Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, (n. 18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d.

2 aprilie 2005, Vatican) a

fost al 264-lea papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa. A fost
primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522.
Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca durată din istoria Bisericii
Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).
Pe 13 mai 1981, pe când se pregătea să îi salute pe credincioșii adunați în Piața Sfântului Petru, a fost victima
unui atentat dus la capăt de Mehmet Ali Ağca, care a tras cu pistolul din apropiere. Acel glonț aproape l-a costat
viața pe papă, care avea să afirme despre atentat: „o mână a tras cu glonțul, alta i-a modificat traiectoria”, făcând
referire la Fecioara Maria, pe care papa Ioan Paul al II-lea o venera în mod deosebit. În timpul vizitei sale
din 1983 papa l-a iertat în mod public pe agresor. În 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliția politică din acea
țară a descoperit și contracarat un complot de asasinare a papei, pus la cale de o grupare extremistă. Pe 6
ianuarie 1995 poliția filipineză a reușit să oprească „Operația Bojinka”, care urmărea același scop.
Starea de sănătate a papei s-a agravat în primele luni ale anului 2005, când a trebuit să fie spitalizat în spitalul
Gemelli din Roma din cauza unei dificultăți respiratorii. Deși i s-a realizat o traheotomie în martie, între 31 martie și 1
aprilie a suferit o septicemie din cauza unei infecții a căilor urinare. A murit pe 2 aprilie 2005 și Joseph Ratzinger
(Benedict al XVI-lea) a fost declarat succesorul său.
La începutul pontificatului lui Ioan-Paul al II-lea, Sfântul Scaun avea relații diplomatice cu 84 de state. Până în 2003,
numărul a fost mărit la 172 de state. În același timp, participă acum ca membru deplin sau ca observator în diverse
organizații internaționale și regionale. Cele mai multe din vizitele sale internaționale au fost realizate în dublă
calitate, de Șef de Stat și de Șef al Bisericii Catolice.

Papa Ioan Paul al II-lea s-a angajat personal în atenuarea sau rezolvarea unor probleme complexe ale păcii interne
și internaționale: în Nigeria, în Chile, în Nicaragua, în Iugoslavia, în Orientul Apropiat, în Cuba, în Filipine etc.
Deși declara că predică Evanghelia și nu Democrația, intervențiile sale au constituit totdeauna un pericol pentru
regimurile dictatoriale și, într-adevăr, a susținut mișcările dizidente din fostul bloc sovietic, în special sindicatul
„Solidarność” din Polonia și a jucat astfel un rol hotărâtor în prăbușirea imperiului comunist din răsăritul Europei la
sfârșitul anilor 80. În iunie 1979, prima sa vizită în țara natală permite polonezilor „să voteze cu picioarele”, marile
adunări prilejuite de prezența sa întărind încrederea în unitatea națională, astfel încât în august 1980 greviștii de
la Gdańsk au rezistat tuturor presiunilor și comuniștii au fost constrânși să recunoască sindicatul
liber Solidaritatea (Solidarność).
În ianuarie 1981, Lech Wałęsa este primit la Vatican, spre îngrijorarea întregii nomenclaturi comuniste, ulterior
punându-se la cale atentatul și recurgându-se la legea marțială. În iunie 1983, o a doua vizită a Papei Ioan Paul al
II-lea în Polonia reînsuflețește speranța de libertate în tot răsăritul Europei, care dealtfel va fi zguduit în curând
de glasnost și perestroika, crezându-se că sistemul comunist mai poate fi reformat.
A sprijinit în secret desfășurarea în Europa de Vest a rachetelor americane Pershing II și Tomahawk cu focos
nuclear în cadrul Dublei Decizii NATO din 1979, pentru a restabili echilibrul nuclear și „balanța terorii”.
La 1 decembrie 1989, când Mihail Gorbaciov vine la Vatican, pentru a se întâlni apoi cu George Bush în Malta, în
Europa răsăriteană nu mai dăinuia decât regimul lui Ceaușescu, care în curând avea și el să dispară.
În timpul pontificatului său, papa Ioan Paul al II-lea a întreprins un mare număr de călătorii în diferite țări ale lumii. A
pus mare preț pe dialogul ecumenic dintre diversele confesiuni ale religiei creștine și cu alte religii. În cursul unei
vizite în Marea Britanie s-a întâlnit cu regina Elisabeta a II-a Angliei, capul Bisericii Anglicane și a avut o întrevedere
cu arhiepiscopul de Canterbury.
A sprijinit inaugurarea în Salonul Sixtin, la 19 ianuarie 1996, a Expoziției Monumenta Romaniae Vaticana (Mărturii
Românești din Vatican), expoziție îngrijită de către profesorul Ion Dumitriu-Snagov, ocazie de readucere în memorie
a celor două milenii de creștinism românesc.
În zilele de 7, 8 și 9 mai 1999 s-a aflat în România, unde a avut contacte cu personalitățile locale ale Bisericii
Ortodoxe. La Liturghia Pontificală celebrată în Catedrala Sf. Iosif din București l-a îmbrățișat pe cardinalul Alexandru
Todea, aflat în scaunul cu rotile. În octombrie 2002 a avut loc calda primire la Vatican a patriarhului Teoctist.

1
În martie 2000, face o călătorie la Ierusalim unde vizitează așezământul „Yad Vashem” în memoria
victimelor Holocaustului și se reculege la Zidul Plângerii. Este primul papă care a vizitat o sinagogă (în Roma) și
o moschee (în Siria, la Moscheea Omeyyada din Damasc).

Atentate[modificare | modificare sursă]

La 13 mai 1981 a avut loc în Piața Sf. Petru din Roma un atentat asupra papei, atentat comis de Mehmet Ali Ağca,
un turc fanatic extremist de dreapta. Ioan Paul al II-lea a fost rănit grav de trei gloanțe, după care a fost internat în
spital până în august. Papa a dăruit glonțul extras din corpul său locului de pelerinaj Fátima din Portugalia. Glonțul
respectiv a fost montat în coroana de aur care decorează statuia Fecioarei Maria de la Fatima. Presupușii
organizatori ai atentatului ar fi fost serviciul secret rus KGB, fapt care însă n-a fost declarat de extremistul turc. Papa
în convalescență l-a vizitat în închisoare pe Ali Ağca și i-a iertat fapta comisă.
La 12 mai 1982, în timpul unei vizite în Portugalia, preotul ultraconservator Joan Fernandez Krohn, un adept al
grupării tradiționaliste Societatea Sf. Pius al X-lea din jurul episcopului Marcel Lefebvre, a încercat un nou atentat
asupra papei, atentat zădărnicit de garda personală pontificală. Preotul respectiv și-a motivat atentatul prin
încercarea sa de a „salva biserica catolică” de Conciliul Vatican II (1962–1965).
A contribuit la prăbuşirea comunismului, a călătorit pe toate continentele, era adulat şi era supranumit "atletul lui
Dumnezeu".
Acest papă, care a domnit aproape 27 de ani, a ocupat un loc important pe scena internaţională: exprimându-şi în
toate colţurile lumii poziţia despre drepturile omului, prin contactele sale cu tinerii, Karol Wojtyla, care era fotografiat
la schi sau în piscină, a întruchipat o imagine de forţă, de modernitate, de vigoare, informează AFP. Prin el, Biserica
catolică a ţinut prima pagină a presei internaţionale, iar catolicii s-au simţit mai siguri pe ei înşişi.Viaţa lui seamănă
cu un roman. Născut pe 18 mai 1920, la Wadowice, în sudul Poloniei, rămas orfan de mamă la vârsta de 9 ani şi
crescut de un tată care era ofiţer de carieră, Karol Wojtyla a fost marcat de copilăria sa privată de prezenţa maternă
şi şi-a dedicat întreaga viaţă Fecioarei Maria, modelul mamei şi al soţiei. Crucea va ocupa şi ea un loc central în
spiritul său.

În timpul teribilei ocupaţii naziste din Polonia, a jucat într-o trupă de teatru, s-a înscris într-un seminar clandestin şi a
lucrat într-o uzină. A format tineri, s-a îndrăgostit. Pasionat de teatru, a renunţat la scenă pentru o pasiune mai
mare: credinţa în Dumnezeu.Pe 1 noiembrie 1946, a devenit preot. Atunci când a fost ales în fruntea Bisericii
catolice, în 1978, primul papă slav avea vârsta de 58 de ani.Foarte repede, a favorizat contactul direct cu mulţime.
Poliglot, filosof, nu a ezitat niciodată să se întâlnească cu reprezentanţi au culturii.Vaticanul era prea mic pentru el.
A crescut numărul călătoriilor papale, din savana africană până în Anzii Cordilieri, din Manhattan şi până în
mahalalele din Rio de Janeiro, a ştiut să facă gesturi puternice pentru cei care se simţeau excluşi şi a întărit
sentimentul de universalitate a Bisericii.

Charisma sa era evidentă chiar şi în ţările musulmane. Pasionat de teatru în tinereţe, şi-a păstrat un acut simţ al
publicului. Ştia să predice atât contra situaţiilor sociale injuste, cât şi împotriva Mafiei.Presa l-a numit "globe-trotterul
Evangheliei", "atletul lui Dumnezeu". A înfiinţat Zilele mondiale ale tineretului (JMJ), care adună milioane de tineri,
dovedind o intituiţie sclipitoare, mai ales după scăderea numărului de credincioşi catolici de după Conciliu.

Pe 13 mai 1981, extremistul turc Mehmet Ali Agca l-a rănit grav, împuşcându-l cu trei focuri de armă, în piaţa Sf.
Petru. A scăpat cu viaţă şi a atribuit supravieţuirea sa bunătăţii Fecioarei Maria. A ieşit din această gravă cumpănă
mai popular ca niciodată.Declinul său fizic a început mult mai târziu, în 1994. Maladia Parkinson şi-a îndeplinit în
cele din urmă misiunea ei lentă.Lumea întreagă îi urmărea agonia, pasiunea creştină trăită cu mult curaj, în direct,
în 2005.

Viaţa lui a urmărit parcursul istoriei. Karol Wojtyla a rezistat în faţa a două regimuri totalitare - nazismul şi stalinismul
- şi a contribuit la victoria mişcării "Solidaritatea" în Polonia şi la prăbuşirea Zidului Berlinului , marcând prăbuşirea
comunismului pe Bătrânul Continent. Acelaşi simţ al istoriei l-a condus spre penitenţă pentru răul făcut de creştini,
mai ales faţă de evrei. Acele penitenţe au fost uneori rău înţelese de Biserică.

A luptat şi contra capitalismului neînfrânat, criticând roadele acestuia: hedonismul şi relativismul.Angajamentele

acestui om al păcii nu au fost toate încununate cu succes. S-a opus, în van, intervenţiei americane în Irak în 2003. A
părut, uneori, că i-a menajat pe dictatori, decepţionându-i pe unii dintre admiratorii săi.Greu de inclus într-o
2
categorie, a fost întotdeauna deschis în faţa problemelor economice, dialogului cu islamul, cu iudaismul. A inaugurat
întâlnirile interreligioase de la Assisi.În paralel, a întărit linia conservatoare a Bisericii despre familie, moralitate,
sexualitate. Această doctrină strictă, directă, i-a adus mulţi inamici, dar şi o popularitate în rândul altora.

Condamnarea contracepţiei şi a folosirii prezervativului în epoca epidemiei de SIDA a creat între el şi mulţi
credincioşi catolici o prăpastie de neîncredere.

Apărarea Bisericii, lipsa lui de determinare în faţa abuzurilor pedofile i-au fost şi ele reproşate. Temându-se de
calomniile serviciilor secrete comuniste, a refuzat să asculte acuzaţiile aduse mexicanului Martial Maciel, fondatorul
Legionarilor lui Hristos, corupt şi pedofil.Un punct de fricţiune a apărut şi în America Latină, după o punere la punct
foarte dură a "teologiei eliberării", ale cărei deparaje marxiste erau suportate foarte greu de papă.

"Era un om al certitudinilor, nu al dubiilor, dar şi un mistic care avea picioarele pe pământ", a declarat despre el unul
dintre colaboratorii săi apropiaţi, cardinalul Giovanni Battista Re.Prelatul italian a subliniat faptul că papa Ioan Paul
al II-lea îşi găsea energia în rugăciune, chiar şi în timp ce călătorea. El spunea că marile decizii se iau "în
genunchi".

În 1989, Ioan Paul al II-lea l-a primit la Vatican pe fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov cu aceste cuvinte: "M-am
pregătit pentru această întâlnire rugându-mă pentru dumneavoastră".Papa Ioan Paul al II-lea a murit pe 2 aprilie
2005, la vârsta de 84 de ani.