Lecția 2.

Personalitate tolerantă și intolerantă

Obiective: cunoașterea conceptelor de personalitate tolerantă și intolerantă; dezvoltarea
toleranței la "Altele", la alteritate; conștientizarea caracteristicilor sociale și psihologice ale
"altora".

Facilitatorul se poate baza pe următoarele principii teoretice privind diferența dintre o persoană
tolerantă și o intoleranță. G. Allport (Allport, 2003) constată că oamenii toleranți se cunosc mai
bine și nu numai punctele forte, ci și slăbiciunile lor, de aceea sunt mai puțin mulțumiți de ei
înșiși. În acest sens, ele au un potențial mai mare de auto-dezvoltare. O persoană cu intoleranță
observă în sine mai multe avantaje decât dezavantajele, prin urmare, în toate problemele el este
mai des înclinat să învinovățească pe alții. Este dificil pentru o persoană cu intoleranță să trăiască
în armonie atât cu el cât și cu alte persoane. El se teme de mediul său social și chiar și de el
însuși, instinctele sale, trăiește într-un sens de amenințare constantă. O persoană tolerantă se
simte de obicei în siguranță. Absența unei amenințări sau convingerea că aceasta poate fi tratată
este o condiție importantă pentru formarea unei persoane tolerante. Oamenii toleranți, spre
deosebire de intoleranți, nu își schimbă răspunderea față de ceilalți și nu dau vina pe ceilalți.
Persoanele intolerante subliniază diferențele dintre grupurile "lor" și "străine". Nu pot fi neutri în
legătură cu nimic. O persoană tolerantă, dimpotrivă, recunoaște lumea în diversitatea ei și este
gata să asculte orice punct de vedere. O personalitate atrăgătoare se concentrează mai mult pe
sine în muncă, pe procesul creativ, pe reflecții teoretice. În situații problematice, oamenii
toleranți tind să se învinovățească, caută independența personală. Nevoia de a aparține
instituțiilor sociale în rândul persoanelor cu intoleranță este exprimată mult mai puternic decât în
rândul celor tolerante. Astfel, există două moduri de dezvoltare personală: tolerantă și
intolerantă.

G. Allport oferă o descriere generalizată a unei personalități tolerante în funcție de mai mulți
parametri:

? auto-orientare (o persoană tolerantă este mai concentrată asupra independenței personale, mai
puțin asupra instituțiilor și autorității externe);

? nevoia rigidă de certitudine (recunoaște diversitatea, este gata să asculte orice punct de vedere
și simte mai puțin disconfort într-o stare de incertitudine);

? mai puțină angajament față de ordine (o persoană tolerantă este mai puțin orientată social, mai
puțin pedantică);

? empatie (tendința de a face judecăți mai adecvate despre oameni);

? preferința pentru libertate, democrație (ierarhia în societate nu contează prea mult pentru el);

? cunoașterea de sine (o persoană tolerantă este conștientă de punctele sale forte și de slăbiciuni
și nu este înclinată să învinovățească pe alții pentru toate necazurile);

? responsabilitatea (se dezvoltă un sentiment de responsabilitate, nu se transferă

responsabilitatea către alții);

? securitate (un sentiment de securitate și convingerea că amenințarea poate fi rezolvată).

Principalele criterii psihologice și indicatorii de toleranță sunt:

? activitate socială - dorința de a interacționa în diferite situații sociale pentru a atinge

obiectivele și a construi relații constructive în societate;

? divergența de comportament - abilitatea de a aborda problemele obișnuite non-standard, sarcini

(căutarea mai multor soluții);

? comportamentul mobilității - capacitatea de a schimba rapid strategia sau tactica, ținând seama
de circumstanțele în evoluție;

? empatie - o înțelegere adecvată a ceea ce se întâmplă în lumea interioară a unei alte persoane;

? Rezistența - constanța motivațiilor sociale și morale ale comportamentului în procesul de

interacțiune cu alte persoane.

Într-adevăr, orice atitudine tolerantă trebuie să ne obligăm să ne împăcăm cu unele diferențe și o

persoană nu poate fi de acord moral cu o abatere semnificativă pentru el. Dacă este posibil să ne
împăcăm cu distincția, atunci este necesar, pe de o parte, să ne împărțim cu ceva (de exemplu,
cu dorința de a ofensa, suprima sau suplânge o persoană), pe de altă parte, să ne menținem
angajamentul față de propria convingere. Această luptă între aderarea la propriile puncte de
vedere și recunoașterea poziției și a credințelor altora, care definește toleranța ca o categorie
tensionată pe plan intern, este mai greu de înțeles decât intoleranța.

Intoleranța este respingerea unei alte persoane, respingerea de a coexista cu alți oameni (nu ca
noi); se manifestă prin comportament distructiv, de conflict, agresiv.

În istoria omenirii, intoleranța a fost formată de mii de ani, dând naștere la război, persecuție
religioasă și opoziție ideologică. Apariția intoleranței la altul se datorează caracteristicilor
mentale ale persoanei: sentimentul unei amenințări emergente din lumea exterioară (uneori
numai aparent) forțează psihicul să producă o interpretare plauzibilă "rațională" a ostilității față
de "alții", celor care sunt diferiți în ceva. Rezultatul este o manifestare a prejudecăților și a
xenofobiei - ostilitate față de străini: alte grupuri etnice, minorități religioase, grupuri sociale
specifice care diferă de societate în scopurile și interesele lor. Criteriile pentru "alienitate" nu
sunt doar diferențele rasiale sau etnice, ci și "străinii" sunt determinate de caracteristicile
economice, de gen și de alte trăsături. Unul dintre principalele motive de intoleranță față de
străini și disidenți este faptul că intoleranța întărește ferm societatea, astfel încât manifestările
de intoleranță și manifestarea urii ne permit să "întărim" propriul nostru grup. Astfel, intoleranța
îndeplinește anumite funcții care sunt importante atât pentru societate, cât și pentru grup și
individ: coeziunea grupului bazată pe opoziția "străinului", simplitatea și claritatea identificării
personale și grupului, construirea relațiilor ierarhice rigide în grup.

http://ro.medicine-guidebook.com/gendernaya-psihologiya_789_zanyatie-tolerantnaya-into~1.html

http://www.prodidactica.md/revista/revista_26.pdf

https://psychologies.ro/cunoaste-te/de-ce-este-important-sa-avem-mai-multa-toleranta-2158944

http://www.cnaa.md/files/theses/2015/22788/lilia_turcanu_thesis.pdf

Nu ştiu ce ar trebui să înţelegem mai degrabă prin „toleranţă”: un sentiment, o stare de spirit, o judecată, o trăsătură
de personalitate, o atitudine sau un comportament? Poate că „toleranţă”, sau opusul lui, „intoleranţa”, presupune
întregul hexagon care face ca emoţiile, trăirile, credinţele, judecăţile, faptele şi manifestările oamenilor să fie un tot
dinamic, o reţea de cauze şi efecte interschimbătoare şi în continuă devenire. De acelasi autor Când „buna cuviinţă“
nu are ce căuta Dicţionar de sentimente: legătură Cea din urmă şansă a Academiei Române „A tolera” însemna, încă
din latina clasică, „a suporta, a îndura”. „Permit, îngădui (trec cu vederea) lucruri pe care aş avea dreptul ori puterea
să le opresc”, scrie, în dicţionarul său, A. Scriban, în 1939. Deşi atestat abia în secolul al XIV-lea în franceză,
cuvântul „toleranţă”, exprimă una din virtuţile cardinale ale creştinismului, religia iubirii aproapelui şi a blândeţii de
miel. În numele acestor valori, se va ridica Erasmus din Rotterdam în apărarea celor urgisiţi şi acuzaţi de erezie. John
Locke va scrie şi el, la vremea sa, o importantă A Letter Concerning Toleration, în 1699, iar Voltaire un cunoscut
Traité sur la tolérance, în 1763. Nu trebuie să confundăm însă acest concept „iluminat” nici cu nepăsarea, nici cu
supunerea, nici cu indulgenţa, nici cu îngăduinţa spiritelor moi sau indiferente, pentru că „toleranţa” se naşte dintr-o
lungă şi grea şlefuire raţională a impulsului primitiv. Este o operă a supraeului, înalţă şi desăvârşeşte moral individul.
Dimpotrivă, „intoleranţa” apare în ochii celorlalţi că o manifestare excesivă, nestăpânită şi intransigentă, aşa cum
întâlnim la personalităţile paranoide. „Intoleranţii” resping cu suficienţă şi cu duritate ideile sau faptele ce nu le sunt
pe potrivă, cu o exagerată siguranţă de sine asupra adevărului, cu o convingere care, deşi neunanimă, este
proclamată ca universal valabilă. „Intolerantul” este falsul tribun, cu gesturile lui teatrale şi chipul pătruns de
importanţa ideilor ce îi răsună în cap mesianic. În toate împrejurările, dar mai ales în disputele civice, persoanele
intolerante se manifestă cu iritare şi agresivitate, blocând, nediplomatic, căile de comunicare, ale înţelegerii,
negocierii sau compromisului. „Intolerantul” este lipsit de flexibilitate, de arta argumentării, nu se poate purta nici
molâu nici machiavelic. Ne putem întreba ce motivaţie îl mână: o exagerat de bună imagine de sine, autostima
hipertrofiată, despotismul afectiv, dispreţul pentru diferenţă sau propensiunea spre fanatism? Persoanele intolerante
pierd întotdeauna la masa verde pentru că nu pot transforma lozincile în argumente, urletele în voce temperată, ură
pentru cei diferiţi în compasiune. Altminteri, iată marea lecţie a lui Voltaire: „Je n'aime pas vos idées, mais je me
batterai jusqu'à la mort pour que vous puissiez les exprimer.”(Nu îmi plac deloc ideile voastre, dar mă voi bate până
la moarte pentru ca voi să le puteţi exprima.)

Citeste mai mult: adev.ro/pbb77q

https://adevarul.ro/cultura/patrimoniu/dictionar-sentimente-tolerantaintoleranta-
1_537ef5130d133766a8e5b27f/index.html