Știrea

Știrea, este un gen publicistic care prezinta realitatea actuală, pe care o pune într-o
formă comunicabilă, transmisă apoi, prin intermediul unor tehnici moderne de difuzare în
masă.

In domeniul ziaristicii, informația trebuie înțeleasă în dublu sens. Informația este un termen
devenit celui de presă. Unii autori chiar definesc informația drept "procesul comunicării
sociale și instituțile care asigură acest proces".1) Termenul de informație este folosit și în
accepția de gen ziaristic, dar toate genurile ziaristice implică existența unei informații. Iată
de ce pentru a delimita genul în sistemul mijloacelor de expresie ziaristică, termenul de
știre este mai corespunzător, toată presa fiind purtătoare de informație tratată și selectată,
semnificativă, nouă, interesantă, de actualitate.

Definițiile date știrii sunt numeroase, ele aparținând diferitelor școli de presă și reflectă o
anumită concepție despre presă, despre funcțiile și poziția socială a ziaristului și a presei.
Intr-un manual cehoslovac de ziaristică, știrea este definită ca fiind o comunicare scurtă,
operativă a unui fapt social nou sau nou constatat, a unui proces social sau a rezeltatelor
lui, a unei cunoștințe inedite sau a unei manifestări de idei.

Conform altor afirmații, "știrea este o "noutate" , relatarea unor evenimente recente. Pentru
a avea caracterul de știre, ceea ce se relatează trebuie să fie: acual, în curs, la zi;
important, semnificativ sau neobișnuit".2) Știrea mai este definită și ca un fapt sau o idee
precisă care va interesa un număr mare de cititori; "știrea este orice comunicare făcută la
momentul oportun, deoarece este interesanță și semnificativă. Ea reprezintă o relatare a
aspectelor semnificative ale unei întâmplări de actualitate, care este interesantă pentru
cititorii ziarului unde se publică relatarea; știrea este prima relatare a evenimentelor
semnificative, care prezintă interes pentru public".3)

Din aceste definiții putem extrage două calificative: interesul și semnificația drept trăsături
de bază ale unei relatări ce poate fi considerată o știre. Sintetizând opiniile exprimate
privind trăsăturile caracteristice ale știrii, se poate formula următoarea definiție: știrea de
presă este o relatare concisă a unor fapte, evenimente, idei semnificative, de actualitate,
noi, relatare ce prezintă interes pentru public.

O exigență ce se impune ziaristului, autor de știri, este de a investiga mereu pentru a

descoperi faptele inedite ce pot interesa publicul. Andre Gide afirma: "eu numesc ziaristică
ceea ce va fi mai puțin interesant mâine decât astăzi". Aceasta înseamnă că nu numai
opțiunea pentru un eveniment sau altul este esențială în munca ziaristului, ci și alegerea
momentului optim pentru a difuza o știre. Nu întotdeauna difuzarea știrii este simultană cu
evenimentul. Ziaristul alege un punct culminant din desfășurarea unui eveniment pentru a-l
converti în știre.
Stirile nu sosesc de la sine la ziare, la radio și televiziune. Ele trebuie captate și canalizate
spre secțiile redacțiilor. In general, sursele știrilor de presă sunt de două feluri: ale
redacției (aparatul redacțional, corespondenți, colaboratori) și exterioare redacției
(agențiile naționale și particulare de presă). "Marea regulă a activității gazetărești constă în
aceea că fiecare frază, aproape fiecare cuvânt trebuie să aducă un element de
informație".4)

Știrea ia naștere la confluența "a trei elemente semnificative: un eveniment, care implică
un anumit tip de acțiune; o informație, în care se descrie sau se relatează despre această
acțiune în termeni inteligibili; un public căruia ๎i sunt adresate știrile prin intermediul
mijloacelor de comunicare".5)

Elementele unie știri, indiferent de canalul de difuzare - ziar revistă, radio, televiziune - la
constituie răspunsurile pe care ziaristultrebuie să le găsească la întrebările ce i le-ar putea
pune cititorii, ascultătorii sau telespectatorii, aflând despre un eveniment: cine? (este
autorul evenimentului), ce? (s-a întâmplat), unde? (s-a desfășurat evenimentul), când? (a
avut loc), de ce? (s-a putut întâmpla), cum? (s-a desfăurat). Fără răspunsurile la aceste
întrebări sau măcar la primele patru nu poate exista o știre de presă.

In funcție de aceste elemente se va alcătui orice știre, a cărei structură conține în mod
obligatoriu introducerea sau capul știrii, a cărei denumire din engleză - lead- este deseori
folosită și corpul, care dezvoltă introducerea.

Introducerea sau lead-ul știrii este nucleul informativ esențial, ce sintetizează principalele
informații. Ea îndeplinește următoarele funcții: surprinde esența evenimentului, conținând
răspunsurile la întrebările cine?, ce?, unde?, când? și acroșează cititorul la lectură. "Prima
funcție necesită inventivitate și inteligență. Cea de-a doua se bazează pe arta sau pe
măiestria ziaristului."6)

Poziția răspunsurilor în text este variabilă, în funcție de importanța datelor, a faptelor

culese și în funcție de mijlocule de comunicare. Așa, de pildă, știrile radiofonice încep, de
obicei, prin a spune "ce s-a întâmplat" și apoi se enunță răspunsurile la celelalte întrebări
referitoare la evenimentul relatat. După formulareaq paragrafului introductiv, ziaristul trece
la elaborarea știrii propriu-zise. Unul din principile esențiale care ๎l va ghida ese caracterul
unitar al știrii, prezentarea sa într-un tot logic, fără trunchieri, nelăsându-se întrebări
importante fără răspuns, întrebări, la care, capul știrii din motive de concizie, nu a răspuns
sau a pus accentul doar pe informația esențială.

Corpul știrii conține datele care explică și aprofundează introducerea. In corpul știrii sunt
dezvoltate fiecare din punctele incluse în introducere, în aceeași ordine în care au fost
enunțate. Totodată corpul știrii trebuie să conțină explicații care ajută la situarea
evenimentului, faptului prezentat într-un context determinat, punându-se cititorul,
asculătorul în legătură directă cu antecedentele, circumstanțele acțiunii. Înțelesul multor
știri este greu de sesizat în lipsa unor astfel de caracterizări ale contextului (numite în
engleză background). Detaliile secundare, ce nu sunt cuprinse în introducere, de mai mică
însemnătate, vor fi introduse în corpul știrii, acestea având darul să completeze imaginea
desspre faptul , evenimentul prezentat. În istoria presei, de-a lungul evoluției activității
ziaristice, s-au cristalizat mai multe procedee de construcție a unei știri. Arhitectura știrii nu
este întâmplătoare. Ea este dictată de importanța evenimentului, de actualitatea lui.

Una din tehnicile de construcție a unei știri este "piramida răsturnată". Acastă structură
este cunoscută și sub denumirea de "tehnica americană" sau "tehnica lead". Construcția
unei știri de acest tip constă în prezentarea chiar în introducere a informației de bază,
după care urmează datele explicative, complementare, descrierea contextului și ale detalii.
Introducerea unei astfel de știri este foarte importantă. Ea cuprinde, de obicei, unul sau cel
mult două paragrafe. Răspunsurile de la primele patru întrebări alcătuiesc partea
principală a știrii, suportul său. Căpătând răspunsurile la aceste întrebări, receptorul își
poate forma o imagine succintă despre faptul, evenimentul la zi.

Știrea concepută în acest mod răspunde unor cerințe ale cititorului modern care vrea să
afle cât mai repede ce s-a întâmplat, dar și ale publicației care poate să prezinte o noutate
în cea mai atractivă formă, menită să capteze imediat interesul cititorilor săi.

În presă s-au cristalizat și se utilizează mai multe tipuri de introducere. Această diversitate
conferă publicației un plus de atractivitate, sporește interesul cititorului pentru informațiile
publicate. Astfel în introducere poate fi prezentată esența evenimentului, poate fi prezentat
elementul senzațional al știrii sau introducerea poate cuprinde prezentarea unei imagini a
evenimentului. În această situație, ziaristul va prezenta în prima frază elementele definitorii
ale acțiunii pe care o va relata în știre totodată în introducere se poate introduce
prezentarea unor personalități, cu condiția ca numele folosite să fie bine cunoscute
publicului. În general abundența de nume într-o știre trebuie evitată pentru că dipersează
atenția cititorului și nu-i dă posibilitatea să rețină esențialul. În știrea radifonică utilizarea
numelor de persoane în introducere este evitată, pentru că, atent la conținutul știrii,
ascultătorul va uita numele rostit la început.

O altă tehnică de construcție a unei știri este "piramida normală". În acest caz, interesul
cititorilor este captat prin acumularea succesivă de informații. Elementul principal este
lăsat la sfârșitul știrii, la "baza piramidei". Această tehnică se utilizează îndeosebi în
prezentarea evenimentelor "la zi", a celor așteptate de public datorită importanței lor sau a
evenimentelor cu totul inedite. Cele mai multe știri sunt redactate după metoda "piramidei
răsturnate", deoarece câștigă un plus de atractivitate, de senzațional.

O altă modaliate de redactare a unei știri este și "tehnica combinată". Aceasta constă în
enunțarea, la început, a elementului esențial, după care se recurge la derularea celorlalte
elemente ce compun relatarea, prezentarea fiind întreruptă de scurte comentarii, asociații,
comparații cu alte evenimente similare. Acest tip de știri este utilizat în reviste sau gazete
săptămânale, care apar după desfășurarea unui eveniment și după apariția mai multor
numere ale publicațiilor cotidiene. Totodată procedeul se utilizează în știrile ample, de
sinteză.

Titlul reprezintă puntea dintre citire și știre. Titlul știrii are funcția de a scoate în relief
însemnătatea subiectului abordat, să incinte la lectură, să sugereze conținutul știrii. Titlul
trebuie să fie un element grafic de natură să contribuie la crearea unui context atrăgător în
pagină. Spre deosebire de titlul altor creații ziaristice precum preportajul, articolul, interviul,
cronica ș.a. titlul știrii trebuie în cuvinte cât mai puține să exprime ideea de bază, esența
știri.

Deși titrarea este considerată un domeniu în care este dificil să se stabilească

reguliprecise și uniforme, fiind mai curând o artă, o măiestrie, decât un procedeu tehnic, se
pot stabili câteva calități ale unui bun titlu. Louis Guery susține că titlul trebuie să fie
adaptat textului pe care ๎l însoțește; să nu fie vag, ci să conțină o informație; să fie ușor
de citit și de înțeles, să nu conțină cuvinte tehnice, abstracte sau mai puțin cunoscute; să
fie simplu și alcătuit din cuvinte ale vocabolarului curent; să fie original, viu, atrăgător; să
nu conțină cuvinte inutile, fiecare cuvânt trebuie să aibă un rol precis; să nu fie prea lung și
fără verb, verbul dând impresia de mișcare, de proces dinamic.

După cum arată Louis Guery, un titlu se poate descompune în mai multe elemente. Primul
este supratitlul, care răspunde la întrebările unde? și când? arătând locul și momentul
desfășurării evenimentului pe care titlul ๎l enunță. Altă caracteristică a titlului ar fi că
acesta enunță faptul, acțiunea și răspunde la întrebările cine? și ce? apoi urmând subtitlul
vare răspunde la întrebările cum? de ce? și sumarul ideilor principale ale știrii. Aceste
elemente nu sunt absolut necesare să fie utilizate mereu.

Zilnic sosesc pe mesele redacțiilor unui ziar numeroase știri, de importanță mai mare sau
mai mică iar redacția trebuie să aleagă numai o parte din ele. În realitate numai unele știri
își regăsesc loc în paginile ziarelor. Prima muncă a ziaristului este deci trierea iar a doua
este stabilirea ordinii priorităților".7)

Investigând realitatea, faptele, evenimentele înconjurătoare, ziaristul trebuie să știe, să

aibă capacitatea, forța de creație necesară pentru a pune în valoare, în procesul de
codificare, veritabila lor semnificație socială, transformându-le în știri capabile să comunice
date noi, interesante, de stringentă actualitate. Orice fapt desprins din realitate nu
reprezintă însemnătate publicistică decât în măsura în care ziaristul ๎i descifrează sensul, ๎
i dezvăluie semnificațiile, elementele care marcheată noutatea, unicitatea faptului
prezentat.

Faptul cules de ziarist trebuie să satisfacă interesul de cunoaștere al publicului căruia se

adresează. De satisfacerea acestui intres depinde gradul de receptare a mesajului difuzat.
"Cu cât accesibilitatea mesajului va fi mai mare sau cu cât cheltuiala de efort necesr
receptării va fi mai mică, interesul, și în consecință, valoare mesajului vor fi mai mare".8)
Eficiența mesajului s-ar traduce prin valoarea conținutului. Așadar, conținutul mesajului
este elementul determinant al receptării. Interesul cititorilor poate fi stimulat cu ajutorul mai
multor factori. Unul dintre aceștia ar fi locul de unde provine știrea. Cu cât evenimentul sau
faptul relatat s-a desfășurat într-un loc mai apropiat de cel unde se află receptorul, cu atât
interesul lui va fi mai mare. Important este și locul acordat știrii în pagină. Cititorul și-a
format anumite reflexe, îndelung educate de ziariști. Astfel, el știe că toate știrile mai
importante sunt publicate pe prima și pe ultima pagină, că locul din dreapta sus al primei
pagini este consacrat unei știri sau unui articol. S-a desprins că știrile din paginile de "față"
(cele cu număr impar) sunt mai importante decăt cele "de verso" (cu număr par).
Conținutul unei știri reprezintă elementul determinant al interesului unui cititor. În
sublinierea importanței conținutului unei știri o mare contribuție o poate aduce titlul, care
are menirea de a atrage atenția, de a sublinia ideea dominantă a știrii. Însă elementul care
stimulează în cea mai mare măsură interesul cititorului pentru o știre este omul. Nimic nu-l
interesează mai mult pe om decât omul însuși. Luând consecință despre faptele, viața și
activitatea oamenilor, cititorul tinde să se raporteze la ei, să-și construiască modele de
conduită sau, dimpotrivă, să se disocieze de faptele antisociacle desăvârșite de alții.

Cunoașterea publicului receptor este esențială pentru educarea interesului față de știre.
Altul este publicul unui ziar de tineret și, deci, alte interese, altul este publicul unui cotidian
și altele ๎i sunt preferințele. Satisfacerea intereselor receptorilor, educarea acestor
interese sunt cerințe esențiale ale activității ziaristului.

Prezența în actualitate este o condiție a omului modern. Știrea de presă are datoria de a
prezenta faptele din realitatea de zi cu zi. Termenul de actualitate se traduce în presă, în
primul rând, prin fapt "la zi". Există însă în presă și teme perene dictate de starea societății
într-o perioadă.

Noutatea este strâns legată de actualitate și se numără printre factorii determinanți care
califică un fapt sau un eveniment ca apt pentru a fi convertit într-o știre de presă. Ineditul,
noul au atras dintotdeauna interesul cititorului. Nou în presă înseamnă nou întâmplat.
Știrea relatează despre faptele semnificative, adică despre acele fapte care au calitatea de
eveniment, care nu numai că suscită interesul cititorului ci și exercită o influență directă
sau indirectă asupra vieții personale sau colective.

Albert Camus spunea că "ziaristul este istoricul clipei". El are datoria de a face diferențe
între semnificația aparentă, imediată și semnificația reală, profundă a unui eveniment.
Semnificația unei știri nu este absolută. Același fapt poate avea semnificații diferite pentru
receptori diferiți, în procesul de interpretare intervenind factori subiectivi care orientează
înțelegerea mesajului. Dată fiind funcția socială a presei, oscilația în receptarea
semnificației mesajului unei știri poate fi păgubitorare scopurilor propuse. Claritatea
mesajului, sublinierea sensurilor faptelor relatate, gruparea evenimentelor de același tip, o
grafică adecvată, titluri menite să sugereze ideile fundamentale, o paginare corectă și
semnificativă a știrii vor duce la diminuarea gradului de înțelegere aleatorie a semnificației
unei știri.

În teoria presei sunt frecvente încercările de stabilire a unei tipologii a știrilor. Criteriile de
clasificare sunt diverse: în funcție de tematica abordată există știri economice, sportive,
culturale, externe iar în raport de structura lor sunt știrile sunt: simple enunțuri (flash-uri) și
multiple sau complexe.

Știrea simplă este tipul de știre care are o singură idee de bază prezentată în introducere.
Într-o știre simplă, faptele se organizează conform importanței lor în concordanță cu ideea
de bază. După Melvin Mencher (profesor la Facultatea de Ziaristică din cadrul Universității
Columbia) știrea simplă trebuie să aibă următoarea structură: introducere (lead),
informație explicativă, informație secundară, informație contextuală (background) - care
permite cititorului să cunoască antecedentele evenimentului și elaborarea mai amplă a
introducerii.

Știrile multiple sau complexe sunt știri care cuprind mai multe idei proincipale în
introducere. Structura lor este asemănătoare cu cea a știrii cu un singur element.
Complexitatea se datorează relației care există între diferitele paragrafe ale corpului știrii.

Știrile pot fi clasificate și în funcție de caracteristicile mijlocului de comunicare: agenție,

presă scrisă, radio și televiziune. În teoria presei s-au statornicit funcții precise pentru
fiecare mijloc de comunicare. Astfel, ziarul explică un eveniment, radioul anunță iar
televiziunea arată.

Ziarele, ca și studiourile de radio și televiziune, nu au posibilitatea materială de a asigura

culegerea știrilor din întreaga lume. O mare cantitate din informația externă este furnizată
ziarelor, radioului și televiziunii de agențiile de presă. Agențiile naționale și particulare de
presă furnizează întregii prese, în sistem contractual, o însemnătate cantitate de
informație internă dar și externă. Știrea de agenție are o calitate esențială, care se distinge
de știrea de ziar și se apropie de cea radiofonică și cea de televiziune. Pe măsura
acumulării de noi elemente, pe parcursul unei zile se poate reveni aceluiași subiect, astfel
încât, de la știrea "flash" de câteva rânduri să se ajungă la o știre amplă.

Pentru a completa și redacta știri ziaristul trebuie să știe unde să meargă după fapte; să
aibă capacitatea să depisteze fapte interesante, evenimente ce pot deveni știri de
presă;să aleagă elementele de cea mai mare importanță și să le prezinte în primul
paragraf; să elimine detaliile, materialul nesemnificativ. Ziaristul trebuie să-și pună
întrebarea dacă faptul relatat va interesa cititorii ziarului.

În privința difuzării unei știri, ziarul intră în concurență cu radioul și televiziunea, care pot
transmite știrile simultan cu evenimentul (transmisia directă) sau la câteva minute după ce
aceasta a avut loc. De aceea, pentru a menține interesul cititorilor față de o știre, pe care
ei au aflat-o deja de la radio sau televiziune, ziaristul are datoria de a prezenta acele
elemente ce nu pot fi cuprinse într-o știre difuzată prin presa audio-vizuală (comparații,
asocieri). Din cele cinci întrebări la care trebuie să răspundă o știre, în presa scrisă
ziaristul va pune un accent deosebit pe răspunsurile întrebărilor de ce? și cum?

Știrea pentru presa scrisă permite ziaristului să comenteze faptele, situație evidentă
îndeosebi la publicațiile săptămânale. Știrea de ziar îndeplinește în cea mai înaltă măsură
atributului de "document". Ziarele și revistele se păstrează în colecții, arhive. Strângerea la
un loc a unor știri pe aceeași temă este un procedeu modern, deseori folosit de ziare,
radio și televiziune. Grupajul de știri reprezintă ansamblul de știri (de obicei de mici
dimensiuni și fără titlu) referitoare la un eveniment, al unui fapt, la o problematică la zi. În
condițiile dezvoltării accelerate a noilor mijloace și tehnici de comunicare, cantitatea
informației difuzate crește considerabil. De aceea presa trebuie să sistematizeze, să
ordoneze, să ierarhizeze informația primită, facilitând procesul de receptare a mesajului
publicistic.