Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Construcţii, Geodezie şi Cadastru

Departamentul Drept

LUCRARE DE VERIFICARE

la disciplina: Dreptul familie

Stabilirea provenienței copilului

A elaborat: st. gr. DP-168, f/r Mîrza Ionela

Bostan Ina
A verificat: ______________________ ______________________
semnătura numele prenumele, gradul didactic

Nota ______________

CHIŞINĂU, 2018
Introducere

Dreptul Familiei este reprezentat de totalitatea normelor juridice care reglementează

raporturile personale și patrimoniale ce izvorăsc din căsătorie, adopție și raporturile asimilate de
lege, sub anumite aspecte, cu raporturile de familii, în scopul ocrotirii și întăririi familiei. Altfel
spus Dreptul Familiei reprezintă ansamblul normelor juridice aplicabile relațiilor dintre
persoanele unite prin filiație (de exemplu, un copil și mama sau tatăl său) sau
prin căsătorie (sau parteneriat declarat).

Prin urmare, dreptul familiei abordează de exemplu căsătoria, divorțul, adopția copiilor,
diverse chestiuni referitoare la răspunderea părintească (încredințarea copiilor, dreptul de vizită,
etc.).

Aceste norme variază de la un stat la altul, întrucât acestea sunt strâns legate de istoria,
cultura și evoluția socială ale fiecărui stat.

În lucrarea de verificare voi scrie despre Stabilirea provenienței copilului.Lucrarea dată

este împarțită în 3 capitole:

 Definiția și felurile rudeniei;

 Filiația față de mamă.Filiația față de tată;

 Siuația legală a copilui.

În primul capitol se vorbește despre notiunea rudenie care este legătura bazată pe descendenţa
unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un părinte
comun.Deasemenea se vobește si despre rudenia de singe și rudenia civilă.In acest capitol este
descries si despre fitilație,afitilație si durata ei.

În capitolul doi va merge vorba despre fitilația față de mama și față de tată.Fitilația fiind
legătură de rudenie între copii și părinți, descendenţă, adică provenienţa acestora de la părinţi.

În cel de al III-lea capitol se povesteste despre situația legală a copilului și anume despre
apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copiilor.
Cuprins

1. Definiţia şi felurile rudeniei ............................................................................. 4

2. Filiaţia faţă de mamă. Filiaţia faţă de tată. ....................................................... 5
3. Situaţia legală a copilului ................................................................................... 8
Bibliografie.............................................................................................................. 13
 1. Definiţia şi felurile rudeniei
Definiţie. Rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă
persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un părinte comun.

Rudenia este de următoarele feluri:

a) Civilă, adică cea care rezultă din adopţie. Aici nu se întemeiază pe sînge.

b) Rudenia de sînge,adică între care există legătură de sînge.

Şirul de persoane între care există rudenia se numeşte linia de rudenie. Ea se poate
prezenta sub două forme:

 dreaptă (directă)

 colaterală.

Rudenia dreaptă. Legătura de rudenie dintre persoane care descind unele din altele, fie în
mod nemijlocit, în sensul că o persoană este copilul celeilalte, fie în mod mijlocit, indirect, în
sensul că persoanele respective nu sunt născute una din alta, dar între ele există un şir neîntrerupt
de naşteri, un şir neîntrerupt de persoane între care s-a stabilit, prin faptul naşterii, legătura de la
părinte la copil. Sunt rude în linie dreaptă tatăl, fiul, nepotul de fiu.

Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă. Prima este aceea care leagă
o persoană cu cei din care coboară (de exemplu, plecînd de la copil spre părinţi, bunici), iar cea
de-a doua leagă o persoană cu acei care coboară din aceasta (de exemplu, plecînd de la părinţi
spre copil, nepot de fiu).

Rudenia colaterală. Legătura de rudenie dintre două persoane care, fără a reieşi una din
alta, au un părinte comun. Astfel, de exemplu, fraţii între ei, verii primari între ei sunt rude în
linie colaterală.

Filiaţia. În literatura de specialitate întîlnim lămurirea noţiunii de filiaţie în sens larg şi în

sens restrîns. Astfel, în sens larg filiaţia desemnează un şir neîntrerupt de naşteri care leagă o
persoană de un strămoş al ei. În sens restrîns, filiaţia este raportul de descendenţă dintre un copil
şi fiecare din părinţii lui .Art. 45, alin. 2, C.F. prevede: „Gradul de rudenie se stabileşte prin
numărul de naşteri”. Aşadar, distanţa între rude se măsoară cu ajutorul gradului de rudenie.
Stabilirea gradului de rudenie se face diferit după felul liniei de rudenie. Astfel, la rudenia în
linie directă, gradul de rudenie se stabileşte după numărul de naşteri prin care se află legătura de
sînge între două persoane, în acest sens, fiul şi tatăl sunt rude de gradul întîi, nepotul de fiu cu
bunicul sunt rude de gradul al doilea.
 La rudenia în linie colaterală, gradul de rudenie se stabileşte după numărul naşterilor,
pornind de la una din rude, în linie ascendentă pînă la autorul comun, şi apoi de la acesta, în linie
descendentă, pînă la cealaltă rudă. Astfel, de exemplu, fraţii sunt rude de gradul al doilea,
unchiul şi nepotul de frate – de gradul al treilea, verii primari – de gradul al patrulea. Deci, în
linie colaterală nu există rude de gradul întîi.

În cazul rudeniei prin adopţie gradul de rudenie se stabileşte ca şi la rudenia firească.

Între adoptator şi adoptat rudenia este de gradul întîi, ca între părinte şi copil. În conformitate cu
alin. 3 al aceluiaşi articol din Codul familiei, rudele unuia dintre soţi sunt afinii celuilalt soţ.

Noţiunea afinităţii. Afinitatea nu este definită de lege, ea este legătura unuia dintre soţi
cu rudele celuilalt (între ginere şi socri, între cumnaţi). Ea nu există între rudele unui soţ şi rudele
celuilalt soţ (între cuscri).

Întinderea legăturii de afinitate. Rudele unuia dintre soţi sunt afini cu celălalt soţ
indiferent daca rudenia este din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.

Durata afinităţii. În momentul în care căsătoria încetează sau se desface prin divorţ ori
rudenia prin adopţie ia sfîrşit, legătura de afinitate încetează.
Felurile şi gradul afinităţii. În stabilirea gradului afinităţii, se vor aplica prin asemănare regulile
de la rudenie. În consecinţă, un soţ este afinul rudelor celuilalt soţ şi în acelaşi fel în grad în care
acest din urmă soţ, este rudă cu rudele sale (astfel unul dintre soţi este afin de gradul doi, în linie
colaterala, cu cumnatul său).

2. Filiaţia faţă de mamă. Filiaţia faţă de tată.

Definiţie. Filiaţia reprezintă legătură de rudenie între copii și părinți, descendenţă, adică
provenienţa acestora de la părinţi.

Legislaţia naţională prevede că drepturile şi obligaţiile reciproce ale părinţilor şi copiilor

rezultă din provenienţa copiilor, atestată în modul stabilit de lege. Modul de atestare a
provenienţei copilului este prevăzut în art. 47, C.F. alin. 1. Provenienţa copilului de la mamă
(maternitatea) se stabileşte în baza documentelor care confirmă naşterea copilului de la mamă
într-o instituţie medicală, iar alin. 2 prevede că, în cazul cînd copilul nu este născut într-o
instituţie medicală, maternitatea se stabileşte pe baza documentelor medicale, a depoziţiilor
martorilor sau pe baza altor probe.

Stabilirea provenienţei copilului de la mamă cunoaşte aceiaşi reglementare juridică, fie că

este din căsătorie, fie că este din afara căsătoriei. Elementele provenienţei copilului de la mamă
sunt:
 a. faptul naşterii copilului

b. identitatea copilului faţă de mamă.

Filiaţia faţă de tată din căsătorie. Provenienţa copilului de la tată (filiaţia faţă de tată) se
numeşte paternitate. Paternitatea sau filiaţia faţă de tată desemnează legătura juridică dintre un
copil şi tatăl său.

În mod corelativ, copilul poate fi:

a) Din căsătorie. Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei.

b) Copilul născut în timpul căsătoriei lovite de nulitate absolută sau relativă este
considerat din căsătorie.

c) Copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau anularea căsătoriei are ca tată
pe fostul soţ al mamei, dacă a fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea a avut loc înainte ca
mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.

d) Conceput şi născut în afara căsătoriei.

Filiaţia faţă de tată din afara căsătoriei. Paternitatea copilului născut în afara căsătoriei
poate fi recunoscută de către tată, printr-o declaraţie comună a acestuia şi a mamei copilului,
depusă la organul de stare civilă. În cazurile cînd mama este decedată, declarată decedată,
incapabilă sau dispărută, ori cînd nu i se cunoaşte locul aflării, precum şi în cazul decăderii ei din
drepturile părinteşti, paternitatea se stabileşte în baza declaraţiei tatălui şi a acordului scris al
autorităţii tutelare sau prin hotărîrea instanţei judecătoreşti, dacă lipseşte un astfel de acord.

Declaraţia comună a mamei şi tatălui copilului privind paternitatea poate fi depusă la

oficiul de stare civilă şi pînă la naşterea copilului. În situaţia în care copilul este născut din
părinţi necăsătoriţi, iar declaraţia comună a părinţilor sau a tatălui copilului lipseşte, paternitatea
se stabileşte de către instanţa judecătorească în baza declaraţiei unuia dintre părinţi, a tutorelui
(curatorului) copilului, sau a copilului însuşi la atingerea majoratului

Timpul legal al concepţiei. Legiuitorul a instituit prezumţia timpului legal al concepţiei,

care se stabileşte făcînd diferenţa dintre durata maximă a gestaţiei, fixată la 300 de zile, şi durata
minimă, fixată la 180 zile. Rezultă că perioada legală de concepţie este de 121 de zile. Termenul
se calculează regresiv, pe zile, pornindu-se de la ziua naşterii copilului, care nu se ia în calcul, în
schimb se ia în calcul ziua de împlinire a termenului. În virtutea acestei prezumţii, pentru ca un
copil născut după încetarea, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei să fie considerat conceput în
timpul căsătoriei, naşterea trebuie să fi avut loc înainte de împlinirea a 300 de zile de la
încetarea, desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei (şi fără ca mama să se fi recăsătorit), iar la data
naşterii să se fi împlinit cel puţin 180 de zile de la încheierea căsătoriei. Este suficient ca o
singură zi din timpul legal al concepţiei să se găsească în timpul căsătoriei, pentru a se stabili
filiaţia, paternitatea faţă de fostul soţ al mamei.

Tăgada paternităţii. Tăgada (contestarea) paternităţii desemnează acţiunea prin care soţul
femeii căsătorite care a născut un copil, urmăreşte să răstoarne în justiţie prezumţia de paternitate
care operează împotriva sa. Se înţelege că, în marea majoritate a cazurilor, provenienţa de
paternitate corespunde cu realitatea.

În acest sens, art. 49 C.F. dispune că paternitatea (maternitatea) poate fi contestată numai
pe cale judecătorească de către persoanele înscrise drept tată sau mamă, sau de către persoanele
care sunt mama sau tatăl firesc al copilului, de către copil la atingerea majoratului, de către
tutorele (curatorul) copilului sau tutorele părintelui declarat incapabil.

Cererea privind contestarea paternităţii (maternităţii) poate fi depusă timp de un an din

momentul cînd a aflat sau trebuia să fi aflat despre înscrierea privind paternitatea (maternitatea),
sau din momentul atingerii majoratului, în cazul unui minor.

Nu au dreptul să conteste paternitatea:

 soţul care şi-a dat acordul scris la fecundarea artificială sau implantarea embrionului
soţiei;

 persoana care a fost înscrisă drept tată al copilului în baza declaraţiei comune a
acestuia şi a mamei copilului sau în baza declaraţiei proprii, dacă în momentul depunerii
acesteia, ştia că nu este tatăl firesc al copilului.

Recunoaşterea paternităţii. Recunoaşterea de paternitate reprezintă declaraţia făcută de

bună-voie de către un bărbat, într-una din formele prevăzute de lege prin care mărturiseşte că
este tatăl unui anumit copil.

Stabilirea paternităţii în instanţa judecătorească. Dacă copilul este născut din părinţi
necăsătoriţi iar declaraţia comună a părinţilor sau a tatălui copilului lipseşte, paternitatea se
stabileşte de către instanţa judecătorească în baza declaraţiei unuia dintre părinţi, a tutorelui
(curatorului) copilului sau a copilului însuşi la atingerea majoratului.

Efectul principal al recunoaşterii de paternitate constă în stabilirea legăturii de filiaţie

firească între copil şi tatăl său din afara căsătoriei. Efectele care decurg sunt cele referitoare la
nume, ocrotire părintească, obligaţia de întreţinere şi se produc retroactiv din momentul
concepţiei.
 Copilul dobîndeşte numele de familie al părinţilor săi. Dacă părinţii poartă nume de
familie diferite, copilul va lua numele de familie al tatălui sau al mamei, în baza acordului
comun al acestora. Copilul va purta un prenume simplu sau unul compus din două prenume,
potrivit voinţei ambilor părinţi. În caz de litigiu între părinţi privind numele de familie şi/sau
prenumele copilului, decide autoritatea tutelară.

3. Situaţia legală a copilului

Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului se asigură de părinţi sau
persoanele care îi înlocuiesc, iar în cazurile prevăzute de lege – de procuror, autoritatea tutelară
sau de alte organe abilitate (exemplu: avocatul parlamentar pentru copii). Minorul care a căpătat
capacitatea deplină de exerciţiu pînă la atingerea majoratului, îşi apără drepturile şi interesele
legitime individual.

Copilul are dreptul la protecţie contra abuzurilor din partea părinţilor sau a persoanelor
care îi înlocuiesc. În cazul încălcării drepturilor şi intereselor legitime ale copilului, inclusiv prin
neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinţi (sau unuia dintre ei) a
obligaţiilor de întreţinere, educaţie şi instruire sau în cazul abuzului de drepturi părinteşti, copilul
poate să se adreseze individual autorităţii tutelare pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale
legitime, iar de la vîrsta de 14 ani –instanţei judecătoreşti.

Conform art. 60 din C.F., părinţii au dreptul şi sunt obligaţi să-şi educe copiii, să aibă
grijă de sănătatea lor, de dezvoltarea lor fizică, spirituală şi morală, de instruirea şi de pregătirea
lor pentru munca social-utilă.

Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copiilor se pune pe seama autorităţii

tutelare în cazurile de:

 deces al părinţilor,

 decădere a lor din drepturile părinteşti,

 declarare a părinţilor ca fiind incapabili,

 boală sau absenţă îndelungată,

 eschivare de la educaţia copiilor,

 de la apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime, inclusiv în cazul refuzului

părinţilor de a-şi lua copiii din instituţiile educative, curative sau din alte instituţii în care se află
aceştia,
  alte cazuri de lipsă a grijii părinteşti.

Dreptul copilului la un nume şi la o cetăţenie. Din momentul naşterii, copilul are dreptul
la un nume şi este înregistrat conform prevederilor legale.

Înregistrarea este prima recunoaştere oficială a existenţei copilului – ea reprezintă

recunoaşterea statutului legal al acestuia.

Datele minime prevăzute pentru a fi consemnate sunt:

 numele copilului la naştere;

 sexul copilului;

 data naşterii copilului;

 locul naşterii;

 numele părinţilor şi adresa lor;

 naţionalitatea părinţilor.

În conformitate cu articolul 55, C.F., copilul dobîndeşte numele de familie al părinţilor

săi. Dacă părinţii poartă nume de familie diferite, copilul va lua numele de familie al tatălui sau
al mamei, în baza acordului comun al acestora.

Legislaţia naţională prevede şi modul de schimbare a numelui copilului. În baza cererii

comune a părinţilor (sau a unuia dintre ei), oficiul de stare civilă poate schimba numele de
familie şi/sau prenumele copilului care nu a atins vîrsta de 16 ani. În caz de litigiu între părinţi,
problema privind schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului este soluţionată
de către oficiul de stare civilă, cu concursul autorităţii tutelare în a cărei rază teritorială îşi are
domiciliul minorul, ţinîndu-se cont în exclusivitate de interesele copilului.

Schimbarea numelui de familie al ambilor părinţi atrage după sine schimbarea numelui de
familie al copilului, iar în cazul schimbării numelui de familie al unuia dintre părinţi, numele de
familie al copilului poate fi schimbat în baza acordului comun al părinţilor, în lipsa unui atare
acord, va decide autoritatea tutelară.

Schimbarea numelui de familie şi/sau a prenumelui copilului care a atins vîrsta de l0 ani
se face, în toate cazurile, cu acordul acestuia (art. 56 C.F.).

Dreptul la învăţătură. Dreptul la învăţătură este garantat, indiferent de naţionalitate, sex,

rasă, vîrstă, de originea şi starea socială, de apartenenţa politică sau religioasă, de antecedentele
penale. Statul asigură şanse egale de acces în instituţiile de stat liceale, profesionale şi
superioare, în funcţie de aptitudini şi capacităţi.

Drepturile patrimoniale ale copilului. Copilul este proprietar al veniturilor obţinute, al

bunurilor primite în dar, moştenite sau dobîndite într-un alt mod, şi al tuturor bunurilor procurate
din mijloacele lui. Dreptul de proprietate al copilului este realizat în modul stabilit de Codul
civil.Copilul nu are drept de proprietate asupra bunurilor părinţilor, iar părinţii – asupra bunurilor
copiilor, excepţie făcînd dreptul la moştenire şi dreptul la întreţinere. Părinţii şi copiii care
locuiesc împreună posedă şi folosesc bunurile fiecăruia dintre ei de comun acord.

Drepturile şi obligaţiile părinţilor. Faţă de persoana copilului minor, părinţii au drepturi

şi obligaţii.

În conformitate cu art. 58, C. F : „Părinţii au drepturi şi obligaţii egale faţă de copii,

indiferent de faptul dacă copiii sunt născuţi în căsătorie sau în afara ei, dacă locuiesc împreună
cu părinţii sau separat”. Măsurile cu privire la persoana şi bunurile copilului se iau de către
părinţi de comun acord, însă, sunt situaţii în care nu este cu putinţă ca minorul să fie ocrotit de
ambii părinţi, ci numai de către unul din aceştia.

Asemenea situaţii sunt următoarele

a) Decesul unuia dintre părinţi.;

b) Decăderea unui părinte din drepturile părinteşti.

c) Punerea sub interdicţie a unuia dintre părinţi.

d) Unul dintre părinţi este în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa.

Domiciliul copilului minor. Potrivit art. 51, C. F., fiecare copil are dreptul să locuiască
în familie, să-şi cunoască părinţii, să beneficieze de grija lor, să coabiteze cu ei, cu excepţia
cazurilor cînd aceasta contravine intereselor copilului.

În cazul cînd părinţii locuiesc separat, domiciliul copilului, care nu a atins vîrsta de 14
ani, se determină prin acordul părinţilor (art. 63, C. F.). Dacă un atare acord lipseşte, domiciliul
minorului se stabileşte de către instanţa judecătorească. Instanţa este învestită prin cererea de
chemare în judecată pe care o formulează părintele copilului sau reprezentantul legal al acestuia.
Aici se va ţine cont şi de interesele copilului dacă acesta a atins vîrsta de 10 ani.

Răspunderea pentru neîndeplinirea îndatoririlor părinteşti. Pentru neîndeplinirea

îndatoririlor părinteşti codul familiei prevede următoarele sancţiuni:

a. decăderea din drepturile părinteşti;

 b. luarea copilului fără decădere din drepturile părinteşti.

Decăderea din drepturile părinteşti este cea mai severă sancţiune prevăzută de Codul
familiei. Ea se aplică în cazul în care părinţii, pun în primejdie sănătatea sau dezvoltarea fizică a
copilului, precum şi în cazurile în care părinţii nu-i dau o educaţie conformă cu morala. Deci,
decăderea se poate lua împotriva părinţilor numai pentru greşeli de o anumită gravitate în
exercitarea drepturilor ori îndeplinirea îndatoririlor părinteşti cu privire la persoana copilului.

Părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă:

a) se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei de

întreţinere;

b) refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă,
dintr-o instituţie de asistenţă socială sau alta similară;

c) fac abuz de drepturile părinteşti;

d) se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicînd violenţa fizică sau psihică, atentează
la inviolabilitatea sexuală a copilului;

e) prin comportare amorală, influenţează negativ asupra copilului;

f) suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;

g) au săvîrşit infracţiuni premeditate contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a soţului;

h) în alte cazuri cînd aceasta o cere interesele copilului.

Decăderea din drepturile părinteşti are loc numai pe cale judecătorească. Acţiunea privind
decăderea din drepturile părinteşti poate fi pornită de celălalt părinte, tutorele copilului,
autoritatea tutelară sau procurorul. Cererea privind decăderea din drepturile părinteşti se
examinează cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare.

Părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti pot avea întrevederi cu copilul lor numai cu
permisiunea autorităţii tutelare. Întrevederile nu se acordă dacă contactul părinţilor cu copilul
poate cauza daune dezvoltării lui fizice sau intelectuale. Părinţii pot fi restabiliţi în drepturile
părinteşti dacă au încetat împrejurările care au condus la decăderea lor din aceste drepturi şi dacă
restabilirea în drepturile părinteşti este în interesul copilului.

Restabilirea în drepturile părinteşti se face pe cale judecătorească, în baza cererii

persoanei decăzute din aceste drepturi, cu participarea obligatorie a autorităţii tutelare,ţinîndu-se
cont şi de opinia copilului dacă are 10 ani. Dacă copilul a fost adoptat şi adopţia nu a fost
desfăcută, hotărîrea privind decăderea din drepturile părinteşti o ia instanţa de judecată.

Luarea copilului fără decădere din drepturile părinteşti.La cererea autorităţii tutelare,
instanţa judecătorească poate hotărî luarea copilului de la părinţi fără decăderea acestora din
drepturile părinteşti. În cazuri excepţionale, dacă există un pericol iminent pentru viaţa şi
sănătatea copilului, autoritatea tutelară poate decide luarea copilului de la părinţi, comunicînd
acest fapt procurorului în termen de cel mult 24h.

În cazurile prevăzute anterior, autoritatea tutelară, în termen de 7 zile, va porni o acţiune

în instanţa judecătorească privind decăderea din drepturile părinteşti sau luarea copilului de la
părinţi fără decăderea lor din aceste drepturi. Dacă această cerinţă nu este îndeplinită, copilul va
fi înapoiat părinţilor.

La cererea părinţilor, instanţa judecătorească poate să le înapoieze copilul, dacă aceasta

nu contravine intereselor copilului. În cazurile luării copilului fără decădere din drepturile
părinteşti, părinţii pierd dreptul de a comunica cu acesta, de a participa personal la educaţia lui şi
de a-i reprezenta interesele. Părinţii de la care a fost luat copilul pot avea întrevederi cu acesta, în
unele cazuri, doar cu permisiunea autorităţii tutelare.

Autoritatea tutelară este obligată să examineze condiţiile de trai ale copilului şi ale
persoanei care pretinde la educaţia copilului şi să prezinte instanţei judecătoreşti avizul respectiv.
Concuzie

La finalizarea lucrării am învățat că șirul de persoane între care există rudenia se numeşte
linia de rudenie. Ea se poate prezenta sub două forme: dreaptă(directă) și colaterală.Conform
Codului Familiei si anume Art. 45, alin. 2, C.F. prevede: „Gradul de rudenie se stabileşte prin
numărul de naşteri”. Aşadar, distanţa între rude se măsoară cu ajutorul gradului de rudenie.Am
înțeles ce înseamna afinitate și durata ei.

Stabilirea provenienţei copilului de la mamă cunoaşte aceiaşi reglementare juridică, fie că

este din căsătorie, fie că este din afara căsătoriei. Elementele provenienţei copilului de la mamă
sunt: faptul naşterii copilului,identitatea copilului faţă de mamă. Provenienţa copilului de la tată
(filiaţia faţă de tată) se numeşte paternitate. Paternitatea sau filiaţia faţă de tată desemnează
legătura juridică dintre un copil şi tatăl său.

Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale copilului se asigură de părinţi sau

persoanele care îi înlocuiesc, iar în cazurile prevăzute de lege – de procuror, autoritatea tutelară
sau de alte organe abilitate (exemplu: avocatul parlamentar pentru copii).Conform art. 60 din
C.F., părinţii au dreptul şi sunt obligaţi să-şi educe copiii, să aibă grijă de sănătatea lor, de
dezvoltarea lor fizică, spirituală şi morală, de instruirea şi de pregătirea lor pentru munca social-
utilă.

Bibliografie

Codul Familiei

Bogdan Bonica, Divorţul. Pensia de întreţinere. Testul de paternitate. Minori. Încredinţare.

Protecţie. Promovare - Adopţie. Partajul judiciar, Ed. Moroşan, Bucureşti, 2008;
Dana Barbu, Ghidul juridic al părinţilor, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013;

Mihaela Adriana Oprescu, Ocrotirea părintească, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010;