Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1
Masterul de Istoria și socioantropologia epocii moderne Sofia Alexandra Poșircă
2
Masterul de Istoria și socioantropologia epocii moderne Sofia Alexandra Poșircă
1
Orthodox Christianity and Nationalism in Nineteenth-Century Southeastern Europe, ed. Lucian N. Leuștean,
Fordham University Press, New York, 2014, p. 6.
3
Masterul de Istoria și socioantropologia epocii moderne Sofia Alexandra Poșircă
4
Masterul de Istoria și socioantropologia epocii moderne Sofia Alexandra Poșircă
5
Masterul de Istoria și socioantropologia epocii moderne Sofia Alexandra Poșircă
autocefalia Bisericii Ortodoxe Sârbe. Actul era semnat de Agathanghelos de Efes, Filotei de
Nicomidia, Calinic de Calcedon, Ioachim de Dercos, Ierotei de Neocezareea, Meletie de
Smirna, Paisie de Mithimnis, Nichifor de Imbros, Constantie de Fanariozaralos şi Meletie de
Coos. În anul 1905 Biserica din Bosnia va obține autonomia.
După recunoașterea independenței Serbiei la Congresul de la Berlin, Mitropolia de
Belgrad a obținut statutul autocefal de la Patriarhia Ecumenică. O problemă importantă era că
majoritatea preoților conduceau o mișcare de formare a partidelor politice, fapt ce a atras
diviziuni între enoriași, între biserică și religie, conform lui Aleksov. Finalul Primului Război
Mondial aducea statelor balcanice întregirea teritoriului lor național. La 1 decembrie, la
Belgrad, a fost proclamat Regatul Sârbo-Croato-Sloven, punându-se astfel bazele Iugoslaviei
actuale. După ce teritorile bisericești ale Serbiei s-au unit, Sfântul Sinod de la Constantinopol
a aprobat faptul ca Biserica Ortodoxă Sîrbă să devină patriarhie, în 1920 luna martie, iar în luna
septembrie, în catedrala din Karlowitz, a fost proclamată ca Biserică Ortodoxă Sîrbă unificată.
Următorul capitol, The Romanian Orthodox Church, este realizat de editorul acestei
lucrări, Lucian N. Leuștean, care prezintă cum comunitățile locale ortodoxe din Țara
Românească, cele din Moldova, Transilvania și Bucovina au format Biserica Ortodoxă
Română. De la începutul secolului al XIX-lea până în 1925 când este ridicată la rangul de
Patriarhie Biserica Ortodoxă Română, biserica a fost influențată de naționalism.
Caracterul național al bisericii a fost determinat de o serie de factori, în primul rând de
faptul că ierarhii cu cele mai înalte funcții în scaunele mitropoliei mergeau de la o dieceză la
alta, demonstrând unitatea religioasă și comuniune etnică. Un exemplu este Mitropolitul Gavriil
Bănulescu-Bodoni care a păstorit în Țara Românească și Moldova apoi s-a mutat în Basarabia.
Biserica a jucat un important rol de unificare națională în unirea Principatelor, și,
împreună cu statul s-a angajat în câștigarea susținerii maselor populare. Biserica Ortodoxă
Română a luat ființă în anul 1872 prin desprinderea Mitropoliei Ungrovlahiei și Mitropoliei
Moldovei de sub ascultarea canonică a Patriarhiei de Constantinopol și ridicarea mitropolitului
Ungrovlahiei, totodată, arhiepiscop de București, în rangul de Mitropolit Primat al României.
Titlul de Mitropolit Primat fusese acordat pentru prima dată de autoritățile laice mitropolitului
Nifon Rusailă în 11 ianuarie 1865. Pe parcusul secolelor, prin dezvoltarea mișcării naționale,
Biserica a fost prima care a contribuit la evoluția politică a statului.
În ultimul capitol, The Bulgarian Orthodox Church, Daniela Kalkandjieva susține că
până în 1870, când se înființează exarhatul Bulgariei, societatea bulgară nu a avut un centru
instituțional de putere care să coordoneze transformarea sa într-o națiune modernă în perioada
în care ideologia naționalistă pătrundea în spațiul Balcanic. Din acest motiv, mișcarea de
6
Masterul de Istoria și socioantropologia epocii moderne Sofia Alexandra Poșircă
formare a națiunii bulgare este diferită de cea greacă, sârbă și română. Ea subliniază uriașul
efort depus de elita clericală pentru definirea ierarhiei bisericești.
Printre elementele care au păstrat vie comunitatea ortodoxă bulgară, au fost mânăstirile.
Deși erau sub jursidicția Patriarhiei de Constantinopol, acestea au păstrat liturghia în limba
slavonă. Autoarea analizează Mișcarea Națională a Bisericii Bulgare, din anii 1820-1870
(tsûrkovno-natsionalno dvizhenie), care a facilitat asocierea identității naționale cu
independența bisericii. Pe data de 28 februarie 1870, Marele Vizir Âli Pașa a dat decretul
înființării exarhatului Bulgar. Deși decretul sultanului nu garanta independența deplină a
bulgarilor ortodocși de Patriarhia Constantinopolului, înființarea Exarhatului bulgar și lupta
pentru independență bisericească a oferit bulgarilor un nou statut politic și religios.
În perioada 1870-1908, formarea identității naționale bulgare era principalul scop al
exarhatului și a puterii politice din statul eliberat. În perioada 1872-1913, Exarhatul Bulgar a
susținut înființarea școlilor de stat și a urmărit să imprime sentimentul conștiinței naționale
tineretului bulgar. În data de 22 septembrie 1908, Principatul Bulgariei și-a proclamat în mod
oficial independența față de Imperiul Otoman și și-a schimbat statutul de la „principat” la
„regat”. Această mișcare politică a oficializat și anexarea provinciei otomane „Rumelia
răsăriteană”, care se afla sub controlul bulgarilor încă din 1885.
În 1945, după ce și-a mutat sediul de la Istanbul la Sofia, renunțând la pretențiile pentru
diecezele din Macedonia, iar tendința anti-greacă s-a diminuat, naționalismul bulgar pierzând
din caracterul religios.
În urma descrierii conținutului acestui volum, observăm că procesul de formare
națională al popoarelor din Sud-Estul Europei a demonstrat că bisericile ortodoxe din această
regiune au fost promotoarele fervente ale independenței naționale. Recunoașterea statelor-
națiune din Sud-Estul Europei în secolul XX, odată cu dispariția Imperiilor Otoman, Austro-
Ungar și Țarist, a fost sprijinită de caracterul naționalist al Bisericilor Ortodoxe din aceste state.
Consider că Orthodox Christianity and Nationalism in Nineteenth-Century
Southeastern Europe reliefează foarte bine modul prin care fiecare biserică ortodoxă a susținut
mișcarea de formare a națiunii, cum puterea politică s-a implicat pentru înființarea bisericii
naționale și cum naționalismul a îmbrăcat haina religioasă în Sud-Estul Europei.
Abundența surselor inedite, precum și descrierile minuțioase ale evenimentelor istorice
cărora li se alătură anexe cu datele cronologice dau lucrării de față caracterul de instrument
necesar cercetării Istoriei Bisericii Ortodoxe, fiind de mare actualitate în domeniul cercetării
contemporane asupra acestui subiect.
7
Masterul de Istoria și socioantropologia epocii moderne Sofia Alexandra Poșircă