1

ÎNGRIJIRILE PALIATIVE
ÎNDREPTAR PENTRU PACIENŢI ŞI APARŢINATORI
Dragoş Băldescu
Olga Cîmpeanu

Consultanţi : Dr Luminiţa Dumitrescu

Asist Laur Năstase

Desen : Alexandru Mănoiu

2
 CUPRINS
Capitolul 1

1. INTRODUCERE
1.1. Ce înseamnă îngrijirile paliative?
1.2. Cine beneficiază?
1.3. Unde, de către cine şi cum se acordă ?

Capitolul 2

2. PROBLEMELE FIZICE FRECVENT ÎNTILNITE LA O PERSOANĂ AFLATĂ ÎN FAZA PALIATIVĂ A ÎNGRIJIRILOR

2.1. Cârceii (crampele musculare)
2.2. Constipaţia
2.3. Diareea
2.4. Durerea
2.5. Febra
2.6. Greaţa şi vărsăturile
2.7. Gura uscată, dureroasă şi urât mirositoare
2.8. Imobilizarea prelungita
2.9. Insomnia
2.10. Înghiţirea dificilă
2.11. Lipsa poftei de mâncare
2.12. Leziuni ale pielii / ulcere
2.13. Mirosul neplăcut
2.14. Oboseala/slăbiciunea
2.15. Respiraţia agonică
2.16. Senzaţia de mâncărime la nivelul pielii (pruritul)
2.17. Setea
2.18. Slăbirea
2.19. Transpiraţia
2.20. Tusea

Capitolul 3

3. PROBLEMELE SUFLETULUI (PSIHOLOGICE)

3.1 Teama de suferinţă îndelungată
3.2. Frica de moarte

Capitolul 4

4. PROBLEME ETICE (MORALE) ŞI DE COMUNICARE

Capitolul 5

5. DECESUL - SFATURI PRACTICE

5.1. Declararea decesului
5.2. Acte necesare

Capitolul 6

6. PERIOADA DE DOLIU

3
Capitolul 1

INTRODUCERE

1.1. CE ÎNSEAMNĂ ÎNGRIJIRILE PALIATIVE ?

Pentru mulţi dintre bolnavi vindecarea nu mai este la un moment dat posibilă, iar pentru unele boli nu s-au
descoperit încă remedii medicale. În aceste condiţii, buna îngrijire a suferinţei fizice, dar şi a problemelor sufletului,
alături de ajutor în rezolvarea problemelor sociale, sunt cea mai buna soluţie.
Îngrijirile paliative au ca scop alinarea suferinţei corpului şi a sufletului şi menţinerea unui nivel ridicat al calităţii
vieţii până în ultimele momente, bolnavilor pentru care nu mai există speranţă de vindecare. Ele încep din momentul
când un bolnav nu mai poate fi vindecat, nu îşi propun să vindece pacientul ci doar să îi aline suferinţa, să îi asigure o
viaţă cât mai normală până la sfârşit şi să acorde ajutor familiilor acestora.
Conform definiţiei date de Programul PACARO, "Îngrijirile paliative sunt acele îngrijiri active constând într-o
abordare globală a nevoilor medicale, psihologice, sociale şi spirituale ale persoanelor suferinde de boli grave -
oncologice şi nononcologice - aflate în stadii terminale, obiectivele urmărite fiind menţinerea la un nivel înalt a calităţii
vieţii şi susţinerea familiei.''
Îngrijirile paliative sunt un nou mod de abordare a suferinţei pacientului în practica medicală şi în acordarea
îngrijirilor medicale, atât în România cât şi în ţări dezvoltate. Felul în care se pot acorda îngrijirile diferă de la o ţară la
alta: pacienţii pot fi îngrijiţi în spitale obişnuite, în instituţii specializate (hospice) sau la domiciliu. Prin tradiţie, românii
preferă să moară acasă şi nu într-o instituţie.
Acest îndreptar se adresează bolnavilor incurabili îngrijiţi la domiciliu şi familiilor acestora şi prezintă informaţii
despre cine, unde şi cum se acorda îngrijiri paliative în ţara noastră precum şi câteva sfaturi simple prin care se poate
uşura suferinţa pacientului şi cui este cel mai indicat să cerem ajutor.

CINE BENEFICIAZĂ?

Există două categorii de pacienţi care pot beneficia de îngrijiri paliative:

- bolnavii cronici pentru care s-au epuizat toate posibilităţile de tratament (cancer avansat, SIDA, boli ale
sistemului nervos, ale inimii, ficatului, rinichilor, afecţiuni pulmonare incurabile);
- pacienţii care suferă de boli pentru care nu există încă tratament (ex: demenţa de tip Alzheimer)
În cazul bolilor cronice, îngrijirile paliative încep în mod normal cu şase luni înainte de momentul prognozat al
decesului. În cazul bolilor progresive (Alzheimer) se poate depăşi limita convenţională de şase luni.

UNDE, DE CĂTRE CINE şi CUM SE ACORDĂ ?

UNDE?
SPITAL
Spitalele pot avea paturi pentru acordarea îngrijirilor paliative sau chiar secţii speciale în acest scop. În
România este o practică uzuală ca bolnavii incurabili să fie ţinuţi în continuare în spital, chiar dacă medicii de acolo nu
mai pot face nimic pentru a-i vindeca. Este preferabil ca pacienţii să fie luaţi acasă de familii şi să fie aduşi la spital
numai atunci când starea lor se agravează şi prezintă simptome care trebuie şi pot fi tratate de specialiştii din spitale. În
acest fel se eliberează paturi în spital şi pacientul are parte de mai mult confort în familie.

HOSPICE
Ideea de hospice a apărut pentru prima oară în Marea Britanie. Hospice-ul este o instituţie specială pentru
pacienţi incurabili, unde aceştia pot fi internaţi şi îngrijiţi continuu de specialişti în domeniu. Astfel se asigură un
tratament mai bun dar se pierde atmosfera mai caldă din familie. În România există câteva hospice-uri, care au şi echipe
ce se pot deplasa şi acorda îngrijiri la domiciliu.

AMBULATORIUL DE SPECIALITATE (POLICLINICA) / CABINETE MEDICALE

La fel ca şi spitalul, ambulatoriul de specialitate (policlinica) şi cabinetele medicale sunt un loc unde bolnavul
poate fi consultat şi sfătuit de medici specialişti şi starea lui poate fi monitorizată periodic. Diferenţa constă în faptul că
policlinica nu are paturi şi deci pacientul nu poate fi internat.

ACASĂ
Îngrijirea la domiciliu are avantaje şi dezavantaje. Orice om se simte mai bine la el acasă decât în orice
instituţie. Aici el poate fi îngrijit de familie şi vizitat periodic de medici şi echipe de îngrijiri paliative, acolo unde ele există.
Multă lume uită că medicii de familie au şi obligaţia să se deplaseze la domiciliul pacientului - în anumite cazuri - şi
deplasează inutil bolnavii până la dispensare sau ambulatorii (policlinici).

CUM?
Îngrijirile paliative se acordă de către personal medical şi paramedical specializat, organizaţi în echipe care se
pot deplasa la domiciliul bolnavului. Echipa poate include medici de familie, medici de diferite specialităţi, asistente
medicale, asistenţi sociali, psihologi, voluntari etc. Rolul unei asemenea echipe este de a evalua şi monitoriza constant
evoluţia bolii şi de a acorda îngrijirile necesare fiind în măsură să aline suferinţa fizică şi psihică. În funcţie de situaţie,
îngrijirile paliative se pot continua şi după decesul bolnavului sub forma de consiliere / sprijin acordat familiei îndoliate .

4
 DE CĂTRE CINE ?
Personalul specializat în acordarea îngrijirilor paliative poate avea pregătire medicală (personal medical) sau
poate fi personal cu alte specializări (personal paramedical).

PERSONAL MEDICAL
MEDICI DE FAMILE
Medicul de familie este primul medic la care trebuie să apeleze orice bolnav. Prin cunoştinţele sale în toate
domeniile medicinii, medicul de familie poate evalua boala, trata afecţiunile comune sau poate trimite pacientul la un
medic specialist, dacă este cazul. În plus, medicul de familie cunoaşte bolnavul şi familia acestuia, are o idee mai clară
despre evoluţia bolii în timp şi se poate deplasa la domiciliu.

MEDICI DE ALTĂ SPECIALITATE

Medicii de specialitate sunt medicii specializaţi în anumite boli (ex: oncologii specializaţi în cancer) sau în
afecţiunile anumitor organe (ex: cardiologi în afecţiunile inimii). În funcţie de boală, consultul periodic de către un medic
specialist este obligatoriu. Totuşi, medicul specialist nu trebuie deranjat pentru orice simptom minor care poate fi tratat
mai bine de un medic de familie, ci numai pentru cazurile care ţin de competenţa lui.

ASISTENTE MEDICALE
Asistentele medicale ajută medicul în actul medical şi se ocupă de majoritatea procedurilor de rutină. O
asistentă nu este totuşi un doctor şi nu trebuie să pună diagnosticul, aşa cum se întâmplă de multe ori la noi. Ele se
ocupă de efectuarea tratamentului indicat (de ex.: injecţii) sau alte îngrijiri medicale specifice şi pot fi chemate şi la
domiciliu în acest scop. Rolul lor în acordarea îngrijirilor paliative la domiciliu este foarte important: comunică medicului
orice schimbare în starea pacientului, ajută şi instruieşte pacientul şi familia în legătură cu proceduri simple de îngrijire:
schimbarea unui pansament, administrarea medicamentelor, mobilizarea pacientului, administrarea lichidelor şi
alimentelor, ş.a.

PERSONAL PARAMEDICAL

PSIHOLOG CLINICIAN
Problemele psihologice (ale sufletului) sunt la fel de importante ca şi problemele fizice. Depresia, neliniştea,
frica de moarte sunt probleme ale sufletului, comune la bolnavii fără speranţă de vindecare sau în stadiu avansat de
boală. Psihologul poate aduce puţină alinare acestor bolnavi şi familiilor acestora. Un psiholog nu este un doctor, dar
ajutorul lui poate conta la fel de mult. O vizită la un psiholog este recomandată chiar şi caracterelor puternice, care par
că suportă mai uşor boala.

ASISTENT SOCIAL
Asistentul social se ocupă de cazurile sociale, categorie în care intră şi bolnavii nevindecabili. El oferă ajutor
psihologic, sfaturi utile pentru obţinerea de ajutor material şi rezolvarea problemelor legate de eliberarea actelor
necesare după deces. Numărul asistenţilor sociali din România creşte constant şi se poate apela la ei cu încredere, mai
ales că ei se deplasează la domiciliu. Asistenţii sociali pot fi găsiţi în primării, în instituţii de ajutor social, hospice-uri,
fundaţii.

FIZIOTERAPEUT / KINETOTERAPEUT
Bolnavii ce au o boală fără şanse de vindecare sunt mai puţin activi, merg şi se mişcă mai puţin, sunt ţintuiţi la
pat săptămâni sau luni. Fizioterapeutul şi/sau kinetoterapeutul pot sfătui bolnavul, familia sa şi pe cei care-l îngrijesc în
probleme legate de: mobilizare (cum să se mişte, sau cum să fie mişcaţi in/şi din pat, cum să stea în scaun sau în pat),
ce mijloace ajutătoare sunt cele mai potrivite (tip de scaun cu rotile, baston sau pat, saltele, pantofi, proteze ş.a.), ce
exerciţii poate face un asemenea bolnav acasă sau într-un cabinet de fizioterapie. Ei pot veni şi acasă, pot fi membrii în
echipa de îngrijiri paliative sau pot fi chemaţi pe bază de consult de către medic.

NUTRIŢIONIST / DIETETICIAN
Poate sfătui în legătură cu felul în care bolnavul trebuie sa mănânce sau să bea, ce fel de dietă sau suplimente
alimentare are nevoie. De asemenea, la bolnavii cu probleme de înghiţire sau purtători de sondă gastrică
supraveghează şi dă sfaturi în legătură cu prepararea meselor şi ritmul de administrare al acestora.

VOLUNTARI
Voluntarii sunt acei oameni care se oferă benevol să ajute pacienţii în ultimul stadiu al vieţii. Ei au urmat cursuri
de pregătire şi pot fi găsiţi în general în diferite organizaţii non-guvernamentale (ONG), de caritate. Rolul lor este de a
ajuta pacientul şi familia la diferite munci casnice (curăţenie, cumpărături, pregătirea meselor) şi de a sta cu pacientul
pentru a-i alina singurătatea.

PREOT / LUCRĂTOR SPIRITUAL

Pentru persoanele religioase, ajutorul unui preot este foarte important. Preotul este un bun psiholog prin tradiţie,
specializat în problemele sufletului. El are rol de confident, de prieten şi are cea mai mare experienţă în a discuta cu
oamenii care suferă pe patul de moarte. Tradiţional, ultima spovedanie are loc înaintea decesului pentru ca omul să fie
iertat de toate păcatele.

5
FAMILIE, CUNOSCUŢI
Cel mai important rol în îngrijirea bolnavului acasă revine, în condiţiile actuale din România, familiei. Membrii
familiei trebuie să deprindă câteva proceduri medicale de bază, cum sunt cele expuse în acest îndreptar. Menţinerea
unei atmosfere relaxate şi cât mai aproape de normalitate, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic, este cel mai mare ajutor
pe care familia îl poate da în acest stadiu.

6
Capitolul 2

PROBLEMELE FIZICE FRECVENT ÎNTILNITE LA O PERSOANĂ AFLATĂ ÎN FAZA PALIATIVĂ A ÎNGRIJIRILOR

Acest îndreptar nu poate înlocui un medic sau un asistent medical. Noi ne propunem doar să oferim câteva
sfaturi simple, care pot da rezultate în anumite cazuri. Dacă simptomele persistă, este obligatoriu să se apeleze la
personal calificat.
De asemenea, trebuie înţeles că şi cele mai simple medicamente au efecte secundare şi contraindicaţii (nu pot
fi administrate împreună cu alte medicamente sau pacientul nu le suportă). De aceea, chiar dacă e vorba de aspirină,
citiţi cu atenţie prospectul înainte de administrare şi, dacă aveţi dubii, cereţi sfatul medicului.

2.1. CÂRCEII (CRAMPELE MUSCULARE)

Cârceii sunt contracţii involuntare şi dureroase ale unor grupe de muşchi, care durează câteva minute. Deşi
cârceii nu sunt un simptom grav, durerea pe care o produc poate fi extrem de deranjantă pentru pacient.
Cauze: boli ale nervilor, lipsa anumitor săruri din organism, efecte adverse ale medicamentelor (diuretice, opiacee),
păstrarea unei anumite poziţii timp îndelungat.
Consecinţe: insomnie, iritaţie, oboseală, teamă de mişcare.
Ce putem face?: o metodă eficace este întinderea forţată a muşchilor piciorului sau efectuarea de mişcări forţate;
aplicare de căldură local (folosirea de perne electrice sau sticle cu apă caldă); corectarea poziţiei în pat sau în scaun;
masaj; medicamente (în anumite situaţii şi la recomandarea medicului).
Cui ne adresăm?: asistent medical, medic, fizioterapeut, kinetoterapeut.

Vezi şi: durerea, insomnia

2.2. CONSTIPAŢIA
Înţelegem prin constipaţie o încetinire în tranzitul normal al materiilor fecale din intestine sau o evacuare
insuficientă a conţinutului acestora. Cu alte cuvinte, eliminarea scaunului se face la peste 4-5 zile, durează mult şi se
face cu durere şi greutate iar scaunul este tare. Se poate însoţi de balonare, dureri ale abdomenului, greţuri, vărsături şi
uneori diaree.
Cauze: alimentaţia defectuoasă (prea puţine fructe şi legume), consumul redus de lichide, efectele secundare ale unor
medicamente (mai ales opiaceele), creşterea tumorilor, statul îndelungat în pat (imobilizarea prelungită), lipsa de
intimitate.
Consecinţe: durere abdominală, greaţă, lipsa poftei de mâncare, apariţia de răni (fisuri) anale.
Ce putem face?: creşterea consumului de fructe (mere, pere, prune, stafide), legume (salată, ţelină, broccoli, morcovi
cruzi) şi produse de panificaţie din cereale integrale; creşterea consumului de lichide (apă); încurajarea mişcării (chiar şi
în cameră sau în pat); uneori, un ceai cald la ora la care bolnavul mergea de obicei la toaletă poate să ajute;
administrarea laxativelor (de preferat la recomandarea personalului medical); grija pentru asigurarea intimităţii în timpul
folosirii toaletei.
Cui ne adresam?: asistent medical, farmacist, medic, dietetician.

Vezi şi: durerea, imobilizarea prelungită, lipsa poftei de mâncare, greaţa/vărsătura

2.3. DIAREEA
Diareea se manifestă prin lipsa de consistenţă a excrementelor şi nevoia de a merge des la toaletă, mai mult de
trei ori pe zi. Ea poate fi însoţită de greţuri, vărsături, febră sau dureri abdominale.
Cauze: infecţiile, efecte secundare ale medicamentelor (cel mai frecvent laxativele), iradierea, chimioterapia, blocarea
intestinelor cu fecale (ocluzia).
Consecinţe: deshidratare, leziuni ale pielii (mai ales în jurul anusului); stări de epuizare; izolare, frustrare, sentimentul
de ruşine (bolnavii se simt ruşinaţi de mirosul neplăcut , de murdărirea hainelor şi aşternuturilor, de faptul că nu pot
merge în vizită sau că îngrijirea a devenit o povară pentru familie).
Ce putem face?: regimul alimentar sau postul negru nu sunt necesare; mese mici şi repetate sunt de ajutor;
administrarea frecventă de lichide pentru a înlocui apa şi sărurile pierdute şi a preveni deshidratarea (apa minerală - sau
ceai de mentă neîndulcit, un amestec de sare şi zahăr dizolvat în apă – (Gesol); întrebuinţarea de material de
incontinenţă (tip pampers) şi schimbarea lui frecventă; igienă corespunzătoare; protejarea regiunii anale cu creme
protectoare; folosirea de dezodorizante; administrarea de medicamente (după sfatul personalului medical).
Cui ne adresam?: asistent medical, medic, farmacist, nutriþionist.

Vezi şi: greaţa, vărsăturile, constipaţia

2.4. DUREREA
Durerea este o experienţă senzorială neplăcută, asociată cu diverse leziuni reale sau fictive pe care fiecare o
percepe altfel. Intensitatea ei poate varia de la durerea surdă, sâcâitoare, la cea ca lovitura de cuţit sau de nesuportat.
Este cel mai frecvent simptom la bolnavii fără speranţa de vindecare; combaterea sau reducerea ei duce la scăderea
intensităţii altor probleme fizice şi este unul din obiectivele principale al îngrijirilor paliative.
Cauze: mai toate bolile şi în special cancerul, ulcerele, probleme psihologice sau sociale (frica de moarte, grija pentru
cei care rămân în urmă).

7
Consecinţe: insomnie, accentuarea depresiei şi a sentimentului de neputinţă, scăderea poftei de mâncare, limitarea
activităţilor zilnice şi a mişcării în general, probleme relaţionale.
Ce putem face?: aplicaţii cu căldură (duş cu apă caldă, perne electrice, sticle cu apă caldă aplicate) sau cu frig (pungi
cu gheaţă, sticle cu apă rece) pe locul care doare; masajul (mai ales în cazurile de durere musculară sau dacă durerea
se datorează imobilizării prelungite); metode de relaxare profundă sau distragerea atenţiei - să te gândeşti la altceva -
(închideţi ochii, gândiţi-vă la o imagine calmă şi confortabilă şi masaţi încet, în cercuri, în jurul zonei dureroase; mijloace
pentru ajutorarea desfăşurării activităţilor zilnice (baston, scaun cu rotile, pat sau saltele speciale, ş.a.); administrarea la
timp a medicamentelor contra durerii şi semnalarea diminuării sau a lipsei de efect către echipa de îngrijire.
Cui ne adresam? asistent medical, medic, psiholog, asistent social, fizioterapeut, kinetoterapeut.

Drepturile pacientului care suferă de durere

• SĂ FII CREZUT ATUNCI CAND SPUI CĂ TE DOARE;
Să ţi se prevină şi trateze durerea;
Să ţi se facă o anamneză corectă a durerii şi a medicaţiei pe care ai primit-o;
Să răspunzi liber la intrebarile legate de durere;
Să participi alături de doctorul tău la alcătuirea unui plan de tratament al durerii;
Să ştii la ce medicaţie, proceduri terapeutice şi anestezice vei fi supus;
Să cunoşti riscurile, beneficiile şi efectele secundare ale tratamentului;
Să ştii ce alternative de tratament pentru durere sunt disponibile;
Să semnezi un consimţământ înaintea aplicării oricărui tratament;
Să ţi se evalueze durerea în maniera individualizată;
Să ţi se evalueze durerea conform scalei 0 = fără durere, 10 = durerea cea mai puternică;
Să ceri modificarea tratamentului atunci când durerea persistă;
Să ţi se acorde îngrijire medicală cu compasiune şi simpatie;
Să refuzi fără prejudecăţi tratamentul pe care ţi-l recomandă medicul;
Să afli o a doua opinie sau să consulţi un specialist în durere;
Să ţi se dea spre consultare documentaţia medicală;
Să incluzi familia în luarea deciziilor.
(după Jim Roache)

2.5. FEBRA
Febra se manifestă prin creşterea temperaturii corpului peste limita obişnuită de 37 de grade Celsius şi este o
reacţie de apărare a corpului. Temperatura poate totuşi creşte peste 37 de grade fără să fie vorba de febră, în an umite
cazuri: căldură mare afara sau în încăpere (ventilaţie redusă), seara (temperatura corpului este în general mai mare),
haine groase pe timp de vară, sau la femei în perioada ciclului menstrual. Febra poate fi însoţită de transpiraţii,
friguri/tremurături (frisoane), dureri musculare, stare de buimăceală, până la pierderea cunoştinţei.
Cauză: infecţiile de orice fel, efectele unor medicamente (antibiotice, laxative, etc.), anumite forme de cancer, hidratare
necorespunzătoare (bolnav prea slăbit sau cu probleme de înghiţire ca să poată bea şi mânca normal).
Ce putem face?: hidratarea adecvată şi o igienă corporală corespunzătoare (ex. mutarea bolnavului într-o încăpere
răcoroasă, comprese reci pe frunte, piept şi abdomen; masaj puternic al extremităţilor corpului; în cazurile cu febră foarte
mare (peste 39 grade) răcirea corpului (împachetare cu prosoape , introducere în căzi cu apă rece şi gheaţă, plasarea
de pachete cu gheaţă la subsuoara , ceafă) până când temperatura scade sub 39 de grade; consumarea de îngheţată,
medicamente (Paracetamol sau Aspirină, în doze de 300-500 mg odată la 4 ore, de preferat după avizul personalului
medical).
Cui ne adresam?: asistent medical, medic.

Vezi şi: transpiraţiile, setea, slăbiciunea.

2.6. GREAŢA ŞI VĂRSĂTURILE

Greaţa este o senzaţie persistentă de a vomita, asociată de obicei cu repulsia faţă de alimente. Ele sunt foarte
des întâlnite la bolnavii în stadiu terminal şi se pot însoţi de febră, diaree, deshidratare.
Cauze: tumorile gastrice, reacţii toxice la diverse substanţe (inclusiv medicamente) sau tratamente (chimioterapie),
afecţiuni digestive, cardiovasculare, febră, probleme psihice (depresia, frica).
Consecinţe: lipsa poftei de mâncare, constipaţia, slăbiciunea şi slăbirea accentuată, insomnia.
Ce putem face?: igiena alimentaţiei (evitarea mişcărilor bruşte şi aplecărilor după masă, climat liniştit, fără situaţii
stresante, asigurarea unui confort maxim pentru bolnav, să fie încurajat să efectueze activităţi uşoare, hidratare eficientă
(multe lichide); eliminarea din regim a alimentelor considerate greţoase de pacient, mesele să fie dese, în cantităţi mici:
explicarea clară a simptomelor pentru a reduce anxietatea; administrarea de medicamente (după sfatul personalului
medical).
Cui ne adresam?: asistent medical, medic, farmacist, dietetician

Vezi şi: lipsa poftei de mâncare, diareea, constipaţia, insomnia

2.7. GURA USCATĂ, DUREROASĂ şi URÂT MIROSITOARE

Gura uscată , dureroasă (stomatitele) şi urât mirositoare este o combinaţie a trei simptome diferite ce sunt
frecvent întâlnite la bolnavii aflaţi în ultimele zile de viaţă.
În general, primul simptom este uscarea gurii, celelalte două fiind consecinţe ale acestui fapt. Gura se usucă datorită
unei scăderi a fluxului de salivă, care este produsă de o serie de glande aflate în interiorul gurii.
8
Cauze: respiraţia pe gură, infecţii (bacterii , ciuperci), diabet, anxietate, anumite forme de cancer, efecte secundare ale
tratamentului de cancer (iradierea, chimioterapia) sau ale unor medicamente (ex: opiacee), dentiţie cu probleme sau
proteză dentară neadecvată.
Consecinţe: scăderea poftei de mâncare, dificultate în mestecarea alimentelor şi la înghiţire (durere), vorbire dificilă,
izolare socială ( ruşine pentru respiraţia urât mirositoare).
Ce putem face?: igienă orală corectă şi susţinută ( clătirea gurii cu apă de gură sau soluţii dezinfectante), hidratare
adecvată, umidificarea aerului din cameră, înghiţirea frecventă de cantităţi mici de lichide(apă, sucuri, băuturi uşor
alcoolizate), stimularea producerii de salivă prin consumul de gumă de mestecat sau dropsuri cu lămâie şi vitamina C,
gargară după fiecare masă pentru gura urât mirositoare (cu un amestec de suc de mere – cidru - şi apă minerală în părţi
egale sau alte preparate după sfatul medicului), administrarea de medicamente antibiotice şi antivirale (în cazul
stomatitelor şi la indicaţia medicului), ungerea buzelor uscate cu vaselină sau creme hidratante.
Cui ne adresam?: asistent medical,asistent stomatologie, medic , stomatolog, dietetician, farmacist.

Vezi şi: mirosul, înghiţirea dificilă

2.8. IMOBILIZAREA PRELUNGITA

Suferinţa îndelungată presupune şi statul prelungit la pat, uneori în aceeaşi poziţie.
Cauze : stadiile avansate ale bolii, slăbirea accentuata.
Consecinţe: accentuarea stării de depresie şi a sentimentului de neputinţă prin pierderea posibilităţii de mişcare, pielea
de la nivelul umerilor, coatelor, feselor, călcâielor poate devine roşie şi dureroasă, pot apărea băşici (flictene) şi răni,
izolarea socială (mersul nu mai este posibil), creşterea dependenţei, insomnia.
Ce putem face?: schimbarea frecventă a poziţiei în pat, folosirea de paturi speciale ce îşi pot modifica poziţia, folosirea
de saltele şi perne speciale (anti-decubitus) precum şi a mijloacelor de protecţie pentru coate ,călcâie, umeri, spate,
instalarea de mijloace de ajutor, administrarea de suplimente alimentare bogate în vitamine şi minerale, îngrijirea
adecvată a ulcerelor pielii, păstrarea unei igiene optime (ex. spălarea frecventă a corpului, schimbarea frecventă lenj eriei
de corp, a aşternuturilor şi a materialului de incontinenţă).
Cui ne adresam?: asistent medical, fizioterapeut, kinetoterapeut, dietetician, farmacist, medic.

Vezi şi: rănile (ulcerele pielii), insomnia.

2.9. INSOMNIA
Insomnia se manifestă prin dificultatea de a adormi sau de a menţine somnul. Este întâlnită la aproape o treime
din oamenii normali şi la aproximativ jumătate din pacienţii în îngrijire paliativă.
Cauze: simptome tratate necorespunzător sau care nu pot fi cu uşurinţă controlate, care creează disconfort şi suferinţă
(durerea, tusea, pruritul, greaţa şi vărsătura, febra, sufocarea, probleme urinare - retenţia urinei în vezica urinară ş.a.),
probleme ale sufletului (anxietatea/frica de moarte şi de a nu muri în somn, coşmaruri, depresia, ş.a.), lipsa confortului şi
a intimităţii, imobilizarea prelungită la pat, lipsa de activitate pe timpul zilei (plictiseala).
Consecinţe: accentuarea problemelor psihologice (ale sufletului) şi a stării de slăbiciune/epuizare
Ce putem face?: asigurarea unui pat confortabil şi a unui mediu fără lumină puternică, zgomot sau temperaturi extreme;
aerisirea camerei înainte de culcare; ochelari protectori sau dopuri în urechi; reducerea perioadelor de somn în timpul
zilei; stimularea activităţilor pe timpul zilei (pot obosi puţin pacientul şi-l pot ajuta să doarmă mai bine); evitarea după
masa de seara a stimulentelor de tip cafea, ceai, ţigări, cola, ciocolată, alcool; o baie caldă sau să bea lichide calde
(lapte, ceai din plante sau fructe); terapii alternative (masaj, aromaterapie, muzica, terapii de relaxare); stimularea
pacientului să-şi descarce sufletul.
Cui ne adresam?: asistent medical, psiholog, asistent social, preot, fizioterapeut / kinetoterapeut, medic

2.10. ÎNGHIŢIREA DIFICILĂ

Înghiţirea dificilă se manifestă prin dificultatea parţială sau totală a bolnavului de a înghiţi alimentele şi lichidele.
Mâncarea şi lichidele se întorc înapoi, bolnavul tuşeşte sau varsă sau lasă saliva să se scurgă din gura. Nu numai
înghiţirea este dificila, dar uneori bolnavul vorbeşte cu greutate.
Cauze: gura uscată şi dureroasă (igiena insuficientă şi/sau infecţii), cancer, efecte secundare ale tratamentului anti -
cancer (iradiere), alimente nepotrivite (prea tari , nemărunţite, prea seci), poziţie nepotrivită pe timpul luării meselor.
Consecinţe: aspirarea alimentelor şi lichidelor în plămâni (ce poate cauza pneumonie), durere, vărsătură, tuse, slăbire,
pierderea poftei de mâncare, accentuarea sentimentului de neputinţă şi ruşine.
Ce putem face?: menţinerea unei poziţii adecvate în timpul luării meselor (şezând, cu trunchiul drept); igiena corectă a
gurii; prepararea şi administrarea alimentelor în alt fel (mărunţite, piureuri, pudinguri, înghiţituri mici); folosirea paiul ui
pentru administrarea lichidelor; medicamente contra durerii, hrănirea prin sondă, exerciţii speciale sub îndrumarea unui
logoped (la indicaţia medicului).
Cui ne adresam?: asistent medical , medic generalist, dietetician, logoped.

Vezi şi: gura uscată şi dureroasă, tusea, greaţa/vărsăturile, durerea

2.11. LIPSA POFTEI DE MÂNCARE

Apetitul scăzut (numit şi anorexie) se manifestă prin lipsa poftei de mâncare şi uneori repulsia faţă de alimente
şi stare de saţietate permanentă. Este un simptom extrem de des întâlnit la pacienţii aflaţi în îngrijire paliativă şi uneori
un semn al apropierii morţii.

9
Cauze: tumori, efecte ale tratamentului (chimioterapie, radioterapie, unele medicamente), constipaţie, diaree, depresie,
frica de moarte, oboseala accentuată (prea obosit pentru a putem mânca), durerea netratată, constipaţia, schimbarea
gustului (gura uscată, dureroasă), alimente gătite necorespunzător sau prezentate neatractiv.
Consecinţe: accentuarea stării de oboseală şi slăbiciune, scăderea în greutate, apariţia ulcerelor pielii mai ales la
pacienţii imobilizaţi la pat.
Ce putem face?: bolnavul trebuie convins că e important să mănânce (fără a fi forţat!), hidratare adecvată, alegerea
meniului de către bolnav, servirea alimentelor într-un mod atrăgător, schimbarea regulată a meniului, mese mici şi dese,
administrarea de medicamente care stimulează apetitul (la indicaţia medicului) sau de laxative în cazul constipaţiei.
Cui ne adresam ? : asistent medical, medic, psiholog, dietetician.

Vezi şi: constipaţia, diareea, greaţa şi vărsăturile, gura uscată şi dureroasă

2.12. LEZIUNI ALE PIELII / ULCERE

Pe o piele uscată sau excesiv de umedă sau din cauza imobilizării prelungite (ca urmare a frecării pielii), a
scărpinatului necontrolat pot apărea răni care se pot adânci prin infectare (ulcere). Leziuni la nivelul pielii pot apărea în
jurul stomei, a sondelor gastrice sau a locului unei operaţii. Tumorile externe se pot ulcera, pot emana mirosuri şi secreţii
neplăcute sau pot distruge locul pe care apar.
Cauze: igiena deficitară, tumori ulcerate, imobilizarea prelungită, slăbirea accentuată (caşexia), vârsta înaintată, efect al
iradierii, infecţii.
Consecinţe: infecţia, mirosul neplăcut, durere, limitarea activităţilor, accentuarea imobilizării, izolarea socială, ruşinea.
Ce putem face?: igienă corectă şi susţinută (săpunuri hidratante, haine curate din materiale moi, aerisirea camerei);
îngrijirea consecventă şi corectă a rănilor, dezodorizarea camerei şi a corpului, schimbarea frecventă a materialului de
incontinenţă; alimentaţie corespunzătoare.
Cui ne adresăm?: asistent medical, medic, fizioterapeut/kinetoterapeut, farmacist.

Vezi şi: pruritul, transpiraţia, imobilizarea prelungită

2.13. MIROSUL NEPLĂCUT

Adeseori bolnavii cu boli cronice sau aflaţi în ultimul stadiu al vieţii emană mirosuri deosebit de neplăcute pe
care le remarcă şi personal şi pentru care se simt ruşinaţi faţă de cei din jur şi faţă de personalul de îngrijire.
Cauze: tumori şi ulcere infectate, infecţii ale gurii, gâtului şi nasului, consumarea anumitor alimente (usturoi, peşte),
fumatul şi consumul excesiv de alcool, incontinenţa , purtătorii de stome.
Consecinţe: izolare de cei din jur, accentuarea sentimentului de ruşine şi neputinţă, accentuarea depresiei.
Ce putem face: aerisirea adecvată a încăperii; igienă strictă a pacientului (schimbarea frecventă a materialului de
incontinenţă), toaleta corectă a stomei; folosirea produselor de îngrijire a corpului (deodorante, antiperspirante, creme,
loţiuni, apă de gură); folosirea substanţelor aromate (ex: santal, Ambi-pur) pentru atenuarea mirosului din încăpere;
îngrijirea ulcerelor şi tumorilor ulcerate (pe ulceraţiile tumorale - cancer extern - se pot aplica iaurt, lapte bătut, miere sau
zahăr pudră), se pot aplica şi pansamente speciale cu argint sau cărbune activ (de preferinţă la indicaţia personalului
medical).
Cui ne adresam?: asistent medical, medic, stomatolog, farmacist.

Vezi şi: transpiraţiile, gura uscată şi urât mirositoare, imobilizarea prelungită, ulcerele

2.14. OBOSEALA / SLĂBICIUNEA

Oboseala se manifestă prin diminuarea capacităţii de efort şi o senzaţie de indiferenţă şi incapacitate de
acţiune. Este un stare frecvent întâlnita atât la oamenii sănătoşi dar mai ales la bolnavii fără speranţă de vindecare.
Cauze: un efect al multor boli (cancerul, boli infecţioase, renale, cardiace, hepatice, pulmonare sau neurologice), efect
secundar al medicamentelor sau al tratamentelor (radiere, chimioterapie); slăbirea accentuată.
Consecinţe: inactivitatea (singurătatea (izolarea socială), accentuarea sentimentului de neputinţă, lipsa somnului
noaptea / somnolenţă pe timpul zilei, sporirea dependenţei faţă de îngrijitori.
Ce putem face?: nutriţie şi hidratare adecvate (cu sau fără suplimente alimentare bogate în vitamine); somn regulat,
evitarea statului în pat în afara orelor de somn; eliminarea activităţilor neimportante sau stresante; folosirea de mijloace
ajutătoare (baston, scaun cu rotile) care să ajute pacientul să se mişte mai uşor; psihoterapia sau anumite exerciţii fizice
adaptate bolnavului, sub supraveghere medicală; medicamente (în cazuri selecţionate şi la recomandarea medicului);
tratamente alternative (aromaterapie, terapii de relaxare, masaje).
Cui ne adresam?: asistent medical, medic, psiholog, dietetician, fizioterapeut, kinetoterapeut.

2.15. RESPIRAŢIA AGONICĂ

Respiraţia agonică („a trage sa moara’’) este sunetul produs de respiraţie atunci când gâtul este plin de secreţii
bronşice. Simptomul prevesteşte moartea, dar poate fi întâlnit şi la pacienţii cu o stare generală precară şi care nu mai
sunt capabili sa expectoreze (să elimine secreţiile din plămâni). De multe ori nu este deranjantă pentru pacient, ci pentru
familie şi cei din jur care au impresia că se sufocă.
Cauze: slăbirea excesivă, boli ale plămânilor, apropierea morţii.
Consecinţe: teama de a muri (sau de a muri sufocat), îngrijorare din partea membrilor familiei.
Ce putem face?: plasarea unei surse de abur în apropierea capului pacientului; aşezarea bolnavului într-o poziţie
adecvată (cu trunchiul înclinat la 30 de grade); folosirea medicamentelor (la recomandarea medicului) dar care nu au
întotdeauna efectul aşteptat.

10
Cui ne adresam?: asistent medical, medic.

Vezi şi: înghiţirea dificilă, mirosul neplăcut

2.16. SENZATIA DE MÂNCĂRIME LA NIVELUL PIELII (PRURITUL)

Pruritul este o senzaţie neplăcută, de mâncărime simţită intens la nivelul pielii. Este însoţită de leziuni ale pielii
(provocate de scărpinat) şi uneori de culoarea galbenă a pielii.
Cauze: pielea uscată, boli ale pielii (eczeme, infecţii), alergia , vârsta înaintată, scăderea bruscă în greutate, efect al
unor medicamente (ex: citostatice) sau tratamente (iradierea), expunerea la căldură excesivă.
Consecinţe: insomnie, nelinişte, iritaţii şi răni la nivelul pielii.
Ce putem face?: menţinerea unei temperaturi adecvate în camera; evitarea băilor fierbinţi, a lenjeriei de corp din
materiale aspre sau sintetice; folosirea săpunurilor hidratante şi ştergerea pielii după spălare prin tamponare şi nu prin
frecare; folosirea produselor cosmetice cu efect hidratant (creme ca Nivea sau Neutrogena) şi unguentele pe bază de
gălbenele; tăierea scurtă a unghiilor; purtarea de mânuşi de bumbac; folosirea de medicamente şi unguente
antipruriginoase (de preferat la indicaţia personalului medical); metode de relaxare.
Cui ne adresam?: asistent medical, medic, farmacist.

Vezi şi: ulcerele pielii

2.17. SETEA
Senzaţia de sete este un semn al reducerii cantităţii de apă din corp. În fazele înaintate de boală şi înainte de
deces, senzaţia de sete se diminuează sau dispare.
Cauze: înghiţirea dificilă, efecte ale administrării medicamentelor, transpiraţia excesivă, gură uscată şi
dureroasă,diareea, lipsa mijloacelor (ex. căni speciale) şi a ajutorului în administrarea lichidelor, creşterea zahărului în
sânge, febră.
Consecinţe: uscăciunea pielii şi a gurii, accentuarea slăbiciunii.
Ce putem face?: administrarea de lichide (cu sau fără adaus de săruri minerale), folosirea de căni adecvate sau
administrarea cu paiul, umezirea frecventă a buzelor cu apă sau ungerea cu creme hidratante în caz de uscăciune a
buzelor, folosirea de înlocuitoare se salivă.
Cui sa ne adresam?: asistent medical, medic, farmacist.

Vezi şi: gura uscată şi dureroasă

2.18. SLABIREA
Slăbirea, cu forma extremă slăbirea excesivă (caşexia) este caracterizată prin pierderea în greutate, însoţită
adesea de lipsa poftei de mâncare. Apare foarte des la pacienţii cu cancer şi este una din principalele cauze de deces a
acestora.
Cauze: cancer, înghiţirea dificilă, lipsa poftei de mâncare.
Consecinţe: frica de moarte, depresia, ruşinea (schimbarea imaginii de sine: faţă descărnată, mâini şi picioare subţiri,
piele subţire, uscată şi care atârnă), imobilizarea prelungită (prin lipsa de energie pentru a putea face ceva), apariţia
ulcerelor pielii.
Ce putem face?: vezi şi lipsa poftei de mâncare; luarea măsurilor pentru prevenirea ulcerelor pielii; consiliere din parte
psihologului; administrarea de medicamente (la indicaţia medicului, fără efecte spectaculoase).
Cui ne adresam?: asistent medical, medic, dietetician, psiholog.

Vezi şi: lipsa poftei de mâncare, înghiţirea dificilă

2.19. TRANSPIRAŢIA
Transpiraţia este eliminarea abundentă de sudoare la suprafaţa pielii, lichid cu miros neplăcut produs de
glandele sudoripare. Transpiraţia în exces este rară la oamenii sănătoşi, dar frecventă la bolnavii terminali şi este o
modalitate prin care corpul îşi reduce temperatura. Ea apare mai ales spre seara şi în timpul nopţii. Prin transpiraţie
corpul pierde apa şi substanţe hrănitoare.
Cauze: infecţiile, febra, tratamentul cu morfină, cancer (uneori semn de creştere a tumorilor), deshidratarea, lipsa
zahărului în sânge (hipoglicemia), teama, camera supraîncălzită sau haine prea groase, ventilaţie ineficientă.
Consecinţe: răspândirea unui miros neplăcut, pierderea apei din corp (deshidratarea), accentuarea stării de slăbiciune.
Ce putem face?: păstrarea unei igiene cât mai bune (schimbarea frecventă a hainelor - preferabil din bumbac, moi,
ceva mai largi - şi a aşternuturilor); folosirea deodorantelor de corp şi de împrospătare a aerului din încăpere; ventilarea
aerului din încăpere (ventilator, aer condiţionat); consumarea de ape minerale!!! Transpiraţia persistentă este de multe
ori un semn al unor probleme mai grave, este indicat să consultaţi un medic.
Cui ne adresam?: asistent medical, medic.

Vezi şi: mirosul neplăcut, febra, setea, ulcerele pielii

2.20. TUSEA
Tusea nu este o boală! Este un sistem natural şi reflex de curăţire a plămânilor şi cailor respiratorii. Poate fi
însoţită de durere la nivelul pieptului, febră şi de transpiraţii. În anumite cazuri tusea este utilă şi nu trebuie combătută
atunci când serveşte la evacuarea cantităţilor anormale de secreţii (flegma). Eliminarea de sânge prin tuse sporeşte

11
sentimentul de teamă şi de nesiguranţă, iar mirosul neplăcut al sputei (secreţiilor eliminate prin tuse) sporeşte
sentimentul de ruşine şi favorizează izolarea sociala. La pacienţii cu cancer tusea este prezentă la peste jumătate dintre
bolnavi.
Cauze: cancerul pulmonar, laringian, alte boli ale plămânilor ( bronşite, tuberculoza, astmul, etc.), poziţie
necorespunzătoare în pat sau în scaun, fumatul în exces, aerul poluat cu praf , fum, gaze.
Consecinţe: senzaţie dureroasă în piept, oboseală marcată ( atunci când este frecventă şi durează mult), lipsa
somnului, limitarea activităţilor zilnice, frica de moarte prin sufocare.
Ce putem face?: oprirea fumatului (cu efecte favorabile ce apar după cel puţin 4 săptămâni); educarea pacientului
pentru realizarea unei tuse eficiente (în cazul tusei productive – cu eliminarea sputei), menţinerea poziţiei semişezânde
(în cazul bolnavilor incapabili sa tuşească), umidificarea aerului din încăpere (calmează în special tusea cu secreţii -
productivă); folosirea de arome pentru împrospătarea aerului; tratament medicamentos (prescris de medic în funcţie de
afecţiunea constatată); administrarea unui preparat pentru combaterea tusei (ex. trei linguriţe de miere dizolvate într-o
ceaşcă de ceai de cimbru); terapii alternative şi ajutătoare (relaxare, masaj, aromaterapie).
Cui ne adresam?: asistent medical, medic,fizioterapeut, kinetoterapeut, farmacist.

Vezi şi: respiraţia dificilă, insomnia, febra

12
Capitolul 3

PROBLEMELE SUFLETULUI (PSIHOLOGICE)

3.1. TEAMA DE SUFERINŢĂ ÎNDELUNGATĂ

Problemele fizice şi problemele sufletului merg împreună şi un bun tratament al suferinţei fizice ameliorează şi
problemele sufleteşti. După aflarea diagnosticului şi a faptului ca boala nu este vindecabilă, apar întrebările: de ce eu?,
la ce se poate aştepta, cat de lungă şi intensă va fi suferinţa, cât de mare va fi povara pentru cei dragi, cum să-şi ia
rămas bun. Uneori apar sentimente de vinovăţie (am făcut destul de-a lungul vieţii pentru ceilalţi?), refulări ascunse (am
fost credincios?), sau sentimente contradictorii (furie, neacceptare - s-a făcut o nedreptate, pierderea contactului cu
realitatea, amărăciune, însingurare, depresie). Tema de durere fizică şi de a nu cădea la pat şi de a deveni dependent
de cei din jur lasă loc la amintiri şi experienţe neplăcute. De multe ori, a avea către cine să-şi descarce sufletul este cel
mai bun medicament.
Cine poate ajuta?: familia, psiholog, personalul medical, voluntar, preot/lucrător spiritual

3.2. FRICA DE MOARTE

Tuturor ne este frică de moarte. E adevărat, unii sunt mai speriaţi ca alţii, dar frica de moarte este ceva
universal. Unii muribunzi mai curajoşi susţin că nu le e frică, dar comportamentul lor arată altceva. Şi cei curajoşi se tem,
numai că ei au învăţat să-şi controleze teama.
Cea mai uşoară cale de a uşura frica de moarte este simplul fapt de a accepta că ne e frică. Odată ce pacientul
acceptă acest lucru şi discută despre el cu familia, lucrurile se pot rezolva mai uşor. Dacă bolnavul este un om religios,
preotul poate fi de mare ajutor. Religia creştină oferă o explicaţie pentru moarte şi pentru ce se întâmplă după aceea; în
plus, preoţii sunt buni psihologi şi au experienţă în astfel de situaţii.
Câteva semne ne arată că moartea se apropie: slăbiciune extremă, nelinişte, refuzul sau lipsa nevoii de a
mânca şi de bea, voce şoptită. În ultimele ore dinaintea morţii respiraţia îşi modifică ritmul, devine neregulată, apar
transpiraţiile, sau tremurături, mişcări nedorite ale mâinilor şi picioarelor sau leşin, halucinaţii. Sprijinul şi veghea fam iliei
sunt importante pentru un muribund. Bolnavul se simte mai bine (din punct de vedere psihologic) dacă cineva discută cu
el sau chiar dacă doar stă în aceeaşi cameră şi deci nu e singur.
De multe ori, familia pacientului decide că e mai bine ca acesta să nu ştie că este pe moarte. Este o abordare
greşită, pentru că bolnavul tot va deveni conştient de asta mai devreme sau mai târziu. În plus, pacientul poate avea
impresia că ceilalţi nu ştiu că el moare şi nu ştie cum să le spună. Este mai bine ca el să afle de la început, pentr u a
evita astfel de probleme.
Cine poate ajuta?: psiholog, preot/lucrător spiritual, asistent social, personal medical.

13
Capitolul 4

PROBLEME ETICE (MORALE) ŞI DE COMUNICARE

În aproape toate situaţiile, comunicarea reprezintă o parte importantă a terapiei, iar ocazional, constituie singura
intervenţie posibilă sau necesară. Alături de durerea fizică la care este expus, bolnavul trăieşte emoţii psihice intense şi
dureroase. Acestea pot fi reduse printr-o bună comunicare, printr-o legătură bazată pe afectivitate şi respect vis-a-vis de
nevoile sale.
În încercarea de a stabili o comunicare eficientă cu bolnavul pot să apară probleme de exprimare care creează
adesea bariere suplimentare. Există emoţii care trebuie ascunse, controlate (enervarea, frica, neîncrederea, etc.) pentru
a nu i le transmite sub o formă negativă bolnavului. Stăpânirea de sine, calmul, afecţiunea conduc la o comunicare
benefică ce creează un plus de confort psihic celui în suferinţă.
Încercaţi să aflaţi care sunt temerile imediate ale pacientului. Unele sunt previzibile, cum ar fi teama de moarte
sau de durere, altele sunt mai puţin previzibile şi vor fi dezvăluite numai prin întrebări suplimentare.
Este important ca bolnavul să fie încurajat să-şi exprime toate sentimentele şi dorinţele, să nu se simtă singur şi
neajutorat.
Familia este un suport moral de bază iar membrii acesteia au anumite obligaţii morale faţă de bolnav. Chiar
dacă în interiorul acesteia apar situaţii tensionate, ele trebuie aplanate pe cât posibil pentru a nu da naştere unui mediu
ostil, de conflict. Fiecare membru al familiei trebuie să-şi cunoască responsabilităţile în raport cu bolnavul, să-şi
îndeplinească cât mai bine sarcina indiferent de evoluţia bolii sau de tratamentul prescris.
O atmosferă de "normalitate" este greu de păstrat, dar ea oferă un sentiment de linişte şi îl face pe bolnav
martor la desfăşurarea vieţii de zi cu zi fără a-i induce trăiri negative, fără a-l face să-şi aducă aminte clipă de clipă de
situaţia sa.
Acceptarea situaţiei sale nu este uşoară. Depinde în mare măsură de informaţiile pe care pacientul le
primeşte în legătură cu evoluţia bolii sale, de profilul sau psihologic şi convingerile religioase.
Pacienţii vârstnici accepta sfârşitul vieţii mult mai uşor decât pacienţii tineri. Şi-au trăit viaţa şi înţeleg moartea
ca pe un fenomen firesc care trebuie să se întâmple.
Când boala intervine la vârsta adolescenţei, pacienţii se vor revolta, vor nega boala.. Este greu de acceptat ca
nu mai poate exista viitor.
Adultul tânăr va accepta sfârşitul foarte greu. Frecvent este furios şi consideră ca i s-a făcut o nedreptate. Va fi
preocupat de ce se întâmplă cu familia sa foarte tânără (soţ/soţie, copii).
Aceste reacţii sunt diferite în funcţie de profilul social şi psihologic al fiecărui om.
Respectul autonomiei înseamnă obligaţia de a respecta capacitatea persoanei de a lua decizii. Este nevoie
ca şi ea să fie consultată înainte de a se lua decizii, astfel încât să se obţină consimţământul informat de la pacienţi.
Bolnavul trebuie să fie tratat cu responsabilitate şi respect de cei care îi acordă asistenţă medicală precum şi
de către membrii familiei. Este important ca toţi aceştia să ţină cont de anumite principii morale dar şi etice, de anumite
drepturi ale bolnavului. Trebuie să se respecte regula spunerii adevărului, să se păstreze confidenţialitatea, intimitatea
şi fidelitatea.
Onorarea promisiunilor este un alt mod de a respecta autonomia oamenilor, deoarece nu poţi să-ţi conduci
viaţa dacă nu te poţi baza pe promisiunile pe care alţii ţi le fac - daca cineva îşi încalcă promisiunea faţă de noi, ne
afectează autoguvernarea personală şi deci autonomia.
În cadrul îngrijirilor paliative, este important să se trateze oamenii ca scopuri în sine şi să li se respecte
drepturile şi nevoile fizice dar şi psihice.
Cine poate ajuta?: psiholog, asistent social, preot/lucrător spiritual, personal medical.

14
Capitolul 5

DECESUL - SFATURI PRACTICE

5.1. DECLARAREA DECESULUI

Din punct de vedere religios, familia trebuie să anunţe imediat preotul parohiei din care decedatul face parte.
Preotul trebuie anunţat din timp pentru a pregăti slujbele de seară (înainte de înmormântare), slujbele de pomenire şi
înmormântare. Data şi ora acestor slujbe se fixează de familie împreună cu preotul. Preotul este şi cel mai indicat pentru
a oferi sfaturi despre celelalte formalităţi necesare în cazul decesului.
Din punct de vedere laic, primul pas este obţinerea Certificatului medical constatator al decesului. Acesta este
eliberat de medicul de familie de care aparţine pacientul (sau de medicul de pe salvare, dacă acesta nu este disponibil),
după un examen medico-legal extern al cadavrului, la minim 24 de ore de la deces.
Membrii familiei au obligaţia legală de a declara decesul. Dacă aceştia nu sunt disponibili, decesul trebuie
declarat de colocatari, vecini sau de administratorul imobilului.
Înregistrarea decesului se face în termen de 3 zile, inclusiv ziua morţii şi cea în care se face declaraţia.

5.2. ACTELE NECESARE

A. PENTRU DECLARAREA DECESULUI
 Certificatul medical constatator al decesului - eliberat de medicul de familie sau de medicul de pe ambulanţă.
 Actul de identitate al decedatului (sau paşaportul, dacă acesta este cetăţean străin).
 Livretul militar sau adeverinţa de recrutare - pentru bărbaţi sub 60 de ani sau femei sub 50 de ani
 Certificatul de naştere al celui decedat
 Certificatul de căsătorie (dacă este cazul)
 Actul de identitate al celui care declară decesul
Dacă cel care declară decesul nu poate prezenta unul din aceste acte, motivul neprezentării lor trebuie declarat
în scris.

B. PENTRU OBŢINEREA CERTIFICATULUI DE DECES

Certificatul de deces se eliberează rudelor decedatului, pe baza actului de identitate. În lipsa rudelor, el se
poate elibera şi persoanelor care fac dovada cu acte că au obligaţia de a se ocupa de înmormântare sau s-au ocupat
deja de ea. Aceste acte pot fi:
 Testament
 Contract de întreţinere
 Acte din care să rezulte că au suportat cheltuielile legate de înmormântare

15
Capitolul 6

PERIOADA DE DOLIU

„Cu toţii ne confruntăm la un moment dat cu fenomenul morţii şi astfel ea face parte din chiar identitatea noastră.
Moartea ne pune în faţă o serie de întrebări, de provocări care ne forţează să modificăm ceva în noi, să schimbăm şi
chiar să ne dezvoltăm. A pierde pe cineva sau ceva (nu doar prin deces) ne obligă să ne raportăm diferit la ceea ce
rămâne, să schimbăm priorităţile, să ne continuăm diferit viaţa, să evoluăm.
Atunci când pierdem pe cineva drag, semnificativ pentru noi, se produce o rană sufletească, sau, în limbaj psihologic, o
traumă psihică. Totul este diferit după această pierdere: noi, lumea în care trăim, scopurile noastre, trăirile noastre.
Suntem cuprinşi de o mare suferinţă, suferinţă legată de golul rămas în sufletul nostru. Sunt cele mai clare momente din
viaţă în care întâlnim „golul”, şi asta provoacă amorţire psihică în primă fază, pentru ca ulterior pshicul nostru să fie
cuprins de furtună emoţională.”

Îngrijirile paliative se pot acorda familiei şi în perioada de doliu. Asistenţii sociali şi voluntarii pot oferi ajutor
material. Psihologul şi preotul pot ajuta psihologic şi spiritual. Perioada de doliu este dificilă, mai ales în cazul familiilor
nevoiaşe, nu trebuie să vă fie ruşine să cereţi ajutor.

CÂTEVA ADRESE UTILE

La linkul: http://www.paliatia.eu/new/2012/09/romana-institutii-si-asociatii-care-acorda-ingrijiri-paliative/?lang=ro

16