Gestiunea lanţului de aprovizionare constituie astăzi, în condiţiile unei pieţe concurenţiale, o miză

strategică majoră pentru întreprinderile industriale şi comerciale. Aceasta reprezintă un potenţial

important de creare a valorii pentru client: calitatea serviciului, performanţa în ceea ce priveşte termenul
şi reactivitatea.
De asemenea, reprezintă unul din locurile principale unde se dispută o parte din rentabilitatea
întreprinderii, prin raţionalizarea costurilor legate de lanţul de aprovizionare sau prin concentrarea
asupra noilor canale de distribuţie.
Aceasta tendinţă este consolidată încă într-un context economic dominat de mondializarea schimburilor,
diversificarea şi scurtarea ciclurilor de viaţă ale produselor, dezvoltarea parteneriatelor intre intreprinderi.
În acelaşi timp, noi oportunităţi au fost oferite prin evoluţia tehnologiilor şi metodologiilor, în special a
sistemelor de informare.
Obiectivul principal urmărit, constă în insuşirea conceptelor de bază, a celor teoretice cu precădere, dar şi
a aplicaţiilor practice referitoare la gestiunea lanţului de aprovizionare globală şi performanţele
acsetuia, ca parte integrată a logisticii. La sfârşitul acestei unităţi de învăţare studenţii vor fi capabili să:

 defineasca elementele gestiunii lanţului logistic de aprovizionare, rolul şi obiectivele, precum şi sa

descrie avantajele şi dezavantajele implementării acestuia;
 explice problema clasica a lanţului logistic de aprovizionare, efectele şi indicii de îmbunătăţire
a acestuia;
 identifice şi să aplice modelele de performanţă ale lanţului logistic.

Gestiunea lanţului logistic de aprovizionare

În mod tradiţional în întreprindere, diferitele faze ale fluxului erau stabilite: achiziţiile, care tratau fluxul
intrărilor, serviciul comercial - fluxul ieşirilor, producţia, care se axa în principal pe constrângerile proprii şi
obiectivele sale de eficienţă tehnică şi de productivitate.
Logistica sa se limita la transport şi la distribuţie. In anii 1980, multe intreprinderi, au reunit în acelaşi
serviciu toate funcţiile care tratează fluxul: de la aprovizionare la distribuţie, trecând prin gestiunea
producţiei şi planificarea resurselor. În acelaşi timp, a fost dezvoltată noţiunea de „timp util” pentru a
extinde aceste fluxuri şi pentru a majora în acelaşi timp calitatea serviciului şi reducerea stocului.
Anii 1990 promovează tendinţa de lărgire a acestui concept de integrare logistică spre o organizare
mai deschisă, „lanţul de aprovizionare ”, în care este cuprinsă întreaga organizare a intreprinderii,
gândită în jurul fluxurilor: vânzare, distribuţie, producţie, achiziţii, aprovizionare . Exemplu. O ultimă
evoluţie este cea iniţiată în SUA, la marele distribuitor Wal Mart: “l’Efficient Consumer Response” (ECR).
Răspunsul pentru consumatorul eficient, îi determina pe toţi producătorii să se integreze din ce in ce mai
direct în jurul funcţiei vânzare şi a consumatorului final, prin modurile de condiţionare, de reaprovizionare,
de previziuni, bazându-se pe noile tehnologii de informare şi de transfer direct al datelor.
Lanţul de aprovizionare reprezintă ansamblul fluxurilor fizice, ale informaţiei şi fluxurilor financiare, care
leagă furnizorii şi clienţii (fig. M1. 2.1). El duce, pe de o parte, la ideea de lanţ in care diferitele elemente
dintr-un sistem de producţie industrială sunt interdependente şi pe de altă parte la o definiţie în sens larg
a aprovizionării (flux între uzine, flux între un furnizor şi un client, flux între două posturi de lucru ş.a. m.
d.).
Pentru un număr important de manageri de întreprindere, lanţul de aprovizionare constituie un subiect
de interes major. In schimb, non-coordonarea lanţului, se poate solda cu pierderi importante pentru
intreprindere: devalorizarea stocurilor invechite, deprecierea activelor, etc.
Exemplu. Intreprinderi cunoscute in lume, de microinformatică sau de îmbrăcăminte, au dezvoltat o astfel
de coordonare în gestiunea lanţului lor logistic, încât au devenit modele pentru numeroşi responsabili,
dornici sa îmbunătăţească performanţa intreprinderii lor.