MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Academia de poliție ,,Ștefan cel Mare’’

REFERAT
,,Acțiunile întreprinse în timpul reținerii
infractorului localizat’’

Elaborat de agentul:

Vîrlan Ion
Profesor:
Galemba V.
(comisar superior)

Chișinău, 2018

CUPRINS
1
1 Generalitați ………………………………………………………….3

2. Scopul , motivele reținerii…………………………………………...4

3.Autoritatile imputernicite sa retina persoana………………………...5

4 Clasificarea reținerilor……………………………………………… 6

5 Reținerea banuitului…………………………………………………7

6 Principiile tactice……………………………………………………8

7 Planul reținerii……………………………………………………....9

8 Reținerea propriu zisa……………………………………………..10

9 Concluzie……………………………………………………….....13

10 Bibliografie……………………………………………………....13

2
 Generalitați
Reţinerea este măsura luată de organul competent de a priva de libertate
o persoană pe un termen de până la 72 de ore (art. 6 p. 40 al Codului de
procedură penală al Republicii Moldova, în continuare CPP). Reţinerea
reprezintă o privare de libertate a unei persoane, pe o perioadă scurtă de timp,
care se aplică până la luarea deciziei cu privire la aplicarea măsurii
preventive sau a deciziei cu privire la aplicarea unei sancţiuni sau a altor
măsuri prevăzute de lege (de ex. expulzarea străinilor). Se consideră privare
de libertate orice situaţie în care o persoană nu poate să se deplaseze liber fie
din cauză că i-a fost aplicată forţa în acest sens (de ex. închiderea într-o
celulă etc.), fie datorită unei obligaţii legale de a se supune unor indicaţii
făcute de un agent al legii (de ex. ordonarea de către un poliţist de a nu părăsi
un loc sau de a merge într-un loc anume).
mijloace speciale – obiecte, muniţii, echipament, substanţe chimice,
substanţe lacrimogene şi colorante, dispozitive audiovizuale de influenţă
psihologică, mijloace de stopare forţată a unităţilor de transport, mijloace de
transport, utilaje şi tehnică de luptă, animale dresate, utilizate pentru apărarea
pasivă sau activă, fără efecte cu caracter letal, destinate înfrîngerii rezistenţei
opuse, imobilizării şi dezorientării persoanei sau distrugerii obstacolelor;
    forţă fizică – măsuri de constrîngere realizate exclusiv prin încordarea
muşchilor, a puterii fizice a persoanei, inclusiv prin aplicarea procedeelor
special de luptă;
 
3
 Scopul reținerii
În principiu, în funcţie de tipul reţinerii, scopurile admisibile pot fi
diferite. În cadrul unui procespenal acesta este de a aduce persoana suspectată
de comiterea unei infracţiuni în faţa unei autorităţi care va decide asupra
măsurii preventive. Într-un proces contravenţional, persoana este reţinută în
cazul contravenţiilor flagrante sau al persoanelor pasibile de a fi expulzate,
pentru a fi adusă în faţa autorităţii, care va decide asupra cauzei, sau pentru
identificarea persoanei în cazul imposibilităţii identificării persoanei în a
cărei privinţă este pornit proces contravenţional.
De fapt, într-un proces penal sau contravenţional, reţinerea ar trebui să aibă
loc doar în cazurile care nu suferă amânare. Acestea pot apărea dacă sunt
întrunite, în mod cumulativ, două condiţii:
(1) necesitatea izolării persoanei din motivul că ea ar putea săvârși alte
infracţiuni / contravenţii,s-ar putea ascunde sau ar putea împiedica într-un alt
mod urmărirea penală/ examinarea cauzei contravenţionale
(2) imposibilitatea aplicării imediate (sau luării deciziei privind aplicarea) a
mă- surilor preventive. În ceea ce privește această ultimă condiţie, urmează a
fi examinat faptul dacă reţinerea a fost necesară pe întreaga perioadă cât a
durat. Cu alte cuvinte, deși textul legii nu prevede expres acest lucru, spiritul
legii sugerează că odată ce, spre exemplu, acuzarea este gata să meargă la
judecătorul de instrucţie, ea trebuie să facă acest lucru îndată ce acest lucru
este posibil, fără a aștepta expirarea termenului legal de reţinere a persoanei.
4
Astfel, în esenţă, reţinerea este o măsură procesuală de constrângere, care
poartă un caracter de prevenire a unui comportament nedorit. Totuși legea nu
stabilește clar care este scopul reţinerii. De aceea în practică reţinerea este
folosită de multe ori pentru scopuri care fie că trebuie atinse prin alte
mijloace procesuale, fie că sunt chiar ilegale în sine.
În multe cazuri sunt reţinute persoane care nu au la ele un act de
identitate, iar ca pretextservește stabilirea identităţii persoanei. Aparent
gravitatea infracţiunii și comiterea anterioară a unor infracţiuni constituie
factori care determină reţinerea unei persoane.
Astfel, pe lângă scopurile care pot fi deduse din legislaţie, în practică
reţinerea este folosită și înscopul:
• De a înfrânge psihologic o persoană și de a o determina să fie cooperantă cu
organul de urmărire penală. Aceasta se obţine ușor mai ales dacă persoana
este plasată în detenţie pentru prima dată.
• De a obţine de la reţinut informaţii pe care acesta nu le furnizează în cadrul
acţiunilor de urmărire penală.
• De a asigura prezenţa persoanei acuzate. Acestea de multe ori dispar și
organul de urmărire penală nu poate efectua un șir de acţiuni de investigaţie.
Scopurile indicate mai sus sunt cel mai des invocate. Totuși, în practică
reţinerea poate fi folosită și în alte scopuri nespecifice acesteia.

Autorităţile împuternicite să reţină persoana:

Legislaţia Republicii Moldova nu numește, în mod exhaustiv, categoriile de
reprezentanţi ai statului care pot reţine o persoană. Astfel, din sensul
5
prevederilor Legii cu privire la poliţie rezultă că orice colaborator al poliţiei
are dreptul de a reţine persoane. Iniţiativa de reţinere a unei persoane poate
veni atât de la organul de urmărire penală, instanţa de judecată, cât și din
propria iniţiativă.
Potrivit art. 433 alin. 2 al Codului contravenţional, în cauzele
contravenţionale, întocmirea procesului-verbal
de reţinere poate fi făcută de către colaboratorii de poliţie, Serviciul de
Grăniceri sau Serviciul Vamal, potrivit competenţei materiale acordate de
către Codul contravenţional. În cauzele penale, întocmirea procesului-verbal
cu privire la reţinere se face de către ofiţerii de urmărire penală din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne, ai Serviciului Vamal sau ai Centrului pentru
Combaterea Crimelor Economice și Corupţiei.

Clasificarea reținerilor
 În funcţie de numărul persoanelor supuse reţinerii, acţiunile pot fi
individuale şi de grup.
Se numeşte individuală reţinerea unei singure persoane, iar în grup
reţinerea concomitentă a câtorva persoane, care se află în acelaşi loc, localitate
şi care se bănuiesc de săvârşirea uneia şi aceleiaşi infracţiuni.
 După modul de sincronizare:
1. Concomitente
2. Consecutive

 După modul de operare, reţinerea poate fi efectuată cu şi fără

pregătire prealabilă.
Reţinerea cu pregătire prealabilă este o activitate clasică a organelor
speciale sau de urmărire penală, soldată, de obicei, cu succesul organelor
respective. Acţionând în sensul pregătirii reţinerii, bănuitul/ învinuitul este

6
cunoscut din timp, iar organele respective, posedând o informaţie amplă
despre el, au posibilitate să aleagă locul, timpul şi alte circumstanţe pentru
realizarea eficientă a acţiunii de urmărire penală, să formeze grupul respectiv
şi să pregătească mijloacele tehnice necesare. Formând grupul de reţinere, se
face instructajul necesar, se stabileşte rolul fiecărui membru al echipei în
timpul reţinerii, se întocmeşte planul corespunzător, bine determinat,
aprobat, după care se efectuează reţinerea
Reţinerea fără pregătire se efectuează, de obicei, prompt, în situaţia în
care cazul este de neamînat, când are loc urmărirea persoanei bănuite, când
martorii oculari, pătimitul indică direct infractorul, când se stabileşte persoana
care se ascunde de organele de drept şi reţinerea ei se efectuează imediat după
infracţiune, fără o pregătire prealabilă.
 La fel reţinerea poate fi publică şi clandestină (secretă, conspirată)
În primul caz, capturarea şi stabilirea persoanei respective în condiţii de
privaţiune de libertate, sau mai bine-zis izolarea lui de societate, pe un
termen scurt se realizează în condiţii obişnuite, fără luarea unor măsuri de
conspiraţie speciale. Faptul capturării şi izolării persoanei respective devine
în aceste cazuri imediat cunoscut cercului de infractori. În al doilea caz,
reţinerea devine mai puţin cunoscută.
 După locul reţinerii
1. în încăperi;
2. pe stradă;
3. în mijloacele de transport
4. pe teren deschis.

Reținerea banuitului
Reţinerea bănuitului/ învinuitului, ca acţiune de urmărire penală, se
efectuează în 3 etape, şi anume:
1) pregătirea pentru reţinere,
2) reţinerea propriu zisă (capturarea fizică a persoanei bănuite)
7
 3) documentarea acţiunii respective.
La acţiunea procesuală, efectuată, de obicei, de către ofiţerul de
urmărire penală, participă în mod obligatoriu şi inspectorii de investigaţie, ai
subdiviziunilor speciale, precum şi specialiştii respectivi.
Toţi participanţii se divizează în mai multe subgrupuri a câte 1-2 şi
mai multe persoane, şi anume:
 subgrupul supraveghere;
 subgrupul de capturare fizică a bănuitului;
 subgrupul de documentare a acţiunii date;
 subgrupul de blocare
 subgrupa de escortare
În unele cazuri, persoana bănuită de comiterea unei anumite infracţiuni
se află sub urmărire vizuală, de aceea inspectorii de investigaţie asigură nu
numai urmărirea persoanei date, ci şi paza locului, precum şi a membrilor
participanţi la reţinere, pentru ca în timpul realizării acţiunii date să nu se
implice persoane străine sau complici ai infractorului.
Capturarea fizică a bănuitului se realizează, de obicei; de către
inspectorii de investigaţie sau poliţia cu destinaţie specială, care sînt bine
pregătiţi fizic şi posedă anumite procedee de luptă corp la corp. Tot ei
escortează reţinutul până la locul de detenţie.
De documentarea reţinerii se ocupă, de obicei ofiţerul de urmărire penală
şi specialistul criminalist Primul întocmeşte procesul-verbal al acţiunii de
urmărire penală, iar specialistul înregistrează cu camera de luat vederi, cu
aparatul de fotografiat procesul şi rezultatele reţinerii.

Principiile tactice
La principiile tactice generale, care asigură reuşita reţinerii bănuitului /
învinuitului, se vor lua în calcul următoarele momente:
a) operativitatea;
b) nivelul profesional şi fermitatea acţiunilor persoanelor care cută reţinerea;
c) interacţiunea dintre colaboratorii grupului de reţinere.
8
 Planul reținerii
Planul reţinerii se întocmeşte, de regulă, în formă scrisă. La efectuarea
concomitentă a câtorva reţineri (în grup), precum şi în cazul survenirii unor
date despre o posibilă agravare a situaţiei în timpul efectuării operaţiei
(opunerea rezistenţei înarmate, tentativă de evadare, de sinucidere etc.),
planul se confirmă de către conducătorul organului de urmărire penală.
Planul viitoarei reţineri1 va cuprinde:
1. Cine este persoana care trebuie să fie reţinută, temeiurile
2. Timpul, locul şi consecutivitatea reţinerii
3. Numărul grupelor operative
4. Stabilirea conducătorilor gr.
5. Mijloacele şi modalitatea de legătură, modalitatea şi semnele de
legătură
6. Măsurile de camuflare
7. Lista instrumentelor
8. Lista mijloacelor tehnico-ştiinţifice speciale
9. Modalitatea de folosirea cânilor de serviciu
10. Modalitatea de efectuare a percheziţiei corporale
11. Modul de implicare a populaţiei la acordarea ajutorului în
vederea reţinerii infractorului.
12. Modalitatea şi consecutivitatea aplicării forţei fizice
13. Itinerarele de deplasare a grupelor de reţinere
14. Modalitatea de apropiere şi pătrundere
15. Mijloacele de fixare a reţinerii
16. Modul de escortare a persoanei reţinute etc.

Reținerea propriu zisa

Reţinerea poate fi întreprinsă şi la locul de lucru sau într-un loc
public (organizaţie, întreprindere etc.). În aceste cazuri este raţional ca
apriori să se stabilească un contact cu administraţia locală şi cu concursul ei
să se creeze condiţii necesare pentru înfăptuirea reţinerii (să cheme persoana
1

9
într-o anumită cameră, s-o facă să iasă sub un anumit pretext din încăperea
aglomerată etc.). Toate intrările şi ieşirile în aceste cazuri trebuie blocate de
membrii grupului de reţinere.
Reţinerea infractorului pe stradă. În cazul planificării reţinerii
persoanei suspectate pe stradă, pe o anumită rută se stabileşte din timp
supravegherea ei, precum şi a locului nemijlocit, unde se presupune să se
efectueze această acţiune de urmărire. In acest scop, după cum se ştie, se
formează trei subgrupe: una pur operativă - de asigurare (supraveghere) şi
pază, alta - de capturare fizică a bănuitului şi a treia - de documentare, între
aceste subgrupe, însărcinate cu reţinerea, se asigură o legătură bilaterală.
Locul unde se planifică efectuarea reţinerii se stabileşte reieşind din
situaţia operativă şi existenţa forţelor operative. E de dorit ca locul să fie
puţin aglomerat şi să fie situat pe ruta obişnuită a persoanei care trebuie
reţinută.
La apariţia persoanei bănuite în locul indicat, grupul de serviciu
operativ (de capturare) se apropie pe neobservate de el. Pentru aceasta se
aleg momentele când atenţia persoanei date va fi sustrasă de ceva.
Apropiindu-se de persoana, care trebuie să fie reţinută, doi inspectori de
investigaţie îl capturează şi îl anunţă despre reţinere, în timpul acesta cel de-
al treilea colaborator controlează repede dacă reţinutul are armă sau alte
obiecte pe care le poate folosi pentru atac sau sinucidere.
Nu se recomandă începerea reţinerii cu cererea de a prezenta unele
documente, deoarece persoana reţinută poate folosi acest moment pentru a
recurge la atac sau sinucidere.
Pentru efectuarea cu succes a reţinerii pe stradă, uneori pot fi şi trebuie
bine pregătite împrejurările, create suplimentar condiţii necesare. De
exemplu, pe ruta obişnuită a bănuitului, inculpatului pot fi înscenate unele
lucrări de reparaţie a drumurilor cu instalarea diferitelor mecanisme, maşini
etc. Totodată acolo trebuie să fie prezenţi aşa-numiţii "specialişti" din
rândurile inspectorilor de investigaţie, care se pot angaja în orice moment în
operaţia de reţinere a infractorului. Toate aceste mişcări trebuie să fie bine

10
gândite din timp, să pară naturale pentru a nu trezi suspiciunea persoanei care
urmează a fi reţinută.
Reţinerea în mijloacele de transport. Uneori persoana bănuită,
inculpatul poate fi reţinută în tren, avion, autobuz, pe corabie etc. O
asemenea operaţie se poate realiza în timpul îmbarcării persoanei în mijlocul
de transport, pe traseu sau la sosirea mijlocului de transport la locul de
destinaţie, în funcţie de faptul unde este planificată efectuarea reţinerii,
grupul de serviciu operativ poate să urmeze cu persoana în cauză în acelaşi
mijloc de transport sau să plece din timp la punctul de destinaţie pentru
efectuarea operaţiei şi să aştepte acolo sosirea trenului, avionului,
autobuzului etc. în aceste cazuri din timp se stabileşte o supraveghere
exterioară a persoanei supuse reţinerii.
La reţinerea pe traseu se recurge, de regulă, în cazul necesităţii de a
ascunde pe un anumit timp de complici, rude şi cunoscuţi, faptul reţinerii
infractorului, în legătură cu aceasta, reţinerea persoanei în timpul îmbarcării
în transport sau la sosirea în punctul final se efectuează numai la deţinerea
informaţiei verificate despre lipsa unor persoane care îl conduc sau care îl
întâlnesc pe bănuit.
Reţinerea bănuitului înainte de punerea în mişcare a transportului sau în
plină mişcare se efectuează, de obicei, în compartimentul trenului, salonul
avionului, în cabină etc., unde membrii grupului de serviciu operativ ocupă
locuri de pasageri sau alt loc comod pentru realizarea operaţiei.
În punctul de sosire a mijlocului de transport reţinerea trebuie efectuată
în funcţie de situaţia creată: la ieşirea persoanei bănuite din mijlocul de
transport, de pe peron, din clădirea gării sau în alt loc potrivit.
Reţinerea pe teren. În funcţie de condiţiile şi circumstanţele concrete,
reţinerea poate fi efectuată şi în urma organizării urmăririi în pădure, câmp,
pe teren deschis etc.
Urmărirea are loc atunci când bănuitul (inculpatul) a fugit (evadat) de
la locul planificat de reţinere (casă, apartament, de pe ruta obişnuită etc.),
precum şi în cazurile când el a fugit (evadat) de sub arest. În aceste cazuri
11
urmărirea se organizează şi se desfăşoară de către grupul de serviciu
operativ, care trebuia să efectueze reţinerea persoanei bănuite ori de grupul
de escortare, care expedia reţinutul.
Modul de urmărire a persoanei în fiecare caz are particularităţile sale,
dar în linii generale trebuie respectate neapărat următoarele condiţii:
- urmărirea începe imediat pentru ca persoana bănuită ori escortată să nu
dispară din vedere;
- persoana bănuită este somată că în caz de nesupunere organelor de resort
asupra ei poate fi aplicată arma de foc;
- în cazul în care bănuitul (învinuitul) nu se supune grupului de capturare,
escortare se efectuează o tragere de preîntâmpinare în aer. Dacă şi după
aceasta bănuitul (inculpatul) nu se supune, tragerea se repetă asupra
fugarului astfel încât să fie paralizată mişcarea lui. De exemplu, dacă
bănuitul continuă să fugă, el este împuşcat în picioare, dacă se mişcă cu un
transport, atunci tragerea se efectuează în mecanismele acestuia pentru a-l
opri.
În cazurile când parvine informaţia precum că bănuitul se află ori se
ascunde undeva pe teren (loc deschis, pădure etc.), se organizează operativ
înconjurarea acestui loc şi se procedează la căutarea persoanei care trebuie
reţinută. Căutarea se poate realiza de un grup de serviciu operativ sau de
câteva grupuri pe o direcţie ori în diferite direcţii şi localităţi, în afară de
inspectorii de investigaţie şi ofiţerii de urmărire penală, care participă la
operaţie, în componenţa grupelor numite mai pot fi incluşi şi poliţişti ori
carabinieri, ostaşi ai forţelor armate, grăniceri etc. În toate aceste cazuri
grupele de serviciu operativ au conducătorii lor nemijlociţi, însă activitatea
lor este coordonată de aşa-numitul stat major format din conducătorii secţiei
şi ai direcţiei respective de urmărire penală.

12
 Concluzie
În ultimul deceniu a devenit aparent faptul că mulţi autori au exclus
tactica reţinerii şi tactica aplicării măsurilor preventive din sistemul tacticii
criminalistice. Acest fapt a generat în ultimii ani un şir de erori comise de
ofiţerii de urmărire penală şi inspectori de investigaţie la efectuarea propriu
zisă a reţinerii şi la respectiv la documentarea acesteia.
Problema a devenit iarăşi actuală odată cu intrarea în vigoare a noului cod de
procedură penală, dispoziţiile căruia în privinţa aplicării măsurilor de
constrângere au devenit mai severe.
Fiind o acţiune de mare risc, şi indirect, un mijloc direct de
preîntâmpinare a infracţiunilor, reţinerea necesită a fi bine chibzuită şi ferm
efectuată în aşa mod ca să nu fie pusă în pericol viaţa şi sănătatea altor
persoane, a ofiţerilor şi nu în ultimul rând a reţinutului.

Bibliografie

1https://ru.scribd.com/document/360392551/349239904-Retinerea-
infractorului-docx
2 https://ru.scribd.com/document/329954001/Tactica-Retinerii
3 Legea 218
4 Legea 144
5 Codul de procedura penala

13