Sunteți pe pagina 1din 67

Ciulama cu ciuperci

Preparare Ingrediente
Ciupercile se spală, se taie felii mari şi se pun la fiert într-o cratiţă în
care se adaugă ceapa tăiată în patru. 1/2 kg ciuperci sau două cutii
Se fierb până se înmoaie ciupercile, apoi se scoate ceapa. de ciuperci,
Făina se amestecă cu puţină apă rece şi se adaugă peste ciuperci. o ceapă,
Se lasă la fiert până se leagă sosul. o lingură de făină,
Înainte de a fi servită ciulamaua, se pun deasupra bucăţele de 100 g margarină,
margarină şi se condimentează cu sare şi piper sare şi piper

Vinete cu roșii
Ingrediente: 4 vinete, 4 cepe, 2 ardei capia, 100 g parmezan, 50 g pesmet, 8 roşii, sare,
piper, o legătură de busuioc, 3-4 linguri ulei de măsline.
Mod de preparare: se spală şi se taie vinetele pe lung. Se presară sare şi se lasă câteva
minute în sită şi se storc de zeamă. Se ung cu ulei şi se dau prin pesmet, apoi se prăjesc
3-4 minute pe fiecare parte. Se curăţă ceapa, se taie julienne şi se căleşte în puţin ulei. Se
taie roşiile rondele. Se tapetează o tavă cu ulei şi cu pesmet, se aşază vinetele în tavă şi
se pun peste ele ceapă călită, parmezan amestecat cu pesmet şi felii de roşii. Tava se
bagă în cuptorul încins şi se lasă 20 de minute să se rumenească. Se servesc cu busuioc
proaspăt.
Ingrediente:
2 morcovi
o felie rădăcină de ţelină
un măr verde
2 tije ţelină verde
sare
Pentru sos:
un pahar mic smântână
2 linguri maioneză
100 g miez de nucă
Cum se prepară:
1. Morcovii şi rădăcina de ţelină se trecprin răzătoarea cu ochiuri mari şi se punapoi într-
un bol de salată.
2. Tijele de ţelină se taie rondele fine, iarmărul se poate pune tăiat cubuleţe. Smântânase
amestecă bine cu maioneza şi sepotriveşte gustul de sare.
3. Se pune maioneza peste salată şi sedă la rece pentru 15 minute înainte de a o
aduce la masă. Se serveşte cu miez de nucă.

Salată grecească
• Timp de preparare: 30 min
• Gata in: 30 min
INGREDIENTE
•1 castravete
•4 roşii
•1 ardei verde
•1 ceapă
•200 g brânză feta
•30 măsline negre
•1 lămâie
•4 linguri ulei de măsline
•2 lingurite oregano proaspăt
•sare
•piper
•capere (facultativ)
PREPARARE

• Spală şi curăţă castravetele. Pune sare pe el şi, după 15 minute, scurge sucul. Apoi taie în sferturi roşiile. Curăţă
ardeiul de seminţe şi de părţile albe şi taie-l în lamele fine.

• Curăţă ceapa şi taie-o în rondele fine.

• Pune toate ingredientele într-un bol mare.

• Taie brânza feta în patru şi apoi în cuburi mici (1,5 cm) sau fâşii fine.

• Adaugă uleiul de măsline, sare şi piper, după gust.

• Presară măslinele (cu sau fără sâmburi), caperele şi cele 2 linguriţe de oregano. Mai poţi adăuga suc de lămâie.

• Lasă o oră la rece şi apoi serveşte!

http://avatare-statusuri.netul.ro/profil.php?id=marian.caravan
http://img.msg.yahoo.com/avatar.php?yids=marian.caravan&format=png

Salată de orez
Ingrediente:
150 g orez cu bob rotund,
200 g stafide
150 g muguri de pin
câteva frunze de salata
ulei pentru salata
sare
sucul unei jumataţi de lamâie
Cum se prepară:
1. Stafidele se pun în apă caldă să se umfle, iar orezul se pune la fiert în apa cu un praf de
sare. Apoi, se trece printr-un jet de apă rece şi se lasă în strecurătoare la scurs.
2. Mugurii de pin se mărunţesc usor, se rumenesc într-o tigaie fara ulei si se lasa sa se
raceasca.
3. În castronul de salata se pune salata marunţită, se adauga orezul, stafidele bine
scurse de apa si mugurii de pin. Se presară sare şi se toarnă ulei şi suc de lamâie
strecurat. Se amestecă şi se serveşte imediat.

Tagliatelle cu roşii
Ingrediente: 500 g tagliatelle, 400 g kaizer, 200 g costiţă afumată, 4 roşii, 1
ardei gras roşu, 1 jumătate de ardei iute, 2 cepe, 4 căţei de usturoi, 1
lingură de busuioc tocat, sare, piper, ulei de măsline, pătrunjel, roşii
cherry.

Mod de preparare:
Cele 500 g tagliatelle se fierb atâta timp cât scrie pe pachet, cam 7-8 minute.
Se curăţă cepele de foi, se spală şi se toacă mărunt. Se curăţă usturoiul, se taie felii subţiri sau se
pisează. Kaizerul şi costiţa afumată se taie cuburi, se pun într-un castron şi se introduc la rece. Se
curăţă roşiile de pieliţă şi se dau pe răzătoarea cu ochiuri mari sau se taie în cubuleţe.
Se curăţă de seminţe ardeiul gras şi ardeiul iute şi se toacă mărunt. Se încinge într-o cratiţă ulei de
măsline, se pune ceapa, usturoiul şi se călesc timp de 2 minute. Se adaugă ardeiul gras şi cel iute,
se mai călesc 2 minute, apoi se adaugă kaizerul şi costiţa tăiate.
Se prăjesc câteva minute, se toarnă roşiile, se condimentează cu sare, piper şi se lasă să fiarbă. Cu
câteva minute înainte să se oprească focul, se adaugă busuioc şi pătrunjel.
Se servesc alături de tagliatelle. Pentru un gust parfumat se pot folosi roşii cherry.

Prăjitură cu vanilie
Ingrediente: 2 pachete praf budincă de vanilie, 500ml lapte, 6 linguri zahăr, 150g unt, 1
esenţă de vanilie, 250g biscuiţi simpli, 250g biscuiţi cu cacao, 2 banane Foloseşte lapte
foarte gras dacă vrei să obţii o cremă mai consistentă.
Număr porţii: 8
Timp de preparare: 50 min
Dificultate: mică
Mod de preparare Amesteci praful de budincă cu puţin lapte până obţii un amestec omogen.
Restul de lapte îl torni într-un vas, adaugi zahărul şi dai în clocot. Pui praful de budincă şi
fierbi, la foc mic, amestecând continuu până se îngroaşă, după care laşi să se răcească.
Adaugi untul, esenţa de vanilie şi mixezi bine crema. Întinzi o folie de aluminiu pe un blat şi
aşezi unul lângă altul un rând de biscuiţi albi (7-8 bu căţi), îi ungi cu puţină cremă şi aşezi
peste ei un rând de biscuiţi cu cacao. Pui un strat de cremă, aşezi două banane, una în
continuarea celeilalte, pui restul de cremă şi aşezi cele două tipuri de biscuiţi sub formă de
„acoperiş”. Înfăşori prăjitura astfel formată în folia de aluminiu şi o dai la frigider pentru trei
ore

găluşte cu caise şi scorţişoară


Ingrediente: Pentru aluat: 150 g brânză de vaci bine scursă, 2 cartofi vechi, 50 g făină, 50 g
unt, 2 ouă, 1 praf de sare
Pentru umplutură: 10-12 caise, 6 bucăţi de zahăr cubic
Pentru pesmet: 200 g pesmet alb, 100 g unt, 4 linguri zahăr, 1 linguriţă scorţişoară măcinată
Mod de preparare: Pentru aluat pui cartofii întregi la fiert, îi pasezi şi îi amesteci cu brânza,
untul, ouăle puse pe rând, sarea şi făina, în ploaie. Frămânţi un aluat omogen, pe care îl laşi
să se odihnească 15-20 de minute.
Între timp, scoţi sâmburii caiselor fără a le desface complet, iar în locul lor introduci câte o
jumătate cub de zahăr. Aşezi pe foc o oală cu apă şi puţină sare. Înfăşori fiecare caisă în aluat
şi când sunt toate gata, le introduci în oală şi le laşi să fiarbă încet 10-15 minute. Le scoţi cu
spumiera şi le laşi să se scurgă bine. Rumeneşti în unt pesmetul amestecat cu zahărul şi
scoţişoara, apoi prin acesta tăvăleşti găluştele. Le serveşti imediat.

Guguluf cu cireşe
Ingrediente: 5 ouă, 5 linguri ulei sau unt topit, 250 g zahăr, 2 pliculeţe zahăr vanilat,
250 g făină, 1/2 pliculeţ praf de copt, 1 fiolă esenţă de rom, 25 ml colorant alimentar
natural roşu, 400 g cireşe, zahăr pudră vanilat.
Preparare

Se curăţă cireşele de sâmburi şi se presară cu zahăr. Albuşurile se separă de gălbenuşuri.


Albuşurile se bat spumă cu un praf de sare, se adaugă zahărul şi zahărul vanilat şi se bat spumă.
Gălbenuşurile se freacă cu uleiul sau untul topit şi esenţa de rom şi se adaugă peste albuşuri. Făina
amestecată cu praful de copt se presară peste compoziţie şi se amestecă uşor de jos în sus. Se
pune compoziţie într-o cană şi se amestecă cu colorantul alimentar natural roşu.

Se unge o formă de guguluf şi se tapetează cu făină, se toarnă din compoziţia albă, apoi se pune
compoziţia rozalie, iar compoziţia albă, apoi se presară cireşele deasupra. Se pune forma la cuptor
pentru 50-60 minute, la foc potrivit. Când se mai răceşte, se răstoarnă guguluful pe un platou şi se
pudrează cu zahăr pudră vanilat
Rulouri cu cremă de vanilie
Ingrediente: 8 linguri ulei, 8 linguri zahăr, 8 linguri lapte, 2 ouă, un plic de amoniac,
făină.
Mod de preparare
Într-o crăticioară se pune zahărul, uleiul, laptele, se amestecă bine la foc mic până se topeşte tot
zahărul.
Se lasă să se răcească după care se adaugă ouăle unul câte unul, plicul de amoniac stins cu
zeamă de lămâie şi făina treptat până se formează o cocă.
Se împarte coca formată în 4 şi se întind pe rând 4 foi; din fiecare foaie tăiem fâşii subţiri de circa 2
cm apoi fiecare fâşie se rulează pe o formă cilindrică unsă cu ulei şi tapetată cu făină. Se ung cu ou
bătut, se presară zahăr şi se aranjează într-o tavă de cuptor tapetată cu foaie de copt.
Se introduce în cuptorul încălzit la 180 de grade pentru circa 15 minute, până se rumenesc.
Când sunt gata, se scot rulourile de pe forme, şi se lasă să se răcească.

Crema de vanilie: 1 l de lapte, 5-6 ouă, 13 linguri cu vârf de făină, 10 linguri de zahăr, 2 plicuri de
zahăr vanilat, 100 g margarină.

Se bat ouăle cu zahărul, se adaugă făina în ploaie şi laptele călduţ. Se pune la aragaz la foc mic, de
preferinţă într-un tuciuleţ de fontă (nu se prinde) şi se amestecă continuu, până se îngroaşă. Se ia
de pe foc, se adaugă zahărul vanilat şi margarina, amestecând bine.

Cu această cremă, umplem rulourile şi presărăm pe deasupra zahăr vanilat.

Fasole cu bacon
Ingrediente
300 g fasole albă
250 g bacon afumat
2 linguri ulei
1 ceapă mare
2 căţei de usturoi
1 morcov
1 ardei gras
200 ml pulpă de roşii (conservă)
1 lingură pastă de roşii
1 foaie de dafin
1 linguriţă cimbru uscat
sare
piper
pătrunjel verde
Preparare

1. Se pune fasolea la înmuiat, în apă rece, cu o seară înainte de a fi preparată. Se strecoară, se


pune la fiert, se aruncă apa de două ori, iar a treia oară, se adaugă puţină sare şi se lasă la fiert
până este bine pătruns bobul.
2. Separat, se căleşte ceapa tocată mărunt în uleiul bine încins, se adaugă usturoiul zdrobit,
morcovul, ardeiul şi baconul tăiat bucăţele. Se călesc până se înmoaie bine, apoi se amestecă cu
fasolea.
3. Se acoperă cu apă (cât să le cuprindă), se adaugă foaia de dafin, cimbrul şi pulpa de roşii. Se
lasă să fiarbă, la foc mic, după care se potriveşte gustul de sare şi piper, se adaugă pasta de roşii şi
se pune la cuptor pentru circa 15-20 de minute. Se serveşte caldă, garnisită cu crenguţe de
pătrunjel verde.

Lichiu cu ceapa. Lichiu cu varza.


Specialitati din Transilvania

Reteta:
Aluat dospit: 1 kg faina, 2 cuburi de drojdiuta, 1 lingura zahar, sare, 2 linguri ulei, apa calduta
pentru framantat.
Umplutura: varza sau ceapa calite putin in ulei, piper, sare.
Lichiul dupa ce este pus in tava se unge cu ou batut si se inteapa cu furculita.
Din cantitatea de aluat de mai sus se coc 3-4 lichie, depinde de grosimea dorita.

Zucchini Risotto
Ai nevoie de doar 45 de minute pentru a-l pregati ca la carte.
Ingrediente (pentru 6 persoane):
7 cani de supa vegetala

1 lingura de unt

1 ceapa potrivita taiata marunt

2 cani de orez Arborio

½ dovlecel potrivit, taiat felii foarte subtiri

10 rosii uscate la soare, inmuiata si taiate

1 lingurita de cimbru pisat

6 linguri de parmezan proaspat ras

1 lingura de busuioc proaspat

Piper negru proaspat pisat


Mod de preparare:
- Pune supa intr-o cratita de dimensiune medie si las-o pe foc pana ajunge la punctul de fierbere; apoi redu intensitata
focului.

- Topeste untul intr-o cratita la temperatura moderata. Rumeneste pret de doua minute ceapa in untul topit. Adauga
orezul si mai lasa pe foc preparatul inca doua minute, amestecand constant. Adauga treptat supa vegetala fiarta. Orezul
va deveni cremos si usor lipicios, dar isi va pastra din duritate la interior (al dente).

- Cand este aproape gata orezul, adauga dovleceii, rosiile uscate la soare si cimbrul. Desigur, continua sa adaugi supa
fierbinte si sa amesteci.

- Imparte orezul in 6 boluri, presara putin parmezan si asezoneaza cu piperul negru macinat.

Supa-crema de morcovi
Supa-crema de morcovi este un deliciu usor de preparat si foarte hranitor. Arta prepararii ei consta intr-un mix de
ierburi aromatice si verdeturi.
Ingrediente:

- O cana suc de morcovi

- O lingura plante aromatizante (marar, patrunjel, brustur negru) tocate

- O lingura branza de vaci

- 3 linguri migdale fin macinate

- 2 catei de usturoi pisati

- 1 lingura de ulei

- 1/2 ceapa tocata

- 6 linguri fulgi de ovaz

- Un praf de sare

- Un praf de curry

- Un praf de zahar

Mod de preparare:

Tot ce trebuie sa faci este sa amesteci bine ingredientele (cu exceptia fulgilor de ovaz) cu ajutorul unui mixer. In
numai citeva minute vei obtine o supa delicioasa. Incalzeste-o inainte de a o servi pina la 40 grade celsius. Iar la final
presara fulgii de ovaz.

risotto cu ciuperci
iti recomand sa incerci si tu aceasta reteta de risotto cu ciuperci! Opteaza pentru orez brun pentru ca este mai sanatos!

Ingrediente (pentru 6 portii):


- 6 cesti de supa de pui
- 3 linguri de ulei de masline

- 450 de grame de ciuperci portobello, taiate feliute

- 450 de grame de ciuperci champignon, taiate feliute

- 2 cepe verzi, tocate

- 1 si 1/2 ceasca de orez

- 1/2 ceasca de vin alb sec

- sare si piper

- 3 linguri de arpagic, taitat mic

- 4 linguri de unt

- 1/3 ceasca de parmezan ras

Preparare:
Incalzeste supa de pui, pe foc mic.

Separat, pune doua linguri de ulei de masline intr-o oala mica si caleste ciupercile, pana cand se inmoaie, aproximativ
trei-patru minute. Ia ciupercile de pe foc si da-le deoparte.

Pune lingura de ulei de masline care ti-a ramas intr-o tigaie si caleste si ceapa verde, timp de un minut. Adauga apoi
orezul si amesteca astfel incat uleiul sa-l imbrace. Cand orezul incepe sa devina galben, toarna peste el vinul,
amestecand constant, pana cand lichidul este absorbit in totalitate. Adauga o jumatate de ceasca de supa orezului si
fierbe-l. Continua, sa adaugi cateva o jumatate de ceasca de supa, amestecand intruna, pana cand lichidul este absorbit
in totalitate (15-20 de minute).

Indeparteaza orezul de pe foc, adauga ciupercile cu tot cu lichidul in care au fiert, dar si untul, arpagicul si
parmezanul. Asezoneaza cu sare si piper dupa gust si serveste risotto cu ciuperci cald. Pentru un plus de gust, adauga
si putin patrunjel!

Compozitia vegetariana pentru ardei umpluti


O combinatie interesanta si sanatoasa
Cei mai buni ardei umpluti nu trebuie sa contina neaparat combinatia clasica de carne si orez. Eu am descoperit o
reteta de ardei umpluti vegetarieni cu o umplutura absolut delicioasa de ciuperci, rosii, zucchini si… orz.
Este o combinatie interesanta si mult mai sanatoasa, pentru ca orzul este o cereala integrala bogata in fibre (o ceasca
are 6 grame de fibre din necesarul de 24 zilnic), proteine (o ceasca are 4 grame din cele 7 necesare zilnic) si vitamine
din complexul B-urilor. Pentru ca are un gust usor de nuca, orzul va da ardeilor umpluti o aroma cu totul aparte, de
care te poti bucura si tu, chiar daca nu urmezi neaparat un regim vegetarian.
Ingrediente pentru 6 portii de ardei umpluti:
110 grame de orz integral

6 ardei grasi mari


1 lingura de unt

1 si 1/2 lingurita de ulei de masline

5 catei de usturoi, taiati subitre

220 grame de ciuperci champignon, taiate feliute

1 lingura de otet balsamic

2 conserve de rosii taiate cubulete (de cca 800 de grame)

1 conserva de rosii pasta (circa 400 de grame)

1/2 ceasca de branza mozzarella rasa

1/2 zucchini, taitat cubulete

1/2 ceasca de parmezan ras

1 lingura de oregano uscat

1 lingura de busuioc proaspat maruntit

2 cesti de supa de legume

sare si piper

Preparare:
Gateste orzul: pune-l intr-o oala cu apa si sare si fierbe-l timp de opt minute, amestecand ocazional. Scurge-l si
transfera-l intr-un bol mai mare. Incalzeste cuptorul la 200 de grade.

Spala ardeii si taie-le coditele pe rotund, astfel incat sa formezi niste capacele. Curata-i de seminte si spala-i si
interior, apoi aseaza-i intr-o oala joasa.

Topeste untul si uleiul de masline pe foc mediu. Adauga usturoiul taiat felii subtiri si lasa-l cateva secunde, nu mai
mult pentru ca altfel se arde si devine amar. Adauga ciupercile si otetul balsamic si gateste-le pana se inmoaie
(aproximativ zece minute). Scurge lichidul si amesteca ciupercile cu orzul.

Adauga conservele de rosii taiate bucati cu tot cu suc, pasta de rosii, branza mozarella, zucchini-ul, o jumatate de
ceasca de parmezan, oregano, busuic, sarea si piperul si amesteca.

Umple ardeii cu aceasta compozitie si toarna supa de legume in oala. Acopera ardeii cu folie de aluminiu si da-i la
cuptor pentru 50 de minute. Indeparteaza folia de aluminiu. Baga-i din nou in cuptor si mai lasa-i inca 15 minute. Vei
obtine cei mai deliciosi ardei umpluti!

Un desert de sezon parfumat: tarta cu capsuni


Fructe proaspete si gust desavarsit
Ingrediente:
- 1 si 1/2 ceasca de faina
- 2 linguri de zahar pudra

- 125 grame de unt, rece si taiat cubulete

- 1 galbenus

- 2 linguri de apa rece

- 250 grame de capsuni

Crema:
- 1 ou

- 2 galbenusuri

- 1/2 ceasca de zahar pudra

- 1 lingurita de vanilie pasta

- 1/3 ceasca de praf de budinca de vanilie

- 2 cesti de lapte

- 1/2 ceasca de smantana grasa

Preprare:
Pune faina, zaharul si untul in blender si amesteca pana cand compozitia devine sfaramicioasa. Adauga galbenusul si o
lingura de apa rece si amesteca din nou, pana cand aluatul se omogenizeaza. Scoate aluatul pe o suprafata pudrata cu
faina. Framanta-l putin si intinde-l sub forma de disc. Acopera-l cu o folie de plastic si baga-l in frigider pentru
jumatate de ora.

Incalzeste cuptorul la 180 de grade. Unge cu putin unt o tava pentru tarta. Scoate aluatul din frigider si intinde-l in
tava, avand grija sa „imbraci” uniform marginile dantelate ale acesteia. Pune tava cu tot cu aluat inca zece minute la
frigider. Apoi: scoate-o de la rece, pune deasupra compozitiei hartie de copt si toarna o ceasca de orez deasupra, astfel
incat compozitia sa nu creasca prea mult si sa creezi un spatiu pentru crema. Pune tarta la cuptor si coace-o 15 minute,
pana cand capata o culoare aurie pe margini. Indeparteaza orezul si mai coace-o inca zece minute si las-o sa se
raceasca.

Pentru crema: amesteca oul si galbenusuri, zaharul si vanilia intr-un bol. Adauga si pudinca praf si incorporeaz-o.
Treptat, adauga laptele si smantana, amestecand incontinuu. Toarna crema intr-o oala si da-o la foc mediu pentru opt-
zece minute, pana cand incepe sa se ingroase. Acopera oala cu folie de plastic si lasa crema sa se raceasca. Pune-o la
frigider pentru o ora.
Umple aluatul cu crema si orneaza cu capsuni (le poti taia felii subtiri sau le poti lasa intregi). Tarta cu capsuni este
gata sa fie servita!
Cornuleţe cu rahat
Ingrediente: 250 g de margarină, o cană cu borş, o jumătate linguriţă de sare marină,
600 g de făină, rahat.
Preparare: margarina, ţinută la temperatura camerei, se freacă spumă şi se toarnă
peste ea, treptat, borşul fierbinte, apoi sarea. Făina se cerne şi se adaugă, tot treptat, până
când se obţine un aluat ce se poate întinde.
Aluatul se taie apoi cu lama cuţitului, astfel încât să se obţină triunghiuri. În fiecare
triunghi se pune puţin rahat şi se rulează. Se pun cornuleţele în tava cu hârtie de copt şi se
dau la cuptor 35-40 de minute. După ce se coc, se lasă 5 minute să se răcească, apoi se
pudrează cu zahăr farin.

Bruschete cu roşii şi busuioc


Ingrediente: o pâine baghetă, 4 roşii, 4 căţei de usturoi, ulei de măsline, măsline,
busuioc proaspăt, oregano, sare, piper.
Preparare: se taie felii mai groase din baghetă şi se rumenesc (în cuptor sau pe
grătar, pe aragaz). Se scot şi se ung cu usturoi şi cu puţin ulei.
Se aşază pe fiecare felie cubuleţe de roşii decojite şi bucăţele de măsline, se presară
oregano, busuioc, sare şi piper. Se servesc imediat, ca să nu apuce pâinea să se înmoaie.

Gogoşi
Ingrediente: 500 g făină, 200 ml lapte, 50 g ulei, două gălbenuşuri, un ou, două linguri zahăr
tos, un praf de sare, un plic zahăr vanilat, o fiolă esenţă rom, un plic drojdie granulată,
zahăr pudră, 500 ml ulei pentru prăjit.
Preparare: se cerne făina într-un vas, apoi se adaugă zahărul tos, cel vanilat, sarea şi plicul
de drojdie. Peste acestea se toarnă laptele (uşor călduţ) şi se amestecă bine, cu o
lingură. Se adaugă apoi uleiul, gălbenuşurile şi esenţa de rom, frământând uşor, 5-10
minute, până când aluatul capătă o consistenţă elastică.
Se pudrează aluatul cu făină, se acoperă cu un prosop de bucătărie şi se lasă la dospit, la loc
ferit de curent, circa o oră şi jumătate. Aluatul crescut se scoate din vas, pe masa pudrată
cu făină, şi se întinde cu ajutorul unui sucitor într-o foaie de 1-2 cm. Din această foaie se
taie gogoşile cu un pahar sau cu o formă şi se mai lasă 10 minute să crească pe masă.
Se încinge bine uleiul şi se prăjesc gogoşile, după ce au fost întinse puţin cu degetele. Se
scot pe prosoape de hârtie şi se pudrează cu zahăr.
un desert răcoritor cu lămâie şi mentă
Cauţi un desert acrişor şi răcoritor pentru zilele toride de vară? Tortul cu mac şi lămâie te
energizează rapid! Frunzele de mentă îi dau o savoare aparte!
Ingrediente:
Pentru blat: 3 ouă, 200 g zahăr, 1 plic zahăr vanilat, 200 ml smântână dulce, 100 g cartofi
fierţi, 200 g făină, 1 plic praf de copt, 100 g mac, unt şi pesmet pentru tavă
Pentru glazură: 150 g zahăr pudră, 2 linguri zeamă de lămâie, 4 linguri apă fierbinte
Pentru decorat: 1 lămâie, frunze de mentă,100 g zahăr, 150 ml apă
Mod de preparare:

Baţi spumă ouăle cu zahărul, şi cu cel vanilat. Separat baţi smântâna lichidă până se
întăreşte şi amesteci ambele compoziţii.

Adaugi, pe rând, făina cernută cu praful de copt, cartofii raşi şi macul. Amesteci uşor toate
ingredientele.Torni aluatul într-o formă unsă cu unt şi tapetată cu pesmet, după care o pui în
cuptor, la foc potrivit, pentru 50 de minute. Scoţi prăjitura din formă numai după ce se răceşte
complet. Între timp, prepari glazura. Opăreşti zahărul cu apa fierbinte, adaugi treptat zeama
de lămâie şi freci energic până se în groaşă şi se albeşte. Pregăteşti şi lămâia pentru decor.
Fierbi apa cu zahărul timp de 30 de minute, la foc mic, adaugi lămâia tăiată felii subţiri şi o
laşi să clocotească 5 minute. Scoţi feliile de lămâie, le aşezi pe o tavă şi le usuci în cuptor, la
foc mediu, timp de 15 minute. Acoperi blatul de tort cu glazură şi decorezi cu felii de lămâie şi
frunze de mentă.

Salată Caesar
• Ingrediente: 3 felii toast, 16 linguri de ulei, 3 căţei de usturoi, o salată, 4 fileuri piept de pui, sare, piper, o linguriţă suc de
lămâie, 1/2 linguriţă de muştar iute, o linguriţă sos Worcester, două gălbenuşuri, zahăr, 25 g parmezan.
Mod de preparare: feliile toast se taie cuburi şi se prăjesc în 4 linguri de ulei. Se adaugă doi căţei de usturoi tocaţi şi se
prăjesc puţin împreună. Se lasă cuburile să se scurgă pe prosoape de hârtie. Salata verde se taie fâşii. Carnea se taie cuburi
şi se prăjeşte în două linguri de ulei, se sărează şi se piperează. Se amestecă usturoiul rămas, pisat, cu suc de lămâie,
muştar, sos Worcester, gălbenuşuri, restul de ulei, sare, piper şi zahăr. Dressingul se pune peste salată, se amestecă şi se
presară cuburi de carne, crutoane şi parmezan ras.

Bruschete cu busuioc și roșii


Ingrediente: O franzelă tip baghetă, 4 roşii, 4-5 fire busuioc proaspăt, 6 linguri ulei de măsline, 5-6 căţei de usturoi, piper,
sare.Mod de preparare: Se taie bagheta în felii groase de 1 cm, care se prăjesc, pe ambele părţi, pe un grătar teflonat sau
într-o tigaie, până când se rumenesc frumos. Se curăţă căţeii de usturoi şi se taie în lungime. Când feliile de pâine sunt gata,
se scot pe rând, pe o farfurie, se freacă pe o parte cu usturoi şi se ung cu puţin ulei de măsline. Se decojesc roşiile,
îndepărtându-le, în acelaşi timp, şi cotoarele, apoi se taie în cubuleţe cu latura de cel mult un centimetru. Se spală frunzele
de busuioc şi se taie mărunt. Se amestecă roşiile cu busuiocul, piperul şi sarea, după gust. Se aşază umplutura pe feliile de
pâine.
Orez cu legume Ingrediente: 120 g orez basmati, 350 g legume asortate congelate, o lingură cu unt, sare,
piper, un ou. Mod de preparare: se fierbe orezul în apă cu sare, conform instrucţiunilor de pe pachet. Se încinge untul
într-o tigaie şi se adaugă legumele congelate şi oul. Se sotează la foc mediu, amestecând des, timp de aproximativ 5
minute. Se verifică legumele să fie decongelate şi fierbinţi. Se presară cu sare şi piper după gust. Se adaugă orezul
scurs peste legume şi se amestecă.

Spanac
Ingrediente: un kg spanac (o pungă, congelat), două cepe potrivite, două linguri cu bulion, 3-4 căţei de usturoi, o linguriţă
cu delikat, sare, o cană cu apă.Mod de preparare: se căleşte ceapa în ulei cât să fie sticloasă, se adaugă bulionul,
delikatul. Se lasă să se omogenizeze, se pune puţină apă şi se lasă să dea în clocot. Se adaugă spanacul dezgheţat, cana
cu apă şi căţeii de usturoi tăiaţi mărunt. Se lasă până scade apa, amestecând destul de des.
Papricaș de pui
Ingrediente: 4 pulpe de pui, 6 roşii, 4 cepe albe, două cepe roşii, 2 ardei graşi, 2 ardei capia, două linguriţe cu boia de ardei
dulce (iute), o legătură de pătrunjel, condimente pentru pui, verdeţuri italiene.
Mod de preparare: se taie pulpele în bucăţi potrivite. Se curăţă ceapa, apoi se taie solzi şi se căleşte, în uleiul încins, circa 8-
10 minute. Se adaugă apoi carnea, se condimentează, se pune boiaua şi se lasă câteva minute. Ardeii se spală şi se
taie feliuţe, apoi se adaugă peste carne, împreună cu o ceaşcă de apă şi cu roşiile tocate. Se lasă să fiarbă totul la foc
mic. La sfârşit se presară pătrunjelul tăiat mărunt.

Tort cu cireşe şi mousse de mentă


propune astăzi un tort delicios cu cireşe şi mousse de mentă.

Pentru blat
4 ouă
180 grame zahăr
180 grame faină
1 pachet cu praf de copt (10 grame)

Pentru mousse
15 grame pudră de gelatină
100 ml apă rece
3 ouă
170 grame zahăr,
zeamă si coajă de la o lămâie
100 ml sirop concentrat de menta
150 grame smântână (20 % grăsime)
250 grame cireşe.

Pentru ornat: cirese, capsune si kiwi

Preparare blat:
Mixati bine ouale cu zahărul. Amestecati făina cu praful de copt, apoi turnati făina în ploaie peste spuma de ou. Turnati
compozitia într-o tava de tort (cu inel detasabil) de 25 cm în diametru, tapetata cu hartie de copt si unsă cu ulei inclusiv pe
margini si o puneti cu grijă în cuptorul preîncălzit timp de 35 minute la 180 grade. După, lăsaţi blatul la răcit.

Preparare mousse de menta:


Vărsaţi 15 grame pudra de gelatină într-un pahar cu 100 ml apa rece si o lasati timp de 8 minute, pana devine spongioasa.
Mixati bine 3 galbenusuri cu 170 grame zahăr, zeamă si coaja de la o lămâie. Adaugati siropul concentrat de menta peste
gălbenusurile mixate. Apoi adaugati smântână şi amestecati cu o spatula de silicon. Vărsati gelatina într-un vas şi o încălziti
la foc mic până devine lichidă (aveti grija să nu o fierbeti). O lăsati putin să se răceasca şi o turnati în compozitie. Amestecaţi
usor cu spatula si timp de 3 minute o lasati in voia ei sa se stabilizeze. Între timp mixati bine cele 3 albusuri si le varsati peste
compozitia de mai sus, pulsand cu 250 grame cirese. Daca folositi cirese congelate ajutati mousse-ul sa se intareasca mai
repede.

Asamblare tort:
Tăiati blatul de tort pe din doua. Puneti primul blat în tava în care l-ati copt, fixand inelul detasabil, turnati mousse-ul, îl
intindeti bine pe toată suprafaţa, iar deasupra celalalt blat. Băgaţi tortul la frigider pentru câteva ore bune până se
stabilizeaza mousse-ul si apoi il ornati. Simplu cu cireşe, capsune si kiwi "vopsite" cu putina dulceaţa de cireşe, ca să-şi
păstreze luciul, sa inspire vigoare si fineţe.

Tort cu ciocolată şi cocos



Ingrediente:

- 4 ouă;
- 300 g ciocolată menaj cu lapte - pentru blat;
- 300 g ciocolată menaj cu lapte - pentru cremă;
- 180 g lapte - cremă de cocos;
- 320 g făină;
- 1 plic praf de copt;
- o linguriţă rasă de sare;
- 90 g margarină;
- 150 g unt;
- 200 g dulceaţă de mure;
- 100 g nucă de cocos;
- 200 ml sirop concentrat de mentă;
- 120 ml apă;
Mod de preparare:
Pregătirea blatului: Intr-un vas se bat spumă 4 albuşuri cu 180 grame zahăr. Gălbenuşurile se amestecă cât să se
omogenizeze, după care se toarnă peste albuşurile bătute cu zahăr. Se adaugă apoi 250 g faină (amestecată în prealabil cu
un vârf de cuţit cu sare şi un plic de praf de copt).
Se topeşte la bain marine ciocolata de menaj, laptele cremă de cocos, margarina şi esenţa de migdale. După ce s-au topit
ingredientele, se toarnă peste cele 250 g faină amestecată în stilul de mai sus, adăugând în ploaie încă 70 grame făină. Se
toarnă compoziţia într-o tavă de tort şi se dă la cuptor pentru 35 minute la 180 grade.
Pentru cremă, se topeşte la bain marine cealaltă porţie de ciocolată împreună cu untul şi nuca de cocos.
După ce s-a copt si răcit blatul, se trece la însiroparea acestuia cu: 200 ml sirop concentrat de menta şi 120 ml apă.
Pe primele două blaturi însiropate se pun 3 linguri cu gem de mure şi 5 linguri din crema obţinută. Pe ultimul blat însiropat se
aşează restul de cremă.
Se decorează cu mure proaspete şi se serveşte după ce a stat o ora-două la rece.

Prăjitură cu brânză dulce


Ingrediente: foi: 15 linguri apă,11 linguri zahăr,10 linguri ulei, 1 lingură bicarbonat, făină, un praf de sare.

Pentru umplutură: 1 kg brânză dulce de vaci, 3 ouă întregi, o cană zahăr, esenţă de vanilie, coaja de la două lămâi, zahăr
vanilat.

Preparare: se amestecă toate ingredientele şi se face un aluat uşor de întins cu sucitorul. Se amestecă brânza cu toate
ingredientele şi se procedează astfel: aluatul obţinut se împarte în două bucăţi egale. Se întinde cu sucitorul prima foaie
şi se aşază în tava de cuptor, pe o foaie de copt, şi se înţeapă din loc în loc cu furculiţa. Apoi se toarnă uniform
umplutura, se pune cealaltă foaie de aluat şi se înţeapă şi ea din loc în loc. Se dă la cuptorul încins în prealabil pentru
40 de minute la foc potrivit. Când e gata, se pudrează cu zahăr pudră vanilat.

Tartă de vinete
Ingrediente:
Pentru tartă: 250 g făină neagră, 125 g unt, două gălbenuşuri, 50 ml smântână, 50 g fulgi de secară, o linguriţă chimen, o
linguriţă apă, sare.

Pentru rulourile de vinete: două vinete, doi ardei galbeni, doi ardei capia, două roşii, două roşii galbene, doi morcovi, un
dovlecel, 150 g piept de pui, 200 g caşcaval, ulei şi ierburi fine, busuioc, condimente pentru pui, verdeţuri italiene, sare,
piper.

Preparare:
Tarta: se amestecă făina, sarea, fulgii de secară zdrobiţi, chimenul, untul şi se frământă până se formează un aluat
sfărâmicios. Se pun gălbenuşurile şi apa şi se mai frământă un pic. Se împachetează aluatul într-o folie alimentară şi se
dă la frigider pentru 30 de minute. Apoi se întinde o foaie care se aşază în forma de tartă unsă cu unt. Se taie excesul
de aluat şi se înţeapă aluatul cu furculiţa. Se dă la cuptor 10 minute.

Rulourile de vinete: Vinetele se taie felii, se sărează. După cinci minute se dau printr-un jet de apă şi se scurg. Se presară
busuioc şi se pun pe grătar. Legumele se curăţă şi se taie cubuleţe. Pieptul de pui se taie în bucăţi mici. Într-un wok se
pune ulei şi ierburi fine şi se adaugă pieptul de pui condimentat, se lasă pe foc până se rumeneşte apoi se scoate. În
wok se agaugă legumele, se presară verdeţurile italiene şi se călesc. Când sunt gata, se amestecă legumele cu pieptul
de pui, se adaugă chimenul, busuiocul şi puţin caşcaval ras. Pe fiecare felie de vânătă se pune câte o lingură din
compoziţie şi se rulează. În tarta pregătită anterior se aşază un rând de rulouri de vinete, un rând de felii de roşii
galbene, alt rând de rulouri de vinete şi un rând de felii de roşii. Pe margine se pun feliuţe de dovlecel, apoi se presară
caşcaval şi chimen. Se dă tarta la cuptor pentru 10 minute.

Souffle de cartofi
Daca ai fi soufflé pentru o zi.....de care ai fi? De ciocolată?!....parca şi aud în ecou vocile celor multi. E un moft să fii soufflé?
Abundă zvonuri cum că el, the precious, e deficil de stapanit, dar secretul real este doar unul…toti suntem soufflé.. mai ales,
cand treziti amiabil de răsăritul diminetii ne plesneşte, peste zi, o ploaie cu gheaţă.... Iar când nu suntem atât de capricios de
mofturosi…îl putem pregăti pe el, adoratul soufflé cu cea mai mare usurinţă. Si deşi pluralitatea ne-ndeamnă să credem ca
un soufflé de cartofi nu reprezintă mai nimic, delicioasa finalitate îngenunchează orice crez.

Cel mai simplu dar si unul dintre cele mai cochete feluri de mancare - fie el sărat sau dulce – nu-ti goleşte nici frigiderul, nici
puşculiţa. Pentru acest soufflé n-ai nevoie decât de: 1 kg cartofi, 200 g bacon, 350 g smântână, 3 ouă mari, 200 g
cascaval, 1 linguriţă cu sare (si mai bine dupa gust), jumatate pliculet praf de copt, unt şi un praf de mălai pentru
tapetat minunata tava - daca-ti doreşti să te rasfete - orice soufflé impune respect !

Aşadar, cureti cartofii, îi speli, îi feliezi... nu contează modul ca oricum îi pasezi, şi-i fierbi cu un praf de sare si apa evident ;)
După ce au fiert, îi scurgi de apă si-i lasi putin la racit. Intre timp calesti bacon-ul tăiat in bucati mici, apoi îl asezi pe un
prosop de hartie ca sa se scurga de grasime, separi 3 ouă mari, bagi biciu'n priza (tu citeşte mixerul) si militaresti bine de tot
armata de cavaleri albi adăugând şi praful de copt... Laşi deoparte mixerul şi pasezi cartofii, nici prea mult, nici prea putin...
ştiti regula aia....nici îmbrăcată, nici dezbracată....

În opinia mea un soufflé de cartofi, care se respectă, n-are prin el bucati mari de potatoes. Apoi te misti dupa clepsidra şi pui
rapid bacon-ul peste cartofi, galbenusurile, sarea, smântâna şi amesteci compozitia cu lingura de lemn. Apoi incorporezi în
ritm lent de vals albusurile biciuite, adăugând şi 100 g din caşcavalul ras.

Tapetezi tava cu unt si o pudrezi cu un praf de malai, torni compozitia, avand grija sa mai ramana vreo 4 cm disponibili pana
la buza vasului.. Încoronezi soufflé-ul cu cascavalul ramas.. mai precis 100 g si bagi minunatia in cuptorul preincalzit, timp de
40 minute. Nu deschizi usa cuptorului, doar spionezi si simti. Timpul joaca un rol deosebit de important, iar temperatura e
exemenul vietii soufflé-ului. Pentru cantitatea asta, cam 15 minute la 180 grade... te ghidezi dupa 'muschiul' cascavalului: sa
fie galben ca puful puiului abia iesit din ou, ... apoi bagi tare vreo 200 grade pentru 25 minute, eventual pe ultima suta de
metrii mai adaugi 20....adică 220 grade.

Soufflé-ul, cea mai versatila mâncare, scos din cuptor, împănat şi colorat ca un cocosel de munte, exemplar amestec de
crema aromatizata de n combinatii luate cate si albusuri biciuite de ou.... ti se pravaleste - iti moare de-a dreptul chiar cand
iti e lumea mai draga, daca nu urmaresti intocmai pasii de mai sus. Altfel, o ia asa domol la vale, cam in vreo 15 - 20 minute..
Cand il scoate-ti din cuptor evitati orice tapaj prin preajma. Puneti-i botnita la câine si nu bateti musai in teava, chiar daca o
voce piţigaiata se aude strident de mai sus. "Regula o stiti deja: musafirii asteaptă soufflé-ul si nu invers..!"
Cartofi cu ciuperci
Preparare: Ingrediente:
1. Se curăţă ciupercile proaspete, se trec sub un jet de apă rece şi se pun la cinci cartofi,
fiert în apă cu sare. Apoi se călesc în ulei împreună cu ceapa tăiată mărunt.
2. Cartofii se curăţă de coajă, se taie felii şi se fierb. Se aşază într-un platou
300 g de ciuperci proaspete,
cartofii, ciupercile călite şi sfecla tăiată în jumătăţi. două cepe,
3. Deasupra se adaugă mujdeiul şi câteva frunze de pătrunjel. o sfeclă,
50 g de mujdei,
câteva frunze de pătrunjel,
ulei, sare.
Pătrunjelul detoxifiază rinichii
Ai nevoie de o legătură de pătrunjel şi de un litru de apă pentru a-ţi prepara un tratament natural care te va
ajuta să-ţi detoxifiezi rinichii.
Pătrunjelul se spală şi se taie mărunt, apoi se pune într-un vas cu apă şi se lasă 10 minute să clocotească. După ce se
răceşte, se strecoară şi se pune într- o sticlă, pentru a putea fi păstrat la frigider. Se bea un pahar pe zi.

Sos alb (Bechamel)


Categorie SosuriSpecific: francezTimp preparare: rapidNr. portii: 0Calorii: 150 cal.Status:
consacrat

Se stie ca daca vrei sa asortezi o mancare cu sos alb atunci sigur te gandesti la cel mai popular sos: sos
alb Bechamel. Preparand sos alb Bechamel dai un gust deosebit multor preparate din legume si carne...
De multe ori avem probleme cu gustul sau aspectul unui preparat si atunci ne salvam cu cel mai
popular sos: sos alb Bechamel. Acest sos alb Bechamel necesita putina atentie la preparare, dar in final
un sos slb Bechamel bine realizat va da un aspect placut si o savoare noua preparatelor noastre.
Ingrediente
50 g unt
50 g faina
200 ml lapte sau zeama de supa
100 ml smantana
piper dupa gust
sare dupa gust

Mod de preparare
Se topeste untul la foc mic si se adauga faina, amestecand mereu pentru ca faina sa nu se coloreze
deloc;
Se stinge adaugand treptat laptele fierbinte si amestecand de fiecare data;
Se ia de pe foc si se pune sare, piper;
Se raceste putin si se pune treptat smantana, pentru a nu se taia;
Se obtine popularul sos alb Bechamel, care se mai tine 5 minute la cuptor;
Sosul poate fi aromatizat prin adaugarea de marar tocat si se poate servi cald sau rece.
Aceasta e tehnica mea de a face sos bechamel fara cocoloase. Secretele sunt:
- focul mic
- folosirea unui tel
- laptele fierbinte
- sa amestec mereu in sos
Ingrediente
50 gr unt
1 lingura cu varf faina alba
250 lapte fierbinte (300 ml lapte pentru un sos moale)
sare
piper
nucsoara (cine doreste, eu nu pun)
Preparare
1. Se topeste untul pe foc mic intr-o craticioara.
2. Se adauga faina si se amesteca bine cu telul pana obtinem o crema, apoi lasam pe foc inca 1
minut, ca sa se prajeasca faina, dar amestecam mereu.
3. Incepem sa adaugam lapte, incet... ca la maioneza. In acelasi timp invartim cu telul in sos.
Continuam tot asa: turnam putin lapte, incorporam cu telul, iar lapte, iar amestecam pana se
termina laptele (lucrati cu ambele maini, cu o mana turnati laptele, iar cu cealalta manevrati
telul).
* cand ati pus tot laptele, daca sosul e de o consistenta mai groasa decat doritit puteti adauga
inca un pic de lapte fierbinte.
4. Lasati la fiert sosul inca 1 minut amestecand mereu.
5. Se condimenteaza cu sare si piper si eventual putin nucsoara.

Cele mai folosite măsuri în bucătărie


Dacă doreşti ca prăjiturile să ţină în timp, este indicat să le alegi pe cele cu fructe.

Prepararea prăjiturilor reprezintă piatra de încercare pentru orice gospodină, iar dacă nu ai la îndemână
un cântar, misiunea devine cu atât mai dificilă.

Specialiştii îţi spun cum să foloseşti banala cană de ceai, lingura sau linguriţa pentru a doza
ingredientele.

Alege temperatura potrivită

Ce reprezintă gradaţia de la aragazul cuptorului sau, dacă nu ai termometru, ce înseamnă foc potrivit?

1. Carnea tocată şi compoziţiile pe bază de carne tocată se coc foarte bine la 70 de grade.

2. Carnea crudă (porc, vită, miel) o vom coace la temperatura de 65 de grade.

3. Carnea de pasăre se găteşte de obicei la 73-75 de grade.

4. Ouăle, aluaturile şi uneori prăjiturile se gătesc cel mai sigur la 70 de grade.

5. Peştele se ţine la cuptor la 62-64 de grade.

7. Dacă dorim să încălzim mâncarea gătită anterior la cuptor îl încălzim la temperatura de 73-75 de
grade.

Îţi descifrăm reţetele din reviste


1 cană = 240 ml

4 căni = aprox. 1 litru

10 ml = 2 linguriţe

50 ml = 3 linguri

250 ml = 1 cană + 1 lingură

Sfaturi pentru reţete reuşite

Lingurile folosite pentru prepararea unei prăjituri trebuie să fie uscate, altfel cantităţile ingredientelor
vor varia.

Dacă doreşti ca prăjiturile să ţină în timp, este indicat să le alegi pe cele cu fructe. Unele prăjituri cu
fructe, păstrate învelite în folie de celofan şi puse la congelator pot fi mâncate şi peste o săptămână,
fără probleme.

Dat fiind că blatul unei prăjituri este elementul cel mai problematic şi ouăle sunt baza compoziţiei
acestuia, este indicat ca ouăle folosite în prepararea prăjiturii să fie cât mai proaspete cu putinţă.

La prepararea unei prăjituri în formă, dacă aceasta are în compozitie fructe, se va avea grijă ca aceasta
să nu se rupă, lăsând-o să se răcească în forma proprie.

Ciocolată de casă
Ingrediente: 500 g lapte praf (de preferat Rarăul), 500 g zahăr, un pachet margarină ( 250 g), 100 g cacao, nuci sau alune
prăjite (opţional).Mod de preparare: se amestecă zahărul cu cacaua şi cu nouă linguri de apă şi se pune pe aragaz, la foc
mic. Când s-a topit zahărul, se adaugă margarina şi se mai continuă fierberea încă 10 minute, amestecând permanent, ca să
nu se lipească. Se lasă să se răcească, dar nu complet, ci doar până când compoziţia se mai îngroaşă puţin. Se adaugă
laptele praf şi se amestecă până se omogenizează foarte bine. Opţional se adaugă nuci sau alune prăjite şi pisate. Se unge
cu puţin ulei forma în care urmează să fie turnată compoziţia, apoi se pune aceasta. Se nivelează frumos şi se introduce la
frigider circa opt ore.

reţeta ei delicioasă.
Ingrediente: 500 g lapte praf, 500 g zahăr, 1 pachet margarină (250 g), 100 g cacao, nuci sau
alune prăjite (opţional)
Preparare: Se amestecă zahărul cu cacao şi 9 linguri apă. Se dă la foc încet. Când s-a topit
zahărul, se adaugă margarina, amestecând continuu 10 minute.
Se dă de pe foc şi se lasă să se răcească (până când compoziţia se mai îngroaşă). Se adaugă
laptele praf amestecând până se omogenizează.
Opţional se adaugă nuci sau alune prăjite. Se unge forma (în care se va aşeza compoziţia
obţinută) cu ulei. Se pune compoziţia în această formă şi se dă la frigider 8 ore.
Pizza cu aluat pufos

Ingrediente blat: 400 ml apă călduţă, două linguri şi jumătate ulei de măsline, o linguriţă şi jumătate sare, 800 g făină, două
linguriţe şi jumătate drojdie uscată.

Preparare: Puneţi ingredientele într-un castron şi amestecaţi uşor cu o paletă până se leagă compoziţia. Frământaţi apoi
bine, timp de 5-10 minute, până formaţi o bilă de cocă. Puneţi aluatul într-un castron şi acoperiţi-l, după care lăsaţi-l într-un
loc călduros, timp de o oră şi jumătate. După ce a crescut aluatul, îl puteţi folosi sau îl puteţi păstra la frigider, învelit într-o
folie de plastic, timp de 24 de ore. Se întinde cu mână într-o tavă aluatul, se pune sos de roşii peste el, mirodenii, caşcaval,
bacon, ciuperci, iar peste ele radeţi din nou caşcaval din belşug. Pizza este gata în 10-15 minute.

Omletă milaneză
Ingrediente: un dovlecel, o ceapă, doi ardei graşi, şase ouă, două linguri smântână, ulei, sare şi piper.

Preparare: ceapa, ardeiul şi dovlecelul se călesc în ulei. Când legumele s-au înmuiat, se scurg de ulei şi se pun într-un
castron. În alt vas se bat ouăle bine, se adaugă smântână, sare şi piper. Se amestecă apoi ouăle bătute cu legumele, se pun
într- un vas şi se introduc la cuptor 10 minute.
Biscotti cu nuci şi curmale Crocanţi, aromaţi, plini cu nuci şi curmale
uscate, aceşti biscotti merg de minune cu-n pahar de vin roşu dulce, în compania căruia se cer ronţăiţi
continuu. Dar la fel de bine o ceaşcă cu lapte pudrat cu cacao le poate ţine companie.

Ingrediente:

420 grame făină,


100 grame cacao,
350 grame zahăr,
1 plic praf de copt,
1 praf de sare,
150 grame nuci,
150 grame curmale uscate ,
7 ouă mărimea M,
25 ml esenţă de vanilie

Mod de preparare:

Preîncălziţi cuptorul la 190 grade. Prăjiţi nucile într-o tigaie, sau în cuptor. Lăsaţi-le apoi la răcit şi tăiaţi-le cu un cuţit. Puneţi
într-un vas făina, cacaua, zahărul, praful de copt, praful de sare şi amestecaţi. Adăugaţi curmalele uscate tăiate mărunt,
nucile prăjite şi amestecaţi din nou ingredientele.

La sfârşit încorporaţi cu mâna - ouăle şi esenţa de vanilie. Frământaţi bine aluatul. Impărţiţi aluatul în 3 sau 4 bucăţi, formând
din fiecare câte un baton şi aşezaţi-le pe tava mare de cuptor tapetată cu hârtie de copt şi pudrată cu faină.

Lăsaţi-le în cuptorul preîncălzit timp de 20 minute. După acest timp, le scoateţi din cuptor, le tăiaţi uşor pe diagonală şi-i
puneţi din nou la copt pentru 10 – 15 minute, depinde cât de crocanţi îi doriţi.

Salată de primăvară
Preparare: Ingrediente:
- cinci frunze de salată
- două cepe verzi
- câte o jumătate de ardei gras
1. Se spală salata şi cu trei dintre frunze se tapetează castronul
galben şi roşu
2. Se aşază peste ele roşia feliată, ardeii tăiaţi fâşii, castravetele - rondele sau în spirală, ceapa tăiată
- o roşie
sau întreagă şi celelalte două frunze de salată - fideluţă.
- un castravete
3. Se stropesc cu ulei şi zeamă de lămâie şi se adaugă sare după gust.
- o lingură de ulei de măsline
- sare
- o jumătate de lămâie.
Rulouri de vinete cu ardei

Preparare: Ingrediente:
1. Vinetele se taie în felii de cel mult şapte- opt milimetri, se sărează şi se lasă la scurs - două vinete
într-o sită, cam 30 de minute. - trei ardei
2. Se tamponează apoi cu un şerveţel, se prăjesc într-o tigaie din teflon, în ulei suficient, graşi
pe ambele părţi şi se scot pe hârtie absorbantă. - două roşii
3. În acest timp, se curăţă ardeii şi se taie în fâşii subţiri, iar roşiile se feliază. - sare
4. Vinetele se aşază pe o farfurie, cu câteva fâşii de ardei deasupra, apoi se rulează. - 200 ml ulei
5. Se decorează fiecare cu o felie de roşie şi cu frunzuliţe de busuioc, prinse cu o - busuioc
scobitoare. proaspăt.

Vinete Parma
Ingrediente: două vinete mari, patru roşii, 80 g piure de tomate, o ceapă, doi căţei usturoi, jumătate linguriţă oregano, o
treime linguriţă cimbru, 100 g brânză tofu, 150 g ulei de măsline, 80 g caşcaval de post, sare, piper măcinat. Mod de
preparare: se spală vinetele şi se taie felii groase de 1,5 cm. Se prăjesc în jumătate din cantitatea de ulei, apoi se lasă la
scurs. Se sărează şi se piperează, după gust. Se curăţă şi se taie mărunt ceapa, apoi se căleşte puţin în ulei. Se adaugă
usturoiul şi roşiile tăiate felii, piureul de tomate şi condimentele. Se lasă la foc mic, până se îngroaşă sosul. Jumătate din
cantitatea de vinete se pune pe fundul unui vas de tip Jena, se unge deasupra cu sosul de tomate şi se adaugă brânza tofu
tăiată cubuleţe. Se acoperă cu restul de vinete, se unge cu sosul de roşii şi se rade deasupra caşcavalul de post. Se
introduce în cuptorul preîncălzit, la foc potrivit, până se rumeneşte.

Dovlecei umpluţi cu ciuperci


Preparare: Ingrediente:
1. Dovleceii se spală şi li se taie cotoarele. - trei dovlecei
2. Se scoate miezul, având grijă să nu se fisureze peretele dovlecelului, şi se pune într-o tigaie din teflon cu - 250 g ciuperci
puţin ulei. - un ardei gras roşu şi unul galben
3. Ciupercile, ardeii, ceapa şi căţeii de usturoi se toacă mărunt şi se pun peste miezul de dovlecei. - o ceapă
4. Se călesc împreună, 10 minute, la foc mic, cu o lingură de făină şi condimente, după gust. - doi căţei de usturoi
5. Se umplu dovleceii cu amestecul obţinut, apoi se aşază pe o tavă şi se introduc la cuptor până se frăgezesc. - o lingură de făină
- sare şi piper după gust
- două linguri de ulei.

Tartă cu spanac
Preparare: Ingrediente:
- 500 g spanac congelat
- o ceapă
- o cană orez
1. Spanacul se căleşte în ulei, cu ceapa şi verdeaţa tăiate mărunt şi condimente. - sare
2. Orezul se fierbe 10 minute, în două căni de apă, cu sare, până absoarbe lichidul, apoi se pune peste spanac. - piper
3. Cu foietajul se tapetează un vas uns cu ulei, în care se pune apoi compoziţia. - delikat
4. Se a-coperă cu foietaj, se înţeapă şi se coace la cuptor. - pătrunjel
- mărar
- foietaj de post
- trei linguri de ulei.
Sufleu
Preparare: Ingrediente:
- o conopidă
- un broccoli
1. Legumele se curăţă şi se pun la fiert în apă cu sare, mai întâi morcovii şi cartofii, apoi restul legumelor, până se înmoaie
- doi morcovi
puţin.
- trei cartofi
2. Se scurg apoi de apă şi se aşază într-o tavă.
- 100 g ciuperci
3. Se stropesc cu ulei şi se introduc la cuptor până se rumenesc deasupra.
- patru linguri de ulei
- sare
Se servesc cu busuioc proaspăt.
- piper
- busuioc.

Carnea de miel pentru ciorbă trebuie opărită


Înainte de a prepara ciorba de miel pentru Paşte, e bine să opăriţi carnea, fie că e vorba de cap, de piept sau de gât. Se
pune carnea în apă fierbinte şi se lasă până dă într-un clocot, apoi se pune la fiert într-o altă oală, în apă rece. În acest fel,
carnea de miel va face un fel de coajă, care nu-i va mai permite să se întărească în timpul preparării.

Mai mult: Trucul lui Horia Vîrlan: Carnea de miel pentru ciorbă trebuie opărită

Choux à la creme
Ingrediente pentru aluat: 150 ml ulei, 300 ml apă, 200 g făină, şapte ouă. Pentru cremă: 1.300 ml lapte, 250 g făină, 450 g
zahăr, cinci ouă, zahăr vanilat Bourbon, 200 g frişcă bătută, un plic zahăr pudră vanilat.

Preparare: Se fierbe apa cu uleiul şi sarea. Se adaugă făina în bloc şi se amestecă. Se lasă să se răcească şi se adaugă
ouăle, unul câte unul, până se încorporează toate. Se toarnă cu ajutorul unui aparat de şpriţat în formă rotundă. Se coc la foc
iute la început, apoi se dă flacăra la mic.

Pentru prepararea cremei se pune un litru de lapte la fiert, iar restul se amestecă cu celelalte ingrediente. Albuşul de la două
ouă (din cele 5) se bate cu 150 g zahăr şi cu zahărul vanilat Bourbon şi se lasă deoparte. Când a fiert laptele se toarnă peste
celelalte ingrediente şi se fierb împreună până devine ca o mămăligă. Se pun albuşurile bătute spumă şi se încorporează.

Se umplu cojile din aluat cu un strat de cremă, apoi se face deasupra un moţ din frişcă bătută, se pune căpăcelul şi se
pudrează cu zahăr vanilat.
Garnitură pentru carne
Ingrediente: 300 g de linte, o conservă mare de carne de porc, o ceapă, două foi dafin, trei linguri ulei, sare, piper, o lingură
de zahăr.

Mod de preparare: se căleşte ceapa în ulei, apoi se pune lintea înmuiată şi foile de dafin. Se adaugă 500 ml de apă, sare,
piper, puţin zahăr şi se lasă la fiert 45 de minute, până se fierbe lintea. Conserva de carne se desface şi se pune la încălzit,
la cuptor, 10-15 minute. Se scoate carnea şi se taie rondele, apoi se aşază pe un platou, peste mâncarea de linte.

Mâncare cu afumătură
Ingrediente: 600 g de linte, o ceapă, doi morcovi, trei cartofi, o lingură ulei, 200 g cârnaţi afumaţi, 200 g crenvurşti, o lingură
de bulion, o lingură de boia dulce, sare, piper.

Mod de preparare: se căleşte ceapa în ulei, se pun morcovii tocaţi şi cârnaţii şi crenvurştii tăiaţi felii. După trei minute se
adaugă lintea şi două căni de apă. Când lintea este aproape fiartă, se pun şi cartofii curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe. Se mai ţine pe
foc aproximativ 15 minute, se pun bulionul şi boiaua, apoi se condimentează cu sare şi piper după gust.

PontPentru ca lintea să fiarbă mai repede, las-o două-trei ore la înmuiat în apă.

Supă-cremă
Ingrediente: 500 g linte roşie, trei morcovi, o rădăcină pătrunjel, o ceapă, trei linguri ulei, sare, piper.

De post!
Mod de preparare: se pune lintea la fiert, într-o oală cu apă rece. Între timp, se taie ceapa, morcovii şi rădăcina de pătrunjel.
Când lintea e aproape fiartă, se strecoară şi se lasă să se răcească puţin. Se călesc zarzavaturile în ulei, iar când se înmoaie
se adaugă lintea şi se acoperă cu apă. Se mai fierb 40 de minute, apoi se pasează în blender cu o cană din zeama în care
au fiert. Se potriveşte de sare şi de piper.

Şniţele
Preparare: Ingrediente:
- un piept mare de pui
1. Se taie pieptul de pui în fâşii de circa doi cm; - trei ouă
2. Se adaugă ouăle bătute, muştarul, condimentele şi se amestecă bine; - trei-patru linguri de
3. Se pune apoi făină, până când compoziţia capătă consistenţa unei smântâni mai groase; muştar
4. Se încinge uleiul într-o tigaie şi se iau cu lingura grămăjoare din compoziţie, care să cuprindă atât o fâşie de pui, cât - 100 g făină
şi sos, apoi se toarnă în tigaie; - sare
5. Se prăjesc câteva minute, pe fiecare parte, până devin arămii, apoi se scot pe serveţele, care să absoarbă excesul de - piper
ulei. - condimente pentru pui
- praf de usturoi.
Pizza Calzone
Preparare: Ingrediente:
1. Pentru aluat:
- 500 g făină
- un plic de drojdie
uscată
- o jumătate de
linguriţă de sare
- trei linguri de ulei de
măsline
1. Se pune făina într-un bol şi se adaugă drojdia.
- o cană cu apă
2. Se amestecă bine pentru a se încorpora uniform drojdia în făină.
călduţă
3. În alt bol se toarnă apa călduţă, sarea şi uleiul. Se amestecă până se topeşte
sarea, după care se toarnă apă peste făină, puţin câte puţin, amestecând
2. Pentru
permanent.
umplutură:
4. Când s-a legat aluatul, se frământă până nu se mai lipeşte de mâini.
- 200 g caşcaval
5. Se pune compoziţia într-un bol şi se lasă să crească timp de 15 minute.
- patru cârnăciori
6. După ce a crescut, se formează din aluat cinci felii, care se ung cu un
cabanos
amestec făcut din ingredientele date pentru sos.
- 100 g ciuperci
7. Apoi, deasupra, se presară caşcaval ras, felii de şuncă, cabanos tăiat rondele
- 100 g şuncă
şi ciupercile tăiate.
8. Se împătureşte pe jumătate. Apoi se unge cu ou bătut şi se dă la copt 20-30
3. Pentru sos:
de minute.
- patru linguri de sos
de roşii
- sare
- piper
- condimente pizza
- ulei de măsline
- puţin zahăr

Salată de creveţi
Preparare: Ingrediente:
- 250 g creveti,
1. Se fierb creveţii cu puţină sare, se scurg şi se lasă să se răcească.
2. Salata se curăţă, se toacă şi se pune într-un castron, amestecându- se cu
- o salată,
creveţii, sucul de lămâie, sare şi piper după gust. - o lămâie,
- sare, piper.
Salată de varză cu pui
Preparare: Ingrediente:
1. Pieptul de pui se fierbe, după care se taie julien - o jumătate de varză dulce
2. Varza se taie mărunt, morcovul se răzuieşte, ceapa se taie - un morcov
- o jumătate de piept de pui
mărunt
- o ceapă
3. Varza şi morcovul se amestecă cu sare şi se storc puţin cu
- două linguri de maioneză
mâna
- sare
4. Se adaugă pieptul de pui, ceapa, piperul şi maioneza
- piper

Gogoşi cu brânză
Ingrediente:

Preparare: - 200 g brânză dulce


de vacă,
Brânza de vacă se freacă cu untul şi cu cele două gălbenuşuri. Peste - 50 g de unt,
drojdie se pune laptele călduţ, se lasă 5 minute. - două gălbenuşuri,
Făina se amestecă cu drojdia, cu brânza, cu ouăle, cu untul şi cu zahărul. - 200 g făină,
Se frământă bine, până se formează o cocă. - 10 g drojdie,
Vasul se acoperă cu un şervet şi se lasă să crească, la loc călduros, pentru - două linguri
o oră. Apoi coca se întinde într- o foaie, mai groasă (1 cm) şi se taie cu zahăr,
paharul, în forme rotunde. - două linguri de
Gogoşile se pun în ulei încins şi se prăjesc pe ambele părţi. Se scot pe lapte,
hârtie absorbantă, pentru a îndepărta excesul de grăsime. Se trec prin - un vârf de cuţit de
zahăr pudră. sare,
- zahăr pudră,
zahăr vanilat.

Musaca de vinete cu pui


Ingrediente: Preparare:
500 g carne tocată vinetele, curăţate de coajă în zebră şi tăiate rondele, se condimentează cu sare şi
de pui, piper, se lasă pe un fund de lemn să se scurgă, apoi se trec prin ulei şi se pun în
patru vinete, o tava cu hârtie de copt. Se dau la cuptor şi se coc 10 min pe fiecare parte.
ceapă,
patru roşii, Carnea condimentată se amestecă împreună cu ceapa tocată şi cu verdeaoea, apoi
o ceaşcă ulei de se căleşte puţin.
măsline,
sare, piper, Se aşază, într-un vas, straturi de vinete, carne şi roşii, iar deasupra se toarnă ouăle
verdeaţă, bătute, amestecate cu smântână.
două ouă, trei
linguri smântână. Se bagă la cuptor, la foc mediu, 30-40 min
(Bruschetta)Bagheta cu rosii si busuioc
Bagheta cu rosii si busuioc
Aceasta reteta pur italiana, se serveste in toate restaurantele cu specific italian in care am fost eu, dar
cea mai buna reteta am aflat-o de la un batranel din Vermont care isi crestea propriile rosii in gradina,
iar in perioada verii cand avea multe rosii coapte, avea cateva retete excelente pentru a le folosi.
Veti avea nevoie de
 o bagheta de paine
 rosii proaspete sau din conserva taiate in cubulete marunte
 usturoi
 ulei de masline
 busuioc
Se feliaza bagheta si se prajeste (prin diferite metode, dar cea mai folosita este in cuptorul, incins pe o
parte, apoi pe cealalta )
Se taie in cubulete rosiile, se amesteca cu putin ulei de masline si cu mult busuioc si cativa catei de
usturoi zdrobiti.
Cand scoateti painea din cuptor frecati fiecare felie cu usturoi.
Puteti adauga si cascaval taiat subtire pe painea prajita sau branza feta alaturi de cubuletele de rosii.
Apoi inainte de a servi adaugati rosiile pe feliile de paine.(Nu mai repede pentru a nu se muia)
Pentru a va aminti de vara care inca e departe, va provoc sa incercati aceasta reteta simpla si delicioasa.
POFTA BUNA!!!

Bruschete pariziene
Preparare:
Ingrediente:
1. Într-un castron, se amestecă ardeiul tăiat cubuleţe, jumătate din caşcavalul
- un pachet aluat
ras, sare, piper şi câteva roşii.
foietaj,
- 8 roşii cherry,
2. Foaia de aluat se taie în patru, marginile se răsucesc spre interior şi pe
- 200 g caşcaval,
fiecare foaie se pun câte două linguri de amestec şi două roşii.
- un ardei gras roşu,
- un căţel de usturoi,
3. Se stropesc cu ulei de măsline, se pun în tavă, pe hârtie de copt, şi se dau la
- oregano, busuioc,
cuptor la foc mare 15-20 de minute.
- două linguri ulei de
măsline,
4. Cu două-trei minute înainte de a le scoate din cuptor, se pune pe fiecare
- sare, piper.
caşcavalul rămas

Bunătăţi cu cireşe
Cireşele sunt o sursă importantă de energie şi conţin vitamina C din belşug. Mai mult, sunt foarte gustoase şi pot fi incluse în
tot felul de preparate dulci şi aromate. Te învăţăm azi să faci câteva deserturi delicioase pentru cei dragi.

TARTĂ
Ingrediente: 400 g făină, 200 g zahăr, 180 g ulei, cinci ouă, o cană de lapte, un praf de copt vanilat, 250 g de cireşe, câteva
cireşe cu tot cu codiţe.

Mod de preparare: cireşele se curăţă de sâmburi. Se mixează câteva minute zahărul cu ouăle, după care se adaugă uleiul
şi se mai amestecă aproximativ două minute, apoi se pune şi laptele şi se mixează din nou. La sfârşit se adaugă făina
amestecată cu praful de copt. Într-o tavă mare, tapetată cu unt şi cu făină se pune aluatul şi se aşază deasupra cireşele fără
sâmburi. Se bagă prăjitura în cuptorul preîncălzit pentru 15 minute. Se scoate din cuptor, se mai pun nişte cireşe cu tot cu
codiţe şi se mai dă 20 de minute la cuptor.
RULADĂ

Ingrediente: trei linguri de făină, patru ouă, patru linguri de zahăr, un pachet de zahăr vanilat, o lingură de amidon alimentar,
250 g dulceaţă de cireşe, două linguri de nucă rasă de cocos, zahăr pudră pentru decor.

Mod de preparare: se bat albuşurile cu două linguri de zahăr şi cu zahărul vanilat, până se topeşte tot zahărul şi se obţine o
spumă densă, care nu se desprinde de pe tel. Separat se bat gălbenuşurile cu restul zahărului, apoi se amestecă uşor cele
două compoziţii, adăugând treptat făina cernută şi amidonul. Se toarnă într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi se coace în
cuptorul încins, la foc potrivit, timp de opt minute. Va rezulta un blat subţire, care se răstoarnă pe un şervet stropit cu apă, se
curăţă de hârtia de copt şi apoi se întoarce, astfel încât partea de deasupra a blatului să fie tot sus. Dacă marginile blatului
sunt puţin arse, acesta se taie de jur împrejur. Pentru umplutură, cireşele se scurg de sirop şi se amestecă bine cu nuca de
cocos. Se toarnă pe blatul copt şi se rulează atent. Se înfăşoară apoi într-o hârtie şi se lasă la frigider minimum o oră. Înainte
de servire se stropeşte rulada cu siropul din dulceaţă şi se tapetează cu zahăr pudră.

COMPOT
Ingrediente: un kilogram de cireşe, 250 g zahăr, 750 ml apă, un baton de vanilie.

Mod de preparare: apa, zahărul şi vanilia se pun la fiert până se formează un sirop. Cireşele se curăţă, se adaugă în sirop
şi se lasă să dea câteva clocote, la foc domol. Se poate servi şi caldă, şi rece.
ÎNGHEȚATĂ
Ingrediente: un kilogram de cireşe, 500 g zahăr, 500 ml apă, 100 g frişcă bătută.

Mod de preparare: se scot sâmburii de la cireşe şi se opresc câteva fructe pentru decor, iar restul se pasează. Se strecoară
compoziţia prin tifon, iar zeama obţinută (cam 500 ml) se lasă deoparte. Se pun apa şi zahărul pe foc până se leagă ca un
sirop, apoi se adaugă zeama de cireşe. Se amestecă, se pune compoziţia într-o formă şi se bagă în congelator. Când e gata,
se trece forma sub un jet cu apă rece, se răstoarnă îngheţata pe un platou şi se ornează cu cireşe şi cu frişcă.

JELEU
Ingrediente: 250 g cireşe, 100 ml vin roşu, 200 ml suc de cireşe, zahăr (după gust), trei linguri suc de lămâie, şase foi
gelatină, cireşe pentru decor.

Mod de preparare: cireşele se spală, se taie pe jumătate şi se curăţă de sâmburi. Gelatina se topeşte în apă călduţă. Sucul
de cireşe se amestecă cu cel de lămâie şi cu vinul roşu, se adaugă zahăr şi se încălzeşte puţin. Se acoperă cu un capac şi
se lasă la foc mic timp de 10 minute. Se ia de pe foc, se încorporează gelatina şi se lasă să se răcească. Jumătăţile de
cireşe se împart în patru pahare înalte, se toarnă deasupra compoziţia obţinută şi se pun cupele la frigider, pentru câteva
ore. Înainte de a fi servit, se decorează cu cireşe.

Ingrediente: Ardei umpluţi


Mod de preparare:
1 kg ardei gras, 1. Ardeii se curăţă, se spală şi se crestează la vârf. Carnea se spală, se zvântă, se taie
250 g carne de porc, bucăţi, ceapa se curăţă, se spală, se taie felii, se înăbuşă în ulei, apoi se răceşte.
250 g carne de vită, 2. Carnea, verdeaţa şi ceapa, se trec prin maşina de tocat.
100 g orez, un ou, 3. Orezul se spală, se scurge şi se opăreşte, apoi se adaugă în compoziţie, odată cu oul
50 ml ulei, bătut spumă, sarea şi piperul măcinat.
4. Se amestecă ingredientele până când se formează o pastă omogenă, cu care se
o legătură verdeaţă, umplu ardeii.
două cepe, 5. Ardeii umpluţi se aşază într- o tavă unsă cu ulei şi se introduc la cuptor 10-15
150 ml supă, minute.
50 ml vin, 6. Apoi se adaugă supa, sucul de roşii, sosul tomat, continuându-se fierberea încă 30
100 ml suc de roşii, de minute. Spre sfârşitul fierberii, se stropeşte vinul pe toată suprafaţa.
200 g sos tomat,
sare, piper.

Mâncare de mazăre
Preparare: Ingrediente:.
Carnea se pune la prăjit într-o cratiţă, iar după ce se rumeneşte, se adaugă ceapa două cepe potrivite,
tăiată mărunt şi rondelele de morcov.

Se amestecă tot timpul, până se călesc, apoi se adaugă două căni cu apă şi puţină
patru linguri cu ulei,
sare.
1 kg de mazăre,
un morcov,
Se lasă să fiarbă 15 minute înăbuşit.
sare,
mărar,
Se pun mazărea, delikatul şi se completează cu apă, apoi se mai fierbe circa 30
carne de pui,
de minute, la foc potrivit.
bulion,
delikat
Se adaugă bulionul şi după cinci minute se opreşte focul şi se pune mărarul.

Se serveşte cu frigănele (pâine prăjită trecută prin lapte şi apoi prin zahăr).

Salată caldă de pangasius


Preparare: Ingrediente:
1. Se taie peştele cubuleţe şi se pune într-o cratiţă la prăjit, fără ulei, pentru că
pangasiusul e un peşte care lasă grăsime - 1 kg file de
2. Se adaugă ciupercile şi se rumenesc la foc mic pangasius
3. Când peştele şi ciupercile sunt aproape gata, se adaugă ardeiul tăiat bucăţele - o cutie ciuperci
şi se lasă pe foc până se înmoaie puţin - doi ardei graşi
4. Se adaugă salata verde tăiată fideluţă, sare şi piper după gust, se amestecă şi - două salate
se ia de pe foc - sare
- piper
Se decorează cu felii de lămâie. - o lămâie

În Postul Paştelui, prepară 3 reţete cu urzici


Se găsesc din belşug în toate pieţele, aşa că e vremea să profiţi de gustul şi de
calităţile lor. Cumpără o pungă zdravănă de urzici, înarmează-te cu o pereche de
mănuşi din cauciuc şi spală bine frunzuliţele, ca să nu rămână nisip pe ele. Iar
dacă nu te pricepi să le prepari, foloseşte cu încredere reţetele noastre!

Borş
Ingrediente: 15-20 de grămăjoare de urzici, o legătură de ceapă verde, o ceapă uscată, doi
morcovi, un păstârnac, o ţelină mică, doi căţei de usturoi, doi cartofi, un litru de borş, două linguri
de ulei, sare.
Mod de preparare: se taie mărunt ceapa uscată, morcovii, păstârnacul şi ţelina şi se pun la călit
în-tr-o oală, cu ulei şi cu un praf de sare. Apoi se adaugă ceapa verde tocată, trei căni de apă şi
cartofii tăiaţi bucăţele şi se lasă să fiarbă. Se spală bine urzicile şi se rup în bucăţi mari. Se pun la
călit în puţin ulei şi se adaugă usturoiul tăiat mărunt. Când legumele au fiert, se răstoarnă urzicile
în oală şi se lasă să fiarbă. Se pune borşul clocotit şi se potriveşte de sare. Se ornează cu
smântână vegetală.

Piure
Ingrediente: 650 g cartofi, 200 g urzici fierte, o ceapă mare, 150 g de margarină vegetală, cinci
căţei de usturoi pisaţi, sare.

Mod de preparare: se curăţă cartofii de coajă, se taie în sferturi, se fierb, punându-se în apă
fierbinte, apoi se lasă să se răcească, se strivesc şi se amestecă bine cu urzicile fierte şi cu
ceapa tocată mărunt. Se adaugă margarina şi usturoiul pisat, se potriveşte de sare şi se
amestecă bine până se omogenizează. Se serveşte pe pâine prăjită.

Mâncare
Ingrediente: 10 grămăjoare de urzici, o ceapă mare, o ceşcuţă de ulei, o căpăţână de usturoi
uscat sau o legătură de usturoi verde, o lingură de bulion, sare.

Mod de preparare: se aleg urzicile şi se spală foarte bine, în mai multe ape. Se opăresc 5-6
minute într-o oală cu apă şi cu puţină sare. Se scot într-o sită şi zeama în care au fiert se
păstrează. Frunzele se mărunţesc cu un cuţit special din lemn (cum sunt cele folosite pentru
vinete).

Ceapa se curăţă, se toacă mărunt şi se căleşte într-o cratiţă, cu puţin ulei şi cu un strop de apă.
Când s-a rumenit, se pun urzicile, bulionul, sarea după gust şi se completează cu o parte din
zeama de la urzici, astfel încât amestecul să nu fie foarte moale. Se lasă pe foc cel mult 10
minute, iar apoi se bagă la cuptor, până scade. Când e aproape gata, se adaugă usturoiul tocat
mărunt şi se mai lasă câteva minute.

Trei deserturi delicioase cu fructe


Indiferent că eşti expertă sau începătoare în ale gătitului, există o mulţime de reţete de dulciuri delicioase cu care, dacă
încerci să le faci, nu dai niciodată greş. Cum fructele sunt ingrediente de bază pentru deserturi. Dacă ai musafiri, cu
siguranţă vei reuşi să-i impresionezi. Aceste deserturi nu doar că arată minunat, dar sunt şi foarte gustoase. În funcţie de
preferinţe, poţi pregăti fie un foietaj cu mere sau găluşte, fie o tartă cu pere. Iată de ce ingrediente ai nevoie şi cum se
pregătesc cele trei deserturi.
Cremă de portocale cu fistic
Pentru şase persoane

Ingrediente: 5 linguriţe gelatină (se dizolvă în apă rece), 4 gălbenuşuri, 100 g zahăr pudră, 40 ml Grand
Marnier, 250 ml suc de portocale presat proaspăt, 30 g fistic tocat mărunt, 250 ml smântână integrală
"Bianca Level" bătută frişcă, 2 portocale felii sau fileuri.

Mod de preparare

Gălbenuşurile, zahărul pudră şi Grand Marnier se bat ca o cremă, se adaugă sucul de portocale şi 20 g fistic.
Se încălzeşte gelatina, se adaugă puţină cremă, apoi se amestecă cu grijă totul. Se pune la rece până se
întăreşte oarecum gelatina, apoi se adaugă frişca. Se umplu şase forme şi se pune la rece pentru minimum
trei ore. Se aranjează pe farfurie şi se decorează cu felii sau fileuri de portocale şi se presară restul de fistic
deasupra.

Foietaj cu mere
Pentru patru persoane
Ingrediente: un pachet foietaj 400 gr (se poate folosi numai ½ din pachet pentru patru persoane), 4 mere
mari, 2 ouă, 100 g zahăr.

Mod de preparare

Se preîncălzeşte cuptorul la 180 de grade. Se întinde foietajul în formă dreptunghiulară şi se taie în pătrate
potrivite. Se curăţă merele şi se taie felii.
Se dispun merele, suprapuse ca nişte ţigle, la mijlocul pătratelor de aluat şi se presară cu zahăr. La sfârşit,
se ung marginile cu ou. Se coc 15-20 minute, la mijlocul cuptorului, la 180 de grade.

Recomandare: se pot folosi şi alte fructe, de exemplu prune.

Tartă cu pere
Pentru patru persoane
Ingrediente: 1 blat foietaj, 5 pere, 1 linguriţă scorţişoară, cuişoare măcinate, ¼ linguriţă ghimbir tocat
mărunt, 1 pacheţel zahăr vanilat, ¼ linguriţă nucşoară rasă, 1 lingură miere, 50 g unt.

Mod de preparare

Se curăţă perele de coajă, se taie în jumătăţi şi se scot sâmburii. Se încinge cuptorul la 180 de grade. Într-o
formă termorezistentă de prăjitură se topeşte untul, se adaugă mirodeniile, apoi mierea şi se lasă să se
caramelizeze. Se adaugă perele şi se lasă încă zece minute să se caramelizeze. Se dă vasul deoparte şi se lasă
să stea 20 minute. Se acoperă perele cu foaia de aluat, se introduce vasul la cuptor şi se coace la 180 grade
circa 30 minute.

Recomandare: se serveşte cât este caldă (nu fierbinte).

Tartă cu fructe
Ingrediente:
Preparare:
- şapte ouă,
1. Se separă albuşurile, iar gălbenuşurile se mixează cu zahărul, cu praful de
- şapte linguri de
copt stins cu lămâie şi cu trei linguri de ulei.
zahăr,
- şapte linguri de
2. Într-un alt vas se bat albuşurile spumă cu puţină sare şi se omogenizează cele
făină,
două compoziţii, treptat.
- un praf de copt,
- puţină zeamă de
3. Se încorporează făina, apoi compoziţia se toarnă într-o tavă unsă cu ulei şi
lămâie,
tapetată cu făină.
- trei linguri de ulei,
- un vârf de cuţit de
4. Se aşază fructele pe toată suprafaţa prăjiturii şi se introduce tava la cuptor, la
sare,
foc mic, 25 de minute.
- fructe.

Plăcintă cu piersici
Preparare:
Ingrediente:
1. Untul se freacă cu 100 g de zahăr, se adaugă gălbenuşurile, făina cu praful
- 200 g de unt,
de copt
- 250 g de făină,
- cinci ouă,
2. La urmă, amestecând uşor, se pun albuşurile bătute spumă cu 150 g de
- 250 g de zahăr,
zahăr.
- un plic de praf de copt,
3. Compoziţia se toarnă într-o tavă şi deasupra se aşază piersicile fără
- arome,
sâmburi.
- unt pentru uns tava,
Ingrediente: - 1 kg de piersici.
4. Se dă la cuptor, la foc potrivit, circa 30 de minute.
- patru ouă,

- 150 g făină,

- 150 g zahăr, Tort Pădurea Neagră la pahar


Preparare:
- două linguri cacao,
1. Mixăm ouăle cu zahărul şi cu un praf de sare până îşi dublează volumul şi până
se deschid la culoare,
- 400 ml frişcă,
2. după care încorporăm treptat făina şi cacaua, amestecând de jos în sus.
- un borcan mare de 3. Punem compoziţia într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi dăm la cuptor, la foc
compot de vişine, mediu, 10-15 minute.
4. Lăsăm la răcit, apoi tăiem în bucăţi potrivite.
- 50 g ciocolată rasă.
5. Aşezăm trei-patru bucăţi însiropate cu sucul de la compot, în pahare cilindrice
destul de înalte.
6. Acoperim cu un strat de frişcă, cu unul de vişine fără sâmburi, apoi, din nou, cu blat, cu vişine şi cu frişcă.
7. Ornăm cu vişine şi cu ciocolată rasă.

Şniţel cu caşcaval
Preparare: Ingrediente:
1. Se taie ceapa şi se căleşte în două linguri de ulei, păstrându-se câteva
rondele verzi, pentru decor. După ce s-a rumenit se adaugă roşiile
mărunţite, sare şi piper şi se fierb 5-10 minute.
- patru şniţele mari preparate cu
2. Sniţelele se aşază în tava cuptorului, apoi se întinde peste ele un strat din pesmet,
compoziţia cu ceapă şi roşii. Deasupra se presară un sfert din caşcavalul ras - două roşii decojite,
şi câteva rondele de ceapă. - o ceapă verde,
3. Se repetă operaţiunea şi cu celelalte trei şniţele, apoi se introduce tava în - 100 g de caşcaval ras,
cuptor 15-20 de minute (până se topeşte caşcavalul). - sare, piper,
4. Se pot servi pe “pat” de paste sau de piure din cartofi, cu roşii proaspete. - două linguri de ulei.

Beef Bourguignon
Beef bourguignon (especially American English, or bœuf bourguignon (especially British English or
, also called beef Burgundy and boeuf à la bourguignonne,[2] is a well known traditional French
recipe. It is a stew prepared with beef braised in red wine, traditionally red Burgundy, and beef broth,
generally flavoured with garlic, onions and a bouquet garni* bouquet garni (French for "garnished
bouquet") is a bundle of herbs usually tied together with string and mainly used to prepare soup, stock,
and various stews. The bouquet is boiled with the other ingredients, but is removed prior to
consumption.
There is no generic recipe for bouquet garni, but most recipes include parsley, thyme and bay leaf.
Depending on the recipe, the bouquet garni may include basil, burnet, chervil, rosemary, peppercorns,
savory and tarragon. Sometimes vegetables such as carrot, celery (leaves or stem), celeriac, leek, onion
and parsley root are also included in the bouquet.*, with pearl onions and mushrooms added towards
the end of cooking. Traditionally the meat was larded with lardons, but modern beef is sufficiently
tender and well marbled that this very time-consuming technique is rarely used anymore. However,
bacon cut into small cubes is still used to produce the initial cooking fat and added to the dish at the
end

Preparare: Ingrediente:

1. Se sotează baconul într-o lingură de ulei de măsline, până se rumeneşte. În - 150 g bacon neafumat,
aceeaşi cratiţă se călesc carnea, ceapa şi morcovul.
- o lingură ulei de
2. Se îndepărtează grăsimea şi se pun înapoi, în cratiţă, carnea şi baconul, măsline,
apoi se adaugă sare şi piper. - 1,3 kg carne de vită
cubuleţe,
3. Se presară făina, apoi se pun peste carne vinul, supa, bulionul, usturoiul, - un morcov şi o ceapă
dafinul şi cimbrul, astfel încât aceasta să fie acoperită. feliate,
- o linguriţă de sare,
piper,
- două linguri făină,
4. Când începe să fiarbă, cratiţa se bagă la cuptor, pe grătarul de jos, la foc - 700 ml vin roşu,
mic, şi se lasă 3-4 ore. - 700 ml supă de vită,
- o lingură bulion,
5. Se pune o tigaie pe foc mare, cu unt şi ulei, şi se călesc ciupercile, mişcând - doi căţei de usturoi
tigaia. pisaţi,
- cimbru, o frunză de
6. Când sunt uşor rumenite, se iau de pe foc şi se pun în cratiţă când carnea e dafin,
fiartă. Se serveşte cu piure. - 250 g ciuperci
proaspete,
- două linguri unt, o
lingură ulei.

Ingrediente:
150-170 g bacon
1 LG ulei de masline
1300 g carne macra de vita, taiat in cubulete de 5 cm
1 morcov feliat, o ceapa feliata
1 l-ta sare
1/4 l-ta piper
2 LG faina
700 ml vin rosu Merlot/Cabernet
500-700 ml supa de vita
1 LG pasta de tomate
2 catei de usturoi, zdrobiti
1/2 l-ta cimbru
o frunza de dafin sfaramitata
pt cepe : 18-24 cepe mici
1 1/2 LG unt
1 1/2 LG ulei
pt ciuperci: 250 grame ciuperci proaspete(spalate, bine uscate, lasate intregi daca sunt mici, feliate,
impartite in sferturi daca sunt mari)
2 LG unt
1 LG ulei
Eu am cam injumatatit cantitatile, ca suntem doar 2, si nici nu mancam mult.

Indepartam soriciul si taiem baconul in bucati lungi. Fierbem soriciul si baconul in apa, apoi il
scurgem si uscam- eu am sarit peste partea asta, ca baconul meu nu a fost afumat, si citeam ca de aceea
se fierb, sa se piarda din gustul afumat

Preincalzim cuptorul la 230 grade C.

Sotam baconul intr-o lingura de ulei de masline, 2-3 minute, pana se rumeneste. Scoatem cu o
spumiera, si punem deoparte pe o farfurie. Reincalzim cratita, pana aproape fumega, si ne pregatim sa
sotam carnea. Aveti grija totusi sa nu se arda cratita! :)
Uscam bucatile de carne cu prosoape de hartie, nu se vor frige bine daca sunt umede. Sotam bucatile
de carne, pe rand,in uleiul si grasimea fierbinte lasata de bacon. Punem carnea deoparte, langa bacon.

In aceeasi grasime, sotam ceapa si morcovul. Indepartam grasimea.

Punem inapoi in cratita carnea si baconul, adaugam sare si piper.

Presaram apoi faina, si intoarcem carnea pe toate partile, ca sa fie bine acoperita.

Introducem cratita la cuptor, neacoperita, 4 minute. O scoatem, amestecam si reintroducem tot pentru
4 minute.

Reducem temperatura cuptorului la 160 grade.

Turnam vin si supa peste carne, astfel incat aceasta sa fie abia putin acoperita. Adaugam pasta de
tomate, usturoiul, dafinul si cimbrul.

Aducem la punctul de fierbere, pe plita, apoi introducem la cuptor, pe gratarul de jos. Reglam
temperatura astfel incat carnea sa fiarba incet, 3-4 ore, cratita fiind acoperita. Eu am setat pe 160 grade.
Carnea e gata cand furculita intra usor in ea.

Cat timp fierbe carnea, pregatim ceapa si ciupercile.

Topim untul si ulei intr-o tigaie, si cand se formeaza bule, adaugam cepele si calim la foc moderat, 5-
10 minute. Intoarcem cepele, ca sa se rumeneasca pe toate partile. Nu trebuie sa ne asteptam sa le
rumenim uniform.

Punem tigaia pe foc mare, topim untul si uleiul, cand sunt fierbinti, adaugam ciupercile,sotam 5-10
minute, miscand tigaia. Cand ciupercile sunt usor rumenite, si sucurile formate au scazut, luam de pe
foc.

Punem ciupercile si cepele deoparte, pana cand vom avea nevoie de ele.

Dupa 2 ore si ceva, am verificat cratita, am gustat sosul... :) stiam deja ca sunt pe drumul cel bun si ca
vom avea o amiaza perfecta.

Cand carnea este moale, la mine dupa 3 h, varsam continutul cratitei intr-o sita, deasupra unui alt vas.

Spalam cratita in care a fiert carnea, si reintroducem carnea si baconul inapoi in ea, aruncam soriciul.
Adaugam ciupercile si ceapa peste carne.
Luam grasimea care s-a adunat la suprafata sosului. Fierbem sosul inca cateva minute, indepartam
grasimea care se ridica la suprafata. Ar trebui sa rezulte un sos gros, care sa nu curga usor de pe o
lingurita. Daca sosul e prea subtire, il mai fierbem cateva minute. Daca e prea gros, adaugam supa.
Asezonam dupa gust, si punem sosul peste legume si carne. Sosul e minunat, delicios, demential,
In mod traditional, se serveste alaturi de cartofi fierti, dar putem servi si alaturi de paste sau orez,
presarat cu patrunjel.
Mi-a mers direct la suflet Beef Bourguignon, Am savurat-o incet, alaturi de un pahar de vin,
bucurandu-ma de fiecare bucatica de carne frageda, ceapa dulce, sos innebunitor de bun... Un rasfat
culinar:)
Prin reincalzire, aceasta tocana devine si mai buna. Asa ca, maine servim cu tagliatele. :)

Apropo, eu am folosit vinul acesta, il recomand si pentru reteta, si pentru consum individual

Rulouri cu vanilie
Preparare: Ingrediente:
1. Laptele se pune la fiert într-o oală, iar ouăle se bat bine într-un castron.
2. Peste ele se adaugă zahărul tos, cel vanilat şi făina, treptat, ca să nu se - un pachet de rulouri de foietaj din
formeze cocoloaşe. comerţ,
3. La sfârşit, compoziţia se încorporează uşor în oala cu laptele fierbinte. - 500 ml lapte,
4. Vasul se pune apoi din nou la fiert, la bain-marie, până se îngroaşă
- trei ouă,
crema.
5. Se lasă la răcit, iar apoi se umplu rulourile şi se aşază pe un platou. - trei linguri de făină,
6. Prăjitura se pudrează cu zahăr. - patru linguri de zahăr tos,
- două plicuri de zahăr vanilat,
- o lingură de zahăr pudră.

Cocktail de legume prăjite


Preparare: Ingrediente:
 un dovlecel,
Se spală dovleceii şi vinetele, se curăţă de coajă şi se taie rondele.  o vânătă,
 un ardei gras roşu,
Ardeiului gras i se scot seminţele şi se taie în patru sau în şase.  un ardei gras galben,
 un morcov,
Ceapa, verdeaţa şi usturoiul se toacă mărunt, iar ciupercile, spălate foarte
 câteva fire de
bine, şi morcovii curăţaţi se taie felii subţiri.
pătrunjel şi de mărar,
 3-4 ciuperci
Uleiul se pune la încins într-o tigaie din teflon şi se adaugă mai întâi
proaspete,
feliile de vinete şi apoi restul legumelor.
 o ceapă uscată
Se călesc împreună, câteva minute, cu sare şi piper după gust, având grijă potrivită,
să nu se lipească.  3-4 căţei de usturoi,
 5 linguri de ulei,
Se servesc calde şi se ornează cu mărar proaspăt.  sare,
 piper.
Ostropel
Preparare: Ingrediente:
- un pui
1. Puiul se taie bucăţi potrivite, se condimentează şi se înăbuşă în - o căpăţână de usturoi
grăsime - o lingură făină
2. Se adaugă ceapa şi se lasă 10 minute - o ceapă tocată mărunt
3. Se pune zeama de lămâie - 100 g unt
4. Se presară făina şi se amestecă încontinuu - o linguriţă boia dulce
5. Se toarnă vinul şi restul ingredientelor - 150 ml vin alb
6. Se completează cu puţină apă şi se fierbe 15 minute, amestecând din - 50 g pastă de tomate
când în când. - sare
- piper
La sfârşit se adaugă pătrunjelul tăiat mărunt. - o linguriţă zeamă de
lămâie
- pătrunjel

Supă de gulaş
Preparare: Ingrediente
 300 g carne de
Ceapa se toacă mărunt, se prăjeşte în puţin ulei, se adaugă boia şi sare după vită,
gust, apoi carnea tăiată cubuleţe.  300 g morcovi,
 200 g pătrunjel,
După ce carnea s-a frăgezit puţin, se pun legumele tăiate cubuleţe (morcovii,  600 g cartofi,
ceapa, ardeiul şi cartofii).  80 g ceapă,
 90 g ardei gras,
Spre final, se adaugă roşiile tocate, chimenul şi usturoiul, după gust (nu se
 300 g roşii,
pune foarte mult).
 80 g făină,
Se pregătesc găluştele din ou, făină şi sare şi se pun în oala cu supă, cu o  un ou,
linguriţă.  usturoi,
 sare,
Se lasă să fiarbă, apoi se servesc cu pătrunjel proaspăt deasupra.  boia de ardei,
 chimen.

Lapte de pasăre
Preparare: Ingrediente:
Albuşurile se bat bine, se pune zahăr tos şi se bat la bain-marie până se
întăresc, apoi se pun la rece.
Gălbenuşurile se bat cu 3-4 linguri de zahăr tos şi un plic de zahăr vanilat,
până se albesc, apoi se adaugă trei linguri de lapte şi se amestecă la bain-marie
până se îngroaşă.  un litru lapte,
Laptele se pune pe foc şi, când începe să fiarbă, din albuşurile bătute se  trei ouă,
formează găluşte cu lingura şi se pun în lapte, câte trei-patru, pentru că se  200 g zahăr tos,
umflă.  două plicuri
Găluştele se ridică la suprafaoea laptelui şi se fierb două minute pe fiecare zahăr vanilat,
parte.  100 g ciocolată
Se scot cu spumiera pe un platou. cu lapte.
După terminarea găluştelor, se adaugă în lapte zahărul rămas şi celălalt plic de
zahăr vanilat, iar când fierbe din nou se pun gălbenuşurile bătute cu zahăr şi se
amestecă să nu se formeze cocoloaşe.
După cinci minute se ia de pe foc şi se toarnă peste găluştele de bezea. Se
ornează cu ciocolată cu lapte topită.

Pizza cu anşoa
Preparare: Ingrediente:
1. Blaturile de pizza se ung cu ulei de măsline.
2. Roşiile se taie în felii subţiri şi se pun pe blaturi. - patru blaturi de pizza,
- 400 g roşii decojite,
3. Mozzarela se taie cubuleţe şi se aşază uniform, din loc în loc, pe fiecare pizza, - 100 g anşoa în ulei,
ca şi fileul de anşoa.
- 200 g mozzarela,
4. Se condimentează cu piper, oregano şi sare (doar dacă e nevoie, pentru că fileul - ulei de măsline,
de anşoa este foarte sărat). - sare, piper, oregano.
5. Se bagă circa 20 de minute în cuptorul încins şi se scot când mozzarela
este topită şi blatul e bine copt.

Salată din icre de crap


Preparare: Ingrediente:

- trei lingurioee de icre de crap


- Se mixează icrele cu ulei, până se leagă, apoi se adaugă uşor sărate,
sucul de lămâie.
- 300 ml ulei,
- Când încep să se întărească bine, se picură apă minerală.
- sucul de la o lămâie,
- La sfârşit, se adaugă ceapa tăiată mărunt.
- câteva fire de ceapă verde.

Omletă cu ciuperci şi cu spanac


Preparare: Ingrediente:
- două linguri cu ulei de măsline
1. În tigaia cu ulei încins se călesc ciupercile tăiate mărunt - două ouă
2. Se adaugă usturoiul zdrobit şi ouăle bătute, în care a fost - trei-patru ciuperci proaspete
încorporat restul ingredientelor (spanacul trebuie opărit şi tocat - o legătură de spanac (cam 500g)
mărunt). sau trei cuburi congelate
3. Se prepară la foc mic, cu capac - puţin tarhon
4. Când începe să se rumenească pe margini, se întoarce cu o - doi căţei de usturoi
paletă. - pătrunjel verde
- sare, piper.

Fileuri de pastrav cu sos de vanilie


PONT. Se poate prepara astfel si alt peste, iar daca are carnea mai tare se lasa mai mult timp in zeama
pentru a se inmuia.
Pentru 2 persoane
Inimioare
250 g aluat de foietaj
o lingura de faina
un galbenus
o lingurita de lapte
Bulion
100 ml suc de portocale
o lingura suc de lamaie
100 ml vin alb
50 ml fond de peste
o bucata baton de vanilie sau un pahar decoct de vanilie
300 g fileuri de pastrav taiate fasii de 4-5 cm latime
sare
piper proaspat rasnit
30 g unt rece, sub forma de fulgi
Mod de preparare
Pe o suprafata presarata cu faina se intinde aluatul de foietaj la o grosime de circa 3 mm. Se decupeaza
in forma de inimi care se pun pe o tava tapetata cu hartie de copt, se lasa la rece aproximativ 15 minute,
timp in care se amesteca laptele cu galbenusul. Cu acest amestec se ung inimioarele de aluat. Se
incinge cuptorul la 220 grade si se coc 8-10 minute.
Pentru bulion: se adauga intr-o tigaie lata toate ingredientele, se incalzeste zeama si se da in clocot. Se
introduc fileurile de pastrav condimentate in prealabil si se lasa timp de 2-3 minute sa se inmoaie in
tigaia acoperita cu capac.
Se scot si se tin la cald in cuptorul incalzit la 70 de grade.
Se reduce bulionul la o cantitate de circa 100 ml, se adauga untul si se amesteca pentru a se topi, se
condimenteaza dupa gust. Acest sos se disperseaza pe farfurie, deasupra se pun fileurile de pastrav si se
orneaza cu inimioarele de foietaj.
Fondant de ciocolata

Pont. Portocalele se taie primele, iar cu sucul lor se stropesc merele si bananele pentru a nu isi schimba
culoarea.

Pentru 4 persoane
400 g de ciocolata menajera cu aroma de vanilie
200 g de frisca, in functie de consistenta compozitiei
putin cognac, dupa gust
2 banane
2 mere
2 portocale
2 kiwi
In functie de preferinte se poate folosi orice alt fruct.
Mod de preparare
Se marunteste ciocolata si se topeste deasupra unei bai de aburi, apoi se pune frisca. Se amesteca, dar
continutul nu trebuie sa devina prea lichid, ci potrivit, pentru a invalui fructele. Fructele se curata, se
taie in bucatele potrivite si se asaza pe un platou.
pont. Se poate
prepara si fara vesela de specialitate, trecand fructele prin ciocolata cu ajutorul unei furculite.

Varză á la Cluj
Preparare: Ingrediente:
1. Se toacă ceapa şi se înăbuşă uşor în ulei.
2. Se adaugă carnea tocată şi se amestecă continuu. - o varză acră,
- 500 g carne tocată,
3. Se pun condimentele şi puţină apă. - două cepe,
4. Se fierbe orezul în apă cu sare câteva clocote şi apoi se strecoară. - o ceaşcă de orez,
5. Varza se trece prin apă, se înlătură cotoarele şi se taie fâşii subţiri. - trei-patru linguri bulion,
- smântână,
6. Într-un vas uns cu ulei se pun o treime din cantitatea de varză într-un strat,
- piper,
jumătate din orez şi jumătate din amestecul de carne cu ceapă.
- mărar uscat şi cimbru de
7. Se adaugă câteva linguri de smântână şi se repetă alternativ ordinea grădină.
straturilor: varză, orez şi carne şi ultimul rând de varză.
8. Se adaugă şi câteva linguri cu apă în tavă.
9. Se acoperă vasul cu folie de aluminiu şi se dă la cuptor pentru o oră.
10. Se scoate apoi din cuptor şi se adaugă deasupra pasta de tomate diluată în câteva linguri de apă.
11. Se pune vasul la cuptor descoperit, la foc mic, pentru o jumătate de oră.

Ruladă cu nuci
Preparare Ingrediente:
Pentru aluat:

- şase linguri de ulei,


- 80 g de zahăr,
- 300 g de făină,
- două ouă,
1. Se amestecă ouăle, uleiul, zahărul şi coaja de lămâie.
- coaja rasă de la o
2. Se toarnă jumătate din făină, se amestecă şi se adaugă praful de copt.
lămâie,
3. Se tapetează cu făină o suprafaţă mai mare, pe care se rulează coca pentru a
- un praf de copt;
obţine o foaie subţire de 1,5 cm.
4. Se amestecă ingredientele pentru umplutură şi se pun peste aluat.
Pentru umplutură:
5. Se rulează, se aşază într-o tavă unsă cu ulei şi se dă la cuptor.
- 300 g nucă pisată,
- 50 g de zahăr,
- trei linguri de lapte,
- trei linguri de cacao,
- un gălbenuş.

Dovlecei cu usturoi la cuptor


Ingrediente:
Preparare:
- patru dovlecei mici,
- Dovleceii se curăţă şi se taie felii, se aşază într-un vas, se
adaugă uleiul, sare, piper, usturoiul pisat şi pătrunjelul tocat
- trei căţei de usturoi,
fin.
- o legătură de pătrunjel, şase linguri
- Vasul se pune în cuptor, la foc mediu, timp de 25 de minute.
cu ulei de măsline, sare şi piper.
Salată de castraveţi cu iaurt
Ingrediente:
Preparare: Castraveţii se curăţă de coajă şi se taie în cubuleţe, se sărează şi se
pun deoparte pentru o oră. doi castraveţi de
seră,
Din iaurt, usturoiul tocat mărunt, sare şi piper se face un sos.
doi căţei de usturoi,
Se scurge zeama lăsată de castraveţi. Apoi se amestecă dressingul din iaurt şi
cubuleţele. 250 g iaurt, sare,
piper.

Spaghete à la carbonara
Ingrediente:
Preparare: Se fierb spaghetele în apă cu puţin ulei şi apoi se
scurg. 500 g spaghete,

Feliuţele de kaizer se prăjesc în ulei de măsline, împreună cu trei ouă,


usturoiul mărunţit.
patru linguri ulei de măsline,
Separat, se bat ouăle, cu o parte din parmezan, sare şi piper.
100 g parmezan,
Spaghetele se pun într-un bol, se adaugă kaiserul, ouăle
400 g kaizer,
şi restul de parmezan şi se amestecă bine. Se ornează cu pătrunjel
mărunţit. sare, piper, trei căţei de usturoi,
pătrunjel.

Deliciu cu ciuperci
Pieptul de pui se bate subţire, ca pentru şniţel.  800 g piept de pui,
 200 g de ciuperci,
Ciupercile se toacă mărunt şi se călesc.  200 g caşcaval,
 o legătură de pătrunjel,
Apoi se adaugă pătrunjelul tăiat mărunt, caşcavalul ras şi se  sare, piper, ulei.
condimentează cu sare şi piper.
Pentru garnitură:
Pe o folie de aluminiu, unsă cu puţin ulei, se aşază pieptul de pui.  500 g de cartofi,
 o roşie,
Peste acesta se toarnă compoziţia, apoi se rulează şi se dă la cuptor într-  două-trei fire de ceapă
o tavă, 20 de minute. verde.
Între timp, se pregăteşte sosul, amestecând toate ingredientele, şi se Pentru sos:
pune în frigider.
 100 g de smântână,
 100 g de maioneză,
Când e gata rulada, se taie feliuţe şi se aşază pe farfurie.
 un căţel de usturoi,
Se serveşte cu cartofi prăjiţi şi se ornează cu ceapă verde şi ceapă roşie.  sare şi piper.

Ceafă marinată cu rondele de cartofi


Preparare: Ingrediente:
patru felii de ceafă de
porc,
o ceapă,
- Se amestecă foarte bine toate ingredientele pentru sos trei căţei de usturoi.
- bucăţile de ceafă se spală, se şterg şi se ung cu el pe fiecare parte. Pentru sosul marinat:
- Ceapa şi usturoiul se curăţă şi se taie felii subţiri două linguri de sos de
- apoi se pun pe bucăţile de ceafă. soia,
- Carnea se aşază într-o farfurie adâncă, se acoperă două linguri de vin roşu
- se lasă la frigider până a doua zi, când se pune într-o tavă unsă cu ulei şi se sec,
bagă în cuptorul încins, câte şapte minute pe fiecare parte. o lingură de muştar,
- În aceeaşi tavă se prepară şi cartofii tăiaţi rondele, cu Vegeta şi cu busuioc. o lingură de Vegeta,
o lingură de boia dulce,

una de boia iute şi una


de piper.

Ruladă cu biscuiţi
Preparare: Ingrediente:
1. Cele 200 g de zahăr se pun la caramelizat, apoi se adaugă 500 ml de apă, se
lasă să fiarbă până se topeşte zahărul şi se adaugă biscuiţi măcinaţi.
trei foi de napolitane,
2. Compoziţia se întinde fierbinte pe cele trei foi. 200 g zahăr
3. Pentru cremă: se dizolvă, pe foc, 180 g zahăr în 50 ml de apă şi se pune pentru caramel,
margarina. patru pachete biscuiţi
4. După ce se topeşte, se ia de pe foc şi se adaugă 300 g lapte praf şi 100 g nucă măcinaţi,
de cocos. 500 ml apă,
5. Se omogenizează şi se întinde peste caramel. Se rulează fierbinţi. 180 g zahăr,
un pachet mar-garină,
300 g lapte praf,
100 g nucă de cocos,
50 ml apă.
Pandişpan cu ananas
Preparare: Ingrediente:
1. se tapetează cu hârtie de copt o formă rotundă, se aşază rondelele de ananas pe fundul cinci ouă,
formei şi se pun vişine în locurile goale.
2. Se separă albuşurile şi se bat spumă cu cele cinci linguri de zahăr, se adaugă
cinci linguri
gălbenuşurile şi apoi, amestecând uşor, se presară cele cinci linguri cu făină şi se pune de zahăr,
esenţa de vanilie. cinci linguri
3. Compoziţia se toarnă peste ananas şi se bagă în cuptorul bine încins. de făină,
4. Se coace 30 de minute, apoi se lasă să se răcească, în cuptor. esenţă de vanilie,
5. Se răstoarnă pe un platou. o cutie de compot
de ananas,
vişine din compot.

Cremă de brânză cu ceapă verde


Preparare: Ingrediente:
Urda se frământă. un kg de urdă,
Telemeaua se dă pe răzătoare, după care se amestecă bine cu urda. 200 g de telemea sărată,
Peste compoziţie se adaugă smântâna şi se amestecă până se 500 ml de smântână,
omogenizează. câteva felii de pâine,
Se încorporează şi ceapa tocată mărunt şi se sărează după gust. o legătură de ceapă verde,
Se serveşte pe feliuţe de pâine prăjită. sare.

Desert cu vişine congelate


Preparare:
1. Se separă albuşurile şi se bat spumă, cu zahărul.
Ingrediente:
2. Se adaugă gălbenuşurile şi se mai bat două-trei minute.
3. Se adaugă făina, praful de copt şi cacaua şi se omogenizează. Pentru blat:
4. Se toarnă compoziţia într-o tavă unsă cu ulei şi tapetată cu făină şi se coace - şase ouă
la foc potrivit 25-30 de minute. - 150g zahăr
- 150g făină
5. Pentru cremă, se prepară budinca după instrucţiunile de pe plic, se lasă la
răcit, apoi se pune untul. - un plic de praf de copt,
- trei linguri cacao;
6. Se bat bine cu mixerul, apoi crema se toarnă peste blatul răcit şi se acoperă
cu vişine şi cu gelatină.
Pentru cremă:
- trei plicuri cu budincă de
vanilie,
- un litru lapte,
- 12 linguri zahăr,
- 200 g unt sau margarină;

Pentru topping:
- 500 g vişine congelate fără
sâmburi,
- două plicuri de gelatină roşie.
Clătite cu dulceaţă
Preparare:
1. Se amestecă într-un vas ouăle, zahărul, făina, se adaugă puţină sare, apoi se subţiază cu lapte cât Ingrediente:
este nevoie, astfel încât să se obţină o compoziţie potrivit de subţire.

2. Se unge tigaia cu foarte puţin ulei, se încinge şi se toarnă compoziţia cu polonicul, atât cât să 300 ml lapte,
acopere fundul vasului. două linguriţe
de zahăr,
3. Dacă prima clătită iese prea groasă, se poate subţia compoziţia cu puţină apă minerală. două ouă,
100 g făină,
4. Clătitele se prăjesc pe ambele părţi, se umplu cu dulceaţă şi se pot decora cu căpşune proaspete sare,
şi cu zahăr pudră.
dulceaţă de
căpşune.

Ciorbă de pui à la grec


Preparare Ingrediente
- un piept de pui
1. Se pune puiul la fiert în apă cu sare şi cu boabele de piper. - doi morcovi
2. După ce a fiert, se strecoară supa şi se scoate carnea de pe oase. - o ceapă
3. Între timp se curăţă şi se taie legumele cubuleţe - o ţelină
4. Se încing două linguri de ulei într-o tigaie şi se călesc puţin legumele. - o mână de orez
5. Se adaugă peste supa strecurată şi legumele, şi orezul, în aceeaşi oală. - smântână
6. Când sunt fierte toate, se pun carnea, zeama de la o lămâie şi gălbenuşurile - două
amestecate cu smântână. gălbenuşuri
-lămâie
Se serveşte cu pătrunjel verde tocat. - sare
- pătrunjel
- piper

Prăjitura Katy
Preparare: Ingrediente:
foi - 500 g făina,
1. Pentru foi se amestecă toate ingredientele.
2. Compoziţia se împarte în trei şi se coace pe fundul tăvii unse cu ulei.
trei linguri untură,
3. Două foi se păstrează, iar a treia se sfărâmă şi se amestecă împreună cu patru linguri de smântână,
laptele căldut, cacaua, gemul de caise, esenţa de rom şi untul. patru galbenuşuri,
4. Crema se pune între cele două foi, iar deasupra, albuşul bătut spumă cu 100 g zahăr,
zahărul la bain marie. 1/2 plic praf de copt;
Cremă:
o foaie mărunţită,
un pachet unt,
100 ml lapte căldut,
patru linguri gem de caise,
două linguri cacao,
esenţă rom;
Decor: patru albuşuri, 200 g zahăr.
Tortellini cu smântână
Ingrediente:
Preparare: pastele se fierb în apă cu puţină sare, circa 10-15
500 g tortellini,
minute,
30 g unt,
apoi se scurg şi se pun într-un castron.
200 ml vin alb,
Untul se topeşte într-o tigaie şi se căleşte şunca presată tocată.
300 g smântână,
Când devine arămie, se adaugă vinul alb, smântâna, brânza topită şi
200 g brânză topită, 200 g şuncă
condimentele şi se mai lasă pe foc câteva minute.
presată, sare şi piper.
Sosul se toarnă peste tortellini şi se amestecă uşor

Musaca de vinete
Ingrediente:

- patru vinete,- 1 kg carne tocată din piept de pui,- 1 kg de roşii,- o legătură de pătrunjel,- două ouă,
sare,- piper,100 g smântână.

Preparare:

1. Se taie vinetele rondele şi se presară cu sare ca să-şi lase sucul, care e uşor toxic. După aceea, se şterg cu un şerveţel
şi se pun să se prăjească foarte puţin pe o parte şi pe cealaltă. Pe măsură ce se prăjesc se scot din tigaie.
2. Se pregăteşte carnea tocată care se căleşte şi ea puţin. Se potriveşte cu sare şi piper, se adaugă pătrunjelul tocat şi se
aşază peste primul strat de rondele de vinete din tavă.
3. Se pune şi un strat de roşii tăiate rondele şi se acoperă cu al doilea strat de rondele de vinete.
4. Se bat ouăle, se amestecă cu smântână şi se toarnă peste musaca.
5. Apoi se dă la cuptor circa 40 de minute.

Ciuperci cu maioneză
Preparare Ingrediente
- se spală ciupercile, se scurg foarte bine, apoi se toacă mărunt. - două conserve de
- se curăţă usturoiul şi se pisează; ciuperci;
- se adaugă uleiul şi se amestecă până devine o pastă. - 200 g maioneză;
- aceasta se omogenizează cu maioneza, cu puţin cimbru, piper alb şi sare, - cinci-şase căţei de
după gust, dar şi cu ciupercile tocate. usturoi;
- cimbru;
- piper alb;
- sare;
- trei linguri de ulei.

Drob de miel
Drob de miel

Ingrediente: - maruntaiele de la un miel (ficat, plamani, splina si rinichi) - 7 oua - 2


legaturi de ceapa verde - o legatura de patrunjel - 2 legaturi de marar - 2 linguri de
smantana - o lingura de unt - 3 linguri de faina - 50 g ulei - 1 lingurita de sare - 1 lingurita
de piper

Cum se prepara:

Se pun maruntaiele intr-o oala mare si se lasa la fiert. Dupa ce au clocotit de 2-3 ori, se
iau de pe foc si se lasa la racit. Apoi se taie maruntaiele in bucatele mici. La fel si ceapa
se toaca solzisori si se caleste in putin ulei incins. Patrunjelul si mararul se pun si ele
tocate peste carnea de miel si se amesteca bine. In compozitie, adauga si verdeata, dar si
sapte oua batute spuma. Potriveste amestecul cu sare si piper dupa gust si adauga cele trei
linguri de faina pentru a se inchega si cele doua linguri de smantana.

Coacerea:

Unge un vas mare de yena sau o tava cu unt si tapeteaza cu faina. Toarna amestecul de
drob si baga-l in cuptorul incalzit in prealabil. Lasa-l la foc mediu, pentru a se coace in
totalitate. Dupa 20 de minute scoate drobul si unge-l cu un ou batut. Se da iar la cuptor
pentru 30 de minute, apoi e gata de servit.
Pofta buna

Drob din ficăţei de pui


Ingrediente:

Preparare: - 1 kg ficăţei de pui,


1. Ficăţeii se spală, apoi se pun într-o tigaie la prăjit. Când s- - două cepe, o legătură de ceapă
au rumenit, se adaugă ceapa tăiată mărunt şi se mai călesc
verde, - cinci-şase felii de pâine,
împreună cam 10 minute.
2. Se dau apoi prin maşina de tocat ficăţeii şi pâinea care a - două pahare de lapte,
fost pusă la înmuiat în lapte. - şase ouă,
3. Se adaugă smântâna, trei ouă, piperul, verdeaţa şi ceapa - 200 g smântână,
verde tocată mărunt. - mărar, pătrunjel, piper şi
condimente.
4. Se toarnă jumătate din compoziţia de ficăţei în tavă, se aşază deasupra două-trei ouă fierte, apoi se
adaugă restul de compoziţie şi se bagă la cuptor 40 de minute!

Piept de pui cu ciuperci şi măsline


Ingrediente: un piept de pui dezosat, 200 g ciuperci proaspete, o ceapă mare, un ardei gras, o lingură
de pastă de roşii, 100 g măsline, o cutie smântână, trei căţei de usturoi, condimente, ulei.

Preparare: ceapa şi ardeiul gras se călesc într-o crăticioară cu ulei, apoi se adaugă pasta de tomate şi
pieptul de pui tăiat julien. Se mai pun trei căni de apă şi se lasă să fiarbă până când carnea devine moale. Se
adaugă apoi ciupercile, măslinele şi usturoiul, feliate. Se adaugă smântâna şi condimentele, apoi se
introduce vasul în cuptorul încins, încă 30 de minute. Se serveşte cu mămăliguţă

conopidă cu sos de iaurt


-o conopidă mare (fără pete)
-trei păhărele cu iaurt mai gras
-patru căţei de usturoi
-două legături de mărar
-sare
-piper după gust
Conopida, spălată şi curăţată, se rupe în bucheţele şi se fierbe 10-15 minute. Se scurge de zeamă
şi se lasă să se răcească. În-tr-un castron se pun iaurtul, usturoiul pisat, sarea, piperul şi mărarul
tocat mărunt. Apoi se adaugă peste bucheţelele de conopidă fiartă. Se serveşte după ce a stat
două ore la rece.

Pui cu legume
Preparare: Ingrediente:

 Se curăţă pulpele şi se spală bine. trei pulpe de pui,


1/2 kg morcovi,
 Se condimentează cu sare, piper, maghiran, busuioc şi cimbru. 1/2 kg cartofi,
1/2 kg ciuperci,
1/2 kg dovlecei,
 Se stropesc cu vinul alb, se acoperă vasul în care s-a pus carnea şi se un praz,
bagă la frigider două ore să se răcească. trei ardei graşi de culori
diferite,
 Se curăţă morcovii, cartofii, ciupercile, ardeii graşi şi se spală. trei roşii,
o bucată broccoli,
piper,
 Morcovii se taie rondele si se dau în clocot zece minute, apoi se condimente pentru pui,
călesc ciupercile, iar cartofii se taie în patru. maghiran, busuioc,
cimbru,
 Se pregăteşte o tavă de cuptor, se pune hârtie de copt pe fundul tăvii 250 ml vin alb.
şi se adaugă carnea de pui şi legumele.

 Se condimentează şi se stropeşte cu vin alb şi cu puţin ulei de


măsline.

 Se acoperă tava cu folie de aluminiu, care se găureşte cu o


scobitoare.

 Se bagă la cuptor aproximativ o oră.

 Se serveşte cu mujdei de usturoi amestecat cu mărar şi cu cremă de


iaurt.

Frigărui de soia cu legume


Ingrediente: 500 g cuburi de soia fierte şi prăjite în puţin ulei, doi castraveţi, 300 g roşii cherry, 200 g
ciuperci fierte, o salată.
Mod de preparare: se spală castraveţii şi se taie rondele, iar ciupercile se fierb şi se feliază. Pe câte
un băţ special se alternează o felie de castravete, o roşie, un cubuleţ de soia şi o ciupercă, până se
completează frigăruia. Se servesc cu frunze de salată.
Felul 1: Supă de legume
Ingrediente: un dovlecel, o ceapă, un ardei gras roşu, doi morcovi, o vânătă, o cutie de roşii decojite,
trei cartofi, trei linguri de ulei, pătrunjel, sare, o lingură delikat.
Mod de preparare: se spală legumele, se curăţă, apoi se toacă şi se pun la fiert în doi litri de apă.
După circa 30 de minute se adaugă roşiile, delikatul, sare după gust şi se continuă fierberea, la foc
mic, încă o jumătate de oră. După ce se stinge focul, se adaugă pătrunjelul şi uleiul, apoi se acoperă.
Felul 2: Ruladă de orez
Ingrediente: patru căni de orez, pătrunjel proaspăt, două linguri de margarină vegetală, două cepe,
două linguri de ulei, sare, piper, un pachet de aluat de post.

Mod de preparare: orezul se spală şi se pune la fiert în şase căni de apă, cu margarină şi cu puţină
sare. Se lasă să clocotească cinci-zece minute, amestecând continuu, apoi se ia de pe foc şi se acoperă.
Separat se căleşte ceapa tăiată mărunt, cu sare şi piper.
Când este rumenită se omogenizează cu orezul şi cu pătrunjelul proaspăt sau uscat, iar jumătate din
compoziţie se aşază pe toată lungimea foii, se rulează şi se pune într- o tavă de chec. Se procedează la
fel şi cu cealaltă jumătate, apoi se bagă la cuptorul încins, la foc mic, 20-30 de minute. Se serveşte
caldă, cu salată proaspătă.
Desert: Tort de biscuiţi cu mere
Ingrediente: două kilograme de mere, 400 g zahăr, patru plicuri de budincă de vanilie, 500 g biscuiţi
de post, scorţişoară, rom, o ceşcuţă cu stafide, 500 ml apă.

Mod de preparare: stafidele se pun la înmuiat în rom, o jumătate de oră. Merele se spală şi se taie
cubuleţe. Se pun la fiert 500 ml de apă, împreună cu zahărul, să se topească, iar când fierbe se adaugă
merele tăiate şi se amestecă până se înmoaie.
Budinca se toarnă în 100 ml apă, apoi se adaugă în compoziţia de mere de pe foc. Se mai amestecă 2-3
minute, după care se opreşte focul, se adaugă stafidele şi scorţişoara. Într-o tavă se pune un rând de
biscuiţi, un rând de mere şi se alternează astfel cel puţin trei-patru straturi de biscuiţi, având grijă ca
deasupra să rămână un strat de mere. Se serveşte rece

Praz cu măsline
Preparare: Ingrediente:
1. Ceapa, roşiile şi usturoiul se toacă mărunt. Apoi se rumeneşte
ceapa în ulei, la foc mic. După ce devine aurie, se adaugă roşiile, - trei tulpini de praz,
usturoiul, paprica şi piperul. - o ceaşcă de ulei,
2. Prazul se taie bucăţi şi se rumeneşte. Se adaugă o ceaşcă de apă şi - patru roşii,
se lasă să fiarbă aproximativ 30 de minute.
3. Apoi se pun măslinele împreună cu zeama de lămâie, lăsându-le pe - două cepe,
foc încă 10 minute. - trei căţei de usturoi,
4. Când este gata, se potriveşte de sare şi se presară mărar tocat - o legătură de mărar,
- 100 grame de măsline negre,
- sare, piper, paprica,
Salată cu ton - o lingură zeamă de lămâie.

Preparare: Ingrediente:

Se desface conserva de ton şi se pune peştele într-un o conservă de ton, zeama de


castron. la o jumătate de lămâie,

Ceapa verde se taie mărunt şi se amestecă cu peştele, apoi patru fire de ceapă verde,
se pune zeama de lămâie şi se potriveşte de sare şi piper.
opt roşii cherry,
Pe o farfurie se aşază câteva frunze de spanac, peste care se
pune compoziţia cu peşte, iar pe marginea farfuriei se câteva frunze de spanac,
aranjează roşiile cherry. sare şi piper.

Sărmăluţe de post cu ciuperci


Preparare: Ingrediente:
1. se toacă cepele şi se călesc în ulei. - 300 g de ciuperci,
2. Ciupercile spălate şi curăţate se taie mărunt şi se pun
peste ceapă. Se lasă să fiarbă puţin în sucul lor.
- o cană cu orez,
3. Orezul spălat se adaugă peste ciuperci. Tot acolo se mai - trei cepe mari,
pun cele două linguri cu pastă de roşii, sare, mărar, piper şi - un morcov,
o ceaşcă de apă. Compoziţia se fierbe până se umflă bobul - 100 ml de ulei,
de orez. Se lasă să se răcească, după care se înfăşoară - două linguri cu pastă de roşii,
sarmalele. - 150 ml suc de roşii,
4. Pe fundul oalei se pun o foaie de varză, varza tocată, - sare, piper, mărar,
- o foaie de dafin,
- o varză acră.
sarmalele bine înfăşurate. Peste ele se toarnă apă, sucul de roşii şi se “aruncă” o foaie de dafin.
5. Se fierb circa o oră.

Bruschete
Preparare: Ingrediente:
1. Feliile de pâine se ung cu puţin ulei de măsline şi se pun la
prăjit în sandwich- maker.
2. Între timp, se taie roşiile în cubuleţe mărunte. - două roşii mari
3. Se pun într-un vas şi se adaugă uleiul de măsline rămas, - două linguri de ulei de
oregano sau busuioc, după gust. măsline
4. Apoi se potriveşte de sare. - doi căţei de usturoi
5. Se scoate pâinea de la prăjit. - oregano sau busuioc
6. Aceasta trebuie să fie destul de tare, pentru că va trebui - patru felii de pâine
frecată cu usturoi. - sare, piper.
7. Apoi întindeţi amestecul de roşii pe pâine şi decoraţi cu
câteva frunzuliţe de mentă.

4 reţete de post

Şniţel din soia


Ingrediente: o pungă de soia pentru şniţele, delikat, pesmet, ulei pentru prăjit.
Preparare: se pun şniţelele din soia la fiert în apă cu delikat, timp de 30 de minute. Apoi
se scurg, se presează ca să se elimine excesul de lichid, se dau prin pesmet şi se prăjesc
într-o tigaie de teflon, cu puţin ulei.

Supă de roşii
Ingrediente: un litru de suc de roşii, o ceapă, un morcov, o ţelină, un ardei gras, 50 ml
ulei de măsline, o legătură de pătrunjel, sare.
Preparare: morcovii, ţelina şi ceapa se spală, se curăţă, se taie în bucăţi si se pun pe foc
cu sare şi cu ulei. După ce legumele au fiert pe jumătate, se pun ardeii tăiaţi felii şi sucul
de roşii. Când sunt gata, se mixează tot conţinutul în blender. Apoi se condimentează cu
sare şi se adaugă pătrunjel.

Cartofi copţi
Ingrediente: zece cartofi noi, 60 g margarină, două cepe, o mână de rozmarin, sare.
Preparare: cartofii se spală bine, apoi se crestează un pic. În crestătură se aşază un strop
de margarină, o frunzuliţă de rozmarin şi sare.
Se împachetează fiecare cartof şi fiecare ceapă în folie de aluminiu, se aşază într-o tavă
şi se coc în cuptor cam 45 de minute. Se verifică cu o furculiţă: dacă intră uşor în cartof,
înseamnă că sunt gata.
Reţeta săptămânii: Ananas cu fructe de mare
“Mă numesc Liana Toma şi sunt din Timişoara. Vreau să particip la concursul de gătit
cu o reţetă afrodiziacă, acum că tot suntem în luna îndrăgostiţilor”
Ingrediente: un ananas, 130 g de orez, doi dovlecei, o ceapă, un ardei gras, un morcov,
200 g de fructe de mare fierte, pătrunjel, margarină, sare, piper, curry.
Preparare: se taie ananasul în două, iar o jumătate se scobeşte. Se pun în robot toate
legumele. Fructele de mare gata fierte se amestecă cu orezul prefiert. Legumele, orezul
şi fructele de mare şi câteva cubuleţe de ananas se condimentează cu sare, piper şi curry.
Apoi, într-un vas de Jena tapetat cu margarină, se adaugă compoziţia, 200 ml de apă şi
se dă la cuptor 40 de minute. După ce s-a făcut, se umple jumătatea de ananas scobită cu
această compoziţie.

Paste cu nucă
Ingrediente: o pungă de paste, 300 g de miez de nucă, un vârf de cuţit de sare, cinci linguri de zahăr,
esenţă de vanilie, ulei.
Preparare: pastele se fierb circa 10 minute în apă cu puţin ulei şi cu un pic de sare, apoi se lasă
acoperite alte cinci minute, înainte de a fi puse în sită să se scurgă. Separat se prăjeşte miezul de nucă
tocat, în puţin ulei, până se rumeneşte, apoi se pune peste paste, într-un castron, împreună cu zahărul şi
cu esenţa de vanilie. Se servesc calde, eventual şi cu puţină scorţişoară.

Roşii umplute cu legume


Ingrediente: patru roşii mari, o ceşcuţă cu mazăre, un cartof, un morcov, două linguri cu
maioneză vegetală, câteva fire de pătrunjel pentru decor, sare, piper.
Preparare: se taie roşiile în două, în zig-zag, fără să li se scoată miezul. Cartoful şi
morcovul se fierb şi se toacă, apoi se amestecă într-un castronel cu mazărea şi maioneza.
Se condimentează, apoi se aşază deasupra jumătăţilor de roşie. Se ornează cu frunze de
pătrunjel

Ciocolată de casă cu nucă

Ingrediente: 250 g zahăr, 250 g lapte praf, 200


g unt, 50 g cacao, 150 ml apă, esenţă de rom, 100 g miez de nucă.
Preparare: apa şi zahărul se pun la fiert. După ce au dat în clocot, se mai lasă câteva
minute. Se adaugă untul şi se amestecă până se topeşte.
Se dă deoparte de pe foc şi se pun laptele praf şi cacaua. Apoi se încorporează nuca
tăiată bucăţi şi esenţa de rom. Compoziţia obţinută se întinde într-o tavă unsă cu unt şi se
dă la frigider până se întăreşte.

Mâncare de praz
Ingrediente: patru fire de praz tăiate în bucăţi de patru centimetri, 150 g de măsline
negre, două cepe tăiate mărunt, trei linguri de bulion sau pastă de tomate, un cub de
Delikat, o lămâie mică, 20 ml ulei, verdeaţă tăiată mărunt, sare şi piper.
Mod de preparare: într-o cratiţă se pune uleiul, se adaugă ceapa şi prazul şi se lasă să
se călească puţin, timp de două, trei minute. Se pune cubul de Delikat în apă şi se lasă să
fiarbă 20 de minute, la foc mic. Se opăresc măslinele şi lămâia, în vase separate,
maximum cinci minute. Lămâia se taie în feliuţe subţiri. Când prazul este aproape gata,
se adaugă bulionul, măslinele, feliuţele de lămâie şi se mai fierb înăbuşit 10 minute. La
sfârşit se adaugă verdeaţa tăiată mărunt.

O reţetă pe zi / Scovergi
Ingrediente: 600 g de făină, 30 g de drojdie instant, o linguriţă de zahăr,100 ml de apă
călduţă, esenţă de vanilie, sare după gust, ulei pentru prăjit, 50 g de zahăr pudră.

Mod de preparare: se amestecă făina, drojdia, zahărul, sarea, mirodeniile şi apa pentru
a obţine o cocă potrivită. Se lasă la dospit circa 20 de minute. Se întinde sub formă de
foaie groasă de circa un centimetru. Se taie bucăţi în formă de romb, se crestează pe
mijloc şi una din părţi se trece prin interior. Se prăjesc în ulei, apoi se scurg bine şi se
pudrează cu zahăr.

Mâncare de fasole verde


8 Martie 2010
Ingrediente: un kilogram de fasole verde, patru cepe, doi căţei de usturoi, trei linguri de
ulei, o legătură de mărar, tarhon şi cimbru, sare, piper.

Preparare: ceapa se curăţă, se spală şi se taie peştişori. Apoi se căleşte într-o cratiţă în
care se pun ulei şi puţină apă fierbinte pentru înăbuşire. Când se înmoaie, se adaugă
fasolea. Se toarnă apă fierbinte şi se lasă pe foc. Când este aproape fiartă, se pune
usturoiul tocat mărunt, se potriveşte de sare, condimente şi se lasă să fiarbă la foc
potrivit. La sfârşit se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

Ce zici de o salată afrodiziacă?


Ingrediente: o salată, câteva frunze de rucola, 100 g fructe de mare, şase roşii mici, o
ceşcuţă cu orez, o linguriţă cu margarină, sos chilli, două linguri cu ulei de măsline, sare.
Preparare: Orezul se spală şi se pune la fiert cu o cană cu apă. Se clocoteşte 10 minute,
amestecând continuu, şi apoi se lasă acoperit încă 10 minute. Fructele de mare se dau
într-un clocot, cu puţină sare, apoi se scurg de apă şi se lasă la răcit. Se spală salata şi
rucola, iar orezul rece se împarte în două şi se aşază grămăjoară în mijlocul celor două
farfurii. Deasupra lui se pun frunze de salată tăiate şi frunze de rucola. Roşiile se taie în
două şi se pun pe şi lângă patul de salată, ca şi fructele de mare. Se adaugă câte o
linguriţă cu ulei, sare şi sos de chilli, după gust.
3 reţete la şuetă
Mai vrei reţete? Atunci, hai la o “Şuetă cu Bahmu”! De luni până vineri, începând cu ora
16.00, la Kanal D, în emisiunea Adrianei Bahmuţeanu (foto) ai ocazia să tragi cu ochiul
în bucătăria lui Gheorg şi să asişti zilnic la o demonstraţie de gătit a celebrului maestru
bucătar. Şi, ca să-ţi facem poftă, îţi oferim azi trei dintre deliciile pe care Gheorg le va
prepara în această săptămână.

Reţeta de mâine: Pâine marocană şi humus


Ingrediente: 600 g de făină, 50 ml de ulei, 20 g de sare, 30 g de drojdie de bere, 400 ml
de apă, trei linguriţe de humus pregătit, o linguriţă de chimen.
Mod de preparare: Se pregăteşte maiaua din 200 ml apă călduţă, drojdie şi 200 g de
făină, se lasă la crescut după care se adaugă sarea dizolvată în apă, făină, chimen,
humus, ulei şi se frământă. Se lasă la crescut, se porţionează în şase-şapte bucăţi, se
întinde ca o lipie şi imediat se dă la cuptorul încins. Se coace la foc potrivit. Se serveşte
cu humus sau cu sos de usturoi pisat, care se prepară din circa nouă căţei, sare, busuioc,
o linguriţă zeamă de lămâie, un pic de ulei de măsline.
Reţeta de poimâine: Şaorma de casă
Ingrediente: 400 g de piept de pui, sare, piper după gust, 250 g de maioneză, cinci-şase
căţei de usturoi, două linguri de ketchup, 200 g de cartofi prăjiţi, 150 g de varză albă, doi
castraveţi muraţi, cinci-şase bucăţi de lipie.
Mod de preparare: Pieptul de pui se taie bucăţi de circa doi-trei centimetri. Apoi se
trage la tigaie în 100 ml de ulei şi se condimentează. Se aşază în interiorul lipiei
împreună cu cartofi prăjiţi, varză tăiată mărunt, castraveţi muraţi, ketchup, maioneză
amestecată cu usturoi pisat.
Reţeta de azi: Tarte cu nuci

Ingrediente pentru tarte: 200 g de unt, 200 g de zahăr, o lămâie rasă,


un vârf de linguriţă de bicarbonat de sodiu stins în o lingură de zeamă de lămâie, 350 g
de făină, trei ouă; pentru crema de vanilie: un litru de lapte, 250 g de zahăr, 200 g de
făină, trei ouă, coajă de lămâie rasă, un plic de zahăr vanilat, 30 de jumătăţi de nuci,
jeleu.
Mod de preparare: Untul se alifiază cu zahăr, se adaugă bicarbonat de sodiu, ouă,
lămâie rasă şi făină. Se încorporează făina şi se lasă la rece circa 30 de minute, după care
se mulează tartele şi se dau la cuptor la foc potrivit până se rumenesc puţin. După ce se
răcesc, se umplu cu crema de vanilie. Laptele dulce se mixează cu zahărul, făina şi cele
trei ouă şi se pun pe foc, amestecând continuu, până se îngroaşă şi începe să clocotească.
Se lasă la răcit şi se aromatizează cu lămâie rasă şi cu zahăr vanilat. Se umplu tartele cu
cremă de vanilie, iar deasupra se aşază jumătăţi de nucă, după care se acoperă cu jeleu.

Pâine-fantezie
Preparare: Ingrediente:
1. Se bat ouăle cu drojdia dizolvată în laptele călduţ,
- 125 g făină
2. Se adaugă uleiul, apoi se pun celelalte ingrediente tăiate fâşii, sarea, piperul şi - 3 ouă
busuiocul.
- 2 linguri de lapte
3. Se amestecă totul cu o spatulă şi se pune compoziţia într-o tavă unsă cu ulei. - 2 linguri de ulei
4. Se bagă în cuptorul încins şi se lasă până se rumeneşte. - 150g piept de pui
- 150g de mozzarella
5. Se taie după ce se răceşte
- 50g ciuperci
- 50g roşii uscate
- 15g drojdie
- sare, piper, busuioc
Linked From Here

Lomo de Orza Recipe


1 August 2008

Lomo de Orza is a real delicassy, rivaling serrano ham even in the tapas stakes!
You can buy Lomo de Orza (look out for a new range coming soon)or you can
recipe up your own...Will it be as good as the traditional Spanish version? Lets
give it a go!

Ingredients:

Half kilo pork tenderloin, preferably with the fat left on.
250ml extra virgin olive oil
Juice of half a lemon
3-4 cloves garlic
3-4 sprigs fresh thyme
3-4 sprigs fresh rosemary
Salt and black pepper
How to cook:

1.Cut the pork into thick slices and then cut each slice in half lengthwise, place
onto a plate and season both sides with salt and pepper.

2.Heat some oil in a frying pan and cook the pork over a high heat for a few
minutes each side to colour and seal. When the pork is an ice golden colour,
reduce the heat to low and cook for a further 10-15 minutes until cooked through
but still moist.

3.Meanwhile prepare the marinade: Finely chop the rosemary needles and the
thyme and place into a bowl with the lemon juice and olive oil. Peel and crush the
garlic and add to the bowl, mix well and season with a little salt and black pepper.

4.When the pork is cooked through, transfer to a large cazuela or earthenware


dish big enough so the pork covers the bottom in one layer.

5.Pour over the marinade and any juices from the pan add more olive oil if
necessary to completely cover the pork. Cover with foil and leave overnight to
marinade.

6.Serve the next day with baked potatoes and a generous drizzle of the lovely
aromatic marinade.
Top class tapas... lomo de orza with tomatoes or piquillo peppers, drizzled with
olive oil.

S-ar putea să vă placă și