Harap Alb este personajul principal al basmului “Povestea lui harap Alb” scris de

Ion Creangă.

Numele lui Harap-Alb demonstrează dualitatea caracterului său, prin

oximoronul negru – alb, ce exprimă pe de o parte o persoana inzestrata cu rabdare, care
stie sa fie supusa asemenea unei slugi ("Harap") şi pe de altă parte originea sa nobilă, dar
şi complexitatea psihologică a protagonistului, care reprezinta principiul binelui, al
curateniei sufletesti ("Alb").

La început va fi boboc(este posibilă intrepretarea dublei semnificaţii a termenului:

boboc de floare – cusensul de „nedeschis”, încă, spre viaţă – sau boboc de pasăre – cu
sensul de neputincios, neştiutor), dar vaajunge „împărat, care n-a mai stat altulpe faţa
pământului, aşa de iubit, de slăvit şi de puternic”, o dată cusfârşitul călătoriei. Între aceste
două „coordonate” se va desfăşura devenirea eroului ce va dobândi o întreitămăreţie, căci
va fi iubit (el însuşi descoperind sensul iubirii), va fi slăvit datorită binelui săvârşit,
va fi puternic,fiindcă de-a lungul călătoriei a fost nevoit să dovedească putere.

O mare parte din trasaturile personajului sunt date in mod direct. Fiul craiului nu
este o persoana matura, ci una naiva, care nu poate lua o decizie de una singura. Atunci
cand spanul incearca sa il convinga sa il ia drept sluga, acesta spune ca “din copilaria mea
sunt deprins a asculta de tata”.

Celelalte personaje au o contributie importanta in caracterizarea eroului principal.

Sfanta Duminica ii spune atunci cand Harap Alb se plange de greutatea probelor la care il
supune spanul ca este “slab de inger” si “mai slab decat o femeie”. Nu are deloc incredere
in fortele proprii, dorind chiar sa renunte la viata pentru a scapa de aceste corvoade(“de-
as muri mai degraba, sa scap odata de zbucium”).

Imparatul Verde il considera o persoana deosebita, pe care te poti bizui si care

merita respect: "Ia cand as avea eu o sluga ca aceasta nu i-as trece pe dinainte".Spanul
insa il numeste "sluga vicleana".

Naratorul ne spune ca protagonistul este “boboc in felul sau”. Tot naratorul ne

informeaza ca, dupa ce salveaza viata furnicilor, Harap Alb este “multamit de sine pentru
aceasta facere de bine”. Eroul se considera oarecum un om superior, creste in proprii ochi
datorita faptei sale, pe care o considera demna de toata lauda si neobisnuita pentru un om
de rand.

Faptele si comportamentul personajului ne ajuta sa descoperim noi trasaturi ale

acestuia. Astfel observam ca fiul craiului este un om demn, care se rusineaza atunci cand
tatal sau spune lucruri umilitoare la adresa sa si a fratilor sai: “facandu-se rosu cum ii
gotca (…) incepe a plange in inima sa, lovit fiind in adancul sufletului de apasatoarele
cuvinte alea tatalui sau”. Protagonistul este un om milos, trasatura ce reiese din citatul:
“dar tot mai bine sa dau prin apa, cum a da Dumnezeu, decat sa curm viata atator gazulite
nevinovate.”

Fiul craiului este un om care se ia dupa aparente, crezand ca o fiinta poate fi

puternica numai daca are si un aspect satisfacator.
 Relatiile cu alte personaje joaca un rol deosebit in caracterizarea personajului. Fiul
craiului este obsinuit inca de mic copil a asculta pe tatal sau, ale carui ordine si sfaturi
incearca sa le asculte mereu. Relatia sa cu spanul este una mai putin obisnuita. Harap Alb
este deosebit de respectuos si umil cu stapanul sau, pe care nici nu incearca sa se
razbune sau sa il demaste. Relevant este citatul: “Da stapane, zise Harap Alb, lasand ochii
in jos…”, precum si “stapanul meu, luminarea sa, nepotul imparatului Verde, a fi imbatranit
asteptandu-ma”. Desi ar fi putut profita de nenumaratele ocazii pe care sarcinile spanului i
le-au oferit pentru a spune adevaraul, Harap Alb se tine de cuvant si ramane credincios
spanului pana la sfarsit.

Din citatul “ca tovaras, era partas la toate, si la paguba, si la castig, si prietenos cu
fiecare, pentru ca avea nevoie de dansii in calatoria sa la imparatul Roş” observam ca
Harap Alb se poarta ca un adevarat prieten cu tovarasii sai, dar de asemenea este notabil
faptul ca face acest lucru pentru un motiv. El este astfel o persoana interesata.

Harap-Alb are simtul umorului, este comunicativ, sociabil, calitati dovedite de

usurinta legarii de prietenii (cu Setila, Flamanzila etc.).

Folosind obiecte apartinand tatalui sau (frâul, arcul, sagetile etc.), fiul craiului poate
fi considerat ca depozitar si valorificator de traditii.

Ca orice personaj de basm, Harap-Alb are si insusiri miraculoase, cum ar fi aceea

de a intelege graiul animalelor si al insectelor.

Ca si Nica, Harap-Alb parcurge o perioada de initiere, de formare a personalitatii. El

se transforma, evolueaza, având ca scop desavarsirea sa spirituala.

Este un personaj tridimensional, care iese din tipar, te surprinde (ca atunci cand da
calului cu fraul in cap). Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a
flacaului in vederea formarii lui. El parcurge o perioada de a deprinde si alte lucruri decat
cele obisnuite, de a invata si alte aspecte ale unei lumi necunoscute pana atunci,
experienta necesara noului adult. Desi inzestrat cu importante calitati, are si slabiciuni
omenesti, momente de tristete si disperare, de satisfactii ale invingatorului, toate
conducand la desavarsirea lui ca om.

Harap-Alb nu este modelul de frumuseţe fizică şi morală din basmele populare, ci

parcurge o călătorie iniţiatică ce îi conferă acest statut la sfârşitul basmului =>basmul se
poate citi ca un bildungsroman (o operă a formării personalităţii eroului).

In concluzie, putem spune ca Harap Alb are trăsături caracteristice basmului

nuvelistic, părând în multe situaţii un om obişnuit, neajutorat, faptele eroice aparţinând,
cele mai multe, personajelor adjuvante.