MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAȚIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA DREPT

CATEDRA DREPT PRIVAT

DREPT PROCESUAL CIVIL

REFERAT
,, PĂRȚILE ÎN PROCESUL CIVIL,,
Elaborat de studenta

Spinei Gabriela

gr.D-173, Anul III

Profesor, ms, l/u

Fală Nicolae

Chișinău,2019
 INTRODUCERE

O persoană fizică sau juridică, dacă are o pretenţie împotriva alteia şi pe

care nu o poate satisface pe cale amiabilă, trebuie să se adreseze unei instanţe
de judecată.Aceste persoane, care au un litigiu cu privire la un drept pentru
rezolvarea căruia este necesar să se adreseze instanţei de judecată, se numesc
părţi. Litigiul dintre cele două persoane presupune cel puţin două părţi cu
interese contrarii şi anume una care formulează pretenţii (reclamantul) şi alta
împotriva căreia se formulează pretenţia (pîrîtul). Părţile ocupă un rol deosebit
printre participanţii procesului civil.
Procesul civil, de regulă, se intentează în legătură cu apariţia unui litigiu
între subiectele raportului juridic material, în cazul în care nu mai există
posibilitatea soluţionării conflictului pe cale amiabilă. Din momentul intentării
procesului civil, subiectele raportului material litigios devin şi subiecte ale
raportului juridic procesual civil şi cad sub incidenţa dreptului procesual civil.
Din momentul apariţiei raportului ju ridic procesual civil, subiectele raportului
material litigios sînt numite „reclamant” şi „pîrît” sau „părţi în procesul
civil” .
Cuvinte-cheie: reclamantul, pîrîtul, părţile, proces civil, lege,
coparticipare, succesiune.

1. Abordarea temei : ,,Părțile în procesul civil’’

 În orice cauză civilă examinată de către instanţa de judecată, în ordinea procedurii
contencioase, există numai două părţi: reclamantul şi pîrîtul. Codul de procedură civilă
foloseşte deseori noţiunile „parte”, „reclamant” şi „pîrît”. Din sensul art. 59 din Codul de
procedură civilă nr. 225 din 30 mai 2003 [8] rezultă că noţiunea de „parte” înglobează în
sine noţiunile de „reclamant” şi „pîrît”. Însă, urmează a se reţine că, în funcţie de
mijloacele procesuale pe care le aleg pentru apărare, părţile poartă denumiri diferite (la
instanţa de fond – reclamant şi pîrît; la instanţa de apel – apelant şi intimat; la instanţa de
recurs – recurent şi intimat; la instanţa de revizuire – revizuent şi intimat).

O particularitate specifică, care evidenţiază părţile, constă în existenţa conflictului de

drept între reclamant şi pîrît. Semnul esenţial care caracterizează părţile constă în aceea
că ele sunt subiecţi prezumaţi ai raportului juridic material litigios şi, în consecinţă –
presupuşii titulari ai drepturilor, libertăţilor sau intereselor legitime [1, p. 45-46]. Părţi în
procesul civilsunt persoanele care îndeplinesc condiţiile generale pentru exerciţiul
acţiunii civile şi între care s-a legat raportul juridic dedus judecăţii, iar nu reprezentaţii lor
legali sau convenţionali [5, p. 34].

Reclamantul este presupusul subiect alraportuluimaterial litigios, dreptul sau interesul

legitim al căruia se susţine că este încălcat sau contestat şi, prin urmare, se solicită
apărarea sau recunoaşterea lui în instanţa de judecată.

Reclamantul participă ca parte activă în proces, deoarece la solicitarea lui procesul a

fost intentat în vederea apărării drepturilor sau intereselor sale legitime.

Trebuie de ţinut cont că noţiunea de reclamant şi persoana, la solicitarea căreia are loc
intentarea procesului civil, nu coincid întotdeauna. Persoana, care potrivit legii, poate să
pornească procesul civil nu întotdeauna este şi reclamant. Astfel, procurorul,
reprezentanţii legali şi persoanele prevăzute în art.73 din Codul de procedură civilă pot să
iniţieze procese civile în apărarea intereselor altor persoane.

Pîrît este presupusul subiect al raportului material litigios, împotriva căruia se

porneşte procesul civil în instanţă de judecată, ca fiind prezumat că ar fi încălcat sau
contestat dreptul reclamantului.

Pîrîtul participă ca parte pasivă în proces, deoarece împotriva lui se porneşte procesul
în vederea apărării drepturilor sau intereselor legitime ale reclamantului, care se
presupune că ar fi fost încălcate sau contestate de către pîrît.
 Părţile în procesul civil se caracterizează, faţă de alte subiecte participante la raportul
procesual civil, prin următoarele trăsături:

1) părţile sînt prezumate ca subiecte ale raportului material litigios;

2) părţile au interes juridic atît material, cît şi procesual;

3) părţile duc procesul din nume propriu;

4) părţile suportă cheltuielile de judecată.

Pentru ca un subiect de drept să dobîndească calitatea de parte în proces, trebuie să

îndeplinească cumulativ mai multe condiţii. Condiţiile pentru a fi parte în proces sînt
următoarele:

a) Calitatea procesuală reprezintă identitatea între persoana reclamantului şi persoana

care este titularul dreptului subiectiv dedus judecăţii (calitate procesuală activă),
respectiv identitatea între persoana pîrîtului şi cel obligat în cadrul raportului material
(calitate procesuală pasivă).

Părţile trebuie să-şi legitimeze dreptul lor de a sta în instanţă. Obligaţia de legitimare
a calităţii procesuale revine reclamantului, care trebuie să îşi justifice atît calitatea sa
procesuală activă, cît şi calitatea procesuală pasivă a celui chemat în instanţă. Instanţă
este, însă, obligată să verifice existenţa calităţii procesuale active şi pasive, chiar din
oficiu, deoarece raportul juridic procesual se întemeiază doar pe un raport juridic de drept
material existent.

Calitatea cerută pentru a putea exercita o acţiune în justiţie trebuie să corespundă cu

cea de titular al dreptului care se află în discuţie, deoarece acţiunea are ca obiect protecţia
dreptului subiectiv. Calitatea procesuală se poate transmite pe parcursul derulării
procesului civil, în cazurile în care este posibilă succesiunea în drepturi procedural.

b) Capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile. La

fel ca şi în dreptul material, capacitatea procesuală se manifestă sub forma capacităţii
procesuale de folosinţă şi a capacităţii procesuale de exerciţiu. Capacitatea procesuală
de folosinţă este aptitudinea generală a persoanelor de a dobîndi drepturi şi de a-şi
asuma obligaţii pe plan procesual (art. 57 din Codul de procedură civilă).
 Capacitatea procesuală de exerciţiu este aptitudinea generală a persoanelor de a-şi
exercita în volum deplin şi personal drepturile şi obligaţiile procesuale (art. 58 din Codul
de procedură civilă). Persoanele fizice dobîndesc capacitatea de exerciţiu deplină la
vîrsta de 18 ani. Pentru persoanele care nu au capacitatea de exerciţiu, este prevăzută
instituţia reprezentării şi asistării.

Reprezentarea intervine în cazul minorilor sub 14 ani şi persoanelor declarate

incapabile (art.58 alin.(6) din Codul de procedură civilă). Asistarea intervine în cazul
minorilor care au vîrsta între 14 şi 18 ani, precum şi adulţilor limitaţi în capacitatea de
exerciţiu (art. 58 alin. (4) din acelaşi Cod).

Capacitatea procesuală de folosinţă şi exerciţiu a persoanelor juridice este dobîndită

din momentul înregistrării şi pierdută din momentul radierii din registrul de stat.

c) Interesul reprezintă folosul practic, imediat pe care îl are o parte în vederea

justificării intentării procesului civil [3, p. 52-53]. Conform art. 59 din Codul de
procedură civilă, părţi în procesul civil pot fi orice persoană fizică sau juridică,statul
Republica Moldova şi unităţile administrativ-teritoriale, reprezentate în modul
stabilit, iar în cazurile prevăzute de lege - chiar şi asociaţiile care nu constituie
persoane juridice, dar au propriile organe de conducere.

Părţile au drepturi şi obligaţii procesuale egale.

Pentru a-şi putea restabili drepturile şi interesele ocrotite de lege, părţile sînt investite cu
anumite drepturi şi obligaţii procesuale, care trebuie să fie exercitate pe parcursul
soluţionării litigiului civil.

Întrucît potrivit principiului disponibilităţii, părţile şi ceilalţi participanţi la proces dispun

de toate mijloacele procesuale de a-şi apăra drepturile pretinse, legislaţia procesual-civilă
stabileşte anumite drepturi, care sînt comune tuturor participanţilor la proces,
individualizînd, totodată, drepturile ce aparţin numai părţilor.

Astfel, drepturile procedurale ale părţilor pot fi divizate în două categorii:

 - drepturi generale, care prin esenţa lor sînt comune tuturor participanţilor la proces şi
care sînt prevăzute în art. 56 din Codul de procedură civilă;

- drepturi speciale, care pot fi realizate doar de către părţi şi sînt prevăzute în art. 60 din
Codul de procedură civilă. În literatura de specialitate, drepturile procedurale ale părţilor
sînt clasificate în:

- drepturi procedurale specifice reclamantului, şi anume dreptul de a modifica şi

completa cererea de chemare în judecată şi dreptul de a renunţa la acţiune;

- drepturile procedurale specifice pîrîtului, şi anume: dreptul de a recunoaşte acţiunea; de

a-şi formula apărarea printr-o referinţă; de a invoca pretenţii proprii printr-o cerere
reconvenţională;

- drepturile procedurale comune ambilor părţi, precum dreptul de a pune capăt litigiului
printr-o tranzacţie de împăcare [6, p. 68-70].

Obligaţiile părţilor în proces, de asemenea, sînt generale şispeciale. Obligaţiile

generale sînt de a beneficia cu bună credinţă de drepturile sale, de a respecta ordinea în
cadrul şedinţei de judecată, de a onora instanţa de judecată. Obligaţiile speciale depind
de faza procesuală.Astfel, de exemplu, la faza intentării procesului, reclamantul este
obligat să prezinte un număr de copii ale cererii de chemare în judecată egal cu numărul
pîrîţilor, plus un exemplar pentru instanţa de judecată. Fiecare din părţile în proces,
potrivit art.118 din Codul de procedură civilă, trebuie să dovedească circumstanţele pe
care le invocă drept temei al pretenţiilor sau obiecţiilor sale, dacă legea nu prevede altfel.
 2. Coparticiparea procesuală
După cum s-a menţionat, procesului civil îi este specifică existenţa a două părţi:
partea reclamantului şi partea pîrîtului, reprezentate de regulă a cîte o persoană de fiecare
parte. Există, însă,situaţii cînd de partea reclamantului sau pîrîtului participă mai multe
persoane. Din sensul art.62-63 din Codul de procedură civilă rezultă că o acţiune poate fi
intentată în comun de mai mulţireclamanţisau împotriva mai multor pîrîţi. În astfel de
cazuri are loc coparticiparea procesuală.

Coparticiparea procesuală reprezintă participarea concomitentă de partea

reclamantului şi/sau pîrîtului a mai multor subiecte, interesele şi pretenţiile cărora nu se
exclud reciproc.

Instituţia coparticipării procesuale nu schimbă numărul părţilor. Chiar dacă o acţiune

poate fi înaintată în comun de mai mulţi reclamanţi sau împotriva mai multor pîrîţi, în
cadrul procesului rămîn a fi doar două părţi cu interese contradictorii. Coparticipanţii, în
funcţie de partea cui participă în proces, se numesc coreclamanţi sau copîrîţi.

Scopul coparticipării procesuale este de a nu admite ca drepturile altor persoane să fie

afectate prin soluţionarea cauzei şi de a optimiza examinarea şi soluţionarea justă a
anumitor cauze civile. Coparticiparea procesuală contribuie la concentrarea în cadrul
aceluiaşi proces a întregului material probant, fapt care exclude emiterea de hotărîri
contradictorii în cazul unor cauze similare după obiect şi temei [3, p.54]. Totodată,scopul
coparticipării procesuale este soluţionarea unui litigiu faţă de mai mulţi subiecţi de drept
[2, p.46].

Literatura de specialitate clasifică coparticiparea procesuală în dependenţă de diferite

criterii [4, p.76-77; 7, p.125-126].

După criteriul procesual-juridic deosebim:

a) coparticipare activă – atunci cînd de partea reclamantului participă mai multe

persoane, b) coparticipare pasivă – atunci cînd de partea pîrîtului participă mai multe
persoane,

c) coparticipare mixtă – atunci cînd de partea reclamantului şi pîrîtului participă mai

multe persoane.

După criteriul material-juridic deosebim:

a) coparticipare obligatorie (art. 62 din Codul de procedură civilă) - care are loc
indiferent de dispoziţia părţilor şi instanţei de judecată, ea fiind prescrisă în mod
obligatoriu de lege şi determinată de natura raportului material litigios. Examinarea şi
soluţionarea în lipsa unui coreclamant sau copîrît sau examinarea separată a cauzelor
în astfel de cazuri este imposibilă. Dacă nu sînt atraşi coparticipanţii obligatorii în
proces, hotărîrea va fi casată de către instanţa ierarhic superioară în cazul contestării
acesteia.

Coparticiparea procesuală obligatorie este determinată de condiţiile stabilite în art. 62

alin. (1) din Codul de procedură civilă:

- obiectul litigiului îl constituie drepturile şi obligaţiile comune ale mai multor

reclamanţi sau pîrîţi;

- drepturile şi obligaţiile coreclamanţilor sau copîrîţilor decurg din aceleaşi temeiuri de

fapt sau de drept.

Coparticiparea obligatorie se produce în cazurile cînd are loc examinarea litigiilor ce

rezultă din raporturile de proprietate comună, relaţii de moştenire (de exemplu,
împărţirea maseisuccesorale), apărarea onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale
(acţiunile se vor înainta împotriva autorului şi publicaţiei), anularea măsurilor de
asigurare a acţiunii (anularea sechestrului pus asupra casei, care aparţine cu drept de
proprietate comună mai multor persoane).

b) coparticipare facultativă (art. 63 din Codul de procedură civilă) - care poate avea loc
la dispoziţia instanţei de judecată. Coparticiparea facultativă are loc în situaţiile cînd
participarea la judecarea cauzei a unuia sau mai mulţi coparticipanţi poate avea loc,
adică în mod normal pretenţiile pot fi examinate şi separat, dar persoanele interesate
solicită examinarea în comun a pretenţiilor înaintate [3, p.55]. Condiţiile de
admisibilitate a coparticipării facultative sînt prevăzute de art. 63 alin.(1) din Codul
de procedură civilă:

- pretenţiile se află în conexiune prin raportul material juridic dintre coparticipanţi, prin
pretenţiile înaintate sau probele comune;

- există posibilitatea de a le examina de către aceiaşi instanţă şi în aceiaşi procedură.

După momentul apariţiei sau în funcţie de momentul intervenţiei cunoaştem :

 a) coparticipare procesuală iniţială, cînd acţiunea civilă este înaintată concomitent de
mai mulţi coreclamanţi sau este îndreptată împotriva mai multor copîrîţi;

b) coparticipare procesuală ulterioară, cînd după pornirea procesului, pe parcursul

examinării în primă instanţă, pot interveni mai mulţi reclamanţi sau pot fi atraşi mai
mulţi copîrîţi [5, p.66].

Este necesar de remarcatfaptul că,la faza pregătirii cauzei pentru dezbateri judiciare,
judecătorul soluţionează problema intervenirii în proces a coreclamanţilor şi
copîrîţilor(art.185 alin.(1)lit.a) din Codul de procedură civilă).

Fiecare coparticipant apare independent în proces în raport cu cealaltă parte.

Renunţarea la acţiune de către unul dintre coreclamanţi nu produce efecte pentru ceilalţi,
după cum recunoaşterea acţiunii de către un copîrît nu-i afectează pe ceilalţi. Conform
art.361 din Codul de procedură civilă, coparticipanţii care au participat la proces din
partea apelantului se pot alătura la apel, dacă pretenţiile lor coincid cu cele ale
apelantului. În acest caz, cererea scrisă de alăturare nu se taxează.

3.Succesiunea în drepturi procesuale

Succesiunea în drepturi procesuale este reglementată expres în art.70 din Codul de

procedură civilă. Unii autoriindică că, deşi acest articolse referă la părţi,succesiunea
procesuală se poate produce şi în privinţa intervenienţilor principali[3, p.57; 6, p.79].

Succesiunea în drepturi procesuale reprezintă trecerea drepturilor şi obligaţiilor

procesuale de la predecesorii în drepturi materiale la alte persoane, care anterior nu au
participat în proces [3, p.57].

În art.70 din Codul de procedură civilă sînt enumerate cazurile care condiţionează
succesiunea procesuală: decesul persoanei fizice, reorganizarea persoanei juridice,
cesiunea de creanţă, transferul de datorie şi alte cazuri de subrogare în cadrul raportului
material.
Succesiunea procesuală are loc doar dacă legeamaterială admite trecerea către alte
persoane a drepturilor şi obligaţiilor predecesorilor. De regulă, este vorba de litigiile cu
caracter patrimonial. Astfel, în litigiile legate de recunoaşterea paternităţii este
inadmisibilă succesiunea procesuală a pîrîtului.

În cazu lsuccesiunii procesuale la succesor vor trece toate drepturile şi obligaţiile

procesuale ale predecesorului, or, succesiunea procesuală parţială nu se admite. Mai mult
ca atît, actele săvîrşite pînă la intrarea în proces a succesorului sînt obligatorii pentru
acesta în măsura în care ar fi fost obligatorii pentru persoana subrogată (art.70 alin.(2)
din Codul de procedură civilă). De exemplu, dacă predecesorul în calitate de reclamant a
renunţat parţial la acţiune,succesorul nu va putea cere satisfacerea integrală a pretenţiilor.

Succesiunea procesuală se admite în orice fază a procesului.

Succesiunea procesuală poate fi universală, atuncisuccesorul în drepturi materiale preia

întreg volumul de drepturi şi obligaţii ale predecesorului, de exemplu în cazul decesului
sau reorganizării. Succesiunea procesuală este singulară sau parţială, atunci cînd
predecesorul transmite conform legii o parte din drepturile sau obligaţiile sale, de
exemplu în cazul cesiunii de creanţă sau preluării datoriei.

Succesiunea procesuală a calităţii de reclamant se poate produce doar cu acordul

succesorului în drepturi materiale, care în virtutea principiului disponibilităţii poate să
refuze să preia drepturile şi obligaţiile procesuale ale predecesorului său. În acest caz
instanţa va dispune încetarea procesului din cauza renunţării la acţiune.

Succesiunea procesuală a calităţii de pîrît se produce fără acordul succesorului pîrîtului.

 CONCLUZII

Printre participanţii la procesul civil un loc deosebit îl ocupă

părţile. În procedura civilă părţile se numesc reclamant şi pîrît.
Drepturile şi obligaţiile procesuale ale părţilor sunt determinate de
lege. După volum şi conţinut ele diferă de drepturile şi obligaţiile
procesuale ale celorlalţi participanţi la proces. O atenţie deosebită
este acordată actelor de dispoziţie ale părţilor, prevăzute în art.60 din
Codul de procedură civilă. Coparticiparea procesuală este o situaţie,
raportată la componenţa părţilor în proces. Coparticiparea procesuală
presupune participarea în cadrul aceluiaşi proces a mai multor
reclamanţi şi/sau pîrîţi, drepturile şi obligaţiile cărora nu se exclud
reciproc. La rîndul său, instituţia succesiunii în drepturi procesuale
este reglementată de art.70 din Codul de procedură civilă. Este
necesar de a menţiona că temeiul succesiunii în drepturi procedurale
îl constituie succesiunea în dreptul material, astfel încît temeiurile
interveniriisuccesiunii în drepturi procedurale sunt analogice
temeiurilor succesiunii în dreptul material.
 REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

1. Belei E., CojuhariAl., Creţu V., Darie L., Lavric L., MunteanuAl.,
Volcovschi V. Situaţii de drept la procedura civilă. - Chişinău: USM,
2005. - 296 p./ file:/ //C:/Users/AB/Downloads/Problemar-
200534404.pdf
2. Dorfman I. Drept procesual civil (note de curs). - Chişinău, 2010.
- 109 p.
3. Drept procesual civil. Partea generală. / Centrul juridic ”Dalini”. -
Chişinău: Tipografia Centrală, 2007. - 112 p.
4. Leş I. Tratat de drept procesual civil. - Bucureşti: ALL BECK,
2001. - 968 p.
5. Oprina Evelina. Drept procesual civil. - Bucureşti: Editura Rosseti,
2006.67p./http://file.ucdc.ro/cursuri/D_4_N44_Drept_procesual_civi
l_I_Oprina_Evelina.pdf
6. Pisarenco O. Drept procesual civil. - Chişinău: Tehnica-Info,
2012. - 404 p.
7. Radu D., Durac G. Drept procesual civil. - Iaşi: Junimea, 2001. -
451 p.
8. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2003, nr.111-115, art.
451.