Examen

Investeşte în oameni!
Proiect cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane 2007-2013
Axa prioritară: 1 „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării
societăţii bazate pe cunoaştere”
Domeniul major de intervenţie:1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare”
Titlul proiectului: „Educatori pentru societatea cunoaşterii”
Cod contract: POSDRU/ 87/ 1.3/ S/ 55659
Beneficiar : Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor
ÎNVĂȚAREA INTERACTIV-CREATIVĂ
Obiective: La finalul cursului formabilii vor fi capabili:
 să înţeleagă semnificaţia metodei: pentru profesor este o tehnică de predare, pentru

elevi este o tehnică de învăţare, iar pentru ambii un mod comun de lucru;
 să utilizeze metodele interactive în funcţie de momentele activităţii de instruire;
 să - şi adapteze stilul didactic în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi
posibilităţile cognitive şi practice ale elevilor;
 să stimuleze elevii în elaborarea proiectelor personalizate de învăţare;
 să - şi asume responsabilitatea desfăşurării învăţării, conştientizând, aplicând,
evaluând, gestionând şi dobândind autonomie în propria formare;
Instrumente:
Fişe de lucru
Flip-chart
Markere
Publicaţii de specialitate şi metodice
Platforma proiectului
Calculator/Laptop şi videoproiector
Bibliografie selectivă:
 Ausubel D.; Floyd R., Învăţarea în şcoală, EDP, Bucureşti, 1981
 Ioan Cerghit, Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti,1997
 Planchard, Emile , Pedagogie şcolară contemporană, Editura didactică şi pedagogică R.A.
Bucureşti, 1992
 Salade, Dumitru, Dimensiuni ale educaţiei, Editura didactică şi pedagogică
R.A.Bucureşti,1997
 Marcu Vasile, Marinescu Mariana , Educaţia omului de azi pentru lumea de mâine,
Editura Universităţii din Oradea, 2003
 Comănescu Ioan, Prelegeri de didactică şcolară, Editura Imprimeriei de Vest, Oradea,
2003
 Roco, Mihaela, Creativitate şi inteligenţa emotională, Ed.Polirom, 2004
 Jinga Ioan, Educaţia şi viaţa cotidiană, Editura didactică şi pedagogică, R.A.Bucureşti,
2005
 Cristea Sorin (coordonare generală), Curriculum pedagogic, Editura didactică şi
pedagogică, R.A.Bucureşti, 2006
 Dimitriu-Tiron Elena, Dimensiunile educaţiei contemporane, Iaşi, Institutul European,
2006
 Oprea Lăcrimioara Crenguţa, Strategii didactice interactive, Editura didactică şi
pedagogică, R.A.Bucureşti, 2006
 Cristea, Sorin, Curriculum pedagogic, E.D.P., Bucureşti, 2008
Prezentare pe scurt
Pe parcursul cursului se doreşte familiarizarea cu aspecte teoretice şi aplicative legate de metodele

interactive şi conştientizarea valorii utilizării metodelor active în sistemul educaţiei permanente.
În societatea actuală are loc un proces dinamic care obligă toate categoriile sociale să ţină pasul cu
evoluţia societăţii şi implicit a educaţiei. Transformările sociale implică necesitatea creării unui mediu de
învăţare care să eficientizeze tehnicile de învăţare şi de muncă intelectuală. Cadrele didactice sunt
incluse în mecanismul societăţii în continuă şi tot mai accelerată schimbare. Elevul vine la şcoală cu o
experienţă mediată prin întermediul mijloacelor moderne de comunicare în masă care nu poate fi
ignorată. Cursul tratează următoarele teme:
Tema 1: Invăţarea interactiv-creativă.Delimitări conceptuale

Tema 2: Rolurile şi ipostazele cadrului didactic în instruirea interactivă
Tema 3: Forme şi metode de instruire interactivă
Tema 4: Modalităţi de stimulare a creativităţii în procesul didactic
Tema 1: INVĂŢAREA INTERACTIV-CREATIVĂ.DELIMITĂRI

CONCEPTUALE
Delimitări conceptuale:
Metodele de învăţământ (“odos” = cale, drum; “metha” = către, spre)
Noţiuni cheie: comunicare, cooperare, interacţiune, imaginaţie
Noţiuni teoretice:
“Învăţarea în grup exersează capacitatea de decizie şi de iniţiativă, dă o notă mai personală

muncii, dar şi o complementaritate mai mare aptitudinilor şi talentelor, ceea ce asigură o participare mai
vie, mai activă, susţinută de foarte multe elemente de emulaţie, de stimulare reciprocă, de cooperare
fructuoasă.”(Ioan Cerghit,Metode de învăţământ, EDP, Bucureşti,1997, p. 54)
Specific metodelor interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea dintre minţile
participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate evidente.
Interactivitatea presupune atât cooperarea – definită drept “forma motivaţională a afirmării de sine,
incluzând activitatea de avansare proprie, în care individul rivalizează cu ceilalţi pentru dobândirea unei
situaţii sociale sau a superiorităţii” – cât şi competiţia care este o “activitate orientată social, în cadrul
căreia individul colaborează cu ceilalţi pentru atingerea unui ţel comun”(Ausubel D.; Floyd R., Învăţarea
în şcoală, EDP, Bucureşti, 1981 ). Ambele implică un anumit grad de interacţiune, în opoziţie cu
comportamentul individual. Interacţiunea stimulează efortul şi productivitatea individului şi este
importantă pentru autodescoperirea propriilor capacităţi şi limite, pentru autoevaluare.În acest fel se
dezvoltă capacităţile elevilor de a lucra împreună ce se constituie într-o componentă importantă pentru
viaţă şi pentru activitatea lor profesională viitoare.
Avantajele interacţiunii:
-în condiţiile îndeplinirii unor sarcini simple, activitatea de grup este stimulativă, generând un
comportament contagios şi o strădanie competitivă; în rezolvarea sarcinilor complexe, rezolvarea de
probleme, obţinerea soluţiei corecte e facilitată de emiterea de ipoteze multiple şi variate; (Ausubel D.,
Floyd R., Învăţarea în şcoală, EDP, Bucureşti, 1981)
-stimulează efortul şi productivitatea individului;
-este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacităţi şi limite, pentru autoevaluare;
-există o dinamică intergrupală cu influenţe favorabile în planul personalităţii;
-subiecţii care lucrează în echipă sunt capabili să aplice şi să sintetizeze cunoştinţele în moduri
variate şi complexe, învăţând în acelaşi timp mai temeinic decât în cazul lucrului individual;
-dezvoltă capacităţile elevilor de a lucra împreună - componentă importantă pentru viaţă şi

pentru activitatea lor profesională viitoare;
-dezvoltă inteligenţele multiple ( lingvistică, logico-matematică, spaţială, interpersonală,

intrapersonală, naturalistă, morală );
-stimulează şi dezvoltă capacităţi cognitive complexe (gândirea divergentă, gândirea critică,

gândirea laterală – capacitatea de a privi şi a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gândirii);
-munca în grup permite împărţirea sarcinilor şi responsabilităţilor în părţi mult mai uşor de
realizat;
-timpul de soluţionare a problemelor este de cele mai multe ori mai scurt în cazul lucrului în grup
decât atunci când se încearcă găsirea rezolvărilor pe cont propriu;
-cu o dirijare adecvată, învăţarea prin cooperare dezvoltă şi diversifică priceperile, capacităţile şi
deprinderile sociale ale elevilor;
-interrelaţiile dintre membrii grupului, emulaţia, sporeşte interesul pentru o temă sau o sarcină
dată, motivând elevii pentru învăţare;
-lucrul în echipă oferă elevilor posibilitatea de a-şi împărtăşi părerile, experienţa, ideile,
strategiile personale de lucru, informaţiile;
-se reduce la minim fenomenul blocajului emoţional al creativităţii;
-grupul dă un sentiment de încredere, de siguranţă, antrenare reciprocă a membrilor ce duce la

dispariţia fricii de eşec şi curajul de a-şi asuma riscul;
-interacţiunea colectivă are ca efect şi “educarea stăpânirii de sine şi a unui comportament

tolerant faţă de opiniile celorlalţi, înfrângerea subiectivismului şi acceptarea gândirii colective”
(Crenguţa L. Oprea, Metode activ-participative de stimulare şi dezvoltare a creativităţii în educaţia
adulţilor, în revista „Paideia” Nr.1-2/ 2000)
Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţării şi dezvoltării

personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei,
de experienţe, de cunoştinţe. Interactivitatea presupune o învăţare prin comunicare, prin colaborare,
produce o confruntare de idei, opinii şi argumente, creează situaţii de învăţare centrate pe
disponibilitatea şi dorinţa de cooperare a copiilor, pe implicarea lor directă şi activă, pe influenţa
reciprocă din interiorul microgrupurilor şi interacţiunea socială a membrilor unui grup.
Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul de calităţi şi

disponibilităţi din partea cadrului didactic: receptivitate la nou, adaptarea stilului didactic, mobilizare,
dorinţă de autoperfecţionare, gândire reflexivă şi modernă, creativitate, inteligenţa de a accepta noul şi o

mare flexibilitate în concepţii.
Misiunea cadrelor didactice este foarte importantă și dificilă în această perioadă, deoarece elevii
trebuie pregătiți pentru examenele naționale, dar în același timp trebuie pregătiți pentru munca prin
cooperare, comunicare și colaborare în echipă, în vederea integrării cu succes în societatea actuală.
Profesorii trebuie să devină maeștrii în împletirea metodelor clasice folosite în învățământul românesc,
cu cele interactive, care formează elevilor abilități de comunicare, gândire critică, acceptarea opiniei
diferite a partenerilor de dialog, căutarea soluțiilor dezvoltând creativitatea și alegerea unei soluții
optime.
Metodele de predare-învățare-evaluare sunt instrumente importante aflate la dispoziţia

profesorului, de a căror cunoştinţe şi utilizare depinde eficienţa muncii educative. Profesorul, cunoscând
varietatea metodelor, particularităţile elevilor cu care lucrează, obiectivele pe care trebuie să le atingă,
trebuie să acţioneze pentru a-şi valorifica pe deplin personalitatea, devenind el însuşi un creator în
particularizarea strategiilor, metodelor şi procedeelor didactice.
Antrenarea permanentă a elevilor la un efort intelectual susţinut şi înarmarea acestora cu capacităţi

necesare unei activităţi de învăţare productivă reprezintă modalitatea cea mai eficientă de educare a
elevilor în spiritul unei atitudini conştiente şi active.
Cerinţa primordială a educaţiei progresiviste, cum spune Jean Piaget, este de a asigura o
metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităţilor de învăţare şi de munca independentă, cu
activităţile de cooperare, de învăţare în grup şi de munca interdependentă. Deşi învăţarea este
eminamente o activitate proprie, ţinând de efortul individual depus în înţelegerea şi conştientizarea
semnificaţiilor ştiinţei, nu este mai puţin adevărat ca relaţiile interpersonale, de grup sunt un factor
indispensabil apariţiei şi construirii învăţării personale şi colective. “Învăţarea în grup exersează
capacitatea de decizie şi de iniţiativă, dă o notă mai personală muncii, dar şi o complementaritate mai
mare aptitudinilor şi talentelor, ceea ce asigură o participare mai vie, mai activă, susţinută de foarte
multe elemente de emulație, de stimulare reciprocă, de cooperare fructuoasă.” Specific metodelor
interactive de grup este faptul că ele promovează interacţiunea dintre minţile participanţilor, dintre
personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate evidente. Acest tip de interactivitate
determină “identificarea subiectului cu situaţia de învăţare în care acesta este antrenat” (Idem), ceea ce
duce la transformarea elevului în stăpânul propriei transformări şi formări.
Uneori considerăm educaţia ca o activitate în care continuitatea e mai importantă decât

schimbarea. Devine însă evident că trăim într-un mediu a cărui mişcare este nu numai rapidă ci şi
imprevizibilă, chiar ambiguă. Nu mai ştim dacă ceea ce ni se întâmplă este “bine” sau “rău”. Cu cât
mediul este mai instabil şi mai complex, cu atât creşte gradul de incertitudine.
Activităţi de învăţare pe grupe:

Formabilii vor fi împărțiți pe grupe: 2 grupe vor analiza avantajele și limitările metodelor clasice și
alte 2 grupe vor analiza avantajele și limitările metodelor interactive de predare-învățare-evaluare.
Tema 2.ROLURILE ŞI IPOSTAZELE CADRULUI DIDACTIC ÎN INSTRUIREA

INTERACTIVĂ
Noţiuni cheie: relaţionare, gândire critică, comunicare, coparticipare
Noţiuni teoretice:
Datorită progresului tehnologic şi accesului sporit la cunoaştere şi la resurse ne putem propune şi

realiza schimbări la care, cu câtva timp în urmă nici nu ne puteam gândi.
Trebuie, deci, să ne modificăm modul în care gândim prezentul şi viitorul educaţiei pe care îl dăm
generaţiei următoare având în vedere aceste aspecte. Nu ne mai putem permite o unitate şcolară
“muzeu”, orientată spre trecut, care pune accent pe cunoştinţe, ci avem nevoie de o şcoală ce-i
pregăteşte pe copii pentru viitor, punând accent pe competenţele sociale şi de comunicare.
E bine ca profesorul să modeleze tipul de personalitate necesar societăţii cunoaşterii, personalitate
caracterizată prin noi dimensiuni: gândire critică, creativă, capacitate de comunicare şi cooperare,
abilităţi de relaţionare şi lucru în echipă, atitudini pozitive şi adaptabilitate, responsabilitate şi implicare.
Un învăţământ modern, bine conceput permite iniţiativa, spontaneitatea şi creativitatea copiilor,

dar şi dirijarea, îndrumarea lor, rolul profesorului căpătând noi valenţe, depăşind optica tradiţională prin
care era un furnizor de informaţii.
În organizarea unui învăţământ centrat pe copil, profesorul devine un coparticipant alături de elev
la activităţile desfăşurate. El însoţeşte şi încadrează copilul pe drumul spre cunoaştere.
Utilizarea metodelor interactive de predare – învăţare în activitatea didactică contribuie la
îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv - educativ, având un caracter activ – participativ şi o reală
valoare activ – formativă asupra personalităţii elevului.
Creierul funcţionează asemenea unui computer, acesta din urmă a fost proiectat şi creat după
modelul de funcţionare al creierului. Pentru ca un computer să înceapă să funcţioneze trebuie să apăsăm
butonul de pornire. În cazul în care învăţătoarea este „pasivă”, butonul „pornire” al creierului nostru este
activat. Unui computer îi este necesar pentru a fi în stare de funcţionare de un soft adecvat pentru a
interpreta datele introduse şi creierul nostru are nevoie să facă unele conexiuni cu ideile ancoră deja
cunoscute. Când învăţarea este „pasivă”, creierul nu face aceste legături. Un computer nu reţine
informaţia procesată decât dacă acţionăm butonul „salvare”. Creierul nostru trebuie să testeze informaţia
sau să o explice altcuiva pentru a o stoca.
Profesorii îşi inundă elevii cu propriile lor gânduri profunde şi bine organizate. Profesorii recurg
prea des la explicaţii şi demonstraţii de genul „hai-sa-ţi-arăt-cum”. Desigur că, prezentarea poate face o
impresie imediată asupra creierului, dar în absenţa unei memorii excepţionale, elevii nu pot reţine prea
mult pentru perioada următoare. Un profesor, oricât de strălucit orator ar fi, nu se poate substitui
creierelor elevilor şi deci nu poate face activitatea care se desfăşoară individual în mintea fiecăruia.
Elevii înşişi trebuie să organizeze ceea ce au auzit şi văzut într-un tot ordonat şi plin de
semnificaţii. Dacă elevilor nu li se oferă ocazia discuţiei, a investigaţiei, a acţiunii, a participării şi
eventual a predării, învăţarea nu are loc.
Fiecare grup desemnează un reprezentant pentru a conduce o ședință de brainstorming timp de 20

minute. Formulați observații și reflecții personale, pornind de la ce aptitudini trebuie să își perfecționeze
profesorul pentru a folosi această metodă.
Tema 3.FORME ŞI METODE DE INSTRUIRE INTERACTIVĂ
Noţiuni cheie: învățare, predare, fixare, evaluare, creativitate
Noţiuni teoretice:
Metodele interactive de predare-învățare-evaluare sunt prezentate utilizând o clasificare orientativă,

preluată din bibliografia folosită pentru scrierea acestui curs.
Granițele nu sunt fixe, folosirea metodelor în mod optim, în funcție de disciplină, vârsta elevilor,
particularitățile unei clase de elevi și obiectivele propuse reprezintă o adevărată provocare pentru cadrele
didactice. O metodă poate fi folosită pentru predare la o clasă / disciplină și pentru fixare la o altă clasă și
disciplină diferite. Cadrul didactic are o paletă mare, diversificată pentru a alege, a adapta, a crea
condițiile optime pentru desfășurarea procesului de învățământ.
1.1. Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii

Brainstorming
Explozia stelară
Metoda „Pălăriilor gânditoare”
Sinectica
Studiul de caz
Tehnica 6/3/5
Metoda Philips 6/6
Metoda Frisco
1.2. Metode de predare-învăţare interactivă
Metoda predării/învățării reciproce
Metoda mozaicului
Metoda „Schimbă perechea”
Metoda piramidei
Problematizarea de grup
1.3. Metode de fixare, consolidare şi evaluare
Diagrama cauzelor şi a efectului

Tehnica LOTUS
Organizatorul grafic
Relaţiile dintre formele de evaluare: iniţială, formativă, sumativă
Hărţile conceptuale
Metode de evaluare a unei secvenţe sau activităţi:
Tehnica 3-2-1
Metoda R.A.I.
Jurnalul reflexiv
Metode de evaluare a activităţii pe un interval mediu sau lung:
Știu/vreau să știu/am învățat
Evaluarea cu ajutorul calculatorului
Investigația
Proiectul

Se va utiliza :
FIȘA NR. 3 : Harta conceptuală: elaborarea unei hărţi a principalelor metode interactive.
Tema 4.MODALITĂŢI DE STIMULARE A CREATIVITĂŢII ÎN PROCESUL

DIDACTIC
Noţiuni cheie: motivaţie, comportament deschis, afectivitate, atitudine

pozitivă
Noţiuni teoretice:
Creativitatea pedagogică reprezintă, după Sorin Cristea, „modelul calităţilor necesare

educatorului/cadrului didactic pentru proiectarea şi realizarea unor activităţi eficiente prin valorificarea
capacităţilor sale de înnoire permanentă a acţiunilor specifice angajate la nivelul sistemului şi al
procesului de învăţământ”. Aptitudinea pedagogică este consecinţa interiorizării acţiunii educative, în
care sunt incluse trăsături psihologice, psihopedagogie, psihosociale . În acest sens, este relevantă opinia
lui C. Noica: “O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el este o absurditate. Cred că am găsit un motto
pentru şcoala mea: Nu se ştie cine dă şi cine primeşte.” Calităţile specifice aptitudinii pedagogice sunt
atât ştiinţifice, cât şi psihopedagogie şi psihosociale. Şcoala poate deveni un promotor al iniţiativelor
creative atunci când asigură condiţii cum sunt: democratizarea relaţiei profesor-elev, prin participarea
elevului la procesul instructiv-educativ, proces care să fie interactiv ; crearea unei atmosfere şcolare între
autoritate şi liber-arbitru; restructurarea programelor şcolare, prin extinderea acelor discipline care
stimulează în mod direct creativitatea (literatura, muzica, desenul), dar şi prin includerea unor discipline
noi, avându-se în vedere insă şi evitarea supraîncărcării, a excesului de informaţii.
În procesul didactic, creativitatea se transpune în flexibilitate, opusul stereotipiilor, rutinei.
Structura creativităţii exprimă interdependenţa dintre produsul creator, procesul creator si personalitatea
creatoare.
Elementul nou, raportat la experienţa socială sau cea individuală a creatorului, este produs creativ.
El trebuie să îndeplinească cerinţele de originalitate, relevanţă, şi utilitate. Produsul creator de tip
pedagogic se situează la nivelul inventivităţii, a capacităţii cadrelor didactice de a realiza corelaţii
instrucţionale şi educaţionale noi. Condiţia de eficienţă este întrunită dacă activitatea didactică nouă
asigură adaptarea proiectelor pedagogice la situaţiile concrete ale claselor şi ale câmpului psihosocial,
aflate într-o schimbare permanentă.
Poziţia cadrului didactic în faţa provocărilor pe care le constituie instruirea în societatea actuală
trebuie reorientată în acord cu cerinţele prezentului, dar mai ales ale viitorului. Este necesară
redimensionarea rolurilor şi ipostazelor, comportamentul deschis şi atitudinea pozitivă, activizantă şi
reflexivă, promovându-se învăţarea interactivă şi realizându-se stimularea potenţialului creativ al elevilor.
Societatea actuală impune formarea abilităților de comunicare, la elevi, de acceptare a opiniei
diferite a celorlalți, de cooperare, de muncă creatoare în echipă.
Învăţarea creativă este un proces evolutiv, bazat pe receptivitatea faţă de experienţele noi, căutate şi
rezolvate prin explorare, deducţie, analiză, sinteză, generalizare, abstractizare, concretizare sau
operaţionalizare, accentuându-se realizarea conexiunilor dintre sensuri şi solicitându-se o profundă şi
autentică implicare intelectuală, afectivă, psihomotorie şi voliţională. Învăţând creativ, elevul descoperă,
redefineşte sensurile, filtrându-le prin propria personalitate, solicitând procesele psihice superioare de
gândire şi creaţie.
Când elevii sunt implicaţi în procesul învăţării creative, achiziţiile sunt mai eficiente şi mai
consistente. Elevii dobândesc capacitatea de a-şi reorganiza şi restructura permanent propriile achiziţii,
devenind capabili să elaboreze proiecte personalizate de învăţare, să-şi asume responsabilitatea
desfăşurării învăţării, conştientizând, aplicând, evaluând, gestionând şi dobândind progresiv autonomie în
formarea proprie .
Şcoala poate deveni un promotor al iniţiativelor creative atunci când asigură condiţii precum:
 democratizarea relaţiei profesor-elev, prin participarea elevului la procesul instructiv-educativ,
proces care să fie interactiv;
 crearea unei atmosfere şcolare bazate pe respect reciproc ;
 includerea unor strategii creative şi prin promovarea unor metode noi interactive
 în educaţie, astăzi, se tinde spre formarea de cadre didactice creative, capabile să dezvolte la elevi
o gândire originală, creativă, şi o educaţie completă.
 Abilităţile creative de care cadrele didactice trebuie să dispună vizează :

 existenţa unui set cognitiv şi a unuia perceptiv favorabile din perspective noi în rezolvarea
problemelor, presupunând înţelegerea cu uşurinţă a complexităţii provocării şi depăşirea rutinei şi
a clişeelor în rezolvare,
 euristicile pentru generare de idei noi,
 stil de munca energic şi perseverent.
Aceste abilităţi depind şi de unele trăsături de personalitate, precum independenţa, tenacitatea,
autodisciplina, toleranţa la ambiguitate şi la frustrare, capacitatea de a risca etc. Motivaţia este esenţială
pentru înlăturarea eventualelor obstacole ce pot apărea, susţinând efortul creatorului. Dintre formele
motivaţiei, cea intrinsecă este foarte importantă pentru demersul creator, deşi T. Amabile crede că şi
motivaţia extrinsecă are rolul ei, mai ales pentru sarcinile pe termen lung. Caracterul este stimulator
pentru creativitate prin următoarele tipuri de trăsături caracteriale: puterea de muncă, perseverenţa,
răbdarea, conştiinciozitatea, iniţiativa, curajul, încrederea în sine, independenţa, nonconformismul,
capacitatea de asumare a riscului. Afectivitatea asigură energizarea şi valorificarea dimensiunilor
caracteriale, a celor cognitive, a aptitudinilor speciale.Temperamentul influenţează mai ales stilul
activităţii creatoare, continuu sau în salturi, care poate influenţa productivitatea şi eficienţa .
Creativitatea îndeplineşte următoarele funcţii:
 funcţia socială (efectele optimizante ale produsului creativ , cu sferă largă de acţiune ),
 funcţia psihologică (toate resursele de ordin psihic sunt angrenate în procesul creator – inteligenţa,
gândirea, imaginaţia, aptitudinile speciale, atitudinile afective, motivaţionale, caracteriale),
 funcţia pedagogica ( modul de comportare a personalităţii creatoare, angajată în proiectarea unor
acţiuni educaţionale/didactice realizabile în condiţii de transformare continuă a raporturilor
subiect – obiect).
Produsul creator de tip pedagogic , aşa cum am menţionat, se plasează la nivelul inventivităţii, care
reflectă capacitatea cadrelor didactice de a realiza corelaţii instrucţionale şi educaţionale noi. O activitate
didactică este eficientă dacă este o activitate nouă, daca asigură adaptarea proiectului pedagogic la situaţia
reală, concretă a clasei şi ale câmpului psihosocial, care se află într-o dinamică permanentă .
Procesul de creaţie pedagogică este angajat în primul rând la nivelul proiectării didactice, fiind
implicate etapele de pregătire, incubaţie, iluminare şi verificare a modului de realizare a lecţiei, în sens
prioritar formativ. Cadrul didactic creează pentru elevi condiţii favorabile realizării de produse creatoare,
stimulează decizia originală şi eficientă, definitivează produsul creator.
În domeniul educaţiei , criteriul de validare a creativităţii este eficiența comunicării pedagogice.
Acţiunea eficientă în acest domeniu înseamnă medierea permanentă realizabilă între subiect şi obiect, cu
participarea creatoare a acestora.
Atitudinile creative ale cadrelor didactice orientează capacităţile personalităţii acestora în direcţia
proiectării unor activităţi pedagogice inovatoare. Între atitudinile creative ale cadrelor didactice se
remarcă încrederea în forţele proprii (dublată de o pregătire profesională foarte bună ) , interesele
cognitive şi devotamentul faţă de profesie, atitudinea antirutinieră, cutezanţa, perseverenţa în căutarea de
soluţii optime, atitudinea valorizatoare şi simţul valorii, receptivitatea la nou, respectul fată de
originalitate şi cultivarea consecventă a acesteia şi angajarea sociala.
Creativitatea este o nevoie socială. Provocările lumii moderne impun soluţii creative. C. Rogers
consideră că adaptarea creativă este singura soluţie pentru a ţine pasul cu schimbarea. Pentru a se adapta
la realităţile noi, cadrul didactic trebuie să-şi cultive aptitudinile creative , să-şi activizeze resursele
interne care acţionează favorabil asupra propriei creativităţi şi să stimuleze creativitatea elevilor pe care îi
formează.

Se va utiliza:
FIȘA NR.4 : Modalități de stimulare a creativității în procesul didactic

Examen

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Examen

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Investeşte în oameni!

Obiective: La finalul cursului formabilii vor fi capabili:

 să înţeleagă semnificaţia metodei: pentru profesor este o tehnică de predare, pentru

Pe parcursul cursului se doreşte familiarizarea cu aspecte teoretice şi aplicative legate de metodele

Tema 1: Invăţarea interactiv-creativă.Delimitări conceptuale

Tema 1: INVĂŢAREA INTERACTIV-CREATIVĂ.DELIMITĂRI

Metodele de învăţământ (“odos” = cale, drum; “metha” = către, spre)

Noţiuni cheie: comunicare, cooperare, interacţiune, imaginaţie

“Învăţarea în grup exersează capacitatea de decizie şi de iniţiativă, dă o notă mai personală

-stimulează efortul şi productivitatea individului;

-este importantă pentru autodescoperirea propriilor capacităţi şi limite, pentru autoevaluare;

-există o dinamică intergrupală cu influenţe favorabile în planul personalităţii;

-dezvoltă capacităţile elevilor de a lucra împreună - componentă importantă pentru viaţă şi

-dezvoltă inteligenţele multiple ( lingvistică, logico-matematică, spaţială, interpersonală,

-stimulează şi dezvoltă capacităţi cognitive complexe (gândirea divergentă, gândirea critică,

-se reduce la minim fenomenul blocajului emoţional al creativităţii;

-grupul dă un sentiment de încredere, de siguranţă, antrenare reciprocă a membrilor ce duce la

-interacţiunea colectivă are ca efect şi “educarea stăpânirii de sine şi a unui comportament

Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţării şi dezvoltării

Implementarea acestor instrumente didactice moderne presupune un cumul de calităţi şi

dorinţă de autoperfecţionare, gândire reflexivă şi modernă, creativitate, inteligenţa de a accepta noul şi o

Metodele de predare-învățare-evaluare sunt instrumente importante aflate la dispoziţia

Antrenarea permanentă a elevilor la un efort intelectual susţinut şi înarmarea acestora cu capacităţi

Uneori considerăm educaţia ca o activitate în care continuitatea e mai importantă decât

Activităţi de învăţare pe grupe:

Tema 2.ROLURILE ŞI IPOSTAZELE CADRULUI DIDACTIC ÎN INSTRUIREA

Noţiuni cheie: relaţionare, gândire critică, comunicare, coparticipare

Datorită progresului tehnologic şi accesului sporit la cunoaştere şi la resurse ne putem propune şi

Un învăţământ modern, bine conceput permite iniţiativa, spontaneitatea şi creativitatea copiilor,

Activităţi de învăţare pe grupe:

Fiecare grup desemnează un reprezentant pentru a conduce o ședință de brainstorming timp de 20

Tema 3.FORME ŞI METODE DE INSTRUIRE INTERACTIVĂ

Noţiuni cheie: învățare, predare, fixare, evaluare, creativitate

Metodele interactive de predare-învățare-evaluare sunt prezentate utilizând o clasificare orientativă,

1.1. Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii

Metoda „Pălăriilor gânditoare”

Metoda Philips 6/6

Metoda „Schimbă perechea”

1.3. Metode de fixare, consolidare şi evaluare

Diagrama cauzelor şi a efectului

Relaţiile dintre formele de evaluare: iniţială, formativă, sumativă

Metode de evaluare a unei secvenţe sau activităţi:

Metode de evaluare a activităţii pe un interval mediu sau lung:

Știu/vreau să știu/am învățat

Evaluarea cu ajutorul calculatorului

Activităţi de învăţare pe grupe:

Tema 4.MODALITĂŢI DE STIMULARE A CREATIVITĂŢII ÎN PROCESUL

Noţiuni cheie: motivaţie, comportament deschis, afectivitate, atitudine

Creativitatea pedagogică reprezintă, după Sorin Cristea, „modelul calităţilor necesare

 Abilităţile creative de care cadrele didactice trebuie să dispună vizează :

Activităţi de învăţare pe grupe:

FIȘA NR.4 : Modalități de stimulare a creativității în procesul didactic

S-ar putea să vă placă și