Teste prin care îți poți măsura și exersa

creativitatea
Cercetările din ultimul secol ne-au oferit multe informații despre
creativitate – de la infirmarea unor mituri precum “creativitatea
vine din emisfera dreaptă a creierului,” până la acțiuni concrete
care ne stimulează forța creatoare. Parte din aceste date sunt și
testele & metodele create de psihologi pentru a ne măsura
creativitatea și a ajuta în identificarea noilor idei. Descoperă 7
dintre acestea.

Desenează, găsește mai multe întrebuințări pentru un obiect, descoperă idei noi
prin diagrame și, timp de o zi, fă lucrurile altfel decât ești obișnuit.
Testele și probele de mai jos se adresează oricărei persoane creative, pregătite
pentru o provocare și, de ce nu, pentru puțină distracție.

30 de cercuri
Metoda celor 30 de cercuri a fost inventată de Bob McKim, un cercetător în
domeniul creativității de la Stanford din anii ’60-‘70.

Exercițiul evidențiază echilibrul dintre fluența în gândire (viteza & cantitatea

ideilor care îți vin) și flexibilitatea lor (cât de diferite sunt aceste idei).

Pentru a-l rezolva, primești o foaie cu 30 de cercuri goale, în interiorul cărora

trebuie să desenezi lucruri și obiecte ușor de recunoscut – de la mingi și roți,
până la planete, mere și jucării. Tot exercițiul durează 3 minute.
Măsurarea rezultatelor are în vedere cantitatea ideilor – câte cercuri ai reușit să
completezi – și flexibilitatea lor – au derivat una din cealaltă (ex: 3 tipuri de
emojis) sau au fost total diferite (ex: o bicicletă, o acadea și un magnet).

Poți observa și dacă “ai încălcat regulile, “ combinând două sau mai multe cercuri
pentru a desena un singur obiect (un semafor, de exemplu).
 Utilizări alternative
Testul de utilizări alternative a fost creat în 1967 de Joy Paul Guilford, unul dintre
cei mai cunoscuți psihologi americani din secolul XX.

Acesta durează 2 minute, timp în care sarcina ta e să găsești cât mai multe
întrebuințări pentru un obiect din viața de zi cu zi.

Putem lua drept exemplu un borcan, care poate fi:

 Un recipient de stocat mâncarea;

 O veioză;

 Un ghiveci;
 O pușculiță;

 Un recipient de stocat fluide;

 Un suport de creioane;

 O armă în mâinile lui Jackie Chan;

 O capsulă a timpului etc.

Prin acest test, îți poți măsura gândirea divergentă, considerată de Guilford drept
cel mai important ingredient al creativității.
Principalele caracteristici ale gândirii divergente măsurate de acest test sunt:

 Fluența – câte utilizări ai găsit pentru obiectul în cauză.

 Originalitatea – cât de neobișnuite sunt aceste utilizări. Poți determina asta

comparându-le. În exemplul borcanului, șansa de a-l folosi ca pe o pușculiță e
mult mai mare decât cea în care îl transformi într-o capsulă a timpului.
 Flexibilitatea – câte domenii incluzi prin răspunsurile tale. De exemplu,
recipientele de stocat mâncare și fluide fac parte din același domeniu.

 Elaborarea – cât de detaliate sunt răspunsurile tale. ‘O armă în mâinile lui Jackie
Chan’ depășește ‘o veioză’.

Testul figurii incomplete

The Incomplete Figure Test este cea mai populară probă din The Torrance Test
of Creative Thinking (TTCT), un test complex și diversificat, creat de psihologul
Ellis Paul Torrance în anii ’60.

Participanții primesc o foaie cu câteva figuri incomplete, precum cele de mai jos:

și în 3 minute trebuie să realizeze din ele imagini complete, după care să le pună
un titlu:
 Torrance a vrut să măsoare prin acest test aceleași caracteristici ale gândirii
divergente măsurate de testul utilizărilor alternative, și anume: fluența,
originalitatea, flexibilitatea și elaborarea unei idei.

De-a lungul anilor, însă, acesta a eliminat măsurarea flexibilității și a adăugat în

locul ei încă două dimensiuni:

 Rezistența la închiderea prematură a desenului: care măsoară abilitatea

participanților de a fi open-minded. De exemplu, cei care completează desenul
cât mai repede și închid figura cu o linie sau două, nelăsând loc pentru un desen
mai complex, primesc minimul de puncte la această categorie.
 Cât de abstracte sunt titlurile desenelor: aici se măsoară originalitatea titlurilor și
abilitatea participanților de a reda esența desenelor prin cuvinte.

Ghicitori
„Cine merge dimineața în patru picioare, la amiază în două și seara în trei?” l-a
întrebat Sfinxul pe Oedip. Omul, a răspuns acesta, care în copilărie merge în
patru labe, la amiază (adică la maturitate) merge în două picioare, iar seara – la
bătrânețe – se sprijină într-un baston.

Ghicitorile există de mult timp pe Pământ, iar dacă la început își găseau locul
doar în literatură și viu grai, în epoca modernă au fost preluate de psihologi pe
post de teste.

Aceștia le folosesc pentru a măsura potențialul unei persoane de a rezolva

probleme într-un mod creativ, cât și pentru a-i măsura gândirea convergentă.

Cea din urmă este definită ca „aptitudinea intelectuală de a evalua în mod logic
idei & soluții și de a opta pentru soluția cea mai avantajoasă a unei probleme.”

Diferența dintre acest tip de test și testul utilizărilor alternative este că în cazul
ghicitorilor există un singur răspuns corect, la care ajungi sau nu.

Încearcă să găsești explicația pentru următoarea ghicitoare, folosită de-a lungul

timpului de mulți psihologi:
Un tată și fiul său se îmbolnăvesc. Din păcate, tatăl este diagnosticat cu cancer
și moare la scurt timp. Băiatul supraviețuiește, însă are nevoie urgent de
operație și este transportat la spital. Asistentele cheamă un chirurg. Când intră
în cameră și vede pacientul, chirurgul exclamă: „Nu! Nu îl pot opera. Acesta
este fiul meu!”

Mindmaps
Utilizate într-o varietate de domenii, mindmap-urile sunt o metodă vizuală
pentru a explora un subiect și pentru a identifica idei noi derivate din acesta.
Metoda a fost popularizată în 1974 de un scriitor englez, Tony Buzan, în cadrul
unui serial difuzat pe BBC, numit “Use your head”. De atunci și până în prezent a
devenit una dintre cele mai cunoscute metode pentru generarea de idei.

Cum putem crea un mindmap? Fiind o metodă vizuală, avem nevoie de o foaie
(de preferat de mari dimensiuni). În centrul ei, scriem tema sau provocarea
principală pe care o avem, după care o încercuim.

Acum, urmează etapa în care ne gândim la alte subiecte și sub-teme care au

legătură cu tema principală. Putem nota orice idee ne vine în minte, legând-o
vizual de cercul central.

Se recomandă să folosim fiecare conexiune pentru a genera idei noi. Unele vor fi
mai relevante decât altele, iar dacă au potențial, le putem încercui. Așa stabilim
că sunt o sub-temă, care are potențial pentru viitoare explorări.

După un timp, harta începe să prindă contur. În acest punct am trecut deja de
ideile generale și de cele evidente, fapt pentru care, dacă continuăm, sunt șanse
să ajungem la idei diferite și nebănuite.
Începem să facem conexiuni care la început nu erau deloc evidente.

Cum știm că am încheiat exercițiul? Putem pur și simplu să ne oprim când e gata
foaia sau când observăm că nu mai avem idei.
După parcurgerea întregii hărți, ar trebui să avem câteva idei relevante cu care
putem merge mai departe.
Problema lumânării
Problema lumânării a fost creată de psihologul german Karl Duncker și a fost
publicată la 5 ani după moartea sa, în 1945.

Testul este cunoscut în lumea întreagă și implementat în școli, organizații și

traininguri, pentru a testa potențialul participanților de rezolvare a problemelor.

Aceștia primesc o lumânare, pioneze și chibrituri, după care li se spune: „Sarcina

ta este de a ataşa lumânarea (aprinsă) de perete, astfel încât ceara să nu picure pe
masă.”
Problema măsoară influența funcționalității fixe, un cognitive bias care face
dificilă utilizarea obiectelor familiare în moduri neobișnuite. Dacă acest indiciu
nu este de ajuns pentru a rezolva problema, iată și rezolvarea oficială:
Acționează diferit pentru o zi
Este o provocare neașteptat de dificilă, fiindcă suntem obișnuiți cu un anumit fel
de a gândi și proceda, de unde și sintagma ‘tipare de gândire’.

Și, deși există noțiunea unei rutine creative – prin care îți formezi obiceiuri
productive pentru a crea, uneori te poți trezi că obții aceleași rezultate, din cauză
că acționezi în aceiași parametri.

Astfel, ideea de a face diferit toate sau majoritatea lucrurilor dintr-o zi vrea să
combată această împotmolire.

Cum poți aplica ideea? Începe chiar cu ora de trezire, setându-ți alarma mai
devreme sau mai târziu. Mergi pe un drum diferit la locul de muncă. Fă ceva nou
în pauza de masă. Dacă poți, încearcă să lucrezi în altă locație – în parc, un spațiu
de cowork, acasă – și așa mai departe.

Încearcă chiar să reacționezi diferit la situații și sarcini din activitatea zilnică. În

cel mai fericit caz, vei găsi o nouă idee – iar dacă nu, cel puțin vei avea o zi
notabilă.