consumatorilor si cu statul ca autoritate publica. In primul rand se realizeaza legatura cu piata capitalurilor (piata financiara si bancara), infiintarea intreprinderii fiind legata de constituirea capitalului social al acesteia. Astfel prin emisiunea de actiuni, obligatiuni, contractarea unor credite bancare, intreprinderea isi constituie capitalul social. Ulterior prin capitalizarea unei parti din profitul realizat de intreprindere se poate majora capitalul social, deci se constituie un flux financiar dinspre partea capitalului reprezentata de actiuni, obligatiuni, credite bancare, in sens contrar se constituie si un flux financiar dinspre intreprindere spre piata capitalurilor, reprezentat de plata dividendelor, rambursarea creditelor sau plata dobanzilor aferente. Capitalul intreprinderii se formeaza prin fluxuri financiare autonome care au la baza acumulari financiare anterioare din afara intreprinderii sau din intreprindere si care sunt operatiuni independente de cele de productie. Aceste operatiuni care conduc la modificarea cantitativa si a naturii diferitelor active financiare pot fi grupate in 3 categorii: de pret, de aport de capital si de imprumut. Cea de a doua categorie de fluxuri financiare autonome este legata de obtinerea si repartizarea

financiare autonome este legata de obtinerea si repartizarea profitului net a intreprinderii. In acest caz, relatia

profitului net a intreprinderii. In acest caz, relatia se stabileste intre intreprindere si stat pentru plata impozitului pe profit si a celorlalte obligatii fata de stat (impozite, taxe, contributii), dar intreprinderea poate beneficia si de anumite scutiri la plata impozitelor sau taxelor, precum si de unele subventii de la bugetul de stat, deci se creeaza 2 fluxuri financiare economice dinspre intreprindere spre stat (plata de impozite, taxe) si dinspre stat spre intrepindere(subventii, scutiri de impozite, taxe). Putem conchide că fluxurile băneşti generate de activitatea economică a întreprinderii sunt legate, în primul rând, de procurarea capitalului, de utilizarea acestuia în concordanţă cu necesităţile pe care le reclamă buna derulare a fluxurilor corporale, în al doilea rând, de recuperarea integrală a acestuia, iar în al treilea rând, de obţinerea şi folosirea profitului. În măsura în care întreprinderea desfăşoară activităţi de comerţ exterior, fluxurile sale băneşti îmbracă şi forma fluxului valutar, întrucât exprimarea bănească a fluxurilor corporale (reale) poate fi făcută nu numai în moneda naţională ci şi în alte monede. Funcţionarea capitalului ca element de fond al procesului economic se declanşează ca urmare a unui proces elementar: procesul financiar. Procesul financiar este un ansamblu coerent de activităţi de bază şi complementare, organizate şi desfăşurate în timp, prin care întreprinderea îşi mobilizează, alocă şi utilizează, potrivit unor metode şi tehnici specifice domeniului, capital financiar necesar îndeplinirii, în condiţii de eficienţă maxim posibilă, a funcţiei sale obiectiv; vânzarea de utilităţi cerute pe piaţă şi obţinerea de profit. Procesul financiar, ca o componentă a procesului economic derulat la nivel de întreprindere, are un dublu caracter: concret şi de reglare. Ca proces concret, acesta semnifică un ansamblu de activităţi ce trebuiesc organizate şi desfăşurate la nivelul oricărei întreprinderi cu un scop bine determinat: mobilizarea oportună, alocarea raţională şi utilizarea eficientă a capitalului necesar funcţionării normale a acesteia, ca sistem economic de sine stătător. Procesul financiar are un rol regulator al activităţii economice prin manifestarea fluxurilor informaţional-decizionale. În procesele economice, care au loc în cadrul întreprinderilor, capitalul parcurge succesiv cele trei stadii îmbrăcând mai multe forme: bănească, materială (materii prime, produse neterminate, produse finite) iar în final din nou cea bănească. Capitalul, odată revenit la forma iniţială (bănească), desăvârşeşte un ciclu financiar. Un ciclu financiar poate fi definit ca un ansamblu de operaţiuni şi proceduri care intervin din momentul transformării monedei în bunuri şi servicii pînă la cel în care se recuperează. Activitatea întreprinderii trebuie să se desfăşoare în aşa fel încât să se poată obţine nu numai recuperarea volumului iniţial de monedă ci şi un surplus. Într-o întreprindere apar 3 cicluri financiare principale:

Într-o întreprindere apar 3 cicluri financiare principale: 1. ciclul de investiţie – amortizare 2. ciclul

1. ciclul de investiţie – amortizare

3.

ciclul operaţiunilor financiare

(1) Ciclul de investiţie – amortizare caracterizează procesul de formare a activelor pe TL. Prin investiţii se creează un capital de producţie de la care întreprinderea aşteaptă nişte venituri în mai multe perioade succesive. Investiţia este o cheltuială imediată care se materializează în transformarea monedei în active fizice ce au o durată îndelungată de funcţionare. O dată creat capitalul de producţie începe să se deprecieze fizic şi moral. Suma de bani iniţială se recuperează în mod progresiv, în timp ce valoarea activului din bilanţ se micşorează cu valoarea uzurii. La sfîrşitul perioadei de serviciu a capitalului productiv va trebui să existe o echivalenţă a fluxurilor. Figura nr.1 Desfăsurarea ciclului de investiţii

Bunuri materiale cumpărări şi decontarea altor cheltuieli din regie proprie clădiri, maşini, Amortizare cost
Bunuri materiale
cumpărări şi
decontarea altor
cheltuieli din regie
proprie
clădiri, maşini,
Amortizare cost
utilaje, instalaţii
produse finite-
Monedă
Monedă
etc.
vânzare- încasare
(2)
Ciclul operaţional cuprinde:
1)
2)
3)
achiziţia de bunuri şi servicii
transformarea acestora în produse finite
vînzarea lor
Figura nr.2 Desfăşurarea ciclului de exploatare
Bunuri (produse) financiare:
Monedă
Acordare
- certificate depozit, acţiuni,
obligaţiuni
Restituire
Monedă
împrumut
împrumut
Monedă Acordare împrumut
Monedă
Acordare
împrumut

Acest proces trebuie să funcţioneze continuu spre a se asigura o folosire optimă a muncii şi capitalului de producţie. În fazele ciclului operaţional capitalul îmbracă diferite forme, circulînd şi transformîndu-se în mod permanent. Fluxurilor reale le corespund o serie de fluxuri financiare, creanţe, datorii. (3) Ciclul operaţiunilor financiare priveşte operaţiunile, procedurile de acordare sau luare de împrumut precum şi operaţiunile privind mărirea sau diminuarea capitalului propriu. Toate operaţiunile de acordare sau luare de împrumut dau naştere fluxurilor financiare, adică intrărilor şi ieşirilor de monedă. Figura nr.3 Desfăşurarea ciclului operaţiunilor financiare

Bunuri (produse) financiare: - certificate depozit, acţiuni, obligaţiuni Restituire Monedă împrumut
Bunuri (produse) financiare:
- certificate depozit, acţiuni,
obligaţiuni
Restituire
Monedă
împrumut

Fluxurile sunt expresia mişcării şi caracterizează viaţa întreprinderii, în timp ce stocurile redau situaţia patrimoniului la un moment dat ca o consecinţă a transformărilor produse de fluxuri într-un interval temporal. Relaţiile dintre fluxuri şi stocuri constituie fundamentele mecanismelor financiare.

2.2

Prin structura financiară a unei întreprinderi se înţelege un raport existent între finanţările sale pe TS şi finanţările pe TL şi TM. Fiecare firmă îşi stabileşte o structură obiectivă a capitalului care constă din anumite proporţii de capital propriu, capital împrumutat pe TL şi capital împrumutat pe TS. Capitalul este un stoc de valori care, intrate în circuitul economic, pot genera venituri posesorilor lor.

Structura financiară a întreprinderii (studiu individual)

financiară a întreprinderii (studiu individual ) 2.3 Principalele forme de manifestare ale capitalului

2.3

Principalele forme de manifestare ale capitalului Capitalul, în calitatea sa de factor de producţie, face să devină imperios necesară cunoaşterea modului de formare a capitalurilor, alocarea lor în cadrul proceselor economice, modul lor de utilizare şi finalitatea utilizării lor. Pentru cunoaşterea acestora, este important să prezentăm principalele tipuri de capitaluri, date de clasificarea lor după criterii mupltiple, în funcţie de scopul urmărit. Deşi capitalurile se clasifică după o multitudine de criterii, în lucrarea dată va fi inclusă clasificarea propusă de către autorul Camelia Oprean, care analizează în special două tipologii ale capitalului, ca factor de producţie, din perspectiva teoriei economice. După natura capitalului, acesta se împarte în capital real şi capital financiar.

Formele de manifestare ale capitalului întreprinderii

Capitalul real

Capitalul financiar

După modul specific în care participă la procesele economice, se consumă şi se înlocuiesc, capitalurile se pot clasifica în două categorii, şi anume: capitaluri fixe şi capitaluri circulante. Lucrarea cu titlu „Tratat de management financiar-bancar” (I. Bogdan – coordonator) dă o definiţie atât pentru capitalul fix, cât şi pentru cel circulant, mai completă, mai aproape de realitate decât cele regăsite în alte lucrări de specialitate, şi se formulează astfel:

 „Capitalul fix  Capitalul economic  Capitalul permanent
 „Capitalul fix
 Capitalul economic
 Capitalul permanent

„Capitalul circulant

Astfel, după criteriul provinienţei distingem:

Capitaluri proprii Capitalurile împrumutate. Capitaluri atrase. Conform criteriului privind conţinutul acestora, capitalurile se împart în trei categorii: capital economic; capital permanent; capitalul de lucru (fondul de rulment).

Capitalul de lucru (fondul de rulment – FR)

Unii autori împart capitalul după rolul şi forma acestuia în capital productiv şi capital lucrativ.

„Capitaluri productive

Capitalul productiv se întâlneşte sub două forme:

1. capital real, numit şi capital tangibil, format din bunuri materiale;

2. capital uman, numit şi capital intelectual sau intangibil.

Capitalurile lucrative

După modul de participare a proprietarilor la formarea capitalurilor, există: capital subscris, capital vărsat capital nevărsat.

Capitalul subscris

Capitalul vărsat

Capitalul nevărsat

Funcţionarea capitalului întreprinderii se caracterizează prin circulaţia continuă în procesul de

activitatea în ramură ce are perspective influenţează
activitatea
în
ramură
ce
are
perspective
influenţează

producţie. Fiecare rotaţie este compusă din mai multe stadii:

1. capitalul în forma bănească se investeşte în active operaţionale transformîndu-se în capital productive

2. capitalul productiv în procesul de producţie se transformă în formă materială – produse finite

3. produsele finite (capital-marfă) pe măsura comercializării producţiei se transformă în capital bănesc.

2.4 Criterii de optimizare a structurii financiare

1.

2.

competitivă

3. structura activelor

4. rata de creştere

5. profitabilitatea

6. impozitele

7. controlul

8.

9.

10.

atitudinile echipei manageriale

atitudinea ofertantului de credit şi a agenţilor economici flexibilitatea financiară.

Pentru a lua o decizie privind structura optimă a capitalului este necesar de ţinut cont de o serie de factori cum ar fi:

stabilitatea vînzărilor – o firmă care are vînzări stabile poate să folosească capital împrumutat într-o proporţie mai mare şi poate suporta cheltuieli fixe mai mari decît o companie ce are vînzări instabile; –

structura

profitabilitatea şi deci şi posibilitatea de a lua credite;

Decizia întreprinderii privind structura financiară presupune pe de o parte alegerea raportului dintre 1. Efectul
Decizia întreprinderii privind structura financiară presupune pe de o parte alegerea raportului dintre
1.
Efectul de îndatorare
2.
Rentabilitatea financiară
3.
(1)
Capacitatea de îndatorare
Prin efect de îndatorare se înţelege rezultatul financiar pozitiv sau negativ pe care îl obţine
1)

capital permanent şi capital pe termen scurt, iar pe de altă parte alegerea proporţiei fiecărei surse de capital permanent din totalul pasivului bilanţului în aşa fel ca să maximizăm valoarea întreprinderii. Criteriile principale care caracterizează selectarea unei structuri financiare sunt:

agentul economic ca urmare a folosirii capitalului împrumutat. Efectul de îndatorare se obţine comparînd rentabilitatea economică cu rata dobînzii. Dacă:

R e > R d – efect de îndatorare pozitiv R e < R d – efect de îndatorare negativ

2)

Efectul de îndatorare este direct proporţional cu structura financiară şi cu diferenţa dintre R e şi R d . R e = Profit / Active