FACULTATEA DE HORTICULTURĂ

MASTER: ȘTIINȚE HORTICOLE

AN: I

CASTRAVETELE
Cucumis sativus – Familia Cucurbitaceae

Masterand:
Vasile-Daniel ILIEȘ

Coordonator Științific:
Prof. Univ. Dr. Rodica SIMA

CLUJ-NAPOCA
2019

1
 CUPRINS

1. IMPORTANȚĂ, ORIGINE ȘI ARIA DE RĂSPÂNDIRE……………………………….3

2. CARACTERISTICI BIOLOGICE………………………………………………………..4
2.1 MORFOLOGIE……………………………………………………………………….4
2.2 STOCAREA SEMINȚELOR…………………………………………………………4
2.3 COLECȚII DE SEMINȚE…………………………………………………………….5
2.4 MATURITATEA FRUCTELOR……………………………………………………..6
2.5 GERMINAREA SEMINȚELOR……………………………………………………..6
3. CONDIȚII DE PĂSTRARE………………………………………………………………8
4. RELAȚIILE CU FACTORII DE MEDIU……………………………………………….10
5. TEHNOLOGIA DE CULTURĂ………………………………………………………...11
5.1 RECOLTAREA……………………………………………………………………...12

PEPENELE GALBEN…………………………………………………………………...13

PEPENELE VERDE……………………………………………………………………..16

6. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………20

2
 1. IMPORTANȚĂ, ORIGINE ȘI ARIA DE RĂSPÂNDIRE

1.1 INTRODUCERE

Castravetele este o plantă legumicolă care se cultivă în câmp, sere, solarii și

răsadnițe. Castravetele aparține familiei Cucurbitaceae și are numărul cromozomului
diploid 2n = 14.

Este cultivat în regiuni tropicale și subtropicale pentru fructele sale comestibile.

Tendințele fructelor sunt consumate crude în salată, fierte ca legume și, de asemenea,
murate. Acestea conțin carbohidrați și sunt o sursă bogată de vitamina C.

Fructele de castraveţi sunt foarte apreciate, consumându-se mai mult în stare

proaspătă (cu sare sau sub formă de salată), dar se extinde tot mai mult consumul în stare
prelucrată (sub formă de ghiveci, tocană etc. sau murate ori marinate).

1.2 ORIGINE ȘI ARIA DE RĂSPÂNDIRE

Castravetele provine din India, iar variabilitatea sa genetică mare este observată în
diferite părți ale Indiei. Este cultivat în Bulgaria, China, Egipt, Grecia, India, Indonezia,
Japonia, Malaezia, Mexic, Germania, Polonia, Rusia, Spania, Turcia și Statele Unite.

3
 2. CARACTERISTICI BIOLOGICE

2.1 MORFOLOGIE

Frunzele sunt triunghiuri, au trei până la cinci lobi și sunt cordate, cu flori
galbene.

Florile de sex masculin sunt suportate în clustere mai mari decât femelele.

Fructul este un pepo și variază în funcție de dimensiune și formă, de la globular

până la alungit și este foarte însămânțat.

Culoarea exterioară a fructului este verde de culoare albă până la verde închis,
devenind galben sau maro la maturitate. Fructul este verde deschis, fără cavitate centrală.

Amărăciunea fructelor și frunzelor se datorează compusului terpene cucurbitacin,

care dă rezistență anumitor insecte dăunătoare.

Semințele sunt albe și plate, 1000 de semințe cântăresc între 25 și 33 g.

2.2 STOCAREA SEMINȚELOR

Semințele de castraveți, sunt folosite pentru propagare și în programele de

reproducere.

Semințele pot fi depozitate până la următoarea perioadă de vegetație sau pentru o

perioadă foarte lungă pentru conservarea genetică. Acestea pot rezista la îndepărtarea
umidității și pot fi depozitate la temperaturi mai scăzute.

Viabilitatea și vigoarea sămânței ridicate sunt menținute la temperaturi scăzute și

la un conținut scăzut de umiditate.

Nakamura (1958) a menționat faptul că semințele de castraveți își mențin

viabilitatea pe o perioadă destul de lungă de timp. Însă se poate pierde complet
viabilitatea după 38 de luni de depozitare (Rodrigo, 1953). Puterea și randamentul
germinării se reduc în mod constant în culturile cultivate din semințe stocate în condiții
mai puțin ambientale. Randamentul producției este mai mic în plantele crescute din
4
 semințele mai vechi decât în cele provenite din semințele de primăvară
(FrohlichandHenkel, 1964).

La depozitarea adecvată a semințelor, apare o scădere scăzută. Astfel de semințe

dau plante mai productive decât cele proaspete. Boos (1966) a observant faptul că
plantele de castravete care sunt crescute de la două până la trei săptămâni sunt cele mai
multe productive față de plantele provenite de la un an la altul. În semințe proaspete,
activitatea catalazei este mai scăzută decât în semințele stocate.

În același timp, a existat o întârziere a producției de etilenă în germinația

semințelor proaspete (YinandCui, 1995). Succesul se produce în urma recoltării după 75
° C pentru 24 ore (CuiandYin, 1995). Compoziția chimică a semințelor variază în funcție
de perioada de depozitare. Zaharurile și vitamina C tind să crească la o depozitare mai
lungă (Zaitseva, 1972).

2.3 COLECȚII DE SEMINȚE

Castraveții sunt propagați prin semințe. Viabilitatea și vigoarea semințelor sunt

esențiale pentru populațiile înalte de plante din câmp și, la rândul lor, pentru o producție
mai mare de plante. Castraveții cresc bine în condiții climatice calde. Calitatea semințelor
se îmbunătățește odată cu plantele în creștere în lumină artificială, limitând numărul de
fructe pe plantă și polenizând artificial cu albinele. Creșterea producției de fructe și
dimensiunea fructelor și numărul fructelor pe plantă scad odată cu creșterea numărului
mare de plante (Cantliffe și Phatak, 1975) .

Castraveții preferă solurile adânci, fertile și solide. Semințele sunt semănate direct
pe câmp pe creastă sau pe dealuri. Plantele sunt irigate în mod regulat, fertilizate
corespunzător și protejate împotriva dăunătorilor și a bolilor. Plantele sunt polenizate în
principal de albine, iar rezistența la fisurare este de 1.600 m menținute pentru a preveni
contaminarea genetică.

Florile de sex masculin sunt deschise mai devreme decât florile de sex feminin,
acestea din urmă fiind favorizate de condițiile de zi scurtă și de temperaturile scăzute.
Plantele trebuie să fie examinate, în special în timpul etapelor de înflorire și fructificare.
Fructele se recolectează atunci când devin galben pal sau auriu colorate.

5
 Semințele sunt separate prin mijloace mecanice sau chimice. Pulpa împreună cu
semințele fermentează. După separare semințele care se scufundă în partea de jos sunt
selectate, iar cele plutitoare sunt aruncate. Semințele selectate sunt uscate, curățate și
stocate.

2.4 MATURITATEA FRUCTELOR

Gradul de maturitate al fructelor coincide cu maturitatea semințelor. Timpul de

maturare determină calitatea semințelor pentru însămânțare și depozitare. În castraveți,
calitatea semințelor este slabă la semințele obținute din fructe imature (20 de zile după
anteză), chiar și după supunerea fructelor la maturarea post-recoltare.
Semințele recoltate la 30 de zile după anteză au nevoie de o maturare după
recoltare de 7 până la 15 zile pentru o calitate mai bună. Cea mai bună calitate a
semințelor este obținută la 40 de zile după anteză. O altă întârziere afectează calitatea
semințelor prin respirație excesivă și daune pe câmp (Wallerstein, Goldberg și Gold,
1981; Nerson, 1991; Nandeesh, Javaregowda și Ramegowda, 1995). Creșterea
conținutului de vitamina C în timpul germinării semințelor. La răsadurile crescute din
semințele extrase din fructele mature, activitatea lipazei, conținutul de acid ascorbic și
alți indicatori biochimici au fost la nivele mai înalte decât la răsadurile crescute din
semințele de fructe imature (Buriev, 1984). Semințele mature păstrează viabilitatea mai
bună decât semințele fructelor imature (Eguchi și Yamada, 1958).

2.5 GERMINAREA SEMINȚELOR

Germinarea semințelor este epigeală și se completează în cinci până la șapte zile.

Aceasta este influențată de maturitatea fructelor la recoltare și durata fermentării, în
timpul extracției semințelor, timpul de conservare a semințelor, plasarea semințelor și
temperaturile de germinare (Edwards, Lower and Staub, 1986). Solanki și Seth (1984) au
raportat faptul că o temperatură constantă de 30 ° C este ideală pentru germinare.
Procesul de germinare este finalizat în cel mai scurt timp la temperaturi mai ridicate.
Culturile de castravete germinează mai repede decât altele, iar heritabilitatea
pentru viteza de germinație este foarte scăzută (de la 0,15 la 0,20 la sută) (Wehner,
1982).

6
 Închiderea semințelor. Shifriss și George (1965) au observat o stare de pauză la
semințele de castraveți cultivați, sălbatici și hibrizi, care pot fi depășite de o perioadă de
o lună (Odland, 1937). Semințele stocate timp de șase luni la 15 și 20 ° C au arătat o
germinare îmbunătățită. Luminile inhibă germinarea, iar expunerea mai lungă la 20 ° C
induce o perioadă de pauză secundară.
Plasarea semințelor. Semințele așezate la unghiuri de 45 ° cu embrionii orientați
în sus dau un procent ridicat de germinație și o creștere mai bună a răsadurilor. Acest
lucru a fost atribuit unei mai bune apariții a hipocotilor din sol, expansiune rapidă a
cotiledonului și diferențiere mai devreme a frunzelor (Gomaa, 1980). Cu toate acestea,
MacNeill și Hall (1982) au observat că semințele pentru însămânțare în poziție plată au
dat germinare mai mare la o temperatură constantă de 26,7 ° C.
Produse chimice. Cultivarea semințelor se îmbunătățește cu aplicarea anumitor
substanțe de creștere. Tratarea semințelor cu GA 4/7 plus ethefon sau insulină sau factori
asemănători insulinei I și II sporește germinarea semințelor de castravete (Staub, Wehner
și Tolla, 1989). Mai mult, calitatea semințelor este îmbunătățită prin tratarea acestora cu
acid succinic (Boos, 1966).
Depozitarea semințelor pregerminate. Semințele pre-germinate pot fi depozitate
timp de zece zile într-un mediu cu aer rece. Stabilitatea viabilității și scăderea vigorii la
depozitarea mai lungă, care se datorează degradării structurilor funcționale, creșterii
conținutului de acizi grași și degradării enzimatice (Sunil și Mabesa, 1991).

7
 3. CONDIȚII DE PĂSTRARE

Gradul de viabilitate a semințelor scade rapid la temperaturi mai ridicate de

depozitare și umiditate relativă. Semințele de castravete nu germinează la 20 până la 30 °
C și la 82% RH după trei luni de depozitare. Pentru o depozitare mai scurtă a semințelor,
condițiile optime sunt 25 ° C și 45% RH (Kononkov, Kravchuk și Vasyanova, 1975).
Zaitseva (1972) a raportat faptul că semințele stocate la o temperatură constantă de 16
sau 25 ° C sau la temperaturi variabile de -7 și 20 ° C mențin viabilitatea timp de șapte
ani. Gradul de viabilitate a semințelor scade rapid la 20 ° C și la 80% RH.
Condițiile optime pentru depozitare sunt temperaturile apropiate de zero și
umiditatea relativă să nu depășească 70% (Kurdina, 1966). La temperaturi mai scăzute și
la o umiditate mai scăzută, cum ar fi 3 ° C și 38% RH, semințele păstrează germinarea a
80% după zece ani de depozitare. Mai mult, niciuna dintre semințe nu a germinat după 13
ani de depozitare (Ali și colab., 1991).
Umiditatea semințelor ar trebui să fie scăzută pentru depozitarea la temperaturi
superioare. Semințele cu umiditate de 5 sau 6 procente stocate la -196 ° C au capacitatea
de germinare reținută timp de doi ani, iar germinarea a fost afectată atunci când
umiditatea semințelor a crescut la 9-10% (Fedosenko și Yuldasheva, 1976).
Nivelul de umiditate în condiții de siguranță este de 1,02 până la 4,08% pentru
depozitarea ultra-uscată. Semințele cu acest domeniu de umiditate își păstrează
viabilitatea și vigoarea; cele cu umezeală sub această gamă sunt afectate de uscarea
extremă, iar cele cu umiditate deasupra acestui interval au demonstrat o capacitate redusă
de depozitare (Ji, Guo și Ye, 1996).
Ambalarea semințelor. Diferite tipuri de materiale de ambalare sunt folosite la
depozitarea semințelor. Materialul ideal trebuie să protejeze semințele de umiditate
ridicată, să reziste la temperaturi scăzute și să mențină viabilitatea pe perioade mai lungi.
Containerele etanșe sunt mai bune pentru depozitare decât recipientele neacoperite
(Rodrigo, 1953). Cooper (1959) a remarcat faptul că pelicula sigilată din polietilenă cu
grosimea de 0,125 și 0,25 mm este un pachet excelent pentru umiditate rezistentă la
semințe de castraveți uscați. Pelicula din polietilenă de 0,037 până la 0,05 mm a fost utilă
pentru un pachet de marketing pe termen scurt, depozitare pe termen lung.
Ciuperci de depozitare. Calitatea semințelor este afectată în condiții de ploi sau
medii foarte umede. Ciupercile invadează semințele, în special în depozitele deschise, și
reduc viabilitatea semințelor și vigoarea acestora. Bujdoso (1979) recomandă tratarea
8
semințelor cu Ceresan, thiram sau captan pentru a proteja semințele de ciupercile de
depozitare și, de asemenea, pentru a menține germinarea ridicată.
Fortificarea semințelor stocate. Germinația semințelor și vigoarea răsadurilor
scad cu o creștere a perioadei de depozitare. Utilizarea anumitor tratamente chimice în
timpul perioadei medii revigorează vigoarea. Solanki și Joshi (1985) au raportat faptul că
tratarea semințelor cu ortofosfat de potasiu (3%) îmbunătățește germinarea semințelor de
castravete de 4 ani. Învelirea semințelor cu clorură de calciu (40 milimolar [mM]) a avut
un efect similar (Meng, Cheng și Cui, 1996).

9
 4. RELAȚIILE CU FACTORII DE MEDIU

Căldura este un factor important pentru creşterea şi dezvoltarea castraveţilor. În

funcţie de fenofază, temperatura optimă este 25±7°C.
Lumina insuficientă provoacă o creştere şi ramificare slabă a plantelor, etiolarea
acestora şi reducerea capacităţii de fructificare. O intensitate prea mare a luminii în lunile
de vară provoacă distrugerea parţială a clorofilei, frunzele devin galben-verzui, se
grăbeşte procesul de îmbătrânire a plantelor şi slăbeşte considerabil potenţialul de rodire.
Umiditatea solului şi atmosferică joacă un rol hotărâtor în cultura castraveţilor.
Mediul optim pentru dezvoltarea şi fructificarea castraveţilor este un mediu cald, umed şi
fără curenţi de aer rece. Umiditatea optimă în aer este de 90-95%, iar în sol de circa 80%
din capacitatea de câmp pentru apă, menţinute constant pe cât este posibil tot timpul
creşterii şi fructificării.
Elementele nutritive. Avându-se în vedere rolul elementelor nutritive la obţinerea
unor producţii ridicate la unitatea de suprafaţă, la stabilirea dozelor de îngrăşăminte,
trebuie să se ţină cont de conţinutul solului în elemente nutritive, producţia planificată şi
metoda de cultură, avându-se în vedere că la o tonă de produs se extrag din sol circa 2,0
kg N, 1,5 kg P2O5, 4,0 kg K2O, 2,0 kg CaO şi 0,5 kg MgO.

10
 5. TEHNOLOGIA DE CULTURĂ

Pregătirea terenului se realizează încă din toamnă prin două discuiri

perpendiculare una pe alta şi se execută nivelarea de exploatare.
Se face fertilizarea de bază cu 30 t/ha gunoi de grajd şi 70 kg/ha P2O5 - pentru
cultura pe sol şi 40 t/ha gunoi de grajd, 100 kg/ha P2O5, 100 kg/ha K2O - pentru cultura
pe spalier. Îngrăşămintele se încorporează în sol printr-o arătură de 28-32 cm adâncime.
Pentru cultura de toamnă, mobilizarea solului se face înainte de înfiinţarea culturii la 18-
20 cm.
Primăvara se face mobilizarea solului la 7-8 cm adâncime cu combinatorul. Se
fertilizează cu 35 kg/ha N şi 50 kg/ha P2O5. Cu două săptămâni înainte de semănat sau
plantat, se erbicidează cu Balan 6-8 l/ha sau cu un amestec de Balan +Paarlan 6+1,5 l/ha,
în 400-500 l apă, care se încorporează imediat în sol la 8-10 cm adâncime. Se modelează
în straturi înălţate cu lăţimea la coronamente de 104 cm.
Lucrările de pregătire a terenului trebuie să se încheie cel mai târziu între 1 şi 10
iulie în judeţele din S, S-E şi S-V şi între 10 şi 30 iunie în celelalte zone din ţară, pentru a
se înfiinţa culturile numai prin semănat direct. Schema de semănat este identică cu cea
folosită la cultura de vară pe sol.
Semănatul castraveţilor de vară se face la sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii
mai, după trecerea pericolului brumelor târzii de primăvară, când temperatura solului (la
5-6 cm adâncime) este de 12°C. Se seamănă în rânduri cu semănătoarea SPC-6
modificată, la o adâncime de 3-4 cm, folosindu-se 4-6 kg sămânţă la ha. Distanţa dintre
rânduri şi plante pe rând depinde de soi, modul de susţinere a plantelor şi modul de
recoltare.
Lucrări de îngrijire. Completarea golurilor se face în primele zile după răsărirea
plantelor. În cazul densităţilor mai mari se efectuează răritul la 10-15 zile de la răsărirea
plantelor, asigurându-se densitatea de 60-70 mii plante la ha - în cazul culturii pe spalier
şi 140-160 mii plante la ha - la soiurile de tip Cornichon în cazul culturii pe sol.
Dirijarea creşterii şi fructificării plantelor prin ciupiri repetate se aplică în mod
deosebit la culturile pe spalier şi numai sporadic la cele pe sol. Ciupirea vârfurilor de
creştere pentru dirijarea fructificării se face prima dată după 4-5 frunze, iar următoarele
două-trei după ce lăstarii au format 6-7 frunze. La culturile pe spalier, ramificaţiile de la
bază şi eventual fructele formate pe primii 20-25 cm se îndepărtează, deoarece acestea

11
 vor fi de slabă calitate şi vor concura formarea lăstarilor. Până la înălţimea de 60-70 cm
de la sol lăstarii laterali se ciupesc după două-trei frunze.
Celelalte lucrări de îngrijire cuprind: praşile, irigarea şi fertilizarea care se
practică în mod obişnuit, în funcţie de starea de vegetaţie a culturii.
Dintre lucrările de întreţinere, irigarea este cea mai importantă, deoarece răsărirea
şi creşterea uniformă a plantelor în plină vară este condiţionată de aprovizionarea solului
cu apă. De aceea, în prima parte a perioadei de vegetaţie se irigă mai des şi numai pe
timp răcoros (seara, noaptea şi dimineaţa). Celelalte lucrări (inclusiv tratamentul cu
Ethrel) sunt asemănătoare cu cele de la cultura de vară pe sol.

5.1 RECOLTAREA

Recoltarea castraveţilor din culturile de vară se face în funcţie de destinaţia

producţiei şi specificul soiurilor cultivate, având însă în vedere că principalul criteriu de
calitate este dimensiunea, în special lungimea fructelor care, la soiurile de tip Cornichon,
trebuie să fie de 6-9 cm - pentru industrializare şi 9-12 cm - pentru consum proaspăt.

Recoltarea începe în a doua jumătate a lunii august şi durează până la sfârşitul

lunii septembrie. În scopul obţinerii unei producţii de calitate superioară, recoltarea se
face zilnic, iar fructele se sortează pe următoarele mărimi: 3-6 cm, 6-9 cm şi 9-12 cm. În
funcţie de mărimea fructelor şi tehnologia aplicată, producţia obţinută la unitatea de
suprafaţă variază de la 7-8 t/ha la 15-20 t/ha.

12
 PEPENELE GALBEN

Cucumis melo - Familia Cucurbitaceae

INTRODUCERE

Pepenele galben este cultivat pe scară largă în țările tropice. Este cultivat pentru
fructele sale comestibile, care au o aromă dulce și gustoasă. Fructele sunt folosite
frecvent pentru desert. Sunt bogate în zahăr și vitaminele A și C. Semințele pot fi, de
asemenea, consumate după îndepărtarea stratului de semințe tari.

ORIGINE ȘI ARIA DE RĂSPÂNDIRE

Pepenele galben provine din Africa tropicală. Ulterior, cultura sa, s-a răspândit în
alte regiuni tropicale. Este cultivată în mare parte în China, Egipt, Franța, India,
Indonezia, Iran, Italia, Japonia, Coreea, Malaezia, Mexic, Maroc, Filipine, România,
Spania, Turcia. Statele Unite.

MORFOLOGIE

Semințele de pepene galben prezintă un comportament de depozitare bun și

rezistă deshidratării și răcirii. Semințele rămân viabile pentru o perioadă lungă de timp în
condiții uscate și reci. Semnificația mare și vigoarea semințelor sunt reținute timp de doi
ani în condiții ambientale. Depozitarea semințelor variază în diferite soiuri (Doijode,
1987). Unele soiuri sunt mai sensibile la îmbătrânire decât altele. Semințele de intensitate
redusă au coeficienți respiratori mai mari (Pesis și Ng, 1984).

RECOLTAREA SEMINȚELOR

Semințele de înaltă calitate, cu o viabilitate și o vigoare mare, sunt esențiale

pentru o producție mare de plante. Culturile cresc bine în locații însorite și în timpul
sezonului cald. Fructele produse în condiții umede și ploioase sunt de calitate inferioară
și sunt invadate de mai multe boli. Pepenele galben necesită pământ profund, fertil și bine
drenat. Conținutul ridicat de fosfor din sol îmbunătățește calitatea și randamentul
fructelor. Semințele sunt semănate direct pe crestături în rânduri sau în paturi înălțate.
Sunt urmate distanțele adecvate, nutriția adecvată, măsurile de irigare și măsurile de
protecție a plantelor. Pepenele galben este compatibil cu alte cucurbitaceae și, în general,
este polenizat de albine. Pentru a proteja împotriva contaminării genetice, se menține o
13
distanță de izolare de 1000 m. Plantele extra-tip sunt îndepărtate, în special în timpul
perioadelor de înflorire și de fructificare. Florile se deschid devreme și depășesc numărul
de flori pistillate. Culoarea fructului se schimbă de la verde la galben sau alb la
maturitate, iar cele coapte sunt îndepărtate pentru a fi folosite în scopuri de semințe.
Semințele sunt separate de pulpă prin spălare și apoi sunt uscate, curățate și ambalate
pentru depozitare.

Gradul de maturitate a fructelor. Semințele din fructele maturate pe deplin

mențin o calitate ridicată a semințelor în timpul depozitării. Semințele proaspete de
pepene galben prezintă o perioadă de stagnare, iar o perioadă ulterioară de maturare este
necesară în toate etapele de dezvoltare a semințelor. Semințele sunt pe deplin mature la
60 de zile după anteză. Cultivarea germenilor crește pe deplin după maturarea semințelor
după un an de depozitare la 20 ° C (Welbaum și Bradford, 1991). După maturare se
îmbunătățește calitatea semințelor și randamentul plantelor crescute din semințe
(Ataullaev, 1982). În timpul maturării fructelor, cantitatea de oligozaharide și conținutul
de vitamina C crește, iar conținutul de monozaharide, aciditatea totală și conținutul de
pectină scad. Doar fructele cu vârsta de 35 de zile sau mai mult sunt potrivite pentru
coacere.

Poziția fructelor. Poziția și numărul de fructe pe planta influențează calitatea

semințelor. O creștere a numărului de fructe este însoțită de o scădere a greutății
fructelor, numărul de semințe pe fructe, greutatea semințelor și procentul de germinare
(Incalcaterra și Caruso, 1994).

GERMINAREA SEMINȚELOR

Germinația semințelor este epiegală și se completează în cinci zile. Germinarea se

îmbunătățește cu fermentarea pulpei timp de 24 de ore. A fost cea mai ridicată la fructele
recoltate la maturitate completă, comparativ cu cele din etapa plină sau semi-alunecoasă
(Singh, Lal și Rana, 1985). Semințele de la porțiunile proximale și mijlocii ale fructului
germinează mai bine decât semințele de la capătul distal. Germinația și răsărirea
germenilor se grăbesc la o depozitare de până la 15 luni și apoi apare declinul, ceea ce se
datorează schimbărilor în activitatea lipază-1-peroxidază (Rakhimova și Rzhevskaya,
1973). Amorsarea osmotică îmbunătățește apariția răsadurilor, în timp ce are un efect
dăunător asupra duratei de depozitare a semințelor (Oluoch și Welbaum, 1996).

14
CONDIȚII DE DEPOZITARE

Umiditatea semințelor. Umiditatea scăzută a semințelor mărește durata de

depozitare a acestora. Conținutul de umiditate de 6,6% sau mai puțin este ideal pentru o
durată de depozitare îndelungată a semințelor (Teotia, 1985). În depozitarea ultra-uscată,
uscarea extremă a semințelor și la un nivel mai ridicat de umiditate a semințelor, durata
de depozitare scade, mai ales la temperaturile camerei (Ji, Guo și Ye, 1996).

Temperatura. Semințele își pierd rapid viabilitatea la temperaturi ridicate, în

special dacă au un conținut ridicat de umiditate și sunt păstrate în depozit deschis.
Semințele mențin viabilitatea timp de doi ani la temperatura camerei, în timp ce
depozitarea se face la opt ani prin depozitarea lor în pungi de polietilenă și pungi din folie
de aluminiu laminat la temperaturi joase (5 ° C) și suberoze (-20 ° C) (Doijode, date
nepublicate).

Oxigen. Un nivel ridicat de oxigen reduce viabilitatea și vigoarea semințelor.

Semințele stocate în atmosferă de azot în condiții ambientale prezintă un procent mai
mare de germinare după șase ani de depozitare (Doijode, date nepublicate).

Ciuperci de depozitare. Calitatea semințelor este afectată de infecția fungică.

Activitatea fungică este mai ridicată la o umiditatea crescută a semințelor și la umiditatea
ridicată. Unele dintre ciupercile care se asociază cu semințele de mușchiuri sunt Botrytis
cinerca, Cephalosporium spp., Herbarium Cladosporium, Fusarium moniliforme, Mucor
spp., Penicillium oxalicum și Trichothecium spp. Tratamentul cu căldură la 45 ° C timp
de 10 minute elimină mai multe ciuperci, fără nici un efect advers asupra germinării
semințelor (Sharma și Roy, 1983). De asemenea, fungicide cum ar fi captan și
carbendazim sunt eficiente în combaterea ciupercilor de depozitare.

15
 PEPENELE VERDE

Citrullus lanatus - Familia Cucurbitaceae

INTRODUCERE

Pepenele verde este un desert popular în zonele tropice și subtropice, în special în

regiunile uscate ale lumii. Este cultivat pentru fructele comestibile suculente. Pulpa
dulce, bogată în zaharuri și aminoacizi, este consumată ca materie primă. Sucul este
conservat și folosit și pentru prepararea siropului. Semințele, bogate în ulei comestibil, se
pot folosi și prăjite.

ORIGINE ȘI ARIA DE RĂSPÂNDIRE

Pepenele verde este originar din sudul si centrul Africii. Este cultivat în zone
tropice și subtropice. Este cultivat în Brazilia, China, Egipt, Grecia, India, Iran, Irak,
Italia, Japonia, Coreea, Mexic, Maroc, Spania, Tunisia, Turcia și Statele Unite.

MORFOLOGIE

Pepenele aparține familiei Cucurbitaceae și are cromozomul diploidic numărul 2n

= 22. Plantele de pepene sunt plante anuale dicotiledonate care au un sistem radicular
profund; asemănător viței de vie astfel, acestea poe supraviețui în condiții relativ uscate.
Frunzele sunt lobate pinnate, cu numărul trei până la patru perechi, și au tendriluri
păroase. Florile sunt unisexuale, unice, axilare, galben deschis, mici și mai puțin
reprezentative în comparație cu alte flori de cucurbitaceae. Florile de sex masculin
depășesc numărul de flori feminine. Fructul este mare, alungit, globular, elipsoidal sau cu
formă sferică, cu o crustă groasă și fragilă. Culoarea fructelor este verde, sau cremă și
prezintă dungi. Pulpa este suculentă și roz până la roșu, galben, alb sau verzuie, iar
cavitatea centrală este absentă. Semințele sunt numeroase, între 200 și 500 pe fructe;
maro, negru, roșu, alb, verzui sau galben; și bogat în carbohidrați, grăsimi și proteine.
1000 de semințe cântăresc între 110 și 115 g.

16
RECOLTAREA SEMINȚELOR

Fructele de pepene sunt propagate exclusiv prin semințe. Semințele sunt folosite
și în programele de hibridizare și în conservarea diversității genetice. Semințele prezintă
un comportament destul de bun în condiții ambientale. Stocurile de semințe își mențin
viabilitatea pe o perioadă destul de lungă de timp (Nakamura, 1958). Într-un studiu pe
termen lung, semințele mai multor specii de pepene verde stocate timp de 43 până la 60
de ani la Laboratorul Național de Ameliorare a Semințelor, Fort Collins, Colorado, au
pierdut doar 51% din viabilitatea lor (Roos and Davidson, 1992).

Semințele de pepene sunt o recoltă caldă de sezon.Acesta necesită un climat cald,

uscat, soare mult și un sezon de creștere îndelungat. Acestea se dezvoltă bine în pământ
de adâncime, fertil, de nisip. Este propagat de semințe. semănate direct în câmp, fie pe
dealuri sau pe creastă. Culturile sunt distanțate în mod corespunzător, fertilizate, udate și
protejate împotriva dăunătorilor și bolilor pentru o creștere mai bună a culturilor și pentru
producția de semințe. Pepenele este o cultură polenizată, iar polenizarea este cauzată, în
principal, de albine. În primul rând apar flori de sex masculin, urmate de flori pistillate. O
distanță de izolare de 1.000 m este prevăzută pentru menținerea purității genetice.
Exploatarea plantelor care prezintă caracteristici vegetative și fructe nedorite este
eliminată, în special în timpul fazelor de înflorire și dezvoltare a fructelor. Fructul
durează între 80 și 110 de zile pentru maturitate, iar culoarea sa se schimbă de la verde la
galben pal pe partea inferioară a fructului. Semințele sunt localizate în zonele centrale ale
pulpei de fructe. Plăcile sunt îndepărtate lungi cu celuloză, spălate, uscate, curățate și
procesate pentru depozitare.

Gradul de maturitate a fructelor. Culoarea fructului se modifică la maturitate și

devine galben deschis, în special pe suprafața inferioară. În această etapă, semințele ajung
la maturitate și la germinare mai mare. Fructul de pepene se maturizează în 49 până la 54
de zile. În mod normal, fructele sunt lăsate pe viță pentru o perioadă comparabilă după
ce vița devine uscată. În cucurbite, stratul de semințe își completează creșterea mai
devreme decât embrionul și acest lucru poate juca un rol important în inhibarea
germinării semințelor imature. Îndepărtarea stratului de semințe crește germinația în
semințele imature (Nerson, 1991).

Depozitarea fructelor. Fructele de pepene verde pot fi stocate pe perioade relativ

lungi. Semințele din fructele stocate mențin, de asemenea, calitatea semințelor pentru o

17
perioadă lungă de timp. Bankole (1993) a arătat faptul că germinarea înaltă a semințelor
poate fi menținută timp de patru luni, când fructele sunt depozitate în condiții ambientale,
dar germinarea scade în timpul depozitării prelungite. Nerson și Paris (1988) au observat
faptul că depozitarea fructelor mature până la 48 luni nu a afectat semințele în ceea ce
privește germinarea, dar germinarea a fost afectată în semințele de fructe imature.

GERMINAREA SEMINȚELOR

Semințele de pepene verde au un strat tare, astfel, necesită mai mult timp pentru a
germina. Germinarea semințelor este epigeală și lentă la temperaturi mai scăzute. Se
îmbunătățește prin spălarea simplă a semințelor cu apă și prin scarificarea stratului de
semințe. Kolev și Boyadzhiev (1983) au raportat faptul că germinarea și viața de
depozitare a semințelor au fost îmbunătățite prin tratarea semințelor proaspăt extrase cu
acid clorhidric 2% sau hidroxid de sodiu. Sămânța germinează ușor pe imbibiții
complete. Umezeala foarte puternică sau în exces afectează procesul de germinare.
Germinarea semințelor este suprimată la niveluri minime și maxime de umiditate de 5 și
29 procente (Earhart și colab., 1979). Germinarea semințelor a fost mai mare în întuneric,
iar expunerea intermitentă a semințelor la lumina roșie sau roșie afectează procesul de
germinare (Loy și Evensen, 1979).

CONDIȚII DE DEPOZITARE

Umiditatea semințelor. Umiditatea crescută a semințelor este dăunătoare pentru

viabilitatea semințelor. Umiditatea de 5 până la 7 procente este sigură pentru stocarea pe
termen lung. Îndepărtarea excesivă a umidității dăunează structurii celulare și afectează
calitatea semințelor. Ji, Guo și Ye (1996) au recomandat un conținut de umiditate de 1,25
până la 4,26 procente pentru depozitarea ultrahidratică. Umiditatea semințelor mai mică
de 1,25% dăunează structurii celulare, reducând astfel storabilitatea.

Ambalarea semințelor. Un recipient adecvat este necesar pentru a menține un

nivel de umiditate dorit în semințe. Semințele pot fi depozitate în pungi de pânză, pungi
de hârtie, recipiente din sticlă și pungi din folie de aluminiu laminat sau cutii de aluminiu,
în funcție de perioada de depozitare și de condițiile de depozitare. Pungile de polietilenă
și pungile din folie de aluminiu laminat sunt eficiente în menținerea viabilității ridicate la
temperaturi mai scăzute (Doijode, 1994). Pungile de polietilenă sunt, de asemenea, mai
ieftine, transparente și sigilabile. Semințele de pepene verde, păstrate în pungi de
polietilenă la 2 ° C și 65% RH, au o viabilitate mai mare decât semințele stocate în pungi
18
de hârtie (Kucherenko și Lebedeva, 1976). Într-o cutie închisă ermetic, viabilitatea
semințelor a fost păstrată timp de 15 până la 23 de ani, iar semințele ambalate în saci de
hârtie au prezentat o germinație mai mică și mai multe răsaduri anormale după patru până
la cinci ani de depozitare (Fursa și Zhukova, 1983).

Temperatura. Temperatura ridicată favorizează deteriorarea semințelor.

Semințele stocate la temperatura camerei rămân viabile timp de numai doi ani,
comparativ cu 15 ani în cazul celor păstrate la 5 și -20 ° C (Doijode, date nepublicate).

Aerul. Calitatea semințelor de pepene scade în timpul depozitării deschise în

condiții ambientale. Un nivel ridicat de oxigen promovează procesul de respirație.
Semințele stocate în azot rămân viabile timp de șapte ani în condiții ambientale (Doijode,
date nepublicate).

19
 6. BIBLIOGRAFIE

1. Wallerstein, Goldberg și Gold, 1981; Nerson, 1991; Nandeesh, Javaregowda și

Ramegowda, 1995.
2. Edwards, Lower and Staub, 1986.
3. Meng, Cheng și Cui, 1996.
4. Staub, Wehner și Tolla, 1989.
5. https://ndb.nal.usda.gov/ndb/search/list
6. http://plants.usda.gov
7. http://database.prota.org/search.htm
8. http://www.pfaf.org/user/default.aspx
9. http://www.floridata.com/lists/contents.cfm
10. http://www.jekkasherbfarm.com/HerbWinterPurslane.asp
11. http://culinaryherbguide.com/howtogrowherbs.html
12. http://www.wvu.edu/~agexten/hortcult/herbs/ne208hrb.htm#Savory
13. http://pza.sanbi.org
14. https://www.prota4u.org/database/

20
21